Sunteți pe pagina 1din 9

Kinetoterapia în afecţiunile stomacale

Plan:
1. Kinetoterapia în gastrită.
1.1. Gastrita, noţiuni generale.
1.2. Particularităţile kinetoterapiei în gastrită.
1.3. Kinetoterapia în gastrită.
2. Kinetoterapia în boala ulceroasă.
2.1. Boala ulceroasă, noţiuni generale.
2.2. Kinetoterapia în boala ulceroasă.

1.1 Gastrita, noţiuni generale.


Digestia în organismul uman este dirijată de Sistemul Nervos Central (SNC) şi orice
dereglare în funcţia SN dereglează funcţia sistemului digestiv. Pot apărea reacţii paradoxale în
funcţia sistemului digestiv cu dereglarea funcţiei concrete - aşa boli se numesc funcţionale din
ele fac parte: gastroptoza (coborârea sau lăsarea în jos a stomacului), splahoptoza (coborârea
organelor din cavitatea abdominală), spasmul piloric, dischinezia căilor biliare.
În afară de bolile funcţionale pot fi şi dereglări organice care la provoacă procesele
inflamatorii. Din ele fac parte: gastritele, boala ulceroasă, colita, hepatita, ciroza, tumorile.
Ca factor etiologic care provoacă bolile sistemului digestiv servesc factorii polietiologici,
însă pot fi şi de origine neurologică.
Factorii neurologici - dereglarea sistemului nervos central(SNC);
Factori alimentari - folosirea în exces a alimentelor picante, necalitative (acru, prăjit,
iute).
Factorii chimici - consumul în exces a alcoolului, fumatul de tutun, acizii, bazele,
pesticidele, vopselele alimentare.
Factorii infecţioşi - acţiunea microbilor patogeni - dezinteria, tuful abdominal, holera,
salmoneloza (de la ouă) etc.

Definiţie. Gastrita - constă în afectarea mucoasei gastrice prin procese inflamatorii,


degenerative, metaplazie, alergice cauzate de dereglări ale principalelor funcţii stomacale – de
secreţie, motoare şi de absorbţie.
Aceste leziuni pot avea o evoluţie autolimitantă ducând la cicatrizare sau dimpotrivă pot
duce la complicaţii grave reprezentate în special de hemoragii sau perforaţii (ulcer gastric),
polipi în stomac (acumulări anormale de celule) – care de regulă nu devin canceroşi însă pot
mări riscul de cancer pe viitor şi tumori (cancer).
Factori predispozanţi şi etiodeclanşatori.
1. Acţiune nefavorabilă directă asupra mucoasei stomacale:
- intervenţii alimentare: folosirea alimentelor picante, traumatizante (prea fierbinţi sau
prea reci), alterate sau infectate (cu salmoneloză, stafilococi, etc.), abuz de alcool, alimentaţie
haotică, mesele copioase etc.
- intervenţii toxice: medicamentoase (aspirină, ibuprofen, antiinflamatoare
nesteroidiene etc.), profesionale (derivate ale metalelor grele, pulbere de siliciu şi de cărbune
etc.), chimice (acizi, baze, solvenţi chimici etc.), alergice (insuportarea unor produse alimentare),
radioactive;
2. Vegetarea în cavitatea gastro-duadenală a bacteriilor - Helicobacter Pylori.
3. Predispoziţie ereditoconstituţională.
Clasificarea gastritei.
Gastritele sunt clasificate, din punct de vedere a evoluţiei:
- acute
- cronice
Clasificarea pe baza aspectului endoscopic:
a. Gastrita cronică superficială, cu hiperemie, edem, hemoragii şi eroziuni puţin
profunde;
b. Gastrita atrofică cu o mucoasa palidă şi subţiată, plici îngustate şi vascularizaţie
evidentă;
c. Gastrita cronică hipertrofică cu o mucoasa îngroşată, plină, catifelată, cu neregularităţi
în „pietre de pavaj”;
d. Gastrita polipoidă de tip Ménétrier
Clasificarea în funcţie de dereglarea secreţiei sucului gastric:
- gastrita hiperacidă;
- gastrită noromoacidă;
- gastrită hipoacidă.
Din punct de vedere clinic gastritele pot fi asimptomatice sau însoţite de anumite
simptoame clinice. Acestea uneori pot fi nespecifice, diagnosticul fiind dificil de stabilit, în
aceste cazuri împunându-se investigaţii paraclinice precum:
- endoscopia,
- examenul histopatologic
- investigarea bacteriologică a mucoasei gastrice.
Semnele bolii (simptoamele).
Semne clinice subiective (ceea ce acuză pacientul):
Gastrita acută - eructații, regurgitații, pirozis, dureri epigastrale, hipersalivaţie, greţuri,
vome, scaune frecvente. Indispoziţie, vertij, inapetenţă, slăbiciune generală, febră moderată (37,3
– 37,7 º C ), nervozitate, astenie nervoasă.
Gastrita cronică - gust neplăcut în gură, dereglări ale poftei de mâncare, supraîncărcare
(senzaţie de greutate în stomac) şi dureri epigastrale, ercutaţii, recurgitaţii, pirozis, greţuri,
vomitări.
Semne clinice obiective (ceea ce poate observa medicul):
- pielea este mai palidă (în prima zi a bolii) umedă şi lipicioasă, mai târziu – uscată;
limba este saburală;
- cordulul (în cazuri de o evoluţie gravă): senzaţii de o presiune precordială, tahicardie,
exctrasistolie, hipotonie; bradicardie (gastrita cronică).
- abdomenul este retractat, dureros în epigstru şi în regiunea ombilicală; uneori se
determină o încordare musculară de apărare, mai pronunţată în partea superioară.
Complicaţiile.
- Gastrita acută – perforaţia peretelui stomacal, peritonita, insuficienţa renală acută,
manifestări septice la distanţă, stare de şoc.
- Gastrita cronică – dereglări funcţionale ale organelor învecinate, anemie. Gastrita
cronică este considerată drept o stare pre-ulceroasă sau şi mai grav - pre-canceroasă.
Evoluţie.
Evoluţia gastritei acute – este de obicei acut, brutal, survine imediat după ingerarea
alimentelor excitante sau alterate, alcoolului, unor medicamente etc. Evoluţia ulterioară a bolii
depinde de intensitatea acţiuni factorului etiologic: având un caracter progresiv în primele 4 – 6
ore, manifestările clinice devin pentru 4 – 6 zile staţionare, ca mai apoi, în următoarele 2 – 3 zile
să survină o însănătoşire completă.
Evoluţia gastritei cronice – debutul este de obicei insidios, indeterminabil şi nu neapărat
survine după o fază de gastrită acută. Evoluţia este diferită şi în mare măsură depinde de
intervenţiile ulterioare ale „ factorilor etiologici”.

1.2 Particularitățile kinetoterapiei în tratamentul gastritei


Exerciţiile fizice, ca mijloace principale a kinetoterapiei, acţionează asupra sistemului
digestiv după modulul reflector motorico-visceral. Sarcinile fizice de o intensitate fizică medie
măresc excitabilitatea SNC şi a centrelor de alimentaţie, se măresc la rândul său funcţiile
vegetative, se îmbunătăţeşte digestia, se stimulează funcţia ficatului, se tonifică musculatura
vezicii biliare, are loc tonifierea muşchilor abdominali şi a diafragmei şi acţionează la fel ca
mâna masorului, masând organele interne şi ameliorând funcţiile lor.
Sarcinile fizice intensive au o acţiune de inhibiţie asupra SN, se micşorează secreţia
gastrică şi aciditatea sucului gastric. Funcţia de inhibiţie se evidenţiază imediat după alimentaţie
şi din acest motiv antrenamentele şi exerciţiile fizice pot fi cauza nu numai dereglării funcţionale
dar şi a celor organice.
Sarcina fizică de intensitate medie şi îndeplinită peste 1 – 2 ore după alimentaţie au efect
pozitiv asupra sistemului digestiv şi a organismului în întregime. Deci ştiind caracterul
dereglărilor secretorii, luând în consideraţie faza alimentaţiei, putem prin intermediu exerciţiilor
fizice de diferită intensitate să normalizăm funcţiile organelor digestive.
Exerciţiile fizice ameliorează funcţia trofică a organelor digestive, mărindu-se circulaţia
sângelui şi a limfei se micşorează cantitatea de sânge depozitată în ficat în intestine, se
ameliorează procesele de absorbţie a procesului inflamator, se măresc procesele de regenerare.
Utilizarea exerciţiilor fizice măresc funcţia de formare a mecanismelor compensatorii.

Obiectivele kinetoterapiei:
1. Influenţarea secreţiei şi motilităţii gastrice;
2. Tratarea unor simptoame care însoţesc gastritele: visceroptoza, adinamia viscerelor
abdominale;
3. Prevenirea stazelor sanguine la acest nivel;
4. Prevenirea constipaţiei;
5. Tonifierea peretelui abdominal
Mijloace:
- gimnastica de înviorare - mobilizări globale ale segmentelor mari, corelate cu respiraţia;
- gimnastica abdominală - contracţii izotonice şi izometrice;
- reeducare respiratorie cu accent pe respiraţia diafragmatică;
- masajul peretelui şi al conţinutului abdominal;
- plimbări în aer liber înainte de masă cu cca. 2 ore şi cu cca. 3 ore după aceasta;
- sporturi cu acţiune favorabilă asupra tonusului sistemului nervos şi asupra sferei
afective: înot, canotaj, schi, patinaj, tenis.
Indicaţii metodice:
Exerciţiile speciale cu efort asupra muşchilor abdominali, în prima jumătate a cursului de
kinetoterapie nu sunt recomandate, deoarece şi fără aceste exerciţii muşchii sunt implicaţi la
rotirea trunchiului, flexia şi extensia trunchiului;
- Exerciţii cu obiecte portative mici (haltere, mingi medicinale, etc.) trebuie să fie
combinate cu exerciţii respiratorii cu amplitudine deplină, este necesar să se utilizeze exerciţii
respiratorii dinamice şi diafragmale;
- Dozarea exerciţiului în gastrite cronice cu secreţia scăzută trebuie să fie executate cu
tempoul moderat, iar în gastritele cronice cu secreţie normală şi ridicată – tempoul grăbit. Pentru
a face acest lucru, în gastrite cronice cu secreţiea scăzut este recomandat repetarea a fiecărui
exerciţiu de 3 – 4 ori, cu amplitudine deplină, într-un ritm lent. În gastrite cronice cu secreţie
normală sau ridicată numărul de repetări a exerciţiului până la 5 – 6 ori, şi să execute într-un
tempoul mediu.
- În caz de acutizarea a gastritei cronice kinetoterapia ar trebui să fie recomandată
numai după ce simptoamele stomacului iritabil dispar (durere, greaţă, vărsături). În perioada
subacută este recomandată doar excluderea de exerciţiilor de intensitate mică şi se exclud
exerciţiile pentru muşchii abdominali deoarece ele pot provoca o acutizare a bolii;
- Distonia vasculară şi labilitatea sistemului cardiovascular nu este o contraindicaţie
pentru aplicarea kinetoterapiei, astfel exerciţiu fizic îndeplinit corect va reduce durerea;
- În caz cînd este prezentă enterita kietoterapia se aplică după dispariţia simptoamelor
acestea. Constipaţia nu este o contraindicaţie pentru aplicarea kinetoterapiei deoarece
îndeplinirea exerciţiilor fizice duc la îmbunătăţirea peristalticei intestinale;
- Numărul total de exerciţii într-o şedinţă de kinetoterapie este de 15 – 25 (în funcţie de
starea generală a pacientului);
-
1.3 Kinetoterapia în gastrite.
Kinetoterapia se prescrie doar la faza cronică a afecţiunii gastrice.
Bolnavii cu gastrita hiposecretorică acuză: scăderea poftei de mâncare, senzaţia de
greutate în regiunea epigastrică, eructații, greaţă, slăbiciune, micşorarea capacităţii de muncă.
Bolnavii ce suferă de gastrită cu funcţie de secreţie păstrată sau mărită acuză: dureri în
regiunea epigastrică, pirozis, recurgitaţii, greaţă.
Tratamentul este complex şi constă în :
- profilactic (alimentaţie corectă şi igienică; evitarea abuzurilor alimentare; tratarea la
timp şi corect a gastritelor acute);
- curativ (dietă alimentară în funcţie de forma morfologică a gastritelor şi toleranţa
digestivă; tratament medicamentos);
- recuperator: crenoterapie; cură externă; climatoterapie; kinetoterapie.
La gastrita hipoacidă - se recomandă o sarcină fizică care acţionează moderat asupra
întregului organism, iar la cea hiperacidă – lecţia de gimnastică curativă se petrece cu 20 30
minute înaintea meselor.
Kinetoterapia la gastrita cronică se împarte în 3 perioade:
I. Perioada (de cruţare) – gimnastica curativă se îndeplineşte din poziţiile iniţiale decubit
dorsal şi lateral şi şezând.
Gastrita hipoacidă – se execută exerciţii de fortificare generală, exerciţii speciale -
respiratorii, statice, dinamice, pentru muşchii abdomenului, mers dozat, masajul muşchilor
abdominali (după acele ceasornicului).
Gastrita hiperacidă – se execută exerciţii pentru grupele de muşchi mari şi medii, exerciţii
de balansare, exerciţii cu obiecte şi la aparate.
Dozarea efortului în caz de gastrita hipoacidă – Cu 2 ore înainte de masă, sau peste 1,5 –
2 ore după masă, exerciţiile se îndeplinesc într-un ritm încet cu amplitudine mică, numărul de
repetări mic, durata lecţiei de 30 minute.
Dozarea efortului în caz de gastrita hiperacidă - exerciţiile se îndeplinesc nemijlocit
înainte de masă, cu un număr mare de repetări, cu mărirea treptată a sarcinii.
II. Perioadă (funcţională) – forma de lucru - gimnastica curativă.
- Exerciţiile se îndeplinesc din poziţia iniţială: culcat pe spate, şezând, stând.
- Se îndeplinesc exerciţii de fortificare generală, exerciţii speciale, de relaxare a
muşchilor abdomenului (respiratorii, diafragmale), se face masajul segmental.
III. Perioadă (de antrenare)
- formele de lucru: gimnastica curativă, jocurile mobile şi sportive, înotul, patinajul,
plimbări dozate.
- Exerciţiile de fortificare generală şi exerciţii speciale.

2.1 Boala ulceroasă noțiuni generale.


Definiție.
Boala ulceroasă - reprezintă o afecţiune cronică recidivantă, caracterizată prin apariţia
defectului ulceros la nivel gastro-duadenal, însoţit de dereglări funcţionale secretorii, motorii şi
de absorbţie ale mucoasei stomacale sau/ şi duadenale.
Boala debutează de obicei la o vârstă între 25 – 35 ani, mai frecvent la bărbaţi 4 – 5 / 1 în
comparaţie cu femeile şi în localităţi urbane, industrializate 2 – 3 / 1 în comparaţie cu frecvenţa
bolii în localităţile rurale.
Factori predispozanţi şi etiodeclanşatori.
În dezvoltarea bolii ulceroase o însemnătate mare are factorul neuroendocrin pe fonul
supra-încordării emoţionale şi surmenării SNC.
1. emoţii negative, stres, anxietate, suprasolicitări psihoemoţionale;
2. nerespectarea cronică, de lungă durată a regimului şi ritmului alimentar, precum şi
iritaţii ale mucoasei gastrice – în alimentaţie la ore neregulate, consum de alimente prea prăjite,
prea reci sau prea fierbinţi, abuz de condimente şi de băuturi alcoolice, noxe profesionale,
inclusiv fumatul;
3. existenţa unor stări condiţional patologice – hipersecreţie gastrică, în special
hiperacidă;
4. predispoziție ereditară şi constituţională;
5. factorul alergic.
Boala este cronică şi trece cu perioade de acutizare (primăvara şi toamna) şi cu perioade
de remisei (vara şi iarna).
Semne clinice.
Durerile apar nemijlocit după alimentaţie peste 30 min. - 1 oră – se numesc dureri timpurii. Pot
apărea târziu, peste câteva ore după alimentaţie sunt numite dureri de foame, care sunt caracteristice
pentru ulcerul duodenal. Bolnavul acuză pirozis, regurgitații, vomă, constipaţii.
Semne clinice subiective:
1. Dureri:
 sunt provocate de ingerarea de produse iritante (dureri precoce într-un ulcer gastric
superior şi tardive într-un ulcer gastric antropiloric sau duadenal), suprasolicitarea fizică sau
psihoemoţională, stres, precum şi spontan într-o întârziere alimentară;
 sunt circumscrise, strict localizate în epigastru şi numai uneori antrenează de
asemenea hipocondrul drept (mai puţin frecvent cel stâng);
 intensitatea durerilor este diversă: de la apăsare, sâcâitoare până la foarte puternice,
„ de pumnal”;
 iradiază fie în regiunea presternală sau retrosternală, fie în spate pe linia medială în
regiunea vertebrelor inferioare toracice (IX – XI) şi superioare lombare (I – III);
2. Voma:
 survine sau este provocată de bolnav la maximul durerilor, adesea îndată după
mese (vome precoce) sau distanţate de mese (vome tardive);
 sunt precedate de pirozis, eructaţii, greţuri, balonare epigastrală;
3. Scădere ponderală (în prezenţa unui apetit conservat sau chiar exagerat), constipaţii,
meteorism, dureri intestinale migratoare, care pot avea uneori un caracter de colică;
4. Astenie fizică şi psihoemoţională, nervozitate, iritabilitate, insomnie nocturnă şi
somnolenţă diurnă.
Semne clinice obiective:
 printre suferinzi predomină astenici cu masa corporală scăzută şi o neta prevalare a
inervaţiei parasimpatice, care este prezentă prin palme reci şi umede, asimetrie termică,
bradicardie, hipotonie arterială etc.
 poziţia bolnavului, în special în perioada de acutizare a bolii, este adesea forţată: în
decubit lateral cu picioarele flectate şi aduse spre abdomen sau ortostatică semiflectată în
anterior, apăsând cu mâinile regiunea dureroasă a abdomenului;
 faţa este trasă are o expresie suferindă; pielea este mai mult palidă, fină, umedă, cu un
strat adipos subcutanat micşorat; părul este lipsit de luciu, uşor se frânge şi cade;
 abdomenul este retractat moderat, dureros la palpare, mai ales în regiunea epigastrală,
unde se poate determinaşi o contracţie musculară de apărare, intestinul gros este spasmat,
sensibil la palpare.
Complicaţii.
- Perforaţia – caracterizată prin distrucţia ulceroasă totală a peretelui stomacal sau
duadenal şi instalarea unei comunicări libere cu cavitatea abdominală cu hemoragii interne,
vomă cu sânge, fecale cu sânge schimbat, maliglignizarea ulcerului (trecere în cancer), (nu se
maleglignizează ulcerul duodenal), mai apare stenoza (formarea cicatricelor pe pereţii interni a
stomacului) şi formarea aderenţelor.
- Malignizarea – scăderea poftei de mâncare, mai întâi pentru produse de carne, iar mai
târziu – globală, senzaţia de supraîncărcare a stomacului.
- Anemie – care atinge uneori grade alarmante.
Evoluţie.
Debutul bolii este de obicei insidios, lent fiind depistat la persoane supravegheate careva
timp cu ocazia unei gastrite cronice, mai frecvent hipersecretorii (hiperacide).
Un debut acut, brutal se întâlneşte mai rar, cauza declanşatoare nemijlocită fiind un stres,
o suprasolicitare psihoemoţională sau încălcarea regimului alimentar, în astfel de cazuri boala
adesea debutează direct printr-o complicaţie oarecare.
Evoluţia are un caracter sezonier bine determinat cu acutizări toamna târziu şi primăvara
devreme.
Faze clinico-evolutive:
1. faza de acutizare, (cu o evoluţie uşoară , gravitate medie sau grea), care se
caracterizează prin prezenţa ulceraţiei gastrice sau duodenale cu un tablou clinic de obicei
complet; prezenţa fenomenelor inflamatorii în preajma cicatricei postulceroase de asemenea
sugerează o acutizare a bolii;
2. remisiune incompletă, care se instalează după faza de acutizare şi se caracterizează
printr-un ulcer deja cicatrizat, însă cu prezenţa semnelor inflamatorii periculoase, precum şi
nepronunţate manifestări clinice (dureri pe stomacul gol, greţuri vomă, etc.);
3. faza de remisiune, caracterizată prin cicatrizarea totală a ulcerului şi lipsa oricăror
manifestări clinice; o remisiune de o durată de 3 ani este considerată ca însănătoşire.

2.2 Kinetoterapia în boala ulceroasă.


Tratamentul este complex şi constă din:
- dietă strictă (în alimentaţie lipseşte condimentele de sare, piper, nimic prăjit, nimic acru,
întrebuinţarea apei minerale fără gaze etc.);
- băi calmante, fizioproceduri, aplicaţii cu nămol;
- gimnastica curativă se prescrie după ce dispar durerile;
- tratament medicamentos.
Tratamentul are scop:
1. profilactic (respectarea vieţii ordonate, echilibrate, evitarea emoţiilor);
2. curativ (medicamentos, balneofizical, chirurgical);
3. medical – igienic (repaos în perioadele dureroase, evitarea unui mediu familiar,
profesional stresant);
4. dietetic (în funcţie de stadiul bolii).
 cură internă cu ape minerale;
 cura externă (hidrotermoterapie);
 fizioterapie;
 climatoterapie;
 kinetoterapie.
Obiectivele kinetoterapiei:
 Combaterea durerii;
 Neutralizarea conţinutului gastric hiperacid;
 Ameliorarea funcţiei digestive;
 Combaterea constipaţiei, spasmului musculaturii gastrice şi duodenale;
 Prevenirea unor complicaţii;
 Pregătirea bolnavului pentru eventualitatea unei intervenţii chirurgicale.
Mijloacele kinetoterapiei:
 gimnastica igienică de înviorare;
 gimnastica medicală;
 terapia ocupaţională potrivită pacientului;
 plimbări în aer liber;
 masajul peretelui abdominal (formă calmantă).
În maladia ulceroasă se va ţine cont de trei perioade, în raport cu evoluţia sa:
Prima perioadă (de cruţare) – începe în a treia săptămînă de tratament medicamentos şi
dietetic. Exerciţiile se execută din următoarea poziţie D.D., numărul de repetări este mic, ritm
încet, intensitate mică. Şedinţa de gimnastică medicală durează între 15 – 20 min.. Sunt incluse
următoarele tipuri exerciţii:
 exerciţii de respiraţie toracică şi diafragmală;
 exerciţii elementare de gimnastică: mişcări de trunchi şi din articulaţia C-F;
 exerciţii simple cu haltere mici, cu elemente uşoare pentru atenţie.
Perioada a doua (funcţională) – în a cincea săptămână de tratament, exerciţiile se
execută din P.I. decubit dorsal (D.D), şezând pe genunchi, şedinţa durează între 15 – 20 min. şi
include următoarele exerciţii fizice:
 exerciţii libere a trunchiului şi membrelor (se exclud mişcările de flexie – extensie
amplă a trunchiului);
 exerciţii elementare de gimnastică pentru întărirea generală;
 exerciţii pentru musculatura presei abdominale (cu atenţie şi intensitate mică);
 jocuri dinamice cu puţină mişcare;
 exerciţii de forţă cu haltere mici;
 exerciţii de gimnastică igienică.
Perioada a III-a (de antrenare): kinetoterapia se continuă înainte de externarea
bolnavului din spital, în sanatorii sau case de odihnă, cînd se poate creşte mult volumul
mijloacelor kinetoterapeutice. Lecţia de kinetoterapie durează între 25 – 35 min. Şedinţa de
kinetoterapie conţine:
 exerciţii pentru trunchi;
 exerciţii cu eforturi dozate pentru presa abdominală;
 exerciţii de aruncare a unei mingi medicinale uşoare;
 exerciţii de tipul atîrnărilor mixte;
 exerciţii de mers simplu şi complex;
 plimbări şi excursii;
 jocuri dinamice fără mişcări bruşte: volei, canotaj, mers pe bicicletă.

Bibliografie
1. Dan M. – Pregătirea profesional pedagogică a studenţilor de la facultatea de kinetoterapie pentru
activitatea recuperatorie didactică, Bucureşti, 2002.
2. Caun E. – Masajul, Curs de lecţii, Chişinău, 1999.
3. Попов С.Н. – Лечебная физическая культура, Москва, 2004.
4. Marcu V. – Masaj şi kinetoterapie, Bucureşti, 1983.
5. Dan M. – Educaţie pentru sănătate corporală, Oradea, 2004.
6. Фокин Н. – Курс массажа, Москва, 2005.
Complex de exerciţii în perioada funcţională (după Popov S. N.)