Istoria cuvintelor

1. Cuvântul carte este de origine latină (charta însemnând „foaie de papirus pentru scris“,
„scrisoare“) şi avea în limba română mai veche sensurile „scrisoare“, „act“, dar şi pe cel
de azi – „scriere tipărită și legată în volum“. La acestea s-au adăugat unele sensuri după
cuvântul francez carte (în carte de joc, carte de identitate etc.). Ce sensuri are cuvântul
carte în limba română de azi?

Cuvântul – unitate de bază a vocabularului

Explorare

1. Citește următorul text și răspunde apoi la întrebări.

„— Cine hotărăște că sensul cuvântului câine este «câine»? Tu, Nicholas. Tu, eu și toți ceilalți
din această clasă, din acest oraș, din acest stat și din această țară. Toți spunem la fel. Dacă am
trăi în Franța, am spune că pentru animalul patruped cu blană cuvântul potrivit e chien – sună ca
«șien». […] Dar dacă toți cei din această clasă ar hotărî să-i spună altfel acestui animal și dacă
restul oamenilor i-ar zice la fel, atunci așa i s-ar spune și, la un moment dat, ar intra în dicționar.
Noi hotărâm ce intră în acea carte, zise ea, arătând către uriașul volum. […] Dar, desigur, la acel
dicționar au lucrat sute de oameni inteligenți timp de mulți ani, a continuat doamna Granger, așa
că, în ce ne privește, dicționarul acela este lege. Legile se pot schimba, desigur, dar numai dacă e
nevoie. Se poate să fie nevoie de cuvinte noi, dar toate cuvintele din acel dicționar au fost puse
acolo din motive întemeiate.“

Andrew Clemens, Povestea frindelului

1. În ce condiții pot intra cuvinte noi într-un dicționar?

2. Transcrie, din textul de la exercițiul 1, sensul cuvântului câine.
3. Din ce sunete este alcătuit cuvântul câine?
4. Cuvântul noi, evidențiat cu galben, este folosit în text cu sensuri diferite. Care sunt
acestea?
5. La un moment dat, doamna Granger folosește cuvântul volum. În limba română există un
cuvânt cu același sens: tom. Prin ce se deosebesc acești doi termeni?
Repere

Vocabularul este alcătuit din totalitatea cuvintelor care există sau au existat vreodată într-o
limbă.
Fiecare limbă are propriul vocabular. Vocabularul unei limbi este în permanentă mișcare: apar
cuvinte noi, altele nu mai sunt folosite, în timp ce sensul unora, păstrate în uz, se schimbă.

Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului. Cuvântul are:

 sens sau înțeles, reprezentând conținutul;

 sunete sau înveliș sonor, reprezentând forma.

Există cuvinte cu același sens,dar diferite prin sunetele din care sunt alcătuite. (a hotărî - a
decide)

Există cuvinte cu sens diferit, dar alcătuite din aceleași sunete (liliac - arbust; liliac - animal).

Sensul unui cuvânt se stabilește în context, adică în propoziția sau în fragmentul în care apare.

Contextul este parte a unei comunicări care precede și/sau urmează cuvântul analizat,
determinându-i sensul și forma.