UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS,, DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTICE

ECONOMICE ŞI INGINEREŞTI

REFERAT

La disciplina: Activități motrice de timp liber

Tema: Rolul activităților de loisir în scopul socializării, comunicării și promovării

comportamentului prosocial între indivizi

Coordonator Ştiinţific: Budeivici-Puiu Liliana

A elaborat: Stepanov Alexandr gr. II EFS

CHIŞINĂU 2019
 Cuprins

1. Activitățile de loisir - factori de socializare...................3

1.1. Caracteristicile socializării………………………........…3
1.2. Scopul socializării…………………………………….….4
1.3. Dimensiunile ale socializării, valabile şi în cadrul activităţilor
analizate……………………………………………….….6
1.4. Funcțiile practicării exercițiilor fizice din punct de vedere a
socializării………………………………………………...6
1.5. Formele de socializare în cadrul activității exercițiilor
fizice………………………………………………………7
Concluzie……………………………………………………………..8

2
1. Activitățile de loisir - factori de socializare.
Socializarea reprezintă procesul social fundamental prin care orice societate îşi
proiectează, reproduce şi realizează prin condiții adecvate ale membrilor săi, modelul
normativ şi cultural. În cadrul acestui proces individul asimilează competenţele,
atitudinile, valorile şi comportamentele care îi favorizează integrarea în societatea în
care trăieşte. Însuşirea de roluri şi statute îi asigură participarea la funcţionalitatea
societăţii. Integrarea socială este procesul social fundamental care presupune
acomodarea, adică soluţionarea conflictelor existente între diferite aspiraţii şi atitudini
comportamentale, între indivizi, grupuri, clase. Acest proces presupune relaţii mutuale
de ajustare a propriului comportament în cadrul unui sistem social (indivizi, grupuri,
norme, valori, acţiuni).
Încercând să sugereze deosebita complexitate a procesului de socializare, K.
Hurrelman (1988) îl defineşte ca procesul de apariţie, formare şi dezvoltare a
personalităţii umane în dependenţă şi interacţiune cu organismul uman, pe de-o parte,
şi cu condiţiile de existenţă socială şi ecologică într-un anumit moment al dezvoltării
istorice a societăţii, pe de altă parte.
Activitățile de loisir sunt considerate activităţi sociale deoarece prezintă o serie
de caracteristici care le recomandă ca factori de socializare şi integrare socială.
1.1. Caracteristicile socializării:
1. Se desfaşoară preponderent în grup, facilitând astfel, interacţiunea dintre
indivizi (condiţie de bază a socializării). Modul în care se organizează interacţiunea
dintre indivizi, în cadrul educaţiei fizice şi sportului, determină diferite niveluri de
manifestare a acesteia. În anumite situaţii, jocuri sportive, necesitatea de cooperare
este foarte mare (baschet, volei, fotbal, rugbi, handbal), în altele necesitatea de
cooperare este redusă (concursuri pe echipe în sporturi individuale).
Activitățile de loisir devin modele sociale de contacte prin faptul că presupun
cultivarea unor calitâţi: cooperarea, adaptabilitatea socială, munca în echipă, etc.
2. Prin conţinutul şi formele de organizare se creează un mediu psiho-social care
permite apariţia şi manifestarea tuturor tipurilor de interacţiune, de la cele cooperative
la cele de adversitate. Prin specificul organizării practicării exercitiilor fîzice, a
3
ramurilor de sport, indivizii îndeplinesc simultan roluri de cooperare - cu membrii
propriei echipe, dar şi de adversitate - cu membrii celeilalte echipe.
3. Educaţia fizică şi sportul pun individul în situaţia de a evalua pe alții şi a se
evalua pe sine, fapt ce contribuie la formarea imaginii de sine. Prin competiţie se
realizează compararea cu sine şi cu alţii, se ierarhizează valorile. în cadrul acestei
interacţiuni individului învaţă despre sine, despre capacităţile sale, despre mediu;
învaţă să-şi exprime atitudinea faţă de societate şi faţă de membrii săi.
J. Cratty (1967) consideră că sursa socializării în sport este reprezentantă de
"activarea socială": situaţia în care activitatea celorlalţi motivează individul pentru o
performanţă superioară şi aceasta poate avea ca rezultat o schimbare de
comportament.
4. Comportamentul motric din cadrul educaţiei fizice şi sportului este socializant
pentru că el promovează valori şi realităţi ale societăţii şi permite individului însuşirea
de modele de relaţionare şi comportare valabile în educaţie fizică şi sport şi
transferabile în societate (modele biologice, morale, artistice, civile).
5. Comportamentul motric din educaţie fizică şi sport este socializat pentru că
favorizează apariţia fenomenelor de facilitare socială, de comunicare, cooperare
implicate de interacţiune socială. Din punctul de vedere al socializării, schemele şi
formele de interacţiune personală sunt mai importante decât ramurile de sport
practicate. Unii factori sunt determinanţi: grad de cooperare între indivizi, calitatea
conducerii, spiritul de competiţie, importanţa acordată victoriei, ponderea activităţii
individuale şi libertăţii de luare a deciziei. Grupul de practicanți ai exerciţiilor fizice
favorizează însuşirea unor noţiuni cu privire la datorie, responsabilitate, interdicţie,
contribuind la dezvoltarea conştiinţei morale şi juridice.
1.2. Scopul socializării este acela de a forma o persoană competentă din punct de
vedere social, în sensul că recunoaşte valorile societăţii, normele şi modelele de
comportare. Procesul de socializare presupune astfel în vederea dobândirii
competenţei sociale sunt importante patru variabile: atitudinea, imaginea de sine,
combativitatea şi competenţa interpersonală.

4
 Atitudinea este cea care predispune individul la anumite comportamente de tip
motric. Modul în care se realizează acest lucru poate fi explicat prin întrepătrunderea
acţiunii a trei componente:
1. cognitivă - cunoştinţe, idei despre practicarea exerciţiilor fizice, în anumite
forme de organizare;
2. afectivă - răspunsul de natură emoţională la acest fenomen;
3. comportamentală - modul în care o persoană se angajează sau nu în
fenomenul amintit.
Activitățile de loisir oferă posibilitatea cunoaşterii şi autocunoaşterii prin punerea
în diferite situaţii de întrecere, de comparare cu alţii. Rolul specialistului care conduce
aceste activităţi este acela de a crea o imagine de sine pozitivă a persoanelor care
practică exerciţiile fizice.
Combativitatea se referă la "tendinţele de afîrmare şi celelalte motive care
însoţesc participarea sportivului la concurs, dublate de excitaţia emoţională stenicâ,
declanşatoare a unui plus de energie". (M.Epuran, 1990) Se caracterizează prin
atitudine activă, constructivă, dârzenie, perseverenţă.
Competenţa interpersonală se referă la abilitatea unei persoane de a interacţiona
cu celelalte. Educaţia fizică şi sportul oferă persoanelor posibilitatea angajării în două
ipostaze de relaţionare: de cooperare şi de adversitate.
Dobândirea deprinderilor de comunicare prin practicarea exerciţiilor fizice în
cadrul educaţiei fizice şi sportului constă în însuşirea de către individ a limbajului
corporal, non-verbal, dar şi dezvoltarea capacităţii de integrare în activitatea unui
grup.
R.Singer (1974) consideră că socializarea în cadrul educaţiei fizice şi sportului
este legată de ajustările personale şi sociale care se produc pe următoarele direcţii:
 valori morale (sportivitate, onestitate, respectarea celuilalt, fair-play);
 stabilitate emoţională (control, maturitate);
 relaţii interpersonale (cooperare, competiţie);
 auto-împlinire (încredere în forţele proprii, imagine de sine).

5
1.3. Dimensiunile ale socializării, valabile şi în cadrul activităţilor analizate:
Heinemann (1986), citat de G.Patriksson (1996) evidenţiază patru dimensiuni ale
socializării:
1. Conformitate normativă (identitate socială) - se referă la valorile, normele,
simbolurile şi tehnicile care sunt transmise în cadrul unei anume societăţi şi pe
care indivizii învaţă să le accepte drept juste
2. Identitatea eu-lui - abilitatea de a armoniza standardele şi cerinţele rolului social
cu personalitatea individului (nevoi, dorinţe, experienţe).
3. Forţa eu-lui - a fi independent şi a utiliza normele sociale în mod conştient şi
flexibil.
4. Solidaritatea - abilitatea de a conecta şi integra "identitatea" şi "forţa eu-lui" cu
obligaţiile sociale faţă de ceilalţi.
1.4. Funcțiile practicării activităților de loisir din punct de vedere a socializării.
Privită din punct de vedere a socializării, practicarea activităților de loisir are
două funcţii:
a) Funcţie formativă - transmiterea de cunoştinţe şi formarea deprinderilor motrice
de bază, utilitar-aplicative şi specifice unor ramuri şi probe sportive.
b) Funcţie de dezvoltare - formarea deprinderilor de relaţionare interpersonală şi a
competenţelor sociale.
Intre procesul de socializare şi cele două tipuri de activităţi motrice pot fi stabilite
o serie de similitudini care să susţină interrelaţionarea lor. Astfel:
1. Procesul de socializare este caracterizat de permanenta trecere de la un
statut social la altul, de-a lungul ontogenezei. Prin marea lor accesibilitate şi
adaptabilitate la diferite categorii de vârstă, populaţie, educaţia fizică şi sportul pot
constitui permanenţe ale unei vieţi raţionale şi echilibrate.
Socializarea prin educaţia fizică şi sport se realizează diferit la copii şi adulţi, la
femei şi bărbaţi şi explicarea acestui fapt s-a realizat din diverse perspective.
B. McPherson (1986) subliniază faptul că "pe durata copilăriei timpurii,
perspectiva funcţională care utilizeazâ teoriile dezvoltării sociale şi cognitive poate fi
cea mai adecvată pentru a explica procesul, în timp ce pentru vârstele cu conţinut
6
social, adolescenţa pânâ la vârsta adultă, mai potrivite sunt perspectivele conflictuale
şi de interacţiune."
2. Atât procesul de socializare, cât şi educaţia fizică şi sportul, sunt supuse
acţiunii factorilor economici, politic, culturali, fapt ce contribuie la facilitarea
transferului efectelor socializante din doraeniul educaţiei fizice şi sportului în viaţa de
zi cu zi. Interacţiunea dintre educaţie fizică şi sport
şi societate se poate pune în evidenţă prin "dependenţa normelor şi valorilor create şi
recreate de societate în diverse "câmpuri sociale"
(inclusiv în activităţile motrice, adăugăm noi), de condiţiile din afara câmpului şi
dezvoltarea societăţii." (G.Patriksson, 1996).
1.5. Formele de socializare în cadrul activităților de loisir.
Analizând activitatea de practicare a activităților de loisir, se poate observă că
socializarea poate fi regăsită sub ambele forme.
Din punct de vedere individual, includerea persoanei în cadrul procesului
specific de exercitare a influenţelor exerciţiilor fizice pe multiple planuri are drept
scop dezvoltarea armonioasă a acesteia în scopul integrării sociale. Sensul socializării
individuale poate fi şi acela al integrării prin acceptare activă, în funcţie de condiţiile
şi cerinţele concrete de adaptarea la condiţiile grupului sau echipei.
Din al doilea punct de vedere, al socializării ca urmare a includerii în cadrul
unui grup, individul influenţează şi este supus influenţelor exercitate de ceilalţi
membrii ai grupului. În cadrul grupului de sportivi individul dobândeşte o poziţie
socială care îi asigură prestigiu şi grad de acceptare în grup.
Se poate observa diferenţierea a două tipuri de socializare: cea care se produce în
cadrul educaţiei fizice şi sportului şi cea care are loc prin intermediul participării la
cele două tipuri de activităţi. Socializarea în educaţie fizică şi sport vizează o gamă
largă de consecinţe ale practicării exerciţiilor fizice: de la formarea deprinderilor
motrice şi a competenţei sociale, până la însuşirea de valori şi norme sociale.

7
 În conluzie pot spune că potenţialul socializant al activităților de loisir este
reprezentat de condiţiile şi situaţiile de învăţare organizate în acest sens.
Comportamentele sociale adecvate se însuşesc într-un proces educaţional,
conştient, ştiinţific dirijat. Acest demers este absolut obligatoriu în cadrul vârstelor
de creştere şi dezvoltare a fiinţei umane, deoarece pune bazele formării conştiinţei
sociale, morale, care va contribui la integrarea individului în societate.