Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cursul I Amg
Cursul I Amg
1
Fig . 1 .
Proprietăţiile radiaţiei X sunt comune cu ale radiaţiilor electromagnetice,
intensitatea lor scade invers proporţional cu pătratul distanţei.
Proprietăţile speciale constau în :
- penetrabilitate –invers proporţională cu lungimea de undă
- sunt absorbite de corpurile prin care trec, absorbţia fiind direct proporţională cu
numărul atomic la puterea 3, densitatea şi grosimea obstacolului.
- determină fenomenul de luminiscenţă
- determină efect de fotosensibilitate (reduce emulsia de argint la argint metalic)
- produc ionizare, are loc ionizarea gazelor prin care trec
- au efecte biologice asupra ţesuturilor vii prin ionizări şi prin excitaţii care
produc alteraţii în materia vie.
Efectele celulare ale radiaţiilor; Sunt precoci şi cumulative în timp.
a) Mecanismul de acţiune este direct şi indirect.
- acţiunea directă este sub forma rupturii arhitecturii moleculare şi în special la
nivelul unor structuri ca genele, cromozomii sau enzime - doza este fără importanţă.
- acţiunea indirectă –este dată de substanţele născute din reacţiile directe.
b) Natura leziunilor –A.D.N – ul este ţinta preferată a radiaţiilor – deci ţinta
princicipală este materialul genetic.
c) Efectele somatice - sunt asupra individului în totalitate şi pot apare la
interval de ore până la ani.
La nivel somatic acţionează legea ( Bergonier şi Tribondeau) conform căreia cu
cât un ţesut este mai tânăr cu atât el este mai sensibil şi vulnerabil.
d) Manifestarile clinice - ale leziunilor radice apar numai excepţional în
cadrul iradierii diagnostice. Ele pot fi văzute la medicii radiologi sub forma de boala
profesională.
- Leziunile pielii apar in formele cronice la radiologi, cel mai adesea sub forma
de radiodistrofii: teleangiectazii, tulburări de pigmentare, atrofie şi scleroza cutanată,
formaţiuni keratozice sau papilamatoase;
- Leziunile oculare sunt reprezentate de o conjunctivită banală care se vindecă
fară sechele, cataracta sau keratite;
-Ţesuturile hematopoetice au o sensibilitate mare în funcţie de
radiosensibilitatea celulelor susa şi de distribuţia temporospaţială a particulelor ionizante
in organism in raport cu celulele hematopoetice. Semnele de alarmă sunt modificările de
hemogramă;
Gonadele au sensibilităţi diferite asupra părţii endocrine (foarte radiorezistentă)
şi a celei exocrine de reproducere (extrem de radiosensibilă);
2
Alte ţesuturi.; nu apar modificari digestive, pulmonare, osoase, renale decât la
doze mari exclus de atins in cadrul radiodiagnosticului.
e) Efecte feto-embrionare sunt diferite după vârsta produsului de conceptie:
- la stadiul de ou acţionează legea tot sau nimic. Oul trăieste normal sau moare;
- la stadiul de organogeneză în primele trei luni se produc malformaţii grave;
- fătul mai mare de 3 luni este mult mai puţin radiosensibil.
f) Efecte genetice mutaţii care apar indiferent de doză, dar se dublează după
30-50 rds.
g) Efecte cancerigene au o frecvenţă mică, dar o existenţă indiscutabilă.
Efectele la nivel tisular sau ale întregului organism reprezintă suma nu neapărat
matematică a modificărilor celulare. Acumularea în timp a tuturor acestor modificări
duce în ultima instantă la moartea individului prin alterări functionale şi organice
ireversibile.
3
dozele încasate în cadrul diferitelor metode de radiodiagnostic folosind ca bază de
comparaţie radiografia toracică de faţa, gestul radiologic cel mai curent şi cu cea mai
mică iradiaţie:
radioscopia convenţională toracică = 50-150 radiografii
aceeaşi cu amplificator şi lant TV = 5-15 radiografii
tomografia plană toracică = 10-15 radiografii/fiecare secţiune
radiografie de craniu = 1 radiografie pulmonară
radiografie abdominală = 10 radiografii pulmonare
urografie intravenoasă = 35 radiografii pulmonare
irigoscopie = 77 radiografii pulmonare
computertomografie = între 26 şi 48 radiografii pulmonare
Tot pentru a se realiza amploarea fenomenului, iată câteva date comparative între
dozele încasate în cadrul diferitelor tehnici de Radiodiagnostic şi iradierea naturală.
Datele oferite echivalează în timp de iradiere naturală tehnicile urmărite:
Radiografia toracică = 15 zile de iradiere naturală
Radiografia abdominală = 6 luni de iradiere naturală
Urografia intravenoasă = 18 luni de iradiere
Irigoscopia = 3 ani de iradiere naturală
Computertomografia = între 1 şi 2 ani
Cunoscând aceste doze se poate întelege de ce este nevoie de raţionalizarea
examenelor cu scop de prevenire a iradierii.
Raţionalizare însemana în primul rând abţinere de la explorare. Examenul
radiologic toracic la un copil fără semne clinice de boală cardiacă sau pulmonară este un
exces, tot un exces uzual este şi radiografia de coloană vertebrală repetată cu ocazia
fiecărei internari la un bolnav cu leziune degenerative. Tot raţionalizare se numeşte şi
alegerea dintre mai multe posibilităţi de explorare a aceleia care aduce maximum de
informaţii şi poate înlocui metode mai iradiante. Deşi ideea pare fantezistă, cea mai bună
metodă de diagnostic radiologic a afecţiunilor sinusurilor feţei este computertomografia.
Suspiciunea de diagnostic de adenom hipofizar obligă la examen prin Rezonanţă
Magnetică, evitandu-se iradiarea prin alte explorări radiologice mai neperformante în
situaţia dată.
O solicitare de examen radiologic trebuie redactată în scris, lizibilă şi precisă. Ea
trebuie să indice contextul clinic pentru ca radiologul să poată întelege problemele
particulare pentru care se solicită explorarea respectivă. Este de datoria şi de calificarea
radiologului să stabilească metoda şi tehnica optimală pentru situaţia dată.
Receptarea informaţiei se face în mai multe moduri:
- radioscopie –radiaţia reziduală acţionează asupra unui mediu cu proprietăţi
fluorescente şi produce o imagine dinamică real time a structurilor traversate.
- radiografie – impresionarea chimică directă şi prin emisie luminoasă obţinută
cu ajutorul ecranelor întăritoare asupra emulsiei de săruri de argint de pe suprafaţa unui
film radiografic.
Aparatura de radiodiagnostic
4
- accesorii.
Fig.2
Receptorul
5
sulfura de zinc şi cadmiu. Astăzi sunt folosiţi compuşi de cesiu, titan, ytrium sau
pământuri rare. Pentru protecţie în faţa ecranului este o sticlă specială .
b) radiografia simplă (Fig.3 ): se bazează pe efectul fotochimic al radiaţiilor
având avantaje: document, doză de iradiere redusă, cost relative scăzut.
Filmul radiografic este format dintr-un suport transparent, acoperit de o emulsie
de cristale de bromură de argint suspendată în gelatină.
Fig.3
Prelucrarea filmului radiologic se face în camera obscură, unde se efectuează
developarea, când imaginea latentă se transformă în imagine vizibilă.
Formarea imaginii radiologice - imaginea radiologică există în formă latentă în
relieful spectral al fascicolului emergent. Întrucât organele au structuri neomogene,
compoziţie chimică, densitate, grosime variabile, relieful fascicolului emergent va
traduce pe planul de proiecţie variaţii de absorbţie determinate de aspectul neuniform al
organului de cercetat, fapt ce va duce la impresionarea discontinuă inegală a sistemului
detector.
6
Radiografia digitală
Fig.4
Radiografia digitală (Fig. 4) – asigură transformarea datelor analoge în
infomaţii digitale. Părţile componente ale receptorilor digitali utilizaţi în radiodiagnostic
sunt:
Detectorul de scintilaţie - proprietatea unor substanţe de a emite lumină la la
impactul cu radiaţiile X
Convertorul energiei luminoase.Acest sistem transformă sistemul analog de
date (semnalul luminos) în informaţii digitale (curentul electric).
Calculatorul, care prelucrează imaginea digitală şi o transformă in semnal
video TV.
Receptorii digitali sunt utilizati atat in radioscopie cât şi în radiografie.
COMPUTER TOMOGRAFIA
7
- Sistemul de comandă
Sistemul de achiziţie a datelor cuprinde : tubul de radiaţii X, detectorii, o serie
de elemente electronice asociate, montate într-un cadru denumit – GANTRY (Fig.5):
C.T. spirală sau volumetrică – presupune miscarea continuă a mesei şi rotirea
continuă a tubului in timp ce pacientul avansează în Gantry. Raportul dintre viteza
mesei / rotaţie şi grosimea secţiunii se numeste PITCH.
Fig.5
8
Imagistica prin rezonanţă magnetică - I.R.M
9
Fig.6
Noţiuni elementare de semiologie în general imaginea este comparabilă cu cea
din C.T- sub unele aspecte suprioară –permite un contrast superior; imaginile sunt uşor de
recunoscut ( Fig.7).
Fig. 7
Agenţii de contrast folosiţi în I.R.M.au la bază Gadoliniu –folosit în investigarea
lichidului cefalorahidian –face ca imaginea să fie mai luminoasă.
Pregătirea pacientului –în general nu necesită măsuri speciale; un caz special îl
reprezintă pacienţii cu claustrofobie - la care administrarea unui calmant uşor reduce
starea de anxietate. Durata unui examen este de aproximativ 30-90 minute .
Contraindicaţiile absolute: cipuri feromagnetice intracraniene; peacemaker
cardiac; proteze metalice valvulare; corpi stăini metalici intraoculari.
Contraindicaţii relative: claustrofobie ; pacienţi ventilaţi sau intubaţi.
SCINTIGRAFIA
10
Aplicaţiile clinice ale scintigrafiei se extind la toate specialităţile medico
chirurgicale.
Fig. 8
Scintigrafia statică – oferă informatii cu caracter morfologic (poziţie, formă,
dimensiuni, prezenţa unor leziuni difuze sau în focar; distribuţia radiofarmaceuticului în
organul investigat. Explorarea este făcută la un interval de timp de la injectarea
radiofarmaceuticului.
Scintigrafia dinamică sau secvenţială – explorare funcţională –examinarea se
face cu ajutorul cameralor de scintilaţie. Imaginile se obţin concomitent cu injectarea
radiofarmaceuticului obţinând imagini dinamice.
Radionuclizii folosiţi; sunt în principal: techneţiu(99mTc),taliu
(201Tl),iodul(123I-132 I), galiul, (67G ),indiul (113mIn).
Aparatura de detecţie –camera de scintilaţie –aparatura nu este un „emiţător” ci
un „detector” de radiaţii gama.
Examinarea SPECT se efectuează cu camere de scintilaţie la care detectorul
efectuează o mişcare circulară în jurul organului de examinat, oprindu-se timp de câteva
secunde pentru achiziţionarea imaginii.
Tomografia cu emisie de protoni (PET) - reprezintă o tehnică modernă de
obţinere de imagini funcţionale ale organelor sau sistemelor biologice. Aduce informaţii
morfofuncţionale ale creerului sau inimii în secţiuni de 4-5 mm şi cu o rezoluţie de
secunde.
Pentru a urmări imaginea distribuţiei în organism – aparatele PET (Fig.9) sunt
formate din multiple cristale de scintilaţie dispuse inelar în jurul pacientului şi cuplate la
tuburi fotomultiplicatoare - evenimentele luminoase sunt transformate în plus electric.
Aceste evenimente sunt prelucrate de computer obţinându-se imagini tomografice ale
diverselor organe.
Fig.9
11
ECOGRAFIA
Fig. 10
Transductorul – în ecografie sursa de ultrasunete poartă numele de transductor,
aceştia sunt emiţători şi receptori de ultrasunete.
Transductorul este construit din blocuri de cristale ceramice sintetice, care au
proprietăţi speciale şi funcţionează utilizând un fenomen fizic numit efect piezoelectric..
Alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea explorată, tipul de pacient
şi organul ţintă.
În funcţie de forma sondei, acestea pot fi (Fig. 11) :
1. convexe – cel mai frecvent tip utilizat;
2. liniare – utilizate mai frecvent : pediatrie, obstetrica ginecologie intraoperator;
3. radiare – utilizate în cardiologie.
Fig. 11
Tipuri de ecografie:
- primul mod a fost modul A (Amplitudine) – se obtine un grafic cu variaţii de
amplitudine;
- modul M de mişcare – pentru evaluarea mişcărilor valvulare;
12
- modul B se asociază luminozităţii cu o scală de gri şi se obţine imagine
bidimensională (Fig.12).
Fig. 12
- ultrasonografia Doppler – un sunet emis de o sursa cu o frecvenţă constantă
este recepţionat de catre un receptor fix cu o frecvenţă mai mare când sursa se apropie de
receptor şi o frecvenţă mai mică când sursa se îndepărteaz` de acesta.
Examinarea ecografică: pentru explorarea abdominală pregătirea este minimă –
pacient „a jeun” şi vezica urinară în repreţie; pentru tubul digestiv organele se pot umple
cu apă ; nici o pregatire pentru explorarea organelor superficiale.
Între sondă şi tegumente se interpune gelul ecografic.
Ecografia are o serie de avantaje:
examenul este rapid - se obtin maxim de informaţii în timp scurt;
orientează imediat spre o altă metodă imagistică complementară;
are sensibilitate mare de evaluare pentru organe şi afecţiuni;
este lipsit de nocivitate;
este relativ ieftină.
SUBSTANŢE DE CONTRAST
Structurile corpului uman care au densităţi apropiate nu pot fi diferenţiate între
ele .Pentru a putea fi vizualizate se folosesc C.T, ecografia, sau substanţele de contrast.
Substanţele de contrast folosite sunt cu :
Contrast negativ, care apar transparente (negre ) pe radiografie-aerul
Contreast pozitiv, care apar opace (albe) pe radiografie;
-substanţe pe bază de iod solubile
-sulfatul de bariu
Dublu contrast : asociere între bariu şi aer.
Reacţii sistemice acute neprevăzute-administrarea de substanţe de contrast
intravenos, produce reacţii diferite din partea organismului, reacţiile pot fi minore sau
dramatice, foarte rar chiar decesul 1:50000-1:10000.
Reacţiile minore pot fi mai frcvente 10% - odată cu introducerea substanţelor
nonionice au scăzut .
a)Reacţiile minore constau în: greţuri, gust metalic, senzaţii de căldură, roşeaţa
feţei, urticarie, erupţii cutanate,strănut, cefalee, ameţeli. Aceste manifestări dispar după
oprirea injectării şi de regulă nu necesită alt tratament înafară de oprirea injectării timp de
20-30 secunde şi nu mai reapar la continuarea injectării.
b)Reacţiile moderate - necesită tratament, dar nu necesită terapie intensivă.
Reacţiile pot fi de tip alergic (alergoid) sau de tip anafilactic(anafilactoid).
Reacţii de tip alergoid sunt: urticarie, edem facial, spasme, stridor laringian,
spasme laringiene, stridor inspirator, spasme bronşice, erupţii cutanate, strănuturi
13
repetate, lăcrimare. In cazurile mai grave apar: diaree, dureri abdominale, vărsături,
cefalee.
Tratamentul se face prin:
-administrare de oxigen
-administrare de adrenalină(epinefrină) 0,5% de soluţie 1mg de soluţie 1m/ml subcutanat.
-administrare de antihistaminice: inhibitori de H1sau inhibitori de H2.
Reacţii de tip anafilactic: - hipotensiune arterilă, tahicardie, paloare, care de
regulă se adaugă peste cele de tip alergoid. Se aplică acelaş tratament.
c)Reacţii severe; - cuprind semnele şi simptomele şocului anafilactic. Apar
semne cardiovasculare, respiratorii, neurologice.Tratamentul este cel specific şocului
anafilactic.
Profilaxia accidentelor severe se face în primul rând prin identificarea
pacienţilor cu risc: alergici, taraţi, cu boli cardiovasculare, diabet zaharat şi căutarea altor
investigaţii. Atunci când este posibil se vor folosi substanţe de contrast nonionice
hipoosmolare. Dacă intervenţia este necesară, se va administra o premedicaţie ce constă
din:
- prednison 50 mg (10 tablete) per os, în două prize cu 12 ore şi respectiv 2 ore
înaintea administrării substanţelor de contrast,
- antihistaminice (Romergan), 1 fiolă cu o oră înaintea examinării.
Radiologia intervenţională
Radiologia intrervenţională (Fig.13) este o punte de legătură între diagnostic şi
terapie, combinând imaginea radiologică şi proceduri chirurgicale. Cu incizii minime,
fără necesitatea anesteziei generale, cu ghidare de U.S, C.T, I.R.M sau radioscopie, se pot
urmări catetere, tuburi de câţiva milimetri cu ajutorul cărora se poate diagnostica,sau/şi
apoi trata diverse afecţiuni-exemplu : angiografia, montare de stenturi, drenaj biliar,
chemoembolizare tumorală, biopsie, embolizarea arterei uterine etc.
Fig.13
14
Arhivare, comunicare, transmitere.
Fig.14
15