Referat I

Viața și activitatea Sfântului Ciprian. Privire istorică

Doctorat an I

Pr. M. Lunganu

Spec. Patrologie și literatură post-patristică

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Băjău

I INTRODUCERE

I.1. izvoare pentru cunoașterea vieții și activității Sfântului Ciprian

Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, deși a trăit cu 1800 de ani în urmă, viața,
activitatea și teologia sa sunt actuale, decât oricând. Personalitatea sa, e una dintre cele mai
interesante și atrăgătoare din istoria Bisericii și a literelor creștine.

Dar, această personalitate, care alături de cea a lui Tertulian și Origen a umplut prima
jumătate a secolului III și-a continuat ecoul și în secolele următoare. Multe elogii au fost
adresate sf. Ciprian de către Fer. Ieronim, Augustin, Eusebiu.

Sfântul Ciprian fusese o personalitate Bisericească și spirituală de mâna întâi, pe care

o citau reverențios chiar sinoadele ecumenice și care era autoritate indiscutabilă pentru
comunitățile creștine mai ales în problemele morale, pastorale și sociale. Păstoria sa în
vremuri foarte critice, cuvântul său de îndemn și îndreptare de o rară frumusețe ca fond și
formă, și mai ales martiriul său i-au creat o aureolă deosebită și un cult care a început
devreme și s-a întins repede1.

1
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Chipul Sfântului Ciprian în panegiricele Sfântului Grigorie de Nazzianz și Preducții , în
revista Studii teologice, nr. 3-4/1961, pag. 123
 Autorul nostru a fost o energie în acțiune, un realizator fără șovăire, al celor mai bune
planuri și hotărâri pe care le lua biserica sa referitor la evenimente sau probleme de
actualitate, un părinte și un frate neasemuit, un veghetor neclintit al spiritului biblic în viață și
al bunelor rânduieli ale tradiției, un credincios profund, un scriitor dar de frumos nivel, o forță
morală impunătoare2.

Toate aceste calități se desprind cu ușurință din izvoarele vieții Sfântului Ciprian, 4 la
număr care ne furnizează date prețioase, care ajută să înțelegem personalitatea complexă a
Sfântului Ciprian.

A.ACTA PROCONSULARIA CYPRIANI

Sunt alcătuite din trei părți.

1. Procesul verbal al interogatorului Sfântului Ciprian în fața proconsulului Arpasius

Paternus3 și ordinul de exilare la curubis, în ziua de 30 august 257. Este cuprinsă în
CSEL vol. III4.
2. Procesul Verbal al celui de al doilea interogatoriu în fața procesului Galerius Maximus
și al condamnării sale la moarte în sept.258.
3. Relatarea executării osânduitului, în zua a 18 înaintea Kalendelor lui Octombrie anul
258, la villa Sexti, aproape de Cartagina5.

B.VITA CAECILII CYPRIANI

Este atribuită această operă, viața Sfântului Cecilius Ciprianus, diaconului acestuia,
Pontius. Este poate cea mai importantă lucrare deoarece istorisirea vieții Sfântului Ciprian a
fost redată de un martor ocular, de o persoană foarte apropiată care la cunoscut îndeaproape
povestind viața Sfântului Ciprian de la convertire și până la moarte. Copul scrierii aceste vieți
este unul nobil. Diaconul Pontius urmărește ca viața marelui episcop cartaginez să fie făcută
cunoscută și păgânilor și generațiilor următoare; păgânilor, desigur pentru ca aceștia să ia act
că și creștinismul are oameni de înaltă ținută morală, dar și creștinilor, pentru ca aceștia să
aibă sunt ochi pilda nemuritoare a acestui om6.

2
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfantului Ciprian, in rev. Studii Teologice, 5-6/1959, pag. 267
3
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, Vol. II, Edit. INS Biblic și de misiune al B.O.R., Buc. 1985
4
Corpus Scriptorul Eclesiasticorul Latinorul, C.S.E.L., ed. G. Hartel, vol. III, pag. 101, Academia Litteraru,
Caesarea Vindobaseuis, 1879
5
Ibidem, cap. 6, pag. 114
6
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 86
 Tonul lucrării – prima biografie în literatura latină creștină – e mai mult de panegiric
decât de biografie7.

Așadar, această vita, este cea mai veche biografie creștină, fiind scrisă probabil la
puțin timp după martiriul Sfântului Ciprian, alcătuită din 19 capitole, fiind fără îndoială un
profund și mișcător panegiric al omului, păstorului și scriitorului cartaginez, Sfântul Ciprian8.

Analiza critică la care această piesă a fost supusă de Manceaux, Harnack și alții a dus
la concluzia tratată și înțeleasă ca o biografie. Deși a fost scrisă ca un encomion, ea cuprinde
și serioase elemente de adevăr istoric pe care noi le cunoaștem din alte documente.

Influențat de stilul panegiricelor păgâne, Pontius vrea să prezinte pe eroul său ca

model de viață și activitate creștină pentru contemporan și următori9.

Pontius, în relatarea faptelor se simte cumva prea mic, pe lângă eroul său în relatare.
Cât de frumos se exprimă Ponius: ”Sfântul Ciprian a început să se desăvârșească chiar înainte
de a învăța desăvârșirea; anticipat coarda de viță, fructul mărului a apărut înaintea rădăcinii
acestui pom”10.

C.FER. IERONIM, DE VIRIS ILLUSTRIBUS 67

Nu este așa de întinsă ca vita scrisă de diaconul Pontius, fiind alcătuită din numai 8
rânduri care rezumă însă foarte concentrat evenimentele care au marcat viața Sfântului
Ciprian, nu îi redă operele, însă aduce contribuții prețioase, cu elemente necunoscute altora
din viața Sfântului Ciprian11.

D.CORESPONDENȚA(epistolele sale)

Sunt un izvor nepreţios, unde autorul spre deosebire de celelalte 3 izvoare, prezintă pe
sine însuşi în toată complexitatea şi adâncimea. Adesea omul dispare în spatele episcopului,
iar episcopul se topeşte în atmosfera bisericii. Ele respiră o minte şi o inimă aparte cu care
Biserica se împodobeşte mereu12.

7
Ibidem, pag. 86
8
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfântului Ciprian, op. Cit., pag. 268
9
Dr. Iulius Baer, Das Lebem des Cacilius Cyprianus von Pontius, Bibliothek der Kirchenscater, Cyprian, I Band
1918, apud, Pr. Ioan G. Coman, Personalitatea, op.cit., pag. 268
10
C.S.E.L., op.cit., pag. 92-93
11
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 87
12
Ibidem, pag. 87
I.2 Controverse legate de persoana sa istorică Sfântului Ciprian al Cartaginei şi Ciprian de
Antiohia.

O confuzie, scuzabilă de altfel, s-a produs în secolul IV, veacul de aur al

creștinismului. Sfântul Grigorie de Nazzianz sau Teologul, și Prudențiu din dorința de a
închina un panegiric și de a prezenta un Ciprian, în realitate el împletește elemente biografice
a două personaje purtând acest nume: Ciprian al Cartaginei și Ciprian al Antiohiei13.

Operația fuzionării celor doi Ciprieni, începută poate înaintea Sf. Grigorie, este,
bisericește și literar, foarte probabil creația acestuia. La drept vorbind sunt istorice aceste
personaje? Dacă toți acceptă existența istorică a Sfântului Ciprian al Cartaginei, nu toți sunt
de acord cu Ciprian al Antiohiei. Critica modernă, în frunte cu R. Reitzenstein și H. Delahaye,
îl consideră pe Ciprian al Antiohiei un personal legendar, care s0a substituit lui Ciprian al
Cartaginei14.

Pentru moment este interesant să notăm că Sfântul Ciprian consacră în panegiricul său,
Sf. Ciprian al Cartaginei ca elemente biografice cap. 6, 7, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, iar Sf.
Ciprian al Antiohiei capitolele 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12 și câte o parte și din capitolele de la Sf.
Ciprian15. Așadar, Sf. Grigorie a folosit mai puțin material pentru episcopul Cartaginei deși
pare că pe acesta îl laudă mai mult și mai mult material pentru Sfântul Ciprian al Antiohiei.

Cuvântarea, pentru care s-a folosit materialul din 2 oct. 379, a urmărit ca în operația de
contopire a doi sfinți, să predomine materialul referitor la sfântul mai cunoscut și mai venerat
în regiunea respectivă, a Constantinopolului. Auditorul cunoștea mult mai bine pe Sf. Ciprian
al Antiohiei decât pe Sf. Ciprian al Cartaginei.

Prin urmare, elementul local sau regional predomina asupra celuilalt. Că lucru stă așa,
ne-o dovedește Prudențiu, care din cele 106 versuri ale poemului său, consacră biografiei sf.
Ciprian al Antiohiei numai 14, iar restul de aproximativ 92 de versuri, Sfântului Ciprian al
Cartaginei, pe care și el, autorul, ci cititorii săi îl cunoșteau mult mai bine, Cartagina fiind mai
aproape de Spania, unde era scris poemul, decât îndepărtata Antiohie.

Materialul folosit de Sf. Grigorie în panegiricul său aparținea la două cicluri biografice
distincte, care tratau despre doua personaje deosebite.

13
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Chipul Sfântului Ciprian, op.cit. pag. 124
14
R. Reitzendeir, Cyprian der Magier, în Nachrichten Von der Karighiclren Geesellshaft der Wissen Chafien zu
Gottinger, Berliu 1918, pag. 70, apud, Pr. Ioan G. Coman, Chipul Sfâtnului, op.cit., pag. 125
15
Pr. Ioan G. Coman, Chipul…, op.cit., pag. 125
 Totuși o întrebare se pune: de unde știa Sfântul Grigorie Teologul despre existența
operei Sf. Ciprian al Cartaginei? Pe ale Sf. Ciprian al Antiohiei le cunoscuse în mod direct.

Se poate că circula în Constantinopol, pe timpul Sf. Grigorie Teologul un ”corpus

Cyprianicum în care vor fi fost strecurate intenționat și unele elemente eretice16”

Atunci când Sfântul Grigorie a alcătuit panegiricul său, a socotit necesar și suficient ca
aceștia să știe că Sfântul Ciprian era reprezentantul adevăratei culturi după ce fusese
reprezentantul celei mai înalte culturi păgâne.

În încheiere câteva concluzii se impun.

- Sfântul Grigorie de Nazzianz și Predențiu, deși literar au prezentat un singur Ciprian,

în realitate ei tratează despre doi17.
- Fiecare din cei doi autori vor folosi mai mult material bibliografic pentru Sfântul mai
apropiat geografic: Sg. Grigorie pentru Sf. Ciprian al Antiohiei, iar Predențiu invers.
- Sf. Grigorie a creat literar vorbind un singur Ciprian din cei doi, deși anumite elemente
lingvistice erau evidente, discujantele fiind vizibile cu ochiul liber 18 . Așadar au
existat două personaje istorice diferite, cu viață și lucrare total deosebită și diferită.

II

VIAȚA CREȘTINĂ ÎN CARTAGINA ROMANĂ, ÎN SECOLUL III

Introduc text și fotografie carthag Christian Heritape (stick)

În vechime, Cartagina era considerat al doilea mare oraș din occident, după Roma,
deținând o populație destul de numeroasă care depășea o sută de mii de locuitori, ulterior
având să atingă cu suburbiile ei în jur de 300 de mii de locuitori.

Fiind oraș-port la Marea Mediterană el se afla în legătură cu Efesul, în Asia Mică, dar
și cu alte mari orașe precum: Alexandria în Egipt și Antiohia în Siria.

Biserica Cartaginei s-a format în jurul unor Cimitire comunitare, într-o zonă creștină
pe Via Mapalesis, strada unde a fost înhumat Sf. Ciprian. Existența unei vieți creștine aici o

16
Ibidem, pag. 127
17
Ibidem, pag. 147
18
Ibidem, pag. 149
dovedește faptul că pe la 17 iulie 180, aici au fost martirizați doisprezece creștini pătimind
moarte martirică pentru faptul de a nu fi părăsit credința în Hristos.

Aproape de secolul III, în 197, creștinii erau judecați zilnic în tribunale19.

Pe 7 martie 203, aici au pătimit moarte martirică din ordinul lui Septimiu Sever, sfinții
Perpetua și Felicitas fiind dați la fiare sălbatice20.

Firește, în veacul III, nu putem vorbi despre o organizare deosebită a religiei creștine
aici, dat fiind faptul că religia creștină era persecutată. Totuși cu toate acestea creștinii se
întâlneau în diferite case particulare, acestea treptat urmând să devină noile biserici.

Cartagina creștină a veacului III se întindea pe la periferia orașului, în cartiere sărace,

urmând să se dezvolte mai târziu, odată cu edictul de toleranță religioasă.

Am enumerat mai sus câțiva pătimitori pentru credința în Hristos, martiri, care de
bună-voie au ales să moară pentru Hristos, martiri jucând un rol fundamental în istoria
creștinismului. Aici va fi trăit inclusiv Tertulian, pe care Sfântul Ciprian, deși nu l-a cunoscut
personal, a fost marcat covârșitor de viața și opera sa complexă.

Este important de amintit că toate deciziile, episcopul le lua împreună cu poporul, cu

consultarea acestora. Nici o măsură nu era luată fără avizul lor.

În sec III apar de asemenea următoarele ordine: exorciștii, acoluții, citeții, ipodiaconii,
diaconii, preoții, episcopi.

Colegiul episcopal era deja bine dezvoltat, începând cu 220, episcopul orașului
Agrippinus reunind un sinod la care au participat ”în număr mare” colegii săi veniți din Africa
Proconsulară și din Numibia.

Între anii 236-240, o altă adunare s-a ținut sub Donatus, adunând 24 de episcopi21.

Ațadar, când Sfântul Ciprian se va converti devenind novice al Bisericii din Cartagina,
această comunitate Creștină era cunoscută deja pentru credința organizarea și liniștea ei.
Conducătorul Bisericii din Cartagina era episcopul Donatus22.

19
www.creștinortodox.ro/religie/cartagina creștină-1217//html
20
Adalbert Homman, How to Read the Church Faitfull, London, 1993, pag. 53
21
www.creștinortodox.ro, op.cit.
III

PERIOADA DE DINAINTE DE ÎNCREȘTINARE A VIEȚII SFÂNTULUI CIPRIAN

Potrivit izvoarelor pe care le-au menționat mai sus, Sfântul Ciprian s-a născut în orașul
Cartagina. De fapt numele său complet era ”Caecilius Cyprianus qui et Thascius(numit
Thascius)” fără însă să știm ce înseamnă ultimul cuvânt Thascius23. Ca o bănuială opinăm să
credem că cuvântul Thascius era de fapt o poreclă.

Atunci când el însușii se semnează în lucrările sale, spune cu primele două

nume(Caecilius Cyprianus) fără Thascius.

Nici până astăzi nu se cunoaște cu exactitate anul nașterii sale iscându-se de aici mai
multe păreri.

Unii cred că ar fi fost născut în 200, iar alții în 210. După patrologul Nonceaux anul
210 pare cel mai rezonabil24 Bardenhewer, Geschichite der altkir cheichen Literar II, Anfloge,
194, II, pag. 446 înclină pentru anul 200 <<deși nu poate fi nici o siguranță>> în acestă
privință observă el, B. Altaner, Patrologie, IV-e Anflage, 1955, pag 143 propune un spațiu
mai larg monologic: 200-210.

Despre familie nu se știe aproape nimic. Locul său de naștere l-a iubit însă foarte mult.
”Cartagina este cel mai fericit loc de pe pământ, - este locul unde Dumnezeu a vrut ca el să
creadă și să crească în credință”25.

Dacă nu știm nimic despre familia sa, știm însă că a făcut studii frumoase, alegând
cariera onorurilor, practicând cu mult succes retorica26. Același lucru îl susține și Fer. Ieronim
(Deviris/Iustibus) dar și Fericitul Augustin.

Citind cu atenție, opera Ad. Elonatum, am putea bănui că ar fi practicat și avocatura.

Era așadar un om cunoscut, având trainice relații în pătura socială, relații care vor dura până la
moartea sa.

22
Edward White Benson, Sometime Archibishops of Canterbury, Cyprian, His life, his times, his work, London,
1897, pag. 7
23
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 87
24
Ibidem, pag 87
25
E.W. Benson, op.cit., pag. 2
26
C.S.E.L., op.cit., pag. 91
 Ca păgân el apreciase în mod deosebit luxul și plăcerile, averea și idolatria, fiind o
jucărie a capriciilor și a plăcerilor27.

Și pentru că iubea plăcerile și luxul, însemna că avea și resursele financiare necesare

pentru a se putea bucura de acestea.

Bogăția lui era mare, proprietățile sale întinse, grădinile sale din Cartagina spațioase și
frumoase. Căminul despre care vorbește lui Donatus (în Europa Ad. Donatus), că numai este
plăcut ochiului curat este aparent descris după propria sa casă: este o vilă de o bogăție mai
mult decât pompeană, cu ziduri împodobite cu fresce, cu tavanele aurite și încăperi cu podele
de marmură28.

În ceea ce privește ținuta sa, știm următoarele: felul lui de a vorbi era conciliant, dar
demn, comportamentul său era afectuos, expresia lui atrăgătoare printr-o anumită voioșie
gravă. Veșmintele lui simple, dar potrivite pentru rangul lui, au fost considerate o reflecție a
caracterului său linștit. Nu a considerat niciodată necesar să adopte toga filosofului, despre
care Tertulian susține că este adevăratul veșmânt al unui creștin, deoarece pentru el, brațul de
argint și pieptul expus, păreau mai dregrabă prețioase decât simple29.

Fericitul Augustin, recunoscând avantajele pe care i le obține din intervenția lui

Ciprian, insistă mai multasupra sesibilității neasemuite a caracterului său. ”Blând era el când
trebuia să îndure în mijlocul diferitelor ispite, pericolelor acestei lumi”30.

Chiar până la sfârșit prietenia lui a fost solicitată de senatori și cavaleri, de către cele
mai vechi case păgâne și rangurile cele mai înalte ale provinciei.

Cu toate acestea, bogăția și eleganța, cultura și bunul simț l-ar fi putut transforma într-
un simplu ornament al cercului său.

În opera, Ad. Donatum, Sfântul Ciprian vorbindu-i acestuia despre viața sa de dinainte
de convertire, arată ca într-o frescă vie - mișcătoare viața sa luxoasă și plină de plăceri
lumești. ”Cel ce se fălește cu haine scumpe și strălucește de aur și purpură, renunță el la
acestea pentru veșmintele populare și simple? Magistratul care simte plăceri pentru fascii și
onoruri nu poate suporta o viață patriculară și lipsită de glorie. Avesta înconjurat de armate de

27
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 88
28
E.W. Benson, op.cit., pag. 5
29
Ibidem, pag. 5
30
Ibidem, pag. 5
vasali și socotindu-se onorat de a primi omagiile din partea acestor trupe de curtenitori,
socotește un supliciu să rămână singur. Este necesar ca printr-o cursă stăruitoare, în mod
obișnuit, beția să atragă, îngâmfarea să umfle, mânia să aprindă, ropacitatea să răspândească
neliniște, cruzimea să prăbușească. Acestea le vorbeam adeseori cu mine însumi. Căci și eu
eram ținut de o mulțime de erori ale vieții mele anterioare, de care erori nu credeam să mă pot
lepăda”31.

De aici decurc firesc două concluzii:

A. Omul trăind în afara lucrării harului divin, cedează cu greu acțiunii de transofrmare
a vieții.

B. Frământările generale la care a fost supus sufletul Sfântului Ciprian, scârbit

oarecum de viața de dinaintea convertirii.

Se întâmplă însă de multe ori ca Dumnezeu cu supușii săi să aibă altă rânduială, să
facă din vase de necinste, vase de cinste, așa cum odinioară afirma Sfântul Apostol Pavel.

Și ar mai fi ceva. Ca o notă personală, pot afirma că deși ne aflăm în plină perioadă a
persecuțiilor, totuși pentru un fin observatorul al lucrărilor cum era Sfântul Ciprian,
semnificația riturilor creștine nu a scăpat observațiilor sale timpurii ca moralist.

Ca mulți alți nobili păgâni el a știut ce înseamnă să se opună patimilor trupești32.

IV

CONVERTIREA SFÂNTULUI CIPRIAN.

CURĂȚIA ȘI IUBIREA DE SEMENI. CARACTERISTICI DEFINITORII ALE

VIEȚII SALE CREȘTINE

Ce a determinat un tânăr, în plin avânt socio-profesional, având multe bogății și multă

faimă, ca într-un moment al vieții să renunțe la toate acestea, să devină creștin și să slujească
cu atâta ardoare Biserica lui Hristos?

Sunt cu siguranță mai multe motive.

Le vom trata pe fiecare în parte.

31
C.S.E.I., op.cit., Ad. Donatum, 3-4, III, 1
32
E.W. Benson, op.cit., pag. 7
 Cariera lui profană, glorioasă și viața sa plină de plăceri i-au fost curmate de un
eveniment excepțional care a transformat și orientat cu totul altfel existența lui: convertirea sa
la creștinism prin îndemnul preotului Caecilius33. În opera, Ad Donatum, el descrie viața sa de
dinaintea convertirii socotind ca un lucru imposibil ca el, omul încărunțit de patimi și erori să
se poată converti la creștinism, să devină astfel un bun creștin.

El prezintă convertirea sa ca pe un dar al lui Dumnezeu, ca pe o lucrare a Sfântului

Duh, care se revarsă fără opreliști și fără margini asupra omului. Cu o singură condiție ca
inima noastră să îl dorească34.

Ce lucrare are Sfântul Duh asupra omului? Dă omului forțe și însușiri necunoscute:
castitate, minte curată, vorbă neîntinată, puterea acestora pentru vindecarea celor suferinzi...
Biruință asupra duhurilor necurate și rătăcitoare35.

Trecerea sa la creștinism, sentimentele trăite, toate stările sufletești vor fi decrise de il

însuși în opera Ad Donates.

În continuare vom răspunde la câteva întrebări firești: Când s-a convertit, cine a
contribuit la convertirea sa, pregătirea sa ca novice.

A). Cannd s-a convertit?

Părerile în ceea ce privește anul convertirii sunt împărțite.

- în volumul P.S.B (Părinți și Scriitori Bisericești) este dată ca an al convertirii 24536

- Pr.Prof. Ioan G. Coman, în Patrologia sa dă ca an al convertirii Sfântului Ciprian,

anul 24537.

- dicționarul Bisericii Creștine din oxford, dă ca an al convertirii, 246 ”Thascius

Caecilius Cyprianus, was a pagan rhetorician converted to christianity c. 246”38.

33
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea, op.cit., pag. 272
34
Ibidem, pag. 272
35
Colecția P.S.B.(Părinți și Scriitori Bisericești), trad. Prof. Nic. Chițescu și colectivul, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al B.O.R., Buc., 1981, pag. 417
36
Ibidem, pag.401
37
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologia, op.cit., pag. 87
38
The oxford Dictionary of the Chirstian Church, edited by F.L. Cross, edit. Oxford University Press, 1997, pag.
441
 Dăm ca an al convertirii 246, având ca argument faptul că Sfântul Ciprian a urcat
relativ repede treptele ierarhice, vrednicia sa fiind argumentul suprem al acestei ascensiuni
ierarhice.

B) Pregătirea sa ca novice.

Un rol hotărâtor în convertirea Sfântului Ciprian l-a avut întâlnirea hotărâtoare dintre
Sfântul Ciprian și preotul Caecilius sau Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl iubea și îl
onora nu numai ca pe un prieten, ci chiar ca pe tatăl vieții sale celei noi39.

Încrederea între cei doi era reciprocă. Caecilianus, preotul, atunci când muri încredință
grijii Sfântului Ciprian pe soția și copii săi.

Caecilianus, a avut un rol covârșitor în formarea sa, împărtășindu-i Sfântului Ciprian

”Nova vita” - viața Nouă a lumii. Astfel a devenit Sfântul Ciprian, novice al Bisericii din
Cartagina, cunoscută deja pentru ”credința, organizarea și liniștea ei”.

Conducătorul Bisericii din Cartagina, era în timpul convertirii Sfântului Ciprian un

anume episcop Donatus40, căruia îi va și urma scaunului arhieresc, peste câțiva ani. Sfântul
Ciprian a luat în serios pregătirea sa.

Din momentul intrării sale în rândurile novicilor și înainte de înțelegerea celei de-a
doua nașteri, noul convertit s-a dedicat cu totul castității perfecte, socotind el că nu novice nu
ar trebui să mai păcătuiască...a încercat să se ușureze de pauperismul incurabil din vremea
lui, s-a despărțit de proprietatea sa, și nu erau puține fermele sale, împărțind astfel toate
averile sale41.

A fost de asemenea influențat în perioada noviciatului de doi autori cartaginezi, care

nu au fost contemporani cu Sfântul Ciprian, dar cu care Sfântul Ciprian a făcut cunoștință prin
scrierile lor.

Scrierile acestora au ajuns în mâinile Sfântului Ciprian prin mentorul său, preotul
Caeciliu.

39
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 88
40
E.W. Benson, op.cit., pag. 7
41
Ibidem, pag. 7
 Aceste două lucrări au fost esențiale pentru convertirea Sfântului Ciprian. A) Octavius
- de Minuciu Felix și B) Apologeticum a lui Tertulian au contribuit în mod esențial la
formarea teologică a Sfântului Ciprian42.

De Tertulian a fost fascinat toată viața. Zilnic cerea un manuscris al luji în faimoasa
frază ”Dați-mi-l pe Maestru”.

Sfânta Scriptură și Tertulian au fost ”vehiculele” care l-au introdus pe Sfântul Ciprian
în lumea creștină 43 familiarizându-se cu persoana Domnului Hristos și perceptele moralei
creștine. Își însușește adând Sfânta Scriptură pe care nu o citea din curiozitate ci din râvna
credinței.

Mânuia ca nimeni altul Sfânta Scriptură. În scrisorile sale (81 ca număr) vom vedea
cum argumenta cu Sfânta Scriptură învățăturile dogmatice ale Bisericii, oferind cu exactitate
lămurirea învățăturii de credință.

Un alt argument, ca punct strict de vedere, în preimeră avansăm o supoziție.

Vor fi avut vreun rol concret în convertirea sa, un grup restrâns de oameni
circumcilianis.

Într-un scurt studiu44 publicat de W.H.C. Frend, în timpul Sfântului Ciprian exista o
grupă de oameni care se găseau în satele răsfirate cin câmpiile Numidiei și Manretaniei
Sitifensis. Aceștia păzeau mormintele martirilor. Aceștia se aflau ca lucrători liberi angajați
mai ales în perioada culesului pe marile plantații de măsline din sudul Numidiei și care puteau
forma un grup social în cadrul Bisericii Donatiste. Purtau faimoasele bețe/cange care le purtau
”Israelele” niște stinghii folosite pentru a doborâ măslinele din copaci în timpul culesului.

Știm că Sfântul Ciprian avea ferme întinse, ori aceste ferme trebuiau întreținute, iar
cultura lor trebuia strânsă la vremea recoltei. Oare, Sfântul Ciprian va fi întreținut ceva
legături cu ei, simțindu-se de acum din ce în ce mai mult atras de învățătura creștină?

W.H.C. Frend avansează o altă ipoteză în sensul acesta. ”Pustnicii egipteni din
secolele 4-5, împărtășeau într-o anumită măsură vederile și activitățile circumcilienilor”45.

42
Ibidem, pag. 9
43
The Oxford Dictinary, op.cit., pag. 441
44
W.H.C. Frend - circumcillians and Monks, în J.T.S(Journal Theological Studies), nr. 20/1969, pag. 542
45
Ibidem, pag. 545
Aceștia se trăduiau să îndrepte relele individuale și nu erau considerați adversari ai sistemului
existent de relații eeconomice și sociale46.

Stăruința lor în ceea ce privește moartea martirică în mâinile autorităților era o

continuare directă a reologiei suferinței și martiriului care dominase teologia africană în
secolul precedent47. Așadar, este un punct de vedere, trebuie tratat ca atare, argumentul acesta
fiind determinat de publicarea studiului de mai sus , de o certă valoare.

C) Curăția și iubirea de semeni, caracteristici definitorii ale vieții sale creștine.

Noul convertit la viața creștină, Sfântul Ciprian, trăia intens ceea ce citea căutând să
aplice în viață perceptele moralei creștine. Cu toate acestea două virtuți mari au împodobit
viața noului convertit: castitatea sau curăția și dragostea, virtuți eminamente creștine.

1. Castitatea - ne spune Sfântul Ciprian, este unul din primele elemente practice ale
credinței, care fac pe om vrednic de Dumnezeu. Mai mult, fecioria este necesară pentru
cunoașterea deplină a adevărului48 ideea aceasta a capacității de cunoaștere a adevărului prin
feciorie va avea consecințe mari și numeroase în teognosia și filocalia patristică, Puritatea
face accesibilă esența adevărului în sine și prezența lui Dumnezeu.

2. Dragostea - nu a fost teoretizată, ci a fost concretizată, manifestându-se prin

împărțirea averii sale săracilor. Nu a împărțit toată averea de la început, ci treptat cu măsură,
în rațiunea de a împărți și mai târziu 49 . Diaconul Pontius relata că în concepția Sfântului
Ciprian milostenia avea un îndoit înțeles: - disprețul făloșeniei pe care o dă averea în lume, -
dragostea față de cei necăjiți. Să îți vinzi propria casă de locuit din dragoste pentru cei săraci
nu este puțin lucru50. Nu greșim dacă afirmăm că în concepția Sfântului Ciprian el știa că
Dumnezeu pune mai mare preț pe milostenie decât pe jertfă.

HIROTINIA SFÂNTULUI CIPRIAN. PREOT ȘI EPISCOP

46
Ibidem, pag. 546
47
Ibidem, pag. 546
48
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologia, op.cit., pag. 91
49
Ibidem, pag. 91
50
Ibidem, pag. 92
 Păstoria Sfântului Ciprian, deși relativ scurtă - circa 9 ani - a fost una dintre cele mai
bogate și mai frământate din câte cunoaște istoria Bisericii. Spirit practic, ferm, clar și iubind
mai presus de orice disciplina, buna rânduială, armonia, pacea și unitatea credincioșilor săi și
a întregii biserici, Sfântul Ciprian va lăsa urme neșterse în istoria episcopatului cartaginez și a
creștinismului secolului III.

Deși în treapta diaconatului, care a venit relativ repede, după botezare, a stat puțin, a
reușit să facă marea trecere de la slujirea diaconală liturgic strict vorbind, la slujirea diaconală
socială, la slujirea aproapelui. Mizeria săracilor din Cartagina era o cauză a prăpastiei care se
adâncea mereu. A accentuat așadar în slujirea diaconală latura socială, în care evident că a
excelat.

Preoția - la puțin timp după convertire, Sfântul Ciprian a fost hirotonit preot.

În mod firesc ne punem întrebarea: Ce funcție îi putea fi acordată, în opinia Bisericii

cartagineze unui laic care devenise cleric? Era oficială și administrativă, or mistică sau
didactică 51 ? De la Tertulian putem colecta răspunsuri de o neobișnuită claritate la aceste
întrebări - răspunsuri care se potrivesc unul cu altul, deși nusunt interpretate din aceleași
puncte de vedere.

Nu știm cu precizie anul hirotoniei sale în preot, deoarece izvoarele legate de viața sa
nu precizează acest lucru. În P.S.B., vol. III, pag. 401, se spune că a ajuns preot în 247. Cert
este că trecerea sa la creștinism nu a rămat fără repercursiuni. Pentru faptul că trecuse la
creștinism și implicit devenise preot - slujitor al lui Dumezeu, era poreclit de ceilalți păgâni cu
numele Strocus (gunoi)52.

Episcop. Știm însă cu precizie anul hirotoniei în următoarea treaptă ierarhică, aceea de
episcop care după toate probabilitățile a avut loc în anul 249, fiind ales la dorința
credincioșilor, în locul lui Donat53.

Ca episcop a desfășurat o activitate bogată și plină de autoritate, trăind într-un timp

zbuciumat și plin de mari evenimente. E a fost conducătorul, sau mai bine zis, papă al Africii
Creșine54.

51
E.W. Benon, op.cit., pag. 19
52
Arhidiac. Prof. Dr. Constantin Voicu, Patrologie, Vol. I, edit. Basilica, a Patriarhiei Române, București 2009,
pag. 253
53
Ibidem, pag. 253
 După cuvântul biografului său a fost făcut episcop prin harul lui Dumnezeu și
alegerea poporului, fiind încă neofit. Este foarte probabil să fi fost hirotonit episcop în 248 și
nu 249. Într-o scrisoare adresată papei Corneliu, Ciprian precizează, în 252, că epigraful său
durează de 4 ani. Însă felul de calcul al romanilor fiind altul, Sfântul Ciprian a fost hirotonit
episcop fie în ultimele luni ale anului 248, fie la începutul lui 24955.

2 întrebări se pun firesc:

A) - cum a reacționat Sfântul Ciprian la aflarea veștii că va fi episcop?

B) - cum a ajuns episcop?

A) Viața Sfântului Ciprian (Vita) ne spune că dintru început el a refuzat acestă funcție.
Dorința lui era să vadă această demnitate exercitată de unul din cei mai în vârstă deât el, în ani
și credință. O mică parte a bisericii, dar printre ei și cinci membrii ai bisericii aveau aceeași
opinie56. Pe cei care s-au arătat împotriva sa, Sfântul Ciprian i-a tratat cu multă bunătate și i-a
iertat cu mărinimie socotindu-i mai apoi între cei mai buni prieteni și intimi, spre mirarea
multora57.

B) Un hotărâtor în alegerea sa l-a avut însă poporul (plebea). Aceștia, poporul, știind de
refuzul său i-au înconjurat casa și blocaseră căile de acces spre ea. El se ascundea; el ar fi
evadat bucuros printr-un grilaj, dar demonstrația tumultoasă (o indicație suficientă pentru
convingerea din acea epocă a populației creștine) a durat până când el a reapărut și a semnat
consimțământul său, eveniment ce a fost urmat de o buicurie frenetică58.

Fie că, potrivit unor relatări nedemne de încredere care-i privesc pe Alpyus și
Ambrose, a fost luat pe sus și consacrat pe loc sau ce măsuri suprimentare au fost permise de
necesitate înainte de consacrarea sa nu știm59. Probabil, rămâne sub semnul îndoielii dacă
episcopii provinciei sale au fost obligați să-l aleagă. El însuși enumeră 3 cerințe sau condițiile
unui episcopat fiind considerate estențiale în Africa:

1. Opțiunile episcopilor vecini ai provinciei aduse la Arhiepiscopie

2. ”Sufragiul” adică prezența și sprijinul poporului la acea alegere.

54
Ibidem, pag. 253
55
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 93
56
E.W. Bensosn, op.cit., pag. 26
57
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag 93
58
E.W. Benson, op.cit., pag. 26
59
Ibidem, pag. 26
 3. Judecata Domnului. La acestea, el adaugă, ca justificare a perfecțiunii alegerii lui
Cornelius la Roma, mărturia unor mari majorități a clerului60.

Insistăm asupra unui aspect demn de amintit fără însă a încerca să dezbatem chestiuni
stricte de sinodalitate.

Imaginea prezentă în canoanele și constituțiile anterioare ni-i arată pe oamenii din

popor alegându-și episcopul și anunțându-și alegerea în mod public, în ziua Domnului, în
prezența sfatului prezbiretilor și a episcopilor vecini, ca răspuns la întrebările repetate de trei
ori de către episcopul principal: ”Acesta este omul pe care voi vi-l doriți drept conducător?
Este el fără prihană și este vrednic?”61... Cei care l-au hirotonit erau ierarhii din propria sa
provincie a Africii.

”Sufragiul” laicilor nu trebuie înțeles prin faptul că s-a votat cu voturi, neexistând nici
o înregistrare a voturilor.

În ceea ce pivește cea de a treia cerință, ”Judecata lui Dumnezeu” - este ceva mai
dificil de înțeles. Unii au presupus, la fel ca în alegerea lui Matthias că a avut loc o tragere la
sorți cu rugăciune. Nu există nici o dovadă a acestui eveniment. Sfântul Ciprian însă, susținea
că se bucură de ”Judecata lui Dumnezeu” și a lui Hristos ca semn al autenticității apostoliei
sale pe motiv că este episcop de facta; că ”Dumnezeu care l-a făcut să fie acest lucru este
Dumnezeul fără voia cui nici vrabia nu cade”62

Titlul de papă al Sfântului Ciprian

Clerul roman adresându-se lui Ciprian și referindu-se la el în scris îl numește ”Papa”,

”Papas” sau papa din Cartagina63.

S- aîncercat o explicare a acestui titlu prin afirmația că era un sinonim comun pentru
”episcop” sau prin faptul că romanii cel puțin nu au avut nici o dificultate în extinderea titlului
folosit de propriul lor episcop.

Cercetătorii citați de E.W. Benson, Pearson, Bingham, Routh și-au adăugat contribuția
importantă la credința că toți episcopii în timpul lui Ciprian64.

60
Ibidem, pag. 27
61
Ibidem, pag. 28
62
Ibidem, pag. 28
63
Ibidem, pag. 28
 Până la sfârșitul secolului V nu există nici o îndoială că Papa era un titlu comun în
eparhiile faimoase Sidonius Apollinaris, vorbește despre papii din Rheims, Lyons, Marsilia.
În secolul IV, Fer. Augustin este frecvent numit papă de către corespondenții săi mai ales de
către Ieronim, iar Ieronim însuși îi numește astfel pe Epifanius, Ioan din Ierusalim, Anastasius
și Damasus episcopii Romei, dar și pe Teofil al Alexandriei65.

Mai târziu, papa Grigorie al VII-lea, în 1073, a publicat edictul potrivit căruia lumea ar
trebui să aibă doar un singur papă, el și-a însușit un titlu care nu era original pentru
arhiepiscopia sa, ci aparținuse cu mult mai devreme marilor erhiepiscopii africane și între
timp fusese adoptat pe scară largă66.

Oricum, Sfântul Ciprian a încnununat cu succes titlul acesta, nu neapărat ca o formulă

de adresare sau gratulare de către confrații episcopi, ci mai mult, Sfântul Ciprian era o
personalitate67 bucurându-se cumva de cinstea aleasă din partea confraților episcopi.

Ca o notă personală, afirm că cel mai vechi exemplu al utilizării acestei denumiri este
legat de Arhiepiscopia Cartaginei. Argumentul în acest sens îl constituie formula de adresare
din epistolele sale, aflându-se așadar în jurul anului 250.

VI STRĂDANIILE STÂNTULUI CIPRIAN PENTRU REZOLVAREA

PROBLEMELOR CU CARE S-A CONFRUNTAT ÎN VREMEA EPISCOPATULUI SĂU

VI.1. PROBLEME DISCIPLINARE ȘI SOLUȚII ÎNTELEPTE

Hirotonit episcop la sfârșitul anului 248, sau începutul anului 249, Sfântul Ciprian a
avut de luptat cu multe probleme disciplinare, pe care le-a găsit la fața locului. Și parcă nu ar
fi fost suficient, la numai un an de la hirotonia sa izbucnește și persecuția lui Deciu, împăratul
Romei în 25068. Sfântul Ciprian se consacră câtorva probleme fundamentale de conducere
bisericească, dovedind o energie și o perseverență admirabilă. Între problemele identificate
era disciplina. Repunând în vigoare hotărârea unui vechi sinod african, el interzice ca să se
impună prin testament, sarcina de tutor sau de curator. Un autor convertit la creștinism nu-și
64
Ibidem, pag. 29
65
Ibidem, pag. 29
66
Ibidem, pag. 30
67
Charles Saumagne, Saint Cyprien eveque de Carthage <<Pape>> d’Afrique(248-249) contribuitor a l’etudes
des <<persecution>>de Dece el Valerien, preface de Jean Lassus, Edition du Centre National de la Recherche
Scientifique, 1975, pag. 17
68
Paul MONCEAUX, Saint Cuprien, Eveque de Carthage (210-258), Paris, Libraire Victor Fecoffre, 1914, pag. 13
mai putea continua profesiunea și nici să-și formeze discipoli pentru teatru69. Episcopul de
Cartagina sancționa sever neascultarea. A propus măsuri contra anumitor fecioare care
pretindeau că sunt consacrate lui Dumnezeu, dar care aveau o conduită urâtă.

Socio-politic, dar și civil - economic perioada în care a activat Sfântul Ciprian ca întâi-
stătător al Bisericii africane este una marcată de fluctuații și discontinuități, urmând unei
decade de pace și liniște pentru Biserică, dar ponocative pe toate planurile70.

Cum comunica cel mai bine Sfântul Ciprian cu păstoriții săi?... Prin epistolele sale, de
o certă și reală frumusețe el mustră, ceartă, îndeamnă, găsește soluții înțelepte la probleme
delicate, ele contituind un document de primă importanță. Ca episcop, Sfântul Ciprian a
condus comunitatea creștină din Cartagina, dar informal toată Africa71.

A primit spre rezolvare numeroase probleme, unele vechi de natură social creștină de
la predecesorii săi, altele mai noi, referitoare la primirea ereticilor în Biserică, probleme
pendinte și în vremea lui Tertulian72. Nici o ezitare, nici un compromis, nici o nesiguranță în
toate hotărârile luate, care se palicau imediat. Că e vorba de înfrânarea patimilor mediului
creștin, de cei căzuți în timpul persecuției de martiri sau mărturisitori, de grupul clericilor
adversari de clerici nedisciplinați, de tulburările produse de schisme sau erezii, de raporturile
cu alți episcopi, de ravagiile ciumei sau de nerușinarea unor insultători, Sfântul Ciprian,
folosește fără greș, aceeași tactică înțeleaptă, tratând oamenii și problemele cu seriozitate
împletită cu blândețe73.

Tuturor acestor provocări Sfântul Ciprian le-a făcut față cu succes, datorită însușirilor
sale de conducător moderat, în care se manifestau spiritul practic și administrativ roman,
inteligența, voința dârză, fermitatea și austeritatea, dar și îngăduința, bunătatea, dărnicia,
înțelegerea corectă și profundă a situațiilor, puterea de intuire a consecințelor, optimismul,
toate acestea sprijinindu-se pe credința sa sinceră și arzătoare în Dumnezeu74. Aceste însușiri
ale personalității sale reies nu numai din fapte, ci și din scrierile sale, care, toate au fost
prilejuite de evenimente și problemele cu care s-a confruntat și pe care a trebuit să le
depășească. Scrisorile I-IV au fost alcătuite în 249.

69
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 93
70
Allent Brent, Cyprian and Roman Carthage, Cambridge University Press, 2010, pag. 1
71
Sf. Ciprian, episcopul Cartaginei, Sfrisori, trad din Dr. Ovidiu Pop, București, edit. Sofia 2011, pag. 8
72
Pr. Prof. Ioan G. Coman Personalitatea Sfântului Ciprian, op.cit., pag. 273
73
Ibidem, pag. 273
74
Sfântul Ciprian, Epistole, op.cit., pag. 8
 VI.2. PERSECUȚIA LUI DECIU. RETRAGEREA SFÂNTULUI CIPRIAN

Îndată instalat ca episcop de Cartagina, Sfântul Ciprian va avea de înfruntat vitregiile

timpurilor oamenilor, ideilor. Cu o astfel de vitregi va avea să se confrunte Sfântul Ciprian
încă din anul 24975 sau 25076, atunci când începe persecuția lui Deciu, aspru prigonitor al
creștinilor și împărat al Romei. Această persecuție s-a desfășurat cu o rară și cruntă cruzime
mai ales în zona de păstorire a Sfântului Ciprian. Oameni fiind, mulți dintre creștini și chiar
unii preoți cedaseră psihic și se lepădau de creștinism77. Nu erau vremuri ușoare.

Persecuția lui deciu era coextemsivă cu imperiul și viza suprimarea creștinismului prin
eliminarea liderilor săi78. Prin descoperire dumnezeiască, dar fiind și informat în prealabil,
Sfântul Ciprian a luat o decizie radicală, aceea de a se retrade din fața persecuției generale.

Dar înainde de a intra pe această scenă a istoriei noastre, ar fi bine să descifrăm

principiile pentru care niște oameni total inofensivi, așa cum erau creștinii, au fost tratați, așa
de crud, tocmai de un stat iubitor de lege și tolerant așa cum era Imperiul Roman.

1. Exista o lege, legea Iuliană a trădării care includea printre infracțiunile de stat și în
termeni foarte generali intrunirea oricărei adunări cu intenții reale; legea promova prin orice
mijloace strângerea de informații79.

2. Aplicarea testelor / încercărilor era binecunoscută magistraturii romane. În timp ce

un sclav sau provincial putea fi torturat, un om liber, suspect de angajamente religioase ostgile
față de stat, putea fi chemat să ia parte la o sărbătoare sacrificială, sau cel puțin să ofere
tămâie înaintea unei statui imperiale, față de care cel mai mic semn de lipsă de respect era
considerat trădare.

3. Aplicarea torturii repetate asupra creștinilor a fost prezentată din atâtea puncte de
vedere diferite și a implicat o dilemă atât de bizară încât trebuie să facem o pauză și să luăm
în considerare o teorie a acesteia. Era aplicată creștinilor, tortura, pentru că a fi creștin, era
echivalent cu săvârșirea unor infracțiuni grave. O societate secretă care nu putea cere
autorizație, care la Roma se pretindea a fi o societate de înmormântare și era evident mult mai
mult, era acuzată de orgii înfiorătoare nenaturale.

75
The Oxford Dictionary, op.cit., pag 441
76
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 93
77
Ibidem, pag. 93
78
E. W. Benson, op.cit., pag. 60
79
Ibidem, pag. 60
 Victima își mărturisea religia imediat și complet. Apoi era torturat ca să-l facă să se
lepede de ea, pentru că lepădarea în acest caz reprezenta promisiunea de a fi absolvit de vină,
din moment ce era clar înțeles că lepădarea implica excluderea din ”secta„ sa80.

Revenind la Sfântul Ciprian, vedem că îndată ce s-a declanșat persecuția lui Deciu,
(249-251), acesta a ales calea înțeleaptă de a se retrage din fața persecutorilor. Să nu uităm că
veștile despre moartea martirică a papei Fabian, a celor doi patriarhi ai Ierusalimului și
Antiohiei, ajunseseră la urechile Sfântului Ciprian.

Ascultând de porunca dumnezeiască dar și de îndemnul unor creștini, el ia decizia

radicală de a se retrage, cumpănind astfel foarte atent lucrurile. Se temea astfel Sfântul
Ciprian ca nu cumva să se iște o mai mare tulburare și poate chiar începutul de destrămare din
biserica sa, prin arestarea și moartea sa, conștient fiind de efectele persecuției. Totuși, Charles
Saumagne are o concepție aparte. El spune că nu sunt dovezi că în cursul acestei mari absențe,
el a fost urmărit sua i s-a intentat vreun proces în absență sau ar fi primit vreo condamnare81.
Evident, el nu a ascultat ordinul de a se sacrifica. A fost așadar absent de la reședința sa,
cetatea Cartagina.

Multă suferință și dezbinare a provocat persecuția lui Deciu. Acum vor apărea erezii,
schisme, apostazii, probleme pe care Sfântul Ciprian se va strădui să le rezolve la întoarcerea
în scaun. Scaunul episcopal însă niciodată nu a fost părăsit. Deși a stat retras, el a continuat să
conducă eparhia, fiind alături de păstoriții săi până la final. Cum? Prin scrisorile sale numite și
epistole. Este un caz singular, poate unic în istorie, când deși absent fizic totuși este prezent,
îmbărbătând, certând, sprijinind pe credincioșii săi.

El a inuit, cum spune un patrolog, că Biserica se poate asemăna cu o armată; dacă șeful
ei moare imediat s-a dat un semnat favorabil distrugerii ei82.

O dilemă însă se ivește. Cât a stat în realitate Sfântul Ciprian retras?

A. Arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu susține că s-a retras în ian. 250 - revine înainte
de Sfintele Paști ale anului 251(luna?)83.
B. Pr. Prof. Ioan G Coman susține că a stat retras aproximativ 15 luni84

80
Idem, pag. 63
81
Charles Saumagne, op.cit., pag. 54
82
Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Patrologie, op.cit., pag. 254
83
Ibidem, pag. 254
84
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea, op.cit., pag. 273
 C. Charles Saumagne85 lămurește situația, nefăcând altceva decât să îl citeze pe Sfântul
Ciprian: În ajunul primăverii anului 251, el amintea că era în acel moment de la Carthage - de
mai bine de doi ani - adică strict după începutul primăverii anului86 cita așadar epistola a 43-a,
cap. 4.
Poziția juridică personală a Sfântului Ciprian era una originală și corectă, dar ulterior
contestată de adversarii săi. Nu a plecat datorită unor decizii judiciare, nici de frica
sancțiunilor care ar fi putut pedepsi transgresiunea.
Întoarcerea sa, teoretic era posibilă; era însă inoportună. Atunci când persecuția se va
liniști, cu prima ocazie, Sfântul Ciprian va reveni în scaunul său.

IV.3. REVENIREA SFÂNTULUI CIPRIAN

A. REPRIMIREA LAPȘILOR
B. SINOADELE DE LA CARTAGINA (251-252) ȘI CANOANELE LOR.
În epistola a VIII, I, Sfântul Ciprian, după ce că firește luase act de indignarea clerului
din Cartagina pe tema refugiului său, în asentinment clerul cu neprietenii săi, care îl numeau
năimit sau delăsător87, caută să argumenteze cu texte scripturistice (Iezechiel XXX. IV) deși
citatul este ușor modificat, că nu a părăsit niciodată scaunul, ci dimpotrivă l-a apărat88.
Din locul retras unde se afla, Sfântul Ciprian trimite bisericii din Roma un număr de
13 scrisori din cele alcătuite de el, în care se prezintă succint activitatea sa pastorală. În
epistola a 20-a el spune că atâta timp cât a fost retras”nu a lipsit sfatul pentru cler, nici
încurajarea pentru mărturisitori, nici mustrarea, cânt a fost potrivită, pentru izgoniți, nici
cuvântul de sprijin pentru toți frații creștini, spre a cere noi cu înflăcărare mila lui Dumnezeu,
atât pe cât s-a putut sili cu ajutorul Domnului, smerenia noastră, după legea credinței și teama
de Dumnezeu”89.
Însă toate aceste argumente par cumva insuficiente.
În ”viața Sfântului Ciprian-vita” scrisă de Sfântul Ciprian a preferat să se supună
poruncii divine decât să se supună martiriului prea devreme. El a fost sesizat prin
avertismente dumnezeiești să nu primească atunci martiriul. Retragerea Sfântului Ciprian nu
s-a datorat micimii omului, ci lui Dumnezeu. În timpul furiei persecuției trebuia să fie prezent
omul care să poată tămădui pe cei răniți sau atinși de meșteșugul dușmanului...dacă ar fi fost

85
Charles Saumagne, op.cit., pag. 54
86
Idem, pag. 54
87
Ibidem, pag. 54
88
Epistolele Sfântului Ciprian, op.cit., pag. 162m și C.S.E.L. 3, 2, pag. 593
89
Ibidem, pag. 92093, (epistola a XX-a)
martirizat încă de la începutul episcopatului-se întreabă Pontius-cine ar fi arătat un progres așa
de mare al harului prin credință, cine ar fi obligat pe fiecare, la o disciplină potrivită curăției și
la o ținută vrednică de sfințenie, cine ar fi învățat pocăința pe cei căzuți, adevărul pe eretici,
unitatea pe schismatici, pacea și legea rugăciunii evanghelice pe fii lui Dumnezeu?
Cine ar fi biruit toate blasfemiile păgânilor...cine ar mai însuflețit atâția mărturisitori cu
frunțile însemnate a doua oară90?
Totuși are curajul să revină în scaunul episcopal cânt, atenție, furtuna persecuțiilor încă
nu încetase. Va găsi o biserică tulburată și divizată. Trebuie să vindece rănile persecuției.
Se va reîntoarce în ajunul Sfintelor Paști ale anului 251. Chiar în ajunul întoarcerii
sale, el notează faptul că din cauza răutății și vicleniei anumitor preoți nu îi este permis să se
întoarcă înainte de Paște91. Avea și Sfântul Ciprian retroctorii săi (Felicissimus).
Odată reîntors Sfântul Ciprian folosește fără obstrucționare 92 dreptul de a „reuni
colegiul episcopilor”.
Avea nevoie, în urma discuțiilor iscate ca lucrurile să se lămurească. Și cum puteu să
se lămurească cel mai bine dacă nu într-un sinod?
A) Reprimirea lapșilor.
O categorie aparte de creștini, care din păcate nu rezistaseră acțiunii prigonitoare a lui
Deciu, au fost lapșii (căzuți), adică aceia care căzuseră sau nu rezistaseră persecuției, poate de
frică, sau alte motive.
Regula principală a lui Ciprian în această93 circumstanță era ca cei căzuți (lapși) să
facă penitență.
O complicație inutilă în această privință provocau mărturosotorii, adică acei creștini
care mărturisiseră pe Hristos în fața persecutorilor, dar scăpaseră cu viață. Pe aceștia firește că
Sfântul Ciprian îi stima în mod cu totul aparte lăudându-le curajul și tenacitatea. Exista însă
varianta nedoirită de nimeni. Văzând abaterile, Sfântul Ciprian critică chiar conivența unor
clerici în abordarea celor căzuți, pe care îi primesc la potir94.
În afara de lapși mai erau și alte categorii de creștini care au adus sacrificii, fiind
numiți „sanificați” cei care au tămâiat pe zei „thurificați”, iar cei care au obținut prin bani

90
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea, op.cit., pag. 274
91
Charles Saumagne, op.cit., pag. 56
92
Ibidem, pag. 56
93
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 94
94
Ibidem, pag. 95
dovezi că au sacrificat, fără să fi făcut acest lucru, au fost numiți „libelatici”, iar cei care au
plătit să lise scrie numele în condică, dovedind că au sacrificat „acta facientes”95.
Meritul confersoratului și remușcările lapșilor veniseră față în față și se întreținea
opinia generală că cei credincioși ar putea să mijlocească pentru cei căzuți 96. Practica nu era
nouă. Chiar în timpul lui Tertulian anumiți penitenți au obținut, prin mijlocirea lor,
reintegrarea în comunitate pentru alții. El strecoară o îndoială referilor la validitatea acestui
sistem în opera sa timpurie, în timp ce sgerează în mod clar că nu era ceva de lungă durată97.
Pentru că lucrurile nu erau oarecum clare, au apărut două facțiuni: a) una condusă de
diaconul Felicissimus care îi reproșa Sfântului Ciprian prea marea severitate în procentul de
reprimire al celor căzuți și b) viziunea Sfântului Ciprian de a se pune în acord cu biserica
Romei și a episcopiei africane asupra procedeului de adaptat ăn examinarea situației lapșilor.
Potrivit acestui acord, Sfântul Ciprian a iertat pe apostații în primejdie de moarte și care
făcuseră penitență. Erau în afară de cauză cei care-și răscumpăraseră greșeala înfruntând alte
persecuții98.
În acest timp la Roma exista un antipapă cu numele de Novațian. Acesta, foarte strict
în concepții în ceea ce îi privește pe lapși se opunea celuilalt papă Corneliu, mai indulgent.
Novațian nu accepta reprimirea celor căzuți. Mărturisitorii, cereau însă ca lapșii să fie primiți
fără nici o condiție99. Era prea mult. Sfântul Ciprian s-a opus ferm acestei cereri venite din
partea lor. Situația însă își va găsi rezolvarea fericită cu ocazia primului sinod ținut la
Cartagina în 251.
B) Primul sinod de la Cartagina.
Chestiunea principală în fața Sinodului care trebuia să fie abordată era poziția față de
lapși. Determinarea acesteia fusese amânată mai întâi datorită examinării cazului unui anume
Felicissimus care se arăta adversar al Sfântului Ciprian și în al doilea rând datorită izbucnirii
neașteptate a diviziunii în alegerile de la episcopia romană.
Nici concepția indulgentă nici cea exigentă asupra disciplinei nu putea fi redeschisă
acum.

95
Arhidiac. Prof. Dr. Constantin Voicu, Patrologie, op.cit. , pag. 254
96
E.W. Benson, op.cit., pag. 89
97
Ibidem, pag. 89
98
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, op.cit., pag. 95
99
Arhidiac. Prof. Dr. Constantin Voicu, Patrologie, op.cit. , pag. 254
 Însă, Sfântul Ciprian își dezvoltase concluziile unui public care n-ar fi putut fi mai
puțin mișcat de patronul simplu prin care prezenta tragediile care se derulau, dacă nu ar fi
fost întărit de înțelepciunea și milostivirea Sa100.
Dar, cu toate acestea, ei au înclinat către o cale mai blândă decât sugerase el, fiind
mult mai dispuși decât el să le dea martirilor dreptul să-și spună cuvântul în deciziile lor.
În acest sens, Arhiepiscopul era loial puterii deliberative pe care o evocase.
Sfântul Ciprian se implica așadar în acestă primă controversă majoră eclesială101.
Eciclica, sau documentul final al sinodului s-a pierdut. Esența ei, și chiar anumite
detalii s-au păstrat într-o epistolă adresată lui Antonian. Este o lucrare ceva mai scurtă decât
cea „despre lapși”. cine era Antonian: era un episcop african care în timp ce trimitea scrisori
de aderare la Cornelius, în mod secret l-a informat pe Ciprian despre anumite aspecte care
depășeau puterea sa de înțelegere102.
Se pare însă că Sfântul Ciprian în sinod a abandonat mai multe dintre sugestiile sale. Ia
măsuri potrivite, impunând celor căzuți, după gradul lor de apostazie-libelația, sacrificați,
thurificați, acta facientes-anumite perioade de penitențe care unora li s-au părut cam severe.
Ca urmare, el îi va exclude pe aceia care i s-au opus, și hotărăște ca, numai în cazul în care cei
căzuți vor trece printr-o nouă persecuție, în timpul penitenței lor pentru ca să moară
cuminecați103. El a recunoscut în sinod că amânarea până la deces a reconcilierii libelaticilor
era o severitate care se aplica în momentul exact al persecuției, când îndreptarea printr-o nouă
mărturisire era încă un mod deschis, deși teribil. Desigur penitența ar fi funcționat vreodată în
perioadele de „pace”, aceasta ar fi fost posibil doar pentru că alunecarea în păcat era rară, iar
reabilitarea/întoarcerea și mai rară104.
Odată restabilită pacea în biserică, care încă își mai simțea rănile de pe urma lapșilor,
sentința de excludere pe viață a fost percepută ca o măsură crudă și nechibzuită. Are dreptate
E. W. Benson atunci când îl citează pe Optatus: „cheile raiului au fost încredințate
Apostolului care a căzut în păcat, nu celor mulți care au rămas credincioși; a fost menit ca un
păcătos să deschidă poarta spre nevinovăție, pentru că un nevinovat ar fi putut să o închidă
pentru păcătoși105”.

100
E.W. Benson, op.cit., pag. 156
101
Early Latin Theology, vol V, Selection from Cyprian, Ambrose, aud Ierome, London, S.C.M. , Press Ltd., 1956,
pag. 114
102
E.W. Benson, op.cit., pag. 157
103
Arhidiac. Prof. Dr. Constantin Voicu, pag. 255
104
E. W. Benson, op.cit., pag. 157
105
Idem, pag. 158
 Concluzionând, că penitența fără speranța de atenuare e pedepsei nu ar avea nici o
valoare practică, ci întoarcerea la viața păgână, sau în cel mai bun caz aderarea la o schismă
mai tolerantă ar fi reprezentatul său natural, situația devenind cumva critică106, fiecare ajutor
spiritual era necesar pentru persoanele care ar fi putut fi expuse în scurt timp din nou la
persecuție, ăn sinod s-a hotărât:
I. Ca o examinare individuală să nu se aibă în vedere numai fostele, ci motivele care
fuseseră înfățișate neputinței libellaticilor
II. Lapșii, care nu oficiaseră sacrificii să fie reintegrați după o perioadă considerabilă
de penitență și după depunerea în mod public a unei cereri scrise pentru reintegrarea la
episcopul lor.
III. Ca cei care oficiaseră sacrificii să fie reintegrați în ceasul morții, dacă ar fi
continuat să se căiască,
IV. Ca aceia care refuzaseră penitența și mărturisirea publică inițial, dar acceptaseră
când îi apucase frica de moarte, să nu fie atunci primiți107.
Acestea sunt conret vorbind, hotărârile sinodului.
Sfântul Ciprian, așa cum fin observa într-un excelent articol R. C. Mortimer, nu făcea
altceva decât să aplice concepția despre penitență și penitența privată din biserica primară108.
În încheiere, afirm ca o notă proprie faptul că Sfântul Ciprian avea și umor,
răspunzând rigidității excesive, el observă că omului nu i se poate cere să moară, sau
îndrumătorului său spiritual să insiste asupra decesului său, pentru a împlini condițiile de
reintegrare109.
C) Al doilea sinod, 252
Ca un aspect, asupra căruia ar trebui să chibzuim este și faptul că atât căderea cât și
mărturisirea pot fi făcute formal. Verificarea autenticității și veridicității fiecăreia se face prin
asocierea stării interioare a inimii și minții (ne)creștinului pe de o parte, și a acestora două cu
comportamentul extern, (ne)asociere care se vede într-un moment provocator, moment
determinat fie de evoluția și succesiunea evenimentelor istorice propriu-zise, fie de
circumstanțele „reactive” pe care le prescrie programul de recuperare penitențială. Aici
Sfântul Ciprian se dovedește a fi un foarte profund psiholog110.

106
The fathers of the latin Church, autor Haus Von CAMPENHAUSEN, London 1972, pag. 45
107
E.W. Benson, op.cit., pag. 158
108
R. C. Mortimer, The origins of POrivate Penance, in the Western Church, Oxford, Clarendon, Pres, 1939, pag.
19-43
109
E.W. Benson, op.cit. Pag. 158
110
J. Tixeront, Melauges de patrologie et d`historie des dogmes, Paris, 1921, pag. 168
 Pentru că regimul penitențial aplicat fiecărui caz în parte și varietatea practică a
prescrierii penitenței se datorează păcatului săvârșit111.
Penitența este proporționată cu „vârstele, condițiile și meritele lor” ca astfel „cazurile,
dorințele și necesitățile individuale să fie examinate”112. Era o mare diferență între cei care au
sacrificat; ce lipsă de milă este asta și cât de amară este greutatea să-i asociezi pe cei care au
primit certificate, cu cei care au santificat113.
În foarte multe cazuri, compasiunea și politica au unit cererile lor de micșorare a
pedepsei, iar al doilea sinod, la care au participat cel puțin patruzeci și doi de episcopi, în luna
mai 252, a decis „ca toți cei care până în prezent au continuat constant penitența, ar trebui
reprimiți imediat114”.
Ciprian a scris epistola sinodală care îi anunța decizia papei Cornelius115. Aceasta ăpate
fo descrisă drept un competent răspuns la propriile sale concepții, altădată (cu numai un an în
urmă) ceva mai severe. La argumentul său anterior că reintegrarea era inutilă în cazul
bărbaților pregătiți să-și confirme sinceritatea prin martiriu, deoarece botezul sângelui era mai
mare decât pacea ecleziastică el răspunde că „That it was the churc`s duty to arm such
combatants for that last encounter with the protection of the body and blood of christ”. „Era
datoria bisericii de a înarma astfel de combatanți pentru ultima întâlnire cu protecția trupului
și sîngelui lui Hristos116”. Și continuă...„bărbații ar putea foarte bine să-și piardă cunoștința,
care nu au fost însuflețiți prin euharistie”.
A rămas în continuare liderul mișcării religioase deși între timp concepțiile sale se
schimbaseră mult, în condițiile în care a trezit la realitate un antipapă la Roma și doi la
Cartagina.

VI. $ SCHISMA LUI NOVATUS. CUM RĂSPUNDE SFÂNTUL CIPRIAN

PROVOCĂRILOR APĂRUTE ÎN SÂNUL BISERICII DIN CARTAGINA.

111
Karl Rahner, Theological Investigation, Vol. 15, London, 1983, pag. 221
112
Epistolele, epistola 37, 1
113
Epistola 51, 14
114
E.W. Benson, op.cit., pag. 225
115
Epistola a-62-a, toată
116
E. W. Benson, op.cit., pag. 225