D 2 Drept Financiar Zdanovschi Alice PDF PDF

ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI
DREPT FINANCIAR
-Manual de studiu individual-
1
2
ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI
DREPT FINANCIAR
-Manual de studiu individual-
3
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria
Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

Editurii Pro Universitaria
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro
Universitaria
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
4
CUPRINS
PLAN............................................................................................................................................. 7
INTRODUCERE ........................................................................................................................ 10
Unitatea de învăţare 1 ................................................................................................................... 12
Dreptul financiar – noţiuni introductive ........................................................................................ 12
1.1. Introducere......................................................................................................................... 12
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .................................................................. 12
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................ 13
1.3.1. Definiţia dreptului financiar......................................................................................... 13
1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului fiscal ......................................................................... 15
1.3.3. Normele dreptului financiar......................................................................................... 17
1.3.4. Raporturile juridice financiare ..................................................................................... 17
1.4. Îndrumar pentru autoverificare............................................................................ 19

Finanţele publice .......................................................................................................................... 22
2.1. Introducere......................................................................................................................... 22
2.3.1. Finanţele publice ......................................................................................................... 23

Moneda ........................................................................................................................................ 29
3.1. Introducere......................................................................................................................... 29
3.3.1. Conceptul de monedă .................................................................................................. 30
3.3.2. Instrumentele monetare ............................................................................................... 33
3.3.3. Funcţiile monedei şi ipotezele apariţiei........................................................................ 34
3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul carpato-danubiano-pontic .................... 36
3.3.5. Aspecte privind fenomenele monetare ......................................................................... 41
Sistemul bugetar şi activitatea bugetară ............................................................................................ 50
4.1. Introducere......................................................................................................................... 51
4.3.1. Conceptul de sistem bugetar ........................................................................................ 52
4.3.2. Procedura (activitatea) bugetară................................................................................... 56

Veniturile şi cheltuielile publice.................................................................................................... 74
5.1. Introducere......................................................................................................................... 75
5
5.3.1. Veniturile publice........................................................................................................ 76
5.3.2. Cheltuielile publice...................................................................................................... 85

Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar.................................................. 95
6.1. Introducere......................................................................................................................... 95
6.3.1. Controlul financiar ..................................................................................................... 97
6.3.2. Răspunderea juridică în domeniul financiar ............................................................... 103
6.4. Îndrumar pentru autoverificare.......................................................................... 104

Unitatea de învăţare 7 ................................................................................................................. 109
Moneda unică europeană ............................................................................................................ 109
7.1. Introducere....................................................................................................................... 109
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ................................................................ 110
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare .......................................................................................... 111
7.3.1. Noţiuni generale ........................................................................................................ 111
7.3.2. Euro şi zona euro....................................................................................................... 112
7.3.3. Sistemul euro ............................................................................................................ 113
7.3.4. Criteriile de convergenţă............................................................................................ 114
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE................................... 119
6
PLAN
INTRODUCERE
Unitatea de învăţare 1
Dreptul financiar – noţiuni introductive
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Definiţia dreptului financiar
1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului financiar
1.3.2.1. Principiile dreptului financiar
1.3.2.2. Izvoarele dreptului financiar
1.3.3. Raporturile juridice financiare
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
Finanţele publice
2.1. Introducere
2.3.1. Finanţele publice
2.3.1.1. Noţiune
2.3.1.2. Teoriile finanţelor publice
2.3.1.2.1. Teoria clasică a finanţelor publice
2.3.1.2.2. Teoria modernă a finanţelor publice
2.3.1.3. Trăsăturile şi structura finanţelor publice
2.3.1.3.1. Trăsăturile finanţelor publice
2.3.1.3.2. Structura finanţelor publice
2.3.1.4. Funcţiile finanţelor publice
Moneda
3.1. Introducere
3.3.1. Conceptul de monedă
3.3.1.1. Noţiune
3.3.1.2. Terminologie
3.3.1.3. Istoric
3.3.2. Instrumentele monetare
3.3.3. Funcţiile monedei şi ipotezele apariţiei
3.3.3.1. Funcţiile monedei
3.3.3.2. Ipotezele privind geneza monedei
3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul carpato-danubiano-pontic -
3.3.5. Aspecte privind fenomenele monetare
3.3.5.1. Circulaţia monetară
3.3.5.2. Stabilitatea şi echilibrul monetar
3.3.5.3. Inflaţia monetară
7
Sistemul bugetar şi activitatea bugetară
4.1. Introducere
4.3.1. Conceptul de sistem bugetar
4.3.1.1. Noţiune
4.3.1.2. Natura juridică
4.3.1.3. Conţinutul sistemului bugetar
4.3.1.4. Părţile componente ale sistemului bugetar
4.3.2. Procedura (activitatea) bugetară
4.3.2.1. Noţiune
4.3.2.2. Principiile procedurii bugetare
4.3.2.3. Etapele procedurii bugetare
4.3.2.3.1. Elaborarea proiectului sistemului bugetar
4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
4.3.2.3.3. Execuţia bugetară
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
2. Execuţia de casă bugetară/ a sistemului bugetar
3. Realizarea veniturilor bugetare
4. Efectuarea cheltuielilor bugetare
5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare
6. Modificarea destinaţiei creditelor bugetare
4.3.2.3.4. Procedura încheierii execuţiei bugetare
4.3.2.3.5. Controlul execuţiei bugetare
Veniturile şi cheltuielile publice
5.1. Introducere
5.3.1. Veniturile publice
5.3.1.1. Noţiune şi clasificare
5.3.1.2. Veniturile publice ordinare
5.3.1.2.1. Impozitele
5.3.1.2.2. Taxele
5.3.1.2.3. Contribuţiile
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale
5.3.1.3. Veniturile publice extraordinare
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72
din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
5.3.1.3.3. Datoria publică
5.3.2. Cheltuielile publice
5.3.2.2. Cheltuieli în domeniul social
5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare
5.3.2.4. Cheltuieli militare
5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat
5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice
8
Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar
6.1. Introducere
6.3.1. Controlul financiar
6.3.1.1. Conceptul de control financiar
6.3.1.2. Formele de control
6.3.1.2.1. Clasificare
6.3.1.2.2. Controlul financiar preventiv
6.3.1.2.3. Controlul financiar concomitent
6.3.1.2.4. Controlul intern
6.3.1.2.4.1. Noţiuni generale
6.3.1.2.4.2. Auditul public intern
6.3.1.2.5. Controlul financiar ulterior
6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României
6.3.2. Răspunderea juridică în domeniul financiar
6.3.2.1. Noţiune
6.3.2.2. Formele răspunderii juridice
6.3.2.2.1. Răspunderea penală
6.3.2.2.2. Răspunderea contravenţională
Moneda unică europeană
7.1. Introducere
7.3.1. Noţiuni generale
7.3.2. Euro şi zona euro
7.3.3. Sistemul euro
7.3.4. Criteriile de convergenţă
9
INTRODUCERE
Disciplina Drept financiar este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter
teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că este una dintre cele mai importante ramuri de drept din sistemul
juridic al unei formaţiuni statale, deaorece are drept obiect de studiu finanţele publice – modul de constiuire,
administrare şi utilizare a banului public. Deoarece orice comunitate necesită constiuirea unor fonduri
comune pentru a fi folosite în interesul întregii societăţi, modalitatea de reglementare şi consecinţele sale
interesează întreaga societate.
Având în vedere importanţa acestui domeniu, atât pentru stat, cât şi pentru societate, cunoştinţele pe
care le aduce această disciplină sunt absolut necesare pentru formarea juriştilor, avocaţilor, judecătorilor,
notarilor publici, consilierilor, etc., dar mai ales pentru formarea unei educaţii bugetare a fiecărui membru al
societăţii.
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind activitatea
bugetară a statului. Astfel, studenţi îşi vor însuşii cunoştinţele de bază privind finanţele publice, sistemul
bugetar, procedura bugetară, conceptul de monedă, categoriile de venituri publice, datoria publică,
categoriile de cheltuieli publice, controlul financair, răspunderea în acest domeniu, unitatea monetară euro.
Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care statul îşi desfăşoară
activitatea bugetară pentru a constiui, administra şi utiliza banul public în interesul întregii societăţi.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)
obiectului de activitate al Dreptului financiar;
utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul financiar;
conceptul de sistem bugetar în general, şi implicaţiile unei proceduri bugetare eficiente în special;
definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea bugetară a statului;
acumularea unor cunoştinţe necesare fiecărui membru al societăţii.
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a
conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
realizarea de conexiuni între elementele sistemului bugetar şi principiile procedurii bugetare;
argumentarea unor enunţuri în faţa autorităţilor fiscale, partenerilor de afaceri, celorlalţi membrii
ai societăţii;
capacitatea de instituire şi reglementare a unui sistem bugetar;
capactitatea de interpretare a unei sarcini fiscale.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;
utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
relaţionări între între diferitele tipuri de venituri publice, fie ordinare, fie extraordinare;
relaţionări între între diferitele tipuri de cheltuieli publice;
descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de constiuire,
administrare şi utilizarere a banului public;
capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul financiar;
capacitatea de a interpreta şi soluţiona speţe în domeniu;
capacitatea de identificare atât a drepturilor administraţiei publice, cât şi a obligaţiilor sale;
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /
cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori
culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice /
implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de
parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare
profesională )
reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la întrebările
privind îndeplinirea rolului statului cu privire la constiuirea şi utilizarea banului public;
implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Drept financiar;
10
acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei în
vigoare;
abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material publicat
pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt
folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru
conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. Dreptul financiar – noţiuni introductive (2 ore)

Unitatea de învăţare 2. Finanţele publice (2 ore)
Unitatea de învăţare 3. Moneda (4 ore)
Unitatea de învăţare 4. Sistemul bugetar şi activitatea bugetară (6 ore)
Unitatea de învăţare 5. Veniturile şi cheltuielile publice (7 ore)
Unitatea de învăţare 6. Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar (5
ore)
Unitatea de învăţare 7. Moneda unică europeană (2 ore)
Teme de control (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Prezentaţi procesul de constituire şi de utilizare a banului public (2 ore).
2. Comentaţi rolul Legii bugetare anuale (2 ore).
3. Ce criterii de convergenţă trebuie să îndeplinească România pentru a adera la zona euro (2 ore).
Bibliografie obligatorie:
1. Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

2. Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
Beck, Bucureşti 2008
3. Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice
4. Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
5. Constituţia României
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte sinteză prin extragerea lor, ţinându-se
cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
Titular curs: lect.univ.dr. Alice Zdanovschi
11
Dreptul financiar – noţiuni introductive
1.1. Introducere
1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului financiar
1.3.2.1. Principiile dreptului financiar
1.3.2.2. Izvoarele dreptului financiar
1.1. Introducere
Orice tip de comunitate are nevoie pentru a funcţiona de

constituirea unor fonduri comune care ulterior să fie folosite în
interesul întregii societăţi. Relaţiile născute în cadrul societăţii cu
privire la aceste aspecte sunt reglemntate printr-o ramură de drept
denumită drept financiar, în consecinţă vom începe acest manual prin
a ne familiariza cu domeniul dreptului financiar.
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
– familiarizarea cu domeniul dreptului financiar;

– definirea conceptului de drept financiar;
– identificarea elementelor constitutive ale raportului juridic
financiar;
– definirea noţiunilor de ban public şi a raportului juridic
financiar;
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni

precum dreptul financiar, banul public, contribuabilul,
raportul juridic financiar, planificarea financiară, politică
bugetară;
– studenţii vor putea să identifice drepturile şi obligaţiile
părţilor într-un raport juridic financiar;
– studenţii vor putea să identifice principiile dreptului
financiar;
12
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învăţare Dreptul financiar – noţiuni

introductive, timpul alocat este de 2 ore.
Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format

din totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de
constituire, administrare, repartizare şi utilizare a fondurilor
băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice (banul public),
destinate satisfacerii sarcinilor social-ecomonice ale societăţii.
Particularităţile dreptului financiar:

Dreptul financiar care are în centrul reglementării sale
finanţele publice şi se ocupă de reglementarea primară şi
secundară a tuturor aspectelor care ţin de administrarea banului
public şi evidenţa patrimoniului statului şi instituţiilor publice.
Prin intermediul finanţelor publice se asigură constituirea,
repartizarea şi utilizarea cu eficienţă a banului public pentru
dezvoltarea economică-socială a societăţii. Ex: sporirea producţiei
de mărfuri, dezvoltarea forţelor de producţie, dezvoltarea
învăţământului, protecţia socială,etc.
Banul public reprezintă fondurile comune constituite la nivelul
întregii societăţi pentru a fi administrate de către stat în numele şi
în interesul întregii societăţi.
Banul public = mijloace banesti ale societatii administrate de
catre stat.
Se considera ca acest concept ar fi aparut o data cu statul care a
impus ideea ca orice persoana care realizeaza un venit sau detine
anumite bunuri in proprietate datoreaza statului anumite impozite.
Pentru ca prin intermediul banului public statul pune la dispozitia
membrilor societatii in conditii specifice o gama variata de utilitati
private in sens larg care se concretizeaza in actiuni cu caracter
social, econ., de mentinere a ordinii publice, aparare nationala,
dezvoltarea relatiilor internationale etc.
Punerea la dispozitie a acestor servicii obliga statul sa
procedeze la o redistribuire a veniturilor si averilor persoanei dupa
anumite criterii stabilite de organele de decizie politica. Trebuie
retinut ca transferurile de putere de cumparare si redistribuirea V
prin intermediul fin. publ. nu constituie un scop in sine, ci un
mijloc prin care se urmareste ocuparea fortei de munca, reciclarea
disponibilitatilor banesti temporare in economie, combaterea
fenomenului inflationist, asigurarea unui echilibru financiar si
realizarea unui echilibru general al economiei.
13
Instrumentul specific de actiune este bugetul (principalul
plan financiar al statului care cuprinde totalitate veniturilor şi
cheltuielilor publice)
Pe lângă politica fiscală, un rol important în cadrul politicii
financiare revine politicii bugetare. Politica bugetară reprezintă
procesul de stabilire şi ierarhizare a priorităţilor economico-
sociale la nivelul autorităţilor de decizie (centrale sau locale),
concretizat în structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice.
Politica bugetară se constituie într-un complex de acţiuni
complementar politicii fiscale, ambele tipuri de politici
reprezentând instrumente de intervenţionism ale statului în scopul
modelării evoluţiilor economico-sociale dintr-o ţară.
Iar istoric vorbind se poate observa că încercarea de a
coordona impozitarea, cheltuielile publice şi deficitul bugetar într-
un set coerent de politici care pot să ajute la conducerea unei
economii nu este atât de veche. Politica bugetară per se există de
numai circa 60 de ani, în timp ce deficitul şi impozitele au fost
utilizate de milenii.
Constituirea fondurilor constă în formarea fondurilor publice
de resurse băneşti,care se realizează prin politica de alocare sau
politică fiscală a resurselor bugetare sub următoarele forme:
impozite, taxe, contribuţii pentru asigurări sociale, amenzi,
penalităţi, vărsăminte din venitul instituţiilor publice, vărsăminte
din profitul regiilor autonome, redevenţe, chirii din concesiuni şi
închirieri ale unor bunuri aparţinând statului etc.
La constituirea fondurilor publice participă: 1.întreprinderile,
indiferent de forma de proprietate asupra capitalului socialşi de
forma juridică de organizare a acestora; 2. instituţiile publice şi
unităţile din subordinea acestora; 3. populaţia; 4.persoane juridice
şi fizice române rezidente în străinătate.
Cele mai multe resurse financiare sunt mobilizate la fondurile
publice cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie.
este o ramură a dreptului public.

Acest aspect reprezintă regula, astfel, în cadrul raporturilor juridice
de drept financiar, unul dintre subiecte este statul, printr-un organ
de specialitate care intră în raportul juridic de pe poziţia de
purtător al autorităţii de stat. Această particularitate creează o
poziţie juridică de subordonare a tuturor subiectelor faţă de
subiectul purtător al autorităţii de stat. O consecinţă importantă este
aceea că, de regulă, actele juridice administrativ-fiscale emise în
acest domeniu sunt executorii prin ele însele.
N.B. Raporturile juridice financiare se nasc, se modifică şi se
sting pe baza manifestării unilaterale de voinţă a statului
(această particularitate oferă posibilitatea) executării directe a
obligaţiilor generate de raporturile juridice financiare în sarcina
diverselor subiecte de drept implicate în administrarea banului
public, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească ⇒ aceasta nu
înseamnă o poziţie abuzivă a organelor statului în raport cu
celelalte subiecte sau domnia arbitrariului în această materie
diferenţa constă în faptul că actele administrative din domeniul
finanţelor publice sunt executorii prin ele însele ⇒ persoana care
se simpte lezată de aplicarea actului administrativ având dreptul de
a folosi toate mijloacele puse la dispoziţie de legislaţia procesual-
civilă în vederea desfiinţării, anulării, revocării, modificării sau
îndreptării actului administrativ nelegal.
Excepţie: Există o serie de raporturi juridice în cadrul cărora
subiectele participante la raporturile juridice se afla pe o poziţie de
14
egalitate juridică cu statul. Astfel, există posibilitatea
contribuabilului de a formula pretenţii de natură patrimonială asupra
statului în domeniul dreptului fiscal sau în domeniul datoriei
publice.
are o relaţie de tip parte – întreg cu dreptul fiscal, fiind

cea mai importantă parte a dreptului financiar.
Dreptul fiscal tratează aspecte legate de veniturile publice
reprezentate de impozite în relaţie directă cu plătitorii acestora în
procesul privind “declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea
impozitelor (…) datorate bugetului general consolidat”.
Veniturile publice ⇒ reprezintă doar un capitol al dreptului
financiar;
⇒ are în centrul reglementării sale (nu doar) impozitele + (ci
şi) contribuţiile sociale + contribuţiile la fondurile speciale
extrabugetare + împrumuturile de stat + veniturile statului din
valorificarea din valorificarea proprietăţilor deţinute + veniturile
din capital + etc.
dreptul fiscal are ca obiect de reglementare doar o mică
parte dintr-un capitol al dreptului financiar --- importanţa
este susţinută de aspectele economice şi implicaţiile sociale ale
colectării impozitelor şi taxelor de la persoane fizice şi juridice.
Veniturile publice sunt numeroase. Unele dintre ele au caracter
fiscal. Normele care reglementeaza veniturile publice sunt deja
atat de amplu reglementate incat au dus la aparitia unei ramuri
autonome.
1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului fiscal
1.3.2.1 Principiile dreptului fiscal

Legalitatea;
Planificarea financiară;
Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.
1. Legalitatea
are o consacrare constituţională expresă în art. 137 din
Constituţie
Legea fundamentală statuează obligativitatea reglementării
prin lege a tuturor aspectelor care vizează banul public ⇒ acest
principiul exclude posibilitatea
N. B. reglementării primare a unor instituţii fundamentale
pentru societate prin acte normative ale executivului.
Banul public face obiectul de reglementare al legii ordinare
⇒ posibilitatea reglementarii primare prin ordonanţe şi ordonanţe
de urgentă (din economia textelor constituţionale).
N. B. Reglementările secundare ⇒ norme de aplicare sau
explicaţii ale noţiunilor cuprinse în reglementările primare, fără a
putea extinde sfera ori înţelesul vădit neîndoielnic al
reglementărilor primare.
2. Planificarea financiară
consacrare constituţională expresă;
N. B. instrumentul juridic al planificării financiare este
Bugetul public naţional --- art. 138 Const.:
format din ⇒ bugetul de stat + bugetul asigurărilor
sociale de stat + bugetele locale şi cuprinde ⇒ previziuni
clare privind volumul veniturilor şi necesarul cheltuielilor pentru
anul financiar următor;
15
se aprobă în anul anterior anului financiar în legătură cu
care se face planificarea.
Trăsături strictă pentru că planificarea financiară ia
forma legii = prin legea bugetară anuală;
suplă deoarece legea bugetară anuală poate fi modificată
pe parcursul exerciţiului financiar în situaţia în care se constată
modificări semnificative în procesul formării şi administrării
veniturilor statului;
predictibilă întrucât la baza planificării financiare stau
rapoarte de specialitate privind impactul anumitor măsuri de
politică financiară asupra economiei naţionale în ansamblul său etc.
3. Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului
public
consacrare constituţională la nivel de principiu având în
vedere intersul public al modului de utilizare a resurselor
financiare puse la dispoziţia statului ( în calitate de administrator
al Banului Public), la a căror constituire contribuie în fapt toţi
cetăţenii
art. 140 arată că ⇒ modul de formare, administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public se realizează de către Curtea de Conturi
organ specializat în acest tip de control;
prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de
gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat,
cuprinzând şi neregulile constatate.
N. B. Sectorul public = instituţiile finanţate majoritar sau
integral din venituri extrabugtetare + întreprinderile la care statul
sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau acţionar
majoritar.
1.3.2.2. Izvoarele dreptului fiscal

Reprezintă totalitatea actelor normative care reglementează
raporturile juridice financiare.
În funcţie de gradul de generalitate sau specificitate, izvoarele
pot fi împărţite în două categorii, astfel, (1) izvoare comune tuturor
ramurilor de drept şi (2) izvoare specifice dreptului fiscal.
(1) izvoare comune dreptului financiar şi altor ramuri de

drept:
Constituţia, legile ordinare ale parlamentului,
ordonanţele de guvern şi ordonanţele de urgenţă (în baza unei legi
de abilitare a guvernului – stabileşte limitele clare de competenţă în
reglementare), hotarârile guvernului = ca şi reglementări
secundare în materie.
(2) izvoare specifice dreptului financiar:

1. Legea finanţelor publice (Legea nr. 500/2002) este o lege-
cadru - defineşte sfera de cuprindere a finanţelor publice;
precizează aria de cuprindere a instituţiilor publice, reglementează
principiile şi normele de bază ale activităţii financiare a statului,
constituind cadrul legislativ general al finanţelor publice.
2. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (intrată
în vigoare la 1 ian 2007) ⇒ regulile privind modul de constituire,
administrare şi utilizare a resurselor financiare publice locale;
⇒ (în substanţa ei) automonia financiară locală;
⇒ rolul şi atribuţiile organelor administraţiei publice locale în
administrarea finanţelor publice;
⇒ raporturile administrative între autorităţile locale, pdop, şi
16
autorităţile centrale + prefect, pdap; etc.
3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind
formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria
statului (aprobată şi modificată prin Legea nr. 201/2003) ⇒
stabileşte regulile privitoare la circulaţia efectivă, prin conturi de
tip bancar, a resurselor financiare publice;
⇒ atribuţiile Trezoreriei finanţelor publice;
⇒ modul de utilizare a resurselor contului curent general al
trezoreriei statului.
Trezoreria finanţelor publice = o instituţie de tip bancar prin
care se derulează fondurile publice aparţinând atât bugetului
central, cât şi bugetelor locale sau bugetului asigurărilor sociale de
stat; ⇒ instituţia financiară prin intermediul căreia se încasează
efectiv veniturile statului şi se efectuează cheltuielile.
4. Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi, republicată 2009 ⇒ atribuţiile de control ale
acestui organ în materia modului de constituire, administrare şi
utilizare a banului public.
5. Dreptul Uniunii Europene, ca şi ansamblul actelor
normative care reglementează raporturile juridice care apar în
procesul integrării europene.
Potrivit art. 148 din Constituţie, ca urmare a aderării, prevederile
tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, actele de revizuire a
tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte
reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă
de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare.
Din cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele
normative care reglementează raporturile juridice ce produc efecte
asupra sistemului financiar naţional
1.3.3. Normele dreptului financiar
Norma juridică financiară o regulă de conduită stabilită

prin lege, care cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor
participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare este
asigurată de autoritatea de stat.
n. j. = o regulă de conduită generală şi impersonală, stabilită
de stat prin intermediul atribuţiei de legiferare şi a cărei respectare
este garantată de forţa coercitivă a statului.
conţinutul normei de drept financiar = ipoteză + dispoziţie
+ sancţiune;
elementul specific al n. j. fin. este sancţiunea ⇒ sunt
stabilite sacţiuni caracteristice acestei categorii de relaţii, ex.:
amenda contravenţională, majorări de întârziere, recuperarea
prejudiciului în cadrul răspunderii materiale, supravegherea
activităţii economico-financiare, etc. sancţiunile se constată şi
se aplică de către organele de control financiar ale statului ⇒
subiecte ale raporturilor juridice financiare, care au atribuţii de
verificare a respectării legalităţii în domeniul disciplinei
financiare şi bugetare.
Sanctiunile se constata si se aplica de catre organele de
control financiar ale statului fizice si juridice, subiecte ale
raporturilor juridice financiare.
17
Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile
sociale care iau naştere şi se sting în procesul constituirii,
repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt
reglementate de normele juridice financiare.
r. j. = relaţia socială care ia forma juridică prin reglementarea
sa expresă de către lege şi a căror executare este asigurată prin
aplicarea legii de către autoritatea de stat.
se disting de celelalte raporturi de drept printr-o serie de
trăsături specifice:
subiectele participante şi poziţia pe care o ocupă unele faţă de
altele;
obiectul de reglementare;
modalităţile de realizare a formei de activitate în cadrul căreia
îşi are sorgintea.
Clasificare
În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice (legea
500/2002) raporturile de drept financiar pot fi:
raporturi juridice bugetare fiscale de creditare
de garantare de organizare a circulaţiei monetare valutare
de asigurare prin efectul legii de control financiar.
clasificarea se exprimă prin afirmarea şi consacrarea
doctrinei intervenţioniste ⇒ statul trebuie să joace un rol tot mai
activ în viaţa economică şi să influenţeze procesele economice.
Elementele constitutive ale raporturile juridice financiare:

Subictele participante la rap. de dr. fin.:
Statul reprezentat printr-un organ de specialitate în
activitatea financiară învestit cu atribuţii în procesul de
constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti puse la
dispoziţia statului în interesul întregii societăţi;
Statul, entitate abstractă din punct de vedere juridic, dar
realitate concretă din punct de vedere economic şi financiar, are
menirea/ obligaţia constituţională de a satisface în mod rezonabil
nevoile sociale ale populaţiei existente.
Orice persoană fizică sau persoană juridică ⇒ care

interacţionează cu organele statului în procesul administrării
finanţelor publice, contribuabilul.
R.j.fin. Apar ⇒ numai în cadrul activităţii financiare

înfăptuite de stat şi organele (instituţiile) sale.
fără excepţie, unul dintre subiecte este statul ⇒ printr-un
organ de specialitate care intră în raportul juridic de pe poziţia de
purtător al autorităţii de stat N. B. (creează) o poziţie
juridică de subordonare a tuturor subiectelor faţă de subiectul
purtător al autorităţii de stat.
Excepţii ⇒ există în domeniul dreptului fiscal sau în domeniul
datoriei publice (etc.) o serie de raportuir juridice în cadrul cărora
subiectele participante la raporturile juridice se afla pe o poziţie de
egalitate juridică cu statul.
Obiectul rap. de dr. fin. ⇒ este ⇒ diferit determinat

(1.) de sfera de cuprindere a finanţelor publice şi (2.) de faptele,
actele normative şi operaţiunile specifice cu privire la activitatea
fiscală ⇒
(1.) obiectul este format din acţiuni de prognoză şi
organizare bugerară, de creditare, de control financiar, de
18
circulaţie monetară etc.
(2.) obiectul îl formează plata (acţiunea) unor sume de bani
la care sunt ţinute persoanele fizice sau juridice care realizează
venituri sau deţin bunuri impozabile sau taxabile.
Conţinutul rap. de dr. fin. este dat de drepturile

şi obligaţiile subiectelor participante ⇒ care diferă de cele ale
altor rap. jur., îc se stabilesc în legătură cu necesitatea şi
importanţa constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti
ale statului.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 1
Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format din totalitatea actelor normative care
reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi
ale instituţiilor publice (banul public), destinate satisfacerii sarcinilor social-ecomonice ale societăţii.
Dreptul financiar este o ramură a dreptului public.
Dreptul financiar care are în centrul reglementării sale finanţele publice şi se ocupă de reglementarea
primară şi secundară a tuturor aspectelor care ţin de administrarea banului public şi evidenţa patrimoniului
statului şi instituţiilor publice.
Banul public reprezintă fondurile comune constituite la nivelul întregii societăţi pentru a fi administrate
de către stat în numele şi în interesul întregii societăţi.
Pe lângă politica fiscală, un rol important în cadrul politicii financiare revine politicii bugetare. Politica
bugetară reprezintă procesul de stabilire şi ierarhizare a priorităţilor economico-sociale la nivelul autorităţilor
de decizie (centrale sau locale), concretizat în structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice. Politica
bugetară se constituie într-un complex de acţiuni complementar politicii fiscale, ambele tipuri de politici
reprezentând instrumente de intervenţionism ale statului în scopul modelării evoluţiilor economico-sociale
dintr-o ţară.
Are o relaţie de tip parte – întreg cu dreptul fiscal, fiind cea mai importantă parte a dreptului financiar.
Principiile dreptului financiar sunt:
Legalitatea;
Planificarea financiară;
Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.
Izvoarele dreptului financiar:
Constituţia României
Legea finanţelor publice (Legea nr. 500/2002)
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (intrată în vigoare la 1 ian 2007)
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin
trezoreria statului
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată 2009
Dreptul Uniunii Europene.
Norma juridică financiară reprezintă o regulă de conduită stabilită prin lege, care cuprinde drepturile
şi obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare este asigurată de
autoritatea de stat
Elementul specific al n. j. fin. este sancţiunea ⇒ sunt stabilite sacţiuni caracteristice acestei categorii de
relaţii, ex.: amenda contravenţională, majorări de întârziere, recuperarea prejudiciului în cadrul răspunderii
materiale, supravegherea activităţii economico-financiare, etc. Sanctiunile se constata si se aplica de catre
organele de control financiar ale statului fizice si juridice, subiecte ale raporturilor juridice financiare.
Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile sociale care iau naştere şi se sting în procesul
constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate de normele
juridice financiare.
19
Clasificare
În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice (legea 500/2002) raporturile de drept financiar pot fi:
raporturi juridice bugetare fiscale de creditare de garantare de organizare a circulaţiei
monetare valutare de asigurare prin efectul legii de control financiar.
Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare sunt subiectele, conţinutul şi obiectul.
Subictele participante la rap. de dr. fin.:
Statul reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea financiară învestit cu atribuţii
în procesul de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti puse la dispoziţia statului în interesul
întregii societăţi.
Statul, entitate abstractă din punct de vedere juridic, dar realitate concretă din punct de vedere economic
şi financiar, are menirea/ obligaţia constituţională de a satisface în mod rezonabil nevoile sociale ale
populaţiei existente.
Orice persoană fizică sau persoană juridică ⇒ care interacţionează cu organele statului în procesul
administrării finanţelor publice, contribuabilul.
Conţinutul rap. de dr. fin. este dat de drepturile şi obligaţiile subiectelor participante ⇒ care diferă
de cele ale altor rap. jur., îc se stabilesc în legătură cu necesitatea şi importanţa constituirii, repartizării şi
utilizării fondurilor băneşti ale statului.
Obiectul rap. de dr. fin. este diferit determinat (1.) de sfera de cuprindere a finanţelor publice şi
(2.) de faptele, actele normative şi operaţiunile specifice cu privire la activitatea fiscală ⇒
(1.) obiectul este format din acţiuni de prognoză şi organizare bugerară, de creditare, de control
financiar, de circulaţie monetară etc.
(2.) obiectul îl formează plata (acţiunea) unor sume de bani la care sunt ţinute persoanele fizice sau
juridice care realizează venituri sau deţin bunuri impozabile sau taxabile.
Concepte şi termeni de reţinut
• dreptul financiar;
• norma juridică financiară;
• banul public;
• politica bugetară;
• raportul juridic financiar;
• legalitatea;
• planificarea financiară;
• verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Ce ramură de drept este dreptul financiar şi ce implicaţii are acest aspect?

2. Comentaţi principiile dreptului fnanciar.
3. Cine sunt subiectele raporturile juridice financiare?
4. Ce reprezintă politica bugetară?
5. Comentaţi conceptul de ban public.
20
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi

utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-
ecomonice ale societăţii reprezintă:
a) dreptul fiscal;
b) administrarea impozitelor şi taxelor;
c) drept financiar;
d) banul public.
2. Sunt principii ale dreptului financiar următoarele:

a) individualizarea impunerii;
b) planificarea financiară;
c) legalitatea;
d) certitudinea impunerii.
3. Legea bugetară anuală poate fi modificată pe parcursul exerciţiului financiar în situaţia în care se constată
modificări semnificative în procesul formării şi administrării veniturilor statului reprezintă una dintre
trăsăturile planificării financiare, aceasta fiind:
a) predictibilă;
b) legală;
c) suplă;
d) strictă.
4. Printre raporturile juridice financiare regăsim:

a) raporturi juridice valutare;
b) raporturi juridice administrative;
c) raporturi juridice penale;
d) raporturi juridice de creditare.
5. Instituţiile finanţate majoritar sau integral din venituri extrabugtetare şi întreprinderile la care statul sau o
unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau acţionar majoritar reprezintă:
a) drept financiar;
b) sectorul public;
c) reglementarea secundară;
d) raporturi juridice de garantare.
Bibliografie obligatorie
• Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

• Constituţia României
21
Finanţele publice
2.1. Introducere
2.3.1.1. Noţiune
2.1. Introducere
“Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean

o dă din avutul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau
pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste
venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului
şi de nevoile cetăţenilor ”. (Montesquieu, “Despre spiritul legilor”,
1748).

învăţare
– cunoaşterea implicaţiilor finanţelor publice;

– cunoaşterea relaţiei dintre statul intervenţionist şi statul
neintervenţionist;
– definirea conceptelor de finanţele publice clasice şi finanţele
publice moderne;
– cunoaşterea trăsăturile finanţelor publice;
– cunoaşterea funcţiilor finanţelor publice.

precum finanţele publice, finanţele publice clasice, finanţele
publice moderne, stat intervenţionist, stat
22
neintervenţionist, funcţia de repartiţie, funcţia de control;
– studenţii vor putea să diferenţieze statul intervenţionist de
statul neintervenţionist;
– studenţii vor putea să descrie implicaţiile funcţiilor
finanţelor publice;
– studenţii vor putea să identifice trăsăturile finanţelor
publice.
Pentru unitatea de învăţare Finanţele publice, timpul alocat este

de 2 ore.
2.3.1.1. Noţiune
Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura

economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul
realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru
indeplinirea sarcinilor sale.
Finanţele publice sunt formate din totalitatea mijloacelor
băneşti puse la dispoziţia statului prin care acesta îşi îndeplineşte
funcţiile sale.
Notiunea de “financia pecuniaria”- originea conceptului de
finante publice =orice tranzactie care presupune intre prestatii plata
unei sume de bani. (Şaguna, 2009)
Termenul de “finante publice”- lb.franceza, sens general- bani si
venituri publice destinate acoperirii cheltuielilor statului

Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de
liberalism politic şi a fost specifică sfarsitului sec. XIX si inceptului
sec. XX- stat neinterventionist.
Statul era putin preocupat de activitatile private si isi limita
interventia la indeplinirea unor functii traditionale- apararea,
diplomatia, ordinea publica, justitia.
Viata economica era considerata apanajul intreprinderilor
private, iar statul respecta principiul “laisser faire, laisser passer”.
Se actiona conform principiului guvernarii ieftine reducandu-se la
minim cheltuielile publice. aceasta abordare avea drept efect lipsa
protectiei sociale, a reglementarilor in materia concurentei si a
practicilor monopoliste, respectiv existenta unor reglementari
23
minimale in ramurile speciale privind bancile, bursele de valori,
regimul valutar etc.
N.B. În consecinţă, finanţele publice clasice se caracterizau printr-
o execuţie bugetară excedentară (veniturile pe care statul le
realizează erau mai mari decât cheltuielile pe care le folosea pentru
îndeplinirea funcţiilor sale), o fiscalitate scăzută şi un stat
neintervenţionist.

Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa
primul razboi mondial cand statul neinterventionist a fost inlocuit
de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct
procesele economice.
Finantele publice se transforma intr-un mijloc de interventie
a statului in economie prin stimularea productiei in situatii de
criza, mentinerea stabilitatii preturilor, asigurarea unei bune
administrari a resurselor naturale ale statului si repartizarea pe cat
posibil in mod echitabil a veniturilor nationale.
N.B. În consecinţă, finanţele publice moderne se caracterizau
printr-o execuţie bugetară deficitară (volumul cheltuielilor creşte
şi se diversifică, aparând şi categoriile cheltuielilor publice
economice şi celor sociale, depăşindu-se, astfel, veniturile încasate
de stat), o fiscalitate ridicată şi un stat intervenţionist.
In noua conceptie, finantele publice au fost definite ca stiinta
care studiaza activitatea statului in calitate de detonator a unor
tehnici financiare specifice (impozite, taxe, buget public etc.)

Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot
caracteriza, prin prisma specificului lor, prin urmatoarele
particularitati/ trăsături:
1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic,
deoarece ele apar în procesul formării, repartizării şi utilizării
produsului social;
2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;
3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent, adică NU
presupun o contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar
al mijloacelor băneşti;
4. O alta trasatura a relatiilor financiare este aceea ca mijloacele
banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se
ramburseaza.

Pentru a intelege structura finantelor publice este necesar sa
avem in vedere urmatoarele acte normative:
- L 500/2002 a finantelor publice
- OUG 64/2007 a datoriei publice
- L 273/2006 privind finantele publice locale
În conformitate cu Legea nr. 500/2002, finanţele publice au

următoarea structură:
bugetul de stat;
bugetul asigurărilor sociale de stat;
bugetele fondurilor speciale;
bugetul trezoreriei statului;
24
bugetele instituţiilor publice autonome;
bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial
din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din
bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri
proprii;
bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate
sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri
se asigură din fonduri publice;
bugetul fonduri externe nerambursabile;
bugete locale;
datoria publică.
OUG 64/2007 are in vedere principalele datorii publice.

L 273/ 2006 priveste structura bug. locale, ale comunelor,
oraselor, municipiilor, sectoarelor, judetelor, institutiilor organizate
la nivel local, bug. imprumuturilor externe si interne, inclusive ale
fondurilor externe nerambursabile.
În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti

ale societăţii, finanţele publice îndeplinesc două funcţii:
1. Funcţia de repartiţie
Această funcţie se realizează în procesul de formare şi
repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în momentul repartiţiei
procesului social şi a venitului naţional, evidenţiindu-se două
momente: formarea resurselor şi repartizarea acestora.
Formarea resurselor se realizează prin mobilizarea unei părţi
din sumele rezultate în urma repartiţiei primare a venitului naţional,
adică prin preluarea unei părţi din finanţele private de către stat
pentru a se colecta veniturile publice, îndeosebi colectarea de
impozite şi taxe.
Pe seama veniturilor băneşti primare, finanţele contribuie la
formarea de mijloace băneşti destinate constituirii de fonduri în
contul persoanelor fizice şi persoanelor juridice care participă direct
sau indirect la reproducţia produsului social.
Repartizarea mijloacelor băneşti se realizează în cadrul
repartiţiei secundare (redistribuirea) a venitului naţional, astfel,
resursele private devenind “ban public” sunt folosite de către stat
pentru a-şi îndeplinii sarcinile sociale.
Redistribuirea venitului naţional se realizează, în principal, prin
intermediul sistemului de preţuri şi tarife (la bunuri şi servicii) şi
prestările de servicii, cu caracter indirect, productiv.
Distribuirea şi redistribuirea venitului naţional duce la formarea
veniturilor finale ale statului, ale agenţilor economici şi ale
presoanelor fizice.
2. Funcţia de control
Necesitatea funcţiei de control a fianţelor publice decurge din
faptul că fondurile de resurse financiare constituite la dispoziţia
statului aparţin întregii societăţi.
Funcţia de control a finanţelor publice este strâns legată de
funcţia de repartiţie, dar are o sferă de manifestare mult mai largă
decât aceasta, deoarece vizează pe lângă constituirea şi repartizarea
fondurilor băneşti ale statului, şi modul de utilizare a resurselor
respective, căutând să prevină efectuarea de cheltuieli ilegale,
25
inoportune sau ineficiente.

Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care
apar in procesul realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale.
Teoriile finanţelor publice
Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de liberalism politic şi a fost specifică
sfarsitului sec. XIX si inceptului sec. XX- stat neinterventionist.
Finanţele publice clasice se caracterizau printr-o execuţie bugetară excedentară (veniturile pe care
statul le realizează erau mai mari decât cheltuielile pe care le folosea pentru îndeplinirea funcţiilor sale), o
fiscalitate scăzută şi un stat neintervenţionist.
Teoria modernă a finanţelor publice
Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa primul razboi mondial cand statul
neinterventionist a fost inlocuit de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct procesele
economice.
Finantele publice se transforma intr-un mijloc de interventie a statului in economie prin stimularea
productiei in situatii de criza, mentinerea stabilitatii preturilor, asigurarea unei bune administrari a resurselor
naturale ale statului si repartizarea pe cat posibil in mod echitabil a veniturilor nationale.
Finanţele publice moderne se caracterizează printr-o execuţie bugetară deficitară (volumul cheltuielilor
creşte şi se diversifică, aparând şi categoriile cheltuielilor publice economice şi celor sociale, depăşindu-se,
astfel, veniturile încasate de stat), o fiscalitate ridicată şi un stat intervenţionist.
Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot caracteriza, prin prisma specificului lor, prin
urmatoarele particularitati/ trăsături:
1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic;
2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;
3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent;
4. Mmijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaza.
În conformitate cu Legea nr. 500/2002, finanţele publice au următoarea structură:
bugetul de stat;
bugetul asigurărilor sociale de stat;
bugetul trezoreriei statului;
bugetele instituţiilor publice autonome;
bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor
sociale de stat ori din bugetele fondurilor speciale;
bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare,
dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
bugetul fonduri externe nerambursabile;
bugete locale;
datoria publică.
În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti ale societăţii, finanţele publice
îndeplinesc două funcţii:
1. Funcţia de repartiţie
Această funcţie se realizează în procesul de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în
momentul repartiţiei procesului social şi a venitului naţional, evidenţiindu-se două momente: formarea
resurselor şi repartizarea acestora.
2. Funcţia de control
Necesitatea funcţiei de control a fianţelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse financiare
constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi.
26
• finanţele publice;
• finanţele publice clasice;
• finanţele publice moderne;
• stat intervenţionist;
• stat neintervenţionist;
• trăsăturile finanţelor publice;
• structura finanţelor publice;
• funcţia de repartiţie ;
• funcţia de control.
1. Definiţi conceptul de finanţele publice.

2. Comentaţi funcţia de repartiţie a finanţelor publice.
3. Comentaţi funcţia de control a finanţelor publice.
4. Comentaţi motto-ul, „Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din avutul
său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili
aceste venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţenilor”,
(Montesquieu, “Despre spiritul legilor”, 1748).
5. Comentaţi relaţia dintre statul neintervenţionist şi statul intervenţionist.
1. Totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul realizarii si
repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale reprezintă:
a) politica bugetară;
b) politica fiscală;
c) finanţelele publice;
d) statul neintervenţionist.
2. Printre trăsăturile finanţelor publice nu se enumeră:

a) Relatiile financiare sunt relaţii cu caracter economic;
27
b) Relatiile financiare sunt relaţii care presupun o contraprestaţie directă;
c) Relatiile financiare apar in forma baneasca;
d) Mmijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare se ramburseaza.
3. Aspectul care se realizează în procesul de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în
momentul repartiţiei procesului social şi a venitului naţional reprezintă:
a) caracterul economic al finanţelor publice;
b) funcţia de control;
c) forma bănească a finanţelor publice;
d) funcţia de repartiţie.
4. O execuţie bugetară excedentară (veniturile pe care statul le realizează sunt mai mari decât cheltuielile pe
care le folosea pentru îndeplinirea funcţiilor sale), o fiscalitate scăzută şi un stat neintervenţionist
caracterizează:
a) finanţele publice moderne;
b) funcţia de repartiţie;
c) finanţele publice clasice;
d) funcţia de control.
5. O execuţie bugetară deficitară (volumul cheltuielilor creşte şi se diversifică, aparând şi categoriile

cheltuielilor publice economice şi celor sociale, depăşindu-se, astfel, veniturile încasate de stat), o fiscalitate
ridicată şi un stat intervenţionist caracterizează:
a) finanţele publice moderne;
b) funcţia de repartiţie;
c) finanţele publice clasice;
d) funcţia de control.
• Dan Drosu Şaguna, Drept financiar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

• Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
28
Moneda
3.1. Introducere
3.3.1.1. Noţiune
3.3.1.3. Istoric
3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul carpato-danubiano-pontic -
3.1. Introducere
Moneda a reprezentat „o instituţie istorică, a urmat şi urmează

evoluţia societăţii umane“.
(Dan Drosu Şaguna, Drept financiar, Editura CH Beck,
Bucureşti 2011, p. 21)

învăţare
– cunoaşterea condiţiilor apariţiei fenomenului general al

valorii;
– definirea conceptelor de monedă, ban şi de instrumente
monetară;
– cunoaşterea genezei sistemului bănesc al leului;
– definirea conceptului de inflaţie monetară şi de circulaţie
monetară.
29
- studenţii vor putea să definească concepte şi termeni precum

monedă, monetă, ban, instrument monetar, numerar, conturi, leu,
kosonul dacic, circulatia monetară, sistemul monetar, emisiune
monetară, putere de cumparare, stabilitatea monetară,
devalorizarea monetară, inflaţia monetară, deflaţia;
- studenţii vor putea să identifice funcţiile monedei;
- studenţii vor putea să prezinte ipotezele privind apariţia
monedei.
- studenţii vor putea să justifice alegerea denumirii de leu şi
ban in ceea ce priveşte sistemul bănesc al leului;
- studenţii vor putea să descrie particularităţile fenomenului
inflaţiei monetare;
Pentru unitatea de învăţare Moneda, timpul alocat este de 4 ore.
3.3.1.1. Noţiune
Sub aspect conceptual:
Moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent
general, reprezintă fenomenul valorii în general.
Pt. ca o marfa sa devina speciala si sa fie caracterizabila
drept moneda tb. să îndeplinească cumulativ cinci condiţii care
s-au evidenţiat de-a lungul evoluţiei comunităţilor umane – de la
ceata primitivă la popor, naţiune:
O marfă pentru a fi monedă trebuie să îndeplinească
cumulativ cinci condiţii:
1. să fie general acceptată de comunitate;
2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părţile să
păstreze calităţile întregului);
3. să fie tezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in
timp, valoarea să fie constantă în timp, inalterabilă);
4. să aibă o valoare de întrebuinţare (folosinţă) foarte mică;
5. să fie relativ rară (argintul a inundat piaţă).
Sub aspectul funcţionalităţii sale:

Moneda este un instrument social-economic,
indispensabil oricărei economii.
Moneda, in forma ei clasica de disc metalic cu greutate
determinata, se utilizeaza a mijloc de circulatie, de plata si
30
tezaurizare. Ea reprezinta un instrument etalon legal de plata
pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulari, fiind
masuratorul general de valori care poarta girul autoritatii emitente,
statul, si care se bucura de incredere publica.
În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din
latină, „moneta“ odată cu ocupaţia Imperiului Roman – prin anii
106, cât şi prin limba neogreacă - „monedă“, utilizată în timpul
domniilor fanariote - pe la 1700.
Etimologic, denumirea de „monetă“ îşi are izvorul în limba
latină, termenul venind de la numele zeiţei Junon Moneta în al cărei
templu, la Roma, statul îşi instalase ateliere de batere a primelor
semne monetare. Până la retragerea aureliană (271-274), o perioadă
de aproximativ 170 de ani au circulat pe teritoriul ţării noastre
valorile romane (economice, culturale, politice, etc.), inclusiv
monetele romane.
Monetă = origine latină datorită sferei de influenţă a ariei de
răspândire a civilizaţiei romane în majoritatea statelor există
termenul de “monetă”, inclusiv românii, totuşi la noi prin uzanţă
publică se foloseşte termenul de “ monedă” (dar ambii termeni
sunt corecţi), cu atât mai mult cu cât toţi derivaţii termenului
monedă sunt cu toţi “t” monetar, monetărie.
Aceeaşi denumire este utilizată în Franţa - monnaie -, în Anglia
– money, în Italia- moneda.
În limba română, termenul de „ban“ este utilizat îndeosebi

când exprimă noţiunea de monedă măruntă, divizionară –
subdiviziunea monedei naţionale. Etimologic îşi are originea în
privilegiul acordat banilor români din secolele XIII-XIV de a bate
monede de argint, denumirea fiind întrebuinţată cu timpul pentru
desemnarea monedelor cu o anumită greutate şi calitate, indiferent
de provenienţa lor - prin anii 1400. Termenul de ban având în
această situaţie sensul de fenomen al valorii, marfă cu rol de
echivalent general.
3.3.1.3. Istoric
Primele operaţiuni de schimb s-au efectuat în natură, prin
intermediul trocului, schimbându-se în mod direct, nemijlocit,
produsele între ele.
Specializarea muncii determină o progresivă diversificare de
bunuri, odată cu creşterea necesităţilor populaţiilor. Într-un stadiu
mai avansat al schimbului, încep a se întrebuinta anumite
mărfuri ca mijloace de intermediere, cu care se puteau schimba
orice produse, prin aceste mărfuri putându-se exprima valoarea
tuturor celorlalte.
Separarea unei mărfi care devine echivalent general şi
instrument al schimbului a avut loc în mod spontan, înlăturându-
se sistemul greoi al trocului, facilitându-se şi accelerându-se
circulaţia între comunităţile omeneşti.
Trecerea de la utilitatea unei mărfi unice ca echivalent
general marchează apariţia formei băneşti a valorii.
Reprezentând o „a treia marfă“ care în procesul schimbului se
primea pentru a fi înlocuită cu altă marfă, instrumentul uzitat la
efectuarea plăţilor ocazionate de comerţul primitiv a fost, de regulă,
un obiect-monedă. Cu această destinaţie au fost folosite de-a
lungul timpului produse ca: vite; mărgele de sticlă şi perle; corali
şi cochilii, ţesături din mătase, bumbac, rafie; blănuri şi piei de
31
animale; peşte uscat; sare; ceai; tutun; cereale; cafea; ciocolată;
mirodenii; esenţe de lemn; bumbac; zahăr şi alte obiecte acceptate
ca atare de participanţii la comerţul incipient.
Primei diviziuni sociale a muncii i-a urmat separarea
meşteşugarilor de restul producătorilor, ca efect al descoperirii
însemnatelor proprietăţi ale metalelor şi, îndeosebi, folosirii
fierului la confecţionarea uneltelor.
La început utilizarea metalelor pentru intermedierea
schimburilor s-a făcut într-o formă cât mai lesnicios de
transmis, de transportat şi păstrat - căpătând formele uzuale:
cuţite, cuie, vârfuri de săgeată, de suliţe; sub forme brute ca plăci,
discuri, bare, sârme; în forme ornamentale: inele, brăţări, spirale,
cruci etc. Abia mai târziu au fost create, din metale, instrumente
mai uşor de mânuit, pentru facilitarea circuitului tot mai intens al
valorilor materiale – monedele.
Monedele de metal au reprezentat o marfă specială care
cristalizează în ea valoarea abstractă a tuturor celorlalte mărfuri.
Pentru ca o marfă să poată îndeplini rolul de echivalent
general trebuia să îndeplinească cele cinci condiţii cumulative.
La început această misiune monetară a fost încredinţată
bronzului, aramei (cuprului), fierului, apoi metalelor preţioase
- aurul, argintul şi mai puţin platina. Aurul s-a impus în cele din
urmă datorită proprietăţilor sale deosebite.
În confecţionarea monedelor s-a utilizat frecvent şi procedeul
combinării celor două metale preţioase, aliajul de aur şi argint
purtând denumirea de „electrum“.
Ca material de bază al emisiunilor monetare au servit şi aliaje
formate din metale obişnuite, precum cuprul, fierul, plumbul,
cositorul cunoscute sub numele de „bilon“.
Moneda, care-şi are originea în marfa însăşi, a apărut deci
spontan, în cadrul economiei de schimb şi a circulaţiei
mărfurilor.
În cadrul sistemului bimetalizat, rolul de etalon monetar îl
au,deopotrivă, cele două metale: aurul şi argintul, între care se
stabileşte un raport de valoare. Aceste metale circulă paralel şi
simultan, fiind un sistem etalon unic, alternativ, când de aur, când
de argint, baterea monedei din ambele metale fiind liberă. Prin
demonetizarea progresivă a argintului, prevalent a devenit
monometalismul aur. Emisiunile monetare au reprezentat atributul
inalienabil al autorităţii statale, reprezentând monopol de stat din
antichitate până în epoca contemporană.
Dreptul de a bate monedă a constituit prerogativa exclusivă şi
discreţionară a statului. În urmă cu 27 de secole, atenianul Solon a
adoptat o serie de legi care au statornicit unicitatea privilegiului
cârmuitorilor de a bate monedă, precum şi severa sancţionare a
oricărei încercări de încălcare a interdicţiei. Împotriva practicilor
de contrafacere s-au aplicat pedepse drastice, culminând, nu în
puţine locuri, cu pedeapsa capitală.
Timp de douăzeci şi trei de secole s-au folosit ca bani
îndeosebi monede din metal preţios. Odată cu apariţia primelor
bănci, la Amsterdam în 1609, la Hamburg din 1619, la Londra din
1694 (care a fost şi prima bancă de emisiune), rolul metalelor
preţioase ca etalon monetar este preluat de către bancnotele
convertibile în aur, la care s-au adăugat, cu timpul, şi cele
neconvertibile şi banii de cont.
Bancnotele au înlocuit banii cu valoare intrinsecă,
îndeplinind funcţia de circulaţie a mărfurilor şi plăţilor.
Băncile de emisiune aveau obligaţia păstrării în tezaur a
32
unui stoc de aur sau argint care să reprezinte un procent din
suma bancnotelor emise şi aflate în circulaţie, pentru a putea fi
asigurată convertibilitatea bancnotelor.
Montesquieu a exprimat sugestiv în „L'esprit des lois“ corelaţia
monedă-bancnotă: „Moneda este un semn care reprezintă şi
exprimă valoarea tuturor mărfurilor (...). Cum banul este semnul
valorii mărfurilor, hârtia e semn al valorii banului (...). Valoarea
pozitivă a monedei este acea care poate fi fixată prin lege“.
(Şaguna, 2011, p. 32).
Instrumentele monetare sunt formele de reprezentare în

circulaţie a monedei, a valorii.
Instrument monetar= forma de manifestare a monedei in
circulatie, forma care a inlocuit in final moneda si care
beneficiaza de un curs fortat.
Societăţile moderne cunosc următoarele instrumente
monetare:
1. numerarul
2. conturile scripturale (moneda scripturală)
3. conturile electronice (moneda electronică)
1. Numerarul are o existenţă fizică sau materială şi circulă
sub două categorii, (care reprezintă primele forme de instrumente
monetare):
a) numerarul metalic (monezile)
b) bancnotele = note de bancă
a) Monezile (numerarul metalic) (sg.: monedă, pl.: monezi/
monede) se bate [expresie numismatică] pentru valori mici
(trebuie să aibă o rezistenţă mare) şi dintr-un aliaj de metale
comune, tehnic vorbind numit “tombac”, i se mai spunea “billon”,
⇒ proporţia în aliaj a metalelor o cunoaşte doar emitentul (oţel,
nichel, cupru, aluminiu, zinc, bronz, aramă, etc.). Durata de
viaţă este de aproximativ 3 ani.
b) Bancnotele care se bat pentru valori mari pe o hârtie
specială cu un conţinut care poate fi hârtie, ţesătură áşi plastic mai
nou (material sintetic).
Durata de viaţă este de aproximativ 8 luni pentru bancnotele cu
un conţinut mărit de hârtie, iar pentru cele cu un conţinut mărit de
plastic de aproximativ 1 an şi 2 luni.
Terminologic = notă de bancă !!!
2. Conturile scripturale (moneda scripturală)
Conturi scripturale instrumente monetare de transfer
scriptic de la o persoană titulară de cont la alta prin intermediul
unei instituţii numită bancă !!!
Trecerea dintr-un cont în altul se face scriptic.
nu au o existenţă materială concretă aşa cum are
numerarul.
În utimele două decenii ale secolului XX datorită globalizării
relaţiilor economice, financiare, comerciale, bancare nici
conturile scripturale nu au făcut faţă cererii de instrumente
monetare, principalul motiv fiind “timpul” necesar şi celui mai
simplu transfer între două conturi (2-3 zile) (prea mult timp).
Astfel, au apărut conturile electronice.
3. Conturile electronice (moneda electronică)

↓↓↓ care asigură transfer instantaneu. (de prin deceniul
8 al secolului XX)
33
şi sunt mult mai sigure împotriva falsificatorilor în raport cu
conturile scripturale şi numerarul. Marele bănci îşi schimbă codul
de transfer zilnic.
În acest caz se folosesc cardurile bancare
Cardul este un instrument de plată bazat pe electronică, ca
alternativă a instrumentelor ,,clasice” de plată – numerarul şi cecul,
iar deţinătorul lui are dreptul de acces la o procedură de autorizare
şi plată cu card. Denumit şi portofel electronic.
Într-o altă clasificare: categorii de monede existente in

circulatia monetara
1. moneda efectiva (manuala)- semne monetare utilizate in cadrul

circulatiei numerarului (moneda metalica + bancnote)
2. moneda de cont (bancara)- nu are o existenta fizica, ci se
materializeaza in documente bancare (documente pe suport de
hartie si inscrieri electronice)
3. moneda conventionala- nu are o existenta fizica, ci se
materializeaza in documente bancare (documente pe suport de
hartie si inscrieri electronice)
Exista mai multe monede conventionale: DST (dr. speciale de
tragere) utilizate in sistemul creat de FMI. Nu au existenta fizica,
se utilizeaza exclusiv de catre state in raporturile cu FMI si nu are
capacitatea de a efectua plati si decontari in mod direct. Valoarea
unui DST se stabileste pe baza de cos valutar (modalitate de
determinare a paritatii valutare-o formula).
4. moneda de calcul- instrument monetar care are drept functie
masurarea drepturilor si obligatiilor reciproce apartinand partilor
unui contract. Acest rol poate fi indeplinit de aur, petrol sau de o
valuta liber convertibila determinata de partile contractante.
5. moneda fiduciara- instrument monetar concretizat intr-un titlu
care inglobeaza o creanta care circula pe baza increderii de care se
bucura in randul publicului emitentul titlului (de ex. obligatiuni)
6. cardul bancar- suport de informatie standardizat, securizat si
individualizat care permite detinatorului sa utilizeze in vederea
efectuarii unor operatiuni specifice disponibilitati banesti proprii
aflate intr-un cont deschis pe numele sau detinatorului cardului sau
sa utilizeze o linie de credit deschisa de emitent in favoarea sa.

Funcţia de evaluare a valorilor economice. Cu moneda se
măsoară valori materiale, se exprimă preţurile, puterea de
cumpărare, creditul.
Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii prin
intermediul operaţiunilor de vânzare-cumpărare. Moneda
mijloceşte circulaţia mărfurilor, ea însăşi fiind o marfă
intermediară.
Funcţia de mijlocire a plăţilor. Moneda dobândeşte calitatea de
monedă legală întrucât creditorul este obligat să primească moneda
aflată în circulaţie la data lichidării unei datorii.
Funcţia de mijlocire a creditului. Creditul reprezintă
transmiterea temporară a unei puteri de cumpărare; el este un
împrumut de monedă.
Funcţia de mijlocire a economiilor. Disponibilităţile temporare
ale populaţiei se pot valorifica prin intermediul monedei. În acest
mod, moneda transformă un capital, care se poate utiliza eficient în
34
circulaţia monetară.
Funcţia de tezaurizare. Cu ajutorul monedei se pot păstra şi
transfera valorile care se cer menţinute în timp, pe o perioadă
îndelungată. De asemenea, valorile pot trece de la un deţinător la
altul, în modul cel mai eficient, prin intermediul monedei.
Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi
serviciilor. Produsul social se distribuie cu ajutorul monedei celor
care au contribuit direct sau indirect la crearea lui.

Literatura de specialitate a studiat acest fenomen care a marcat
viaţa societăţii dezvoltând o suită de teorii care incearca sa
gaseasca originile acestui fenomen, ipoteze privind geneza
monetei, adică ce anume a cauzat acest fenomen remarcabil
(Şaguna, 2011, p. 24).
În centrul acestor ipoteze (ca un lait motiv) se află schimbul cu
diferite nuanţe. Moneda a apărut datorită schimbului.
Printre cele mai semnificative ipoteze enumerăm:

I. Ipoteza economica/ realistă
Moneda a aparut ca mijlocitor al schimbului. La momentul la
care schimbul in natura a devenit incomod, oamenii au fost obligati
sa inventeze si sa accepte in mod universal o marfa intermediara.
Cu alte cuvinte, oamenii au adoptat tacit, intr-un consens general,
a 3-a marfa care sa masoare bunurile supuse schimbului. In
doctrina s-a realizat si o etapizare a istoriei economice in functie de
monede. Se considera ca evolutia s-a produs de la economia
naturala (premonetara) careia ii erau specifice 2 subdiviziuni:
econ.familiala si cea in natura, la o economie monetara care nu a
mai permis schimbul in natura.
In timp, s-a evoluat de la utilizarea unor marfuri oarecare ca
etalon de valoare, la utilizarea unui metal obisnuit, iar de la acesta
s-a trecut la utilizarea metalelor pretioase. Pe treapta superioara a
economiei de credit se considera ca se pun in circulatie anumite
bunuri contra promisiunii de a restitui in viitor aceeasi valoare.
II. Aparitia monedei ca etalon de valoare

Moneda a aparut deoarece era necesar sa se stabileasca intre
oameni o ierarhie e valorilor. Moneda etalon a preexistat
monedei intrument de schimb.
Etalonul de valoare clasic a constat in animale de turma la care
s-a renuntat in timp datorita lipsei calitatilor unui eficient
instrument de schimb. S-au impus ca moneda metalele ce puteau fi
si etalon de valoare si mijlocitor al schimbului apte sa stabileasca
pretul oricarui bun supus tranzactiunii. Efectul a fost acela de a
elimina schimbul in natura (trocul).
III. Ipoteza religioasă

Considera ca initial monedei nu i-au fost specifice functiile
mercantile, ci cele religioase. Doctrina porneste analiza de la
scrisorile lui Homer cu observatia ca in religia antropomorfică zeii
erau reprezentati asemanator oamenilor, fiind posibila o negociere
a bunavointei acestora. La origine, darul oferit zeilor era specific
econ.casnice, fiind reprezentat de un animal de turma. Prin
utilizarea in practicile religioase anumite animale ajung sa fie
sacralizate prin cresterea nr.membrilor comunitatilor, nr.animalelor
jertfite ajungand sa fie f.mare.
S-a trecut la o etapa superioara in care s-ar fi creat mici statuete
35
din metal pretios (amulete) care ar fi fost oferite zeilor. In timp, si
acest statuete, ajungand in nr.f.mare, au inceput sa fie utilizate de
catre preoti si in raporturi laice. Etapa urmatoare de evolutie a fost
aceea de imprimare pe o moneda a reprezentarii animalului. Prin
intermediul preotilor punerea acestor obiecte intr-un circuit
economic s-a realizat.
IV. Ipoteza socială (moneda insignă aristocratic - mijloc de

diferenţiere social)
Autorii ei trateaza moneda drept o categorie sociala, si nu una
economica. Se considera ca scopul crearii monedei a fost acela de a
distinge posesorul de moneda de restul obstei. Moneda ar fi
consacrat anumite ranguri ale posesorilor, astfel ajung si un mijloc
de ascensiune sociala. Adeptii teoriei considera conceptul de
moneda sinonim cu cel de podoaba, abia ulterior aceasta
transferandu-se in sfera economica.
Aceasta teorie se bazeaza si pe observatia ca podoabele din
metal pretios tezaurizate erau utilizate la rascumpararea
prizonierilor de razboi, obtinerea anumitor demnitati, precum si in
sacrificiile religioase.
V. Ipoteza patrimonială
Costin Kiritescu observa faptul ca bunurile carora practica
economica le-a imprimat functia monetara au constituit la origine
patrimoniul unei persoane. Tendinta general umana de a poseda cat
mai multe bunuri a avut drept efect acumularea unor bunuri in
surplus fata de necesitatile de consum. Bunurile respective au
devenit mijloc de tazaurizare si semne ale bogatiei individuale.
Initial, bunurile din patrimoniu care puteau fi tezaurizate constau in
ornamente cu valoare intrinseca si utilitate casnica.
3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în

spaţiul carpato-danubiano-pontic -
Se consideră că rolul de echivalent general îndeplinit

pentru prima dată pe aceste meleaguri de un metal trebuie atribuit
aramei care a început a se utiliza din neoliticul târziu sub formă de
lingouri sau obiecte.
sec. V i.Hr. apar coloniile grecesti Histria, Tomis,
Callatis care emit moneda
sec. II i. Hr. incep sa patrunda monedele romane
în perioada antichităţii – un moment important este
Primul fenomen monetar propriu, (după moartea lui Burebista -
44 î. H. ) Kosonul dacic -
În Transilvania au fost descoperite prin secolul 16 monedele de
aur (din aur roşiatic) cu legenda koson (medalii-monedă), ele
cântăresc în medie 8,41 gr. şi au diametrul de 18-21 cm. Apariţia
lor masivă în Munţii Sebeşului dovedeşte că ele au fost emise aici.
Pe avers este redat un consul roman între doi lictori, un cerc
perlat care înconjura grupul de personae, iar dedesubt în legendă
monograma literei K.
Imagine: (1.) avers inspiraţie romană ⇒ (a) un grup de 3
persoane: una în prim-plan integral, şi 2 în plan secundar care cărau
pe umeri fasciile -semnul puterii la romani- mănunţi de nuiele cu
un topor (fascia ⇒ fascism).
mesaj: dacă vreţi să fiţi uniţi uniţi puterea în frunte.
(b) un cerc perlat care înconjura grupul de persoane; (c)
monograma literei K.
36
Koson = anagrama numelui preotului Comosicus, urmaşul
lui Burebista
Pe revers figurează un vultur cu aripile deschise ce ţine în
gheare o cunună, vulturul carpatin = acvila (întreagă) toate
imaginile pe orice monedă sunt fie reprezentate complet, fie prin
efigie (doar capul) întotdeauna imaginea are privirea spre
dreapta = viitor.
pe Koson acvila are privirea spre înapoi ⇒ (mesaj) vulturul
carpatin asigură legătura dintre voi şi Zamolxis, vă va proteja
independenţă doar dacă menţineţi moştenirea lui Burebista
Statul Centralizat Dacic.
⇒ mesajul spiritual al kosonului este formidabil!!!
Înainte de H. pe meleagurile noastre (în antichitate)
Burebista a creat un stat foarte puternic statul dac al lui
Burebista (asasinat de un apropriat “sindromul Brutus”) Nobilii
daci = tarabostes (purtători de căciuli)
⇒ 44 î. H. Burebista a fost asasinat după moartea lui Burebista
statul începuse să se destrame, astfel, preotul zeului “Zamolsiz –
zeul dacilor” Komosicus a hotărât să se bată o medalie care să
transmită un mesaj spiritual nemaipomenit.
Străjerul cosmic al munţilor – legătura cu divinitatea – era
acvila = vulturul carpaţilor.
Monedele cu legenda koson se înscriu printre cele
getodacice şi au fost emise într-un centru din inima Daciei după
modelul denarilor romani de argint. Aceşti kosoni sunt singurele
monede lucrate din aur în toată istoria getodacilor.
Kosonului i s-a atribuit un caracter comemorativ, fiind
emisă de Comosicus, urmaşul lui Burebista, această monedă-
medalie având pe avers „vulturul Carpaţilor ocrotitor“, simbol al
unităţii neamului dac înfăptuite de Burebista.
circulatia monedelor romane se mentine până la

retragerea trupelor
În perioada ulterioara cuceririi romane au circulat pe teritoriul
Daciei romane dinarii republicani, sesterţii, aureii şi dinarii
imperiali. Sistemul monetar roman se baza pe emisiuni monetare
din aur, argint şi bronz. Moneda de aur era aureus, cea de argint
denarul – cu subdiviziune quinarul de bronz – bătută în trei valori
principale: sesterţiul, dupondiul şi assul.
!!! Retragerii romane îi urmează o etapă în care circulaţia
bănească îşi recapătă funcţiile din perioada preromană. Circulaţia
monetară se va restrânge în aşa măsură încât produsele se vor
procura, în cea mai mare parte, pe calea schimbului specific
economiei naturale.
ulterior avem monede bizantine si nu se mai emit
monede pe plan local
În Dobrogea, care aparţinea de Imperiul bizantin, s-a menţinut o
circulaţie monetară activă. Aici, în secolele IV-VI, s-a aplicat
sistemul monetar roman, reorganizat de către Diocleţian şi
Constantin cel Mare (aureus este denumit solidus, iar denarul este
înlocuit cu follis-ul de bronz). Din epoca lui Diocleţian şi
Constantin cel Mare monedele romane bizantine sunt frecvente şi
pe teritoriul Daciei, urmare a negoţului intens cu străinii, plăţii
subsidiilor, invaziilor etc.
Pânâ în secolele X-XI relaţiile marfă - bani erau totuşi
restrânse, viaţa desfăşurându-se în tiparele economiei naturale.
Slabele relaţii comerciale se încropeau pe aria teritoriului românesc
tot prin intermediul monedelor bizantine.
37
sec. XIV momentul banariilor statelor feudale
româneşti
După o perioadă îndelungată de stopare a emisiunilor
monetare, în epoca feudalismului dezvoltat, datorită extinderii
schimburilor, rolul banilor creşte în însemnătate şi determină
crearea - după formarea statelor feudale Ţara Românească şi
Moldova - unor sisteme monetare proprii, ca expresie a
suveranităţii şi independenţei ţărilor române.
Monedele bătute în bănăriile româneşti purtau denumiri extrem
de variate: ducaţi, dinari, groşi, taleri, groşiţe, bani, lei.
Monedele emise din Ţara Românească au fost bătute de
Vladislau Vlaicu (1364-1377), probabil la monetăria de la Argeş.
Aceste monede de argint se împărţeau sub aspect ponderal în:
ducaţi, dinari şi bani. Se consideră că primele emisiuni datează din
1365, când apar ducaţii.
În Moldova, Petru Muşat a bătut primele monede din argint,
adoptând ca sistem grosul. Apariţia groşilor moldoveneşti este
situată în anul 1377, fiind emişi de monetăria de la Suceava.
!!! În comerţul medieval, principiul teritorialităţii monedelor

nu avea aplicare, uneori fiind preferate monedele străine cu valoare
deja recunoscută, superioară celor depreciate, emise de către
domnitorii pe teritoriul cărora aveau loc acte de comerţ înlesnite de
utilizarea banilor. Existenţa, alături de cele locale, a monedelor
străine este caracteristică acelor perioade în care monedele aflate
în circulaţie aveau o valoare proprie, intrinsecă.
Printre monedele străine cu acces larg în circulaţia
mărfurilor în Moldova s-au întâlnit şi zloţii tătăreşti (ducaţii
veneţieni de aur), denumiţi şi „ţechini“, iar din 1581 sunt
menţionaţi în hrisoave şi talerii de argint ai Ţărilor de Jos, „thaleri
leonis“, nume căpătat datorită reprezentării pe revers a unui leu
ridicat în două labe.
!!! Cu timpul, talerul-leu olandez de circulaţie locală a fost
înlocuit cu monede mai slabe, leul transformându-se astfel într-un
ban fictiv, de calcul. Dispariţia din circulaţie a talerilor-lei olandezi
este urmată de apariţia subunităţii leului vechi, fictiv numită „para“.
Leul vechi este împărţit în 40 de parale.
Al.I. Cuza a vrut sa impună romanatul, dar nu a reusit
(domnitor între 1859 -1862)
Problema monedei naţionale este pusă în discuţia Adunării
Legiuitoare în vara lui 1859, elaborându-se cu acest prilej mai
multe proiecte şi propuneri de denumiri, care au fost dezbătute în
timpul domniei lui Cuza.
1866- în Constituţie se consfinţeşte dr. de a bate
moneda ( Carol I 1866-1914 domnitor, apoi Rege al
României )
Haosul monetar care a caracterizat a doua jumătate a veacului
trecut a fost lichidat, întrucât reprezenta o frână în ascensiunea
economiei naţionale. Lipsa unei monede naţionale favoriza
circulaţia unei mulţimi eterogene de monede străine care
îngreunau circulaţia mărfurilor. Se ajunsese la utilizarea a nu mai
puţin de 75 specii de monede străine, provenite din cele mai diferite
ţări europene: napoleonul francez, lira sterlină, lira turcească,
ducatul austriac, francii, icosarii, creiţarul, talerul prusac, rubla şi
copeicile, ţechinul veneţian, colonatul spaniol ş.a.
Era necesară o asanare monetară = retragerea tuturor
monedelor din circulaţie şi punerea unei singure monede,
38
pentru a asigura o stabilitate socială şi politică.
O monedă (naţională) = putere şi stabilitate când se bucură de
încrederea populaţiei.
barometrul de încredere dintre guvernaţi şi guvernanţi.
Primul pas important în adoptarea sistemului monetar

naţional s-a făcut prin proclamarea în Constituţia din 1866 (alin.
13 al art. 93) a dreptului suveran al ţăii de a bate monedă -
conform Tratatului şi Convenţiei de la Paris, potrivit cărora (deşi
dreptul de a bate monedă nu figurase expres) Congresul de la Paris
consfinţea dreptul de administrare internă căruia îi era specific
şi acela de a emite monedă proprie.
Legea nr. 14/1867 prin care s-a creat sistemul bănesc

al LEULUI - un sistem bimetalist Au-Ag
Situaţia economică şi istorică reclama cu necesitate introducerea
unui sistem monetar unitar, generalizat pe întregul teritoriu al
statului românesc, indispensabil economiei naţionale.
Din anul 1866 au început pregătirile şi elaborarea studiilor
pentru înfiinţarea sistemului monetar naţional. În martie-aprilie
1867 este depus la Parlament proiectul de lege.
„Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru
fabricarea monedelor naţionale“ din 26 aprilie 1867 a intrat în
vigoare la 1/13 ianuarie 1868 marcând unul din principalele
momente ale afirmării voinţei de independenţă şi suveranitate a
poporului român.
Sistemul monetar românesc a contribuit la schimbarea
esenţială a valorii şi calităţii leului ca unitate monetară a
României.
Particularităţile sistemului bănesc al leului de la 1867:
1. un conţinut bimetalist piesa avea o reprezentare în
Aur şi Argint L 14/1867 instaureaza un sistem bimetalist Au-
Ag
2. avea o subdiviziune – banul 1 leu = 100 bani
Terminologie:
!!! puterea de cumpărare şi stabilitatea unei “monede
naţionale” este dată de încredere între guvernanţi şi guvernaţi
!!!
Propaganda de la acea vreme era ineficientă să se răspândească
ceva nou, necunoscut.
Legiuitorul de la 1867 a folosit denumiri care deja existau în
conştiinţa românilor (comunităţii) şi în care aveau încredere,
precum denumirea de “leu” şi cea de “ban”.
LEUL:
În 1867, după aproximativ trei secole de la prima apariţie
menţionată documentar cu privire la existenţa „leilor“ în circulaţie
pe teritoriul ţării, primul sistem bănesc al României moderne va
prelua denumirea de „leu“ pentru noua unitate monetară
românească.
Această monedă a fost creată în 1575 de către statele Olandei.
Între sec. 17-18-19 (cam 300 ani) în Europa Apuseană şi
Răsăriteană a circulat acestă monedă care s-a bucurat de o mare
încredere o piesă bătută în Ţările de Jos (Benelux) = “scut”
din argint în valoare de 5 guldeni. taler olandez.
Denumirea de „leu“ este întâlnită şi în sistemele monetare
naţionale ale altor state care au preluat-o pentru moneda lor
naţională (în Albania „lek“, în Bulgaria „leva“, în Sierra Leone
39
„leone“). Denumirea de „lei“ - „leones“ apare şi într-o scrisoare a
lui Vasile Lupu adresată bistriţenilor în anul 1639.
BAN: piesele puse în circulaţie de către domnitorii locali -
bănăriile
1880 înfiinţarea BNR
1890- trecerea la sistemul monometalist Au
1928- introducerea biletelor de bancă şi renunţarea la
etalonul Au
după 1989
s-au schimbat însemnele monetare ale comunismului
Denominarea monedei naţionale – prin legea 348/2004, în
vigoare 2005
Denominarea procedeul prin care se reduce valoarea
nominală a unor însemne monetare. Procedeul este numit
popular și „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când
sumele de bani devin foarte mari în valoare absolută, datorită

inflaţiei.
Denominarea nu trebuie confundată cu stabilizarea monetară,
care este o acțiune de stopare a inflației ce presupune încetarea
emisiunii de sume bănești excedentare și eliminarea surplusului de
bani din circulație. În timp de denominarea este o simplă
operațțiune aritmetică, stabilizarea este o măsură cu efecte mai
profunde, însoțită de obicei de interdicția de a schimba sume de
bani în noua monedă peste o limită stabilită de lege.
În prezent
Unitatea monetară naţională este consacrată în prezent şi de
prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale
a României care, la art. 13 stipulează: „Moneda naţională este
leul, iar subdiviziunea acestuia, banul“, iar Banca Naţională a
României este unica instituţie autorizată să emită însemne
monetare, sub formă de bancnote şi monede metalice, ca mijloace
legale de plată pe teritoriul României (art. 12 din Legea nr.
312/2004)
Legea nr. 312/2004 consacră, în art. 14 alin. (1) şi (2), dreptul
40
exclusiv al Băncii Naţionale a României de a stabili valoarea
nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici
tehnice ale bancnotelor şi monedelor metalice, precum şi obligaţia
semnării lor de
către guvernatorul Băncii Naţionale a României şi casierul central,
ceea ce reflectă procesul de depolitizare a instrumentului
monetar, tendinţă manifestată şi în practica monetară a altor state.
Bănca Naţională a României trebuie, potrivit legii, să
asigurare stabilitatea monedei naţionale, pentru a contribui la
stabilitatea preţurilor.
In Romania un rol central revine BNR care are drept
obiectiv fundamental asigurarea stabilitatii preturilor. Pentru
atingerea acestui obiectiv BNR elaboreaza, aplica si raspunde de
politica monetara, valutara, de credit si de plati.
Pentru viitor – un viitor apropiat – România doreşte să

adere la zona euro şi să adopte moneda euro ca monedă
naţională.

Circulatia monetara= totalitatea operatiunilor efectuate cu
masa monetara concretizate in incasari si plati banesti determinate
de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si executia de lucrari
in cadrul unui stat.
Ca temei legal pt. circulatia si emisiunea monetara avem L
312/2004- statutul BNR.
Diferenta circulatia monetara-circulatia baneasca: not. de
“bani” nu e identica cu not. de “moneda”, respectiv “instrument
monetar”.
Bani= expresia generala pentru intreaga varietate a instrumentelor
care indeplinesc functiile de masura a valorii marfurilor, de mijloc
de circulatie si de plata si de activ de rezerva.
Moneda= forma concreta de manifestare a banilor.
Operatiunile cu masa monetara se deruleaza intre pers. fiz si

juridice. In functie de posibilitatile bancii centrale de a supraveghea
circulatia monetara se disting 2 forme de manifestare a acesta:
circulatia monetara legala (se deruleaza prin conturi)
circulatia monetara paralele (in numerar)
Intr-o economie se incearca sa se limiteze utilizarea numerarului
din urmatoarele considerente: anumite riscuri (furt, pierdere) si
costuri ridicate de emisiune si administrare a acestora. In tarile
dezvoltate numerarul mai reprezinta doar cateva procente din masa
monetara utilizata in circulatie. Renuntarea la numerar nu-i facila
pentru ca generalizarea circulatiei in cont obliga la un anumit nivel
de dezvoltare a sistemului bancar si dotarea cu o anumita
tehnologie de prelucrare a datelor.
Sistemul monetar reprezintă totalitatea dispoziţiilor legale, a

principiilor şi reglemntărilor privitoare la emisiunea şi circulaţia
monedei în cadrul economiei unui stat – a îmbrăcat diferite forme
de organizare, având caracter monometalist sau bimetalist.
Etaple emisiunii monetare sunt baterea, stocarea, punerea în
circulaţie şi retragere din circulaţie a monedei.

41
1. Puterea de cumparare a unitatii monetare
Puterea de cumparare= volumul de bunuri si servicii care pot fi
achizitionate cu o unitate monetara intr-o unitate de timp si pe o
arie geografica determinata.
Reprezinta capacitatea reala de a achizitiona bunuri si servicii
intr-o anumita perioada. Acest indice reflecta evolutia preturilor si
evolutia veniturilor banesti ale populatiei.
Puterea monedei nationale se raporteaza la P monedelor straine,
fiind importanta determinarea intre cele 2 categorii de P.
preţurile interne/ preţurile externe = curs valutar
2. Stabilitatea monetara
Stabilitatea monetara= posibilitatea mentinerii P unei
monede la intervale diferite de timp.
In conditiile unei economii de piata functionale, prin stabilitate
monetara se intelege existenta unui echilibru intre cererea solvabila
si cererea de bunuri si servicii de pe piata.
- cererea solvabila > productia (din considerente monetare)
proces inflationist
- cererea solvabila < productia (din considerente monetare)
fenomen deflationist
Stabilitatea si intarirea unei monede sunt procese care nu se
realizeaza de la sine, ci sunt rezultatul unor politici econ.-fin.
complexe. Evolutia unei monede este determinata nu numai de
fenomenele economice, ci si de fenomenele politice, sociale,
militare etc.
O alta problema controversata in th. monetara este aceea a
bazelor stabilitatii monetare. S-a incercat determinarea daca
stabilitatea monetara este intrinseca (P deriva din esenta acestora)
sau extrinseca 3 directii principale:
a. Stabilitatea P este legata de o valoare reala (de ex. Au)=>
banii tb.confectionati din metal pretios sau emisiunea monetara tb.
sa fie acoperita prin fonduri de rezerva de metal pretios
b. Th. Nominalista baza materiala a banilor e data de puterea
legii; pt.ca banii sunt o creatie a legii, legea si statul sunt forte care
confera o anumita valoare monedei
c. P deriva din functionalitatea lor depinde de modul in care
se desfasoara activ. econ., de respectarea legii, de adaptare la
volumul si structura productiei si mentinerea unui sistem monetar
sanatos.
In Romania un rol central revine BNR care are drept
obiectiv fundamental asigurarea stabilitatii preturilor. Pentru
atingerea acestui obiectiv BNR elaboreaza, aplica si raspunde
de politica monetara, valutara, de credit si de plati.
3. Devalorizarea monetara
Devalorizarea monetara= reducerea legala a valorii valutare
paritare a monedei.
Valoarea paritara e data de continutul valoric al unitatii
monetare. Acest continut valoric e determinat fie prin lege
nationala, fie prin conventii internat.
Val. paritara se exprima printr-un etalon care poate fi Au, alta
moneda sau un cos de valute si determina raportul dintre valute
diferite.
Categorii de devalorizare monetara:
a. devalorizare explicita: masura luata de stat si exprimata intr-
un act normativ
b. devalorizare implicita: proces econ.-fin. cu caracter de
42
continuitate care afecteaza in permanenta moneda unui stat statul
nu exprima intr-un act normativ existenta devalorizarii
c. devalorizare defensiva: operatiune de omologare oficiala a
pierderii P unei monede in urma unei inflatii
d. devalorizare ofensiva: procedeu de stimulare pe cale monetara
a exportului practicat de catre state pt.perioade scurte de timp
e. devalorizare totala: specifica situatiei in care nivelul P a ajuns
atat de scazut incat impiedica derularea corecta a functiilor
monetare solutia: inlocuirea vechii monede cu o moneda noua
prin reforma monetara

este o Criză monetară care afectează stabilitatea
monetară !!!
Inflatia = o rupere de echilibru la un moment dat intre
masa monetara si masa de bunuri si servicii de pe piata prin
inmultirea semnelor monetare intr-o astfel de masura incat sa
determine un fenomen de crestere a preturilor si ulterior de
depreciere monetara.
Cuvântul “inflaţie” latinescul “inflare” = a exagera, a
umfla.
în terminologia economică prima oară în S.U.A. – în
perioada războiului de recesiune ⇒ = emisiunea exagerată de
etalon de hârtie.
Inflaţia se produce ca urmare a ⇒ creşterii cantităţii de
bani fără acoperire pe piaţă dpdv. cantitativ/ material;
şi datorită ⇒ scăderii puterii de cumpărare a U. M.
caracter funcţional.
Dar în circulaţia monetară pot apărea variaţii pozitive sau
negative (de creştere sau de scădere) în masa monetară ⇒ dar în
măsura în care acestea sunt rezultatul cerinţelor şi economiei
naţionale (o atare situaţie) nu poate fi considerată inflaţie ⇒
doar dacă nu este urmată de fenomenul de creştere a preţurilor. !!!
⇒ un “cerc vicios”
↓↓↓ Întrucât ruperea de echilibru între masa monetară şi masa
de bunuri determină o creştere a preţurilor, se ajunge la
situaţia în care ⇒ nevoile statului nu mai pot fi acoperite cu
veniturile prevăzute în buget ceea ce va necesita o creştere a
impozitelor sau procurarea de venituri suplimentare pe calea
împrumutului.
Această nouă situaţie va face ca ⇒ masa monetară existentă
să apară din nou ca insuficientă. o nouă creştere a ei va
provoca o nouă urcare (şi mai mare) a preţurilor.
↓ preţurile astfel mărite vor face iarăşi necesară ⇒ o masă
şi mai mare de monedă.
până va trebui să intervină un miracol care să scoată
economia naţională din “această mişcare circulară vicioasă”.
Forme de manifestare:
În functie de:
a. gradul de depreciere
1) latenta: se mentine inca increderea publicului in moneda
nationala
2) reala: deprecierea banului se accentueaza; se pierde increderea
in moneda nationala, iar producatorii nu mai vand marfuri in
moneda nationala
3) excesiva: deprecierea monetara impiedica exercitarea functiilor
specifice de catre moneda nationala
43
b. cresterea preturilor
1) relativa: cresterea preturilor< (mai mică) cresterea masei
monetare
2) absoluta: invers
c. ordinul de marime – rata inflaţiei
1) inflaţia “târâtoare” sau “latentă” (engl. creeping inflation)
(în cadrul căreia) creşterea preţurilor nu depăşeşte 3 – 4 % pe an ⇒
duce la o depreciere monetară lentă şi progresivă
2) inflaţia deschisă (engl. open inflation) creşterea preţurilor
evoluează între 5 – 10 % pe an;
3) inflaţie galopantă creşterea preţurilor este, anual, peste 15 %
⇒ fapt care provoacă mari dezechilibre economico – sociale.
4) hiperinflaţia forma paroxistică a oricărei inflaţii, pune în
evidenţă trei caracteristici esenţiale ale oricărei inflaţii:
existenţa unui deficit bugetar;
creşterea cantităţii de monedă emisă;
determinarea valorii monedei în raport cu valutele străine.
⇒ Ex.: (1920 -)1923 în Germania ½ kg. de unt = 280
miliarde de mărci, iar un dolar = 4,2 trilioane de mărci sprijin
financiar extern.
!!! O formă de manifestare a inflaţiei este considerată şi inflaţia
reală determinată de cerere care s-a manifestat:
⇒ (atât) direct prin creşterea efectivă a preţurilor şi tarifelor pt
produsele ce nu au preţuri fixe
⇒ (cât şi) sub forma (larg răspândită, a) unor creşteri semioficiale
de cele mai multe ori prin substituirea unor produse
⇒ (dar şi) prin penuria de mărfuri
(şi) economiile forţate ale populaţiei.
Menţinerea fixă a preţurilor la majoritatea produselor a
făcut ca inflaţia să nu se manifeste, în mod deosebit, prin creşterea
vizibilă a preţurilor, ci mai ales prin epuizarea rapidă a produselor
din magazine proces care, în timp, a dus la ⇒ cronicizarea
penuriei, la apariţia şi proliferarea pieţei negre, subterane
pe care sunt desfăcute, la preţuri foarte mari, alimente,
medicamente, îmbrăcăminte, etc.
(În condiţiile) penuriei de mărfuri inflaţia s-a manifestat ⇒
(nu numai) sub forma pieţei subterane, ⇒ (ci şi) prin creşterea
depunerilor la C.E.C. = sub forma economiilor forţate.
!!! În literatura de specialitate apar şi următoarele noţiuni
stagflaţie, slumplaţia, megainflaţie = când inflaţia
depăşeşte lunar 15 %.
Stagflaţia (engl. stagflation) = un fenomen de regres economic
pe fondul unei inflaţii persistente (în per. anilor `60 -`70) ⇒ (care a
demonstrat nu numai că inflaţia nu stimulează procesele
economice, dar) contribuie (într-o măsură apreciabilă) la stagnarea
şi la adâncirea crizei economice şi monetare (care s-a agravat în
anii `73 -`74).
Aproximativ în aceeaşi termeni de comparaţie s-a conturat şi
slumpflaţia (engl. slumpflation), care defineşte tot un regres
economic şi tot pe fondul crizei monetare.
Deflaţia fenomenul invers inflaţiei atunci când moneda se
apreciează, iar cantitatea de masă monetară devine insuficientă
pentru acoperirea bunurilor şi serviciilor de pe piaţă.
44
Sub aspect conceptual, moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent general, reprezintă
fenomenul valorii în general.
Pentru ca o marfa să devină specială şi să fie caracterizabilă drept moneda trebuie să îndeplinească
cumulativ cinci condiţii care s-au evidenţiat de-a lungul evoluţiei comunităţilor umane – de la ceata primitivă
la popor, naţiune, astfel:
1. să fie general acceptată de comunitate;
2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părţile să păstreze calităţile întregului);
3. să fie tezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in timp, valoarea să fie constantă în timp,
inalterabilă);
4. să aibă o valoare de întrebuinţare (folosinţă) foarte mică;
5. să fie relativ rară (argintul a inundat piaţă).
Sub aspectul funcţionalităţii sale, moneda este un instrument social-economic, indispensabil oricărei
economii.
Moneda, în forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se utilizează ca mijloc de
circulaţie, de platăa şi tezaurizare. Ea reprezintă un instrument etalon legal de plata pentru facilitarea
schimburilor, pentru acumulari, fiind măsuratorul general de valori care poarta girul autorităţii emitente,
statul, şi care se bucură de încredere publică.
Terminologie:
În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din latină, „moneta“ odată cu ocupaţia
Imperiului Roman – prin anii 106, cât şi prin limba neogreacă - „monedă“, utilizată în timpul domniilor
fanariote – pe la 1700.
Totuşi la noi prin uzanţă publică se foloseşte termenul de “monedă” (dar ambii termeni sunt corecţi), cu
atât mai mult cu cât toţi derivaţii termenului monedă sunt cu toţi “t” monetar, monetărie.
În limba română, termenul de „ban“ este utilizat îndeosebi când exprimă noţiunea de monedă măruntă,
divizionară – subdiviziunea monedei naţionale. Etimologic îşi are originea în privilegiul acordat banilor
români din secolele XIII-XIV de a bate monede de argint - prin anii 1400. Termenul de ban având în această
situaţie sensul de fenomen al valorii, marfă cu rol de echivalent general.
Istoric:
Primele operaţiuni de schimb s-au efectuat în natură, prin intermediul trocului, schimbându-se în mod
direct, nemijlocit, produsele între ele.
Într-un stadiu mai avansat al schimbului, încep a se întrebuinta anumite mărfuri ca mijloace de
intermediere, cu care se puteau schimba orice produse, prin aceste mărfuri putându-se exprima valoarea
tuturor celorlalte.
Separarea unei mărfi care devine echivalent general şi instrument al schimbului a avut loc în mod
spontan, înlăturându-se sistemul greoi al trocului, facilitându-se şi accelerându-se circulaţia între
comunităţile omeneşti.
Trecerea de la utilitatea unei mărfi unice ca echivalent general marchează apariţia formei băneşti a
valorii. Reprezentând o „a treia marfă“ care în procesul schimbului se primea pentru a fi înlocuită cu altă
marfă, instrumentul uzitat la efectuarea plăţilor ocazionate de comerţul primitiv a fost, de regulă, un obiect-
monedă. Cu această destinaţie au fost folosite de-a lungul timpului produse ca: vite; mărgele de sticlă şi
perle; corali şi cochilii, ţesături din mătase, bumbac, rafie; blănuri şi piei de animale; peşte uscat; sare; ceai;
tutun; cereale; cafea; ciocolată; mirodenii; esenţe de lemn; bumbac; zahăr şi alte obiecte acceptate ca atare de
participanţii la comerţul incipient.
Primei diviziuni sociale a muncii i-a urmat separarea meşteşugarilor de restul producătorilor, ca efect al
descoperirii însemnatelor proprietăţi ale metalelor şi, îndeosebi, folosirii fierului la confecţionarea uneltelor.
La început această misiune monetară a fost încredinţată bronzului, aramei (cuprului), fierului, apoi
metalelor preţioase - aurul, argintul şi mai puţin platina. Aurul s-a impus în cele din urmă datorită
proprietăţilor sale deosebite.
Monedele de metal au reprezentat o marfă specială care cristalizează în ea valoarea abstractă a tuturor
celorlalte mărfuri.
45
Moneda, care-şi are originea în marfa însăşi, a apărut deci spontan, în cadrul economiei de schimb şi a
circulaţiei mărfurilor.
În cadrul sistemului bimetalizat, rolul de etalon monetar îl au,deopotrivă, cele două metale: aurul şi
argintul, între care se stabileşte un raport de valoare. Aceste metale circulă paralel şi simultan, fiind un
sistem etalon unic, alternativ, când de aur, când de argint, baterea monedei din ambele metale fiind liberă.
Prin demonetizarea progresivă a argintului, prevalent a devenit monometalismul aur. Emisiunile monetare au
reprezentat atributul inalienabil al autorităţii statale, reprezentând monopol de stat din antichitate până în
epoca contemporană.
Timp de douăzeci şi trei de secole s-au folosit ca bani îndeosebi monede din metal preţios. Odată cu
apariţia primelor bănci, la Amsterdam în 1609, la Hamburg din 1619, la Londra din 1694 (care a fost şi
prima bancă de emisiune), rolul metalelor preţioase ca etalon monetar este preluat de către bancnotele
convertibile în aur, la care s-au adăugat, cu timpul, şi cele neconvertibile şi banii de cont.
Bancnotele au înlocuit banii cu valoare intrinsecă, îndeplinind funcţia de circulaţie a mărfurilor şi
plăţilor.
Băncile de emisiune aveau obligaţia păstrării în tezaur a unui stoc de aur sau argint care să reprezinte un
procent din suma bancnotelor emise şi aflate în circulaţie, pentru a putea fi asigurată convertibilitatea
bancnotelor.
Instrumentele monetare sunt formele de reprezentare în circulaţie a monedei, a valorii.
Instrument monetary reprezintă forma de manifestare a monedei in circulatie, forma care a inlocuit in
final moneda si care beneficiaza de un curs fortat.
Societăţile moderne cunosc următoarele instrumente monetare:
1. numerarul
2. conturile scripturale (moneda scripturală)
3. conturile electronice (moneda electronică)
Funcţiile monedei sunt:
Funcţia de evaluare a valorilor economice
Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii
Funcţia de mijlocire a plăţilor
Funcţia de mijlocire a creditului
Funcţia de mijlocire a economiilor
Funcţia de tezaurizare
Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor
Ipotezele privind geneza monedei:
Literatura de specialitate a studiat acest fenomen care a marcat viaţa societăţii dezvoltând o suită de
teorii care incearca sa gaseasca originile acestui fenomen, ipoteze privind geneza monetei, adică ce anume a
cauzat acest fenomen remarcabil (Şaguna, 2011, p. 24).
În centrul acestor ipoteze (ca un lait motiv) se află schimbul cu diferite nuanţe. Moneda a apărut
datorită schimbului.
Printre cele mai semnificative ipoteze enumerăm:
Ipoteza economica/ realistă
Aparitia monedei ca etalon de valoare
Ipoteza religioasă
Ipoteza socială (moneda insignă aristocratic - mijloc de diferenţiere social)
Ipoteza patrimonială
În ceea ce priveşte crearea sistemului bănesc al leului vom prezenta câteva aspecte:
în perioada antichităţii – un moment important este primul fenomen monetar propriu, (după moartea
lui Burebista - 44 î. H. ) Kosonul dacic
Monedele cu legenda koson se înscriu printre cele getodacice şi au fost emise într-un centru din inima
Daciei după modelul denarilor romani de argint. Aceşti kosoni sunt singurele monede lucrate din aur în
toată istoria getodacilor.
circulatia monedelor romane se mentine până la retragerea trupelor
Pânâ în secolele X-XI relaţiile marfă - bani erau totuşi restrânse, viaţa desfăşurându-se în tiparele
economiei naturale. Slabele relaţii comerciale se încropeau pe aria teritoriului românesc tot prin intermediul
monedelor bizantine.
sec. XIV momentul banariilor statelor feudale româneşti
Primul pas important în adoptarea sistemului monetar naţional s-a făcut prin proclamarea în Constituţia
din 1866 (alin. 13 al art. 93) a dreptului suveran al ţăii de a bate monedă - conform Tratatului şi Convenţiei
de la Paris, potrivit cărora (deşi dreptul de a bate monedă nu figurase expres) Congresul de la Paris
consfinţea dreptul de administrare internă căruia îi era specific şi acela de a emite monedă proprie.
46
Legea nr. 14/1867 prin care s-a creat sistemul bănesc al leului - un sistem bimetalist Au-Ag
Particularităţile sistemului bănesc al leului de la 1867:
3. un conţinut bimetalist piesa avea o reprezentare în Aur şi Argint L 14/1867 instaureaza un sistem
bimetalist Au-Ag
4. avea o subdiviziune – banul 1 leu = 100 bani
Legiuitorul de la 1867 a folosit denumiri care deja existau în conştiinţa românilor (comunităţii) şi în
care aveau încredere, precum denumirea de “leu” şi cea de “ban”
În 1867, după aproximativ trei secole de la prima apariţie menţionată documentar cu privire la existenţa
„leilor“ în circulaţie pe teritoriul ţării, primul sistem bănesc al României moderne va prelua denumirea de
„leu“ pentru noua unitate monetară românească.
Această monedă a fost creată în 1575 de către statele Olandei. Între sec. 17-18-19 (cam 300 ani) în
Europa Apuseană şi Răsăriteană a circulat acestă monedă care s-a bucurat de o mare încredere o piesă
bătută în Ţările de Jos (Benelux) = “scut” din argint în valoare de 5 guldeni. taler olandez.
după 1989 s-au schimbat însemnele monetare ale comunismului
Denominarea monedei naţionale – prin legea 348/2004, în vigoare 2005
Denominarea procedeul prin care se reduce valoarea nominală a unor însemne monetare. Procedeul este
numit popular și „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când sumele de bani devin foarte mari în
valoare absolută, datorită inflaţiei.

În prezent
Unitatea monetară naţională este consacrată în prezent şi de prevederile Legii nr. 312/2004 privind
Statutul Băncii Naţionale a României care, la art. 13 stipulează: „Moneda naţională este leul, iar
subdiviziunea acestuia, banul“, iar Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită
însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede metalice, ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României (art. 12 din Legea nr. 312/2004)
In Romania un rol central revine BNR care are drept obiectiv fundamental asigurarea stabilitatii
preturilor. Pentru atingerea acestui obiectiv BNR elaboreaza, aplica si raspunde de politica monetara,
valutara, de credit si de plati.
Pentru viitor – un viitor apropiat – România doreşte să adere la zona euro şi să adopte moneda euro
ca monedă naţională.
Aspecte privind fenomenele monetare:
Circulatia monetară reprezintă totalitatea operatiunilor efectuate cu masa monetara concretizate in
incasari si plati banesti determinate de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si executia de lucrari in
cadrul unui stat.
Sistemul monetar reprezintă totalitatea dispoziţiilor legale, a principiilor şi reglemntărilor privitoare la
emisiunea şi circulaţia monedei în cadrul economiei unui stat – a îmbrăcat diferite forme de organizare,
având caracter monometalist sau bimetalist.
Etaple emisiunii monetare sunt baterea, stocarea, punerea în circulaţie şi retragere din circulaţie a
monedei.
Puterea de cumparare reprezintă volumul de bunuri si servicii care pot fi achizitionate cu o unitate
monetara intr-o unitate de timp si pe o arie geografica determinate.
Stabilitatea monetara reprezintă posibilitatea mentinerii purerii unei monede la intervale diferite de
timp.
Devalorizarea monetara reprezintă reducerea legala a valorii valutare paritare a monedei.
Inflaţia monetară
este o criză monetară care afectează stabilitatea monetară
Inflatia reprezintăo rupere de echilibru la un moment dat intre masa monetara si masa de bunuri si
servicii de pe piata prin inmultirea semnelor monetare intr-o astfel de masura incat sa determine un fenomen
de crestere a preturilor si ulterior de depreciere monetara.
Forme de manifestare:
1) inflaţia “târâtoare” sau “latentă” (engl. creeping inflation) (în cadrul căreia) creşterea preţurilor
nu depăşeşte 3 – 4 % pe an ⇒ duce la o depreciere monetară lentă şi progresivă
2) inflaţia deschisă (engl. open inflation) creşterea preţurilor evoluează între 5 – 10 % pe an;
3) inflaţie galopantă creşterea preţurilor este, anual, peste 15 % ⇒ fapt care provoacă mari
dezechilibre economico – sociale.
47
4) hiperinflaţia forma paroxistică a oricărei inflaţii, pune în evidenţă trei caracteristici esenţiale ale
oricărei inflaţii:
• existenţa unui deficit bugetar;
• creşterea cantităţii de monedă emisă;
• determinarea valorii monedei în raport cu valutele străine.
Deflaţia reprezintă fenomenul invers inflaţiei atunci când moneda se apreciează, iar cantitatea de masă
monetară devine insuficientă pentru acoperirea bunurilor şi serviciilor de pe piaţă.
• monedă;
• monetă;
• ban;
• instrumentele monetare;
• numerar;
• conturi;
• leu;
• kosonul dacic;
• circulatia monetara;
• sistemul monetar;
• emisiunii monetare;
• puterea de cumparare;
• stabilitatea monetara;
• devalorizarea monetara;
• inflaţia monetară;
• deflaţia.
1. Ce reprezintă moneda şi care sunt implicaţiile monedei în istoria omenirii?

2. Ce reprezintă instrumentele monetare?
3. Prezentaţi ipotezele privind apariţia monedei.
4. Prezentaţi crearea sistemului bănesc al leului.
5. Ce reprezintă inflaţia monetară?
48
1. Marfa specială cu rol de echivalent general reprezintă:

a) instrumentul monetar;
b) moneda, sub aspectul funcţionalităţii sale;
c) ban;
d) moneta, sub aspect conceptual.
2. Instrumentul etalon legal de plată pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulări, fiind măsuratorul
general de valori care poartă girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură de încredere publică:
a) kosonul dacic;
b) moneda, sub aspectul funcţionalităţii sale;
c) ban;
3. Ruperea de echilibru la un moment dat între masa monetară şi masa de bunuri şi servicii de pe piaţă prin
înmulţirea semnelor monetare într-o astfel de măsură încât să determine un fenomen de creştere a preţurilor
şi ulterior de depreciere monetară reprezintă:
a) deflaţia monetară;
b) circulaţia monetară;
c) devalorizarea monetară;
d) inflaţia monetară.
4. Forma de manifestare a monedei în circulaţie, forma care a înlocuit în final moneda şi care beneficiază de
un curs forţat reprezintă:
a) instrumentul monetar;
b) kosonul dacic;
c) ban;
5. Care dintre următoarele condiţii nu reprezintă condiţie care trebuie îndeplinita pentru ca o marfă să devină
specială - monedă:
a) să fie tezaurizabilă;
b) să fie divizibilă;
c) să fie mijloc de diferenţiere socială;
d) să fie general acceptată de comunitate.

49
Sistemul bugetar şi activitatea bugetară
4.1. Introducere
4.3.1.1. Noţiune
4.3.2.1. Noţiune
4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
50
4.1. Introducere
Unul dintre principiile dreptului financiar este planificarea

bugetară, astfel impotanţa banului public pentru societate este
planificată acestuia prin instrumentul tehnic numit generic buget
(verigă a sistemului bugetar). Această planificare se realizează
printr-o procedură specifică – procedura bugetară.

învăţare
– definirea conceptelor de sistem bugetar şi de activitate

bugetară;
– cunoaşterea principiilor procedurii bugetare;
– cunoaşterea conceptelor şi termenilor de lege bugetară
anuale, execuţie bugetară, ordonatorii de credite bugetare, alocaţia
bugetară.
– cunoaşterea particularităţilor destinaţiei creditelor bugetare;

precum sistemul bugetar, bugetul, conţinutul sistemului bugetar,
părţile componente ale sistemului bugetar, principiile procedurii
bugetare, elaborarea proiectului sistemului bugetar, aprobarea
sistemului bugetar, legea bugetară anuală, execuţia bugetară,
repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare,
execuţia de casă bugetară, trezoreria statului, ordonatorii
bugetari/ de credite bugetare, alocaţiile bugetare/ creditele
bugetare, finanţarea de la bugetul de stat, deturnarea de fonduri,
procedura încheierii execuţiei bugetare, virarile de credite
bugetare, transferurile de credite bugetare, suplimentarea
creditelor bugetare, anticiparea creditelor bugetare, blocarea
alocaţiilor bugetare, anularea creditelor bugetare, contul
geneneral anual de execuţie bugetară;
– studenţii vor putea să identifice natura juridică a sistemului
bugetar;
– studenţii vor putea să identifice etapele procedurii bugetare;
– studenţii vor putea să identifice principiile procedurii
bugetare;
51
– studenţii vor putea să identifice situaţiile de modificarea a
destinaţiei banului public;
Pentru unitatea de învăţare Sistemul bugetar şi activitatea bugetară,

timpul alocat este de 6 ore.
4.3.1.1. Noţiune
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al
statului, prin care sunt prevăzute veniturile si cheltuielile pentru o
perioada determinata de timp, fiind alcătuit dintr- un ansamblu de
bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si executate in
conditii de autonomie.
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care
se gestionează banul public.
Terminologie:
Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă),
unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“ desemnau o pungă din piele
sau o pungã de bani (pentru cheltuielile cotidiene).
Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle
normande, unde termenul derivate de “budjet” desemna un sac al
regelui conţinând banii necesari acoperirii cheltuielilor publice; şi
de aici s-a rãspândit în întreaga lume cu semnificaţia financiară
actuală.
În România termenul de „buget“ apare pentru prima oară în
Regulamentele Organice. Astfel, în capitolul 3 din Regulamentul
Organic al Moldovei, care se ocupă de finanţele publice, se
întâlneşte termenul „bindge“, dar şi expresia „închipuirea
cheltuielilor anului viitor“.
Reglementarea actuală- sistemul bugetar al statului este
organizat intr-o conceptie specifica economiei de piata cuprinzand
un sistem unitar de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si
executate in conditii de autonomie.
Sistemul bugetar roman cuprinde un sistem unitar de
bugete reglementate pt. administratia publica centrala in L
500/2002 si , respectiv, pt. administratia publica locala in L
273/2006.
Importanta deosebita a sistemului bugetar in cadrul
finantelor publice si al relatiilor social-economice poate fi
sintetizata astfel:
• participa in mod direct la indeplinirea functiilor si sarcinilor
52
statului;
• asigura autonomia reala a colectivitatilor locale, constituite in
cadrul unitatilor administrativ-teritoriale;
• garanteaza realizarea efectiva a protectiei sociale a unor
categorii importante din randul populatiei;
• asigura echilibrul financiar, monetar si valutar al statului;
• are un important rol stabilizator al economiei nationale

Literatura de specialitate reţine următoarele teorii ceea ce
priveşte natura juridică a sistemului bugetar (Şaguna, 2011, p. 71),
astfel:
1. act administrativ: pt.ca atat V cat si Ch sunt simple
evaluari de ordin financiar. Sist. bug. e considerat un act-conditie
pus de catre legiuitor la dispozitia ag. administrativi pt.a permite
acestora sa deruleze acte jur. prin care sunt create creante de la si in
favoarea tezaurului public
2. lege propriu-zisa: bugetul constituie un adevarat program
de administrare intocmit de puterea legislativa ceea ce justifica
concluzia in sensul ca sist.bug nu poate fi decat o lege
3. lege si act administrativ: pornind de la deosebirea
realizata intre legea formala si legea materiala se considera ca sist.
bug. e o lege in partea care este creatoare de dispozitii generale si
un act adm. in partea creatoare de acte individuale
4. act de planificare financiara: care in urma adoptarii de
catre organul legislativ printr-o lege specifica dobandeste natura
jur. de lege
5. principalul plan financiar al statului care se bucura de
caracter executoriu are natură juridică de lege
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului
care cuprinde indicatori financiari privind modul de realizare al V
si al Ch statului.
Cum Parlamentul nu poate sa aplice procesul de adoptare a
legilor unui document al cărui continut nu are trasaturile normei
jur., ci reprezinta doar un plan format, în principal, din indicatori de
plan care sunt aleatorii, susceptibili de modificare pe perioada de
plan, leguitorul dezbate si adopta Legea bugetara anuală de
aprobare a sistemului bugetar.
Astfel, printr-un subterfugiu de tehnica juridică se confera
sistemului bugugetar, care ramane în esenţă un plan, forţa
obligatorie a normei de drept sistemul bugetar are natura
juridică de lege. !!!

Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul
veniturilor şi cheltuielilor publice.
A. Veniturile publice reprezintă sursele pentru
constituirea banului public.
În activitatea statului modern sursele de formare a Banului
Public se împart în două mari categorii: surse ordinare -
normalitatea într-un stat modern taxele şi impozitele =
fiscalitatea statului modern
surse extraordinare - excepţia, autorităţile statului
apelează atunci când sursele ordinare sunt insuficiente.
Veniturile bugetare (ordinare) sunt Venituri care se
încasează cu regularitate la Buget şi sunt alcătuite din resurse
băneşti colectate în baza prevederilor legale, în principal Legea
finanţelor publice şi Legea finanţelor publice locale.
53
În temeiul L 500/2002 V bug sunt alcătuite din:
impozite
taxe
contribuţii
vărsăminte
într-o altă clasificare, V bug sunt alcătuite din:
V fiscale: impozite si taxe
Impozite: - directe: pt.bunuri detinute in proprietate si pt. V
realizate
-indirecte: rezulta din circulatia marfurilor, bunurilor si
serviciilor !!!(taxe vamale, TVA, accize)
Taxele: se percep pt.serviciile publicesolicitate autoritatilor
publice de catre pers. fiz. si jur.
V nefiscale: V obtinute in urma administrarii proprietatilor
statului.
!!! Deosebire V fiscale- V nefiscale: la V nefiscale, in procesul de
realizare a V, nu se produce o schimbare a titularului dr. de propr.,
statul fiind cel care realizeaza V si tot statul fiind si colectorul V.
V parafiscale (uneori): anumite taxe speciale pe care
comunitatile locale le pot stabili pt. o perioada determinata de timp
in vederea realizarii unui obiectiv specific.
Veniturile extrabugetare (extraordinare) sunt Venituri la
care statul apelează în cazuri excepţionale atunci când resursele
curente nu acoperă integral Cheltuielile bugetare
Mai multe categorii de surse ale V extraordinare:
Împrumuturile (pe piata interna; pe piata externa)
creditul = împrumutul care vizează banii preţul creditului =
dobânda; garantat; rambursabil.
Statul se împrumută pe plan intern = datoria publică;
credit bancar – intern şi internaţional (instituţii financiare
internaţionale); guvernamental – între state, guverne
Orice credit are serviciul datoriei publice externe =
dobânda şi alte condiţii, condiţionalităţi
Ex. FMI – acordul stand-by condiţionalităţi
vânzarea unei părţi din rezerva de Au şi rezerva valutară,

bunuri mobile (acţiuni) şi imobile aparţinând statului,
emisiunea monetară (care nu e recomandata Bani fără
acoperirea în mărfuri şi servicii inflaţia).
sumele realizate din amenzi, succesiunile vacante,
valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi fără stăpân
B. Cheltuielile publice = reprezintă destinaţia Banului

Public, modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc
bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale socieţii.
Cheltuielile publice- determinate de tipul si gradul de
dezvoltare al economiei, enumerăm următoarele categorii de
cheltuieli publice
1) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor sociale – cea mai
important – învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială,
activităţi sociale, şomaj, pensie, sport, etc.
2) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor economice –
investiţiile de stat - infrastructura (rutieră, feroviară, canalizare şi
apă, gaze natural, telecomunicaţii)
3) cheltuieli militare (venituri uriaşe, profit mic):
-directe (intretinerea trupelor, armament)
-indirecte (lichidarea urmarilor unui razboi
4) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat (nu
54
întreţinerea – menţinerea structurii deoarece s-ar putea să ai nevoie
cândva de ea şi nu acum) pentru strucuturi necesare doar acum.
5) pentru cercetare-dezvoltare: cerc. fundamentala, cerc.
aplicativa
Cheltuieli bugetare planificate

+ 1 = alte cheltuieli rezerva bugetară
situaţii imprevizibile ce nu pot fi planificate:
1. calamităţi naturale
2. cheltuieli suplimentare neprevăzute în realizarea
investiţiilor de stat
(există devizul pentru realizarea investiţiei dar pe parcurs apar
situaţii imprevizibile)
3. influenţa negativă în evoluţia preţurilor pe piaţa
internaţională
(ţitei – creşte preţul depende tot sistemul economic – pe o
perioadă de 4-5 luni Guvernul trebuie să asigure un tampon între
preţurile internaţionale şi cele interne finanţeză, suportă 50% din
diferenţă)
Format din anumite verigi care formează un ansamblu

coerent denumit structura bugetara.
Structura bugetara a unui stat depinde de tipul de stat, respectiv:
• state de tip unitar: o legislatie unica, organe unice ale adm.
publ. centrale si org.autonome in teritoriu.
Sistemul bugetar a oricărui stat de tip unitar cuprinde: un
sist. bug. gen. al statului (bug. privind administratia publica
centrala) la care se adauga bugete locale autonome organizate la
nivelul fiecarei unităţi admimistrativ-teritoriale
• state de tip federal: federatie+state membre ale
federatiei+UAT
Sistemul bugetar a statelor federale e formata din bug.
federatiei, bug. statelor/ provinciilor si bug. locale.
Repartizarea V si Ch intre B centrale si B locale se realizează
in functie de atributiile conferite de lege administratiilor centrale si
locale. De regula, cele mai importante V si principalele categorii de
Ch formeaza obiectul B centrale.
In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui
star unitar si cuprinde:
1. la nivel central:
a. bugetul de stat
b. bugetul asigurarilor sociale de stat
c. bugetele fondurilor speciale
d. bugetul trezoreriei statului
e. bugetele institutiilor publice autonome
f. bugetele institutiilor publice finantate integral/ partial din
bugetul de stat, bug. asigurarilor sociale de stat si bugetele
fondurilor speciale, dupa caz
g. bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri
proprii
h. bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate/
garantate de stat si a caror rambursare, dobanzi si alte costuri se
asigura din fonduri publice
i. bugetul fondurilor externe nerambursabile
In cadrul bug. adm. publ. centrale se prevad distinct bug.
Senatului, Camerei Deputatilor, Presedintelui, Guvernului si al altor
55
institutii care nu au organe ierarhice superioare (SRI, ICCJ, BNR,
TVR) !!!!!
2. la nivel local:
bugetele locale ale UAT care au personalitate juridica
(fiecare are un buget propriu, in conditii de autonomie)
!!! România are un nr. de bugete locale = cu nr. UAT
existente, câte judeţe, municipii, Municipiul Bucureşti, sectoarele
M.Buc., oraşe, comune există.
!!! Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un document unic, ci

se prezinta sub forma unui ansamblu de bugete clasificate astfel:
- bugetul general al statului V si Ch adm. publ. central
- bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – priveşte asistenţa şi
asigurările sociale, de la pensii la alocaţiile sociale.
- bugetele locale
- bugetele institutiilor pulice
- bugetele extraordinare (imprumuturile)
4.3.2.1. Noţiune
Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi
operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de organele
de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi
încheierii exerciţiului bugetar.
Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani
calendaristici.
Etape:
elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului
bugetar)
aprobarea acestora
execuţia bugetară
încheierea exerciţiului bugetar

Principii de derulare a procedurii bugetare:
1. principiul universalitatii: V si Ch se includ in bugete in
totalitate in sume brute
2. principiul neafectării Veniturilor publice: nu este permis
ca anumite V bug. sa fie specific directionate pt.acoperire unei
anumite Ch, sunele încasate, virate, depuse la buget se
depersonalizează
Exceptie: avem voie in cadrul donatiilor si sponsorizarilor care
pot fi afectate unei anumite destinatii
3. principiul publicitatii: actele juridice şi operaţiunile privind
Banul public trebuie să fie cunoscute de societate; anumite reguli
de transparenta asigurate prin:
- dezbaterea publica a proiectelor bugetare
- dezbaterea publica a conturilor generale anuale ale executiei
bug.
- publicarea in partea I in M.Of. a actelor normative de
aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie
- utilizarea mijloacelor de comunicare in masa pentru
difuzarea catre public a informatiei asupra continutului sist.bug.
4. principiul unitatii: V si Ch se inscriu intr-un singur
document
5. specializării bugetare= Veniturile şi cheltuielile publice
56
provenienţa veniturilor publice şi să ştiu desţinaţia
Principiul specializării privind îndeosebi cheltuielile publice
prin clasificaţia bugetară instrument tehnic – întocmit de
MFP
structurarea pe titluri, capitole, subcapitole, secţiuni
trecerea unei cheltuieli (alocaţii bugetare) de la o secţiune la alta se
face foarte strict
Destinaţia banului public schimbarea destinaţiei BP
deturnarea de fonduri
6. principiul anualitatii execuţiei bugetare: V si Ch bug sunt
aprobate de L bugetara pt. o perioada de 1 an care corespunde
duratei unui exercitiu bugetar
= execuţia bugetară – cea de-a treia etapă a activităţii bugetare
realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor se întinde pe
365 de zile calendaristice
Poate sau nu să coincidă cu anul calendaristic !!!
Propunerile penru viitor proiecţia şi probabilitatea raport
invers proporţional
Secolul 19 finanţele publice clasice
Jumătatea sec. 20 un an mai rezonabil perioada se reduce
în cadrul execuţiei bugetare prin repartizarea pe trimestre a V şi Ch
pub în funcţie de specificul activităţii
!!! până în deceniul 7-8 sec 20 au existat 2 sisteme:
state a căror execuţie bugetară nu coincide cu anul
calendaristic: din motive economice, de tradiţie etc.
state a căror execuţie bugetară coincide cu anul
calendaristic – 1 ian – 31 dec actualmente în 90% - 95% din
statele lumii coincide cu anul calendaristic globalizarea –
relaţiile dintre state trebuie să existe compatibilitate între
activităţi: economice, bugetare, sociale, industriale motive de
ordin practic !!!
1930 România – motive economice: agricultura execuţia
bugetară 1 aprilie – 31 martie
Tradiţie Japonia, SUA –anul bugetar – 1 oct – 31 Sept (şi azi)
7. principiul unitatii monetare: operatiunile bugetare se

exprima in moneda nationala, toate actele juridice şi operaţiile care
privesc banul public sunt realizate, cuantificate în Unitatea
monetară cu putere circulatorie pe teritoriul statului respectiv.
(leul)
8. Realităţii bugetare= propunerile făcute la venituri şi
cheltuieli trebuie să fie cât mai aproape de realitate !!!
Propunerile penru viitor proiecţia şi probabilitatea
raport invers proporţional
9. principiul echilibrului bugetar: V bug ar trebui sa acopere
Ch
teoria deficitului controlat buget deficitar Da situaţie
rezonabilă max 3% PIB
= echilibrul (relaţia) între Venituri şi Cheltuieli
!!! deficitul bugetar controlat
În raport de acest echilibru un buget poate apare în 3 ipostaze:
1) Buget echilibrat problemă teoretică – echilibru perfect
2) excedentar – venituri mai mari
3) deficitar – cheltuieli mai mari
Excedentar – la sfârşitul execuţiei bugetare excedent de bani
!!! situaţia unui buget excedentar este negativă
Deficit situaţii rezonabile max. 3% din PIB Politica de
deficit bugetar a UE max. 3%din PIB
57
Deficit bugetar – L500/2002 parte a ch bug ce depăşeşte v bug
într-un an bugetar.
10. principiul solidaritatii: obliga la ajutorarea unit. adm.-
terit. preum si a pers. fiz aflate-n stare de extrema dificultate prin
alocarea de sume din fondul de rezerva bug. constituit in acest scop
11. principiul autonomiei locale financiare: unit. adm.-terit.
au dr. la resurse fin. suficiente=> se acorda autoritatilor locale dr.
de a stabili nivelul impozitelor si taxelor locale cu respectarea
principiilor generale stabilite de C. fiscal
12. principiul proportionalitatii: resursele financiare ale
comunitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu
responsabilitatile impuse de lege autoritatilor admministratiei
publice locale
13. principiul consultarii: acorda dr. autoritatilor adm. publice
locale de a fi consultate in legatura cu procedura de alocare a
resurselor financiare de la bug.de stat

Proiectele legilor bugetare si proiectele bugetului de stat

se elaboreaza de Guvern prin MFP avand in vedere in
principal urmatoarele criterii:
- prognozele indicatorilor macroeconomici si ai indicatorilor
sociali pt. anul avut in vedere si pt. urmatorii 3 ani
- politicile fiscale si bugetare
- politicile si strategiile sectoriale (ex. reducerea mineritului)
- prevederile acordurilor intl. de natura financiara semnate sau
ratificate
- propunerile ord. pr. de cr., programele de finantare propuse
de ei, propunerile de defalcare si transfer catre bugetele locale
- posibilitatile de finantare a deficitului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor
bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:
a) Elaborarea proiectul bugetului de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
În literatura de specialitate (Raţiu şi Gherghina, 2008, p. 79)

regăsim următorul calendar bugetar:
1. pana la 31 martie se elaboreaza indicatorii macroeconomici si
sociali care se actualizeaza continuu pe parcursul procesului
bugetar
2. pana la 1 mai MFP inainteaza Guv. obiectivele politicii fiscale
si bugetare impreuna cu limitele de Ch gandite pt. fiecare categorie
de ord. pr. de cr.
3. pana la 15 mai Guv aproba obiectivele politicii fiscale si
bugetare si informeaza comisiile pentru buget, finante si banci ale
Parlamentului in legatura cu principalele orientari ale politicii
macroeconomice si finantelor publice
4. pana la 1 iunie ministrul FP transmite tuturor ord. pr. o
scrisoare-cadru care specifica urmatoarele:
a. contextul macroeconomic care tb. avut in vedere la
intocmirea proiectului de buget
b. metodologiile de elaborare a documentelor
c. limitele de Ch pe care si le doreste Guv. a fi respectate
5. pana la 15 iunie MFP comunica ord. pr. limitele de Ch
finalizate
58
6. pana la 15 iulie ord. pr. de cr. au obligatia de a depune la MFP
proiectele bugetelor lor care, insa, tb. insotite de documentatii si
fundamentari. Camerele Parl., cu consultarea Guv., isi aproba
propriile bugete in vederea includerii lor in bug. general. Tot acum,
autoritatile administratiei publice centrale transmit propuneri de
defalcare si transfer din fondurile centrale la bugetele locale. Dupa
centralizarea informatiilor de catre ord. pr. de cr., la nivelul MFP se
poarta discutii intre conducerea MFP si fiecare ordonator. In caz de
divergenta hotaraste Guv. in ansamblu.
7. pana la 1 august proiectele ord. pr. de cr. sunt centralizate la
nivelul MFP
8. pana la 30 septembrie, pe baza acestor proiecte, MFP prezinta
Guv. proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor ord. pr.
Proiectul legii bugetare este insotit de un raport provind situatia
macroeconomica a anului bugetar in cauza si de proiectiile pe
urmatorii 3 ani. Aceste documente se insusesc de catre Guv. si vor
reprezenta politica social-fiscala a acestora.
9. pana la 15 octombrie proiectele bugetelor si proiectul legii
bugetare anuale definitivate la nivelul Guv. se depun la Parl.
4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin

adoptarea Legii bugetare anuale
Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele

legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele eventualelor legi
de ratificare si contul general anual de executie.
MFP furnizeaza Parlamentului, la cererea acestuia,
documentele care reprezinta fundamentarea proiectelor de buget.
Parlamentul adopta legile bugetare anuale si legile de ratificare
elaborate de Guvern in contextul strategiei macroeconomice
asumate de acesta.
In timpul dezbaterii nu pot fi aprobate amendamente la legile
bugetare anuale care ar determina o majorare a deficitului bugetar
fata de proiectiile propuse initial de Guv.
Daca legile bugetare anuale si proiectele de buget depuse în
termen legal nu au fost adoptate de catre Parl. pana cel tarziu la
data de 15 decembrie a anului anterior celui la care se refera
proiectele de buget, Guv. solicita Parl. aplicarea unor proceduri de
urgenta.
Sistemul unitar de bugete, care cuprinde acea lista de bugete
stabilita de Legea finantelor publice, se aproba prin acte specifice,
dupa cum urmeaza:
prin lege: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de
stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe si
bugetele fondurilor externe nerambursabile
prin legi speciale: bugetele institutiilor publice autonome
prin lege ca anexa la bugetele ord. pr. de cr.: bugetele
institutiilor finantate partial din sistemul unitar de bugete
prin actul ord. de cr. ierarhic superior: bugetele institutiilor
publice finantate integral din sistemul unitar de bugete
prin actul organului de conducere, cu acordul ord. de cr.
ierarhic superior: bugetele institutiilor publice finantate integral din
V proprii
prin H.G.: bugetul trezoreriei statului
Bugetul se aproba de Parl. pe 3 componente principale:
pe ansamblu/ parti/ cap./ subcap./ titluri/ art./ alin.
pe ord. pr. de cr.
pe credite pt. actiuni multianuale
59
Estimarile pt. urmatorii 3 ani sunt informatii necesare procesului
de finantare pe termen mediu, dar nu fac obiectul unei autorizari pe
anul in curs.
Daca legile bugetare nu au fost aprobate cu 3 zile inainte de
expirarea exercitiului bugetar, Guv. isi va indeplini sarcinile avand
grija ca limitele lunare de Ch sa nu depaseasca fie:
a) 1/12 din prevederile bugetului anului precedent
b) 1/12 din sumele propuse in proiectul de buget inca neadoptat
daca acestea sunt mai mici decat cele prevazute-n anul anterior
Bugetele locale la nivel judeţean/ municipii/ oraşe/

comune la consiliul judeţenean/ la consiliul local sunt depuse 3
documente:
- proiectul bugetului local
- proiectul Hotărârii de consiliu judeţean pentru aprobarea
Bugetului Local/ proiectul H. Consiliului Local
- rapoartele comisiilor de specialitate
Consiliul judeţenean/ consiliul local se pronunţă asupra
Hotărârii consiliului o trimite înapoi preşedintelui cns jud/
primarului
Legea bugetara anuala
Contine orice legi bugetare si prevede in principal

urmatoarele:
la V: estimarile anului bugetar
la Ch: creditele bugetare aprobate, deficitul/
excedentul bugetar si reglementarile specifice exercitiului
bugetar in cauza
Anexele legilor bugetare cuprind intre altele:
sintezele bugetelor componente ale sistemului unitar
de bugete
bugetele ordonatorilor pr. de cr. si anexele acestora
sumele defalcate din unele V ale bug. de stat si
criteriile de repartizare a acestora catre bugetele locale
V si Ch se grupeaza în buget pe baza clasificatiei bugetare.
V sunt structurate pe capitole si subcapitole, iar Ch pe parti,
capitole, subcapitole, titluri, articole si, uneori, chiar si aliniate. Pt.
ca Ch publ. au o destinatie precisa si limitata.
Nr de salariati si fondul de salariu de baza se aproba distinct
prin anexa la bug. fiecarui ord. pr. de credite. Nr. de salariati
aprobat anual fiecarei institutii publice nu poate fi depasit.
Tot drept anexa la bugetele ord. pr. de cr. se aproba si
programele acestora.
In alte anexe distincte sunt prevazute fondurile externe
nerambursabile
De regula, bugetul de stat include la dispozitia Guv. 2
fonduri cu destinatie speciala:
• fondul de rezerva: se repartizeaza unor ord. pr. de cr. atat la
nivel central cat si la nivel local, pe baza de H.G. pt. finantarea
unor Ch urgente sau neprevazute
• fondul de interventie: se repartizeaza tot unor ord. pr. atat la
nivel central cat si local, tot pe baza de H.G., insa pt. finantarea
unor actiuni urgente in vederea inlaturarii efectelor unor calamitati.
Exista o anumita flexibilitate intre aceste 2 fonduri, fiind
posibil ca pe parcursul anului bugetar fondul de interventie sa fie
majorat cu resurse din fondul de rezerva in functie de necesitatile
concrete.
60
Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni

prin care se realizeaza urmatoarele etape:
repartizarea pe trimestre a V si Ch publice
executia de casa bugetara
realizarea V
efectuarea Ch
incheierea executiei bugetare
Procedura executiei bugetare se deruleaza cu respectarea
urmatoarelor principii:
1. legile bugetare anuale aproba creditele bugetare pt. Ch
exercitiului bugetar si structura functional-econ. a acestora
2. creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata unui
exercitiu bugetar
3. alocatiile pt. Ch de personal nu pot fi majorate, dar nu pot fi
nici neutilizate si virate-n vederea utilizarii la alte articole de Ch
4. de principiu, creditele bugetare aprobate unui ordonator pr. de
credite nu pot fi virate si utilizate pentru finantarea altui ordonator
principal de credite
5. tot de principiu, creditele bug. aprobate la un capitol nu pot fi
utilizate pt. finantarea altui capitol
6. modificare destinatiei creditelor bugetare este permisa numai in
cazuri expres prevazute de lege
Etape:
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare
Conform principiului anualităţii execuţiei bugetare
coroborat cu principiul realităţii (calculul probabilităţii) de facto
în cadrul execuţiei bugetare realizarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor se repartizează pe trimestre în funcţie de specificul
activităţilor social-economice (pe domenii de activitate –
învăţământ, sănătate, construcţii).
V si Ch aprobate in cadrul sistemului unitar de bugete se
repartizeaza pe trimestre in functie de anumite criterii:
- termenele legale de incasare ale V;
- termenele si posibilitatile de asigurare a surselor de finantare
a deficitului bugetar;
- perioada in care e necesara efectuarea Ch bugetare.
Aprobarea repartizarii se realizeaza de Ministerul Finantelor
Publice (MFP) si de ordonatorii de credite. In temeiul L 500/2002
se observa ca MFP dispune repartizarea pentru majoritatea
destinatiilor.
Ordonatorii principali de credite aproba repartizarea pentru
subdiviziunile clasificatiei bugetare pentru care nu decide MFP, pt.
bugetele proprii si pt. bugetele ordonatorilor secundari si/ sau
tertiari, dupa caz.
Execuţia de casă bugetară presupune acte şi operaţiuni
de încasare, păstrare şi eliberare a mijloacelor băneşti din bugetul
de stat (B.P.) - [sub aspect tehnic], reprezintă un complex de
operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi plata
cheltuielilor bugetare.
Încasarea „realizarea B.P.”/încasarea la buget a veniturilor
bugetare şi „virarea” la buget - în cadrul stopajului la sursă
Păstarea într-un cont al Trezoreriei la BNR
61
Eliberarea mijloacelor băneşti către destinaţia prevăzută de lege
cheltuielile publice
Execuţia de casă bugetară se realizează prin Trezoreria
Statului (pe baza unor norme specifice emise de MEF) care
asigură:
1. încasarea veniturilor bugetare;
2. efectuarea cheltuielilor bugetare în limita creditelor bugetare
şi destinaţiilor aprobate;
3. efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria
publică internă şi externă rezultată din împrumuturile contractate
direct sau garantate de către stat;
4. efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor
administraţiei publice.
Instituţiile publice efectuează operaţiuni de încasare şi plăţi
prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi
au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi
disponibilităţi.
!!! Este interzis institutiilor publice sa deruleze operatiuni de
incasari si plati prin banci comerciale.
Trezoreria statului este o instituţie de tip bancar, instituţia
financiară, prin care statul asigură efectuarea operaţiunilor de
încasări şi plăţi privind fondurile publice.
Statul garantează efectuarea operaţiunilor financiare prin
trezoreria statului în condiţii de siguranţă şi legalitate, precum şi
păstrarea integrităţii disponibilităţilor băneşti.
Contul curent general al Trezoreriei Statului funcţionează la
Banca Naţională a României şi este deschis în numele (1.)
Ministerului Economiei şi Finanţelor şi (2.) al unităţilor Trezoreriei
Statului din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice
judeţene, a Municipiului Bucureşti şi ale administraţiilor finanţelor
publice ale sectoarelor Municipiului Bucureşti.

Presupune în concret încasarea la Buget a sumelor de
bani prevăzute în bugetului de stat.
Sumele provin din diferite venituri stabilite prin lege doar
Parlamentul poate reglementa şi institui veniturile publice
(veniturile ordinare – fiscale, nefiscale, parafiscale; veniturile
extraordinare)
Principiile care stau la baza realizării veniturilor bugetare:
1) obligaţia realizării veniturilor la termenele şi în cuantumul
legal repartizarea pe trimestre;
Pentru neplata la termen există o sacţiune specifică – care ţine
de răspunderea patrimonială – prin majorări de întârziere, dobânzi
şi penalităţi de întârziere (reglementate de Codul fiscal)
2) veniturile prevăzute în buget reprezintă obligaţii minime –
pentru autorităţile statului (mai puţin nu).
În realizarea veniturilor bugetare sunt necesare o serie de acte
şi operaţiuni, următoarele etape:
1. identificarea veniturilor şi bunurilor impozabile sau
taxabile şi stabilirea (calcularea) obligaţiilor bugetare datorate;
2. încasarea propriu-zisă a veniturilor bugetare;
De regulă, încasarea ar trebui să se facă prin plata realizată
voluntar de către contribuabil, după caz: (1.) în numerar, (2.) prin
transfer bancar şi (3.) aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile.
3. urmărirea realizării (încasării) veniturilor bugetare se
realizează de către organele care au dreptul de a încasa astfel de
venituri în situaţia în care contribuabilul nu îşi îndeplineşte
62
obligaţiile de plată la termenele prevăzute de lege, precum şi de
către organele care nu încasează direct veniturile bugetare, adică
MEF prin Agenţia Naţională de administraţie Fiscală şi organele
financiare locale de pe lângă primării şi prefecturi.
În procesul încasării veniturilor bugetare pot apărea venituri
încasate fără să se cunoască veriga bugetară căreia îi sunt
destinate sau subdiviziunea clasificaţiei bugetare în care trebuie
înscrise. Aceste venituri se înregistrează provizoriu într-un cont
de venituri neclarificate, urmând ca într-un termen rezonabil
(aproximativ o lună) situaţia lor să fie clarificată şi să fie
înregistrate în conturile bugetare respective. În cazul în care nu se
reuşeşte identificarea conturilor în cauză, acestea vor fi trecute în
contul “încasări din diverse alte surse” ale bugetului de stat.

Reprezintă repartizarea banului public de la buget
către destinaţiile legale prevăzute prin alocaţii bugetare
(credite bugetare)
Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele
alocate de la buget din BP conform destinaţiei legale.
alocarea spre destinaţiile legale a B.P.
Principiile care guvernează efectuarea cheltuielilor publice:
1) obligaţia efectuării cheltuielilor publice conform
destinaţiei legale;
Per a contrario schimbarea neprevăzută de lege a destinaţiei
BP duce la tragerea răspunderii juridice prin infracţiunea de
deturnare de fonduri, diferită de infracţiunea de delapidare.
Există situaţii obiective prevăzute de lege – excepţii:
transferarea, virarea, suplimentarea, anticiparea, blocarea, anularea.
2) cheltuielile publice reprezintă obligaţii maxime.
Finanţarea de la bugetul de stat reprezintă alocarea de

fonduri băneşti necesare entităţii finanţate pentru îndeplinirea
unor activităţi social-economice, acestea sunt sume primite cu
titlu gratuit şi nerambursabile.
Finanţarea de la bugetul de stat prezintă următoarele
particularităţi:
a) beneficiază de alocaţiile bugetare numai înteprinderile şi
instituţiile publice;
b) scopul pentru care sunt alocate fondurile bugetare este bine
precizat prin lege: pentru acţiuni social-culturale, activităţi
economice, cercetarea ştiinţifică fundamentală, apărare,
funcţionarea aparatului de stat.
Schimbarea destinaţiei fondurilor în afara prevederilor legii
bugetare anuale este calificată de legea penală ca întrunind
elementele infracţiunii de deturnare de fonduri.
c) fondurile bugetare se acordă beneficiarilor cu titlu gratuit,
adică fără echivalent;
d) creditele (alocaţiile) acordate în sistemul bugetar nu se
rambursează, aceste sume nu se mai restituie.
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg

următoarele faze:
a) angajament;
b) lichidare;
c) ordonanţare;
d) plată.
!!! Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării
63
atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de
credite bugetare de atribuţiile persoanelor care au calitatea de
contabil.
Operaţiiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării
cheltuielilor bugetare sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi
se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale
instituţiei publice.
Plata cheltuielilor bugetare este asigurată de şeful
compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor
disponibile.
Efectuarea plăţilor se face în limita creditelor bugetare
aprobate, numai pe bază de documente justificative şi numai după
ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate conform legii.
Angajamentul constituie o fază în procesul de execuţiei
bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar
putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice. Îndeplineşte
calitatea de angajament orice contract sau document similar din
care rezultă obligaţii de plată în sarcina sectorului public.
Lichidarea este o fază care presupune verificarea pe baza
documentelor justificative existenţa unui angajament, existenţa
unei sume datorate şi exigibilitatea sumei datorate.
Ordonanţarea constituie o fază în care se confirmă
următoarele aspecte:
1. faptul că livrările de bunuri, prestările de servicii sau
executările de lucrări, după caz, au fost efectuate conform
contractului şi
2. faptul că plata poate fi realizată.
Plata cheltuielilor bugetare este o fază în procesul execuţiei
bugetare care reprezintă actul final prin care instituţia publică îşi
achită obligaţiile financiare faţă de terţe persoane care, după caz,
au furnizat un bun, au executat o lucrare sau au prestat un serviciu.
Pe cale de exceptie de la principiile L 500/2002, se permite
Guv. la propunerea ministrului Fin. Publ. sa stabileasca anumite
actiuni si categorii de Ch pt.care se pot efectua plati in avans.
Plati in avans – 2 conditii:
- avansul anual sa nu depaseasca 30% din valoarea anuala a
lucrarilor, serviciilor etc.
- pana la 31 dec. a anului bugetar in care s-a acordat plata-n
avans, sumele reprezentand avansuri sa fie justificate prin bunuri,
servicii sau lucrari, in functie de contract. In situatia in care sumele
platite-n avans nu sunt justificate pana la sfarsitul anului bugetar,
acestea tb. recuperate de catre autor. publica care le-a acordat si vor
fi restituite bugetelor de unde provin. Recuperarea sumelor
nejustificate se face cu perceperea de penalitati calculate de la data
acordarii avansului si pana la data recuperarii.

Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice
cu personalitate juridică care au dreptul de a folosi, utiliza
şi/sau repartiza alociţiile bugetare.
În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local,
ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei categorii:
1) principali
2) secundari
3) terţiali
Ordonatorii:
- principali: ministrii, conducatorii organelor de specialitate ale
adm. publ. centrale, conducatorii altor autoritati publice si
64
conducatorii institutiilor publ. autonome
! Prin legi speciale pot fi desemnati ca ord. pr. de cr. : secretarii
generali sau alte persoane. Ord. pr. de cr. pot delega in tot sau in
parte aceasta calitate altor persoane, dar e esential ca actul de
delegare sa mentioneze limitele si conditiile delegarii.
- secundari si tertiari conduc entitati cu personalitate juridica,
entitati care se gasesc in subordinea ord. pr. de cr.
!!! În funcţie de organizarea aparatului de stat în cadrul
execuţiei bugetare se pot întâlnii toate categoriile (P+S+T) sau doar
două dintre ele putând lipsii secundarii (P+T – unde există 2
structuri) de regulă în cadrul Bugetului local
Atributiile ordonatorilor de credite:
Ord. pr. de cr.bug repartizeaza cr.bug si pt. bug. propriu, si pt.
entitatile din subordine. La momentul repartizarii, ord. pr. retin
10% din sumele aprobate pt. asigurarea unei executii bug. prudente.
De la acest principiu exista exceptii – Ch de personal si Ch care
decurd in obligatii internaţionale. Sumele reprezentand 10% vor fi
insa repartizate in trimestrul.II dupa analizarea de catre ord. pr. a
executiei bugetare din trimestrul I.
Ord. sec. isi repartizeaza propriul buget si bug. din subordine
fara a putea retine o parte din sume.
Ord. tertiari doar utilizeaza sumele.
!!! Ord. de cr. au obligatia de a angaja si utiliza creditele bug. in
limitele prevazute si conform destinatiei.
Ord. raspund in principal de urmatoarele:
realizarea V
angajarea, lichidarea si ordonantarea Ch
angajarea si utilizarea creditelor bugetare
pastrarea integritatii bunurilor apartinand entitatii pe care o
conduc
organizarea si tinerea la zi a contabilitatii
organizarea si monitorizarea sistemului referitor la achizitiile
publice
organizarea si tinerea la zi a situatiei patrimoniului entitatilor pe
care le conduc.
Modificarea destinatiei crededitelor bugetare reprezintă

exceptie de la principiul conform caruia creditele bugetare
aprobate pt. un ord. pr. nu pot fi utilizate de un alt ord. pr. dupa
cum nici cred.bug aprobate la un capitol, de principiu, nu pot fi
utilizate pt. finantarea altui capitol.
Situaţii (excepţii):
A. Virarile de credite bugetare = operatiuni de trecere a
sumelor bugetare neutilizate de la subdiviziuni ale clasificatiei
bugetar, unde sunt disponibile, la subdiviziuni unde sunt
insuficiente.
Virarile sunt permise de la un capitol la altul sau intre programe
cu respectarea urmatoarelor conditii:
1. incepand cu trimestrul III al exercitiului bugetar
2. cu acordul MFP
3. cu cel putin 1 luna inainte de angajarea Ch
4. in limita a 10% din prevederile capitolului bugetar si 5% din
prevederile programului
Virarile trebuie sa respecte prevederile legilor bugetare si ale
legilor de rectificare. Sunt interzise virarile de credite bug. de la
capitolele care au fost majorate din fondurile aflate la dispozitia
65
Guv.
B. Transferurile de credite bugetare= in situatia in care in

timpul exercitiului bugetar au loc treceri de unitati, actiuni sau
sarcini de la un ord.pr. de cr. la un alt ord. pr. sau de la un articol
la altul in cadrul aceluiasi ord.
MFP este autorizat sa opereze modificari necesare in structura
bug. ord. pr. si in structura bug. de stat fara afectarea echilibrului
bugetar.
C. Suplimentarea creditelor bugetare= legile bug. anuale

prevad posibilitatea de suplimentare de fonduri pe actiuni,
obiective si ord. pr. in functie de evolutia anumitor indici de preturi
sau pt. cazuri exceptionale.
Suplimentarea se produce la propunerea ord. pr. si cu aprobarea
MFP. In acest scop au fost reglementate si cele 2 fonduri specifice
aflate la dispozitia Guv.
D. Anticiparea creditelor bugetare

Pentru finanţarea unor acţiuni social-culturale şi acoperirea
unor cheltuieli economice de interes local, organele de decizie ale
unităţilor administrativ-teritoriale pot încuviinţa utilizarea unor
fonduri de până la 50% din sumele încasate din veniturile
proprii ale bugetelor locale respective peste cele aprobate
E. Blocarea alocaţiilor bugetare intervine în situaţii de

suspiciune folosirea şi destinaţia Banului Public, pentru evitarea,
prevenirea, pagubelor, prejudiciilor legate de folosirea B.P., este
posibil până la finele trimestrului III – 30 sept. de ce?
Intervine anularea [Delapidare <> deturnare de fonduri]
F. Anularea creditelor bugetare= ord. pr. de cr. au obligatia

de a analiza lunar si de a propune MFP anularea creditelor
aferente sarcinilor desfiintate sau amanate.
Pentru sfarsitul anului bugetar termenul limita de transmitere a
propunerilor de anulare e 10 dec. Cu creditele bugetare anulate se
majoreaza fondul de rezerva aflat la dispozitia Guv.
Anularea creditelor bugetare se dispune de drept (prin
efectul legii 500/2002) pentru sumele alocate de la buget care nu
au fost folosite, cheltuite, până la finele execuţiei bugetare – 31
dec.
!!! sumele anulate nu mai pot fi folosite cu aceeaşi destinaţie
anul următor vor reprezenta venit la bugetul pe anul următor
!!!
Există excepţii de la anularea de drept a alocaţiilor bugetare:
1) nu se anulează cheltuielile pentru lucrările executate,
finalizate, dar nedecontate până la 31 dec., pentru aceste situaţii
obiective se pot face plăţi pe seama bugetului pe anul trecut dar în
prima lună a anului viitor !!!
2) nu sunt anulate sumele din fondurile speciale destinaţii
special sumele se raportează cu aceiaşi destinaţie în execuţia
bugetară viitoare
implică un nr mai mare de ani
această excepţie are caracter teoretic deoarece legea 500/2002
nu reglementează fonduri speciale
66
Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de
finalizare a procedurii bugetare in ansamblu. Ea se concretizeaza
in contul general anual de executie bugetara.
Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit
de MFP pe baza situatiilor financiare prezentate de ord.pr. de cr.,
avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de casa a
bugetului de stat, bug. asig.soc. de stat si al fondurilor speciale.
Ord.pr. de cr. au obligatia sa redacteze si sa anexeze la situatiile
financiare mentionate rapoarte anuale de performanta in care se
prezinta pe fiecare program:
obiectivele stabilite initial
rezultatele preconizate
rezultatele obtinute concret
indicatorii si consturile asociate
situatia angajamentelor legale
Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare
Parlamentului conturile anuale de execexecuţie pana la 1 iulie a
anului urmator celui de executie. Conturile se aproba prin lege
dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.
Structura conturilor anuale de executie a bugetelor
In temeiul legii, conturile anuale de exec.ale bug.de stat,
bug.asig.soc. de stat, fondurilor speciale, bug.ord.de cr. vor
cuprinde:
a) La V: -prevederile bug.initiale
prevederile bug.definitive
incasarile realizare
b) La Ch:-creditele bug.initiale
cr.bug. definitive
platile efectuate
Contul gen. de exec. a datoriei publice este intocmit de catre

MFP si e anexat la contul gen.anual de exec.a bug.de stat.
Contul datoriei publice cuprinde contul datoriei publice
interne, externe directe a statului si situatia garantiilor
guvernamentale pt.credite interne si externe contractate de diferite
pers.jur.
Excedentul sau deficitul bug.se stabileste ca diferenta intre V
incasate si platile efectuate pana la sfarsitul anului bug. Daca se
inregistreaza excedente, acestea vor diminua din deficitele anilor
precedenti.
Principii ale incheierii executiei bugetare:

1. exec.bug.se incheie pana la 31 decembrie a fiecarui an
2. orice V neincasat si orice Ch angajata, lichidata, ordonantata si
neplatita pana la 31 dec. se vor incasa, plati in contul bugetului pe
anul urmator
3. creditele bug. neutilizate pana la inchiderea anului se anuleaza
de drept
4. disponibilitatile din fondurile externe nerambursabile si din cele
destinate cofinantarii contributiei financiare a UE ramase la
sfarsitul executiei bugetare in conturile structurilor de
implementare se raporteaza in anul urmator.
In cazul bug.asig.soc. de stat si bugetele fondurilor speciale
echilibrate prin subventii de la bug.de stat, eventualele excedente se
vor repopulariza cu bug.de stat in limita subventiilor primite.
67
Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parl.,
Curtea de Conturi, MFP, instantele de judecata de dr.comun.
Trei forme de control privind execuţia bugetară:
1) politic Parlamentul 1) cu ocazia aprobării contului
general şi anual
2) în timpul anului de execuţie bugetară interpelări
3) moţiunea simplă şi de cenzură
4) controlul ad-hoc în teritoriu a fiecărui parlamentar
2) financiar extern specializat control ulterior – Curtea de
Conturi
3) financiar intern specializat auditul public intern
fiecare instituţie publică are un department propriu de audit intern.
Parlamentul exercita un control politic pe baza

documentatiei de la Guv.in cursul anului bugetar. Controlul se
poate exercita la cerere/ oficiu si urmareste evolutia exec.bug. atat
cu privire la realizarea V, cat si cu privire la efectuarea Ch.
Parl. Rom. exercita un control financiar anterior şi ulterior si
verifica constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor publice.
Curtea de Conturi prezinta Parl. anual un raport asupra
conturilor de gestiune ale bunului public din exercitiul bugetar
expirat. Raportul va menţiona si eventualele nereguli constatate.
Pt.a asigura o autonomie decizionala pt. Curtea de Conturi prin lege
membri ei sunt independenti si inamovibili. financiar extern
specializat
!!!!! financiar intern specializat auditul public intern
fiecare instituţie publică are un department propriu de audit intern
MFP exercita un control administrativ-financiar. Acest
control se exercita prin organe de specialitate si urmareste modul de
realizare a V, realizarea Ch, limitarea Ch de functionare, eliminarea
Ch considerate inoportune sau neeconomice, utilizarea fondurilor
conform destinatiei.
Organele de inspectie vor avea in vedere pe de o parte
volumul cr.bug.aprobate prin legile bug.anuale si eventualele
sesizari realizate de org.de control financiar, judiciare, inclusiv
jurnalele mijl. de comunicare in masa.
Cu prilejul controlului organele de inspectie verifica anumite
obiective:
incadrarea Ch bug.in limitele sumelor si conturilor repartizate
si respectarea cu strictete a destinatiei acestora
repartizarea de catre ord.de cr. a alocatiei bug.la termenele si in
cuantumul prevazut de lege
efectuarea Ch bug. cu respectarea normelor si dispozitiilor
legale specifice de aprobare a Ch
modul in care se actioneaza pentru restrangerea Ch la volumul
necesar cu eliminarea Ch inoportune
modul in care actioneaza institutiile publice care se
autofinanteaza pt.realizarea V propuse. Se urmareste cresterea
nivelului si posibilitatilor de autofinantare.
Se controleaza gradul de dotare cu obiecte de inventar si
mijloace fixe, situatia reala a patrimoniului
68
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile si
cheltuielile pentru o perioada determinata de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de bugete distincte care
sunt elaborate, aprobate si executate in conditii de autonomie.
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care se gestionează banul public.
Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă), unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“
desemnau o pungă din piele sau o pungã de bani (pentru cheltuielile cotidiene).
Literatura de specialitate reţine următoarele teorii ceea ce priveşte natura juridică a sistemului bugetar:
act administrative
lege propriu-zisa
lege si act administrative
act de planificare financiara
principalul plan financiar al statului care se bucura de caracter executoriu are natură juridică de lege
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului care cuprinde indicatori financiari
privind modul de realizare al V si al Ch statului.
Cum Parlamentul nu poate sa aplice procesul de adoptare a legilor unui document al cărui continut nu
are trasaturile normei jur., ci reprezinta doar un plan format, în principal, din indicatori de plan care sunt
aleatorii, susceptibili de modificare pe perioada de plan, leguitorul dezbate si adopta Legea bugetara anuală
de aprobare a sistemului bugetar.
Astfel, printr-un subterfugiu de tehnica juridică se confera sistemului bugugetar, care ramane în esenţă
un plan, forţa obligatorie a normei de drept sistemul bugetar are natura juridică de lege.
Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul veniturilor şi cheltuielilor publice.
Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un document unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de
bugete sistemului bugetar, fiind format din anumite verigi care formează un ansamblu coerent denumit
structura bugetara.
In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui star unitar si cuprinde:
3. la nivel central:
a. bugetul de stat
b. bugetul asigurarilor sociale de stat
c. bugetele fondurilor speciale
d. bugetul trezoreriei statului
e. bugetele institutiilor publice autonome
f. bugetele institutiilor publice finantate integral/ partial din bugetul de stat, bug. asigurarilor sociale de stat
si bugetele fondurilor speciale, dupa caz
g. bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii
h. bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate/ garantate de stat si a caror rambursare,
dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice
i. bugetul fondurilor externe nerambursabile
In cadrul bugugetului administratiei publice centrale se prevad distinct bugetul Senatului, Camerei
Deputatilor, Presedintelui, Guvernului si al altor institutii care nu au organe ierarhice superioare (SRI, ICCJ,
BNR, TVR)
4. la nivel local:
bugetele locale ale UAT care au personalitate juridica (fiecare are un buget propriu, in conditii de
autonomie)
România are un nr. de bugete locale = cu nr. UAT existente, câte judeţe, municipii, Municipiul
Bucureşti, sectoarele M.Buc., oraşe, comune există.
Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de
organele de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar.
Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani calendaristici.
Etape:
elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului bugetar)
69
aprobarea acestora
execuţia bugetară
încheierea exerciţiului bugetar
Principiile procedurii bugetare sunt:
principiul universalităţii;
principiul neafectării veniturilor publice;
principiul publicităţii;
principiul unităţii;
specializării bugetare;
principiul anualităţii execuţiei bugetare;
principiul unităţii monetare;
realităţii bugetare;
principiul echilibrului bugetar;
principiul solidarităţii;
principiul autonomiei locale financiare;
principiul proporţionalităţii;
principiul consultării.
Etapele procedurii bugetare
1) Elaborarea proiectului sistemului bugetar
Proiectele legilor bugetare si proiectele bugetului de stat se elaboreaza de Guvern prin MFP avand in
vedere in principal urmatoarele criterii:
prognozele indicatorilor macroeconomici si ai indicatorilor sociali pt. anul avut in vedere si pt. urmatorii
3 ani
politicile fiscale si bugetare
politicile si strategiile sectoriale (ex. reducerea mineritului)
prevederile acordurilor intl. de natura financiara semnate sau ratificate
propunerile ord. pr. de cr., programele de finantare propuse de ei, propunerile de defalcare si transfer catre
bugetele locale
posibilitatile de finantare a deficitului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:
a) Elaborarea proiectul bugetului de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
2) Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele
eventualelor legi de ratificare si contul general anual de executie.
Daca legile bugetare anuale si proiectele de buget depuse în termen legal nu au fost adoptate de catre
Parl. pana cel tarziu la data de 15 decembrie a anului anterior celui la care se refera proiectele de buget, Guv.
solicita Parl. aplicarea unor proceduri de urgenta.
Legea bugetara anuala contine in principal urmatoarele:
la V: estimarile anului bugetar
la Ch: creditele bugetare aprobate, deficitul/ excedentul bugetar si reglementarile specifice
exercitiului bugetar in cauza
Anexele legilor bugetare cuprind intre altele:
sintezele bugetelor componente ale sistemului unitar de bugete
bugetele ordonatorilor pr. de cr. si anexele acestora
sumele defalcate din unele V ale bug. de stat si criteriile de repartizare a acestora catre bugetele locale
Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni prin care se realizeaza urmatoarele etape:
repartizarea pe trimestre a V si Ch publice
executia de casa bugetara
realizarea V
efectuarea Ch
incheierea executiei bugetare
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare Conform principiului anualităţii
execuţiei bugetare coroborat cu principiul realităţii (calculul probabilităţii) de facto în cadrul execuţiei
bugetare realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor se repartizează pe trimestre în funcţie de specificul
activităţilor social-economice (pe domenii de activitate – învăţământ, sănătate, construcţii).
70
Execuţia de casă bugetară presupune acte şi operaţiuni de încasare, păstrare şi eliberare a mijloacelor
băneşti din bugetul de stat (B.P.) - [sub aspect tehnic], reprezintă un complex de operaţiuni care se referă la
încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor bugetare.
Execuţia de casă bugetară se realizează prin Trezoreria Statului.
Instituţiile publice efectuează operaţiuni de încasare şi plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei
statului în a căror rază îşi au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi disponibilităţi.
Este interzis institutiilor publice sa deruleze operatiuni de incasari si plati prin banci comerciale.
Contul curent general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a României şi este deschis
în numele (1.) Ministerului Economiei şi Finanţelor şi (2.) al unităţilor Trezoreriei Statului din cadrul
direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, a Municipiului Bucureşti şi ale administraţiilor finanţelor
publice ale sectoarelor Municipiului Bucureşti.
Realizarea veniturilor bugetare Presupune în concret încasarea la Buget a sumelor de bani prevăzute
în bugetului de stat.
În realizarea veniturilor bugetare sunt necesare o serie de acte şi operaţiuni, următoarele etape:
1. identificarea veniturilor şi bunurilor impozabile sau taxabile şi stabilirea (calcularea) obligaţiilor bugetare
datorate;
2. încasarea propriu-zisă a veniturilor bugetare;
3. urmărirea realizării (încasării) veniturilor bugetare se realizează de către organele care au dreptul de a
încasa astfel de venituri în situaţia în care contribuabilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată la termenele
prevăzute de lege.
Efectuarea cheltuielilor bugetare Reprezintă repartizarea banului public de la buget către destinaţiile
legale prevăzute prin alocaţii bugetare (credite bugetare)
Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele alocate de la buget din BP conform destinaţiei
legale.
Finanţarea de la bugetul de stat reprezintă alocarea de fonduri băneşti necesare entităţii finanţate pentru
îndeplinirea unor activităţi social-economice, acestea sunt sume primite cu titlu gratuit şi nerambursabile.
Finanţarea de la bugetul de stat prezintă următoarele particularităţi:
a) beneficiază de alocaţiile bugetare numai înteprinderile şi instituţiile publice;
b) scopul pentru care sunt alocate fondurile bugetare este bine precizat prin lege: pentru acţiuni social-
culturale, activităţi economice, cercetarea ştiinţifică fundamentală, apărare, funcţionarea aparatului de stat.
Schimbarea destinaţiei fondurilor în afara prevederilor legii bugetare anuale este calificată de legea penală
ca întrunind elementele infracţiunii de deturnare de fonduri.
c) fondurile bugetare se acordă beneficiarilor cu titlu gratuit, adică fără echivalent;
d) creditele (alocaţiile) acordate în sistemul bugetar nu se rambursează, aceste sume nu se mai restituie.
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
a) angajament;
b) lichidare;
c) ordonanţare;
d) plată.
Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică care au dreptul de a
folosi, utiliza şi/sau repartiza alociţiile bugetare.
În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local, ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei
categorii: 1) principali; 2) secundari; 3) terţiali.
Modificarea destinatiei creditelor bugetare reprezintă exceptie de la principiul conform caruia creditele
bugetare aprobate pt. un ord. pr. nu pot fi utilizate de un alt ord. pr. dupa cum nici cred.bug aprobate la un
capitol, de principiu, nu pot fi utilizate pt. finantarea altui capitol.
Excepţii: Virarile de credite bugetare; Transferurile de credite bugetare; Suplimentarea creditelor
bugetare; Anticiparea creditelor bugetare; Blocarea alocaţiilor bugetare; Anularea creditelor bugetare.
Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de finalizare a procedurii bugetare in
ansamblu. Ea se concretizeaza in contul general anual de executie bugetara.
Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit de MFP pe baza situatiilor financiare
prezentate de ord.pr. de cr., avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de casa a bugetului de
stat, bug. asig.soc. de stat si al fondurilor speciale.
Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare Parlamentului conturile anuale de execexecuţie pana la 1
iulie a anului urmator celui de executie. Conturile se aproba prin lege dupa verificarea acestora de catre
Curtea de Conturi.
Contul geneneral de execuţie a datoriei publice este intocmit de catre MFP si e anexat la contul
gen.anual de exec.a bug.de stat.
71
Contul datoriei publice cuprinde contul datoriei publice interne, externe directe a statului si situatia
garantiilor guvernamentale pt.credite interne si externe contractate de diferite pers.jur.
Controlul execuţiei bugetare
Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parl., Curtea de Conturi, MFP, instantele de
judecata de dr.comun.
Cu prilejul controlului organele de inspectie verifica anumite obiective:
incadrarea Ch bug.in limitele sumelor si conturilor repartizate si respectarea cu strictete a destinatiei
acestora
repartizarea de catre ord.de cr. a alocatiei bug.la termenele si in cuantumul prevazut de lege
efectuarea Ch bug. cu respectarea normelor si dispozitiilor legale specifice de aprobare a Ch
modul in care se actioneaza pentru restrangerea Ch la volumul necesar cu eliminarea Ch inoportune
modul in care actioneaza institutiile publice care se autofinanteaza pt.realizarea V propuse. Se urmareste
cresterea nivelului si posibilitatilor de autofinantare.
Se controleaza gradul de dotare cu obiecte de inventar si mijloace fixe, situatia reala a patrimoniului
• sistemul bugetar;
• bugetul;
• conţinutul sistemului bugetar;
• părţile componente ale sistemului bugetar;
• principiile procedurii bugetare;
• elaborarea proiectului sistemului bugetar;
• aprobarea sistemului bugetar;
• legea bugetară anuală;
• execuţia bugetară;
• repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
• execuţia de casă bugetară;
• trezoreria statului;
• ordonatorii bugetari/ de credite bugetare;
• alocaţiile bugetare/ creditele bugetare;
• finanţarea de la bugetul de stat;
• deturnarea de fonduri;
• procedura încheierii execuţiei bugetare
• virarile de credite bugetare;
• transferurile de credite bugetare;
• suplimentarea creditelor bugetare;
• anticiparea creditelor bugetare;
• blocarea alocaţiilor bugetare;
• anularea creditelor bugetare;
• contul geneneral anual de execuţie bugetară.
1. Definiţi conceptul sistem bugetar.

2. Ce reprezintă procedura bugetară?
3. De ce titlul de creanţă fiscală este executoriu rin el însuşi?
4. Comentaţi consecinţele schimbării destinaţiei banului public.
5. Comentaţi principiul neafectării veniturilor publice.
72
1. Principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pentru o perioada
determinată de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate şi
executate în condiţii de autonomie reprezintă:
a) realitatea bugetară;
b) execuţia de casă bugetară;
c) sistemul bugetar;
d) Trezoreria statului.
2. Ansamblul de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfăptuite de organele de specialitate în

scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar reprezintă:
a) sistemul bugetar;
b) execuţia de casă bugetară;
c) legea bugetară anuală;
d) procedura bugetară.
3. Natura juridică a sistemului bugetar este de:

a) lege propriu-zisă;
b) are natură juridică de lege;
c) act de planificare financiară;
d) act administrativ.
4. Situaţia în care în timpul exerciţiului bugetar au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un
ordonator principal de credite la un alt ordonator principal sau de la un articol la altul în cadrul aceluiaşi
ordonator reprezintă:
a) virările de credite bugetare;
b) o excepţie privind destinaţia creditelor bugetare;
c) suplimentarea creditelor bugetare;
d) transferurile de credite bugetare.
5. Printre principiile procedurii bugetare nu se regăşeşte:

a) principiul anualităţii execuţiei bugetare;
b) principiul legii bugetare anuale;
c) realitarea bugetară;
d) principiul neafectării veniturilor publice.
73

• Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice
• Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
Veniturile şi cheltuielile publice
5.1. Introducere
5.3.1.2.2. Taxele
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului
74
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice
şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare
5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat
5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice
5.1. Introducere
Constituţia României statuează „cetăţenii au obligaţia să

contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice” la art.56
alin.1.

învăţare
– cunoașterea modalităţilor de constituire a banului public;
– cunoașterea modalităţilor de folosire a banului public;
– definirea conceptelor de venituri publice şi de cheltuieli

publice.

precum veniturile publice; veniturile publice ordinare;
veniturile publice extraordinare; impozitele; taxele;
contribuţiile; datoria publică; datoria publică
guvernamentală; datoria publică locală; serviciul datoriei
publice; instrumentele datoriei publice; cheltuielile
publice; cheltuieli în domeniul social; cheltuieli pt.
cercetare-dezvoltare; cheltuieli militare; cheltuieli
pt.funcţionarea aparatului de stat; cheltuieli pt. finanţarea
75
activităţii economice;
– studenţii vor putea să identifice situaţiile când se apelează
la veniturile publice extraordinare;
– studenții vor cunoaște instrumentele datoriei publice;
– studenţii vor cunoaşte modalităţile de valorificare a banului

public.
Pentru unitatea de învăţare Veniturile şi cheltuielile publice, timpul

alocat este de 7 ore.

Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti
ale statului, fiind un indicator financiar, în cadrul bugetelor, care
desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia
statului. Acestea se înscriu în Bugetul de stat cu sumele lor
minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.
a) veniturile ordinare sunt reprezentate de impozite, taxe,
contribuţii sociale şi contribuţii la fondurile speciale
extrabugetare, reprezentând venituri ordinare planificate fie prin
Bugetul de Stat şi prin Bugetele locale, fie prin Bugetul
Asisurărilor Sociale de Stat (- contribuţiile sociale);
precum şi venituri ordinare având caracter nefiscal
veniturile statului din dividende, dobânzi, vânzarea acţiunilor sau
activelor dinpatrimoniul privat al statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale;
redevenţele din concesionarea bunurilor aparţinând domeniului
public;
venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privaţi,
cum ar fi închirierea, asocierea în participaţie, parteneriatul public-
privat.
b) veniturile extraordinare sunt reprezentate de

împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi
bonurile de tezaur (datoria publică); precum şi împrumuturile
acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului, împrumuturile
temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor
publice şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice
76
locale.
precum şi transferurile şi virările de credite bugetare, ce
apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în procesul de
echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).
Impozitul reprezintă o contribuţie bă nească obligatorie şi
cu titlul nerambursabil, datorată , conform legii, bugetului de stat
de că tre persoanele fizice ş i persoanele juridice pentru veniturile
pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.
Trăsături:
impozitul este o contribuţie bănească;
este o contribuţie obligatorie;
impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil;
impozitele sunt datorate conform dispoziţiilor legale;
impozitele sunt datorate de către persoanele fizice şi juridice;
impozitul se datorează pentru veniturile realizate şi bunurile
deţinute.
Trăsătura esenţială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit
căreia sumele concentrate de stat pe calea impozitelor se reîntorc
sub forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi de care beneficiază cei
care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii.
În schimbul impozitelor încasate, statul se obligă şi trebuie să
creeze şi să asigure un cadru general favorabil desfăşurării
activităţilor economice, sociale şi politice în societate, conform
principiului „cine plăteşte impozite are dreptul de a beneficia de
protecţie din partea organelor statului”.
5.3.1.2.2. Taxele
Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie
principală de venituri de la bugetul de stat. Taxa reprezintă plata
efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţii publice.
Taxele se caracterizează prin următoarele trăsături:
reprezintă plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări
efectuate de organe sau instituţii care primesc, întocmesc sau
eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese
legitime ale persoanelor fizice sau juridice;
subiectul plătitor este precis determinat din momentul când
acesta solicită efectuarea unei activităţi din partea unui organ sau
instituţie de stat;
taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor
necesare serviciilor solicitate de diferite persoane, pe când
impozitele se folosesc la acoperirea cheltuielilor generale ale
societăţii;
taxele reprezintă plăţi făcute de persoanele fizice sau juridice
pentru servicii sau lucrări efectuate în mod direct şi imediat
acestora de către organe sau instituţii de stat specializate.
D.p.d.v. teoretic, contribuţiile reprezintă sumele încasate de
diferite întreprinderi sau instituţii publice sau private de la PF sau
PJ, pentru avantaje reale sau potenţiale de care acestea beneficiază.
Prin intermediul acestor contribuţii sunt stabilite forme de
participare parţială a PF sau PJ la acoperirea unor cheltuieli
efectuate de către stat, în finanţarea unor acţiuni sau obiective de
77
care beneficiază aceste categorii de PF sau PJ.
Altfel spus, contribuţiile constituie prelevări obligatorii ale
unor părţi din veniturile PF şi PJ, cu sau fără posibilitatea
obţinerii unei contraprestaţii, constituind resurse pentru
fondurile de asigurare publice.
D.p.d.v. al reglementării legale interne – contribuţiile reprezintă
sume datorate fondurilor speciale extrabugetare.
Codul fiscal regelementează următoarele contribuţii sociale
obligatorii:
a) contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului
asigurărilor sociale de stat;
b) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate
bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări
sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului
național unic de asigurări sociale de sănătate;
d) contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului
asigurărilor pentru șomaj;
e) contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de
stat;
f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor
salariale, datorată de persoanele fizice și juridice care au calitatea
de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind
constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata
creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.
Contribuţiile sunt clasificate şi se regăsesc de obicei astfel:
a) Contribuţiile sociale, care se plătesc lunar:
- contribuţia de asigurări sociale (CAS);
- contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.
b) Contribuţiile la fondurile speciale extrabugetare:
- contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate (CASS);
- contribuţii la Bugetul asigurărilor de şomaj.
De regulă, cota contribuţiiilor este unică plata se face fie
fracţionat, fie unitar.
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de

stat
Principalele impozite datorate bugetului de stat sunt:

impozitul pe profit;
impozitul pe venit;
taxa pe valoarea adăugată;
accizele;
taxele vamale.
a) Impozitul pe profit un impozit direct, datorat de

contribuabili bugetului de stat. Impozitul se calculează asupra
profitului, adică a masei impozitabile stabilite ca urmare a scăderii
cheltuielilor necesare realizării venitului din totalul încasărilor
entităţii supuse impozitării.
Acest impozit priveşte veniturile realizate de persoanele
juridice.
Cota de impozitare este de 16 %.
b) Impozitul pe venit priveşte veniturile realizate de

78
persoanele fizice.
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit legii,
sunt următoarele:
⇒ venituri din activităţi independente (activităţi comerciale,
profesii liberale); ⇒ venituri din salarii; ⇒ din cedarea folosinţei
bunurilor; ⇒ din pensii; ⇒ din activităţi agricole; ⇒ din premii (şi
jocurile de noroc); ⇒ din investiţii.
!!! cota de impozitate este de 16 %, cu unele excepţii -
venituri din transferul proprietăţilor imobiliare (3 %); veniturile
din jocurile de noroc (25 % peste 10. 000 RON);
⇒ venituri din alte surse, definite de prevederile codului fiscal (art.
78) ex.: onorariile din activitatea de arbitraj comercial.
c) Taxa pe valoarea adăugată un impozit indirect,

datorat bugetului de stat. Este un impozit stabilit asupra
consumului, care se regăseşte în preţul final al produsului/ bunului
livrat sau serviciului prestat. Cota generală de impozit este de 24%,
douăcote minime 5% şi 10%. Baza impozabilă este preţul
produsului sau tariful serviciului.
d) Accizele sunt taxe speciale de consum care se

datorează bugetului de stat, ele sunt de două feluri: accize
armonizate şi alte accize. Distincţia dintre cele două categorii se
face în funcţie de obiectul lor, adică în raport de produsele
accizabile provenite din producţia internă sau din import ce
urmează a fi impozabile. Produsele accizabile care fac obiectul de
impunere a al accizelor amortizate sunt: berea, alcoolul etilic,
uleiurile minerale (benzina, motorina, păcura, gazele naturale,
gazul petrolier, etc.) şi electricitatea.
e) Taxele vamale sunt impozite indirecte aplicate asupra

preţului mărfurilor în momentul importului acestora în teritoriul
naţional al României, mai nou în teritoriul Uniunii Europene
(consecinţă a faptului că România este stat membru al U.E.).
Importul constă în intrarea în ţară a mărfurilor străine şi
introducerea acestora în circuitul economic. La importul mărfurilor,
autoritatea vamală realizează procedura de vămuire şi de încasare a
datoriei vamale aferente drepturilor de import, aplicând şi măsuri
de politică comercială.
Începând cu 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii
Europene. Astfel, regimul juridic aplicabil taxelor vamale va fi
acela al unei uniuni vamale, iar România se situează acum la
graniţa externă a Uniunii Europene.
Libera circulaţie a mărfurilor presupune realizarea unei uniuni
vamale care să privească toate categoriile de mărfuri şi să implice
interzicerea între statele membre a taxelor vamale asupra
importurilor şi exporturilor ori a altor taxe având efect echivalent,
adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe şi
eliminarea restricţiilor cantitative sau a masurilor cu efect
echivalent între statele membre.
Astfel, uniunea vamală implică interzicerea în comerţul între
statele membre a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent.
Interzicerea taxelor vamale are o sferă mai largă, aplicându-se,
potrivit art. 24 CE, nu numai mărfurilor care sunt originare dintr-un
stat membru, ci şi şi celor care provin dintr-o ţară terţă, care se vor
afla în liberă circulaţie între statele membre odată intrate în
circuitul comercial comunitar, dacă formalităţile de import au fost
îndeplinite şi orice taxe vamale sau taxe având efect echivalent
79
exigibile, au fost încasate în acel stat membru şi nu au beneficiat de
o reducere totală sau parţială a unor astfel de taxe.
O altă condiţie de existenţă a uniunii vamale este adoptatea
unui tarif vamal comun în relaţiile cu statele terţe, care este
impus la graniţele comunitare.
Orice marfă care urmează să intre pe teritoriul comunitar va
fi supusă acestui tarif, indiferent de ţara de intrare. Taxele vamale
sunt identice, fără a fi necesar a se distinge în funcţie de ziua în
care are loc importul, întrucât protecţia la frontierele externe ale
Comunităţii este aceeaşi, ceea ce diferenţiază uniunea vamală de
simpla zonă de liber schimb ⇒ în care fiecare ţară membră îşi
păstrează propriul ei tarif vamal.
Data de 1 ianuarie 2007 aduce României şi statutul de ţară
situată la graniţa externă a U.E. Astfel, România va fi parte activă
a politicii de cooperarea teritorială europeană la graniţele
externe U.E.
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor

locale
Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale sunt:
impozitul pe clădiri;
impozitul pe teren;
taxa asupra mijloacelor de transport;
impozitul pe spectacole;
taxa hotelieră;
taxe speciale.
Constituie venit la bugetul local sumele provenite din dobânda
pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale, taxele de
timbru prevăzute de lege, taxele extrajudiciare de timbru prevăzute
de lege.
a) Impozitul pe clădiri un impozit anual datorat bugetului

local al unităţii administrativ-teritoriale în care este amplasată
clădirea de către orice persoană fizică / juridică care are în
proprietate o clădire situată în România (venit = reprezintă şi
amenzile şi penalizările aferente impozitului pe clădiri).
În cazul unei clădiri proprietate publică/ privată a statului/ a
unei u. a.-t. concesionată, spre exemplu, ⇒ impozitul pe clădiri
reprezintă sarcina fiscală a concesionarului. !!!
* În cazul proprietarilor persone fizice impozitul pe clădiri
se calculează prin aplicarea cotei de impozitare (care este) de 0,1%
la valoarea impozabilă a clădirii.
* În cazul proprietarilor persoane juridice impozitul pe
clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare cuprisă
între 0,25% şi 1,5% (care se stabileşte prin hotărâre a consiliului
local --- în municipiul Bucureşte de Consiliul General) asupra
valorii de inventar a clădirii.
↓ = valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată
în contabilitatea proprietaruluiclădirii, conform legii.
b) Impozitul pe teren un impozit anual datorat bugetului

local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căruia este situat
terenul de către orice persoană fizică/juridică care are în
proprietate un teren situat în România (venit = reprezintă şi
amenzile şi penalizările aferente impozitului pe teren).
În cazul unui teren proprietate publică/ privată a statului/ a unei
UAT concesionată, spre exemplu, ⇒ legiuitorul a reglementat
taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarului. !!!
80
Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de
metrii pătraţi de teren, rangul localităţii (municipiu, oraş, comună,
etc.) în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de
folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
c) Taxa asupra mijloacelor de transport o taxă anuală

plătită de către orice persoană fizică / juridică care are în
proprietate un un mijloc de transport ce trebuie înmatriculat în
România şi este datorată bugetului local al unităţii administrativ-
teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de
lucru, după caz.
Dacă mijlocul de transport face obiectul unui contract de leasing
financiar taxa se datorează de către locatar.
Taxa se stabileşte avându-se în vedere anumite criterii, cum ar
fi capacitatea cilindrică (a motorului) sau masa totală maximă
autorizată. Codul fiscal reglementează o combinaţie de taxe fixe şi
taxe ad valorem în modalitatea de stabilire a sarcinii fiscale asupra
contribuabilului deţinător al unui mijloc de transport.
d) Impozitul pe spectacole orice persoană care organizează

o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate
distractivă în România are obligaţia de a plăti acest impozit.
Acesta este datorat bugetului local al unităţii administrativ-
teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă
sau altă activitate distractivă.
Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de
impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a
abonamentelor.
Cota de impozit este fie de 2% pt., de exemplu, spectacolele de
teatru, manifestările muzicale, competiţiile sportive interne şi
internaţionale, etc. (cinematograf, circ, operă) şi de 5% pt oricare
altă manifestare artistică.
Sumele plătite de organizator în scopuri caritabile sunt
deductibile.
e) Taxa hotelieră consiliul local poate institui o taxă pt.

şederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia
consiliul local îşi exercită autoritatea.
instituirea nu este obligatorie ( da ⇒ perceperea în
condiţiile Codului fiscal).
se încasează de către personele juridice prin intermediul
cărora se realizează cazarea (unitatea de cazare), odată cu luarea
în evidenţă a personelor cazate.
↓ are obligaţia de a vărsa taxa colectată la bugetul local al
u. a.-t. în raza căreia este situată aceasta.
Cota taxei = între 0.5 % şi 5 % din tariful de cazare se
datorează pt. întreaga perioadă de şedere !!!
⇒ în cazul unităţilor amplasate într-o staţiune turistică taxa
se datorează numai pt. o singură noapte, indiferent de perioada
reală de cazare !!!, iar cota taxei poate varia în funcţie de clasa
cazării în hotel.
f) Constituie venit la bugetul local sumele provenite din:

⇒ dobânda pt. plata cu întârziere a taxelor şi impozitelor locale;
⇒ taxele judiciare de timbru prevăzute de lege;
⇒ taxele de timbru prevăzute de lege;
⇒ taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege.
81
g) Taxe speciale/ taxele parafiscale ( în teoria fiscală)
pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în
interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba
taxe speciale.
cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile
obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea
cheltuielilor efectuate pt. înfiinţarea serviciilor publice locale + pt.
finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare ale acestor
servicii.
!!! se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice
care se folosesc de serviciile publice locale pt. care s-au instituit
taxele respective.
↓ ⇒ într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local,
fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate ⇒ iar
contul de execuţie al acestora se aprobă de consiliul local, judeţean
şi CGMB, după caz.
h) Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

bugetele locale beneficiază de sume defalcate din impozite
reprezentând venituri ale statului.
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale stabileşte
cadrul legal pt. defalcarea unei părţi din sumele primite de bugetul
statului cu titlu de impozit pe venit, pe profit, T.V.A. etc. către
bugetele locale.
(Exemplu) ⇒ din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la
nivelul fiecărei u. a.-t., se alocă lunar, în termen de 5 zile
lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă
de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi
municipiilor, pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii
de impozite, 13% la bugetul propriu al judeţului şi 22% într-
un cont distinct, deschis pe seama consiliului judeţean pt.
echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor
şi judeţului.
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile

Trezoreriei Statului
Pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din

veniturile ordinare se pot utiliza disponibilităţile contului
general al trezoreriei statului. ( finanţându-se temporar cu
prioritate deficitele bugetare din anii precedenţi ale bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului trezoreriei
statului dinexerciţiul curent )
↓ pt. finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale
bugetului de stat, nefinanţate prin împrumuturi de stat;
finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale
bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu
această destinaţie;
finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului trezoreriei statului
dinexerciţiul curent.
* Disponibilităţile rămase neangajate în contul cerent general
al trezoreriei statului, după finanţarea cu prioritate a acestor deficite
bugetare, mai pot fi utilizate, spre exemplu, pentru: acordarea
de împrumuturi pt. acoperirea golurilor temporare de casă, ca
82
urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor
locale, precum şi ale bugetelor fondurilor speciale, cu termen de
rambursare în cursul aceluiaşi exerciţiu bugetar, acordarea altor
împrumuturi pe bază de hotărâre a Guvernului, etc.
Rambursarea fondurilor împrumutate va fi garantată
cu veniturile estimate a fi încasate în anul bugetar respectiv, în
condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii
publice locale.
Nerambursarea împrumutului până la 31 decembrie atrage
autorizarea direcţiilor generale ale finanţelor publice de a
executa contul unităţii administrativ-teritoriale în cauză.
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din

Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72 din Legea nr.
273/2006 a finanţelor publice locale
A. Ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi

fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenţie, (în baza
documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei
fondurilor la înfiinţarea unor instituţii publice sau activităţi
(unităţi) finanţate integral din venituri proprii, în subordinea lor (a
ordonatorilor).
rambursabile integral în termen de 6 luni de la data
acordării.
Această categorie de împrumut ⇒ nu de confundă ⇒ (vs.) cu
transferul bugetar sau ⇒ (vs.) virarea de credite bugetare
efectuate în aceleaşi scopuri.
B. Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, după caz, pot acorda împrumuturi fără
dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie, (în baza
documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei
fondurilor la înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice sau a
unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, în subordinea
unor ordonatori principali de credite.
Rambursabile integral în termen de un an de la data
acordării.
Nerambursarea la termenul stabilit atrage aplicarea de
dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor existente pentru
creanţele bugetare, potrivit legii.
Deoarece venituri ordinare nu reuşesc să acopere integral

necesarul de cheltuielial sistemului bugetar se aplilează la venituri
extraordinare, care pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele
instituţiilor publice, bugetele locale.
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile
administraţiei publice locale pt. bugetele locale şi de către MFP pt.
bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea
obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un
moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau
garantate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în
numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria
publică.
Datoria publică se clasifică în datoria publică
guvernamentală şi datoria publică locală.
83
Datoria publica guvernamentala reprezintă totalitatea
obligatiilor financiare interne si externe ale statului roman la un
moment dat, provenind din imprumuturile contractate de pe pietele
financiare in mod direct sau garantate in numele statului roman de
catre Guv.Ro. sau MFP.
Datoria publica locala reprezintă totalitatea obligatiilor
financiare interne si externe ale autoritatilor administratiei publice
locale la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate
direct sau garantate pe pietele financiare.
Datoria publică guvernamentală este alcatuită din:

a) datoria pubică guvernamentală internă reprezintă totalitatea
obligatiilor financiare ale statului roman provenind din
imprumuturi contractate direct sau garantate de stat de la PF si PJ
rezidente in Romania in lei/ valuta.
Se mai incadreaza si sumele utilizate temporar din
disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei statului
pt.finantarea temporara a deficitelor bugetare.
b) datoria pubică guvernamentală externă reprezintă totalitatea
obligatiilor financiare apartinand statului si care provin din
imprumuturi contractate direct sau garantate de la PF si PJ
nerezidente.
Datoria pubică locală este alcatuită din:

a) datoria pubică locală internă reprezintă ansamblul
obligatiilor financiare care apartin autoritatilor administratiei
publice locale si care provin din imprumuturi contractate direct sau
garantate de acestea de la PF si PJ rezidente.
b) datoria pubică locală externă reprezintă ansamblul
obligatiilor financiare care apartin autoritatilor administratiei
publice locale si care provin din imprumuturi contractate direct sau
garantate de acestea de la PF si PJ nerezidente.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi,

comisioane, orice alte conturi aferente dat.pub. la o anumita data
sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.
Baza de date organizata pe suport magnetic si pe hartie care
evidentiaza datoria publica in ordine cronologica se numeste
registrul datoriei publice. Acesta e alcatuit din 4 subregistre:
subregistrul dat. pub. guv. interne, externe, subregistrul dat. pub.
locale interne, externe. Fiecare mentioneaza 2 pozitii: datorie
publica directa si datorie publica garantata.
!!! Din ianuarie 2005 Guvernul este autorizat sa contracteze

imprumuturi exclusiv prin MFP. Acesta din urma poate
contracta in scopurile urmatoare:
1. finantarea deficitului bugetar
2. mentinerea unui sold corespunzator in contul curent general
al Trezoreriei statului
3. finantarea unor proiecte aprobate prin HG
4. sustinerea balantei de plati si a rezervei valutare
5. alte cazuri prevazute de lege
Imprumuturile contractate direct sau garantate de autorităţile

APL nu reprezinta obligatii ale Guv, iar plata seviciului datoriei
pubice aferente acestor oblig. se efectueaza din bugetele locale.
Autorităţile APL pot contracta direct sau garanta
imprumuturi atat interne, cat si externe in urmatoarele scopuri:
84
1. pt.realizarea unor investitii de interes pub.local
2. pt.refinantarea dat.pub.locale
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o

obligatie neconditionata si irevocabila a statelor de plata, a
capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente
imprumuturilor contractate sau garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei
publice:
1. titlurile de stat emise pe piata interna/ externa=
instrumente financiare care atesta dat.pub.sub forma de bonuri,
certificate de Trezorerie, depozit sau alte instrumente reprezentand
imprumuturi in lei si valuta.
Se pot emite pe termen scurt (>1 an), mediu(1-5 ani), lung (<5
ani), in forma materiala sau dematerializata (inscriere in cont).
Pot fi: -nominative/ la purtator
-negociabile/ nenegociabile
2. imprumuturile de stat= contractate de la banci, alte
institutii de credit, pers.jur romane/ straine, institutii financiare intl.
sau alte asemenea entitati
3. imprumuturi temporare din disponibilitatile contului
curent general al Trezoreriei statului
4. garantiile de stat
Existenta si functionarea Comitetului Interministerial de

Garantii si Credite de Comert Exterior (organism care examineaza
si avizeaza emiterea de garantii de stat pt.imprumuturi contractate
de ag.economici si subimprumuturi acordate de MFP) si Comisia
de Autorizare a Imprumuturilor si Garantiilor Locale (examineaza
si avizeaza contractele de imprumut si garantiile emise de
autor.adm.pub.locale).
Atributii ale MFP in legatura cu gestionarea instrumentelor

datoriei publice:
MFP e autorizat sa emita titluri de stat la momentul si
cuantumul considerate oportune
poate delega unor agenti sau altor institutii atributiile privind
emisiunea de titluri de stat (conventii incheiate intre MFP si BNR)
poate mandata o institutie financiara sa administreze
imprumuturi externe in schimbul unui comision de administrare
este autorizat sa emita garantii de stat pt.imprumuturi
contractate de agentii econ.sau autoritati ale adm.pub. desemnate
prin HG (este necesar avizul Comitetului Interministerial de
garantii si credite de comert exterior si cel al Comisiei de autorizare
a imprumuturilor si garantiilor locale daca sunt implicate autoritati
locale)
obligatia de a rambursa imprumuturile directe contractate in
numele Guv.
gestioneaza fondul de risc constituit pt.acoperirea riscurilor
financiare care decurg din imprumuturi si garantii asumate de stat
BNR si alte institutii financiare, in temeiul unor conventii
incheiate cu MFP, pot exercita functia de agent de inregistrare a
dat.pub.interne sau componente ale acesteia precum si alte activitati
legate de emiterea si administrarea titlurilor de stat.
85
Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si
utilizare a resurselor bugetare in vederea satisfacerii necesitatilor
generale ale societatii.
Marimea cheltuielilor publice difera de la o tara la alta si de la
o perioada de timp la alta, structura acestora fiind puternic
influentata de structura sociala.
Pt. indeplinirea functiei sale principale, orice stat efectueaza Ch
privind urmatoarele domenii principale:
social
cercetare-dezvoltare
apararea nationala
Ch pt.functionarea aparatului de stat
Ch cu caracter economic
A)Clasificarea administrativa
1.organica-grupeaza Ch pub.dupa institutiile la care se refera si
dupa sursele de finantare a acestora
2.functionala-grupeaza Ch pub.dupa profilul activitatii institutiilor
publice fara sa aiba in vedere sursele de finantare
B)Clasificarea economica
1.dupa rolul jucat in procesul reproductiei sociale, Ch pub. se
impart in:
a)Ch pub.reale sau negative= o parte din V national (ex. Ch
militare, pt.sustinerea aparatului de stat etc.)
b)Ch pub.economice sau pozitive= avansul din V national pt.
investitii si dezvoltare
c)Ch pub.neutre= acele Ch care nu influenteaza V national;
reprezinta mai mult o categorie teoretica pt.ca in practica Ch se
incadreaza efectiv fie in categoria celor reale, fie economice.
2.
a)Ch de functionare sau curente= necesare sustinerii activitatii
institutiilor publice si presupun o contraprestatie directa (ex. Ch
pt.salarii, pt.furnizarea de bunuri, servicii si lucrari)
b)Ch pub.de transfer= sume acordate cu titlu nerambursabil (ex.
ajutoare, indemnizatii, pensii etc.)
c)Ch de investitii= se materializeaza de regula in bunuri publice
cu caracter durabil, urmare a derularii unor proceduri de achizitie
publica si, uneori, de concesiune (ex. cele rezultate din achizitii)
C)Dupa caracterul Ch publice de a fi permanente sau
incidentale, ele se impart in:
1.Ch pub. ordinare
2.Ch pub.extraodinare
D)Dpdv juridic:
1.Ch cu titlu definitiv(rezultate din achizitiile publice)
2.Ch cu caracter temporar(ex. imprumuturile din resurse bugetare)
E)Dpdv al intinderii in timp:
1.anuale
2.multianuale
In practica bugetara Ch se sintetizeaza de regula in structura

lor economica:
• Ch curente (ex. Ch de personal, Ch de materiale, subventii,
rezerve etc.)
• Ch de capital
• Imprumuturi
• Rambursari de credite
86
În această categorie intră:

1) Ch. pt. finanţarea învăţământului (investiţii în capital uman);
2) Ch. pt. sănătate;
3) Ch. pt. organizarea sistemului securităţii sociale, asistenţa
socială etc.
1. Finantarea Ch pt. invatamant se asigura pe seama
resurselor bugetare, a imprumuturilor contractate pe piata de
colectivitatile locale, precum si pe seama resurselor provenind din
taxe scolare, donatii, V din exploatarea proprietatilor scolilor si
altele.
Se considera in doctrina financiar-econ. faptul ca educatia si
pregatirea profesionala sunt cele mai importante investitii in
capitalul uman.
Conceptul de capital uman a fost introdus in doctrina in 1960 cu
scopul explicarii diferentelor de salarii intre meserii aparent
similare. Cele mai importante investitii se realizeaza prin 2
componente principale:
- capitalul tangibil
- capitalul intangibil
In capitalul tangibil sunt incluse Ch suportate de familie si de
societate pt.dezvoltarea individului in perioada copilariei.
Capitalul intangibil reuneste Ch de instruire, educatie, asistenta
sociala propriu-zisa.
2. Ch pt.sanatate difera in functie de varsta beneficiarului si

de mobilul urmarit prin asistenta medicala.
Sistemul de asigurări sociale presupune plata pensiilor la
care se adauga diferite categorii de ajutoare in caz de boala,
pt.accidente de munca, diverse alocatii si indemnizatii cum ar fi
cele pt.someri sau pers.defavorizate.
Pt. prevenirea imbolnavirilor si pt.pastrarea sanatatii, in unele
state se introduc servicii medicale profilactice alaturi de servicii
medicale stomatologice si servicii medicale curative.
In zona serviciilor medicale profilactive: monitorizarea evolutiei
sarcinii, urmarirea dezvoltarii copilului si controale periodice cu
analize gratuite.
Ch medicale curative: servicii medicale de urgenta, tratamente
chirurgicale, procedurile de recuperare etc.
3. Sistemul public acordă pensii pt. limită de vârstă, pensii

anticipate, de invaliditate şi pensii de urmaş.
De regula, beneficiarii indemnizatiei de somaj sunt considerati
asigurati in sist.de asigurari sociale si in sist.de asigurari de
sanatate.
5.3.2.3. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare

1. Ch pt. cercetare fundamentala: are ca obiect dezvoltarea
cunostintelor intr-un anumit domeniu al stiintei
2. Ch pt. cercetarea aplicativa: are ca scop crearea de noi
produse sau de noi procedee tehnologice
3. Ch pt. dezvoltare: urmareste valorificarea prealabila a
posibilitatilor realizarii unui produs pe scara industriala prin
constituirea de prototipuri, statii pilot etc.
Rezultatul activitatii de cercetare se materializeaza in
87
elucidarea unor aspecte cu caracter teoretic sau in rezolvarea
unor probleme cu caracter practic legate de nevoile economiei
nationale.
Pt.determinarea eficientei proiectelor de cercetare-dezv.se
utilizeaza de regula metoda costuri-avantaje/beneficii.
Oportunitatea cercetarii este judecata prin prisma rezultatelor
finale.
Sistemul national de cercetare-dezv este constituit din
ansamblul institutiilor de dr.public si privat ce beneficiaza de
personalitate juridica si care au in obiectul de activitate cercetarea-
dezvoltarea.
Intre PJ de drept public:
institute nationale de cercetare-dezvoltare
institute si centre apartinand Academiei Romane
institutiile de invatamant superior acreditate
centrele specifice organizate ca persoane juridice cu capital
public
Principalele obiective ale strategiei nationale in domeniul
cercetarii-dezv.se refera la:
promovarea si dezvoltarea sistemului de cercetare
pt.sustinerea dezv.economice
integrarea in comunitatea stiintifica intl.
protectia patrimoniului tehnico-stiintific roman
dezvoltarea resurselor umane din cercetare
dezvoltarea bazei materiale
finantarea activitatii de cercetare
Sursele de finantare a acestor Ch publice provin de la
bugetul de stat, agentii economici, din programe de cooperare
intl (internaţională)
Acesta e unul dintre capitolele cele mai importante, avand in

pondere ridicata in bugetele statelor. Sunt Ch neproductive care
afecteaza in mod deosebit economiile statelor in curs de
dezvoltare.
Se observa ca in statele in curs de dezvoltare rtimul de crestere
a Ch militare depaseste uneori de cateva ori ritmul cresterii V
national.
Ch militare sunt impartite in: directe şi indirecte
Se incadreaza in Ch militare directe:
Ch ocazionate de intretinere in tara si in strainatate a armatei,
flotei maritime si aeriene,
achizitionarea de armament, echipament militar,
mijloace specifice de subzistenta etc.
Cheltuielile militare indirecte sunt Ch publice cu lichidarea
urmarilor conflictelor militare, razboaielor, intre care:
plati in contul datoriei publice contractate in timp de razboi
Ch ocazionate de despagubiri si reparatii de razboi-dc.statul e
perdant
Ch legate de sustinerea invalizilor, vaduvelor de razboi,
orfanilor de razboi
Ch legate de aplicarea unor acorduri cu caracter militar
Ch cu pregatirea conflictelor armate
Raportul Ch directe cu cele indirecte in totalul Ch militare se
modifica in mod continuu, fiind diferit in caz de razboi comparativ
cu perioadele interbelice.
Productia militara reprezintă marfa cu caracter deosebit, cu
88
piete de desfacere speciale. Productia militara beneficiaza de
plasament sigur si de regim de comercializare special.
Pe plan intern productia respectiva se livreaza statului, iar pe
plan extern guvernelor altor state.
Intreprinderile ce executa comenzi militare beneficiaza de
multe ori de finantari din partea statului, reusind sa evite astfel
riscul efectuarii de investitii pt.produse fara desfacere certa si riscul
posibilei insolvente a beneficiarilor.
5.3.2.5. Cheltuieli pt.functionarea aparatului de stat
Institutiile publice actioneaza ca organe ale puterii sau ale

administratiei de stat alese sau numite si se preocupa de cele mai
variate probleme, de la elaborarea si adoptarea de norme,
intretinerea relatiilor diplomatice, stabilirea si incasarea impozitelor
si taxelor, investitii in servicii municipale, pana la sistematizarea
teritoriala, construirea si mentinerea infrastructurii si protectia
mediului inconjurator.
Ch cu aparatul de stat implicat in actiunile enumerate se
incadreaza in categoria Ch curente pt. functionarea apaatului de
stat. Acestor Ch curente li se adauga anumite Ch speciale
ocazionate de organe insarcinate cu mentinerea ordinii publice,
siguranta statului, justitia si procuratura.
Nivelul Ch publice pt. functionarea aparatului de stat creste o
data cu complexitatea vietii economice si sociale, ajungand in
statele dezvoltate sa consume pana la 1/3 din V national si detinand
cea mai mare pondere in totalitatea Ch publice.
Romania nu face exceptie de la supradimensionarea acestei
categorii de Ch publice, fiind caracterizata in prezent de o
administratie nejustificat de stufoasa care intretine o birocratie care
de multe ori isi dovedeste caracteristicile negative, inclusiv in
dezvoltarea economica.
5.3.2.6. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice
Functia economica a statului se manifesta, intre altele, in

dezvoltarea sistematica a ramurilor economiei nationale, potrivit
cerintelor legilor economice: fiecare stat aloca o parte din resurse
pt.sustinerea dezvoltarii constante a economiei nationale.
Resursele banesti destinate finantarii economiei servesc la
acoperirea Ch bugetare destinate realizarii urmatoarelor directii
principale:
- dezvoltarea sectorului de stat
- finantarea investitiilor de stat
Dezvoltarea sectorului de stat se realizeaza prin 3 directii
principale:
1. participarea statului alaturi de societati comerciale private la
dezvoltarea unor ramuri industriale cu motivarea ca asemenea Ch
publice sunt reclamate fie de nevoi generale ale statului, fie de
apararea nationala etc.
2. sustinerea de catre stat a investitiilor publice in intreprinderi
cu caracter militar finantate direct de la bugetul de stat
3. sustinerea de catre stat a costurilor de rascumparare a unor
intreprinderi particulare fie din considerente de ordin politic, fie
pt.evitarea declansarii falimentului ce ar putea avea consecinte
grave in plan econ, soc, politic.
Intre Ch pt. finantarea economiei nationale investitiile publice
ocupa locul cel mai important.
89
La intocmirea obiectivelor de investitii, statul trebuie sa se
opreasca asupra acelora care asigura o dezvoltare complexa a
economiei, dar si pe echilibrul necesar intre crearea de mijloace de
productie si productia propriu-zisa de bunuri destinate satisfacerii
pietei interne si sustinerii exporturilor.
Veniturile publice
Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti ale statului, fiind un indicator financiar, în
cadrul bugetelor, care desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului. Acestea se înscriu
în Bugetul de stat cu sumele lor minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.
Veniturile publice ordinare reprezintă regula şi sunt reprezentate de:
impozite, taxe, contribuţii sociale şi contribuţii la fondurile speciale extrabugetare, reprezentând
venituri ordinare planificate fie prin Bugetul de Stat şi prin Bugetele locale, fie prin Bugetul Asisurărilor
Sociale de Stat (contribuţiile sociale);
precum şi venituri ordinare având caracter nefiscal
veniturile statului din dividende, dobânzi, vânzarea acţiunilor sau activelor dinpatrimoniul privat al
statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;
redevenţele din concesionarea bunurilor aparţinând domeniului public;
venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privaţi, cum ar fi închirierea, asocierea în participaţie,
parteneriatul public-privat.
Impozitele şi taxele reprezintă baza constituirii fondurilor publice.
Principalele impozite datorate bugetului de stat sunt:
impozitul pe profit;
impozitul pe venit;
taxa pe valoarea adăugată;
accizele;
taxele vamale.
Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale sunt:
impozitul pe clădiri;
impozitul pe teren;
taxa asupra mijloacelor de transport;
impozitul pe spectacole;
taxa hotelieră;
taxe speciale.
Constituie venit la bugetul local sumele provenite din dobânda pentru plata cu întârziere a impozitelor şi
taxelor locale, taxele de timbru prevăzute de lege, taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege.
Contribuţiile constituie prelevări obligatorii ale unor părţi din veniturile PF şi PJ, cu sau fără
posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii, constituind resurse pentru fondurile de asigurare publice.
Codul fiscal regelementează următoarele contribuţii sociale obligatorii:
a) contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări
sociale de sănătate;
c) contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator
bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
d) contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj;
e) contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator
bugetului asigurărilor sociale de stat;
90
f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de persoanele fizice și
juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea
Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.
Veniturile extraordinare reprezintă excepţia şi sunt reprezentate de:
împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi bonurile de tezaur -datoria
publică;
împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului,
împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72
din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale.
transferurile şi virările de credite bugetare, ce apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în
procesul de echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).
Deoarece venituri ordinare nu reuşesc să acopere integral necesarul de cheltuielial sistemului bugetar se
aplilează la venituri extraordinare, care pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele instituţiilor publice, bugetele
locale.
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile administraţiei publice locale pt. bugetele
locale şi de către MFP pt. bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale
statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau garantate de stat prin Ministerul
Economiei şi Finanţelor, în numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria publică.
Datoria publică se clasifică în datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală.
Datoria publică guvernamentală reprezintă totalitatea obligatiilor financiare interne si externe ale
statului roman la un moment dat, provenind din imprumuturile contractate de pe pietele financiare in mod
direct sau garantate in numele statului roman de catre Guv.Ro. sau MFP.
Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligatiilor financiare interne si externe ale autoritatilor
administratiei publice locale la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate
pe pietele financiare.
Datoria publica guvernamentala şi datoria publica locala se împart în funcţie de calitatea de rezident a
creditorului în internă şi externă.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi, comisioane, orice alte conturi aferente
dat.pub. la o anumita data sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o obligatie neconditionata si irevocabila a
statelor de plata, a capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente imprumuturilor contractate sau
garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei publice:
1) titlurile de stat emise pe piata interna/ externa= instrumente financiare care atesta dat.pub.sub forma de
bonuri, certificate de Trezorerie, depozit sau alte instrumente reprezentand imprumuturi in lei si valuta.
Se pot emite pe termen scurt (>1 an), mediu(1-5 ani), lung (<5 ani), in forma materiala sau
dematerializata (inscriere in cont).
Pot fi: -nominative/ la purtator
-negociabile/ nenegociabile
2) imprumuturile de stat contractate de la banci, alte institutii de credit, pers.jur romane/ straine, institutii
financiare intl. sau alte asemenea entitati
3) imprumuturi temporare din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei statului
4) garantiile de stat
Cheltuielile publice
Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si utilizare a resurselor bugetare in vederea
satisfacerii necesitatilor generale ale societatii.
Marimea cheltuielilor publice difera de la o tara la alta si de la o perioada de timp la alta, structura
acestora fiind puternic influentata de structura sociala.
Cheltuileile publice se calsifică, de regulă, în:
I. Cheltuieli în domeniul social
1) Ch. pt. finanţarea învăţământului (investiţii în capital uman);
Finantarea Ch pt. invatamant se asigura pe seama resurselor bugetare, a imprumuturilor contractate pe
piata de colectivitatile locale, precum si pe seama resurselor provenind din taxe scolare, donatii, V din
exploatarea proprietatilor scolilor si altele.
91
Conceptul de capital uman a fost introdus in doctrina in 1960 cu scopul explicarii diferentelor de salarii
intre meserii aparent similare. Cele mai importante investitii se realizeaza prin 2 componente principale:
capitalul tangibil şi capitalul intangibil
2) Ch. pt. sănătate;
Sistemul de asigurări sociale presupune plata pensiilor la care se adauga diferite categorii de ajutoare in
caz de boala, pt.accidente de munca, diverse alocatii si indemnizatii cum ar fi cele pt.someri sau
pers.defavorizate.
3) Ch. pt. organizarea sistemului securităţii sociale, asistenţa socială etc.
Sistemul public acordă pensii pt. limită de vârstă, pensii anticipate, de invaliditate şi pensii de urmaş.
II. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare
Ch pt. cercetare fundamentala: are ca obiect dezvoltarea cunostintelor intr-un anumit domeniu al
stiintei
Ch pt. cercetarea aplicativa: are ca scop crearea de noi produse sau de noi procedee tehnologice
Ch pt. dezvoltare: urmareste valorificarea prealabila a posibilitatilor realizarii unui produs pe scara
industriala prin constituirea de prototipuri, statii pilot etc.
III. Cheltuieli militare
Acesta e unul dintre capitolele cele mai importante, avand in pondere ridicata in bugetele statelor. Sunt
Ch neproductive care afecteaza in mod deosebit economiile statelor in curs de dezvoltare. Ch militare sunt
impartite in: directe şi indirecte
IV. Cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat
Institutiile publice actioneaza ca organe ale puterii sau ale administratiei de stat alese sau numite si se
preocupa de cele mai variate probleme, de la elaborarea si adoptarea de norme, intretinerea relatiilor
diplomatice, stabilirea si incasarea impozitelor si taxelor, investitii in servicii municipale, pana la
sistematizarea teritoriala, construirea si mentinerea infrastructurii si protectia mediului inconjurator.
Ch cu aparatul de stat implicat in actiunile enumerate se incadreaza in categoria Ch curente pt.
functionarea apaatului de stat. Acestor Ch curente li se adauga anumite Ch speciale ocazionate de organe
insarcinate cu mentinerea ordinii publice, siguranta statului, justitia si procuratura.
V. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice
Functia economica a statului se manifesta, intre altele, in dezvoltarea sistematica a ramurilor economiei
nationale, potrivit cerintelor legilor economice: fiecare stat aloca o parte din resurse pt.sustinerea dezvoltarii
constante a economiei nationale.
Resursele banesti destinate finantarii economiei servesc la acoperirea Ch bugetare destinate realizarii
urmatoarelor directii principale:
- dezvoltarea sectorului de stat
- finantarea investitiilor de stat
• veniturile publice;
• veniturile publice ordinare;
• veniturile publice extraordinare;
• impozitele;
• taxele;
• contribuţiile;
• datoria publică;
• datoria publică guvernamentală
• datoria publică locală
• serviciul datoriei publice
• instrumentele datoriei publice
• cheltuielile publice;
• cheltuieli în domeniul social;
• cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare
• cheltuieli militare
• cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat;
• cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice.
92
1. Ce reprezintă veniturile publice?

2. Ce reprezintă cheltuielile publice?
3. Când se apelează la veniturile publice extraordinare?
4. Cum operează cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat?
5. Cum operează cheltuielile pentru finanţarea activităţii economice?
1. Totalitatea resurselor băneşti ale statului şi indicatorul financiar, în cadrul bugetelor, care desemnează
(re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului reprezintă:
a) cheltuielile publice;
b) contribuţiile sociale obligatorii;
c) veniturile publice;
d) datoria publică.
2. Modalitatea de repartizare şi utilizare a resurselor bugetare în vederea satisfacerii necesităţilor generale

ale societăţii reprezintă:
a) cheltuielile publice;
b) cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat;
c) veniturile publice;
d) datoria publică.
3. Ansamblul obligaţiilor financiare care aparţin autorităţilor administraţiei publice locale şi care provin din
împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de la persoane fizice şi persoane juridice nerezidente
reprezintă:
a) datoria publică;
b) datoria pubică guvernamentală externă;
c) datoria pubică locală externă;
d) datoria pubică locală internă.
4. Sunt instrumente ale datoriei publice:

a) titlurile de stat;
b) contribuţiile sociale obligatorii;
93
c) garanţiile de stat;
d) cheltuielile cu capitalul intangibil;
5. Printre categoriile de cheltuieli publice nu se regăseşte:

a) cheltuielile în domeniul social;
b) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat;
c) cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice;
d) cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat.

• Codul fiscal
94
Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar
6.1. Introducere
6.3.2.1. Noţiune
6.1. Introducere
Constituţia declară „nimeni nu este mai presus de lege”, astfel

şi în domeniul dreptului financiar, mai mult a modului de constituire
şi utilizare a banului public este necesar să se identifice
responsabilitatea subiectelor participante.

învăţare
– cunoașterea urmărilor 3ncălcării prevederilor legale în
dreptul financiar;
95
– cunoașterea caracteristicilor controlului financiar;
– definitivarea condiţiilor atragerii răspunderii juridice în

dreptul financiar;
– definirea conceptului control financiar;
– cunoașterea importanţei Curţii de Conturi.

precum control financiar; control preventiv; control ulterior;
control concomitent; control intern; audit public intern;
control extern; Curtea de Conturi; auditul de sistem;
auditul performanţei; auditul de regularitate; auditul
financiar; auditorul public extern; răspundere
patrimonială; răspundere contravenţională; deturnarea de
fonduri;
– studenţii vor putea să diferențieze deturnarea de fonduri de
delapidare;
– studenţii vor putea să diferențieze răspunderea penală de
răspunderea contravenţională
– studenţii vor putea să diferențieze formele controlului
financiar;
– studenţii vor putea să comenteze rolul Curţii de Conturi;
– studenţii vor putea să identifice obiectul Curţii de Conturi
de obiectul Autorităţii de Audit.
Timpul alocat unităţii de învățțare:
96
Pentru unitatea de învățare Controlul financiar şi răspunderea
juridică în domeniul financiar, timpul alocat este de 5 ore.
Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ

,,contra rolus”, care înseamna verificarea actului original dupǎ
duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.
Controlul este acţiunea de stabilire a exactitǎţii operaţiunilor
materiale care se efectueazǎ anticipat executǎrii acestora,
concomitent sau la scurt timp de la desfǎşurarea lor.
Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a
faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a
mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.
Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de
evaluare, preventivǎ, de documentare, recuperatorie şi funcţia
pedagogicǎ.
Controlul financiar, care face parte din controlul economic, are
drept scop cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt
administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare puse la
dispoziţie de stat, şi în consecinţǎ, urmǎreşte asigurarea şi
consolidarea unui echilibru financiar, eficienţa economico-
financiarǎ, precum şi dezvoltarea economiei naţionale.
Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal, adicǎ
de activitatea specializatǎ desfǎşuratǎ de organele fiscale
competente pentru verificarea îndeplinirii de cǎtre subiectele pasive
ale raporturilor de drept procesual fiscal, altele decât organele
fiscale, a obligaţiilor ce le incumbǎ în cadrul acestor raporturi.
De regulă, etapele procedurii controlului financiar sunt:
pregătirea echipei de control;
prezentarea la unitatea ce urmează a fi controlată;
organizarea activităţii echipei de control;
desfăşurarea acţiunii de control (controlul propriu-zis);
redactarea actelor de control: raportul de control; procesul
verbal de contravenţie; notele de constatare; notele explicative;
valorificarea rezultatelor acţiunii de control.
Actele şi operaţiunile supuse controlului financiar trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
legalitate
oportunitate
eficienţă
economicitate
realitate
necesitate
Principalele instituţii cu atribuţii de control financiar în
97
România sunt:
1) Curtea de Conturi a României;
2) Garda Financiară, pentru: combaterea actelor şi faptelor de
evaziune fiscală; combaterea actelor şi faptelor de contrabandă;
combaterea actelor şi faptelor de speculă.
În funcţie de momentul în care se desfǎşoarǎ, se disting
urmǎtoarele forme de control:
controlul financiar preventiv;
controlul financiar concomitent;
controlul financiar ulterior;
În funcţie de sfera de activitate:
control intern;
control extern.
După modul de concretizare:
controlul direct sau indirect;
controlul de fapt sau de drept.
După întindere:
control parţial sau total;
controlul permanent sau periodic.
Din punctul de vedere al organului care realizeazǎ controlul
existǎ:
controlul exercitat de MEF, care este preventiv sau
concomitent;
controlul exercitat de cǎtre ordonatorii principali de credite la
ordonatorii din subordinea sa, care este concomitent şi ulterior;
controlul propriu exercitat de instituţia publicǎ prin
departamentul de specialitate, care este preventiv şi concomitent;
controlul exercitat de Curtea de Conturi este întotdeauna
ulterior.
Tot dpdv al organului care realizează controlul, într-o altă
clasificare, avem:
control ierarhic;
control de gestiune;
control de execuţie.
Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se

verificǎ legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe
seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de
aprobarea acestora.
MEF elaboreazǎ şi transmite spre dezbatere Guvernului, pânǎ la
sfârşitul trimestrului I al fiecǎrui an, raportul naţional anual privind
controlul preventive.
MEF organizeazǎ autoritǎţile de coordonare şi reglementare a
controlului financiar preventiv pentru entitǎţile publice.
Are drept scop identificarea operaţiunilor care nu respectǎ
condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, dupǎ caz, de încadrare
în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament, prin a
cǎror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public
Obiectul acestui control vizeazǎ, spre exemplu, angajamentele
legale şi angajamentele bugetare; deschiderea şi repartizarea de
credite bugetare; ordonanţarea cheltuielilor, etc.
Acest control se prezintǎ sub douǎ forme:
98
a) controlul financiar preventiv propriu;
Conducǎtorii entitǎţilor publice au obligaţia de a organiza în
egalǎ mǎsurǎ atât controlul financiar preventiv propriu, şi în
consecinţǎ sǎ stabileascǎ proiectele de operaţiuni, documentele
justificative, circuitul acestora cu respectarea dispoziţiilor legale,
cât şi evidenţa angajamentelor în cadrul compartimentului contabil
(se actualizeazǎ şi se raporteazǎ).
Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectueazǎ numai cu
viza prealabilǎ de control financiar preventive propriu.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercitǎ prin
semnǎtura persoanei desemnate şi prin aplicarea sigiliului personal
al funcţionarului însǎrcinat cu aceastǎ activitate. Toate documentele
prezentate la viza de control financiar preventiv se înscriu în
Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de control financiar
preventive.
b) controlul financiar preventiv delegat.

Este acel tip de control preventiv care se exercitǎ de cǎtre MEF,
prin controlori delegaţi, la unele entitǎţi publice asupra unor
operaţiuni care pot afecta execuţia în condiţii de echilibru a
bugetelor sau care sunt associate unor categorii de riscuri
determinate prin metodologia specificǎ analizei riscurilor.
Fac obiectul acestui tip de control, spre exemplu, ordonatorii
principali de credite ai bugetelor, operaţiunile derulate prin
trezoreria statului, pentru operaţiuni privind datoria publicǎ şi
altele, etc.
Controlorul delegat este funcţionarul public al Ministerului
Economiei şi Finanţelor, care exercitǎ atribuţii de control financiar
preventiv delegat.
Controlul financiar concomitent (sau simultan/ operativ/

curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii proceselor economice şi
financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea actelor şi
operaţiunilor pe care le presupun aceste activitǎţi, în scopul de a
se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor
ori a ilegalitǎţilor.
Se exercitǎ inopinat, cel puţin odatǎ pe lunǎ, prin verificǎri
faptice, pe bazǎ de documente, de regulǎ prin sondaj.
Poate fi fǎcut de membrii consiliului de administraţie, cenzorii,
inspectorii sau alte personae având atribuţii similare.

Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control
exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv auditul intern,
stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu
reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii administrǎrii
fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.
Prin ,,economicitate” înţelegem minimizarea costului
resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei
activitǎţi, cu menţinerea calitǎţii corespunzǎtoare a acestor
rezultate.
Prin ,,eficienţǎ” înţelegem maximizarea rezultatelor unei
activitǎţi în relaţie cu resursele utilizate.
Prin ,,eficacitate” înţelegem gradul de îndeplinire a
99
obiectivelor programate pentru fiecare dintre activitǎţi şi raportul
dintre efectul proiectat şi rezultatul obiectiv al activitǎţii respective.
Controlul intern este mai puţin specific decât controlul
preventiv.
Controlul intern este o sintagmǎ care se referǎ la orice tip de
control şi, în acelaşi timp, înglobeazǎ toate formele de control
organizate la nivelul unei entitǎţi publice, mai puţin controlul
preventiv.
Spre deosebire de controlul preventiv, care pune accentul pe
legalitatea unei operaţiuni, controlul intern pune accentul pe
randamentul acesteia. .
Controlul intern se exercitǎ în interiorul instituţiei publice, de
cǎtre conducǎtorul acesteia sau de cǎtre funcţionarii anume
desemnaţi de acesta şi se face fie la cerere, fie din oficiu.
Scopul final al organizǎrii controlului intern este buna gestiune
financiarǎ.
Controlul intern poate fi un control general sau specializat, iar
din cadrul controlului financiar intern specializat face parte auditul
public intern.
Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor

activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii
angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi în elaborarea
procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse
auditului public intern.
Este o activitate funcţional independentǎ şi obiectivǎ, care
dǎ asigurǎri şi consiliere conducerii unei entitǎţi publice pentru
buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice,
perfecţionând activitǎţile acesteia. Ajutǎ entitatea publicǎ sǎ îşi
îndeplineascǎ obiectivele printr-o abordare sistematicǎ şi metodicǎ,
care evolueazǎ şi îmbogǎţeşte eficacitatea sistemului de conducere
bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de
administrare.
Potrivit legii, existǎ trei forme de audit:
a) auditul de sistem, reprezintǎ o evaluare în profunzime a
sistemelor de conducere şi control intern, urmǎrind eficienţa şi
eficacitatea acestora, iar pentru înlǎturarea deficienţelor se
formuleazǎ recomandǎri.
b) auditul performanţei examineazǎ dacǎ criteriile stabilite pentru
implementarea obiectivelor şi sarcinilor entitǎţii publice sunt
corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciazǎ dacǎ rezultatele
sunt conforme cu obiectivele.
c) auditul de regularitate presupune o examinare a activitǎţilor
asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a
patrimomiului public, sub aspectul respectǎrii ansamblului
principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt
aplicabile.
Auditul public intern este organizat:
1. în organisme de evaluare şi stabilire a strategiei, cu un rol
consultativ:
a) Comitetul pentru Auditul Public Intern (CAPI);
b) Unitatea Centralǎ de Armonizare pentru Auditul Public Intern
(UCAAPI);
2. organisme responsabile cu desfǎşurarea activitǎţilor d e audit:
c) Compartimentele de audit public intern din entitǎţile publice.
100
Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ aibǎ o
atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi şi sǎ evite conflictele de
interese.

Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi
operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce acestea au fost
executate.
Este considerat controlul cel mai eficient întrucât se realizeazǎ
temeinic, cu amǎnunţire, fǎrǎ a fi stânjenite activitǎţile curente ale
unitǎţilor controlate, asupra actelor şi operaţiunilor deja încheiate.
Acest tip de control este reglementat ca şi atribuţie a Curţii de
Conturi.
Caracterele acestei forme de control sunt:
este un control ulterior, deoarece se exercită asupra actelor şi
operaţiunilor economico-financiare după ce acestea au fost
executate;
este un control financiar, în sensul că atribuţiile de control
vizează creditele bugetare sub aspectul legalităţii formării,
repartizării, întrebuinţării şi stingerii acestora;
este un control extern, deoarece sfera activităţii sale se bazează
pe documentele existente la alţi agenţi economici;
este un control total, deoarece sunt urmărite toate aspectele pe
care legea le impune;
este un control periodic, deoarece se face la o dată stabilită prin
Programul anual de control al Curţii de Conturi;
este un control de execuţie prin el urmărindu-se modul de
aducere la îndeplinire a dispoziţiilor legale.
Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ

controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public.
Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se
soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.
Şi prezintǎ anual Parlamentului un raport asupra conturilor
de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar
expirat, cuprinând şi neregularitǎţile constatate.
Potrivit legislaţiei în vigoare, acest raport se publicǎ în
Monitorul Oficial.
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatǎ.
Totuşi, acest act normativ, odatǎ cu revizuirea Constituţiei prin
Legea nr. 429/2003, a fost supus unor importante modificǎri. Spre
exemplu, modificǎrile sunt prevǎzute în Legea nr. 217/2008.
Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit,
care, având aceastǎ calitate, poate reprezenta România în cadrul
organizaţiilor internaţionale ale instituţiilor supreme de audit
(INTOSAI cuprinde instituţiile supreme de audit din statele
member ale ONU, care asigurǎ standarde de audit, metedologii şi
asigurǎ instruirea în domeniul auditului public).
Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin
proceduri de audit public extern prevǎzute în standardele proprii
de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit
101
internaţionale general acceptate.
Potrivit legii organice a Curţii, auditul public extern reprezintǎ
activitatea de audit desfǎşuratǎ de Curtea de Conturi, care
cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei.
Auditul financiar este activitatea prin care se urmǎreşte dacǎ
situaţiile financiare sunt complete, reale şi conforme cu legile şi
reglementǎrile în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie.
Auditul performanţei este definit ca fiind evaluarea
independentǎ a modului în care o entitate, un program, o
activitate sau o operaţiune funcţioneazǎ din punctele de vedere
ale eficienţei, economicitǎţii şi eficacitǎţii.
Potrivit art. 16 a legii organice a Curţii, Curtea de Conturi
exercitǎ funcţia de control asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului
şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv,
unitǎţilor administrtiv-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi
administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalitǎţii,
regularitǎţii, economicitǎţii, eficienţei şi eficacitǎţii. Totdatǎ,
Curtea poate exercita auditul performanţei asupra gestiunii
bugetului general consolidate, precum şi a oricǎror fonduri
publice.
(Legalitatea reprezintǎ caracteristica unei operaţiuni de a
respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la
data efectuǎrii acesteia.
Regularitatea este caracteristica unei operaţiuni de a respecta
sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi
metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care
face parte.)
Curtea îşi desfǎşoarǎ activitatea în mod autonom şi
funcţioneazǎ pe lângǎ Parlamentul României.
Articolul 14 şi art. 141– 147 stabilesc organizarea şi funcţionarea
Autoritǎţii de Audit, care are atribuţii şi proceduri de lucru
proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului
extern, ce revin României în calitate de stat menbru al UE pentru
fonduri nerambursabile.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct
de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ de
celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea
fondurilor comunitare nerambursabile.
Autoritatea de Audit este singura autoritate naţionalǎ
competentǎ sǎ efectueze audit public extern, în conformitate cu
legislaţia comunitarǎ şi naţionalǎ, asupra fondurilor comunitare.
Totodatǎ, în tot cuprinsul Legii nr. 94/1992 sintagma ,,controlor
financiar” se va înlocui cu sintagma ,,auditor public extern”, care
reprezintǎ persoana angajatǎ în cadrul Curţii de Conturi, şi care
desfǎşoarǎ activitǎţi specifice de audit extern în sectorul public,
potrivit modificǎrilor prevǎzute în Legea nr. 217/2008.
Potrivit aceloraşi modificǎri ale Legii nr. 94/1992, auditorii
publici externi se pot constitui într-o asociaţie profesionalǎ,
având ca scop promovarea şi dezvoltarea auditului public extern,
perfecţionarea pregǎtirii profesionale, creşterea prestigiului
profesiei, precum şi asigurarea cooperǎrii cu alte organisme
similare din ţarǎ şi din strǎinǎtate.
Conducerea Curţii de Conturi se exercitǎ de Plenul Curţii de
Conturi, care este compus din 18 consilieri de conturi, care sunt
numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi
prelungit sau reînoit.
Curtea de Conturi se reînoieşte cu o treime din din consilierii de
102
conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani.
Dintre consilierii de conturi, Parlamentul numeşte preşedinţii şi
vicepreşedinţii Curţii de Conturi şi ai Autoritǎţii de Audit, câte un
preşedinte şi 2 vicepreşedinţi pentru fiecare instituţie în parte.
Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea
mandatului lor şi inamovibili pe toatǎ durata acestuia. Ei sunt
supuşi incompatibilitǎţilor prevǎzute de lege pentru judecǎtori.
6.3.2.1. Noţiune
Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale
stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de dr. prin fapte
considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor
corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e cazul, prin
utilizarea fortei de constrangere a statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor
de drept indeplinesc in principal 2 functii:
o functie educativ-preventiva
o functie coercitiva
a)Functia educativa se realizeaza prin influenta pe care o
exercita asupra constiintei oamenilor dreptul in general ca
instrument de ordonare a desfasurarii raporturilor sociale.
Constiinta ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii nu ramane
nesanctionata, ci atrage dupa sine o obligatie de dezdaunare este de
natura a indeplini o functie sociala de prevenire a producerii unor
fapte similare.
b)Exercitarea constrangerii nu reprezinta un scop in sine, ci
urmareste cultivarea sentimentului de respect pentru disciplina si
ordinea sociala.

Formele răspunderii juridice sunt:
1. Răspunderea penală – temeiul ei îl reprezintă infracţiunea.
Principalele infracţiuni care pot fi săvârşite sunt: delapidarea,
gestiunea frauduloasă, deturnarea de fonduri, etc.
2. Răspunderea civilă – temeiul ei îl reprezintă fapta ce
provoacă un prejudiciu care trebuie acoperit. Răspunderea civilă
poate fi contractuală sau delictuală.
3. Răspunderea administrativă – poate fi contravenţională,
prin atingeri aduse patrimoniului, bunurilor şi banului public, fapte
ce au un grad de pericol social mai redus şi disciplinară, prin
nerespectarea contractului colectiv de muncă, a obligaţiilor
contractuale.
In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere
raspunderii: -patrimoniale -administrative
- contraventionale -penale

Infractiunile specifice legate de executia bugetelor cuprinse
in Codul Penal sunt:
abuzul de incredere
gestiunea frauduloasa
delapidarea
Primele 3 sunt indeplinite de regula de functionari publici care
nu sunt neaparat ord.de cr., pe cand deturnarea de fonduri este o
103
infractiune specifica ord.de cr.
Deturnarea de fonduri= schimbarea destinatiei fondurilor
banesti sau a resurselor materiale fara respectarea prevederilor
legale daca fapta a cauzat o perturbare a activitatii econ.-fin. sau a
produs o paguba unui organ, unei institutii de stat sau altei unitati
publice.
Sanctiunea: inchisoare 6 luni-5 ani. Agravanta: 5-15 ani
pt.consecinte grave asupra activitatii.
L 500/2002 face o referire la infractiune in legatura cu
incalcarea a 2 din principiile fundamentale ale legii:
principiul conform caruia sumele aprobate la partea de Ch prin
bug.care compun sist.unitar de bugete reprezinta limite maximale
care nu pot fi depasite
principiul conform caruia angajarea de Ch bugetare tb.sa se
faca in limita proiectelor bug.aprobate
Sanctiunea: alternativ –inchisoare 1 luna-3 luni
-amenda 5000-10000 RON

Incalcarea normelor imperative ale L 500/2002 constituie
in majoritatea cazurilor contraventii.
Acestea sunt sanctionate: - 500-1000 RON - 1000-2000
RON - 2000-3000 RON
Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se poate face
de CC (curtea de conturi), MFP si alte persoane daca sunt
desemnate expres prin legi speciale.
Constituie contraventie:
inscrierea sau angajarea unei Ch daca nu exista baza legala
pt.respectiva Ch
angajarea, ordonantarea sau plata unei Ch in situatia in care
aceasta n-a fost aprobata conform legii si nu are prevederi bugetare
netransmiterea de catre ord.pr.de cr. Ministerului FP, conform
legii, a situatiei virarilor creditelor bugetare
angajarea si ordonantarea de Ch fara viza prealabila de control
financiar preventiv propriu
nerespectarea oricareia dintre principiile executiei de casa
bugetara
angajarea si utilizarea de cr.bug. in alte scopuri decat cele
aprobate
Controlul financiar
Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi
de stabilire a mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.
Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ ,,contra rolus”, care înseamna verificarea
actului original dupǎ duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.
Controlul financiar, care face parte din controlul economic, are drept scop cunoaşterea de cǎtre stat a
modului în care sunt administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare puse la dispoziţie de stat, şi în
consecinţǎ, urmǎreşte asigurarea şi consolidarea unui echilibru financiar, eficienţa economico-financiarǎ,
precum şi dezvoltarea economiei naţionale.
104
Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de evaluare, preventivǎ, de documentare,
recuperatorie şi funcţia pedagogicǎ.
Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.
Principalele instituţii cu atribuţii de control financiar în România sunt:
1) Curtea de Conturi a României;
2) Garda Financiară,
Formele de control
În funcţie de momentul în care se desfǎşoarǎ, se disting urmǎtoarele forme de control:
controlul financiar preventiv;
controlul financiar concomitent;
controlul financiar ulterior;
În funcţie de sfera de activitate:
control intern;
control extern.
Din punctul de vedere al organului care realizeazǎ controlul existǎ:
controlul exercitat de MEF, care este preventiv sau concomitent;
controlul exercitat de cǎtre ordonatorii principali de credite la ordonatorii din subordinea sa, care este
concomitent şi ulterior;
controlul propriu exercitat de instituţia publicǎ prin departamentul de specialitate, care este preventiv şi
concomitent;
controlul exercitat de Curtea de Conturi este întotdeauna ulterior.
Controlul financiar preventiv
Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verificǎ legalitatea şi regularitatea
operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de aprobarea acestora.
Are drept scop identificarea operaţiunilor care nu respectǎ condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau,
dupǎ caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament, prin a cǎror efectuare s-
ar prejudicia patrimoniul public
Acest control se prezintǎ sub douǎ forme:
a) controlul financiar preventiv propriu;
Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectueazǎ numai cu viza prealabilǎ de control financiar
preventive propriu.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercitǎ prin semnǎtura persoanei desemnate şi prin
aplicarea sigiliului personal al funcţionarului însǎrcinat cu aceastǎ activitate. Toate documentele prezentate
la viza de control financiar preventiv se înscriu în Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de control
financiar preventive.
b) controlul financiar preventiv delegat.
Este acel tip de control preventiv care se exercitǎ de cǎtre MEF, prin controlori delegaţi, la unele entitǎţi
publice asupra unor operaţiuni care pot afecta execuţia în condiţii de echilibru a bugetelor sau care sunt
associate unor categorii de riscuri determinate prin metodologia specificǎ analizei riscurilor.
Controlul financiar concomitent
Controlul financiar concomitent (sau simultan/ operativ/ curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii
proceselor economice şi financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea actelor şi operaţiunilor pe care le
presupun aceste activitǎţi, în scopul de a se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor ori
a ilegalitǎţilor. Se exercitǎ inopinat, cel puţin odatǎ pe lunǎ, prin verificǎri faptice, pe bazǎ de documente, de
regulǎ prin sondaj.
Controlul intern
Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv
auditul intern, stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu reglementǎrile legale, în
vederea asigurǎrii administrǎrii fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.
Controlul intern este o sintagmǎ care se referǎ la orice tip de control şi, în acelaşi timp, înglobeazǎ toate
formele de control organizate la nivelul unei entitǎţi publice, mai puţin controlul preventiv.
Spre deosebire de controlul preventiv, care pune accentul pe legalitatea unei operaţiuni, controlul intern
pune accentul pe randamentul acesteia. .
Controlul intern se exercitǎ în interiorul instituţiei publice, de cǎtre conducǎtorul acesteia sau de cǎtre
funcţionarii anume desemnaţi de acesta şi se face fie la cerere, fie din oficiu.
Scopul final al organizǎrii controlului intern este buna gestiune financiarǎ.
Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau
asupra entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie
105
implicaţi în elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public
intern.
Este o activitate funcţional independentǎ şi obiectivǎ, care dǎ asigurǎri şi consiliere conducerii unei
entitǎţi publice pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activitǎţile
acesteia. Ajutǎ entitatea publicǎ sǎ îşi îndeplineascǎ obiectivele printr-o abordare sistematicǎ şi metodicǎ,
care evolueazǎ şi îmbogǎţeşte eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului
şi a proceselor de administrare.
Potrivit legii, existǎ trei forme de audit:
a) auditul de sistem
b) auditul performanţei
c) auditul de regularitate
Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi
şi sǎ evite conflictele de interese.
Controlul financiar ulterior
Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce
acestea au fost executate.
Acest tip de control este reglementat în special ca şi atribuţie a Curţii de Conturi.
Curtea de Conturi
Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ controlul asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Şi prezintǎ anual
Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar
expirat, cuprinând şi neregularitǎţile constatate, raport care se publicǎ în Monitorul Oficial.
Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de
Conturi, republicatǎ.
Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit, care, având aceastǎ calitate, poate reprezenta
România în cadrul organizaţiilor internaţionale ale instituţiilor supreme de audit (INTOSAI cuprinde
instituţiile supreme de audit din statele member ale ONU, care asigurǎ standarde de audit, metedologii şi
asigurǎ instruirea în domeniul auditului public).
Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin proceduri de audit public extern prevǎzute în
standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale general
acceptate.
Potrivit legii organice a Curţii, auditul public extern reprezintǎ activitatea de audit desfǎşuratǎ de Curtea
de Conturi, care cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei.
Curtea îşi desfǎşoarǎ activitatea în mod autonom şi funcţioneazǎ pe lângǎ Parlamentul României.
Articolul 14 şi art. 141– 147 din lege stabilesc organizarea şi funcţionarea Autoritǎţii de Audit, care are
atribuţii şi proceduri de lucru proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce
revin României în calitate de stat menbru al UE pentru fonduri nerambursabile.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţǎ de Curtea de
Conturi şi faţǎ de celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea fondurilor comunitare
nerambursabile.
Autoritatea de Audit este singura autoritate naţionalǎ competentǎ sǎ efectueze audit public extern, în
conformitate cu legislaţia comunitarǎ şi naţionalǎ, asupra fondurilor comunitare.
Totodatǎ, în tot cuprinsul Legii nr. 94/1992 sintagma ,,controlor financiar” se va înlocui cu sintagma
,,auditor public extern”, care reprezintǎ persoana angajatǎ în cadrul Curţii de Conturi, şi care desfǎşoarǎ
activitǎţi specifice de audit extern în sectorul public.
Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toatǎ durata
acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilitǎţilor prevǎzute de lege pentru judecǎtori.
Răspunderea juridică în domeniul financiar
Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de
dr. prin fapte considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor corespunzatoare de catre persoana
vinovata, daca e cazul, prin utilizarea fortei de constrangere a statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor de drept indeplinesc in principal 2
functii:
o functie educativ-preventiva
o functie coercitiva
Formele răspunderii juridice
In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere formele raspunderii: patrimoniale;
administrative; contraventionale; penale.
106
Răspunderea penală
Infractiunile specifice legate de executia bugetelor cuprinse in Codul Penal sunt:
abuzul de incredere
gestiunea frauduloasa
delapidarea
Primele 3 sunt indeplinite de regula de functionari publici care nu sunt neaparat ord.de cr., pe cand
deturnarea de fonduri este o infractiune specifica ord.de cr.
Deturnarea de fonduri reprezintă schimbarea destinatiei fondurilor banesti sau a resurselor materiale
fara respectarea prevederilor legale daca fapta a cauzat o perturbare a activitatii economico-finciare sau a
produs o paguba unui organ, unei institutii de stat sau altei unitati publice.
L 500/2002 face o referire la infractiune in legatura cu incalcarea a 2 din principiile fundamentale ale
legii:
principiul conform caruia sumele aprobate la partea de Ch prin bug.care compun sist.unitar de bugete
reprezinta limite maximale care nu pot fi depasite
principiul conform caruia angajarea de Ch bugetare tb.sa se faca in limita proiectelor bug.aprobate
Răspunderea contravenţională
Incalcarea normelor imperative ale L 500/2002 constituie in majoritatea cazurilor contraventii.
Constituie contraventie:
inscrierea sau angajarea unei Ch daca nu exista baza legala pt.respectiva Ch
angajarea, ordonantarea sau plata unei Ch in situatia in care aceasta n-a fost aprobata conform legii si nu
are prevederi bugetare
netransmiterea de catre ord.pr.de cr. Ministerului FP, conform legii, a situatiei virarilor creditelor bugetare
angajarea si ordonantarea de Ch fara viza prealabila de control financiar preventiv propriu
nerespectarea oricareia dintre principiile executiei de casa bugetara
angajarea si utilizarea de cr.bug. in alte scopuri decat cele aprobate
• control financiar;
• control preventiv;
• control ulterior;
• control concomitent;
• control intern;
• audit public intern;
• control extern;
• Curtea de Conturi;
• auditul de sistem
• auditul performanţei
• auditul de regularitate;
• auditul financiar;
• auditorul public extern;
• răspundere patrimonială;
• răspundere contravenţională;
• deturnarea de fonduri.
1. Ce reprezintă conceptul de controlul financiar ?

2. Ce reprezintă răspunderea juridică în dreptul financiar?
3. Există vreo diferenţă între delapidare şi deturnare de fonduri?
4. Comentaţi rolul Curţii de Conturi.
5. Ce reprezintă Autoritatea de Audit?
107
1. Cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare
puse la dispoziţie de stat, şi urmǎrirea asigurării şi consolidării unui echilibru financiar, urmǎrirea eficienţei
economico-financiarǎ, precum şi urmǎrirea dezvoltării economiei naţionale reprezintă:
a) controlul fiscal;
b) controlul financiar;
c) controlul ulterior;
d) auditul public intern.
2. Activitatea care se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi
în elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public intern
reprezintă:
a) controlul ulterior;
b) auditul public intern;
c) un control preventiv delegat;
d) un control preventiv propriu;
3. Asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public Curtea de Conturi, în principal, exercită:
a) un control preventiv delegat;
b) un control ulterior;
c) un audit public extern;
d) un audit public intern.
4. Constituie contravenţie:
a) angajarea, ordonanţarea sau plata unei cheltuieli în situaţia în care aceasta n-a fost aprobată conform legii
şi nu are prevederi bugetare;
b) încălcarea principiul conform căruia sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele care compun
sistemul unitar de bugete reprezintă limite maximale care nu pot fi depăşite;
c) nerespectarea oricăreia dintre principiile execuţiei de casa bugetară;
d) încălcarea principiul conform căruia angajarea de cheltuieli bugetare trebuie să se facă în limita
proiectelor bugetare aprobate.
108
5. Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale fără respectarea prevederilor legale
dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-finciare sau a produs o paguba unui organ, unei
instituţii de stat sau altei unităţi publice reprezintă:
a) delapidarea;
b) deturnarea de fonduri;
c) gestiunea frauduloasă;
d) abuzul de încredere.

• Ordonanţă Guvernului nr.119 din 1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv
• Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
Moneda unică europeană
7.1. Introducere
7.1. Introducere
România este stat membru al Uniunii Europene, astfel, este

necesar să dezvoltăm şi să aducem la cunoştinţa studenţilor unul
109
dintre elementele semnificative ale UE şi anume moneda unică
europeană – euro, care la nivelul UE formează o zonă monetară la
care doresc să adere statele membre ale UE în momentul
îndeplinirii criteriilor de convergenţă.

învăţare
– conştientizarea existenţei Uniunii Economice şi Monetare

– definirea conceptului de monedă unică europeană;
– cunoașterea criteriilor de convergenţă;
– definirea termenilor de zonă euro şi sistem euro;
– cunoașterea diferenţei dintre euro – unitate monetară şi zona
euro;

precum Uniunea Economică şi Monetară; moneda unică
europeană - euro; zona euro; sistemul euro; Sistemului
Monetar European; Banca Centrală Europeană; criteriile
de convergenţă; mecanismul ratei (cursului) de schimb;
– studenţii vor putea să diferențieze unitatea monetară - euro
de zona euro;
– studenţii vor putea să descrie Unitatea Economică şi
Monetară;
– studenţii vor putea să identifice criteriile de convergenţă la
zona euro.
Timpul alocat unităţii de învățțare:
110
Pentru unitatea de învățare Moneda unică europeană, timpul
alocat este de 2 ore.
Prin procesul constituirii sale, prin conţinutul obiectivelor ei,

prin specificul mecanismelor utilizate şi prin efectele obţinute până
acum, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi o formă avansată de
integrare economică internaţională, care cuprinde 27 de state
membre.
Uniunea Europeană este expresia mai multor trepte evolutive
de integrare, pe care le-au parcurs regionalismul şi
multilateralismul în viaţa economică internaţională.
Ea se caracterizează printr-un proces superior de conlucrare
între statele participante referitor la procedurile de armonizare a
intereselor, obţinerea consensului, elaborarea şi aplicarea noilor
forme de conduită economică.
Uniunea Europeană utilizează o ierarhie specifică în politicile
de conlucrare, astfel:
informarea partenerii convin să se informeze reciproc în ceea
ce priveşte instrumentele sale şi mecanismele de politică economică
pe care urmează să le aplice;
consultarea partenerii îşi exprimă acordul cu privire la
obligaţia lor atât pentru a se informa reciproc, cât şi pentru a
solicita sprijinul celorlalţi referitor la setul de decizii pe care
intenţionează să le adopte;
coordonarea în sensul că partenerii se obligă să fie de
acord cu privire la pachetul de acţiuni cerute de elaborarea şi
aplicarea unor politici comune coerente;
unificarea eliminarea instrumentelor naţionale şi
înlocuirea lor cu instrumente comune pentru întreaga zonă, fie
adoptarea unor instrumente identice de către toţi partenerii;
armonizarea îmbinarea perfectă, prinb bună înţelegere, a
intereselor partenerilor, în toate domeniile convenite.
Astfel, uniunea monetară este în strânsă legătură cu uniunea
politică, iar moneda euro a fost şi este folosită ca o forţă
conducătoare a integrării europene.
Adoptarea monedei unice europenene - euro a necesitat şi
impune în continuare cetăţenilor nu numai eforturi financiare
(reducerea deficitelor bugetare), ci şi o încredere fără precedent,
având în vedere renunţarea la moneda naţională în favoarea celei
unice europene.
Uniunea Economică şi Monetară constituie o adevărată
revoluţie economică şi de mentalitate. Punerea s-a în aplicare
necesită o mai amplă coordonare a politicilor economice, implicând
politicele monetare, bugetare şi fiscale ale statelor membre, precum
şi politici sociale, salariale şi ale forţei de muncă. Totodată va fi
111
necesară o accelerare a procesului de armonizare a legislaţiei în
domeniile fiscale şi comerciale, precum şi în domeniile sociale.
Stricto sensu, Uniunea Economică şi Monetară se reduce la
înfiinţarea şi utilizarea de către membrii săi aunei monede unice,
care să înlocuiască nomedele internaţionale.
Realizarea Uniunii Economice şi Monetare nu reprezintă un
scop în sine, ci doar mijlocul de generare a unor efecte benefice pe
plan economic şi nu numai.
Astfel, prin trecerea la o monedă unică dispare definitiv
incertitudinea legată de evoluţiile cursului de schimb al monedelor
naţionale în interiorul Uniunii Europene.
Euro (moneda unică europenă) este moneda nou-creată a

Uniunii Europene şi a devenit monedă oficială la 1 ianuarie 1999.
Introducerea monedei euro s-a făcut treptat, iar statele care au
adoptat-o alcătuiesc “zona Euro” sau spaţiul Euro.
Moneda unică Euro a fost pusă în circulaţie în 2002 sub forma
sa fiduciară, dar în funcţiune din 1 ianuarie 1999, la miezul nopţii,
ea succede lui European Currency Unit (ECU), respectiv “unitatea
de cont europeană”, pus în funcţiune în 1979.
Astfel, de la 1 ianuarie 1999 monedele naţionale ale ţărilor
participante (11 state) au încetat să existe legal. Totuşi bancnotele
şi monedele naţionale au continuat să fie folosite în ţările
respective, până la introducerea noilor bancnote şi monede pe 1
ianuarie 2002.
Un euro este divizat în 100 cenţi, sau centime.
Emisiunea sa este gestionată de Banca Centrală
Europeană.
Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii
europene şi moneda unică a 17 dintre acestea. Cele 17 ţări membre
sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania,
Slovenia, Cipru, Malta, Estonia. Pe lângă acestea, 4 "micro-state",
prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate
la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican.
Zona a fost creată în 1999 de unsprezece ţări, la care s-a
alăturat Grecia în 2001, Slovenia în 2007, Cipru şi Malta în 2008,
Estonia 2011.
Trei țări din UE nu au fost de acord cu introducerea acestei
monede, și anume Danemarca, Regatul Unit şi Suedia.
State care nu participă la zona euro:Bulgaria, Republica

Cehă, Danemarca, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România,
Suedia şi Regatul Unit.
Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European.
ZONA EURO reprezintă o zonă monetară care are o
monedă comună, o politică monetară unică şi o politică unică în
privinţa ratei de schimb, iar vechile monede naţionale sunt
eliminate pentru totdeauna.
112
La 1 ianuarie 1999 numai 11 ţări au fost pregătite să adopte
euro: Australia, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Doi ani mai târziu, după
mai multe eforturi, şi Grecia a reuşit să îndeplinească criteriile de
aderare. Danemarca a respins prin referendum adoptarea euro, iar
Marea Britanie şi Suedia au ales să rămână în afara zonei Euro.
Începând cu 1 ianuarie 2002, au ieşit treptat de pe piaţă 12
monede naţionale, care au fost înlocuite cu euro. Trecerea de la o
monedă la alta se face pe baza unor rate de conversie fixe,
monedele şi bancnotele care au ieşit din circulaţie au avut un
termen de preschimbare stabilit de fiecare ţară.
Odată Euro creat şi lansat în mediile financiare europene şi
mondiale a dat naştere la unul dintre cele mai mari şi mai puternice
blocuri comerciale din lume, deşi la aceea vreme doar 12 state din
15 făceau parte din zona monedei unice.
Succesul euro va fi determinat în cele din urmă de colaborarea
guvernelor Uniunii Europene într-o largă varietate de domenii, de
la formularea politicii ratei de schimb până la armonizarea
sistemelor legale şi a politicii de securitate. De aceea conceptul
unei Europe occidentale ca un singur bloc economic şi politic este
acum mai aproape ca niciodată.
Din acestă perspectivă euro schimbă într-un mod semnificativ
balanţa globală a puterii. Noua monedă crează a două piaţă ca
mărine din lume care foloseşte o monedă unică, una care este
depăşită doar de Statele Unite în ceea ce priveşte producţia totală.
Zona monedei unice europene, per total, deţine aproape o cincime
din producţia globală.
Zona Euro a devenit o superputere economică, privită din
perspectiva comerţului mondial şi a finaţelor globale. Istoric
vorbind zona Euro şi SUA au contribuit fiecare în măsură egală la
comerţul mondial, fiecare zonă este casa unui număr semnificativ
de mari companii multinaţionale, care reprezintă centrele puterii în
afacerile internaţionale, spre exemplu, din cele mai mari 100 de
firme din lume, 36 sunt europene şi 24 sunt americane.
Pieţele de capital europene pălesc însă în comparaţie cu
corespondentele lor americane, imense şi foarte lichide. Spre
exemplu, piaţa americană pentru titlurile de valoare interne este de
aproximativ de două ori mai mare decât toate pieţele europene la un
loc.
Actualemente şi zona euro este afectată de efectele crizei
economico-financiare mondiale.
Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei

euro si BCE (Banca Centrala Europeana).
Consiliul Guvernatorilor al BCE a ales acest termen pt.a
desemna dispozitivul care permite sistemului european al bancilor
centrale sa-si indeplineasca misiunile in cadrul Zonei euro,
dorindu-se mentinerea unei distinctii intre Sistemul euro si
Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) atata timp cat
exista state membre ale UE care n-au adoptat euro.
Bancile Centrale (BC) nationale ale statelor membre care n-au
adoptat EURO nu participa la procesul de decizie referitor la
politica monetara unica pentru Zona euro, continuand sa conduca
propria politica monetara.
113
Atributiile fundamentale ale Sistemului euro
1.definirea si punerea in practica a politicilor monetare a Zonei
euro
2.conducerea operatiunilor de schimb si administrarea
rezervelor oficiale ale tarilor din Zona euro
3.emisiunea de bancnote in Zona euro si promovarea bunei
functionari a sistemului de plati
Obiectivul principal al Sistemului euro este mentinerea
stabilitatii euro, ceea ce reprezintă stabilitatea preturilor in
Zona euro.
Sistemul euro va sustine si politicile generale economice
din cadrul Uniunii.
SEBC (Sistemul European al Bancilor Centrale) reprezintă
BCE şi BC nationale ale tuturor statelor membre UE.
BC nationale ale statelor care nu participa la Zona euro fac
parte din SEBC si se bucura de un tratament particular, fiind
abilitate sa conduca propria politica monetara, insa nu pot participa
la luarea deciziilor privitoare la politica monetara a Zonei euro.
Organele de decizie ale BCE
1.Consiliul Guvernatilor- alcatuit din membrii Consiliului
Director si Guvernatorii BC nationale ale statelor care au adoptat
EURO.
2.Consiliul Director- alcatuit din Presedinte,
Vicepresedinte si 4 membri care sunt numiti (toti 6) de catre
Guvernatorii statelor membre, la recomandarea Consiliului UE si
numai dupa consultarea Parlamentului European, si a Consiliului
Guvernatorilor BCE.
3.Consiliul General- Presedinte, Vicepresedinte BCE si
Guvernatorii tuturor BC nationale.
Sistemul euro a fost conceput si reglementat sa beneficieze de
independenta totala in indeplinirea misiunilor sale, acest fapt
neexcluzand cooperarea cu alte organisme ale UE.
BCE intretine relatii bilaterale cu Consiliul UE. Pe de o parte
Presedintele Consiliului UE poate participa la reuniunile Cons.
Guvernatilor si ale Cons. Gen. al BCE. Acesta din urma poate si sa
supuna motiuni spre deliberare in atentia Cons. Guvernatorilor fara
a avea drept de vot.
Presedintele BCE e invitat sa participe la reuniunile
Consiliului UE si poate delibera asupra problemelor ce privesc
obiectivele si misiunile SEBC si poate participa la reuniunile
Consiliului ECOFIN (ministrii de Economie si Finante ai UE) si la
reuniunile ECOGRUP (ministrii Economiei si Finantelor din Zona
EURO).
Guvernatorii BC nationale pot asista la reuniunile
informale ale Consiliul ECOFIN. BCE si BC nationale sunt
reprezentate in cadrul Comitetului Economiei si Finantelor, organ
cu caracter consultativ care se ocupa de problemele legate de
politica economica a UE.
Orice ţară membră a Uniunii Europene care

îndeplineşte criteriile de convergenţă poate adera la zona Euro
şi nu există o limită prestabilită în ceea ce priveşte numărul de ţări
care pot fi integrate în acestă zonă.
Criteriile de convergenta trebuie indeplinite pentru a putea
adopta Euro. Acestea au fost stabilite prin Tratatul de la Maastrich
(1992; si din 1993 e in vigoare) si reprezinta testul economic de
114
evaluare a statului, de pregatire a unei economii pentru a
participa la Uniunea Economica si Monetara (UEM) si se refera
la obiectivele care trebuie mentinute in domeniile inflatiei,
finantelor publice, ratelor dobanzii si a cursurilor de schimb.
I. Inflatia mentinerea stabilitatii preturilor
Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu
depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata inflatiei din primele 3
state cu cele mai reduse rate ale inflatiei.
Rata inflatiei din tara candidata trebuie sa se dovedeasca a fi
sustinuta.
II. Finantele publice
a.deficitul bugetar consolidat al statului respectiv < 3% din
PIB.
b.datoria publica < 60% din PIB.
III. Rata dobanzii
Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni
nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct. procentuale
randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele mai
reduse niveluri ale inflatiei.
IV. Cursurile de schimb
Trebuie sa se mentina in anumite marje de fluctuatie (+ -
15%) convenite prin mecanismele ratelor de schimb europene
pt.cel putin 2 ani fara a se proceda din proprie initiativa la
deprecierea monedei fata de celelalte monede ale statelor membre
Mecanismul ratei (cursului) de schimb (ERM – exchange rate
mechanism)
Definitie: Mecanismul Cursului de Schimb II
Aranjment pentru cursul de schimb in care o moneda are o
paritate centrala fata de euro, iar cursul de schimb nu poate
fluctua fata de aceasta paritate cu mai mult de 15%, in sus sau in
jos.
Participarea la acest mecanism pentru o perioada minima de
doi ani este unul din criteriile ce trebuie indeplinite pentru a putea
intra in zona euro.
Prin procesul constituirii sale, prin conţinutul obiectivelor ei, prin specificul mecanismelor utilizate şi
prin efectele obţinute până acum, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi o formă avansată de integrare
economică internaţională, care cuprinde 27 de state membre.
Astfel, uniunea monetară este în strânsă legătură cu uniunea politică, iar moneda euro a fost şi este
folosită ca o forţă conducătoare a integrării europene.
Adoptarea monedei unice europenene - euro a necesitat şi impune în continuare cetăţenilor nu numai
eforturi financiare (reducerea deficitelor bugetare), ci şi o încredere fără precedent, având în vedere
renunţarea la moneda naţională în favoarea celei unice europene.
Uniunea Economică şi Monetară constituie o adevărată revoluţie economică şi de mentalitate.
Stricto sensu, Uniunea Economică şi Monetară se reduce la înfiinţarea şi utilizarea de către membrii
săi aunei monede unice, care să înlocuiască nomedele internaţionale.
Realizarea Uniunii Economice şi Monetare nu reprezintă un scop în sine, ci doar mijlocul de generare
a unor efecte benefice pe plan economic şi nu numai.
115
Astfel, prin trecerea la o monedă unică dispare definitiv incertitudinea legată de evoluţiile cursului de
schimb al monedelor naţionale în interiorul Uniunii Europene.
Euro (moneda unică europenă) este moneda nou-creată a Uniunii Europene şi a devenit monedă
oficială la 1 ianuarie 1999. Introducerea monedei euro s-a făcut treptat, iar statele care au adoptat-o
alcătuiesc “zona Euro” sau spaţiul Euro. Şi succede lui European Currency Unit (ECU), respectiv “unitatea
de cont europeană”, pusă în funcţiune în 1979.
Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii europene şi moneda unică a 17 dintre
acestea. Cele 17 ţări membre sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Cipru, Malta, Estonia. Pe lângă acestea, 4 "micro-
state", prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate la zona euro: Andorra, Monaco,
San Marino şi Vatican.
Un euro este divizat în 100 cenţi, sau centime.
Emisiunea sa este gestionată de Banca Centrală Europeană.
Zona Euro reprezintă o zonă monetară care are o monedă comună, o politică monetară unică şi o
politică unică în privinţa ratei de schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna.
Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European.
Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei euro si BCE (Banca Centrala Europeana).
Consiliul Guvernatorilor al BCE a ales acest termen pt.a desemna dispozitivul care permite sistemului
european al bancilor centrale sa-si indeplineasca misiunile in cadrul Zonei euro, dorindu-se mentinerea unei
distinctii intre Sistemul euro si Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) atata timp cat exista state
membre ale UE care n-au adoptat euro.
Atributiile fundamentale ale Sistemului euro:
1.definirea si punerea in practica a politicilor monetare a Zonei euro
2.conducerea operatiunilor de schimb si administrarea rezervelor oficiale ale tarilor din Zona euro
3.emisiunea de bancnote in Zona euro si promovarea bunei functionari a sistemului de plati.
Obiectivul principal al Sistemului euro este mentinerea stabilitatii euro, ceea ce reprezintă stabilitatea
preturilor in Zona euro.
Sistemul euro va sustine si politicile generale economice din cadrul Uniunii.
Orice ţară membră a Uniunii Europene care îndeplineşte criteriile de convergenţă poate adera la zona
Euro şi nu există o limită prestabilită în ceea ce priveşte numărul de ţări care pot fi integrate în acestă zonă.
Criteriile de convergenta trebuie indeplinite pentru a putea adopta Euro. Acestea au fost stabilite prin
Tratatul de la Maastrich (1992; si din 1993 e in vigoare) si reprezinta testul economic de evaluare a statului,
de pregatire a unei economii pentru a participa la Uniunea Economica si Monetara (UEM) si se refera la
obiectivele care trebuie mentinute in domeniile inflatiei, finantelor publice, ratelor dobanzii si a cursurilor de
schimb.
I. Inflatia mentinerea stabilitatii preturilor
Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata
inflatiei din primele 3 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei.
Rata inflatiei din tara candidata trebuie sa se dovedeasca a fi sustinuta.
II. Finantele publice
a.deficitul bugetar consolidat al statului respectiv < 3% din PIB.
b.datoria publica < 60% din PIB.
III. Rata dobanzii
Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2
pct. procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele mai reduse niveluri ale
inflatiei.
IV. Cursurile de schimb
Trebuie sa se mentina in anumite marje de fluctuatie (+ - 15%) convenite prin mecanismele ratelor de
schimb europene pt.cel putin 2 ani fara a se proceda din proprie initiativa la deprecierea monedei fata de
celelalte monede ale statelor membre Mecanismul ratei (cursului) de schimb (ERM – exchange rate
mechanism).
• Uniunea Economică şi Monetară

• moneda unică europeană - euro;
• zona euro;
116
• sistemul euro;
• Sistemului Monetar European;
• Banca Centrală Europeană;
• criteriile de convergenţă;
• mecanismul ratei (cursului) de schimb.
1. Ce reprezintă moneda unică europeană?

2. Există vreo diferenţă între zona euro şi euro – unitate monetară?
3. Care sunt creiteriile de convergenţă?
4. care sunt atributiile fundamentale ale Sistemului euro?
5. Ce reprezintă Uniunea Economică şi Monetară?
1. Zona monetară care are o monedă comună, o politică monetară unică şi o politică unică în privinţa ratei de
schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna reprezintă:
a) moneda unică euro;
b) zona euro;
c) sistemul euro;
d) Sistemul European al Bancilor Centrale.
2. Testulul economic de evaluare a statului, de pregătire a unei economii pentru a participa la Uniunea
Economica si Monetara care se referă la obiectivele care trebuie menţinute în domeniile inflaţiei, finanţelor
publice, ratelor dobânzii şi a cursurilor de schimb reprezintă:
a) criteriile de convergenţă;
b) zona euro;
c) sistemul euro;
d) Sistemul European al Bancilor Centrale.
3. Câte state sunt membre ale zonei euro:

a) 11;
b) 27;
c) 17;
117
d) 15.
4. Care dintre următoarele nu reprezintă criterii de convergenţă:

a) Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata
inflatiei din primele 5 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei;
b) Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata
inflatiei din primele 3 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei;
c) Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct.
procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei;
d) Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct.
procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 5 state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei.
5. Ce state nu au fost de acord cu introducerea monedei euro:

a) Regatul Unit, Letonia, Suedia;
b) Regatul Unit, Estonia, Polonia;
c) Regatul Unit, Danemarca, Suedia;
d) Ungaria, Danemarca, România,.

• www. eur-lex.europa.eu
118
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învăţare 1: 1) c; 2) b,c; 3) c; 4) a,d; 5) b.

Unitatea de învăţare 2: 1) c; 2) b,d; 3) d; 4)c; 5) a.
Unitatea de învăţare 3: 1) c,d; 2) b; 3) d; 4) a; 5) c.
Unitatea de învăţare 4: 1) c; 2) d; 3) b; 4) b,d; 5) b.
Unitatea de învăţare 5: 1) c; 2) a; 3) c; 4) a,c; 5) d.
Unitatea de învăţare 6: 1) b; 2) b; 3) b,c; 4) a,c; 5) b.
Unitatea de învăţare 7: 1) b; 2) a; 3) c; 4) a,d; 5) c.
119

D 2 Drept Financiar Zdanovschi Alice PDF PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

D 2 Drept Financiar Zdanovschi Alice PDF PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

1.4. Îndrumar pentru autoverificare............................................................................ 19

2.4. Îndrumar pentru autoverificare............................................................................ 26

4.4. Îndrumar pentru autoverificare............................................................................ 69

5.4. Îndrumar pentru autoverificare............................................................................ 90

6.4. Îndrumar pentru autoverificare.......................................................................... 104

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Dreptul financiar – noţiuni introductive (2 ore)

Teme de control (TC)

1. Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

Titular curs: lect.univ.dr. Alice Zdanovschi

Dreptul financiar – noţiuni introductive

Orice tip de comunitate are nevoie pentru a funcţiona de

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

– familiarizarea cu domeniul dreptului financiar;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni

Pentru unitatea de învăţare Dreptul financiar – noţiuni

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Definiţia dreptului financiar

Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format

Particularităţile dreptului financiar:

este o ramură a dreptului public.

are o relaţie de tip parte – întreg cu dreptul fiscal, fiind

1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului fiscal

1.3.2.1 Principiile dreptului fiscal

1.3.2.2. Izvoarele dreptului fiscal

(1) izvoare comune dreptului financiar şi altor ramuri de

(2) izvoare specifice dreptului financiar:

1.3.3. Normele dreptului financiar

Norma juridică financiară o regulă de conduită stabilită

1.3.4. Raporturile juridice financiare

Elementele constitutive ale raporturile juridice financiare:

Orice persoană fizică sau persoană juridică ⇒ care

R.j.fin. Apar ⇒ numai în cadrul activităţii financiare

 Obiectul rap. de dr. fin. ⇒ este ⇒ diferit determinat

 Conţinutul rap. de dr. fin. este dat de drepturile

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce ramură de drept este dreptul financiar şi ce implicaţii are acest aspect?

1. Totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi

2. Sunt principii ale dreptului financiar următoarele:

4. Printre raporturile juridice financiare regăsim:

• Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

“Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea implicaţiilor finanţelor publice;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Finanţele publice, timpul alocat este

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Finanţele publice

Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura

2.3.1.2. Teoriile finanţelor publice

2.3.1.2.1. Teoria clasică a finanţelor publice

Obiectul rap. de dr. fin. ⇒ este ⇒ diferit determinat

Conţinutul rap. de dr. fin. este dat de drepturile