CURSUL 1

INTRODUCERE ÎN RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALA

Imagistica cu raze röentgen: röntgendiagnostic

Natura si producerea razelor X

Radiaţia descoperită în 1895 la Universitatea Wurzburg de către fizicianul
Röntgen şi denumită de el radiaţia X, este o radiaţie electromagnetică, cu lungime de
undă extrem de mică, în medie de 10.000 de ori mai mică decât cea a luminii.
Se produc raze X ori de câte ori electroni aflaţi în mişcare foarte rapidă, se lovesc
de corpuri materiale, unde produc dislocări de electroni de pe orbitele energetice ale
atomilor acestor corpuri. Pentru a se menţine echilibrul, electronii de pe orbitele mai
periferice, ale corpului izbit, vor lua locul electronilor dislocaţi de pe orbitele mai
centrale. Din acest salt de pe un nivel energetic pe altul, în sensul menţionat mai sus,
rezultă un plus de energie, care constitue razelele X.
Modificările suferite de energia radiantă la diverse nivele în corpul omenesc
alcătuiesc în ansamblul lor elemente utile, pe care fascicolul de raze X le poate transmite
examinatorului sub formă de imagini radiologice, produse datorită modificărilor care au
loc în fascicolul de raze X la nivelul ţesuturilor şi organelor de examinat.
Coeficientul de absorbţie este proporţional cu numărul atomic la puterea a patra
din corpul traversat –structurile cu număr atomic mare vor atenua mai mult fascicolul de
razeX, iar din punct de vedere radiologic vor fi mai opace exemplu segment scheletic.
Producerea radiaţiei X se face în tubul de raze-tubul Coolidge (Fig.1)- un tub de
sticlă în care se află un vid foarte avansat unde electronii emişi de catod (un filament de
wolfram ce a fost adus la incadescenţă) sunt accelerati la diferenţe de potential de zeci de
mii de volti, se ciocnesc cu materialul anodic (are în componenţă metale greu fuzabile ca
reniu, molibden, wolfram) unde cea mai mare parte din energia lor se pierde prin ionizări
şi excitări în straturile superioare ale materialului anodic, iar o parte produce radiaţie
Röntgen de frânare şi caracteristică.

1
 Fig . 1 .
Proprietăţiile radiaţiei X sunt comune cu ale radiaţiilor electromagnetice,
intensitatea lor scade invers proporţional cu pătratul distanţei.
Proprietăţile speciale constau în :
- penetrabilitate –invers proporţională cu lungimea de undă
- sunt absorbite de corpurile prin care trec, absorbţia fiind direct proporţională cu
numărul atomic la puterea 3, densitatea şi grosimea obstacolului.
- determină fenomenul de luminiscenţă
- determină efect de fotosensibilitate (reduce emulsia de argint la argint metalic)
- produc ionizare, are loc ionizarea gazelor prin care trec
- au efecte biologice asupra ţesuturilor vii prin ionizări şi prin excitaţii care
produc alteraţii în materia vie.
Efectele celulare ale radiaţiilor; Sunt precoci şi cumulative în timp.
a) Mecanismul de acţiune este direct şi indirect.
- acţiunea directă este sub forma rupturii arhitecturii moleculare şi în special la
nivelul unor structuri ca genele, cromozomii sau enzime - doza este fără importanţă.
- acţiunea indirectă –este dată de substanţele născute din reacţiile directe.
b) Natura leziunilor –A.D.N – ul este ţinta preferată a radiaţiilor – deci ţinta
princicipală este materialul genetic.
c) Efectele somatice - sunt asupra individului în totalitate şi pot apare la
interval de ore până la ani.
La nivel somatic acţionează legea ( Bergonier şi Tribondeau) conform căreia cu
cât un ţesut este mai tânăr cu atât el este mai sensibil şi vulnerabil.
d) Manifestarile clinice - ale leziunilor radice apar numai excepţional în
cadrul iradierii diagnostice. Ele pot fi văzute la medicii radiologi sub forma de boala
profesională.
- Leziunile pielii apar in formele cronice la radiologi, cel mai adesea sub forma
de radiodistrofii: teleangiectazii, tulburări de pigmentare, atrofie şi scleroza cutanată,
formaţiuni keratozice sau papilamatoase;
- Leziunile oculare sunt reprezentate de o conjunctivită banală care se vindecă
fară sechele, cataracta sau keratite;
-Ţesuturile hematopoetice au o sensibilitate mare în funcţie de
radiosensibilitatea celulelor susa şi de distribuţia temporospaţială a particulelor ionizante
in organism in raport cu celulele hematopoetice. Semnele de alarmă sunt modificările de
hemogramă;
Gonadele au sensibilităţi diferite asupra părţii endocrine (foarte radiorezistentă)
şi a celei exocrine de reproducere (extrem de radiosensibilă);

2
 Alte ţesuturi.; nu apar modificari digestive, pulmonare, osoase, renale decât la
doze mari exclus de atins in cadrul radiodiagnosticului.
e) Efecte feto-embrionare sunt diferite după vârsta produsului de conceptie:
- la stadiul de ou acţionează legea tot sau nimic. Oul trăieste normal sau moare;
- la stadiul de organogeneză în primele trei luni se produc malformaţii grave;
- fătul mai mare de 3 luni este mult mai puţin radiosensibil.
f) Efecte genetice mutaţii care apar indiferent de doză, dar se dublează după
30-50 rds.
g) Efecte cancerigene au o frecvenţă mică, dar o existenţă indiscutabilă.
Efectele la nivel tisular sau ale întregului organism reprezintă suma nu neapărat
matematică a modificărilor celulare. Acumularea în timp a tuturor acestor modificări
duce în ultima instantă la moartea individului prin alterări functionale şi organice
ireversibile.

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA RADIAŢIILOR

În lumea contemporană orice fiinţă vie de pe suprafaţa pământului suportă o

iradiere care nu poate fi evitată.
- 87% din această iradiere este dată de iradierea naturală.
-13% este procentul de iradiere artificială, din care 11,5% reprezintă iradierea
medicală. Aceasta din urma se datorează în principal iradierii cu scop diagnostic.
Evoluţia tehnologiilor de diagnostic, în special dezvoltarea imagisticii medicale
şi în mod particular a tehnicilor de explorare fără radiaţii Röntgen (Ecografia şi
Imagistica prin Rezonanţă Magnetică) nu au modificat esenţial acest procent, care
continuă să rămână ridicat oriunde pe suprafaţa planetei.
Mecanismul iradierii încă foarte mari este diferit în diferite zone geografice:
- în regiunile cu slabă dezvoltare economică iradierea se datorează
utilizării în continuare a unor tehnologii învechite de emisie, control şi
utilizare a radiaţiilor.
- în ţările cu inaltă dezvoltare tehnologică, iradierea este aproape
similară, dar este excesul de investigaţie. Aceasta apare ca un corolar al
sistemelor sofisticate de sănătate publică, în care gestul medical
subvenţionat împinge la excese şi la risipă.
Ţara noastră este undeva între cele două, încercând eforturi remarcabile de
reînnoire şi actualizare a echipamentelor radiologice şi de raţionalizare a explorării, în
contextul unui sistem de sănătate, care implementat la mare distanţă de alte sisteme din
care s-a inspirat, are datoria de a preveni defectele modelelor.
Ca răspuns la situaţia semnalată mai sus singurele măsuri de protecţie eficiente şi
aplicabile sunt:
- raţionalizarea explorării radiologice în special la grupele de populaţie
cu factori de risc (copii, gravide etc.);
- modernizarea echipamentelor, cu extinderea tehnologiilor de achiziţie şi
prelucrare digitală.
Pentru o raţionalizare corectă a explorărilor trebuie cunoscute dozele
proporţionale de radiaţii încasate de pacienţi. Acestea se pot cunoaşte din tabele şi dau
uneori date surprinzătoare. Pentru orientare iată câteva cifre comparative cu privire la

3
dozele încasate în cadrul diferitelor metode de radiodiagnostic folosind ca bază de
comparaţie radiografia toracică de faţa, gestul radiologic cel mai curent şi cu cea mai
mică iradiaţie:
radioscopia convenţională toracică = 50-150 radiografii
aceeaşi cu amplificator şi lant TV = 5-15 radiografii
tomografia plană toracică = 10-15 radiografii/fiecare secţiune
radiografie de craniu = 1 radiografie pulmonară
radiografie abdominală = 10 radiografii pulmonare
urografie intravenoasă = 35 radiografii pulmonare
irigoscopie = 77 radiografii pulmonare
computertomografie = între 26 şi 48 radiografii pulmonare
Tot pentru a se realiza amploarea fenomenului, iată câteva date comparative între
dozele încasate în cadrul diferitelor tehnici de Radiodiagnostic şi iradierea naturală.
Datele oferite echivalează în timp de iradiere naturală tehnicile urmărite:
Radiografia toracică = 15 zile de iradiere naturală
Radiografia abdominală = 6 luni de iradiere naturală
Urografia intravenoasă = 18 luni de iradiere
Irigoscopia = 3 ani de iradiere naturală
Computertomografia = între 1 şi 2 ani
Cunoscând aceste doze se poate întelege de ce este nevoie de raţionalizarea
examenelor cu scop de prevenire a iradierii.
Raţionalizare însemana în primul rând abţinere de la explorare. Examenul
radiologic toracic la un copil fără semne clinice de boală cardiacă sau pulmonară este un
exces, tot un exces uzual este şi radiografia de coloană vertebrală repetată cu ocazia
fiecărei internari la un bolnav cu leziune degenerative. Tot raţionalizare se numeşte şi
alegerea dintre mai multe posibilităţi de explorare a aceleia care aduce maximum de
informaţii şi poate înlocui metode mai iradiante. Deşi ideea pare fantezistă, cea mai bună
metodă de diagnostic radiologic a afecţiunilor sinusurilor feţei este computertomografia.
Suspiciunea de diagnostic de adenom hipofizar obligă la examen prin Rezonanţă
Magnetică, evitandu-se iradiarea prin alte explorări radiologice mai neperformante în
situaţia dată.
O solicitare de examen radiologic trebuie redactată în scris, lizibilă şi precisă. Ea
trebuie să indice contextul clinic pentru ca radiologul să poată întelege problemele
particulare pentru care se solicită explorarea respectivă. Este de datoria şi de calificarea
radiologului să stabilească metoda şi tehnica optimală pentru situaţia dată.
Receptarea informaţiei se face în mai multe moduri:
- radioscopie –radiaţia reziduală acţionează asupra unui mediu cu proprietăţi
fluorescente şi produce o imagine dinamică real time a structurilor traversate.
- radiografie – impresionarea chimică directă şi prin emisie luminoasă obţinută
cu ajutorul ecranelor întăritoare asupra emulsiei de săruri de argint de pe suprafaţa unui
film radiografic.

Aparatura de radiodiagnostic

Orice instalaţie radiologică se compune din două părţi:

- aparatul propriuzis (Fig.2)

4
 - accesorii.

Fig.2

Aparatul se compune din:

-tubul radiogen
-transformatorul de înaltă tensiune
-transformatorul de încălzire - de joasă tensiune
-cablurile sau troleele
-masa de comandă
Tubul radiogen – constă dintr-un balon, construit dintr-o sticlă specială, fabricată
pentru a rezista la temperaturi deosebit de ridicate.Balonul are două tuburi laterale situate
unul în faţa celuilalt :
- catodul – polul negativ al tubului format dintr-un filament de tungsten , dispus în
formă de spirală, adus la incadescenţă de un transformator de încălzire
- anodul – polul pozitiv format din aliaj de metale greu fuzibile care au proprietatea
de a transmite rapid căldura primită, facilitând în felul acesta răcirea tubului produsă şi
prin rotaţia sa (3000 ture/min).
Transformatorul de inaltă tensiune: transformă tensiunea obişnuită de la reţea
în tensiune înaltă, cu cât tensiunesiunea este mai mare se vor produce raze mai dure –de
aici rezultă calitatea razelor – calitate înseamnă tensiue deci kilovoltaj iar calitatea
amperaj.
Masa de comandă: serveşte la punerea în funcţiune şi la oprirea aparatului.
Aceasta este înzestrată cu aparate care permit :
-măsurarea curentului de la reţea
-măsurarea intensităţii curentului
-măsurarea timpului
-butonul de punere în funcţiune.
Trolee-sau cabluri.

Receptorul

a) radioscopia în radioscopia clasică sau analogică –imagine obţinută direct pe

ecranul ce este constituit dintr-o foaie de material celulozic sau plastic, pe care este
dispersat un material fluorescent – platinocianura de bariu, tungstatul de cadmiu sau

5
sulfura de zinc şi cadmiu. Astăzi sunt folosiţi compuşi de cesiu, titan, ytrium sau
pământuri rare. Pentru protecţie în faţa ecranului este o sticlă specială .
b) radiografia simplă (Fig.3 ): se bazează pe efectul fotochimic al radiaţiilor
având avantaje: document, doză de iradiere redusă, cost relative scăzut.
Filmul radiografic este format dintr-un suport transparent, acoperit de o emulsie
de cristale de bromură de argint suspendată în gelatină.

Fig.3
Prelucrarea filmului radiologic se face în camera obscură, unde se efectuează
developarea, când imaginea latentă se transformă în imagine vizibilă.
Formarea imaginii radiologice - imaginea radiologică există în formă latentă în
relieful spectral al fascicolului emergent. Întrucât organele au structuri neomogene,
compoziţie chimică, densitate, grosime variabile, relieful fascicolului emergent va
traduce pe planul de proiecţie variaţii de absorbţie determinate de aspectul neuniform al
organului de cercetat, fapt ce va duce la impresionarea discontinuă inegală a sistemului
detector.

TEHNICI RADIOLOGICE SPECIALE

Radioscopia televizată – transpunerea imaginii radiosopice într-o imagine
aparenta pe un monitor de televiziune prin intăritorul de imagine.
Amplificatorul de imagine - sistem electronic ce are următoarele aplicaţii:
 permite efectuarea fluoroscopiei la lumina zilei
 calitatea imaginii este net superioară şi poate fi înregistrată –video, fotografic
digital.
 se poate lucra cu sistem de TV cu circuit închis, în echipe de specialişti, proceduri
de radiologie intervenţională.
 imaginea poate fi transmisă la distanţă prin TV cablu satelit
 reducerea considerabilă de 3-5 ori a intesităţii fascicolului de radiaţii
 a permis constrcţia de aparate cu telecomandă şi protecţia operatorului..
Tomografia plană convenţională –tubul şi caseta sunt solitare şi se deplasează în
sens invers.
Variante radiografice -
- radiografia cu raze dure - se utilizează pentru disocierea unor opacităţi
- radiografia cu raze moi – părţi moi
- radiofotografia medicală RMF - se foloseşte pentru depistarea TBC.
- radiografia panoramică - se foloseşte în stomatologie
- radiografia digitală.

6
 Radiografia digitală

Fig.4
Radiografia digitală (Fig. 4) – asigură transformarea datelor analoge în
infomaţii digitale. Părţile componente ale receptorilor digitali utilizaţi în radiodiagnostic
sunt:
 Detectorul de scintilaţie - proprietatea unor substanţe de a emite lumină la la
impactul cu radiaţiile X
 Convertorul energiei luminoase.Acest sistem transformă sistemul analog de
date (semnalul luminos) în informaţii digitale (curentul electric).
 Calculatorul, care prelucrează imaginea digitală şi o transformă in semnal
video TV.
Receptorii digitali sunt utilizati atat in radioscopie cât şi în radiografie.

Comparaţie între imaginile digitale şi analoage

Elementul de bază al imaginii digitale este pixelul – o suprafaţă pătrată cu o

nuantă de gri corespunzatoare densităţilor pe care le reprezintă. Imaginea radiologică este
formată dintr-un număr de pixeli. Creşterea numărului de pixeli / imagine determină
mărirea rezoluţiei imaginii. Imaginea digitală are urmatoarele avantaje:
 permite o mai bună vizualizare a zonelor cu densităţi mici;
 oferă posibilitatea unei prelucrări ulterioare a imaginii.

COMPUTER TOMOGRAFIA

Este o tehnică particulară, care utilizează ca factor fizic radiaţia X, ca procedeu

de explorare a mediului, secţiunea tomografică în plan transversal axial, iar ca mod de
redare a informaţiei, imaginea digitală.
Principiul tomografiei computerizate se bazează pe măsurarea atenuării unui
fascicol îngust de radiaţii X, care parcurge, printr-o mişcare circulară, un strat echivalent
ca lărgime din corpul examinat, şi reconstrucţia imaginii plecând de la proiecţiile sale
diferite.
În ansamblu o unitate C.T cuprinde
- Sistemul de achiziţie a datelor
- Sistemul de procesare
- Sistemul de vizualizare şi stocare a datelor

7
 - Sistemul de comandă
Sistemul de achiziţie a datelor cuprinde : tubul de radiaţii X, detectorii, o serie
de elemente electronice asociate, montate într-un cadru denumit – GANTRY (Fig.5):
C.T. spirală sau volumetrică – presupune miscarea continuă a mesei şi rotirea
continuă a tubului in timp ce pacientul avansează în Gantry. Raportul dintre viteza
mesei / rotaţie şi grosimea secţiunii se numeste PITCH.

Fig.5

Sistemul de procesare a datelor.

Unitatea de masură a densitătii denumită UNITATE HOUNSFELD este definită
ca 1/ 1000 din diferenta de densitate dintre apă şi aer sau 1/1000 diferenţa aer şi compacta
osoasă.
Grila de densităţi este arbitrară, densitatea aerului este -1000 a apei 0 şi osoase +
1000.
Vizualizarea datelor şi comanda ansamblului
Este prezentată pe monitorul din încaperea unde se află operatorul.
Stocarea imaginilor se face pe discul computerului, pe disc optic, CD etc.
Imaginea poate fi revăzută ulterior şi eventual înregistrată pe film radiologic sau
fotografic.
Administrarea substanţelor de contrast
Diferenţierea structurilor normale de cele patologice este dificilă datorită valorii
de atenuare apropiată a acestora.
Administrarea substantelor de contrast duce la creşterea cu 40 – 60 UH a
densitătii accentuand diferentele de densitate.
Administrarea se poate face pe diferite căi (iv, oral, endorectal, endovaginal etc.).
Indicaţiile administrării substanţelor de contrast sunt:
- precizarea vascularizaţiei masei tumorale;
- diferenţierea între o masă tumorală şi o malformaţie vasculară;
- identificarea structurilor tubului digestiv;
- diferenţierea elementelor hilului hepatic ori pulmonar;
- evaluarea tractului urinar;
- detectarea leziunilor focale (hepatice, pancreatice, cerebrale etc.) precizarea
naturii lor;
- identificarea pachetului vascular;
- raporturile cu o masă tumorală

8
 Imagistica prin rezonanţă magnetică - I.R.M

I.R.M - constituie o metodă non-invazivă de examinare a afecţiunilor neuro-

musculo- scheletală. Se bazează pe proprietatea (descoperită în anul 1946) că nucleele se
comportă ca nişte magneţi în prezenţa unui câmp magnetic intens. Nucleele de hidrogen
sunt animaţi de mişcarea în jurul propriului ax –spin nuclear.
Treptele obţinerii imaginii prin I.R.M
1. „Specimenul” examinat – corpul uman este supus unui câmp magnetic
exterior foarte puternic, care rămâne constant în tot intervalul
investigaţiei şi care produce alinierea în acceaşi direcţie a dipolilor
magnetici nucleari .
2. Specimenului i se aplică apoi un câmp magnetic oscilant din zona de
radiofrecvenţă a specimenului electromagnetic, adică a unei unde de
radiofrecvenţă (RF) ce determină rezonanţa nucleilor.
3. Radiaţia electromagnetică (unda de RF) este apoi suprimată; nucleii
continuă să oscileze, emiţând ei însăşi ca particole cu sarcină electrică – o
undă de RF care poate fi detectată ca semnal rezonant magnetic al
nucleolilor. Recepţia semnalului este posibilă prin faptul că unda
respectivă induce un curent electric într-o bobină construită în acest scop.
4. Acest semnal este transmis unui computer, care îl transformă, prin
prelucrare digitală, în semnale optice elementare (pixeli).
Valoarea sau intensitatea pixelului este proporţională cu intensitatea semnalului
ce provine din nucleii rezonanţi aparţinând unui volum bine determinant, voxelul.

Echipamentul I.R.M (Fig.6)

Magnetul -este piesa centrală a instalaţiei I.R.M - el trebuie să producă un

câmp magnetic extern cât mai uniform.
Bobinele de radiofrecvenţă –forma şi dispoziţia acestor bobine depind
substanţial de sistemul magnetic principal ,de regulă, au o formă de şa.
Gradienţii de câmp magnetic –se produc prin curenţi electrici care circulă în
spire din materiale conductante, cu geometrii variate.
Calculatorul - controlează parametri fizici aleşi de operator.

9
 Fig.6
Noţiuni elementare de semiologie în general imaginea este comparabilă cu cea
din C.T- sub unele aspecte suprioară –permite un contrast superior; imaginile sunt uşor de
recunoscut ( Fig.7).

Fig. 7
Agenţii de contrast folosiţi în I.R.M.au la bază Gadoliniu –folosit în investigarea
lichidului cefalorahidian –face ca imaginea să fie mai luminoasă.
Pregătirea pacientului –în general nu necesită măsuri speciale; un caz special îl
reprezintă pacienţii cu claustrofobie - la care administrarea unui calmant uşor reduce
starea de anxietate. Durata unui examen este de aproximativ 30-90 minute .
Contraindicaţiile absolute: cipuri feromagnetice intracraniene; peacemaker
cardiac; proteze metalice valvulare; corpi stăini metalici intraoculari.
Contraindicaţii relative: claustrofobie ; pacienţi ventilaţi sau intubaţi.

SCINTIGRAFIA

Medicina nucleară utilizează izotopii radioactivi în scop diagnnostic şi

terapeutic. Explorarea scintigrafică este cel mai vechi procedeu imagistic de vizualizare a
organelor interne. Cessen în 1951 au efectuat pentru prima dată scintigrafie tiroidiană
apoi a fost cuplată imaginea la calculator.
Principiul examinării scintigrafice constă în detectarea radiaţiei gama emisă în
urma administrării (i.v.sau orale) unui produs radiofarmaceutic cu tropism selectiv pentru
un anumit organ, proces, sau leziune. Imaginea scintigrafică reprezintă distribuţia spaţială
a radiofarmaceuticului şi variaţia sa în timp care oferă astfel informaţii despre morfologia
şi funcţia organului investigat.

10
 Aplicaţiile clinice ale scintigrafiei se extind la toate specialităţile medico
chirurgicale.

Fig. 8
Scintigrafia statică – oferă informatii cu caracter morfologic (poziţie, formă,
dimensiuni, prezenţa unor leziuni difuze sau în focar; distribuţia radiofarmaceuticului în
organul investigat. Explorarea este făcută la un interval de timp de la injectarea
radiofarmaceuticului.
Scintigrafia dinamică sau secvenţială – explorare funcţională –examinarea se
face cu ajutorul cameralor de scintilaţie. Imaginile se obţin concomitent cu injectarea
radiofarmaceuticului obţinând imagini dinamice.
Radionuclizii folosiţi; sunt în principal: techneţiu(99mTc),taliu
(201Tl),iodul(123I-132 I), galiul, (67G ),indiul (113mIn).
Aparatura de detecţie –camera de scintilaţie –aparatura nu este un „emiţător” ci
un „detector” de radiaţii gama.
Examinarea SPECT se efectuează cu camere de scintilaţie la care detectorul
efectuează o mişcare circulară în jurul organului de examinat, oprindu-se timp de câteva
secunde pentru achiziţionarea imaginii.
Tomografia cu emisie de protoni (PET) - reprezintă o tehnică modernă de
obţinere de imagini funcţionale ale organelor sau sistemelor biologice. Aduce informaţii
morfofuncţionale ale creerului sau inimii în secţiuni de 4-5 mm şi cu o rezoluţie de
secunde.
Pentru a urmări imaginea distribuţiei în organism – aparatele PET (Fig.9) sunt
formate din multiple cristale de scintilaţie dispuse inelar în jurul pacientului şi cuplate la
tuburi fotomultiplicatoare - evenimentele luminoase sunt transformate în plus electric.
Aceste evenimente sunt prelucrate de computer obţinându-se imagini tomografice ale
diverselor organe.

Fig.9

11
 ECOGRAFIA

Este metoda de diagnostic şi terapeutic imagistic ce utilizează ca substrat

radiaţiile ultrasonore.
Principiul metodei - principiul de funcţionare al ecografiei este derivat din cel al
sonarului, dispozitiv utilizat pentru prima dată în primul război mondial la detectarea
submarinelor.
Ecografia se ocupă de studiul modificărilor suferite de un fascicol de ultrasunete
care traversează medii cu proprietăţi acustice diferite. Apariţia ecoului – ecoul apare
dacă o parte din energia fascicolului incident se întoarce la emiţător sub formă de fascicul
reflectat.

Fig. 10
Transductorul – în ecografie sursa de ultrasunete poartă numele de transductor,
aceştia sunt emiţători şi receptori de ultrasunete.
Transductorul este construit din blocuri de cristale ceramice sintetice, care au
proprietăţi speciale şi funcţionează utilizând un fenomen fizic numit efect piezoelectric..
Alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea explorată, tipul de pacient
şi organul ţintă.
În funcţie de forma sondei, acestea pot fi (Fig. 11) :
1. convexe – cel mai frecvent tip utilizat;
2. liniare – utilizate mai frecvent : pediatrie, obstetrica ginecologie intraoperator;
3. radiare – utilizate în cardiologie.

Fig. 11
Tipuri de ecografie:
- primul mod a fost modul A (Amplitudine) – se obtine un grafic cu variaţii de
amplitudine;
- modul M de mişcare – pentru evaluarea mişcărilor valvulare;

12
 - modul B se asociază luminozităţii cu o scală de gri şi se obţine imagine
bidimensională (Fig.12).

Fig. 12
- ultrasonografia Doppler – un sunet emis de o sursa cu o frecvenţă constantă
este recepţionat de catre un receptor fix cu o frecvenţă mai mare când sursa se apropie de
receptor şi o frecvenţă mai mică când sursa se îndepărteaz` de acesta.
Examinarea ecografică: pentru explorarea abdominală pregătirea este minimă –
pacient „a jeun” şi vezica urinară în repreţie; pentru tubul digestiv organele se pot umple
cu apă ; nici o pregatire pentru explorarea organelor superficiale.
Între sondă şi tegumente se interpune gelul ecografic.
Ecografia are o serie de avantaje:
 examenul este rapid - se obtin maxim de informaţii în timp scurt;
 orientează imediat spre o altă metodă imagistică complementară;
 are sensibilitate mare de evaluare pentru organe şi afecţiuni;
 este lipsit de nocivitate;
 este relativ ieftină.

SUBSTANŢE DE CONTRAST
Structurile corpului uman care au densităţi apropiate nu pot fi diferenţiate între
ele .Pentru a putea fi vizualizate se folosesc C.T, ecografia, sau substanţele de contrast.
Substanţele de contrast folosite sunt cu :
 Contrast negativ, care apar transparente (negre ) pe radiografie-aerul
 Contreast pozitiv, care apar opace (albe) pe radiografie;
-substanţe pe bază de iod solubile
-sulfatul de bariu
 Dublu contrast : asociere între bariu şi aer.
Reacţii sistemice acute neprevăzute-administrarea de substanţe de contrast
intravenos, produce reacţii diferite din partea organismului, reacţiile pot fi minore sau
dramatice, foarte rar chiar decesul 1:50000-1:10000.
Reacţiile minore pot fi mai frcvente 10% - odată cu introducerea substanţelor
nonionice au scăzut .
a)Reacţiile minore constau în: greţuri, gust metalic, senzaţii de căldură, roşeaţa
feţei, urticarie, erupţii cutanate,strănut, cefalee, ameţeli. Aceste manifestări dispar după
oprirea injectării şi de regulă nu necesită alt tratament înafară de oprirea injectării timp de
20-30 secunde şi nu mai reapar la continuarea injectării.
b)Reacţiile moderate - necesită tratament, dar nu necesită terapie intensivă.
Reacţiile pot fi de tip alergic (alergoid) sau de tip anafilactic(anafilactoid).
Reacţii de tip alergoid sunt: urticarie, edem facial, spasme, stridor laringian,
spasme laringiene, stridor inspirator, spasme bronşice, erupţii cutanate, strănuturi

13
repetate, lăcrimare. In cazurile mai grave apar: diaree, dureri abdominale, vărsături,
cefalee.
Tratamentul se face prin:
-administrare de oxigen
-administrare de adrenalină(epinefrină) 0,5% de soluţie 1mg de soluţie 1m/ml subcutanat.
-administrare de antihistaminice: inhibitori de H1sau inhibitori de H2.
Reacţii de tip anafilactic: - hipotensiune arterilă, tahicardie, paloare, care de
regulă se adaugă peste cele de tip alergoid. Se aplică acelaş tratament.
c)Reacţii severe; - cuprind semnele şi simptomele şocului anafilactic. Apar
semne cardiovasculare, respiratorii, neurologice.Tratamentul este cel specific şocului
anafilactic.
Profilaxia accidentelor severe se face în primul rând prin identificarea
pacienţilor cu risc: alergici, taraţi, cu boli cardiovasculare, diabet zaharat şi căutarea altor
investigaţii. Atunci când este posibil se vor folosi substanţe de contrast nonionice
hipoosmolare. Dacă intervenţia este necesară, se va administra o premedicaţie ce constă
din:
- prednison 50 mg (10 tablete) per os, în două prize cu 12 ore şi respectiv 2 ore
înaintea administrării substanţelor de contrast,
- antihistaminice (Romergan), 1 fiolă cu o oră înaintea examinării.

Radiologia intervenţională
Radiologia intrervenţională (Fig.13) este o punte de legătură între diagnostic şi
terapie, combinând imaginea radiologică şi proceduri chirurgicale. Cu incizii minime,
fără necesitatea anesteziei generale, cu ghidare de U.S, C.T, I.R.M sau radioscopie, se pot
urmări catetere, tuburi de câţiva milimetri cu ajutorul cărora se poate diagnostica,sau/şi
apoi trata diverse afecţiuni-exemplu : angiografia, montare de stenturi, drenaj biliar,
chemoembolizare tumorală, biopsie, embolizarea arterei uterine etc.

Fig.13

14
 Arhivare, comunicare, transmitere.

Radiologia modernă este complet informatizată. Orice sistem imagistic este

asociat de calculator în principalele sale funcţii: achiziţie, procesare,
vizualizare,comunicare. La nivelul spitalului trebuie realizat un sistem informatic
radiologic (RIS) care trebuie să cuprindă toate sistemele de achiziţie şi diagnostic pe baza
unui sistem standard de gestiune şi comunicare ( cele mai cunoscute fiind sistemele
PACS şi DICOM), precum şi înregistrarea în sistemul informatic al spitalului (Fig.14).

Fig.14

15