JOCUL DIDACTIC ŞI ROLUL SĂU

ÎN STIMULAREA CREATIVITĂŢII

„Copilul râde: bucuria şi înţelepciunea mea este jocul.”(L Blaga)

Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o parte
din sarcinile instructiv-formative ale activităţilor obligatorii, dar şi ale celor alese, într-o atmosferă
distractivă, antrenantă şi motivantă.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfăşurării lui, copilul
are ocazia să-şi aplice cunoştinţele dobândite în diverse tipuri de activităţi, să îşi exerseze
priceperile şi deprinderile în cadrul unei activităţi plăcute, în care sarcina şi condiţiile de învăţare
sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de
surpriză, aşteptare, încercare a capacităţilor personale şi întrecere între copii.
Utilizând jocul în procesul de predare-învăţare îmbinând ineditul şi utilul cu plăcutul,
activitatea didactică devine mai interesantă, mai atractivă. Prin jocul didactic elevul îşi angajează
întreg potenţialul psihic, îşi angajează întreg potenţialul psihic, îşi ascultă observaţiile, îşi cultivă
creativitatea, iniţiativa, voinţa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, îşi dezvoltă spiritul de
cooperare, de echipă.
Figurile de stil clasice( epitetul, comparaţia, metafora, personificarea, hiperbola), chiar
dacă la ciclul primar nu le numim, pot fi făcute familiare elevilor sub formă de joc, conceput de
regulă ca o competiţie. Odată familiarizaţi cu ele, copiii le folosesc cu deosebită dexteritate în texte,
iar mai târziu, în gimnaziu, le vor identifica, crea sau defini cu multă uşurinţă. Foarte important este
ca în faza iniţială să se ofere un material ilustrativ bogat. Faza următoare este aceea a creaţiei de
figuri retorice originale, care, orientate spre o temă anume, constituie oricând o rezervă strategică la
dispoziţia producătorului de texte.

Jocul „Cum este” este un joc care stimulează crearea epitetelor.

Ca obiective pe care ni le propunem prin acest joc, por enumera: dezvoltarea fluidităţii,
flexibilităţii şi originalităţii gândirii, a capacităţilor de analiză, comparaţie şi selectare, activizarea şi
îmbogăţirea vocabularului.
Sarcina didactică propusă: enunţarea însuşirilor unui anumit obiect, animal, etc., gruparea
lor în însuşiri esenţiale şi neesenţiale, obişnuite sau neobişnuite.
Desfăşurarea jocului: Jocul se poate juca individual, pe grupe sau colectiv. Dacă se
desfăşoară individual, elevului i se cere să scrie pe tablă cât mai multe însuşiri ale unui obiect timp
de două minute. Pentru fiecare însuşire corectă va primi un punct, pentru cele inedite, originale, va
primi câte două puncte, iar pentru un cuvânt fără însuşire nu va obţine nici un punct. Dacă jocul se
desfăşoară pe grupe, elevii din bănci au voie să adauge însuşirile omise de concurent. O dată
încheiată „lista” de însuşiri, concurentul le va grupa în esenţiale şi neesenţiale. Pentru fiecare
însuşire grupată corect va primi încă un punct. Vor fi evidenţiaţi acei elevi care au găsit cel mai
mare număr de însuşiri şi le-au grupat corect, dar mai ales cei care le-au formulat într-un mod cât
mai deosebit, original.

Jocul „Cine/ce arată ca…” este un joc care stimulează crearea comparaţiilor.
Obiective urmărite prin joc: dezvoltarea operaţiilor de disociere şi asociere ale imaginaţiei.
Sarcina didactică: realizarea unor comparaţii care pot produce diferite efecte (umoristice,
ironice etc.).
Desfăşurarea jocului:
Învăţătorul prezintă două obiecte asemănătoare şi le cere elevilor să alcătuiască o comparaţie
folosind sintagma „arată ca”. Prezintă cele două obiecte (peisaje, animale, insecte, jucării etc.)

1
aparent diferite şi le cere elevilor să caute asemănările dintre ele. După câteva asemenea exerciţii
intuitive se pune întrebarea: „Asemenea căror lucruri arată următoarele…?” (un nor, un creion, un
pod).
Va câştiga echipa de elevi care va alcătui cele mai surprinzătoare comparaţii.

Jocul „Cum se spune?” este de asemenea un joc pe care-l putem folosi pentru a stimula
crearea comparaţiilor.
Obiective: îmbogăţirea expresivităţii vorbirii şi activizarea vocabularului prin reproducerea
orală sau scrisă a unor expresii.
Sarcina didactică: completarea unor expresii uzuale, cu cuvinte cu sens deosebit (figurativ).
Pentru buna desfăşurare a jocului, conducătorul va pregăti din timp şi îşi va nota diferite
expresii uzuale în care, pentru a se reliefa mai pregnant semnificaţia şi pentru o mai bogată
expresivitate a limbajului, sunt folosite ca termeni de comparaţie cuvinte cu sens figurativ.
Exemplu: Era…………ca racul. (roşu)
Se făcuse …ca varul.(alb)
Era……ca turta de ceară.(galben)
Avea ochii………ca cerul. (albaştri)
…………ca plumbul.(greu)
Desfăşurarea jocului:
Se dă copiilor o foaie de hârtie. Se scriu exemple pe tablă, fără cuvintele din paranteză, şi se
acoperă. Se explică elevilor sarcina didactică şi se completează una din propoziţii pentru
exemplificare. Se anunţă timpul acordat pentru formularea răspunsurilor. După ce fiecare elev şi-a
iscălit fişa de hârtie pe care o are în faţă, se descoperă exemplele şi jocul poate începe. După
expirarea timpului dat, se adună lucrările, se citesc de către învăţător sau de către elevi şi se
apreciază în colectiv.
Pentru fiecare exemplu completat corect se va acorda un punct, iar cele greşite sau
necompletate se notează cu zero puncte. Vor fi evidenţiaţi elevii care au întrunit maximum de
puncte.
Crearea personificărilor, de asemenea poate fi stimulată prin folosirea jocului didactic.
Copilului i se pare ceva normal să personifice obiectele din jurul său, făcând ca totul să
prindă viaţă. Pentru el scaunul este bătut pentru că l-a răsturnat, floarea din fereastră îi zâmbeşte
dacă o udă zilnic, căţeluşul îl cheamă la joacă etc.
În vederea organizării jocurilor care stimulează crearea personificărilor sunt bine venite
ieşirile în natură, cu acest prilej jocul putându-se desfăşura chiar în prezenţa obiectului vizat.

Jocul „Telefonul naturii” este un joc care stimulează fantezia.

Obiective vizate: dezvoltarea originalităţii, a imaginaţiei creatoare, stimularea creativităţii.
Sarcina didactică: crearea unor personalităţi cât mai variate şi originale.
Desfăşurarea jocului:
Înainte cu câteva zile de desfăşurarea jocului elevii vor primi sarcina de a studia
comportamentul unui anumit animal şi mediul de viaţă al acestuia. Mai interesant va fi atunci când
li se va cere să-şi imagineze o convorbire telefonică pe care au avut-o, cu un animăluţ, insectă, gâză
etc. Pentru a-i ajuta să creeze personificări, învăţătorul îi va cere elevului să relateze această
convorbire, pornind de la o introducere.
Exemplu: „M-a sunat greieraşul şi mi-a spus că…” Această introducere presupune că animalul
vorbeşte şi are comportament uman.
Având clasa I în acest an şcolar, eu folosesc des la clasă jocul „Dansul literelor”, care îi
antrenează într-un mod deosebit pe micii mei şcolărei. După ce elevul învaţă o literă le-o prezint şi
într-un mod deosebit, caricatural, în diferite ipostaze umane, pe o planşetă pictată. De exemplu „B”
poate apărea sub forma unui bucătar grăsuţ, cu o bonetă imensă pe cap. Pornind de la forma literelor
se poate cere elevilor să inventeze personaje sau să atribuie fiecărei litere câte o însuşire omenească.

2
Astfel se vor alcătui numeroase personificări care pot fi adunate într-un text intitulat: „Dansul
literelor”.
Va câştiga elevul care va crea cele mai multe personificări.
Dacă ne gândim la clasele mai mari, cls. II-IV, aici sunt foarte eficiente jocurile care
stimulează crearea poveştilor.
Poveştile copiilor reprezintă o altă modalitate de stimulare a potenţialului creativ; ele
demonstrează capacitatea copilului de a exprima într-o altă creaţie viziunea şi atitudinea faţă de un
model literar. Acestea sunt scurte, fără divagaţii, fără explicaţii întinse, o înlănţuire spontană de
imagini. Ei se centrează pe întâmplări cu animale sau cu oameni în care întrevăd , în acelaşi timp,
umorul, dar şi conflictele, problemele ascunse direct sau indirect. Experienţa personală este punctul
de plecare. Copiii vor fi stimulaţi să introducă personaje noi şi să complice acţiunile, să organizeze
logic discursul verbal, să introducă în aceeaşi poveste personaje din poveşti diferite, să se
îndepărteze de subiecte ştiute, combinându-le sau chiar transformându-le.

Un joc interesant care stimulează crearea poveştilor este jocul „fabrica de poveşti”.
Obiective: dezvoltarea flexibilităţii gândirii, a imaginaţiei creatoare, îmbogăţirea şi activarea
vocabularului.
Sarcina didactică: crearea unor poveşti pornind de la cuvinte date.
Desfăşurarea jocului: învăţătorul pregăteşte o pălărie conţinând bucăţele de hârtie pe care
este scris câte un cuvânt (legat, mai mult sau mai puţin de subiectul respectiv).
Unul dintre participanţi extrage un cuvânt şi începe fraza cu „a fost odată…” şi utilizează
cuvântul extras. Pe rând, fiecare dintre participanţi extrage un cuvânt şi completează povestea cu
ajutorul câtorva fraze, folosind şi cuvântul extras. Ultimul participant încheie povestea cu „Morala”
urmată de o formulă care să conţină ultimul cuvânt extras din pălărie.

Jocul secretelor
Secretele pot determina crearea unor descrieri sau întâmplări care ar putea constitui
dezvăluirea acelui secret. Copiii sunt întotdeauna fascinaţi de secrete şi caută să le explice în felul
lor, folosindu-şi imaginaţia.
Exemple: „Pisicuţa mea are un secret, pe care nu l-a spus nimănui. Oare care ar fi acest
secret?”
„Mergând spre casă mi s-a aşezat o păsărică pe umăr şi mi-a povestit şoptit ceva. Ce
credeţi că mi-a povestit?”
Realizaţi o compunere cu titlul „Secrete” pornind de la următoarea introducere:
„În faţa casei văd un câine şi o pisică. Se privesc unul pe celălalt şi par mulţumiţi. Ca prin
minune îi aud zicând: „-Îţi voi spune secretul meu, dacă şi tu mi-l spui pe-al tău.”.”
O altă modalitate de stimulare a creării poveştilor este „greşind poveştile”.
Copiilor mai mici le place să asculte aceeaşi poveste de mai multe ori. Ei au nevoie de
ordine şi siguranţă, de aceea, la început, nu acceptă nici o modificare a poveştii, comportându-se ca
nişte conservatori.

Jocul „Greşind poveştile” s-ar putea să-i irite pe copii, pentru că povestea se va modifica, se
va înnoi. De exemplu, ascultând de mai multe ori povestea „Scufiţa Roşie”, copiii sunt pregătiţi
pentru apariţia lupului, dar apariţia unor evenimente noi îi nelinişteşte.
La un moment dat, poate când „Scufiţa Roşie” nu le mai spune nimic, un nou punct de
vedere introdus textual în poveste le va trezi din nou interesul pentru povestirea însăşi, o va face să
trăiască pe un alt plan. Copiii cu adevărat inventivi vor crea evenimente în care personajele să
înfrunte fără frică primejdiile, să-şi asume responsabilităţi riscante, vor născoci întâmplări care vor
modifica caracterele personajelor.
Exemplul 1:
-A fost odată o fetiţă care se numea Scufiţa Galbenă.
-Nu, Roşie!

3
 -Ah, da, Roşie. Aşadar, tatăl ei o cheamă într-o dimineaţă şi-i spune…
-Ba nu, nu tatăl ei, mama ei.
-Aşa este. O cheamă şi-i spune: du-te la lup să-i duci…
-Du-te la bunica, i-a spus, nu la lup!…
Exemplul 2:
Învăţătorul „greşeşte” poveştile, încurcându-le sau aşezând eroii în alte spaţii sau
timpuri, modificând, răsturnând chiar situaţia. Le cere copiilor să continue povestea în situaţia nou
creată: Scufiţa Roşie nimereşte printre extratereştrii sau Cenuşăreasa nimereşte în povestea „Capra
cu trei iezi”.
Acest mod de a crea poveşti eliberează copilul de fixaţii. El va încerca să dramatizeze lupul,
să îmblânzească balaurul, să ridiculizeze vrăjitoarea. Ele pot însemna o „hoinăreală” fără ţintă
printre temele din basm.
O altă metodă foarte productivă de a stimula crearea poveştilor este metoda predicţiilor.
Metoda predicţiilor este o tehnică de instruire prin care elevii sunt solicitaţi să anticipeze
derularea evenimentelor care vor fi prezentate într-un text, pornind de la câţiva termeni cheie care
vor apărea în text sau în povestire.
Activitatea de predicţie presupune următorii paşi:
-elevii sunt înştiinţaţi că vor citi şi studia o poveste interesantă. Profesorul extrage din timp
4-5 termeni cheie din textul care urmează a fi citit. Scrie aceşti temeni pe tablă şi le cere elevilor să
realizeze, individual, o scurtă povestire, pornind de la termenii scrişi. În câteva minute elevii
realizează această sarcină.
-apoi elevii, lucrând în perechi, comunică partenerilor ceea ce s-a gândit fiecare. Se încearcă
să se ajungă oarecum la un acord privind povestirea acestora.
-elevii citesc povestea., apoi se reia lucrul în perechi. Partenerii compară povestea imaginată
de ei cu conţinutul de idei al textului, constatând apropierile sau, dimpotrivă, diferenţele majore
dintre acestea.
Deosebirile şi divergenţele dintre interpretările elevilor conduc la conştientizarea faptului că
orice text suscită comentarii şi interpretări diverse şi că un număr mic de termeni comuni, primiţi de
fiecare dintre elevi în mod identic, conduc la crearea unor povestioare atât de diferite.
Voi descrie un astfel de exemplu de activitate:
Se scrie pe tablă un ciorchine cu cuvintele: căciulă, Petrică, sanie, se strică, mama.
Elevii, mai întâi individual apoi în perechi scriu câte un scurt text folosind toate aceste
cuvinte, dar şi altele. După 5 minute discută cu perechea, cad de acord asupra unui conţinut comun
al textului scris. Fiecare pereche, printr-unul din ei îşi prezintă din scaunul autorului textul scris.
Ceilalţi ascultă cu multă atenţie.
Exemple de texte alcătuite de copii:
„Petrică stă supărat că a nins afară şi nu poate să meargă la sanie. El nu are căciulă, este
sărac. Dacă merge aşa se răceşte. Mama îi spune că până acum a fost ascultător şi acum vrea să
fie rău. Petrică ştie că nu strică să o asculte pe mama sa.”
„Mama lui Petrică observă că afară ninge şi se gândeşte ce bucurie va avea Petrică când
va vedea zăpada.
Mama îl trimite să se uite pe geam. Petrică se bucură foarte tare. Mănâncă şi iese la sanie.
Un copil propune să facă un om de zăpadă. Toţi sunt de acord. După ce îl termină, în cap îi pun o
oală în loc de căciulă. O sanie vine peste el şi omul se strică. Copiii pleacă supăraţi acasă.”
După ce citim textele lor, le citesc textul nou iar ei observă care au reuşit să anticipeze
conţinutul povestirii şi care nu au găsit nimic în comun cu textul prezentat. Astfel vor concluziona
câte povestiri diferite putem alcătui cu aceleaşi cuvinte-cheie date.
Folosind jocul didactic în crearea textelor literare, prin care am creat fără ca ei să ştie unele
figuri de stil, în orele de lectură în clasa a IV-a elevii ajung să facă compuneri consistente şi cu mult
gust. Anul trecut, pentru a vedea efectul folosirii acestor jocuri de creaţie, am dat o compunere la
clasa a IV-a cu titlul „Călătoria rândunicii”. Le-am cerut să se joace cu metodele pe care le folosim
destul de des. Le-am sugerat de asemenea şi câteva locuri pe care le-a vizitat rândunica în călătoria

4
ei („Pădurea fermecată”, „Insula copiilor cărora le plac poveştile”, „Ţara norilor”), dar am specificat
că aceste locuri nu sunt obligatoriu de amintit în compunere şi că pot să inventeze ei alte locuri.
„Pădurea fermecată”, „Ţara norilor”, sunt locurile magice care le-au dat posibilitatea elevilor să
creeze mai ales figuri de stil; „Insula copiilor cărora le plac poveştile” le-a sugerat modalitatea de a
crea poveşti.
O să redau mai jos una dintre cele mai reuşite compuneri, alcătuită de o elevă(cls.IV).
„Toamna aurie e pe sfârşite. Mă culc devreme fiind mai obosită. Sunt tristă. În curând
prietenele mele, rândunelele de la streaşina casei o să ne părăsească. Adunate într-un stol îndoliat,
într-o zi o să-şi ia zborul spre înălţimile cenuşii. Aş vrea să le pot adăposti în casa noastră.
În patul meu e cald şi mă simt uşoară. Parcă zbor ajutată de vântul năprasnic. Cred că
merg în ţările calde. Suratele din stol îmi spun să nu mă tem. Ele cunosc călătoria pe care o vom
face. Abia în primăvară s-au întors. Zbor cuminte în urma lor, dar sunt speriată. Zăresc o pădure în
depărtare. Conducătoarea grupului ne spune că vom face un popas fulgerător.
Mă aşez pe ramura unui copac. Aici totul pare să prindă viaţă. Copacii discută între ei,
iarba fragedă ocroteşte vieţuitoarele mărunte ce lucrează de zor. În copaci găsim căsuţe
multicolore care parcă ne aşteptau. Sfătuitoarea stolului ne şopteşte că suntem în „Pădurea
fermecată”. Aici fiecare călător este primit după cum merită., deoarece pădurea are minte şi se
poate transforma cum vrea ea. Astfel, cu cei răi la suflet este rea, duşmănoasă.
Ne luăm zborul şi iar ne pierdem în zarea neprietenoasă. Suntem departe de ţările calde.
După multe zile poposim în mijlocul unui ocean, pe un petic de pământ. Aici nu găsim nici un
copac. Ne aşezăm pe iarba ca un covor. Deodată ne trezim înconjuraţi de zeci de copii.
Conducătoarea noastră le cere voie să poposim la ei. Aceştia ne spun că suntem bine venite în
„Ţara copiilor cărora le plac poveştile. Ca să le mulţumim una dintre noi le destăinuie lucruri
despre ţara prin care urmează să trecem, „Ţara norilor”. Aceasta este o ţară în care nu răsare
soarele aproape niciodată , tărâmul fiind blestemat de o vrăjitoare. Aici nimeni nu vine să stea şi
doar în trecere, deoarece dacă stai câteva ore te cuprinde tristeţea amară.
Eu mă sperii când aud acest lucru. Nu ştiam despre o astfel de ţară. Mă cuprinde frica şi
vreau să zbor, dar ceva greu mă ţine. Mă zbat şi dintr-odată mă trezesc în pat, în camera mea. Totul
a fost un vis. Şi totuşi ce mult am călătorit!
(M.Georgeana, „Călătoria unei rândunici”-compunere )

Studiind importanţa jocului în cadrul orelor de limba română, Ana şi Mircea Petean, sunt de
părere că „în joc şi prin joc copilul transformă lumea şi se transformă pe sine scoţând la iveală un
univers pur, acela al emoţiilor şi senzaţiilor sale transferate într-o formă nouă, aceea a textului
care vine să se adauge, să îmbogăţească infinita varietate de forme a lumii.”(Petea, A., Petean, M.,
1996, p.13).
Cu alte cuvinte, pasiunile din copilărie sunt cheia geniului nostru pentru că în toiul jocului
copiii experimentează posibilităţi nelimitate, inconştient se debarasează de reguli şi stres, combină
ingenios cuvintele sau îşi lasă imaginaţia creatoare să alcătuiască texte nebănuite, spun nestingheriţi
tot ceea ce gândesc.

Bibliografie:

1. Nicola, Ioan,(2003), Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti.

2. Radu, I., Ionescu, M., (1987), „Experienţă didactică şi creativitate”, Editura Dacia, Cluj-
Napoca.
3. Petean, M, Petean, A, ( 1996), „Ocolul lumii în 50 de jocuri”, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
4. Şerdean, I, (2006), Didactica Limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Editura
Corint, Bucureşti.