Sunteți pe pagina 1din 4

Rina 90 – Ziua de carbohidrați in Dieta

Rina
16/08/2017 T's Secrets 5 Comments #amslabitcudietarina, #carbohidrati, #DietaRina, #dietarinameniu
Ziua de carbohidrați este a 3-a zi din ciclul celor 4 zile care se repetă în
Dieta Rina 90. Aceasta urmează după prima zi – cea de proteine și ce-a de
a doua zi – ziua de amidon.
Cum arată ZIUA DE CARBOHIDRAȚI din Dieta Rina 90?
1. MICUL DEJUN
Este același pe parcursul celor 90 de zile de dietă și este reprezentat
de fructe și/sau legume fără sare, ulei, zahăr sau orice condimente care
pot conține aceste ingrediente (este important ca acestea să nu se
amestece, prin urmare la o masă consumați fie fructe fie legume, nu
ambele categorii).
Fructele și/sau legumele se pot consuma din 2 în 2 ore, începând cu ora 4
dimineața și până la ora 12 (orele vor fi deci 4, 6, 8, 10 și maxim 12)
Între ultima masă de fructe și/sau legume din dieta Rina 90 și masa de
prânz reprezentată de alimente proteice trebuie să treacă minimum 2 ore
de pauză alimentară (spre exemplu dacă ultima masă de fructe și/sau
legume a fost consumată la ora 10, prânzul va putea fi consumat la
minimum ora 12).
Sunt permse la micul dejun ceaiul și cafeaua neîndulcite și fără lapte.
Sunt permse fructele uscate și/sau nucile, maximum 100 grame pe zi, câte
25 grame din 2 în 2 ore. (nuci, migdale, caju, etc.)

2. PRÂNZUL
Prânzul se va mânca între orele 12-14, obligatoriu la minimum 2 ore de la
ultima masă de fructe și/sau legume de la micul dejun.
[Retete pentru masa de pranz in Dieta Rina ziua de Carbohidrati]
Alimente pentru masa de prânz:
 hrișcă, porumb, cuș-cuș, bulgur, mămăligă, diferite tipuri de cereale, paste
de orice tip, pizza cu legume, produse de panificație, produse de patiserie,
biscuiți, covrigi, grisine, pâine. Toate pot fi preparate prin fierbere, coacere,
înmuiere-interzis prăjire- și toate trebuie să fie sărate (exclus dulce)
combinate cu legumele menționate mai jos.
 legume permise zilnic: roșii, castraveți, ardei, dovlecei, zucchini, măsline-
nesărate în ziua de vitamine, cu sare în celelalte zile, ceapă, ardei iute,
usturoi, salată, morcov, ciuperci, varză, spanac, sparanghel, urzici, varză,
telină, gulie, vinete, ridiche, lobodă, hrean, andive,, anghinare, fenicul,
capere, păstarnac, praz, rubarbă, bame, verdețuri, avocado care se
incadrează și la legume și la fructe, lămaie în salate).
 în plus față de legumele permise zilnic, în această zi este permisă și sfecla
roșie;
 opțional, la masa de prânz se pot consuma și 300 ml de supă gătită din
legumele permise.

3. CINA
 cina se ia la minimum 3 ore după masa de prânz;
 se consumă obligatoriu 40 grame de ciocolată neagră cu minimum 75%
conținut ce cacao (circa 4 pătrățele de ciocolată) și una din variantele de la
punctul următor;
 se alege din următoarele variante: 150 grame de ceva dulce (exemplu:
tort, cozonac, 3 cupe de înghețată) SAU 150 grame de ceva sărat
(exemplu: produse de patiserie, biscuiți) SAU o felie de pizza cu legume
SAU jumătate din masa de la prânz;
 se scoate de la cină supa de legume de la prânz;
 alimentele consumate la cină, indiferent de varianta aleasă, nu trebuie să
depășească maximum 500 kcal în total;
 alegeți o singură variantă de alimente, nu combinați dulce cu sărat

Gramaje pentru ziua de carbohidrati din dieta Rina 90:

La prânz:
3 covrigi mari sau 250 grame covrigei;
120 grame cuș-cuș/ făină de grâu/făină de porumb/orez/hrișcă/cântărite
nefierte;
120 grame paste făinoase fără ou, orice tip doriți, cântărite nefierte;
200 game de pâine sau 4-5 felii de pâine;
250 grame grisine/crakers;
4-5 felii medii de pizza cu legume;
250 grame aluat foietaj crud;
găluște din 120 grame de făină integrală fără ou;
4 tortilla;
legume permise zilnic la discreție.
La cină:
3 clătite (2 cu gem, 1 cu nutelle/finetti) + 40 grame ciocolată 75% cacao;
60 grame de făină de grâu, făină de porumb, cântărite nepreparate + 40
grame ciocolată 75% cacao;
60 grame de paste făinoase, fără ou, de orice tip, cântărite nefierte + 40
grame ciocolată 75% cacao;
150 grame de ceva dulce sau 150 grame de ceva sărat + 40 grame
ciocolată 75% cacao;
40 grame de pâine sau o felie de pizza medie cu legume + 40 grame
ciocolată 75% cacao;
3 cupe de înghețată + 40 grame ciocolată 75% cacao.

BĂUTURI:
Minimum 2 litri de apă pe zi.
Ceai și cafea neîndulcite (fără zahăr, fără îndulcitori) și fără lapte, oricând
și oricât doriți.
Sucurile, indiferent dacă sunt de fructe sau de legume reprezintă o masă.
Alcoolul nu este permis pentru că încetinește procesul de slăbire (se
poate consuma doar în cazuri excepționale).

SUNT INTERZISE in ziua de carbohidrati din dieta Rina 90:


 zahăr, îndulcitori în afara de cel conținut în alimentele de la cina
 lapte în cafea/ceai
 pufuleți, popcorn, griș cu lapte, orez cu lapte, mămăligă cu brânză, lapte cu
tăiței
 compoturile din comerț nu sunt permise (în special pentru că sunt îndulcite)
 între masa de prânz și cină nu se consumă nimic (permise doar cafea și
ceai neîndulcite, fără lapte)
 la micul dejun (și la ziua de vitamine) sunt interzise: sarea, zahărul, uleiul
 nu sunt permise oțetul balsamic și sosul de soia.
 nu se mănâncă între mese.
REZUMAT ZIUA DE CARBOHIDRAȚI in Dieta Rina 90:
• MIC DEJUN: fructe și/sau legume din 2 în 2 ore (4 a.m.-12 p.m.)
• pauză minimum 2 ore până la PRÂNZ
• PRÂNZ: paste/blat pizza/hrișcă/porumb/biscuiți/covrigi/grisine/pâine +
legume (12 p.m.-14.00) și opțional 300 grame supă legume permise zilnic
• pauză minimum 3 ore până la CINĂ
• CINĂ: 150 gr. dulce/sărat-o felie tort/3 prăjituri mici/1 bucată cozonac/3
cupe înghețată + 4 pătratele ciocolată neagră (OBLIGATORIU) (18.00-
20.00)

S-ar putea să vă placă și