Sunteți pe pagina 1din 7

Anatomia umărului

Articulaţia scapulohumerala este articulaţia de la nivelul umărului ce intră în


alcătuirea atriculatiilor membrului liber.

Aceasta articulaţie permite mişcări de mare amplitudine, cu ajutorul ei se


realizează cele mai dese activităţi din viaţa cotidiană.
Umărul este format din trei oase: humerus,scapula,clavicula.
Mijloacele de unire ale articulaţiei scapulohumerale sunt capsula articulara,
ligamentele gleno-humerale , ligamentele coraco-humerale.
Inervaţia muşchilor ce pun în mişcare aceasta articulaţie se reaizeaza de:
nervul auxiliar inervează muşchiul deltoid,nervul suprascapular inervează
muşchii supraspinosi şi nervul musculocutant inervează muşchiul biceps lung.
Anatomia scapulohumerala(umărul)

Articulaţiile membrului superior pot fi împărţite în două mari grupe:


 Articulaţiile centurii scapulare;
 Articulaţiile membrului liber sau propriu-zis.
Articulaţiile centurii scapulare
Articulaţiile centurii scapulare se grupează, din punct de vedere funcţional ,
alături de articulaţia scapulo-humerala, într-o entitate complexă, numită umăr.
Conceptul de 'centura scapulara' înglobează doar articulaţiile claviculei cu sternul şi
scapula, la care se adauga osissartroza, o 'articulatie' fără elemente articulare.

Articulaţiile centurii scapulare sunt reprezentate de două articulaţii adevărate:

o Articulaţia acromioclaviculară ,face parte din grupul articulaţiilor,


artrodie(articulaţie plană,articulaţie sinovială). Scapula urmează deplasările claviculei în
articulaţia sternoclaviculară, dar rămâne lipită de torace.
Sindesmoza coracoclaviculară reprezintă legătura dintre clavicula şi procesul
coracoid al scapulei. Unii autori o includ în articulaţia acromoclaviculara,alţii vorbesc
despre ea individual. Prin ligamentele sale, aceasta sindesmoza(legătura la distanţă, prin
ligamente) face ca greutatea membrului superior să fie suportată în mai mare măsură de
claviculă şi în mai mică măsură de acromion. În acelaşi timp, aceste ligament au şi rolul
de a limita mişcările dintre scapula şi clavicula.
o Articulaţia sternoclaviculară ,uneşte extremitatea sternală a claviculei cu sternul şi
cu primul cartilaj costal.
şi două articulaţii false:
o Articulaţia scapulotoracica, este o sissartroza (articulaţie fără elemente articulare)
formată între fata anterioară a scapulei, cu muşchiul subscapular şi fata externă a
coastelor, cu muşchii intercostali.
o Articulaţia subdeltoidiana, este de fapt un loc de alunecare (bursa) între fata
profundă a deltoidului şi manşonul rotatorilor.
Articulaţiile membrului liber sau propriu-zis:
 Articulaţia scapulohumerala;
 Articulaţia cotului;
 Articulaţiile radio-ulnare;
 Articulaţiile mâinii;
 Articulaţiile degetelor.
Articulaţia scapulohumerala
Articulaţia scapulohumerala este articulaţia de la nivelul umărului.Umărul reprezintă
joncţiunea trinchiului cu membrele superioare.El permite mişcări de mare amplitudine a
braţelor ,majoritatea mişcărilor din viaţa cotidiană(ducerea mâinii la gură,ducerea mâinii
la spate etc.).Mobilitatea să globală ,ca şi stabilitatea să ,sunt foarte importante pentru om.
Umărul este format din trei oase:
 Humerus este osul lung al braţului,prezintă o diafiză şi două epifize(proximala şi
distala).Diafiza sau corpul humerusului are trei fete: antero-laterala,antero-mediala,
posterioară şi trei margini: anterioară,laterală,mediala.Epifiza proximala(superioară) se
articulează cu scapula şi prezintă câteva formaţiuni anatomice (capul humerusului, colul
anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic, şanţul intertubercular, colul chirurgical)
,epifiza distala(inferioară) se articulează cu radiusul şi ulna şi prezintă o parte articularăa-
condilul humerusului (pe care se afla capitulul, trohleea, trei fose: radiala, coronoida,
olecraniana) şi o parte nearticularăa- epicondilii (epicondilul medial și lateral).
 Scapula (omoplatul) este un os palt triunghiular,situate în partea posterioară a
umărului. Partea superioară a scapulei este formată din acromion (apofiza).
 Clavicula este un os lung, dublu curbat , care formează porţiunea anterioară a
centurii scapulare .Este situate transeversal între apofiza scapulei şi manubriul sternului la
limita dintre torace și gât. Prezintă un corp care are( două fete, superioară şi inferioară, şi
două margini, anterioară și posterioară )și două extremităţi: extremitatea medială(sternala)
şi extremitatea laterală (acromiala).
Extremitatea medială a claviculei se articulează cu manubriul sternului şi primul
cartilaj costal formând articulaţia sternoclaviculară.
Extremitatea laterală a claviculei se articulează cu acromionul scapulei formând
articulaţia acromioclavicluara. Scheletul uman este format din două clavicule, care fac
legătura cu sternul şi omoplaţii.

Fetele articulare sunt reprezentate de :


 Cavitatea glenoidă a scapulei, are aspect concave şi este limitată de o sprânceană
osoasă glenoidala, este acoperită de cartilaj hialin şi este mărita de labrul glenoidal.
Cavitatea glenoidă reprezintă doar un sfert din suprafaţa capului humeral. Din această
cauză, pentru stabilirea unei concordante mai bune, la periferia cavităţii s-a dezvoltat un
cadru constituit din dintr-un fibrocartilaj care nu împiedică totuşi amplitudinea şi
varietatea mişcărilor;
 Capul humeral ,este de asemenea acoperit de cartilaj hilain care se întinde până la
buza medială a colului anatomic şi are o grosime uniformă (2 mm),capul humeral are
aspect sferic şi este mai gros decât cartilajul glenoid.

Mijloacele de unire ale articualtiei scapulo-humerale sunt :


 Capsula articulara are aspectul unui manşon cu două straturi: unul intern, sinovial
şi unul extern ,fibros ,este cea care înveleşte articulaţia,inserţia să se face în partea
superioară pe o întindere ce depăşeşte cadrul glenoidal şi de aceea, inserţia lungii
porţiuni a bicepsului este intraarticulara, pe când cea a lungii porţiuni a tricepsului este
extraarticulara. Capsula are o structură laxa, permiţând realizarea unor mişcări mai
ample dar, în acelasitimp, face posibilă producerea mai frecvenţă a luxaţiilor. Sinoviala
capsulei trimite în afară două prelungiri constante care trec prin orificiile capsulei .
 Ligamentele gleno-humerale sunt trei fascicule fibroase superior,mijlociu şi inferior
care întăresc capsula în principal anterior. Aceste ligamente ocupa partea
anterosuperioara a capsulei şi se însera cu un capăt pe cadrul glenoidal, iar cu celălalt pe
colul anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita mişcările de extensie, rotaţie
internă şi abducţie şi de a menţine capu în glena ,după cum urmează:
ligamentul glenohumeral superior acţionează ca un sistem de suspensie ,împiedicând
subluxaţia inferioară a humerusului;
ligamentul glenohumeral mijociu limitează mişcarea de rotaţie externă ,în poziţia de
adducţie a braţului;
ligamentul glenohumeral inferior este considerat principalul element de stabilizare
interioară a umărului,ruptură lui fiind frecvent asociată cu luxaţia anterioară a
articulaţiei.
 Ligamentul coraco-humeral este cel mai individualizat, se însera pe bază şi pe
marginea externă a procesului coracoid cu un capăt, iar cu celălalt, se fixează pe
tuberculul mare al humerusului şi capsula articulara, după ce a trecut ca o punte peste
şanţul intertubercular. Limitează rotaţia externă.
Capsula este întărită în exterior prin fuzionarea ei cu tendoanele subscapularului,
supraspinosului şi micului rotund, având posibilitatea de a regla starea de tensiune a
capsule. (tendonele funcţionează cu ‘veritabile’ ligamente).
Ansamblul acestor tendoane este cunoscut sub denumirea de manşonul
rotatorilor . Acesta structura asigura nu numai majoritatea mişcărilor umărului ,dar
şi stabilitatea sa,prin menţinerea capului humeral fixat în centrul cavităţii articulare a
scapulei.Este format din patru muşchi scurţi: subscapular,supraspinos,subspinos şi
rotundul mic.
Muşchiul subscapular este aşezat ventral , muşchiul subspinos este localizat
posterior, muşchiul supraspinos este localizat postero-superior, iar muşchiul rotund
mic este aşezat antero-inferior.

Inervaţia umărului este realizată de mai mulţi nervi proveniţi din plexul
branhial. Printre aceştia se remarca:nervul axilar care inervează muşchiul deltoid,
nervul suprascapular care inervează muşchii supraspinosi şi nervul musculocutant
care inerveza muşchiul biceps lung.
Mişcările articulaţiei scapulohumerale (glenohumerale) sunt:

Abducţia şi adductia:
Abducţia este mişcarea prin care braţul se îndepărtează de corp.
Adductia este mişcarea în sens opus. Aceste mişcări se execută în jurul unui ax
anteroposterior, ce trece prin partea inferioară a capului humeral, în frontal. Abducţia
până la poziţia orizontală se realizează din articulaţia glenohumerala. Peste
orizontală, tuberculul mare împiedica mişcarea,pentru că ajunge în raport cu partea
superioară a cadrului glenoidian. Prin urmare, mişcarea nu se mai petrece în
articulaţia glenohumerala ci, devine posibilă prin mişcarea de basculare a scapulei.

Proiecţia înainte sau flexia (sau antepulsia, sau anteductia) ajunge până la
aproximativ 180o. Până la 90o se acţionează glenohumerala. Peste această valoare,
ligamentele coraco- şi glenohumerale blochează,următoarele grade fiind înlesnite de
rotaţiile în acromioclaviculara şi sternoclaviculara şi de antepulsia centurii scapulare,
iar ultimele 30o sunt favorizate de hiperlordozarea lombară.

Proiecţia înapoi sau extensia (sau retropulsia, sau retroductia) are o


amplitudine limitată de aceleaşi ligamente, mişcarea măsoară 50-60grade. Mişcările
se execută în jurul unui ax transversal, care trece prin tuberculul mare şi prin centrul
cavităţii glenoide, în sagital.

Rotaţia internă sau rotaţia medial şi rotaţia externă sau laterală ,se execută
în jurul unui ax vertical, care trece prin centrul capului şi capitulului humeral.
Completează mişcările de pronatie-supinatie ale antebraţului. Antepulsia centurii
scapulare contribuie mult la mişcarea de rotaţie internă, iar retropulsia
scapulotoracica uşurează rotaţia externă.