Proces si fantasma

Conform vocabularului psihanalizei lui Laplanche si J B Pontalis, procesele sunt cele doua moduri de
functionare a aparatului psihic, asa cum au fost ele puse in evidenta de Freud.
Ele pot fi diferentiate radical:
a) din punct de vedere topic: procesul primar caracterizeaza sistemul inconstient, procesul secundar
caracterizeaza sistemul preconstient-constient;
b) din punct de vedere economico-dinamic: in cazul procesului primar, energia psihica se scurge liber,
trecand fara piedici de la o reprezentare la alta, conform mecanismelor de deplasare si condensare. ea
tinde sa reinvesteasca deplin reprezentarile legate de trairile de satisfacere constitutive ale dorintei
(halucinatie primitiva). In cazul procesului secundar, energia este mai intai “legata” inainte de a se
scurge in mod controlat; reprezentarile sunt investite in mod stabil, satisfactia este amanta, permitand
astfel experiente mentale care testeaza diferitele cai de satisfacere posibile.
Opozitia dintre procesul primar si procesul secundar este corelativa opozitiei dintre principiul placerii
si principiul realitatii.
FANTASMA reprezinta un scenariu imaginar in care subiectul este prezent si care simbolizeaza, intr-o
maniera mai mult sau mai putin deformata de procesele de aparare, implinirea unei dorinte si, in ultima
instanta, a unei dorinte inconstiente. Fantasma se prezinta in modalitati diverse: fantasme constiente
sau vise diurne, fantasme inconstiente, precum cele descoperite de analiza ca structuri subiacente unui
continut manifest, fantasme originare. Fantasmele originare sunt structuri fantasmatice tipice (viata
intrauterina, castrare, seducere) pe care psihanaliza le recunoaste ca organizand viata fantasmatica,
oricare ar fi experientele personale ale subiectilor; universalitatea acestor fantasme se explica, dupa
Freud, prin faptul ca ar constitui un patrimoniu transmis filogenetic.
Asadar conceptul de fantasmă apare în teoria psihanalitică încă de la Freud, care a considerat
fantasma ca pe o producție tardivă a psihismului, apărută după stabilirea principiului realității, când
principiul plăcerii începe să funcționeze clivat, ca un fel de gândire ce rămâne neinfluențată de proba
realității și care ascultă doar de principiul plăcerii.
Fiind preocupată de conţinutul anxietăţii pacienţilor săi (şi nu de mecanismulapariţiei
anxietăţii), Melanie Klein a acordat fantasmei inconştiente un loc central în raport cu orice activitate
psihică. Dar cea care a formulat clar acest concept est Susan Isaacs, într-o lucrare destinată să
cristalizeze viziunea kleiniană . În Natura şi funcţia fantasmei, ea arată cum Klein a extins noţiunea
freudiană de fantasmă inconştientă care se prefigura dejaîn momentul în care Freud renunţa la teoria
seducţiei, pentru a afirma că trauma rezultă dintr-un eveniment imaginar. După această autoare, deşi
Klein îşi bazează concepţia asupra fantasmei, viziunile lor sunt divergente. De exemplu, dacă la Klein
fantasma este precoce, Freud părea să o considere o producţie tardivă a psihismului, aparută după
stabilirea principiului realităţii, când principiul plăceriiîncepe să funcţioneze într-o manieră clivată :
Melanie Klein a acordat fantasmei inconștiente un rol central în raport cu orice activitate psihică
și reprezentând conținutul angoaselor pacienților, iar Susan Isaac formulează cel mai clar acest concept.
Fantasmele inconștiente sunt întotdeauna deduse, niciodată observate direct, și reprezintă corolarul
mental al pulsiunii, trebuinței, nevoii (resimțite ca fantasme inconștiente). Fantasma este conținutul
primar al proceselor psihice inconștiente și constă nu doar în satisfacerea dorințelor libidinale sau
agresive, dar și în apărarea împotriva angoasei (la fel ca simptomul). Fantasma inconștientă are un
caracter omnipotent: nu doar „așa vreau”, dar și ”așa fac”.
Deși este o ficțiune, fantasma inconștientă este reală ca experiență subiectivă. Ea este o funcție
psihică în sine, cu efecte reale în psihism, dar și în dezvoltarea corporală și comportamentală a
subiectului și prin el și a altora cu care se află în relație.

În scrierile kleiniene noțiunile „fantasmă” și „proces” apar ca fiind sinonime, cum ar fi de

exemplu, susținerea că procesul psihic sau fantasma inconștientă de a încorpora este un proces de
introiecție și altele asemenea.

In orice caz, teoria Melaniei Klein asupra fantasmei inconştiente a lărgit concepţia lui Freud pînă la
ideea că fantasma însoţeşte permanent orice activitate psihică sau comportament ale individului. Freud
descrisese împlinirea halucinatorie a dorinţei, ca activitate mintală a sugarului aflat într-o situaţie de
frustrare ; la el, fantasma este o ‘gratificare’ substitutivă atunci cînd mişcările pulsionale nu-şi găsesc
satisfacerea

N Abraham și M Torok au susținut diferența esențială dintre fantasmă și proces vis-avis de

utilizarea termenilor de încorporare și introiecție. Ei consideră că introiecția este un fenomen de natura
creșterii, în timp ce fantasma este un fenomen de natura stagnării, a compensării. Procesul presupune
ieșirea dintr-o stare anterioară și trecerea într-una ulterioară prin introiecția și, deci, acceptarea unei noi
realități, în timp ce fantasma implică încorporarea obiectului, care continua să existe astfel în psihismul
subiectului și compenseaza lipsa lui din realitate. Astfel este asigurată conservarea unui status quo
existent anterior, la nivel psihic totul rămâne neschimbat, în ciuda realității diferite. Orice proces
implică o modificare topică a psihismului în vreme ce orice fantasmă, care este prin ea însăși de natură
narcisică (orientată către propriul Eu prin retragerea din lumea exterioară), tinde să mențină status quo-
ul topic (prin topică putem înțelege structură, așezare, mod de organizare la interiorul psihicului).
Cei doi autori susțin că fantasma este de natură narcisică deoarece, pentru a nu fi schimbată imaginea
pe care subiectul o are despre sine și despre lume, acesta tinde să schimbe lumea conform fantasmei.
Fantasma se opune deci unei modificări la interiorul psihismului și a o înțelege înseamnă tocmai a
detecta nivelul topic la care ea acționează în opoziție cu schimbarea.

Ca urmare, încorporarea este o fantasmă de „ne-schimbare.” Un exemplu poate fi încorporarea

obiectului (fantasmă) la interiorul psihismului în cazul pierderii lui și de aici incapacitatea de a
parcurge un doliu (proces) care nu poate avea loc căci obiectul nu este pierdut, continuă să existe la
nivelul psihismului subiectului. Subiectul refuză astfel travaliul doliului și odată cu el, refuză și
introiecția adevăratului sens al pierderii. Deci încorporarea se opune introiecției, iar fantasma se opune
procesului de schimbare intrapsihică (de creștere).

Conform lui Wilfred Bion fantasma poate fi realizată efectiv. Din această perspectivă, fantasma este
aceea care va fi transformată în proces.

Fantasma - reprezentare care simbolizeaza satisfacerea unei dorinte mai mult sau mai putin constiente,
sub o forma mai mult sau mai putin deformata de mecanismele de aparare