Sunteți pe pagina 1din 2

ISTORIA TOPOGRAFIEI

Geograful antic grec Ptolemeu e cunoscut îndeosebi pentru concepţia sa referitoare la situarea
Pământului în centrul universului însă, dincolo de această viziune specifică Antichităţii, este
demn de remarcat faptul că opera lui Ptolemeu avea să influenţeze major şi evoluţia topografiei
moderne.
În lucrarea „Geographia“, Ptolemeu afirmă tot teoria geocentrică, dar important este modul în
care o face: prin intermediul unor demonstraţii matematice.
Geograful grec are meritul de a fi introdus, prin această lucrare, mecanismul proiecţiilor
cartografice, explicând pentru prima dată tehnica de reprezentare cartografică. Proiecţia are
aplicaţii care nu sunt limitate doar la geografie, fiind instrumentul pentru reprezentarea unui
punct sau a unei regiuni, indiferent de localizarea sau de mărimea ariei reprezentate.

Astfel, opera lui PTolemeu marchează o schimbare de paradigmă în istoria şi evoluţia geografiei:
aceasta nu mai e concepută ca o descriere calitativă a lumii (corografie), ci mai degrabă ca o
descriere cartografică şi topografică a lumii, cu tehnica proiecţiei, respectând principiul
echivalenţei.
Această schimbare de viziune a jucat, ulterior, un rol major în începuturile cercetării topografice
moderne.

Diferite popoare aveau niste mituri conform carora planeta noastra Terra, avea forma de cub, sau
o forma unei carapace de broasca testoasa, mai rau decat atat, noi europenii credeam ca este plat
… si datorita acestei teorii oamenii nu plecau departe de acasa pentru a nu ajunge la capatul
Pamantului … cei care aveau alte teorii erau arsi pe rug de catre inchizitie, fiind declarati eretici.
Ideea ca Pamantul este Sferic a apartu totusi in Grecia antica fiind sustinuta de catre Aristotel si
Anaximandru din Milet, ei au obervat umbra rotunda a planetei noastre pe Luna.

Eratostene a studiat unghiul de inclinatie al razelor Soarelui pe suprafata Terrei in diferite


puncte ale plantetei si a ajuns la acceasi concluzie .
Insa cel care a demonstrate practic acest lucru a fost Fernando Magellan care a pornit cu
vapoarele lui spre vest si a ajuns in acelasi punct peste cativa ani venind dinspre est.
Isaac Newton a spus ca Pamantul este mai bombat la ecuator si mai turtit la poli , aceasta forma
primind numele de Elispoid de rotatie
In secolul XIX s-a stabilit ca pamantul nu coincide nici cu forma unui ellipsoid de rotatie, iar
suprafata topografica este neregulata, si prezinta atat adancituri cat si inaltari fata de Oceanul
Planetar cu circa 11 km. Iar aceasta forma a fost numita geoid.

In ultima etapa stabilirea formei pamantului a fost mult mai precisa , datorita prezentei satelitilor
in secolul XX a devenit posibila masurarea exacta a tuturor caracteristicilor Pamantului. S-a
constatat ca este o asimetrie intre cei doi poli . In zona polului nord a fost sesizata o ridicare de
circa 15 m iar in sona polului sud o coborare de circa 15 m iar pentru aceasta forma au fost
propuse mai multe denumiri : Geoid Para, Terroid sau Telluroid.

S-ar putea să vă placă și