RECAPITULARE FINALĂ 2

1. Una dintre următoarele afirmații privitoare la calea aferentă este falsă: a) transmite toate
influxurile nervoase de la receptori spre cortex; b) este o componentă intermediară a
analizatorului; c) distrugerea sa face imposibilă producerea senzațiilor; d) este alcătuită din fibre
nervose și centri subcorticali.
2. Starea de plăcere sau neplăcere care însoțește o senzație se numește: a) calitatea senzației; b)
valoarea ei informațională; c) postefectul; d) tonalitatea afectivă.
3. Senzațiile auditive se caracterizează prin următoarele proprietăți: a) amplitudinea, inălțimea și
timbrul; b) intensitatea, frecvența și amplitudinea; c) timbrul, înălțămea și intensitatea; d)
frecvența, amplitudinea și forma undei.
4. Senzația se formează: a) în zona de proiecție corticală a organului de simț, numită și nucleul
analizatorului; b) în zona secundară a segmentului central; c) în plan mintal; d) la nivelul
receptorului.
5. Valoarea informațională a senzațiilor se referă la: a) conținutul reflectoriu al acestora; b)
funcțiile pe care le îndeplinesc; c) specificul senzațiilor în funcție de tipul aparatului de recepție;
d) capacitatea unui organ de simț de a produce senzații.
6. Stările tensionale existente la nivelul articulațiilor sau sistemului osteo-muscular, determină
senzațiile: a) proprioceptive; b) exteroceptive; c) cutanate; d) interoceptive.
7. Absența oricărei verigi din structura unui analizator, sau perturbarea ei face imposibilă, sau
perturbă producerea senzațiilor. Acest fapt demonstrează că: a) analizatorul este un aparat de
recepție specializat pentru anumiți stimuli; b) analizatorul are o activitate reflexă unitară; c)
senzația se produce în condițiile interacțiunii directe a stimulilor cu analizatorii; d) analizatorul
funcționează independent.
8. Se produce fenomenul adaptării ascendente, atunci când: a) sensibilitatea unui analizator
crește, în condițiile acțiunii unui stimul puternic și persistent; b) sensibilitatea scade, dacă
stimulul este slab și persistent; c) sensibilitatea crește, dacă stimulul este slab și persistent; d)
sensibilitatea scade , dacă stimulul este slab și nepersistent.
9. Ca un stimul să fie discriminat cu mai multă precizie și rapiditate, în industrie se ține cont de: a)
pragul operațional, care este mai mic decât cel diferențial; b) pragul diferențial care este mai
mare decât pragul minim absolut; c) pragul operațional care este mai mare de cîteva ori față de
pragul diferențial; d) pragul maxim absolut.
10. Reprezintă o constantă: a) pragul diferențial, indiferent de valoarea stimulului; b) pragul
operațional, dacă valoarea stimulului se situează sub pragul maxim absolut; c) pragul maxim
absolut; d) pragul diferențial, dacă intensitatea stimulului are o valoare medie.

1
11. Un sunet puternic care acționează după unul slab este simțit: a) mai puternic, în cazul
contrastului succesiv; b) mai slab, în cazul contrastului cromatic; c) mai slab în cazul contrastului
simultan; d) la fel de puternic .
12. Doar una dintre următoarele afirmații este corectă: a) cea mai puternică adaptare se realizează
în cazul mirosului; b) trecerea de la lumină la întuneric presupune scăderea sensibilității; c) cea
mai rapidă adaptare se realizează în cazul simțului tactil; d) adaptarea vizuală este cea mai slabă.
13. Produc senzații cromatice: a) toate radiațiile luminoase provenite de la soare; b) doar undele
electromagnetice cuprinse între 16 – 20000 cicli/sec.; c) doar radiațiile luminoase cuprinse între
390-800 milimicroni; d) toate razele luminoase reflectate de suprafața corpurilor.
14. Faptul că imaginea perceptivă surprinde însușiri concrete precum forma, configurația sau
structura demonstrează că percepția: a) este o imagine panoramică; b) este o sumă de senzații;
c) este o organizare a senzațiilor; d) este o imagine contextuală.
15. Percepția este mai complexă, comparativ cu senzația, deoarece: a) este plurimodală,
presupunând funcționarea concomitentă a mai multor analizatori; b) mecanismele pe care se
bazează se dezvoltă abia după 2-3 luni; c) la nivel cortical sunt antrenate și zone asociative care
elaborează imaginea perceptivă unitară; d) toate răspunsurile sunt corecte.
16. Nu constituie un mecanism care participă la elaborarea imaginii perceptive: a) operațiile
desfășurate asupra obiectului, includerea acestuia într-o activitate; b) denumirea și descrierea
verbală a însușirilor acestuia; c) schemele perceptive reținute în memorie și experiența
anterioară; d) toate răspunsurile anterioare sunt greșite.
17. În cadrul procesului perceptiv se depășește pragul numit minimum cognoscibile, în faza: a)
identificării; b) interpretării; c) detecției; d) discriminării.
18. Formarea unei imagini perceptive unitare presupune surprinderea relațiilor dintre elementele și
însușirile componente ale obiectului, sau ale acestuia cu alte obiecte din câmpul perceptiv.
Fenomenul se explică prin acțiunea legii: a) structuralității; b) selectivității; c) integralității; d)
proiectivității.
19. Dintre următoarele afirmații, una este incorectă: a) recunoașterea unui obiect lacunar este
posibilă datorită legii integralității; b) obiectul percepției poate deveni o componentă a câmpului
perceptiv; c) teoria gestaltistă considera percepția o sumă de senzații; d) figurile duble
demonstrează dinamica relației dintre obiectul și câmpul perceptiv.
20. Legea proiectivității perceptive face posibilă: a) conștientizarea imaginii perceptive formată la
nivel cortical; b) contopirea inconștientă a imaginii perceptive formată în cortex, cu obiectul din
realitate; c) diferențierea imaginii perceptive corticale de obiectul perceput; d) diferențierea
percepției de reprezentare.
21. Legea constanței perceptive explică: a) perceperea integrală a obiectului, dacă este ecranat
parțial de alte obiecte; b) constanța mărimii obiectului, când se modifică poziția față de subiect;
b) constanța formei, dacă se modifică distanța; d) constanța culorii, dacă se modifică
luminozitatea mediului ambiant.
22. Iluziile perceptive sunt înțelese ca: a) deformări ale obiectelor realității; b) imagini modificate ale
unor obiecte inexistente în realitate; c) imagini perceptive care denaturează în mod inconștient
anumite caracteristici concrete ale obiectelor cu care interacționăm; d) tulburări psihice
specifice cunoașterii senzoriale.

2
23. Efectul de câmp reprezintă: a) stimulii aflați în același context cu obiectul percepției,
recepționați mai puțin clar; b) capacitatea subiectului de a diferenția obiectul percepției de
câmpul perceptiv; c) distorsionarea imaginii vizuale ca urmare a înteracțiunii celorlalți stimuli cu
obiectul percepției; d) factorul care explică producerea tuturor iluziilor.
24. Dintre următoarele afirmații, doar una singură este falsă: a) funcția de reglaj a percepției se
manifestă în orientarea, coordonarea, ritmicitatea și amplitudinea mișcărilor; b) identificarea
categorială, ca etapă a procesului perceptiv, precede etapa discriminării; c) conform teoriei
asociaționiste, percepția este o sumă de senzații; d) percepția intenționată este prezentă atunci
când obiectul perceput este inclus într-o activitate.
25. Despre reprezentare se poate spune că este: a) o urmă a percepției; b) o imagine perceptivă
reactualizată din memorie; c) o imagine perceptivă regândită; d) o imagine construită în plan
mintal, pe baza procesării experienței perceptive anterioare cu ajutorul unor operații.
26. Dintre următoarele funcții, una nu este specifică limbajului în cadrul procesului de reprezentare:
a) furnizează informații perceptive; b) contribuie la construirea unei imagini mai bogate sau mai
schematizate, în concordanță cu nevoile subiectului; c) evocă o reprezentare existentă în
memorie; d) contribuie la asocierea și transformarea imaginilor.
27. Reprezentările kinestezice sunt însoțite de micromișcări la nivelul mușchilor. Acest fapt
evidențiază: a) rolul reglator al reprezentărilor; b) o implicare latentă a analizatorilor în cadrul
procesului perceptiv; c) interacțiunea dintre percepție și reprezentare; d) toate răspunsurile
sunt false.
28. Constituie materialul predilect al imaginației: a) toate imaginile senzoriale, deoarece pot fi
combinate în variate moduri; b) doar imaginile perceptive, întrucât sunt mai bogate în conținut;
c) doar reprezentările, întrucât, fiind imagini mentale, au o mai mare libertate față de schema
structurală a obiectului; d) atât percepțiile cât și reprezentările, întrucât, fiind reținute în
memorie sunt puse la dispoziția procesului imaginativ.
29. Diferențierea reprezentărilor în vizuale, auditive, kinestezice se realizează după criteriul: a)
gradului de generalitate; b) analizatorului dominant; c) complexității operațiilor în plan mental;
d) frecvenței lor în activitatea subiectului.
30. Nu constituie o caracteristică a reprezentărilor vizuale: a) tind să reducă succesiunea
elementelor componente la simultaneitate; b) sunt cele mai numeroase; c) cele mai multe
dintre ele sunt bidimensionale; d) au un rol important în activitatea pictorilor, arhitecților.
31. Imaginile conținute în manualele de limbi străine destinate începătorilor, demonstrează că
reprezentările: a) ușurează realizarea generalizărilor logice; b) facilitează procesul înțelegerii și al
reținerii sensului cuvintelor; c) joacă un rol esențial în dezvoltarea motivației de învățare a
limbilor străine; d) cultivă simțul estetic.
32. Reprezentarea are o dublă natură: a) inituitiv-operațională și intelectiv-figurativă; b)
operațional-figurativă și intuitiv-intelectivă; c) intuitiv-figurativă și operațional-intelectivă; d)
concret-selectivă și operațional-intuitivă.
33. Nu reprezintă un argument pentru a demonstra că procesul reprezentării este mai complex
comparativ cu mecanismele percepției: a) numărul percepțiilor este mai mare decât al
reprezentărilor; b) reprezentarea se formează în plan mintal pe baza unor operații, după vârsta

3
 de un an; c) reprezentările angrenează gândirea și limbajul, în timp ce percepțiile se rezumă
doar la funcționarea analizatorilor; d) reprezentarea are un caracter operațional- intelectiv.
34. Reprezentările individuale reflectă: a) caracteristicile esențiale ale unui obiect particular
perceput în trecut; b) toate caracteristicile concrete ale unui obiect familiar; c) caracteristici
concrete, dar principale, ale aceluiași obiect perceput în situații diferite; d) caracteristici comune
ale unei categorii de obiecte.
35. Au tendința de a reduce succesiunea la simultaneitate, reprezentările: a) chinestezice; b)
vizuale; c) auditive; d) anticipative.
36. Reprezentările cinetice sunt reprezentări: a) doar ale imaginației; b) ale propriului corp în
mișcare; c) reproductive, ce reflectă mișcări ce urmează a fi desfășurate; d) reproductive, ale
unor obiecte în mișcare percepute în trecut, sau anticipative, ale unor mișcări ce pot fi
efectuate.
37. Gândirea are acces la aspectele esențiale: a) în mod direct; b) prin cunoaștere abstractă,
bazându-se pe cunoștințele dobândite prin învățare; c) prin cunoaștere nemijlocită; d) în mod
nelimitat.
38. Nu exprimă caracteristici ale procesualității gândirii de tip descendent: a) este dirijată de legi,
reguli și norme; b) este modul natural de evoluție a gândirii; c) se realizează prin învățare
sistematică și modelare socio-culturală; d) este un demers deductiv.
39. Gândirea are un caracter mijlocit deoarece: a) prelucrează informații doar în plan mintal; b) este
un demers de la general la particular; c) nu prelucrează informații perceptive; d) procesează
informațiile existente în memorie utilizând ca instrument limbajul.
40. Recompunerea unui întreg în plan mintal, prin luarea în considerare a semnificațiilor părților,
este specifică: a) analizei; b) sintezei logice ; c) abstractizării; d) sintezei senzoriale.
41. Selectivitatea gândirii este pusă în evidență de: a) abstractizare; b) sinteză; c) schematizare; d)
generalizare.
42. Deducția debutează cu: a) organizarea datelor perceptive; b) cercetarea cazurilor particulare; c)
formularea unor ipoteze sau menționarea unor premise demonstrate ca adevărate; d) realizarea
unei comparații.
43. Noțiunile empirice se deosebesc de cele științifice, deoarece: a) sunt instabile, probabilistice,
fiind denumite și semiconcepte; b) integrează însușiri concrete, accidentale; c) poartă pecetea
subiectului, deși sunt influențate de experiența comunității; d) toate răspunsurile sunt corecte.
44. Înțelegerea și rezolvarea de probleme sunt inseparabile, fără a putea stabili o ierarhie în
privința: a) succesiunii, ordinii; b) strategiilor euristice; c) tipurilor de problemă; d) factorilor care
influențează rezolvarea unei probleme.
45. Vorbim de neînțelegere atunci când: a) cuplajul informațional este incomplet; b) cuplajul
informațional este absent; c) cuplajul este complet; d) subiectul se confruntă cu o situație
inedită.
46. Nu face parte din categoria mecanismelor înțelegerii: a) analogia; b) cuplajul informațional; c)
asocierea prin asemănare și contrast; d) asocierea prin coexistență temporală și succesiune
spațială.

4
47. Problemele slab definite sunt: a) insuficient structurate, cu cerințele neclare; b) rezolvabile pe
baza unor modele rezolutive cunoscute; c) rezolvabile prin explorare, descoperire, în mod
creativ; d) răspunsurile a. și c. sunt corecte.
48. Etapele principale ale rezolvării unei probleme sunt: a) testarea ipotezelor și verificarea; b)
punerea problemei și verificarea; c) punerea problemei și rezolvarea acesteia; d) formularea de
ipoteze și testarea acestora.
49. Relațiile determinative semnifică: a) evenimentele din viața unei persoane; b) cauzele și legile
specifice realității; c) consecințele nerespectării unor reguli; d) toate răspunsurile sunt corecte.
50. În legătură cu următoarea afirmație, este fals doar unul dintre răspunsuri: Cu cât o noțiune este
mai generală, cu atât: a) conținutul ei este mai abstract; b) gândirea se depărtează mai mult de
realitate; c) gândirea avansează în profunzime; d) scade posibilitatea de a se asocia cu o
reprezentare.
51. Cele mai complexe probleme, întrucât au starea inițială și cea finală confuză și slab precizată
sunt, după Reitman, problemele: a) euristic-creative; b) inventiv-creative; c) demonstrativ-
explicative; d) inovative.
52. Transformarea informațiilor în depozitul memoriei demonstrează: a) caracterul activ al
memorării; b) faptul că memoria este relativ fidelă; c) caracterul activ al păstrării; d) rolul
intereselor în sfera activității mnezice.
53. Utilizarea în activitatea de învățare a desenelor, graficelor, schițelor în scopul eficientizării
memoriei evidențiază caracterul ei: a) activ; b) inteligibil; c) mijlocit; d) situațional.
54. Memoria este lipsită de un caracter inteligibil, atunci când: a) înțelegem ceea ce citim; b) putem
scoate ideile principale ale unui text; c) reținem numele unei persoane; d) alegem strategia
potrivită, dintre mai multe modalități de lucru reactualizate, în rezolvarea unei probleme bine
definite.
55. Nu sunt forme ale memoriei: a) memoria operațională și semantică; b) memoria episodică și
declarativă; c) engramarea și reactualizarea; d) memorarea intenționată și neintenționată.
56. Noutatea, intensitatea și semnificația stimulilor sunt factori care condiționează în mod deosebit
memorarea: a) intenționată; b) mecanică; c) logică; d) neintenționată.
57. Un material dificil, neinteresant, monoton solicită îndeosebi: a) memorarea mecanică; b)
memorarea logică; c) memorarea intenționată; d) memoria procedurală.
58. Fixarea scopului reținerii informațiilor pentru o anumită dată condiționează: a) păstrarea
informațiilor o perioadă nelimitată de timp; b) păstrarea integrală a informațiilor înainte de data
respectivă; c) uitarea integrală a informațiilor după data respectivă; d) păstrarea mai bună a
informațiilor până la data respectivă.
59. Se păstrează mai bine: a) tezele principale, comparativ cu unitățile logice; b) forma textuală,
comparativ cu unitățile logice; c) unitățile logice, comparativ cu ideile principale; d) prezentarea
simultană, comparativ cu cea serială (secvențială).
60. Reproducerea unor informații presupune în mod necesar: a) contactul perceptiv cu materialul
respectiv; b) prezența intenției subiectului; c) prezența obligatorie a gândirii; d) confruntatrea
(compararea) în plan mintal a mai multor modele (informații), pentru a fi extras cel potrivit.

5
61. O memorie elastică îi dă posibilitatea subiectului: a) să rețină doar informațiile importante; b) să
fixeze informații cu un efort redus; c) să rețină informații noi și să le reorganizeze pe cele vechi;
d) să conserve cât mai multe informații .
62. Cel mai potrivit, pentru un subiect ar fi să utilizeze: a) toate formele memoriei; b) doar
memorarea logică; c) formele de memorie care-l avantajează și care corespund mai bine
sarcinilor de lucru; d) memoria semantică și procedurală.
63. Diferențierea memoriei verbal-logice de alte forme precum imaginativă, motorie și afectivă se
realizează în funcție de: a) procesele memoriei; b) formle memoriei; c) conținutul activității
psihice; d) specificul organelor de simț.
64. Memoria declarativă reține: a) sentimente; b) procedee de lucru; c) cuvinte, simboluri verbale și
înțelesurile lor; d) cunoștințe privitoare la evenimente, locuri, date, personalități.
65. Ritmul uitării, după Ebbinghaus: a) nu este influențat de natura materialului; b) este mai
accentuat imediat după învățare; c) este mai accelerat ulterior; d) nu poate fi stabilit în cazul
învățării unui material cu sens.
66. Una dintre următoarele capacități nu presupune în mod necesar prezența imaginației: a)
organizarea și proiectarea acțiunilor; b) anticiparea rezultatelor unei activități și a căii ce
urmează a fi parcursă; c) elaborarea scopului și planului unei activități; d) reactualizarea de
cunoștințe în vederea rezolvării unei probleme.
67. În cadrul activității sale, imaginația: a) interacționează cu toate procesele psihice; b)
interacționează doar cu procesele care au stat la baza apariției sale precum reprezentarea,
memoria, limbajul, inteligența; c) prelucrează o diversitate de informații, rolul cel mai important
revenind informațiilor abstracte; d) nu antrenează operațiile gândirii.
68. Evidențiază rolul memoriei în cadrul imaginației: a) punerea la dispoziție a datelor experienței
anterioare; b) reținere produselor imaginației; c) elaborarea unui scenariu imaginativ în timpul
lecturii unui roman; d) toate răspunsurile sunt corecte.
69. Imaginația este angrenată în activitatea gândirii: a) în rezolvarea problemelor slab definite; b) în
formularea de ipoteze; c) în elaborarea unor strategii euristice; d) toate răspunsurile sunt
corecte.
70. Productivitatea imaginativă este mai mare: a) în cazul unei trăiri afective negative mai intense,
decât o trăire pozitivă slabă; b) în cazul unei trăiri pozitive, indiferent de intensitatea ei, față de
o trăire negativă; b) când trăirile afective ale subiectului sunt slabe; d) în starea de apatie.
71. Nu reprezintă o funcție a afectivității în realizarea combinărilor imaginative: a) stimularea
reactualizării unor experiențe; b) asigurarea suportului energetic; c) direcționarea procesului
imaginativ în cazul visului și reveriei; d) depășirea obstacolelor care blochează procesul
imaginativ.
72. Rolul cel mai stimulativ în elaborarea visului de perspectivă îl au: a) motivațiile negative; b)
aspirațiile și trebuințele de autorealizare; c) trebuințele materiale; d) trebuințele biologice.
73. Procedeele imaginației sunt: a) calități ale imaginației; b) scenarii fanteziste elaborate de
subiect; c) compuneri, descompuneri și recompuneri în plan mintal care conduc la produse noi;
d) toate răspunsurile sunt corecte.

6
74. Prin aglutinare: a) reorganizăm părțile unui obiect într-o structură nouă; b) eliminăm o entitate
din cadrul unui întreg; c) elaborăm un lucru nou din părți ale unor obiecte diferite; d) realizăm
un întreg din caracteristicile lui principale.
75. Are un rol deosebit în optimizarea comunicării, deoarece facilitează înțelegerea atitudinilor și
trăirilor celuilalt: a) analogia; b) asocierea; c) empatia; d) anticiparea.
76. Caracterul scenic al visului din timpul somnului semnifică: a) înlănțuirea imaginilor într-un mod
coerent; b) confundarea scenariului oniric cu realitatea; c) determinarea visului de frustrările
inconștiente; d) reorganizarea informațiilor din memorie în timpul visului.
77. Prin satisfacerea deghizată a dorințelor inconștiente sau subconștiente ale subiectului, visul din
timpul somnului devine: a) rațional; b) dăunător pentru activitatea subiectului; c) o construcție
simbolică; d) o formă pasivă a imaginației.
78. Dintre următoarele afirmații una este greșită: a) imaginațiea reproductivă se bucură
întotdeauna de o puternică susținere afectiv-motivațională; b) spre deosebire de imaginația
reproductivă, imaginația creatoare este orientată exclusiv asupra posibilului; c) imaginația
reproductivă contribuie la extinderea câmpului cunoașterii; d) combinatorica imaginației
creatoare este multifazică și complexă.
79. Combinatorica imaginativă desemnează: a) un procedeu al imaginației; b) o înlănțuire de imagini
legate unele de altele prin mesajul comun pe care îl transmit; c) asocierea în cele mai inedite
moduri a procedeelor imaginative, având ca finalitate realizarea unor produse originale; d)
combinarea unor fragmente de imagini într-o structură nouă, originală.
80. Conform teoriei lui Maslow, următoarea afirmație nu este adevărată: a) trebuințele dinspre
vârful piramidei sunt specific umane; b) trebuința care motivează comportamentul a fost mai
puțin satisfăcută; c) apariția trebuințelor superioare conduce la dispariția celor de nivel inferior;
d) satisfacerea trebuințelor superioare poate produce o stare de fericire.
81. Satisfacerea în exces a unei trebuințe, în același mod și cu același obiect, generează un efect
care se numește: a) frustrare; b) stingere; c) saturație; d) bulimie.
82. Starea de frustrare semnifică: a) satisfacerea deplină a unei motivații; b) nesatisfacerea oricărei
motivații; c) o tensiune generată de împiedicarea satisfacerii unei motivații legitime; d) absența
unei motivații.
83. Menținerea imboldului, a tensiunii, până la satisfacerea stării de necesitate, evidențiază una
dintre următoarele funcții ale motivației: a) de susținere energetică a activității; b) de
direcționare; c) de semnalizare; d) de declanșare.
84. Fac parte din categoria trebuințelor biologice sau organice: a) trebuințele de odihnă, relaxare; b)
trebuințele sociale; c) trebuințele materiale; d) foamea, setea, etc
85. O structură cognitiv-axiologică de maximă generalitate este: a) convingerea; b) interesul; c)
concepția despre lume și viață; d) idealul.
86. Un complex motivațional cu un rol major în structura și evoluția personalității, îl constituie: a)
trebuințele spirituale; b) motivele intrinseci; c) convingerile, idealurile și concepția despre lume
și viață; d) interesele și trebuințele de autorealizare.
87. Pot fi considerate convingeri: a) ideile-valoare care își au sursa în aspirațiile și năzuințele
subiectului; b) ideile-forță pe care subiectul le promovează și le apără; c) ideile puternic trăite

7
 afectiv, întrucât sunt înrădăcinate în personalitatea subiectului; d) toate răspunsurile sunt
corecte.
88. Reperul la care subiectul se raportează, fiind un eu ideal și totodată o călăuză a vieții sale este;
a) interesul; b) scopul vieții; c) modelul de viață; d) sensul vieții.
89. Dintre toate atitudinile sociale care se pot exercita asupra comportamentelor și rezultatelor
activității subiectului, cea mai neeficientă este: a) lauda; b) critica; c) ignorarea; d) dojana.
90. Nu face parte din componenta dinamogenă a motivului: a) orientarea spre scop; b) susținerea
energetică a comportamentului; c) declanșarea comportamentului; d) menținerea imboldului
spre acțiune.
91. Efectul pozitiv sau negativ al rezultatului unei activități asupra motivației subiectului se
numește: a) saturație; b) frustrare; c) conexiune inversă; d) conexiune directă.
92. Afirmația, Cauzele externe acționează prin intermediul condițiilor interne sugerează că motivația
are un rol : a) de semnalizare a dezechilibrelor interne; b) de orientare spre scop; c) dinamogen;
d) de selecție.
93. Nu sunt considerate homeostazice, trebuințele: a) primare; b) de deficit; c) de creștere; d) care
prin satisfacerea lor restabilesc echilibrul și elimină tensiunea.
94. În cazul satisfacerii trebuinței de concordanță se realizează un acord între: a) motivații și stimulii
externi; b) subiect și semenii săi; c) modul de gândire, simțire și acțiune a unei persoane; d)
motivele de deficit și cele de creștere.
95. Spre deosebire de procesele afective, procesele cognitive: a) se subordonează relației dintre
subiect și obiect; b) sunt concomitent reacții psihice, organice și comportamentale; c) nu depind
de motivațiile subiectului; d) folosesc instrumente specifice, depind de organizarea cognitivă a
subiectului și se subordonează obiectului.
96. Nu evidențiază rolul motivației în cadrul proceselor afective, faptul că ea: a) conferă o
semnificație obiectului; b) conduce la polarizarea trăirilor în pozitive și negative; c) determină
mobilitatea proceselor afective; d) determină orientarea subiectului spre un scop.
97. Un lucru perceput, reamintit sau imaginat poate declanșa o trăire afectivă: a) în orice situație; b)
dacă subiectul își poate explica sau poate înțelege situația respectivă; c) dacă interpretează
situația din perspectiva propriilor motivații; d) dacă procesul cognitiv este acompaniat de stări
organice și de reacții comportamentale.
98. Tensiunea psihică accentuată, accelerarea bătăilor inimii, reacția de îndepărtare sau de apărare,
țipătul sunt manifestări care pun în evidență: a) expresivitatea trăirilor afective; b) globalitatea
proceselor afective; c) intensitatea trăirii afective; d) toate răspunsurile sunt corecte.
99. Standardizarea expresiilor emoționale precum și asocierea acestora cu semne externe, pot
conduce la: a) fenomenul de contagiune; b) constituirea unui limbaj afectiv; c) accentuarea sau
diminuarea trăirilor; d) toate răspunsurile sunt incorecte.
100. Emoțiile superioare fac parte din categoria proceselor afective: a) primare; b) complexe;
c) superioare; d) de lungă durată.
101. Intensitatea este variabilă, durabilitatea relativă și au un caracter difuz, fără o orientare
întotdeauna precisă: a) emoțiile; b) dispozițiile; c) sentimentele inconștiente; d) trăirile
organice.

8
102. Se manifestă printr-un comportament mai nuanțat, după tipare și conveniențe sociale:
a) emoțiile curente; b) dispozițiile; c) sentimentele morale, estetice și intelectuale; d) pasiunile.
103. Șocul emoțional se produce atunci când: a) o situație este contrară dorințelor noastre;
b) se creează un conflict între așteptările, obișnuințele emoționale ale subiectului și o situație de
viață cu care el se confruntă; c) nesatisfacerea unei dorințe se produce în mod repetat; d) o
frustrare se sedimentează treptat.
104. Curiozitatea, mirarea, îndoiala : a) fac parte din categoria emoțiilor și sentimentelor
intelectuale; b) se nasc în procesul cunoașterii; c) reflectă modul în care propriile cunoștințe se
poziționează față de opiniile altora; d) niciun răspuns nu este incorect.
105. Emoțiile pot dezorganiza comportamentul: a) în orice situație; b) dacă sunt intense; c)
doar în situații noi, indiferent de intensitate; d) în orice situație nouă, dacă intensitatea lor
depășește capacitatea de autocontrol.
106. Una dintre următoarele afirmații privitoare la importanța proceselor afective este
incorectă: a) reglează comportamentul din punct de vedere energetic și direcțional; b) pun
organismul în acord cu situația; c) înlesnesc procesul cunoașterii interpersonale; d) au un rol
adaptativ în orice situație.
107. Prin rolul de autoreglare al expresiilor emoționale se înțelege capacitatea acestora: a) de
a contribui la eliberarea stărilor afective negative; b) de a-i impresiona și influența pe ceilalți; c)
de a ne pune în acord cu o situație socială sub aspect comportamental; d) a ne face cunoscută
starea celorlalți.
108. Fenomenul de descărcare și propagare a trăirilor, fără a ne orienta spre un scop precis,
pune în evidență o caracteristică a afectivității, denumită: a) globalitate; b) efect de câmp; c)
subiectivitate; d) instabilitate.
109. Trecerea, în cadrul aceleași stări, de la o trăire nespecifică la alta specifică, atunci când
subiectul dispune de informații relevante pentru a putea să interpreteze o anumită situație se
numește: a) labilitate emoțională; b) substituție; c) înțelegere spontană; d) mobilitate afectivă.
110. Nu face parte din categoria indicatorilor comunicării nonverbale: a) evaluarea obiectivă
a mesajului; b) contactul vizual; c) spațiul personal al comunicării; d) distanța dintre agenții
comunicării.
111. Gândirea se deosebește de limbaj, deoarece: a) participă la constituirea intelectului: b)
este un mecanism psihic; c) îi lipsește funcția cognitivă; d) are propriile-i principii și reguli de
funcționare.
112. Persuasiunea nu reprezintă: a) o modalitate prin care se realizează funcția reglatorie a
limbajului; b) inducerea unei stări afective, a unei convingeri sau a unei idei; c) un procedeu
utilizat în tehnicile de manipulare; d) o funcție a limbajului pasiv.
113. Limbajul intern, care însoțește scrisul sau face posibil cititul în gând este: a) un monolog
intern; b) o formă de limbaj pasiv; c) o formă de limbaj activ; d) un act voluntar.
114. Este falsă afirmația; a) limbajul este o activitate de comunicare ce utilizează limba ca
mijloc de codificare; b) funcția expresivă este subsumată funcției de comunicare; c) doar omul
dispune de un suport neurofiziologic înnăscut, care-i permite să învețe limbajul; d) gândirea este
un ax al conștiinței și limbajului.

9
115. Cel mai important rol în formarea primei impresii îl are: a) alegerea cuvintelor; b) modul
cum rostim mesajul; c) mimica, gesticulația, vestimentația; d) contactul vizual.
116. În cadrul teoriilor nativiste se susține că: a) limbajul este înnăscut; b) mecanismele de
suprafață ale limbajului sunt înnăscute; c) mecanismele de profunzime ale limbajului sunt
înnăscute; d) limba este înnăscută.
117. Conform legii efortului minim, formulată de Zipf, în cadrul comunicării se manifestă
tendința de: a) prescurtare a tuturor cuvintelor; b) utilizare a cuvintelor mai scurte cu o
frecvență crescută, față de celelalte; c) utilizare a abrevierilor; d) toate răspunsurile sunt
corecte.
118. Clarificarea mesajului, în cadrul discuțiilor controversate, evidențiază doar una dintre
următoarele funcții ale limbajului: a) reglatorie; b) cognitivă; c) de comunicare; d) dialectică.
119. Cea mai puțin evoluată formă de limbaj este: a) limbajul scris, deoarece evidențiază mai
bine calitățile gândirii; b) monologul, deoarece presupune o bună capacitate de a argumenta; c)
monolgul intern, deoarece funcționarea sa este condiționată de dezvoltarea operațiilor gândirii;
d) limbajul pasiv, întrucât necesită doar decodificarea unui mesaj.
120. Nu reprezintă o funcție a atenției, funcția de: a) filtrare-selectare; b) activare focalizată;
c) orientare și concentrare; d) declanșare a comportamentului.
121. O activitate dificilă, plictisitoare și de lungă durată solicită, mai ales: a) atenția
postvoluntară; b) atenția voluntară; c) atenția intelectuală; d) atenția involuntară.
122. Este declanșată și reglată prin intermediul limbajului intern, atenția: a) voluntată; b)
externă; c) involuntară; d) postvoluntară.
123. Luarea unei decizii foarte importante solicită atenția: a) voluntară și intelectuală; b)
internă și postvoluntară; c) externă și involuntară; d) voluntară și expectativă.
124. Spectatorii unui meci de fotbal sunt nerăbdători ca arbitrul să fluiere sfârșitul partidei,
deoarece echipa lor favorită conduce. Tipul de atenție solicitat este: a) voluntară; b) internă;
c) expectativă; d) involuntară.
125. Ne dăm seama de gradul concentării atenției unei persoane, în funcție de: a) rezistența
la factorii perturbatori; b) plăcerea cu care desfășoară activitatea; c) durata menținerii atenției;
d) performanțele obținute.
126. Mobilitatea atenției se realizează atunci când subiectul: a) își poate abate atenția cu
rapiditate asupra oricărui stimul nou; b) trece de la o activitate la alta fără un consum major de
energie; c) nu își poate menține concentrarea asupra unui stimul; d) se orientează prompt
asupra unui stimul nou care are legătură cu activitatea desfășurată.
127. Capacitatea atenției de a se racorda simultan la cât mai mulți stimuli se numește:
a) concentrare; b) volum; c) distributivitate; d) mobilitate.
128. Inerția sau rigiditatea atenției inseamnă: a) concentrarea pe o perioadă îndelungată
asupra unui stimul; b) rezistența la factori perturbatori când suntem concentrați asupra unui
stimul; c) cuprinderea concomitentă a mai multor stimuli în câmpul atenției; d) deplasarea cu
dificultate a atenției asupra unui stimul nou, important pentru activitatea desfășurată.
129. Abaterea involuntară a atenției asupra stimulilor străini activității se numește: a)
rigiditate; b) distributivitate; c) mobilitate; d) distragere.

10
130. Nu reprezintă o condiție a atenției distributive: a) mobilitatea atenției de la o sarcină la
alta; b) cel puțin una dintre sarcini să fie automatizată; c) sarcinile executate să solicite aceleași
resurse psihice; d) sarcinile să fie diferite, dar de dificultate mai redusă.
131. Caracteristica psihologică cea mai importantă a voinței este: a) efortul voluntar; b)
orientarea spre scop; c) obstacolul; d) execuția activității.
132. Vorbim de absența optimului voluntar atunci când o persoană: a) reacționează cu calm
într-o situație conflictuală; b) finalizează cu succes o activitate plictisitoare; c) rezistă tentației de
a se apuca de fumat; d) investește mult efort într-o activitate relativ ușoată.
133. Nu reprezintă o componentă a activității voluntare: a) perseverența; b) depășirea
obstacolului; c) fixarea scopului; d) mobilizarea efortului.
134. În cadrul unei activități voluntare, actualizarea unui motiv rămâne în stadiul de dorință,
dacă subiectul: a) nu trece imediat la satisfacerea lui; b) nu își imaginează posibilitățile de a-l
satisface; c) nu elimină motivele concurente; d) nu are intenția și nu a luat decizia de punere în
aplicare a scopului și planului pe care le-a proiectat pe baza motivului respectiv.
135. O persoană nehotârâtă: a) nu este capabilă să delibereze; b) nu poate finaliza o
activitate începută; c) revine asupra deciziei luate, deoarece nu poate elimina definitiv motivul
concurent; d) nu poate lua niciodată decizii de una singură.
136. Dintre următoarele afirmații, una singură este adevărată: a) luarea unei hotărâri nu ține
cont de criterii afective; b) persoanele mai elevate, cu structuri cognitive mai complexe iau mai
rapid deciziile; c) experiența succesului sau eșecului nu influențează deciziile; d) toate
răspunsurile sunt greșite.
137. Confruntarea rezultatelor cu scopul și planul urmărit se realizează: a) pe tot parcursul
unei activități voluntare; b) în faza execuției, întrucât se pot obține rezultate parțiale; c) în
etapa verificării; d) răspunsurile b și c sunt corecte.
138. Contează cel mai puțin în formarea calităților voinței: a) exigența lucrului bine făcut;
b) experiența confruntării cu obstacolele; c) ereditatea; d) modelele comportamentale oferite
de persoanele semnificative.
139. Voința antrenează gândirea, memoria, imaginația și limbajul intern în evaluarea
obstacolelor, elaborarea planului și luarea hotărârii. Acest fapt evidențiază îndeosebi caracterul
ei: a) mijlocit; b) procesual; c) finalist; d) conștient.
140. Etapele desfășurării unei activități voluntare pot fi reduse la următoarele: a) fixarea
scopului, luarea deciziei și execuția; b) luarea deciziei, execuția și verificarea; c) actualizarea
motivelor, fixarea scopului, execuția; d) etapa preparatorie, execuția și verificarea.
141. Nu face parte din categoria factorilor ce pot influența procesul decizional: a) trăsăturile
caracteriale; b) nivelul de inteligență; c) apartenența de gen; d) încrederea în sine.
142. Sugestibilitatea este un defect al voinței, opusă: a) independenței; b) stăpânirii de sine;
c) perseverenței; d) puterii voinței.
143. Rapiditatea luării unei decizii într-o situație urgentă, fără a afecta luciditatea procesului
deliberativ este determinată de o însușire a voinței, denumită: a) promptitudine; b)
impulsivitate; c) curaj; d) independență.

11
144. Însușirile biologice înnăscute sau dobândite, comune reprezentanților unei specii sunt
desemnate prin conceptul de: a) individ; b) individualitate; c) persoană; d) personaj.
145. Calitatea de persoană se poate atribui: a) oricărui om; b) oricărui individ; c) oricărei
personalități; d) oricărei individualități.
146. Individualitatea nu se referă la: a) diferențierea indivizilor în privința organizării
biologice; b) particularizarea indivizilor din aceeași specie; c) orice caracteristică, indiferent de
natura ei psihologică sau biologică prin care indivizii devin unici; d) caracteristici biologice care
facilitează adaptarea la mediul natural.
147. Dintre următoarele însușiri, una este exclusă cu privire la persoană: a) desemnează omul
în calitate de ființă socială; b) este unică; c) diferențiază omul de animale; d) este o ființă
conștientă și normală din punct de vedere psihic.
148. Când personalitatea se exteriorizează în comportamente sociale, specifice rolurilor
jucate, ea se manifestă ca: a) o individualitate; b) o persoană; c) un personaj; d) un individ.
149. Când se afirmă că personalitatea nu se modifică radical de la o perioadă la alta se pune
în evidență: a) rigiditatea personalități; b) stabilitatea personalității; c) esețialitatea; d)
imaturitatea.
150. Depre o personalitate se spune că este dinamică, dacă: a) se poate restructura sau
modifica în funcție de cerințele adaptative; b) se poate dezorganiza; c) își poate pierde
identitatea; d) toate răspunsurile sunt corecte.
151. Modul specific în care se combină și interacționează trăsăturile generale, tipice și
individuale, în cazul fiecărui subiect, evidențiază: a) expresivitatea personalității; b) varietatea
personalității; c) unicitatea; d) flexibilitatea.
152. Dintre următoarele afirmații, este greșită doar varianta: a) temperamentul este latura
dinamico-energetică a personalității; b) creativitatea este latura rezolutiv-productivă; c)
aptitudinile sunt latura instrumental-operațională; d) caracterul este latura relațional –valorică.
153. O personalitate matură nu se caracterizează prin; a) organizare complexă; b)
ierarhizarea trăsăturilor; c) funcționalitate imprevizibilă; d) adaptare flexibilă.
154. Este predispusă spre manifestări patologice, personalitatea; a) imatură; b) anormală; c)
accentuată; d) introvertă.
155. Nu face parte dintre aspectele care definesc maturitatea socială; a) capacitatea
subiectului de a socializa; b) calitatea interacțiunilor sociale; c) asimilarea valorilor și modelelor
socio-comportamentale care permit o adaptare suplă la mediul social; d) un nivel scăzut al
creativității.
156. Dintre următoarele afirmații una nu este specifică personalității; a) este o organizare
psihică dinamică ce determină gândirea și comportamentul; b) este o însumare de trăsături care
determină o adaptare unică la mediu; c) este un macrosistem al invarianților informaționali și
operaționali; d) este o organizare psihică ierarhică definitorie pentru subiect.
157. Afirmația conform căreia la naștere copilul nu este decât un canditat la dobândirea
personalității, înseamnă că: a) orice om are o personalitate; b) personalitatea este rezultatul
împrejurărilor; c) deși personalitatea are însușiri biologic-ereditare, ea nu se poate dezvolta în
absența interacțiunilor cu mediul social; d) personalitatea este rezultatul maturizării fizice.

12
158. Fenomenul depersonalizării relevă: a) un dezechilibru dintre personalitate și personaj;
b) pierderea sensului propriei identități; c) un fenomen psihic patologic; d) toate răspunsurile
sunt corecte.
159. Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a personaliății, întrucât: a) poate
fi mai ușor de cunoscut, comparativ cu celelalte laturi; b) este lipsit de un conținut psihic; c)
anumite caracteristici temperamentale se pot modifica pe parcursul vieții; d) este pus în
evidență de indicatori precum energia, viteza reacțiilor, rapiditatea mișcărilor, ritmul vieții
psihice.
160. Definirea temperamentului ca latura expresivă a personalității nu semnifică faptul că: a)
este ușor de cunoscut pe baza reacțiilor externe, observabile; b) se exterorizează în motricitate,
particularitățile vorbirii; c) este evidențiat de caracteristici somatice și fizionomice; d) este lipsit
de orientare valorică.
161. Constatarea faptului că temperamentul se conturează treptat pe măsura maturizării
organismului și îndeosebi a sistemului nervos, justifică ideea că el este: a) înnăscut; b) dobândit;
c) invariabil; d) o structură biologică.
162. Dintre următoarele afirmații una este greșită: a) trăsăturile temperamentale pot
cunoaște un proces de aplatizare sau accentuare, odată cu vărsta; b) nucleul temperamentului
este tipul de sistem nervos; c) temperamentele nu sunt pure, deoarece oamenii au caractere și
inteligențe diferite; d) temperamentul unui subiect nu se încadrează perfect într-un tip
temperamental, conținând și trăsături care definesc alte tipuri.
163. Nu reprezintă o caracteristică a picnicului, după Kretschmer: a) statura medie sau mică;
b) extraversia, voiciunea și dinamismul; c) oscilația între tristețe și veselie; d) înclinația spre
autoanaliză.
164. Dintre următoarele afirmații, una singură este falsă: a) tipul constituțional mezomorf,
după Sheldon, corespunde tipului atletic, după Kretschmer; b) viscerotonul se caracterizează
prin nevoia de odihnă și relaxare; c) ectomorful, mezomorful și endomorful sunt cele trei tipuri
psihologice diferențiate de Sheldon; d) cerebrotonul lui Sheldon este un tip interiorizat, izolat,
asemănându-se cu tipul schizotim al lui Kretschmer.
165. Indicatorii dinamicii activității nervoase, după Pavlov sunt: a) activismul, mobilitatea și
răsunetul; b) echilibrul, flexibilitatea și energia; c) forța, echilibrul și mobilitatea; d) emotivitatea,
suplețea și forța.
166. O persoană rezistentă la solicitări intense, la oboseală nervoasă și la factori majori de
stres corespunde, după Pavlov, tipului: a) mobil; b) puternic; c) echilibrat; d) impulsiv.
167. Mobilitatea activității nervoase semnifică: a) energia de care dispune sistemul nervos; b)
rapiditatea cu care se instalează excitația sau inhibiția; c) raportul dintre forța excitației și a
inhibiției; d) predominarea forței excitației.
168. Sangvinicului îi corespunde următorul tip de activitate nervoasă superioară: a) puternic
echilibrat mobil; b) puternic neechilibrat; c) slab(atonic); d) puternic echilibrat inert.
169. Își reface energia cu dificultate și de aceea trecerea de la o activitate la alta este
anevoioasă: a) flegmaticul; b) colericul; c) melncolicul; d) sangvinicul.

13
170. Diferențierea tipurilor introvert și extravert a fost realizată de Jung după criteriul: a)
sociabilității; b) instabilității nervoase; c) orientării dominante a activității psihice; d) funcțiilor
psihice.
171. Una dintre următoarele afirmații, privitoare la diferențierea de către Jung a funcțiilor
psihice este falsă: a) senzația este funcția realului; b) gândirea este funcția înțelegerii spontane;
c) sentimentul este funcția simțământului; d) intuiția este funcția înțelegerii spontane.
172. O persoană adaptabilă și cu o bună capacitate organizatorică aparține, conform teoriei
lui Jung, tipului; a) gândire-extravert; b) senzație-extravert; c) sentiment-extravert; d) intuiție-
introvert.
173. Tipului introvert nu îi sunt caracteristice următoarele insușiri: a) este liniștit, distant,
introspectiv, prudent; b) își cenzurează puternic sentimentele; c) este impulsiv și chiar agresiv; d)
este pesimist și are sentimente stabile.
174. Ambivertul este o treaptă intermediară între: a) nervos și calm; b) sensibil și insensibil;
c) introvert și extravert; d) energic și astenic.
175. Colericul se deosebește de sangvinic prin următoaele caracteristici: a) este preocupat să
facă o impresie bună și să obțină recunoașterea celorlalți; b) este superficial în privința
sentimentelor; c) este foarte dinamic și prietenos; d) este reactiv, impulsiv și consumă o mare
cantitate de energie nervoasă.
176. Nu poate fi considerat un criteriu de diagnosticare a temperamentului: a) răbdarea,
rezistența la monotonie; b) echilibrul emoțional; c) viteza de reacție; d) forța fizică.
177. În privința relației temperamentului cu celelalte componente ale personalității este falsă
o singură afirmație: a) temperamentul nu influențează în niciun fel caracterul; b) caracterul
poate să controleze sau chiar să mascheze temperamentul; c) aptitudinile simple, fizico-sportive
derivate din particularitățile sistemului nervos sunt influențate de temperament; d) inteligența
este determinată de temperament, asemenea celorlalte aptitudini generale.
178. Fie următoarele afirmații: 1) colericul și melancolicul sunt temperamente instabile,
conform criteriului emotivității, utilizat de Eysenck; 2) Pavlov considera că sangvinicul și
flegmaticul sunt temperamente opuse, în privința mobilității; 3) tipului constituțional
somatoton, după Sheldon, îi corespunde mezomorful; 4) tipul sentimental introvert, menționat
de Jung, este dominat de pasiuni ascunse. Sunt corecte: a) toate afirmațiile; b) afirmațiile 2 și 3;
c) afirmațiile 1 și 4; d) 2 și 4.
179. În evaluarea aptitudinilor se ia în considerare, mai ales: a) rapiditatea reacțiilor; b)
gradul de implicare a subiectului în activitate; c) plăcerea cu care desfășoară o activitate; d)
efortul psihic și fizic depus în într-o situație problematică, precum și nivelul rezultatelor sub
aspect cantitativ și calitativ, în raport cu semenii.
180. Este considerată aptitudine: a) orice însușire psihică; b) orice însușire fizică ieșită din
comun; c) orice calitate fizică sau motrică superior dezvoltată, pusă în valoare prin intermediul
funcțiilor sau proceselor psihice; d) orice deprindere.
181. Dintre următoarele afirmații una este incorectă: a) ușurința execuței, precizia,
originalitatea și eficiența sunt indicatori relativi în aprecierea nivelului aptitudinilor; b)
cunoștințele și deprinderile sunt componente psihice cu valoare instrumental-operațională care
contribuie la dezvoltarea aptitudinilor; c) spre deosebire de aptitudini, care sunt însușiri

14
 potențiale, capacitățile sunt aptitudini dezvoltate prin dobândirea de deprinderi și cunoștințe; d)
în funcționarea lor, aptitudinile pot interacționa.
182. Originalitatea se poate referi la: a) combinarea inedită a aptitudinilor; b) modul de
execuție a unei activități; c) rezultatele obținute; d) toate răspunsurile sunt corecte.
183. Una dintre următoarele afirmații privitoare la telent este falsă: a) este o combinare
inedită de aptitudini superior dezvoltate; b) trăsătura sa definitorie este originalitatea; c) este
înnăscut d) necesită o dotare superioară în domeniul artistic.
184. Aptitudinile din domeniile tehnic, științific, organizatoric: a) nu necesită o dotare
ereditară; b) necesită o dotare normală; c) demonstrează importanța învățării și angajării
personalității; d) răspunsurile b și c sunt corecte.
185. Sunt însușiri necesare dar nu și suficiente pentru obținerea unor performanțe,
aptitudinile: a) simple, deoarece ele funcționează întotdeauna separat; b) simple, deoarece
condiționează doar un aspect al performanței; c) aptitudinile fizico-sportive; d) toate
răspunsurile sunt corecte.
186. În legătură cu aptitudinile complexe este incorectă afirmația: a) sunt asocieri de
aptitudini simple; b) pot fi aptitudini speciale; c) se constituie ca organizări de aptitudini simple,
prin relaționarea acestora ca urmare a practicării constante a unei activități; d) rezultă din
perfecționarea și relaționarea continuă a aptitudinilor simple.
187. După Vernon, cele mai importante aptitudini școlare sunt: a) inteligența, factorul verbal
și factorul numeric; b) memoria, factorul verbal și factorul motivațional; c) factorul motivațional-
atitudinal, factorul verbal-educațional și inteligența; d) imaginația, gândirea și motivația.
188. Dintre următoarele întrebări, doar una se referă la aptitudini: a) Cum se raportează
subiectul la sine și la semenii săi? b) Cât de impresionabilă este o persoană? c) Care sunt valorile
care ghidează deciziile unei persoane? d) Ce poate să facă și cât de mult și de bine poate să
facă?
189. Existența unor personalități creatoare, care s-au remarcat prin lucrări originale mult mai
târziu demonstrează : a) că aptitudinile nu sunt condiționate de ereditate; b) că talentul este
dobândit; c) rolul autoimplicării și perseverenței în activitatea creatoare; d) că aptitudinile se
manifestă în mod neașteptat.
190. Nu se menționează ca făcând parte din structura aptitudinilor tehnice, după A. Roșca și
B. Zorgo: a) dezvoltarea funcțiilor senzorio-motorii; b) percepții și reprezentările spațio-
temporale; c) spiritul de orientare; d) gândirea formal-abstractă.
191. Doar una dintre următoarele afirmații nu concordă cu teoria actuală privitoare la
originea și dezvoltarea aptitudinilor: a) dotarea genetică reprezintă un ansamblu de
potențialități; b) ereditatea și mediul sunt factori opuși; c) predispozițiile ereditare au un
caracter polivalent; d) ereditatea este o condiție, și nu un factor determinant.
192. Este considerată o aptitudine școlară secundară: a) inteligența generală; b) factorul
numeric; c) factorul verbal-educațional; d) factorul motivațional și atitudinal.
193. Sunt considerate însușiri potențiale: a) aptitudinile; b) cunoștințele; c) capacitățile; d)
talentul.

15
194. Un test de inteligență, reaplicat unor subiecți, trebuie să conducă la rezultate
asemănătoare. Această condiție pe care trebuie să o îndeplinească testul de inteligență se
numește: a) etalonare; b) fidelitate; c) validitate; d) obiectivitate.
195. Coeficientul de inteligență se determină ca un raport: a) între vârsta cronologică și cea
mentală; b) procentual între vârsta mentală și cea cronologică; c) procentual între vârsta
cronologică și cea mentală; d) între vărsta mentală și cea cronologică.
196. Din categoria cunoștințelor procedurale nu fac parte: a) ceea ce știm să facem; b)
deprinderile de utilizare a calculatorului; c) povestirile istorice și descrierile geografice; d)
formulele matematice.
197. Funcționarea inteligenței angajează: a) doar operațiile gândirii; b) doar procedeele
imaginației; c) activitatea memoriei, în mod nesemnificativ; d) toate categoriile de operații și
procedee specifice activității intelectuale.
198. Teoriile factoriale au demonstrat: a) independența absolută a factorilor descoperiți; b)
lipsa oricărei corelații dintre inteligența generală și abilitățile primare; c) că inteligența se
manifestă și ca o aptitudine generală, rezultată din interacțiunea abilităților primare; d) că
inteligența este reductibilă la activitatea gândirii.
199. Nu face parte din categoria criteriilor empirice, pe baza cărora putem aprecia nivelul
dezvoltării inteligenței: a) vastitatea cunoștințelor unei persoane; b) viteza de reacție la stimuli
externi; c) performanțele școlare; d) facilitatea înțelegerii.
200. Adaptarea inteligentă se deosebește de alte forme de adaptare, prin: a) capacitatea de a
utiliza în mod ingenios și eficient resursele oferite de mediu; b) flexibilitatea utilizării unor
strategii de acțiune; c) ușurința cu care dobândim cunoștințe noi; d) toate răspunsurile sunt
corecte.
201. Descoperirea prin încercări și erori a unor scheme de acțiune, prin care sunt rezolvate
situații problemă, pe baza folosirii unor obiecte în calitate de instrument este specifică stadiului:
a) preoperațional; b) senzorio-motor; c) operațiilor concrete; d) operațiilor formale.
202. Amestecul realului cu imaginarul, în stadiul preoperațional, este considerată de Piaget o
trăsătură a gândirii, denumită: a) animism; b) egocentrism: c) realism naiv; d) constructivism.
203. Teoria triarhică a inteligenței nu explică: a) mecanismele funcționării inteligenței; b)
rolul contextului socio-cultural; c) geneza inteligenței; d) importanța învățării, a experiențelor
personale.
204. Conștiința existenței unui obiect, chiar și după dispariția lui din câmpul perceptiv, care
apare la copil în jurul vârstei de 8 luni este denumită de Piaget: a) schema corporală; b) schema
obiectului permanent; c) obiectualitate; d) reprezentare.
205. Dezvoltarea logicii inductive, care constituie suportul procesualității ascendente a
gândirii este specifică stadiului: a) preoperațional; b) senzorio-motor; c) operațiilor concrete; d)
operațiilor formale.
206. Gardner nu menționează unul dintre următoarele tipuri de inteligență: a) lingvistică; b)
numerică; c) kinestezică; d) intrapersonală.
207. În jurul vârstei de 11-12 ani, ca urmare o dobândirii reversibilității acțiunilor în plan
mental, un subiect își poate da seama de conservarea: a) cantității; b) materiei; c) volumului; d)
greutății.

16
208. Testul de inteligență conceput de Binet și Simon nu evalua: a) vârsta mentală; b)
coeficientul de inteligență; c) posibilitatea unui retard intelectual; d) raportul dintre vârsta
mentală și cea cronologică.
209. După Piaget, debutul conduitelor intenționate și a înțelegerii relațiilor cauzale se
realizează: a) în primul an; b) în stadiul senzorio-motor; c) în cel de-al doilea an; d) doar
răspunsurile b și c sunt corecte.
210. Mecanismele de procesare informațională specifice conduitei inteligente sunt explicate
de Sternberg în cadrul subteoriei: a) celor două fațete; b) contextuală; c) experiențială; d)
componențială.
211. Nu face parte din categoria operațiilor pe care subiectul le poate efectua în stadiul
preoperațional: a) gruparea obiectelor în clase, după însușiri fizice; b) ordonarea unor obiecte
după criteriul mărimii, în sens crescător, sau descrescător; c) numărarea în sens descrescător; d)
compararea unor obiecte după însușiri precum, culoare, formă sau mărime.
212. Conștiința socială, după Goleman, se referă la capacitatea de a: a) empatiza; b) soluționa
conflicte; c) asculta; d) toate răspunsurile sunt corecte.
213. Dintre următoarele patru caracteristici ale activității intelectului, doar una nu reprezintă
o componentă luată în considerare de Guilford, în evidențierea celor 120 de factori ai
inteligenței: a) operațiile; b) raționamentele; c) produsele; d) conținuturile.
214. Creativitatea nu este este considerată: a) nivelul inferior al talentului; b) o dimensiune
generală și sintetică a personalității; c) un ansamblu de factori subiectivi și obiectivi care
condiționează obținerea de produse noi, dar utile societății; d) un proces care se poate finaliza
printr-un rezultat original.
215. Creativitatea nu a fost abordată din punctul de vedere al: a) produsului creativ; b)
procesului creativ; c) spiritului creator; d) potențialului creativ; e) personalității creatoare.
216. Categoria factorilor intelectuali ai creativității exclude: a) factorii de fluență; b)
flexibilitatea gândirii; c) imaginația creatoare; d) gândirea reproductivă.
217. Capacitatea minții de a ieși din clișee, de a realiza conexiuni inedite, sau de a aborda
variante noi de lucru se datorează: a) gândirii fluente; b) gândirii flexibile; c) perseverenței; d)
motivației intrinseci.
218. Dintre următoarele caracteristici, una nu definește imaginația creatoare ca proces
predilect al creativității: a) utilizează cu precădere concepte abstracte; b) valorifică asocieri de
imagini și conexiuni realizate la nivelul subconștientului și incinștientului; c) dispune de o mai
mare libertate în combinarea procedeelor; d) implică personalitatea.
219. Aptitudinile speciale nu pot fi încadrate în categoria: a) factorilor non-intelectuali; b)
vectorilor creativi; c) factorilor intelectuali; d) răspunsurile b și c sunt corecte.
220. Își pune amprenta asupra stilului creativ: a) temperamentul; b) atitudinile creative; c)
factorii sociali și psihosociali; d) răspunsurile a și c sunt corecte.
221. Nu este un vector creativ: a) încrederea în sine; b) perfecționismul; c)
nonconformismul; d) trebuința de autorealizare.
222. Conform teoriei bifactoriale, creativitatea nu este rezultatul interacțiunii dintre: a)
operații generative și vectori pozitivi; b) sisteme operaționale închise și trebuințe homeostazice;

17
 c) aptitudini superioare și atitudini creative; d) trebuințe de creștere și sisteme operaționale
deschise.
223. Emiterea de ipoteze în vederea soluționării unei situații problemă este specifică uneia
dintre următoarele etape ale procesului creativ: a) prepararea; b) incubația; c) iluminarea; d)
verificarea.
224. Etapa incubației se caracterizează prin: a) sesizarea problemei; b) documentarea; c)
realizarea de asocieri la nivelul subconștientului și inconștientului; d) descoperirea soluției.
225. Dintre următoarele negații una este corectă: a) aptitudinile speciale nu sunt factori non-
intelectuali; b) imaginația creatoare nu se confundă cu creativitatea; c) teama de a nu greși nu
este un factor care inhibă creativitatea; d) fluența verbală și expresională nu fac parte din
categoria factorilor gândirii divergente.
226. Creativitatea emergentă constă în: a) descoperirea de relații neobișnuite pa baza cărora
sunt realizate produse noi; b) revoluționarea unui domeniu prin formularea unor principii și
elaborarea unor teorii noi; c) realizarea unor funcții noi, în cazul unui obiect existent; d)
comportamentul mimico-gestual al unui actor.
227. Un elev care compune probleme, publicate în gazeta de matematică datorită
originalității lor, dă dovadă de creativitate: a) inovativă; b) inventivă; c) productivă; d) expresivă.
228. O personalitate este creativă, doar dacă: a) este imaginativă și are o gândire productivă;
b) este motivată de trebuințe superioare din cadrul piramidei lui Maslow; c) mediul în care
trăiște este permisiv; d) potențialul ei creativ este orientat și valorificat de motivații și atitudini
corespunzătoare, iar factorii obiectivi sunt stimulativi.
229. Nu reprezintă, după Guilford, o calitate a gândirii divergente: a) fluiditatea sau
cursivitatea; b) originalitatea; c) coerența; d) flexibilitatea.
230. Este corectă doar una dintre următoarele afirmații: a) nu toți oamenii au caracter; b)
oamenii se deosebesc în privința orientării valorice a caracterului; c) după constituirea lui,
caracterul devine imuabil, nu se mai poate schimba; d) particularități precum stabilitatea sau
generalitatea sunt valabile doar pentru trăsăturile caracteriale.
231. Geneza caracterului începe: a) imediat după naștere; b) la începutul adolescenței; c)
spre sfârșitul adplescenței; d) încă din perioada intrauterină.
232. P.Popescu-Neveanu consideră trăsăturile de caracter invarianți ai personalității. Prin
această sintagmă el nu vrea să sublinieze că trăsăturile caracteriale: a) odată formate, devin
rigide; b) sunt definitorii pentru subiect; c) se caracterizează prin esențialitate; d) fac posibilă, pe
baza cunoașterii lor, anticiparea comportamentelor.
233. Reprezentările, ideile și chiar teoriile pe care le avem ne pot influența atitudinile. Acest
fapt pune în evidență, una dintre următoarele componente ale atitudinii caracteriale: a)
cognitivă; b) motivațională; c) afectivă; d) volitivă.
234. Orientarea caracterului unei persoane spre realizarea materială, afirmarea eului sau
împlinirea personalității este dată de: a) sentimentele sale morale; b) calitățile voinței; c)
specificul motivațiilor; d) experiența anterioară.
235. Nu asigură latura orientativă a caracterului: a) convingerile; b) calitățile volitive; c) ideile
și explicațiile pe baza cărora subiectul ia decizii; d) emoțiile și sentimentele.

18
236. Privitor la termenul de atitudine-valoare este incorectă doar una dintre următoarele
afirmații: a) desemnează o structură psihică de natură socio-culturală; b) a fost introdus de R.
Linton; c) primul cuvânt al acestei expresii desemnează conținutul, iar al doilea, forma; d) primul
cuvânt desemnează forma, iar al doilea, conținutul.
237. Teoria lui G. Allport, referitoare la organizarea trăsăturilor caracteriale pe niveluri
ierarhice diferite pune în evidență: a) funcția sintetic-integratoare a caracterului; b) dimensiunea
sistemică a caracterului; c) relația dintre atitudini și aptitudini; d) doar răspunsurile a și b sunt
corecte.
238. Cunoașterea profilului moral al unei persoane trebuie să vizeze: a) toate trăsăturile
caracteriale; b) doar trăsăturile secundare; c) trăsăturile principale și cardinale; d) doar
trăsăturile principale.
239. În legătură cu piramida caracterială este incorectă doar una dintre următoarele
afirmații: a) oamenii pot avea trăsături comune, dar ierarhizate diferit; b) trăsăturile principale
se bucură de gradul cel mai mare de stabilitate; c) trăsăturile cardinale au o poziție dominantă,
orientând viața subiectului; d) cele mai numeroase și instabile sunt trăsăturile secundare.
240. Ideea de vocație pune în evidență: a) rolul caracterului de mecanism reglator, în relație
cu aptitudinile; b) concordanța dintre aptitudini superior dezvoltate și atitudini caracteriale; c)
valorizarea aptitudinilor de atitudinile caracteriale; d) toate răspunsurile sunt corecte.
241. Termenul creativitate a fost întrodus în domeniul psihologiei de către: a) Taylor; b)
Guilford; c) Allport; d) Eyesnck.
242. În legătură cu etapele procesului creativ s-a impus punctul de vedere susținut de: a)
Taylor; b) Wallas; c) Osborn; d) Gordon.
243. Documentarea subiectului în vederea emiterii de ipoteze în legătură cu problema
sesizată se realizează în etapa: a) preparării; b) incubației; c) iluminării; d) verificării.
244. Principiul de bază al metodei brainstormingului este: a) transformarea neobișnuitului în
obișnuit, și invers; b) separarea gândirii productive de gândirea reproductivă; c) îmbinarea
gândirii critice cu imaginația creatoare; d) separarea intenționată a activității imaginative de faza
gândirii raționale.
245. Metoda de stimulare a creativității propusă de Gordon este cunoscută sub denumirea
de: a) maieutica; b) asaltul de idei; c) sinectica; d) metoda 6-3-5.
246. Pune accent mai mare pe analogii și pe explorarea limitelor imaginației: a) fiecare dintre
metodele de stimulare a creativității; b) brainstormingul; c) sinectica; d) metoda 6-3-5.
247. Fenomenul care desemnează incapacitatea subiectului de a utiliza un obiect cunoscut,
în alte moduri decât cele obișnuite este cunoscut sub denumirea de: a) fixitate funcțională; b)
rigiditatea gândirii; c) încăpățânare; d) toate răspunsurile sunt corecte.
248. Nu este considerat un criteriu de apreciere a produsului creativ: a) noutatea; b)
predictibilitatea; c) originalitatea; d) utilitatea socială.
249. Este rezervată geniilor, creativitatea: a) inventivă; b) inovativă; c) productivă; d)
emergentă.
250. Nu face parte din portretul personalității creatoare: a) nonconformismul epistemic; b)
toleranța la ambiguitate; c) tendința spre autocenzură; d) deschiderea spre experiențe noi.

19
 GRILĂ DE CORECTARE, TEST FINAL 2

1a 26a 51a 76a 101b 126d 151c 176d 201b 226b

2d 27d 52c 77c 102a 127b 152b 177d 202c 227b
3c 28c 53c 78a 103b 128d 153c 178d 203c 228d
4a 29b 54c 79c 104d 129d 154c 179d 204b 229c
5a 30a 55c 80c 105d 130c 155d 180c 205c 230b
6a 31b 56d 81c 106d 131a 156b 181a 206b 231a
7b 32c 57c 82c 107c 132d 157c 182d 207c 232a
8c 33c 58d 83a 108b 133a 158d 183c 208b 233a
9c 34c 59a 84d 109d 134d 159d 184d 209d 234c
10d 35c 60d 85c 110a 135c 160d 185b 210d 235b
11a 36d 61c 86c 111d 136d 161a 186a 211c 236c
12c 37b 62c 87d 112d 137d 162c 187c 212d 237d
13c 38b 63c 88c 113b 138c 163d 188d 213b 238c
14c 39d 64d 89c 114d 139d 164c 189c 214a 239b
15d 40b 65b 90a 115c 140d 165c 190c 215c 240d
16d 41a 66d 91c 116c 141c 166b 191b 216d 241c
17a 42c 67a 92d 117b 142a 167b 192b 217b 242b
18c 43d 68d 93c 118d 143a 168a 193a 218a 243a
19c 44a 69d 94c 119d 144a 169a 194b 219d 244d
20b 45b 70a 95d 120d 145c 170c 195b 220d 245c
21d 46d 71d 96d 121b 146c 171b 196c 221b 246c
22c 47d 72b 97c 122a 147b 172a 197d 222b 247a
23c 48c 73c 98d 123a 148c 173c 198c 223a 248b
24b 49b 74c 99b 124c 149b 174c 199b 224c 249d
25d 50b 75c 100b 125a 150d 175d 200d 225b 250c

20
21