Fotbal - Bazele Teo Metod 2012

AURELIAN DRĂGAN
Lector universitar doctor
BAZELE
TEORETICO-METODICE
ALE FOTBALULUI
Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos” din Galaţi

Galaţi
2012
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Referenţi: Conf. univ. dr. PLOEŞTEANU CONSTANTIN

Conf. univ. dr. ION ENE MIRCEA
©Editura Fundaţiei Universitare www.editura.ugal

„Dunărea de Jos”, Galaţi, 2012 editura @ugal.ro
ISBN 978-973-627-479-4
2
CUVÂNT ÎNAINTE
Cartea „Bazele teoretico-metodice ale fotbalului” se

adresează în principal studenţilor de la facultăţile de educaţie
fizică şi sport, cât şi antrenorilor şi prin conţinutul ei autorul
vine cu elemente noi în tehnica şi metodica învăţării tehnicii
şi tacticii jocului de fotbal.
În acelaşi timp autorul prezintă şi elemente de
metodică prin structuri de exerciţii bine eşalonate.
În Partea a II-a a cărţii autorul prezintă metode şi
mijloace cât şi forme de organizare a reprezentativei şcolare.
În principal cartea se adresează ciclului primar şi ciclului
gimnazial, iar prin conţinutul ştiinţific contribue ca un
material didactic actualizat pentru pregătirea specialiştilor la
disciplina FOTBAL.
Autorul ne prezintă şi legile jocului de fotbal pentru a
realiza un tablou complet în procesul de învăţare al
studenţilor.
În încheiere apreciez calitatea materialului prezentat,
structurarea lui cât şi elementele noi care contribuie la
progresul fotbalului.
Conf. univ. dr. Ion Ene Mircea
3
PREFAŢĂ
Am conceput cartea „Bazele teoretico-metodice ale

fotbalului” pentru a veni cu elemente actualizate în sprijinul
învăţării, pentru studenţi şi antrenori, ţinând cont de cerinţele
curriculumu-lui şcolar.
Am structurat cartea pe mai multe capitole, plecând de la
particularităţile fotbalului internaţional ca model pentru filosofia
alcătuirii acestei cărţi.
În următoarele capitole am prezentat caracteristicile
jocului de fotbal, particularităţile lui pentru a putea defini un model
pentru fotbalistul în formare.
În ceea ce priveşte tehnica şi tactica jocului de fotbal, am
încercat să fac analiza princiapelelor procedee necesare, metodica
învăţării lor cât şi greşelile apărute în procesul de pregătire.
Partea teoretică este completată cu un capitol de mijloace
în condiţii de adversitate, de la 1-1 la 8-8, pe spaţii diferite şi cu
teme de mare diversitate, adaptate la particularităţile copiilor.
Consider că simbioza dintre partea teoretică şi cea
practică susţinută de legile jocului constituie o structură care ajută
studenţii în procesul de învăţare.
Datele prezentate despre reprezentativa şcolară la diferite
vârste completează partea metodică a primei părţi, venind mai
aproape de cerinţele programei la nivelul cicului gimnazial.
În redactarea acestei cărţi, am consultat mai multe
materiale bibliografice actualizate şi am apelat în completare la
experienţa mea didactică şi de antrenor din 1968 şi până în prezent.
Multumesc pe această cale celor de la care am învăţat în
timp, meseria de dascăl cât şi cea de antrenor şi a celor de la
Editura Fundaţiei „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Autorul
4
CUPRINS
1. Generalităţi.........................................................................................7
1.1. Obiectul teoriei şi metodicii fotbalului......................................7
1.2. Date privind apariţia şi evoluţia fotbalului..............................8
1.3. Tendinţe în fotbalul mondial....................................................11
1.4. Conţinutul jocului de fotbal.....................................................16
2. Tehnica jocului de fotbal.................................................................23

2.1. Definiţie......................................................................................23
2.2. Sistematizare........................................................................... 23
2.3. Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal................................26
2.4. Metodica pregătirii tehnice......................................................28
2.4.1. Mişcările fără minge în fotbal.........................................28
2.4.2. Mişcările cu mingea în fotbal..........................................29
2.4.2.1. Tehnica lovirii mingii cu latul............................32
2.4.2.1.1. Metodica învăţării lovirii mingii cu
latul.......................................................33
2.4.2.1.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor..33
2.4.2.1.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi....34
2.4.2.2. Tehnica intrării în posesia mingii......................36
2.4.2.2.1. Metodica învăţării diferitelor procedee
de preluare...........................................39
2.4.2.3. Tehnica lovirii mingii cu şiretul plin.................43
şiretul plin............................................44
2.4.2.3.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi.....45
2.4.2.4. Tehnica lovirii mingii cu şiretul interior...........45
şiretul interior......................................46
2.4.2.4.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...46
2.4.2.5. Tehnica lovirii mingii cu şiretul exterior...........47
5
şiretul exterior......................................48
2.4.2.6. Tehnica lovirii mingii cu capul...........................49

capul......................................................51
2.4.2.7. Tehnica mişcărilor înşelătoare (fentele)............54
2.4.2.7.1. Metodica învăţării mişcărilor
înşelătoare............................................55
2.4.2.8. Tehnica deposedării de minge............................56
2.4.2.8.1. Metodica învăţării deposedării de
minge.....................................................57
2.4.2.9. Tehnica aruncării de la margine........................58
2.4.2.9.1. Metodica învăţării aruncării de la
margine.................................................59
2.4.2.10.Tehnica jocului portarului.................................59
2.4.2.10.1. Metodica învăţării jocului
portarului............................................63
2.4.2.10.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor.65
3. Tactica jocului de fotbal...................................................................76

3.1. Definiţie.......................................................................................76
3.2. Cerinţele tacticii.........................................................................83
3.3. Sistematizarea tacticii................................................................84
3.4. Formele atacului.........................................................................85
3.5. Formele apărării........................................................................87
3.6. Sistemul de joc............................................................................89
4. Structuri de exerciţii în condiţii de adversitate..............................94
5. Selecţia şi formarea echipelor reprezentative gimnaziale...........140
6. Legile jocului de fotbal...................................................................156
Bibliografie......................................................................................188
6
1. GENERALITĂŢI
1.1. Obiectul teoriei și metodicii fotbalului
Teoria și metodica fotbalului rezultă din teoria și metodica

educației fizice și a sportului și ca astfel putem vorbi despre fotbal ca
despre o disciplină științifică cu un obiect de studiu propriu, cu niște căi
de cercetare proprii sau preluate de la alte discipline.
Fotbalul reprezintă un domeniu al realității obiective, un domeniu
care a fost, este și trebuie studiat și investigat științific. Teoria jocului
descrie istoricul și evoluția fotbalului în diferite etape de dezvoltare,
precum și caracteristicile practicării lui în aceste etape. Teoria jocului de
fotbal studiază conținutul jocului sub aspect fizic, tehnic, tactic, teoretic și
psihologic, lucru necesar pentru fundamentarea științifică și metodică a
antrenamentului sportiv.
Cercetând particularitățile și calitățile jucătorilor, precum și
caracteristicile celor mai avansate concepții de joc, teoria jocului de fotbal
formulează și elaborează concepția de joc, care va fi aplicată pe plan
național de toate echipele. De asemenea, teoria jocului de fotbal studiază
bazele teoretice ale tehnicii și tacticii, precum și conexiunea lor cu
pregătirea fizică. Astfel, toate aceste probleme sunt puse la îndemâna
specialiștilor și jucătorilor în vederea cercetării și aprofundării.
Metodica antrenamentului studiază și implică mijloacele, formele
și metodele cele mai eficiente pentru învățarea și perfecționarea jocului,
care sunt utilizate în diferite etape de instruire cu echipele de copii,
juniori, seniori, fotbal de performanță. De asemenea, teoria jocului de
fotbal analizează legătura cu o serie de științe (fiziologia, psihologia,
pedagogia, etc.), precum și cu alte ramuri sportive, în special cu
atletismul, gimnastica și jocurile sportive. În același timp, teoria jocului
de fotbal studiază și interpretează regulile jocului, precum și organizarea
competițiilor.
Cercetarea sferei acestor problematici permite stabilirea unor
reguli, principii și metode prin intermediul cărora jocul de fotbal se poate
învăța și perfecționa cât mai rapid și în condiții optime. Baza științifică a
fotbalului este formată dintr-un complex de discipline științifice. În
primul rând, fotbalului îi sunt comune legile teoriei și metodicii educației
7
fizice. În afară de acestea, teoria și metodica jocului de fotbal se
îmbogățește permanent cu ultimele cuceriri ale pedagogiei, psihologiei,
biologiei, medicinei și altor științe.
Cunoașterea temeinică a legilor și datelor pe care le formulează
această știință permite antrenorilor și profesorilor să fundamenteze
practica jocului de fotbal pe baze științifice.
Pe de altă parte, cunoașterea legilor și datelor pe care le oferă unele
discipline științifice și aplicarea lor în pregătirea jucătorilor, exclude
întâmplarea. Ignorarea acestor legi se poate repercuta negativ asupra
performanțelor și sănătății fotbaliștilor, cu urmări iremediabile,
concretizate în stagnarea creșterii valorii echipei și jucătorului luat
individual, apariția stărilor de supraantrenament, scăderea rezultatelor
sportive.
Prin studii și cercetări științifice se ajunge la stabilirea de principii,
metode, forme și mijloace, referitoare la fotbal ca mijloc al educației
fizice și sportive, precum și ca sport de performanță.
Cele mai utilizate metode de cercetare sunt : documentarea,
observarea pedagogică, experimentul pedagogic, prelucrarea statistică,
analiza rezultatelor, metoda antropometrică, metoda sociometrică, metoda
testelor, convorbirea și ancheta.
Trecerea în revistă a conținutului jocului, a activităților practico-
organizatorice necesare desfășurării jocului competițional și a
metodologiei aferente acestor activități, a antrenamentului și în general a
pregătirii jucătorilor și echipelor, a funcțiilor socio-pedagogice ale
fotbalului și a altor aspecte, constituie subiecte abordate în cercetările
realizate de cadre didactice, medici, psihologi, pedagogi, etc., care și-au
adus astfel contribuția la dezvoltarea teoriei și practicii fotbalului.
1.2. Date privind apariția și evoluția jocului de fotbal
Oamenii şi-au dorit mereu, pe lângă muncă, şi posibilităţi de

relaxare, de destindere, de întrecere, şi aşa au apărut tot felul de jocuri, de
întreceri individuale sau colective, la care, evident, au luat parte atât
competitorii, cât şi, emoţional şi afectiv, cei care-i asistau, spectatorii.
Aşa a apărut şi jocul cu mingea sau, la început, un obiect
asemănător acesteia. Spre exemplu, în China se juca acum 2500 de ani, cu
un obiect umplut cu păr, în Grecia antică se folosea în joc o băşică
umflată cu aer, denumită aporaxis sau episkiros.
Acelaşi joc a fost practicat, sub diverse forme de denumiri, de
popoarele primitive din Mexic, Groelanda, Alaska, de popoarele antice
8
din Egipt, China, Japonia, Grecia, unde jocul era foarte apropiat ca
imagine de fotbalul din epoca modernă şi contemporană.
Acest joc s-a practicat şi în Evul Mediu, în Italia, sub denumirea de
„gioco del Calcio”, iar în Franţa – sub numele de „la soule”.
Au fost şi mai multe controverse, care încă nu s-au lămurit, privind
strămoşul jocului de fotbal. Fără ideea de a „arbitra” disputele de ordin
paternalist, noi vom puncta pe scurt date mai importante privind evoluţia
acestui joc,
Anglia pare cea mai îndreptăţită să se considere la originea acestui
joc, aşa cum se cunoaşte el azi, având ca argumente, pe lângă vechimea
practicării şi organizării iniţiale, şi terminologia fotbalului răspândită în
lume de mult timp şi până în zilele noastre.
În Anglia, jocul a apărut sub denumirea de Harpastum, adus, după
cât se pare, de către romani după cucerirea Bretaniei. Diverse documente
istorice atestă că au fost şi perioade când jocul era interzis, sau admis cu
restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor sociale declanşate
uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, jocul apare în şcolile din
Anglia, fiind consemnat ca atare în localităţile Rugby, Eton şi Harrow,
unde în practicarea lui se foloseau, odinioară, atât picioarele, cât şi
mâinile în manevrarea obiectului de joc.
Trebuie reţinută data de 26 octombrie 1863, când în Anglia ia fiinţă
„Asociaţia de fotbal”; primul său regulament elaborat la 24 noiembrie
1863, este acceptat la 1 decembrie 1863; între cele 13 articole ale
regulamentului s-a prevăzut pentru prima dată, interdicţia folosirii
mâinilor în joc de către jucătorii de câmp; prin această prevedere se
desparte fotbalul de rugby.
Din documentele existente reiese că, în diferite ţări, fotbalul ar fi
apărut după cum urmează: Elveţia – 1869; Germania – 1874; Belgia –
1880; Franţa – 1893; România – 1899.
În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie (Challenge) între
oraşele englezeşti, cu echipe formate din 11 jucători, pe teren de
dimensiunile 120 x 80 de yarzi, cu durata de 90’ şi culori diferite ale
echipamentelor celor două echipe.
În 1878, are loc primul joc în nocturnă, la Sheffield. În 1895, se
oficializează profesionalismul în fotbal. În 1901, are loc un joc pe Crystal
Palace, la care asistă 110 000 de spectatori.
După Anglia, încep să apară noi federaţii: în Scoţia şi Irlanda de
Nord, în 1873: în Olanda şi Danemarca, în 1889; apoi în Argentina –
1893; Italia – 1898; Germania – 1901; Franţa – 1908; Brazilia şi
9
Portugalia – 1912, iar în România în 1930, la 16 februarie, afiliată la
F.I.F.A. din 1931.
În anul 1899, ia fiinţă F.I.F.A. (Federaţia Internaţională de Fotbal
Asociaţie), organism internaţional care, în prezent, are peste 150 de
federaţii naţionale afiliate.
1.2.1. Evoluţia jocului de fotbal în România
În România, fotbalul este adus de studenţii care studiau în

străinătate şi de către funcţionarii străini ce deserveau companiile
petroliere ce activau în ţara noastră.
Din datele cunoscute, se pare că primul meci s-a disputat la Arad,
în 1899, între echipe formate din localnici şi, respectiv, studenţii ce
studiau la Budapesta.
În anul 1902, apare Clubul Atletic Timişoara (C.A.T.), iar în 1906 –
Clubul Academic Cluj; în 1910 ia fiinţă Clubul Chinezul Timişoara; în
1907, în Bucureşti apare Clubul Olimpia, urmat în 1909 de Colentina
Bucureşti; la Ploieşti, cel dintâi club se înfiinţează în 1907.
În anul 1912, are loc primul campionat oficial, iar în 1921 se
unifică federaţiile din Banat şi Ardeal cu cele din restul ţării, sub
denumirea de „Federaţia Societăţilor Sportive”, cu sediul în Bucureşti.
„Federaţia Română de Fotbal” (F.R.F.) ia fiinţă la 16 februarie
1930, iar din 1931 este afiliată la F.I.F.A.
După primul război mondial, câteva echipe s-au remarcat – Venus
Bucureşti, Chinezul Timişoara, Ripensia Timişoara, Juventus – pentru ca
după cel de-al doilea război mondial să apară U.T.A. Arad, Carmen şi
Ciocanul Bucureşti, C.C.A. şi Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, etc.
În anul 1934, se constituie o serie cu 12 echipe. În anii 1937-1938,
se organizează două serii a câte 10 echipe.
Din anii 1946-1947, se admit 14 echipe în campionat, fapt care a
dăinuit până în anul 1968, când s-au acceptat 16 echipe – număr la care s-
a revenit în ediţia 2000/2001, după un şir de ediţii cu 18 competitoare în
prima divizie.
Cupa României s-a desfăşurat începând din anul 1933, prima
câştigătoare fiind Ripensia Timişoara.
La Campionatul Mondial am avut prima participare în 1930 în
Uruguay. Următoarele participări ale reprezentativei naţionale au fost în:
Mexic – 1970, Italia – 1990, S.U.A. – 1994 şi Franţa – 1998.
10
1.3. Tendinţe în fotbalul mondial
Majoritatea tehnicienilor care lucrează în fotbal consideră că, în

prezent, acest joc se află în epoca sa de maturitate, în ceea ce priveşte
organizarea jocului şi a posibilităţilor de exprimare ale jucătorilor.
Nu putem prevede ce va fi în viitor, totuşi, deocamdată, putem
constata foarte multe lucruri diferite faţă de fotbalul de acum câteva
decenii, fie ca dinamică, fie ca exprimare, ca pregătire, etc.
Primul lucru cu care toată lumea este de acord şi care iese în
evidenţă, este faptul că jucătorii încep să facă faţă din ce în ce mai bine
cerinţelor actuale, atât în poziţie de apărători, cât şi ca atacanţi.
În toate marile echipe se produce o adaptare a jocului la cât mai
multe variante posibile. Azi, mai mult decât în trecut, se observă că
separarea rigidă dintre apărători şi atacanţi îşi pierde valabilitatea, în
sensul că fiecare dintre aceştia se poate exprima mult mai bine şi se poate
adapta, după caz, la cerinţele celeilalte categorii, devenind din atacant –
apărător, şi invers.
Acest aspect enunţat mai sus subliniază tot mai mult caracterul
colectiv al jocului de fotbal, exprimat de toţi jucătorii unei echipe, fie ei
apărători, sau atacanţi.
Sintetizând aceste evoluţii, precizăm că aspectele descrise mai sus
sunt abordate în procesul de instruire al jucătorilor, care reclamă o muncă
sistematică şi tenace, cu o participare permanentă şi o solicitare cerebrală
pe măsură.
Exigenţele crescânde îi obligă pe jucători să se autodepăşească
continuu, oferind din ce în ce mai mult, sub toate aspectele, atât în
pregătire, cât mai ales în joc, prestaţii din ce în ce mai bune.
O referire succintă la factorii antrenamentului ne evidenţiază noi
condiţii privind pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihică, moral-volitivă,
care adaptate şi prelucrate, trebuie să răspundă cerinţelor şi tendinţelor
fotbalului actual.
Dacă am face câteva referiri privind factorii antrenamentului, am
putea sublinia atingerea unei pregătiri fizice de un înalt nivel privind
dezvoltarea capacităţilor fizice în ansamblul lor, aceasta reprezentând
suportul pe care se sprijină activitatea complexă a tuturor jucătorilor e-şi
vor putea valorifica toate calităţile tehnico-tactice şi psihologice.
Privind tehnica jocului, vom putea constata evoluţii cu totul
deosebite faţă de trecut, când aceasta era statică. În prezent, ea se exprimă
prin viteză, în continuă mişcare, cu o opoziţie aproape permanentă a
11
adversarului, atingând valori de neimaginat în trecutul nu tocmai
îndepărtat.
Tehnica de acum este complexă, rapidă, adecvată situaţiilor variate
de joc şi cu o permanentă opoziţie.
Uimeşte precizia cu care este purtată şi transmisă mingea, efectele
imprimate acesteia, devierile, toate conjugate cu un echilibru perfect al
corpului în timpul jocului.
Astfel stând lucrurile, orice acţiune tehnică poartă în ea germenul
unei acţiuni tactice, devenind o soluţie utilă a jocului.
Aria aspectelor tactice ocupă o pondere foarte mare în
preocupările tehnicienilor, dezvoltarea jocului constând în apariţia şi
descoperirea unor noi sisteme de joc, ce derivă evident, unele din altele.
Cu alte cuvinte, nici un sistem nu a apărut din nimic, el bazându-se
pe cele anterioare şi având ca suport căutările şi soluţiile găsite de
antrenori şi jucători.
Dacă ne referim la tactica liberă, trebuie să arătăm că aceasta are
la bază un fond de aptitudini ale jucătorilor, bazate pe muncă şi pe
exprimarea liberă a creaţiilor personale, pe concepţia proprie, precum şi
pe inventivitatea jucătorilor, pe imaginaţia acestora, puterea lor de
adaptare şi de rezolvare a situaţiilor apărute în joc.
Nu putem omite din această scurtă enumerare factorul psihic la
care tehnicienii, psihologii şi cei ce pregătesc echipele mari, îşi aduc o
permanentă contribuţie, încercând şi reuşind să-şi motiveze echipele în
obţinerea de rezultate dintre cele mai valoroase. Aşa-numitul antrenament
mintal ocupă un loc din ce în ce mai important în pregătire.
Revenind la unele aspecte mai de amănunt, observăm că, în jocul
de fotbal, dinamica actuală are o mare importanţă, vizând zone diferite şi
raporturi numerice mereu schimbătoare, în atac şi apărare, realizate în
mare viteză, în vederea acoperirii cât mai judicioase cu jucători a
suprafeţei în care se acţionează.
În atac, se demarcă mai mulţi jucători, cu trasee precise, făcând tot
mai greu marcajul din partea adversarului, deci creând posibilităţi sporite
de finalizare. La acest lucru contribuie demarcările în viteză, spontane, pe
direcţii cât mai imprevizibile de către adversar, cu ruperi de ritm şi
orientate către sprijinirea şi uşurarea jocului cu mingea al coechipierului.
Trecerea din apărare în atac, în prezent, se produce aproape
instantaneu, odată cu intrarea în posesia mingii, deci cu recuperarea
acesteia, indiferent de câţi jucători acţionează în faza respectivă.
Toate momentele de întrerupere, de repunere a mingii în joc sunt
folosite de jucători pentru a-şi găsi noi poziţii, din care să construiască
faze de joc următoare, periculoase şi de o mai mare eficienţă. În trecut,
12
aceste momente erau folosite de jucători pentru refacere, pentru reglarea
respiraţiei, pentru odihnă, acum ele având o cu totul altă utilizare.
În vederea revenirii după eforturi prelungite, jucătorii folosesc
acum momentele de întrerupere prin efectuarea unor deplasări uşoare, mai
mici, mai lente, care vor constitui baza declanşării unor noi faze de joc,
aşa cum arătam mai sus.
Pentru apărare se urmăreşte adaptarea la orice situaţie de joc, cât
de neprevăzută ar fi ea, existând tendinţa de aglomerare în faţa porţii chiar
în interiorul careului de 16 m., cu toate consecinţele de îngreunare a
momentului de trecere din apărare, în atac.
În situaţii speciale, apărarea aglomerată rămâne o acţiune tactică
folosită în vederea evitării golului şi a declanşării de contra-atac. Se
foloseşte în vederea unei mai bune apărări, un marcaj strict şi o recuperare
a mingii cât mai agresivă, în limitele regulamentului.
În prezent, important este impunerea jocului propriu şi a ideilor
echipei, fără însă a neglija posibilităţile adversarului, care trebuie
cunoscute şi contracarate.
Permanent trebuie stimulată inteligenţa jucătorului, spre a se putea
descurca în situaţii neprevăzute, spre a-şi impune propriile idei în faţa
adversarului, pentru a improviza constructiv şi eficient.
Trebuie să subliniem rolul şi importanţa unor jucători valoroşi, care
reuşesc prin calităţile lor de excepţie să influenţeze determinant obţinerea
unor rezultate bune. Nu putem neglija aceste „vedete”, în înţelesul bun al
cuvântului, dar nici ni trebuie să bazăm jocul unei echipe numai pe aceste
personalităţi, deoarece orice dereglare a jocului lor poate să influenţeze
negativ randamentul general al echipei. În aceste situaţii, rolul de jucător
coordonator îl are jucătorul cu mingea şi este bine ca în cadrul echipei să
avem mereu posibilitatea ca şi alţi jucători să îndeplinească astfel de
funcţii, care să-i stimuleze pe ceilalţi şi nu să-i inhibe sau să-i deregleze.
Cu alte cuvinte, jucătorii cu o personalitate puternică să fie folosiţi
cu maximum de randament, dar ei să nu condiţioneze jocul celorlalţi.
O mare importanţă o are respectarea disciplinei generale, şi în
special cea tactică, a echipei.
De asemenea, printre alte particularități și orientări în fotbalul
internațional putem enumera:
1. Scăderea longevităţii sportive (a devenit mai scurtă durata de
performanţă maximă), în favoarea creşterii perioadei de pregătire, care se
realizează prin:
- pregătirea precoce;
- programarea multianuală a pregătirii
- 700-1000 ore de antrenament anual.
13
2. Selecţia sportivilor efectuată după criterii ştiintifice; dintre
criteriile consacrate a crescut ponderea următoarelor:
- tipul constitutional, condiţie şi sub unele aspecte, efect al
antrenamentului şi performantei sportive.
- complexul calităţilor motrice corespunzător efortului din meci;
- personalitatea sportivului; calităţile dominante: combativitate,
voinţă, gândire tactică , stabilitatea proceselor psihice.
3. Apropierea condiţiilor şi conţinutului pregătirii de cele ale
meciului, respective modelarea antrenamentului.
4. Maximizarea importanţei şi rolului pregătirii fizice în
antrenament.
5. Obţinerea unei rezistenţe în tempo de joc, maximă, prelungită
peste limitele duratei meciului şi ale competitiei.
6. Volum şi regim de intensitate.
7. Obţinerea unei disponibilităţi continue pentru performanţă.
8. Explorarea şi valorificarea pentru performanţă a oricăror rezerve
de energie.
9. Respectarea principiului corelării gradării efortului cu utilizarea
eforturilor maxime în antrenament, precum şi al unităţii şi continuităţii
pregătirii fizice generale şi speciale.
10. Utilizarea şi adoptarea unor mijloace şi metode de antrenament
caracteristice altor sporturi, ca elementele adjuvante ale antrenamentului
specific.
11. Numărul relativ redus de exerciţii cu eficienţă, selective şi
cumulative, dar repetate de foarte multe ori.
12. Mixarea metodelor de antrenament.
13. Refacerea (recuperarea) fizică şi psihică imediată după
antrenament şi meci.
14. Utilizarea aparaturii de antrenament (fizic, tehnic şi tactic).
15. Folosirea elementelor de cibernetică (modelare, programare) şi
matematizare în programarea şi controlul antrenamentului; dirijarea
dinamicii efortului spre realizarea unor niveluri de formă prestabilite şi
controlul sistematic al acestei dinamici prin probe şi norme de control.
16. Echipa de specialişti: antrenorul, medicul sportiv specialist în
explorări funcţionale, psiholog, metodist, biochimist, dietetician.
17. Personajul central rămâne antrenorul. El trebuie să coreleze
rezultatele determinărilor făcute de ceilalţi specialişti, să selecteze, să
prelucreze şi chiar să elaboreze mijloace şi metode de valorificare a
datelor furnizate prin investigaţiile celorlalţi specialişti, şi în final, să
conducă antrenamentul în baza rezultatelor activităţii de control şi
informare cu privire la reacţia organismului.
14
18. Ridicarea la rang de principiu a individualizării pregătirii şi
tehnicii.
17. Combinarea abordării simultane a factorilor antrenamentului, cu
abordarea lor succesivă.
18. Creşterea importanţei pregătirii psihologice şi teoretice, precum
şi detaşarea pregătirii politico-morale de factorul pregătire psihologică cu
un grad de autonomie relativ.
19. Adaptarea principiilor şi metodelor generale de antrenament la
specificul profesional de grup social.
În continuare, voi prezenta date statistice centralizate la marile
competiţii europene şi mondiale, care ne oferă date noi pentru a modela
procesul de antrenament:
a. Din 90’ se joacă aproximativ 60’ efectiv, ceea ce ne conduce la
o reconsiderare a duratei antrenamentului.
b. Repartizarea efortului în joc:
- jucătorii aleargă 20 şi 40 % din timpul efectiv, 3 km. merg;
- 64 % din efort este aerob, 65 – 75 % din VO2 max.;
- 24 % este la limita aerob anaerob 85 % din VO2 max.;
- numărul de sprinturi scurte pe 3” (~ 15 m.) 150/meci, iar în
procesul de antrenament urmate de pauze 45” – 1’ pentru a nu se acumula
acid lactic.
c. Numărul de atingeri de minge:
- 80 – 120 ori cu o durată în jurul a 2 secunde pe acţiune.
d. Timpul de joc:
- peste 50 % din joc se joacă fără minge;
- pentru acţiunile cu mingea: 35 % pase; 20% controlul mingii;
20 % duelul la sol; 10 % duelul aerian; 8 % atingeri la cornere; 5 %
intercepţie; 2 % şuturi.
e. Pasele în joc: 300 – 550 pase într-un joc;
- tipuri de pase: 75 % scurte - 10 % procent risc; 5 % medii –
20 % procent risc; 10 % lungi – 50 % procent risc
f. - 68 % goluri marcate din atacuri rapide; 32 % goluri marcate
din atacuri poziţionale; 63 % goluri marcate dintr-o atingere.
g. Cea mai eficace fază la finalizare din 1 – 4 pase; faza decisivă
de gol durează în medie mai puţin de 15 secunde.
h. - 80 % din goluri sunt marcate din careu, între careul de 5,50
m. şi 11 m.
i. Cele mai multe goluri în primele 15 minute şi în ultimele 15
minute sau în prelungiri.
15
Sintetizând, putem spune că principalele noutăţi şi tendinţe din
fotbalul actual se rezumă la:
- ritmul rapid de joc, în toate fazele de atac şi apărare (repliere),
dat de o pregătire fizică fără fisuri privind toate capacităţile fizice;
- apărarea activă cu pressing – marcaj strict după pierderea
mingii, în vederea recuperării acesteia;
- jocul este coordonat şi dirijat de către jucătorul care are mingea
în posesie;
- rolul deosebit al jucătorului fără minge, prin demarcările pe
care le face, cu scopul de a crea posibilităţi şi spaţii pentru cel cu mingea;
- jucători polivalenţi – capabili să joace la fel de bine faze de
atac, dar şi faze de apărare;
- caracterul tot mai colectiv al jocului în atac şi apărare, fără a
neglija importanţa şi randamentul jucătorului „vedetă”;
- valorificarea fazelor fixe în procentaje cât mai mari;
- participarea tot mai activă şi conştientă a jucătorilor la
antrenamente şi jocuri pregătitoare (deci în instruire);
În spiritul celor arătate mai sus, toate echipele mari respectă cu
stricteţe cele trei concepte de performanţă, şi anume: concepţia de joc;
concepţia de antrenament; concepţia de refacere şi recuperare.
1.4. Conținutul jocului de fotbal
Evoluția jocului de fotbal reprezintă un proces activ care continuă

și în zilele noastre. Permanent au existat preocupări orientate spre
înnoirea comportamentelor lui izvorâte din dorința de a-l face mai
rațional, mai eficient și mai spectaculos.
Transformările aduse jocului de fotbal au schimbat de la etapă la
etapă comținutul, aspectul și forma lui de desfășurare. În metodica actuală
de pregătire se face simțită mai mult ca oricând, necesitatea studierii și
cunoașterii conținutului jocului, problemă ce condiționează
fundamentarea științifică și metodică a bazelor antrenamentului.
Conținutul jocului de fotbal trebuie cunoscut atât de jucători, cât și
de specialiști. Felul de joc este demonstrat de jucători; ei sunt cei care
demonstrează pe durata celor 90 de minute, toate cunoștințele acumulate
în procesul de antrenament, proces elaborat și condus de antrenori.
Aceștia, la rândul lor, în baza studiului și experienței, caută să
găsească metodele de antrenament mai raționale, concepții tactice și
sisteme de joc mai perfecționate care sunt aplicate în practică de către
jucători. În abordarea problemei determinării conținutului jocului, nu ne
16
referim și nu tratăm jocul începătorilor sau al copiilor, caracterizat prin
acțiuni întâmplătoare, prin aglomerarea în jurul mingii ca urmare a
necunoașterii noțiunilor elementare. Conținutul jocului care face obiectul
tratării noastre se referă la jocul organizat și gândit al echipelor din
eșalonul fotbalului de performanță.
În orice medii se poate observa strădania fiecărei echipe de a
marca punctele necesare victoriei. Pentru a realiza un gol, jucătorii
folosesc mijloacele specifice atacului, iar pentru a împiedica adversarii să
marcheze apelează la mijloacele specifice de apărare.
De asemenea, se mai poate observa că, în timp ce un singur jucător
acționează cu mingea, restul jucătorilor – coechipierii și adversarii –
acționează fără minge. Privit sub acest aspect, jocul se compune din
acțiuni întreprinse de jucători în diferite faze ale atacului sau ale apărării,
aplicate în lupta cu adversarii, în limitele regulamentului de joc. Jocul în
atac se compune din acțiuni cu mingea și acțiuni fără minge, iar în apărare
de recuperare a mingii și de organizare a apărării.
1.4.1. Elementele constitutive ale jocului în atac
Analizând o acțiune în atac oricât de simplă, vom observa că ea

cuprinde toți factorii antrenamentului. De exemplu, o acțiune de joc
compusă din deplasare rapidă pentru interceptarea mingii, preluare și
conducere, pasare și momentul când adversarul atacă, țâșnirea pentru
reprimire, cuprinde:
- un complex de procedee tehnice înlănțuite (preluare,
conducere, pasare);
- o deplasare (înainte, în timpul și după manevrarea mingii)
efectuată în funcție de locul unde va intra în posesia mingii, de poziția
adversarului și a partenerului cu care colaborează. Deci, în cadrul acestei
acțiuni, pe lângă execuția tehnică, intervine și gândirea, care indică
jucătorului sensul și direcția acțiunii;
- un efort fizic concretizat prin folosirea unei viteze necesare
interceptării, conducerii și reprimirii mingii, precum și prin utilizarea unei
anumite forțe capabile de a imprima mingii o direcție și o viteză
corespunzătoare distanței până la partener;
- un efort psihic legat de perseverență, dârzenie, voință, etc. În
aceste condiții, în care se desfășoară de fapt orice acțiune de joc, se mai
adaugă și oboseala și încordarea fizică și psihică, starea morală.
Realizarea cu succes a unei acțiuni în timpul meciului pretinde jucătorilor
cunoașterea procedeelor tehnice necesare, precum și capacitatea de a le
17
înlănțui în raport cu cerințele fazei și în condițiile opoziției active,
dârzeniei din partea adversarului, care caută să zădărnicească reușita
acțiunii.
Din cele descrise anterior reiese complexitatea acțiunilor de joc,
care la prima vedere par atât de simple. Aceasta explică și frecvența
greșelilor ce se înregistrează în timpul jocului, greșeli datorate și
metodicii necorespunzătoare utilizate în antrenament.
În atac, jocul se compune din acțiuni corespunzătoare celor două
faze: pregătirea și finalizarea. Putem vorbi deci, de acțiuni pregătitoare de
atac și acțiuni de finalizare.
Acțiunile pregătitoare de atac, în marea lor majoritate, au ca scop
pregătirea atacului final. Ele sunt efectuate de toți componenții echipei,
indiferent de post, inclusiv portarul. Acțiunile pregătitoare de atac pot fi
duse la bun sfârșit numai printr-o activitate de colaborare și sprijinire
reciprocă între jucători.
Dacă jucătorul cu mingea este lăsat să acționeze singur, fără a fi
ajutat de partenerii apropiați, va avea puține șanse de reușită în acțiunea
lui. Pentru a ajunge la finalizare, acțiunile individuale sau colective
trebuie să se desfășoare respectând următoarele condiții:
- echipa să avanseze cât mai rapid în terenul advers;
- să depășească unul sau mai mulți adversari, pe o porțiune
limitată a terenului;
- să creeze partenerului, căruia i se transmite mingea, situații
favorabile de a continua acțiunea de pregătire a atacului;
- să mențină mingea în posesia echipei până la acțiunea finală.
Toate acestea duc la concluzia că în antrenamente trebuie folosite
mijloace (exerciții) care, prin conținutul lor, să se asemene acțiunilor
pregătitoare de atac.
Sensul și direcția acțiunilor de atac depind de locul în care ele se
inițiază, de postul ocupat de jucător în echipă, de poziția și de activitatea
adversarului.
În alcătuirea acțiunilor pregătitoare de atac intră:
- diferite deplasări efectuate înainte, în timpul și după
manevrarea mingii;
- procedee tehnice simple (lovituri);
- procedee tehnice înlănțuite (preluare-pasă, preluare conducere-
pasă, preluare-conducere-fentă-pasă, preluare-conducere, fentă-conduce-
re-pasă).
Acțiunile de finalizare. Scopul jocului – marcarea punctelor – se
realizează prin acțiuni de finalizare. Lovitura la poartă încheie toate
eforturile pe care o echipă le depune în timpul acțiunilor pregătitoare.
18
Înaintașii întâmpină mari dificultăți în realizarea încercărilor de
finalizare, datorită contramăsurilor pe care le ia adversarul. Numărul
ridicat al loviturilor la poartă, ca și al golurilor marcate sunt consecința
eficacității și a unei bune desfășurări a acțiunilor de finalizare. Când
numărul loviturilor la poartă este scăzut, cauzele trebuie căutate în
deficiențele tehnice ale jucătorilor provenite, în cea mai mare parte, dintr-
un proces de antrenament necorespunzător.
Lovitura finală este urmarea unei acțiuni inițiate, continuate și
terminate de un singur jucător (acțiune individuală) sau rezultată din
conlucrarea mai multor coechipieri (acțiune colectivă).
Acțiunile de finalizare individuale, ca și cele colective, se
caracterizează prin executarea în mare viteză, în condițiile opoziției active
și hotărâte a apărătorilor adverși. Acțiunile individuale de finalizare se
compun din procedee tehnice înlănțuite (preluare-dribling-tras la poartă,
etc.) și din procedee tehnice simple (tras la poartă din lovituri libere).
Acțiunile colective de finalizare sunt caracterizate prin colaborarea
mai multor coechipieri, în faza finală, apărând însă vizibil conlucrarea
dintre doi jucători: unul care efectuează pasa finală și celălalt care
finalizează (pasa la partener prin depășirea adversarului - tras la poartă –
conducere în viteză urmărit și jucat de adversar – pasă la partener – tras la
poartă, etc.). Astfel de acțiuni se realizează în timpul jocului, atât între
jucătorii de pe posturi apropiate, cât și de pe posturi depărtate. Există, de
asemenea, acțiuni dezvoltate de doi jucători și finalizate de un al treilea.
Acțiunile de atac la momentele fixe ale jocului. La executarea
acestor lovituri nu mai sunt prezente toate condițiile care apar atât de
vizibil în acțiunile de atac în curs de desfășurare. Efortul fizic se reduce la
executarea loviturii, iar opoziția adversarului este ca și inexistentă în
prima fază, acesta fiind obligat să se deplaseze la distanța de 9,15 m de
locul unde se află mingea. În aceste condiții, executantul dispune de
suficient timp pentru a se concentra asupra execuției, iar partenerii se pot
plasa convenabil și corespunzător situației.
Acțiunile de atac fără minge se compun din deplasări ale
jucătorilor pe teren, efectuate în ritmuri diferite (lent, moderat, accelerat,
în viteză maximă) având la bază una din calitățile motrice – viteza cu
diferitele ei forme de manifestare.
În acest sens distingem:
- alergări pe distanțe diferite, de obicei în viteză maximă pentru
primirea mingii de la un coechipier sau pentru a sprijini un partener;
- alergări cu plecări bruște, pe distanțe mici, pentru dezlipirea de
adversar și găsirea unei poziții bune pentru primirea mingii;
19
- alergări cu schimbări de direcție, cu opriri sau porniri bruște
pentru derutarea unui adversar sau a întregii apărări adverse;
- deplasări pentru menținerea legăturii dintre compartimente.
Acțiunile de joc fără minge prezintă o serie de caracteristici, dintre
care menționăm în primul rând lipsa unei poziții de pornire dinainte
stabilită.
O altă caracteristică o constituie o permanentă schimbare a
direcției de alergare, iar aceste alergări sunt în ritmuri diferite, însoțite de
opriri și porniri bruște. Deci, în fotbal din cauza schimbărilor neașteptate
ale situațiilor de joc, nu se poate menține un ritm uniform de alergare.
1.4.2. Elementele constitutive ale jocului în apărare
Când o echipă a pierdut mingea încearcă să o recupereze, pentru a

întreprinde noi acțiuni ofensive. Reușita recuperării este condiționată de
organizarea prealabilă a acțiunilor: o bună organizare ușurează
recuperarea mingii.
Prin acțiunile de organizare se urmărește împiedicarea
adversarului de a se apropia de poartă, destrămarea atacului organizat și în
ultima fază, împiedicarea loviturii la poartă.
În compunerea organizării intră: alergările rapide pe diferite
distanțe cu scopul de a ajunge din urmă adversarul care conduce mingea,
alergările rapide în vederea replierii, deplasările de sprijin și de dublaj,
mișcări de tatonare urmate de plecări bruște în diferite direcții, precum și
acțiunile de marcaj.
Prin acțiunile de recuperare se urmărește reintrarea în posesia
mingii, recuperarea se realizează prin acțiuni de deposedare directă sau
prin intercepție.
Acțiunile de organizare și de recuperare încep din momentul
pierderii mingii, se desfășoară pe tot terenul și angrenează toți jucătorii,
indiferent de postul pe care îl ocupă în echipă. Sensul, direcția și
intensitatea acestor acțiuni sunt determinate de mișcările jucătorului și ale
echipei care se află în atac. Din această cauză, jucătorii echipei în apărare
trebuie să fie gata de a efectua în orice moment modificări oponente în
mișcările lor. De toate acestea trebuie să țină seama în fixarea metodicii
de antrenament.
Acțiunile de apărare la momentele fixe ale jocului. La executarea
loviturilor libere, echipa în apărare se organizează pentru a preveni orice
acțiune din partea adversarului.
20
Echipa în apărare este dezavantajată de distanța regulamentară de
9,15 m de unde i se permite să se organizeze. Modul de organizare al
echipei din apărare este determinat de locul unde se execută lovitura. Într-
un fel se organizează echipa când lovitura se execută de la distanțe mari
de poartă și alte măsuri se iau când lovitura se execută din imediata
apropiere a suprafețelor de pedeapsă. În primul caz, se urmărește punerea
adversarului în imposibilitatea de a combina și de a se apropia de poartă.
În cel de-al doilea caz, se încearcă evitarea înscrierii golului prin aplicarea
unui marcaj strict și prin efectuarea unui zid compact înaintea celui care
execută lovitura. Eficacitatea acțiunilor de apărare la momentele fixe ale
jocului este determinată de atenția, concentrarea jucătorilor și de buna
organizare a apărării.
1.4.3. Elementele constitutive ale jocului portarului
Jocul portarului, ca și al jucătorilor de câmp, se compune din

acțiuni tehnico-tactice specifice postului, desfășurate în regimul anumitor
calități motrice. Sarcinile portarului constau în apărarea directă a porții, în
împiedicarea adversarului de a introduce mingea în poartă, precum și în
inițierea unor acțiuni pregătitoare de atac. Ponderea în activitatea
portarului revine acțiunilor de apărare.
Acțiunile de apărare desfășurate de portar se compun din:
deplasări și mișcări pe linia porții sau în afara ei pentru a intercepta
mingea; procedee tehnice specifice de prindere, deviere, boxare, plonjare.
În bună parte, aceste mișcări și procedee tehnice se execută în prezența
adversarului activ, care urmărește să-l determine pe portar să greșească.
Acțiunile de atac ale portarului sunt alcătuite din procedee de lovire a
mingii cu piciorul, de aruncare a mingii cu mâna, toate favorizând
pregătirea atacului, cu observația că portarul acționează de multe ori și în
afara suprafeței de pedeapsă, fapt ce necesită în instruirea lui introducerea
procedeelor principale de lovire, conducere și preluare, specifice
jucătorului de câmp. Acțiunile de joc ale portarului trebuie cuprinse în
metodica antrenamentului.
1.4.4. Modelul tehnico-tactic al jocului
Pregătirea tehnico-tactică a jucătorilor se va realiza prin

intermediul modelului tehnico-tactic al jocului, model ce va reflecta
conținutul și structura acțiunilor de atac și de apărare pe posturi și
compartimente, specifice jucătorilor de câmp și portarului.
21
Concepţia de joc
Jocul în atac Jocul în apărare Jocul la momentele fixe

1. Principii de joc în atac 1. Principii de joc în 1. Principii de joc la
apărare momentele fixe
1.1. Atacul direct 1.1. Împotriva jocului di- 1.1. Relaxare în primele 3
1.2. Siguranţa în apărare rect secunde
1.3. Atacul indirect 1.2. Siguranţa contra- 1.2. Organizarea pentru
1.4. Accelerarea în atac atacului momentele fixe
1.5. Luarea de risc în şut 1.3. Formarea zonei 1.3. Alegerea variantei
1.6. Atacul în scară 1.4. Întârzierea atacului optime
1.7. Trecerea rapidă în 1.5. Blocajul şutului la 1.4. Pressing om la om în
apărare poartă apărare
1.6. Om la om strâns în 1.5. Demarcare simultană
careu în atac
1.7. Trecerea rapidă în 1.6. Concentrare + viteză
atac maximă
1.7. Continuitatea jocului
non-stop
2. Metodele de joc în atac 2. Metodele de joc în 2. Metodele de joc la
2.1. Atacul direct cu 1-2 2.1. Concentrarea pe verti- 2.1. Variante - cornerul în
jucători cală atac
2.2. Atacul direct cu 3-5 2.2. Permanent + 1-2 în 2.2. Variante - cornerul în
jucători apărare apărare
2.3. Contraatac cu 1-2 2.3. Nu se acceptă 2.3. Variante - lovitură
jucători driblingul 1-1 libe-ră în atac
2.4. Contraatac cu 2-3 2.4. Menţine 3 jucători în 2.4. Variante - lovitură
jucători 3 linii indi-rectă în atac
2.5. Atacul indirect- 2.5. Balansul echipei pe 2.5. Variante - 11 m-
poziţional orizontală penalty
2.6. Atacul mixt: direct- 2.6. Mobilitate: atac- 2.6. Variante – aruncarea
indirect apărare-atac de la margine
2.7. Atacul la întâmplare 2.7. Mobilitate: apărare- 2.7. Variante – strategii
cu jucători staruri atac-apărare speciale
3. Mijloace de joc în atac 3. Mijloace de joc în 3. Mijloace de joc la
3.1. Controlul mingii 3.1. Atacul pentru depose- 3.1. Variante pentru
orientat dare cornerul în atac
3.2. Trei jucători la minge 3.2. Toţi jucătorii vin 3.2. Variante corner în
3.3. Decide varianta opti- înapoi în zonă apărare
mă 3.3. Decide varianta opti- 3.3. Variante pentru
3.4. Pasa mă lovitură liberă directă
3.5. Dribling-ul 3.4. Pressing-ul colectiv 3.4. Variante pentru
3.6. Şutul la poartă 3.5. Intercepţia lovitură liberă indirectă
3.7. Trecerea rapidă în 3.6. Deposedarea de minge 3.5. Variante pentru
apărare 3.7. Trecerea rapidă în penalty
atac 3.6. Variante pentru
aruncarea de la margine
3.7. Alte strategii speciale
22
2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
2.1. Definiție
Tehnica jocului de fotbal reprezintă ansamblul de deprinderi

motrice specifice ca formă și conținut (procedee tehnice) care se
desfășoară după legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii,
folosit în scopul practicării cu randament maxim a jocului.
Procedeul tehnic se referă atât la manevrarea mingii, cât și la
deplasarea în teren a jucătorilor. Tehnica în jocul de fotbal constituie
fundamentul pe care se dezvoltă și se perfecționează jocul. Ridicarea
fotbalului la un nivel superior, cât și răspândirea acestuia în toate țările
lumii se datorează unei cât mai desăvârșite perfecționări a acestui factor.
Importanța factorului tehnic se reflectă și în influența pe care o exercită
asupra celorlalți factori și în special asupra factorului tactic.
Pentru a aplica o tactică superioară, pentru a realiza mai ușor ideile
tactice, sunt necesare în primul rând, execuții tehnice.
Măiestria tehnică a jucătorului de fotbal este o condiție importantă
a dezvoltării gândirii lui tactice. Cunoscând și posedând bine o varietate
cât mai mare de procedee tehnice, jucătorul poate realiza planul tactic
conceput, fără dificultăți vizibile.
În fotbal, tehnica este legată, cu excepția jocului portarului, de
manevrarea mingii cu picioarele, segmente mai puțin îndemânatice.
Manevrarea mingii cu picioarele prezintă un mare grad de dificultate și
este incomparabil mai grea decât manevrarea mingii cu mâna. Aceasta
este și cauza ce stă la baza faptului că, însușirea și perfecționarea tehnicii
în fotbal durează mai mult față de celelalte jocuri sportive. Execuțiile de
finețe și subtilitate, numărul mare de procedee efectuate cu piciorul în
condiții foarte variate și mereu schimbătoare, măresc considerabil nota
spectaculoasă a jocului de fotbal.
2.2. Sistematizare
Acest capitol îşi propune să reprezinte pentru studenţii facultăţilor

de Educaţie Fizică, un material util în munca pe care o vor depune cu
elevii şcolilor generale, în vederea predării fotbalului la acest nivel de
vârstă, cât şi pentru profesori şi antrenori.
Materialul îşi propune să îmbine partea practică (mijloacele
instruirii) cu cea metodică (metodă de predare) şi să reprezinte un ghid
23
rezultat din activitatea mea ca antrenor la acest nivel când am avut timp să
testez mai multe generaţii de copii.
Eu nu îmi propun o prezentare eşalonată pe lecţii sau pe semestre,
ci o defalcare pe elementele care compun jocul de fotbal cu metodica
învăţării lui.
Baza lucrării o va reprezenta: „tehnica şi tactica executării
procedeelor tehnice, greşelile care pot apare în execuţie, tactica jocului,
indicaţiile şi unele exerciţii privind metodica învăţării, legătura tehnic-
tactic, ca şi unele indicaţii privind selecţia şi alcătuirea unei echipe
şcolare (7 x 7 sau 11 x 11) cu trimitere directă la cunoaşterea
regulamentului de joc”.
Menţionez că studenţii anului I nu sunt toţi fotbalişti, lucru care
implică două aspecte:
1. Chiar fotbaliştii de performanţă trebuie să înţeleagă că, una este
să fii instruit şi să preiei nişte programe, şi alta e să ai cunoştinţele
metodice de bază ale jocului de fotbal, moment în care apare satisfacţia
muncii şi aprecierea colectivului.
2. Pentru cei care nu sunt fotbalişti, dar vor deveni profesori,
trebuie să înţeleagă că prin „rațional” şi prin cunoştinţe acumulate - chiar
dacă nu sunt executanţi deosebiţi - pot asigura desfăşurarea
corespunzătoare a procesului de instruire.
Un lucru esenţial la nivelul pregătirii elevilor din şcolile generale,
este faptul că nu e bine să tratăm copiii ca adulţii, să nu uităm de
particularităţile fiziologice ale vârstei, să nu uităm că la această vârstă
copiii sunt foarte receptivi, iar o deprindere greşită se corectează foarte
greu. Învăţarea tehnicii corecte la această vârstă reprezintă temelia pentru
acei copii care au aptitudini deosebite pentru fotbal, însemnând
trambulina de lansare în activitatea de performanţă la cluburile de fotbal.
Să nu uităm că în general şcolile sunt dotate cu terenuri de handbal, care
prin dimensiunile lor sunt perfect adaptate particularităţilor de vârstă ale
copiilor, îndemânarea fiind calitatea care poate fi dezvoltată pe aceste
spaţii mici în care driblingul, combinaţiile şi golul apar la intervale scurte
de timp care fac deliciul copiilor; deci să nu uităm că toate elementele pe
care-i învăţăm pe copii trebuie aplicate în condiţiile jocului.
Materialul pe care-l voi prezenta va parcurge elementele jocului de
fotbal, dar pe lângă explicaţie şi demonstraţie (dacă nu sunt buni
executanţi, alegem dintre copii pe cei mai dotaţi), mijloace, metodica
învăţării, corectările deficienţelor reprezintă un paragraf care trebuie bine
însuşit pentru depistarea la timp a greşelilor, cât şi prevenirea lor.
În orele de fotbal cu copiii trebuie să avem multă răbdare, deoarece
nu toţi reuşesc să stabilizeze deprinderea într-un timp scurt, multe calităţi
24
tehnico-tactice formându-se într-o perioadă de timp în care continuitatea,
repetarea, cât şi unele calităţi moral-volitive devin determinante.
Un aspect important de ordin organizatoric, care nu trebuie uitat, îl
reprezintă materialele necesare instruirii copiilor de această vârstă. Pentru
a preveni o greşeală metodică cu grave repercusiuni asupra însuşirii
corecte a procedeelor tehnico-tactice, voi aminti:
1. Mingile mai uşoare în greutate (nr. 3, 4, 5 corespunzătoare
vârstei):
- permit învăţarea corectă a procedeelor;
- nu creează frică în lovirea mingii cu capul (una din cauzele că
în fotbalul românesc foarte puţini fotbalişti au o tehnică corectă şi sunt
recunoscuţi la jocul aerian);
- permit transmiterea mingii la distanţe diferite;
- încurajează copiii în trasul la poartă de la distanţe diferite;
- dezvoltă încrederea în forţele proprii.
2. Folosirea aparatelor ajutătoare simple care uşurează procesul de
instruire (zid de tras, portiţe mici, jaloane, suport pentru mingi
suspendate, panouri, groapa cu nisip).
Plecând la depistarea copiilor cei mai valoroşi din şcoală pe lângă
testările fizice, observările în cadrul jocurilor se pot face în baza unor
criterii:
1. În momentul când au mingea:
- este capabil să aplice tehnica sa în condiţii dificile şi mai ales
în timpul luptei cu adversarul ?
2. Când coechipierii se află în posesia mingii:
- se demarcă şi anticipează faza de joc chiar dacă mingea nu se
află în apropierea sa ?
3. Când mingea este în apropierea adversarului direct:
- dă dovadă de voinţă şi îndemânare pentru a-l deposeda în
lupta om la om ?
4. Când mingea este în posesia echipei adverse:
- ştie să apere zona ameninţată ?
- observă în acelaşi timp mingea şi mişcările adversarului ?
5. Integrarea sa în cerinţele comportării echipei:
- cum rezolvă sarcinile care-i revin în cadrul echipei ?
- satisface cerinţele desfăşurării unui joc constructiv şi
colectiv?
Un alt aspect metodic important îl reprezintă în cadrul echipelor de
copii nespecializarea strictă pe posturi, deoarece pubertatea poate aduce
modificări importante, iar în baza unor principii ale fotbalului jucătorul
trebuie să devină polivalent.
25
În continuare, voi intra în problemele de esenţă ale acestui
îndrumar încercând să vă furnizez acele cunoştinţe care vă sunt strict
necesare în procesul predării fotbalului la şcoala generală.
În primul rând o lecţie de fotbal trebuie să ţină cont de:
- încălzire generală (fără minge sau cu minge);
- încălzire specifică (mijloace apropiate jocului de fotbal cu
implicaţii asupra grupelor musculare specifice din efortul jocului);
- partea fundamentală cu temele lecţiei:
a) învăţare;
b) repetare – consolidare.
- partea de încheiere (concluzii)
Lucrarea de faţă nu va prezenta înşiruiri sistematizate care se uită
uşor, ci aspecte practico-metodice indispensabile ale principalelor
procedee tehnico-tactice în legătura lor indisolubilă, necesare profesorilor
care predau fotbalul în şcoala generală.
Însuşirea tehnicii, poate cu excepţia jocului portarului, este legată
de membrele inferioare ale corpului omenesc, cele mai puţin
îndemânatice, sarcina învăţării fiind mult mai grea.
Un lucru de care trebuie să ţinem cont în instruire este faptul că
însuşirea tehnicii trebuie să aibă nuanţă tactică şi legată de condiţia
jocului (ex. un jongleur de la circ poate menţine mingea mai mult ca un
fotbalist, însă introdus în condiţii de joc balanţa se schimbă).
Voi exemplifica în continuare o simplă clasificare a elementelor
tehnice din fotbal, urmând a le concretiza pe cele mai importante.
1. Mişcări fără minge.
2. Mişcări cu minge.
2.3. Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal
Tehnica nu trebuie privită ca ceva de sine stătător, ci legată de

procesul de joc – în interdependență cu tactica, pregătirea fizică,
psihologică și teoretică.
Tehnica este științifică, pentru că se perfecționează permanent pe
baza interpretării datelor furnizate de științele biologice. În perfecționarea
tehnicii trebuie să se țină seama de elementele noi din domeniul
fiziologiei și în special de legile activității nervoase superioare, precum și
de legitățile anatomiei, biomecanicii și altor științe conexe educației fizice
fizice și sportului.
Tehnica este evolutivă, deoarece orice element sau procedeu se
perfecționează prin găsirea unor rezolvări mai bune, mai utile.
26
Primul element tehnic care a apărut în fotbal a fost lovirea mingii
cu piciorul (cu vârful labei piciorului), executat într-un fel simplu, cât mai
aproape de mișcarea naturală de mers sau de alergare. Mai târziu, când
jocul s-a mai dezvoltat, a apărut lovirea mingii cu șiretul, cu latul, cu
exteriorul labei piciorului, cu călcâiul, etc.
Alături de lovirea mingii cu piciorul, un element tehnic important a
fost driblingul (conducerea mingii plus mișcări înșelătoare) necesar
depășirii adversarului. Treptat, pe măsura dezvoltării jocului și a
regulamentului de joc, au apărut și celelalte elemente ale tehnicii.
Tehnica este îngreuiată în desfășurarea jocului, deoarece
procedeele se realizează din mișcare, pe spații restrânse, jenat de adversar,
deci în permanentă criză de timp și spațiu.
Tehnica este perceptibilă. Insuficiențele în pregătirea fizică, unele
lipsuri tactice, trec neobservate de spectatori, dar nu și pentru specialiști.
În schimb, execuțiile tehnice pot fi apreciate de oricine. Transmiterea
corectă a mingii, preluarea corectă, precizia execuțiilor, sunt criterii de
apreciere a tehnicii jucătorilor. Valoarea tehnică a jucătorilor nu se
apreciază numai după execuțiile lor tehnice, ci și după cum știe să le
aplice în mod creator în favoarea echipei.
Pregătirea tehnică poate fi caracterizată prin:
- precizia în execuția procedeelor tehnice de bază și a celor
specifice posturilor. Precizia permite jucătorilor echipei să practice un joc
colectiv-constructiv, să aibă inițiativa în joc, mărind eficacitatea acțiunilor
de joc de atac și apărare;
- viteza în execuţia procedeelor tehnice, obţinută prin
rapiditatea mişcării în sine, prin simplificarea execuţiei. Viteza de
execuţie se mai obţine şi prin folosirea celui mai simplu şi potrivit
procedeu pentru situaţia creată şi pentru scopul urmărit;
- uşurinţa în execuţie, fără concentrări în joc, chiar în situaţiile
cele mai dificile. Manevrarea mingii şi mişcările relaxate în vederea
acestor manevrări, se bazează pe siguranţa ce o dă însuşirea perfectă a
diferitelor procedee tehnice;
- varietatea accentuată în execuţie, ceea ce presupune ca
jucătorii să dispună pentru acelaşi element tehnic de cât mai multe
procedee tehnice, indiferent dacă este vorba de preluare, conducere sau
fentă. Jucătorul posedând o varitate de procedee, nu este legat în
rezolvarea diferitelor faze de joc, de un anumit procedu tehnic, ci
foloseşte pe cel mai potrivit pentr rezolvarea fazei respective;
- utilitatea este o altă caracteristică a tehnicii moderne. Jucătorii
de elită mondială, cu toate virtuozităţile lor, nu caută să se afirme
personal, ci valorifică măiestria lor în mod creator, pentru soluţionarea
27
eficientă a diferitelor faze de joc. Virtuozitatea nu înseamnă numai
execuţia unui anumit procedeu tehnic, ci conţine şi o soluţie tactică
deosebită.
2.4. Metodica pregătirii tehnice
2.4.1. Mișcările fără minge în fotbal
a) Alergarea în jocul de fotbal

Prin ce se caracterizează alergarea fotbalistului ?
- Detentă puternică la pornire şi a unei desprinderi rapide de pe
sol în momentul startului (atenţie lipseşte aruncarea în înălţime a
genunchiului celuilalt picior), necesare în momentul schimbării rapide a
direcţiei de alergare (agilitate);
- Pasul fotbalistului va fi mai scurt ca al sprinterului sau
semifondistului, el călcând sub propriul corp;
- Ritmul uniform de alergare nu aparţine fotbalistului, deoarece
el va fi nevoit în funcţie de situaţia de joc să-l schimbe mereu;
- El va avea în timpul alergării muşchii uşor încordaţi, atent la
fiind atent la agenţii externi (deposedări, împingeri);
- Alergarea fotbalistului va fi deosebită de cea a atletului pentru
a lua un factor de comparaţie. Braţele jucătorului de fotbal nu fac mişcări
puternice în plan paralel cu direcţia de înaintare, ci sunt puţin oblic pentru
a menţine echilibrul jucătorului şi a-i asigura protecţia;
- Startul fotbalistului datorită situaţiilor imprevizibile sa face
mult mai uşor din alergare uşoară, dar în condiţiile plecării din poziţii
statice alergarea pe pingea este cea mai eficientă.
b) Schimbarea direcţiei alergării (agilitate)
Obligat de mişcările adversarului, jucătorul va fi nevoit să schimbe
direcţia alergării precedată de opriri bruşte. De aceea el va ataca aproape
de adversari cu pași mărunți, pentru ca CGG să fie mai aproape de sol, iar
schimbarea de direcţie uşurată.
c) Tehnica săriturilor în fotbal
Tehnica săriturilor e legată de tehnica desprinderilor de pe sol şi
supleţea musculară.
- Desprinderea de pe sol poate fi făcută pe un picior sau pe ambele
picioare: loc; cu elan.
- Eficacitatea săriturii cu elan pe un picior este superioară săriturii
de pe ambele picioare, dar jocul oferă soluţii şi ipostaze nebănuite,
jucătorul neavând timpul necesar pentru a-şi pregăti desprinderea;
28
- Dezvoltarea supleţii va ajuta jucătorii în cadrul săriturilor
instantanee, mai ales în condiţii de adversitate.
Ţinând cont de indicaţiile metodice, mijloacele pot fi alese din
atletism sau jocuri adecvate vârstei pe care le puteţi selecta din
bibliografie.
2.4.2. Mișcările cu mingea în fotbal
Mecanismul de bază al lovirii mingii cu piciorul constă în:

- luarea poziţiei faţă de minge;
- pendularea piciorului care execută lovirea;
- lovitura propriu-zisă;
- urmărirea mingii cu piciorul.
Cerinţe ale lovirii mingii cu piciorul:
- precizia (de pe loc, mişcare, adversitate) care pot fi superioare
forţei sau tăriei ei.
- tăria mingii lovite depinde de:
* viteza elanului, respectiv de viteza labei care execută
lovitura;
* amplitudinea piciorului care execută lovitura;
* elasticitatea mingii;
* duritatea labei piciorului;
* viteza cu care vine mingea;
* greutatea mingii.
Acțiunea mecanică de lovire a mingii cu piciorul nu este chiar așa
de simplă, datorită dificultăților ce provin în joc, cum ar fi: jenarea de
către adversar, execuția în viteză, condiția terenului, timpul existent,
condiții variate schimbătoare, etc.
Sub acțiunea forței de lovire imprimate, mingea se va deplasa în
direcția în care a acționat forța. Dacă forța aplicată este îndreptată spre
centrul de greutate al mingii, atunci ea se va deplasa pe o traiectorie
imaginară în linie dreaptă, care pornește din punctul de lovire și trece prin
centrul mingii. Traiectoria și direcția pe care o va lua mingea după lovire
depinde de punctul unde se aplică lovitura. Dacă mingea este lovită în
centrul ei, ea va lua o traiectorie joasă, razantă cu solul, dar dacă este
lovită la baza ei, va avea o traiectorie înaltă.
În cazul în care piciorul lovește mingea lateral stânga sau dreapta
față de punctele menționate (centru mingii), atunci ea va devia de la linia
dreaptă și va urma o traiectorie curbă.
29
Motivul acestei devieri este că acțiunea forței de lovire fiind
laterală, se imprimă mingii o rotație pronunțată la stânga sau la dreapta, în
urma căreia mingea se abate de la traiectoria ei normală. Mingea lovită
astfel este denumită “minge cu efect” sau minge tăiată. Aceste lovituri
trebuie exersate îndelungat, deoarece traiectoria se curbează și ajungerea
la destinație nu depinde numai de locul unde este lovită mingea, ci și de
îndemânarea și mobilitatea gleznei, precizia și forța loviturilor.
Forța este necesară pentru a trimite mingea fie la distanțe mari
(degajări, deschideri, centrări), fie pentru trasul la poartă. Puterea loviturii
depinde de forța cu care se aplică lovitura, care la rândul ei depinde de
accelerarea masei musculare care acționează, deci sunt în raport direct
proporțional.
Viteza cu care se deplaseză mingea lovită mai depinde și de viteza
de sosire a ei, precum și de amplitudinea mișcării de pendulare a
piciorului.
Trecând la biomecanica lovirii mingii cu piciorul, vom descrie
următoarele elemente:
- elanul sau avântul pe care îl ia jucătorul din locul plecării până în
momentul aplicării loviturii, este în funcție de distanța la care se transmite
mingea și de forța pe care jucătorul dorește să o imprime. Toate aceste
relații sunt direct proporționale.
- piciorul de sprijin prezintă două aspecte și anume:
* direcția piciorului de sprijin care asigură traiectoria, înălțimea
pe care o va urma mingea după lovire. Pentru a imprima mingii o
traiectorie joasă, razantă cu pământul, piciorul de sprijin trebuie să fie
așezat lângă minge și în aceeași linie, la o distanță de 10-20 cm.
Genunchiul piciorului de sprijin trebuie să fie flexat. Pentru a imprima
mingii o traiectorie cu boltă, lovitura trebuie aplicată în jumătatea
inferioară a ei, dar în același timp piciorul trebuie așezat puțin înapoi și
lateral față de minge. În momentul lovirii, centrul de greutate este lăsat pe
piciorul de sprijin, ceea ce permite piciorului de lovire să manevreze în
voie.
* poziția corpului în momentul lovirii. Apropiindu-se de minge
și situând piciorul de sprijin lângă ea, corpul în virtutea inerției continuă
mișcarea înainte până ajunge aproape de verticala mingii: umerii duși
ușor înainte, iar corpul aplecat.
Piciorul care lovește este îndoit din articulația șoldului și flexat din
genunchi, ca la mișcarea din alergare. În momentul pregătirii mișcării de
lovire, umerii și brațele încep să pivoteze în direcția opusă, iar în
momentul lovirii genunchiul se extinde. Piciorul care a lovit mingea
continuă mișcarea sa înainte înainte și în sus, în timp ce corpul se înalță
30
pe vârful piciorului de sprijin. Brațul opus piciorului care a lovit mingea
termină mișcarea în fața corpului.
Piciorul care lovește. Pendularea piciorului cu care se lovește, deci
curba pe care o face piciorul față de poziția piciorului de sprijin,
influențează traiectoria, tăria și distanța până unde va fi transmisă mingea.
La toate loviturile se cere o pendulare pronunțată și mai ales o
flexie cât mai bună din articulația genunchiului, chiar și la mingile trimise
la distanțe mai scurte, pentru că numai așa se obține lovirea corectă a
mingii.
În prima fază a pendulării, mușchii, articulațiile și în general corpul
efectueză această mișcare complexă, în mod relaxat. Lovirea propriu-zisă
se face prin reducerea piciorului din articulația șoldului, urmată de
extensia treptată a genunchiului. Viteza mișcării de pendulare este direct
proporțională și dependentă de forța pe care vrem să o imprimăm mingii,
cât și cu mărimea amplitudinii mișcării de pendulare. În faza de pendulare
a piciorului spre înainte, mușchii articulațiile și în special, articulația
gleznei, vor fi încordate. Traiectoria mingii mai depinde și de momentul
când se produce lovirea, respectiv când piciorul de lovire se află pe curba
descendentă sau este pe curba ascendentă.
Mingea lovită pe curba descententă va avea o traiectorie joasă,
fiindcă în acest moment piciorul acționează paralel cu pământul, iar
piciorul de sprijin este situat în aceeași linie cu mingea.
De asemenea, genunchiul piciorului cu care se lovește este situat
deasupra mingii. Până în momentul lovirii propriu-zise, greutatea corpului
va fi în întregime pe piciorul de sprijin și numai după lovirea mingii
greutatea corpului va aluneca înainte, pe piciorul care a executat lovitura.
La executarea loviturii care se produce pe curba ascendentă,
piciorul cu care se lovește mingea va depăși linia piciorului de sprijin.
Greutatea corpului până în momentul lovirii va fi în întregime pe piciorul
de sprijin și va continua să rămână și după executarea loviturii. Lovită în
acest fel, mingea va avea o traiectorie înaltă, întrucât în această mișcare
piciorul acționează de jos în sus.
Imprimarea forței corporale. Lovirea mingii este o mișcare
complexă a întregului corp. Această mișcare cere o bună coordonare a
tuturor componentelor ei. A imprima forța corporală loviturii înseamnă a-i
asigura mingii forța și viteza necesare în trasul la poartă și în transmiterile
la distanțe mari.
Mișcarea brațelor asigură și ajută la menținerea echilibrului în
momentul lovirii.
Sintetizând, aceste componentele ale mișcării de lovire se leagă
între ele într-o succesiune normală, formând o unitate și trebuie să fie
31
foarte bine cunoscute de antrenori sau profesori, servind în special în
munca de corectare a greșelilor de execuție.
În ceea ce privește clasificarea loviturilor cu piciorul, acestea pot
fi: cu latul; cu ristul plin, interior, exterior; cu vârful; cu genunchiul; cu
călcâiul.
2.4.2.1. Tehnica lovirii mingii cu latul
Acest procedeu asigură cea mai precisă dirijare a mingii datorită

suprafeţei mari de lovire.
Ca aspect metodic, pot menţiona că datorită însuşirii rapide de
către copii, ea are efect stimulativ deosebit şi e bine ca în cadrul învăţării
tehnicii să se înceapă ce acest procedeu.
Tehnica lovirii mingii cu latul:
- „latul” este delimitat de articulaţia degetului mare, osul
călcâiului şi partea interioară a osului gleznei.
- lovirea mingii cu latul, de pe:
- loc
- elan (vor fi tratate împreună)
a) Elanul va fi uşor şi relaxat, iar mărimea vitezei de alergare nu
va asigura o lovire mai puternică.
- este bine ca indicaţie metodică să furnizăm copiilor ca elanul
să se facă pe direcţia mingii, iar dacă aceasta vine din lateral, ne deplasăm
pentru a respecta indicaţia de mai sus.
b) Potrivirea şi ridicarea piciorului care execută lovitura:
- piciorul este întors din şold în afară, în aşa fel ca planul
longitudinal al labei piciorului să fie pe direcţia loviturii, genunchiul
piciorului care execută lovitura fiind uşor flexat;
- laba piciorului ridicată la 8 – 10 cm. deasupra solului.
Din această poziţie, piciorul care execută lovitura este uşor
pendulat din şold spre spate, în timp ce celălalt picior este situat lângă
minge (10 –15 cm.) cu genunchiul uşor flexat; laba piciorului pe direcţia
de unde vine mingea.
- pendularea piciorului de lovire nu trebuie să fie exagerată
450 – 500 unghi cu solul, trunchiul uşor aplecat înainte, privirea fixată pe
minge; braţul de pe partea opusă lovirii uşor flexat, celălalt pe lângă corp
pentru a asigura echilibrul.
Lovitura începe prin pendularea piciorului de lovire, iar glezna şi
articulaţia genunchiului vor fi încordate numai în momentul lovirii pentru
a asigura un lanţ uşor de pârghie mai puternic.
32
Lovitura propriu-zisă este urmată de însoţire, pendularea piciorului
de lovire continuându-şi mişcarea, pregătind scopul tactic al procedeului
– pasă prin „dă şi du-te”.
2.4.2.1.1. Metodica învățării lovirii mingii cu latul
1. Explicaţie, demonstraţie.
2. Lovirea unor mingi atârnate (scop principal – sesizarea de
către copii a suprafeţei de lovire – atenţie, începem din start cu latul
pentru ambidextrie).
Etape de învăţare:
1. Executarea de pe loc, fără minge, a mişcărilor.
2. Lovirea mingii statice către un partener sau zid.
3. Lovirea mingii statice, dar de la 60-70 cm. înapoia ei, lovirea
fiind precedată de un uşor pas săltat.
4. Lovirea mingii statice după câţiva paşi de alergare.
5. Rostogolirea mingii înainte şi apoi lovirea ei.
6. Partenerul trimite mingea uşor pe jos, copilul urmând să
execute lovitura cu latul de pe loc, apoi din uşoară alergare.
7. Lovirea mingii cu latul la zid (distanţa 3 – 4 m. de zid), la
început cu piciorul de bază, apoi alternativ.
8. Transmiterea mingii dintr-o direcţie laterală spre un partener;
lovirea mingii se va face cu piciorul mai îndepărtat de minge, astfel ca în
momentul executării loviturii, elevul să se afle exact în faţa partenerului
său. Este bine ca acest exerciţiu să se efectueze în triunghi.
9. Doi elevi faţă în faţă execută în mod continuu pase mărind şi
micşorând distanţa (6-10 m.); ca indicaţie metodică jucătorii vor sta
permanent în joc de gleznă, iar înaintea lovirii mingii vor face pasul
înainte (pentru învăţarea ieşirii în întâmpinare), lovire şi apoi plecare un
pas după lovire, după care se retrag la locul lor. Nu voi insista asupra
lovirii mingii din aer cu latul prezentând elementele cele mai importante
ale jocului.
2.4.2.1.2. Greșeli de execuție și corectarea lor
- Fără voia executantului mingea poate căpăta o puternică

mişcare de rotaţie în sens lateral datorită poziţiei greşite a labei piciorului,
axa longitudinală a labei necăzând perpendicular pe direcţia lovirii;
33
- Greşeala poate proveni şi din faptul că elevul nu stă perfect
perpendicular pe direcţia lovirii, chiar dacă poziţia labei piciorului e
corectă;
- O greşeală este lovirea mingii scurt, prin pocnire, rezultatul
fiind o lovitură lipsită de precizie; cauza este lipsa pendulării piciorului de
lovire şi a învârtirii mingii după lovire;
- Mişcarea de lovire trebuie să fie asemănătoare unei împingeri;
- În momentul executării lovirii, articulaţia genunchiului, dar mai
ales a gleznei, nu sunt încordate; în consecinţă, suprafaţa de lovire nefiind
suficient de rigidă, tăria mingii va slăbi; pentru a corecta această greşeală
vom folosi mingi mai grele;
2.4.2.1.3. Exerciții pentru jucătorii avansați
Lovirea mingii cu latul se foloseşte mai rar izolat, varianta

combinaţiilor cu alte elemente ale jocului (preluare, conducere) fiind mai
apropiată în faza învăţării jocului de fotbal.
Voi începe cu prezentarea unor exerciţii metodice care pot fi găsite
reprezentate grafic în anexă.
1. Pase în doi din alergare.
- pasa la întâlnire;
- exerciţiul poate fi combinat cu preluare – pas.
2. Pase în trei din alergare cu latul.
- mingea pasată între trei jucători aflaţi aproape în linie;
- pase în triunghi cu un jucător aflat cu spatele la direcţia de
înaintare, înaintea celorlalţi doi sau în afara lor în direcţia de înaintare;
- atenţie la poziţia faţă de minge.
3. Joc la poziţia faţă de minge.
4. Pasarea mingii sub formă de suveică cu latul:
- se poate combina cu preluare;
- ieşire în întâmpinare;
- forma suveicii cu deplasare la coada şirului propriu sau al
şirului opus.
5. Pasarea mingii în cerc (jucătorii aleargă în jurul arcului, iar
cel din mijloc posedă cu fiecare).
6. Acelaşi exerciţiu, dar dă şi du-te unde ai pasat, păstrând cercul.
7. Pasa în doi din joc de gleznă (unul pasează pe jos, altul cu
traiectoria arcuită).
8. Distanţa 8-10 m., pase în doi cu două mingi (loc sau mişcare).
34
9. Pase în trei cu două mingi (triunghi, unul din jucători
retransmite mingea primită de la partener sau primeşte da la unul şi
pasează cu celălalt. Sens invers de pasare când mingea vine de la celălalt
coechipier.
10. Joc de pase între trei coloane (triunghi).
Variante:
- dă şi du-te – primeşte de la o coloană mingea şi se
deplasează la coada şirului celeilalte (sensul se schimbă pentru
ambidextrie).
11. Exerciţiu în patru coloane.
a) pas în dreapta, pleacă în stânga şi invers;
b) pas dreapta sau stânga şi pasează pe oblic.
12. Pasarea mingii între trei de pe loc cu două mingi aflate la
extremităţi; jucătorul din mijloc pasează redublat cu fiecare dintre
extremităţi alternativ.
13. În trei liniar pasă scurtă, pasă – lungă (distanţa 20-25 m.).
14. Joc de pase în cerc – cu un jucător în centrul cercului.
- Jucătorul x de pe marginea cercului pasează la jucătorul din
centrul cercului, care continuă exerciţiul de dă şi du-te cu alt partener de
pe marginea cercului.
15. Pase în doi cu schimb de locuri (învăluiri) – dă şi du-te prin
spatele partenerului:
- se poate executa: - direct;
- preluare – pas.
- distanţa 3-10 m. în funcţie de particularităţile colectivului şi
scopul urmărit.
16. Pase în trei cu schimb de locuri; mingea pleacă din centru,
traseele fiind aceleaşi ca la exerciţiul de mai sus.
17. Pasarea mingii în coloană cu un jucător; după pas cu jucătorul
căpitan aleargă la coada şirului; după un număr de execuţii, jucătorul
desemnat este înlocuit cu altul pentru a-i asigura numărul de repetări şi
responsabilitate.
După cum se observă, am recomandat un mic număr de exerciţii,
însă eşalonate (de la uşor la greu), rămânând ca studenţii prin studiul
materialelor bibliografice să-şi selecteze tot ce consideră că le este util
pentru activitatea lor.
De asemenea, am exemplificat cu exerciţii având şi conţinut tactic
referitoare la pasarea mingii cu latul, făcând trecerea spre fracţiuni de joc
prin pasarea mingii.
35
2.4.2.2. Tehnica intrării în posesia mingii
Prin intrarea în posesia mingii se înţelege preluarea mingii şi luarea

ei sub controlul jucătorului; am evitat cuvântul stopare, deoarece în
evoluţia sa fotbalul a renunţat la stoparea mingii, bazându-se pe cele două
elemente de mai sus.
Procedeele de intrare în posesie a mingii pot fi clasificate în două
feluri:
A. În funcţie de înălţimea mingii:
- razante;
- semi – înalte;
- înalte.
B. Partea corpului care vine în contact cu mingea:
- cu piciorul;
- cu abdomenul;
- cu pieptul;
- cu capul.
Preluarea mingii cu piciorul poate fi:
- cu latul;
- ristul - interior; plin; exterior.
- cu talpa;
- cu călcâiul;
- cu coapsa.
Tehnica preluării mingii cu latul
Se execută cu aceeaşi parte a piciorului cu care se efectuează

lovirea mingii cu latul. Cele trei variante ale preluării cu latul:
- mingi rostogolite;
- mingi semi – înalte;
- mingi ricoşate din pământ.
Dacă la mingile rostogolite dorim stoparea mingii, piciorul de
pendulare este dus înaintea piciorului de sprijin, relaxat, iar în momentul
contactului cu mingea se retrage brusc din şold.
După cum aminteam, în fotbal din cauza crizei de spaţiu şi timp,
această oprire a mingii e pe cale de dispariţie, luarea cu sine a mingii pe
poziţia viitoare, fiind în concordanţă cu cerinţele jocului.
Referitor la preluarea cu latul a mingilor rostogolite, este indicată
plecarea după preluare pe poziţia pe care o dorim, finalizând biomecanica
de lovire; putem aminti că poziţia piciorului care pendulează se află în
36
momentul contactului cu mingea, înapoia piciorului de sprijin care
pivotează în direcţia în care dorim să acţionăm.
Ca observaţie, poziţia labei piciorului de sprijin ne indică direcţia
preluării. De remarcat că laba piciorului care efectuează preluarea, ca şi
articulaţia genunchiului, trebuie să fie relaxate pentru a nu crea o
suprafaţă rigidă. Mai trebuie să ţinem cont de forţa cu care vine mingea.
Tehnica preluării din aer a mingilor razante
- Mingea venită la o înălţime (sub cea a genunchiului) poate fi

preluată cu latul.
- Executarea mişcării este aproape identică cu tehnica preluării
mingii rostogolite, laba piciorului trebuie ridicată mai sus, în raport cu
înălţimea la care vine mingea, ceea ce se poate realiza prin flexare mai
amplă a genunchiului. Prin ducerea înapoi a piciorului întors din şold,
conducem mingea până sub corpul nostru. Ducerea înapoi a piciorului nu
trebuie să treacă mult sub linia corpului. Datorită relaxării sistemului de
articulaţii a piciorului, forţa cu care vine mingea scade în aşa măsură că,
după izbire, mingea nu ricoşează la mai mult de un metru de jucător.
Tehnica preluării mingii cu latul în momentul ricoșării de pe sol
Această tehnică se foloseşte la mingile venite din faţă.

Piciorul de sprijin este uşor flexat din genunchi, cu vârful îndreptat
în direcţia din care vine mingea şi la o distanţă 0,5 – 1 lungime de gheată,
înaintea locului în care se presupune că mingea va atinge pământul.
Celălalt picior este răsucit din şold, în aşa fel ca axa longitudinală a
labei piciorului să fie perpendiculară pe direcţia de sosire a mingii, la fel
ca la lovitura cu latul.
Piciorul trebuie să formeze un unghi de aproximativ 45 0 cu solul,
articulaţiile fiind relaxate.
Trunchiul este uşor aplecat înainte, umărul din partea piciorului de
sprijin este puţin adus înainte faţa de celălalt, la fel ca şi braţul care este
întins înainte pentru a menţine echilibrul (celălalt braţ relaxat, pe lângă
corp). Privirea urmăreşte mingea în permanenţă.
După izbirea mingii de laba piciorului, greutatea corpului este
lăsată pe piciorul de sprijin, piciorul de pendulare continuându-şi cursa pe
primul pas.
37
Este important ca piciorul de sprijin să fie aşezat pe sol înainte de
locul de cădere a mingii, deoarece în cazul unei nereuşite mingea se va
lovi de gamba piciorului.
Tehnica preluării mingilor venite de sus cu mijlocul șiretului
Pe limbaj mai „fotbalistic”, această preluare înseamnă stopare din

aer, amortizare. Tehnica preluării mingilor venite de sus cu mijlocul
șiretului cere un dezvoltat simţ al mingii.
Baza procedeului este cedarea lansată a suprafeţei de izbire în
momentul contactului cu mingea.
Piciorul care execută mişcarea flexat din genunchi se ridică din
şold, articulaţia labei relaxată conduce mingea în traiectoria ei spre sol,
viteza scăzând cu cât piciorul se apropie de sol.
Braţele lateral, piciorul de sprijin uşor relaxat, trunchiul uşor
aplecat înainte asigură un bun echilibru.
Mingea trebuie însoţită pe un traseu mai lung, ea pierzându-şi
astfel din viteza de cădere.
Tehnica preluării mingii cu șiretul exterior
- Tehnica preluării – întreaga greutate a corpului se află pe

piciorul de sprijin. Genunchiul este uşor flexat, trunchiul aplecat înainte,
braţele menţin echilibrul ridicate, privirea tot timpul la minge.
- Ne întoarcem cu piciorul de sprijin puţin lateral faţă de direcţia
de sosire a mingii, ridicând în acelaşi timp piciorul celălalt de-a
curmezişul, în faţa corpului.
Piciorul adus în faţa corpului trebuie întors spre interior din gleznă
– cam în felul loviturii cu şiretul exterior – şi întins puţin în jos. Îndată
după izbirea sa de pământ, mingea se loveşte cu şiretul exterior al
piciorului, ţinut cu laba deasupra mingii şi se opreşte repede pe sol.
Jocul ne arată că după preluare se trece cu greutatea pe piciorul
care a executat procedeul, pentru a scurta timpul şi spaţiul.
Tehnica preluării mingii cu pieptul
- Nu necesită pregătiri speciale, suprafaţa de contact este mai

mare, iar indicaţia se adresează în special la mingile înalte.
- Preluarea cu pieptul are două variante:
38
1. amortizarea, stoparea.
2. luarea cu sine pe poziţia viitoare.
Tehnica preluării – luarea cu sine
- uşoară fandare pe spate, genunchii uşor flexaţi, greutatea

repartizată pe ambele picioare, toracele bombat.
- împingerea înainte a şoldului este ajutată de împingerea
genunchilor din glezne, braţele lateral asigurând echilibrul, privirea
urmăreşte mingea.
- în momentul contactului cu pieptul, genunchii se întind, şoldul
fiind tras înapoi, toracele retras, trunchiul formând un arc înclinat înainte.
La amortizare se încordează musculatura toracelui şi printr-o
extensie a trunchiului şi cu un impuls din genunchi şi glezne, mingea
rămâne pe piept.
Tehnica preluării mingii prin mişcare înşelătoare cu corpul
- Este de maximă importanţă în fotbalul modern, ţinând cont de

marcajul strict în care eliberarea de un adversar înseamnă crearea de
superioritate.
- De menţionat, când jucătorul are adversarul în spate şi iese în
întâmpinarea mingii.
- Deci, în momentul când mingea se apropie, jucătorul execută o
schimbare de direcţie pe un picior pentru a fixa adversarul, trecând apoi
cu greutatea pe celălalt cu preluarea mingii (interior, exterior, piciorul
drept sau stâng).
2.4.2.2.1. Metodica învățării diferitelor procedee de preluare
Metodica învățării preluării cu latul
Cuprinde următoarele etape:

a) Executarea mişcării din poziţia statică, fără minge;
b) Stând pe loc, jucătorul aşteaptă cu piciorul întins mingea
rostogolindu-se încet în faţă. În momentul în care mingea atinge laba
piciorului, el îşi trage piciorul înapoi, căutând să menţină contactul minge
– picior (e bine de executat cu o minge mai grea sau minge medicinală).
c) Acelaşi exerciţiu cu o minge rostogolită mai repede.
39
d) Mingea rostogolită la început încet, apoi repede, trebuie oprită
de jucător pe loc, fără pregătire.
e) Mingea rostogolită e oprită din alergare.
f) Legăm mingea cu o sfoară, iar când aceasta se apropie de
picior o oprim (amortizare).
g) Partenerul la 3 – 4 m. aruncă mingea, celălalt face oprire sau
preluare când mingea ricoşează de la sol (acelaşi exerciţiu executat de la
distanţe mai mari).
Metodica învățării preluării mingii cu latul în momentul

ricoșării de pe sol
Etape:
a) Execuţia fără minge; luarea poziţiei corpului şi a picioarelor,
efectuarea de flexii pe piciorul de sprijin şi menţinerea echilibrului.
b) Jucătorul stă cu piciorul care execută preluarea pendulat spre
spate, luând poziţia de preluare. Partenerul îi aruncă mingea uşor arcuită,
astfel ca după atingerea solului să se atingă de partea internă a labei
piciorului.
c) Jucătorul îşi aruncă singur mingea, astfel ca aceasta să cadă
după umărul din partea piciorului care execută lovitura, iar trunchiul uşor
răsucit.
d) Executarea preluării din alergare uşoară cu mingea aruncată de
partener.
e) Aceeaşi preluare cu întoarcere 450 şi apoi 900.
Metodica învăţării 2 etape:
a) executarea mişcării fără minge;

b) executarea mişcării cu o minge umplută;
c) acelaşi exerciţiu cu o minge puţin umflată;
d) jucătorul îşi aruncă singur mingea, o lasă să cadă, după care
execută amortizarea;
e) individual aruncată mingea în sus cu preluare sau minge
aruncată de partener;
f) din alergare uşoară, cu întoarcere 900, din jonglare.
Această amortizare poate fi legată de o pasă cu latul, cu ristul plin
aşa cum o cere jocul.
40
Metodica învățării preluării mingii cu șiretul exterior
Etape de învăţare:
a) Întâi se execută fără minge.
b) Apoi din minge pe sol pentru a ne obişnui cu deprinderea.
c) Minge aruncată de partener şi execuţia preluării, după ce
aceasta ricoşează din sol, o dată, apoi de două ori.
d) Preluarea mingii din mers, alergare cu întoarcere 45 – 900.
Metodica învăţării preluării – luarea cu sine
Foarte important pentru a nu inhiba elevii este folosirea unor mingi

mai uşoare adecvate vârstei lor, pentru a învăţa corect şi folosi util acest
procedeu.
Etapele învățării:
a) executarea mişcării fără minge (individual sau la comandă);
b) preluarea mingii de la un partener aflat la 2 – 3 m., mingea
preluată va fi prinsă în mâini;
c) acelaşi exerciţiu din alergare uşoară spre minge;
d) din jonglarea mingii, aruncarea ei în sus, preluare cu pieptul;
e) pase medii cu partener şi preluare cu pieptul.
Metodica învăţării preluării mingii prin mişcare înşelătoare

cu corpul
a) Jucătorul cu spatele la un jalon sau jucător static.

El îşi alege momentul în care execută fentă cu corpul într-o parte
şi deplasare în direcţie opusă; (se poate folosi şi fentă dublă) execuţia
fiind făcută fără minge.
b) Jucătorul care execută mişcarea înşelătoare, aşează mingea pe
sol în faţa sa. După fentă cu corpul într-o direcţie, preia mingea în direcţia
opusă.
c) Acelaşi exerciţiu din mişcare cu adversar la spate, se efectuează
fentă şi schimbare de direcţie.
d) Un partener transmite pas din faţă şi elevul execută fentă simplă
sau dublă şi schimbare de direcţie.
e) Acelaşi exerciţiu, dar cu adversar la spate.
41
Greșeli de execuție în preluarea mingii cu latul:

a) Rigiditatea articulaţiilor (mai ales la începători) situaţie în care
mingea ricoşează departe de executant; se recomandă în această situaţie
folosirea mingilor grele (umplute).
b) Jucătorul trage prea târziu piciorul înapoi; mingea se loveşte
de un corp rigid, motiv pentru care tragerea piciorului înapoi se va face la
comanda profesorului.
c) Mingea nu se izbeşte de suprafaţa respectivă, ci de fluierul
piciorului, de gleznă sau de partea labei din jurul călcâiului.
Această greşeală se datorează faptului că jucătorul nu urmăreşte
mingea cu privirea, nu o conduce cu ochiul spre suprafaţa de lovire
adecvată, ci se mulţumeşte să urmărească traiectoria mingii cu privirea
periferică.
Greșeli de execuție în preluarea mingii cu latul în momentul
ricoșării de pe sol:
a) Piciorul pendulat spre spate este ridicat prea sus, astfel că
mingea atingând pământul, trece pe sub laba piciorului.
b) Greutatea corpului nu este lăsată complet pe piciorul de sprijin;
în consecinţă, în momentul atingerii jucătorul va călca pe minge. După
executarea preluării se produce trecerea greutăţii pe piciorul care
efectuează preluarea, pentru a face primul pas cu acest picior.
c) Suprafaţa de izbire este prea rigidă şi anume, din cauza
încordării gleznei mingea ricoşează mai departe decât ar trebui.
d) Mingea nu se loveşte de suprafaţa labei piciorului, ci de
genunchi sau gambă, cauza fiind neurmărirea cu privirea a mingii până în
momentul atingerii ei.
e) Poziţia greşită a piciorului de sprijin în urma punctului probabil
de cădere a mingii, duce la ricoşarea mingii în sus.
Greșeli frecvente în preluarea mingilor venite de sus cu mijlocul
șiretului:
- Piciorul ridicat începe mişcarea de coborâre prea repede sau
prea târziu; în primul caz mingea şi piciorul nu se întâlnesc, iar în al II-lea
se produce execuţia rigidă ricoşând departe de executant.
Greșeli frecvente în preluarea mingilor cu șiretul exterior:
- Nu se răsuceşte laba piciorului spre interior şi nu se întinde în
jos. Concluzia: mingea sare din muchia exterioara a labei piciorului.
Greșeli frecvente în preluarea mingii – luarea cu sine:
42
a) planul frontal al pieptului trebuie să stea perpendicular pe
direcţia mingii, pentru a nu devia lateral.
b) retragerea pieptului se face cu întârziere, efectul fiind ricoşarea
mingii la distanţă de executant.
c) la mingile cu traiectorie aproape verticală, pieptul nu este
suficient de bombat, mingea trecând paralel cu pieptul.
2.4.2.3. Tehnica lovirii mingii cu șiretul plin
- Mijlocul şiretului este partea dinainte a labei piciorului care

leagă degetele de metators şi articulaţia gleznei sau mai simplu, partea
piciorului acoperită de şiret.
- Permite transmiterea mingii la o distanţă mai mare, însă în
procesul de instruire creează probleme la începători, care de frica lovirii
degetelor de sol nu încordează suficient laba piciorului, producând erori
tehnice greu de corectat.
- Această lovire poate fi folosită la pase, centrări, tras la poartă,
degajări.
Tehnica lovirii mingii cu șiretul plin (ristul plin) constă în:
- Elanul 6 – 7 m. de minge.
- Direcţia elanului, aceeaşi cu direcţia în care se va deplasa
mingea.
- Elanul cu paşi normali, ultimul pas întins pentru a permite
luarea poziţiei faţă de minge; elanul piciorului de pendulare.
- Piciorul de sprijin 10 – 15 cm. lateral de minge, piciorul de
lovire este ridicat spre spate; pendularea spre spate se face din articulaţia
coapsei, cu piciorul relaxat. Amplitudinea pendulării e mai mare ca la
orice alt procedeu de lovire, apoi piciorul puternic flexat ca din genunchi,
iar gamba ridicată brusc, potrivit ridicării coapsei, laba uşor încordată cu
vârful în jos.
- Braţul opus piciorului cu care se execută lovirea este dus
înainte, iar celălalt – lateral, puţin înapoia corpului, ajută la menţinerea
echilibrului. Trunchiul este drept, iar privirea pe minge.
Mişcarea de lovire începe din şold, coapsa este trasă brusc înainte,
pe urmă datorită intervenţiei active a muşchiului cvadriceps, gamba este
aruncată înainte din genunchi; între timp creşte încordarea în jos a labei
piciorului din gleznă, atingând valoarea maximă în momentul lovirii.
Mişcarea continuă cu aplecarea trunchiului înainte şi căderea pe
piciorul de lovire.
43
În momentul atingerii mingii, genunchiul este uşor flexat, iar în
cazul când intenţionăm să executăm o lovitură razantă, se află deasupra
mingii.
Dacă intenţionăm să imprimăm mingii o traiectorie semi-înaltă,
ambii genunchi vor rămâne înapoia mingii.
2.4.2.3.1. Metodica învățării lovirii mingii cu șiretul plin
Pentru a evita evenimentele accidentării (jucătorii lovesc cu vârful

în pământ), vom începe învăţarea prin lovirea mingii aflate în aer, furând
jucătorii şi de inhibiţie.
Etapele învăţării lovirii mingii cu șiretul plin sunt:
a) Lovirea repetată a unei mingi atârnate.
b) Lovirea mingii către un partener, după ce aceasta loveşte
solul.
c) Din alergare uşoară aruncarea mingii în sus, timp în care
piciorul pendulează şi execută mişcarea de preferinţă, la un zid de unde
revine.
d) Ţinând mingea în mână o lăsăm să cadă, după care o trimitem
partenerului sau lucru la zid.
e) Acelaşi exerciţiu din alergare.
f) Mingea aruncată de partener din drop, greutatea lăsată pe
piciorul de sprijin (loc, mers, alergare uşoară).
h) Lăsată mingea să cadă de două – trei ori, după care o
retrimitem.
Etapele lovirii mingii de pe sol sunt:
- Lovirea mingii de pe loc, apoi din mişcare cu un elan prealabil;
- Conducerea mingii cu latul şi apoi lovirea cu şiretul.
a) Direcţia elanului nu coincide cu direcţia lovirii; apare greşeala

lovirii cu şiretul interior sau exterior; remediem greşeala trăgând pe teren
o linie dreaptă.
b) Laba piciorului nu e încordată şi îndreptată în jos, astfel
traiectoria mingii va fi scurtă şi există posibilitatea ridicării mingii.
c) Pendularea piciorului de lovire executată numai din genunchi –
rezultatul – lovitura slabă, înseamnă că pendularea nu s-a făcut din
coapsă. Această pendulare scurtă este însă indicată în fotbalul modern, pe
spaţii mici unde jucătorii nu au timp să-şi pregătească mult timp mişcarea;
44
astfel, după dribling scurt lovire scurtă în careu, în general în criză de
spaţiu şi timp.
d) La începători, din cauza întinderii prea rapide a articulaţiei
genunchiului el loveşte cu vârful în pământ; pentru a-l corecta vom insista
în exersarea lovirii de pe loc, insistând pe întinderea genunchiului la
momentul oportun.
e) Când piciorul de sprijin rămâne în urma mingii, traiectoria va fi
înaltă; pentru a corecta această greşeală, vom executa de pe loc, marcând
locul piciorului de sprijin.
f) Trunchiul înclinat pe spate asigură o traiectorie înaltă mingii;
pentru corectare, vom cere ca elevul să atingă cu mâna opusă piciorul de
lovire.
1. Tras la poartă din poziţii statice, distanţe mici, medii, unghiuri

diferite;
2. Menţinerea mingii, urmată de lovire cu şiretul plin;
3. Joc de pase în doi, chiar precedat de preluare cu latul, pas cu
ristul plin, apoi condiţionat pe un culoar;
4. Tras la poartă la ţintă (zid marcat);
5. Pase în doi cu latul, tras la poartă cu ristul plin sau din învăluiri
în doi.
2.4.2.4. Tehnica lovirii mingii cu șiretul interior
Şiretul interior reprezintă suprafaţa interioară a oaselor

metatarsiene de la articulaţia primei falange a degetului mare, până la
partea inferioară a osului gleznei.
- Posibilităţile de folosire: pase scurte, lungi, medii, centrări,
degajări, tras la poartă, etc.
- Reprezintă unul din elementele de pasare de bază în jocul de
fotbal.
În ceea ce privește tehnica lovirii mingii cu șiretul interior, la
executarea lovirii cu piciorul stâng vom pleca cu elanul din dreapta
marginii în arc de cerc, ultimul pas mai lung.
Luarea poziţiei faţă de minge:
- piciorul de sprijin se află mai departe de minge 25 – 30 cm.;
- în funcţie de traiectoria mingii, laba piciorului va lovi mingea
în mijlocul ei (din lateral) sau dinapoi;
45
- umărul opus piciorului de lovire va fi împins înainte, piciorul
de sprijin flexat, iar braţul oblic sus;
- se produce o răsucire a trunchiului din şold în momentul
pendulării 30 – 400, încât axa longitudinală a labei să formeze acest unghi,
trunchiul lăsat pe spate;
- vârful îndreptat spre în afară şi ridicat spre spate;
- urmează pendularea care începe din şold, iar în momentul
lovirii genunchiul este puţin flexat concomitent cu încordarea labei şi a
musculaturii.
2.4.2.4.1. Metodica învățării lovirii mingii cu șiretul interior
a) executarea mişcării fără minge: - loc;

- mişcare;
b) lovirea de pe loc (doi parteneri 5 – 6 m. distanţă);
c) pas săltat cu elan oblic şi lovire;
d) alergare uşoară, lovire, apoi din minge venită pe jos de la
partener;
e) pas în triunghi;
f) din drop lovire la partener (static);
g) minge lovită din drop, din alergare uşoară.
a) mingii lovite i se imprimă o mişcare de rotaţie prea puternică;

greşeala se datorează elanului în linie dreaptă, el nereuşind să întoarcă
laba suficient spre în afară;
b) mingea nu ia traiectoria semi – înaltă sau înaltă – cauza constă
în faptul că laba piciorului nu intră suficient sub minge;
c) mai ales la înaintaşi, se observă că în momentul lovirii se
înclină prea mult pe spate din şoldul piciorului de sprijin, efectul fiind
trecerea mingii peste spaţiul porţii;
Aceeaşi înclinaţie metodică pentru corectare ca la trasul la poartă,
ca după execuţie să atingă cu braţul opus piciorul care pendulează.
d) lovirea mingii cu partea dinspre degetul mare, deci cu o
suprafaţă mică şi nesigură nu va asigura precizia lovirii.
46
- asigură consolidarea lovirii legat şi de alte procedee (preluare,
centrare, tras la poartă);
- pase în doi peste al III- lea jucător;
- lovitură de colţ (chiar mini corner) cu execuţie la ţintă;
- pase în doi ocolind un jalon;
- execuţie la zid, de tras în pătrate marcate;
- tras la poartă cu interiorul, cu zid;
- preluare cu latul pas cu interiorul, preluare partenerul cu latul şi
tras la poartă cu interiorul;
- un jucător centrează cu interiorul, celălalt finalizează cu ristul
plin, cu latul sau cu interiorul, adică cu elementele jocului pe care le
deţinem;
- pase în doi cu interiorul (distanţa 30 m. – careuri x 10 m. pase
peste careul din mijloc);
2.4.2.5. Tehnica lovirii mingii cu șiretul exterior
Şiretul exterior este denumită partea labei piciorului cuprinsă între

marginea exterioară a marginii şiretului şi muchia exterioară a labei sau
suprafaţa dintre articulaţia care leagă degetul mic de metators până
aproape de prelungirea exterioară a gleznei.
Suprafaţa plană de lovire i-a făcut pe jucători să folosească des
acest procedeu atât în pasare, cât şi în trasul la poartă.
Elanul poate fi executat drept sau arcuit atât din dreapta sau stânga
mingii, totul depinzând de pivotarea care se execută de către piciorul de
sprijin legată de situaţia de joc, de pasă sau tras la poartă.
Tehnica lovirii respectă etapele de la lovitura cu şiretul interior,
numai că laba piciorului care execută lovirea este puternic încordată din
gleznă şi îndreptată în jos şi înăuntru. Poziţia trunchiului e determinată de
scopul loviturii.
La mingile aeriene, lovirea din volé cu şiretul exterior prezintă
nişte particularităţi:
- mişcarea piciorului care execută pendularea se asemănă cu
„cosirea” planul fiind aproape paralel cu solul;
- piciorul de sprijin flexat, iar trunchiul aplecat pe aceeaşi parte,
cu braţele lateral pentru menţinerea echilibrului;
- ca indicaţie metodică, această lovitură se execută la centrările
din lateral cu exteriorul piciorului de pe partea respectivă, din două
motive (este piciorul mai apropiat de minge şi depărtat de adversar,
asigurând biomecanica corectă).
47
2.4.2.5.1. Metodica învățării lovirii mingii cu șiretul exterior
Din cauza posibilei inhibiţii a elevilor începători cauzată de lovirea

cu laba în pământ, în metodica de învăţare voi începe cu lovirea din volé.
a) Jucătorul ţine mingea în mână lateral pe partea piciorului care
execută lovitura, o lasă să cadă, după care o loveşte trimiţând-o la un
partener aflat la 5 – 6 m;
b) După un elan de câţiva paşi, exerciţiul de mai sus;
c) Un partener aflat la 5 – 6 m. aruncă mingea arcuit, care după
ricoşarea din pământ este transmisă cu ristul exterior;
d) Lovirea mingii din drop stil degajare portar;
e) Din jonglarea mingii, aruncarea ei în sus şi după două ricoşări,
trimisă partenerului;
f) Lovirea mingii statice după un elan de un pas, apoi după un
elan de câţiva paşi, apoi din alergare;
g) Pase în doi cu lovirea amintită din minge rostogolită.
- Acest procedeu se execută după ce elevii şi-au însuşit

mecanismul de bază al principalelor procedee de lovire amintite.
- Frecvent jucătorul întoarce laba spre interior, dar nu o întinde în
jos. În consecinţă, mingea este lovită cu muchia exterioară a labei
piciorului, obţinându-se un efect prea puternic.
- Dacă greşeala se datorează rigidităţii gleznei, o vom relaxa;
dacă cauza este lipsa simţului mingii, o vom remedia cu ajutorul unor
mingi suspendate.
- La lovirea mingilor din volé, greşeala cea mai frecventă este
izbirea mingii cu laba piciorului sub centrul ei şi nu deasupra, aşa cum ar
fi corect. Cauza greşelii constă în faptul că direcţia pendulării piciorului
spre minge nu este paralelă cu solul. Pentru remediere vom apleca
trunchiul spre piciorul de sprijin.
1. Exersarea lovirii cu şiretul exterior la zid (cu preluare diferită

sau direct).
48
2. Tras la poartă din minge mişcată, din pase în doi, cu
încrucişare.
3. Din centrare, lăsată mingea să cadă, urmată de volé cu ristul
exterior.
4. Pase în doi cu ristul exterior printr-un culoar marcat.
2.4.2.6. Tehnica lovirii mingii cu capul
- Deşi fotbalul modern tinde spre folosirea paselor pe jos,

eficienţa jocului cu capul se exprimă în lupta atac – apărare, baza
reprezentând-o calităţile + tehnica corectă a jucătorului;
- După cum aminteam în introducere, fotbalul românesc este
deficitar la jocul aerian (atac în special), deoarece în metodica de învăţare
cu copii şi juniori nu s-a aprofundat acest element. Cauza ? Terenurile cu
praf, zgură, mingi neadecvate, lipsa aparatelor ajutătoare, etc.;
- La începători nu vom cere decât lovirea mingii cu partea
frontală a capului de pe loc, din mişcare şi apoi din săritură;
- Suprafaţa lată a frunţii, ca şi rezistenţa la izbire mare,
încurajează pe tinerii executanţi;
- O altă observaţie metodică e faptul că elevul poate urmări cu
privirea traiectoria mingii.
Clasificarea loviturilor mingii cu capul: cu partea centrală a frunţii;
cu partea laterală a frunţii.
Mingea poate fi transmisă: înainte; înapoi; lateral.
Lovirea mingii cu capul poate fi executată: de pe loc; din alergare.
Tehnica lovirii mingii cu partea centrală a frunții
- Cu capul, de pe loc, înainte.

- Picioarele uşor depărtate şi fandate, genunchii şi gleznele uşor
flexate, trunchiul puţin aplecat înainte din şolduri, aceasta reprezentând
poziţia pregătitoare.
- În prima fază, înclinăm trunchiul din articulaţia coxo-femurală
spre spate, genunchii flexaţi mai puternic sunt duşi mai înainte, corpul
fiind aplecat înainte din glezne.
- În continuare, cu o mişcare energică (musculatura gâtului e
încordată) trunchiul revine înainte şi o dată cu revenirea puternică a
gâtului, lovim cu capul în minge.
- În momentul lovirii, genunchii fac o puternică extensie.
49
Tehnica lovirii mingii cu capul din săritură
În timpul jocului se întâmplă ca traiectoria mingii să fie mai înaltă

decât înălţimea capului sau mai mulţi jucători să lupte aerian pentru
minge, fapt care determină execuţia mişcării din săritură.
În aceste condiţii simţul ritmului, supleţea, detenta sunt calităţile
care trebuie adăugate tehnicii corecte.
Săritura poate fi executată: - de pe loc pe un picior;
- cu elan pe ambele picioare.
Ca indicaţie metodică, elevii trebuie învăţaţi să lovească mingea în
punctul maxim al săriturii, pentru că în acest moment corpul rămâne un
moment nemişcat în aer, permiţând folosirea masei trunchiului
corespunzător.
Tehnica lovirii mingii cu capul din bătaie pe ambele picioare
- Uşoară fandare, labele picioarelor paralele, vârfurile puţin

apropiate;
- Din poziţia întinsă executăm o uşoară genuflexiune cu ambele
picioare, trecând ambele braţe în spate cu mâinile îndreptate oblic în jos,
trunchiul puţin aplecat înainte;
- Din această poziţie se execută împingerea printr-o pendulare
bruscă şi puternică a braţelor înainte şi în sus, întindem cu putere
genunchii şi gleznele şi ne desprindem de pe sol;
- În timpul săriturii trunchiul şi capul se înclină puţin pe spate,
apoi cu o mişcare bruscă lovim mingea;
- Mingea trebuie urmărită tot timpul cu privirea, deci atenţie la
corectări, să obişnuim elevii să nu închidă ochii;
- Revenirea pe pământ se face pe ambele picioare printr-o flexie,
pentru amortizarea şocului.
Tehnica lovirii mingii cu capul din săritură executată din alergare

cu bătaie pe un singur picior
- Avantaje: săritura mai înaltă, forţa de lovire mai mare.
50
Fazele mişcării sunt următoarele: elanul ,ghemuirea, bătaia,
efortul în aer (lovitura cu capul), revenirea pe pământ.
Deci, de reţinut elanul cu paşi normali, flexarea genunchiului
piciorului de bătaie cu coborârea centrului de greutate, bătaia prin rulajul
călcâiului – pingea cu desprindere, iar când corpul a atins punctul maxim
al săriturii, se înclină spre spate iar la contact execută brusc o pendulare
dinapoi-înainte.
Braţele îşi continuă curba lor ca la săritura pe ambele picioare.
Amortizarea identică ca mai sus.
2.4.2.6.1. Metodica învățării lovirii mingii cu capul
Etape:
a) Executarea mişcării fără minge (accent pe descrierea făcută
anterior), prima parte executată lent, iar extensia cu stimularea lovirii,
energic.
b) În etapa a II-a cei doi timpi executaţi legat, dar fără minge.
c) Mingile agăţate de bară sau suport de mingi şi executarea
loviturii.
d) Doi parteneri cu o minge care este aruncată partenerului
pentru lovire, distanţa 3-5 m.
e) Jucătorii aşezaţi în cerc – cel din mijloc aruncă mingea pe rând
elevilor de pe marginea cercului.
f) Suveică cu capul – la capăt profesorul aruncă mingea la cei din
şir, care lovesc mingea şi trec în spatele lui.
g) Suveică cu capul între două şiruri aflate faţă in faţă, distanţa 2-
3m. (Dă şi du-te la coada şirului propriu sau celălalt).
Metodica învățării lovirii mingii cu capul din bătaie

pe ambele picioare
Etape:
a) Exersare fără minge;
b) Execuţia la minge atârnată (15 – 20 cm. deasupra capului);
c) Exersare în doi (unul aruncă mingea, celălalt execută
mişcarea);
d) Execuţie în triunghi (pentru execuţia cu răsucire).
51
Greșeli în lovirea mingii cu capul:
1. Nu loveşte mingea cu fruntea, ci cu creştetul sau cu faţa;
cauza este nerespectarea poziţiei fundamentale, ca şi faptul că nu priveşte
mingea, neapreciind bine distanţa.
2. Nu efectuează extensia din trunchi executând mişcarea numai
din gât sau ţine gâtul moale în momentul loviturii.
3. Loveşte mingea cu partea laterală a frunţii, deoarece nu se află
drept pe direcţia din care vine mingea.
La executarea lovirii mingii cu capul, lateral, tehnica este aceeaşi
numai că se produce o răsucire a trunchiului spre direcţia dorită (mingea e
lovită cu fruntea).
Pentru învăţare, mingile atârnate, cât şi exerciţiile în triunghi şi
pătrat, asigură învăţarea acestui procedeu.
Lovirea mingii cu capul din mişcare este mai dificilă. Jucătorul
neputându-şi pregăti metodic mişcările pregătitoare, concentrarea atenţiei
fiind distribuită între minge şi pregătirea execuţiei.
În metodica învăţării pe cupluri, un partener aruncă mingea cu
două mâini de jos, celălalt execută când mingea a ajuns în dreptul capului.
Exerciţiile sub formă de suveică (dă şi du-te) sau în triunghi pentru
lovirea cu fruntea lateral.
Greșeli în lovirea mingii cu capul din bătaie pe ambele picioare:
- Nu coincide momentul săriturii cu lovirea (execuţie contratimp)
elevul sare prea devreme sau prea târziu;
- O altă greşeală este că bătaia nu se efectuează pe verticală,
frânarea neefectuându-se corect; în acest caz, jucătorul comite fault dacă
este în condiţii de adversitate.
Greșeli în lovirea mingii cu capul din săritură executată din
alergare, cu bătaie pe un singur picior:
a) Nu se loveşte cu fruntea, ci cu creştetul; se va aşeza o minge la
înălţimea bărbiei repetând execuţia.
b) Jucătorul nu se foloseşte de forţa corporală executând mişcarea
numai din gât. În cazul începătorilor, greşeala va putea fi corectată prin
aruncarea unor mingi cu traiectoria scurtă.
c) Nefolosirea forţei corporale se poate datora şi flexării
insuficiente a articulaţiilor. Această deficienţă poate fi corectată prin
repetarea mişcărilor fără minge.
d) Contrar voinţei noastre, mingea lovită cu capul nu se îndreaptă
în jos, ci atingând fruntea, sare în sus.
- Cauza – jucătorii nu se ridică deasupra mingii, iar planul frunţii
e îndreptat în sus;
52
- Greşeala poate fi îndreptată dacă elevilor li se vor arunca mingi
cu traiectorie mai joasă.
e) O greşeală frecventă este „intrarea sub traiectoria mingii”
cauzată de săritura care nu se efectuează pe verticală, iar elanul
necorespunzător. Corectarea se face prin sărituri cu elan 2 – 3 paşi şi prin
corectarea poziţiei.
Deşi mai rare în procesul de învăţare, putem întâlni şi alte greşeli:
- executarea loviturii cu capul de pe loc cu fandare laterală;
- mişcarea de lovire cu capul nu este continuă, e fragmentată;
- lovirea cu capul în direcţie laterală nu este executată cu fruntea
plină, ci cu partea ei laterală.
Remedierea acestor greşeli se face prin lucru individual.
1. Pase în cerc. Jucătorii formează un cerc cu diametrul 8 – 10 m.

La mijloc, un jucător mai îndemânatic care trimite mingea cu capul la
elevii de pe marginea cercului care le retransmit în centru.
- Poate fi organizat şi sub formă de concurs (să nu cadă mingea,
cine efectuează un număr mai mare de pase contra – timp).
2. Lovirea mingii cu capul în timpul alergării în cerc.
- se pasează cu centrul, dar din alergare.
3. Pasarea mingii în cerc cu schimb de locuri.
- diametrul careului 7 – 8 m. şi se joacă un dă şi du-te unde ai
pasat cu capul.
4. Joc cu capul în zig-zag (6 elevi pe două linii faţă în faţă, în zig-
zag pasează) putând fi organizat şi sub formă de întrecere pe echipe.
5. Joc cu capul în coloană – 2 coloane faţă în faţă şi se execută dă
şi du-te de pe loc sau din alergare, dacă distanţa este mai mare.
6. Acelaşi exerciţiu se poate efectua şi în trei coloane.
7. Joc cu capul în coloană şi în alergare la capătul şirului propriu;
se trece în partea opusă coloanei un elev sau profesorul.
8. Joc cu capul în cerc cu schimbul de locuri cu jucătorul din
centru. Cel din centru pasează şi efectuează dă şi du-te; cel care a primit
transmite mingea în centru unde apare următorul din cerc, ş.a.m.d..
9. Din alergare pase în trei cu schimb de locuri (mingea pleacă din
centru, iar jucătorul trece prin spatele celui căruia a pasat).
10. Pase în trei (scurtă, lungă cu capul, prin jucătorul din mijloc). –
aşezare coloană.
53
11. Un jucător aruncă mingea, iar celălalt loveşte cu fruntea, din faţă
un adversar semi-activ.
12. Lovitura cu capul la poartă din minge aruncată de partener.
13. Mingea va cade pe grupe de 2-3-4 jucători (concurs).
14. Joc volé cu capul peste plasă ( se poate permite şi cu piciorul).
2.4.2.7. Tehnica mișcărilor înșelătoare (fentele)
- Fentele reprezintă mişcările întreprinse de un jucător pentru a

induce în eroare adversarul.
Scopul exprimat mai sus de a păcăli adversarul trebuie valorificat
numai atunci când o cere jocul şi cu eficienţă, pentru că altfel devine ca
un bumerang.
- Factorii psihici şi fizici care condiţionează mişcările unui bun
dribleur sunt:
1. Imaginaţia bogată şi variată.
2. Rapiditatea reacţiei, a gândirii (jucători cu segmente mai
mici).
3. Rapiditatea dependentă de viteza de contracţie a muşchilor.
4. Îndemânarea.
5. Simţul ritmului.
Tehnica mişcărilor înşelătoare cu capul fără minge
- Pot fi executate cu corpul, trunchiul, braţele, capul, privirea

când dorim să depăşim un adversar şi când dorim să nu demarăm înapoi
pentru a scăpa de marcajul strict;
- Reacţia adversarului la viteza de reacţie, execuţie şi gândire a
executantului nu poate fi la acelaşi nivel, fiind condiţionată de timp.
Voi da câteva exemple de fente cu corpul pe posturi:
a) Portarul (face aceste fente la lovitura de pedeapsă, la ieşirile
la blocaj).
b) Fundaşii – prin mişcări false de depărtare sau apropiere de
adversar pentru a-l determina pe atacant să depărteze mingea sau pentru
a-i anticipa mişcarea următoare.
c) Atacanţii – desprinderi bruşte de lângă adversar pentru a
primi mingea sau pentru a contribui la demarcările simultane.
Tehnica mişcărilor înşelătoare cu mingea
54
Nu voi preciza în material care sunt deoarece, jucătorii în baza
calităţilor psiho-fizice, cât şi datorită bagajului lor de cunoştinţe tehnico-
tactice, devin foarte creativi.
2.4.2.7.1. Metodica învățării mișcărilor înșelătoare
Metodica învăţării fentelor cu capul fără minge
- Jocurile, ştafetele pentru viteza de reacţie reprezintă mijloace

prin care jucătorii îşi selectează şi formează aceste deprinderi:
a) din coloană, alergare cu ocolirea unui obiect (ştafetă pe
coloane, concurs);
b) alergare şerpuită cu ocolirea unor obstacole aşezate 3 – 4 m.
unul de celălalt;
c) într-un pătrat elevii aleargă printre ei fără a se atinge, în
viteză maximă;
d) careu 10 x 10 m. cu jucătorii la extremităţi; unul dintre elevi
încearcă prin fente să depăşească colegul pentru a ajunge la linia de fund
adversă;
e) careu 20 x 10 m. marcat la jumătate cu o linie; unul din elevi
la o margine, celălalt la ½ distanţei; plecat în viteză de la margine elevul
încearcă să-şi depăşească colegul, ajungând la colţul din dreapta al
pătratului mic sau pe diagonală la cel din stânga;
f) Prinselea în jurul unui jalon;
g) La un zid un jucător cu mingea la picior la 5 - 7 m. de zid;
celălalt la zid încearcă să-l atingă cu mingea pe cel fără minge.
h) Bare în joc, prinselea în cerc;
i) Doi elevi având distanţa între ei de 1 metru, aleargă în
acelaşi sens; cel din spate încearcă să imite mişcările celui din faţă.
Numărul mijloacelor este foarte mare, rămânând ca studenţii să-şi
aleagă din materialele bibliografice pe acelea considerate cele mai
atractive, adecvate vârstei şi eficiente.
Metodica învăţării fentelor cu mingea
De mare importanţă mi se pare metodica de învăţare, cu etapele

succesive, ale diferitelor fente cu mingea.
1. Conducerea simplă a mingii în linie şerpuită.
55
2. Conducerea simplă printre jaloane aşezate în linie dreaptă cu
interiorul, exteriorul (distanţa între jaloane redusă până la 1,5 – 2 m. şi
mărită viteza).
3. Executarea mişcării înşelătoare în faţa unui adversar nemişcat
(oglindă).
4. Executarea mişcării înşelătoare în timp ce adversarul aleargă
înainte încet, iar pe urmă, când în timpul alergării încearcă să ne jeneze.
5. Exersarea pe perechi, liberă a fentei cu adversar semi-activ,
activ, apoi în condiţii de joc legat, de tras la poartă, etc.
Un alt mod de a depăşi adversarul este cel folosit prin îmbinarea
fentelor ce corpul, cu cele cu mingea.
1. Stând pe loc, cu picioarele într-o fandare uşoară, executăm o
dublă aplecare a trunchiului, apoi continuăm alergarea în direcţia primei
mişcări.
2. Executarea aceluiaşi exerciţiu în fata unui jalon, apoi cu
adversar (pasiv, semi-activ, activ).
3. Acelaşi exerciţiu, dar adversarul se apropie încet, apoi în
viteză mai mare spre jucătorul cu mingea.
4. Executarea mişcării din alergare uşoară spre un obstacol, apoi
adversar pasiv, semi-activ.
5. Executarea fentei pe grupe de jucători, apoi în condiţii
apropiate de joc.
2.4.2.8. Tehnica deposedării de minge
Definiţie – Luarea mingii adversarului, aflată în posesia sa sau

dacă lovim cu piciorul sau capul mingea dirijată spre adversar.
Deposedarea este un element tehnic; la întrebările „când şi cum ? ”
răspunde tactica.
Pentru efectuarea unei deposedări participă pe lângă calităţile
tehnicii şi o serie de factori psiho-fizici de care trebuie să ţinem cont atât
în procesul selecţiei, cât şi al instruirii.
1. Orientarea rapidă şi decizia rapidă.
2. Atenţia jucătorului (concentrare + atenţia distributivă) să
urmărească mingea, nu mişcările adversarului.
3. Curajul reprezintă o superioritate psihică faţă de adversar.
4. Forţa corporală.
5. Îndemânarea (executarea procedeului, evitarea leziunilor
căderii).
Clasificarea procedeelor de deposedare: din faţă; spate; lateral.
56
Tehnica deposedării de minge din față
Deposedarea din faţă – denumită şi acroşaj; este foarte dificilă

deoarece este cu faţa, iar apărătorul cu spatele.
- Apărătorul trebuie să sesizeze exact momentul când jucătorul
în posesie a depărtat puţin mingea de picior, trebuind să dispună de viteză
de reacţie şi gândire, decizie oportună.
Tehnica deposedării de minge prin alunecare
- Greu de exersat la nivelul şcolii generale, deoarece la marea

majoritate terenurile sunt din bitum şi zgură, fiind greu accesibil copiilor
de a le efectua. Aceasta este una şi din cauzele pentru care fotbaliştii
români sunt inferiori la recuperarea prin alunecare, deoarece nu lucrează
de mici şi nu-şi formează deprinderea şi curajul de a scoate mingea prin
alunecare;
- Se execută din spatele adversarului sau din lateral;
- Actualmente ele se execută cu scopul de a rămâne în posesia
mingii şi numai cu caracter distructiv.
- Ca tehnică de reţinut că se execută cu piciorul depărtat de
adversar, iar cel de sprijin parcurge prin flexare gamba, coapsa, trunchiul
pe partea externă, plus braţul;
- Privirea aţintită pe minge.
2.4.2.8.1. Metodica învățării deposedării de minge
Metodica învăţării deposedării de minge din față
1. Doi jucători faţă în faţă, la distanţă mică, mingea între ei; la

semnal lovesc simultan cu latul mingea.
2. Acelaşi exerciţiu, dar unul dintre jucători trebuie să împingă
într-o parte mingea împreună cu piciorul celuilalt jucător.
3. A şi B se apropie în alergare uşoară unul de celălalt, B
încercând să-l deposedeze.
4. Acelaşi exerciţiu în viteză de joc.
Metodica învăţării deposedării de minge prin alunecare
57
a) Din fandare înainte, elevul se lasă pe piciorul din faţă lateral
(gambă, coapsă, trunchi).
b) Acelaşi exerciţiu din mers sau alergare uşoară.
c) Acelaşi exerciţiu executat cu o minge aflată în faţa jucătorului.
d) Alunecarea de pe loc în faţa adversarului.
e) Acelaşi exerciţiu, numai că jucătorul încearcă deposedarea din
alergare la un jucător static.
f) Ambii jucători în alergare uşoară; deposedarea se efectuează în
momentul în care adversarul împinge mingea puţin în faţă.
g) Exersare liberă 1 x 1.
Greșeli frecvente în deposedarea de minge din față
- Deposedarea este greşită dacă greutatea nu este lăsată pe

piciorul de sprijin;
- Greşeşte jucătorul care nu încordează piciorul de deposedare;
- Eficacitatea deposedării scade dacă jucătorul nu-şi foloseşte
forţa corporală.
Greșeli frecvente în deposedarea de minge prin alunecare
1. Jucătorul care execută deposedarea nu se rostogoleşte,

rămânând cu trunchiul drept, el fiind expus la accidentări.
2. La executarea deposedării din spate atenţie pentru a nu face
fault, deoarece se acordă avertisment.
În situaţia în care se execută din faţă, deposedarea se efectuează cu
atac lateral.
2.4.2.9. Tehnica aruncării de la margine
- Când mingea a ieşit cu întreaga circumferinţă dincolo de una

din liniile laterale, ea va fi repusă din locul prin care a ieşit, cu mâna.
- Minimalizată ea poate duce la efecte grave într-un joc,
exemplu: o aruncare greşită, reexecutată de adversar poate duce la
marcarea unui gol; dacă-i dăm nuanţă tactică, o schemă la autori sau
blocarea adversarului, sunt momente fixe de joc care trebuie speculate la
maxim.
58
- Un jucător care aruncă mingea la distanţă mare este o mare
realizare, actul putând fi considerat corect.
- Cuprinderea mingii cu ambele mâini (degetele desfăcute pe
minge, degetele mari apropiate).
- Uşoară fandare, mâinile peste cap, extensie în trunchi cu
aruncarea mingii.
- Mâinile îşi continuă curba şi după aruncarea propriu-zisă.
Aruncarea cu elan respectă aceeaşi tehnică, numai că se execută
din mişcare; atenţie îndreptată asupra fixării tălpilor pe sol în momentul
aruncării, pentru a fi regulamentară.
2.4.2.9.1. Metodica învățării aruncării de la margine
a) Ţinerea corectă a mingii care trebuie luată de jos.

b) Executarea aruncării numai din braţe cu extensie pe spate şi
aruncarea mingii.
c) Executarea întregii mişcări de pe loc fără minge, cu minge.
d) Executarea întregii mişcări din mişcare fără minge, cu minge.
e) Executarea mişcării complete de pe loc şi cu elan.
a) Jucătorul se foloseşte mai mult de un braţ decât de celălalt.

b) Mingea trebuie aruncată de deasupra capului.
c) În timpul aruncării, un jucător îşi ridică un picior sau ambele –
chiar şi pentru o clipă – de pe sol.
d) În timpul aruncării trece cu un picior sau ambele peste linia de
tuşă.
Sub aspectul greşelii tehnice vom urmări:
a) Jucătorul sprijină mâinile lateral de minge.
b) Jucătorul ţine degetele apropiate.
c) Aruncare cu articulaţia mâinii încordate.
d) Fandare cu picioarele prea depărtate.
e) Greutatea corpului nu este dusă înainte în timpul aruncării.
f) Trecerea trunchiului din poziţia aplecat pe spate, în poziţie
aplecat înainte nu se face cu energie.
g) Nearmonie între mişcarea braţelor, a picioarelor şi a
trunchiului.
2.4.2.10.Tehnica jocului portarului

59
Cum bine sublinia un antrenor de mare valoare la nivelul copiilor
şi juniorilor, Gorgorin Nicolae, „portarul reprezintă ceva aparte faţă de
ceilalţi jucători”, instruirea lui având mijloace specifice, fiind ultimul
apărător, putând decide soarta unui joc.
Datorită numărului mare de copii, activitatea lui este uneori
neglijată, în special tehnica specificată, selecţia făcându-se pe calităţi
fizice şi psihice; tehnica însă formată defectuos, va crea probleme pentru
viitor.
Sistematizând mijloacele tehnice ale portarului, observăm:
* Mijloace tehnice: - apărare;
- atac.
1. Mijloace tehnice de apărare fără minge:
- poziţia de bază;
- plasamentul.
2. Mijloace tehnice de apărare cu minge:
- prinderea mingii;
- boxarea;
- plonjonul;
- respingerea;
- ieşirea din poartă.
3. Mijloace tehnice de atac:
- aruncarea cu mâna;
- degajarea cu piciorul.
1. Poziţia fundamentală
- uşor flexat din genunchi, trunchiul uşor aplecat înainte, braţele
flexate din cot, privirea orientată asupra mingii, picioare uşor depărtate pe
toata talpa.
2. Plasamentul
- în funcţie de poziţia mingii prin deplasări cu paşi adăugaţi,
mărunţi, fără a se ridica mult de pe sol.
Mijloace tehnice ale portarului
Tehnica prinderii mingii
- Interpunerea ambelor palme pentru a reduce forţa cu care vine,

formăm un căuş cu degetele mari, apropiate şi celelalte degete răsfirate pe
minge.
60
- De asemenea, interpunerea unei părţi a corpului pe direcţia
loviturii ne dă mai multă siguranţă.
Tehnica prinderii mingii stând pe un genunchi
Greutatea corpului este trecută aproape în întregime asupra

piciorului de sprijin, puternic flexat în genunchi.
Axa longitudinală a labei piciorului de sprijin este aproape
perpendiculară pe direcţia din care vine mingea.
Vârful ghetei este îndreptat lateral. Piciorul celălalt este puţin
răsucit în afară din şold, iar genunchiul este coborât aproape până la
pământ, în apropierea piciorului de sprijin.
Genunchiul flexat nu trebuie să ajungă până la pământ.
Trunchiul aplecat înainte, palmele culeg mingea, privirea pe
minge.
Tehnica prinderii mingilor semi-înalte
Se foloseşte la mingile mai joase de înălţimea capului şi mai înalte

decât înălţimea genunchiului.
Picioarele uşor depărtate, greutatea pe piciorul din faţă, genunchii
uşor flexaţi, trunchiul puţin aplecat înainte, braţele îndoite din coate sunt
întinse înainte cu palmele îndreptate în jos.
Mingea venind întâlneşte toracele, dar înainte de contact
antebraţele şi palmele se ridică brusc din coate (paralele şi strâng mingea
la corp).
În momentul lovirii mingii de torace, greutatea corpului este
trecută pe piciorul din spate pentru amortizare.
La mingile mai înalte se execută din săritură, iar cu unul din
genunchi strâns la piept blocăm şi mai bine mingea.
Mingea mai poate fi prinsă şi prin aceeaşi tehnică ca la handbal, cu
întâmpinarea mingii cu braţele şu aducerea ei la piept.
Tehnica prinderii mingilor înalte
Se face la fel cu prinderea mingilor semi-înalte.
Tehnica boxării mingii
61
Mingea grea, udă, aglomerările pachet din faţa porţii dau prilejul
portarului pentru mărirea siguranţei să boxeze mingea.
Se execută de obicei combinată cu o săritură pe un singur picior.
Boxarea se compune din următoarele mişcări:
1. Elanul determinat de mai mulţi factori externi este variabil.
2. Ghemuirea – flexarea care pregăteşte săritura.
3. Săritura – extensie prin desprinderea de pe sol.
4. Zborul – pumnii se alătură unul de celălalt, braţele flexate. Se
extind în momentul maxim al înălţării. Lovim mingea cu suprafaţa plană
a falangelor.
5. Aterizarea – amortizare cu fandare oblică.
Tehnica plonjonului
Mecanismul mişcării cuprinde următoarele componente:

a) poziţia de pregătire;
b) împingerea de sol;
c) zborul;
d) prinderea sau respingerea;
e) aterizarea;
f) ridicarea în picioare.
a) Poziţia de pregătire identică cu poziţia de bază, poate fandarea
laterală mai accentuată. Când mingea e mai departe, portarul foloseşte
paşi adăugaţi sau încrucişaţi.
b) Împingerea în sol pe piciorul din direcţia plonjonului, celălalt
fiind îndoit din genunchi; laba piciorului orientată pe direcţia plonjonului.
c) Zborul depinde de înălţimea mingii şi puterea împingerii; în
zbor ambele picioare sunt flexate din genunchi, corpul având partea
laterală îndreptată spre sol; privirea pe minge, braţele uşor îndoite din
coate se îndreaptă spre minge.
La prinderea mingii vom avea grijă să interpunem între minge şi
poartă un obstacol care să-i blocheze drumul.
La aterizare tragem piciorul mai apropiat de pământ sub noi,
îndoim ambele coate, căzând pa partea laterală a trunchiului, după care
tragem mingea sub noi.
Tehnica apărării din plonjon a mingilor rostogolite
- La plonjon, contactul cu solul se ia de către marginea externă a

labei, gamba, coapsa, şoldul, partea laterală a toracelui şi în cele din urmă
de braţele întinse paralel oblic înainte.
62
- Mingea ia contact cu palma de jos, cea de deasupra oprind
mingea.
La ieşirile la blocaj - deosebiri: braţul şi piciorul de sus puţin
ridicate pentru a încerca blocarea mingii.
Respingerea mingii – cu palmele, degetele, pumnul în situaţii în
extremis. Greşeală este şi în situaţia în care după respingere nu se revine
la poziţia iniţială sau este respinsă mingea în faţă exact de adversar.
Tehnica aruncării mingii cu mâna
Scop tactic, precizie, forţa pentru lansare de contra-atacuri.

Procedeele sunt diverse, aşa că nu voi intra în amănunt (sus, jos, oblic,
lateral, etc).
Tehnica aruncării mingii cu piciorul (degajarea)
- Din drop, din aer: - din faţă;

- lateral.
Totul e că un portar care degajează bine cu piciorul şi cu mâna, are
cu siguranţă şi celelalte deprinderi formate.
2.4.2.10.1. Metodica învățării jocului portarului
Metodica învăţării prinderii mingii
a) Executarea mişcării fără minge.

b) Executarea mişcării cu o minge venită uşor pe jos.
c) Apoi cu minge venită mai puternic şi în final cu şut pe jos.
d) Executarea mişcării după o alergare uşoară spre minge.
Metodica învăţării prinderii mingilor înalte
Etape:
a) Ţinem mingea între mâini şi imităm prin flexii şi extensii ale
braţelor amortizarea mingii.
b) Ţinem mingea la înălţimea capului, cuprinzând cu ambele
mâini treimea ei aflată înspre noi. Din această poziţie lăsăm mingea să
scape în unghiul format de antebraţe şi torace.
63
c) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. în dreptul pieptului este prinsă
din poziţia stând pe loc.
d) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. la înălţimea capului trebuie
prinsă din poziţia stând pe loc şi apoi trasă la piept.
e) Urmează prinderea şi tragerea la piept a mingilor aruncate la
înălţimea mâinilor întinse la maximum în sus,
f) Prinderea şi tragerea la piept din săritură şi apoi dirijate cu
piciorul în poziţii şi înălţimi diferite.
Metodica învăţării prinderii mingilor semi-înalte
Metodica de învăţare parcurge aceleaşi etape:

a) poziţia fundamentală repetată fără minge;
b) prinderea mingii aruncate de aproape de partener;
c) prinderea mingii din alergare;
d) aruncare de mingi laterale pentru executarea fandării şi tehnicii
corecte;
e) lucru la zid;
f) pas la poartă cu verificarea poziţiei
Metodica boxării mingii
a) În primul rând din poziţie statică, repetată mişcarea braţelor,

minge aruncată de partener.
b) Apoi combinăm mişcarea braţelor cu săritura, executate fără
minge de pe loc, mişcare.
c) Minge atârnată – executarea boxării (înălţime variabilă, apoi
mingea mişcată).
d) Portarul în poartă şi profesorul aruncă mingi înalte dreapta –
stânga; el va trebui prin deplasări laterale să execute boxarea.
e) Acelaşi exerciţiu, dar cu adversar în faţă.
Metodica învăţării plonjonului
a) Jucătorul se aşează în genunchi cu ambele picioare, având

mingea în mână. Pornind de la această poziţie el se va rostogoli, atingând
pământul succesiv cu coapsa, şoldul, partea laterală a trunchiului,
întinzând între timp braţele.
64
b) Din ghemuit executarea plonjonului, fără tragerea mingii la
piept, apoi cu mingea trasă al piept.
c) Din ghemuit plonjon spre o minge situată lateral, tragerea ei la
piept şi ridicarea.
d) Executarea plonjonului după 1 – 2 paşi lateral.
e) Apărarea prin plonjon a mingilor venite din faţă spre un punct
la 2 – 3 m. de portar, lateral.
f) Prinderea mingii aşezată pe sol la 2 – 3 m. prin plonjon din
săritură (zborul să fie scurt de tot). La aterizare atenţie la amortizarea
căderii cu ajutorul cotului şi a piciorului mai apropiat de sol.
g) Plonjon pe minge ricoşată din sol izolat şi apoi pe cadrul porţii.
h) Acelaşi exemplu, dar să nu cadă mingea aruncată de el spre
una din bare.
i) Exersarea liberă a plonjonului, cu prinderea mingilor trase la
înălţimi diferite. Exerciţiile se vor executa pe nisip, iarbă uscată şi apoi pe
gazon, bineînţeles în ambele direcţii.
Greșeli frecvente în prinderea mingii
Cea mai gravă este că poziţia antebraţelor nu este paralelă, ci cu

coatele mai depărtate; în această situaţie, mingea trece uşor lovindu-se de
piept şi ricoşează.
Greșeli frecvente în prinderea mingilor semi-înalte
1. Antebraţele ridicate cu întârziere, mingea sare din torace.

2. Scoaterea toracelui spre minge duce spre acelaşi verdict.
3. Coatele depărtate duc de asemenea la ricoşarea mingii din piept.
Greșeli frecvente în prinderea mingilor înalte
a) Prinderea mingilor lateral şi nu din faţă;

b) Prinderea mingilor cu articulaţiile mâinilor încordate.
Greșeli frecvente în boxarea mingii
65
a) Lipsa de coordonare dintre executarea săriturii, mişcarea
braţelor şi lovirea mingii (executată separat).
b) Coatele trebuie întinse în momentul loviturii printr-o mişcare
bruscă – greşită execuţia cu braţele întinse prea devreme.
c) Întinderea coatelor după lovirea mingii. Lucru care va duce la
scurtarea distanţei de boxare.
d) Executarea săriturii mai mult în lungime decât în înălţime.
e) Lipsa de precizie a mingilor boxate se datorează nealăturării
pumnilor de către portari.
Greșeli frecvente în executarea plonjonului
a) Contactul cu pământul se ia cu partea anterioară;

b) Plonjonul executat oblic înainte;
c) Mingea este acoperită cu ambele palme în partea ei superioară
sau înapoia ei – greşeală mare de prindere.
d) Amortizarea la cădere nu se face corespunzător, corpul izbind
puternic de sol, fiind predispus la leziuni.
Trebuie să menţionez că aceste elemente şi procedee tehnice nu pot

fi predate izolat. În această carte am încercat să vă ofer date tehnice legate
de tehnica execuţiei, metodica de învăţare.
Având la dispoziţie acest material, ne vine foarte uşor să realizăm
legăturile între ele.
Exemple: - preluare – pas cu procedeul indicat;
- preluare – conducere – pas;
- preluare – conducere – tras la poartă.
Deci, în cadrul orelor din anul I de studiu ca şi în orele pe care le
veţi efectua în cadrul şcolilor, având un bogat bagaj de cunoştinţe, veţi
putea înţelege fotbalul din punctul de vedere al profesorului şi nu al
simplului executant.
Spunem că după predarea lovirii mingii cu latul şi a preluării în
orele următoare, le vom lega pe primele două de tema următoare
încercând să ne apropiem cât mai mult de cerinţele tactice ale jocului,
folosind fragmente de joc care unite ne dau ansamblul sportului rege.
Nu am amintit nimic de tactica într-un joc al campionatului între
clase, despre sarcini de joc, etc. Voi reaminti ceea ce spuneam mai
devreme în material; copiii la vârsta şcolii generale nu trebuie specializaţi
pe posturi şi nici nu prea reţin „reţetele tactice”, aşa că o pregătire solidă
66
din punct de vedere tehnic legată cu elemente tactice simple de joc, dar cu
o selecţie în baza criteriilor anunţate, pot asigura eficienţă.
Deci, ce trebuie să-i învăţăm pe copii ?
1. Dă şi du-te.
2. Ai pierdut mingea, încearcă să fii primul care o recuperezi.
3. Dacă ai cui pasa, preferă pasa driblingului.
4. Ne demarcăm pe spaţii libere.
5. Acţiunile individuale îmbinate cu cele colective.
În concluzie, tehnica reprezintă ansamblul de deprinderi motrice,

specifice ca formă şi conţinut (cunoscute sub denumirea de procedee
tehnice), care se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare şi
ale biomecanicii, folosite în scopul practicării jocului cu randament
maxim.
Aceste procedee cuprind atât manevrarea mingii, cât şi deplasările
făcute de jucători în vederea acestor manevre.
Tehnica include: elemente tehnice; procedee tehnice.
Elementul tehnic reprezintă forma generală motrice, cu şi fără
minge, specifică jocului de fotbal, cum ar fi: intrarea în posesia mingii;
păstrarea mingii; transmiterea mingii; alergările; schimbările de direcţie;
săriturile; căderile, etc.
Procedeele tehnice reprezintă modalităţile concrete de realizare a
elementelor tehnice, cum ar fi de exemplu: preluarea mingii rostogolite cu
partea interioară a labei piciorului, deposedarea de minge prin atac din
faţă, lovirea mingii cu interiorul labei piciorului, etc.
Arsenalul de deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, ce
sunt cunoscute sub denumirea de procedee tehnice, se execută cu
contribuţia centrilor nervoşi superiori.
În schemele următoare prezentăm „Tehnica jocului de fotbal”
(schema A) şi „Procedeele tehnice specifice acestui joc” (schema B).
67
Schema A
TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
Intrarea în 1. Preluarea
posesia mingii 2. Deposedarea
Păstrarea mingii 3. Protejarea

4. Conducerea
Elemente tehnice
5. Mişcările
cu mingea
înşelătoare
6. Lovirea mingii
Transmiterea cu piciorul
mingii 7. Lovirea mingii
cu capul
8. Aruncarea mingii
de la margine
Elemente tehnice fără minge 1. Alergările (variante)

2. Schimbările de direcţie
3. Căderile
4. Ridicările de la sol
5. Opririle
6. Rostogolirile
Elemente
2. Deplasările tehnice
în poartă şi înale
teren
portarului
3. Prinderea mingii
4. Boxarea mingii
5. Devierea mingii
6. Blocarea mingii
7. Repunerea mingii în joc cu mâna
8. Repunerea mingii în joc cu piciorul
Schema B
PROCEDEELE TEHNICE ALE
JOCULUI DE FOTBAL
68
1. Rostogolite cu partea interioară a labei
1. Preluarea mingii piciorului
4. Conducerea mingii 2. Rostogolite cu partea exterioară a labei
piciorului
3. Cu partea interioară a labei piciorului
prin amortizare
4. Cu şiretul plin, cu amortizare
5. Cu coapsa prin amortizare
6. Cu pieptul prin amortizare
7. Cu capul prin amortizare 5. Mişcările înşelătoare
8. Cu talpa prin amortizare
9. Cu ambele gambe cu ricoşare
2. Deposedarea de 1. Prin atac din faţă

minge 2. Prin atac din spate fără şi prin alunecare
3. Prin atac din lateral fără şi prin alunecare
1. Cu trunchiul din poziţie statică şi din deplasare

2. Cu piciorul din poziţie statică şi din deplasare
3. Protejarea mingii 1. De pe loc
3. Cu capul (cu privirea)
2. Din mişcare (în timpul conducerii)
1. Cu interiorul labei piciorului

2. Cu exteriorul labei piciorului
3. Cu şiretul plin
69
1. Cu interiorul labei piciorului (latul)
2. Cu şiretul plin (ristul)
3. Cu şiretul exterior
4. Cu şiretul interior
5. Cu exteriorul labei piciorului
6. Cu vârful labei piciorului
7. Cu călcâiul
8. Prin deviere cu şiretul exterior sau
6. Lovirea mingii exteriorul labei piciorului
cu piciorul 9. Prin deviere cu şiretul interior sau
interiorul labei piciorului
10. Cu genunchiul
11. Aruncarea mingii cu piciorul
12. Lovirea mingii din drop demi volé
13. Lovirea mingii din volé
14. Lovirea mingii prin foarfecă
7. Lovirea mingii 1. De pe loc, cu piciorul înainte

cu capul 2. De pe loc, cu piciorul pe aceeaşi linie
3. Spre lateral
4. Spre înapoi
5. Din săritură, cu bătaie pe un picior
6. Din săritură, cu bătaie pe ambele
picioare
7. Din alergare
8. Din plonjon (de pe loc sau alergare)
8. Aruncarea mingii de la margine 1. De pe loc

2. Cu elan
Tehnica portarului şi jocul acestuia se analizează după criterii

precum:
- poziţia fundamentală – înaltă, medie, joasă;
- deplasările în teren – în poartă, în suprafaţa ei, în careul de 16
m. şi în afara jocului;
- prinderea mingii – de pe loc, fără şi cu plonjon, din deplasare
sau fără;
- blocarea mingii;
- boxarea mingii – perpendicular pe poartă, paralel cu poarta;
- devierea mingii;
- repunerea mingii în joc cu mâna şi cu piciorul.
Schema C
70
1. Înaltă
2. Medie
3. Joasă
1. Porniri – opriri
2. Cu pas 2. Deplasările în teren
adăugat
3. Cu pas încrucişat
4. Alergări înainte-înapoi
5. Schimbarea de direcţie din
alergare
6. Întoarceri
7. Sărituri pe 1 – 2 picioare cu şi
fără elan
8. Căderi – ridicări (plonjon)
3. Prinderea mingii
1. Venită din faţă, pe jos, fără plonjon
2. Venită pe jos, din lateral, fără plonjon
3. Venită la înălţimea genunchiului, fără
plonjon
4. Venită la înălţimea abdomenului, fără
plonjon
5. Venită la înălţimea pieptului, fără plonjon
6. Venită cu traiectorie înaltă, fără plonjon
7. Venită pe jos, din lateral, cu plonjon
8. Venită cu traiectorie înaltă, cu plonjon
4. Blocarea mingii
1. La picior
2. Din drop - aer
5. Boxarea mingii
1. De pe 6.
locBoxarea mingii
2. Din săritură – cu o mână
3. Din plonjon – cu ambele
1. De pe loc, din săritură cu elan – cu o

Cu omână sauprin
mână, două
lansare pe jos
Profesorul Ion V. Ionescu împarte
Cu o2.mână,
Din săritură din plonjon
prin aruncare pe – cu o mână tehnica jocului de fotbal în
sau două
deasupra umărului tehnica de bază şi tehnica de joc.
Cu o mână, prin lansare laterală Tehnica de bază cuprinde:
Cu o mână, prin rotirea braţului
Cu piciorul de pe sol, de pe loc, 71
din rostogolire
Cu piciorul, din demi volé (drop)
7. Repunerea mingii
în joc Cu piciorul, din volé (din mână)
- lovirea mingii;
- preluarea;
- lovirea mingii cu capul;
- conducerea mingii;
- fentele sau mişcările înşelătoare;
- deposedările;
- aruncarea mingii de la margine;
- elementele tehnice ale portarului.
Tehnica de joc include:
- tehnica de colaborare;
- tehnica de adversitate.
În cadrul tehnicii de colaborare sunt incluse:
1. Lovirea mingii cu piciorul;
2. Lovirea mingii cu capul;
3. Oprirea – preluarea;
4. Conducerea;
5. Aruncarea mingii de la margine.
Tehnica de adversitate include:
- tehnica de adversitate ofensivă – fentele;
- tehnici de adversitate defensivă:
- deposedările;
- elementele tehnice ale portarului.
Conform profesorului Dan Apolzan, tehnica se împarte în:

- elemente de tehnică fără minge:
1. poziţiile fundamentale;
2. deplasările;
3. opririle şi schimbările de direcţie;
4. mişcările înşelătoare – fentele de corp.
- elemente de tehnică cu mingea:
1. lovirea mingii cu piciorul;
2. lovirea mingii cu capul;
3. intrarea în posesia mingii;
4. conducerea mingii;
5. derutarea adversarului;
6. deposedarea adversarului;
7. aruncarea mingii de la margine;
8. elemente tehnice ale portarului.
Caracteristici ale tehnicii în fotbal:
- accesibilă – la toate vârstele;
72
- evolutivă – comparativ cu începuturile şi alte perioade de
timp;
- începe timpuriu;
- trebuie să prezinte corectitudine în deprinderi, în însuşiri;
- precisă, suplă şi subtilă;
- dificilă în deprinderi din cauza manevrării cu piciorul şi a
folosirii ambelor picioare;
- poate fi automatizată;
- spectaculoasă;
- utilă şi cu mare aplicabilitate – nu se face de dragul
execuţiilor;
- camuflarea execuţiilor pentru adversar şi nu pentru colegi;
- varietate în alegeri în funcţie de situaţiile de joc;
- viteză în execuţie (nu este vorba de viteză maximă, ci de
promptitudine în execuţie, fără mişcări în plus);
- stilul – reprezintă etapa superioară de execuţie şi
presupune o creaţie personală în execuţii, întâlnindu-se la
jucătorii mari. El este dat de particularităţile fizice şi
psihice ale fiecăruia.
- Simţul mingii – apare la niveluri superioare şi presupune o
percepţie specializată şi complexă în manevrarea cu
uşurinţă, în orice situaţie (atac sau apărare) a jocului.
Diferenţa însuşirii tehnice a fotbalului faţă de alte jocuri sportive

(rugby, baschet, handbal, volei) este evidentă, la fotbal fiind nevoie de ani
mulţi de lucru şi antrenamente multiple până la instalarea automatizării.
Metodica pregătirii tehnice

Cele mai importante aspecte ale pregătirii tehnice sunt:
- însuşirea corectă a actului motrice specific fiecărui element şi
procedeu tehnic (mai ales la copii şi juniori);
- lărgirea fondului motrice prin însuşirea a cât mai multe
procedee tehnice şi executarea lor sub formă de structuri tehnico-tactice
(cu cât jucătorul este mai tehnic, cu atât îşi alege mai uşor structurile
tehnico-tactice);
- execuţii tehnice în condiţii variate;
73
- perfecţionarea exerciţiilor tehnico-tactice în condiţii de
adversitate.
Distingem patru momente importante în procesul de învăţare, şi
anume:
a) Faza de informare şi învăţare – explicaţii şi demonstraţii
corecte efectuate de către antrenor sau instructor;
b) Faza de coordonare brută, unde se formează mecanismul de
bază al mişcării, cu efort mare intelectual şi fizic, mişcări în plus şi ritm
greoi, lipsă de precizie, etc.;
c) Faza de coordonare fină, mişcarea se şlefuieşte, nu mai apar
mişcări în plus, creşte siguranţa şi precizia, mişcarea se face cu economie
de efort;
d) Faza de consolidare, de perfecţionare, de valorificare în
condiţii variate, în condiţii de adversitate şi a altor factori perturbatori
(teren ud, soare, căldură, etc.).
Ca metode, avem:
- metoda globală – în totalitatea actului motrice (11-14 ani);
- metoda analitică – se desface în detalii şi se execută corect;
- metoda intensivă – o învăţare fără întreruperi, dar cu atenţie
mare la oboseală.
Foarte importante pentru însuşirea tehnicii sunt, aşa cum am mai
amintit:
- reprezentarea mentală, observaţia şi informaţia verbală,
explicaţia simplă şi la obiect;
- demonstraţia şi observaţia, secvenţele de film sau video,
kinogramele şi permanent corectările în timpul execuţiilor.
Câteva recomandări pentru învăţarea şi însuşirea tehnicii:
- învăţarea tehnicii se face fără pauze mari;
- execuţiile se fac la început în ritm lent, urmând să ajungă la
ritmul jocului;
- totdeauna instruirea tehnică se face pe un fond de organism
odihnit, cu repetări, adaptat la particularităţile vârstei şi pregătirii
jucătorilor;
- densitatea antrenamentelor poate fi adaptată la colectivul pe
care-l avem de instruit;
- ritmul, aşa cum arătam, este lent, vioi sau foarte vioi, până
ajunge la ritmul jocului;
- verificarea se face prin aprecieri sau note, dar şi prin norme şi
probe de control:
Norma de control = baremul
Proba de control = exerciţiul în sine.
74
- importanţa muncii de întreţinere a bagajului tehnic existent la
jucătorii de vârf, precum şi munca de înnoire, restructurare sau de creaţie;
- alternanţa exerciţiilor grele cu cele uşoare. Orice şedinţă de
instruire tehnică cuprinde:
- exerciţii individuale;
- exerciţii cu 2 – 3 jucători;
- exerciţii în grupe de joc pe posturi şi compartimente, legat
de sarcinile de joc;
- jocuri 2 x 2, 3 x 3, 4 x 2; 6 x 2;
- jocuri şcoală la o poartă sau bilateral în condiţii de joc.
75
3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL
3.1. Definiție
În prima parte a lucrării aţi putut intra în posesia unor date absolut
necesare, privind învăţarea tehnicii jocului de fotbal în şcoala generală.
Acest capitol, în strânsă legătură cu partea I a lucrării, face trecerea spre
joc, dând nuanţă tactică elementelor şi procedeelor tehnice. Mai concret
spus, când şi unde se folosesc elementele tehnice în timpul jocului.
Voi prezenta o sistematizare a tacticii principalelor procedee de
lovire cu piciorul.
Lovirea mingii cu latul se foloseşte pentru:
- pase scurte;
- finalizarea din apropierea porţii;
- degajări.
Lovirea mingii cu şiretul plin se foloseşte la:
- pase;
- degajări;
- schimbările direcţiei de joc;
- lansări;
- tras la poartă;
- deschideri.
Lovirea mingii cu şiretul interior pentru:
- tras la poartă;
- degajări;
- lansări;
- deschideri;
- lovituri fixe;
- un doi-uri (devieri).
Lovirea mingii cu şiretul exterior serveşte la :
- tras la poartă;
- pase surprinzătoare;
- devieri, un doi-uri.
Tactica lovirii mingii cu latul
- Şcoala engleză de fotbal pune mare accent pe această pasă, care

dă mare siguranţă în cadrul jocului.
- Am exemplificat la tehnica lovirii mingii cu latul, metodic,
câteva mijloace de învăţare şi perfecţionare.
76
- Mulţi profesori încearcă să complice instruirea prin folosirea
unor exerciţii greoaie, puţin adaptabile în dorinţa de a apare cu ceva nou.
- Nu trebuie să uităm că şi la echipa naţională de fotbal, handbal,
baschet (suveica cu preluare – pas în variante) are eficienţă mare. De
aceea, numărul mare de mijloace şi folosirea lor adecvată în cadrul
procesului de instruire adoptat particularităţilor şi nivelului de instruire,
fac să crească randamentul.
- Deci, variante de suveică, încrucişările 2 – 3 jucători, pase în doi
din mişcare, jocuri în careuri 3 x 2, 4 x 2 pe spaţii limitate, asigură prin
numărul de repetări formarea siguranţei pe acest procedeu de lovire.
- În metodica învăţării, la avansaţi creştem viteza de execuţie,
combinăm preluarea cu dribling şi pas sub forma unor acţiuni de joc care
duc la progresul elevilor.
- Exersarea trasului la poartă – finalizare – din apropierea porţii
cu latul, loviturile de la 11 m. sau 7 m. pentru cei mai mici sunt alte
exemple.
Tactica lovirii mingii cu şiretul plin
- Şiretul plin se foloseşte în cadrul paselor pe distanţe diferite, însă

cu lovire din lateral, nu din faţă ca şi în cazul trasului la poartă.
- Centrările şutate (trasor), schimbările direcţiei de joc la care
mingea trebuie să ajungă cu o viteză mai mare la coechiper, presupun
acest procedeu de lovire.
- Exerciţiile se combină în condiţii izolate şi apropiate de joc.
- În exerciţiile pe cupluri, triunghi, în care distanţa este variabilă,
lovirea cu ristul plin poate fi combinată cu preluare, conducere, lovire sau
tras la poartă.
- Într-o fază mai avansată apare adversarul semi-activ pentru a
condiţiona preluarea şi pasa cu un anumit picior şi transmiterea mingii în
funcţie de mişcarea coechipierului şi a adversarului.
- Exerciţiile vor urmări scurtarea treptată a mişcărilor în plus
(preluare, timp de gândire, tehnică superioară).
- La elevii V – VIII vom ţine cont atât de însuşirea procedeului, cât
şi de particularităţile morfologice (forţă de lovire) în comparaţie cu cei de
liceu.
- Pe lângă folosirea combinată a diferitelor procedee tehnice în
cadrul unui exerciţiu, va trebui să aplicăm temele învăţate cu aplicare în
cadrul jocurilor.
77
Exemplu: gol marcat după a pasă lungă cu şiretul plin sau gol, cu
şiretul plin de la semi-distanţă sau gol din centrare cu ristul plin se
punctează dublu, pentru a stimula elevii în aplicarea prin intermediul
jocului a temelor.
Nu aş dori să intru în amănunte, dar diversitatea de mijloace este
imensă, totul este ca ele să fie folosite în baza principiilor de la uşor la
greu, de la simplu la complex, aceasta presupunând cunoştinţe metodice
aprofundate.
Tactica lovirii mingii cu șiretul interior
- Este unul din procedeele des folosite în joc, prin ele reuşindu-se
şuturi la poartă care ocolesc adversarii, pase peste adversari
surprinzătoare la distanţe diferite, centrări care scot adversarii din joc;
- Suprafaţa mare de lovire dă o siguranţă mai mare jucătorului,
execuţia cu interiorul făcând-o accesibilă;
- Antrenarea acestui procedeu se face cum am amintit şi mai
înainte, numai pentru procedeul respectiv sau cu nuanţă tactică dacă îl
legăm de alte procedee în condiţii apropiate de joc. Exemple: preluare,
pas cu interiorul la partener, tras la poartă cu ristul interior (mingi razante,
volé, drop).
- Centrare cu interiorul, precedată de un – doi cu partener,
conducere şi finalizare partenerul direct cu interiorul sau precedată de
preluare (exerciţiul lucrat şi în condiţii de adversar semi-activ).
- Se poate lucra în 2, 3, 4 jucători, cu cât complexitatea creşte
înseamnă că bagajul de cunoştinţe este mai bine stăpânit.
Tactica lovirii mingii cu șiretul exterior
- Pasele cu exteriorul sunt marcate, ele reprezentând apanajul

jucătorilor cu o tehnică superioară;
- Ele se rezolvă cu o economie de mişcări şi creează surpriză
adversarilor.
- Jucătorii folosesc trasul la poartă cu ristul exterior în mod
frecvent, deoarece suprafaţa de lovire e mare iar mingea poate lua
traiectorii neaşteptate (folia - seca - brazilienii) dacă mingea este lovită
corect.
- Am prezentat o serie de mijloace în prima parte, acum doar că
amintesc fuziunea în acţiuni de joc a acestui procedeu, cu alte procedee
care dau înlănţuirea firească de care are nevoie jucătorul.
78
- Exerciţiul în careu 20 x 20 m., 4 x 2 cu două atingeri care prin
complexitatea lui obligă jucătorul şi la execuţii din deviere cu exteriorul
legate de preluare, fentă cu corpul, demarcaj, execuţie cu latul cu
interiorul, acţiuni ca un-doi, un-doi pentru al treilea, pas oblic, dă şi du-te,
etc.
Deci, în înlănţuirea de procedee apar şi două elemente ale temei
noastre (lovirea cu ristul exterior). Exemplu: un-doi, pas la margine cu
exteriorul, centrare şi finalizare din careu cu exteriorul, exerciţiu executat
fără adversar, adversar semi-activ sau activ.
- Exersarea trasului la poartă cu ristul exterior din unghiuri
diferite, precedat de preluare, conducere, un – doi fără şi cu adversar sau
pe grupe de jucători.
Caracterul tactic al principalelor procedee de lovire a mingii cu capul
Lovirea mingii cu fruntea se foloseşte pentru:

- tras la poartă (săritură sau plonjon);
- duel aerian;
- pasele înalte şi laterale;
- degajări.
Trecând la aspectul tactic, munca ne va fi uşurată prin mijloace şi
indicaţii metodice dacă elevii deţin o tehnică corectă care să le poată
permite execuţia. Conform opiniilor lui Gabriel Manolache, în cazul
trasului la poartă trebuie să ţinem cont de nişte indicaţii metodice:
1. Jucătorul să se afle pe cadrul porţii.
2. În cele mai frecvente cazuri mingea trimisă de unde vine.
3. Aprecierea corectă a momentului săriturii.
4. Execuţia din mişcare.
În cadrul duelului aerian:

1. Săritura efectuată pe verticală (legat de tehnică) pentru a nu
comite fault, iar săritura sa fie înaltă.
2. La execuţia din lateral (prin plan sau aprecierea corectă a
distanţei de unde vine mingea).
În cazul degajărilor trebuie ţinut cont de faptul că cea mai sigură
degajare este de unde vine mingea, traiectoria trebuind să fie înaltă, iar în
anumite situaţii tactice există şi soluţii pe care le alege sportivul.
Voi specifica şi câteva exerciţii de perfecţionare;
1. 4 – 5 jucători din unghiuri diferite trimit mingi în careu, de
unde sunt respinse cu capul (fără şi apoi cu adversar semi-activ, activ).
79
2. Joc pe ½ de teren între cele două echipe care încearcă prin
lovituri cu capul să depăşească linia celeilalte – câştigă echipa care a
ajuns prima la limita terenului advers.
3. Minge aruncată între doi jucători, care ajunge primul
degajează.
4. Joc 7 x 7, teren redus, ½ teren de handbal, 7 x 7 pase cu capul,
gol cu capul; când mingea cade e repusă cu mâna, dar jucată numai cu
capul.
5. Cornere scurte, iar în careu 4 x 4, 5 x 5, (atacanţi contra
apărători).
6. Exerciţii de finalizare cu capul, cu centrări din unghiuri
diferite (fără şi cu adversar semi-activ).
Caracterul tactic al preluării mingii
Preluarea cu latul sau exteriorul se foloseşte în următoarele situaţii:

1. Intrarea în posesia mingii.
2. Schimbării direcţiei de acţionare cu minge.
3. Depăşirea adversarului când preluarea se combină cu fente,
driblinguri, etc.
4. Construirii atacului şi contra-atacului.
5. Element intermediar al combinaţiilor.
Preluarea cu pieptul se foloseşte în cazurile:

1. Reducerii pe sol a mingilor cu traiectorie semi-înaltă în
vederea continuării acţiunilor.
2. Schimbării direcţiei de acţiune.
3. Depăşirii direcţiei de acţiune.
Asupra preluării cu capul, respectiv coapsa, nu voi insista,
menţionându-le mai sus pe cele mai importante.
Am menţionat la preluarea mingii mijloace cu caracter tactic, iar în
continuare voi puncta doar câteva variante.
La suveicile folosite se introduce:
- preluare cu un picior, pas cu celălalt;
- se combină preluarea cu conducerea, fentă, combinaţie sau pasă
+tras la poartă (variantele şi le aleg profesorii, în condiţii izolate şi
apropiate dejoc);
- de asemenea, jocuri 4 x 2 cu două atingeri în care preluarea are
un rol important, în general jocuri cu un număr redus de jucători în care se
80
limitează numărul de atingeri - dă preluării un pronunţat caracter tactic,
fiind condiţionată de poziţia adversarilor şi coechipierilor.
Tactica conducerii mingii
Se foloseşte în cazul:
1. depăşirii adversarilor;
2. atragerii adversarilor pentru a permite o nouă grupare a
coechipierilor.
3. iniţierii unui atac sau contraatac.
4. încercării de deposedare a adversarilor.
Ca aspecte metodice:
- piciorul cu care conduce mingea să fie cel mai depărtat de
adversar;
- conducerea mingii este cuplată în condiţii apropiate de joc sau
de joc cu fente, dribling, pas, tras la poartă;
- ea se poate face pe spaţiu liber, dar şi cu fixare sau eliminare
de adversar;
- exerciţiile prezentate la conducerea mingii pot fi combinate
pentru a ne apropia de condiţiile jocului individual, formând grupe de
jucători.
Exemplu: fără adversar;
- ştafete cu conducerea mingii în viteză maximă;
- conducere printre 2 – 3 jaloane, un-doi cu antrenorul, tras la
poartă;
- conducere de minge, partenerul încercând deposedare;
- conducere, dribling 1 x 1 (spaţiu limitat 10 x 10, 20 x 10 m.
sau în condiţii apropiate de joc, într-o porţiune de teren), terminată cu
finalizare.
Tactica fentelor
Fentele se folosesc în cazurile:

- depăşirii adversarilor;
- creării superiorităţii numerice, demarcaj;
- mascării acţiunilor reale ce urmează a fi întreprinse;
- surprinderea adversarilor;
- evitării luptei directe cu adversarul.
Fentele cu mingea sau cu corpul sunt de o maximă importanţă în
fotbalul viitorului, deoarece în timpul unui joc adversarii nu pot fi depăşiţi
81
numai printr-un joc de pase, ci trebuie eliminaţi 1 x 1; de asemenea,
fentele pot fixa adversarii sau în cazul demarcării.
Marcajul strict al adversarilor obligă jucătorii care vor să intre în
posesia mingii să se demarce, încercând prin mişcări înşelătoare să se
îndepărteze de adversar.
Mijloacele prezentate în prima parte ce se referă la fente pot fi
completate cu exerciţii în condiţii apropiate de joc 2 x 1, 3 x 2, 1 x 1,
jocuri cu temă în care jucătorii sunt obligaţi să fenteze înainte de pas.
Adversarii pot fi pasivi, semi-activ sau activi.
Aşadar, tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi

colective organizate, coordonate unitar şi raţional, atât în apărare cât şi în
atac, în limitele regulamentului de joc şi ale corectitudinii, în vederea
obţinerii victoriei, valorificând calităţile jucătorilor proprii, precum şi
lipsurile adversarului, cu alte cuvinte, succesiunea şi dinamica în acţiunile
jucătorilor impuse de jocul în sine (totalitatea fazelor şi variantelor de
aşezări în teren, cu ajutorul cărora acţionează fiecare jucător sau echipă,
atât în atac, cât şi în apărare).
a) Tactica se prezintă ca un ansamblu de acţiuni individuale şi
colective (2 – 3 sau mai mulţi jucători).
b) Tactica se desfăşoară – ca loc de acţiune:
- în faţa propriei porţi;
- la mijlocul terenului;
- în faţa porţii adverse.
Echipa aflată în atac acţionează tactic prin:

- ieşirea cât mai organizată şi rapidă din faţa porţii proprii;
- la mijloc se încearcă organizarea atacului şi pregătirea fazei de
finalizare;
- în faţa porţii adverse se desfăşoară finalizarea şi acţiunile ce
preced această finalizare, în vederea obţinerii golului.
Echipa din apărare acţionează astfel:
- în faţa propriei porţi, cu marcaj strict şi atacuri decisive;
- la mijlocul terenului – supraveghere, intercepţie, tatonare şi
dirijarea atacului advers în zone mai puţin periculoase (laterale);
- în faţa porţii adverse se face pressing în vederea recuperării
mingii sau a incomodării apărătorilor adverşi.
c) Ca modalitate de exprimare avem tactica de joc:
- în atac – cu posesia mingii, organizarea acţiunilor ofensive şi
de finalizare;
82
- în apărare – tactica de împiedicare a adversarului să finalizeze
şi deposedarea acestuia de minge.
d) Ca aspect, avem:
- tactica generală ce cuprinde toate acţiunile de joc individuale
şi colective pentru atac şi apărare;
- tactica specială ce cuprinde maniera specifică de a acţiona şi
rezolva sarcinile de joc în momente şi condiţii mai deosebite (pe finaluri,
când conduce echipa proprie, sau adversarul, cu jucător eliminat la
început de joc sau repriză, etc.).
Conform prof. dr. Adrian Dragnea, tactica se fundamentează pe:
- capacitatea cognitivă (cât mai multe cunoştinţe);
- abilitatea tehnică;
- pregătirea fizică;
- capacitatea de a discerne şi a decide.
Tactica este condiţionată de:
- principiile tacticii;
- ideile tactice;
- normele tactice;
- regulamente ale acestuia.
Toate acestea au ca rezultat un comportament foarte bun în jocurile
amicale şi oficiale şi în final, câştigarea lor.
3.2. Cerințele tacticii
- Să fie accesibilă echipei;

- Să fie maleabilă – în sensul posibilelor schimbări adaptate
situaţiilor noi ce apar în joc;
- Să fie evolutivă – permiţând jucătorilor sau tehnicienilor să
aducă noutăţi şi idei noi.
Pregătirea teoretică legată de tactică îşi are rolul său deosebit în
vederea dezvoltării gândirii creatoare a jucătorilor, precum şi dotarea
acestora cu cunoştinţe şi abilităţi necesare exprimării tacticilor celor mai
adecvate, în vederea obţinerii victoriei.
Această pregătire teoretică poate să cuprindă următoarele aspecte
care stau la baza exprimării tactice:
- studiul literaturii de specialitate;
- observări de jocuri;
- înregistrări filmate;
- înregistrări ale unor acţiuni;
- dezbateri tematice;
83
- formarea capacităţii de gândire creatoare;
- educarea capacităţii de anticipare şi multe altele.
3.3. Sistematizarea tacticii
I. Tactica în atac – succesiunea necesară şi distinctă a acţiunilor

individuale şi colective întreprinse de atacanţi şi relaţiile dintre ei, de la
intrarea în posesia mingii până la finalizare sau deposedare.
A. Principiile generale ale tacticii:
- trecerea rapidă din apărare în atac şi din atac în apărare;
- concentrarea asupra tuturor acţiunilor de joc pe durata
acestuia;
- efectuarea acţiunilor la momentul potrivit şi fără greşeli;
- dezvoltarea simţului anticipativ în atac şi apărare;
- crearea superiorităţii numerice (atac, apărare);
- colaborarea în cadrul echipei (sprijin reciproc) şi
determinarea adversarului să greşească.
B. Principiile speciale pentru atac:
- păstrarea mingii în posesia echipei, ca preocupare generală
în vederea finalizării sau a altor scopuri tactice;
- principiul jocului în adâncime;
- principiul câştigării de spaţii în terenul advers (penetrării);
- principiul mobilităţii, al schimbării ritmului şi părţilor de
joc;
- principiul improvizaţiei sau schimbării atunci când
adversarul a descoperit intenţiile atacanţilor;
- principiul lărgirii frontului de atac (desfacerea apărării
adversarului).
C. Principii speciale pentru apărare:
- principiul asigurării contra jocului în adâncime al
adversarului şi îndepărtării acestuia;
- principiul întârzierii atacului advers;
- principiul echilibrului numărului de jucători în apărare faţă
de numărul de atacanţi;
- principiul orientării apărării pe zonele şi direcţiile de atac
ale adversarului;
- principiul controlului retragerii – folosirea tatonării.
84
II. Tactica colectivă pentru atac reprezintă folosirea principiilor
de atac şi a regulilor după care acţionează echipa, atunci când toţi
jucătorii colaborează între ei, acţionând împotriva apărării adverse.
III. Tactica colectivă în apărare reprezintă folosirea principiilor
şi a regulilor de colaborare dintre doi sau mai mulţi apărători, având ca
scop întârzierea, oprirea sau destrămarea acţiunilor de atac ale
adversarului prin deposedarea acestora de minge şi înlăturarea pericolului
de a primi gol.
Fazele atacului:
a) Faza I - intrarea în posesia mingii şi trecerea din apărare
în atac (zonele 1 şi 2 ale terenului);
b) Faza a II-a - pregătirea şi desfăşurarea atacului (zonele 2
şi 3 ale terenului);
c) Faza a III-a - finalizarea atacului (zona 4 a terenului).
Fazele apărării:
a) Faza I - pierderea mingii şi lupta pentru recuperarea ei
(pressing);
b) Faza a II-a - replierea rapidă, organizarea apărării şi lupta
pentru recuperare (pressing şi apărare combinate);
c) Faza a III-a - organizarea apărării imediate, lupta pentru
recuperarea mingii şi apărarea porţii.
Măsuri de apărare la: aruncarea de la margine, cornere, lovituri
libere, lovituri de la 11 m, minge ricoşată de la portar sau din barele porţii.
3.4. Formele atacului
A. Contra-atacul;
B. Atacul rapid;
C. Atacul poziţional;
D. Atacul cu circulaţie de minge şi jucători.
Vom puncta pe scurt ce reprezintă şi cum are loc fiecare din aceste
forme de atac:
A. Contra-atacul, aşa după cum se autodefineşte, este acţiunea ce

se desfăşoară instantaneu, cu o mare precizie şi în mare viteză, declanşată
de echipa aflată în apărare, din momentul în care a intrat în posesia mingii
în timpul unui atac al adversarului, surprins în poziţii avansate şi cu forţe
reduse în apărare.
85
De obicei, contra-atacul poate şi trebuie să fie declanşat de
jucătorul care intră în posesia mingii, indiferent de postul sau poziţia pe
care acesta o are în momentul respectiv, evident putând fi declanşat şi, sau
mai ales, de portarul propriu.
Orice contra-atac are ca faze:
- iniţierea;
- desfăşurarea;
- finalizarea.
Cerinţele de bază în realizarea unui contra-atac sunt:
- gândirea tactică superioară (alegerea celui mai bun
moment de declanşare);
- promptitudinea şi precizia pasei adresată celui mai bine
plasat dintre vârfuri;
- o pregătire fizică şi morală foarte bine pusă la punct ale
jucătorilor ce desfăşoară contra-atacul, cu o forţă de
pătrundere capabilă să treacă rapid la finalizarea necesară.
B. Atacul rapid se desfăşoară în timp scurt spre poarta adversă,

având ca bază verticalizarea jocului printr-un număr minim de pase
(lansări în adâncime ale atacanţilor) şi alegerea drumului cel mai simplu
şi direct spre finalizare.
El poate fi simplu, declanşat din 2 – 3 pase precise şi desfăşurat în
mare viteză, prin demarcări reuşite ale jucătorilor ce primesc mingea şi o
transmit sau a celui ce finalizează.
Mai poate fi atac rapid prin acţiuni combinative realizate în viteză,
cu demarcări precise şi eficiente, fără conduceri sau întârzieri inutile, ce
ar duce la anularea avantajului numeric sau al atacului propriu-zis.
C. Atacul poziţional
Când nu avem posibilitatea să desfăşurăm contra-atac sau atac
rapid, recurgem la alegerea atacului poziţional, la care participă mai mulţi
jucători. În funcţie de aşezarea adversarului în apărare, căutăm să alegem
cel mai eficient drum, cea mai vulnerabilă parte sau culoar al
adversarului, în vederea pătrunderii, sau pasei ce urmează să o efectuăm,
funcţie de poziţia vârfurilor proprii, sau a jucătorilor noştri ce participă la
atac, în vederea finalizării acestuia.
Cred că este necesar să specificăm că, în toate formele de atac
(contra-atac, atac rapid şi atac poziţional), o importanţă covârşitoare o au
precizia şi viteza paselor, precum şi demarcările jucătorilor proprii
(eficienţa acestora, modul cum se debarasează de adversar).
86
O precizare utilă ar fi aceea că dirijarea atacurilor proprii va ţine
cont de valorificarea calităţilor jucătorilor echipei ce atacă, precum şi de
slăbiciunile apărătorilor, fie cunoscute mai demult, fie depistate în jocul
respectiv de către antrenor dar, îndeosebi de către jucători.
D. Atacul cu circulaţie de minge şi jucători

Pe lângă cerinţele subliniate la celelalte forme de atac, în plus aici
se urmăreşte desfacerea sistemului de apărare al adversarului şi scoaterea
acestuia din dispozitiv sau depăşirea lui prin pase precise, pe poziţii
viitoare cu încercări de ruperi de ritm şi pătrunderi surprinzătoare ale
jucătorilor în terenul advers.
3.5. Formele apărării
A. Apărarea om la om;
B. Apărarea combinată;
C. Apărarea în zonă.
Fiecare din aceste forme prezintă avantaje dar şi dezavantaje,

echipele folosind în funcţie de concepţia de joc şi de sistemul adoptat, una
din ele sau combinaţii, aşa cum vom arăta atunci când vom vorbi despre
sistemul de joc.
Sistematizarea mijloacelor tehnico-tactice
Mijloacele tehnico-tactice specifice atacului:
a) Individuale: - posesia mingii:

- driblingul;
- piruetele;
- fentele;
- şuturile.
b) Colective:- pasele - după distanţă;
- după direcţie;
- după traiectorie;
- după poziţia coechipierului.
- demarcajul;
- schimbul de locuri;
- un – doi –ul;
- centrările;
87
- preluările;
- devierile;
- degajările.
Mijloace tehnico-tactice specifice apărării:
a) Individuale: - marcajul, supraveghere pressing;

- tatonarea, hărţuiala;
- dublarea, acoperirea;
- intercepţia;
- deposedarea;
b) Colective: - dublajul;
- pasul înainte (la offside);
- pressingul.
Mijloace tehnico-tactice specifice fazelor fixe:
a) În atac: - lovitura de la 11 m.;

- loviturile libere;
- repunerea de la margine;
- cornerul;
- lovitura de începere.
b) În apărare: - zidul;
- lovitura de la 11 m.;
- cornerul;
- loviturile libere;
- lovitura de începere.
Mijloacele tehnico-tactice specifice portarului:
- dirijarea apărării;
- anihilarea contra-atacului;
- degajările cu mâna sau piciorul la jucători bine plasaţi (în
poziţii favorabile).
Metode de pregătire a tacticii
Formele teoretice – despre care am mai amintit.

Formele practice care cuprind:
88
a) Exerciţii complexe, izolate sau de joc cu jucătorii care vor
colabora;
b) Jocul la o poartă;
c) Jocul pe teren redus;
d) Jocul şcoală, condus de antrenor care opreşte şi explică cum
trebuie să acţioneze jucătorii;
e) Jocurile de verificare;
f) Jocurile oficiale.
Tactica, aşa cum am văzut, nu poate fi concepută decât în corelaţie
strânsă cu tehnica, pregătirea fizică şi ceilalţi factori ai antrenamentului,
între ea şi restul factorilor existând o interdependenţă evidentă.
Antrenorul, în procesul de instruire, va avea în vedere acest aspect.
De asemenea, în procesul învăţării, dobândirii şi perfecţionării
principiilor, mijloacelor şi tuturor noţiunilor tacticii, trebuie să avem în
vedere gradarea în funcţie de vârsta şi valoarea echipelor pe care le
pregătim.
3.6. Sistemul de joc
Sistemul de joc reprezintă forma generală de aşezare, de

organizare şi coordonare a acţiunilor pe timpul jocului a echipei în
totalitate, repartizarea judicioasă a jucătorilor în teren, a sarcinilor pe
zone, culoare, compartimente şi posturi, atât pentru atac, cât şi pentru
apărare.
Această aşezare şi organizare apare evident la începutul jocului, ea
nefiind rigidă, dinamica ulterioară a jocului şi cerinţele diferite ale
jucătorilor, generale şi speciale, făcând ca acest sistem să funcţioneze.
Echipa va acţiona ca un tot bine dirijat şi structurat, arătând că, în
procesul de instruire s-a acţionat bine, în vederea obţinerii victoriei.
Cerințe ale sistemului de joc
Sistemul de joc trebuie să fie evolutiv în funcţie de modificările

regulamentului sau de noutăţile care apar în pregătirea fizică, tehnică şi
tactică a jucătorilor. În acelaşi timp, el trebuie să fie elastic, având
posibilitatea de adaptare la acţiunile adversarului şi de trecere a echipei
proprii din apărare în atac şi invers.
89
Sistemul de joc al fiecărei echipe trebuie să fie echilibrat, abordând
cu aceeaşi intensitate şi seriozitate momentele de atac şi apărare, în
funcţie de propriile posibilităţi şi ale celorlalţi competitori.
Sistemul de joc cu 4 fundaşi
Primii care au folosit acest sistem 1 – 4 – 2 – 4 au fost brazilienii,
la Campionatul Mondial din 1958. La noi în ţară, a fost încercat la început
de către antrenorii Lupaş şi Drăguşin, Progresul Bucureşti, iar apoi de alţi
antrenori.
Caracteristici ale sistemului cu 4 fundaşi:

a) Forţa axului longitudinal ce-l reprezintă aşezarea:
- celor 2 fundaşi centrali;
- celor 2 (sau mai mulţi) mijlocaşi;
- celor 2 atacanţi centrali.
b) Existenţa celor trei linii de jucători:
- linia de fundaşi – cu sarcini specifice;
- linia de mijlocaşi – cu sarcinile lor;
- linia de atacanţi – cu sarcini de atac.
Nu vom intra în amănuntele sarcinilor jucătorilor în acest, el fiind
deja depăşit de actualele aşezări şi dinamica jucătorilor. Vrem numai să
subliniem că, la vremea lui, acest sistem a reprezentat un progres şi că
fiecare compartiment avea sarcini precise, bine precizate în cadrul
sistemului, atât în atac, cât şi în apărare, sarcini generale şi speciale.
Aspecte psihologie ale pregătirii tactice
Jucătorii participă la joc cu întreaga capacitate intelectuală, cu

întreaga lor gândire creatoare, în vederea rezolvării situaţiilor stabilite
dinainte sau apărute pe parcursul desfăşurării jocului, iar adversarii, la
rândul lor, au şi ei acelaşi scop de impunere a tacticii personale şi de
obţinere a victoriei.
Astfel, avem două tipuri de informaţii ce stau la baza exprimării
tactice a echipelor şi anume;
- informaţii stocate (memorate):
- cunoştinţe teoretice;
- reguli de joc;
- scheme (stabilite);
- priceperi şi deprinderi tehnico-tactice.
- informaţii de joc:
- cunoaşterea exprimării adversarului;
90
- informaţii despre arbitrii, teren, etc.;
- aprecierea corectă a situaţiilor ivite pe parcursul jocului,
atât la adversar, cât şi la echipa proprie.
Pe baza acestor informaţii, precum şi a tuturor proceselor psihice,
echipa în totalitate şi jucătorul, încearcă rezolvarea corectă a tuturor
situaţiilor tactice ivite în joc, fie, aşa cum arătam, stabilite iniţial în cadrul
pregătirii, sau impuse de adversar pe parcursul jocului.
Organizarea jocului pe teren redus
La şcoala generală baza o reprezintă jocurile cu număr redus de

jucători 7 x 7, competiţiile pe terenuri reduse cu număr redus de jucători
fiind folosite frecvent, cu eficienţă în ceea ce priveşte adaptarea la
posibilităţile copiilor.
- Despre aşezarea în teren, copiii trebuie să se bazeze pe câteva
principii, fără a-i specializa de mici şi a le face recomandări tactice
deosebite, deoarece ei sunt intuitivi şi nu se ştie ce vor juca dacă ajung
fotbalişti.
- Metodic, se recomandă folosirea exerciţiilor tehnice legate de o
nuanţă tactică (exemplu: distanţa dintre doi jucători în cadrul pasei în doi,
circulaţia jucătorilor în exerciţii de grup bazate pe „dă şi du-te”, schimbul
de locuri, exersarea exerciţiilor tehnico-tactice pe zone diferite ale
terenului).
Obişnuindu-i pe copii să cuprindă un câmp vizual cât mai larg,
însuşindu-şi o anumită nuanţă tactică a lovirii şi conducerii mingii,
cunoscând sistemul inter-relaţiilor cu ceilalţi coechipieri în diferite faze
de atac şi de apărare, copiii ajung să fie eliberaţi de „mirajul mingii”.
Ţinând cont de aptitudinile tânărului elev vom încerca să-i aşezăm
în teren, pentru a înţelege că terenul având trei zone (apărare, mijloc, atac)
şi în funcţie de situaţia de joc, el va trebui să rezolve faza în zona
respectivă.
Conform opiniilor lui Constantin Ploieșteanu, la baza aşezării
jucătorilor în teren, o importanţă deosebită o are:
1. Repartizarea jucătorilor pe anumite zone şi posturi să asigure
îndeplinirea siguranţei în faza de apărare şi eficienţă la acţiunile de atac.
2. Dispunerea jucătorilor pe linii se va face în adâncime - pe axa
longitudinală a terenului – deoarece aceasta este direcţia principală a
acţiunilor de joc.
91
3. Să se sigure relativ uşor dublajul şi sprijinirea coechipierilor
aflaţi în posesia mingii sau care întreprind diferite acţiuni de atac sau
apărare.
4. Stabilirea locului în echipă a fiecărui jucător să se facă după
calităţile fizice şi psihice corespunzătoare.
5. Demarcarea, element hotărâtor în iniţierea acţiunilor d atac
trebuie făcută rapid, viteza fiind cu atât mai mare, cu cât adversarul este
mai aproape de jucătorul care participă la acţiunea respectivă; căutarea
spaţiului liber în demarcaj, ca şi susţinerea jucătorului cu mingea rămân
elemente de bază ale atacului.
Exerciţii pentru învăţarea demarcării
1. Leapşa de perechi pe un culoar.

- culoar 6 – 8 lăţime, elevii pe perechi se deplasează în alergare
uşoară. La semnal, jucătorul din spate încearcă să-l atingă pe cel din faţă
(se efectuează reciproc sub formă de concurs).
2. Careu 15 x 15 m., 2 perechi în interiorul careului (atacant –
apărător) şi câte o minge aşezată pe laturile pătratului la 1 – 2m. în
interior, iar alţi 4 jucători pe laturile externe. Atacantul încearcă să ajungă
la una din mingi, iar apărătorul să-l deposedeze, astfel că după două
reuşite rolurile se schimbă, apoi şi jucătorii din centru cu cei de pe
margine.
3. Conservarea posesiei mingii. Joc 4 x 4 la 8 x 8 marcaj om/om,
fiecare echipă pasează cu antrenorul; echipa care efectuează cele mai
multe pase a câştigat. Acelaşi exerciţiu efectuat între două echipe (cine
efectuează mai multe pase).
Jocul poate fi mai complex dacă condiţionăm numărul de atingeri
sau delimităm suprafaţa de lucru (dimensiuni mari, mici, îngust şi lung,
pătrat).
Exerciţii pentru învăţarea combinaţiilor simple
- Încrucişări şi învăluiri între 2 – 3 jucători – fără şi cu adversar

semi-activ;
- Un – doi, un –doi pentru al treilea;
- Joc 1 x 1, 2 x 2, 3 x 3, pentru cupluri, triunghi cu porţi mici în
care apar toate elementele jocului (reprizele scurte 5’ şi cu temă sunt de
actualitate);
92
- Jocuri cu număr impar de jucători (atac, apărare) pe teren
redus sau la o poartă;
- Se condiţionează ca temă (un–doi–uri, învăluirea), orice gol
marcat considerat dublu pentru a stimula însuşirea acestor combinaţii.
Contra-atacul – constă în surprinderea apărării adverse prin

acţiuni rapide. Este o armă eficientă care prinde nepregătită echipa
adversă.
Un exerciţiu foarte bun pentru atac – apărare +contra-atac este
următorul: 4 x 4 – 6 x 6 pe ½ teren normal, la o poartă atac normal; dacă
apărătorii interceptează, trebuie să ajungă cu mingea până la centru. Se
efectuează un număr de - 6 atacuri, după care rolurile se schimbă.
De remarcat că se punctează şi reuşita fundaşilor, întrecerea
rămânând marea atracţie a copiilor.
În ceea ce priveşte acţiunile pe zone laterale şi centrale în atac,
apar diferenţieri:
- zona centrală, de regulă bine acoperită, nu permite decât acţiuni
directe (un–doi, un–doi pentru al treilea, angajări printre apărători sau
şuturi de la distanţă);
- zonele laterale unde dublajul este mai greu de efectuat, permit
acţiuni 1 x 1 cu centrări sau crearea de superioritate 2 x 1.
93
4. STRUCTURI DE EXERCIȚII ÎN CONDIȚII DE ADVERSITATE
Această parte sper să reprezinte un ghid de mijloace ridicate la

rang de metodă privind pregătirea fotbaliştilor. Materialul selectat vine în
sprijinul studenţilor de la facultăţile de educaţie fizică, antrenorilor,
profesorilor care predau fotbalul, într-un moment în care mijloacele de
informare pur tehnice sunt destul de puţine.
Prin acest material practic de lucru, am încercat o analiză selectivă
a unor mijloace verificate de mine în activitatea de antrenor, cât şi în cea
de profesor.
Parcurgerea drumului de la 1 x 1 la 11 x 11 reprezintă de fapt o
sinteză a fotbalului, trecând prin feed-back-ul mijloc – metodă, de la
tehnic la tactic, ajungând să îmbine teoria cu practica în scopul de a ajuta
cadrele tehnice pentru completarea cunoştinţelor de specialitate.
Aceste mijloace le-am selectat având ca model necesitatea
adaptării lor la caracteristica fotbalului internaţional, având ca bază
ultimul Campionat Mondial de Fotbal, Africa de Sud, 2010.
Aceste caracteristici ar fi următoarele:
1. Fotbalul actual impune un angajament total pentru ambele faze
ale jocului atac şi apărare.
2. Dispariţia postului de bază, jucătorii acţionând în: linii,
aglomeraţii, om/om + zonă, pe grupe de jucători, rezolvând jocul în
funcţie de fază în baza unei organizări şi discipline, cărora li se
subordonează toţi jucătorii.
3. Alternarea jocului combinativ de pase pentru găsirea unei breşe
în dispozitivul apărării adverse, cu jocul de angajament total, pe poartă
sau cu contra-atacul.
4. Apariţia în atac sau apărare a omului în plus (liber care creează
superioritate).
5. Jocul cu 3 apărători, cu 4 în funcţie de sistemul adoptat.
6. Un spirit de angajament total nu numai în faza de apărare, ci şi
în atac, ceea ce a dat fotbalului internaţional o notă de bărbăţie (dusă până
la sacrificiu).
7. Marile performanţe ale echipelor de talie internaţională sunt
realizate printr-o „lecţie tactică perfectă”, printr-o strategie a jocului de
eficienţa maximă în atac şi apărare, având capacitatea de a schimba
registrul tactic adaptat la condiţiile specifice oferite de joc.
8. Marile performanţe nu mai pot fi realizate decât de echipe
tehnice („team work”), înalt calificate, care deţin un câmp informaţional
bine pus la punct.
94
9. Fotbalul actual a progresat şi va progresa prin accesarea de
către specialiştii acestei ramuri sportive a cuceririlor tehnicii moderne
(cibernetica, teoria informaţiei, apariţia programării cu ajutorul
calculatoarelor, individualizarea alimentaţiei şi a susţinătoarelor de efort,
psihologie, sociologie, biochimie, etc.)
Deci, pentru a pregăti o echipă la standardele internaţionale,
jucătorii care o compun trebuie să deţină calităţile necesare îndeplinirii
cerinţelor antrenamentului.
Progresul extraordinar al fotbalului a făcut ca pregătirea sportivilor
să reprezinte un proces continuu, bine dirijat, la care îşi aduc contribuţia
echipe de specialişti, echipe interdisciplinare, fără de care nu putem vorbi
de câţiva termeni de actualitate:
- element de progres;
- calitate;
- evaluare.
Având în vedere că antrenamentul pregăteşte competiţia, dar într-
un permanent feed-back, rezultă că în antrenament trebuie să descoperim
caracteristicile competiţiei atât din punct de vedere cantitativ, cât şi
calitativ:
- eforturi prelungite, dar şi de intensitate crescută (într-un efort
mixt);
- viteză de execuţie;
- tehnica în condiţii de adversitate.
Pe de altă parte, organismul trebuie să se adapteze:
- eforturilor pe care le presupune jocul;
- obţinerea unor indici superiori faţă de cei iniţiali, ca urmare a
procesului de pregătire organizat;
- eforturile dozate progresiv pentru ca organismul să se adapteze
la cerinţele jocului.
Antrenamentul trebuie să îndeplinească 3 obiective:
- pregătirea organismului pentru efortul specific jocului de fotbal;
- creşterea indicilor pregătirii la un nivel superior pentru ca
sportivul să aibă un randament maxim;
- menţinerea formei sportive un timp cât mai îndelungat.
Antrenorul va trebui:
- să implementeze în jucător o motivaţie care să-i stimuleze
randamentul, motivaţie care trebuie să plece şi din interiorul jucătorului;
- să urmărească recuperarea, cât şi refacerea jucătorilor.
Din punct de vedere fiziologic, dacă facem o analiză, vom observa
că toate mişcările au la bază contracţiile musculare posibile datorită
fibrelor musculare care conduc, primesc un flux nervos.
95
Fiziologia efortului ne prezintă următoarea sistematizare în funcţie
de tipul de efort:
1. Sistemul aerob;
2. Sistemul anaerob: - alactacid;
- lactacid.
Ca nivele de efort putem menţiona:
1. Capacitatea aerobă: 12’ şi mai mult;
2. Puterea aerobă: 3 - 12’.
3. Capacitatea anaerobă lactacidă: 1- 3’;
4. Puterea anaerobă lactacidă: 20” - 1”;
5. Capacitatea anaerobă alactacidă: 10 - 30”;
6. Puterea anaerobă alactacidă sub 10”.
Pregătirea tactică a unei echipe se realizează conform unor
principii metodice ale antrenamentului sportiv. Exemplu: nu putem trece
la 11 x 11 dacă jucătorii nu reuşesc 1 x 1, aşa că vom începe cu un
program pentru construcţia jocului prin jocul 1 x 1.
Jocul 1 x 1 reprezintă un joc pregătitor care reuşeşte să realizeze
prima verigă, dar de maximă importanţa a jocului de fotbal, solicitând:
concentrare şi lupta de autodepăşire +depăşirea adversarului. Se joacă în
mai multe variante: exemplu – 1 x 1 pe un teren delimitat (10 x 10 m.
metoda antrenamentului în careuri).
Avantaje şi indicaţii metodice
- se controlează colectivul cu uşurinţă;

- realizarea individualizării problemelor jocului;
- înregistrarea perfectă a timpului sau numărului de repetări;
- folosirea raţională a spaţiului de antrenament;
- rotaţia grupelor de jucători se face cu uşurinţă.
Descriere
- jucătorii situaţi la marginile opuse ale careului;

- jucătorul cu mingea se deplasează spre celălalt, încercând să se
ducă pe linia de margine adversă;
- se poate lucra în funcţie de valoarea colectivului cu un număr
repetat de acţiuni 5 – 10, pentru fiecare;
- în caz de recuperare a mingii de către jucătorul în apărare, se reia
acţiunea sau apărătorul devine atacant.
Ce urmărim ?
96
Pentru jucătorul în atac
- driblingul, fente, mişcările înşelătoare cu sau fără minge;

- inteligenţa de a depăşi adversarul;
- concentrare şi putere de luptă;
- protejarea mingii (lateral sau cu spatele la adversar).
Pentru jucătorul în apărare
- tatonare (poziţia fundamentală) + acroşaj;

- viteza de reacţie;
- cum deposedează când adversarul este lateral, cum face
marcajul când adversarul este cu spatele la joc (strict, nu-i permite să se
întoarcă);
- urmărirea mingii, nu a fentei;
- intenţie de a deposeda, cu rămânere în posesie.
În fotbal jucătorii pot primi pas din lateral şi urmează 1 x 1 din
lateral cu rezolvarea sarcinilor sau primirea pasei cu spatele la joc şi
rezolvare, deci nu numai cu faţa la joc.
Exersarea celor trei modalităţi de primire
- 1 x 1 cu faţa;
- 1 x 1 din lateral;
- 1 x 1 cu spatele la joc;
sunt trei soluţii practice care lucrate metodic de la careul 10 x 10 în
condiţii pasive, semi-active, active, obişnuieşte jucătorul de la A la Z cu
situaţiile concrete ale jocului.
Alte precizări metodice
a) La 1 x 1 cu faţa la joc
Jucătorul în posesia mingii trebuie să caute spaţiu în care să

dribleze.
Atenție ! Una dintre greşelile care trebuie corectate este forţarea
driblingului direct în adversar, ea având două dezavantaje:
- posibilitate de blocare a acţiunii;
- îngustarea unghiurilor de joc care vor duce la alegerea unor
soluţii reduse pe spaţii mici;
97
- încetinirea ritmului acţiunii.
b) Când jucătorul primeşte 1 x 1 (careu 10 x 10 m.) din lateral:
- preluarea pe spaţiu liber;

- folosirea corpului la protejare (blocare cu braţele, piciorul de
lângă adversar, corpul);
- câştigarea spaţiului cu corpul, după care urmează preluarea;
- atenţie la contact pentru a obţine fault dacă nu sunt şanse reale
de a continua acţiunea.
c) Când jucătorul primeşte 1 x 1 cu spatele la joc:
- desprinderea de adversar (fentă corelată cu ieşirea în

întâmpinarea mingii sau simulare de ieşire şi demarcare pe spaţiul liber);
- simţul distanţei de contact cu adversarul;
- folosirea tuturor armelor de protejare (braţe, lăsarea greutăţii
corpului pe adversar);
- primirea mingii cu piciorul depărtat de adversar;
- folosirea armelor strategice (inteligenţă de joc corelată cu
tehnică x adversitate);
x – fault la contact;
x – câştigarea mingii prin out folosind distanţa faţă de
adversar;
1 x 1 – în careu 10 x 10 m. poate fi exemplificat

şi prin jocul de tenis cu piciorul
- lovire din drop, volé (ambidextrie);

- lovire cu capul;
- lovirea mingii cu toate părţile labei piciorului, coapsei, capul, în
condiţii de joc, deci spiritul de competiţie.
- Temă: se poate juca direct sau cu o preluare. Jocul obişnuieşte
jucătorii cu lovirea în condiţii de joc (cu piciorul sau cu capul) din diferite
poziţii. Pe lângă perfecţionarea tehnicii de lovire, un aspect important este
tactica pe care o abordează în timpul jocului, cât şi echilibrul emoţional.
1 x 1 – careu 10 x 10 m. menţinere şi control, menţinere fără a depăşi
cu mingea limita careului (concurs care stimulează)
Indicaţii metodice:
98
- jocul de gleznă se face sub formă de concurs cu: - puncte;
- pedepse, dacă mingea cade;
- liber, dar nu cade mingea;
- condiţionat –preluare cu laba piciorului, pas cu capul (control –
menţinere în variante);
1 x 1 – careu 10 x 10 m. cu încercarea depăşirii liniei de fund
- se joacă pe număr de acţiuni;

- se pot schimba perechile pentru dozare după 2 – 4 exerciţii;
- în faza de apărare, dacă interceptează jucătorul primeşte un
punct sau poate declanşa atac;
- acelaşi exerciţiu, dar jucătorul în atac este obligat să aşeze
mingea într-unul din colţuri; astfel, jucătorul în atac este obligat să
protejeze, să dribleze şi să se adapteze mişcărilor apărătorului obligat la
rândul său:
- să nu se elimine;
- să se apere cu paşi mici;
- să anticipeze;
- să acroşeze sau să deposedeze;
- să încerce să rămână în posesie.
1 x 1 careu 10 x 10 m. + 4 la extremităţi
- cei din mijloc au fiecare minge şi din conducere încearcă să-şi

atingă partenerul fără a îndepărta mingea de picior;
- jucătorul urmărit nu poate pasa la ceilalţi coechipieri decât prin
încrucişare, lăsând mingea;
- în joc toţi sportivii sunt în mişcare şi preocupaţi intrarea în
posesie prin încrucişare, orientare în spaţiu, spirit de întrecere, pentru a nu
alerga cu mingea după alt adversar;
- exerciţiul îmbunătăţeşte şi jocul fără minge, mişcarea în teren.
1 x 1 careu 10 x 10 m
- se pleacă dintr-un colţ şi fiecare jucător apără două laturi ale

pătratului;
- unul trimite mingea în toate situaţiile create de limita careului,
celălalt o retransmite direct;
- exerciţiul perfecţionează driblingul, protejarea, viteza de
execuţie şi de decizie, puterea de luptă;
99
- se poate juca pe număr de atacuri;
- dacă adversarul interceptează, devine atacant;
- se pot schimba perechile la 5 atacuri;
- se poate juca contra-cronometru: cine câştigă mai multe atacuri
1 minut;
- condiţionare specială: retransmite cu alunecare cu atac lateral
(atenţie la ambidextrie);
- acelaşi exerciţiu pentru jocul cu capul.
1. Pentru tehnica deposedării: - de pe loc;
- din deplasare
2. Pentru lovire plonjon sau plonjon + lovire săritură:
- pase în doi cu diferite procedee de lovire:
1. Joc de gleznă, poziţia corpului.
2. Ieşire în întâmpinare, lovire, retragere poziţia iniţială.
- un jucător aruncă mingea, celălalt loveşte din aer cu piciorul
(latul, lat interior).
Deci, am încercat să exemplificăm o parte dintre exerciţiile care se
pot lucra într-un careu de 10 x 10 m., în condiţiile în care colectivul fiind
numeros şi spaţiul redus se poate organiza mai bine un antrenament
eficient. De asemenea, am trecut de la lucrul pe perechi, la exerciţii în
condiţii de adversitate.
Nu voi mai insista în continuate pe amănuntele pe care le puteţi
observa la acest mijloc în careu 10 x 10, cu aplicabilitate pe zone diferite
de teren.
CAREU 20 X 10 m. 1 x 1
Caracteristici: lăţimea aceeaşi, dar careu dublu.
1. Dribling cu depăşirea adversarului şi oprirea mingii pe colţul

careului mic, dreapta sau cel de 20 m. stânga (se pot inversa colţurile).
Aspecte speciale:
* Jucătorul în atac:
- poate acţiona pe diagonală pentru depăşirea adversarului,
având două soluţii în spaţii diferite.
* Jucătorul în apărare:
- trebuie să apere cu inteligenţă ambele spaţii, luând decizii
rapide în regim tehnic.
- apare în viteză maximă de la margine.
2. Joc la două portiţe de 1 m.:
100
- suplimentar apare finalizarea;
- finalizarea combinată cu precizie în execuţie chiar de la
distanţă;
- înlănţuirea (fentă, dribling, protejare, finalizare) în condiţii de
adversitate ne oferă complexitatea exerciţiului.
3. Pase în 2 în careu 20 x 10 m.- peste limita careului de 10 m. în

care se află jucătorul;
- sau pe jos.
- cu preluare pas - preluare dreptul, pas dreptul;
- preluare stângul, pas dreptul;
- preluare dreptul, pas stângul
- cu pas direct;
- cu procedee diferite (rist interior, exterior).
Indicaţii metodice la preluare pas:
- preluare direct pe pas precedată de ieşire în întâmpinare;
- precizia pasei la limita careurilor;
- jucătorul transmite pasa cu capul sus după preluare pentru a
sesiza deplasarea coechipierului;
- numărul de repetări în funcţie de nivelul de pregătire şi
particularităţile colectivului;
- 1 x 1 cu portarul: conducere, dribling, finalizare.
1 x 1 careu 20 x 20 m. cu portari
- Zonă apropiată cu cea din teren normal;

- Driblingul în spaţiu, protejare, responsabilitate;
- Efortul specific apropiat de jocul oficial;
- Apare finalizarea foarte repede, dacă se poate din prima situaţie;
- Valorificat culoarul, fracţiunea de secundă pentru a trage la poartă
din poziţii diferite şi a marca.
- Presupune jocul atac –apărare;
- Atenţie la numărul de repetări, fiind solicitant;
- Pot fi folosite două perechi de jucători pentru a asigura dozarea
corespunzătoare.
1 x 1 cu minge aruncată de antrenor pe ½ teren

la o poartă de la centru
101
- Zone diferite de acţionare şi unghiuri de primire în condiţii de
adversitate;
- Perechi (F-M , F-A , M-A) pentru intrarea în posesie; variante:
dacă jucătorul în apărare intră în posesia mingii devine atacant;
- Stimularea acţiunii: cine marchează 5 puncte, cine reuşeşte să
tragă la poartă 2 puncte, cine ajunge la 16 m. 1 punct sau alte stimulări ori
pedepse;
- Altă variantă la exerciţiu: un jucător pleacă de la centru,
apărătorul de la 16 m., se joacă în continuare în condiţii apropiate de joc
(indicaţii metodice: se observă exact ca la careuri diferenţa de intrare în
posesie care se poate face şi cu minge din lateral);
- Număr de încercări dictat de particularităţile colectivului.
1 x 1 careu 40 x 40 m. (4 pătrate 10 x 10m.)
- 4 sportivi vor fi în roşu şi ceilalţi 4 vor fi în albastru;

- Jucătorul încearcă să paseze mingea unui coechipier din celelalte
trei pătrate aflaţi în luptă 1 x 1;
- Se poate juca semi-activ, dar şi activ;
- Un lucru important este corelarea momentului pasei cu cel al
desprinderii de adversar;
- Se joacă liber sau cu număr limitat de atingeri.
10 jucători într-un careu 20 x 20 m. fiecare cu minge
- Unul dintre jucători este desemnat să atingă pe unul dintre

coechipierii care se află în conducere ca şi jucătorul în posesie; dacă-l
atinge, rolurile se schimbă;
- În mijloc pot fi 2 - 3 jucători care încearcă să-şi atingă adversarii;
- Două echipe ( 5 – 5 pe perechi) în latul terenului cu doi portari
(se joacă cu 5 mingi);
- Fiecare jucător primeşte mingea de la portar atacând poarta
adversă în jocul 1 x 1. Jucătorul cu mingea încearcă să tragă la poartă,
după care celălalt joacă faza lui.
Indicaţii metodice
- Se poate juca 10 – 30 min. cu schimbarea perechilor la 5 min.;

- Se joacă în reprize de 3 min. – 5 min. numărându-se numărul
acţiunilor, golurilor;
Efectele practice ale jocului 1 x 1:
102
1. Pentru tactica echipei şi pregătirea individuală.
2. Fizic – ne oferă date despre disponibilităţile da a juca ambele
faze cu aceeaşi dârzenie.
3. Tehnic – are mijloacele tehnice de a-şi depăşi adversarul ?
4. Tactic – are inteligenţa de joc pentru a-şi cântări bine şansele în
ambele faze ale jocului ?
1 x 1 apare frecvent în jocul de fotbal fiind veriga de bază, ea fiind
folosită şi în alte situaţii de antrenament – doc în acest feed-back cu efecte
teoretic-practice şi invers.
Ex. - 1 x 1 din centrare - scurt (fără ieşire din cadrul porţii);
- lung - adversar pasiv;
- adversar semi-activ;
- adversar activ.
- pas înapoi.
- 1 x 1 cu ieşire la intercepţie sau pe preluare din minge
transmisă din unghiuri diferite, spaţiu limitat sau zone diferite.
- 1 x 1 în lovirea mingii cu capul din - faţă;
- lateral.
Indicaţii metodice
- Aprecierea corectă a momentului lovirii.

- Jocul în contact cu adversarul în special la mingile înalte venite
din faţă.
Numărul mijloacelor este infinit mai mare pentru 1 x 1, însă
consider că acest început lasă liberă creativitatea celor care vor studia
acest material.
1 x 1 spaţiu 10 x 10 m. cu încercarea depăşirii liniei de fund
- Se joacă pe număr de acţiuni;

- Se pot schimba perechile pentru dozare după 2 – 4 execuţii;
- Jucătorul în faza de apărare dacă interceptează, primeşte un punct
sau poate declanşa atac;
- Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul în atac este obligat să aşeze
mingea într-unul din colţuri; astfel jucătorul în atac este obligat să
protejeze, să dribleze şi să se adapteze mişcărilor apărătorului obligat la
rândul său:
- să nu se elimine;
- să se apere cu paşi mici;
- să anticipeze;
103
- să acroşeze sau să deposedeze;
- să încerce să rămână în posesie.
1 x 1 careu 10 x 10 m., 20 x 20 m. + 4 la extremităţi
- Cei din mijloc au fiecare minge şi din conducere încearcă să-şi

atingă partenerul fără a îndepărta mingea de picior;
- Jucătorul urmărit nu poate pasa la ceilalţi coechipieri decât prin
încrucişare, lăsând mingea;
- În joc, toţi sportivii sunt în mişcare şi preocupaţi de intrarea în
posesie prin încrucişare, orientare în spaţiu, spirit de întrecere, pentru a nu
alerga cu mingea după alt adversar;
- Exerciţiul îmbunătăţeşte şi jocul fără minge, mişcarea în teren.
1 x 1 tenis cu piciorul teren 10 x 10 m
- Temă: se poate juca direct sau cu o preluare.

- Jocul obişnuieşte jucătorii cu lovirea în condiţii de joc (cu
piciorul şi cu capul în diferite poziţii);
- Pe lângă perfecţionarea tehnică de lovire, un aspect important
este tactica pe care o abordează în timpul jocului, cât şi echilibrul
emoţional.
1 x 1 careu 10 x 10 m
- Se pleacă dintr-un colţ şi fiecare jucător apără două laturi ale

pătratului;
- Exerciţiul perfecţionează driblingul, protejarea, viteza de execuţie
şi de decizie, puterea de luptă;
- Se poate juca pe număr de atacuri:
- dacă adversarul interceptează, devine atacant;
- se pot schimba perechile la 5 atacuri;
- se poate juca contra-cronometru: cine câştigă mai multe
atacuri, 1 minut.
1 x 1 (spaţiu 20 x 20 m)
104
- A trebuie să-i marcheze lui B în trei porţile cât mai multe goluri
într-un minut, (1,5 m.);
- Rolurile se inversează după 1 minut.
2 x 1 şi 1 x 2
- Jocul 2 x 1 reprezintă celula de bază a fiecărei echipe;

- Fiecare jucător în drumul spre poarta adversă încearcă combinaţia
cu un coechipier.
- Perfecţionarea în: - cuplu;
- tandem reprezintă una dintre combinaţiile de
valoare în eliminarea adversarilor.
- În toate variantele în care se joacă trebuie să avem ca bază 1 x 1,
să valorificăm la maxim unghiurile de joc, distanţa faţă de adversar,
apariţia coechipierului ca superioritate, din lateral, din poziţia avansată.
- Calitatea execuţiei este condiţionată de bagajul tehnic, inteligenţa
tactică şi viteza de joc.
2 x 1 (careu 10 x 10 m)
Scop – eliminarea adversarului cu dribling, pas, 1-2 învăluiri şi

încrucişări, şi ajungerea la linia de fund adversă sau într-unul din colţuri.
- Adversarul – tatonare între cei doi atacanţi;
- modalităţi de: - închidere a unghiului de pas;
- intercepţie;
- deposedare;
- atac de preluare.
Variante:
2 x 1 (menţinerea posesiei mingii)
- Liber;
- Număr limitat de atingeri.
Sarcini:
- demarcaj;
- joc direct, deviere, combinaţie;
- obişnuirea cu adversarul, deci relaţia de adversitate;
- susţinerea posesorului temporar al mingii.
Indicaţii metodice
105
- Poziţia celui de-al doilea jucător este foarte importantă dacă
apare din spatele adversarului, lateral sau superioritate pe spaţiul liber pe
un 1 x 1 cu fixare.
- Importantă este şi intrarea în posesie a unuia din jucători (dacă
i se transmite pasul pe spaţiul liber 1 x 1, după care este susţinut cu pas
din lateral, în tandem.
- Acelaşi exerciţiu pe spaţii mai mari 20 x 10 m., favorizând
jocul în adâncime: - atingerea liniei de fund;
- menţinerea posesiei;
- finalizarea la o poartă mică (1 m.).
Lucrul practic şi de subtilitate ar fi eficienţa 1-2-ului, cât şi unghiul
+ viteza în care se execută, distanţa între coechipieri, eliminarea
adversarului prin pas, acţionarea lor simultană.
- Actualmente reprezintă jocul din devieri subtile având ca
argumente eficienţa prin surprinderea adversarului, aceşti adversari care
în fotbalul mondial şi-au îmbunătăţit considerabil mijloacele tehnice de
apărare, să nu mai vorbim de dublaje, triplaje, constrângeri, etc.
- Surpriză în combinaţii sunt şi: - învăluirile;
- blocările;
- demarcările false.
- Dar revenind la 1-2, voi exemplifica câteva tipuri:
- 1- 2 cu unghi (jucător care iese la primire);
- 1- 2 clasic – jucător fix în adâncime;
- 1- 2 din mişcare liniară.
- Să nu neglijăm faptul că este un mijloc cu relaţie de superioritate,
în comparaţie cu 1 x 1 – egalitate numerică, acest plus care trebuie
valorificat.
2 x 1 pe zone de teren specifice combinaţiilor din teren M+A x F
- Variantele sunt cele menţionate mai sus privind unghiurile şi

poziţia jucătorului fără minge;
- Şansa de reuşită e legată de fenta cu capul, cu braţul, cu piciorul,
cu mingea, cu privirea care poate fixa şi duce în eroare adversarul, cât şi
de calitatea execuţiei coechipierului, precum şi de modul cum şi când se
demarcă pentru a primi pasa.
2 x 1 careu 10 x 10 sau 20 x 10 (control menţinere)
106
- Joc pentru simţul mingii;
- Ca o indicaţie metodică: schimbarea zonelor, ca şi prezenţa
adversarului pasiv, semi-activ, activ, e determinată de linia metodică şi
particularităţile colectivului;
- 2 x 1 este principala relaţie de superioritate pe care jucătorii
urmăresc să o realizeze în cele două momente fundamentale ale jocului
(atac şi apărare) şi solicită pe lângă efort, o tehnică corespunzătoare, o
inteligenţă tactică deosebită, cât şi o atenţie concentrată şi distributivă
adaptată cerinţelor fazei de joc respective.
1x2
- Este unul din mijloacele de mare actualitate mai dificil de

realizat, dar prezent în situaţiile de joc actuale, când jucătorii sunt nevoiţi
să rezolve în criză de spaţiu şi timp situaţiile de joc ivite în inferioritate
numerică pe fază;
- În acest joc, arma de bază o reprezintă driblingul şi lupta pentru a
realiza depăşirea adversarilor;
- Este un joc bun şi pentru apărătorii care rezolvă marcajul,
dublajul, pressing-ul (constrângerea posesorului de minge);
Faptul că jucătorul pleacă cu mingea la picior sau intră în posesie
sub marcaj este o diferenţă importantă, antrenorul perfecţionând ambele
situaţii în jocul pe fază.
1 x 2 din centrare (dreapta, stânga), 1 x 2 din minge recuperată

în teren advers şi centrare cu finalizare:
- Apărătorul dacă recuperează, trebuie să degajeze mingea cât mai

departe de zona proprie de teren;
- Variante: 1 x 2 spaţiu 15 x 15 m. la două porţi mici.
1 x 3 careu 15 x 15 m
- Un jucător în posesie are o latură şi încearcă să depăşească pe

unul din cei trei adversari care-şi apără liniile lor;
- Exerciţiu util pentru dribling, schimb în direcţie inteligenţa în joc;
- În faza de apărare, puterea de a apăra zona şi de a scoate mingea
de la adversar.
- Se poate juca cu trei atacuri pentru jucătorul în posesie sau 1’
lucru, apoi rolurile se schimbă;
107
1 x 3 pe ½ teren la o poartă cu portar
- Se pleacă de la centru şi se încearcă prin dribling forţarea

depăşirii adversarilor şi finalizarea.
2x2
- Foarte important în jocurile cu număr egal de jucători, apare

combinaţia tactică;
- Relaţia de cuplu în atac sau apărare este esenţială, fiecare jucător
căutând acest lucru în ambele faze ale jocului;
- Succesiunea în cadrul acestui joc pleacă de la 1 x 2, trece prin 1 x
1, poate ajunge la superioritate.
Exemplu: 2 x 2 careu 10 x 10 m.
- menţinerea posesiei mingii;
- combinaţii în 2 jucători – 1-2;
- învăluire;
- blocare;
- dribling, protejare;
- unghiuri favorabile;
- demarcări;
- preluare cu adversarul
din poziţii diferite.
- psihologic: anticipare, inteligenţă, viteza de decizie, vedere
periferică, atenţie distributivă, spirit de echipă, dorinţa de a învinge;
- fiziologic: adaptarea la efortul solicitant pe spaţiu mic în condiţii
de adversitate;
- apărare - marcaj;
- dublaj;
- pressing;
- deposedare cu alunecare;
- spirit de echipă.
- se poate lucra pentru o dozare corespunzătoare cu altă grupă 2 x
2, raportând la particularităţile colectivului.
2 x 2 spaţiu 20 x 20 m la 2 portiţe mici aşezate la 5 m

în interior de laturile pătratului
108
- Se poate marca la porţi atât din interior, cât şi din exterior;
- Jocul permite acumulări privind:
- combinaţiile pe cuplu;
- pasa decisivă, execuţia la finalizare;
- puterea de decizie;
- demarcajul, dar şi marcajul.
2 x 2 – 20 x 10 m
- Se acordă un punct pentru echipa care depăşeşte prima linia la 10

m. şi 2 puncte la a doua.
- Exerciţiul are sens pe jocul în adâncime pe spaţii mai mari..
Altă variantă - menţinerea posesiei;
- cu două portiţe de 1 m.;
- tenis cu piciorul peste plasă, bară.
Sarcinile de la exerciţiul în careu 10 x 10 m.:
- lovire din drop cu piciorul;
- lovire cu capul;
- dezvoltarea tehnicii x joc; combinaţii în cuplu.
2 x 2 – 30 x 20 m cu portari la două porţi
- Jocul are sens;

- Apariţia rapidă a finalizării cu sau fără combinaţie;
- Exerciţiul ce poate valorifica combinaţiile rapide în 2 jucători,
urmate de tras la poartă;
- 2 x 2 – pe zonele în care joacă fotbaliştii în timpul jocului oficial.
Ex.: M- A x M - F, etc.
Teme:
- cine marchează dintr-o atingere din prima situaţie de joc;
- gol dublu din 1-2, încrucişare, învăluire;
- gol dublu din finalizare cu capul;
- 3 goluri dacă marchează din volé, foarfecă;
- se poate juca la început cu finalizare; echipa în atac prin număr
stabilit de atacuri (5), apoi continuând cu jocul atac-apărare.
2 x 2 la o singură poartă ½ teren
Sarcini:
109
1. Combinaţiile la finalizare.
2. Dacă apărătorii interceptează, pot ieşi pe contra-atac cu 10 pase
sau aducerea mingii la centru (2 x 5 atacuri).
3. Variante de apărare (unul tatonează, celălalt dublează, marcaj
om/om) cu scopul în prima fază de a-l întârzia pe adversar la construcţie,
iar în al II-lea, de a bloca adversarul pentru a-l aduce pe al III-lea la
superioritate.
Altă variantă: 2 x 2 la o poartă din minge aruncată de antrenor
(cine câştigă mingea, e în atac) – spaţiu ½ teren.
3x2
1. Pe spaţiu limitat 10 x 10, 20 x 20.

Temele metodice – liber număr de atingeri, 3, 2, 1 atingere; 3
atingeri al II-lea pas direct sau al III-lea.
Sarcini:
- Jocul liber: - cu apărători desemnaţi (reprize fixe);
- cu schimbarea apărătorilor pe recuperare.
- dribling în spaţiul liber;
- formarea combinaţiilor în triunghi;
- combinaţii 2 –3 jucători: – 1-2;
- 1-2 pentru al III- lea;
- învăluiri;
- blocări;
- devieri;
- protejare.
Totul în criză de spaţiu şi timp.
Jucătorii fără minge - pressing la recuperări pe unghiuri închise
- deposedări, dublaje.
- Limitarea numărului de atingeri este o sarcină metodică pentru
sportivii noi avansaţi, alternarea lor cu pasul direct duce la apropierea de
realitatea jocului pe fază în anumite momente ale lui.
- Acest joc pe lângă faptul că este atractiv, rezolvă prin exactitatea
temelor posibilitatea de a fi uşor controlabil în ceea ce priveşte
îndeplinirea sarcinilor de mai sus.
- În acelaşi timp, el dezvoltă calităţi psihice ale sportivului
(alegerea rapidă a celei mai bune soluţii sub presiune, concentrare a
atenţiei, atenţie distributivă, etc.)
- Am lăsat la urmă, dar nu în cele din urmă, efectele acestui
exerciţiu asupra pregătirii fizice sportive în condiţii de joc.
110
* Acelaşi exerciţiu se poate desfăşura pe spaţiu nelimitat cu
aceleaşi teme, dar cu o singură precizare: jucătorii fără minge sunt
obligaţi să susţină purtătorul balonului în funcţie de poziţia mingii,
păstrând distanţele zonei (15 – 20 m.), dozarea e raportată la
particularităţile colectivului.
* Dacă dorim să-i dăm sens, acest exerciţiu se poate executa cu
finalizare: - la o poartă;
- la două porţi: - ½ teren;
- ¼ teren.
- Executat la o poartă pe ½ teren poate fi realizat în mai multe
variante:
- Zone diferite de acţionare (dreapta, centru, stânga);
- Limitare număr de atingeri:
- tot exerciţiul;
- pe zona centrală în apropierea careului de 16 m.
- Exerciţiu executat 2 x 2+1 care apare nemarcat cu mingea,
superioritate sau fără minge.
- Se joacă cu sau fără ofsaid.
- Temă suplimentară (orice pas înapoi, urmat de şut la poartă
din prima situaţie).
- Altă condiţionare (gol dublu din 1 x 2, centrare colţ lung, scurt, 3
goluri din 1 x 2 pentru al III-lea, etc.).
- Aceeaşi precizare ca la 2 x 2, exerciţiul poate deveni complex
dacă apărătorii interceptează (devine 2x3) cu posibilitate de finalizare, 5
pase sau să ajungă cu mingea la centru.
Această variantă rezolvă o problemă importantă a jocului
(recuperarea rapidă a mingii în zona în care a fost pierdută sau întârzierea
atacului advers).
* 3 x 2 executat din conducere pe zona laterală cu centrul pe 2 x 2
şi centrare (scurt, ,lung sau înapoi).
Acest exerciţiu 3 x 2 lucrat pentru contra-atac poate fi condiţionat
de timpul în care se trage la poartă, număr de pese, forţând jocul direct pe
poartă.
* 3 x 2 se poate exersa şi la executarea repunerilor de la margine
cu schemă tactică: - blocare;
- încrucişare;
- scurt-lung;
- lung-deviere pe interior.
* 3 x 2 (Joc 2 x 2 la două portiţe mici, teren 20 x 20 m., cu al III-
lea jucător la echipa care are mingea):
111
- joc care stimulează jocul în atac în superioritate numerică, dar
şi obişnuirea apărătorilor cu inferioritatea numerică.
- stimulativă este trecerea jucătorului alternativ la echipa care
are mingea, ceea ce creează surpriză;
- reprizele scurte 3–5’, cu teme variate creează acumulări,
atractivitate, transfer la joc.
2x3
- Este posibil oricând, dacă adversarul reuşeşte să realizeze un

principiu al jocului (crearea superiorităţii numerice pe fază).
- Ţinând cont că este din ce în ce mai actual, trebuie găsite şi
soluţiile de rezolvare deoarece aceste situaţii tactice pot apare atât în atac,
cât şi în apărare.
- Armele de bază sunt: - driblingul;
- viteza combinaţiei;
- puterea de luptă.
- Executat pe contra-atac presupune spaţii mari de joc:
- mai uşor pentru atacanţi;
- mai uşor pentru apărători.
- Pe lângă viteza de acţionare, respectarea principiului de
valorificare a unghiurilor de joc poate anihila această superioritate, mai
ales că el trece prin fazele 1 x 1, 1 x 2, lăsând perechea în 1 x 1.
- Acest exerciţiu are ca variantă 2 x 2 cu + 1 venit din spate,
recuperare pe purtătorul de balon, realizând un pressing, o încercare de
recuperare cu forţarea adversarului de a lua decizii pripite.
- Mingea este aruncată de la centru de antrenor, iar pe intercepţia
uneia din echipe apare un jucător, ceea ce creează superioritate în faza de
apărare.
3 x 1 spaţiu 5 x 5, 10 x 10 m
- Pentru începători este o relaţie de superioritate evidentă.

- Numărul de atingeri nelimitate realizează jocul cu minge sau fără
minge.
- Într-un stadiu mai avansat 3 x 1 cu o atingere, pe lângă
atractivitate rezolvă viteza de execuţie x viteză de găsire a celei mai bune
soluţii.
- Pentru jucătorul din mijloc, anticiparea, recuperarea cu mijloacele
de apărător, lucru intensiv.
112
3 x 1 în careu 10 x 10 m cu menţinerea mingii în aer
- Numărul de atingeri (liber, 3, 2, 1) raportat la valoarea

colectivului + nivel de pregătire;
- Cu număr nelimitat de atingeri poate realiza acţiuni în trei
(învăluiri, blocări, dribling, 1-2, 1-2 pentru al treilea).
- 3 x 1 la o poartă (superioritate evidentă); (bun pe linie metodică
pentru exersarea cu uşurinţă a finalizării, cât şi a aşezării jucătorilor în
triunghi), pregătirea unor acţiuni tactice în atac (automatism). Ex. M-A-
FL, M-A-A;
- Mingea trebuie ţinută cât mai departe de adversar.
- Se poate juca fără ofsaid, dar şi cu ofsaid pentru a obişnui
jucătorii cu condiţiile apropiate de joc.
3x1
- Dacă jucătorul este în apărare, sub pressing va încerca degajare

lungă spre poarta opusă.
- Dacă este în terenul advers:
1. Încearcă să caute spaţiu de luptă 1 x 1 pentru a putea mai
departe să continue acţiunea.
2. Dacă este un jucător cu viteză şi dribling va încerca să spargă
zidul de trei:
- trece de adversari în dribling, viteză;
- scoate fault;
- dă în adversar şi scoate out, corner;
- trage la poartă la primul spaţiu găsit.
Este o noutate recuperarea colectivă a mingii în out, în trei jucători,
aşa că, jucătorul în posesie trebuie să fie antrenat şi pentru asemenea
situaţii.
3x3
- Exerciţiu cu egalitate numerică.

- Reprezintă esenţa modernă a jocului, atât în atac, cât şi în
apărare.
- Jocul presupune în esenţă trecerea eşalonată de la 1 x 1 la 2x 1,
2 x 2, 3 x 2, 3 x 3.
- Dacă jocul 1 x 1 rezolvă soluţii unitare, dacă 2 x 2 rezolvă 1 x 1
+ cuplu, jocul 3 x 3 rezolvă relaţia suplimentară de acţiune în doi, plus
posibilitatea pentru al III-lea.
113
Spaţii de lucru
1. 10 x 10, 20 x 20 m. - fără portari (4 careuri 10 x 10 ) - teme

legate de:
a) Număr de atingeri (liber, 2 atingeri, două al treilea pas):
- 1-2;
- învăluire;
- 1-2 pentru al III-lea.
- încrucişare.
b) Joc cu mingea - spaţiu liber;
c) Joc fără minge - anticipare (inteligenţă);
- demarcare faza I şi faza a II-a.
Aceste teme pot oferi realizarea sarcinilor antrenamentului şi
organizarea superioară a colectivului în cele două variante:
- dotare materială:
- teren (spaţiu bine raţionalizat);
- mingi (cu un număr redus de mingi realizarea
temelor).
- profesionalism legat de tactica de grup.
Temele diferite de la liber, la teme speciale, reprezintă adaptarea
colectivului în funcţie de particularităţi şi progresul realizat.
2. 30 x 30 m. – 3 x 3
Sarcini suplimentare:
- Se joacă la două porţi cu portari;
- Construcţia legată de finalizare rapidă şi mai ales combinaţii
surpriză între cei trei jucători.
Având în vedere că ½ terenului reprezintă 15 m., este simplu de
gândit că se poate marca din prima situaţie sau orice combinaţie, dar
legată de marea creativitate sau decepţie, boala nr. 1 a fotbalului –
finalizarea.
Făcând o paranteză la acest mijloc, vreau să amintesc că ultimul
Campionat Mondial Africa de Sud 2010 a dovedit concret că toate
echipele participante s-au dovedit:
- bine pregătite fizic: - capacitate de realizare a sarcinilor de
joc;
- constituţie.
- bine pregătite ca angrenaj tehnico-tactic.
a) Faza de apărare în variante:
114
- marcaj, dublaj, recuperare zone diferite + declanşare,
organizare spontană în funcţie de sisteme diferite de acţionare ale
adversarului cu decizii în extremis.
- mobilitate mare în compartiment pentru creare de superioritate
în ambele faze, cu personalitate şi decizie, ajungând de la recuperare la
finalizare.
b) Faza de construcţie - finalizare.
- varietate în funcţie de particularităţile fiecărei echipe, dar
legate şi de cele ale adversarilor;
- legat de 3 x 3, atât la construcţie, cât şi la finalizare a rămas
combinaţie sigură cu posibilităţi deosebite, legate atât de inteligenţă,
execuţie + viteză de joc pe fază.
Revenind la ideea iniţială 3 x 3 cu portari, se poate lucra pe spaţiu
limitat: - 20 x 20 - zona centrală sau ½ teren.
- zona laterală.
- creativ fără temă specială;
- în funcţie de zona de teren:
a) apărare - rezolvarea de posesie- tehnică + mijloace de rezolvare;
- teama de adversar legată de zona de teren;
- căutarea spaţiului liber pentru demarcare în adâncime.
- rezolvare defensivă:
- marcaj;
- deposedare
- recuperare;
- recuperare + declanşare atac.
b) atac - temele prezentate anterior;
- automatismul în triunghi;
- apariţia rapidă a finalizării;
- rezolvare x adversitate a jocului:
- cu minge;
- fără minge.
Joc 3 x 3 pe spaţiul de 3 m de la volei
Se joacă :
- numai cu capul;
- cu capul şi piciorul;
- numai cu piciorul.
3 x 3 tenis cu piciorul, spaţiu delimitat 10 x 10 m, 15 x 15 m

115
- în funcţie de particularităţi.
4 x 1 careu 3 x 3 m
- Se joacă cu o singură atingere numai din deviere;

- Dacă jucătorul din mijloc atinge mingea, se schimbă cu cel care a
greşit;
- Se poate juca pe 5 x 5 m. sau 10 x 10 m. în funcţie de nivel de
pregătire libere sau cu număr limitat de atingeri;
- Exerciţiu liber: pentru un colectiv cu un bagaj de cunoştinţe
limitat într-o relaţie clară de superioritate;
- 20 x 20 m. acelaşi ex. : jucătorul în posesie iniţiază acţiuni de joc
(1-2, 1-2 pentru al III-lea, încrucişări, învăluiri, etc.);
- 4 x 1 se poate efectua şi 4 x portar, care încearcă într-un spaţiu
20 x 20 m. să intercepteze mingea cu orice mijloace. Jucătorii în posesie
au ca scop marcarea loviturii, iar portarii, reflexul, anticiparea, ieşirea la
blocaj, plonjonul;
4 x 1 menţinerea mingii într-un spaţiu 10 x 10 m, 15 x 15 m
- liber, 2, 1 atingeri.
- Exerciţiul dezvoltă simţul mingii, dar poate fi şi exerciţiu de
relaxare pentru sportivii avansaţi, creând bună dispoziţie.
4x2
- „Mâţa din copilărie” a fost evaluată şi analizată de specialişti,

dându-i valenţe deosebite acestei relaţii de superioritate.
4 x 2 pe spaţiu limitat 5 x 5 m, 10 x 10 m, 20 x 20 m
- Număr de atingeri: în funcţie de scopul urmărit şi valoarea

colectivului, liber, 2 x 1, atingere. Numărul de atingeri dictează şi efectele
tactice:
- Liber: învăluire, 1-2, 1-2 pentru al III-lea, blocare, devieri,
dribling, pase redublate, încrucişare, jocul diagonal.
- Fără minge în atac: demarcări pe spaţii libere + susţinere, sprijin,
anticiparea fazei următoare.
- La apărare: recuperare cu mijloace specifice pe unghiuri închise
în doi, deposedare, intercepţie.
116
4 x 2 pe perechi de 2 jucători
- Exemplu: (2 galbeni, 2 roşii, 2 albaştri);

- 2 în mijloc şi 2 + 2 pe margini; la orice greşeală intră în mijloc
ambii jucători;
- Se poate juca cu atingerea mingii sau intrarea în posesie de către
jucătorii din mijloc.
4 x 2 din mişcare cu păstrarea distanţelor dintre jucători

4 x 2 în careu 20 x 20 m
- Pentru control, menţinere în relaţie de adversitate (liber,

condiţionat: - cu capul;
- cu piciorul – număr de atingeri).
4 x 2 pe ½ teren la o poartă
Variante:
2 x 2 cu un 1 jucător care apare în superioritate, celălalt rămânând
la susţinere:
- favorizează crearea superiorităţii numerice prin apariţia unui
jucător din spate;
- se poate juca cu mingi pe unul din cei doi jucători avansaţi, cu
continuările specifice:
* finalizează dacă are spaţiu;
* combină cu celălalt jucător avansat;
* redublează pentru jucătorul la susţinere şi este evoluat
jucătorul apărut, superioritate pe spaţiul liber;
* direct cu jucător superioritate.
Acest exerciţiu favorizează exersarea jocului la margine, cu
finalizare în condiţii apropiate de joc:
- scurt (câştigarea prim-planului adversarului fără ieşire din cadrul
porţii);
- lung - cu soluţii de aşezare sau de finalizare.
- înapoi cu finalizare pentru jucător venit din spate, lansat şi
nemarcat.
4 x 2 - ½ teren la o poartă
117
- grupa formată din 2 atacanţi + 2 mijlocaşi;
- soluţie (finalizează atacanţii sau mijlocaşii);
- numărul de atacuri este stabilit de antrenor;
- favorizează jocul la margine cu variantele care pot urma şi este
raportat la numărul de repetări pe care-l doreşte sau particularităţile
colectivului.
- pentru apărători:
- rezolvarea 2 x 4;
- luptă în careu în condiţii: - semi-active;
- active.
- se poate da libertate fundaşilor dacă interceptează să joace 2 x 4
cu:
- 5 pase;
- ieşire cu mingea la centru, obişnuindu-i cu apariţii
surpriză din linia a III-a şi crearea de superioritate numerică cu faţa la joc.
Această variantă trebuie să obişnuiască jucătorii în atac cu:
- încercare de recuperare pentru jucătorii cei mai avansaţi,
apropiaţi de minge, în frunte cu cel care a pierdut mingea;
- blocarea celuilalt jucător care pleacă pe spaţii libere.
4 x 2 cu varianta 2 x 2 + 2 extremităţi
- Spaţiu 40 - 50 x 20 m. (se poate juca în zone diferite);

- Număr de atingeri: liber, 3, 2, 1 alternând cu 2 atingeri, al II-lea
pas: - direct;
- 1- 2;
- lung.
- Jucătorii din extremităţi: - o atingere;
- joacă cu cei în posesie.
- Se joacă: - liber;
- marcaj om/om.
Jucătorii în atac fără minge (căutarea spaţiului liber în ambele

sensuri):
- ieşirea la primit cu adversar - unghiuri joc;
- protejare.
- orientarea în spaţiu;
- demarcări simultane.
Jucătorii în atac cu minge:

- devieri;
118
- 1-2, 1-2 pentru al III-lea;
- pase redublate, scurt, lung;
- trecerea de la dribling la jocul direct;
- schimbarea direcţiei de joc;
- susţinere - sprijin.
Apare tactica colectivă în atac în relaţia doi-trei-patru jucători, cu

spaţiul îngustat în lăţime, obligând alternarea jocului scurt – combinaţia
cu jocul lung.
2x4
- Una din variante am amintit-o la jocul 4 x 2.

- Rezolvarea soluţiilor:
- dribling;
- dribling + viteza combinaţiei;
- căutarea pasei valorificând unghiurile de joc.
- Situaţii frecvente în anumite momente de joc şi nu numai pe
contra-atac.
4x3
- Trecerea la relaţia de 4 jucători;

- Careu 20 x 20 m. - liber - 30 x 30 m.;
- Liber numărul de atingeri;
- Este încurajat: - driblingul;
- combinaţia de 2, 3, 4 jucători;
- alternarea.
- Jocul este aşa cum se întâmplă în condiţiile unei zone cu
superioritate;
- Se poate juca 3 x 3 + 1 la echipa în atac cu sarcini speciale (ex. o
atingere);
- Se joacă cu marcaj om la om, prezenţa jucătorului în plus
favorizând crearea superiorităţii numerice pe fază.
4 x 3 – ½ teren la o poartă similar cu 3 x 2
119
- Se poate juca cu zonă la cei 3 din apărare;
- Om la om şi apărare + 1 cu număr limitat de atingeri sau apariţie
surpriză pe pas înapoi, pe spaţiu liber în adâncime;
- Este o combinaţie puternică în atac, cu soluţii creative din partea
celor care o utilizează;
- Se lucrează pe zone diferite aşa cum apare şi în jocul oficial:
- soluţii diferite: - centru;
- zone laterale.
- viteza acţiunilor determinată de modul de realizare a jocului
cu minge, fără minge.
Cu minge: - inteligenţa calitatea combinaţiilor;
- execuţia la finalizare.
Fără minge: - anticipare;
- demarcări simultane.
- Fundaşilor pe intercepţie li se permit 10 pase sau să ajungă cu
mingea la centru pentru a câştiga;
- Acest tip complex de exerciţii atac-apărare pot pregăti jocul pe
contra-atac, ca şi modalitatea demarcării jucătorilor din linia a III-a
apăruţi pe spaţii libere, surpriză, cu faţa la joc;
- Atenţie la blocarea jucătorilor fără minge, mai periculoşi decât
cel cu mingea la picior care trebuie întârziat cu jucător paravan.
4 x 3 la două porţi cu doi portari
- Spaţiul pe axul longitudinal al terenului de la centru la poartă;

- Atacul + apărarea în superioritate sau inferioritate numerică;
- Se poate introduce regula jocului la ofsaid pentru a acţiona
compact şi a pregăti echipa pentru a dejuca această situaţie de joc.
4 x 4 - relaţia de egalitate
- Spaţiu: ¼ teren;
- Tema: conservarea posesiei mingii;
- Număr de atingeri: liber, 3, 2, 1 sau alternând numărul de atingeri
cu: - jocul direct;
- pasa lungă;
- combinaţiile: - 1-2, 1-2 pentru al treilea;
- scurt-lung.
- Sarcini:
120
- Fără minge: - demarcări în ambele sensuri căutând spaţiul liber;
- demarcări simultane: - pentru intrarea în posesie;
- false.
- susţinere-sprijin;
- unghiuri de demarcare.
- Se joacă cu: - marcaj om/om;
- recuperare pe condiţionarea numărului de atingeri;
- numărarea paselor unei echipe.
4 x 4 – ¼ teren sau ½ teren + portari
- În primul caz terenul mai îngust dictează:

- jocul în adâncime;
- apariţia rapidă a finalizării;
- combinaţiile x adversitate la finalizare.
De la 1 x 1 raportat la viteza de joc plecând spre 4 x 4
- Responsabilitatea în ambele faze;

- 4 x 4 + portar pe ½ teren la o poartă;
Întrebarea nr.1: Cum creăm superioritate ?
- acţiune 1 x 1 (dribling);
- cu apariţia unui jucător + 1 în zonă;
- prin pase rapide dezechilibrarea adversarului;
Întrebarea nr. 2: De unde pleacă acţiunea ?
- centru;
- dreapta;
- stânga.
Întrebarea nr. 3: Cum se apără cei 4 ?
- om la om;
- zonă;
- zonă, om la om.
Întrebarea nr. 4: Cum rezolvă apărătorii problema
tactică ?
- individual;
- colectiv.
- Apărătorii au voie pe recuperare un număr limitat de pase (5-10)
sau să iasă cu mingea la centru, rezolvând şi:
- ieşirea organizată în apărare;
- contra-atacul.
- În acelaşi timp, apare solicitarea echipei care a pierdut mingea:
121
- recuperare sau întârziere;
- blocarea jucătorilor fără minge demarcaţi în adâncime sau pe
spaţii libere.
4 x 4 la o poartă mare şi două mici pe ¼ teren
- Ce rezolvăm: - schimbarea direcţiei de joc;

- apărarea zonei;
- rezolvarea 1 x 1, 1-2, 2 x 1.
- crearea superiorităţii de fază.
- echilibrul numeric în diferite zone.
- Exerciţiul poate deveni foarte complex în condiţiile:
- marcajului om/om;
- limitarea numărului de atingeri.
- Dozare raportată la particularităţile colectivului şi scopului
urmărit.
4 x 4 pe ½ teren la 2 porţi
- reprize 3-5’ cu temă în care nu lipseşte marcajul om/om, numărul

de atingeri.
- combinaţiile pe spaţii mari în 2,3,4 jucători.
Două echipe 4 x 4 la două porţi aşezate pe linia de fund

şi la marginea careului de 16 m
Tema: 1. pasa cu mâna, gol cu capul;

2. pasa din drop, gol cu capul;
3. se joacă numai cu capul şi se marchează cu capul sau cu
piciorul;
Două echipe 4 x 4 pe axul central la două porţi aşezate pe linia

de fund şi la marginea careului de 16 m. şi două perechi,
una în dreapta marginii careului, cealaltă în stânga
- Portarul aruncă mingea cu mâna la margine, de unde se centrează

cu finalizare sau se respinge cu pas la margine şi atac la cealaltă poartă;
4 x 4 pe acelaşi spaţiu + 4 în spatele porţilor,

122
câte unul lângă fiecare bară
- Jucătorii pot combina între ei şi finaliza sau pot folosi jucătorii

din spatele porţii (se joacă cu două atingeri, accelerare după pas, marcajul
om/om sau zonă agresivă);
- Se joacă cu portari.
4 x 4 + un portar pe acelaşi spaţiu + câte un pasator pentru fiecare

echipă, ce stă în afara careului (Jolly-Jocker)
- Cei din careu pasează cu „Jolly” şi încearcă să finalizeze;

- A doua variantă: „Jolly” intră în combinaţie cu cei 4 dintr-o
echipă, în locul lui coborând alt jucător.
- În toate variantele, finalizarea apare în criză de spaţiu şi timp din
1-2-3 pase, din poziţii neprevăzute, aşa cum se întâmplă şi în timpul
jocului;
- Efortul mare în ambele faze, concentrarea permanentă, viteza de
decizie şi execuţie sunt câteva dintre caracteristicile acestor mijloace.
Joc 4 x 4 din şezând – 20 x 20 m. + portari
- Se înscrie cu piciorul şi cu capul;

- Joc bun pentru atractivitate, la care se adaugă arta braţelor, plus
cea a membrelor inferioare.
5x4
- Temele pot fi cele de la 4 x 3 în relaţie de superioritate;

- Noutatea poate fi legată de spaţiul de lucru; cei patru în apărare
pot reprezenta un compartiment sau F+M;
- Se poate juca 4 x 4 + jucător la echipa în atac căreia i se pot
limita numărul de atingeri; acest fapt obligă echipa în posesie la un
demarcaj permanent;
- Jucătorul „+1” trebuie schimbat pentru a-l obişnui să transmită
mingea la jucător în momentul desprinderii de adversar;
- Învăţaţi jucătorii pentru valorificarea superiorităţii prin viteza de
pasare, apariţia +1 pe fază sau pe spaţiul liber.
5x5
123
- Joc cu număr redus de jucători, egalitate numerică.
1. ¼ teren pentru conservarea posesiei mingii:

- Numărul de atingeri:
- pentru cei în posesie:
- Liber (nelimitat):
- dribling pentru crearea de superioritate;
- combinaţiile de 2-3-4 jucători;
- găsirea celor mai bune şi rapide soluţii cu scopul ca
mingea să rămână în posesia echipei proprii;
- demarcări simultane în toate sensurile, căutând spaţiul
liber sau susţinere-sprijin; ele îmbracă cele două forme:
* pentru intrare în posesie;
* pentru crearea de spaţii libere; (demarcări false).
- pentru jucătorii în apărare:
- marcaj om/om;
- recuperare pe unghiuri închise sau între careuri 70 x 30.
Deci, se joacă 50 x 30 m. mai îngust, favorizând jocul pe spaţii mai
mici, dar predominant în adâncime cu schimbarea direcţiei de joc.
* Acelaşi joc, dar cu număr limitat de atingeri (3-2-1) sau alternativ
3 atingeri al II-lea, al III-lea pas 1-2, lung, etc.
- Numărul de atingeri cere mărirea vitezei de joc pentru jucătorul
în posesie, cât şi pentru cei fără minge;
- Complexitatea exerciţiului e dată de prezenţa adversarului activ,
creând o fracţiune de joc pe zonă laterală, în cadrul concepţiei de joc.
* Un joc important pentru finalizare este realizat într-un spaţiu
limitat la două porţi, în criză de spaţiu şi timp. Exerciţiile de la 1 x 1 la 5
x 5 în într-un spaţiu cum ar fi 20 x 20 m., 20 x 30 m., 30 x 30 m., etc.
Jocul poate începe de la 5 x 5 şi când se marchează iese pe margine câte o
pereche, până când se ajunge la 1 x 1 şi reîncepe jocul.
Temele vor fi adaptate posibilităţilor jucătorilor ca şi durata
reprizelor de lucru.
Variante: - liber numărul de atingeri;
- liber numărul de atingeri, dar marcaj om/om;
- trei, două atingeri şi accelerare după pas:
- fără marcaj;
- cu marcaj om/om;
- cu recuperare colectivă.
- o singură atingere sau acţionare în viteză cu mingea la picior;
- o singură atingere;
124
- golul valabil dacă se marchează după efectuarea a maxim
două pase;
- în funcţie de solicitările antrenorului: gol dublu din pas
înapoi, execuţie cu capul, gol direct din minge degajată de portar.
Efectul asupra factorilor antrenamentului:
- dezvoltă viteza sub toate formele ei (reacţie, execuţie,
decizie, V x F, F x V (detenta la pornire);
- dezvoltă Rs x V x F x I;
- dezvoltă forţa în condiţii de contact;
- dezvoltă calităţi psihice cum ar fi: atenţia (concentrată şi
distributivă), puterea de decizie în criză de spaţiu şi timp, orientarea
rapidă în funcţie de situaţii neprevăzute, puterea de luptă, dorinţa de a
câştiga.
Acelaşi exerciţiu de la 1 x 1 la 5 x 5 se poate efectua
suplimentând câte un jucător aproape de fiecare bară, cu care jucătorii din
teren pot pasa, însă în acel moment sunt obligaţi să tragă la poartă (model
de aşezare).
5 x 5 pe ½ teren tot pentru conservare, dar ½ teren cu spaţii mai mari
- Cu unghiuri asemănătoare jocului (în condiţiile marcajului

om/om, dozarea în reprize scurte 3-5 raportat la posibilităţile
colectivului).
- Calitatea pasei pe distanţe mai mari (precizie, tărie) este de mare
importanţă şi diferită faţă de spaţiile mici, la fel ca şi procedeul tehnic de
transmitere.
5 x 5 la o poartă pe ½ teren
- Posturi apropiate din compartimentele diferite A, M, F;

- Jocul are sens;
- Temele pentru jucătorii în atac condiţionate de zona de teren: ex.
zona centrală (orice minge venită din lateral se joacă direct);
- Pe zone laterale nu se admite decât accelerări cu mingea, viteza
maximă (dribling, combinaţii, centrări);
- Se pune accent şi pe jocul fără minge privind mobilitatea
jucătorilor atât în sens lateral, cât şi longitudinal;
- Se poate condiţiona ca orice pas înapoi să fie urmat de şut la o
poartă sau centrare;
- Se pot realiza unele automatisme: zona centrală; zona laterală.
Exemplu: Cu doi atacanţi:
125
- unul iese la primit, celălalt pleacă la sprijin în adâncime;
- încrucişare;
- combinaţie între ei;
- manevre false cu demarcări în viteză pe spaţii moarte în
condiţiile marcajului om/om, pentru a permite intrarea în dispozitiv a unor
jucători cu faţa la joc, dar fiind gata pentru reactivare;
Ceea ce aminteam mai înainte, pot marca numai atacanţii, deci tot
jocul canalizat pe ei în faza finală.
Cu atacanţii am dat un exemplu, însă temele pot fi diferite cu
scopul final de a introduce creativitatea, dar condiţionată de cerinţele
fazei şi ale zonei:
- cu faţa la joc;
- cu spatele: - în careu; = ce unghi.
- în afara careului;
- cu primire din lateral;
- cu primire în adâncime.
Jocul ne arată la finalizare în condiţii de adversitate, chiar 1 x 2 pe
fază:
- disponibilităţile de informare în criză de spaţiu, timp;
- dribling, forţă de angajament, decizii rapide;
- finalizare sau combinaţie de apărare.
Jucătorii în faza de apărare:
- marcaj: - zonă om/om;
- om/om cu sarcini speciale: - cu doi atacanţi;
- 1 A + 1 M coord.
- ieşirea din apărare: – 10 pase;
- ajunge cu mingea la centru.
Jucătorul care interpretează, accelerează pe spaţii libere pentru a
câştiga spaţiu, timp, după care urmează valorificarea conservării sau
ajungerii la centru cu mingea.
Jucătorii care au fost în atac încearcă recuperare sau întârziere,
fiind atenţi la jucătorii plecaţi pe spaţii libere în adâncime, valorificând şi
unghiurile de joc.
Pentru o dozare corespunzătoare se poate juca:
a) cu număr de acţiuni numai pentru echipa în atac;
b) cu atac – apărare;
c) cu trei echipe 5 x 5 pe tot terenul, 5 x 5 la o poartă echipa în
apărare devenind în acţiunea următoare echipă în atac cu o a III-a echipă
pe ½ cealaltă de teren.
Se realizează o mai judicioasă repartizare a efortului.
5 x 5 la patru porţi (două mari şi două mici), suprafaţa de joc
126
50 x 30 m (un sfert de teren)
- Se poate juca şi la trei porţi mici;

- Tema: numărul de atingeri: liber, 3,2,1 sau două atingeri, sau în
viteză cu mingea la picior;
- Se poate juca cu marcaj om la om sau în zonă, pentru că au de
apărat o poartă mare, dar se poate marca şi la celelalte două porţi mici
laterale;
- Foarte importante două aspecte de orientare în joc:
- în atac: (crearea superiorităţii numerice prin accelerare şi
eliminare a unui adversar, prin combinaţii sau prin schimbarea direcţiei de
joc pentru valorificarea la maxim a unghiurilor de joc);
- în apărare:
- echilibru defensiv, acoperirea şi anticiparea jocului
adversarului;
- faptul că se joacă în toate sensurile, obligă jucătorii să se
informeze permanent;
- efortul solicitant presupune dozarea corespunzătoare a
reprizelor de lucru.
4x5
- Deci apare în apărare pe ½ de teren la o poartă, sarcinile le-am

prezentat la 5 x 4.
- Se poate juca 4 x 5 cu cei patru în atac.
Scop-dezechilibrarea echipei adverse pentru a-i anihila
superioritatea:
a) acţiuni individuale;
b) combinaţii în viteză;
c) schimbarea rapidă a direcţiei de joc;
d) apariţia surpriză la limita ultimului apărător a unui jucător
în viteză cu faţa la joc.
e) valorificarea la maximum a finalizării mergând pe 1 x 1, în
care prin valoare jucătorul în atac este superior celui în apărare (joc de
cap, de exemplu viteză 1 x 1).
- Se poate lucra şi pentru conservare pe ¼ teren sau pe 30 x 30 m.,
spaţiul limitat de scopul urmărit.
6x3
127
- Se poate juca în cercul de la centrul terenului, mijloc de încălzire,
siguranţa posesiei, fiind un bun exerciţiu de conservare cu superioritate
evidentă +3;
- Numărul de atingeri limitat în funcţie de nivelul colectivului
(liber, 2, 1) sau 3 atingeri al II-lea, al III-lea pas: direct; pas lung; 1-2;
învăluire.
- Echipei în atac i se consolidează simţul posesiei;
- Echipei în apărare recuperare în 3 jucători;
- Se poate juca pe spaţii diferite 30 x 20 m., 40 x 20 m., 30 x 30 m.,
care împreună cu numărul de atingeri ne poate realiza tema
antrenamentului;
- De asemenea, se poate juca pe echipe de trei jucători, ceea ce
măreşte responsabilitatea jucătorilor în cele două faze, creând acel spirit
de echipă;
- 6 jucători plasaţi pe marginea careului pasează între ei, încercând
să lovească cu mingea pe cei trei din mijloc; mingea circulă numai pe jos;
- Pentru jucătorii fără minge dezvoltă viteza de reacţie, atenţia
distributivă, anticiparea;
- Pentru cei cu mingea dezvoltă precizia în lovire, ca şi viteza de
decizie.
6x5
- Identic cu 5 x 4, numai că necesită prezenţa a câte un jucător în

plus în ambele faze.
- Deci, jucătorul în plus poate fi la o echipă sau la echipa în atac.
- Sarcinile lui pot fi limitate la numărul de atingeri, dar cu cerinţa
de a crea superioritate pe fază.
- Mărirea numărului de jucători creează spaţii mai mici, iar cu 5 se
pot dubla cu uşurinţă mai mare.
6 x 6, 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9
1. Exerciţiu pentru conservare, tipic:

- ½ teren;
- între careurile de 16 m.;
- între careurile de 16 m., dar pe zona laterală. Ex.: 6 x 6, 7 x 7
(70 – 30 ).
Temele:
128
- Număr de atingeri: - nelimitat;
- 3, 2, 1 atingeri;
- 3, 2, 1 al II-lea, al III-lea pas:
- 1-2, 1-2 pentru al III-lea;
- direct;
- lung.
- Condiţionat de numărul de atingeri, apar sarcinile jucătorilor în
atac şi apărare;
- Joc liber pentru ambele echipe între careuri;
- Deci condiţii de conservare apropiate de joc cu adversar activ;
(Concurs cine face mai multe pase).
- Joc liber cu număr de atingeri, dar:
- marcaj om/om;
- încercare recuperare 2 - 3 jucători;
- valorificând unghiul de joc.
- În atac cu mingea apar combinaţiile tactice în atac şi pasele (în
adversitatea lor).
- Acest exerciţiu dă încredere jucătorilor în forţele proprii fără a
intra în panică, indiferent de zona de teren, prin prezenţa adversarilor
activi;
- Libertatea de a se demarca prin schimbarea zonei şi căutarea
spaţiului liber sau susţinere – sprijin.
- Temă suplimentară (pas după ce dublează un jucător).
- Pentru a ajunge la jocul liber, jucătorii trebuie pregătiţi cu teme
legate de numărul de atingeri, creând pe reprize fracţiuni de joc.
Exemple: 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9 între careuri. - cu două atingeri.
- Dacă ne uităm la modelele create de marile echipe ale lumii vom
observa că în mare, timpul de contact al jucătorului cu mingea a scăzut în
favoarea calităţii procedeelor (preluare-pas, preluare-tras la poartă,
preluare-centrare, dribling-pas la poartă), în mare parte condiţionate de
criza actuală de spaţiu şi timp.
- Dacă facem o analiză a fiecărei dintre aceste acţiuni luată
metodic, de la condiţiile izolate până la cele apropiate de joc, vom reuşi să
aducem jucătorii în posibilitatea de a realiza mai uşor jocul.
- Deci, două atingeri presupun:
1. Informare: - când eşti în posesia mingii;
- când nu eşti.
2. Execuţia (precizie, alegerea rapidă a procedeului de
transmitere);
3. Creativitatea: - inteligenţă de joc;
- decizia cea mai bună foarte repede în condiţii
129
de presiune a adversarilor.
- Antrenorul poate solicita:
- dă şi du-te (cu accelerare după pas);
- al treilea pas să fie lung în special pe schimbarea direcţiei de
joc (pregătit jocul scurt-lung).
- Exemple: al treilea pas 1-2 sau 1-2 pentru al treilea;
- Jocul cu temă deosebită pentru cei fără minge cu sarcini de:
a) a bloca adversarii;
b) a crea superioritate;
c) demarcări simultane pentru a primi mingea;
d) crearea de spaţii libere (demarcări false):
- pentru coechipier;
- pentru aceeaşi jucători.
7 x 7, 9 x 9 pe ½ de teren
- Golul este valabil dacă toată echipa trece de jumătatea terenului;

acest exerciţiu este folosit pentru a obişnui echipa să acţioneze compact,
în bloc funcţional;
- Prin realizarea unor distanţe mici între jucători este facilitată
recuperarea colectivă, dar şi construcţia bine susţinută.
8x8
- Se poate juca cum am amintit cu alternarea numărului de atingeri.

Exemple: 3 atingeri pentru al II-lea, al III-lea pas direct;
- Pentru echipa în posesie, pregătirea pentru jocul direct corelat cu
pressing (încercare rapidă de recuperare a mingii din partea adversarului),
totul legat de unghiurile de joc;
- Această alternare a libertăţii de gândire şi execuţie cu criza de
spaţiu şi timp ne apropie mai mult de condiţiile jocului pe fază;
- Deci, diversitatea reprizelor raportate la particularităţile
colectivului presupun trecerea eşalonat printr-un principiu al
antrenamentului sportiv de la uşor la greu, de la simplu la complex.
- Această diversitate este pregătită pentru a obişnui colectivul cu
condiţiile diverse ale jocului în diferite momente, jucătorul să fie pregătit
pentru pressing, marcaj cu mijloace specifice de a-l dejuca (acţiune
individuală, combinaţie, pas direct, devieri, pasă lungă, degajare, etc.)
- Exemplu: pentru un joc pe teren propriu antrenorul pregăteşte
construcţia jocului prin:
130
* 1-2 ţinând cont de tehnicitatea echipei proprii şi 1-2 pentru al
treilea, masivitatea adversarului mai lent, uşor de dirijat cu combinaţii în
viteză;
* cu învăluiri + încrucişări nu numai pe zonele laterale, ci şi în
cele centrale pentru a scăpa de marcaj şi a crea acel „+1”, temă pe care o
introduce la conservare (joc acasă sau în deplasare);
* cu joc scurt-lung pentru joc în deplasare contra unui adversar
care apare cu pressing, pentru a-l surprinde pe spaţiile libere, în special pe
schimbări ale direcţiei de joc;
- Pentru apărători pregătirea dublajului contra echipelor
specializate pe combinaţii scurte 1-2, 1-2 pentru al treilea;
- Marcajul (poziţia atacantului determină şi tactica individuală a
jucătorului în apărare cu faţa la joc, cu spatele ½ întors, distanţa faţă de
poartă + sarcinile speciale);
- Să nu uităm efectele sub aspect fizic de pregătire specială;
- Jocul cu o atingere 8 x 8 presupune pe aceeaşi suprafaţă de teren
16 x 16 m:
- demarcaj, susţinere rapidă a purtătorului temporar al mingii;
- anticipare rapidă a fazei de joc cu mijloacele tehnico-tactice
pe care le presupune faza respectivă;
- capacitatea colectivului de a realiza această sarcină
complexă, mai ales dacă adversarul încearcă:
a) recuperare colectivă;
b) marcaj strict om/om.
- apare obligatoriu dă şi du-te, chiar cu sprint după pas pentru a
susţine şi a se elibera de marcaj.
8 x 8 cu sens tactic la o poartă apărând finalizarea pe ½ teren

pe axul longitudinal la o poartă
- Numărul mare de jucători creează spaţii mici asigurând avantaje

strategice de verificare a construcţiei şi finalizării pentru echipa în atac, a
fazei de apărare pentru echipa în atac.
- Tema: se poate juca cu 2 atingeri pentru echipa în atac.
- Avantajul ar fi construcţia şi finalizarea rapidă cu o demarcare
rapidă simultană, dar în condiţiile aglomerate o echipă nu reuşeşte să
câştige spaţiu, să elimine adversari numai prin dezechilibrare sau
combinaţii, aşa că apare importantă şi acţiunea individuală.
- Completare la temă ar fi 2 atingeri sau acţiunea individuală în
viteză maximă cu mingea la picior; pe fondul unui joc colectiv bine pus la
131
punct (demarcări simultane), accesul lor chiar pe zona centrală poate fi
eficient.
8 x 8 pe ½ teren pe care sunt aşezate 8 portiţe mici oblice

2 m pe această suprafaţă
- Pasa nu se poate da decât prin portiţă la un coechipier, situaţie în

care se acordă un punct;
- Este important cum se ocupă spaţiul de joc, atât în faza de atac,
câţ şi în cea de apărare;
- Numărul de atingeri este condiţionat de nivelul de pregătire al
colectivului, cât şi de sarcinile urmărite de antrenor;
- Se realizează automatismul pe cupluri de jucători, cât şi crearea
superiorităţii numerice prin schimbarea direcţiei de joc (pasa lungă);
- Se poate juca şi cu două mingi.
8 x 8 pe ½ teren cu două porţi + doi portari (50-65 m)
- La marginile laterale ale careului de 16 m. apar nişte delimitări în

trei zone (axul central, spaţiul careului şi zonele laterale);
- Temă: În zona centrală se poate juca:
* liber în ceea ce priveşte numărul de atingeri, sau condiţionat
2, 1 atingere;
* două atingeri sau liber, dar conducând mingea în viteză;
* o atingere de minge în axul central şi liber pe zone laterale,
dar conducând mingea în viteză maximă;
- De menţionat că în zonele laterale jucătorii nu pot fi atacaţi, dar
nici nu pot sta pe loc; care intră sunt obligaţi să apară pe acel spaţiu liber
şi să acţioneze în viteză pentru a centra sau combina cu jucătorii din axul
central;
- Pe zonele laterale poate apare şi învăluirea urmată de centrare;
- În axul central: - se poate juca în zona agresivă;
- se poate face marcaj om/om;
- se poate juca cu ofsaid.
- Solicitarea este deosebită, deoarece pe 50 m. jucătorii trebuie să
atace careul advers şi imediat să-şi apere propria poartă;
- Faptul că linia de centru este la 25 de m., permite o derulare
rapidă a acţiunilor de finalizare, ca şi a frecvenţei atacurilor la ambele
porţi.
132
8 x 8 la 4 porţi mari pe ½ teren
- Marcajul poate fi: - om/om;

- zonă.
- Se pune accent pe schimbarea direcţiei de joc;
- Accelerări cu creare de superioritate numerică;
- Acţionare cu şi fără minge în toate sensurile jocului;
- Valorificarea unghiurilor de joc;
- Se poate juca şi cu două mingi.
8 x 8 pe tot terenul la şase porţi + 2 portari
- Porţile sunt cele două normale de la joc şi încă patru porţi mobile
aşezate la 25 m. pe părţile laterale în ambele jumătăţi de teren; aşadar,
sunt poziţionate în ambele părţi faţă de cele două porţi normale;
- Temele pot fi diferite:
1. Fiecare echipă apără poarta de pe lungimea terenului şi poate
marca în celelalte porţi;
2. Fiecare echipă apără cele trei porţi din propria jumătate şi
poate marca numai la celelalte trei porţi din terenul advers.
- Teme:
- Liber numărul de atingeri şi marcaj în zonă;
- Liber numărul de atingeri şi marcaj om/om;
- Două atingeri şi accelerare după pas marcaj zonă;
- Două atingeri şi accelerare după pas marcaj om/om;
- Două atingeri sau conducere în viteză cu mingea la picior, iar
pe apărare una din forme.
- Exerciţiile contribuie la dezvoltarea capacităţii de orientare în
spaţiu şi la alegerea celei mai bune soluţii pentru finalizare, valorificând
prin schimbarea direcţiei crearea superiorităţii numerice şi dezechilibrarea
adversarului;
- Pe faza de apărare, acoperirea prin echilibru numeric a tuturor
zonelor apărând porţile unde adversarul poate marca.
11 x 11
- Reprezintă jocul în esenţă pe care l-am pregătit pe fragmente de

joc plecând de la 1 x 1;
- Pregătirea jocului echipei în ansamblu – concepţia de joc a
echipei se reflectă prin concepţia de antrenament;
- Temele pot fi diverse şi sunt dictate de scopul urmărit.
133
Exemplu: echipa organizată în funcţie de zona de teren:
* Două atingeri pe teren propriu, liber, dar în viteză maximă cu
mingea la picior pe zone laterale, o atingere zona centrală (teren advers).
* Se joacă cu două atingeri dă şi du-te:
a) pentru mărirea vitezei de joc;
b) demarcajul;
c) evitarea presing-ului;
d) mobilitate în joc;
e) viteza de luare a deciziilor.
* Se joacă între careurile de 16 m. pentru conservare, cu temă
liber – număr de atingeri, dar şi cu finalizare (concurs - care echipă
păstrează mai mult mingea în posesie).
- Acelaşi concurs, dar cu marcaj om/om;
- Liber, dar cu accelerare după pas;
- Cu teme suplimentare libere, dar al II-lea, al III-lea, al IV-lea
pas 1-2, 1-2 pentru al III-lea, pas lung, direct.
* Cu două atingeri:
- atenţie la susţinere - sprijin;
- obligatoriu deplasare după pas;
- valorificarea demarcărilor în toate sensurile pe zone libere
sau susţinere sprijin;
- preluarea pentru pas sau spaţiu liber;
- se repetă sarcinile cu marcaj om/om cu recuperare în trei, etc
- Foarte complex (o atingere şi mai ales dacă e dublat cu om/om)
în funcţie de valoarea colectivului.
- Anticiparea fazei următoare, susţinere-deplasare, efort foarte
mare atât fizic, cât şi în ceea ce priveşte viteza cu care reuşeşte selectarea
soluţiei cele mai bune.
- Exerciţiu bun contra unei echipe care efectuează pressing sau
ieşire din marcaj, joc fără minge.
În continuare, voi prezenta modul de pregătire al unui joc şcoală,
de pregătire în vederea celui oficial.
Echipa proprie contra unui adversar foarte tehnic

bazat pe combinaţii în viteză
1. Încercarea anihilării jocului de pase prin pressing sau încercare

de recuperare colectivă departe de poartă.
Cele mai bune exemple pot fi cele de la Campionatul Mondial de
Fotbal, Africa de Sud 2010, când prin sistemul de joc, cât şi prin dinamica
134
jucătorilor, echipele au încercat dereglarea construcţiei încă din terenul
adversarului, obligându-l la un joc de pase lungi, uşor de anihilat.
2. Combinarea jocului om/om – zonă, agresiv la jucători cu spatele
la joc, cu dublaje pentru anihilarea combinaţiilor.
Blocarea acţiunilor individuale şi a combinaţiilor, tot la
Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud 2010, prin crearea unui
filtru în axul central bazat pe driblaje şi triplaje, au obligat adversarul la
diagonale de 40 – 50 m., pentru a găsi jucători liberi.
3. Încercarea de recuperare a jucătorilor avansaţi care apar la
constrângere, blocând soluţiile de joc din spatele purtătorului mingii.
Aceste recuperări făcute de jucătorii avansaţi, au făcut ca atacul să
înceapă departe de poartă, surprinzând adversarul în inferioritate
numerică.
4. Îngustarea spaţiilor de joc prin distanţa mică între
compartimente şi între jucătorii aceluiaşi compartiment. Acest lucru
înseamnă acţionarea în bloc funcţional.
Echipa proprie împotriva unei echipe tip anglo-saxon
- Este bazată pe centrări înalte în careu şi şuturi de la semi-distanţă

şi distanţă, out-uri aruncate direct în careu, marcaj sever.
Cum blocăm jocul adversarului ?
- Întărirea axului central defensiv prin rezolvarea centrărilor
aeriene : scurt - şutat, lung - direct;
- aşezare.
- Echilibrul numeric pe fază pentru blocarea centrărilor;
- Marcajul strict la comun pentru blocarea jocului aerian;
- Blocarea cu orice sacrificiu a culoarelor spre poartă şi a spaţiilor
de joc în axul comun pentru a evita şuturile de la distanţă, semi-distanţă.
Echipa proprie acasă pe un teren greu (ploaie, zăpadă)
1. Suprafaţa mare de contact cu mingea.

2. Evitarea construcţiei cu pase scurte, în special pe terenul
propriu.
3. Folosirea recuperării folosind mijloacele specifice defensive, în
special deposedările cu alunecare (dacă este posibil cu rămânere în
posesie), dar în terenul advers pentru blocarea construcţiei adversarului.
4. Folosirea trasului la poartă (semi-distanţă, distanţă) în special
mingi cu pământul şi urmărirea lor.
135
5. Urmărirea mingilor înalte spre portar, deoarece mingea este de
obicei respinsă (boxată).
6. Evitarea paselor înapoi spre propriul portar.
7. Evitarea în defensivă respingerii mingii după contactul cu solul
(folosirea degajărilor din aer).
8. Valorificarea la maximum a fazelor fixe şi evitarea lor în terenul
propriu.
Echipa proprie împotriva unei apărări aglomerate
1. Conservarea posesiei cu scopul de a crea superioritate în

dispozitivul advers prin:
- culoare, acţiuni cu ruperi de ritm;
- desfacerea adversarului pe toată lăţimea terenului cu creare de
superioritate numerică;
- acţiuni pe zone laterale;
- demarcări false simultane pentru scoaterea din dispozitiv a
apărătorilor cu marcaj strict, chiar pe spaţii mai retrase sau în afara jocului
temporar;
- acţiuni individuale pe fondul unui joc colectiv bine pus la punct;
- schimbarea direcţiei de joc, dezechilibrând adversarul.
- aşteptarea adversarului în jumătatea proprie de teren pentru a
desface sistemul advers defensiv;
- ruperile de ritm la care nu pot rezista în bloc funcţional decât
echipele foarte bine pregătite.
Joc contra unei echipe pe teren denivelat
- pasă lungă + recuperare departe de poartă;

- evitarea combinaţiilor pe spaţii mici;
- folosirea suprafeţei mari de contat cu mingea;
- specularea lipsei posibilităţii de a efectua combinaţii în viteză, cu
siguranţă, deci încercare de recuperare departe de poartă;
- valorificarea la maxim a fazelor fixe (out, corner, lovituri libere),
în care contactul cu suprafaţa de joc este mai mică.
Joc contra unei echipe care joacă la offside
- Alternarea jocului scurt - lung prin:

1. Apariţia jucătorilor din linia a II-a şi a III-a, chiar simultan cu
ieşirile din dispozitiv pe zone mai retrase ale jucătorilor avansaţi.
136
2. Jocul în cross (diagonală) pentru jucătorii care apar în viteză
maximă pe spaţii libere din liniile a II-a, a III-a.
- Simularea de combinaţii, auto-pasă cu pătrundere din frontală;
- Pasă scurtă, pasă lungă;
- 1-2 în viteză maximă (deviere).
Şi pentru că am prezentat câteva aspecte privind echipa în atac, să
vedem şi cum pregătim echipa la un joc la ofsaid:
a) În ce momente ale jocului jucăm la offside ?
b) Împotriva căror adversari ?
c) Ce calităţi prezintă compartimentul defensiv ?
d) Cu ce scop ?
a) Pe pas înapoi ieşire grupată bazată pe pressingul jucătorilor

avansaţi, care duce la criza de timp şi alegerea soluţiilor nesigure.
* Loviturile libere frontale sau laterale.
* În caz de inferioritate numerică (echipa în 8, 9 jucători).
* Împotriva unui joc frontal, în special când ultimul atacant
joacă avansat la nivelul libero-ului sau al ultimului apărător.
b) Adversari cu viteză de excepţie care preferă jocul direct de
acţionare pe spaţiul porţii.
- Slab pregătiţi care sunt surprinşi de această îngustare între linii
(nivele inferioare).
c) Se joacă la offside.
- În momentul în care dispunem de apărători cu viteză care
oricând pot recupera distanţa faţa de adversar.
- De către echipele slab pregătite cu apărători lenţi care încearcă
această îngustare cu scopul de surprindere a atacanţilor fără efecte
considerabile pe parcursul unui joc.
- Pressingul la jucătorii cu mingea, corelat cu ieşire grupată pe
direcţia de joc.
- Omogenitatea apărării.
d) Scopul ?
- Spaţii mici între compartimente pentru a crea stocul funcţional.
- Surprinderea, chiar enervarea adversarului obligat să folo-
sească alte reţete tactice.
Joc împotriva unei echipe cu o linie de mijloc foarte valoroasă
- Anihilarea jocului de construcţie în această zonă cu superioritate

şi recuperare colectivă închizând unghiurile de joc;
137
- Varianta a doua: pressing foarte avansat pentru a nu ajunge
mingea la mijlocaşi;
- Varianta a treia: lăsaţi larg la marcaj, dar pe îngustare la 30 m. de
poartă cu un filtru pe axul central.
11 x 11 pregătit în mod diferit pentru: joc amical; joc cupă; joc
C.E., C.M. ; joc pregătire inter-ţări.
În timp ce în jocurile din campionat punctele pot fi recuperate pe
parcursul jocurilor, în cadrul meciurilor de cupă, C.E., C.M., orice rezultat
poate fi decisiv.
11 x 11 cu o atingere pe tot terenul
- Se utilizează împotriva unui adversar modest, pentru mărirea

vitezei de progresie a jocului sau a unui adversar care face pressing;
11 x 11 - înainte de finalizare echipa este obligată să efectueze

minin 15 pase;
- obişnuieşte echipa să păstreze posesia împotriva unui
adversar care blochează jocul în propriul teren (determină echipa să aibă
răbdare).
11 x 11 – echipa este penalizată dacă jucătorii vorbesc între ei sau

comentează deciziile arbitrului.
11 x 11 – teme pentru apărători în treimea proprie:

- să facă marcaje om/om la 30 m. de poartă;
- să facă schimb de adversari apărându-se în zonă, sau să
nu mai schimbe adversarii.
11 x 11 – dacă echipa a depăşit linia de centru nu mai are voie să

paseze înapoi (pentru progresia jocului).
11 x 11 - în terenul advers toate acţiunile să se termine în centrare

sau şut la poarta (în caz contrar pedepse sau depunctări).
- obişnuieşte echipa cu orientarea jocului în cele două
variante (să ajungă la centrare sau să forţeze şutul la poartă).
11 x 11 pe ½ teren cu două porţi + 2 portari
- Lupta în criză de spaţiu şi timp şi găsirea soluţiilor pentru

desfacerea apărării adverse;
138
- Joc recomandat pentru anumite jocuri în care adversarul se
blochează pentru a nu primi gol sau pentru a păstra rezultatul;
11 x 11 pe tot terenul
- Echipa în atac trebuie să finalizeze din maxim 4-5 pase;

- Joc liber ca număr de atingeri (acest mijloc obligă echipa la
verticalizare sau la orientarea jocului la margine pentru a putea centra la
finalizare).
11 x 11 pe tot terenul
- La semnal se abandonează mingea şi antrenorul aruncă o minge

în altă zonă, de unde se continuă jocul (jocul necesită atenţie şi
posibilitatea echipei de a se adapta unei situaţii deosebite de joc).
Această analiză a mijloacelor plecând de la 1 x 1 la 11 x 1 încearcă

să îmbunătăţească bagajul de cunoştinţe al viitorilor profesori, al
tehnicienilor din fotbal dornici să aprofundeze teoretic nişte mijloace care
conştientizate devin instrumente de lucru în cadrul concepţiei de
pregătire.
Analiza metodică a mijloacelor, adoptarea lor la particularităţile
colectivului, selectarea de către tehnicieni a celor mai eficiente, rămâne la
aprecierea celor ce le studiază.
Forma de prezentare de la mijloc la metodă reprezintă o misiune
dificilă pe care mi-am asumat-o, acest material reprezentând în esenţă
unul din materialele care pot fi consultate în condiţiile crizei actuale de
informaţii concrete de care au nevoie specialiştii, fiind contribuţia mea
faţă de fotbal în acest moment.
Aş dori ca aceste mijloace să reprezinte nu numai un instrument de
lucru, ci şi un material care poate stimula creativitatea specialiştilor în
fotbal, dornici de a le modela, raportându-le la particularităţile
colectivului de lucru; acesta a fost motivul pentru care nu am făcut
distincţia între copii, juniori, seniori pe diferite nivele, pentru a lăsa liberă
iniţiativa „meseriaşilor” referitor la momente dificile ale meseriei de
antrenor: Când ? De ce ? Cât ?
Dacă raportăm fotbalul la câmpul informaţional oferit de celelalte
ştiinţe, dacă vom încerca să studiem mai multe materiale, vom putea crea
noi idei, care puse în slujba sportului rege pot duce la mărirea
spectaculozităţii, aşa cum au dovedit marile competiţii europene şi
mondiale.
139
5. SELECȚIA ȘI FORMAREA ECHIPELOR
REPREZENTATIVE GIMNAZIALE
5.1. Activitatea de educație fizică și sportivă de masă

și de performanță
Activitatea fotbalistică de masă la nivelul școlilor generale și

liceelor se desfășoară atât la nivelul unităților școlare, cât și în afara
acestora, având un caracter continuu, constituind totodată un important
mijloc de depistare a talentelor.
Ea îmbracă mai multe forme:
- Campionatul școlilor generale pentru categoriile de vârstă 8-10
ani (prezentat la învățământul primar), 11-12 ani și 13-14 ani;
- Campionatul liceelor pentru categoriile de vârstă 15-16 ani și
17-18 ani.
Categoria de vârstă 13-14 ani

* Etapa pe școală se dispută sub formă de campionat pe clase, în
perioada 15 septembrie-15 noiembrie, putând fi prelungită până la 1
februarie.
În toate unitățile școlare, indiferent de numărul claselor, se vor
asigura fiecărei echipe minim 16 jocuri.
La sfârșitul campionatului pe școală se va forma o selecționată
care urmează să reprezinte școala la etapa pe localitate.
* Etapa pe localitate (municipiu, oraș, comună) se dispută sub
formă de turneu între echipele reprezentative ale școlilor, în perioada 15
martie-15 mai.
Competiția se organizează tur-retur sau numai tur, în funcție de
numărul de echipe, în așa fel ca să asigure minimum 10 jocuri pentru
fiecare echipă.
În județele cu multe localități se poate organiza o etapă
intermediară, pe centre, pentru a stabili echipele calificate la etapa
județeană.
Școala ca instituție socaială vine în întâmpinarea necesităților pe
care le ridică progresul acestui joc sportiv prin valorificarea potențialului
pe care-l reprezintă cadrele se specialitate cu specializarea în fotbal și mai
ales datorită cuprinderii obligatorii a tinerilor de la 7 ani la 19 ani
(perioada de vârstă cea mai propice pentru instruirea sistematică) într-un
cadru adecvat, așa cum îl oferă școala ca instituție de educație.
140
Fotbalul are de rezolvat și rezolvă o serie de sarcini cu profundă
semnificație socială:
- întărirea sănătății și a capacotății de muncă a organismului;
- folosirea utilă și recreativă a timpului liber;
- educarea trăsăturilor pozitive de caracter;
- valorificarea aptutudinilor sportive ale elevilor.
5.2. Organizarea activității fotbalistice
Structura activității fotbalistice în școala generală este:

- echipa reprezentativă a școlii, formată din cei mai buni 18
jucători, în principal elevi ai claselor mari, a VII-a și a VIII-a, participante
la competițiile locale și republicane;
- echipa de perspectivă formată din 20 de jucători, în principal
elevi ai claselor mici, care participă la competiții organizate pentru
categoriile respective de vărstă;
- echipele reprezentative ale claselor, acestea reprezentând baza
de selecție a celorlalte două echipe menționate anterior și care participă la
campionatul interclase al școlii.
După cum se observă, reprezentativa școlii nu este și nu trebuie
ruptă de activitatea fotbalistică din școala respectivă. Grija pentru
intruirea și activitatea lotului echipei reprezentative trebuie conjugată cu
preocuparea cuprinderii tuturor elevilor doritori să practice acest joc
sportiv, fie în mod recreativ, fie în vederea ridicării măiestriei sportive.
Faptul că echipa reprezentativă de fotbal funcționează în cadrul
orelor de activități sportive cuprinse în planul de învățământ, de bunul
mers al acesteia, răspund: direcțiunea școlii, comisia metodică de educație
fizică, profesorul de educație fizică repartizat să răspundă efectiv de
această disciplină sportivă în școală.
Profesorul de aducație fizică poate forma un colectiv de conducere
operativ, în care vor exista un responsabil organizatoric, un responsabil cu
propaganda, 1-2 membri și respectiv profesorul care se va ocupa de
instruire. Acest colectiv, cu excepția profesorului, se recomandă a fi
format din elevi.
Profesoul care răspunde de activitatea fotbalistică din școală are
următoarele sarcini:
- întocmește planul de activitate fotbalistică din școală, precum și
cel de pregătire al echipei reprezentative;
- răspunde de pregătirea și prezentarea echipei reprezentative la
competiții;
141
- desfășoară o permanentă activitate de selecție;
- se preocupă de dezvoltarea bazei materiale necesare instruirii
echipelor;
- organizează competiții de masă la nivelul școlii (campionatul
interclase) ;
- urmărește să nu se suprapună alte activități cu calendarul
competițional al echipei reprezentative.
Instruirea elevilor trebuie să fie făcută de profesorul de educație
fizică.
Pregătirea echipei de fotbal trebuie să fie raportată la condițiile
materiale existente în școală. În general, terenurile de sport pe care se
desfășoară lecțiile de educație fizică și activitățile sportive (inclusiv
fotbalul) sunt terenuri de dimensiuni reduse, amenajate pentru handbal,
volei, basket.
Cu toate că pregătirea la fotbal pe aceste terenuri nu reprezintă
idealul, totuși rațional folosite aceste spații pot fi de un real ajutor.
Se poate solicita ajutorul asociațiilor și cluburilor sportive din
apropierea școlilor, pentru folosirea bazei sportive, respectiv a terenului.
Depinde de pasiunea celui care se ocupă de pregătirea echipei
reprezentative în ceea ce privește procurarea de echipament și mingi
pentru antrenamente și prezentare la competiții.
Elevii componenți ai echipelor reprezentative vor efectua controlul
medical de cel puțin două ori pe an.
Sistemul competițional al echipelor reprezentative școlare de la
școlile generale, pe categorii de vârstă, va fi organizat de Inspectoratul
Școlar în colaborare cu D.J.T.S.
5.3. Selecția și formarea echipelor reprezentative
Selecția în vederea depistării elevilor talentați, trebuie să aibă un

caracter permanent și se efectuează în cadrul orelor de activități sportive,
orelor de educație fizică și la competițiile de masă.
1. Primul criteriu obligatoriu, eliminatoriu și în general valabil
este criteriul de sănătate.
2. Dezvoltarea fizică. Segmente proporțional dezvoltate, dar cu
indici crescuți ai perimetrului toracic și ai volumului musculaturii
inferioare, talie în jur de 170-175 cm. Mobilitate corespunzătoare în
principalele articulații ale aparatului locomotor, suplețe musculară. Indici
crescuți de adaptabilitate a sistemului cardio-vascular și respirator la
eforturi prelungite și repetate.
142
3. Joc la două porți. În cadrul jocului se urmăresc:
- îndemânarea (abilitatea specifică în manevrarea mingii);
- viteza de reacție, de deplasare, de execuție, a procedeelor
tehnice și de manevrare a mingii;
- rezistența în regim de viteză;
- indici sporiți de execuție precisă a acțiunilor tehnico-tactice
în regim de rezistență;
- însușiri și calități psihice cum ar fi: orientarea în spațiu, în
raport cu poziția și acțiunile adversarilor și coechipierilor, alegerea celei
mai bune modalități de acțiuni, dăruire de sine, anticipare și imaginație.
În cadrul jocului (la selecția inițială), copiii vor fi urmăriți atât în
fazele de atac, cât și în cele de apărare, în principal urmărindu-se ușurința
în executarea deprinderilor tehnico-tactice, capacitatea de orientare în
teren, rezolvările rapide și raționale a situațiilor de joc.
Copiii selecționați trebuie să se detașeze de ceilalți prin
manifestarea calităților enumerate la un nivel mai ridicat, concretizate
prin execuții spontane, relaxante și cu un grad de eficacitate mai mare,
prin anticiparea fazelor de joc și prin găsirea soluțiilor celor mai bune
(plasament, procedeu tehnic folosit).
Jocul să se desfășoare pe teren redus, cu reguli simplificate
(minifotbal) și intervenția profesorului în timpul jocului să fie cât mai
redusă.
4. Probe și norme de control. În continuare voi prezenta pe două
grupe de vârstă (9-12 ani) și (13-15 ani) o parte din probele și normele de
control pentru fotbal stabilite experimental. Rezultatele vor fi înregistrate
în caietul de evidență al profesorului și comunicate jucătorilor pentru a-i
stimula în pregătire.
Probe și norme de control privind pregătirea generală și specifică

a grupelor de 10-12 ani și 13-15 ani
1. Alergare de viteză: 50 în secunde 10 ani 8,9 - 9

11 ani 8,7 – 8,8
12 ani 8,3 – 8,5
13 ani 8 - 8,2
14 ani 7,7 – 7,8
15 ani 7,4 – 7,5
2. Săritura în lungime 10-12 ani 161 - 170

de pe loc în cm: 13-15 ani 171 – 180
143
3. Alergare de rezistență 10-12 ani 155 - 160
600 m în secunde
2000 m în minute și secunde 13-15 ani 7,45 – 8,00
4. Naveta, în secunde 10-12 ani 12,6 - 13,0

13-15 ani 12,1 – 12,5
5. Abdomen, ridicare 10-12 ani 16-18

trunchi din culcat 13-15 ani 18-20
în șezând și revenire
(nr. execuții corecte în 30”)
6. Mobilitate coxofemurală în cm. 10-12 ani 56-58

13-15 ani 59-61
7. Lovirea mingii suspendate în 15” la în 20” la

cu capul (nr. de loviri) 25-30 cm 30-35 cm
de 6 ori de 8 ori
8. Tras la două porți 10 acțiuni 14 acțiuni

3-5 șuturi 3-5 șuturi
pe spațiul pe spațiul
porții porții
9. Genuflexiuni pe un picior 10-12 ani 8-10

(împușcă cioara) 13-15 ani 10-12
- nr. repetări pe picior
10. Aruncarea mingii medicinale 10-12 ani 2 kg 6-7 m

înainte, de deasupra capului 13-15 ani 3 kg 7-8 m
Norme privind dezvoltarea somatică
1. Talia minimă în cm 10 11 12 13 14 15
134 139 144 151 161 165
2. Greutatea minimă în kg 30 32 36 40 45 51
144
Indicații legate de formarea echipei
Deși există o fluctuație mai mare sau mai mică a componenței

echipelor de copii și juniori (din însăși specificul activităților multiple
care au loc în școală, cât și din dorința profesorului de a completa echipa
cu elementele cele mai valoroase) totuși profesorul trebuie să stabilească
pentru anumite perioade de timp un lot și totodată o echipă standard, cu
care să se prezinte la jocuri.
Profesorul va proceda după cum urmează:
- portarul va fi desemnat din rândul elevilor care preferă acest
post și totodată care dau dovadă de capacitate de coordonare, suplețe,
detentă musculară, stăpânire de sine în condiții decisive, viteză de reacție
și curaj;
- fundașii, dintre care cei de pe partea stângă (fundaș central și
fundaș de margine) trebuie să fie stângaci, sau în caz contrar, să
dovedească ușurință în manevrarea mingii cu piciorul stâng. Cel puțin doi
dintre ei trebuie să fie înalți și în același timp, să aibă bună detentă în
săriturile la cap, viteză de reacție și de deplasare, siguranță în controlul
mingii, dârzenie în lupta pentru minge, stăpânire de sine, mai ales în faze
care ar putea crea avantaj atacanților adverși (henț în careu, faulturi care
pot duce la lovituri de la 11 m), capacitatea de a construi acțiuni ofensive.
- jucătorii de la mijlocul terenului trebuie să aibă următoarele
calități: capacitatea de a rezista la eforturi îndelungate și desfășurate în
tempouri variabile, indici sporiți ai tehnicii individuale, perseverența în
indeplinirea sarcinilor ce le revin, clarviziune și bună gândire teoretică,
dorința de a se intercala în atac și de a înscrie goluri.
- stabilirea atacanților, dintre care cei de pe partea stângă să fie pe
cât posibil stângaci. Criteriile ce stau la baza desemnării acestor jucători
sunt: rapiditate în execuție, dublată de indici superiori ai tehnicii
individuale, dorința de a înscrie goluri, viteză de deplasare și de reacție,
imaginație creatoare, concentrarea atenției în momentele decisive mai ales
în ocaziile favorabile înscrierii de goluri, combativitate în lupta cu
adversarul îndeosebi în fazele de finalizare sau în lipsa acesteia,
capacitatea de a-și depăși adversarii prin inventivitate și mai mare finețe
tehnică.
Precizarea componenței lotului echipei reprezentative constituie
primul pas al formării unității competitive, după aceasta urmând
numeroase alte măsuri capabile să concure la transformarea acestuia într-
un colectiv de muncă unit în jurul aceluiași scop. În acest sens, profesorul
trebuie să împărtășească jucătorilor, în fiecare etapă a instruirii,
obiectivele urmărite (colective și individuale), să analizeze îndeplinirea
145
sarcinilor, să urmărească activitatea independentă a acestora (practicarea
de către jucători în timpul liber a jocului sau exersarea unor exerciții
suplimentare capabile să le întregească pregătirea.
Conținutul instruirii grupei de 9-12 ani
1. Modelul fizic, psihic și tehnico-tactic al jucătorului de 12 ani

Dezvoltarea fizică:
- mobilitate în principalele articulații ale membrelor inferioare
și suplețe musculară;
- laba piciorului să prezinte o accentuare a boltei plantare.
Calități motrice:
- îndemânare în regimul mișcărilor efectuate fără minge
(sărituri, schimbări de direcție, opriri, întoarceri, alergări în tempouri
variabile) și al execuțiilor tehnice de bază;
- viteză de reacție, de deplasare și de execuție a procedeelor
tehnico-tactice de bază.
Calități psihice:
- orientare în spațiu, rapiditatea gândirii, vederea periferică și
capacitatea de a se concentra în momentele de joc cu eficiență maximă,
sunt calități indispensabile celor care termină ciclul de inițiere.
Tehnic
Să aibă însușit mecanismul de bază al următoarelor elemente și
procedee tehnice:
- lovirea mingii cu piciorul, cu șiretul plin, cu exteriorul, cu
latul, cu călcâiul;
- preluarea mingii cu piciorul, cu latul, cu exteriorul, cu șiretul
pli, preluarea mingii cu pieptul prin amortizare și prin ricoșare;
- conducerea mingii cu șiretul plin, cu latul și cu exteriorul;
- mișcări înșelătoare cu și fără minge, cu corpul din mișcare, cu
oprire înșelătoare, cu lovire înșelătoare, cu trecerea piciorului peste
minge;
- lovirea mingii cu capul de pe loc, din alergare și de pe loc și
din alergare cu săritură (cu bătaie de pe loc și pe ambele picioare), cu
fruntea, cu creștetul și cu una din părțile laterale ale corpului;
- protejarea mingii cu corpul și piciorul;
- deposedarea adversarului de minge din față și prin intercepție;
- aruncarea mingii de la margine de pe loc și cu elan;
146
- învățarea procedeelor tehnice de bază ale jocului portarului
(prinderea mingii, plonjonul mingii, ieșirea din poartă și blocarea,
boxarea mingii și degajarea);
Tactic:
- conținutul tactic al procedeelor tehnice de lovire, degajare,
centrare, tras la poartă și a transmiterilor (paselor);
- conținutul tactic al celorlalte procedee tehnice (preluarea,
conducerea, fenta, deposedarea și protejarea mingii);
- demarcarea și depășirile individuale;
- marcajul, tatonarea, recuperarea prin deposedare, dublajul;
- acțiuni de atac și apărare la fazele fixe;
- sarcini de posturi, zone de activitate în cadrul jocului 8 x 8, pe
teren de dimensiuni reduse.
Teoretic
- noțiuni de igienă a tânărului fotbalist;
- cunoașterea principalelor reguli de joc și adaptarea acestora
pentru terenurile de dimensiuni reduse;
- noțiuni elementare legate de tactica jocului, așezarea și
sarcinile pe posturi și linii în jocul 8 x 8.
Obiective:
1. Dezvoltarea și formarea corectă a organismului în creștere și a
calităților motrice prin exerciții analoage jocului sau prin jocul propriu-
zis, neexcluzând nici exercițiile special construite.
2. Învățarea tehnicii de bază a jocului de fotbal și a aplicării
acesteia în condițiile variate ale jocului.
3. Învățarea conținutului tactic al procedeelor tehnice și a
elementelor de tactică individuală în atac și în apărare.
4. Educarea calităților morale și de voință necesare desfășurării
unei activități organizate și a capacității de orientare în teren.
5. Noțiuni legate de igiena tânărului jucător și de regulament.
Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării:

- alergări alternate cu opriri, întoarceri, sărituri;
- mișcări imitative (atacanți – apărători);
- ștafete, întreceri (printre jaloane, cu sărituri peste portițe, pe
sub portițe combinate);
- exerciții cu mingea pentru simțul mingii și procedeele de
preluare, conducere, fentă;
147
- sporturi ajutătoare (hanbal, basket).
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei:

* de reacție și de execuție
- acțiuni rapide executate la semnalul profesorului (sărituri,
întoarceri, etc.);
- sprinturi pe distanțe de 10-15 m cu opriri și întoarceri la
semnal;
- executarea lovirii mingii la panou, perete, cu capul la semnal
sau prin apropiere și depărtare;
- sprint terminat cu pasă, degajare, centrare, preluare,
conducere, tras la poartă.
* de deplasare
- sprint pe 15-20 m, întoarcere 180 grade și alergare cu spatele;
- sprint 30-35 m, în linie dreaptă sau oblic;
- alergare între două jaloane la distanță de 10 m;
- alergări legate (serii) de 3 x 10 m, 4 x 15 m, după fiecare
acordându-se o pauză de 1’30” – 2’;
- ștafete și întreceri pe diferite distanțe;
- aceleași exerciții în regim de execuții tehnico-tactice (pasă,
preluare, conducere, tras la poartă, demarcare – în diferite combinații).
Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței:

- alergări în tempouri uniforme ¼, 2/4, 2’-3’;
- alergări pe teren plan sau variat (400-800 m);
- ștafete și jocuri (pe distanțe pînă la 80 m);
- execuții tehnico-tactice cu un număr de repetări variabil (ex.
30 de șuturi la poartă combinate cu 10 sărituri imitând lovirea mingii cu
capul).
Tehnica jocului:
Exerciții pentru învățarea elementelor tehnice de bază (lovirea
mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii, conducerea
mingii, fentelor, deposedarea de minge, aruncarea de la margine și tehnica
jocului portarului):
- exerciții la aparate și instalații ajutătoare;
- exerciții în 2-3 jucători, de pe loc și din deplasare în diferite
formații - cerc, pătrat, triunghi;
- exerciții în regim de îndemânare și în viteză;
148
- exerciții cu apărător semiactiv și activ pentru exersare și a
conținutului tactic (în formații de atac și apărare);
- jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1;
2x1; 2x2; 4x2; 4x4);
- jocuri la o poartă;
- jocuri la două porți, 8 x 8.
Tactica jocului:
Exerciții pentru învățarea elementelor tactice de bază (marcaj,
demarcare, dublaj, pase) și a conținutului tactic al procedeelor de lovire a
mingii (tras la poartă, degajare, centrare), cât și a celorlalte deprinderi
tehnice.
- exerciții pe grupe de jucători, sub formă de acțiuni simple de
joc;
- exerciții în formații de atac și apărare;
- exerciții sub forma unor acțiuni de joc în regim de tehnică și
pregătire fizică, îndemănare, viteză, rezistență;
- jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu
temă (1x1; 2x1; 2x2; 4x2; 4x4) ;
- jocuri la o poartă și la două porți cu temă (execuții cu număr
limitat de atingeri, marcaj la intercepție, etc.).
Combinații de atac și organizarea apărării la fazele fixe și

loviturile libere
Indicații metodice:
Această etapă de pregătire cuprinde elevi între 9 și 12 ani, etapă în
care organismul elevilor cunoaște o dezvoltare lentă, echilibrată și în care
se produce o perfecționare funcțională a diferitelor organe și sisteme.
Cunoscând particularitățile morfo-funcționale și psihice, profesorul
poate stabili o metodică adecvată de instruire, în vederea realizării
modelului.
Inițierea și învățarea mecanismului de bază al execuțiilor tehnico-
tactice, constituie obiectivul nr. 1 al acestei etape și într-o măsură mai
mică, se va urmări constituirea unor echipe.
La această vârstă se poate lucra foarte bine pentru îmbunătățirea și
dezvoltarea vitezei, îndemânării, fapt care atrage selecționarea unor
mijloace adecvate vârstei, posibilităților elevilor. Cu atât mai bine vor
proceda profesorii care vor realiza aceasta împreună cu execuțiile tehnico-
tactice, obișnuindu-i pe copii încă de la această vârstă cu o caracteristică
importantă a fotbalului contemporan – rapiditatea pe un fond crescut de
îndemânare.
149
Mijloacele pentru dezvoltarea rezistenței trebuie să se rezume la
folosirea diferitelor jocuri, inclusiv a jocului la două porți cu care trebuie
să se încheie fiecare lecție.
Folosirea mingilor de dimensiuni reduse constituie o altă cerință
metodică ce se impune să fie respectată de profesori, în vederea învățării
corecte a deprinderilor tehnice de bază, care trebuie să fie exersate în
condiții cât mai variate.
Concomitent cu învățarea tehnicii trebuie să se facă și învățarea
conținutului tactic al procedeelor tehnice, în vederea aplicării lor în
condițiile variate ale jocului.
Recomand să se organizeze turnee de minifotbal (7 x 7) pe o
jumătate de teren normal, cu elevi de aceeași vârstă (12 ani).
Valoarea instructivă a jocului este evidentă la această vârstă, dar așa
cum am arătat, trebuie să fie bine organizată.
Conținutul instruirii grupei de 13-15 ani
1. Modelul fizic, psihic și tehnico-tactic al jucătorului de 15 ani

Dezvoltarea fizică:
- segmente dezvoltate proporțional;
- mobilitate în articulațiile membrelor inferioare și suplețe.
Calități motrice:
- îndemânare în regim de tehnică;
- viteză de reacție, de deplasare și de execuție în regim de
tehnică și tactică;
- rezistență în regim de execuții tehnico-tactice repetate;
- forță pentru efectuarea săriturilor și a lovirii mingii cu
piciorul.
Calități psihice:
- orientare rapidă și corectă în situațiile de atac și apărare;
- disciplină și conștiinciozitate în antrenament și meci;
- capacitatea de a-și concentra atenția asupra acțiunilor de joc,
mai ales asupra acelora cu eficiență maximă.
Tehnico-tactic:
- corectitudine și precizie în executarea deprinderilor tehnico-
tactice specifice postului, în regim de viteză și îndemânare;
- realizarea în joc a sarcinilor pe posturi, a zonelor de activitate, cât
și a organizării și desfășurării acțiunilor individuale și colective de apărare
și atac în cadrul sistemului cu “libero”.
150
Teoretic:
- cunoașterea principalelor probleme legate de antrenament
(principii și cerințe, forme ale antrenamentului individual, recuperarea
efortului);
- sarcini pe posturi, zone de activitate și dinamica jocului în cadrul
sistemului cu 4 fundași;
- cunoașterea integrală a regulamentului de joc și mai ales a regulii
de ofsaid.
Modelul jocului echipelor de copii de 15 ani

- acționarea eficientă în atac și în apărare în cadrul sistemului cu
“libero”, în funcție de poziția mingii, zona de teren, poziția adversarilor și
a coechipierilor;
- ritm susținut la recuperarea mingii și orientarea spre joc cursiv, cu
ieșiri organizate din propria jumătate de teren;
- păstrarea mingii în cadrul echipei, prin reținerea cât mai puțin a
acesteia de către fiecare jucător în parte și printr-un pronunțat spirit
colectiv până la realizarea trasului la poartă, a scopului jocului –
înscrierea de goluri.
În atac:
- folosirea zonelor libere și a culoarelor pentru ajungerea în
apropierea porții adverse;
- crearea superiorității numerice prin asigurarea a cel puțin două
posibilități de pasare jucătorului cu mingea, inclusiv pasa finală pentru
tras la poartă;
- sincronizarea mișcării jucătorilo pe grupe și cupluri (cu
schimbarea temporară a funcțiilor), cu evitarea aglomerărilor, urmărindu-
se în permanență amenințarea porții adverse;
- orientarea acțiunilor spre marginea terenului și ulterior revenirea
lor pe zona centrală spre finalizare;
- combinații proprii la fazele fixe (lovitura de începere, aruncarea
mingii de la margine, loviturile libere directe și indirecte).
În apărare:
- folosirea pressingului pentru ca adversarul să nu poată schimba
direcția de atac;
- schimbarea rapidă și simultană a plasamentului din atac în

apărare și urmărirea adversarului până la recuperarea mingii;
151
- executarea încrucișărilor și revenirea în zonele de bază în caz de
depășire (marcaj om la om, zonă, dublaj);
- jocul cu “libero” pentru asigurarea superiorității numerice, în
special în jumătatea proprie de teren.
Obiective:
- dezvoltarea fizică multilaterală a organismului în creștere;
- îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază și
specifice;
- consolidarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice
specifice jocului, în atac și în apărare;
- încadrarea jucătorilor în sistemul de joc cu patru fundași
(variantele sale) și învățarea acțiunilor tactice colective (elementare și de
echipă) de atac și de apărare;
- educarea disciplinei și conștiinciozității în antrenament și meci;
- cunoștințe teoretice legate de sistemul cu patru fundași, varianta
cu “libero” (zone, sarcini, dinamica de funcționare), regulamentul de joc
(mai ales regula de ofsaid), recuperarea efortului (îmbinarea tuturor
activităților de peste zi și săptămână).
Exerciții pentru îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de

bază:
- pentru îndemânare, viteză (toate formele de manifestare) și
rezistență se va continua instruirea cu structurile de exerciții indicate la
grupa 9-12 ani, folosindu-se aparatele și instalațiile ajutătoare și cele mai
eficiente metode de antrenament.
Exerciții pentru dezvoltarea forței:

- genuflexiuni, flexii și extensii, îndoiri și întinderi de brațe cu și
fără rezistența partenerului;
- exerciții sub formă de circuit, acționându-se succesiv asupra
grupelor musculare (membre superioare, inferioare, trunchi, abdomen) ;
- sărituri cu bătaie pe un picior, pe ambele picioare, cu extensie și
cu simularea lovirii mingii cu capul;
- jocuri dinamice (“lupta cocoșilor”, trânta, împingeri și tracțiuni,
etc.);
- execuții tehnico-tactice în regim de forță (pase, lovituri libere,
degajări, folosirea forței corporale în lupta cu adversarul pentru
deposedare, lovirea mingii cu capul).
152
Tehnica jocului:
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea elementelor tehnice
(lovirea mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii,
conducerea mingii, deposedarea adversarului de minge, mișcările
înșelătoare, protejarea mingii, aruncarea mingii de la margine, elementele
tehnice ale jocului portarului, prinderea mingii, plonjonul, ieșirea din
poartă și blocarea mingii, boxarea mingii, devierea mingii, aruncarea
mingii cu mâna, degajarea mingii cu piciorul;
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea procedeelor noi, sub
forma exersării individuale și pe grupe de jucători;
- exerciții pentru perfecționarea procedeelor tehnice învățate în
regim de îndemănare, viteză, rezistență în regim de viteză, forță specifică,
sub forma exersării individuale, pe grupe de jucători, la aparate și
instalații ajutătoare – în diferite formații;
- exerciții pentru perfecționarea procedeelor specifice posturilor și
compartimentelor cu accent pe precizie și eficacitate (utilitate), în formații
de atac și apărare, pe cupluri, în condiții apropiate de joc;
- jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1,
2x2, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ;
- jocuri la o poartă;
- joc la două porți, 11x11.
Tactica jocului:
- exerciții și jocuri pentru învățarea și perfecționarea elementelor
de tactică individuală și colectivă în apărare și în atac, cu accent pe:
demarcare, depășire individuală, combinații tactice, pregătirea și
finalizarea atacului, forme de atac (combinativ, contraatac), marcaj,
dublaj, recuperarea mingii prin deposedare, forme de apărare (om la om,
zonă și combinată), pressing, combinații și scheme tactice la momentele
fixe ale jocului, ca și organizarea apărării la momentele fixe ale jocului;
- exerciții individuale și pe grupe de jucători sub formă de acțiuni
simple și complexe de joc, în funție de post;
- exerciții pentru perfecționarea acțiunilor de joc, în care intră
elementele tacticii individuale de atac și de apărare (marcaj, dublare,
recuperarea mingii, demarcare, depășire individuală, trasul la poartă), în
regim de tehnică și calități motrice specifice (viteză, rezistență în regim
de viteză, îndemânare, detenta, echilibru, forța);
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea acțiunilor de joc în
care intră elementele tacticii colective de atac și de apărare (combinația
tactică, pregătirea și finalizarea atacului, forme de atac, plasamentul,
153
pressingul, forme de apărare) în regim de tehnică și calități motrice
specifice;
- exerciții în formații de atac și de apărare, atât pentru acțiunile de
atac, cât și pentru cele de apărare;
- jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu temă
(1x1, 2x1, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ;
- jocuri la o poartă (6x6, 4x6 și la două porți, 11x11), cu temă, în
special pentru învățarea și perfecționarea dinamicii jocului în cadrul
sistemului cu patru fundași (variantele sale);
- scheme tactice și combinații de atac, concomitent cu organizarea
apărării la fazele fixe ale jocului.
Indicații metodice
În această etapă de pregătire (13-15 ani), organismul copiilor
suferă modificări importante privind înălțimea și greutatea, concomitent
cu o dezvoltare și perfecționare a funcțiilor sale. Este etapa în care copiii
îșă schimbă esențial calitatea diferitelor sisteme și organe, prin apariția de
noi funcții.
La această vârstă, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfologici
ai organismului trebuie să stea în atenția profesorului, care prin mijloace
adecvate va acționa sistematic asupra tuturor grupelor musculare, atât
analitic, cât și global. Recomand ca acest lucru să se facă în fiecare lecție,
urmărindu-se asigurarea unei prelucrări calitative a musculaturii și
articulațiilor.
Și în această etapă se va continua dezvoltarea calităților motrice de
bază și specifice a îndemânării, vitezei (sub toate formele de manifestare),
rezistenței și se va începe lucrul și pentru dezvoltarea forței generale și
specifice (mai ales prin folosirea unor mijloace similare jocului). Detenta,
mobilitatea, suplețea, echilibrul și coordonarea să fie dezvoltate
corespunzător datorită contribuției lor la perfecționarea deprinderilor
tehnico-tactice solicitate de condițiile dificile ale jocului.
Atenția profesorului va fi îndreptată în mod deosebit asupra
învățării și perfecționării deprinderilor tehnico-tactice cât mai corect și în
concordanță cu cerințele fotbalului contemporan. Se va urmări în mod
deosebit precizia și utilitatea deprinderilor tehnico-tactice în condițiile
variate ale jocului.
Învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice trebuie sp
se facă în regimul diferitelor calități motrice și pe un fond sporit de
însușiri psihice: orientarea în spațiu, gândirea, atenția și voința de a
realiza obiectivele propuse.
154
Exercițiile alese trebuie să fie efectuate prin intermediul unor
jocuri, ștafete, întreceri, aceasta neexcluzând exercițiile special construite
pentru învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice, ca și
pentru îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază.
La selecționarea exercițiilor trebuie să se țină cont de: procedeul
tehnic sau tactic care vizează exercițiul respectiv, înlănțuirea procedeului
tehnic sau tactic cu alte procedee, numărul de exercutanți, dinamica
exercițiului, prezența adversarilor, utilizarea unor aparate ajutătoare,
crearea unor condiții de întrecere, etc.
Deja în această etapă de pregătire, mai ales la 15 ani, tinerii
jucători trebuie să aibă însușite cunoștințele și deprinderile necesare
acționării (dinamicii jocului) în cadrul sistemului cu patru fundași
(variantele sale), ca o cerință a participării la competițiile organizate pe
plan local.
Competiția, ca și jocurile amicale, vor constitui pe lângă probele de
control, un excelent mijloc de verificare a instruirii.
Sintetizând, se poate spune că la 14-15 ani avem de a face cu o
subordonare a instruirii cerințelor jocului, a sarcinilor legate de post în
atac și în apărare, a dinamicii jocului (echipa ca un tot unitar) în cele două
situații fundamentale ale jocului – atacul și apărarea.
6. LEGILE JOCULUI DE FOTBAL
155
În continuare voi prezenta cele 17 legi ale „Jocului de fotbal”, cât
şi unele decizii exprimate de International Board, în vederea completării
cunoştinţelor studenţilor ce se specializează în fotbal.
Cele 17 reguli sunt actualizate după modificările făcute de
International Board, toate având scopul creşterii fairplay-ului, a
spectacolului sportiv, prin mărirea eficacităţii jocului.
Cunoaşterea acestor reguli sunt indispensabile specialiştilor din
domeniu, ele ducând pe lângă corecta apreciere a deciziilor în cadrul
jocului şi la modelarea procesului de instruire.
Ultima decizie la C.E. privind scoaterea regulii paşilor, dar
obligând portarul să degajeze când are mingea în mână pe parcursul a 6
secunde, din interiorul careului, măreşte şi mai mult viteza de joc.
Legile jocului
Legea 1 – Terenul de joc
Dimensiuni
Terenul de joc trebuie să fie de formă dreptunghiulară. Lungimea

liniilor de margine trebuie să fie, în toate cazurile, mai mare decât
lungimea liniilor de poartă.
Lungimea: minim 90 m., maxim 120 m.
Lăţimea: minim 45 m., maxim 90 m.
Jocuri internaţionale
Lungimea: 105 m.
Lăţimea: 68 m.
Marcajul terenului
Terenul de joc trebuie să fie marcat cu linii. Aceste linii fac parte
integrantă din suprafeţele pe care le delimitează. Liniile de demarcaţie
cele mai lungi, în număr de două, sunt numite linii de margine. Cele două
linii mai scurte sunt numite linii de poartă. Toate liniile au o lăţime
maximă de 12 cm.
Terenul de joc este împărţit în două jumătăţi egale prin linia
mediană.
Punctul de la centru este marcat în mijlocul liniei mediane. În
jurul acestui punct se trasează un cerc cu raza de 9,15 m.
156
Suprafaţa de poartă
La fiecare extremitate a terenului de joc este delimitată o suprafaţă

de poartă cu următoarele caracteristici: două linii sunt trase perpendicular
pe linia de poartă, la 5,50 m. de la partea interioară a fiecărui stâlp al
porţi. Aceste două linii se întind în terenul de joc pe o distanţă de 5,50 m
şi sunt unite printr-o linie trasată paralel cu linia de poartă. Spaţiul
delimitat de aceste linii şi linia de poartă se numeşte suprafaţă de poartă.
Suprafaţa de pedeapsă
La fiecare extremitate a terenului de joc se delimitează o suprafaţă

de pedeapsă cu următoarele caracteristici: două linii sunt trasate
perpendicular pe fiecare linie de poartă la 16,50 m. de la partea interioară
a fiecărui stâlp al porţilor. Aceste linii se întind în teren pe o distanţă de
16,50 m. şi sunt unite printr-o linie paralelă cu linia de poartă. Spaţiul
delimitat de aceste linii şi linia de poartă se numeşte suprafaţa de
pedeapsă.
În interiorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă marchează un punct, de
unde se execută loviturile de pedeapsă, la 11 m. de mijlocul liniei care
uneşte cei doi stâlpi ai porţii şi la distanţă egală de aceşti stâlpi. În
exteriorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă se trasează un arc de cerc cu raza
de 9,15 m. care are ca centru punctul de la 11 m.
Steaguri
La fiecare colţ al terenului de joc trebuie fixat câte un steag al cărui

suport, neascuţit, are o înălţime minimă de 1,50 m. de la pământ.
Câte un steag similar poate fi de asemenea plasat la fiecare
extremitate a liniei mediane, la cel puţin 1 m. de la linia de margine, în
exteriorul terenului de joc.
Arcul de cerc de la colţul terenului
La fiecare colţ, în interiorul terenului de joc se trasează câte un arc

de cerc cu raza de 1 m. şi având ca centru steagul de la colţ.
Porţile
157
Porţile sunt fixate în centrul fiecărei linii de poartă. Ele sunt
alcătuite din doi stâlpi verticali care se înalţă la distanţă egală de
steagurile de la colţul terenului şi care sunt uniţi deasupra printr-o bară
transversală.
Distanţa interioară dintre cei doi stâlpi este de 7,32 m., iar partea
inferioară a barei transversale se află la 2,44 m. de la pământ.
Cei doi stâlpi trebuie să aibă aceeaşi lăţime şi grosime care nu
trebuie să depăşească 12 cm. Linia de poartă va fi trasată cu aceeaşi
lăţime ca şi grosimea stâlpilor barei transversale. Se pot monta plase la
porţi, acestea fiind fixate şi de pământ în spatele porţilor cu condiţia,
totuşi, ca ele să fie bine prinse pentru a nu jena portarul. Stâlpii şi bara
transversală trebuie să fie de culoare albă.
Măsuri de securitate
Porţile trebuie să fie bine fixate în pământ. Porţile mobile nu pot fi

folosite decât dacă răspund acestor cerinţe mai sus menţionate.
Decizii ale International F.A. Board
Decizia 1
Dacă bara transversală s-a deplasat sau s-a rupt, trebuie întrerupt
jocul până când acesta va fi reparată şi aşezată la locul ei.
Dacă repararea este imposibilă, jocul trebuie oprit definitiv.
Utilizarea unei frânghii în locul barei transversale nu este permisă.
Dacă bara transversală s-a reparat, jocul se va putea relua printr-o
minge de arbitru de pe locul unde se afla mingea în momentul întreruperii
jocului.
Decizia 2
Stâlpii porţilor şi barele transversale trebuie să fie din lemn, metal

sau alt material aprobat. Forma lor poate fi pătrată, dreptunghiulară,
rotundă sau eliptică. Stâlpii şi bara transversală nu trebuie în nici un caz
să prezinte un pericol pentru jucători.
Decizia 3
158
Orice fel de publicitate este interzisă pe terenul de joc sau pe
materialul care echipează terenul (inclusiv plasele porţilor şi suprafeţele
pe care acestea le delimitează pe pământ), şi aceasta din momentul în care
echipele intră pe teren şi până când îl părăsesc pentru pauză şi imediat ce
revin pe teren până la sfârşitul jocului. În special, se interzice aplicarea
oricărui material publicitar pe porţi plase, steaguri sau suporturile
acestora. Nu se va putea fixa pe acestea nici un obiect care nu are legătură
cu fotbalul (camere de luat vederi, aparate foto, microfoane, etc.).
Decizia 4
Reproducerea emblemei F.I.F.A., a Confederaţiilor continentale,

ale Asociaţiilor Naţionale ale Ligilor, ale Cluburilor, sau ale altor asociaţii
este interzisă pe terenul de joc şi pe materialele care echipează terenul de
joc (inclusiv pe plasele porţilor şi pe suprafeţele pe care le delimitează) pe
toată durata jocului aşa cum se menţionează în decizia 3.
Decizia 5
Se poate trasa o linie în exteriorul terenului de joc, la 9,15 m. de la

arcul de cerc de la colţ, perpendiculară pe linia porţii, pentru a materializa
distanţa ce trebuie respectată de adversar la executarea loviturilor de la
colţul terenului.
LEGEA 2 - Mingea
Caracteristici şi dimensiuni
- este o formă sferică;

- este confecţionată din piele sau din alt material corespunzător;
- are o circumferinţă de cel mult 70 cm. şi cel puţin 68 cm.;
- are o greutate de maxim 450 g. şi minim 410 g. la începutul
jocului
- are o presiune între 0,6 şi 1,1 atmosfere (600-110g/cm2).
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează în timpul jocului:
- jocul trebuie oprit;

- jocul se va relua cu o minge nouă, printr-o minge de arbitru de pe
locul în care se găsea prima minge în momentul în care s-a deteriorat.
159
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează atunci când nu este
în joc, înainte de executarea loviturii de începere, a loviturii de la
poartă, a unei lovituri de la colţ, a unei lovituri libere, a unei lovituri
de pedeapsă sau a unei aruncări de la margine:
- jocul se va relua în mod corespunzător.
Mingea nu poate fi înlocuită în timpul jocului decât cu

permisiunea arbitrului.
Decizia 1
- În jocurile cu caracter competiţional se vor folosi numai mingile

care corespund caracteristicilor minime în Legea 2.
- La jocurile disputate în cadrul competiţiilor F.I.F.A. sau în
competiţiile organizate de Confederaţiile continentale, se vor folosi numai
mingile marcate cu una din însemnările prevăzute mai jos:
„ F.I.F.A. APPROVED”
„ F.I.F.A. INSPECTED”
„ INTERNATIONAL MATCHBALL STANDARD”
Aceste însemnări indică faptul că mingea a fost testată şi că se
încadrează în caracteristicile minine stipulate în Legea 2. Lista
caracteristicilor suplimentare cerute pentru fiecare din categoriile de mai
sus trebuie să fie aprobată de International F.A. Board.
Instituţiile abilitate să efectueze testările respective trebuie să fie
agreate de F.I.F.A. . Asociaţiile naţionale pot cere folosirea mingilor
purtând una din aceste însemnări la competiţiile organizate sub egida lor.
În toate celelalte jocuri, mingea folosită trebuie să corespundă
cerinţelor menţionate în Legea 2.
Decizia 2
- La jocurile disputate în cadrul competiţiilor F.I.F.A. sau în cadrul

competiţiilor organizate de Confederaţiile continentale, sau de Asociaţiile
naţionale, se va interzice orice fel de publicitate comercială aplicată pe
mingi. Pot figura pe mingi numai însemnele competiţiei, numele
organizatorului şi marca fabricantului. Regulamentele competiţiilor pot
impune restricţii privind numărul şi formatul acestor însemne.
160
LEGEA 3 – Numărul jucătorilor
Jucători
Orice joc se dispută între două echipe formate din maxim 11

jucători, din care unul va fi portar. Nici un joc nu se poate desfăşura dacă
una din echipe are mai puţin de şapte jucători în terenul de joc.
La jocurile de juniori, numărul minim de jucători admis pe
parcursul unui joc este de 8.
Competiţii oficiale
În orice joc disputat în cadrul competiţiilor oficiale ale F.I.F.A. sau

în competiţiile continentale şi Asociaţiile naţionale, este permis să se
recurgă la cel mult 3 înlocuitori de jucători.
Regulamentul competiţiei trebuie să precizeze numărul jucătorilor
de rezervă – între minim trei şi maxim şapte – care pot fi desemnaţi ca
atare.
Alte jocuri
La orice alt joc se poate recurge la maxim cinci înlocuiri de

jucători cu condiţia ca:
- cele două echipe să cadă de acord asupra numărului maxim de
înlocuiri permise;
- arbitrul să fie informat asupra acordului înainte de începerea
jocului.
Dacă arbitrul nu a fost informat sau dacă nu intervine un acord
înainte de începerea jocului, nu se vor putea face mai mult de trei
înlocuiri.
În toate jocurile
La fiecare joc este obligatoriu să se comunice arbitrului numele

jucătorilor de rezervă înainte de începerea jocului. Jucătorul de rezervă
care nu a fost desemnat ca atare, nu va putea participa la joc.
Procedura înlocuirii jucătorilor
161
- arbitrul trebuie să fie informat în prealabil de fiecare înlocuire
avută în vedere;
- jucătorul de rezervă intră pe terenul de joc numai după ce
jucătorul care urmează să fie înlocuit părăseşte terenul de joc şi după ce a
primit un semn de încuviinţare din partea arbitrului;
- jucătorul de rezervă nu va intra pe terenul de joc decât la nivelul
liniei mediane şi atunci jocul este oprit;
- înlocuirea se termină în momentul în care jucătorul de rezervă
intră pe terenul de joc;
- jucătorul de rezervă devine astfel jucător, iar cel înlocuit
încetează de a mai fi jucător;
- un jucător care a fost înlocuit nu mai poate participa la joc;
- orice jucător de rezervă se supune autorităţii şi deciziilor
arbitrului, indiferent dacă este sau nu chemat să joace.
Înlocuirea portarului
Oricare din jucătorii de câmp poate înlocui portarul cu condiţia ca:

- arbitrul să fie informat în prealabil de înlocuire;
- înlocuirea să se facă în timpul întreruperii jocului.
Abateri / Sancţiuni
Dacă un jucător de rezervă intră pe teren fără permisiunea

arbitrului:
- jocul va fi oprit;
- jucătorul de rezervă respectiv va fi avertizat (i se va arăta
cartonaş galben) şi va trebui să părăsească terenul de joc;
- jocul se va relua cu o minge de arbitru de pe locul unde se afla
mingea în momentul întreruperii jocului.
Dacă un jucător înlocuieşte portarul fără ca arbitrul să fi fost
în prealabil înştiinţat:
- jocul va continua;
- jucătorii vinovaţi vor fi avertizaţi (li se va arăta cartonaşul
galben) când mingea nu mai este în joc;
Pentru orice altă abatere de la această lege:
- jucătorul respectiv va fi avertizat (i se va arăta cartonaşul
galben).
Modul de reluare a jocului
162
Dacă jocul a fost întrerupt de către arbitru pentru a da un
avertisment:
- jocul se va relua printr-o lovitură liberă indirectă executată de un
jucător al echipei adverse, de pe locul unde se afla mingea în momentul
întreruperii jocului.
Eliminarea jucătorilor sau a jucătorilor de rezervă
- Un jucător care a fost eliminat înainte de lovitura de începere a

jocului, nu poate fi înlocuit decât de unul din jucătorii de rezervă
nominalizaţi.
- Un jucător nominalizat ca jucător de rezervă, care a fost eliminat,
fie înainte, fie după lovitura de începere a jocului, nu poate fi înlocuit.
Decizia 1
Cu condiţia ca principiile Legii 3 să fie respectate, numărul minim

de jucători într-o echipă este lăsat la latitudinea Asociaţiilor naţionale.
Totuşi, International F.A. Board consideră că jocul nu ar trebui
continuat dacă sunt mai puţin de şapte jucători într-una din cele două
echipe.
Decizia 2
Antrenorul poate comunica jucătorilor indicaţiile tactice în timpul

jocului. Ca şi ceilalţi oficiali, el trebuie să rămână în interiorul suprafeţei
tehnice, atunci când aceasta există. Toţi oficialii sunt obligaţi să adopte un
comportament responsabil.
LEGEA 4 – Echipamentul jucătorilor
Măsuri de securitate
Echipamentul sau ţinuta jucătorului nu trebuie în nici un caz să

prezinte un pericol pentru el însuşi sau pentru ceilalţi jucători. Această
măsură se aplică şi bijuteriilor de orice fel
Echipamentul de bază
163
Echipamentul de bază al fiecărui jucător se compune din:
- tricou;
- şort, dacă jucătorul poartă chiloţi termici; aceştia trebuie să fie de
aceeaşi culoare cu cea dominantă a şortului;
- jambiere;
- apărători pentru tibie;
- ghete.
Apărătorile pentru tibie
- trebuie să fie în întregime acoperite de jambiere;

- trebuie să fie confecţionate dintr-un material corespunzător
(cauciuc, plastic sau materiale similare);
- trebuie să asigure un grad de protecţie corespunzător.
Portarii
- Portarul trebuie să poarte un echipament de culoare diferită faţă

de ceilalţi jucători, arbitri şi arbitri asistenţi.
Pentru orice abatere de la această lege:

- jocul nu trebuie neapărat întrerupt;
- jucătorul care încalcă această lege trebuie trimis în afara
terenului de joc de către arbitru, pentru a-şi pune în ordine echipamentul;
- jucătorul în cauză trebuie să părăsească terenul de joc la prima
întrerupere a jocului, cu excepţia cazului în care şi-a pus la punct deja
echipamentul;
- orice jucător care a părăsit terenul de joc pentru a-şi pune în
ordine echipamentul, nu va putea reintra în terenul de joc decât cu
încuviinţarea arbitrului;
- arbitrul trebuie să controleze starea echipamentului înainte de a
permite reintrarea jucătorului în terenul de joc;
- jucătorul nu poate reveni pe terenul de joc decât atunci când
mingea a încetat să mai fie în joc.
Un jucător care a fost trimis afară din terenul de joc pentru că a
încălcat această lege şi care pătrunde (sau revine) pe terenul de joc fără
încuviinţarea arbitrului, va fi sancţionat cu avertisment (i se va arăta
cartonaş galben).
164
Modul de reluare a jocului
Dacă jocul a fost oprit de arbitru pentru a da un avertisment:

- jocul se va relua cu o lovitură liberă indirectă executată de un
jucător al echipei adverse de pe locul unde se afla mingea în momentul
întreruperii jocului.
LEGEA 5 - Arbitrul
Autoritatea arbitrului
Fiecare joc se dispută sub controlul unui arbitru, care dispune de

toată autoritatea necesară pentru a veghea la aplicarea Legilor jocului în
cadrul partidei pe care este chemat să o conducă.
Competenţa şi obligaţii
- să asigure aplicarea Legilor jocului;

- să controleze jocul în colaborare cu arbitrii asistenţi şi dacă este
cazul, cu al patrulea oficial;
- să verifice ca mingea să corespundă cerinţelor Legii 2;
- să verifice ca echipamentul jucătorilor să corespundă cerinţelor
Legii 4.
- să asigure funcţia de cronometror şi să întocmească un raport
detaliat după joc;
- să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească
definitiv, atunci când după părerea lui se încalcă Legile jocului;
- să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească
definitiv, atunci când intervin cauze neprevăzute, indiferent de natura lor;
- să oprească jocul dacă, după părerea sa, un jucător este
accidentat grav şi să dispună transportarea acestuia în afara terenului de
joc;
- să lase jocul să continue până când mingea nu va mai fi în joc,
dacă după părerea sa, un jucător este uşor accidentat.
- să ia măsuri ca orice jucător care are o plagă sângerândă să
părăsească terenul de joc. Jucătorul nu va putea reveni pe teren decât cu
permisiunea arbitrului, după ce acesta a constatat că sângerarea a fost
oprită.
165
- să lase jocul să continue atunci când echipa, împotriva căreia s-a
comis o abatere, poate profita de un avantaj şi să sancţioneze abaterea
comisă iniţial dacă avantajul presupus nu s-a realizat;
- să sancţioneze abaterea cea mai gravă atunci când un jucător
comite simultan mai multe greşeli;
- să ia măsuri disciplinare împotriva oricărui jucător care a comis
o abatere sancţionabilă, cu avertisment sau eliminare. Arbitrul nu este
obligat să intervină imediat, dar trebuie să o facă la prima întrerupere a
jocului;
- să ia măsuri împotriva oficialilor echipei care nu au un
comportament responsabil, şi în mod discreţionar să-i elimine din teren
sau din imediata apropiere a acestuia;
- să intervină la semnalizarea arbitrilor asistenţi în privinţa
incidentelor pe care nu le-a putu constata personal;
- să ia măsuri ca nici o persoană neautorizată să nu pătrundă pe
terenul de joc;
- să dea semnalul de reluare a jocului după o întrerupere a
acestuia;
- să remită autorităţilor competente un raport cuprinzând
informaţiile privind orice măsură disciplinară luată împotriva jucătorilor
şi/sau a oficialilor, precum şi descrierea oricărui incident petrecut înainte
în timpul sau după joc.
Deciziile arbitrului
- Deciziile arbitrului asupra faptelor legate de joc sunt definitive.

- Arbitrul nu poate reveni asupra unei decizii decât dacă constată
că aceasta este greşită sau dacă decide să ţină seama de părerea unuia din
arbitrii asistenţi, cu condiţia ca jocul să nu fi fost reluat.
Decizii ale Internatinal F.A. Board
Decizia 1
Arbitrul (sau după caz, un arbitru asistent sau al patrulea oficial) nu

pot fi făcuţi răspunzători:
- pentru nici o accidentare a unui jucător, oficial sau spectator;
- pentru nici o pagubă materială;
- pentru nici un prejudiciu cauzat unei persoane publice, club,
companie, asociaţie sau oricărui alt organism şi care poate fi datorat unei
166
decizii luate în conformitate cu Legile jocului sau cu procedurile normale,
cerute pentru organizarea, disputarea sau conducerea unui joc;
Aceasta se poate referi la:
- decizia de a permite sau de a interzice desfăşurarea unui joc în
funcţie de starea terenului, a anexelor sale, sau de condiţiile
meteorologice;
- decizia de a opri definitiv jocul pentru orice alt motiv;
- orice decizie privind starea echipamentului şi a anexelor folosite
în timpul jocului, inclusiv stâlpii porţilor, barelor transversale, steagurile
de colţ şi mingea;
- decizia de a opri sau nu jocul, datorită intervenţiei unui spectator
sau a oricăror alte incidente în tribune;
- decizia de întrerupe sau nu jocul, pentru a permite transportul
unui jucător accidentat în afara terenului de joc, pentru a primi îngrijiri;
- decizia de a cere sau de a insista pentru transportul unui jucător
accidentat în afara terenului de joc, pentru a primi îngrijiri.
- decizia de a permite sau de a interzice unui jucător să poarte
anumite accesorii sau piese ale echipamentelor;
- decizia (în măsura în care face parte din atribuţiile sale) de a
permite sau de a interzice oricărei persoane (inclusiv oficialilor echipelor
sau altor reprezentanţi şi a mass-mediei) să stea în apropierea terenului de
joc;
- orice altă decizie pe care arbitrul o poate lua conform Legilor
jocului sau conform obligaţiilor stipulate de regulamentele şi
instrucţiunile F.I.F.A., ale Confederaţiilor continentale, Asociaţiilor
naţionale sau Ligilor, în a căror organizare se desfăşoară jocul;
Decizia 2
La turneele şi în competiţiile pentru care este desemnat un al

patrulea oficial, rolul şi obligaţiile acestuia trebuie să fie în acord cu
directivele aprobate de International F.A. Board.
LEGEA 6 – Arbitrii asistenţi
Îndatoriri
Vor fi delegaţi doi arbitri asistenţi. Sub rezerva deciziei arbitrului,
aceştia au obligaţia să semnalizeze:
- dacă mingea a ieşit în întregime din terenul de joc;
167
- cărei echipe îi revine aruncarea de la margine, lovitura de la colţ
sau lovitura de la poartă;
- atunci când un jucător trebuie să fie sancţionat pentru că se afla
în poziţie afară din joc;
- atunci când o echipă solicită o schimbare de jucători;
- în cazul unui comportament nesportiv sau orice alt
incident în afara câmpului vizual al arbitrului.
Asistenţa
- Arbitrii asistenţi vor ajuta de asemenea arbitrul în asigurarea

respectării Legilor jocului în cursul desfăşurării partide.
- În caz de amestec nejustificat sau comportament
necorespunzător al unuia dintre arbitrii asistenţi, arbitrul va renunţa la
serviciile sale, îl va înlocui şi va întocmi un raport către autorităţile
competente.
- Arbitrii asistenţi au putere de a decide faze ce depind de ei.
LEGEA 7 – Durata partidei
Reprizele de joc
- Partida va avea două reprize egale a câte 45 de minute fiecare,

cu condiţia să nu se fi convenit asupra unei alte durate de comun acord
între arbitru şi cele două echipe participante.
- Orice acord privind o modificare a duratei unui joc (de
exemplu, reducerea fiecărei reprize la 40 de minute din cauza luminii
insuficiente) trebuie în mod imperativ să intervină înainte de lovitura de
începere şi să fie în conformitate cu regulamentul competiţiei respective.
Pauza
- Jucătorii au dreptul la o pauză între cele două reprize.

- Pauza dintre reprize nu trebuie să depăşească 15 minute.
- Regulamentul fiecărei competiţii trebuie să precizeze clar durata
pauzei dintre cele două reprize.
- Durata pauzei dintre cele două reprize nu poate fi modificată
decât cu consimţământul arbitrului.
Adăugarea timpului pierdut când jocul a fost întrerupt
168
- Fiecare repriză trebuie prelungită cu scopul adăugării timpului
pierdut pentru:
- schimbări de jucători;
- examinarea jucătorilor accidentaţi;
- transportul jucătorilor accidentaţi în afara terenului de joc;
- orice altă cauză;
- Durata pentru adăugarea timpului pierdut cu întreruperile de joc,
este la latitudinea arbitrului
Lovitura de pedeapsă
Durata fiecărei reprize va fi prelungită pentru a permite executarea

sau reexecutarea unei lovituri de pedeapsă.
Prelungiri
Regulamentul competiţiilor poate prevedea jucarea de prelungiri

formate din două reprize egale. În aceste circumstanţe, se aplică condiţiile
menţionate de Legea 8.
Oprirea definitivă a jocului
Un joc oprit definitiv înainte de expirarea timpului regulamentar,

va fi rejucat în întregime, cu excepţia situaţiilor în care regulamentul
competiţiei respective prevede dispoziţii contrare.
LEGEA 8 – Lovitura de începere şi reluare a jocului
Preambul
- Alegerea terenului se face prin tragere la sorţi efectuată cu

ajutorul unei monede.
- Echipa favorizata de sorţi alege poarta din direcţia căreia va
ataca în prima repriză.
- Cealaltă echipă va avea lovitura de începere a jocului.
- Echipa care şi-a ales terenul va avea lovitura de începere a celei
de a doua reprize.
- La începutul celei de a doua reprize a jocului, echipele schimbă
terenul şi atacă în direcţia porţii opuse, faţă de prima repriză.
169
Lovitura de începere
- Lovitura de începere este modalitatea de începere a partidei sau

a reluării jocului:
- la începutul partidei;
- după înscrierea unui gol;
- la începutul celei de-a doua reprize a jocului;
- la începutul fiecărei reprize de prelungiri, dacă este cazul.
- Se poate înscrie un gol direct dintr-o lovitură de începere.
Procedura
- toţi jucătorii trebuie să se găsească în propria lor jumătate de
teren;
- jucătorii echipei care nu beneficiază de lovitura de începere,
trebuie să stea la minim 9,15 m. de minge înainte ca aceasta să fie în joc;
- mingea trebuie aşezată pe pământ în punctul de la centru;
- arbitrul va da semnalul de începere a jocului;
- mingea va fi în joc imediat ce este lovită cu piciorul şi se mişcă
spre înainte;
- executantul loviturii de începere nu poate juca mingea a doua
oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de alt jucător;
- când o echipă a înscris un gol, echipa împotriva căreia s-a
marcat golul are lovitura de reluare a jocului.
- Dacă executantul loviturii de începere a jocului joacă mingea

a doua oară, fără ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe
locul unde s-a comis abaterea;
- Pentru orice altă abatere la executarea loviturii de începere:
- lovitura de începere se va repeta.
Mingea de arbitru
După o întrerupere temporară a jocului provocată de o cauză

neprevăzută în Legile jocului, jocul va fi reluat printr-o minge de arbitru.
Procedura
170
Arbitrul lasă mingea să cadă pe pământ în locul unde aceasta se
găsea în momentul în care s-a întrerupt jocul. Mingea intră în joc îndată
ce a atins pământul
Mingea de arbitru se repetă dacă:

- mingea este atinsă de un jucător înainte de a fi intrat în contact
cu pământul;
- mingea iese în afara terenului de joc, înainte să fi fost atinsă de
un jucător.
Condiţii speciale
- Lovitura liberă acordată unei echipe în propria suprafaţă de

poartă, poate fi executată din orice punct al suprafeţei de poartă.
- Lovitura liberă indirectă acordată echipei în atac, în suprafaţa de
poartă a adversarului, va fi executată de pe linia suprafeţei de poartă
paralelă cu linia porţii, din punctul cel mai apropiat de locul unde s-a
comis abaterea.
- Mingea de arbitru executată pentru reluarea jocului după o oprire
temporară a acestuia, atunci când mingea se afla în suprafaţa de poartă, va
fi executată pe linia suprafeţei de poartă paralelă cu linia porţii, din
punctul cel mai apropiat de locul unde afla mingea în momentul opririi
jocului.
LEGEA 9 – Mingea în joc şi în afară din joc
Mingea afară din joc

Mingea este afară din joc, atunci când:
- a depăşit în întregime o linie de poartă sau o linie de margine, fie
pe pământ, fie în aer;
- jocul a fost oprit de către arbitru.
Mingea în joc
Mingea este în joc în orice alt moment, inclusiv atunci când:
- revine în terenul de joc dintr-un stâlp al porţii, bara transversală
sau un steag de colţ;
- revine în terenul de joc după ce a lovit arbitrul sau un arbitru
asistent, atunci când aceştia se află în terenul de joc.
171
LEGEA 10 – Înscrierea unui gol
Înscrierea unui gol

Un gol va fi înscris regulamentar atunci când mingea va depăşi în
întregime linia de poartă între stâlpii porţii şi pe sub bara transversală, cu
condiţia, ca în prealabil, echipa care a înscris să nu fi comis nici o abatere
de la Legile jocului.
Echipa învingătoare
Echipa care va înscrie cel mai mare număr de goluri în timpul

jocului, va câştiga partida. Când cele două echipe înscriu acelaşi număr de
goluri sau nu înscriu nici un gol, jocul va fi declarat egal.
Regulamentul competiţiilor
Pentru jocurile care se termină la scor egal, regulamentele

competiţiilor pot să prevadă dispoziţii privind prelungirile sau alte
modalităţi aprobate de International F.A. Board, care să permită stabilirea
echipei câştigătoare a jocului,
LEGEA 11 – Afară din joc (offside)
Poziţia afară din joc
- A fi în poziţie afară din joc, nu constituie o greşeală în sine.

- Un jucător se găseşte în poziţie afară din joc, atunci când:
- se află mai aproape de linia porţii adverse decât mingea, cât şi
de penultimul adversar.
- Un jucător nu se găseşte în afară din joc, atunci când:
- se află în propria jumătate de teren;
sau
- se află pe aceeaşi linie cu penultimul adversar;
sau
- se află pe aceeaşi linie cu ultimii doi adversari.
Abateri
Poziţia afară din joc a unui jucător nu trebuie sancţionată decât
doar, în momentul când mingea atinge unul din coechipierii săi sau este
172
jucată de unul din aceştia; după părerea arbitrului, jucătorul respectiv
participă activ la joc:
- intervenind în joc;
sau
- influenţând un adversar;
sau
- obţinând un avantaj din această poziţie.
Lipsa abaterii
Nu există offside atunci când un jucător primeşte mingea direct:

- dintr-o lovitură de la poartă;
sau
- dintr-o aruncare de la margine;
sau
- dintr-o lovitură de la colţ.
Pentru orice abatere de la Legea offside-ului, arbitrul va acorda

echipei adverse o lovitură liberă indirectă care trebuie executată de pe
locul unde s-a comis greşeala.
LEGEA 12 – Greşeli şi comportări nesportive
Greşelile şi comportările nesportive, trebuie sancţionate după cum

urmează:
Lovitura liberă directă
- Se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse,

jucătorului care, după părerea arbitrului, comite din neglijenţă,
imprudenţă sau cu o forţă disproporţionată, una din următoarele
şase greşeli:
- loveşte sau încearcă să lovească cu piciorul un adversar;
- pune sau încearcă să pună piedică unui adversar;
- sare asupra unui adversar;
- loveşte sau încearcă să lovească un adversar;
- împinge un adversar;
173
- Se va acorda, de asemenea, lovitură liberă directă echipei
adverse atunci când un jucător comite una din următoarele patru
greşeli:
- atacă prin alunecare un adversar pentru a intra în posesia
mingii şi îl atinge înainte de a juca mingea;
- ţine un adversar;
- scuipă un adversar;
- joacă în mod voit mingea cu mâinile (cu excepţia portarului în
propria sa suprafaţă de pedeapsă).
- Orice lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde
s-a comis greşeala.
Lovitura de pedeapsă (penalty)
Se va acorda o lovitură de pedeapsă atunci când, un jucător comite

în propria suprafaţă de pedeapsă una din aceste zece greşeli, indiferent de
locul unde se afla mingea în acel moment, cu condiţia să fi fost în joc.
Lovitura liberă indirectă
- Se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse atunci

când, după părerea arbitrului, un jucător comite una din
următoarele trei greşeli:
- joacă de o manieră periculoasă;
- împiedică înaintarea unui adversar;
- împiedică portarul să dea drumul mingii din mâini.
- Se va acorda, de asemenea, lovitură liberă indirectă echipei
adverse, atunci când portarul, găsindu-se în propria suprafaţă de
pedeapsă, comite una din următoarele cinci greşeli:
- face mai mult de patru paşi, ţinând mingea în mâini înainte de
a-i da drumul;
- atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără
ca acesta să fi fost atinsă de un alt jucător;
- atinge mingea cu mâinile după ce a fost trimisă intenţionat cu
piciorul înapoi de către un coechipier;
- atinge mingea cu mâinile atunci când aceasta îi este trimisă de
un coechipier, dintr-o aruncare de la margine;
- pierde timp intenţionat.
- Lovitura liberă indirectă va fi executată de pe locul unde s-a

comis greşeala.
174
Sancţiuni disciplinare
Greşeli sancţionate cu avertisment
Un jucător va fi avertizat şi i se va arăta cartonaş galben,

atunci când comite una din următoarele şapte greşeli:
- se face vinovat de comportare nesportivă;
- îşi manifestă dezaprobarea prin vorbe sau gesturi;
- încalcă cu persistenţă Legile jocului;
- întârzie reluarea jocului;
- nu respectă distanţa cerută la executarea unei lovituri de la colţ
sau a unei lovituri libere;
- intră sau reintră pe terenul de joc fără permisiunea arbitrului;
- părăseşte în mod voit terenul de joc fără permisiunea arbitrului.
Greşeli sancţionate cu eliminare
Un jucător va fi eliminat de pe terenul de joc şi i se va arăta

cartonaş roşu, atunci când comite una din următoarele şapte greşeli:
- se face vinovat de o greşeală grosolană;
- se face vinovat de comportare violentă;
- scuipă un adversar sau orice altă persoană;
- împiedică un adversar să înscrie un gol sau opreşte o ocazie
evidentă de gol, jucând intenţionat mingea cu mâna (această prevedere nu
se aplică portarului în propria sa suprafaţă de pedeapsă);
- opreşte un adversar care se deplasează în direcţia porţii
adverse, având o situaţie clară de înscriere a unui gol, comiţând greşeala
pentru care se acordă lovitură liberă sau o lovitură de pedeapsă);
- întrebuinţează cuvinte jignitoare, injurioase sau grosolane;
- i se acordă un al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc.
Decizia 1
Trebuie acordată o lovitură de pedeapsă atunci când mingea este în

joc şi portarul, în propria sa suprafaţă de pedeapsă loveşte sau încearcă să
lovească un adversar aruncând mingea asupra lui.
Decizia 2
175
Jucătorul care se găseşte pe terenul de joc, sau în afara lui şi care
comite o greşeală sancţionată cu avertisment sau eliminare, asupra unui
adversar, coechipier, arbitru, arbitru asistent sau orice altă persoană,
trebuie sancţionat conform naturii greşelii comise.
Decizia 3
Se consideră că portarul controlează mingea imediat ce o atinge cu

oricare parte a mâinilor sau a braţelor.
El controlează, de asemenea mingea, din momentul în care o
respinge în mod intenţionat, cu mâinile sau braţele.
În schimb, portarul nu controlează mingea dacă, după părerea
arbitrului, mingea îl loveşte în mod accidental, de exemplu, după o
intercepţie.
Decizia 4
Conform prevederilor Legii 12, un jucător poate efectua o pasă

înapoi la propriul portar, doar numai cu capul, pieptul sau genunchiul, etc.
Totuşi, dacă după părerea arbitrului, un jucător foloseşte un mod
ilegal pentru a ocoli Legea, jucătorul respectiv se face vinovat de
comportare nesportivă. El va primi un avertisment (i se va arăta cartonaş
galben). Se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe
locul unde a fost comisă greşeala.
Dacă un jucător foloseşte în mod voit un mijloc ilegal pentru a
ocoli Legea la executarea unei lovituri libere, el se face vinovat de
comportare nesportivă şi va primi un avertisment (i se va arăta cartonaş
galben). Lovitura liberă trebuie repetată
În asemenea împrejurări, faptul că ulterior, portarul atinge sau nu
mingea cu mâna, nu are nici o importanţă, pentru că jucătorul comite
greşeala în scopul de a nu respecta litera şi spiritul Legii 12.
LEGEA 13 – Loviturile libere
Categorii de lovituri libere
- Loviturile libere pot fi directe sau indirecte.

- Pentru lovitura liberă directă, ca şi pentru lovitura liberă
indirectă, mingea trebuie să fie oprită în momentul executării
176
loviturii, iar executantul nu trebuie să atingă mingea şi a doua oară
înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător.
Lovitura liberă directă

- golul va fi acordat dacă mingea intră direct în poarta echipei
adverse;
- dacă mingea este în joc şi intră direct în poarta echipei
executantului loviturii, se va acorda lovitura de la colţ în favoarea echipei
adverse.
Lovitura liberă indirectă

Semnul convenţional al arbitrului
Arbitrul va semnaliza lovitura liberă indirectă, ridicând braţul
deasupra capului. Arbitrul va ţine braţul ridicat în această poziţie, până
când se execută lovitura şi până când mingea atinge un alt jucător sau iese
din joc.
Mingea intră în poartă

Golul va fi acordat numai dacă mingea, înainte de a intra în
poartă, a fost atinsă de un alt jucător.
- dacă mingea intră direct în poarta echipei adverse, se va acorda
acesteia o lovitură de la poartă.
- dacă mingea este în joc şi intră direct în poarta echipei
jucătorului care a executat lovitura, se va acorda o lovitură de la colţ
echipei adverse.
Locul executării loviturii libere

Lovitura liberă în suprafaţa de pedeapsă
Lovitura liberă directă sau indirectă în favoarea echipei în

apărare
- toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15
m. de minge;
- toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle în afara suprafeţei
de pedeapsă până când mingea va intra în joc;
- mingea va fi în joc imediat ce este trimisă direct în afara
suprafeţei de pedeapsă;
- lovitura liberă acordată în suprafaţa de poartă poate fi executată
din orice punct al acestei suprafeţe.
Lovitura liberă indirectă în favoarea echipei în atac
177
- toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la minim 9,15 m.
de minge până când aceasta va fi în joc, cu excepţia situaţiei când se află
pe propria linie de poartă între stâlpii porţii;
- mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul şi s-a
deplasat;
- lovitura liberă indirectă acordată în suprafaţa de poartă, trebuie
executată de pe linia suprafeţei de poartă care este paralelă cu linia porţii
şi din punctul cel mai apropiat de locul unde s-a comis abaterea.
Lovitura liberă în afara suprafeţei de pedeapsă
- toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15

m. de minge până când aceasta va fi în joc;
- mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită şi s-a deplasat;
- lovitura liberă va fi executată de pe locul unde s-a comis
abaterea.
Abateri /Sancţiuni
- Când un jucător al echipei adverse nu se găseşte la distanţa

regulamentară la executarea unei lovituri libere:
- lovitura liberă se repetă.
- Dacă mingea nu este trimisă direct în joc de echipa în
apărare, atunci când lovitura liberă este executată în propria
suprafaţa de pedeapsă:
- lovitura liberă se repetă.
Lovitura liberă executată de un alt jucător decât portarul
- Dacă mingea este în joc şi executantul atinge mingea a doua

oară (altfel decât în mod voit cu mâinile) înainte ca aceasta să fi fost
atinsă de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care
va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.
- Dacă mingea este în joc şi executantul joacă intenţionat
mingea cu mâinile, înainte de a fi fost atinsă de un alt jucător:
- se va acorda lovitură liberă directă echipei adverse, care
trebuie executată de pe locul unde s-a comis abaterea;
- se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea a fost
comisă în suprafaţa de pedeapsă a executantului.
178
Lovitura liberă executată de portar
- Dacă mingea este în joc şi portarul atinge (altfel decât cu

mâinile) mingea a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un
alt jucător:
trebuie executată de pe locul unde s-a comis abaterea;
- Dacă mingea este în joc şi portarul o prinde, în mod voit în
mâini, înainte de a fi fost atinsă de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse dacă
abaterea s-a comis în afara suprafeţei de pedeapsă a portarului. Această
lovitură va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea;
- se va acorda o lovitură indirectă în favoarea echipei adverse
dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului.
Această lovitură indirectă va fi executată de pe locul unde s-a comis
abaterea.
LEGEA 14 – Lovitura de pedeapsă (penalty)
- Se va acorda o lovitură de pedeapsă împotriva echipei care

comite, în propria suprafaţă de pedeapsă, mingea fiind în joc, una din cele
zece greşeli pentru care trebuie acordată lovitura liberă directă.
- Se poate marca gol direct dintr-o lovitură de pedeapsă. Timpul de
joc se va prelungi pentru orice lovitură de pedeapsă, care trebuie să fie
executată la sfârşitul primei reprize sau a jocului sau la sfârşitul fiecăreia
din cele două reprize de prelungiri.
Poziţiile respective ale mingii şi jucătorilor
Mingea
- va fi aşezată pe punctul loviturii de pedeapsă.
Jucătorul executant al loviturii de pedeapsă

- va fi precis identificat.
Portarul echipei în apărare
179
- trebuie să rămână pe propria linie de poartă, cu faţa la
executant, între stâlpii porţii, până când mingea a fost lovită.
Toţi jucătorii, în afara executantului trebuie să se afle:
- în interiorul terenului de joc;
- în afara suprafeţei de pedeapsă;
- în spatele punctului de la 11 m.;
- la cel puţin 9,15 m. de punctul de la 11 m..
Arbitrul
- nu va da semnalul de executare a loviturii înainte ca jucătorii să

se fi plasat conform legii;
- hotărăşte când lovitura de pedeapsă este considerată executată.
Executarea loviturii
- executantul loviturii de pedeapsă trebuie să trimită mingea spre

înainte;
- el nu poate juca mingea a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost
atinsă de un alt jucător.
- mingea va fi în joc îndată ce a fost lovită şi s-a deplasat spre
înainte.
- când lovitura de pedeapsă este executată sau repetată în
timpul regulamentar de joc sau în prelungirile prevăzute la sfârşitul
reprizei sau jocului, pentru a permite această execuţie, sau repetare,
golul este validat dacă, înainte de a trece printre stâlpii porţii şi pe
sub bara transversală:
- mingea atinge unul sau ambii stâlpi ai porţii şi / sau bara
transversală şi / sau portarul.
* Dacă arbitrul a dat semnalul de executare a loviturii de

pedeapsă şi dacă, înainte ca mingea să fie în joc apar următoarele
situaţii:
- Jucătorul executant al loviturii de pedeapsă încalcă
Legile jocului:
- arbitrul îi permite să execute lovitura;
- dacă mingea intră în poartă, lovitura se repetă.
- dacă mingea nu intră în poartă, lovitura nu se mai
repetă.
180
- Portarul încalcă Legile jocului:
- arbitrul permite executarea loviturii;
- dacă mingea intră în poartă, golul este valabil;
- dacă mingea nu intră în poartă, lovitura de pedeapsă va
fi repetată.
- Un coechipier al executantului se aşează în faţa punctului
de pedeapsă, intră în suprafaţa de pedeapsă sau se apropie la mai
puţin de 9,15 m. de minge:
- dacă mingea intră în poartă, lovitura se repetă;
- dacă mingea nu intră în poartă, lovitura nu se mai
repetă.
- Un coechipier al portarului se aşează în faţa punctului de
pedeapsă, intră în suprafaţa de pedeapsă sau se apropie la mai puţin
de 9,15 m. de minge:
- dacă mingea intră în poartă, golul este valabil;
- dacă mingea nu intră în poartă, lovitura se repetă.
- Unul sau mai mulţi jucători din echipa în apărare şi din cea
aflată în atac, încalcă Legile jocului:
- lovitura va fi repetată.
* Dacă după executarea loviturii de pedeapsă:

- Executantul joacă mingea a doua oară (dar nu cu mâna),
înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse,
care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.
- Executantul ia în mod voit mingea în mâini, înainte ca
aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse,
care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.
- Mingea intră în contact cu un corp străin pe traiectoria
sa:
- lovitura de pedeapsă se va repeta.
- Mingea, după ce a fost respinsă de portar, stâlpul porţii
sau bara transversală, cade din nou în terenul de joc, unde este atinsă
de un corp străin:
- arbitrul opreşte jocul;
- jocul se va relua cu o minge de arbitru, de pe locul unde
se găsea mingea în momentul în care a fost atinsă de corpul străin.
181
LEGEA 15 – Aruncarea de la margine
- Aruncarea de la margine este un mod de reluare a jocului.

- Nu se poate marca gol direct dintr-o aruncare de la margine.
Aruncarea de la margine se va acorda:
- când mingea a depăşit în întregime linia de margine, fie pe

pământ, fie în aer;
- echipei adverse celei căreia îi aparţine jucătorul care a atins
ultimul mingea;
- pe locul unde mingea a depăşit linia de margine.
Executarea
- În momentul aruncării de la margine, executantul trebuie:

- să fie cu faţa la terenul de joc;
- să aibă o parte a fiecărui picior pe linia de margine, sau în
exteriorul acestei linii;
- să ţină mingea cu ambele mâini;
- să arunce mingea din spate şi pe deasupra capului.
- Executantul nu trebuie să joace din nou mingea înainte ca
aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător.
- Mingea va fi în joc imediat ce a pătruns pe ternul de joc.
Aruncarea de la margine executată de un jucător de câmp
- Dacă mingea este în joc şi executantul o atinge a doua oară,

cu excepţia jucării ei cu mâna înainte de a fi fost atinsă de un alt
jucător:
se va executa de pe locul unde s-a comis abaterea.
- Dacă mingea este în joc şi executantul joacă în mod voit

mingea cu mâinile înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, care se
va executa de pe locul unde s-a comis abaterea;
182
Aruncarea de la margine executată de portar
- Dacă mingea este în joc şi dacă portarul atinge (altfel decât

cu mâinile) a doua oară mingea înainte ca aceasta să fi fost atinsă de
un alt jucător:
- Dacă mingea este în joc şi dacă portarul ia în mod voit
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, dacă
abaterea a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului.
Această lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis
abaterea.
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, dacă
abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului.
Această lovitură liberă indirectă va fi executată de pe locul s-a comis
abaterea.
- Dacă executantul aruncării de la margine este împiedicat
sau jenat de un jucător al echipei adverse:
- jucătorul echipei adverse va fi sancţionat cu avertisment (i
se va arăta cartonaş galben) pentru comportare nesportivă.
- Pentru orice altă abatere de la această lege:
- aruncarea de la margine se va repeta de către un jucător al
echipei adverse.
LEGEA 16 – Lovitura de la poartă
Se execută când mingea, după ce a fost atinsă ultima dată de un

jucător al echipei în atac, a depăşit în întregime linia de poartă pe sol sau
în aer, în afara porţiunii cuprinse între stâlpii porţii. Mingea va fi aşezată
într-un punct oarecare al suprafeţei de poartă, cel mai apropiat de locul pe
unde mingea a depăşit linia de fund şi va fi trimisă cu piciorul direct în
joc, dincolo de suprafaţa de pedeapsă, de către portar, ori de un alt jucător
din apărare.
Lovitura de la poartă executată de portar
183
- Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge (altfel decât cu
mâinile) a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt
jucător:
va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea;
- se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea s-a comis
în suprafaţa de pedeapsă a executantului.
- Dacă mingea este în joc şi portarul joacă în mod voit
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, dacă
abaterea.
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse,
dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului.
Această lovitură liberă indirectă va fi executată de pe locul unde s-a
comis abaterea.
- Pentru orice altă abatere de la această lege:
- lovitura de la poartă se va repeta.
LEGEA 17 – Lovitura de la colţ
- Lovitura de la colţ este un mod de reluare a jocului

- Se poate marca un gol direct din lovitura de la colţ, dar numai în
poarta echipei adverse.
- Se va acorda o lovitură de la colţ dacă:
- mingea atinsă sau jucată ultima dată, de un jucător al echipei
în apărare, a depăşit în întregime linia porţii, fie pe pământ, fie în aer, fără
să se fi înscris un gol conform Legii 10.
Executarea loviturii
- mingea va fi aşezată în interiorul arcului de cerc al celui mai

apropiat colţ al terenului de joc;
- steagul de la colţul terenului de joc nu poate fi înlăturat;
184
- jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15 m.
de minge, până când aceasta va intra în joc;
- mingea va fi lovită cu piciorul de un jucător al echipei în atac;
- mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul şi se
deplasează;
- executantul nu trebuie să joace mingea a doua oară înainte ca
aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător.
Lovitura de la colţ executată de un jucător de câmp
- Dacă mingea este în joc şi dacă executantul atinge mingea

(cu excepţia atingerii în mod voit cu mâna) a doua oară, înainte ca
aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător:
va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.
- Dacă mingea este în joc şi executantul o atinge, în mod voi,
cu mâinile, înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă în favoarea echipei
adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea;
Lovitura de la colţ executată de portar
- Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge (altfel decât cu

mâinile) a doua oară înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de
un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse care
- Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge în mod voit, cu
mâinile, înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse dacă
abaterea.
Loviturile din punctul de la 11 m. pentru departajare

185
- Loviturile din punctul de la 11 m. pentru departajare, sunt
o modalitate pentru a stabili învingătorii atunci când regulamentul
competiţiei cere să existe o echipă învingătoare la sfârşitul unui joc
terminat la egalitate.
Procedura
- Arbitrul alege poarta la care se vor executa loviturile.

- Arbitrul va efectua tragerea la sorţi cu o monedă, iar echipa
al cărei căpitan este desemnată de sorţi, va executa prima lovitura.
- Arbitrul îşi va nota executarea fiecărei lovituri.
- Cele două echipe execută fiecare câte cinci lovituri conform
dispoziţiilor de mai jos.
- Loviturile vor fi executate alternativ de fiecare echipă.
- Dacă înainte ca cele două echipe să fi executat cele cinci
lovituri, una din ele înscrie mai multe goluri decât ar putea să înscrie
cealaltă după încheierea seriei de lovituri, executarea loviturilor încetează.
- Dacă cele două echipe au executat cele cinci lovituri fiecare
şi au marcat amândouă acelaşi număr de goluri, sau nu au înscris nici
unul, executarea loviturilor continuă până când una din echipe înscrie cu
un gol mai mult decât cealaltă din acelaşi număr de lovituri.
- Dacă un portar se accidentează în timpul executării
loviturilor şi nu mai poate continua, el poate fi înlocuit cu o rezervă
desemnată, cu condiţia ca echipa să nu fi epuizat numărul maxim de
schimbări permise de regulamentul competiţiei.
- Cu excepţia cazului precedent, numai jucătorii prezenţi pe
teren la sfârşitul jocului, sau după caz al prelungirilor, sunt autorizaţi să
execute loviturile de departajare.
- Fiecare lovitură va fi executată de către un jucător diferit şi
toţi jucătorii desemnaţi trebuie să fi executat o lovitură, înainte ca unul
dintre ei să poată executa o a doua lovitură.
- Orice jucător desemnat poate înlocui portarul în orice
moment, în timpul executării loviturilor de departajare.
- Numai jucătorii desemnaţi şi arbitrii jocului sunt autorizaţi
să rămână pe terenul de joc în timpul executării loviturilor de departajare.
- Toţi jucătorii, cu excepţia celui care execută lovitura şi a
celor doi portari, trebuie să rămână în cercul de la centrul terenului în
timpul executării loviturilor de departajare.
- Portarul al cărui coechipier execută lovitura, trebuie să
rămână pe terenul de joc, în spatele liniei suprafeţei de pedeapsă în care
186
se desfăşoară executarea loviturilor, paralel cu linia de poartă şi la cel
puţin 9,15 m. de minge.
- În lipsa altor dispoziţii, în cazul loviturilor de departajare, se
aplică dispoziţiile corespunzătoare ale Legilor jocului şi Deciziile
International F.A. Board.
Suprafaţa tehnică
- Suprafaţa tehnică, aşa cum este menţionat în Legea 3, Decizia 2

a International F.A. Board, se referă în special la jocurile care se dispută
pe stadioanele care oferă locuri pe scaune sau pe bănci, personalului
tehnic şi jucătorilor de rezervă, aşa cum se descrie în continuare.
- Suprafeţele tehnice pot fi diferite de la un stadion la altul şi să
aibă dimensiuni sau amplasamente variabile. Menţionările care urmează,
oferă indicaţii de ordin general:
- Suprafaţa tehnică se extinde în lateral, câte 1 m. de fiecare
parte a băncilor de rezervă şi în faţă, până la 1 metru de linia de margine a
terenului.
- Se recomandă să se traseze limitele suprafeţei tehnice.
- Numărul de persoane autorizate să ia loc în suprafaţa
tehnică, este specificat în regulamentele competiţiilor. Persoanele
autorizate să ia loc în suprafaţa tehnică, trebuie identificate înainte de
începerea jocului, conform regulamentului competiţiei respective. Numai
o singură persoană este autorizată să dea instrucţiuni tehnice. Această
persoană trebuie să revină la locul ei imediat ce a transmis instrucţiunile.
- Antrenorul şi ceilalţi oficiali nu trebuie să iasă din suprafaţa
tehnică. Circumstanţele speciale, ca de exemplu, intervenţia cu
permisiunea arbitrului, a maseurului sau a medicului pe terenul de joc
pentru a da îngrijiri unui jucător accidentat, fac excepţie de la această
regulă.
- Antrenorul şi celelalte persoane prezente în suprafaţa tehnică
trebuie să aibă un comportament responsabil.
Al patrulea oficial
- Al patrulea oficial este desemnat conform regulamentului
competiţiei. El va intra în funcţie, dacă unul din cei trei oficiali ai jocului
va fi în incapacitatea de a-şi îndeplini atribuţiile.
- Organizatorul trebuie să precizeze clar înainte de începerea
competiţiei, că în cazul indisponibilităţii arbitrului desemnat, acesta va fi
înlocuit cu al IV-lea oficial, sau cu arbitrul asistent cel mai calificat. Dacă
187
un arbitru asistent devine indisponibil, al IV-lea oficial va deveni arbitru
asistent.
- Al patrulea oficial va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru, la
cererea acestuia, în toate sarcinile administrative care intervin înainte, în
timpul şi după terminarea jocului.
- El va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru la înlocuirile de
jucători în timpul jocului.
- Dacă este necesar, el va controla mingile de rezervă. Dacă
mingea trebuie să fie înlocuită în timpul jocului, el va pune la dispoziţie,
la cererea arbitrului, o altă minge, în aşa fel încât pierderea de timp să fie
cât mai mică.
- El va avea obligaţia să controleze echipamentul jucătorilor de
rezervă înainte ca aceştia să pătrundă pe terenul de joc. Dacă
echipamentul acestora nu este conform Legilor jocului, el va comunica
acest lucru asistent care, la rândul său va informa pe arbitru.
- Al patrulea oficial trebuie să acorde ajutor arbitrului în orice
moment.
- După joc, al patrulea oficial va remite autorităţilor competente
un raport asupra tuturor comportărilor nesportive sau altor incidente care
s-au petrecut în afara câmpului vizual al arbitrului şi arbitrilor asistenţi. Al
patrulea oficial este obligat să informeze arbitrul şi arbitrii asistenţi despre
conţinutul raportului redactat.
În concluzie, menţionez că aceste reglementări ale International F.A.
Board au avantajat Şcoala Latină orientată pe un joc cu o tehnicitate
superioară, în detrimentul Şcolii Anglo - Saxone conservatoare, bazată pe
reguli rigide, uşor previzibile.
De asemenea, forul superior este preocupat de experimentarea altor
variante pentru mărirea spectacolului sportiv:
- dimensiunile porţilor;
- numărul jucătorilor;
- scoaterea ofsaidului;
- numărul de arbitri principali
toate acestea, în pas cu evoluţia fotbalului.
BIBLIOGRAFIE
1. Albu V. – “Teoria educaţiei fizice şi a sportului”- ediţia a II-a, Ed. Ex

Ponto, Constanţa, 1999.
2. Bompa T.O. –„Periodizarea – Dezvoltarea calităţilor biomotrice”, Ed.
Ex Ponto, Constanţa, 2001.
188
3. Bompa T.O. –„Periodizarea – Teoria şi metodologia antrenamentului
sportiv”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001.
4. Bota C. –„Fiziologie generală. Aplicaţii la efortul fizic”, Ed.
Medicală, Bucureşti, 2002.
5. Cojocaru V. –„Fotbal de la 6 – 14 ani. Metodica pregătirii” – Ed.
Axis Mundi, Bucureşti, 2002.
6. Colibaba Evuleţ D. –„Praxiologie şi proiectare curriculară în
educaţie fizică şi sport”, Ed. Universitaria, Bucureşti, 2007.
7. Colibaba – Evuleț D., Bota I. - „Jocurile sportive. Teorie şi
metodică”, Ed. Aldin, Bucureşti, 1998.
8. Demeter A. – „Fiziologia efortului sportiv” // „Medicina sportivă
aplicată” - Editis. – Bucureşti, 1994.
9. Dragnea A. C., Mate-Teodorescu S. - „Teoria sportului”, Ed. Fest,
Bucureşti, 2002.
10. Drăgan A. –„Fotbal pentru juniori”, Ed. Valinex, Chişinău, 2006.
11. Drăgan A. –„Fotbal – concepţii, metode şi mijloace”, Ed. Mongabit,
Galaţi, 2006.
12. Drăgan A. –„Abordări interdisciplinare în fotbal”, Ed. Academica,
Galaţi, 2007.
13. Drăgan A. –„Optimizarea lecției de antrenament la disciplina
fotbal”,, Editura Galati University Press, Galaţi, 2009.
14. Drăgan I. - „Selecţia medico-biologică în sport” – Sport-Turism. -
Bucureşti, 1990.
15. Drăgan I. - „Pregătirea biologică de concurs şi refacerea în sport” //
„Medicina sportivă aplicată” - Editis. – Bucureşti, 1994.
16. Dragu M. – „Jocuri pentru elevi şi studenţi” – Ed. Fundaţiei
Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2006.
17. Epuran M. – „Asistenţa psihologică în sport” // „Medicina sportivă
aplicată” – Editis.- Bucureşti, 1994.
18. Gheorghiu G. – „Jocuri de mişcare în pregătirea hocheiştilor” – Ed.
Valinex, Chişinău, 2006.
19. Giacomini M. –„Ghidul tehnic pentru școlile de fotbal”, Italia, 2009.
20. Hoştiuc N., Drăgan A. –„Fotbal – specializare”, Ed. Fundaţiei
Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002.
21. Ionescu V.I., Demian M. –„Succesul în football”, Ed. ARTPRESS,
Timişoara, 2007.
22. Manolache G. –„Fotbal – lucrări practice”, Ed. Mongabit, Galaţi,
2003.
23. Motroc I. –„Fotbal la copii şi juniori”, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994.
24. Nadori L. – „Talentul şi selecţia lui” – „Scuola dello Sport”, 1993.
189
25. Niculescu M. – „Psihologia sportului”- „Culegere de lecţii”, Ed. Ex
Ponto, Constanţa, 2000.
26. Ploieşteanu C. –„Fotbal – Curs de bază”, Ed. Fundaţiei Universităţii
„Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003.
27. Popescu C. – „Antrenorul. Profilul, personalitatea şi munca sa” -
Sport-Turism. – Bucureşti, 1979.
28. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de
fotbal la copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.
29. Rădulescu M.–„Fotbal, tehnică–factor prioritar”, Ed. Răzeşu, 2007
30. Rădulescu M., Damian M. - „Fotbal – pro – Ghidul antrenorului
profesionist” – Ed. Didactică şi Pedagogică, Galaţi, 2009.
31. Stănculescu V. - „Ghidul antrenorului de fotbal profesionist”, Ed.
Axis Mundi, Bucureşti, 2003.
32. Thomas R., Eclache J.P., Keller J. – „Aptitudinile motrice. Struc-
tură şi evaluare”, C.C.P.S. - Bucureşti, 1995.
33. Verza Emilian (în colaborare) – „Repere psihogenetice şi
psihodinamice în cunoaşterea şi evaluarea copilului”, Bucureşti, Ed. Pro
Humanitate, 2000.
34. Verza Emilian (în colaborare) – “Psihologia vârstelor”, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti, 2000.
190

Fotbal - Bazele Teo Metod 2012

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fotbal - Bazele Teo Metod 2012

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AURELIAN DRĂGAN

Lector universitar doctor

Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos” din Galaţi

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

Referenţi: Conf. univ. dr. PLOEŞTEANU CONSTANTIN

©Editura Fundaţiei Universitare www.editura.ugal

Cartea „Bazele teoretico-metodice ale fotbalului” se

Conf. univ. dr. Ion Ene Mircea

Am conceput cartea „Bazele teoretico-metodice ale

2. Tehnica jocului de fotbal.................................................................23

2.4.2.6. Tehnica lovirii mingii cu capul...........................49

3. Tactica jocului de fotbal...................................................................76

4. Structuri de exerciţii în condiţii de adversitate..............................94

5. Selecţia şi formarea echipelor reprezentative gimnaziale...........140

6. Legile jocului de fotbal...................................................................156

Teoria și metodica fotbalului rezultă din teoria și metodica

1.2. Date privind apariția și evoluția jocului de fotbal

Oamenii şi-au dorit mereu, pe lângă muncă, şi posibilităţi de

1.2.1. Evoluţia jocului de fotbal în România

În România, fotbalul este adus de studenţii care studiau în

Majoritatea tehnicienilor care lucrează în fotbal consideră că, în

1.4. Conținutul jocului de fotbal

Evoluția jocului de fotbal reprezintă un proces activ care continuă

1.4.1. Elementele constitutive ale jocului în atac

Analizând o acțiune în atac oricât de simplă, vom observa că ea

1.4.2. Elementele constitutive ale jocului în apărare

Când o echipă a pierdut mingea încearcă să o recupereze, pentru a

1.4.3. Elementele constitutive ale jocului portarului

Jocul portarului, ca și al jucătorilor de câmp, se compune din

1.4.4. Modelul tehnico-tactic al jocului

Pregătirea tehnico-tactică a jucătorilor se va realiza prin

Jocul în atac Jocul în apărare Jocul la momentele fixe

Tehnica jocului de fotbal reprezintă ansamblul de deprinderi

Acest capitol îşi propune să reprezinte pentru studenţii facultăţilor

2.3. Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal

Tehnica nu trebuie privită ca ceva de sine stătător, ci legată de

2.4. Metodica pregătirii tehnice

2.4.1. Mișcările fără minge în fotbal

a) Alergarea în jocul de fotbal

2.4.2. Mișcările cu mingea în fotbal

Mecanismul de bază al lovirii mingii cu piciorul constă în:

2.4.2.1. Tehnica lovirii mingii cu latul

Acest procedeu asigură cea mai precisă dirijare a mingii datorită

2.4.2.1.1. Metodica învățării lovirii mingii cu latul

2.4.2.1.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

- Fără voia executantului mingea poate căpăta o puternică

2.4.2.1.3. Exerciții pentru jucătorii avansați

Lovirea mingii cu latul se foloseşte mai rar izolat, varianta

Prin intrarea în posesia mingii se înţelege preluarea mingii şi luarea

Tehnica preluării mingii cu latul

Se execută cu aceeaşi parte a piciorului cu care se efectuează

Tehnica preluării din aer a mingilor razante

- Mingea venită la o înălţime (sub cea a genunchiului) poate fi

Tehnica preluării mingii cu latul în momentul ricoșării de pe sol

Această tehnică se foloseşte la mingile venite din faţă.

Tehnica preluării mingilor venite de sus cu mijlocul șiretului

Pe limbaj mai „fotbalistic”, această preluare înseamnă stopare din

Tehnica preluării mingii cu șiretul exterior

- Tehnica preluării – întreaga greutate a corpului se află pe

Tehnica preluării mingii cu pieptul

- Nu necesită pregătiri speciale, suprafaţa de contact este mai

Tehnica preluării – luarea cu sine

- uşoară fandare pe spate, genunchii uşor flexaţi, greutatea