Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INTRODUCERE ÎN
PEDAGOGIE ȘI TEORIA ȘI
METODOLOGIA
CURRICULUMULUI
1
Cuvânt introductiv
Dragi elevi,
Mai întâi, felicitări pentru trecerea cu succes în ciclul liceal, dar și pentru
opțiunea absolut nobilă pe care ați făcut-o pentru profilul pedagogic!
2
2. Imaginea vă sugerează că sunteți capabili, cu siguranță, să generați idei creative
pentru rezolvarea unei probleme.
anumite elemente științifice . Aceasta presupune că veți decide chiar voi care
dintreaspectele pedagogice sunt cele mai importante;
10. Înseamnă că este posibil să primești nota 10 pentru o întrebare inteligentă. Da,
de multe ori e mai important să știi ce să întrebi decât să răspunzi!
11. Trebuie să fiți mândri, dacă ați întâlnit . Iconul are încredere că vă puteți deja
exprima în limbajul de specialitate pe o anumită temă. Încercați să respectați
3
proprietatea termenilor (termenul potrivit la locul potrivit) și prezentarea/
argumentarea voastră va fi minunată!
12. Deși anumite aspecte par mărunte, înțelegerea nuanțată stă și în detalii. Pasajele sub
13. Anumite aspecte din pedagogie ar putea să nască polemici! . Prețioasă tehnică
de învățare!
15. Definițiile, accepțiile diferite ale noțiunilor pedagogice vor avea ca simbol .
Acestea îți vor fi necesare ori de câte ori va trebui să te exprimi asupra unei
problematici științifice. E indicat să începi întotdeauna cu delimitarea conceptuală!
Ipostaza de elev și cea de viitor dascăl (V-ați gândit vreodată că inițierea voastră ca
dascăli a început odată cu intrarea voastră în școală? Cele două roluri le-ați
experimentat deja, trebuie doar, în manieră ludică, să vă obișnuiți să le trăiți
concomitent, nu succesiv!);
Formarea pedagogică teoretică și practică (Adesea, vom solicita notițele și
experiențele de la practică pedagogică)
Vă doresc succes!
Autoarea
4
Introducere în pedagogie
Sinteză parţială:
Sinteză totală:DEFINIȚIE
Educaţia este un fenomen specific uman (o activitate socială complexă), prin care un
subiect – individual sau colectiv – acţionează asupra unui obiect – individual sau colectiv – în
mod conştient, sistematic şi organizat, în vederea transformării acestuia din urmă într-o
personalitate activă şi creatoare, care să corespundă atât condiţiilor actuale şi de perspectivă
ale societăţii, cât şi potenţialului său biopsihic.
5
Educaţia a apărut odată cu societatea umană, fiind implicată nemijlocit (direct) în
procesul muncii. Treptat însă, ea s-a desprins de acesta şi a devenit activitate de sine
stătătoare, o funcţie specială a societăţii şi obiect al reflectării.
Sinteză parţială:
Ştiinţa care studiază fenomenul educaţional, cu toate implicaţiile sale asupra formării
personalităţii în vederea integrării sale active în viaţa socială, este PEDAGOGIA.
- „Un copil este ca viţa-de-vie: dacă nu e dirijat, îţi creşte pe cap.” (Proverb african)
- „Educaţia este acţiunea exercitată de către generaţiile adulte asupra celor care nu sunt
încă mature pentru viaţa socială.” (E. Durkheim)
Sinteza totală:
a). etapa reflectării educaţiei în conştiinţa comună a oamenilor = Comuna primitivă, când au
apărut o serie de idei, reprezentări despre educaţie
6
Feed-back: Care este legătura dintre cei doi termeni-cheie ai lecţiei de astăzi?
- Notați în caiete câte două aspecte ce constituie relația pedagogiei cu alte științe.
7
RELAŢIILE PEDAGOGIEI CU:
ŞTIINŢELE
ŞTIINŢELE BIOLOGICE PSIHOLOGICE: ŞTIINŢELE SOCIO-
UMANE
- ne oferă o serie de - PARTICULARITĂŢILE DE (SOCIOLOGIA, ETICA,
date ce vizează OMUL VÂRSTĂ ŞI INDIVIDUALE ALE
CA FIINŢĂ COPILULUI; ECONOMIA POLITICĂ,
BIOLOGICĂ - EVOLUŢIA ŞI MODIFICAREA ISTORIA etc.)
(PARTICULARITĂŢILE LOR DE LA UN STADIU LA
FIZICE): -date privitoare la
ALTUL (psihologul elvețian J.
societatea umană ca
- creşterea şi dezvoltarea Piaget a discriminat între sistem macro-social;
copilului în diverse etape; etapele dezvoltării
intelectului: 0-2 ANI: - cunoaşterea aspectelor
- fiziologia diverselor STADIUL INTELIGENŢEI vieţii sociale (viaţa
organe; SENZORIO-MOTORII; economică,
- rolul eredităţii; - 2-7 ANI: STADIUL evenimentele, tendinţele,
PREOPERAŢIONAL; cultura, morala etc.)
- dezvoltarea sistemului
7-11 ANI: STADIUL permite organizarea
nervos central şi a celui
OPERAŢIILOR CONCRETE; procesului de învăţământ
endocrin etc.
- 11-17/18 ANI: STADIUL la scară naţională
OPERAŢIILOR FORMALE)
8
Cercetați următorul tablou al științelor educației și desenați unsimbol care să redea
specificul fiecărei științe.
Pedagogia generală:
- o disciplină teoretică;
- studiază caracteristicile fenomenului educațional valabile în orice timp şi în orice
loc.
- Metodologia;
- Principiile;
- Formele de organizare etc.
Pedagogia învăţământului preşcolar şi pedagogia învăţământului şcolar: ştiinţele
care studiază metodologia aplicării principiilor generale ale educaţiei la preşcolari şi
şcolarii din învăţământul primar, dar şi de pe celelalte trepte ale sistemului
educaţional.
Pedagogia specială: studiază modalităţile de aplicare a metodologiei educaţionale la
copiii cu dizabilităţi.
Pedagogia comparată:
- cercetează realităţile educaţionale din diverse ţări;
- arată în ce măsură poate fi preluat ceea ce e valoros în alte
sisteme educaţionale pentru a fi adaptat la propriul sistem
educaţional
Sociologia educaţiei: studiază caracteristicile grupurilor şcolare (ex. clasa de elevi), în
scopul adaptării metodologiilor educaţionale la aceste caracteristici;
- Este reclamată şi de sociologie ca ramură aplicativă proprie.
Filozofia educaţiei: studiază tendinţele de dezvoltare ale societăţii. Pedagogia ţine
cont de acestea şi îşi stabileşte finalităţile educaţionale: ideal, scop, obiective.
Educaţia are caracter prospectiv şi teleologic
Pedagogia experimentală: supune unui control ştiinţific, experimentează diverse
aspecte ale educaţiei (porneşte de la anumite probleme reale →organizează şi
provoacă situaţii noi →înregistrează şi interpretează rezultatele→se pronunţă)
Metodicile diferitelor obiecte de specialitate: studiază organizarea şi desfăşurarea
procesului de învăţământ la un obiect determinat (matematică, istorie etc.); au caracter
normativ
9
Stabiliți un top al importanței disciplinelor de mai sus pentru formarea
voastră ca viitoare cadre didactice.
O relaţie în care S
urmăreşte o
schimbare a O
conform unui scop;
Interacţiunea dintre ei
Educaţia se
are caracter activ şi
subordonează unui
creativ: fiecare se
ansamblu social ce-i
adaptează la cerinţele
reglează sensul;
celuilalt;
Desfăşurarea acţiunii
educaţionale are un
Educaţia este o acţiune
caracter funcţional-
specific umană, relaţia coordonatele dinamic: componentele
dintre cei doi, S şi O,
educaţiei sale se află în
fiind o relaţie socială;
interacţiune şi se
modifică permanent.
2. Caracteristicile educaţiei
10
• cei doi poli ai acţiunii educaţionale sunt
fiinţe umane
• Subiectul, agent al acţiunii, urmăreşte
formarea unei personalităţi umane în
concordanţă cu cerinţele obiective ale
societăţii şi ale individului
1. educaţia • el procedează în conformitate cu o comandă
este o acţiune socială
• declanşează şi conduce acţiunea orientându-
specific umană se după anumite principii şi norme
• activitatea sa are caracter organizat şi
sistematic
• are o finalitate bine conturată
• forma superioară a organizării educaţiei este
cea instituţională (şcoala)
11
• exprimă intenţia de a rearanja, ordona
4. Caracterul prospectiv şi schimba priorităţile în ceea ce
al educaţiei privește obiectivele, în funcţie de
cerinţele societăţii
12
I.5. Funcțiile educației
Concepte-cheie: funcția cognitivă, funcția economică, dezvoltarea potențialului biopsihic
Propuneți apoi alte acțiuni educative concrete pe care le-ați iniția, ca viitori
dascăli, pentru dezvoltarea potențialului biopsihic al elevilor voștri.
13
I.6. Formele educației
Concepte-cheie: fenomene educaționale, acțiuni educative, influențe educative, educație
formală, educație non-formală, educație informală
Grupați-vă apoi, câte trei perechi și stabiliți un top al celor mai importante două
asemănări și respectiv, deosebiri.
ACȚIUNILE
Fiecare individ se află
EDUCATIVE
se desfășoară – concomitent sau INFLUENȚELE
succesiv – sub EDUCATIVE
- în mod
conștient, - au caracter
impactul ambelor
sistematic și spontan;
organizat; fenomene. - sunt incidentale;
- în instituții Toate fenomenele - se manifestă într-un
specializate; anumit context
educative contribuie la
- cu persoane situațional.
specializate în formarea omului.
domeniu.
14
În funcție de prezența fenomenelor educative, distingem: educația formală, educația non
- formală și educația informală
EDUCAȚIA FORMALĂ
EDUCAȚIA NONFORMALĂ:
EDUCAȚIA INFORMALĂ:
Între cele trei mari categorii interacțiunea poate fi cu sens convergent sau divergent.
Realizați 4 grupe și stabiliți, în cadrul fiecărei grupe, cât mai multe avantaje și
dezavantaje pentru fiecare dintre cele trei forme ale educației.
Sunt cele trei ipostaze (formală, nonformală și informală) modalități paralele ale
educației? Justificați.
16
Adresați câteva întrebări despre elementele neidentificate sau despre caracteristicile
componentelor acțiunii educative.
Conexiunea inversă
externă: oferă OBIECTUL EDUCAŢIEI (receptor, elev) – individual sau
subiectului informații colectiv, cel asupra căruia se exercită acţiunea desfăşurată de
despre efectele
educator
acțiunii exercitate
asupra obiectului Conexiunea inversă
COMPORTAMENTUL OBIECTIVAT:
SUBIECTIVITATEA OBIECTULUI: este internă: circuitul totalitatea reacţiilor elevului ca
reprezentată de acele caracteristici care îl stabilit între obiect şi răspuns la acţiunea educaţională;
fac pe elev unic; acţiunile exercitate comportamentul său; achiziţiile manifestate în
asupra sa sunt trecute prin filtru personal autocontrolul comportament şi cunoaştere
1.9. Autoeducația
Concepte-cheie: educație permanentă, autoeducație, autoinstruire, autoformare
Etimologie: auto (gr. pe sine însuși) și educație
Def. - Autodeclanșarea acțiunii de a învăța; o acțiune a insului asupra sa, acțiune care
afectează toate laturile devenirii sale:
18
Pornind de la definiția de mai sus, lucrați în perechi, completând o diagramă
Wenn, în care să stabiliți asemănările și deosebirile educației și autoeducației.
Obs.
Observând structura educației, este evident și rolul de subiect al receptorului: toate
mesajele exercitate asupra lui trec prin filtrul sensibilității sale; el participă așadar, chiar dacă
nu întotdeauna conștient, la propria formare.
AUTOEDUCAȚIA
EDUCAȚIA
- Rolurile lor sunt preluate de una și
- Cei doi agenți au atribuții
aceeași persoană;
distincte: - Atât educația, cât
și autoeducația - S își autopropune scopuri și
S – inițiază, declanșează acțiunea;
obiective, își autoorganizează
vizează schimbarea activitatea de învățare,
O – reacționează, răspunde;
comportamentului autoevaluează performanțele
- Se înfăptuiește prin alții; obținute;
- Între acestea există
- Finalitățile sunt stabilite din - Este o expresie a unui efort
exterior un raport de voluntar
complementaritate
- Se înfăptuiește prin sine însuși;
19
1.10. Dimensiunile/ laturile educației
Concepte-cheie:formarea și dezvoltarea personalității, educație intelectuală, informativ,
formativ, educație morală, conștiință și conduită morală, educație religioasă, educație
estetică, atitudine estetică și aptitudini creatoare, educație profesională, educație fizică,
noile educații
20
citit-scris-socotit;
* dezvoltarea unor capacități intelectuale operaționale și funcționale: spirit de
observație, gândire, creativitate, capacitate de a depune efort intelectual;
* formarea unor priceperi și deprinderi de muncă intelectiuală;
* dezvoltarea motivației pentru învățare, a curiozității;
* familiarizarea copiilor cu procedee, tehnici de muncă intelectuală: utilizarea
de dicționare, enciclopedii, mass-media, modalități eficiente de citire, treceri de la
abstract la concret și invers, respectarea unui regim rațional de lucru, activități
independente, formarea unui stil de munca intelectuală;
* formarea concepției despre lume.
21
DufDupDupă unii cercetători, experiența religioasă este consubstanțială ființei umane. După
După unii cercetători, experiența religioasă este consubstanțială ființei umane.
Dobândirea de către elevi a cunoștințelor religioase (un evantai larg de concepte, idei,
ritualuri, noțiuni de istoria religilor, despre diversitatea religioasă etc.); - latura
informativă a educației religioase;
Formarea conștiinței, convingerilor și atitudinilor religioase;
Formarea conduitei moral-religioase - latura formativă a educației religioase.
22
sentimentele estetice (sunt trăiri afective superioare, rezultat al
intelectualizării emoțiilor primare);
convingerile estetice (reprezentări și idei despre frumos ce devin mobiluri
interne ce determină atitudinea și comportamentul estetic);
Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei, crearea și
promovarea de către elevi a frumosului din artă, natură, societate.
23
Formarea unor trăsături de personalitate (stăpânire de sine, prietenie, spirit
cooperant și competitiv, fair-play, inițiativă, echilibru afectiv, curaj, hotărâre,
perseverență etc.)
Realizați un eseu pornind de la următorul citat: „Este de preferat un cap bine făcut, în
locul unuia bine umplut” (M. de Montaigne). Pentru a răspunde cerinței, valorificați
informațiile însușite despre educația intelectuală.
Dezbateți care dintre dimensiunile educației este cel mai greu de realizat în școală.
24
Acestea atestă complexitatea fenomenului educațional și asigură necesitatea
flexibilității acestuia în fața evoluției societății.
Ed. civică:
- formarea omului
ca cetățean activ,
-Ed. pentru democrație și membru al
drepturile omului: Ed. pentru mediu/ ed.
comunității
naționale și ecologică:
- vizează responsabilizarea
europene - formarea unor atitudini
individului, conștient de
drepturile și și comportamente
responsabilităților sale și pozitive față de mediu și
ale celor din jur față de utilizarea rațională
a resurselor naturale
Ed. interculturală:
Ed. pt. viața de familie: - formarea unei
- formarea unor atitudini pozitive de
atitudini pozitive față de acceptare a
importanța familiei și diversității culturale,
educația copiilor Ed. pentru lingvistice, religioase,
comunicare și mass- rasiale, etnice etc.
media: Ed. pentru pace și
cooperare:
- valorificarea
informației transmise - formarea
prin mass-media ; comportamentelor civice
de abordare și
- dezvoltarea soluționare a conflictelor
capacităților de prin dialog și cooperare
selecție adecvată a
informațiilor
25
Cap. II. EDUCAȚIA ȘI DEZVOLTAREA
Dezvoltarea
2. Caracteristici:
acumulări cantitative
salturi calitative
26
II.2. Factorii interni ai dezvoltării–Ereditatea
Concepte-cheie: cromozomi, genotip, fenotip, maturizare, dezvoltare biofizică și
psihocomportamentală
- Mersul biped;
- Poziția verticală;
- structura anatomofiziologică;
- tipuri de metabolism;
- Grupa sanguină;
27
2. Din conlucrarea genotipului cu factorii de mediu se constituie FENOTIPUL.
Toate fenomenele psihice sunt rezultatul interferenței factorilor interni cu cei externi.
Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii permanente și conjugate a tuturor factorilor.
În cadrul acesteia, factorii ereditari sunt predispoziții naturale, premise ale dezvoltării, o stare
virtuală, potențială. Aceste premise au caracter polivalent: pe același fond ereditar se pot
realiza, sub influența factorilor de mediu și educație, profiluri și însușiri psihice diferite.
În mica copilărie predomină ereditatea, însă, pe măsură ce copilul trece în alte stadii,
mediul și educația dețin un rol din ce în ce mai mare.
3. Maturizarea și dezvoltarea
28
Dezvoltarea psihocomportamentală este mult mai complexă decât cea fizică.
II.3.1. Mediul
Concepte-cheie: mediu fizic și social, climat social, mediu apropiat și îndepărtat
DEFINIȚIE:
Mediul fizic:
- - etotalitatea
reprezentatinfluențelor postnatale
de totalitatea condițiilor bioclimatice;
- influențează alimentația, modul de hrănire, de a ne îmbrăca, anumite comportamente
sau profesii;
29
Mediul social(-cultural):
- totalitatea condițiilor economice, politice, culturale etc. (nivelul de dezvoltare a
societății);
- presupune păstrarea achizițiilor istoriei umane (experiența acumulată este preluată în
foma ei ultimă);
- declanșează și actualizează predispozițiile naturale
OBS. Ereditatea influențează mai ales procesele psihice simple, iar fenotipul
favorizează dezvoltarea proceselor psihice superioare.
EX.: Mersul biped este o funcție condiționată ereditar; alergarea de performanță, însă, este
efectul condițiilor exterioare.
30
MATERIALIȘTII sec. XVII-XVIII: J. Reprezentanții
Locke, Helvetius, Diderort, J. A. DETERMINISMULUI
Comenius - exagerează aportul FIZIOLOGIC: Lombroso (teoria
educației, prin desconsiderarea criminalului înnăscut), Freud
celorlalți factori (teoria (teoria psihanalitică), Szondi
ambientalistă) (teoria impusurilor) - neagă sau
minimalizează rolul educației,
considerând factorul ereditar
- afirmă atotputernicia educației (ei sunt ca determinant
reprezentanți ai burgheziei în ascensiune,
care, în lupta lor împotriva nobilimii și a
clerului, au susținut ideea că soarta
omului nu e predestinată ereditar; - ei susțin că, pe lângă
încrederea în rolul hotărâtor al factorilor ereditatea biologică, există
sociali și educaționali) și o ereditate psihologică;
tot ceea ce este omul este
prescis ereditar, e deja
transmis prin intermediul
genelor noastre
J. Locke: la naștere omul e un fel de
tabula rasa (tablă nescrisă) pe care
educația poate înscrie orice,
- nimic nu poate trece in intelect, dacă - au manifestat și puncte
nu a trecut mai întâi prin simțuri de vedere negativiste,
extremiste ex. teoria
raselor
2. Rolul educației:
31
Întrucât dezvoltarea este rezultatul contradicțiilor dintre cerințe și posibilitățile
copilului, educația este cea care se află înaintea dezvoltării, determinând evoluția în
funcție de sensul cerut de finalitățile educaționale.
ȘCOALA
INSTITUȚII
CULTURAL- FACTORII
FAMILIA
EDUCATIVE EDUCAȚIONALI
EXTRAȘCOLARE
MASS-MEDIA ETC.
32
ei și fenomenele psihosociale ce emană în urma acestor relații – CLIMATUL
EDUCAȚIONAL).
- Integrarea unui copil într-un anumit mediu generează influențe educaționale
(spontane, neîntrerupte, persuasive,, cu caracter bivalent).
! Acțiunile educative declanșate în cadrul acestor medii educative trebuie:
Să valorifice valențele pozitive ale acestui climat;
Să le orienteze și consolideze în concordanță cu obiectivele generale ale educației.
Școala este instituția creată în mod special pentru educație (cu personal calificat și
bază materială adecvată)
Ea a apărut din cele mai vechi timpuri, în scopul pregătirii generațiilor pentru a prelua și
continua activitatea socială.
Astfel, școala este principalul factor pentru formarea tinerei generații în conformitate cu
cerințele societății.
- menirea ei: de a contribui hotărâtor la realizarea idealului educațional;
- se află sub influența factorilor social-economici și politici, având o relativă
autonomie;
- legislația școlară trebuie să reglementeze:
structura organizatorică;
relația cu ceilalți factori.
- Există o contradicție permanentă între tradiție și inovație, organizându-se reforme
școlare la anumite intervale de timp (cu scopul de a pune în acord organizarea școlii
cu evoluția sistemului social).
Rolul (funcțiile) școlii:
Este factor al progresului social: transmite valorile culturale acumulate de-a lungul
istoriei; contribuie la pregătirea creatorilor de noi valori;
Valorifică influențele educaționale pe care le exercită ceilalți factori;
Procesul de educație e îndrumat de persoane competente, pregătite special.
33
Sistemul de învățământ are caracter istoric și național: evoluează și se
perfecționează în concordanță cu dezvoltarea economico-socială a societății, cu specificul și
tradițiile culturale.
Atribute proprii.
În ultimele decenii au fost inițiate numeroase reforme școlare, din cauza ritmului
foarte intens al transformărilor și restructurărilor din sistemul de învățământ.
o schimbări în plan psihologic (la 6 ani este granița dintre două stadii ale gândirii: g.
preoperatorie și g. bazată pe operații concrete);
34
Din cauza dezvoltării tehnologiei are loc o creștere tot mai mare a volumului de
cunoștințe științifice și tehnice; acestea nu pot fi asimilate decât pe baza unei instruiri
generale mai ample: instruirea are loc, în general, între 6-16 ani, (cu oscilații la limita
inferioară/ superioară); în școală se formează cultura generală (în limitele unor concepții
psihopedagogice diferite) șicultura profesională;
Sistemul de învățământ este unul dintre cele mai complexe sisteme ale țării, acesta
angrenând aproximativ 25% din populația oricărei țări.
o Tipuri;
o Niveluri;
o Forme de organizare.
35
! Orice sistem de învățământ are menirea de a asigura coerența și continuitatea
instruirii și educației.
a). învățământul preșcolar: grupele mică, mijlocie și mare; mai nou, sistemul de
învățământ românesc nu mai are grupă pregătitoare, ci clasă pregătitoare (au loc dezbateri
între specialiștii din domeniul psihopedagogiei ce-i vizează pe copiii de 6-7 ani).
b). învățământul primar: clasele pregătitoare -4;
- urmărește însușirea cunoștințelor și formarea priceperilor și deprinderilor indispensabile
pregătirii ulterioare (componenta instrumentală a culturii generale):
Însușirea limbii (ca instrument de comunicare și cunoaștere);
Deprinderi și capacități de calcul (cele 4 operații);
Tehnici elementare de muncă independentă;
Cunoștințe fundamentale de istorie și geografie a patriei și despre mediul
înconjurător;
Formarea atitudinii estetice și a capacităților de creație;
Dezvoltare fizică armonioasă etc.
! toate acestea circumscrise idealului educațional de dezvoltare armonioasă a
personalității umane, dar și în concordanță cu particularitățile copiilor.
1. Este realizată în urma căsătoriei încheiată prin consimțământul liber al viitorilor soți,
fiind ocrotită de stat;
Def. Familia reprezintă nucleul societății, având un rol deosebit de complex, evidențiat prin
următoarele funcții:
a. Biologice (perpetuare);
b. Psihologice;
c. Sociale (microgrup social);
d. Economice (baza materială);
e. Culturale;
f. Educaționale etc.
→ diversitatea relațiilor ce se stabilesc în interiorul său, în calitate de grup social;
!! Este primul grup social organizat în care trăiește copilul, deosebindu-se de alte
grupuri sociale prin forma de organizare, relațiile dintre membrii săi, scopurile și atributele
sale.
37
funcția educativă (creșterea și educarea copiilor), fiind vorba despre un factor
instituțional cu puternice influențe asupra formării personalității copiilor;
particularitățile acțiunii și influenței educative exercitate de aceasta.
3.1.Influențele educative familiale sunt expresia relațiilor directe din interiorul familiei;
ele au caracter potențial;
3.2.Acțiunile educative familiale – se exercită de către un subiect (membru al familiei)
asupra copilului în mod intenționat, conform unui scop, cu metode adecvate.
! Cele două tipuri de fenomene educaționale se exercită concomitent.
4. Climatul educațional din familierezultă în urma relațiilor stabilite între membri, fiind
constituit din ansamblul trăirilor psihice emanate de aceste relații.
5. Tipologia familiei:
6. Funcțiile familiei:
38
Funcția economică: creează condițiile material necesare;
Funcția educativă: promovează modele comportamentale dezirabile.
Tipologia autorității:
Despotică (represivă);
Indulgență excesivă;
Atitudine neutră, indiferentă (nepăsători);
Echilibrată (îmbină libertatea acordată copiilor cu exigența).
Educația fizică:
- se realizează prin condițiile de igienă și de alimentație pe care le oferă copiilor,
creând astfel premisele dezvoltării biologice;
- În familie se formează primele condiții igienico-sanitare.
Planul dezvoltării intelectuale:
- Dobândirea limbajului; dezvoltarea capacității de comunicare;
- Dezvoltarea proceselor psihice (senzații, memorie, gândire, imaginație etc.);
- Formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;
- Dobândirea unui mare volum de informații;
39
- Formarea viziunii asupra lumii;
- Dezvoltarea gustului pentru citit etc.
Educația morală:
- Privește însușirea normelor de comportare (în familie copilul învață salutul,
expresii caracteristice relațiilor de politețe, atitudinea față de societate, atitudinea
față de muncă, se acționează pelinia orientării școlare și profesionale etc.);
Educația estetică:
- Formarea culturii și a sensibilității estetice, dezvoltarea aptitudinilor
artistice, cultivarea dragostei pentru frumos (ex.: sunt familiarizați cu frumosul
de la îmbrăcămintea pe care o poartă până la mediul în care trăiesc, modul în care
vorbesc sau se poartă etc.)
III.4. Mass-media
Concepte-cheie: funcțiile mass-mediei,
Aceasta are un impact deosebit asupra formării personalității, rolul său educațional
fiind foarte controversat.
40
o Funcția recreativă (vizează relaxarea);
o Funcția educativă (campanii, emisiuni culturale, promovarea de modele etc.)
Obs. Școala și familia trebuie să îi învețe pe copii cum să selecteze informațiile utile și
formative, dar și modelele promovate de mass-media.
Instituții culturale: teatru, operă, muze, centre de cultură etc. – contribuie la cultivarea
interesului pentru anumite forme de cultură;
Organizații nonguvernamentale: sporesc abilitățile de viață independentă, de
comunicare și de socializare ale elevilor;
Comunitatea locală: mediul social în care trăiește copilul (orașul, cartierul, satul etc.)
– dezvoltă solidaritatea cu concetățenii, responsabilitatea, simțul civic etc,
Biserica: transmite nu numai valorile morale, ci și valori morale și sociale.
Identificați modalități concrete prin care familia și școala pot reduce efectele
negative ale mass-mediei asupra personalității copiilor.
1. GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ
- Obiectivul lor comun: dezvoltarea personalității copilului;
- Dezideratul colaborării: asigurarea succesiunii și continuității rezultatelor;
- GRĂDINIȚA - Realizează pregătirea pentru școală (formează „aptitudinea de
școlaritate”):
41
Un anumit grad de pregătire (volum de cunoștințe)
Capacitate de adaptare la cerințele activității școlare (maturizare psihică,
dezvoltarea proceselor intelectuale: limbaj, atenție etc.)
Cele două de mai sus sunt rezultatul interacțiunii învățare – dezvoltare
- Colaborarea educatoare – învățători depinde de inițiativele și de priceperea lor;
- Exemple de activități de colaborare:
o Schimburi de experiență (activități și lecții demonstrative; dezbaterea unor
teme);
o Vizite la școală ale grupei mari;
o Serbări comune (prilejuri de explicații, familiarizare a copiilor, de pregătire
psihologică, de dezvoltare a motivației adecvate, a interesului pentru ceea ce
urmează să se întâmple în evoluția lor);
o Urmărirea rezultatelor obținute ca elevi (și autoanaliza activității);
o Cercuri pedagogice comune;
o Comisii cu caracter metodic;
o Cursuri de perfecționare sub îndrumarea liceelor pedagogice;
2. GRĂDINIȚĂ – FAMILIE
- Scopul: asigură unitatea de cerințe;
- GRĂDINIȚA:
Are rol de coordonare a relației cu familia;
Selectează și valorifică influențele pozitive ce se exercită în familie;
Îndrumă familia pentru exercitarea unor acțiuni în concordanță cu idealul
educațional;
Trebuie să cunoască trăsăturile și potențialul educativ al familiei (încadrarea
părinților în procesul muncii, structura, tipul familiei, relațiile interpersonale,
climatul educativ, responsabilitatea copilului, autoritatea părinților, metodele
folosite de aceștia etc.);
Stabilește un program comun de educație și îl aplică:
Îi familiarizează pe părinți cu anumite cunoștințe psihopedagogice;
Îi inițiază în folosirea unor metode și procedee în concordanță cu
particularitățile copiilor;
Insistă asupra regimului zilnic din familie;
42
Atenționează asupra relației dintre părinți și asupra unității de
cerințe;
Subliniază importanța climatului afectiv, a cunoașterii copilului;
Importanța jocurilor și a jucăriilor, a tot ceea ce s-ar putea repercuta
asupra lui
Exemple de activități:
Conferințele și referatele;
Organizarea de expoziții cu lucrările copiilor;
Vitrine cu cărți pentru părinți (literatura pedagogică);
Participarea părinților la activitățile din programul grădiniței;
Convorbirile (spontan/ organizat); consultații individuale (! Educatoarea trebuie să
aibă mult tact);
Vizitele (familiei/ a grădiniței);
Comitetul de părinți (la nivelul grupei/ al grădiniței)
Scopul acestor activități este de a-i antrena pe părinți în viața grădiniței și deci, în
relația cu aceasta și cu copilul.
3. ȘCOALĂ – FAMILIE
Odată cu intrarea la școală, acțiunea educativă a familiei se intensifică.
Rezultatele școlare depind de colaborarea celor doi factori (de informarea reciprocă, de
convergența diferitelor acțiuni ale celor două).
Scopul: eficientizarea activității de învățare, randamentul școlar
ȘCOALA: are rol de coordonare în cadrul relației.
Exemple de activități:
Vizite reciproce (! tactul adoptat în timpul discuțiilor: sincere, deschise, evitarea
reproșurilor, a criticilor, periodicitatea): lecții deschise, activități;
ședințele cu părinții: cel puțin una pe semestru (tematica: informație pedagogică,
dezbaterea unor aspecte din activitate, încurajarea exprimării opiniei părinților,
programe artistice, vizitarea expozițiilor cu lucrările elevilor etc.);
lectoratele cu părinții: la nivelul unei clase/ ciclu (inițierea unei propagande
pedagogice: referate, expuneri, dezbateri pe teme pedagogice de interes, cu invitați
specialiști);
comitetul de părinți pe clasă (se alege la începutul fiecărui an școlar, la prima ședință
cu părinții);
43
corespondența cu părinții: prin carnetul de elev în care se atrage atenția asupra unor
fapte, întâmplări cotidiene
44
IV.1. Conceptul de curriculum
Concepte-cheie: curriculum, componentele curriculumului, situație de învățare, experiență
de învățare
Istoric
Definiție:
45
I. Componentele structurale ale curriculumului:
Finalitățile educaționale: „țintele” procesului de învățământ, rezultatele pe care
trebuie să le obțină elevii la finele activităților intructiv-educative (la finele unei lecții/
unități de învățare/ semestru/ an școlar/ ciclu de învățământ);
Conținutul învățământului (conținuturile instructiv-educative): vehiculele necesare
pentru atingerea finalităților educaționale (cunoștințe, valori, abilități, capacități etc.);
Strategii de instruire: modalități în care vor fi transmise conținuturile;
Strategii de evaluare: modalitate de a identifica eficiența acțiunii educaționale.
În fața aceleiași situații de învățare, elevii pot avea experiențe de învățare diferite,
modelate de propriile trăsături de personalitate.
46
Valorificând experiența de elev, descrieți o situație de învățare propusă de un
dascăl și, respectiv, experiența de învățare pe care ați trăit-o.
Limbă și comunicare;
Matematică și științe;
Om și societate
Arte;
Consiliere și orientare;
Tehnologii etc.
V. 1. Delimitări conceptuale
Concepte-cheie: obiectivegenerale/scopuri, ideal educațional, obiective
specifice/intermediare, obiective operaționale, obiective informative și formative, obiective
de ordin cognitiv, afectiv și psihomotric
1. DEFINIȚIE
- Finalitățile educaționale reprezintă orientările prefigurate la nivelul sistemului de
învățământ, în vederea dezvoltării personalității umane, prin raportare la un
sistem de valori acceptate de societate;
- Rezultatele așteptate de la elevi în urma desfășurării procesului de învățământ.
47
2. Clasificare:
- După gradul de generalitate/ durata de timp necesară atingerii lor:
o Obiective generale/ scopuri:
arată orientările mari ale educației;
au valoare filozofică și socială;
ex: dezvoltarea creativității, dezvoltarea autonomiei cognitive individuale;
dezvoltarea spiritului și a atitudinii critice etc.;
ele includ idealul educațional (finalitatea cu cel mai mare grad de
generalitate): acesta condensează modelul de personalitate spre care tinde o
anumită societate;
IDEALUL EDUCAȚIONAL AL ȘCOLII ROMÂNEȘTI: dezvoltarea liberă,
integrală și armonioasă a individualității umane, formarea personalității
autonome și asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru
împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului
antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru
incluziunea socială și pentru angajarea pe piața muncii. (Legea Educației
Naționale din România)
o Obiective intermediare/ specifice:
Finalitățile ciclurilor de învățământ, tipurilor/ profilurilor școlare, ariilor
curriculare/ obiectelor de învățământ;
Se obțin prin derivarea din cele generale;
Se formulează în termeni de capacități/ operații mentale: formarea capacității de a
corela o cauză cu un efect, formarea capacității de a emite judecăți de valoare
obiective și argumentate;
o Obiective operaționale:
Se obțin prin derivarea celor intermediare;
Se formulează pentru activitățile educaționale desfășurate la nivelul sălii de
clasă, al interacțiunii directe cu elevii; vizează rezultatele așteptate de la elevi
pe parcursul și la finalul activității didactice;
Se formulează concret, precis, prin specificarea comportamentelor observabile
și măsurabile;
48
În funcție de ele, realizează proiectarea, organizarea, conducerea și evaluarea,
respectiv, reglarea activităților instructiv-educative
1. Definiție
49
- Operaționalizarea obiectivelor e operația prin care obiectivele generale ale
procesului de învățământ și obiectivele specifice sunt derivate, transformate
în obiective concrete, prin precizarea:
Unor comportamente cognitive și/ sau psihomotorii a căror realizare poate fi
observată și măsurată la sfârșitul unei lecții;
Conform lui Bloom: înainte de orice trebuie să cunoști conceptul (să îl poți numi), apoi să îl înțelegi, să
îl poți aplica, să poți analiza, să fii capabil să sintetizezi și, în final, să evaluezi.
50
Stabilirea unor criterii minime de reușită a performanței respective (exigențele,
numărul minim de răspunsuri corecte, numărul încercărilor admise). Această condiție
nu e obligatorie în formularea obiectivelor, dar poate facilita concretizarea rezultatelor
așteptate.
Obiectivele SMART reprezintă un concept relativ nou. Cercetați: ce înseamnă, care este
rolul acestora, cum se formulează?
I. DEFINIȚIE:
- Parte integrantă a curriculumului;
51
Importantă este valorizarea conținuturilor, nu ca elemente principale, de sine stătătoare, ci
ca puncte de plecare în acțiunea complexă de instruire modernă, interactivă;
Observații:
1. În conținutul învățământului sunt incluse nu numai date, informații, teorii etc. produse
de dezvoltarea cunoașterii umane, ci și:
Capacități mentale necesare asimilării;
Deprinderi de muncă sau de practicare a unei profesii;
Norme, reguli de comportare și relaționare socială;
Cunoștințe și atitudini politice și ideologice;
Concepții despre natură, om, societate;
Concepții despre bine, frumos, adevăr etc.
2. Componentele conținutului dispun de:
o organizare unitară globală la nivelul întregului sistem de învățământ, în funcție
de finalitățile și scopurile educației școlare; - CONȚINUTUL GLOBAL AL
ÎNVĂȚĂMÂNTULUI;
o organizare diferențiată (pe cicluri și tipuri de școlarizare) – CONȚINUTURI
DIFERENȚIATE;
3. Conținutul învățământului se află în corespondență cu nivelul de dezvoltare a
cunoașterii umane dintr-o anumită epocă istorică, dar transmiterea sa pedagogică
trebuie astfel realizată încât să asigure nu numai continuitatea, ci și progresul
cunoașterii pe noi trepte cantitative și calitative;
52
4. În sistemul nostru de învățământ, formularea obiectivelor generale și specifice, dar și
selecția planificarea și programarea conținuturilor corespunzătoare sunt activități ce
țin de competența Ministerului Educației.
53
Obs. Multă vreme s-a crezut că, prin învățământ, trebuie transmise numai produsele
cunoașterii. Astăzi, însă, se pune accent pe explorarea implicațiilor practice ale cunoștințelor.
54
3. PRELUCRAREA CONȚINUTURILOR – a preda nu înseamnă preluarea
cunoștințelor și simpla lor transmitere, ci prelucrarea lui creativă, raportarea lui la
experiența de viață a elevilor, valorificarea valențelor formativ-educative etc.
55
5. MULTIDISCIPLINA Alăturarea de conținuturi ale
RITATEA diferitelor discipline, fără să
se stabilească interacțiuni
între acestea
56
- curriculum formal (curriculum oficial):este cel prescris oficial, care are un
statut formal și care este cuprins toate documentele școlare oficiale, ce stau la baza
proiectării activității instructiv-educative la toate nivelele sistemului și procesului
de învățământ
57
Curriculum-ul de profil și specializat pe categorii de cunoștințe și
aptitudini (literatură, știință, muzică, arte plastice și dramatice, sporturi etc.)
Curriculum-ul ascuns sau subliminal derivă din ambianța educațională
și din mediul psiho-social și cultural al clasei/ școlii. Climatul școlar, personalitatea
profesorilor, relațiile interpersonale sunt elemente importante ale mediului
instrucțional și influențează imaginea de sine, atitudinile față de alții, sistemul propriu
de valori etc.
58
Curriculum-ul extins are la bază întreaga programă școlară a disciplinei, atât
elementele de conținut obligatorii, cât și celefacultative. Diferența până la numărul
maxim de ore prevăzute pentru o anumită disciplină, se asigură prin îmbogățirea
ofertei de conținuturi prevăzute de curriculum-ul nucleu.
Curriculum-ul nucleu aprofundat are la baza exclusiv trunchiul comun, respectiv
elementele de conținut obligatoriu.Diferența până la numărul maxim de ore prevăzute
pentru o anumită disciplină se asigură prin reluarea și aprofundarea curriculum-ului
nucleu, respectiv, prin diversificarea experiențelor și activităților de învățare.
Curriculum-ul elaborat în școală este acel tip de proiect pedagogic care conține, cu
statut opțional, diverse discipline de studiu propuse de instituția de învățământ sau
alese de aceasta din lista elaborată la nivel de minister. Fiecare profesor are
oportunitatea de a participa în mod direct la elaborarea curriculum-ului, funcție de
condițiile concrete în care se va desfășura activitatea didactică. Disciplinele opționale
se pot proiecta în viziune monodisciplinară, la nivelul unei arii curriculare sau la
nivelul mai multor arii curriculare.
59
Curriculum-ul național din țara noastră cuprinde următoarele cicluri curriculare,
fiecare din ele având obiective specifice:
2. Ciclul de dezvoltare (clasa a III-a - clasa a VI-a) are ca obiectiv major formarea
capacităților de bază necesare pentru continuarea studiilor:
60
4. Ciclul de aprofundare (clasa a X-a - clasa a XI-a) are ca obiectiv
major adâncirea studiului în profilul și specializarea aleasă.
DEFINIȚIE:
PLANUL-CADRU
61
Descărcați de pe site-ul Ministerului Educației un plan cadru la o clasă din ciclul primar.
Analizați-l cu atenție și identificați elementele sale constitutive.
PROGRAMA ȘCOLARĂ
MANUALUL ȘCOLAR
62
Stabiliți un top al criteriilor de selecție a unui manual școlar.
Bibliografie:
Bocoș, Mușata – Teoria și practica cercetării pedagogice, ediția a III-a, Editura Casa
Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005
63
Cristea, Sorin – Fundamentele pedagogiei, Prefață de Ion-Ovidiu Pânișoară, Editura
Polirom, Iași, 2010
Cucoș, Constantin – Pedagogie, Prefață de Adrian Neculau, Editura Polirom, Iași, 1996
Hattie, John – Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori, colecție coordonată de Lucian
Ciolan, traducere din engleză de Cristina Dumitru, consultant științific Adina Glava, Editura trei,
București, 2014
Narly, Constantin – Pedagogie generală, ediția a II-a, revizuită și adăugită, text stabilit și
studiu introductiv de Viorel Nicolescu, Editura didactică și pedagogică, R.A., București, 1996
Stan, Liliana – Pedagogia preșcolarității și școlarității mici, Editura Polirom, Iași, 2014
64
Văideanu George – Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică, București, 1998
Contents
Introducere în pedagogie ........................................................................................................................ 5
Cap. I: EDUCAȚIA – OBIECT DE STUDIU AL PEDAGOGIEI.................................................................... 5
I.1. Delimitări conceptuale .............................................................................................................. 5
I.2. Relaţiile pedagogiei cu alte ştiinţe ............................................................................................ 7
I.3. Ramurile pedagogiei ................................................................................................................. 8
I.4.Coordonatele și caracteristicile educaţiei ................................................................................ 10
I.5. Funcțiile educației ................................................................................................................... 13
I.6. Formele educației ................................................................................................................... 14
1.7. Structura acțiunii educaționale .............................................................................................. 16
1.8. Educația permanentă ............................................................................................................. 18
1.9. Autoeducația ..................................................................................................................... 18
1.10. Dimensiunile/ laturile educației ........................................................................................... 20
Cap. II. EDUCAȚIA ȘI DEZVOLTAREA .................................................................................................. 26
II.1. Dezvoltarea personalității ...................................................................................................... 26
II.2. Factorii interni ai dezvoltării – Ereditatea.............................................................................. 27
II. 3. Factorii externi ai dezvoltării................................................................................................. 29
Cap. III - MEDIILE EDUCAȚIONALE..................................................................................................... 32
III.1. Factori instituționali – medii educaționale ........................................................................... 32
III.2. Școala – principal factor instituțional al educației ................................................................ 33
III.3. Familia – factor instituțional al educației.............................................................................. 37
III.4. Mass-media ........................................................................................................................... 40
III. 5. Alte medii educaționale ....................................................................................................... 41
Teoria și metodologia curriculumului ................................................................................................... 44
Cap. IV. CURRICULUMUL- ABORDARE CONCEPTUALĂ ..................................................................... 44
IV.1. Conceptul de curriculum....................................................................................................... 45
IV.2. Reforma curriculară în învățământul românesc ................................................................... 47
Cap. V. FINALITĂȚILE EDUCAȚIONALE............................................................................................... 47
V. 1. Delimitări conceptuale .......................................................................................................... 47
V.2. Operaționalizarea obiectivelor .............................................................................................. 49
Cap. VI. CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ........................................................................................ 51
VI.1. Abordare conceptuală .......................................................................................................... 51
65
VI. 2. Surse de selecție a conținutului global al învățământului ................................................... 53
VI. 3. Criterii de selecție a conținutului învățământului ............................................................... 54
VI.4. Contribuția creativă a dascălului la analiza pedagogică a învățământului ........................... 54
VI.5. Modele de structurare a conținuturilor................................................................................ 55
Cap. VII. TIPOLOGIA CURRICULUMULUI NAȚIONAL DIN ROMÂNIA ................................................. 56
VII.1. Clasificări ale curriculumului ................................................................................................ 56
VII. 2. Tipologia Curriculum-ului Național operant în cadrul sistemului de învățământ din
România ........................................................................................................................................ 58
VII.3. Ciclurile curriculare .............................................................................................................. 59
CAP. VIII – PRODUSELE CURRICULARE ............................................................................................. 61
VIII.1. Produsele curriculare principale ......................................................................................... 61
VIII.2. Produsele curriculare auxiliare ........................................................................................... 63
VIII.3. Produsele curriculare specifice activității de proiectare didactică ..................................... 63
66