Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS Dans 1-7ultimul
CURS Dans 1-7ultimul
Cursul 1
Noţiuni generale despre expresie corporală şi dans
Expresia corporală este o formă de comunicare nonverbală, prin care
se manifestă calităţile maxime de plasticitate corporală şi îşi are originea în
mişcarea ritmică cadenţată care apărută în urmă cu milenii, se numeşte cu timpul
“ dans”.
Expresivitatea corporală reprezintă atitudinea estetică a corpului în
mişcare, capacitatea acestuia de a manifesta prin intermediul mişcărilor
armonioase, expresive, suple, uşoare şi precise, anumite stări rezultate în urma
relaţiei corp-psihic. Valorificarea potenţialului uman expresiv, este dependentă de
ansamblul şi calitatea deprinderilor motrice de care dispune un individ, de gradul
de dezvoltare a capacităţii sale motrice şi de calităţile psiho-intelectuale.
Valoarea expresivităţii corporale este influenţată de calitatea
deprinderilor motrice dobândite de către indivizi de-a lungul timpului, prin proces
specializat de educaţie fizică, practicarea independentă a unei ramuri de sport, sau
pur şi simplu întâmplătoare în urma activităţilor cotidiene.
Exprimarea prin mişcare specializată, artistică, a sentimentelor şi
ideilor cu ajutorul tehnicilor euritmice, caracterizează expresivitatea corporală şi
urmăreşte atingerea unor valori şi atitudini pozitive, creative, emoţionale.
Gândurile, sentimentele şi dispoziţiile omului se transmit prin
intermediul mişcărilor, gesturilor, mimicii. Prin mişcările corporale specifice
dansului, omul poate reda atît frumuseţea exterioară (latura fizică a artei), cît şi pe
cea interioară (latura spirituală a artei). Aceste două laturi, fiind corelate,
interacţionează şi se influenţează reciproc. Corelarea este determinată de faptul că
1
intonaţiile plastice ale dansului formează un tot întreg cu viaţa, fiind generate de
ea.
Limbajul dansului dispune de un secret al influenţei, care constă în
forţa exprimării sentimentelor şi emoţiilor de o înaltă intensitate, de a trece tot
ceea ce este nesemnificativ şi întîmplător. Imaginile coregrafice, ca regulă, poartă
în sine reflectarea etapelor-cheie ale momentelor vieţii, şi, graţie unei înalte
intermedieri şi emotivităţi ridicate, sînt capabile a atinge esenţa.
Folosirea tehnicilor euritmice în asamblarea mijloacelor de dans
clasic, folcloric şi sportiv, va fi îndreptată în sensul formării încrederii în forţele
proprii, facilitând transmiterea unor gânduri şi idei şi mai ales conştientizarea
propriului potenţial fizic, psiho-motric şi emoţional, corespunzător exprimării
artistice prin mişcare.
„ Expresia corporală, prin obiectivele pe care şi le fixează, este o artă
sintetică. Ea este o disciplină emoţională deoarece îşi dobândeşte calitatea
esenţială de a fi artistică.
Una din caracteristicile esenţiale ale exprimării motrice corporale o
constituie mişcarea estetică inspirată din plastica diverselor arte, discipline ale
frumosului care se interferează (poezia, teatrul, muzica, dansul, artele plastice şi
ramuri ale gimnasticii).”¹
Expresivitatea corporală, prin euritmie, presupune, transpunerea unor
stări, idei sau sentimente, prin manifestări artistice ale corpului în mişcare,
corespunzător unei teme literare sau muzicale, cu ajutorul unor mişcări armonios
conturate în spaţiu, timp şi context muzical.
Urmărind în esenţă educarea personalităţii umane, pe fondul
dezvoltării aptitudinilor psihice, fizice, intelectuale, afective şi psihomotrice, într-
o manieră artistică, estetică şi afectivă, expresivitatea corporală poate aduce o
notă aparte mişcării în general şi exerciţiului fizic în mod special, un plus de
calitate actului motric specializat, adresat pregătirii diferitelor categorii de
subiecţi: preşcolari, elevi, studenţi,etc.
Disciplina „ Expresie Corporală”, pune accent pe latura formativă a
învăţării, pe educarea şi devoltarea creativităţii subiecţilor şi chiar dacă este
specifică artei teatrale, îşi regăseşte şi generează valori psiho-intelectuale şi
capacităţi psiho-motrice importante, prin conţinutul pe care subiecţii şi-l însuşesc
şi îl vor transmite ulterior, de pe poziţia de emiţător, în procesul instructiv-
educativ specializat de educaţie fizică sau kineto-terapie.1
1
Dobrescu T., (2006), „ Expresie corporală, dans şi euritmie”, Editura Pim, Iaşi
2
Prin natura sa artistică, disciplina expresia corporală se adresează
studenţilor vizând în mod expres dezvoltarea creativităţii, procesul de învăţare
nefiind doar un act de copiere a realităţii, ci mai degrabă rezultatul acţiunii
externe sau mentale a acesteia. Accentul va fi pus aşadar pe latura formativă a
învăţării, pe creativitate, prin îmbinarea elementelor constitutive ale euritmiei,
elemente specifice teatrului, poeziei, muzicii, dansului, cu acţiuni motrice proprii
gimnasticii artisice şi gimnasticii ritmice în mod creativ şi original coregrafiate, în
scopul exprimării unor teme, prin intermediul mişcărilor corpului uman.
Al. Roşca, concluzionează că după unii autori „ creativitatea este
aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou şi de valoare”, iar după alţii,
constituie „ un proces prin care se realizează un produs ”. În literatura de
specialitate, există cinci niveluri de creativitate. Primul se referă la cea expresivă,
când are loc o liberă şi spontană exprimare a persoanei, fără preocupări de
utilitate sau valoare. În continuare, vorbim de nivelul productiv, unde persoana îşi
însuşeşte deprinderi care să permită producerea de lucruri utile, însă cu specificul
propriu slab exprimat. Creativitatea inventivă conduce la apariţia invenţiilor, a
îmbunătăţirilor aduse aparatelor şi produselor. Referindu-ne la nivelul inovator,
trebuie precizat că acesta duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui
domeniu, sau la noi moduri de exprimare specifice talentelor. În final,
creativitatea emergentă este considerată a fi specifică omului de geniu, care
revoluţionează un anume domeniu.
Tipul de creativitate expresivă, posibil de educat prin conţinuturile programelor
de euritmie, se încadrează în prima categorie dintre cele descrise mai sus, şi
vizează producerea unor acţiuni motrice artistice, prelucrarea unor deprinderi
specifice coregrafice de dans clasic, folcloric şi sportiv şi combinarea acestora în
programe originale, pe diverse teme şi fragmente muzicale.
Expresivitatea corporală poate fi manifestată de la cele mai simple
acte motrice, prin gest, sau chiar în afara actului motric, prin „ poză” de exemplu,
aceasta fiind o poziţie menţinută, cu o anumită formă, regăsită atât în gimnastică
dar şi în dansuri, reprezentând începutul sau sfârşitul unei evoluţii artistice.
Mişcarea ca rezultat al convergenţei acţiunilor motrice, poate favoriza
expresivitatea corporală, dacă este în concordanţă cu tema pe care se evoluează,
cu muzica, versurile sau costumele specifice euritmiei, sau poate reduce calitatea
expresiei, prin neconcordanţă cu elementele amintite anterior.
De calitatea însuşirii acţiunilor motrice de bază, corespunzătoare
dansurilor, de gradul de însuşire a deprinderilor coregrafice şi gimnice specifice,
de perfecţionarea acestora şi combinarea lor originală, depinde acurateţea
3
evoluţiei în euritmie, uşurinţa, precizia, cursivitatea şi frumuseţea exprimării
corpului în mişcare. Gradul avansat de stabilitate a deprinderilor motrice
necesare, presupune un nivel corespunzător de dezvoltare a calităţilor motrice
generale şi mai ales a celor specifice, cu precădere a capacităţilor condiţionale
coordinative. Educarea coordonării, a ritmului, a echilibrului, dezvoltarea
îndemânării, a supleţei şi ţinutei corporale, devin sarcini esenţiale ale lecţiilor de
euritmie, îndeplinirea lor conducând spre obţinerea unor finalităţi de valoare
artistică, atâta timp cât celelalte aspecte de bază privind însuşirea deprinderilor, s-
au realizat corespunzător.
Cursul 2
Metodica utilizării mijloacelor de dans clasic, în pregătirea
generală şi specială pentru dans
4
nu trbuie să fie încremenită
sau să exprime un zâmbet
îngheţat. Ochii trebuie să ia
parte şi ei la mişcare, cu o expresie vie,
fără să privească în jos sau să fie aţintiţi
asupra unui singur punct.
Poziţiile picioarelor
I. a-II-a a-III-a
a-IV-a a- V-a
5
platfus). În execuţia fiecărei poziţii genunchii vor fi întinşi la maximum (să tragă
rotula genunchiului în sus) şi să strîngă fesele pentru a împinge bazinul înainte.
Poziţiile braţelor
Armonia mişcării în
totalitatea ei este determinată de
mişcarea braţelor în mod conştient şi
estetic. În raport cu poziţiile
picioarelor care au rol preponderent
tehnic, braţele îndeplinesc funcţia
plastică a mişcării.
Poziţia a-II-a: ambele braţe sunt menţinute lateral, uşor curbate din
coate, răsucite cu palmele spre înainte. Poziţia corectă a braţului presupune
formarea unei linii uşor curbate de la umăr şi până la vârful degetelor.
6
Poziţia a-VI-a, este o combinaţie între poziţia I şi poziţia a-II-a (un
braţ se află în poziţia I- a, iar celălalt în poziţia a- II-a ).
Sărituri mici şi mari (releve, temps leve soute, saute mare, petite
changement de pieds, grand changement, echappe)
7
2. Mijloace specifice dansului folcloric
Pasul de tango
Pasul de cha-cha
Pasul de rumba
Pasul de jive
Mijloace euritmice
Exerciţii statice, poziţii, poze, expresii mimice pe anumite teme
Curs 3
Clasificarea dansurilor sportive- poziţii şi mişcări specifice
Dansul sportiv sau dansul competiţional, este o disciplină sportivă
care se practică numai pe perechi mixte- dansatoare şi dansator, cu
acompaniament muzical stabilit prin regulament în ritmuri standard la dansurile:
vals lent, vals vienez, tangou, slow-fox şi quick-step, şi în ritmuri latino-
americane la dansurile: samba, cha-cha-cha, rumba, passo-doble şi jive.
Ca orice altă ramură sportivă competiţională, dansul sportiv se
desfăşoară dupa un regulament tehnic stabilit de Federaţia Română de dans
sportiv, raportat la regulamentul impus de Federaţia Internaţională de dans
sportiv. Concursurile de dans sportiv au la bază criterii de vârste şi de clasă în
9
ordine crescătoare a valorii şi anume: E,D,C,B,A şi S- ultima fiind cea mai
valoroasă „ Super”.
Clasa „ E” – cuprinde 5 dansuri (vals lent, quick-step, samba, cha-cha-
cha şi jive) şi se stabileşte de Federaţia de specialitate la nivel naţional.
Clasa „ D” – cuprinde 8 dansuri: cele 5 de la clasa „ E”plus tangoul,
valsul vienez şi rumba.
Clasa „ C” –cuprinde cele 10 dansuri (cu iniţialele de prescurtare):
Standard: valsul lent(W), quick- step(Q), valsul vienez (V), slow- fox
(SL), şi tangou(T), şi Latino- americane: samba(S), cha-cha-cha(Cha), passo-
doble(P.D.), rumba(R) şi Jive(J).
Trecerea de la o clasă la alta se face pe bază de puncte acumulate.
După criteriul de vârstă se disting următoarele categorii:
copiii- până la 12 ani
juniori III de la 12 la 14 ani
juniori II de la 14 la 16 ani
juniori I de la 16 la 18 ani
adulţi de la 18 la 35 de ani
seniori – minimum 35 de ani bărbaţi, 30 de ani femei
grand seniori- vârsta ambilor parteneri să nu depăşească 80 de ani.
În ceea ce priveşte costumaţia dansatorilor aceasta va trebui să fie
alcătuită la dansurile standard din: frac la băieţi şi rochii somptuase, sau fuste
bogate, cloş, cu pene sau volane şi jupe etc., la fete. În timp ce la dansurile latino
americane,băieţii poartă costum negru, iar fetele rochii mulate cu şliţuri decoltate
în modele variate cât mai fanteziste.
Poziţii şi mişcări specifice
Poziţia de plecare este singura poziţie identică la toate dansurile şi
corespunde celei în care partenerii se prind înainte de a începe primii paşi de
dans. Dansatorii stau faţă în faţă cu greutatea corpului egal repartizată pe ambele
picioare, cu spatele drept şi înălţat, fără a ridica din umeri.
Verticala corpului (linia imaginară a echilibrului), cade exact în
mijlocul poligonului de susţinere. În timpul dansului acest punct imaginar de
echilibru se deplasează diferit în funcţie de tipul paşilor de dans. Poziţia braţelor
este identică cu prinderea de la poziţia închisă.
Poziţia închisă- denumită poziţie de bază (cel mai mult folosită),
presupune o uşoară deplasare laterală a dansatoarei, spre stânga ei, pentru a
ajunge foarte puţin spre partea laterală dreaptă a corpului dansatorului.
10
Greutatea corpului, este repartizată mai mult pe pingea iar linia
umerilor partenerilor trebuie să fie paralelă, drept pentru care ambii dansatori vor
trebui să ţină omoplatul tras jos şi umerii deschişi. Corpurile celor doi trebuie să
se atingă numai până la „ punctul de contact”, respectiv înălţimea stomacului
dansatoarei şi linia de centură a dansatorului şi se păstrează strâns tot timpul
dansului.
11
de corp), cu braţul stâng. Cotul este dus spre înainte, pentru ca palma de la mâna
dreaptă să ajungă pe spatele partenerei. Deseori cotul (în mod greşit) se duce
prea înainte, sau coboară prea mult spre propriul corp. Palma trebuie să ajungă
sub omoplatul stâng al partenerei, loc pe care îl atinge uşor. Prinderea
dansatoarei prea strâns îi împiedică mişcarea liberă a bustului şi elanul acestuia.
Aceasta este"prinderea interioară".
13
Pentru menţinerea contactului între corpuri - element esenţial în
conducere, dar şi de stil, se realizează prin împingerea discretă spre înainte a
acestei părţi a corpului, spre partener. Această mişcare nu este voie să fie
exagerată, deoarece o împingere puternică a bazinului sau a părţii de stomac a
dansatoarei spre înainte îngreunează conducerea şi mai ales mişcările de
avansare.
O caracteristică de bază a dansului de perechi este continua deplasare
a partenerilor în diferite direcţii, în principal spre înainte-înapoi. Pentru a realiza
aceste deplasări, de o importanţă majoră este:
- atitudine a corpului - îndoirile lui în diferite direcţii;
- echilibrul - aşezarea corespunzătoare a greutăţii corpului, pentru a
permite evoluţia;
- direcţia labelor picioarelor - orientarea lor în diferite sensuri - în
timpul paşilor.
Cursul 4
Caracteristici de bază ale pasilor în dansurile sportive
14
participare a corpului este şi ea condiţionată de aceste direcţii.
Pasul simplu de deplasare înainte, constă în mişcarea piciorului
pornită din sold. Din poziţia de plecare, prima dată se ridică perniţa, pentru ca
apoi călcâiul să alunece pe podea cu o uşoară ridicare a degetelor piciorului. Când
piciorul ce calcă depăşeşte vârful piciorului de sprijin, (in deplasarea lui spre
înainte) treptat, el se ridică de pe podea, iar când a atins lungimea totală a pasului,
trece pe podea cu călcâiul (nu cu vârful), aşa încât pentru un moment greutatea
corpului este împărţită între călcâiul piciorului din faţă şi periniţa piciorului din
spate.
15
Pasul propriu-zis. Se porneşte spre înapoi cu corpul, apoi piciorul se
duce
înapoi, în aşa fel ca podeaua să o atingă mai întâi cu vârful şi apoi cu
pemiţa. Când laba piciorului ce se deplasează spre înapoi trece pe lângă piciorul
ce ţine greutatea corpului, acesta (piciorul de sprijin) ridică treptat pemiţa de pe
podea.
Când lungimea totală a pasului a fost atinsă şi piciorul din spate a
trecut pe podea, cu pemiţa, începe trecerea greutăţii corpului, care pentru un
moment este pe călcâiul piciorului din faţă şi pemiţa piciorului din spate. Se
continuă trecerea greutăţii corpului, laba piciorului din spate trecând pe toată
talpa, iar piciorul din faţă, după ce cu călcâiul a făcut o uşoară presiune pe
podea, se trage lângă piciorul ce acum devine de sprijin. Subliniez, mişcarea este
concomitentă.
La acest pas de deplasare înapoi este foarte importantă cursivitatea
mişcărilor, mai ales lăsarea treptată pe călcâiul piciorului din spate. Realizarea
perfectă a acestei mişcări permite partenerei să nu se îndepărteze de corpul
partenerului.
Labele picioarelor nu trebuie să fie contractate - aceasta ar scurta
paşii.
Atât interiorul vârfurilor cât şi interiorul călcâielor, în momentul
când se depăşesc se ating uşor. O greşeală frecventă este deplasarea picioarelor,
ducerea lor puţin spre diagonal, în loc să se ducă perfect spre înapoi. În timpul
învăţării pasului, dansatoarea trebuie să calce un pas puţin încrucişat, pentru a se
ajunge la pasul înapoi bine realizat.
Pasul lateral. Spunem pas lateral aceluia care deplasează corpul spre
dreapta sau stânga. Într-un unghi de 90° adică 1/4 de cerc, faţă de orientarea lui.
Atitudinile corpului rămân aceleaşi ca la pasul înainte sau înapoi şi
lateral, spunem că este pas diagonal când unghiul de deplasare faţă de înainte,
înapoi sau lateral este de 45° adică 1/8 de cerc. În sala de dans, dacă orientarea
corpului se face spre unul din pereţi, pasul diagonal se execută spre unul din
colţuri depărtând picioarele. Atitudinile corpului rămân (în general) aceleaşi. În
cazul în care ele se modifică, se menţionează la pasul respectiv.
16
lui (ca la pasul lateral).
2. Pas încrucişat, normal. La acest.pas unghiul sub care se diferenţiază
deplasarea corpului faţă de direcţia lui este de 45° adică 1/8 dintr-un
cerc, ca la
pasul diagonal, sensul însă este invers faţă de pasul diagonal. Dacă
stăm cu faţa spre perete şi facem pas încrucişat cu piciorul drept, deplasăm corpul
spre unul din colţurile din partea stângă a sălii şi invers, dacă călcăm cu piciorul
stâng pas încrucişat, corpul se deplasează spre unul din colţurile din dreapta.
Pentru a face un pas încrucişat, unul din picioare susţine greutatea
corpului iar celălalt se petrece călcând într-un sens diagonal spre care se
deplasează corpul. Piciorul activ încrucişează piciorul de sprijin prin faţă sau plin
spate.
Pasul deschis este pasul făcut între sensurile înainte-diagonal, sau
înapoidiagonal. La toţi paşii deschişi mişcarea piciorului este precedată de
deplasarea corpului în sensul pasului ce urmează a se executa (înţelegând prin
aceasta că înaintea pasului corpul se apleacă deplasând centrul de greutate în
sensul pasului).
Sfârşitul pasului este o noţiune foarte des întâlnită, mai ales legată de
momentele de întoarcere ale corpului:
La pasul înainte, sfârşitul pasului este atunci când piciorul care calcă
depăşeşte piciorul de sprijin deplasându-se spre sensul de dans, iar călcâiul
piciorului de sprijin se ridică de pe podea. La pasul înapoi, când piciorul care
calcă părăseşte piciorul de sprijin. La pasul lateral aproximativ atunci când este la
jumătatea drumului spre piciorul de sprijin.
La pasul lateral ce precede un pas înainte sau înapoi, când piciorul
care calcă părăseşte piciorul de sprijin.
Cursul 5
Acţiuni specifice dansurilor sportive
17
ţinută înaltă ce este poziţia de bază în aceste dansuri.
Cursivitatea ridicării-înălţării corpului, a trecerii greutăţii corpului de
pe un picior pe altul, realizarea unei linii de desfăşurare neîntrerupte, este
asigurată de încordarea muşchilor picioarelor. Tot cursiv trebuie să se ridice de
pe podea călcâiul piciorului liber la un pas lateral, ce urmează după un pas
înainte, dar acelaşi călcâi este tras pe podea fără ridicare la un pas lateral ce
urmează după un pas înapoi. În acest caz ridicarea călcâiului de pe podea se face
numai atunci când greutatea corpului începe să treacă pe piciorul ce face pasul
lateral.
Îndoirea genunchilor este diferită de la un dans la altul, cea mal mare
îndoire efectuându-se la Valsul lent, mai puţin îndoit la Slow-fox şi cel mai puţin
la Quick-step.
Prin "continuă să se înalţe" trebuie să înţelegem că înălţarea se face
treptat. Prin "înălţarea corpului, fără să se ridice laba piciorului de pe podea",
trebuie să înţelegem că în timpul acestei ridicări (de exemplu călcâiul piciorului
stâng rămâne pe podea până când piciorul drept ajunge la locul lui) facem doar
un gest de expresie corporală. Acest fel de înălţare mică se face pe partea
interioară a întoarcerilor, când înălţarea este întârziată pentru menţinerea
echilibrului.
19
Învârtirile pe axa călcâiului sunt învârtiri cu pivotare ce pornesc pe:
călcâiul unui picior apoi, în timpul învârtirii, greutatea corpului trece pe celălalt
picior, pe care continuă pivotarea. Deşi se începe pe călcâi, dar în timpul
învârtirii se trece pe perniţa joasă, pe pemiţă şi chiar pe pemiţa înaltă. Un
exemplu tipic este învârtirea din figura "Întoarcere dublă spre stânga", figură ce
în şcoala engleză de dans o găsim la toate trei dansurile (Quick-step, Vals lent,
Slow-fox). Sway-ul este o aplecare a părţii de sus a corpului (la dansatori numai
la nivelul umerilor) în care coloana vertebrală face o curbare lină şi de un grad
foarte mic. Linia Sway-ului nu este niciodată direct spre lateral, totdeauna se face
spre diagonal-înapoi, deoarece la o aplecare direct pe lateral linia orizontală a
braţelor ar arăta aplecată în jos. Sway-ul începe în general pe auftact, pe "şi" -
deci în timpul gestului piciorului ce porneşte să calce - iar punctul culminant îl
atinge în momentul trecerii greutăţii corpului. La pasul lateral Sway-ul
neîntrerupt se face întotdeauna în sens contrar pasului.
Toate întoarcerile sunt începute cu mişcare contrară de corp (la primul
pas) iar Sway-ul urmează imediat pe pasul al doilea şi durează, de obicei, cât cei
doi paşi următori şi se termină la următoarea mişcare contrară de corp. Sunt
situaţii când Sway-ul durează un singur pas.
Principiul de bază al Sway-ului este că aplecarea se face spre centrul
învârtirii şi ajută la menţinerea echilibrului. Sway-ul este de două feluri: Sway
neîntrerupt - este o aplecare foarte mică şi corespunde celor menţionate mai sus.
Sway rupt - este aplecarea în care şira spinării se îndoaie din mijloc şi
se foloseşte în general la poze, fiind de·natură omamentală şi creează impresie.
Mişcarea de întoarcere contrară a corpului se face atât la paşii
înainte cât şi la paşii înapoi şi apar următoarele situaţii: călcând înainte cu
piciorul drept se face "întoarcerea contrară de corp", răsucind spre piciorul ce
calcă, umărul şi şoldul stâng, deodată. Călcând înainte cu piciorul stâng se face
"întoarcere contrară de corp", aducând spre piciorul ce calcă, şoldul şi umărul
drept deodată.
Călcând înapoi cu piciorul stâng se face "întoarcere contrară de
corp"ducând spre piciorul ce calcă, spre înapoi, şoldul şi umărul drept deodată.
Călcând înapoi cu piciorul drept se face "întoarcere contrară de corp",
ducând spre piciorul ce calcă, spre înapoi, şoldul şi umărul stâng deodată.
Mişcarea de întoarcere contrară a corpului nu se face la paşii
executaţi pe loc, cu excepţia pivotărilor.
Întoarcerea contrară a corpului îşi are importanţa ei în execuţie la
paşii spre înainte, mişcarea de întoarcere contrară a corpului este pornită de umăr,
20
iar la mişcările ce se fac la paşii spre înapoi această mişcare este pornită din şold.
O greşeală frecventă este aceea că piciorul se duce în sensul mişcării corpului.
Pasul înainte nu are voie să devină diagonal ci din contră, este bine să se calce în
faţa piciorului de sprijin, iar pasul înapoi este greşit dacă devine diagonal,
deoarece el trebuie călcat spre înapoi sau, şi mai bine, în spatele piciorului de
sprijin.
Sensul de deplasare - poate fi:
- direcţia de deplasare a unei părţi dintr-o figură.
- direcţia în care labele picioarelor (perfect egale) se deplasează
înainte sau înapoi.
Răsucirea labei piciorului - este rmşcarea de întoarcere pe care laba
piciorului o poate face prin rotirea piciorului. Răsucirea poate fi spre interior
adică, vârfurile picioarelor apropiindu-se între ele şi spre exterior, când vârfurile
labelor picioarelor se depărtează.
Sensul de dans, direcţie prestabilită de evoluţia partenerilor în dans.
Într-o sală de dans, unde evoluează dansatori cu experienţă se observă foarte uşor
că toate perechile, deşi dansează figuri diferite, avansează în acelaşi sens.
Această direcţie unică de deplasare este apărută dintr-o necesitate de spaţiu (altfel
perechile se vor lovi foarte des). Sensul de deplasare este întotdeauna acelaşi, şi
anume în sens contrar mersului acelor de ceasormc. În această deplasare
dansatorii merg mai mult cu faţa, conducându-şi partenerele, cu spatele. Aceasta
se întâmplă în primul rând datorită faptului că dansatorul vrea să vadă direcţia în
care conduce pentru a putea calcula în spaţiul liber din sensul de dans, ce figuri
să facă şi să evite lovirea cu alte perechi. Toate acestea, mergând cu spatele ar fi
mult mai dificil de realizat. De acest sens de dans se leagă şi întreagă descriere a
mişcărilor.
Puncte de orientare
Dansul sportiv a preluat de la dansul clasic cele 8 puncte de orientare.
Aceste puncte împart sala de dans în 8. Pereţii sunt numerotaţi cu cifrele 1,3,5,7,
pornind de la peretele din faţă considerat principal, iar colţurile se numerotează
cu cifrele cu soţ, 2, 4, 6, 8. Spre deosebire de dansul modern punctul 1 este
considerat sensul de dans şi mai departe se continuă cu numărătoarea ca la dansul
clasic.
21
Cursul 6- Valsul Lent şi Valsul Vienez
Vals lent- noţiuni generale
Odată cu apariţia valsului în SUA, datorită ritmului alert, greu de
urmărit de către dansatorii obişnuiţi, a devenit necesară o abordare mai lentă a
acestuia. Compozitorii au fost nevoiţi astfel să scrie muzica de vals cu un ritm
mai accesibil.
În anul 1870, în Statele Unite a apărut o formă mai lentă a rapidului
"Vals Vienez" denumită Boston, cu un tempo lejer de 90 bătăi pe minut. Astfel, în
anul 1874 într-un club select din Anglia se prezenta pentru prima dată un dans
importat din SUA numit "Boston" .
Intre 1910 şi 1914 foarte multă lume mergea în centrul Londrei în
"Boston Club" din hotelul Savoy pentru a dansa Vals Boston, predecesorul
Valsului Lent de astăzi.
Totuşi abia după 1922 acest dans a devenit la fel de cunoscut şi de
popular precum Tangoul. Un lucru deosebit care se poate aminti despre acest stil,
este faptul că partenerii dansau unul langă celălalt, poziţia fiind mult diferită
comparativ cu cea de astăzi.
După primul război mondial Valsul Lent a început să prindă mai multă
formă, luându-se decizia ca mişcarea de bază să fie: pas, pas, lângă.
In 1922, Victor Sylvester a câştigat Campionatul Angliei, cu o
combinaţie formată doar din figurile "Natural Turn ", "Change of direction" şi
"Reverse turn" (mult mai simple decât ce învaţă astăzi un începător).
In anii 1926-1927 Valsul Lent a fost îmbunătăţit considerabil,
mişcarea de bază transformându-se în "pas, lateral, lângă". Acest fapt a făcut
posibilă apariţia a numeroase figuri care ulterior au fost standardizate de Imperial
Society of Teachers of Dancing (ISTD), multe din ele folosindu-se şi astăzi în
dansul sportiv.
O contribuţie deosebită în dezvoltarea Valsului Lent au avut-o alături
de Victor Sylvester, Miss Josephine Bradly, Maxwell Steward şi Pat Sykes,
primii campioni englezi.
Deşi Boston-ul a dispărut o dată cu sfârşitul primului razboi mondial,
el este unanim considerat ca fiind precursorul Valsului de stil internaţional pe
care îl cunoaştem astăzi sub numele de Vals Lent sau Vals Englezesc. Din Boston
s-a format valsul francez, iar acest dans destul de greu de interpretat, a ajuns în
Anglia, unde s-a transforma în Vals lent, cunoscut şi sub numele de vals
englezesc.
Acest dans, cu un acompaniament muzical în măsura de 3/4, cu un
22
tempo lent de 93 pătrimi pe minut (27-30 măsuri pe minut), cu urcări şi coborâri
lente şi continui, a devenit obligatoriu ca dans de categorie standard începând din
anul 1924.
Originea engleză acestui tip de vals, îi imprimă un caracter
sentimental şi sensibil, iar înăţările şi coborârile ample şi elegante l-au instituit
drept regele incontestabil al dansurilor de societate.
Valsul Lent se dovedeşte a fi un dans cu reguli foarte stricte (precise),
dificil (la concursuri triază jumătate din concurenţi), în care interpreţii evoluează
cu mişcări lungi, pline de eleganţă.
Figurile specifice ale acestui stil le constituie învârtirile. Elanul luat
din primul pas ce se calcă pe timpul unu al măsurii conduce corpul atât în ridicare
cât şi în Sway, realizându-se un ansamblu de mişcări caracteristice.
În Valsul Lent înălţările şi coborârile corpurilor interpreţilor sunt mari
şi de mărimi egale pe tot parcursul dansului, deşi împărţirea pe timpii măsurii
muzicale este diferită. Înălţarea începe în pasul unu (partea a doua a timpului unu
din măsură), continuă în timpul doi şi se mai face ridicare şi pe partea întâi a
tiului trei (element de stil foarte important) pentru ca pe partea a doua a timpului
trei să se facă coborârea. La învăţarea Valsului Lent trebuie insistat asupra acestui
mod de înălţarecoborâre şi mai ales a momentului final al înălţării din partea întâi
a timpului trei când, practic, înălţarea este foarte mică, dar mişcarea trebuie să fie
subliniată şi
23
La paşii laterali înălţarea şi trecerea greutăţii corpului se face gradat şi întârziat.
Greutatea corpului este preluată la început parţial de latura interioară a
tălpii şi apoi trece pe perniţă cu o mişcare continuă. La închiderile făcute de
paşii ce urmează paşilor laterali, greutatea corpului se ţine aproape continuu pe
ambele picioare, astfel piciorul care închide realizează mişcarea păstrând 1/3
din greutatea corpului (cu care se apropie de piciorul de sprijin), apăsând pe
podea foarte evident.
În Valsul lent o importanţă deosebită o constituie împletirea figurilor
dansante în poziţie de promenadă cu mişcări de avansare frumoase şi expresive.
La trecerea în poziţie de promenadă, corpurile trebuie să rămână aproape
în poziţie închisă şi numai poziţia capului (precedată de o întoarcere) trebuie să
facă simţită schimbarea poziţiei de dans
După această mişcare pregătitoare se porneşte pasul, cu piciorul exterior
în poziţie de promenadă, şi de abia după toate acestea se modifică poziţia
corpurilor pentru a permite executarea pasului. Gradul de deschidere este foarte
mic şi numai atât cât o cere pasul ce se execută. Această mişcare realizată în
poziţia de promenadă se poate compara cu o floare ce se deschide.
24
ÎNTOARCERE SPRE DREAPTA
Dansator
Cu faţa spre punctul 3
Piciorul drept, pas înainte pe arc de cerc, corpul întorcându-se concomitent cu
pasul şi cu laba piciorului 1/8 spre dreapta, ajungând cu faţa spre punctul 4.
După ce pasul a fost executat, greutatea corpului este pe piciorul drept şi
piciorul stâng este ridicat pentru a călca, corpul mai face o întoarcere de 1/8 spre
dreapta, ajungând cu faţa spre punctul 5, cu laba piciorului întoarsă spre interior.
Piciorul stâng, pas lateral.
Piciorul drept, pas alăturat, cu laba piciorul întoarsă spre exterior. După ce
pasul a fost executat corpul face o învârtire de 1/4 spre dreapta, ajungând cu faţa
spre punctul 7.
Piciorul stâng, pas înapoi, pe arc de cerc. Corpul face o întoarcere pe arc de
cerc de 1/8 spre acelaşi sens, ajungând cu faţa spre punctul 1.
Piciorul drept, pas lateral, mai mic ca pasul normal, permiţând partenerei
ocolirea.
Piciorul stâng, pas alăturat, cu laba piciorului întoarsă spre interior. La sfârşitul
pasului, corpul face o învârtire de 1/4 spre dreapta, ajungând cu faţa spre
punctul 3.
Dansatoare
Începe cu faţa spre punctul 7.
Piciorul stâng, pas înainte pe arc de cerc, corpul întorcându-se concomitent cu
pasul şi cu laba piciorului 1/8 spre dreapta, ajungând cu faţa spre punctul 8.
După ce pasul a fost executat, greutatea corpului este pe piciorul stâng şi
piciorul drept se deplasează în aer lateral, corpul mai face o întoarcere de 1/8
spre dreapta, ajungând cu faţa spre punctul 1, cu laba piciorului întoarsă spre
exterior.
Piciorul drept, pas lateral, mai mic ca pasul normal, permiţând partenerului
ocolirea.
Piciorul stâng, pas alăturat, cu laba piciorului întoarsă spre interior. După ce
pasul a fost executat, corpul face o învârtire de 1/4 spre dreapta, ajungând cu
faţa spre punctul 3.
Piciorul drept, pas Înainte, pe arc de cerc. Corpul face o Întoarcere de 1/8 spre
25
dreapta şi o invârtire de 1/8 spre acelaşi sens, ajungând cu faţa spre punctul 5.
Piciorul stâng, pas lateral.
Piciorul drept, pas alăturat, cu laba piciorului Întoarsă spre exterior. La sfârşitul
pasului corpul face o învârtire de 1/4 spre dreapta, ajungând cu faţa spre punctul
7.
VALSUL VIENEZ
Există mai multe versiuni privind originea Valsului Vienez, în mod sigur
cel mai vechi dintre dansurile sportive. Prima variantă susţine că rădăcinile
acestuia se găsesc în secolele XII - XIII în zona de sud a Alpilor germani, dansul
apărând sub denumirea de Nachtanz.
Predecesoarele Valsului Vienez au fost dansurile „ Allemande" şi
"Menuetul". "German-ul" a fost un dans impunător dansat pe două linii iar
partenerii stăteau unul în faţa celuilalt şi se deplasau înainte şi înapoi, câteodată
trecând pe sub braţele celeilalte linii sau întâlnindu-se la mijloc.
"Menuetul" era alcătuit din paşi ce formau un pătrat, dansat într-o manieră
rigidă şi impunătoare.
Uşor de învăţat, cu paşi simpli, Valsul vienez a înlocuit aceste dansuri la
modă ce necesitau multe ore de practică, căpătând prin simplitatea şi caracterul
său, posibilitatea de a fi recunocut pe întreg mapamondul.
Considerat cel mai elegant dintre dansuri, valsul vienez apare pentru prima
dată în mod oficial la balurile de la Curtea habsburgică de la Viena în secolul al
XVII-lea, deşi există dovezi ale unor dansuri populare similare, "weller". Deşi este
vienez, acest vals a evoluat în Austria şi Bavaria sub nume ca Dreher, Deutscher
sau Laendler, ultimul originar din Bavaria fiind predecesorul Valsului denumit
Vienez. Paşii şi figurile Landler-ului au fost reduse datorită vitezei la şase paşi
născându-se astfel Valsul Vienez.
La sfârşitul secolului XVIII, când a devenit popular în sălile de dans din
Viena" partenerilor le era permis să se atingă, astfel încât a fost supranumit
"dansul interzis". Acest lucru a avut ca rezultat defăimarea acestui dans de către
clerici şi autorităţi austriece. Dar datorită faptului că era preferat tineri, el a
continuat să fie dansat. Adoptat ca dans de salon, valsul s-a rafinat, mişcările au
devenit mai elegante, muzica orchestrată, cele mai folosite instrumente fiind
pianul, vioara şi basul.
26
In 1787, adus pe scena Operei din Viena, a dat naştere unor dezbateri
aprinse. Printre admiratorii frecvenţi ai acestui dans s-a numărat şi Mozart (în
Don Giovanni), iar valsurile compuse de familia Strauss l-au făcut celebru
pretutindeni în lume, ca o marcă a eleganţei şi bunului-gust. Printre operele
clasice în care se regăsesc valsuri vieneze se numără "Lacul lebedelor",
"Frumoasa din pădurea adormită" şi "Spărgătorul de nuci".
O altă variantă este cea apărută într-un articol din 17 ianuarie 1882 al
revistei La Patrie, care pretindea că Valsul s-a dansat prima oară la Paris în
11.78, sub numele Volta.
Prima melodie de Vals Vienez datează din 1770, la Paris, fiind introdus
abia în 1 775 odată cu popularizarea acestui gen.
In 1813 Mr. Byron condamna Valsul ca fiind frivol, In 1816 Valsul a fost
acceptat şi la Londra, lupta impotriva lui netenninându-se aici.
Abia in 1833 o carte de bune maniere publicată de Miss Celibart permitea
femeilor măritate să-I danseze.
Dupa 1960 s-au purtat numeroase discuţii între Germania şi Anglia, cu
privire la numărul de figuri pennise în competiţii.
In 1983 ICBD a luat decizia finală: "Natural & Reverse Tums", "Closed
Changes", "Natural & Reverse Fleckers" şi "Contra Ceck"(pe 3 timpi).
Astăzi se încearcă introducerea de noi figuri care să stimuleze dezvoltarea
acestui dans - "Throughaway Oversway", "Natural Hinge line on right side",
"Left Whisk", "Off Beat Spin", "Two Bar Contra Ceck", "Reverse Pivot" -
ultimele 4 recomandate de Federatia Internationala de Dans Sportiv sunt
dansate deja în competiţii.
27
(Sway). Ca ritm, 3/4, tempo - 180-60 măsuri/minut (58-60 masuri pe minut), dar
şi ca paşi, se aseamănă cu Valsul lent, cu unele deosebiri.
Iuţeala dansului nu permite realizarea „ ridicărilor" şi „ lăsărilor" din
Valsul Lent, ce sunt mai mici chiar ca ale Quick-step-ului.
Gradul de ridicare depăşeşte pe puţin jumătatea posibilităţii de ridicare a
interpreţilor. Paşii de început (la învârtiri) se fac cu călcâiul, dar imediat piciorul
trece pe talpa-perniţă. Piciorul ce calcă pas înapoi nu trebuie neapărat să atingă
podeaua cu călcâiul, iar aceşti paşi înapoi (atât dansatorul cât şi dansatoarea),
indiferent dacă învârtirea se face spre dreapta sau stânga, se calcă diagonal.
Maniera de a dansa Sway-ul este deosebită deoarece în vals corpul nu stă
niciodată drept (pe verticală), continuu este în Sway. La început porneşte Sway
invers faţă de piciorul cu care calcă pentru ca pe partea a doua a aceluiaşi pas să
se schimbe sensul Sway-ului, printr-o mişcare continuă, iar pe partea a doua a
pasului patru să revină spre primul sens de Sway. Curbarea Sway-ului se face
de la linia mijlocului în sus şi este mai accentuată (mai ales la dansatoare) ca la
celelalte dansuri.
Ţinuta partenerilor este mai deschisă, partenerii nu stau aşa strâns unul
lângă altul. Braţul stâng la dansator, se ţine mai rotund şi puţin mai coborât faţă
de celelalte dansuri.
28
Piciorul stâng, pas alăturat, peperiniţă. În a doua jumătate a valorii muzicale,
corpul începe să coboare.
Dansatoare
Începe cu faţa spre punctul 5
Piciorul stâng, pas înapoi pe pemiţă - talpă - pemiţă. În prima jumătate a valorii
muzicale, corpul se înalţă şi se face Sway spre stânga.
Piciorul drept, pas alăturat, pe perniţă. Înălţarea corpului şi Sway-ul continuă.
Piciorul stâng, pas alăturat, pe pemiţă. În a doua jumătate a valorii muzicale,
corpul începe să coboare.
Piciorul drept, pas înainte, pe călcâi - talpă - pemiţă. În prima jumătate a valorii
muzicale corpul coboară şi revine din Sway. În 'a doua jumătate a valorii
muzicale, corpul se înalţă şi începe Sway spre dreapta.
Piciorul stâng, pas lateral, pe pemiţă. Înălţarea corpului şi Sway-ul continuă.
Piciorul drept, pas alăturat, pe pemiţă. În a doua jumătate a valorii muzicale
corpul începe să coboare
Aspecte generale
30
erau invitaţi dansatori profesionişti.
Acest dans, pentru a fi învăţat, pune probleme, cere un oarecare efort,
răbdare, dar totul trebuie făcut cu convingerea că nemuritorul Tango merită
osteneala şi o răsplăteşte.
Stilul Tangoului este dat de ţinuta corpului, de maniera de deplasare - fără
ridicări sau coborâri ale corpului - cu figuri ce se execută în poziţia închisă sau
de promenadă, poziţii de dans ce alternează foarte des. Această trecere a
partenerilor, de la o poziţie de dans la alta se face "scânteietor", "ascuţit",
aproape "rupt". Deseori trecerile sunt urmate de pauze ce accentuează stilul
aparte al acestui dans.
Construcţia combinaţiilor este mai simplă ca desfăşurare (faţă de celelalte
dansuri "Standard") deoarece între figuri se intercalează paşi simpli, în timpul
cărora dansatorului poate medita asupra figurii următoare. Această caracteristică
a dansului lasă o oarecare lejeritate în compunerea ordinei figurilor.
Pasul
În Tango pasul are un stil aparte, deoarece trebuie să se realizeze o
deplasare lină a corpului cu paşi ce nu sunt deloc lini. Deoarece în Tango nu
sunt ridicări şi coborâri, deplasarea 'corpului este o rezultantă a faptului că
centrul de greutate este menţinut continuu în acelaşi mod, aplecat uşor spre
înainte.
Elanul paşilor este dat de genunchi fără participarea corpului, iar lungimea
paşilor, în general este de mărime medie.
Gestul piciorului ce vine pentru a călca, alunecă pe podea doar la pornire,
până când ajunge aproape de piciorul de sprijin, unde se ridică şi, foarte puţin
ridicat, se deplasează spre pas pentru a primi greutatea corpului.
La toţi paşii, laba piciorului trece pe podea ascuţit, puţin agăţat. Gestul
piciorului ce calcă trebuie să fie întârziat faţă de ritmul melodiei, în timp ce
trecerea propriu-zisă a greutăţii corpului nu este întârziată, se face exact pe
metrică.
Deci în timp ce gestul piciorului spre pas este întârziat, verticala de
echilibru (corpul) se deplasează în direcţia pasului foarte uniform, cursiv.
Piciorul recuperează întârzierea, totdeauna la sfârşitul valorii ritmice. Această
duplicitate, mişcarea ascuţită a piciorului şi cursivitatea centrului de greutate a
corpului creează stilul aparte al Tangoului, a cărei cunoaştere nu este o
problemă uşoară.
Însuşirea acestei tehnici se poate face doar printr-o intensă antrenare a
muşchiului, printr-o intensă trăire interioară şi o pregătire de înaltă clasă.
31
Direcţia de deplasare
În Tango paşii dansaţi spre înainte sau spre înapoi (fără întoarceri) se fac
întotdeauna cu o răsucire a corpului, inclusiv labelor picioarelor, de 1/16 spre
stânga. Această răsucire se face faţă de direcţia capului şi direcţia de deplasare.
Astfel la deplasarea în sensul de dans, piciorul stâng calcă puţin încrucişat iar
piciorul drept calcă spre înainte - aproape diagonal. Capul este orientat spre
sensul de dans, dar corpul şi picioarele sunt orientate între punctele 8 şi 1, dar
mai aproape de punctul 8.
La paşii înapoi sensul rămâne acelaşi, dar de data aceasta piciorul stâng
este cel ce calcă aproape diagonal, iar piciorul drept puţin încrucişat.
Poziţia labelor la pasul de deplasare este întotdeauna poziţia a V-a înainte sau
înapoi. În scriere aceasta se redă astfel:
- piciorul drept, pas înainte în faţa piciorului stâng.
- Piciorul drept, pas înapoi în spatele piciorului stâng.
Aceeaşi formulă este folosită şi pentru piciorul stâng.
La mersul în poziţia de dans închisă, datorită poziţiei răsucite a corpului, paşii
de deplasare totdeauna se execută pe o linie curbă (în arc de cerc) spre stânga,
manieră de deplasare specifică şi o regulă foarte importantă, în acest dans.
Poziţia partenerilor
În Tango (faţă de celelalte dansuri) partenerii sunt mat apropiaţi.
Dansatorul duce mâna dreaptă mai spre mijlocul spatelui partenerei.
Braţul stâng are o poziţie asemănătoare cu cea din celelalte dansuri, dar cotul
este mai îndoit, iar mâna stângă este adusă mai spre corp.
Dansatoarea se acomodează acestei prinderi, corpul ei este deplasat mai
spre dreapta partenerului. Mâna ei stângă este apropiată de spatele lui, uneori
spre sub braţ sau cel puţin în spatele braţului lui.
Poziţia închisă. Corpul este drept, genunchii sunt continuu puţin îndoiţi.
Greutatea corpului este pe călcâi (dar corpul nu se cambrează spre înapoi).
Îndoirea genunchilor se realizează cu corpul în poziţie dreaptă şi "înaltă" fără a
crea impresia de "aşezat".
Dansatorul are laba piciorului drept în faţa labei piciorului drept al
partenerei.
Liniile umerilor şi a şoldului sunt paralele.
Pentru menţinerea legăturii dintre corpuri, dansatoarea trebuie să împingă
mult înainte şoldul drept, spre dansator.
32
Dansatoarea îşi culcă în linie orizontală braţul stâng pe braţul drept al
dansatorului, degetul mare îi ajunge sub braţ, iar celelalte degete sunt întinse şi
strânse, iar degetul arătător se lipeşte de omoplat. Linia celorlalte braţe este mai
ruptă ca la alte dansuri. Dansatorul îşi trage cotul stâng ceva mai înapoi, iar
braţul, din cot, îl culcă ceva mai mult spre înainte, pe când braţul dansatoarei,
de la cot, este aproape vertical. La încheietura mâinii nu este permisă nici o
îndoire. Din mijloc, dansatoarea este foarte puţin aplecată spre înapoi, tendinţa
corpului rămâne dreaptă (umeri traşi înjos şi deschişi).
Toate aceste elemente generale ce compun stilul Tangoului trebuie bine
însuşite. În descrierea dansului nu le menţionez, considerându-le cunoscute. În
descrierea dansului nu se aminteşte nici de întoarcerea capului de 1/16 spre
stânga, nici de specificul pasului, deoarece o revenire continuă asupra acestor
elemente ar îngreuna mult scrierea şi implicit înţelegerea figurilor.
33
Piciorul stâng, închide cu elan lângă piciorul drept. Greutatea corpului este pe
ambele picioare. Pauză. La sfârşitul pauzei corpul se întoarce 1/8 spre stânga,
revenind cu faţa spre punctul 5. (S)
PROMENADĂ CU ÎNCHIDERE
Figura începe în poziţie de promenadă, se trece în poziţie închisă şi se revine în
poziţia de promenadă.
Dansator
Începe în faţa spre punctul 2
Piciorul stâng, pas înainte - diagonal.(S)
Piciorul drept, pas încrucişat în faţă. La sfârşitul pasului, corpul se întoarce 1/8
spre dreapta, ajungând cu faţa spre punctul 3. (Q)
Dansatoare
Începe cu faţa spre punctul 8
Piciorul drept, pas înainte - diagonal.(S)
Piciorul stâng, pas încrucişat în faţă. La sfârşitul pasului, corpul face o
Întoarcere de 1/8 spre stânga, ajungând cu faţa spre punctul 7. (Q)
Partenerii trec faţă în faţă, în poziţie închisă
Dansator
Piciorul stâng, pas lateral. (Q)
Piciorul drept închide lângă piciorul stâng. Pauză. La sfârşitul pauzei corpul
face o întoarcere de 1/8 spre stânga, ajungând cu faţa spre punctu2. (- Q)
Dansatoare
Piciorul drept, pas lateral. (Q)
Piciorul stâng închide lângă piciorul drept. Pauză. La sfârşitul pauzei corpul
face o întoarcere de 1/8, spre dreapta, ajungând cu faţa spre punctul 8. (- Q).
Poziţiile corpului
Acestea se referă întotdeauna la poziţia fetei faţă de băiat.
1. Poziţie faţă-n faţă apropiată ("PFFA") - cu faţa la partener, depărtat,
prindere normală sau băiatul ţinând mâna dreaptă a fetei în mâna stângă,
34
prindere dublă sau fără prindere.
2. Poziţie faţă-n faţă aproape ("PFFAP") - prindere normală, cu faţa
partener, cu uşor contact între trupuri.
3. Poziţie faţă-n faţă deschisă ("PFFAD") - cu faţa spre partener şi departe
de acesta, băiatul ţinând mâna dreaptă a fetei în mâna lui stângă (sau mâna ei
dreaptă în mâna lui dreaptă cu prindere dublă sau fără prindere).
4. Poziţie de evantai ("PE") - stă la stânga băiatului cu mâna ei dreaptă în
mâna lui stângă.
5. Poziţie de promenadă ("PP") - o poziţie de V cu fata la dreapta
băiatului.
6. Contra poziţie de promenadă ("CPP") - o poziţie de V cu fata la stânga
băiatului.
7. Poziţie de despărţire ("PD") - la fel ca poziţia de promenadă, dar cu
băiatul şi fata mişcându-se înapoi.
8. Poziţie cot la cot dreapta ("PCCD") - fata la dreapta băiatului,
amândoi uitându-se în aceeaşi direcţie.
9. Poziţie cot la cot stânga ("PCCS") - fata la stânga băiatului, amândoi
uitându-se în aceeaşi direcţie.
10. Poziţie de dublură ("PDUB") - faţa la dreapta băiatului uşor în faţă,
amândoi uitându-se în aceeaşi direcţie, cu greutatea pe acelaşi picior, în mod
normal cu mâna dreaptă a băiatului pe omoplatul drept al fetei şi mâna ei stângă
în mâna lui dreaptă.
11. Poziţie contra dreapta ("PCD") - o poziţie în care fata şi băiatul se
mişcă înspre partea dreaptă a partenerului, amândoi folosind acelaşi picior.
12. Poziţie contra stânga ("PCS") - o poziţie în care fata şi băiatul se
mişcă înspre partea stângă a partenerului, amândoi folosind acelaşi picior.
Poziţiile piciorului
Acestea se referă la poziţia unui picior faţă de celălalt picior. De
exemplu: înainte, înapoi, lateral, diagonală înainte (sau înapoi), uşor lateral sau
uşor înainte. etc.
P.P." - poziţie de promenadă;
"c.P.P." - contra-poziţie de promenadă
"P.L." - poziţie de o parte şi de alta - laterală,
sunt explicate în detaliu în coloana cu mişcările piciorului. Termenul "umăr
stâng" sau "umăr drept" este folosit atunci când poziţia piciorului este uşor
35
alterată. O mişcare de umăr denotă mişcarea părţii corpului către piciorul care se
mişcă înapoi sau înainte şi este folosită înaintea unui pas exterior.
Alinierea
Se referă la poziţia piciorului faţă de spaţiul de dans (încăpere). Termenii
folosiţi sunt: cu faţa, cu spatele şi arătând, ultimul fiind folosit pe paşii laterali
unde alinierea picioarelor diferă de cea a corpului. Arătând este adesea folosit în
poziţia de promenadă (P.P.).
Alinierea picioarelor şi direcţia în care pasul este făcut sunt date
împreună atunci când acestea diferă, cu precădere la poziţia de promenadă în
Paso Doble.
Alinierea apare în descrierile de la Samba şi Paso Doble pentru că aceste
dansuri se desfăşoară în sensul invers acelor de ceasornic.
Amploarea rotaţiei/piruetei. Distanţa dintre picioare la fiecare pas Aceasta a
fost în general măsurată între picioare la fiecare pas şi este dată doar ca o
ghidare. Mai mult sau mai puţin, rotaţiile pot fi făcute de fapt numai atunci când
execuţi mişcările.
Partea piciorului
Aceasta se referă la părţile piciorului atunci când se execută un pas.
Conducerea partenerei
Ori de câte ori paşii fetei nu sunt în mod normal opuşi băiatului, acesta trebuie s-
o conducă în poziţie. Aceste conduceri sunt descrise ca o ghidare dar nu au fost
explicate în mare detaliu, pentru a permite expresivitatea individuală şi
posibilitatea de interpretare a fiecăruia.
CHA-CHA-CHA
36
care implica trei mişcări rapide ale greutăţii urmate de doi paşi mai lent
realizaţi. Până la începutul anilor 1950, această figură a schiţat un nou dans,
dans numit cha - cha- cha.
Cha - cha-ul a mostenit foarte multe elemente de stil de la "părinţii" lui,
adică mambo şi rumba, rămânând un dans senzual şi foarte energic. Ca
majoritatea dansurilor latine, şi acesta se realizează cu o mişcare a picioarelor
aproape de podea. Şoldurile dansatorilor sunt relaxate şi permit o mişcare
naturală a regiunii pelviene. Partea superioară a corpului se poziţionează
deasupra piciorului cu care se calcă.
37
Dansatorii fac întoarceri în execuţia paşilor la care se pot adauga pivotări şi
multe alte mişcări noi fanteziste. Paşi încrucişaţi, rotaţii, mişcări laterale erau
alternate cu frânări sau locuri unde mişcarea se oprea pentru un moment. Cha-
cha-ul cere multe mişcări de şolduri, ceea ce face dansatorii foarte expresivi.
Denumirea acestui dans a fost prescurtata, din Cha-cha-cha devenind Cha-
cha.
Cha-cha-ul este un dans plin de viaţă, ce implica mişcări rapide ce trebuie
să degaje O atmosfera veselă, de joacă, puţin obraznică, ştrengărească. Are un
ritm sacadat, plin de vitalitate şi forţă, dansându-se pe melodii ce au împrumutat
multe elemente din jazz, beat şi disco.
Acest ritm se regăseşte şi în repertoriile de astăzi, putand fi auzit în muzica lui
Julio Iglesias, Gloria Estefan, Ricky Martin, Enrique Iglesias, Jennifer Lopez,
Chayanne si multi altii.
Ritmul
Muzica de Cha Cha este scrisă în timp 4/4 şi trebuie să fie cântată la un
tempo de 32-34 bars pe minut pentru examinaţii şi competiţii. În muzica
autentică de cha cha se poate auzi o legătură ritmică între fiecare bar din aceasta
rezultând per total un ritm de 1, 2, 3, 4 & 1 etc. Acest ritm este interpretat de
dansator cu mişcări de picior pe 2, 3,4 &1, dându-i o valoare de bătaie de 1, 1,
1/2, 1/2, 1.
Mişcări de şolduri
Fiecare pas trebuie executat cu presiune pe genunchiul piciorului cu
genunchiul flexat şi pe măsură ce greutatea este preluată pe picior, călcâiul
trebuie să coboare, genunchiul se îndreaptă şi călcâiul piciorului opus trebuie să
fie eliberat pe măsură ce şoldurile se mişcă uşor lateral în direcţia pasului în
mişcare. Această mişcare este mai puţin pronunţată având valoare de bătaie doar
1/2.
Chasse-ul Cha Cha Cha
În forma de bază aceasta este o figură de 3 paşi în care primul pas se
mişcă lateral la numărătoarea ,,4", al doilea pas se închide pe jumătate la
numărătoarea ,,&" şi al treilea pas continuă lateral la numărătoarea ,,1", un
transfer total de greutate fiind făcut pe fiecare pas. Chasse-ul poate fi executat
cu sau fără rotire în orice direcţie: înainte, înapoi, lateral sau rămânând pe loc.
Când se dansează pe loc se poate urma modelul:
38
Numărătoarea
Încrucişează P.S. în spatele P.D. cu un uşor "ronde de jambe
par terre" ……………………………………………. …”4”
Apropie P.D. aproape de P.S. ………………………….,,&"
P .S. lateral ……………………………………………… ,,1"
"
Pas foarte mic înainte P.D. twistând uşor la S
din şolduri …………………………… ……”4”
Apropie P.S. de P.D. rotindu-te mâna la D ….&
Pas mic lateral P.D…………………………..”1”
ORI
Paşii 1-3 dintr-un P.D. Cuban Break fără rotire 4&1
39
Aceste mişcări sunt, în general, dansate de băiat atunci când paşii fetei cu care
dansează nu sunt normal opuşi.
Prinderea normală
Se stă cu faţa la partener cam la 15 cm distanţă cu capul ridicat şi corpul
în poziţie dreaptă. Băiatul trebuie să-şi plaseze mâna D pe omoplatul S al fetei,
fata odihnindu-şi uşor braţul S pe al lui, urmând curba formată de braţul său
până la umăr. Mâna S a băiatului trebuie să fie ridicată într-o curbă [mă la
nivelul ochilor; fata trebuie să-şi plaseze degetele mâinii D între degetul mare şi
arătător şi ambele braţe trebuie să fie uşor împreunate. Diferitele alte prinderi
folosite în diagrame sunt ilustrate în analiza prinderilor şi a poziţiilor corpului.
Poziţiile braţelor
Braţele trebuie ţinute într-un mod natural şi neafectat, iar poziţia lor nu
trebuie niciodată să sară în ochi, adică să fie evidentă. În multe figuri, partenerul
este ţinut doar cu o mână; braţul liber nu este niciodată static şi se mişcă încet
între următoarele 3 poziţii, preluând un bar întreg de muzică (2, 3,4, 1), pentru a
face acest lucru.
Poziţia 1: Prindere normală de dans
Poziţia 2: Când dansatorii se despart, braţele libere se mişcă într-un punct
departe de trup, aproximativ la nivelul taliei
Poziţia 3: Când dansatorii se mişcă unul spre celălalt, dar fără să preia prinderea
normală, braţele libere se mişcă către o poziţie mâna în crucişul
corpului
Timing-ul Guapacha
Această variaţie de timing se împrumută diferitelor figuri cum ar fi Time Steps
şi Cross Basic şi poate fi folosit pentru teste şi examinaţii.
Este descris mai jos pe un P.S. Time Step:
Ezită cu greutatea pe P.D.
P.S. în spatele P.D., poanta în afară Treci greutatea pe P.D.
P.S. lateral spre Chasse S.D.S.
CHASSE LA DREAPTA
Pasul Poziţiile picioarelor Numărăto
1. PD lateral are
4
2. PS (112) lângă PD &
3. PD lateral 1
.
BASIC MOVEMENT
Băiatul
1Începutul în PFFA, picioarele despărţite, greutatea pe PD.
Sfârşitul în PFFA