Rolul literaturii in perioada pasoptista

elev - Tiţa Ioana

Rolul literaturii in perioada pasoptista

Miscarea pasoptista a provocat, prin componentele sale ideologice o explozie culturala,
fenomen care duce la sincronizarea spiritului romanesc, inca aflat sub cupola gandirii
iluministe, cu mentalitatea europeana.

In acest studiu de caz intentionam sa punctam rolul formator, precum si elementele

definitorii ale acestei perioade.

Ideologia pasoptista se traduce prin spirit revolutionar, nevoie de emancipare, unire si

cautarea identitatii culturale. La fel de importanta este si crearea unei literaturi originale, care
sa reflecte specificul national si sa permita integrarea valorilor autohtone in circuitul cultural
European.

Literatura pasoptista o continua pe cea iluminista clasica si orienteaza cursul creatiilor

literare in directia romantismului.Astfel in evolutia literaturii exista intotdeauna legaturi de
continuitate si „Cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul
sunt mai adanci ”1

Activitatea literara care se desfasoara in jurul celor trei tari romane este dominata de
creatori precum: Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Carlova, Cezar Bolliac,
Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Mihail Kogalniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri,
Nicolae Balcescu, Dimitrie Bolintineanu.

Contextul istoric

Din punct de vedere cronologic epoca pasoptista poate fi fixata intre anii 1830 -1860,
adica din momentul iesirii Tarilor Romane de sub dominatia otomana si pana dupa Unirea din
1859. Intervalul este marcat de izbucnirea unor revolutii, cum ar fi cea de la 1848, care sustine
idealurile patriei de libertate, egalitate si unire.

Cei mai de seama reprezentanti pasoptisti sunt intelectualii care se implica in istorie,
pregatesc si participa la revolutii si la toate evenimentele istorice mai importante(ex: Unirea
de la 1859 ).Exemple de astfel de personalitati : C.A.Rosetti ,care in 1848 devine sufletul
revolutiei, dupa ce libraria si casa lui fusesera locurile de intalnire ale conspiratorilor.In
schimb Ion Heliade Radulescu n-a impartasit idealurile radicale, el fiind adept al actiunilor
moderate pentru a feri tara de interventia straina.

1
 Vasile Alecsandri este de necontenit in actiunea sa patriotica, in evenimentele Tratatului
de la Paris din 30 martie 1856 si ale Conventiei din 7/19 august 1858, dedicandu-se trup si
suflet Unirii.

Ion Heliade Radulescu care nu avea in vedere decat salvarea patriei, puse la cale o
contrarevolutie, pe principiul „urasc tirania , mi-e frica de anarhie”. Acesta ii considera pe
tinerii revolutionari victime ale credulitatii si entuziasmului.

In orice caz , unitatea intelectuala pasoptista a fost extrem de importanta pentru ca a

generat si a pregatit ideea unitatii romane, care devine un ideal si o obsesie a pasoptistilor.

Miscarea revolutionara din prima jumatate a secolului al XIX- lea a dat o puternica
lovitura regimului feudal, renascand in constiinta maselor, spiritul luptei pentru dreptate
sociala si libertate, intensificand miscarea de idei in favoarea unirii tarilor romane intr-un stat
puternic si independent.

Slabirea Imperiului Otoman si iesirea Tarilor Romane de sub influenta si dominatia

acestuia, face posibila o renastere fara precedent a institutiilor romane.

Precum afirma si Paul Cornea – „se poate spune ca literatura pasoptista corespunde
unui moment de raspantie in evolutia istorica a tarilor romane: trecerea de la feudalism la
capitalism, de la vasalitate la independeta, de la limitarile culturii neogrecesti la legaturile
active cu Franta, de la stadiul faramitarii provinciale la stadiul unitar national’1.

Radacinile pasoptismului

Noii reprezentanti ai „artei cuvantului”2, nascuti in cea mai mare parte intre anii 1810 –
1820, provin de obicei din clasele de sus, insa nu din marea aristocratie, ci din patura
boierimii mijlocii si mici, care se dezvolta in primele decenii ale secolului al XIX- lea.

Educati in spiritul ideilor si cartilor occidentale, vorbindu-si si scriindu-si frantuzeste, ei

introduc in tara nu doar ideile intelectuale, ci si moda europeana. De asemenea, ei sunt
militanti impatimiti ai renasterii nationale.

In fata acestor noi idealuri ale civilizatiei apusene, tinerii pasoptisti se plaseaza pe o
pozitie de comprehensiune si totodata spirit critic: nu le resping, dar nici nu le transforma in
mit ,opinie pe care o regasim si la istoricul Paul Cornea.

Parisul devine centrul intelectualitatii romanesti, principalul intermediar al legaturilor ei

cu spiritualitatea moderna.

Dornici sa se implice in toate domeniile, sarind peste anumite etape in vederea

sincronizarii cu Occidentul, intelectualii romani sunt, deopotriva, scriitori, filozofi, savanti si
oameni publici.

Avand acces la operele marilor creatori ai literaturii universale ( Alphonse de Lamartine,

Victor Hugo, Jules Michelet, Robert de Lamennais, Eugene Sue), implicit se vor observa
influentele acestora in viitoarele creatii romanesti.

2
 Revenind in tara, intelectualii vremii, cuprinsi de o vointa puternica de a-si ridica
neamul, facandu-l cunoscut Europei , infiinteaza institutii culturale, presa in limba nationala
,invatamantul si o miscare teatrala ,conform ideilor iluministe.Astfel ajungem la concluzia pe
care o enunta si Paul Cornea in „Istoria literaturii romane” si anume ca „ne aflam intr-o epoca
de entuziasm naiv si patriotism aprins, de proiecte uriase si veleitati enciclopedice”3.

Ion Heliade Radulescu (1802-1872) considerat de George Calinescu drept “a doua mare
personalitate a tarii noastre dupa Dimitrie Cantemir”4, a fost o personalitate tumultoasa si
plina de ambitii. El visa sa schimbe lucrurile, dupa cum afirma George Calinescu.

Heliade e unul dintre principalii ageti ai modernizarii culturii romanesti , ca si ai

experimentelor de tip romantic. El incepe ca si profesor, contribuind la dezvoltarea
invatamantului ,improspateaza limba prin lucrarea sa ”Gramatica” prin care simplifica
alfabetul ,infiinteaza prima gazeta din Muntenia ,”Curierul romanesc” si pune bazele unei
societati de incurajare a teatrului si muzicii “Filarmonica”.

Aceasta mare personalitate are un real efect benefic asupra literaturii noastre: pune in
lumina rolul traducerilor si incurajeaza tinerii spre arta scrisului (“Scrieti cat veti putea si cum
veti putea…”1)

Criticul Paul Cornea afirma ca ”Heliade Radulescu este un romantic prin impulsurile adanci
ale firii”2. Grigore Alexandrescu (1814- 1885) este considerat de marii critici
cel mai de seama poet muntean pana la Mihai Eminescu. Pe langa poet a fost si un mare
fabulist roman, inspirandu-se din La Fontaine si Florian, a scris si epistole de tip voltairian.

A fost redactorul ziarului “Poporul Suveran”,iar prima lui poezie, “Miezul Noptii”, a
aparut in “Curierul Romanesc”si a fost inspirata de ideile revolutiei de la
1848.

Lui Grigore Alexandrescu ii revine meritul de a fi consacrat in literatura romana

introducand specii literare autonome ca epistola, meditatia si satira.

Vasile Alecsandri (1818- 1890) ocupa un loc important in miscarea culturala si politica de
emancipare nationala. Se numara printre fruntasii revolutiei de la 1848, iar ca poet intuieste
valoarea creatiilor folclorice. Concretizeaza programul „Daciei Literare”, culegand
capodoperele poeziei populare, iar Paul Cornea afirma ca ‚”el a recuperat o traditie si un
univers moral, care au legitimat aspiratiile natiunii la un loc de frunte in familia culturala a
Europei si a devenit un termen de propulsie prentru intreg lirismul romanesc”3

Pe langa acestia alte nume importante sunt: Mihail Kogalniceanu, Alecu Russo, Cezar
Boliac, Vasile Cirlova, Costache Negruzzi, Gheorghe Asachi etc.

Impletirea curentelor literare

Tinerii pasoptisti abordeaza curentul romantic, desi studiaza la academii de orientare

clasica. Drept consecinta, ei vor importa in tara datele literare ale romantismului, fapt care va
duce la o combinatie de conceptii clasice si romantice in cultura.

3
 Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului
al XVIII–lea in Europa. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor
sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica si ideile utopice. Daca secolul XVIII a
fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va sta sub semnul
subiectivitatii, a emotiei si al eului interior.

Pe de alta parte, clasicismul este un curent care se caracterizeaza prin „Obiceiurile, gustul,
portul, persoanele, caracterele si insusi limbajul si limba sa fie istorice, sa semene cu ale
veacului si locului in care se socoteste scena”4, precum afirma Dimitrie Popovici. Tot in
opinia lui „clasic inseamna ceva ce era de primul rang, ceea ce era perfect, ceea ce se putea
da ca model in clase, iar autorii clasici erau cei ce stabileau modelele, cei ce deveneau
autoritati in genul lor”5.

Luptand impotriva imitatiilor pentru a surprinde originalitatea, “inspirandu-se din viata

curenta spre a reda nota nationala si la popoarele crestine, nota crestina, imitand natura
spre a deveni imaginea adevarului si a realiza coloarea locala”[5], opera clasica, potrivit
conceptiei lui Heliade- Radulescu este “urna” in care lupta literara din prima jumatate a
secolului al XIX-lea a depus formulele cele mai rasunatoare lansate in arena discutiei artistice.

Unii pasoptisi, ca de exemplu Gheorghe Asachi, sunt orientati mai puternic spre unul
sau altul dintre curente.Clasicismul solid si incontestabil al acestuia incepe sa sufere abia in
deceniul al treilea din cauza presiunii mari aduse de tendintele romantice. Pe de alta parte
Costache Negruzzi este principalul scriitor romantic al Moldovei. Romantismul sau este ferit
de exagerarile aduse de noul curent. Paul Cornea afirma ca “Bunul gust, sobrietatea stilistica
si sentimentala, filozofia usor sceptica, usor epicureica – toate aceste insusiri atat de rare in
epoca dau impresia ca e realist, alteori ca e clasic. Oricum acesta ramane un romantic prin
sursele de inspiratie, viziune si procedee.”1

Cele doua varste ale literaturii

In drumul sau spre maturizare, literatura pasoptista a cunoscut doua etape definitorii:
una naiva, entuziasta, intemeietoare a pasoptismului, al carei reprezentant este Ion Heliade
Radulescu, iar alta matura, lucida, care il are ca protagonist pe Mihail Kogalniceanu.

Termenul de literatura este folosit frecvent abia incepand cu secolul al XIX-lea. Acest
lucru este consemnat si de Ion Heliade Radulescu, care afirma ca : “de vreo douazeci de ani
incepu a se auzi in toata Romania, vorba literatura; mai inainte nici intelesul nu-i era
cunoscut2 ”.

Aceasta notiune a fost folosita vag si general, sensul fiind redus la cel etimologic.
Initial, orice texte gramaticale, lingvistice, retorice, erau incadrate in conceptul de literatura.
Astfel pasoptistii atribuie acestui termen totalitatea textelor scrise pe o anumita tema,
necunoscand sensul de baza, si anume cel de creatie artistica.

Problematizand conceptul de literatura, Gheorghe Asachi afirma: “Productul mintei si

a invataturilor unei natie sa numeste literatura si partile ei sunt poezia, filozofia, istoria si
retorica. Aceste invataturi sa numesc cu drept cuvant si umanitate, caci prin ele omul castiga
cugetari de moral3”. Acest citat exemplifica ideea ca literatura avea ca scop nu numai placerea
estetica, ci si invatatura, slefuirea spiritului, educarea bunelor moravuri, formarea de atitudini,
opinii, credinte si mentalitati.

4
 Paul Cornea considera ca “pasoptistii practica diletant literatura, insa cu o
raspundere acuta fata de sensul ei educativ4”. Din aceasta afirmatie se desprinde ideea
conform careia din scrierile acestor pasoptisti deriva si parti pozitive care duc la formarea
unei constiinte morale.

Creatorul pasoptist este convins ca are misiunea sacra de a forma, de a provoca

constiinta neamului. In spiritul acestei idei ia nastere literatura angajata, care se pune in slujba
neamului. Menirea acestui gen este aceea de a trezi spiritul national.

Specificul literaturii angajate este evidentiat in opere cu tema istorica, precum “Hora
Unirii” de Vasile Alecsandri, “Un rasunet” de Andrei Muresanu sau “Alexandru Lapusneanu”
de Costache Negruzzi.

Acestui tip de literatura ii este caracteristica scrierea la persoana I plural, persoana

angajarii, asa cum observam in “Hora Unirii” de Vasile Alecsandri: “Hai sa dam mana cu
mana…”; “Amandoi avem un nume/Amandoi o soarta-n lume”. Libertatea si idealurile
revolutionare devin teme oglindite in operele literare, aproape toti pasoptistii se vor referi la
unire, libertate si independenta nationala, dupa

cum este evidentiat si in urmatorul citat: “ Sa-nvartim hora fratiei, pe pamantul Romaniei ,

mai muntene, mai vecine/ Vino sa te prinzi cu mine / Si la viata cu unire/ Si la moarte cu-
nfratire”[6]

El constientizeaza ca a face literatura nu inseamna orice scriere, ci trebuie sa reprezinte

creatii artistice. Cu toate acestea, el ii indeamna pe tinerii scriitori „scrieti cat veti putea, si
cum veti putea”; „scrieti baieti, numai scrieti1” spre a-i incuraja pe tineri sa-si exerseze spiritul
creativ.

Ion Heliade Radulescu intelege rolul productiv al traducerilor si al imitatiilor in formarea

constiintei scrisului.

Primul cuvant apartine presei

In jurul anilor 1830-1840, se poate vorbi despre o indrumare a literaturii prin intermediul
presei, desi existenta revistelor a fost temporara, din cauza cenzurii.Aceste publicatii aveau
caracter regional, adica publicau scriitori dintr-un spatiu geografic restrans.

Aceste reviste au jucat un rol important in lupta de afirmare a romanilor, militand pentru
ridicarea prin cultura a poporului.

5
 Dupa „Courrier de Moldavie”, tiparit la Iasi in limba franceza, „Albina Romaneasca”
publicata in 1829 este primul ziar in limba romana din Moldova condusa de Gheorghe
Asachi.Aceasta gazeta alaturi de „Curierul romanesc” care apare in Bucuresti in acelasi an,
redactat de Ion Heliade Radulescu si de „Gazete de Transilvania” a lui GheorgheBaritiu
aparuta in 1838 in Transilvania pun bazele perioadei romanesti.

„Curierul romanesc” si „Albina romanesca” publica mai ales stiri politice din tara si din
afara, dar mai tarziu incep sa dea si mici informatii literare, articole istorice, nuvele, poezii,
astfel ca ajung sa stranga in jurul lor toata miscarea literara din tara.

„Gazeta Transilvaniei” a fost primul ziar politic si informativ al romanilor din

Transilvania.De asemenea a avut un rol important in lupta politica a acestora.

Anul 1840 a debutat cu un eveniment de o deosebita importanta pentru evolutia ulterioara

a limbii si literaturii romane: In 30 ianuarie, Mihail Kogalniceanu semna la Iasi cunoscuta
„Introductie” la revista „Dacia Literara”.

Corpul revistei este conceput in patru sectiuni: prima parte cuprindea opere originale ale
colaboratorilor urmate de selectii din principalele publicatii tiparite in limba romana.A treia
parte o constituie critica literara si poarta semnatura lui Mihail Kogalniceanu. Ultima sectiune
intitulata „Telegraful Daciei” cuprindea stiri variate din viata literara si artistica a celor trei
provincii romanesti.

In articolul program „Introductia”, Mihail Kogalniceanu traseaza liniile de dezvoltare ale

literaturii romane sub semnul romantismului.Unul dintre punctele articolului propune
anularea tendintelor de provincialism. Facand abstractie de coordonatele geografice, intentia
revistei era aceea de a realiza „o foaie romanesca”, indeletnicindu-se cu „productiile
romanesti, fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune”2.

Pe de alta parte, programul revistei combatea imitatiile si traducerile, despre care

Kogalniceanu afirma ca inabusesc „duhul national” si distrug „gustul original, insusirea cea
mai pretioasa a unei literaturi”.

Mihail Kogalniceanu pleda pentru originalitatea operelor literare romanesti. In opinia sa,
acest lucru nu se poate realiza decat prin „reflectare specificului national1”. Din acest motiv el
propune inspiratia din istorie, natura si folclor - „Istoria noastra are destule fapte istorice,
frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de
poetice ca sa putem gasi si noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne
imprumutam de la alte natii2”.[8]

Kogalniceanu atrage astfel atentia asupra frumusetilor autohtone si a trecutului eroic, ca

posibile subiecte care sa ne legitimeze ca neam.

Cu toate acestea, Kogalniceanu nu condamna politica de asimilare a culturii europene, ci

abuzurile si superficialitatea. Acest punct de vedere este cel mai bine dezvoltat intr-una dintre
afirmatiile autorului – „Mai in toate zilele ies de sub teosc carti in limba romaneasca, dar ce
folos!?Ca sunt numai traductii din alte limbi, si inca si acelea daca ar fi bune”3.

6
 Programul revistei vizeaza si dezvoltarea criticii literare obiective. In acest sens,
Kogalniceanu afirma „publicatia noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu
persoana”4.

In cadrul revistei s-au publicat opere care ulterior au intrat in patrimoniul clasic al
literaturii romane. Amintim creatori precum – Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Mihail
Kogalniceanu, Grigore Alexandrescu, etc.

Orientarea Daciei Literare mergea in directia realizarii unitatii prin cultura, care sa
prefateze unitatea politica a natiunii.

Dupa trei numere, revista este suspendata, din cauza cenzurii, fenomen practicat de
autoritati, care a afectat presa, literatura si teatrul.

Definirea conceptelor – Poezie si proza

In domeniul difuz al literaturii se evidentiaza doua tipuri de limbaj: poezia si proza.

In perioada medievala, prin poezie se intelegea orice text cu vers, rima, muzicalitate, ritm,
masura combinate armonios.Aceasta conceptie predomina chiar si la sfarsitul secolului al
XVIII-lea, idee ilustrata si in urmatorul citat de catre Ienachita Vacarescu „politica iaste
aceea ce arata a sa face stihuri, mai vartos ca aceste stihuri sa numescu poetica si poezie”5.

Creatorii secolului al XIX-lea abordeaza diferit conceptul de poezie, realizand ca aceasta

trebuie sa exprime o creatie si nu doar lucruri abstracte puse in rima.Printre cei care
constientizeaza acest lucru se numara si Ion Heliade Radulescu care afirma: „versificatia dar
nu este poezie”6.

Gheorghe Asachi include textele poetice in acelasi concept cu cele filozofice, asociind
poezia simtirii, trairilor elene, atitudine specific romantica.

In spiritul acestei idei Cezar Bolliac afirma: „Poezia este centrul inimei noastre care
arunca si primeste reflectiile obiceiurilor sale in lumea ideala”7.Acest fragment sugereaza ca
poezia tine de simtire si nu trebuie asociata ratiunii.In acelasi timp, creatia lirica este privita ca
un gen privilegiat axat pe surprinderea idealitatii.

Marile teme si motive romantice isi afla ecoul in operele scriitorilor pasoptisti: natura,
interesul pentru sentimentul patriotic, istorie, aprofundarea viziunii interioare.

In aceasta epoca, se pune un accent deosebit pe poezie, datorita romantismului.

Conceptiile noi, tipic romantice, se imbina cu idei mai vechi, clasice, astfel incat priceperea
de a face poezie se obtine prin studiu, chiar si prin imitarea modelelor precedente.

[9]

7
 In concluzie, poeziei ii revine si un rol formator, acela de a corecta defectele oamenilor.
In acest sens Cezar Bolliac afirma ca poezia este „cartea morala, ideala si spirituala a
omului”1.

Efortul tinerilor pasoptisti de a surprinde specificul national se materializeaza in

poezie.Aceasta se caracterizaza prin juxtapunerea mai multor curente literare, dintre care cele
mai importante sunt romantismul si clasicismul.

Remarcabila intru totu este balada „ Zburatorul ” de Ion Heliade Radulescu, aparuta in 4
febuarie 1844 in „Curierul Romanesc”.

Punctul de pornire al operei este mitul Sburatorul, mit de factura romantica. Acesta, in
viziunea populara, prezinta aparitia primilor fiori ai dragostei in sufletul fetelor.

Creatia „Zburatorul „ este considerata o balada romantica, prezentand motive de

inspiratie mitica si folclorica, existenta misterului si a personajelor exceptionale.

Prima parte a poeziei este constituita intr-o lamentatie lirica, dramatica, a Floricai,
realizata pe principiul romantic al antitezei.

„Un foc s-aprinde-n mine

Racori ma iau la spate

Imi ard buzele, mama

Obrajii-mi palesc.”

Fata are stari contradictorii, de chin si de voluptate, un amalgam de senzatii din care in
final se va naste sentimentul dragostei.

Alaturi de atmosfera romantica dominanta, sunt inserate in poezie si elemente clasice.

Astfel intalnim un echilibru, o simetrie a naturii in concordanta cu suspansul intretinut de
actiune.

Privitorul are doar rolul de a contempla, nu se implica si descrie in mod verosimil,

obiectiv, specificul unei seri de vara.

Specific acestui curent este si respectarea coordonatei spatiale „Si focuri in tot satul incep
a se vedea” si temporale „tarziu asta-seara, rasare acum si luna”

„Umbra lui Mircea La Cozia”, de Grigore Alexandrescu este o poezie reprezentativa

pentru epoca pasoptista, evocand teme specifice acestei perioade, precum natura, ruinele si
istoria.

Una dintre trasaturile romantice prezente este implicarea eului liric, care ia ipostaza unui
contemplator

8
ce traieste natura insufletita si misterioasa, dupa cum reiese din urmatorul
citat : ”Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara

De pe muchie, de pe stanca, chipuri negre se cobor,

Muschiul zidului se miscapantre iarba se strecoara

O suflare, care trece ca prin vine un fior ”

Noaptea devine moment al tainei fiind inserate motive cu semnificatii simbolice ,precum
cel al noptii, al umbrei si al regresiunii in timp :

”Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,

Catre tarmul dinpotriva se intind, se prelungesc

S-ale valurilor mandre generatii spumegate

Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc”

Aparitia fantomei e tratata in stil clasic, deoarece poetul se inchina in fata acesteia in
numele generatiilor trecute si viitoare ,admiratia sa capatand accente inalte, grave, de oda :

” Sarutare, umbra veche! Priimeste-nchinaciune

De la fii Romaniei care tu o ai cinstit:

Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune;

Veacurile ce inghit neamuri al tau nume l-au hranit.”

Spiritul clasic moralizeaza, trasatura pe care o regasim si in opera lui Grigore Alexandrescu.
Eugen Simion observa intentia educativa a poetului si finalitatea meditativa a operei si in
consecinta afirma: „Scenariul din puternicul poem Umbra lui Mircea La Cozia este
caracteristic pentru modul lui Grigore Alexandrescu de a figura o idee lirica ,de ordin ,aici
,patriotic si moral.”1

Alaturi de clasicism si romantism se observa tendinte iluministe. Iluminismul este

impotriva luptelor, a razboiului si a spiritului belicos, considerat o manifestare a
primitivismului:

„Caci razboiul bici groaznec, care moartea il iubeste,

Si ai lui sangerati dafini natiile ii platesc;

E a cerului urgie, este foc care topeste

9
 Crangurile inflorite si padurile ce-l hranesc ”

Finalul poeziei reprezinta o intoarcere la datele peisajului initial, sumbru si

misterios. Poemul se incheie ciclic, prin intoarcerea umbrei in mormant „tot e
groaza si tacere.. umbra intra-n mormant”

In timp ce poezia vizeaza zona ideala a existentei, proza este asociata

realitatii, cateva dintre speciile caracteristice acesteia – in perioada pasoptista-
fiind : epistola, nuvela istorica, fabula, satira,drama etc.

Un exemplu elcovent este “Alexandru Lapusneanu”. Considerata o capodopera a lui

Costache Negruzii si a nuvelei pasoptiste, aceasta se inscrie prin tematica si compozitie in
sfera larga a romantismului. Criticul George Calinescu considera epoca aparitiei nuvelei
momentul intemeierii prozei, iar Paul Cornea o listeaza intre iluminism si romantism.

Inspirata din cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin, opera dezvolta conceptul
monarhului absolut in in expozitii cu boierime descentralizatoare si cu o oarecare intelegere a
suferintelor tarii.

In ciuda scenariului istoric al nuvelei, relatia dintre pasiunile individuale si ratiunea

de stat confera textului o surprinzatoare modernitate. Nuvela este structurata in patru capitole,
actiunea este dispusa gradat iar compozitia are un echlibru clasic.

In „Epistola catre Voltaire” de Grigore Alexandrescu, se remarca o daruinta de formare

a constiintei scrisului raportandu-se la marile valori clasice: „Din ziua cand am citit
scrisoarea catre Horace ⁄ Doream de s-ar fi putut, toata sfiala sa las ⁄ Sa-ti scriu pe un ton
maret ⁄[] Si sa-ti pornesc un bilet lucrat in fabrica mea.” In acest citat este evidentiata
deasemenea aspiratia spre ideal, prin intermediul ideilor marete.

Datorita cenzurii practicate in aceea perioada, apar forme de literatura mascata,

precum satira (“Duhul meu” de Grigore Alexandrescu) sau fabula (“Cainele si catelul” de
Grigore Alexandrescu).

Mesajul autorului este transmis prin intermediul personajelor din regnul animal,
satirizand diferite aspecte negative ale oamenilor: demagogia, ipocrizia , minciuna. Ilustrativ
in acest sens este discursul lui Samsun, din “Cainele si catelul”, care pentru a-si atinge scopul
apeleaza la minciuna, ipocrizie si falsa modestie.Fabula incepe cu afirmatiile sale despre
dorinta de egalitate: “ Cat imi sunt de urate unele dobitoace:[10]

Cum lupii, ursii, lei si alte cateva

Care cred despre sine ca pretuiesc ceva “

Apreciind ideile exprimate de Samson, catelul Samurache exprimandu-si solidaritatea

ii numste “fratii mei”.In acest moment Smson isi dezvaluie involuntar adevarata fata
simtindu-se ofensat prin cuvintele lui Samurache si afirma : “Noi fratii tai potaie!

O sa-ti dam o bataie

Care s-o pomenesti.

10
 Voi egalitate, dar nu pentru catei.”

Morala consta in dezvaluirea contemporanilor contrastul intre ceea ce sunt si ceea ce

vor sa para. Acesta este un sfat pentru cei naivi , indemnandu-i sa fie mai neincrezatori in
vorbele celor mari :

“Aceasta intre noi adesea o vedem

Si numai cu cei mari egalitate vrem”.

Alaturi de aceasta literatura cultivata de clasele culte, exista si o literatura „dispretuita

de savanti si de aristocrati;ea trata subiecte nationale, canta eroii nationali, prefera
crestinismul religiei grecesti”1. Ca majoritatea creatiilor din acea perioada, poezia populara
este influentata de idealurile pasoptiste, care stau sub semnul romantismului. Poezia populara
are menirea de a evidentia frumusetile patriei, istoria vie a trecutului si de a amplifica glasul
poporului.

Fiind mare admirator al folclorului, Alecu Russo puncteaza valoarea creatiei literare
sub mai multe aspecte: conturarea identitatii nationale „poezia populara trebuie sa fie
obiectul studiilor noastre serioase,daca vrem sa aflam cine am fost si cine suntem”1 si ca o
solutie pentru iesirea din impasul imitarii modelelor occidentale.

Printre cele mai importante opere de acest gen se numara poemul in proza „Cantarea
Romaniei” de Alecu Russo si culegerile de poezii populare „Poezii populare ale romanilor” si
„Doine si Lacramioare” ale lui Vasile Alecsandri.

Poetul si prozatorul

„Dumnezeu este marele creator, dar o parte oarecare din aceasta putere creatoare a
fost acordata si omului”2 Din acest citat se desprinde ideea potrivit careia inspiratia creatoare
a omului este de natura divina. Creatorul pasoptist este convins ca are o misie sacra, de a
forma, provoca constiinta oamenilor. Aceasta idee este evidentiata in lucrarea „Omul
literat”,unde Gheorge Asachi afirma „omul literat este acela a carui meserie il indatoreaza a
cultiva a sa minte spre a putea spori cunostintele altora”3.

Poetul si prozatorul, din dorinta de a-si inalta neamul, deschid noi dimensiuni, dar in
acesi timp consolideaza temelia culturii neamului, prin raportarea la elementul originar. Un
exemplu semnificativ in acest sens este citatul lui Greorghe Asachi: „Doritori de a vedea
asezata cultura neamului romanesc pe trainice temeiuri, noi impartasim aici portretul si
insusirile omului literat, pe care sa aiba totdeauna tinerii nostri de model intru a lor tintire”4.

[11]

[12]

Se construieste o noua viziune asupra poetului, aceea de leguitor, profet sau erou
civilizaror.

11
Pe de alta parte el este vazut ca o fiinta exceptionala , datorita sensibilitatii, imaginatiei si a
valorilor morale, inaltandu-se deasupra conditiei sale de om de rand. Trairile si experientele
sufletesti, dar si comportamentul lor sunt privite drept poetice sau prozaice.

[13] Nu lipsesc din scrierile vremii tonurile ironice sau autoironice, amare sau resemnate,
privind identitatea poetului, misiunea si soarta sa. In opera literara “D-l Sarsaila – autorul”,
Ion Heliade Radulescu ai ironizeaza pe cei care scriu doar pentru ca este la moda, evidentiind
exagerarea si straduinta unora de a face pe poetii : “in casa in care voi locui, trebuie sa am
cateva carti , cat se va putea in limbi mai straine; in camera mea cu cat va fi mai nematurat
cu atata sa dau un ton ca prea putin ma gandesc la lucrurile acestea trecatoare ce n-au a
face cu nemurirea1 “

Poetul este orientat spre atingearea zonelor abstracte, in timp ce prozatorul ramane
cantonat in realitate

Ion Heliade Radulescu ca si poet era un mare cautator de neologisme si dadea prestigiu
unor forme pe care abia azi le acceptam. Precum afirma si G.Calinescu ,” oricat de naiva ,
gandirea lui Eliade este cea dintii ce strabate, inaintea lui Eminscu, o opera litrerara si-i da
sens si unitate. Poetul are o viziune grandioasa si totala2” .Incearca sa scrie o epopee
nationala Mihaida si una inspirata din Paradisul pierdut al lui Milton, pe langa acestea
compune si meditatii ,elegii ,sonete ,legende ,fabule ,satire, pamflete.

Eliade are mijloacele verbale necesare pentru marele vers romantic, idee pe care o regasim in
critica lui G.Calinescu.

Grigore Alexandrescu este cea mai puternica expresie a lamartinismului la noi, dupa
cum afirma G.Calinescu,”Meditatia, reverie ,armonia in natura
,religiozitatea ,rugaciunea’,imensitatile sunt ale poetului francez.” Gasim la Alexandrescu ca
si la alti poeti munteni ,tendinte oratorice, melancolie, aspiratia spre ideal ,iar originalitatea lui
precum afirma Paul Cornea, o regasim in “discursivitatea lirismului”3.

Poetul liric scrie mai intai meditatii romantice sub influenta lui Lamartine, folosind un ton
umoristic si fantastic. Cea mai reusita este Umbra lui Mircea La Cozia . E ultimul fabulist
autentic din literatura romana, lasandu-ne vreo 40 de fabule, in care adevarul e mascat, din
cauza cenzurii autoritatilor (Canele si catelul, Boul si vitelul, Dreptatea leului, Vulpea
liberala s.a.).

Vasile Alecsandri este proclamat de urmasul sau genial ,Mihai Eminescu,”rege al

poeziei”.Acesta reuseste sa intuiasca inaintea altora valoare folclorului care ofera durabilitate
creatiei culte .Lirica lui Alecsandri sta sub semnul ratiunii ,idee clasica, si se constituie din
segvente bine definite si dispuse arhitectural .Exprima reusita sociala si impacarea cu
destinul ,opinie regasita si la criticul Paul Cornea.Vorbeste despre dragoste ,natura ,haiducie
in ‚Doine’,scrie legende in care istoria se contopeste cu fabula ,iar evocarea peisajului o
regasim in’Pasteluri’.

Costache Negruzzi se remarca prin romantismul sau care cauta inserare in istorie ,dar
reuseste sa se detaseze de exagerarile noului curent .Proza lui Negruzzi este urmarea unei
observatii locale, prezinta un interes spre a aduce viziuni istorice.Opera de capetenie este
‚Alexandru Lapusneanu’.

12
 Teatrul

Teatrul ocupa un loc distinct, castigand teren datorita faptului ca prin contactul nemijlocit
cu publicul poate exercita o influenta mai larga asupra acestuia.

La deschiderea rubricii „Teatrul din Bucuresti” pe care Cezar Boliac a tinut-o in 1845 in
„Curierul romanesc”, omul de cultura facea urmatoarea afrimatie:„Artele ajung sa fie
trebuinte neaparate intr-un popul ce se civilizeaza, si le mai putem zice ca teatrul, care este
templul artelor a ajuns sa fie o trebuinta, o hrana spirituala”1. Teatrul este vazut, deci, ca o
alternativa de exprimare a interioritatii precum si o modelare a bunului gust. Are un efect
moralizator, „recomanda virtutea”2 , „aduce in ras obiceiurile ruginite si batrane”3 si
„insufle gust pentru ale veacului”4.

Kogalniceanu face adevarata critica teatrala .Faptul ca la reprezentatii publicul nu lipseste

si aplauzele sunt peste masura la noi nu spune nimic, in conceptia acestuia, care afirma:”La
noi aplauzele nu sint inca o dovada de bunatate a piesei si de talentul actorilor. Piesele sunt
rau alese si rau intocmite,iluzia scenei nu este observata,cand jocul actorilor este
prostcostumele macar ar trebui sa fie frumoase si analoage cu cuprinsul pieselor,dar acesta
este cu totul din potriva.”5 Kogalniceanu observa defectele reprezentatiilor care persistau la
ora aceea in teatrul romanesc si incearca sa le corecteze prin critica sa. „Critica mea va fi o
adevarata critica,adica va lauda in constiinta ce este bun, va descuviinta ce este rau, va inlesnii
propasirea literaturii nu o va impedeca.Totdeauna moderatia va fi prezenta, la judeca ei.Insa
intotdeauna critica isi va intemeia judecata pe adevar..”6 Scriitorul isi doreste sa realizeze o
critica formativa, obiectiva ,bazata pe adevar.

Alecsandri i-a consacrat teatrului cea mai mare parte din activitatea sa.(„Nu stiu daca am
creat teatrul, dar stiu ca i-am dat un mare concurs”7).Este atras de succesul direct al acestui
gen si spiritul sau critic, bonom isi gasea aici desfasurare,dupa cum afirma G.Calinescu.Tot
acesta considera ca:”toata problema lui Alecsandri ramane dar de a contesta puterea comica,
proprie autorului,calitatea inefabila a dialogului sau , separat de orice idee de continut .Piesele
lui sunt un studiu subtil de psihologie sociala8 „ , apar si productii dramatico-muzicale,
preocupate mai degraba de succesul imediat decat de gandul unei creatii durabile(„Pentru
urmasii nostri ce vor fi curiosi a avea o idee a timpului actual- zice insa Alecsandri- aceste
cantece le vor infatisa portete fotograficeintr-acestea consista tot meritul lor9”).

Ultimele lucrari dramatice ale poetului aduc un progres de adancire neasteptat. Pe langa
maturitatea tehnica,apare „facultatea creatiei oamenilor”10.Desigur ca ‚Despot-Voda’ se
nutreste din teatrul lui Victor Hugo,dupa cum afirma G.Calinescu.,dar cu toate acestea drama
lui e originala.

13
Ecourile pasoptiste in viziunea moderna

Privita cu ochi moderni, perioada pasoptista prezinta o serie de aspecte actuale, multe
dintre tendinte, orientari si politici fundamentale pastrandu-si valabilitatea pana in ziua de
azi.

Desi mostenirea lasata de pasoptism este atat una materiala (constand in numeroase
scrieri literare de valoare, institutii culturale, invatamant), cat si una spirituala. Cea din urma
este aceea care a generat ecourile cele mai puternice. Spunem acest lucru intrucat inaintasii
nostri ne-au oferit un model de gandire bazat pe spirit critic, ambitie, curaj, perseverenta si
dorinta puternica de a progresa . Diferenta dintre progresul de azi si cel din perioada
pasoptista insa este aceea ca in trecut acesta servea poporul, scopul fiind adaptat la nevoile
romanilor. Azi, in schimb, progresul se face doar de dragul progresului, omitand uneori
problemele oamenilor.

Ce ne-au invatat pasoptistii? Ne-au invatat ca adevarata evolutie poate avea loc doar
prin “complicitate” cu valorile morale, atat individuale cat si colective.

Bibliografie :

1. Cornea – “Istoria literaturii romane – studii “,Editura Academiei Republicii Socialiste

Romania, Bucuresti 1979

2. George Calinescu – “Istoria literaturii romane” , Editura Minerva, Bucuresti 1982

3. M.Kogalniceanu - 'Dacia literara', .nr I, anul 1840, Iasi

4. Dimitrie Popovici – “ Studii literare “, vol.III,Editura Dacia, Cluj, 1977

5. Ion Heliade Radulescu – “Inceput de biblioteca universala “,1846, in Opere ,vol. I

6. Gheorghe Asachi – “Despre literatura”,( 1829), in Opere, vol II, Bucuresti, Editura
Minerva, 1981

7. Ienachita Vacarescu – „Observatii sau bagari-de-seama asupra regulilor si oranduielilor

gramaticii rumanesti, in Poetii Vacaresti,Buc,Ed. Minerva, 1982

8. Ion Heliade Radulescu – „Versificatie”(1868),in Critica literara,Buc ,Ed Minerva, 1979

9. Cezar Bolliac – Raspuns la articolul” Poezie si Poezia „,vol II,Buc.,Ed.Minerva, 1983

10. Alecu Russo – “Poezia populara” , Buc., Ed. Minerva,1974

14
11. Gheorghe Asachi – “Omul literat.Despre literatura”,vol II, Ed.Minerva,1981

12. Mircea Scarlat – “Introducere in opera lui Cezar Bolliac”,Ed. Minerva , Buc,1985

13. Dumitrita Stolnitchi - Traditii neculcene in literature romana. Epoca pasoptista , Teza
de doctor in filologie,pag.32

14 . www.google.ro

15. www.wikipedia.ro

16. Dictionar de literatura romana – Coord. Dim. Pacurariu

15