Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
O lungă perioadă de timp, măceşul a fost considerat în grupul de specii vegetale dăunătoare
pentru terenurile agricole şi pentru zonele împădurite. În urma evoluţiei ştiinţelor farmaceutice,
agronomice şi silvice, măceşul a fost reconsiderat, ca factor de stabilizare şi combatere a
eroziunii solului, portaltoi de trandafir, sursă de fructe vitaminizante, de flori pentru dulceaţă şi
parfum.
In lumea vegetala, macesele (mai exact, pulpa maceselor) sunt campioane absolute de vitamina
C, de unde si nenumaratele lor utilizari medicinale.
Obiectivul principal al studiului de faţă este de a evidenţia faptul că în măceş se găseşte cantitea
de vitamina C care apare şi în literatura de specialitate.În acest sens ne-am propus utlizarea
metodelor prin care se poate determina cantitatea de vitamina C din măceş.
Cuvinte cheie
Cantitatea de vitamina C, Cynosbati fructus , Rosa Canina
Introducere
Recoltare
În scop medicinal, măceşele trebuie recoltate când sânt în pârgă, ne-înmuiate, iar nu toamna,
după căderea brumei, când sânt complet coapte şi devin moi, deoarece în această fază ele conţin
cantitatea cea mai mică de substanţe active. Conţinutul maxim de vitamina C îl au măceşele în
pârgă, cu pulpa încă tare. După recoltare , măceşele se prelucrează imediat, pentru a nu se
degrada substanţele active. Prelucrarea se face în vase de lemn, de plastic sau de ceramică
smălţuită, pentru a împiedica degradarea vitaminei C, pe care metalele o descompun.
Compoziţia chimică
2
Măceşele conţin: apă 49%, zaharuri 21,0%, proteine 3,6%, acizi 3,5% (în acid malic), celuloză
23,0%, substanţe minerale 2,8%, provitamina A, (500-5000 mg la 100 g pulpă în funcţie de
specie), vitaminele B1,B2, E, K şi P (sub formă de flavonoglucozide), precum şi urme de
vitamină PP. Uleiul seminţelor de măceşe conţine vitamina F (acizi esenţiali: acidul linolic,
acidul linoleic şi acidul arahidonic). Acizii din măceşe (malic şi citric, îndeosebi) contribuie la
stabilizarea vitaminei C. În măceşe se mai găsesc compuşi terpenici, ca betulina, precum licopen
(izomer al carotenului), pigment care le imprimă culoarea roşie-portocalie.
Înmulţirea măceşului
Se poate face prin seminte, prin ramuri înradacinate obtinute prin despartirea tufelor existente in
flora spontana sau în cultura si prin marcotaj.
Infuzia
Infuzia este un extract apos obţinut printr-un procedeu simplu, la îndemâna oricui, numit
infuzare. Infuzarea constă în turnarea unei cantităţi prestabilite de apă clocotită peste materialul
vegetal aflat într-un vas (pahar, cană, vase de lut), după care recipientul se acoperă 15-20 de
minute cu o farfurioară, perioadă numită timp de infuzare. După scurgerea timpului de infuzare,
lichidul (soluţia) se strecoară, se îndulceşte (de preferinţă cu miere) sau nu, şi se administrează
după indicaţii (rece, cald, înaintea meselor, după mese, etc.).
Decoctul
Decoctul este un extract preparat prin fierbere, procedeu numit decocţie. Materia primă
vegetală (plante medicinale, legume, cereale, leguminoase), adăugată unui lichid (de obicei apă),
se fierbe într-un vas, depăşindu-se momentul în care apa a dat în clocot. Timpul de decocţie
începe atunci când apa fierbe (dă în clocot) şi continuă încă o anumită perioadă, care se stabileşte
fie în minute, fie după cantitatea de lichid care se evaporă. Decocţia întotdeauna trebuieşte
realizată la foc mic.
Maceratul la rece
Maceratul la rece este un extract hidric rezultat în urma unui proces numit, maceraţie.
Maceraţia constă în extragerea principiilor active din plante, în apă (uneori în vin, oţet sau ulei),
la temperatura camerei (17-22oC). Timpul de maceraţie în apă este de 4-8 ore. În cazul
maceratelor în soluţii de altă natură (ulei, vin, oţet), timpul de macerare se lungeşte, conform
reţetei, putând ajunge la câteva săptămâni.
În timpul procesului de maceraţie, materialul vegetal aşezat într-un vas cu un lichid neîncălzit,
mai întâi se îmbibă până la saturaţie, după care principiile active trec în soluţie.
Maceratul la cald pe baia de apă
Extragerea principiilor din plante prin această metodă este foarte eficientă în cazul
vegetalelor fără principii volatile valoroase, dar cu compuşi bio de alt tip, utili sănătăţii. Metoda
se utilizează şi pentru obţinerea uleiurilor, alifiilor şi unguentelor din plante.
Maceratul la cald pe baia de apă este de asemeni, o metodă sănătoasă de preparare a unor
4
alimente sau chiar a apei de băut. Metoda mai este utilă, dar nu prea sănătoasă, în cazul în care se
doreşte revenirea la starea lichidă a mierii cristalizate.
Din punct de vedere fitoterapeutic, maceratul la cald realizat pe baia de apă, poate înlocui cu
succes infuzia, în cazul plantelor la care nu se mizează pe efectul uleiurilor esenţiale (volatile).
Siropul
Siropurile sunt extracte (sucuri naturale obţinute prin stoarcere, infuzii, decocturi,
macerate) la care se adaugă mult zahăr.
Siropurile naturale prezintă valoare alimentară sau terapeutică. Fitoterapia foloseşte aceste
extracte şi pentru proprietatea lor de a corecta gustul unor ceaiuri, în special al acelora destinate
copiilor. Dezavantajul acestor produse, constă în prezenţa în componenţa lor a zahărului rafinat
solubilizat.
Tinctura
Tinctura este o formulă fitoterapeutică sau homeopată, mai rar farmaceutică, obţinută prin
extragerea substanţelor active din plante, de obicei proaspete, în soluţii hidroalcoolice.
Concentraţia alcoolului, a materiei prime ce se macerează, şi timpul de desfăşurare a procesului
se aplică conform reţetei.
Tinctura se obţine în recipiente de sticlă prevăzute cu capac etanş, compoziţia agitându-se
măcar o dată pe zi, pe tot parcursul macerării. După scurgerea perioadei de tincturare, se execută
decantarea, soluţia hidroalcoolică rezultată, trăgându-se în sticluţe colorate mici, cu capac
înşurubabil.
2. Vitamina C
2.1.Noţiuni generale
Vitamina C sau acidul ascorbic este cea mai răspândită vitamină în regnul vegetal. Din
punct de vedere fizic, vitamina C formează cristale incolore, sensibile la oxidare şi încălzire, fapt
ce îi anihilează acţiunea fiziologică. Se dizolvă bine în apă şi are gust acrişor. Din punct de
vedere al proprietăţilor chimice participă activ în procesele de oxidare şi reducere care au loc în
celula vie.
Vitamina C este stabilă în mediul acid, însă în mediul neutru şi bazic este foarte instabilă
distrugându-se la temperatura 20oC. Se distruge uşor în prezenţa luminii, a oxigenului şi a
cationilor metalelor grele şi foarte rapid în prezenţa enzimelor din clasa oxidoreductazelor.
În domeniul industriei alimentare, la fierberea alimentelor conţinutul în vitamina C scade foarte
mult. De asemenea, acesta se micşorează foarte mult şi în procesul de conservare a materiei
prime alimentare.
Din punct de vedere al medicinei, insuficienţa în hrană a vitaminei C duce la oboseală, dureri de
dinţi, etc. Lipsa în organism este determinată de apariţia scorbutului. Boala se manifestă prin
inflamarea şi sângerarea gingiilor, insuficienţă cardiacă şi apariţia de hematoame. Necesitatea
zilnică pentru om este de 50-100 mg.
5
2.2.Cantitatea de vitamina C în materialele vegetale
În materialele vegetale, conţinutul vitaminei C este mai mare în fructe şi frunze, iar în
cantităţi mai mici se găsesc în rădăcini.
Vitamina C este prezentă în fructe şi legume proaspete în cantităţi apreciabile, aşa după cum se
poate observa din tabelul 1.
Pătrunjel 150
Coacăze 100-400
Lămâi 40
Măceş 2000-4500
Ceapă verde 30
Macesul,Afinele si ardeiul gras ,sunt mult mai bogata in vitamina C decat clasicele
citrice(lamai,portocale) . Macesele au ,pe suta de grame,de 20 de ori mai multa vitamina C decat
lamaile.Visinile sunt si ele foarte bogata in vitamina C. Dupa care urmeaza Papaia,Guava si
Kiwi. Dintre legume foarte bogat in vit.C este ardeiul gras.
3.2.Metode de cercetare
6
Principiul metodei
Constă în extracţia vitaminei C din materiale vegetale şi evidenţierea acesteia atât
calitativ cât şi cantitativ prin diferite metode.
• 5-10 g material vegetal proaspăt se mojarează împreună cu puţină sticlă pisată. Astfel
mărunţit, materialul vegetal se introduce într-un flacon Erlenmeyer de 250 ml şi se
adaugă 100 ml soluţie 2% HCl. Conţinutul flaconului se amestecă cu ajutorul unui
agitator magnetic timp de 30 minute, se filtrează spălându-se pe filtru cu 30 ml soluţie
2% HC1. Volumul extractului se completează la 150 ml cu soluţie 2% HCl.
Metoda iodometrică
metoda cu reactivul 2,6-diclorfenolindofenol
extracţie cu extractorul Soxhlet
Metoda iodometrică
Mod de lucru
Din extractul obţinut se iau 10 ml şi se introduc într-un balon cotat de 100 cm 3, adăugându-
se şi completându-se până la semn, o soluţie de amidon/HCl. Din acest amestec se iau din nou 10
ml şi se titrează cu o soluţie de iod 0.01N. Soluţia de iod se adaugă în picături sub agitare
continuă până la apariţia unei coloraţii albastre persistente. Titrarea se repetă cu alte două probe
similare. Dacă între titrări, eroarea depăşeşte 3% atunci se reface titrarea. Conţinutul de vitamina
C (mg) în 100 g produs se calculează cu ajutorul relaţiei:
Cvitamina C= 1.321x104 (VT/Mp), mg/100 g material vegetal
Unde:
VT - volumul soluţiei 0,01N de iod folosit la titrarea probei de analizat, ml;
MP - cantitatea de material vegetal supus extracţiei, g.
Soluţia amidon/HCl se prepară astfel: se dizolvă 0.3 g amidon în 200 ml apă distilată prin
fierbere 5 minute. Se răceşte şi apoi se introduce într-un flacon cotat de 1 l, se adaugă 12 ml HCl
concentrat şi se aduce la semn cu apă distilată.
EXTRACTIA SOXHLET
Extractia este operatia de separare a unui sau mai multor componenti dintr-un amestec, pe baza
dinferentei dintre solubilitate acestora intru-un solvent selectiv.
Daca amestecul initial este solid, operatiunea este numita extractie solid-lichid. Cea mai utilizata
metoda de extractie solid-lichid este extractia Soxhlet.
Partile componenete ale unui extractor soxhlet sunt:
7
Balon - numerotat cu 1in figura
Extractor - numerotat cu 2 in figura
Produsul din care se face extractia este uscat, maruntit, cantarit la balanta, apoi este introdus intr-
un cartus filtrat. Se introduce cartusul cu produsul de extras in extractor (2), fara a depasi
inaltimea sifonului. Se monteaza refrigerentul (3), se porneste apa de racire si se intoduce
solventul pe la partea superioara a refugiului printr-o palnie, pana cand nivelul lichidului
dinextractorul depaseste putin inaltimea sifonului. Cartusul si sifonul se imbiba cu solvent. Se
amorseaza sifonul astfel ca solventul sa patrunda in balonul de distilare (1). Prin incalzirea
balonului solventul distila in refrigerent (traseul portocaliu). Condesul se scurge in extractor
(traseul verde) peste produsul din cartus si extrage componenta solubila. Cand lichidul ajunde la
nivelul sifonului se amorseaza din nou sifonul, trecand lichidul in balon de distilare (traseul
verde).
O extractie dureaza in medie cam 5-6 ore; distilarea este reglata astfel incat sa aiba 10-12 sifonari
pe ora. La terminarea extractiei se intrerupe incalzirea, de obicei inaintea unei sifonari, pentru
recuperarea mai usoara a solventului si se continua racirea pentru condesarea vaporilor si racirea
instalatiei.
8
Durata si eficacitatea extractiei depinde de:
-natura si gradul de maruntire al produsului supus extractiei;
- natura solventului ales;
- viteza de circulatie ales a solventului;
- temperatura de lucru;
- gradul de umiditate al produsului.
Solventii cei mai frecventi intrebuientati in operatiile de extractie sunt:
apa,
alcoolul etilic,
acetona,
benzenul,
Bibliografie
9
10