Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Cuprins

1. Generalităţi
2. Controlul calităţii mediului
2.1. Instrumente de reglementare
2.2. Instrumente economice
3. Măsurile de control ecologic şi sectorul energetic
4. Tehnologii de neutralizare a emisiilor acide
4.1. Metode de reducere a emisiilor poluante
4.1.1 Îmbunătăţirea randamentului
4.1.2 Reducerea emisiilor de NOx
4.1.3 Reducerea emisiilor de SO2
4.2. Instalaţii de neutralizare pentru emisiile acide rezultate din procese
termice

1
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

1. Generalităţi.
Prin coşurile de fum, termocentralele emit în atmosferă, continuu şi constant,
volume imense de gaze de ardere ce conţin concentraţii relativ mici de gaze
poluante si particule, Ca urmare, în mod justificat, termocentralele clasice cu
cazane convenţionale sunt considerate surse staţionare de emisie antropice
importante.
Poluanţii prezenţi în gazele de ardere în momentul evacuării lor la gura coşului,
numiţi poluanţi primari (de exemplu : SO2. SO3, NO, N02, CO, CO2 etc.), pot
rămâne ca atare şi deci se găsesc nemodificaţi în pana de fum la distanţă mai
mică sau mai mare de sursa de emisie (de exemplu: CO 2) sau dimpotrivă,
se pot transforma în poluanţi secundari (NO, NO 2, SO42- etc.). Atât
poluanţii primari, cât şi cei secundari pot intra în lanţuri de reacţii cu alţi
poluanţi sau cu gaze ce intră în compoziţia naturală a aerului si pot favoriza
formarea poluanţilor terţiari (de exemplu : ozonul).
Impactul asupra mediului ambiant, al funcţionării termocentralelor
trebuie analizat şi găsite soluţii de reducere a lui ţinând seama de poluarea:
- locală ( particule, compuşi volatili);
- regională (emisii de bioxid de sulf, oxizi de azot, care pot
produce poluarea la nivel naţional sau transfrontieră)
- globală (concentrări de CO2, gaz metan şi alte gaze ce produc
efectul de seră)
In Europa, acidifierea se produce, în special, din cauza emisiilor de oxid de
azot(32%), oxid de sulf(44%) si, respectiv, de amoniac(24%). Astfel, raportul
Agentiei Europene pentru Mediu din 1998 arata ca “efectele pentru Europa sunt
grave si greu de remediat”. Reglementari internaţionale importante reclama
controlul acestui tip de emisii conducand astfel la identificarea solutiilor tehnice
si tehnologiilor de depoluare corespunzatoare.
Acidifierea este determinata, in principal, de emisiile de oxid de azot si,
respectiv, de oxid de sulf, un pericol sporit fiind atunci cand cei doi oxizi sunt
prezenti simultan.
Pentru reducerea impactului termocentralelor existente asupra calităţii aerului
trebuiesc găsite măsuri de reducere a emisiilor şi anume:
1. Măsurile de reabilitare a unei termocentrale existente să aibă în vedere şi
acele lucrări care să contribuie la reducerea emisiilor (gaze şi particule), în acest
scop s-au elaborat tehnologii care se aplică în diverse zone ale circuitului
combustibil-gaze de ardere (înainte de ardere, în procesul arderii, pe traseul de
evacuare a. gazelor).
2. Dintre tehnologiile de reducere a oxizilor de azot din gazele de ardere, se
menţionează printre altele şi arzătoare specializate de tip „low Nox”, reducerea

2
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

catalitică selectivă (SCR- selective catalytic reduction), reducere necatalitică

selectivă (SNCR – selective non catalytic reduction).
3. Dintre tehnologiile de reducere a bioxidului de sulf din gazele de ardere se
menţionează, printre altele, instalaţiile de desulfurare a gazelor ( FGD –Flue gas
desulfurization) de tip umed, uscat şi semi-uscat.
4. Există şi procese combinate de reţinere a bioxidului de sulf şi oxizilor azot
care se obţin prin modificarea fie a procesului FGD, fie a celui SCR, fie prin
aplicarea ambelor procese.
5. În toate procesele de eliminare a S0x şi NOX din gazele arse rezultă produse
secundare pentru care trebuie să fie disponibile tehnologii de stabilizare a
acestora si pieţe de desfacere.
6. Trebuie să se ţină seama că aceste procese sunt consumatoare de energie,
astfel că pe ansamblul unităţii randamentul scade şi creste emisia de C02.
7. În etapa actuală nu sunt disponibile tehnologii pentru reducerea emisiei de
CO2. Scruberele de CO2 cauzează o reducere importantă a eficienţei procesului
de producere a energiei electrice, pînă la 50%, şi de asemenea depozitarea CO 2
necesită costuri considerabile. Soluţia de reducere a emisiei de CO 2 poate fi
luată în considerare la instalarea unităţilor noi prin utilizarea unor tehnologii
avansate de ardere cum ar fi ciclu mixt turbină cu gaze turbină cu abur, ceea ce
permite atingerea unor randamente de 55%
8. Retehnologizarea (repowering) urmăreşte aplicarea tehnologiilor care să
permită obţinerea unor performanţe îmbunătăţite de către o instalaţie existentă
cu scopul creşterii disponibilităţii si fiabilităţii, creşterea randamentului,
reducerii costurilor de funcţionare si întreţinere, reducerii si controlului
poluării mediului ambiant.
9. Retehnologizarea unei termocentrale funcţionând cu cărbune include
înlocuirea cazanelor din termocentrală cu o tehnologie „curată", cum ar fi
instalaţia integrată cu gazeificator şi ciclu combinat abur-gaze (IGCC).
2. Controlul calităţii mediului
2.1 Instrumente de reglementare directă
2.1.1 Standarde de calitatea mediului. Aceste standarde, elaborate pentru aer,
apeşi sol, au drept obiectiv protejarea sănătăţii speciei umane sau a
ecosistemelor şi sunt, de regulă, bazate pe relaţii stabilite ştiinţific doză-efect,
adică estimarea efectelor asupra anumitor parametri de calitate ai sănătăţii,
umane sau a ecosistemelor, pentru o anumită doză de agent poluant.
Concentraţiile medii admisibile, de-a lungul unei anumite perioade de timp şi pe
un areal strict definit, pentru diverşi agenţi poluanţi definesc cu precizie ce
înseamnă indicatorii de "calitate" Este evidentă necesitatea dotării cu
echipament de monitorizare a concentraţiei agenţilor poluanţi, dar, în general,
acest instrument nu face altceva decât să atragă atenţia asupra încălcării
admisibile, fără a furniza indicaţii asupra măsurilor care trebuie luate.
2.1.2 Reglementări privind calitatea combustibilului {Standarde de produs).

3
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Pentru a completa standardele de calitate a aerului, o abordare cuprinzătoare

In domeniul reglementarilor implica adoptarea unor standarde de produs şi
stabilirea unor limite de emisie. Pentru combustibili, standardele de produs se
structurează în funcţie de combustibilii uzuali şi vor fi elaborate ţinând cont de
disponibilităţile tehnice, şi costurile procedeelor de curăţire. Reglementările de
calitate, pentru combustibilii folosiţi In transport, trebuie să includă limitări
asupra conţinutului de benzen, plumb şi/sau volatilităţii produsului.
2.1.3. Standarde de emisie.
Standardele privind emisiile sunt importante pentru elaborarea strategiilor
de exploatare a aerului, apei şi la operarea cu reziduuri, ele fiind folosite În
conjuncţie cu alte instrumente de reglementare, cum ar fi standardele de calitate
a apei şi a aerului. Aceste standarde stabilesc rate de emisie admisibilă pe tip de
sursă emiţătoare (transport, centrale electrice, industrie) şi pe tip de agent
poluant. În mod uzual, aceste standarde conţin şi clauze speciale privind
aplicarea lor mai puţin restrictivă la instalaţiile de mică capacitate sau la cele
suficient de vechi.
Standardele privind emisiile sunt elaborate ţinând cont de disponibilitatea
tehnologiilor noi, "curate", şi a mijloacelor de control, precum şi eficienţa
economica a acestora. Ţările membre ale OECD au stabilit astfel de standarde
pentru instalaţiile de ardere de mare capacitate, noi, privind cei mai importanţi
agenţi poluanţi, produşi de acestea (SOx, NOx, praf), iar organisme specializate
caută în permanenţă să aducă la zi aceste limite admisibile.

Japonia U.S.A. E.U.

SOx 50100 ppm Max.:480ppm Max.:140 ppm
Cărbune 150300 mg/Nm3 (1370 mg/Nm3) (400 mg/Nm3)
păcură idem Max.: 350 ppm idem
(1000 mg/Nm3)
Praf 100 mg/Nm3 35 mg/Nm3) 50 mg/Nm3
cărbune 10 mg/Nm3 (local)
păcură 50 mg/Nm3 40 mg/Nm3 50 mg/Nm3
10 mg/Nm3 (local)
NOx 200 ppm 385 ppm 100 ppm
cărbune (30-50 ppm) local 40 ppm (centrale noi)
păcură 130 ppm 260 ppm 75 ppm
50 ppm (local)

2.1.4. Standarde privind tehnologiile recomandate.

Acest tip de standarde reprezintă expresia celei mai rigide abordări a
reglementărilor de protecţie a mediului. Prin intermediul lor se definesc în mod

4
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

precis tipurile de tehnologii de control al emisiilor poluante, care ar trebui

utilizate pentru fiecare caz în parte. Datorită lipsei de flexibilitate, acest gen de
reglementări este relativ puţin folosit.

2.1.5.Licenţa
Eliberarea de licenţe este un element cheie In controlul amplasării şi
funcţionării unor noi instalaţii. Există două aspecte tratate prin intermediul
licenţei: licenţa eliberată pentru construcţia şi/sau funcţionarea unei noi
instalaţii şi licenţa pentru vânzarea produselor. O condiţie preliminară pentru
eliberarea unei licenţe trebuie s-o constituie pregătirea unui dosar referitor la
aprecierea impactului ecologic al noii instalaţii, cu observaţia că licenţa poate fi
revocată în cazul neîndeplinirii nivelului de performanţe scontat In privinţa
emisiilor poluante. Astfel, se oferă condiţii pentru autorizarea instalaţiei, atât la
începutul construcţiei, cât şi de-a lungul perioadei de funcţionare, luând în
calcul şi evoluţiile ulterioare In domeniul protecţiei mediului. Licenţa pentru
vânzarea produselor se referă, în special, la producătorii de autoturisme şi se
bazează pe un sistem de apreciere a performanţelor, univoc exprimat, pentru
acest tip de produs.
2.1.6. Zonarea
Acest concept se referă la instalaţiile staţionare şi restrânge, din punct de vedere
geografic, amplasamentul acestora. Adesea, este combinat cu mecanismul
prezentat mai sus, cel de obţinere a licenţei de funcţionare, pentru intrarea în
funcţiune fiind necesare, atât o licenţă, cât şi un aviz favorabil de amplasament
geografic. Astfel, se poate exercita un control eficient al nivelurilor de emisie
poluantă, precum şi o direcţionare a dezvoltării industriale spre zone mai puţin
sensibile ecologic. Planificarea ocupării teritoriului şi eliberarea de licenţe au
fost mijloace eficiente de control al impactului ecologic, produs In special de
dezvoltarea capacităţilor de procurare a energiei.
2.1.7. Reglementări de securitate
Reglementările de securitate sunt elaborate pentru a minimiza riscurile asociate
activităţilor industriale, atât în ceea ce priveşte protecţia muncii, cât şi domeniul
protejării populaţiei din arealul respectiv. Cele mai multe activităţi din sectorul
energetic, în special producerea şi transportul energiei electrice sunt menţinute
sub control de reglementările de securitate, proiectate să prevină catastrofe
ecologice Reglementările de securitate sunt invocate în numeroase instrumente
de reglementări directe, cum ar fi acordarea de licenţe pentru instalaţii noi sau
monitorizarea şi procedurile de mentenanţă pentru instalaţiile existente.
2.1.8. Mecanisme de întărire a legislaţiei
Pentru a asigura şi întări viabilitatea şi eficacitatea reglementărilor ecologice,
este necesară elaborarea unor mecanisme speciale, bazate pe instrumente legale,
mergând de la retragerea licenţei până la urmărire judiciară. Aceste măsuri de
întărire trebuie să încorporeze şi o componentă economică sau financiară. De

5
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

pildă, se pot impune amenzi pentru nerespectarea nivelurilor permise prin

reglementări legale privind emisia de agenţi poluanţi, cuantumul sumei fiind în
directă corelaţie cu beneficiul obţinut prin nerespectarea limitelor stabilite. De
mai mulţi ani, în Statele Unite se aplică un sistem de amendare mai stringent
privind eliminarea de agenţi cu risc crescut de contaminare: valoarea amenzii
este stabilită astfel încât să acopere toate costurile de reabilitare şi pagubele
rezultate In urma deversării deliberate de substanţe poluante în mediul
înconjurător.
2.2. Instrumente economice
Orice sistem de reglementări ecologice trebuie să fie dublat de existenta unor
mijloace financiare care să îi ofere un sprijin. In domeniul protecţiei mediului,
instrumentele implicate variază de la taxe pe efluenţi poluanţi şi diferenţieri de
impozitare, pentru conformarea la nivelurile admisibile ale emisiilor, până la
necesitatea de asigurare a responsabilităţii. In cazul reglementărilor privind
calitatea apei, poluarea sonică sau managementul deşeurilor, instrumentele
economice au un fundament relativ precis, pe când în căzui aerului există
probleme privind aplicabilitatea lor, datorită dificultăţilor de implementare a
instrumentelor de control şi de măsurare. Cel mai adesea, instrumentul
economic este proiectat să ofere stimulente pentru a declanşa operaţii de control
şi de reducere a emisiilor poluante, iar, prin combinarea cu alte instrumente de
reglementare, se poate obţine un pachet de mijloace eficiente pentru protecţia
mediului, şi anume:
Taxe
Taxele asociate afluenţilor sau emisiilor de agenţi poluanţi se bazează pe un
sistem care tine cont de cantitatea şi/sau concentraţia substanţelor deversate în
mediul înconjurător. Taxele de utilizator sunt un concept similar, doar că ele
reprezintă plăţi directe pentru acoperirea tratării afluenţilor poluanţi ai unor
instalaţii de interes public sau ai unor platforme industriale comune. Taxele de
emisie şi de utilizator sunt, de regulă, mai puţin importante în ceea ce priveşte
sectorul energetic, ele fiind utilizate cu succes în managementul resurselor de
apă.
Taxele percepute sunt utilizate fie pentru reducerea emisiilor poluante fie pentru
acoperirea deficitului financiar al bugetului de stat.
Taxele pe produs sunt taxe impuse asupra preţului unor produse, a căror fază de
fabricaţie sau de consum implică dezvoltarea unor substanţe poluante sau al
unora pentru care a fost creat special un sistem de management al reziduurilor.
Aceste taxe pot avea la bază trăsături caracteristice ale produsului (de pildă,
taxa pentru conţinutul de sulf al uleiului mineral) sau însăşi natura produsului
(de exemplu taxa de ulei mineral).
Taxele şi aplicarea unui sistem diferenţiat de impozitare au fost şi sunt cel mai
utilizat instrument de stimulare în domeniul transportului, prin aplicarea unor
taxe crescătoare, In raport cu incapacitatea vehiculelor de a se conforma unor
criterii de performantă ecologică, reglementate legal. In ţările OECD, aceste

6
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

taxe diferenţiate se aplică cu succes în domeniul combustibililor uşori -benzine-

şi al maşinilor dotate cu catalizatori.
• Subsidii
Sistemul de asistentă al investiţiilor în domeniul industrial a fost proiectat
pentru a se face fată unor perioade de tranziţie, datorate implementării unui
sistem de reglementări mai sever în domeniul emisiilor poluante. Asistenta
financiară, în majoritatea ţărilor OECD, se îndreaptă spre sprijinirea acţiunii de
cumpărare a echipamentelor cu performante ecologice superioare, dar şi spre
antrenarea personalului şi efectuarea de audit. Se obişnuieşte ca numeroase ţări
să furnizeze sprijin financiar activităţilor de cercetare şi dezvoltare, orientate
spre dezvoltarea unor tehnologii mai prietenoase din punctul de vedere al
impactului asupra mediului. Sunt în funcţiune diverse scheme de asistentă
financiară, un exemplu fiind cel al Suediei, unde activitatea de cercetare şi
proiectare a unor tehnologii mai curate este sponsorizată prin fonduri speciale,
provenite din taxele de poluare, percepute de stat.
• Crearea de pieţe
In lume sunt deja în funcţiune pieţe unde se tranzacţionează de către persoanele
juridice "drepturi" privind poluarea deja existentă sau în curs de apariţie, prin
intrarea în funcţiune de noi capacităţi de producţie.
Acest gen de tranzacţii se bazează pe existenta, în cadrul unui sistem coerent de
reglementări ecologice, a unor limite admisibile de emisie pentru agenţii
poluanţi, precum şi a unui sistem de monitorizare performant. Tranzacţiile de
acest tip pot constitui o alternativă la utilizarea taxelor asupra poluării. Astfel,
dacă un agent economic reuşeşte să pună la punct o tehnologie de producţie,
care îi permite să-şi diminueze emisiile de agenţi poluanţi sub nivelurile
admisibile, el poate oferi spre tranzacţionare "drepturi" de poluare până la
completarea nivelului alocat unor alţi agenţi economici, dispuşi să cumpere
aceste drepturi.
Asigurarea de responsabilitate a creat o piaţă în care riscul de a plăti daune
datorită unor defecte de funcţionare, însoţite de emisia de agenţi poluanţi, se
transferă de la agenţii economici sau agenţiile publice către societăţile de
asigurări. Primele de asigurare sunt proiectate să reflecte mărimea probabilă a
efectelor negative (sau a daunelor) şi probabilitatea ca un astfel de eveniment să
se producă. Se pot crea, pe această cale, stimulente prin oferirea de prime de
asigurare mai scăzute unor companii care reprezintă sisteme de securitate bine
puse la punct sau a căror defectare rezultă din deteriorări de mai mică amploare.
Transferul de responsabilitate ecologică. care însoţeşte transferul de bunuri, este
deja obişnuit în Statele Unite. Cele mai spectaculoase exemple ale aplicării
acestui principiu ţin de domeniul transferului de proprietate. Astfel, în aceste
situaţii, responsabilitatea pentru operaţiile de curăţire a medului, în zonele
contaminate, trece asupra noului proprietar, chiar dacă substanţele contaminate
au fost produse de proprietarul precedent, în mod asemănător, responsabilitatea
pentru deşeurile contaminate, expediate spre stocare, rămâne de competenta

7
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

generatorului de substanţe contaminate, în acest fel, responsabilitatea va urmări

pe producător: dacă va fi implementat un nou sistem de reglementări mai stricte,
generatorul de deşeuri va deveni responsabil retroactiv.

3. Măsurile de control ecologic şi sectorul energetic

Un concept general al oricărei politici energetice este şi va fi întotdeauna
securitatea energetică O serie de schimbări ale cadrului politic pot avea
implicaţii socio-economice asupra securităţii energetice a unei ţări, în special
cele care au efect în planul diversităţii şi disponibilităţii unor resurse energetice.
Dintre aceste schimbări, cele dedicate controlului calităţii mediului joacă un rol
important datorită orizontului de proiecţie mai lung şi impactului semnificativ
asupra compatibilităţii anumitor resurse energetice a noilor reglementări în
domeniul poluării mediului.
Securitatea energetică necesită existenţa unor suficiente disponibilităţi de
resurse energetice, atât în cantităţi fizice, cât şi în planul preţurilor pe piaţă, care
să permită o dezvoltare economică independentă. Principalii factori care
concură la realizarea securităţii energetice sunt:
- existenţa unor cantităţi fizice suficiente de materii prime energetice precum şi
a capacităţilor de producţie, transport, prelucrare şi distribuţie, care să satisfacă
cererea de-a lungul unui orizont de prognoză acoperitor;
- capacitatea sistemului de a răspunde corespunzător la perturbaţii specifice, pe
termen mediu, în domeniul aprovizionării cu resurse energetice;
- capacitatea de a reduce vulnerabilitatea sistemului, pe termen lung, într-o
manieră eficientă în planul costurilor prin:
• eficienţă energetică crescută şi măsuri eficiente de conservare;
• diversitatea resurselor energetice utilizate ;
• prospectarea activă şi dezvoltarea patrimoniului de resurse energetice,
economic exploatabile;
• dezvoltarea de noi tehnologii în domeniul energiei.
Factori, care nu ţin de domeniul energetic, pot provoca schimbări în ceea ce
priveşte modelele cererii, dar şi ale aprovizionării cu resurse energetice. Astfel,
disponibilitatea şi preţul resurselor energetice sunt sensibile la:
- evoluţia pieţei internaţionale ;
- progresul tehnologic general;
- dezvoltarea demografică şi schimbări ale stilului de viaţă;
- evoluţii macro şi microeconomice în alte sectoare decât cel energetic, în
special creşterea economică, structura industriei, politicile fiscale, tendinţele
pieţei financiare internaţionale.
Posibilităţile tehnice împreună cu realităţile economice şi financiare sunt
principalii factori care acţionează în dezvoltarea şi funcţionarea sectorului
energetic. Astfel, se pot defini grosier două clase de influenţe primare, pe care le
exercită măsurile cu caracter ecologic asupra activităţilor din sfera energiei:

8
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

- restricţii fizice asupra dezvoltării şi funcţionării activităţilor din sectorul

energetic;
- schimbări în preţurile resurselor energetice şi ale tehnologiilor de procesare.
Există o puternică interdependenţă între aceste tipuri de influente, întrucât orice
schimbare în aprovizionarea cu resurse energetice sau în planul cererii se
transferă într-o schimbare de preţuri şi costuri de producţie, care, la rândule, pot
modela reacţia producătorilor şi consumatorilor la aceste schimbări de pe piaţă.
Aceste influente primare pot induce, la rândul lor, o întreagă gamă de influente
secundare asupra multor factori implicaţi în activităţile din sectorul energetic:
• schimbări în planul aprovizionării cu resurse energetice;
• schimbări în planul cererii;
• efecte asupra opţiunii privind combustibilul şi asupra competitivităţii unor
combustibili;
• efecte asupra opţiunilor tehnologice şi priorităţilor activităţilor de cercetare
şi dezvoltare.
3.1. Efecte primare
3.1.1. Restricţii fizice asupra dezvoltării şi funcţionării sectorului
energetic
Atunci, când măsurile de control ecologic sunt orientate în special către
restrângerea sau prevenirea dezvoltării şi/sau funcţionării unor anumite părţi sau
către toate segmentele ciclului de prelucrare a unui combustibil, impactul este
resimţit în modul cel mai direct. In funcţie de care segment al ciclului de
combustibil este supus reglementării, efectul poate fi mai extins pe termen scurt
(când restricţiile sunt asupra producţiei) sau pe termen lung (când se impun
restricţii asupra utilizării produsului).
Instrumentele de control, care acţionează, în primul rând, asupra activităţilor din
sectorul energetic, includ: reglementări privind utilizarea combustibililor,
licenţele de funcţionare şi zonarea, precum şi măsurile politice, cu cuprindere
largă, orientate spre stoparea, eliminarea sau temporizarea activităţilor poluante,
încă din stadiul de planificare energetică naţională.
A aprecia tendinţele care rezultă din aplicarea acestor instrumente de control
este o sarcină care trebuie să ţină cont de costurile, sociale şi economice,
ridicate, precum şi de disponibilitatea economică şi fiabilă a resurselor
alternative şi a tehnologiilor de control, acceptate prin reglementări. Efectul
cumulativ al restricţiilor locale, relativ independente, referitoare la ampla-
samentul capacităţilor de producţie, poate atinge niveluri comparabile cu
măsurile restrictive, cu caracter naţional. Este foarte probabil, ca această
tendinţă să fie de durată, de vreme ce, în numeroase ţări, îngrijorarea, legată de
diverse segmente ale ciclurilor combustibililor, se manifestă tot mai acut în faza
de eliberare a licenţelor de construcţie/funcţionare. În viitorul apropiat,
funcţionarea ciclului cărbunelui ar putea fi sever restricţionată în aproape toate
segmentele sale, datorită iminenţei acţiunilor orientate spre limitarea
schimbărilor climatice globale -controlul efectului de seră.

9
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Acţiunile de conservare a energiei, îmbunătăţirea eficientei energetice, pe de-o

parte, precum şi restricţiile privind utilizarea combustibililor fosili sau chiar
interzicerea acestora, pe de alta, par a fi cele mai eficiente măsuri de limitare a
emisiilor de CO2 în cazul că efortul internaţional se va orienta spre temporizarea
procesului de încălzire globală .
3.1.2. Schimbări în costul resurselor energetice si al tehnologiilor de
prelucrare
Elementele de cost, asociate fiecărui stadiu al ciclului oricărui combustibil, sunt
afectate de majoritatea măsurilor de control al calităţii mediului.
Astfel: Procedura de eliberare a unei licenţe sau, mai general, restricţiile
de amplasare a unui obiectiv, implică elaborarea de către solicitant a unei
documentaţii cuprinzătoare, de apreciere a impactului ecologic, precum şi o
prezentare amănunţită a măsurilor de remediere propuse. Cel mai adesea, în
stadiul de eliberare a licenţei, este solicitată şi prezentarea unor metode de
reabilitare a amplasamentului ulterior dezafectării obiectivului, precum şi a
măsurilor de imunizare ecologică. Toate acestea pot conduce la costuri
suplimentare, atât în stadiul de proiectare, cât şi în timpul funcţionării.
Reglementările cu caracter ecologic pot solicita instalarea unor echipamente de
control al calităţii mediului, tehnologii de control, specifice activităţii
desfăşurate, sau utilizarea celei mai adecvate tehnologii disponibile (best-
available-technology). Astfel de măsuri implică investiţii pentru tehnologii
suplimentare de control al poluări' (Desulfurarea Gazelor de Ardere - FDG,
Reducere Catalitică Selectivă etc.), pentru schimbarea de echipamente sau chiar
de procese tehnologice care conduc la modificarea sau înlocuirea sistemelor
existente (arzătoare cu nivel scăzut al emisiilor NOx, pentru cazane pe bază de
cărbune sau derivaţi petrolieri .etc.), iar implicaţiile în planul costurilor sunt
evidente.
Măsurile de control, cu caracter ecologic, asupra evacuării şi depozitării
deşeurilor s-au îmbunătăţit în ultima perioadă, atât în orientare, cât şi în
complexitate, şi, ca o consecinţă, operaţiile de evacuare a deşeurilor au devenit
o componentă importantă în stabilirea costurilor producţiei pentru o serie
întreagă de activităţi din sfera energiei. Putem aprecia că, pe viitor, datorită
cantităţilor crescânde de deşeuri care trebuie evacuate, aceste operaţii vor avea
un impact substanţial asupra preţului resurselor energetice şi a tehnologiilor lor
de prelucrare.
O serie întreagă de instrumente economice, utilizate pentru controlul ecologic,
au un impact direct asupra costurilor producţiei şi consumului de energie. Ca
exemple, pot fi citate taxele pe produse energetice, cum sunt cele aplicate
asupra cărbunelui şi petrolului, în funcţie de conţinutul de sulf, şi asupra
benzinei, în funcţie de conţinutul său de plumb.
În pofida dificultăţilor întâlnite în procesul de evaluare precisă a costurilor,
produse de măsurile de control al calităţii mediului, datorită creşterii ariei de
acţiune a reglementărilor ecologice şi înăspririi acestora, costurile asociate

10
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

prezervării calităţii mediului vor deţine, în curând, o pondere însemnată în

cheltuielile de investiţii şi funcţionare a activităţilor din sectorul energetic. De
pildă, un studiu desfăşurat asupra centralelor noi pe cărbune, echipate cu
mijloace specifice, de control al emisiilor poluante pentru un spectru larg de
poluanţi, a evidenţiat o creştere a investiţiei totale cu circa 30-35%
3.2.Efecte secundare
3.2.1. Schimbări în planul aprovizionării cu resurse energetice
Activităţile de aprovizionare cu resurse energetice sunt ţinta multor preocupări
privind securitatea mediului înconjurător, şi, ca urmare, fac obiectul unor
reglementări de natură ecologică. Acest lucru a contribuit la înăsprirea
termenilor reglementărilor, reflectată mai ales în restricţiile de amplasare cu
caracter mai cuprinzător şi într-o măsură mai mică în planul costurilor de
producţie. Evident, că vor fi afectate capacităţile de aprovizionare cu resurse
energetice.
3.2.2. Schimbări în planul cererii de energie
Deşi impactul măsurilor de control ecologic asupra costului mediu al energiei
pentru utilizatori pare a fi destul de scăzut in această etapă, acest sector prezintă
un potenţial de absorbţie a unor schimbări de cost semnificative. Trebuie avut în
vedere faptul că, în funcţie de elasticitatea cererii, dacă creşterea costului este
importantă, preţurile mari ale energiei pot, în cele din urmă, să tempereze
cererea de energie.
Utilizarea echipamentelor suplimentare de control al poluării, în conformitate cu
termenii legislaţiei, conduce adesea la o scădere a eficientei energetice datorită
energiei consumate de aceste echipamente. Cel mai invocat exemplu este cel al
sistemelor FDG, care pot consuma, în conformitate cu estimările Agenţiei de
Protecţie a Mediului a SUA, între 0,75% şi 2,7% din producţia de energie a
centralei astfel echipate.
Trebuie notată şi următoarea tendinţă, in creştere în ultimul timp pe plan
mondial, care poate produce schimbări semnificative în evoluţia cererii de
energie, în anumite ţări. Aceasta poate fi descrisă simplu prin acţiunea de
reamplasare a unor activităţi energofage în ţări în care se apreciază că nu s-a
epuizat încă "capacitatea de asimilare" a propriului mediu natural.
3.2.3. Schimbări în opţiunea asupra combustibilului şi în competitivitatea
combustibililor
Măsurile impuse pentru protejarea mediului pot afecta o mulţime de factori
implicaţi în alegerea combustibilului pentru activităţi industriale sau casnice,
preţ, disponibilitate, tehnologii de prelucrare, comoditate, cost al utilizării,
politică guvernamentală. Ca rezultat al măsurilor ecologice, piaţa va cunoaşte o
clasificare nouă în domeniul preferinţelor asupra unui tip de combustibil sau al
altuia, în esenţă, cea care va suferi modificări va fi mai degrabă scala
competitivităţii combustibililor, decât nivelul general al cererii.
Măsurile ecologice vor afecta în mod diferenţiat costul resurselor energetice,
deoarece acestea prezintă, evident, caracteristici diferite, iar tehnologiile de

11
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

producţie, apte să facă procesul compatibil cu reglementările în vigoare, sunt

specifice şi conduc la preturi de producţie diferite. Exemplul cel mai relevant, în
domeniul opţiunii asupra combustibilului, îl constituie schimbarea de pondere,
în balanţa generală de consum de combustibil fosil lichid, între varietăţile cu
conţinut scăzut de sulf şi cele cu conţinut bogat de sulf, in favoarea primelor.
Restricţiile de amplasare au un efect important în orientarea opţiunii spre un tip
de combustibil sau altul, datorită impactului asupra ofertei de resurse energetice,
disponibile în arealul respectiv, şi asupra cantităţilor diverselor resurse
energetice care sunt exploatate sau produse.
Există factori care nu au legătură directă cu diferenţele de preţ sau cu
disponibilitatea resurselor energetice, dar care pot afecta opţiunea asupra
combustibilului. In decadele trecute se resimţeau efectele incertitudinii legate de
evoluţia preţurilor resurselor energetice în perioada actuală, evoluţiile rapide în
domeniul identificării substanţelor cu potenţial poluant şi riscurile asociate,
precum şi relativa incertitudine legată de aprecierea corectă a efectelor
dăunătoare a unor subproduse ale ciclurilor combustibililor au drept efect
orientarea pieţei spre resurse mai "sigure" din punct de vedere ecologic, evident,
cu o serie de rezerve.
3.2.4. Efecte asupra opţiunilor tehnologice şi priorităţilor activităţilor de
cercetară şi dezvoltară
Ca rezultat al măsurilor de protecţie a mediului s-au creat mijloace de stimulare
pentru dezvoltarea de tehnologii prietenoase din punct de vedere ecologic şi,
astfel, a apărut o piaţă relativ extinsă şi dinamică pentru acestea.
Majoritatea eforturilor au fost orientate spre instalarea de tehnologii de control
suplimentare ("add-on" control technologies), dar, în ultimul timp, interesul s-a
deplasat spre tehnologiile care incumbă costuri de prevenire a poluării mai
scăzute decât cele ale tehnologiilor tip "add-on" şi care, în plus, prezintă
facilităţi de economisire a energiei.
Tipul şi substanţa reglementărilor cu caracter ecologic afectează dezvoltarea şi
viteza de comercializare a tehnologiilor prietenoase din punct de vedere
ecologic. Reglementări ecologice cu caracter imperativ In domeniul
tehnologiilor care trebuie utilizate pot stimula inovaţiile tehnologice. De pildă,
în cazul Germaniei, limitele stricte, impuse emisiilor de NO X de către industria
indigenă, au contribuit la dezvoltarea de tehnologii originale de control al
acestor emisii şi s-a renunţat la cumpărarea de licenţe din Japonia, singura
posesoare, la data intrării In vigoare a noilor reglementări, de tehnologii
performante.
4. Tehnologii de neutralizare a emisiilor acide
4.1.Metode de reducere a emisiilor poluante
Reducerea emisiilor poluante se poate realiza prin:
- îmbunătăţirea randamentului;
- reducerea emisiilor de NOx;
- reducerea emisiilor de SO2;

12
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

- reducerea emisiilor de praf.

Tehnologiile de neutralizare sunt foarte complexe, în special datorită
comportamentului specific al oxizilor de azot aşa cum rezulta aceştia din
procesele termice.
Procedeele de neutralizare a emisiilor gazoase rezultate din procesele termice
industriale pot fi catalitice sau necatalitice, având la baza fenomene de
absorbţie, adsorbţie, descompunere termica sau reducere chimica. Aceste
procedee sunt in sistem uscat sau lichid dar toate cuprind o serie de faze diferite
din punct de vedere al complexităţii.
Instalaţiile de neutralizare a emisiilor gazoase rezultate din procesele de ardere
sunt cunoscute, în general, ca instalaţii de denoxare (DeNOx)-în cazul oxizilor
de azot şi, respectiv, ca instalaţii de desulfurare (DeSO2)-pentru dioxidul de
sulf.
Tabelul de mai jos prezintă categoriile de procedee utilizate pentru neutralizarea oxizilor de
azot si a oxizilor de sulf rezultaţi din procesele termice.
Procedee Denoxare-
Denoxare Desulfurare
utilizate desulfurare
Procedee in reducere catalitica absorbţie-reducere absorbţie
sistem uscat selectiva (SCR) regenerativa
reducere selectiva absorbţie catalitica
necatalitică (RSNC)
Procedee in oxidare-absorbţie absorbţie în oxidare-absorbţie
sistem lichid soluţii alcaline reducere-absorbţie
absorbţie în
soluţii acide
absorbţie în
amoniac
Procedee in absorbţie în
sistem semiuscat suspensii alcaline
4.1.1 Îmbunătăţirea randamentului.
O primă măsură pentru reducerea emisiilor de poluanţi este creşterea
randamentului de producere a căldurii si energiei electrice, în general,
randamentul depinde de tipul tehnologiei de producere folosite. Cel mai ridicat
randament se obţine în cazul ciclurilor combinate gaze/abur.
Randamentul de utilizare a puterii calorifice a cărbunelui poate fi îmbunătăţit
dacă căldura evacuată de proces este utilizată pentru termoficare.
în acest fel pot fi evitate emisiile datorate încălzirii casnice individuale si poate
fi minimizată evacuarea căldurii centralei prin apa de răcire sau prin turnurile de
răcire.
În centralele pe cărbune, randamentul poate fi îmbunătăţit prin:
- controlul arderii particulelor;
- reducerea excesului de aer prin monitorizarea continua a concentraţiei de CO
si CO2 după cazan si controlul automat al raportului combustibil/aer ;

13
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

- întreţinerea si repararea periodica a instalaţiei de ardere.

4.1.2 Reducerea emisiilor de NOx
A) Modificări aduse arderii
Modificările aduse procesului de ardere sunt în strânsa legătură cu înţelegerea
mecanismului de formare a emisiei de NOX:
- optimizarea condiţiilor de funcţionare (exces de aer scăzut);
- arderea în două trepte;
- arzătoare sărace în NOX ;
- trepte de combustibil (rearderea -reburning- utilizând alt combustibil);
- recircularea gazelor de ardere.
Modificările aduse arderii sunt utilizate pe scară largă pentru reducerea a 20-
70% din emisia de NOX si se raportează ca fiind componente de cost atât pentru
centralele existente cât si pentru cele noi.
În tabelul de mai jos sunt prezentate eficienţele de reducere a NO X prin
modificări aduse arderii.

Măsuri Emisia de NOX Eficienta

ppmv(6% 02) reducerii
%
Referinţa 550 - 800
Exces de aer redus 450 - 650 15-20
Exces de aer redus + trepte de aer 300 - 500 35-45
Exces de aer redus + recircularea gazelor 350-550 30-35
de ardere
Exces de aer redus + trepte de aer + 200 - 400 50-60
recircularea gazelor de ardere
Exces de aer redus + trepte de aer + 150-300 60-70
recircularea gazelor de ardere + arzătoare
sărace în NOX
Limitarea formării oxizilor de azot în timpul arderii prin măsurile primare de
reducere a NOX au ca scop: scăderea temperaturii de ardere; evitarea vârfurilor
de temperatură prin uniformizarea si amestecarea rapidă a reactanţilor în
flacără; reducerea timpului de rezidenţă la temperaturi înalte; reducerea la
sfârşitul flăcării, a oxizilor de azot deja formaţi.
Prima etapă în reducerea emisiilor de NOX este optimizarea condiţiilor de
funcţionare. Funcţionarea cu exces de aer scăzut este o tehnică de reducere a
concentraţiei de oxigen până la necesarul minim arderii complete.
Măsura este eficientă pentru controlul formării de NOX din combustibil si pentru
obţinerea unei cantităţi mai mici de NOX termic.
Funcţionarea cu exces de aer scăzut este aplicabilă tuturor tipurilor de cazane si
poate duce la o scădere cu aproximativ 15-25% a NO X în unele centrale, cu
costuri minime.

14
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Aplicarea acestei tehnologii necesită un control mai atent al concentraţiei de

oxigen, deoarece gradul de ardere al carbonului scade dacă excesul de aer este
prea scăzut.
În cazul arderii cu trepte de aer (ardere în trepte) cărbunele este ars în
vecinătatea sau sub nivelele stoichiometrice de oxigen (condiţii de exces de
combustibil). Acest lucru reduce disponibilitatea de oxigen în prima zonă de
ardere, fiind eficient pentru controlul NO X din combustibil. După aceea, se
introduce aerul terţiar (15-25% din totalul de aer necesar arderii) deasupra liniei
de arzătoare, pentru a completa procesul de ardere la o temperatură scăzută.
Emisiile de NOX sunt reduse cu până la 35%. Arderea în trepte este eficientă din
punct de vedere al costului, dar nu se aplică singură datorită reducerii limitate
de NOX si pentru că accelerează coroziunea pereţilor ţevilor si duce la creşterea
murdăririi si a depunerii de zgură pentru unii dintre cărbuni.
Arzătoarele sărace în NOX împreună cu arderea în trepte, sunt în general,
combinaţia cea mai utilizată pentru reducerea emisiilor de NOX cu 30-60%.
Arzătoarele sărace în NOX implică etapizarea aerului în flacără.
Scopul etapizării aerului în arzător este acela de a întârzia amestecul cărbune-
aer în zona arzătorului, la fel ca la arderea în trepte.
Cu arzătoarele sărace în NOX, o parte din flacără se află în condiţii de exces de
combustibil. Excesul de hidrocarburi, radicalii conţinând hidrogen/oxigen şi
azot, interacţionează prevenind formarea de NOX.
Arderea în trepte de combustibil (rearderea) utilizând cărbune, păcură sau
gaz natural, este o tehnologie de reducere a NO X aplicabilă tuturor tipurilor de
cazane. Metoda permite reducerea emisiilor de NOX cu aproximativ 40 - 70%.
Rearderea cu gaz natural este o tehnologie care dă bune rezultate, în special
pentru cazane cu evacuarea zgurii în stare topită (de tip ciclon). Rearderea
înlocuieşte în mod uzual cam 15-20% din totalul de căldură care intră în cazan.
Din punct de vedere al căldurii intrate, aproximativ 80-85% din cantitatea de
cărbune este arsă în zona de ardere principala, urmată de etapa introducerii a 15-
20% în zona de reardere, amplasată la o înălţime ridicată în cazan. Se crează
astfel o zonă bogată în combustibil, în punctul de injectare a combustibilului de
reardere. Radicalii rezultaţi prin rearderea combustibilului de reardere reduc
NOX şi N2.
Aerul adiţional (aerul de reardere) este introdus deasupra zonei pentru a asigura
o ardere completă. În principiu se pot utiliza pentru recombustie (reardere sau
rebuming), hidrocarburi lichide sau gazoase. În practică, utilizarea
hidrocarburilor lichide este foarte dificilă, deoarece reziduurile nearse pot să fie
sub formă de particule solide care sunt greu de distrus şi pe care le găsim apoi la
ieşirea din coş. Recombustia a făcut obiectul unui număr mare de încercări si de
instalaţii pilot, în domenii diferite, respectiv pentru: instalatii de incinerare, în
care combustibilul principal este un deşeu; generatoare de abur din centrale
electrice, în care combustibilul principal este fie cărbunele pulverizat, fie
păcura; arzătoare de precalcinare în procesul de fabricare a cimentului.

15
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Avantajul utilizării drept combustibil secundar a gazului natural este faptul că

necesită doar o mică modificare a cazanului, mai ales la cele care utilizează
gazul natural drept combustibil de pornire sau de menţinere a flăcării. Pe de altă
parte, utilizarea gazului natural necesită instalarea de arzătoare corespunzătoare,
injecţii adiţionale de aer în cazan, diferite dispozitive de control. Aceste
modificări conduc la costuri ridicate în comparaţie cu rearderea.
Recircularea gazelor de ardere este utilizată pentru reducerea NOX mai
degrabă în cazanele pe gaz natural sau combustibil lichid, decât în cele pe
cărbune. Eficienta reducerii NOX este scăzută în cazanele pe cărbune (<5%).
Obiectivul urmărit este scăderea temperaturii arderii prin micşorarea
temperaturii flăcării cu gaze arse sau fum. Se disting recircularea externă si
recircularea internă.
Recircularea externă constă în captarea gazelor de ardere de către un ventilator
de gaze aflat în aval de echipament înainte de vatră si injectarea fumului direct
în arzător (sau mai multe arzătoare), prin orificiile prevăzute în mod special în
acest scop, fie să-l amestece cu aerul de ardere înainte de introducerea acestuia
din urmă în arzătoare. Scăderea procentelor de oxizi de azot depinde de debitul
fumului recirculat. Această diminuare poate ajunge la 50-60% din valoarea fără
recirculare. În practică nu se depăşeşte niciodată un debit de recirculare superior
unei valori de 15% din debitul aerului de ardere pentru a nu produce
instabilitatea flăcării si creşterea astfel a emisiilor de CO şi hidrocarburi.
Deoarece fumul este captat la o temperatură de 150 oC, puterea absorbită de
ventilatorul de recirculare nu este de loc neglijabilă. În plus, în cazul unor
echipamente care funcţionează cu combustibili cu un conţinut mare de sulf,
conductele de recirculare trebuie să limiteze pierderile termice cât şi riscurile de
coroziune legată de prezenţa SO2 şi SO3. Concomitent, această soluţie reduce
suprafaţa radiantă a generatorului de abur, crescând cea convectivă.
Recircularea gazelor de ardere la ieşirea din focar, înainte de economizor, nu
produce o reducere semnificativă a NO X. Recircularea internă urmăreşte
acelaşi obiectiv ca şi recircularea externă însă, pentru a evita o reţea complicată
de conducte foarte scumpă, reducerea flăcării se face cu gazele arse care se
găsesc în camera de ardere în vecinătatea imediată a arzătorului. Punerea în
circulaţie a acestor gaze este făcută de un jet format din aerul de ardere şi/sau
combustibil, în cursul intrării acestuia în focar, în plus, pentru îmbunătăţirea
amestecului între jetul primar şi gazele recirculate, este necesar ca jetul să fie
subdivizat. Pe acest principiu au fost create arzătoarele cu producţie redusă de
NOX pentru combustibili lichizi.
B).Măsuri secundare pentru denoxarea gazelor de ardere
Aplicarea măsurilor primare determină o scădere importantă a concentraţiei
oxizilor de azot în gazele de ardere ca părăsesc focarul, dar nu întotdeauna si
suficientă pentru a corespunde normelor internaţionale privind emisia de NO X
pe coşul instalaţiilor de ardere.

16
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

în scopul protejării mediului ambiant trebuie să se procedeze si la o curăţire

(denoxare) a gazelor de ardere. Aceste măsuri poartă denumirea de măsuri
secundare si ele urmăresc reţinerea oxizilor de azot din gazele de ardere înainte
ca acestea să fie eliminate pe coşul de fum în mediul ambiant. De multe ori,
procedeele de denoxare se "contopesc" si se "înlănţuiesc" cu cele de desulfurare
a gazelor de ardere, în principal se practică procedee uscate si umede, în toate
cazurile procedeele cuprinzând mai multe etape ce se deosebesc prin
complexitate, nivelul investiţiilor si calificarea personalului de exploatare.
În instalaţiile mari se aplică, în general, procedeele SCR, deosebindu-se două
variante:
1) Sistem high dust, când gazele de ardere nedesprăfuite trec întâi prin
catalizator, electrofiltrul fiind unul normal, iar instalaţia de desulfurare în cazul
în care urmează celei de denoxare, nu va trebui să suporte decât concentraţii
reduse de amoniac.
Gabaritul sporit, durata de viată mai redusă a catalizatorului si faptul că cenuşa
conţine amoniac, constituie dezavantajele procedeului.
2) Sistem low dust, când amoniacul nu mai ajunge în electrofiltru si regimul de
lucru al catalizatorului (gabarit si durată) este îmbunătăţit, deoarece gazele sunt
desprăfuite.
Dezavantajele sunt legate de faptul că electrofiltrul trebuie să funcţioneze
la temperaturi înalte, existând riscul înfundări lui cu sulfat de amoniu si praf fin.
în special în instalaţiile mici, un rol foarte important îl au si procedeele SNCR
În tabelul de mai jos sunt prezentate procedeele de eliminare a NO X din gazele de
ardere.
- în soluţie de NaOH si NaOCl
- în soluţie de 5-15% H2NSO3H în acid sulfuric
Absorbţie - prin reacţii gaz/solid patul de reacţie fiind CaC;
Na2CO3;CaCO3
Absorbţie - cărbune activ
Procedee - mordenit (alumino-silicat cristalin)
necatalitice - turbă îmbibată în alcalii
Reducere - cu pulbere de cocs la 900-1000°C
termică - cu N2H4 la 750-850°C
- cu NH3 la 950-970°C
- cu uree la 900-980°C
- cu hidrocarburi C1-C4 la 980°C
Procedee Descompunere pe amestec de oxizi metalici (Cu; Ni; Fe; Cr) la
catalitice temperaturi de peste 1000oC

17
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

- cu H2 si catalizator pe bază de Pt, Pd, Ni, Cr.

- cu NH3 si catalizator pe bază de TiO 2 combinat cu
Reducere V2O5 sau WO3
Procedee - cu CO si catalizator pe bază de oxid de cupru, oxid
catalitice de crom, cromit de cupru
- cu amestec de gaze reducătoare, ca de exemplu, NH3
si etanol pe catalizator Pd/Al2O3 sau NH3 si CO pe
catalizator Ca/SiO3

Măsurile secundare, mult mai costisitoare decât cele primare, se vor aplica doar
în situaţia în care măsurile primare nu fac fată. În general, în funcţie de
combustibilul utilizat, de măsurile primare aplicate şi de tipul focarului, în
gazele de ardere s-au măsurat concentraţii de NOX de 300 până la 1800
mg/Nm3. Drept agent reducător se foloseşte de obicei amoniacul.
Reducerea catalitică selectivă(SCR)
In centralele electrice care funcţionează cu combustibili fosili, tratarea gazelor
de ardere se poate face folosind reducerea catalitică selectivă (SCR) şi
reducerea selectivă necatalitică (SNCR). Cele două procedee se pot folosi
singure sau în combinaţie cu modificări ale arderii.
Procedeul SCR este cel mai răspândit procedeu secundar de denoxare si are o
largă aplicare în Japonia, Germania, SUA. La reducerea catalitică selectivă,
transformarea oxizilor de azot în azot şi apă decurge în urma reacţiei cu
amoniacul, în prezenţa unui catalizator (TiO2 combinat cu V2O5 sau WO3).
Reacţiile de reducere a NOx sunt următoarele:
4NO+4NH3 + O2 catalizator 4N2 +6H2O
2NO2 + 4NH3 +O2 catalizator 3N2 + 6H2O
Schema de principiu pentru denoxarea catalitică este prezentată în figura 1, iar
dispunerea catalizatorului în drumul gazelor in figura 2

Fig.1. Schema de principiu pentru reducerea NOx prin procedeu catalitic

18
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Fig.2 Dispunerea catalizatorului în drumul gazelor de ardere in cazul SCR

Reducerea selectivă ne-catalitică(SNCR)
Procedeul SNCR se foloseşte de obicei atunci când cheltuielile pentru denoxare
nu trebuie sa fie prea mari, sau există pericolul unei otrăviri a catalizatorului, în
cazul în care s-ar folosi procedeul SCR.
Condiţia necesară este însă să se lucreze la temperaturi înalte si optime, capabile
să asigure furnizarea energiei termice necesare pentru descompunerea si
vaporizarea agentului reducător care se injectează în curentul gazelor de ardere.
De aici decurge importanta alegerii corecte a locului în care se introduce
reactantul, în concordantă cu tipul, componenta si sarcina la care funcţionează
generatorul de abur.
In practica se pot întâlni sisteme de ardere avansate care utilizează diferite tipuri
şi aranjamente de ajutaje atât pentru combustibil cat şi pentru aer, cu unu sau
mai multe nivele de injecţie în focar, putând fi asigurată o maximă flexibilitate a
sistemelor de ardere.
În centralele existente în tară, reducerea NOx la arderea cărbunilor, se face prin
sisteme de ardere tangenţială, fiind considerată prima treaptă de reducere
(fig.3), şi se poate continua prin sistem de ardere tangenţial concentric – LNCFS
(fig.4).
Acest sistem permite direcţionarea aerului auxiliar secundar departe de
combustibilul primar, şi asigurarea excesului de aer de ardere necesar în toată
zona de ardere.

19
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Fig.3. Sistem de ardere tangenţială

-dispunerea duzelor de injecţie a prafului de cărbune

praf cărbune+aer aer auxiliar

Fig.4. Sistem de ardere tangenţială concentrica

Dispunerea duzelor de combustibil şi aer auxiliar de ardere.
În concluzie, reducerea NOx se poate realiza prin: procedee intracombustie
(arzătoare cu NOx redus) şi
procedee post combustie
(reducere selectiv necatalitica
respectiv reducere selectiv
catalitică)
Zonele din circuitul de gaze de
ardere în care se face reducerea
NOx sunt prezentate în figura 5

Fig.5. Zone de reducere a NOx în

drumul gazelor de ardere

20
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

4.1.3 Reducerea emisiilor de SO2

Reducerea conţinutului de bioxid de sulf din gazele de ardere de la cazanele pe
păcură (sau păcură şi gaze) se poate face. în principiu, prin următoarele metode:
- prompte (intracombustie);
- tîrzii (postcombustie);
- hibride (intra + postcombustic).
Metoda promptă de desulfurare a gazelor de ardere constă în injecţia de aditiv
în focar pentru legarea bioxidului de sulf imediat după formare. Se cunoaşte o
aditivare precombustie a păcurii cu oxid de magneziu, în general, preaditivare
ce are scopul de a asigura legarea precoce a trioxidului de sulf pentru limitarea
coroziunilor, dar nu şi pentru desulfurarea gazelor de ardere. Injecţia de aditiv în
focar, ce se poate face cu oxid de calciu, hidroxid de calciu, calcar sau dolomită
(cu sau adaos de bicarbonat de sodiu) va asigura legarea unei părţi din bioxidul
de sulf format în focar şi a trioxidului de sulf în cvasitotalitate. Produsul rezultat
din desulfurare este anhidritul, sulfatul de calciu anhidru
Dacă pe traseul de evacuare a gazelor de ardere, între PAR şi coş se intercalează
un reactor de activare sau se creează condiţii pentru injecţia de apă sau abur în
canalul de gaze de ardere, poate avea loc o a doua fază de desulfurare.
postcombustie de această dată. Oxidul de calciu format în focar şi nereacţionat,
purtat de gazele de ardere, formează, în această etapă, în prezenţa apei o
suspensie de hidroxid de calciu, mult mai reactiv, care va lega o parte din
bioxidul de sulf remanent în gazele de ardere sub formă de sulfit de calciu (o
mică parte sub formă de sulfat de calciu dihidratat (ghips).
Procedeul descris mai sus este un procedeu hibrid, cunoscut sub denumirea de
LIFAC şi a fost dezvoltat în anii '85 de firma Tampella Oy din Finlanda. Dacă în
cazul desulfurării uscate prompte nu se poate depăşi un randament de
desulfurare de 50 % la un consum de reactiv caracterizat de raportul molar Ca/S
= 3.5. în cazul procedeului hibrid LIFAC. la un raport molar Ca/S = 1.72.
randamentul de desulfurare realizabil depăşeşte 80 %.
Din ambele procedee rezultă gaze de ardere prăfoase (parţial desulfurate). ceea
ce implică ataşarea obligatorie a unui electrofiltru sau a unui filtru cu saci pe
traseul de evacuare al gazelor de ardere, înainte de coş.
În cazul procedeului LIFAC. gazele de ardere după PAR se răcesc, iar gazele
desulfurate şi desprăfuite se reîncălzesc după electrofiltru Aceste schimburi
termice se fac într-un schimbător de căldură gaz neepurat/gaz epurat.
Temperatura gazelor de ardere la ieşirea din electrofiltru este în jur de 85°C. iar
la baza coşului de 100 - 105°C.
Procedeele de desulfurare postcombustie sunt cele mai des folosite şi au
randamentele cele mai ridicate la consumuri mai mici de reactivi. Ele pot fi :
- procedee de desulfurare propriu-zisă .
• procedee de desulfurare şi desprăfuire asociată ;
- procedee de desulfurare şi denoxare combinată

21
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Scrubingul cu suspensie de calcar este un procedeu de desulfurare propri-zisă,

ce asigură un randamcnt de desulfurare de peste 95% la un consum de calcar
stoechiometric. Din desulfurare rezultă ghips şi, funcţie de destinaţia acestuia el
poate fi sub formă de şlam de ghips, ghips impur sau, dimpotrivă, ghips
comercializabil şi se valorifică integral.
Spray Dry Absorption (SDA) şi Confined Zone Dispersion(CZD) sunt două
procedee de desulfurare şi desprăfuire asociată. Reactivul utilizat este o
suspensie apoasă de hidroxid de calciu, iar produsul rezultat este un amestec de
sulfit şi sulfat de calciu. Diferenţa între cele două procedee constă în timpul de
reacţie care se acordă reactivului : între 7.5 şi 12 secunde în primul procedeu şi
numai două secunde în cel de al doilea. De asemenea, în primul caz se obţine
un randament de desulfurare de până la 90%, la un consum de reactiv
caracterizat de raportul molar Ca/S = 1,4-1,6, iar în cel de al doilea, la un raport
molar Ca/S = 2-2.5, randamentul maxim este de 50 %. Gazele de ardere
desulfurate sunt prăfoase şi reci, au un conţinut ridicat de umiditate şi înainte de
evacuarea la coş trebuie desprăfuite şi reîncălzite de la 85 oC la 100-105oC.
Cel mai utilizat procedeu de desulfurare postcombustie a gazelor de ardere este
scrubbingul cu suspensie de calcar, motivul fiind randamentul înalt realizabil la
consum stoechiometric de reactiv ieftin şi uşor de procurat şi produs final
valorificabil.

4.2. Instalaţii de neutralizare pentru emisiile acide rezultate din procese

termice
a)Procedeul de desulfurare în sistem uscat constă în introducerea de praf
de calcar sau dolomită în focarul cazanului. Praful de calcar se introduce în
focarul cazanului odată cu aerul de combustie şi din reacţia chimică cu SO 2 -
produsă la o temperatură de 800-900oC – rezultă ghips care este reţinut în
electrofiltrul cazanului odată cu cenuşa. Eficienţa reducerii SO2 prin acest
procedeu este de 50% pentru o putere de 330 Mw şi 70% pentru o putere a
blocului de 180MW. În astfel de instalaţii se utilizează un raport molar Ca/S de
circa 3.5. Totodată concentraţia de Ca în focarul cazanului modifică şi punctul
de înmuiere a cenuşii.
O astfel de soluţie a fost folosită la mai multe centrale din Austria sub
denumirea de schema IDSPUS.
b) Procedeul umed de desulfurare (figura 6) constă în injectarea în gazele de
ardere cu conţinut de SO2, după electrofiltru a unei suspensii de praf de calcar
în apă şi separării gipsului rezultat în urma reacţiilor chimice ce au loc în
scruberul de reacţie.

22
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

1- scruber (absorber)
2- schimbător de căldură gaz-gaz
3- rezervor de calciu în suspensie
4- decantor
5- filtru sub vid
6- recipient de amestecare a
gazelor
7- coş
8- depozit de ghips

Fig.6. Procedeu de desulfurare umed

(IDSPUM)
Întrucât temperatura optimă pentru reacţiile chimice este de circa 60°C, cu mult
sub valoarea de 150°C cu care gazele de ardere vin dinspre electrofiltru, în
circuitul de gaze a fost introdus schimbătorul de căldură gaz-gaz, rotativ de tip
Ljungstrom (poz. 2 în figura 6). Gazele de ardere sunt deviate de la cos, după
ventilatoarele de gaze ale cazanului, de către un ventilator special introdus în
circuitul de gaze odată cu IDSPUM. În scruberele l se produce contactul între
gazele de ardere cu conţinut de SO2 şi calcarul adus sub formă de suspensie în
apă şi, în urma reacţiilor chimice care au loc, rezultă gaze de ardere lipsite
practic de SO2 (I si II) si gips în suspensie în apă. De la unul din scrubere gazele
de ardere sunt trecute prin schimbătorul de căldură 2 şi încălzite până la
temperatura de 100°C; în acest fel se răcesc gazele cu conţinut de SO2. Din cel
de-al doilea scruber gazele de ardere II trec direct spre recipientul de amestecare
6, unde se amestecă cu gazele I (cu temperatura de 100 oC). Din recipientul 6
gazele de ardere, cu temperatura de 80°C, sunt evacuate la coşul 7.
În urma reacţiilor chimice, în scruberele l rezultă gips sub formă de suspensie în
apă. Acest amestec este evacuat in decantorul 4, în care se separă gips cu un
conţinut de apă de 30%. În continuare, acest gips umed este supus unui proces
de uscare în filtrele rotative 5, care funcţionează sub vid. Rezultă gips cu un
conţinut de apă de maximum 15%, care este evacuat pe cale pneumatică în
depozitul de gips 8. Aproximativ 25% din gipsul rezultat este utilizat in
industria cimentului, iar restul se depozitează, împreună cu cenuşa, in golul
subteran rămas ca urmare a scoaterii din exploatare a unei mine de lignit.
Pe circuitul de gaze de ardere I este introdus un ventilator de recirculare (care
nu apare în schema din figura 1), care poate recircula o parte din gazele
încălzite, de la ieşirea din schimbătorul de căldură 2 la intrarea în acesta, cu
scopul de a regla temperatura gazelor care intră în scrubere la o valoare optimă
pentru reacţiile chimice. Un element foarte important pentru buna funcţionare a
IDSPUM îl constituie sistemul de automatizare aferent acesteia, care asigură

23
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

dozarea foarte precisă a cantităţii de calcar introduse, în funcţie de conţinutul de

sulf în cărbune, care se determină în mod continuu.
c)Sistem de tratare a gazelor Babcock-Hitachi – agreată pentru tratarea
gazelor la centralele pe cărbune din ţară – Figura 7.

Fig.7. Sistem de tratare a gazelor Babcock- Hitachi

*numerele indică temperatura gazului
Concentraţiile preconizate de: praf, SO2, NOx în punctele A,B,C, D sunt
următoarele
A B C D
3
PRAF(g/Nm ) 60-70 60-70 0,2 0,03
SO2 (ppm) 1000 1000 1000 100
NOx (ppm) 300 60 60 60
În figura 8 este schema instalaţiei de desulfurare Babcock -Hitachi.

Fig.8. Schema sistemului de desulfurare.

Reducerea SO2 are loc după următoarea reacţie chimică:
SO2 +2H2O+CaCO3+ 1/2O2CaSO4*2H2O + CO2.
Prin reacţia bioxidului de sulf cu calcarul în prezenţa oxigenului, introdus
pentru barbotare în absorber, se obţine ghips şi dioxid de carbon. Această reacţie
are loc în absorberul a cărui schemă este în figura 9.

24
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

ieşire gaze
curate

separator picături

zonă reţinere praf

capete pulverizare şi SO2
intrare gaze

agitator de oxidare
(aer)

mixer pentru zonă de oxidare

agitare

Fig. 9. Absorber

Sistemul de desulfurare umed a fost ales din următoarele motive:

1. Calcarul este: - un absorbant ieftin
- se găseşte din abundenţă,
- uşor de manipulat
2. Gipsul este: - utilizat în industria cimentului;
- utilizat ca material de construcţii;
-uşor de depozitat;
-netoxic;
- uşor de manipulat.
3. Sistemul de desulfurare este: - simplu;
- uşor de operat şi întreţinut;
- foarte sigur;
- foarte eficient.
Reducerea oxizilor de azot are loc prin recircularea gazelor de ardere, prin
folosirea de arzătoare cu NOx redus şi prin reducerea selectiv catalitică.

25
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

4.1.3 RETINEREA (CAPTURAREA) CO2 DIN GAZELE DE ARDERE

Cantitatea de CO2 ce rezultă în urma arderii combustibilului depinde de tipul

acestuia. Datorită raportului carbon/ hidrogen mai scăzut decât în cazul
cărbunelui şi petrolului, emisiile de dioxid de carbon sunt simţitor mai reduse
(figura 10) in cazul gazelor naturale;

Fig.10. Emisia de CO2 pentru 1 kWht rezultat din arderea combustibilului.

Retinerea CO2 din gazele de ardere aduce doua provocări importante:

1. presiunea partiala a CO2 în gazele de ardere este relativ scazuta
2. temperatura gazelor de ardere este destul de mare.
Figura „11” este o reprezentare schematica a bilanţului masic al unei centrale
tipice de 1000 MW pe carbune. Echipamentul de retinere a CO2 este instalat
dupa sistemele de retinere a NOx si SO2.
Aburul suplimentar de joasa presiune, utilizat pentru retinerea CO2, este în mod
normal extras din ciclul cu abur, scazând astfel puterea neta a centralei. Dupa
compresie fluxul de CO2, din partea dreapta-jos a figurii, va fi gata pentru
stocare.

26
Reducerea emisiilor poluante în termocentrale

Fig. 11. Diagrama fluxurilor masice pentru o centrala clasica de 1000 MW (existenta) ce
utilizeaza retinerea CO2 din gazele de ardere.
Bilantul masic din figura arata urmatoarele:
- Debitul de CO2 este de 3 ori mai mare decât cel de cărbune.
- Concentraţia de CO2 poate fi mica, dar debitul de CO2 este foarte mare
comparativ cu ale fluxuri masice din centrala.
- Concentratia de CO2 este mica deoarece debitul de aer este mai mare cu un
ordin de marime decât cel de combustibil.
Retinerea CO2 are trei direcţii principale, fiecare cu diverse tehnologii:
• Decarbonizarea gazelor de ardere:
– spalare cu amine;
– spalare cu saruri alcaline;
– membrane/site moleculare.
• Decarbonizarea gazului combustibil:
– spalare cu amine;
– spalare cu saruri alcaline;
– membrane/site moleculare;
– absorbtie fizica: rectisol si selecsol.
• Retinere dupa concentrarea in gazul evacuat.
Spalarea cu amine
Formula chimica a celei mai simple amine este: H2N-CH2-CH2-OH
Aceste substante in anumite conditii au o mare capacitate de retinere a CO2.
Tehnologia de retinere a CO2 prin spalare cu amine consta in trecerea gazului
care se doreste a fi decarbonizat, fie el gaz de ardere sau gaz combustibil, printr-
un absorber unde are loc amestecul solutiei de amine cu dioxidul de carbon.
Gazul decarbonizat isi continua traseul sau iesind din absorber pe la partea
superioara, in timp ce pe la partea inferioara se extrage solutia saturata de
amine+CO2. Aceasta solutie se trimite la un schimbator de caldura de amestec
(stripper), unde solutia se incalzeste cu abur, avand loc desorbtia dioxidului de
carbon din acesta. Solutia de amine saracita de CO2 se recircula catre absorber,
iar dioxidul de carbon se colecteaza pe la partea superioara a „stripper-ului“.
Liderii in spalarea cu amine sunt FLUOR (Ecoamine FG PlusSM) si Mitsubishi
Heavy Industry.
Avantaje:
Tehnologia se poate adapta imediat la centralele existente, asemenea instalatiilor
de desulfurare.

Bibliografie:
Ionel I. , Ungureanu C.- Termoenergetica şi mediul , Ed. Tehnică, Buc.1996
Racoceanu C. – Impactul centralelor termoelectrice asupra mediului, Ed. Focus
Petroşani – 2001,
Prezentare ABB „Pulverized Coal Steam Generators”

27