Uterul este o cavitate in forma de pară rasturnată. Pereții săi sunt formați din țesut muscular subțire.

De la media de
6 - 8 centimetri înălțime și între 3 - 4 centimetri lățime, în cursul sarcinii dimensiunile lui se măresc considerabil (la
sfârșitul sarcinii înălțimea uterului este de aproximativ 30 de centimetri).
Uterul este așezat în continuarea vaginului, în poziție ușor înclinată spre în față, deasupra vezicii urinare. Uneori se
poate întâmpla ca poziția lui să fie și orientată ușor spre posterior (spre în spate), în acest caz fiind vorba despre
retroversie uterină (uter retrovers). Uterul își schimbă ușor poziția în cursul ciclului menstrual. El este susținut de
ligamente care îi conferă o anumită flexibilitate și în același timp îl împiedică să coboare în vagin. Peretele uterin este
căptușit de o mucoasă numită endometru. Această mucoasă, destinată să găzduiasca oul fecundat, bogată în vase
sanguine și structuri glandulare, suportă importante modificări in funcție de perioadele ciclului menstrual si de vârsta
femeii.
De fiecare parte a fundului uterin se desprind trompele uterine sau trompele lui Falloppio. Sunt două tuburi flexibile,
cu lungimea de 10 - 12 centimetri și cu diametrul interior puțin mai mare decât grosimea unui fir de păr. Ele se
termină la nivelul fiecărui ovar printr-un pavilion cu franjuri mobili (fimbrii). Aceste fimbrii captează ovocitul eliberat la
suprafața ovarului. Trompele uterine reprezintă locul de întâlnire dintre ovocit și spermatozoizi. Aici va avea loc
fecundarea. Rolul trompelor uterine este de a asigura supraviețuirea și trecerea spermatozoizilor și a ovocitului, spre
locul de fecundație și trecerea ovocitului fecundat înapoi spre uter, unde se va implanta în endometru.

Afecțiuni și malformații[modificare | modificare sursă]

Statisticile arată că o femeie din 5.000 se naște fără uter.[1]