REFERAT
la disciplina: Dimensiunile
educației
Tema: Noile educații-
delimitări conceptuale
După anii 1980, UNESCO, prin intermediul programelor și recomandărilor sale, promovează
conceptul de problematica lumii contemporane și conturează un ansamblu de răspunsuri posibile
ale sistemelor educaționale, care au fost concentrate și formulate sub genericul noilor educații.
Noile educaţii reflectă această problematică prin obiectivele propuse care dau şi denumirea
fiecărei structuri de conţinut specific, realizabilă ca modul sau disciplină de studiu, concepută strategic în
plan disciplinar, dar mai ales interdisciplinar, pluridisciplinar şi chiar transdisciplinar. Răspunzînd
exigenţelor valorice contemporane, educaţia propune astăzi un demers global, holist prin formula
specifică a noilor educaţii, corespunzătoare unei schimbări paradigmatice a actului educativ [14, p.132].
Conform accepțiunilor pedagogice ale lui G.Văideanu, noile educații reprezintă noi
conținuturi specifice, abordate ca răspunsuri concrete la fiecare problemă identificată.
• prefigurează o nouă viziune asupra fiinţei umane integră nu numai moral, dar şi ca
entitate naţională şi socială; desăvârşită conceptual, teleologic, spiritual, estetic; echilibrată
ecologic şi sănătoasă fizic; tolerantă naţional, cultural şi religios; liberă prin conştientizarea
propriei valori şi a valorilor şi problemelor societăţii actuale, a valorilor şi problemelor celor
din alteritate; conştientă de propria identitate şi de identitatea lumii în care trăieşte; deschisă la
schimbare şi adaptabilă schimbărilor;
• elaborează un model de educaţie centrat pe fiinţa celui educat, în baza principiului
libertăţii în educaţie şi al identităţii fiinţei sale;
• oferă educaţiei un sistem axiologic, constituit din: valorile date omului (natura,
cosmosul, universul, capacitatea de devenire întru fiinţă, capacitatea de a face opţiune) şi
valorile create de om, valorile fundamentale ale humanitas-ului (adevărul, binele, frumosul,
dreptatea, libertatea), valorile naţionale, valorile contextuale fiecărui gen de activitate, valorile
personale;
Noile educaţii decurg din tipurile de educaţie care s-au constituit tradiţional: educaţia
intelectuală, educaţia morală, educaţia estetică, educaţia religioasă etc.
Prin noile educaţii sunt marcate domeniile imperative şi prioritare ale educaţiei la zi,
nomenclatorul lor însă nu epuizează priorităţile educaţiei contemporane, ci le complementează.
UNESCO, prin strategiile formulate, atrage atenţia opiniei publice mondiale asupra unor potenţe
nevalorificate de soluţionare a problemelor societăţii actuale.
În acest context, G.Văideanu în lucrarea Educaţia la frontiera dintre milenii, face referire la
anumite obiective [72, p.65-66]:
Termenul noile educaţii indică că, în a doua jumătate a sec. XX, au apărut probleme la scară
planetară, care solicitau şi o soluţionare pedagogică. Autorii care i-au urmat lui G.Văideanu au extins
aria noilor educaţii, adăugând la acestea:
educaţia economică;
educaţia pentru familie;
educaţia pentru toleranţă;
educaţia interculturală;
educaţia antidrog/antitabagism/antialcool, care derivă, respectiv, din:
educaţia pentru tehnologie şi progres;
educaţia demografică;
educaţia pentru pace şi cooperare;
educaţia sanitară.
Educaţia pentru schimbare şi dezvoltare are ca finalitate formarea lui homo faber
(literalmente omul care face). Dotat congenital să-şi formeze capacitatea de a face opţiune,
omul devine şi un subiect al schimbării şi dezvoltării atât a universului existenţial exterior, cât
şi a universului său intim. Acţiunea de schimbare este şi ea congenitală. Dar orice premisă de
a deveni întru fiinţă obţine statutul de factor al schimbării şi dezvoltării doar prin educaţie şi
autoeducaţie.
Educaţia faţă de mass-media este primul tip de educaţie cu adevărat nouă, deoarece
mass-media s-a instalat masiv în viaţa socială abia 20 în sec. XX, astăzi rolul lor în societate
fiind unul extrem de mare, încât au fost supranumite puterea a patra în stat. Utilizarea
produselor sale necesită însă o pregătire specială, care nu se reduce la lectura ziarelor, audierea
radioului şi vizionarea emisiunilor televizate.
Educaţia pentru democraţie, deşi are rădăcini în antichitatea greacă, este unul din
tipurile noi de educaţie, deoarece abia în sec. XX omenirea a atins un grad de dezvoltare
propice constituirii unei societăţi democratice. Esenţa educaţiei pentru democraţie este în
formarea conştiinţei democratice şi a capacităţii de a realiza atitudini şi comportamente care
să permită fiecăruia să se manifeste cât mai deplin în autodesăvârşirea sa, fără să dăuneze
celorlalţi. Democraţia nefiind un dat, omul modern este responsabil de formarea sa ca fiinţă
având conştiinţă democratică şi unica forţă reală care poate construi o societate democratică.
La rândul său, societatea democratică influenţează benefic formarea conştiinţei democratice.
Coordonatele idealului uman pentru populaţia Republicii Moldova sunt ieşirile din
cele două crize fundamentale ale sale: criza de identitate şi criza de proprietate. Criza de
identitate ne menţine la limita ignoranţei sau a incertitudinii în ceea ce priveşte statutul nostru
etnic, cultural, lingvistic, confesional. Criza de proprietate ne menţine la marginea valorilor
materiale şi spirituale.
IV. CONCLUZIE
Valorifi carea noilor educaţii în cadrul procesului de învăţământ implică raportarea
la conţinuturile generale ale educaţiei, angajate în diferite proporţii, cu anumite ponderi sau
priorităţi la nivelul fi ecărei trepte şi discipline şcolare. În consecinţă, noile educaţii pot fi
realizate În funcţie de specificul fi ecărei vârste, trepte sau discipline şcolare, dar şi
particularităţile fiecărei comunităţi locale, teritoriale sau naţionale.
1. https://www.scribd.com/doc/14661616/Pedagogie-Noile-educatii
2. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Noile%20educatii%20in
%20pedagogia%20postmoderna_0.pdf
3. http://dspace.usm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1569/S
uport_Butnari.pdf?sequence=1&isAllowed=y