1

Cunoştinţe minime obligatorii – COLEGIU

1. Osmolaritatea mediului intra- şi extracelular: ~ 300 miliosmoli / l

2. pH intracelular:
Este neutru şi are valoarea de 7, se pot înregistra valori normale extreme: 6-7,4 după
tipul de celule.

3. pH extracelular:
Este: 7,4 în plasma sângelui arterial;
7,35 în plasma sângelui venos;
7,4 în lichidul interstiţial;

4. Concentraţia de Na în mediul intra- şi extracelular:

– mediu intracelular: 10-37 mEq / l;
– lichid interstiţial: ~ 136 mEq / l;
– plasma sanguină: 140  5 mEq / l;

5. Concentraţia de K în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: ~ 150 mEq / l;
– plasma sanguină: 3,5  5,6 mEq / l;

6. Concentraţia de Ca în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: ~ 10-7 M;
– plasma sanguină: 2,1-2,6 mEq / l;

7. Concentraţia de Mg în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: ~ 2,6 mEq / l;
– plasma sanguină: 1,5  2,5 mEq / l;

8. Concentraţia de Cl în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: 1-3 mEq / l;
– lichid interstiţial: ~ 117 mEq / l;
– plasma sanguină: 90-110 mEq / l;

9. Concentraţia totală a proteinelor în plasma sanguină: ~ 6  8 gr / dl

10. Proteinograma (clasificarea proteinelor după masa moleculară şi concentraţiile lor

plasmatice):
– proteine totale 6-8 gr / dl  100%;
– albumine: 4,5-5,7 gr / dl  55-70%;
– globuline: 1,46-2,54 gr /dl  30-45%;
– fibrinogen: 0,2-0,4 gr / dl;
Raport albumine globuline = 1,5 – 2,5
Fracţii globulinice (% din totalul proteinelor plasmatice)
1  3-7 %;
2  7-10 %;
  9-17 %;
  12-20 %;

11. Bilirubina:
- totală < 1,0 mg / dl
- directă < 0,3 mg / dl
 2

12. Concentraţia colesterolului în plasmă:

- total: valoare optimă < 200 mg / dl
- LDL-colesterol: optim <100 mg / dl
- HDL-colesterol: optim 40-60 mg / dl
- esterii colesterolului: 60-75% din total de colesterol
Fosfolipide: 180-320 mg / dl

13. Creatinina serică: 0,8-1,2 mg/dl

14. Glicemia à jeun: 60-100 mg/dl (în funcţie de metoda folosită)

15. Lactat dehidrogenaza (LDH): 100-260 U/1

16. Transaminaza oxalic piruvică (TGO) sau aspartat aminotransferaza (AST):

- bărbaţi: 15-45 U / l
- femei : 5-30 U / l

17. Transaminaza glutampiruvică (TGP) sau alanin aminotransferaza (ALT):

- bărbaţi 10-40 U / l
- femei 5-35 U / l

18. Hematocritul. Definiţie. Valori normale:

Definiţie: – reprezintă raportul dintre valorile elementelor figurate şi celulare ale
sângelui în care se găsesc.
Valori normale:
 la bărbat: 46,5  5 %;
 la femeie: 42  5 %;
 la nou-născut: 56  5 %;
 la copil: 40  5 %;
Hematocrit somatic = 0,91 x hematocrit venos.

19. Număr de hematii în sânge. Valori normale:

 la bărbat = 4.500.000 – 5.000.000 / mm3 de sânge;
 la femeie = 4.200.000 – 4.500.000 / mm3 de sânge;
 la copil = 5.000.000 – 6.000.000 / mm3 de sânge;

20. Concentraţia hemoglobinei în sânge:

 la bărbat = 14-18 g / dl;
 la femeie = 12-16 g / dl;
 nou-născut = 18-27 g / dl;
 copil sub 1 an = 10-15 g / dl;
 copil sub 10 ani = 12-17 g / dl;

21. VSH. Definiţie. Valori normale:

Definiţie: Înălţimea coloanei de supernatant măsurată la 1, 2, 24 h din amestec în
proporţie de 4:1 sânge venos proaspăt recoltat prin puncţie venoasă şi lichid anticoagulant
(citrat Na 3,8 %).
Valori:
 la bărbat: 2-7 mm / 1h; 7-15 mm / 2h;
 la femeie: 4-9 mm / 1h; 12-17 mm / 2h;
 sarcină: 35 mm / 1h;
 nou-născut: 0,5 mm / 1h;
 la copil: 9-12 mm / 1h;
 3

15. Număr de leucocite în sânge. Valori normale:

 adult: 4.000-8.000 / mm3;
 nou-născut: 15.000-30.000 / mm3;
 sugar: 9.000-15.000 / mm3;
 copil sub 6 ani: 4.000-10.000 / mm3;

16. Formula leucocitară:

% nr. mm3 de sânge
agranulocite:
limfocite: 25-35 % 1.500-2.400
monocite: 4-8 % 240-600
granulocite:
neutrofilele 60-70 % 3.000-4.800
eozinofilele 1-4 % 300-400
bazofilele 0-1 % 20-80

17. Timpul de sângerare. Definiţie. Valori normale:

Definiţie: durata sângerării induse prin puncţie dermică cu ac Francke.
Valori: 2-4 minute (prin tehnica Duke).

18. Timp de coagulare. Definiţie. Variaţii normale:

Definiţie: intervalul de timp dintre momentul recoltării sângelui venos şi cel al
coagulării complete (dispariţia fluidităţii).
Variaţii normale:
 metoda Bazarov (pe lamă): 8-10 minute;

19. Numărul plachetelor sangvine. Valori normale:

200.000-300.000 / mm3;

20. Valoarea globulară (VG): definiţie, valori normale

Definiţie: este un indice de culoare relativ care permite aprecierea încărcării procentuale cu
hemoglobină a sângelui de cercetat în funcţie de numărul de eritrocite.
Se calculează după relaţia:
VG = concentraţia Hb / Nr. hematii
Valori normale: 0,85 – 1,15
Variaţii patologice:
- scăderea < 0,85 → hipocromie (încărcare insuficientă cu hemoglobină a hematiilor);
- creşterea > 1,15 → hipercromie (nu exprimă o situaţie reală deoarece hematiile nu se pot
încărca cu hemoglobină peste 34%)

21. Volumul eritrocitar mediu (VEM): definiţie, valori normale

Definiţie: reprezinta volumul ocupat de un singur eritrocit
Se calculează după relaţia:
VEM = valoarea hematocritului x 10/număr hematii
Valori normale: 82 - 92 μ3 (normocite).
Variaţii patologice:
- valori cuprinse între 110 - 140 μ 3 celulele se numesc macrocite (până la megalocite);
 4

- valori cuprinse între 50 - 70 μ3 se numesc microcite

22. Conţinutul eritrocitar mediu în hemoglobină (HEM): definiţie, valori normale

Definiţie: reprezintă cantitatea de hemoglobină conţinută într-un eritrocit.
Se calculează astfel:
HEM = cantitatea de hemoglobină /numărul de hematii x 10-6
Valori normale = 26 – 31 μg
Variaţii patologice:
- valori crescute apar la macrocite (peste 31 μg); când VEM este crescut;
- valori scăzute apar la microcite (sub 26 μg); semnifică anemie feriprivă severă.

23. Concentraţia eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM)

Definiţie: reprezintă procentul din volumul eritrocitar ocupat de hemoglobină.
Se calculează după formula:
CHEM = Hb x 100/Ht
Valorile normale: 32% şi 34%.
Variaţii patologice:
- valori crescute: nu există;
- valori scăzute semnifică anemie feriprivă.

24. Determinarea grupelor sanguine:

 determinarea aglutinogenului (metoda Bet-Vincent):
o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături de ser hemotest de la stânga la dreapta din
grupele I, II şi III. La fiecare din acestea se adaugă o cantitate foarte mică de
sânge proaspăt recoltat prin puncţie venoasă sau dermică. Se omogenizează şi
se observă cu ochiul liber după 2-3 minute: prezenţa aglutinogenului
corespunzător aglutininei din serul hemotest determină aglutinarea; sedimentul
este roşu spre deosebire de menţinerea culorii roşietice iniţiale în absenţa
aglutinogenului;
 determinarea aglutininei prin metoda Simonin:
o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături din sângele de cercetat. Se adaugă la
fiecare în ordine de la stângă la dreapta o cantitate foarte mică de suspensii de
hematii – test (grupele 1, 2 şi 3). Se citeşte rezultatul ca mai sus.

25. Tehnica tubajului gastric:

Se introduce în tubul digestiv o sondă (tub de cauciuc de construcţie specială), Faucher
groasă de 1 cm diametru şi 75 cm lungime sau o sondă Einhorn subtire de 0,5 cm diametru şi
150 cm lungime. Se introduce pe cale orală (sonda Faucher sau Einhorn) sau pe cale nazală
(sonda Einhorn). Prezenţa în stomac a capătului distal al sondei permite aspirarea conţinutului
gastric (cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei).

26. Tehnica tubajului duodenal:

Se introduce în tubul digestiv (pe cale orală sau nazală) o sondă (tub de cauciuc de
construcţie specială): o sondă Einhorn, subţire 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Prezenţa
în duoden a capătului distal al sondei permite aspirarea conţinutului duodenal (cu seringa
ataşată la capătul proximal al sondei).

27. Amplasarea electrozilor în deviaţiile standard:

DI: antebraţul drept (–); antebraţul stâng (+)
DII: antebraţul drept (–); gamba stângă (+)
DIII: antebraţul stâng (–); gamba stângă (+)
*Codul culorilor:
antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben;
gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde;
 5

28. Amplasarea electrozilor în derivaţiile unipolare ale membrelor:

Electrozii de culegere (+):
aVR – antebraţul drept
aVL – antebraţul stâng
aVF – gamba stângă
Pentru fiecare din cele trei derivaţii potenţialul electric de referinţă (0) se obţine prin
cuplarea celorlalţi doi electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 Kohmi).
*Codul culorilor:
antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben;
gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde;

29. Amplasarea electrozilor în derivaţiile precordiale:

V1: parasternal dreapta, în spaţiul intercostal 4
V2: parasternal stânga, în spaţiul intercostal 4
V3: mijlocul distanţei dintre V2 şi V4
V4: linia medioclaviculară, spaţiul intercostal 5 stâng
V5: linia axilară anterioară, spaţiul intercostal 5 stâng
V6: linia medioaxilară, spaţiul intercostal 5 stâng
Pentru fiecare din cele şase derivaţii potenţialul electric de referinţă (0) se obţine prin
cuplarea celor trei electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 kohmi; borna
centrală Wilson).

30. Zgomotul I cardiac:

Zgomotul I se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 5
intercostal stâng, pe linia medioclaviculară pentru mitrală şi la baza apendicelui xifoid pentru
tricuspidă.
*caracteristici: lung, grav, puternic, şi cu timbru înfundat
*durata: 0,08-0,15 s
*frecvenţa: 35-100 Hz

31. Zgomotul II cardiac:

Zgomotul II se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 2
intercostal, la 2 cm parasternal, în dreapta pentru aortă şi în stânga pentru pulmonară.
*caracteristici: scurt, înalt, lovit şi cu timbru clar
*durata: 0,07-0,1 s
*frevenţa: 100-150 Hz

32. Presiunea arterială:

maximă: 120-140 mmHg
minimă 60-90 mmHg

33. Măsurarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie:

Se bazează pe explorarea cu ajutorul stetoscopului a zgomotelor determinate de
vibraţia peretelui arterial (Korotkov) distal faţă de o compresiune: se aplică manşeta
pneumatică a tensiometrului pe braţ şi stetoscopul la plica cotului; se introduce aer în manşetă
până la disparitia pulsului la artera radiala; se evacuează lent aerul introdus (2-3 mm/sec);
presiunea corespunzătoare primului zgomot Korotkov reprezintă valoarea presiunii maxime
(sistolice); presiunea corespunzătoare scaderii bruşte a intensităţii zgomotelor reprezintă
valoarea presiunii minime (diastolice).

34. Zgomotul laringo-traheal:

Acest zgomot respirator, puternic şi cu timbru suflant este produs de trecerea aerului
prin glotă (inspir şi expir).
*Stetoscopul se plasează pe torace:
 6

- anterior – pe jumătatea superioară a sternului;

- posterior – pe regiunea interscapulară (T1-T4).

35. Murmurul vezicular:

Acest zgomot respirator, slab şi cu timbru dulce aspirativ este produs de trecerea
aerului prin comunicarea dintre bronhiole şi canalul alveolar.
*Stetoscopul se plasează sistematic pe toată suprafaţa toracică pentru a decela
modificări patologice.

36. Valorile normale ale volumelor respiratorii (ml):

500 – volum curent (VC)
3000 – volum inspirator de rezervă (VIR)
1200 – volum expirator de rezervă (VER)
1200 – volum rezidual (VR)
Capacitatea inspiratorie (CI) = VC + VIR
Capacitatea vitală (CV) = VC + VIR + VER
Capacitatea funcţională reziduală (CFR) = VER + VR
Capacitatea pulmonară totală (CPT) = CV + VR
(femei  80% din valorile de la bărbaţi)

37. Determinarea VEMS:

Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) se determină pe expirograma forţată
(inspir maxim urmat de apnee inspiratorie şi expir maxim, toate sub control voluntar).

38. Urina normală:

Aspect (la emisie): – este galben pai (mai închisă dimineaţa) şi limpede.
pH:
 6,2-6,8 în alimentaţia mixtă;
 5,2-5,3 în alimentaţia bogată în proteine;
 7-7,5 în regim vegetarian;
Densitate: – 1015-1022
Diureza: – (volumul urinar în 24h) este 900-1500 ml cu variaţii fiziologice legate de vârstă,
sex, temperatura mediului, ingestia de lichide.

39. Componentele examenului sumar de urină si sedimentul urinar:

Albumină – absent
Glucoză – absent
Sedimente: – rare leucocite, rare celule epiteliale, rare cristale.

40. Proba Addis:

Valori normale: – examenul cantitativ al elementelor figurate şi cilindrilor din sedimentul
urinar, pentru urina din 24 ore. Hematii până în 500.000. leucocite până în 1-2 milioane,
cilindrii până în 5.000.

41. Concentraţia normală a ureii în plasma sanghină: – 0,2-0,4 g/l.

42. Concentraţia normală a ureii în urina finală: – 15-35 g/l.

43. Concentraţia normală a creatininei în plasma sanghină: – 0,6-1,3 mg/dl.

44. Concentraţia normală a creatininei în urina finală: – 0,75-2 g/l.

45. Concentraţia normală a glucozei în plasma sanghină: – 0,8-1,1 g/l.

46. Concentraţia normală a glucozei în urina finală: – 0 g/l

47. Diagnosticul precoce de sarcină:

 7

Diagnosticul precoce de sarcină se bazează pe evidenţierea creşeterii concentraţiei

gonadotropinei corionice umane (HCG) în urina gravidei începând cu ziua 7,14 de sarcină şi
cu un maxim în săptămâna 6.
Principiul reactiei imunologice: Ag (HCG din proba de urina) vine in contact cu anticorpii
anti-HCG de pe suprafata particulelor de latex. Testul este negativ daca apare doar banda de
control. Testul este pozitiv daca mai apare o banda clar vizibila

48. Reflexul rotulian: L2–L4

Percuţia tendonului rotulian determină contracţia cvadricepsului femural cu extensia
gambei pe coapsă. Se poate examina la subiectul în poziţie şezând (picior peste picior) sau la
subiectul în decubit dorsal, căruia examinatorul îi susţine (cu mâna) membrul inferior la
nivelul spaţiului popliteu.

49. Reflexul achilian: L5–S2

Percuţia tendonului achilian determină contracţia tricepsului sural cu flexia plantară a
piciorului. Pentru explorare subiectul se aşează cu genunchiul sprijinit de un scaun sau pe
marginea patului.

50. Reflexul bicipital: C5–C6

Percuţia tendonului distal al bicepsului brahial (prin intermediul degetului
examinatorului) determină contracţia bicepsului cu flexia antebraţului pe braţ. Pentru
explorare subiectul are antebraţul uşor flectat pe braţ.

51. Reflexul tricipital: C7–D1

Percuţia tendonului tricepsului brahial la nivelul olecraniului determină contracţia
tricepsului cu extensia antebraţului pe braţ. Pentru explorare examinatorul susţine braţul
subiectului la nivelul plicii cotului iar braţul îl aduce uşor înapoi şi în afară.

52. Reflexul cutanat plantar: L4–S2

Excitarea cu un vârf ascuţit a marginii externe a plantei dinspre călcâi spre degete
determină flexia degetelor pe plantă. Inversarea reflexului (extenisa halucelui şi abducţia
celorlalte degete semnul Babinski) apare fiziologic la copiii sub 3 ani şi la adult în somnul
profund, iar patologic în leziuni ale căii piramidale.

53. Reflexul cutanat abdominal: D9–D12

Excitarea uşoară cu un vârf bont a tegumentului abdominal în regiunea superioară,
mijlocie şi inferioară determină contracţia musculaturii peretelui abdominal. Pentru explorare
subiectul este în decubit dorsal şi are coapsele uşor flectate pe abdomen (pentru relaxarea optimă a
musculaturii abdominale).

54. Metode de stimulare vagală:

*Comprimarea sinusului carotidian (unilateral timp de 20s) determină scăderea
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale (efect mai intens la subiecţii vagotonici).
*Proba Valsalva: inspir profund urmat de o perioadă de apnee postinspiratorie şi
determină bradicardie tranzitorie.
*Probă de postură – trecerea din clinostatism în ortostatism şi determină creşterea
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale prin mecanism simpatic urmată de efect invers prin
reacţie parasimpatică compensatorie.

55. Determinarea acuităţii vizuale (AV):

Se face cu ajutorul unui optotip standardizat pentru fiecare din ochi în parte începând
cu cel cu vederea mai slabă. Ochiul neexaminat fiind acoperit cu un opercul semitransparent.
Subiectul este aşezat în condiţiile impuse de optotip de obicei (poziţie centrală în faţa
optotipului) la distanţa de 5 m şi i se indică să citească semnele grafice din fiecare rând
începând cu cele de dimensiuni mari. Valoarea acuităţii se consideră cea corespunzătoare
 8

ultimului rând în care subiectul distinge corect majoritatea semnelor (maxim 20% greşeli) şi
se exprimă după formula:
AV = d/D unde:
d – distanţa de citire a optotipului de către subiectul examinat
D – distanţa de citire a optotipului de către un ochi emetrop
În cazul imposibilităţii citirii de la distanţa impusă se apropie subiectul de optotip până
reuşeşte să citească primul rând. Dacă acestuia îi este imposibil – se cercetează capacitatea de
a recunoaşte degetele mâinii şi în ultimă instanţă de a percepe lumina.

56. Condiţii tehnice de înregistrare a EKG:

pacient în decubit dorsal relaxat fizic şi psihic;
temperatura mediului ambiant de 20oC;
se degresează pielea cu alcool la locul unde urmează a fi plasaţi electrozii;
se umezeşte pânza cu care învelim electrozii cu soluţie de clorură sau bicarbonat de
sodiu sau se foloseşte o pastă adezivă şi conductivă;
se plasează electrozii pe zone musculare şi se fixează cu benzi elastice sua faşă de
tifon, se vor evita regiunile cu păr şi cele osoase;
se efectuează etalonarea sistemului de înregistrare ( rectangular de 1mv=10mm);
se stabileşte viteza de derulare a hârtiei (25 mm/sec sau 50 mm/sec);
se înscrie traseul electrocardiografic;