Proceduri Asistenti Medicali

1.
Măsurarea, notarea și interpretarea respirației

Definiţie Respiraţia reprezinta nevoia fiintei umane de a capta oxigenul din mediul
inconjurator, necesar procesului de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de
carbon rezultat din arderile celulare.
Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Obiectivele procedurii
✓ determinarea ratei respiratorii la internare, pentru a servi ca baza de comparare cu
măsurătorile ulterioare
✓ monitorizarea efectelor bolii,traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator
✓ evaluarea raspunsului pacientului la medicatia sau tratamentele care afectează sistemul
respirator
Elemente de apreciat
~ Tipul de respirație: costal superior(femei); costal inferior(bărbaţi); abdominal(copii,
bătrâni)
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi instrumente necesare
~ Cronometru (ceas cu secundar).
~ Creion verde (albastru).
~ Foaie de temperatură.
Pregătirea bolnavului
~ Nu se anunţă pacientul şi nu se explică tehnica → bolnavul îşi poate modifica
voluntar caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând valori eronate în urma măsurării.
~ Se aşează pacientul în decubit dorsal.
Execuţie
~ Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare inspirație și expirație
prin aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile timp de 1 minut. o consemnarea valorii obţinute printr-un
punct pe foaia de temperatură asezat direct pe linia orizontala din rubrica corespunzatoare
pentru dimineata ( D ) sau seara ( S )
o unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
o în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi
caracteristicile respiraţiilor:
Notarea
Ex. RS = 20 resp/min
1
RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat
Prin unirea valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
Interpretarea valorilor obținute
➢ Normal
→ În repaus rata respiraţiei în limite normale caracteristice vârstei: respirația se face pe
nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată,
→ Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient, orientat
temporo-spațial
→ Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie, temperatura mediului ambiant,
starea de veghe sau de somn.
Nou născut = 40 (50) r/minut. Copil mic 20 r/minut. Bărbat 18 r/minut. Femeie 16 r/minut.
➢ Patologic:
→ Rata respiratorie este mai mare sau mai mică față de valorile normale caracteristice
vârstei
→ Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestatăprinzgomote respiratorii
anormale, efort respirator, utilizarea mușchilor respiratori accesori, ortopnee, piele palidă
sau cianotică.
→ Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență :
- intoleranță la activitate , anxietate
- alterarea confortului
- clearance ineficient al căilor respiratorii
- posibilă insuficiență respiratorie, alterarea schimburilor gazoase
Valorile Rata
normale medie/minu
caracteristi t
ce vârstei
Varsta
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
vârstnic 15-25
2. Măsurarea, notarea și interpretarea pulsului
Definiţie
~ Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos și
este sincronă cu sistola ventriculară.
2
~ Pulsul ia naștere din conflictul dintre sângele existent în sistemul arterial și cel împins în
timpul sistolei. Acest conflict se exteriorizează prin destinderea ritmică a arterei..
Scop
~ Evaluarea funcţiei cardiovasculare – informații despre activitatea inimii și starea
arterelor.
~ Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stress.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
Elemente de apreciat
~ Ritm (regularitate).
~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
~ Celeritate.
Locul măsurării
~ Orice arteră accesibilă palpării ce poate fi comprimată pe un plan osos sau vârful
inimii: artera radială, artera carotidă, artera femurală etc.
~ Ceas cu secundar sau cronometru.
~ Creion sau pix de culoare roşie.
~ Foaie de temperatură.
~ Psihic. Se anunţă pacientul şi se explică tehnica pentru a obține colaborarea. O stare
emotivă poate modifica valoarea.
~ Fizic. Repaus fizic şi psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare
Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:

✓ decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie,
mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
✓ poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe
suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie
Execuţie – măsurarea la nivelul arterei radiale
~ Asistenta îşi spală mâinile.
~ Se reperează artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața
anterioară(internă), în şanţul radial (în continuarea policelui).
~ Se plasează vârful degetele index, medius, inelar pe traiectul arterei radiale îmbrăţişând
antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra artereipe osul radius, şi se percep pulsațiile
sângelui în arteră timp de 1 minut (se poate măsura şi timp de 15 secunde sau 30 secunde
– pulsul regulat – iar valoarea obţinută se înmulţeşte cu 4 sau cu 2).
3
~ Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce măsuraţi
frecvenţa;
Măsurarea – după aceiaşi tehnică – se poate face şi pe alte artere.
Notare
~ Se notează cifric în caietul personal – se noteazănumele pacientului,salonul, data, ora,
rata;
~ Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală se socotesc
4 pulsaţii – adică 4 valori / pătrat.
~ Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara); pentru valorile
care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
~ Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.:
62, 66, 70);
~ Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în partea dreapta a
sistemului de coordonate din F.T.;
~ Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace
măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se înscrie în limitele normale
corespunzătoare vârstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate,pacientul este liniştit.
Rezultate nedorite
- Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
- Pulsul radial nu este perceptibil;
- Pulsul este aritmic;
- Amplitudinea este mica sau crescută;
- Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare . intoleranta
la activitate, deficit de volum lichidian, exces de volum lichidian, lterarea perfuziei
tisulare,
Modificări în situaţiile selectate
Căutaţi alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil şi măsuraţi pulsul la:
- artera temporală - la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în dreptul
pavilionului auricular;
- artera carotidă externă (dreaptă sau stângă): - pe faţa anterioară a gatului, în şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
- artera pedioasă - pe fața dorsală a piciorului, în dreptul primului șant intermetatarsian;
4
- artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
- apex (vârful inimii) - pulsul apical - în spaţiul 5 intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stângă;
- Evitaţi măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani întrucât rata crescută şi aria mică de
palpare pot determina valori eronate/inexacte;
- Obţineţi rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci când sunt liniştiţi sau dorm,
întrucât este dificil să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
- Număraţi rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acurateţe maximă.
Educarea pacientului
- Învăţaţi pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotid sau temporală
întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- Instruiţi pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
- Informaţi pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- Instruiţi pacientul/familia să ia legătura cu medicul curant ori de câte ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- Oferiţi, eventual, un tabel cu valori orientative
3. Măsurarea, notarea și interpretarea TA
. Definiție - Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor
arterelor atunci când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se
odihneşte (tensiune arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de mercur
(mmHg).
Scop - evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)
→ Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea
curentă cu valorile normale
→ Evaluare stării pacientului in ce priveste volumul de sange, randamentul inimii și
sistemul vascular
→ Aprecierea raspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/si medicamente
Materiale necesare :
- Stetoscop biauricular;
- Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
- Comprese cu alcool medicinal;
- Culoare roșie ( pix, cariocă, creion);
- Foaie de temperatură (F.T), carnet de adnotări personale
Pregatirea pacientului:
a) psihică:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
5
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile
influenţează presiunea sângelui;
b) fizică: aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale
Condiții de măsurare corectă a TA
- dimineata pe nemâncate sau la 3 ore după masă
- repaus fizic și psihic 10 min
Pe foaia de temperatură TA se poate nota cifric in rubrica rezervata acestui scop sau grafic
prin hașurarea cu creion rosu intre valoarea maxima si ce minima – un patratel egal o
unitate.
Efectuarea procedurii:
✓ Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar,cu comprese cu
alcool si se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei,permitand pacientului să adopte
poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
✓ Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut
exerciţii de mişcare, sau măsurarea TA nu este o urgenţă;
✓ Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii ,fie prin dezbrăcare dacă
aceasta (mâneca) este prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de
aplicare a manşetei;
✓ Verificaţi dacă manşeta conţine aer ,si scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând
ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme
✓ Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta
✓ Aplicaţi manşeta,circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii
cotului şi fixaţi-o.
✓ Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
✓ Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în
urechi;
✓ Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul
manometrului, până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a
dispărut (nu se mai aud batai în urechi);
✓ Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă; înregistraţi mental cifra
indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima
bătaie clara (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
✓ Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi
decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
✓ Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului si inregistraţi valorile
măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării, valorile
obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
6
Reprezentarea grafică T A.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
- Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare rosie , aşezat pe
verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea
sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică)
- T.A. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru
Rezultate nedorite
- Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a
persoanelor de aceeaşi vârstă;
- Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a facilita o apreciere
exacta a T.A.
Îngrijirea pacientului
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
✓ intoleranţă la activitate si alterarea menţinerii sănătăţii
✓ alterarea randamentului inimii;
✓ exces de volum lichidian
✓ deficit de cunoştinţe;
✓ alterarea nutriţiei;
Modificări în situaţiile selectate
✓ Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea
presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
✓ Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a
arterei poplitee;
✓ Măsuraţi presiunea arteriala prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular;
întotdeauna veti obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
Educarea pacientului
✓ Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
✓ Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament
digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
✓ Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscilante; dacă are hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat, să
reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de managementul
stressului;
✓Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi, eventual, un
tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos.
Vârsta Valori normale ale Limite superioare
7
T.A: ale normalului
1 an 95/65 mmHg nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 110/70 mmHg 134.89 mmHg
18 – adult 110/70 mmHg 139.89 mmHg
4. Măsurarea, notarea și interpretarea valorilor temperaturii
corprale
Definitie . Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului,
necesara pentru a-şi menţine starea de bine( necesara desfasurarii metabolismului la
homeoterme)Aceasta se realizeaza pe baza principiului
termostatului.(termogeneza/termoliza)
Temperatura corpului este rezultanta procesului de termogeneza ( producere de caldura ) si
termoliza ( pierdere de caldură ), proces reglat de centri termoreglarii ( situati in
hipotalamus )
Scop –- evaluarea funcţiei de termoreglarea şi termogeneză.
- Determinarea nivelului curent al caldurii corpului
- Aprecierea evolutiei unei boli
- Determinarea raspunsului pacientului la masurile initiate in caz de crestere sau scadere a
temperaturii corpului
- Evaluarea refacerii pacintului dupa boala
Locuri de măsurare: - axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin
Uzual temperatura se măsoară la orele 7 si 18 ; la nevoie pacientul poate fi termometrizat
si la 30 -60-120 minute sau se poate monitoriza continuu temperatura
Tipuri de termometre
- cu mercur, termometru instataneu(axial)
- digital, termometru oral tip suzeta
- cu infraroșu făra atingere, termometru pentru ureche(timpanic)
Factori care influențează măsuratoarea
* Fumatul – eroare +/- 0,2 grade C daca pacientul a fumat, in cazul determinarii orale
* Ingestia de alimente/lichide reci/ fierbinti tot in cazul determinarii orale
* Clisma – in determinarea rectala
* Transpiratia /impachetarile reci – in determinarile axilare
Materiale necesare in functie de calea aleasa pentru masurare se va pregati pe o tava
✓ termometrul maximal sau oricare alt termometru avut la dispozitie
✓ tampoane de vată sau comprese
8
✓ recipent cu soluţie dezinfectantă- cloramina 1% , lubrifiant daca se foloseste calea
rectala; iar în cazul termometrelor digitale acestea vor fi șterse cu un tampon cu alcool
medicinal
✓ tavita renala, ceas
✓ mănuși de unica folosință
✓ foaie de temperatură, creion albastru
Pregătirea pacientului
a) psihică – se explica procedura pentru a obtine colaborarea
b) fizică se așează pacientul în poziția cea mai adecvată căii utilizate
- Decubit dorsal – pentru măsurarea în cavitatea bucală și axilară
- Decubit lateral- pentru masurarea în cavitatea rectală
Efectuarea procedurii
1. Metoda orală – termometrul cu mercur
✓ spălati-vă pe maini
✓ clatiți termometrul cu apă rece și ștergeti-l cu o compresă, daca a fost tinut în soluție
dezinfectantă
✓ scuturați termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la coborârea
mercurului sub 360 C
✓ plasați bulbul cu mercur al termometrului pe partea dreapta sau stângă a cavității
sublinguale
✓ instruiti pacientul sa inchida gura, apropiind buzelein jurul termometrului, și îl
mentineți 3 minute sub limba
✓ îndepărtati termometrul și stergeti-l cu tifon după care citiți gradatia de pe scala
termometrului
✓ înregistrați temperatura gasită
✓ spălați termometrul cu apă calduță si il introduceti in solutie dezinfectanta
2. Metoda axilară
✓ spălati-vă mâinile
✓ clătiți termonetrul daca a fost tinut in solutie dezinfectanta si se sterge cu o compresa
✓ asigurati intimitatea pacientului si descoperiti axila
✓ scuturati termometrul și plasați- l cu bulbul in axila paralel cu toracele
✓ apropiați bratul de trunchi și flectati antebratul pe torace
✓ mentineti termometrul in axiala 10 minute
✓ îndepărtati termometrul si cititi gradatia pe care o notati in foaia de temperature
✓ spălati clatiti și introduceti termometrul in Solutia dezinfectanta
3. Metoda rectală
9
✓ se asigura intimitatea pacientului
✓ se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,
✓ se lubrefiază termometrul si se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de
rotaţie şi înaintare( 3,8 cm la adult; 2,5 cm la copil; 1,25 cm la sugar
✓ termometrul va fi menţinut 3-5 minute dupa care acesta se scoate, se şterge cu o
compresă
✓ se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului
✓ se spală termometrul, se scutură
✓ se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (sol. Cloramină 1%)
✓ se noteaza valoarea gasită
Reprezentarea grafică a temperaturii
- socotiți pentru fiecare linie orizontala din F.T câte două diviziuni de grad
- notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru
cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
- notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare),
exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;
- uniti astfel punctele obtinute si veti avea curba febrila
- uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură
Evaluarea procedurii
- rezultate asteptate /dorite – temperature obtinuta releva starea de sanatate a pacientuluiiar
tegumentele sunt intacte fara iritatii sau transpiratie
- rezultate nedorite- pacientul prezinta disconfort, frisoane, tegument congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece
- temperatura inregistrata impune masuri adecvate
Modificări în situațiile selectate
- evitati masurarea temperaturii în cavitățile bucală și rectală în caz de leziuni
- amânatți măsurarea temperaturii în axială dacă pacientul a făcut recent baie ,
- asteptati 15-30 minute inainte de măsurarea în cavitatea bucala dacă pacientul a băut
lichide calde sau reci
- evitati măsurarea temperaturii rectal la pacientul care a avut atac de cord întrucât
termometrul poate să stimuleze nervul vag și să reducă activitatea inimii la un nivel
periculos
Retineți
✓ Informaţi pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea
stării generale, la domiciliu;
10
✓ Explicaţi pacientului/familiei să spele termometrul cu apă călduţă şi să-l introducă,
uscat şi scuturat, în containerul protectiv între utilizări;
✓ Oferiţi pacientului un tabel cu valori termice orientative în funcţie de calea folosită
pentru măsurare; ca în exemplu de mai jos:
Calea de măsurare Scala Celsus Scala Fahrenheit
Orală 37ºC ± 0,3-0,6 98,6ºF± 0,5-1,0
Rectală 37,5ºC ± 0,3-0,6 99,6ºF ± 0,5-1,0
Axilară 36,5ºC ± 0,3-0,6 97,6ºF± 0,5-1,0
• temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, fiind cu 4-5 zecimi de grad
mai joasă decât cea centrală
• măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, pacienţii agitaţi,
sau cei cu afecţiuni ale cavităţii bucale;
• temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5°
• pentru măsurarea rectală, copiii mici sunt aşezaţi în decubit dorsal, cu picioarele ridicate,
sau în decubit ventral
• măsurarea temperaturii în vagin urmăreşte aceleaşi etape ca la măsurarea rectală,
introducându-se termometrul în vagin; este contraindicată în bolile aparatului genital
feminin; valoarea ei este mai mare cu 0,5° decât cea axilară
5. Observarea, măsurarea și notarea diurezei
Diureza – procesul de formare si eliminare a urinei din organism timp de 24 de ore.
Urina – lichidul format de rinichi prin filtrarea sangelui, in care sunt eliminate
substantele rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile si toxice pentru
organism si excretat de aparatul renal. Tulburarile metabolismului intermediar influenteaza
cantitatea si calitatea (compozitia) urinei eliminate.
Mictiune – actul fiziologic, constient, de eliminare a urinei.
Scop: obtinerea de informatii privind starea morfofunctionala a aparatului urinar si
a intregului organism, cantitatea si calitatea urinei furnizand date importante pentru
stabilirea diagnosticului, prognosticului, urmarirea evolutiei bolilor dar si in stabilirea
bilantului nutritiv in bolile metabolice.
Materiale necesare: vase cilindrice gradate cu gat larg sau borcane de 2-4 l
gradate;
- foaie de temperatura; creion sau pix (culoare albastra).
Etape de executie:
I. Observarea diurezei
- Se va observa ritmul mictiunilor:
1. normal – 5-6/24 ore la barbati; 4-5/24 ore la femei;
2. patologic – ritm crescut (polakiurie); mai mult noaptea (nicturie).
- Se vor observa tulburarile de mictiune:
11
3. polakiurie – mictiuni frecvente, cu cantitati mici;
4. ischiurie sau retentie de urina – imposibilitatea de a urina;
5. disurie – eliminarea urinei cu dificultate si dureri;
6. enurezis – pierderea involuntara de urina in timpul noptii;
7. nicturie – egalarea sau inversarea raportului dintre numarul mictiunilor si
cantitatea de urina emisa noaptea fata de cea emisa in cursul zilei.
II. Masurarea diurezei
a) Pregatirea materialelor:
- Se curata riguros vasele cilindrice, gradate, se clatesc cu apa distilata pentru a nu se
modifica compozitia urinei si se acopera.
- Recipientele vor fi etichetate (numele bolnavului, nr. salon si pat).
b) Pregatirea bolnavului:
- Se educa bolnavul sa urineze numai in urinar.
Efectuarea tehnicii:
- Spalarea mainilor.
- Colectarea dupa un orar fix, valabil pentru toti bolnavii sectiei.
- Se invita bolnavul sa urineze si se arunca produsul acestei emisii la ora 8 dimineata.
- Se colecteaza in vasele gradate toate urinele emise pana a doua zi la ora 8, adaugandu-se
si urina acestei emisii.
- Se citeste gradatia care indica urina emisa in 24 ore.
- Spalarea mainilor.
III. Notarea diurezei
c) Notarea cifrica:
- Se noteaza cifric in „Carnetul de observatii medicale independente”, in fiecare dimineata
(numele bolnavului, nr. patului, data si cantitatea de urina eliminata in 24 de ore.
d) Notarea grafica:
- Pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura se socotesc 100 ml urina.
- Se noteaza grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are hasurata numai partea
superioara ce corespunde cantitatii de urina a zilei respective.
e) Reorganizarea locului de munca:
- Vasele in care se face colectarea urinei pe timp de 24 de ore se depoziteaza in incaperi
racoroase, pentru a se preveni descompunerea urinei.
- La urina colectata se adauga cateva cristale de timol care impiedica procesele de
fermentatie fara sa modifice reactiile chimice.
f) Interpretarea rezultatelor:
- Valori fiziologice normale ale volumului de urina:
femei = 1000-1400 ml/24 h;
barbati = 1200-1800 ml/24 h.
- Valori patologice:
12
poliurie = peste 3000 ml/24 h;
oligurie = sub 1000 ml/24h;
anurie = absenta urinei in vezica.
Observarea calitatii urinei:
1. culoare: normal
- galben deschisa = urina diluata;
- brun inchisa = urina concentrata;
Patologic:
- brun inchisa si spuma (icter);
- rosie deschisa pana la rosie bruna = urina cu sange (hematurie);
Fiziologic:
- albastru-verde = tratament cu albastru de metilen;
- cafeniu-rosu-brun-negru = tratament cu chinina sau acid salicilic.
2. miros: caracteristic; amoniacal (in fermentatia alcalina intravezicala); aromatic,
de fructe in diabet.
3. aspect: normal = clar, transparent;
- patologic = tulbure (saruri, puroi, microbi, calculi).
6. Captarea, observarea și notarea vărsăturilor

Voma (varsatura) – actul reflex prin care se elimina brusc continutul stomacal.
Scop: obtinerea de informatii privind continutul gastric pentru stabilirea
diagnosticului si bilantului lichidelor ingerate si eliminate zilnic din organism.
Materiale necesare: tavita renala; pahar cu apa; foaie de temperatura;
- pix sau stilou; musama, aleza, prosop.
Etape de executie:
a) Ajutarea bolnavului:
- Se asaza bolnavul intr-o pozitie care sa impiedice aspirarea varsaturii (sezanda,
semisezanda, in decubit lateral cu capul usor ridicat).
- Se sustine capul bolnavului cu o mana si cu cealalta tavita renala.
- Se pune la dispozitia bolnavului un pahar cu apa pentru clatirea gurii dupa varsatura.
- Se anunta medicul.
b) Observarea calitatii varsaturilor
1. Frecventa. Se observa frecventa varsaturilor:
- ocazionale (in intoxicatiile alimentare sau in bolile infectioase acute);
- frecvente (stenoza pilorica – varsaturile se produc dupa mese);
- incoercibile (in graviditate si unele boli psihice).
2. Orarul. Observarea orarului varsaturilor:
- matinale - dimineata pe stomacul gol (la alcoolici si gravide);
13
- postprandiale – imediat dupa alimentare sau chiar in timpul consumarii alimentelor (la
nevropati);
- tardive la 2-6 ore de la alimentatie (ulcer si cancer gastric complicat cu stenoza pilorica).
3. Cantitatea. Se va masura cantitatea varsaturilor pe 24 h, pentru a stabili
bilantul hidric:
- in cazul varsaturilor alimentare, bolnavul varsa alimentele consumate;
- in stenoza pilorica, varsatura este foarte abundenta, la alimentele consumate adaugandu-
se secretia exagerata a glandelor gastrice si resturile ramase de la alimentatiile anterioare.
4. Continutul. Se va aprecia continutul:
- alimentare (alimente mai mult sau mai putin digerabile);
- mucoase, apoase (la etilici si gravide);
- fecaloide (in ocluzie intestinala);
- biliare (in colecistopatii);
- purulente (gastrita flegmonoasa);
- sangvinolente sau de sange pur – hematemeza (boli ale stomacului sau organelor
invecinate).
5. Culoarea. Se va observa culoarea varsaturilor:
- galbena sau verzuie (varsaturile bilioase);
- rosie, cu sange nedigerat (ulcer gastro-duodenal);
- galbuie, murdara (ocluzie intestinala);
- bruna, avand aspectul drojdiei de cafea (cancerul gastric).
6. Mirosul. Se va aprecia mirosul: fad; acru (hiperclorhidrie);
- fecaloid, reflux al continutului intestinal in stomac (ileus);
- unt ranced (fermentatie gastrica).
7. Forta de proiectie. Se va observa forta de proiectie: brusc, in jet, fara
efort, fara legatura cu alimentarea, fara greata, caracteristici pentru varsatura in
hipertensiunea craniana (meningita, tumori etc.)
8. Simptome care insotesc varsatura. Observarea altor simptome: durere
abdominala (peritonita); deshidratare – eliminandu-se sodiu, potasiu, clor, se produce un
dezechilibru hidroelectrolitic al organismului.
c) Notarea varsaturilor in foaia de observatie:
- Se noteaza fiecare varsatura cu un cerc insotit de data si ora producerii, in rubrica
speciala a foii de temperatura: varsaturile alimentare - cu cerneala albastra; varsaturile
bilioase – cu culoare verde; varsaturile cu continut sangvinolent – cu culoare rosie.
- Daca varsaturile sunt foarte frecvente se va nota numarul varsaturilor din ziua respectiva.
d) Prezentarea varsaturii:
- Varsatura colectata se va pastra intr-un recipient pana la venirea medicului.
- Vasul acoperit cu o placa de sticla se arata medicului.
14
- La indicatia medicului, varsatura se transporta la laborator pentru evidentierea unor
eventuale substante toxice (insotita de date privind numele si prenumele bolnavului, sectia
si salonul).
7. Alimentarea prin sondă nazogastrică/gastrostomă
Materiale
- de protecţie: aleză, prosoape
- sterile : sondă naso-gastrică, seringi de 5-10 cm, pensă hemostatică
- nesterile : pâlnie, tăviţă renală
- bulion alimentar :
- să nu prezinte grunji,
- să fie la temperatura corpului,
- să aibă valoare calorica
Pregatirea pacientului ( vezi sondaj gastric)
Execuţie
- în caz de stază gastrică , se aspiră conţinutul şi se efectuează spălătură gastrică
- se ataşează pâlnia la capătul sondei şi se toarnă lichidul alimentar 200-400 ml până la
500 ml, încălzit la temperatura corpului
- se introduc apoi 200-300 ml apă şi o cantitate mică de aer pentru a goli sonda
- se închide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor în faringe de unde ar
putea fi aspirate determinând pneumonia de aspiraţie – complicaţie gravă
- se introduc apoi 200-300 ml apă şi o cantitate mică de aer pentru a goli sonda
- se închide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor în faringe de unde ar
putea fi aspirate determinând pneumonia de aspiraţie – complicaţie gravă;
- sau se introduce ratia zilnica in 4-6 doze, foarte incet, cu aparatul de perfuzie atasat
la extremitatea libera a sondei, se verifica viteza de scurgere a picuratorului; nu se va
administra mai mult de 200-250 ml intr-o ora; -
Ingrijirea pacientului
- se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda si se inchide sonda intre doua administrari;
- se urmareste pacientul pentru a sesiza aparitia greturilor, varsaturilor, balonarii,
crampelor, diareei
- se indeparteaza sonda cand se termina indicatia de alimentare artificiala, respectand
pasii de la tubajul nazo-gastric sau la intervale stabilite de medic (2-3 zile - sondele de
cauciuc, 4-6 zile sondele de polietilen);
- se lasa un interval liber de 6-8 ore pe timpul noptii pana la montarea unei noi sonde,
pentru refacerea circulatiei la nivelul mucoasei si, daca nu exista o contraindicatie, se
schimba nara;
- se mobilizeaza sonda ramasa pe loc pentru a evita lezarea mucoasei;
- se verifica daca senzatia de foame a disparut sau a diminuat;
Reorganizarea locului de munca
15
- se indeparteaza manusile si materialele folosite in containere speciale;
- se spala mainile;
Notarea procedurii
- se noteaza procedura si numele celui care a efectuat-o:data, ora, cantitatea si felul
alimentelor administrate; reactii adverse, intoleranta (greata, voma)
Evaluarea eficacitatii procedurii
Rezultate asteptate/dorite:
- Pacientul a tolerat bine administrarea alimentelor pe sonda gastric
- Pacientul este satisfacut
Rezultate nedorite / Ce faceti:
- Pacientul prezinta greata, varsaturi
- Se consulta medicul- poate fi o intoleranta sau o reactie la unele alimente
- Pacientul prezinta leziuni la nivelul mucoasei nazale si uscaciunea mucoasei bucale-se
asigura o buna igiena a cavitatii bucale;se mobilizeaza sonda;se schimba nara dupa
asigurarea unui repaus intre indepartarea si repunerea sondei
- Pacientul prezinta tuse si semne de sufocare-s-a gresit procedura si alimentele au ajuns
in caile aeriene- se retrage sonda si se introduce pe cale esofagiana
- Se anunta medicul pentru a stabili masuri de prevenire a bronhopneumoniei de
aspiratie
- Acordati o atentie deosebita pacientului inconstient
Recomandari
- Sondele de cauciuc pot fi lasate pe loc 2-3 zile, mentinerea lor peste acest termen poate
cauza leziuni ale mucoasei nazale
- Sondele de polietilen pot fi mentinute si tolerate mai mult, pana la 4-7 zile.
- Este recomandabil ca sonda sa fie mobilizata de mai multe ori in cursul zilei,
favorizand prin aceasta circulatia sanguina normala la nivelul suprafetelor apasate de
ea;
- La 3-5 zile, sonda trebuie indepartata pentru 6-8 ore (repausul de noapte), dupa care se
va putea reintroduce, insa prin nara de parte opusa.
- Este important ca alaturi de aportul caloric si vitaminic, pacientul sa primeasca si ratia
corespunzatoare de lichide pentru acoperirea necesitatilor hidrice care trebuie calculate
exact.
- Raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de
perfuzat utilizând vase izoterme
Alimentarea prin gastrostomă
16
Gastrostoma =deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele în scopul alimentării
printr-o sondă în cazul în care cale esofagiană este întreruptă
-în cazul stricturilor esofagiene , după arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice , când
alimentaţia artificială ia un caracter de durată şi nu se poate utiliza sonda gastrică ,
alimentele vor fi introduse în organism prin gastrostomă
-în stomă, este fixată o sondă prin intermediul căreia alimentele sunt introduse cu ajutorul
unei seringi sau prin pâlnie
-respectându-se aceleaşi principii se introduc şi aceleaşi amestecuri alimentare ca în cazul
alimentaţiei prin sondă gastrică
-alimentele vor fi introduse în doze fracţionate la intervale obişnuite , după orarul de
alimentaţie al pacienţilor , încălzite la temperatura corpului
-cantitatea introdusă o dată nu va depăşi 500 ml
-după introducerea alimentelor sonda se închide pentru a împiedica refularea acestora
-tegumentele din jurul stomei se pot irita sub acţiunea sucului gastric care se prlinge
adesea pe lângă sondă , provocând uneori leziuni apreciabile
-de aceea , regiunea din jurul fistulei se va păstra uscată, acoperită cu un unguent protector
şi antimicrobian, pansată steril cu pansament absorbant
ALIMENTAREA PRIN SONDĂ GASTRICĂ

Pregătirea materialelor
- de protecţie: aleză, prosoape
- sterile : sondă gastrică sau Faucher, seringi de 5-10 cm, pensă hemostatică
- nesterile : pâlnie, tăviţă renală
- bulion alimentar : să nu prezinte grunji, să fie la temperatura corpului, să aibă valoare
calorică
Pegătirea pacientului
- se spălă mâinile şi se îmbracă mănuşi
- se introduce sonda gastrică, se verifică poziţia acesteia şi se fixează extremitatea
liberă a sondei cu leucoplast de faţa şi urechea pacientului.
- se controlează conţinutul gastric şi la nevoie se aspiră staza
- se folosesc amestecurile preparate pentru alimentarea pe sondă, lipsite de grunji
sau alte conglomerate, care ar putea astupa sonda (vor fi strecurate prin tifon împăturit în 8
straturi)
- se pregăteşte aparatul de perfuzie, se umple rezervorul picurătorului, se elimină aerul din
tubul de legătură şi se racordează perfuzorul la sondă
- se introduce raţia zilnica în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie ataşat la
extremitatea liberă a sondei
17
- se încălzeşte lichidul alimentar la temperatura corpului
- se verifică viteza de scurgere a picurătorului; nu se va administra mai mult de
200-250 ml într-o oră
- se administrează pe sondă 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi a
sondei, apoi se insuflăpuţin aer, pentru a o goli complet şi se închide extremitatea liberă cu
o clamă Hoffmann sau o pensa Pean, împiedicând picurarea rămăşiţelor de lichid din
sondă în faringe şi laringe, acestea putând fi aspirate de bolnavul inconştient, lipsit de
reflexul tusei, sau se extrage sonda cu atenţie.
Observaţii
- la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai mult
timp pe această cale , sonda se introduce endonazal
- sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum 2-3 zile
fiind traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
- raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de perfuzat
utilizând vase izoterme.
ALIMENTAREA PRIN GASTROSTOMĂ
- Punerea în repaus a esofagului obstruat sau lezat de ingestia accidentală sau voluntară de
substanţe caustice.
- Asigurarea aportului hidric şi nutriţional înaintea intervenţiei pentru esofagoplastie
- o pâlnie din plastic
- recipientul cu lichid alimentar (supă, ceai)
- regimul de stenoză esofagiană: alimente solide tocate mărunt şi pasate
- bagheta pentru propulsarea alimentelor pe sondă
a) psihică:
- se oferă pacientului informaţii clare, accesibile despre modul de alimentare pe
stoma pentru a-i reduce teama şi a obţine colaborarea sa
- se încurajaţi pacientul să se alimenteze singur pentru a-şi recăpăta autonomia
b) fizică:
- se aşază pacientul în poziţie şezând, pe marginea patului sau pe un scaun cu spătar, astfel
încât sonda să fie menţinută în poziţie verticală, paralelă cu toracele
• se explică pacientului care se alimentează singur:
- să-şi spele mâinile
- să îndepărteze dopul de la sondă
- să adapteze pâlnia la capătul sondei menţinând-o în poziţie verticală
- să introducă pe rând felurile de mâncare din regimul de stenoză, astfel:
18
- lichidul să-l toarne încet pe pâlnie, nu mai mult de 100 ml o dată pentru
a nu destinde brusc stomacul
- alimentul solid pasat să-l verse în pâlnie şi să-l împingă pe sondă cu
ajutorul baghetei de plastic sau lemn
- să adauge din când în când lichid alimentar, pentru a uşura înaintarea
alimentului pasat
- să nu introducă la o "masă" mai mult de 400 g de alimente pasate datorită
tulburărilor de digestie şi de absorbţie existente
- să termine totdeauna "masa" cu lichid pentru a spăla lumenul sondei
- să astupe capătul sondei cu dopul de plastic sau cauciuc
- să fixeze sonda în poziţie verticală, paralelă cu toracele
- să evite poziţia de decubit dorsal după masă întrucât favorizează
"regurgitarea" conţinutului pe sondă
- să-şi spele mâinile după masă
- se observă tegumentul din jurul stomei
- se protejează pielea cu un unguent cu zinc şi se reface pansamentul din jurul stomei
în cazul regurgitării sucului gastric.
Reorganizarea locului de muncă
- se îndepărtează mănuşile şi materialele folosite în containere speciale;
8. Recoltarea sângelui prin puncție venoasă
Definitie Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei
vene (de regulă periferică, superficială) în vederea obținerii/recoltării unui eșantion de
sânge sau administrării unor medicamente(primul timp al injectiei intravenoase)
Indicaţii / obiective :
✓ Obținerea unor informații despre statusul biochimic și biofizic a organismului uman
✓ injectarea medicamentelor
✓ asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată (reechilibrare hidro-
electrolitic si acido-bazică, administrarea preparatelor de lipide injectabile, aaminoacizilor
şi a soluţiilor glucozate izotone)
Contraindicaţiile manoperei sunt reprezentate de
✓ epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
✓ prezenţa de arsuri, eczeme sau infecţii tegumentare la locul ales pentru puncţie
✓ traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se doreşte efectuarea puncţiei
✓ paralizia membrului unde se doreşte efectuarea puncţiei.
Locul puncţiei este reprezentat în principiu de orice venă superficială (periferică) de orice
calibru, cu condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În mod obişnuit, puncţia venoasă
se realizează la nivelul :
19
✓ venelor superficiale de la plica cotului (vena cefalică, vena basilică, vena mediana),
✓ venele de pe fata dorsala a mâinii- arcada palmară superficială, vene metacarpiene.
✓ în ultima instanta venele de pe fata dorsala a piciorului , vena femurala
✓ la sugari se utilizează venele membrului inferior – (arcada venoasa dorsala a piciorului,
venele gambei) si venele epicraniene
✓ recomandarea medicului pentru recoltarea sângelui
✓ garou
✓ mănuşi de unică folosinţă
✓ holder
✓ ac dublu/ canulă buterfly (fluturaş);
✓ tampoane cu dezinfectant ( alcool, povidone etc.)
✓ eprubete - system vacuum (vacutainere) cu aditivi specifici în funcție de analiza cerută
✓ etichete/cod de bare
✓ bandă adezivă non alergică
✓ formulare pentru laborator
✓ alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
✓ recipient pentru colectarea materialelor
✓ verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
✓ verificați identitatea pacientului
a) psihică:
✓ se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii
✓ se explică pacientului cum poate participa la procedură, se încurajează pentru a reduce
anxietatea
✓ pacientul este întreabat dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin,
transpiraţie, stare de greaţă, vărsătură
✓ se obţine consimţământul informat
b) fizică:
✓ se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi
locul puncţiei
▪ decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea in spital
▪ şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit in extensie si supinatie – recomandat
pentru recoltarea in ambulator
20
✓ se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul puncției
✓ Efectuarea procedurii se identifică pacientul
✓ se pregătesc materialele
✓ se spală mâinile şi se pun mănuşile
✓ se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului,
mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii
✓ se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind
direcţionate departe de zona de puncţie
✓ se palpează vena
✓ se atașează acul dublu la holder
✓ se recomandă pacientului să strângă pumnul
▪ Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare:
a) se roaga pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) se dă drumul la garou şi pacientul este rugat să-şi coboare mâna sub nivelul inimii
pentru a i se umple venele, apoi se reaplică garoul şi se bate încet pe venă pentru a deveni
mai vizibilă
c) se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
✓ se dezinfectează tegumentul
✓ se poziţionează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se
întinde pielea dreaptă pe venă
✓ se ține acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce în venă sub un unghi de
15°- 300, de deasupra venei
✓ pătrunderea în venă se constată prin scăderea rezistenței la înaintare, se urmărește
cursul venei 1-2 cm
✓ în cazul recoltării se continuă puncţia conform obiectivului: se introduce în holder,
respectând ordinea de recoltare, întâi vacutainerele fără aditivi și apoi cele cu
anticoagulant, ultimul fiind vacutainerul pentru VSH (se desface garoul la recoltare).
Garoul nu va fi menținut mai mult de 1 minut.
✓ dacă s-a efectuat recoltarea conform recomandărilor, se extrage acul sub un tampon cu
dezinfectant și se roagă pacientul să exercite o compresie de max. 5 minute, fără a flecta
brațul sau masa locul puncției, până se oprește sângerarea
✓ după oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
✓ vacutainerele cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a realiza un amestec
omogen
21
✓ se aplică etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba
recoltată, secţia care trimite proba de sânge la laborator
✓ se colecteză deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
✓ se îndepărtează mânuşile si se spală mâinile
✓ se așază pacientul în poziție comodă în pat și se supraveghează
✓ Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
✓ Semnele vitale sunt normale
✓ Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
✓ Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
✓ Leşinul, starea de greaţă sau voma - anunţaţi medicul
✓ Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
✓ Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medical
✓ Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur /Hematomul - comprimaţi locul cu un
tampon steril, nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă; aplicaţi compresă rece; aplicaţi
unguente care favorizează resorbţia
✓ Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
✓ Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
✓ Infecţia - evitarea ei prin efectuarea procedurii în siguranţă
Incidentele, accidentele şi complicaţiile puncţiei venoase sunt repezentate de:
✓ imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi,
persoane cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute
anterior, precum şi la persoane aflate în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene
profunde sau descoperire de venă
✓ neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns
complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns
înapoia acesteia; puncţia va trebui repetată în alt loc
✓ puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul arterial
al sângelui exteriorizat
✓ lezarea nervului median în foseta antecubitală
✓ hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei
puncţionate
✓ reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie şi
antisepsie
22
✓ tromboflebita superficială
Consideraţii speciale
✓ Asistenta medicală răspunde de corectitudinea efectuării procedurii, de pregătirea fizică
și psihică a pacientului și de respectarea condițiilor de asepsie și antisepsie
✓ Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă
deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
✓ Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
✓ Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
✓ Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
✓ Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
✓ Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se
menţine o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din
venă pentru a preveni formarea unui hematom
✓ Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte
riscul de tromboflebită
✓ La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru
puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
✓ La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
In cazul imposibilității realizării abordului venos periferic, se poate realiza puncția venei
jugulare externe ( venei subclaviculare), respectiv a venei femurale.
Recoltarea sângelui în vacutainere, la adult, se realizează prin flebotomie (puncţie
venoasă).
Definiţie Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei
vene (de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de
laborator.
Loc de elecţie – vezi puncţia venoasă
Materiale necesare
• eprubete vacutainer: cu dop negru pentru VSH (conţine anticoagulant-citrat de natriu
3,8%); cu dop mov pentru
• hemoleucogramă (conţine anticoagulant E.D.T.A.- acid-etilen-diamino-tetraacetic 1%);
cu dop roşu- fără anticoagulant pentru probe biochimice, cu dop bleu (conţine
anticoagulant- citrate de natriu 3.8%, raportul sânge /anticoagulant este de 9/1) pentru
fibrinogen; cu dop gri pentru glicemie - conţine anticoagulant florura de natriu; cu dop
albastru pentru teste de coagulare – au anticoagulant: citrat trisodic, raportul
sânge/anticoagulant este 9/1
• soluţie dezinfectantă ( alcool ), tampon de vată, garou,
23
• tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
• holder, ace duble de puncţie
• recipient pentru colectarea deşeurilor.
Ordinea recoltării tuburilor
În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură flebotomie, se
recomandă să se respecte urmatoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultura;
2. tuburile fără aditivi;
3. tuburile ce conţin citrat;
4. tuburile ce conţin heparină;
5. tuburile ce conţin EDTA.
9. Recoltarea sângelui prin puncție capilară

PUNCŢIA CAPILARĂ
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG, dozarea hemoglobinei,
glicemie), prin înţepătură.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior medical
- Ace seringă sau lamelă sterilă
- Tampoane de vată
- Soluţie dezinfectantă
- Hârtie de filtru
- Mănuşi de protecţie
- Lame de sticlă
- Tuburi; pipete
- Seruri
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Poziţionaţi pacientul: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie de starea generală
- Alegeţi locului de elecţie :
- adult:
- pulpa degetului inelar sau mijlociu
- lobul urechii
- copil:
- faţa plantară a halucelui
24
- călcâi
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi recomandarea medicală
- Spălaţi-vă pe mâini
- Îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Masaţi uşor locul efectuării puncţiei
- Aseptizaţi regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
- Aşteptaţi evaporarea soluţiei dezinfectante
- Pe locul perfect uscat înfigeţi acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele să ţâşnească
singur), perpendicular pe straturile
cutanate
- Ştergeţi prima picătură cu hârtie de filtru sau uscată
Prelevaţi sângele în funcţie de scopul urmărit:
- Pe lama perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare şi
coagulare)
- Se aspiră în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine)
- Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
- 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picatura groasă- dg. malarie şi tifos
exantematic)
- Ştergeţi cu un tampon steril
- Faceţi o uşoară compresiune
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Observaţi starea pacientului
- Aplicaţi un tampon steril uşor compresiv
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Acele, lantetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru obiecte tăietoare,
înţepătoare (cu pereţii duri)
- Tampoanle de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în recipiente speciale
pentru materiale cu potenţial infecţios
- Dezbrăcaţi mănuşile
- Spălaţi-vă pe mâini
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data, motivul efectuării puncţiei
- Semnătura
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
- Pacient colaborant
- Pacientul nu prezintă sângerare
25
- Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi ?
- Sângerare la locul puncţiei
- Comprimaţi locul înţepăturii mai multă vreme
- Nu se obţine suficient sânge
- Strângeţi degetul de la distanţă
- Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele
- La nevoie repetaţi înţepătura
10. Recoltarea sângelui pt hemocultură
Definiţie: Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a
microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode
microbiologice ± imunohistochimice.( insamantarea pe un mediu de cultura )
• Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
• Efectuarea antibiogramei
Indicaţii:
Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare
pentru septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite, .
bronhopneumonii) ori endocardită infecţioasă:
- Sindrom infecţios sever (stare septică);
- Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
- Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
- Şoc. septic;
- Frison.
Materiale necesare:
✓ 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru
germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic Pentru fiecare tip de
mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată, astfel
încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml
sânge venos la 50 ml mediu de cultură).
✓ Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau
la interval de 15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
✓ Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate
flacoanele cu mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului
✓ Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
✓ 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru
recoltare,alte 4 pentru trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);
26
✓ Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor
flacoanelor cu medii de cultură).
✓ Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu
dispozitive speciale de tip vacutainer (sistem BACTEC)
a) psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate
repeta
și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
✓ poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate
prezenta frisoane
✓ Alegeţi vena cea mai turgescentă
✓ Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
✓ Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină
Descrierea gestului:participă două asistente medicale
✓ Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
✓ Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
✓ Antiseptizarea tegumentelor cu Betadină(cloramină), în vederea puncţiei venoase;
✓ Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi punctia
venoasa
✓ Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu
respectarea atentă a următoarelor etape:
• Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice
(previne contaminarea);
• Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor
10 ml sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului
înainte de introducerea sângelui în flacon
• Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
• Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
• Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
• Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
• Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la
laboratorul de microbiologie.
În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului,
diagnosticul medical prezumptiv, temperatura cutanată a pacientului în momentul
recoltării, tratamentul efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata
terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea
27
probelor, ora recoltării. Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de
microbiologie pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37 ° C.
Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea
instrumentarului şi materialelor folosite.
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează
- Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului
- Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Rezultate nedorite/ce faceţi? - Vezi accidente /incidente puncţia venoasă
Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.
Rezultatul hemoculturilor
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea
probelor (în funcţie de agentul patogen implicat).
Sunt urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul
agenţilor patogeni uzuali. Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau
necesită condiţii speciale de cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau
medii speciale (îmbogăţite) de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse
antibiotice (antibiograma).
Erori de interpretare ale hemoculturilor:
- Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul
recoltării sau manipulării acestora.
- Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali,
care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor
tratamente anterioare cu antibiotice. Din acest motiv se recomanda recoltarea
hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după o întrerupere de
minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra terapeutică").
Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor:
Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:
- Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentn; hemocultură şi în
cursul manipulării probelor (tehnică impecabilă respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5-
1/10, evitarea contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);
- Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la
evocarea diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea
antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică");
28
- Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi
supoziţiilor de diagnostic emise de medicul clinician (colaborare mmtidisciplinară, lucrul
în echipă).
11. Recoltarea exudatului faringian
Definiţie Un exudat faringian este un examen care consta din prelevarea de secretii de la
nivelul cavitatii faringiene ( gâtului )
Scop – explorator
→ identificarea prezentei unei infectii bacteriene, fungice sau virale la nivelul acestei
regiunii ,
→ sau depistarea persoanelor sanatoase purtatoare de germeni
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
Mostra de secretii prelevată de la nivelul cavitatii faringiene este plasata intr-un recipient
care stimuleaza cresterea microorganismului care a determinat boala(in cazul in care
acesta exista). Tipul de organism va fi identificat ulterior prin examinare la microscop,
prin efectuarea unor teste chimice sau prin ambele metode. In cazul in care pe mediul de
cultura nu creste nici un organism, testul este negativ.
Microorganisme care pot determina afectiuni ale faringelui sunt:
➢ Candida albicans, acest fung (ciuperca) determina aparitia de afte bucale, o infectie a
cavitatii bucale si a limbii
➢ Neisseria meningitidis, aceasta bacteria poate determina meningita
➢ Streptococul β hemolitic de tip A, aceasta bacterie poate determina infecție
streptococică a faringelui, scarlatina sau febra reumatică. ✓ psihică se va explica
pacientului tehnica si se va obtine consimțământul informat
- de protecţie - masca de tifon;
- sterile: spatula linguală, eprubetă cu tampon faringian, ser fiziologic;
- nesterile: tăviţă renală, mănusi de unica folosinta,
Pregatirea pacientului
✓ fizică: - se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice pentru gât, să nu
se instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, în
dimineaţa recoltării
✓ Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare(în
cazul când avem de recoltat de la copii)
29
✓ Verificati daca pacientul a respectat recomandarile privind procedura
✓ Spălaţi mâinile cu apă şi săpun si imbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
✓ Folosiţi masca de protecţie
✓ Invitaţi pacientul să deschidă larg gura si sa incline capul pe spate
✓ Se va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate (apasator de limba), apoi
se va examina gura și gâtul.
✓ Cu un tampon faringian steril se va preleva o mostra de secretii de la nivelul partii
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor si de la nivelul oricarei zone inflamate a
cavitatii bucale.
✓ Mostra de secretii faringiene poate fi obtinuta si prin spalatura faringiana. Aceasta
procedura presupune efectuarea unor gargare cu mici cantitati de ser fiziologic , apoi
eliminarea lichidului intr-un recipient steril. Aceasta metoda ofera o cantitate mai mare de
secretii, crescand acuratetea rezultatului culturii faringiene.
✓ In cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului sa tuseasca la
nivelul unui recipient steril, se mai numeste metoda "metoda placilor tusite". Acest lucru
evita traumatizarea inutila a copilului.
✓ se spală pe mâini cu apă şi săpun si se transportă produsul la laborator evitând
suprainfectarea
✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
✓ Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
✓ Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
✓ Îndepărtaţi mănuşile/masca
✓ notarea în foaia de observaţie (se notează data recoltării, numele persoanei care a facut
recoltarea, dacă s-au făcut însămânţări sau nu ).
Pregătirea produsului pentru laborator
- Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea si completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
Rezultate aşteptate:
- Recoltarea s-a făcut fără incidente
- Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se
îmbibă cu salivă sau se ating dinţii, limba - repetaţi recoltarea folosind alt tampon
- Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei - rugaţi pacientul
să inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării
30
Ce se simte în timpul recoltarii secretiilor?
* In timpul recoltarii secretiilor poate aparea senzatia de voma in momentul atingerii partii
posterioare a faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasa daca faringele este
inflamat (rosu).
De retinut!
• majoritatea infectiilor faringelui (gatului) sunt cauzate de virusuri, dar unele infectii pot
fi cauzate de streptococ β hemolitic de tip A , iar afectiunea se numeste infectie
streptococica, complicatiile infectiei streptococice ce pot aparea in cazul in care infectia nu
este tratata adecvat cu antibiotic, sunt reumatismul articular acut, glomerulonefrita,
sinuzita sau infectie la nivelul urechii
• o cultura negativa exclude de obicei, dar nu intotdeauna, existenta unei infectii
faringiene,
• factori ce pot influenta rezultatul includ cantitatea de secretii recoltate, modalitatea de
efectuare a culturii, tipul de cultura efectuata si tratamente anterioare cu antibiotice
• Sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma ) se poate efectua pentru a alege
tratamentul cel mai adecvat impotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura
faringiana
• unele persoane pot fi purtatoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvolta semne sau
simptome de infectie; deoarece 30% dintre copii mici si adolescenti pot fi purtatori,o
cultura faringiana este recomandata in acest caz numai daca istoricul pacientului si
examenul fizic sugereaza prezenta unei infectii
• timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
• recoltarea se face nu numai în angine ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie
faringiană (nefrite, RAA).
12. Recoltarea sputei pt bacilul Koch

Definitie - Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secretiilor ce se expulzează din
căile respiratorii prin tuse.
Scop – explorator pentru examinari macroscopice, citologice, bacteriologice,
parazitologice, în vederea stabilirii diagnosticului
Sunt necesare 2 probe de spută pentru pacientii suspecți de tuberculoza cât și pentru
pacientii aflati sub tratament antituberculos pentru urmărirea rezultatelor chimioterapiei;
Probele de spută se vor recolta fie ``pe loc``(produs extemporaneu), fie dimineata devreme
(produs matinal);
Materiale necesare:
✓ recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înăltime și 30-50 ml
capacitate) cu capac cu filet
✓ formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
31
✓ servetele sau batiste de unica întrebuintare
➢ psihică:
✓ se anunta si i se explica necesitatea recoltarii
✓ se instruieste sa nu înghita sputa, sa nu o imprastie și să expectoreze numai in
recipientul special
✓ sa nu introduca in recipient si saliva
➢ fizică: pacientul va fi condus pentru recoltare într-un spațiu/cameră de recoltare ( în
cazul în care aceasta nu există va fi condus afară sau pe balcon) este sfatuit să-si clateasca
gura cu apa pentru a îndeparta resturile alimentare; i se arata cum ce deschide recipientul,
va realiza cateva inspiratii profunde urmate de cateva secunde de apnee pentru o buna
mobilizare a secretiilor traheo-bronsice si inducerea tusei
Înainte de recoltare se va completa formularul de analiză ce va însoți proba la laboratorul
de bacteriologie, respectând indicațiile de pe verso lui
Efectuarea recoltării
✓ se identifică pacientul și se verifică recomandarea
✓ se exlică pacientului cum să expectoreze și se conduce în camera de recoltare unde este
supravegheat prin vizor /geam sau direct de către asistentul medical
✓ după ce pacientul realizează recoltarea (primul eșantion), acesta este condus în salon și
se verifica cantitatea și calitatea sputei (3-5 ml sputa purulenta); daca aceasta nu
corespunde se repeta manevra de recoltare;
✓ se informează pacientul când să aducă următorul esantion
✓ depozitarea eșantioanelor recoltate se va face in frigiderul ( + 4 0) din camera de
recoltare, dupa verificarea etanșeității lor
✓ transportul probelor de sputa la laboratorul de bacteriologie se va face fie imediat, fie în

maxim o săptamână de la recoltare ( funcție de locul unde este situat laboratorul) într-o
cutie de transposrt prevăzută cu despărțituri pentru fixarea flacoanelor
La persoanele care nu tusesc si nu expectoreaza spontan sau înghit expectoratia (copii,
femei) se vor aplica tehnici speciale de provocare si recoltare a sputei:
- aerosoli expectoranti cu solutie de nacl 10%
- lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
- tubajul gastric folosind sonde nelaton sau einhorn la copii
- aspiratul bronsic sau lavajul bronho-alveolar prin fibrobronhoscopie .
Interpretare
- Laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR în 24h :
rezultatul poate fi pozitiv sau negativ pentru BAAR
- în 4-6 săptămâni vom avea un rezultat dupa însămânțarea pe un mediu de cultura solid
32
( Lovenstein-Jensen) sau 1-2 săptămâni dupa însămânțarea pe mediu lichid; care poate fi
pozitiv pentru BAAR sau negative
Recoltarea sputei prin expectoraţie

Scop/Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infecţii respiratorii şi testarea sensibilităţii
acestora
faţă de antibiotice;
- diagnosticarea tuberculozei;
- identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice.
Tipuri de examene
- examen bacteriologic;
- examen citologic.
Materiale necesare
- recipient steril cu capac etanş;
- pungi din material plastic;
- mănuşi de unică folosinţă;
- soluţie salină;
- apă simplă;
- pahar de unică folosinţă;
- colector pentru materialele folosite.
- se explică pacientului importanţa efectuării determinării şi a respectării instrucţiunilor;
- se informează că proba se recoltează dimineaţa, deoarece se atenţionează pacientul să
nu
mănânce, să nu fumeze, să nu-şi instileze picături în nas, să nu se spele pe dinţi, să nu-
şi
clătească gura cu soluţii dezinfectante (apă de gură) înainte de recoltare;
- se informează pacientul că dacă va fi nevoie se va apela la metode care să stimuleze
expectoraţia şi se obţine colaborarea;
- testul se efectuează înaintea administrării de antibiotice.
Efectuarea recoltării
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- pacientul este rugat să-şi clătească gura cu apă sau soluţie salină pentru a nu contamina
sputa
cu bacterii din cavitatea bucală;
- pacientul aşezat pe scaun sau în ortostatism este rugat să respire adânc de 2-3 ori şi
apoi să
tuşească puternic;
- sputa eliminată (echivalentul cel puţin al unei linguriţe) se colectează direct în
recipientul
steril;
- folosind mănuşi de protecţie se închide recipientul, se şterge exteriorul cu un şerveţel şi
se
introduce într-o pungă de material plastic;
33
- se etichetează produsul şi se trimite la laborator;
- după recoltare se oferă pacientului apă să-şi clătească gura.
Dacă pacientul nu expectorează suficient
- se administrează 2 pahare cu apă care fluidifică secreţiile;
- se apelează la umidificarea aerului din încăpere, folosirea aerosolilor;
- la recomandarea medicului se administrează un expectorant cu cel puţin 2 ore înainte
de
recoltare;
Colectarea materialelor folosite, respectarea normelor
- se colectează materialele în containere speciale conform precauţiilor universale;
- se spală mâinile;
- se atenţionează pacientul să colecteze sputa în continuare în recipientul oferit de
personalul
de îngrijire.
Erori de recoltare
- sputa este amestecată cu salivă sau resturi alimentare când pacientul nu respectă
recomandările
- sputa este amestecată cu voma declanşată în timpul episodului de tuse
- produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării
Observaţii
Pentru examenul citologic se recoltează 3 probe în momente diferite.
Pentru bacilul Koch se recoltează 3-5 probe matinale.
*
La recomandarea medicului se apelează la alte metode de recoltare:
→ aspiraţie transtraheală folosind un cateter subţire sau seringă;
→ spălătură bronşică efectuată în timpul bronhoscopiei.
Recoltarea sputei prin frotiu faringian si laringian
Material necesare
- tampon faringian montat pe porttampon
- spatula lingual
- apa distilata sterila
Tehnica recoltarii
- se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
- se apasă limba cu spatula
- se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
- sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta
sterilă
- frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub
control laringoscopic
Recoltarea sputei prin spalatura gastrica
- se recolteaza din stomac prin spalatura gastricala bolnavii care nu pot expectora si
inghit sputa
- se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate
34
- se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată2%, călduţă, care este
evacuată imediat sau extrasă cu seringa
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi
distruşi dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
- dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator,
sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
Recoltarea sputei prin spalatura bronsica
- se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
- se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în
spută
- se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic si teofilină
- pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii
scurte
- se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi
de lichid
- după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată sputa
expectorată se recoltează în recipientul steril, recoltarea se repetă zilnic, în
următoarele 4 zile, în recipiente separate.
13. Recoltarea urinei pt urocultră;

RECOLTAREA PROBELOR DE URINĂ PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
Analiza urinei cuprinde :

 examenul macroscopic :volum,densitate,culoare,miros,aspect
 examenul microscopic :sediment-elemente figurate, celule epiteliale,cilindri
 examenul bacteriologic-urocultura-pune in evidenta germenii patogeni
 examenul biochimic (Ca, K, Na, uree, creatinină, acid uric, etc.);
- se anunţă pacientul, se explică scopul şi modul de derulare a procedurii;
- se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
35
- dacă pacientul este capabil să recolteze corect se explică clar etapele care trebuie
respectate;
- la recomandarea medicului administrarea unor medicamente poate fi întreruptă pentru
48-72
ore;
- unele teste necesită restricţii alimentare pentru care pacientul va fi informat (pentru
unele
examene biochimice);
- pentru urina recoltată în 24 de ore, aportul de lichide este normal exceptând situaţiile
când
examenul o cere (conform recomandărilor medicului);
- pacientul este instruit cum să colecteze urina în 24 de ore: prima urină de dimineaţă se
aruncă, se recoltează începând cu a doua micţiune inclusiv prima micţiune din
dimineaţa
următoare. Se păstrează la rece.
 Inainte de recoltare se efectueaza igiena regiunii genitale
 Se recolteaza prima urina de dimineata
 Se urineaza in recipiente speciale pentru recoltarea probei de urina
 La femei se va evita recoltarea urinei in perioada menstruala
Erori de colectare
- pacientul nu este corect informat;
- colectoarele nu sunt sterile;
- nu se colectează corect urina pe 24 ore;
- cantitatea recoltată nu este suficientă.
RECOLTAREA SUMARULUI DE URINA
Definitie o recoltarea urinei pentru analize de rutina ce pot depista

afectiuni renale,diabet zaharat prin prezenta
glucozei,elemente patologice,etc
Scop o explorator-diagnosticul afectiunilor renale,dozarea
glicozuriei,etc
Se recolteaza obligatoriu la toti bolnavii internati
Materiale  urinar sau plosca daca este necesar
necesare  manusi
 recipient de unica folosinta curat si uscat
 etichete
 formular cerere analiza laborator
 recipient pentru transportarea analizelor la laborator
36
Pregatirea  psihica-informare cu o seara inainte,explicarea tehnicii
pacientului  fizica –se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu
apa si sapun
Efectuarea  se recolteaza dimineata de la prima mictiune
tehnicii  asigurarea intimitatii
 i se va explica pacientului imobilizat la pat ca va trebui sa
urineze intr-o plosca/urinar;celui care nu este imobilizat i
se va explica faptul ca va trebui sa mearga la toaleta pentru
a urina
 se pun manusile
 din plosca sau urinar se pun cel putin 10-20 ml urina in
recipientul pentru recoltat si se insurubeaza capacul; daca
diureza pacientului trebuie monitorizata, restul de urina se
va masura cu ajutorul recipientului gradat
 daca accidental se pierde urina pe peretii exteriori ai
recipientului se va spala si usca
 se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, data si
ora recoltarii si se va trimite imediat la laborator insotit de
formularul de cerere a analizei
 intarzierea trimiterii probei la laborator poate altera
rezultatele finale ale probei
 se vor spala plosca/urinarul si recipientul gradat fiind
inlaturate de la patul pacientului
 pacientii care nu sunt imobilizati vor merge la toaleta si
vor urina in plosca sau urinar dupa care se va proceda la
fel ca mai sus
Test Valori normale

 albumina absent
 glucoza absent
 ph 5,5-6
 densitate 1015-1025
 corpi cetonici absent
 hematii absent
 leucocite absent
37
 nitriti absent
 bilirubuna absent
 urobilinogen absent
Pathologic Prezenta albuminei-indica o afectiune renala
Prezenta glucozei—DZ
Elemente patologice in sediment :numeroase
leucocite,frcvente
hematii,cilindri,germeni,cristali,oxalati
Prezenta pigmentilor biliari indica o hepatita
virala(urina are culoare brun inchisa ca berea
URINA DIN 24 -obtinerea datelor privind starea morfofunctionala a aparatului

ORE renal si asupra altor imbolnaviri
Obiective -cunoasterea volumului diurezei
-efectuarea unor analiza biochimice
-urmarirea bilantului lichidian(ingesta-excreta)
Materiale  recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2
necesare litri
 manusi
 plosca sau urinar daca este nevoie
 recipient gradat daca trebuie monitorizata cantitativ
diureza
 etichete
 formular de cerere analize pentru laborator
Pregatirea -se explica procedura pacientului si familiei pentru a ne asigura
pacientului de cooperarea acestuia si pentru a preveni pierderile accidentale
psihica si fizica de urina in timpul recoltarii
-se pot monta etichete la baie prin care pacientul sa-si
reaminteasca ca nu trebuie sa arunce urina, sau pe punga urinara
daca pacientul este sondat
-se vor explica pacientului restrictiile alimentare si
medicamentoase acolo unde este necesar
Recoltarea -confirmarea si verificarea identitatii pacientului
-se cere pacientului sa urineze dimineata; aceasta urina se arunca
-in timpul zilei,al noptii si prima urina de a doua zi dimineata se
colecteaza in recipientul de colectare curat si uscat
-recipientul de colectare se pastreaza la rece pe perioada
colectarii(se eticheteaza)
38
-a doa zi dimineata,se masoara exact cantitatea de urina
colectata,se omogenizeaza si se trimit la laborator un esantion
de 100ml
-esantionul va fi pus intr-un recipient pentru sumar de urina pe
eticheta caruia se va nota numele si prenumele
pacientului,volumul urinar/24h,analizele cerute
TESTUL
ADDIS Scop :studiul cantitativ al elementelor figurate din urina-
HAMBURGE hematiilor, leucocitelor
R
Pregatirea -informarea,explicarea necesitatii examenului ,obtinerea
bolnavului consimtamantului
psihica si fizica -se anunta bolnavul cu o zi inainte de efectuarea probei
-dimineata bolnavul este rugat sa urineze,se noteaza ora ;aceasta
urina se arunca
-din acest moment bolnavul este rugat sa ramana culcat timp de
trei ore
-nu consuma lichide in tot acest timp
Pregatire -se pregateste recipientul pentru recoltare
materialelor -se pregateste materialul necesar pentru toaleta organelor
genitale externe
Recoltarea -dupa 3 ore se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu
urinei apa si sapun
-se recolteaza intreaga cantitate de urina si se masoara volumul
-se trimite la laborator 50ml, intr-un recipient pentru sumar de
urina pe eticheta caruia se va nota numele si prenumele
pacientului si volumul urinar colectat
Interpretare -normal se elimina 0-1000hematii/min si 1000-
2000leucocite/min
-patologic –eliminare>100000elemente/min
-hematuria macroscopica apare cand se elimina>300000H/min
UROCULTURA
Definitie  examenul bacteriologic din urina pentru depistarea germenilor
patogeni
Scop diagnostic al infectiilor urinare, prin punera in evidenta a
germenilor patogeni
Material -recipient steril de unica folosinta cu capac,materiale pentru toaleta
39
necesare organelor genitale externe
Pregatire -psihica-informare,explicarea tehnicii si necesitatea ei,consimtamant
pacient -fizica-toaleta organelor genital externe cu apa si sapun inainte de
recoltare
Tehnica -se recolteaza prima urina de dimineata sau dupa cel putin patru ore
recoltarii de la mictiunea anterioara
-se recolteaza inainte de inceperea tratamentului cu antibiotic sau
dupa intreruperea acestuia cu cel putin 7zile inaintea recoltarii
-cu 12ore inainte nu va consuma lichide
-nu va urina cu 6 ore inainte
-se efectueaza obligatoriu toaleta riguroasa a organelor genitale
externe cu apa si sapun urmata de uscare prin tamponare cu tifon
steril
-spalarea si stergerea se fac in sens unic,din fata in spate ;la barbat
dinspre meatul urinar spre santul balanopreputial(glandul fiind
decalotat)
-stergerea se face c user fiziologic steril sau apa fiarta si racita
-la pacientele cu scurgeri vaginale se recomanda introducerea unui
tampon steril in vagin si apoi recoltarea probei
-la barbati se mentine si in timpul urinarii glandul decalotat
-la nou-nascuti si la sugari dupa spalarea organelor genitale externe
se fixeaza in jurul penisului sau vulvei orificiul pungii speciale pentru
recoltare
-la bolnavii cu retentie urinara recoltarea se poate face prin sondaj
vezical sau punctie suprapubiana
-se urineaza la toaleta primii 100mlurina si fara a intrerupe jetul de
urina se recolteaza 5-10ml din jetul mijlociu in urocultorul steril,cu
grija pentru a nu atinge gura acestuia de tegumente sau lenjerie
-restul urinei se evacueaza la toaleta
-recipientul se inchide cu capac ermetic,avand grija sa nu se atinga
interiorul capacului sau recipientului
-daca accidental urina s-a prelins pe peretii exteriori ai recipientului
se vor spala si usca
-pacientului i se sugereaza sa se spele bine pe maini
-se va eticheta recipientul
-trebuie mentionat daca pacientul este sub antibioterapie si ce
antibiotic i se administreaza
-se ataseaza formularul de cerere a analizei la recipient si proba se
va trimite la laborator imediat
40
Pentru sugari
 Se spală zona urogenitală cu apă şi săpun şi se tamponează cu,
comprese sterile pentru a se usca.
 Se fixează punguţa sterilă prin intermediul benzilor adezive în
jurul orificiului urinar.
 Punga este bine fixată dacă orificiul urinar se află în interiorul
acesteia.
 Se verifică fermitatea aderării benzilor de fixare la tegumentul
copilului pentru a se evita scurgerea urinei pe lângă pungă şi
contaminarea acesteia.
 După recoltare, punga se dezlipeşte de tegumentul copilului şi
cele două benzi adezive se lipesc între ele asigurându-se astfel
închiderea pungii.
Interpretarea  normal urocultura este negativa
valorilor  pathologic-prezenti germeni patogeni
 dupa identificare se determina antibiograma
In situatii speciale, urina se poate recolta direct din vezica prin

punctie suprapubiana
 RECOLTAREA UROCULTURII LA PACIENTII CU SONDA

VEZICALA(« A DEMEURE »)
-se clampeaza tubul atasat la sonda urinara cu 15min inainte de recoltarea probei
-se pun manusile;
-daca tubul de colectare atasat la sonda are montat un orificiu perpendicular, acesta se
va dezinfecta cu paduri cu alcool apoi se va aspira urina cu o seringa de 20 ml care se
va goli in recipientul steril
-daca nu exista acel orificiu si cateterul vezical este din cauciuc se va recolta proba
din cateter;
-se va dezinfecta cu paduri antiseptice o zona mica deasupra locului de insertie cu
tubul de drenaj;
-se lasa timp de 1minut,pentru ca antisepticul sa se usuce
-apoi se va intepa cu o seringa cu ac si se va aspira 5 ml;
-se introduce in urocultor(recipient steril cu capac)
-recipientul se eticheteaza si se trimite la laborator imediat specificandu-se, daca este
cazul, tratamentul cu antibiotic pe care-l urmeaza pacientul
 nu se recolteaza din sacul colector
41
 nu se recolteaza prin deschiderea sistemului inchis
Proba celor trei pahare
Se pune bolnavul să urineze în trei pahare diferite. În primul pahar se colectează urina
de la începutul micţiunii, în cel de-al doilea aceea de la mijlocul ei, iar în cel de-al
treilea urina de .la sfârşitul micţiunii.
Hematurie prezentă numai în primul pahar (hematurie iniţială) presupune o hemoragie
de uretrală.
Hematurie prezentă numai în ultimul pahar (hematurie terminală) sugerează o
hemoragie vezicală.
Se presupune că este vorba de o hemoragie reno-uretrală când hematuria este prezentă

în toate cele trei pahare (hematurie totală).
14. Recoltarea urinei pt testul ADIS
15. Recoltarea urinei din 24 h
16, 17, 18: Recoltarea materiilor fecale, 17. Testul Adler

(sângerări oculte), 18. Test determinare lipide scaun
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

42
Scopul -depistarea germenilor patogeni responsabili de imbolnaviri digestive
recoltarilor -depistarea purtatorilor de germeni
-depistarea tulburarilor de digestie alimentara
-stabilirea diagnosticului
Examene examen macroscopic :cantitate,forma,aspect,miros,
efectuate consistenta
examen bacteriologic-coprocultura-permite diagnosticarea bolilor
infectioase,gastrointestinale prin depistarea bacilului
dizenteric,tific,tuberculos,vibrioni holerici,salmonella
examen parazitologic-depistarea parazitilor sau a oualor de paraziti
examen biochimic-ofera informatii asupra procesului de digestie si
absorbtie,prezenta microscopica a sangelui etc.
Metode de -scaun spontan sau provocat
recoltare -direct din rect cu tampon steril
-cu sonda Nelaton-la copii
Materiale -material de protectie pentru pacient si pat
necesare -bazinet steril
-material pentru toaleta perianala
-coprocultor cu sau fara mediu de cultura
-tub cu tampn sterile montat pe porttampon
-sonda Nelaton 16-18 si seringa pentru aspiratie
-banda adeziva transparenta”scotch”pentru oxiuri
-port-lama pentru aplicare dupa recoltare cu banda adeziva
-pentru sugari scutec sterilizat
-purgative saline
-etichete
-formulare pentru analize laborator
Pregatirea -se informeaza pacientul
bolnavului -se va explica procedura pacientului pentru a ne asigura de
psifica si fizica cooperarea sa si de corectitudinea manevrei de recoltare
-se instruieste pacientul pentru etapele de lucru :
-toaleta regiunii perianale
-utilizarea de vas colector steril
-interdictia de a urina in plosca
-pastrarea cantitatii totale de materii fecale eliminate
-adoptarea pozitiei corecte pentru recoltarea cu tamponul din rect
-ingerarea unui purgativ salin pentru a favoriza defecarea
-se goleste vezica urinara
-se instrueste pacientul cum sa foloseasca recipientul de recoltare
43
-pastrarea scaunului dupa eliminare la rece,atunci cand prelucrarea nu
se face imediat
Executie  recoltare din scaun spontan sau provocat
-colectarea materiilor fecale este realizata prin defecatie pe plosca
sterila cu respectarea instructiunilor de la pregatirea pacientului
-se protejeaza patul cu musama,aleza
-se aseaza bazinetul sub bolnav
-se recolteaza cu lingurita recipientului cca50g fecale din diferite parti
suspecte cu continut de mucus,puroi,sange ,
-se introduce lingurita in recipient
-in cazul emisiei de scaun atunci cand laboratorul nu lucreaza ,se
recolteaza o portiune din materiile fecale
pe mediu de conservare(+4gradeC)pentru a fi prelucrat mai
tarziu
 recoltarea din rect cu tampon steril
-se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de

cooperarea sa
-se asigura intimitatea pacientului
-se aseaza pacientul in decubit lateral stang
-se imbraca manusi de protectie
-se spala zona perianala a pacientului cu apa si sapun
-se departeaza fesele bolnavului si se introduce tamponul steril prin
miscari de rotatie prin anus in rect
-se introduce aplicatorul eprubeta
-se arunca mansile la deseuri contaminate si se spala mainile
-se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu formularul
 recoltarea cu sonda Nelaton-la copii
-se introduce sonda sterila prin anus in rect la o distanta de 10-15cm
-se aplica la capatul exterior al sondei o seringa cu care se aspira in
sonda continutul
-se indeparteaza sonda si se goleste continutul prin insuflare intr-o
eprubeta sterila
-produsul recoltat se suspenda prin spalarea sondei in 2ml solutie
fiziologica sterila sau lichid conservant.
Transportul
 Prelevatele de materii fecale destinate examenelor
44
microbiologice se transporta la laborator in cel mai scurt timp
(2 ore de la prelevare).
 Daca nu poate fi asigurat este obligatoriu folosirea mediului de
conservare si transport
 recoltarea pentru examen coproparazitologic
-Examenul parazitologic al materiilor fecale vizeaza decelarea
prezentei parazitilor intestinali
-Examenul se efectueaza in conditiile regimului alimentar obisnuit al
pacientului.
-Recoltarea se face in recipiente curate. Sunt necesare circa 3g de
materii fecale
-Pentru examinarea oxiurilor,recoltarea o efectuam din regiunea
anala,pliurile anale iar la copii de sub unghii(copii se scarpina in
regiunea anala pruriginoasa)
-Pentru oua de paraziti se recolteaza prin raclare cu o spatula de os sau
o bagheta de lemn bine lustruita inmuiata in glicerina cu apa in parti
egale
-Se racleaza pielea din vecinatatea orificiului anal
-Raclarea se face la 2-3 ore dupa culcare sau dimineata devreme
-Dupa raclare bagheta se introduce in eprubeta curata si sterile si se
trimite la laborator
-La copii se recolteaza mucus nazal si depozit de sub unghii-se
inmoaie marginea unghiei cu hidrat de sodiu sau potasiu1% dupa care
se curata capatul proximal al unghiei cu un tampon sau o pensa.
-Materialul recoltat se introduce in eprubete si se trimite la laborator
Ingrijirea  Se efectueaza toaleta regiunii anale
ulterioara a  Se ajuta pacientul la imbracat si se aseaza comod
pacientului  Se aeriseste salonul
Recoltare Indicaţii:
materii fecale - anemie cu etiologie necunoscută;
pentru - screening la persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani şi
depistarea antecedente heredo-
hemoragiilor colaterale pentru neoplasm gastrointestinal.
oculte Materiale necesare
- coprocultor;
- teste colorimetrice.
- este instruit ca cel puţin 3 zile înainte să nu consume carne roşie,
45
să nu ia
medicamente pe baza de fier; Pentru evitarea reactiilor fals
positive pacientul va
respecta, cu 3 zile inaintea recoltarii probei, un regim de lapte si
fainoase „ regim
alb
- se obţin informaţii dacă pacientul a prezentat gingivoragii, extracţii
dentare,
epistaxis;
- dacă a folosit vitamina C rezultatele pot fi fals negative.
- materiile fecale se pot recolta ca şi pentru celelalte probe;
- se pot folosi teste colorimetrice la care rezultatele se obţin imediat:
Testul hemocult constă în aplicarea a doua picături de reactiv pe o
hârtie din guiac cu materii fecale; în prezenţa sângelui în scaun apare
colorarea în albastru;
Proba de Se pun in evidenta bilirubina,acizi biliari,substante
digestie proteice(creatoree),acizi
organici,sangele,grasimile(steatoree),prezenta puroiului etc.
Pentru punerea in evidenta a fermentilor digestivi si aprecierea
capacitatii functionale a tubului digestiv,recoltarea materiilor fecale va
fi precedata de un regim alimentar bogat in toate elementele regimului
mixt-timp de 3 zile(dieta Schmidt Strasburger) Regimul Schmidt-
Strasburger consta intr-un regim de proba administrat bolnavului timp
de 2-3 zile:
– 100-200 g carne rosie tocata, fripta insuficient (se urmareste digestia
gastrica a tesutului conjunctiv si fibrelor musculare);
– o farfurie de piure de cartofi (200-300g) (digestia hidratilor de
carbon);
– 50-60 g unt si 500g lapte (digestia grasimilor).
– se poate completa cu 2 oua moi, paine prajita (100g), biscuiti,
branza, gem de mere.
– nu se consuma bauturi alcoolice
Determinare lipide :
Pregătirea pacientului :
-se recomandă p. să consume 100 g lipide timp de 3 zile
-nu se fac clisme,
-nu se dau laxative
46
-nu se pun supuzitoare
Efectuarea procedurii :
Se recoltează scaunele emise în 3 zile consecutive
Se noteaza data și ora la care a fost obținut fiecare eșantion
Probele recoltate se trimit imediat la laborator.
Prezența lipidelor îîn scaun arată maldigestie și malabsorbție, se numește steatoree.
Descriere
In intestinul gros se gasesc in mod normal bacterii, ce se afla intr-o relatie de
simbioza cu organismul uman.
Distrugerea florei normale a intestinului poate cauza diferite tulburari digestive
datorate alterarii florei intestinale sau malabsorbtiei, caracterizate de incapacitatea
organismului de a absorbi complet substantele nutritive.
Recomandari
Recomandat in diagnosticarea si evaluarea malabsorbitiei lipidelor cauzate de
afectiuni pancreatice sau intestinale.
Pregatire pacient
Pacientul va fi sfatuit sa urmeze un regim alimentar cu 6 zile inainte efectuarii
testului, ce va include 100-150 grame grasimi/zi, 100 grame proteine/zi si 180
grame carbohidrati/zi.
Este recomandata intreruperea administrarii laxativelor, supozitoarelor, uleiului de
ricin si a cremelor rectale cu cel putin o saptamana inaintea efectuarii testului.
Intrucat copiii nu pot ingera cantitati egale de grasimi cu ale adultilor, se va
recomanda ca regimul alimentar sa fie tinut cu 78 ore inainte de efectuarea
testului. Pentru acestia, rezultatele vor fi expimate in procente.
Metoda
Se va folosi spectroscopia cu rezonanta magnetica.
Limite si interferente
Unele medicamente si proceduri pot interfera cu rezultatul testului., precum:
- laxative;
- bariu;
- efectuarea clismelor;
- administrarea fibrelor de psyllium;
- substituenti de grasime.
19. Efectuarea sondajului gastric

Definitie:
47
Sondajul sau tubajul gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc - sonda gastrica
Faucher sau Einhorn prin faringe şi esofag în stomac.
Variante:
a) sondaj nazo-gastric:
- se face cu sonde mai subţiri
- sonda poate fi lasată pe loc o perioadă mai lungă
- nu se efectuează în caz de patologie ORL (polipi, deviaţie de sept, hipertrofia cornetelor)
b) formă particulară este introducerea sondei Blackmore în scop hemostatic (varice
esofagiene rupte)
Scop:
explorator
- recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei chimice şi secretorii
(chimismul gastric)
- pentru studierea funcţiei evacuatoare a stomacului
terapeutic
- evacuarea conţinutului stomacal toxic;
- curăţarea mucoasei de exsudate şi substanţe străine depuse ;
- alimentatie enterala;
- introducerea unor medicamente.
Materiale necesare
- tava medicala
- sonda din cauciuc sau material plastic(Faucher sau Einhorn)sterile
- soluţie pentru lubrefiere (aqua gel)
- seringa de 20 ml; seringă Guyon (50 ml) sterilă;
- stetoscop
- pense hemostatice
- eprubete
- tăviţă renală
- pahar cu apă
- pahar cu apă pentru proteză
- recipient pentru colectare
- mănuşi de unică folosinţă
- medicamente la indicaţia medicului
- leucoplast
-psihic
- se informeaza pacientul si i se explica necesitatea tehnicii
- este rugat sa respecte indicatiile date in timpul sondajului
- fizic :
48
- se asaza pacientul pe un scaun cu speteaza, cu spatele cat mai drept
- se protejeaza cu sortul de material plastic
- i se indeparteaza proteza dentara (cand este cazul) si seasaza intr-un pahar cu apa
- se asaza tavita renala sub barbia pacientului pentru a capta
saliva ce se scurge din cavitatea bucala
- este solicitat sa mentina tavita in aceasta pozitie
- pacientul nu va manca in dimineata efectuarii examenului
Efectuarea procedurii - sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală;
- asistenta se spala pe maini cu apa si sapun
- isi pune manusile
- umezeste sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe si esofag
- se asaza in dreapta bolnavului si i se fixeaza capul cu mana stanga, tinandu-l intre mana
si torace
- prinde cu mana dreapta extremitatea rotunjita a sondei ca pe un creion
- cere pacientului sa deschida larg gura, sa respire adanc si ntroduce capatul sondei pana la
peretele posterior al faringelui, cat mai aproape de radacina limbii, invitand bolnavul sa
inghita
- prin deglutitie sonda patrunde in esofag si este impinsa foarte atent spre stomac (la
marcajul 40-50 mm citit la arcada dentara)
- verifica prezenta sondei in stomac prin aspirarea continutului stomacal cu ajutorul
seringii
- se fixeaza sonda
- asaza la extremitatea libera a sondei balonul Erlenmeyer (cand se colecteaza pentru o
proba) sau aspira sucul gastric cu seringa
- pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul este rugat sa-si contracte peretii
abdominali
- extrage sonda printr-o miscare hotarata, cu prudenta, dupa comprimarea ei cu o pensa
hemostatica pentru a impiedica scurgerea contunutului in faringe (de unde ar putea fi
aspirat depacient)
- cand capatul liber al sondei ajunge in gura pacientului se prin-de cu mana stanga si se
indeparteaza sonda
49
- goleste contunutul sondei in vasul colector
- asaza sonda in tavita renala
Ingrijirea ulterioara
- i se ofera un pahar cu apa sa-si clateasca gura
- se sterg mucozitatile de pe fata si barbie
- se indeparteaza tavita si sortul de cauciuc
- i se ofera proteza dentara (dupa caz)
- se asaza pacientul in pozitie comoda
Pregătirea produsului pentru examenul de laborator
-se determină cantitatea evacuată
- se completează formularele de recoltare
- se trimit probele etichetate la laborator
Reorganizare ;
-se indeparteaza materialele folosite;
-cele de unica folosinta se arunca in recipientele pentru colectarea deseurilor
Notare în foaia de observaţie
-se notează tehnica, data, cantitatea şi aspectul macroscopic al sucului gastric
extras,rezultatul delaborator.
Incidente/Măsuri pentru combaterea incidentelor
- greaţă şi senzaţie de vărsătură; se combate prin respiraţii profunde.

- dacă pacientul nu colaborează, la recomandarea medicului se poate folosi spray
anestezic;
- sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hiperemia feţei, apoi
cianoza, se retrage, pacientul este lăsat să se liniştească, se încearcă din nou;
- sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaţie cu
aer
- se pt produce bronhopneumonii de aspiraţie
- lubrefierea sondei cu ulei sau alte substanţe grase (provoacă greaţă pacientului)
.
 tubajul gastric se efectuează în condiţii de asepsie
 pacientii inconstienti se pozitioneaza in decubit lateral stang
 pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea căii de
pătrundere a sondei se face prin introducerea capătului liber într-un pahar cu apă -
apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii
Indicaţii privind schimbarea sondei:
- sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile iar cele din material plastic 4-6 zile;
- când există indicaţia de schimbare a sondei între îndepărtare şi repunere trebuie să
existe un repaus în timpul nopţii de 6-8 ore;
50
- sonda se repune folosind cealaltă narină
20. Efectuarea sondajului vezical la femeie/bărbat

SONDAJUL VEZICAL
Definitie
Introducerea unei sonde/cateter, prin uretra, in vezica urinara realizand o comunicare
intre aceasta si mediul extern.
Scop:
explorator
- recoltarea unei cantitati de urina pentru examene de laborator;
- depistarea modificarilor patologice ale uretrei si vezicii urinare
- cistografie(radiografie a vezicii urinare dupa injectarea unei substante de contrast)
terapeutic
 golirea continutului daca acesta nu se produce spontan in:
- retentie acuta de urina,incapacitate de a urina(glob vezical)
- monitorizarea debitului urinar pentru bilant hidric, pregatire preoperatorie
- executarea unor procedee de tratament prin sonda
Materiale necesare:
- tava medicala;
51
- sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni;
- mănusi sterile ţi mănuşi de unică folosinţă;
- pensa hemostatica sterile
- seringi sterile(pentru umplerea balonasului ) ,apa distilata
- gel lubrefiant
- tampoane de vata sterile, comprese sterile, antiseptic
- camp steril decupat pentru regiunea organelor genitale
- 1-2 recipiente sterile; \1-2 recipiente curate şi uscate.
- punga colectoare de urina
- tavita renala
- musama si aleza
- materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant
- bazinet
Sondele sunt confectionate din material plastic sau cauciuc;sunt calibrate dupa
urmatoarele scari universale:Charrier, Benique-avand numarul dimensiunii notat pe
extremitatea externa
Sonda Foley,sonda utilizata cel mai frecvent prezinta varful rotunjit ,cu doua orificii
laterale pentru scurgerea urinei,balon de blocaj,canal cu o supapa pentru introducerea
apei distillate in balonas si un canal pentru atasarea pungii colectoare
Sonda Nelaton
- nu au balonaş de fixare
- sunt mai rigide
- folosite pentru sondajul de scurtă durată)
SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

Pregatirea psihica si fizica
- se informeaza pacienta cu privire la necesitatea sondajului
- obtinerea consimtamantului si colaborarea acesteia
- se asigura intimitatea pacientei prin izolare cu paravan
- se asaza musamaua si aleza
52
- asezarea pacientei in poziţie ginecologică
- se indeparteaza perna de sub capul bolnavei, iar patura se ruleaza la picioare
- se acopera bolnava lasand accesibila numai regiunea vulvara
- se asaza tavita renala intre coapsele bolnavei
- se efectueaza toaleta regiunii vulvare cu apa si sapun
Efectuarea tehnici
- spalare pe maini cu apa curenta si sapun si dezinfectare cu alcool.
- se pun manusile sterile
- aseazare in partea dreapta a bolnavei si cu policele si indexul mainii stangi se
indeparteaza labiile si se evidentiaza meatul urinar
- aseptizarea meatului urinar- se sterge orificiul uretral de sus in jos, in directia

anusului si nu invers; tamponul se utilizeaza pentru o singura stergere!
- se repeta de 2-3 ori
- se prinde sonda intre degete mediu si inelar ale mainii drepte si se lubrifiaza
- sonda se orienteaza cu ciocul inainte si in sus, tinand-o ca pe un creion in timpul
scrisului
- se introduce sonda in uretra la o adancime de 4-5 cm cu varful spre simfiza
pubiana
- paralel cu inaintarea sondei se coboara extremitatea externa a sondei, printr-o
miscare in forma de arc
- scurgerea urinei confirma prezenta sondei in vezica
- primele picaturi de urina se scurg in tavita renala si in continuare se goleste vezica
intr-un recipient pregatit sau se recolteaza potrivit scopului (urocultura, examene
biochimice etc.).
- se penseaza sonda la capatul extern si se indeparteaza prin miscari inverse celor
cu care s-a introdus.
Ingrijirea pacientei
- se ajuta pacienta la imbracat
- se reaseaza perna si se inveleste pacienta
- se aseaza in pozitie comoda
- se verifica daca pacienta prezinta disconfort
Reorganizare
53
- se colecteaza deseurile in recipiente speciale
- se indeparteaza manusile
- se spala mainile
Notarea procedurii
- se noteaza data, ora, scopul sondajului
- numele persoanei care a efectuat procedura-
- aspectul şi cantitatea urinii eliminate / colectate
- Pacienta exprimă stare de confort
- Sondajul s-a efectuat fără incidente
Rezultate nedorite / Ce faceţi
Sonda nu se poate introduce
- alegeţi sonda mai subţire
-controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
- verificaţi dacă pacienta nu are malformaţii ale meatului urinar
Sonda a fost desterilizată in timpul manevrelor
- Schimbaţi sonda
Pacienta acuză dureri, sangerează
- Anunţaţi medical
Sonda este infundată cu cheaguri de sange sau mucus
- Incercaţi să desfundaţi prin aspirare
- Schimbaţi sonda
SONDAJUL VEZICAL LA BARBAT
Scop/indicaţii:
- evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se mai produce spontan, sau
captarea urinei în caz de incontinenţă;
- spălătură vezicală.
Material necesar:
- sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni;
- tăviţă renală;
- mănuşi sterile şi mănuşi de unică folosinţă;
- soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile, seringi, ser fiziologic sau apă
sterilă, lubrefiant pentru sonda;
- pungi colectoare;
- materiale pentru toaleta organelor genitale;
- muşama, aleză;
54
- recipient steril;recipient curat si uscat.
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
- Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii..
- Obţineţi consimţămantul şi colaborarea pacientului
- Asiguraţi intimitatea cu ajutorul uni paravan
- Se asaza musamaua si aleza.
- Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, cu picioarele intinse si usor indepartate
- se verifică recomandarea medicală;
- se aşază pacientul în poziţia recomandată;
- se protejează patul cu aleză şi muşama;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se efectuează toaleta glandului cu apă şi săpun;
- se dezinfectează meatul urinar folosind 3 tampoane, ser fiziologic şi soluţie
antiseptică;
- se schimbă mănuşile cu cele sterile;
- se prinde sonda cu mâna dominantă;
- se lubrifiază în întregime şi extremitatea liberă se introduce încet 10-15 cm;
- în timpul introducerii sondei, penisul se ţine în poziţie verticală, se respectă traiectul
fiziologic al uretrei;
- se continuă sondajul conform scopulu
Îngrijirea pacientului după procedură
- sonda poate să rămână pe loc în funcţie de scop;
- pacientul este aşezat într-o poziţie comodă;
- se verifică dacă acuză disconfort, dacă are senzaţie de arsură.
Reorganizare
-se colecteaza deşeurile in recipiente special
Notarea procedurii
-Data, ora, scopul sondajului
-Numele persoanei care a efectuat procedura-
-Aspectul şi cantitatea urinii eliminate / colectate
-Pacientul exprimă stare de confort
-Sondajul s-a efectuat fără incidente
Rezultate nedorite / Ce faceţi:-
-Sonda nu se poate introduce
-Alegeţi sonda mai subţire
-Controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
55
-Verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
-Sonda a foist desterilizată in timpul manevrelor -Schimbaţi sonda
- Pacientul acuză dureri, sangerează - Anunţaţi medical
-Sonda este infundată cu cheaguri de sange sau mucus- Incercaţi şi desfundaţi prin
aspirare/Schimbaţji sonda
Complicatii :
 Imediate :
- lezarea traumatica a mucoasei uretrale produce hemoragie-se impune intreruperea
imediata a tehnicii
- crearea unei cai false prin fortarea sondei;se previne prin efectuarea sondajului cu
blandete si rabdare fara a forta inaintarea sondei
- astuparea sondei cu cheaguri cu sange;se destupa prin insuflare de aer sai injectare
de solutie antiseptica
- ruperea balonasului prin introducerea rapida de apa distilata
 Tardive
-infectie urinara prin manopere si materiale nesterile
Nu se va exercita presiune asupra hipogastrului pentru a accelera evacuarea urinei;
Golirea brusca sau rapida a vezicii urinare,in special la persoanele in varsta,poate
provoca hemoragie
Observații
- Dacă sonda rămâne în vezică pentru mai multe zile, se foloseşte sonda foley, la
care după introducere folosind ser fiziologic steril se umflă balonaşul care fixează
sonda în interiorul vezicii;
- Capătul exterior al sondei se adaptează la o pungă colectoare sau între două
micţiuni se clampează cu o pensă.
21. Spălătura oculară

Definitie
Introducerea unui curent licid in sacul conjunctival.
Scop:
Therapeutic
-în procesele inflamatoare ale conjunctivei
-în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
-pentru îndepărtarea corpilor străini
Material necesare:
 comprese, tampoane de vată sterile
 seringa cu canula,undină sau alt recipient picurător
 solutia de spalatura(ser fiziologic,solutii sterile pregatite special in
farmacie,ambulate in flacoane de 10ml din material plastic de unica folosinta,acid
56
boric 3%etc)
 tavita renala
psihic:
 se anunţă pacientul
 i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
fizic:
 se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea
în sus
 se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
 se protejează cu un prosop în jurul gâtului
 se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi
spălat (susţinută de bolnav sau ajutor)
 dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit
dorsal sau lateral, cu capul aplecat înapoi
Tehnica
Asistenta:
 se spală pe mâini; se dezinfectează
 verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă
declanşează reflexul de închidere a pleoapelor)
 aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia
antiseptică de spălare
 deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul
din undină (sau alt recipient) în sacul conjunctival, evitând corneea
 solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile
 repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de
spălătură (când este cazul)
 îndepărtează tăviţa renală
ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca
eventualele mişcări reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei
să nu traumatizeze ochiul cu vârful recipientului
Ingrijiri ulterioare
 usucă faţa pacientului
 aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului
 îndepărtează compresa de pe ochiul protejat
aşează pacientul în poziţie comodă
Reorganizare,notare in FO
 se notează tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o
 aspectul lichidului de spălătură
57
Se evita infectarea ochiului sănătos prin lichidul de spălătură de la ochiul bolnav
22. Spălătura auriculară
Definitie
Spălarea conductului auditiv extern(CAE) prin introducerea unui current de lichid pentru
îndepărtarea secreţiilor sau a corpilor străini.
Indicaţii
- dop de cerumen sau dop epidermic;
- corpi străini intraauriculari;
- otite cronice.
Se pregătesc pe o măsuţă rulantă:
- seringa Guyon cu capacitate de 150-200 ml, sterilă;
- lichid de spălătură la 37°C;
- soluţia medicamentoasă prescrisă de medic;
- tăviţă renală;
- un prosop de unică folosinţă/şorţ din material plastic
- tampoane auriculare.
psihic:
-se anunţă pacientul
-i se explică scopul tehnicii
fizic:
- în cazul dopului de cerumen, cu 24 ore înainte se instilează în conductul auditiv extern de
3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na în glicerină 1/20
- în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1 % în ulei de vaselină
- în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool
- în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselin, glicerină sau se aplică un tampon
cu alcool cu efect narcotizant
- pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun
- se protejează lenjeria de corp cu şorţul de plastic
- se aşează tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă
- se aşază pacientul în poziţie şezândă;
- se aplică prosopul sub bărbia pacientului;
- se invită pacientul să ţină tăviţa renală sub urechea afectată şi să încline uşor capul spre
taviţă pentru ca lichidul să se scurgă în aceasta;
- asistenta medicală se spală pe mânini şi îşi pune mănuşi de unică folosinţă;
- se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se aspiră în seringa Guyon;
58
- se solicită pacientului să deschidă gura, pentru lărgirea conductului auditiv;
- se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna nedominantă;
- cu mâna dominantă se injectează lichidul de spălătură în conduct, spre peretele postero-
superior şi se
asteapta evacuarea
- se repetă operaţiunea de mai multe ori, până când lichidul este curat;
- se usucă conductul auditiv extern cu tampoane auriculare;
- se pune uşor în meatul conductului auditiv un tampon de vată;
- se solicită pacientului să stea în repaus, în decubit dorsal, pentru câteva minute şi să evite
curentul de
aer;
- se verifică lichidul de spălătură;
- se reorganizează locul de muncă si se colectează materialele folosite în recipiente
speciale;
- se notează procedura în fişa pacientului;
- se supraveghează pacientul după spălătură;
- se anunţă medicului eventualele incidente: ameţeli, dureri, vărsături de cauză centrală.
Accidente :vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului datorate presiunii

prea mari sau temperaturii scazute sau crescute a lichidului de spalatura.
23. Spălătura gastrică

Definitie; evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe
străine.
Scop: therapeutic
- evacuarea continutului stomacal toxic
Indicatii :
- intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice;
- stază gastrică însoţită de procese fermentative;
- pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac;
- pregătirea pentru examen gastroscopic.
Contraindicatii :
- intoxicaţii cu substanţe caustic;
- hepatite cronice; varice esofagiene;
- îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate;
- ulcer gastric în perioada dureroasa;
59
- cancer gastric
Pregatire materiale:
de protecţie:
- 2 şorţuri din material plastic
- muşama,aleza
- manusi
sterile
- sonda gastrică Faucher
- seringa Guyon
- pensă hemostatică
nesterile
- cană de sticlă sau de metal de 5 l
- pâlnie, apă caldă la 25-26°C
- vas colector gradat
- eprubete pentru recoltare in caz de intoxicatii
medicamente
- cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
psihic:
- se anunţă şi se explică importanţa examenului şi a colaborării sale
fizic:
- se identifică pacientul;
- se verifică recomandarea medicală;
- se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
- se explică pacientului modul de derulare a procedurii;
- se informează pacientul că este posibil să aibe senzaţie de vomă;
- se obţine colaborarea şi consimţământul;
- se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului;
- se aşează şorţul de plastic;
- se îndepărtează proteza dentară (când este cazul);
- i se oferă tăviţa renală şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie (pentru captarea
salivei şi pentru imobilizarea pacientului).
Efectuare
- asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşile;
60
- umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi
torace
- cere pacientului să deschidă gura, să respire adânc;
- introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de
rădăcina limbii invitând pacientul să înghită ;
- prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de împingere ajunge în
stomac (la marcajul 45-50 cm la arcada dentară);
- la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui
pacientului;
- se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia;
- se ridică pâlnia deasupra capului pacientului
- înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului
în poziţie verticală pentru a se aduna în ea lichidul din stomac;
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul collector;
- se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau
substanţe străine;
- cantitatea de lichid folosit fiind de 3-5 l în intoxicaţii;
- se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după care se extrage cu
atenţie, pentru a se împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi
aspirat de pacient
- În caz de intoxicaţii, primul lichid eliminat se captează separat pentru a se putea
face recoltări!
- se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura;
- se şterge gura şi bărbia pacientului;
- se îndepărtează tăviţa renală.
Observații
Poziţia sondei se verifică astfel:
- se introduce capătul liber al sondei într-un pahar cu apă şi se observă dacă apar bule
de aer;
- se introduce aer prin sondă şi se ascultă cu ajutorul unui stetoscop;
- se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare reflexul de tuse este semn că
sonda a ajuns în căile respiratorii şi se retrage.
61
Pregătirea produsului pentru examen de laborator
- dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate
accidental sau voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va păstra pentru
examinarea de către medic, iar un eşantion va fi trimis la laborator
Accidente
- dacă apare senzaţia de greaţă şi vărsătură, se indică respiraţie profundă sau se face
anestezia faringelui ;
- sonda poate ajunge în laringe, apare reflexul de tuse, hiperemia feţei apoi
cianoza - se retrage sonda
- sonda se poate înfunda cu resturi alimentare - se îndepărtează prin insuflaţie de aer
cu seringa
 se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie
Reorganizare
Notare in foaia de observatie
24. Spălătura vezicală

Definitie
Introducerea printr-o sondă a unei soluţii medicamentoase in vezica urinară, pentru
indepărtarea exsudatelor patologice şi pentru pregătirea in vederea unor explorări
(cistoscopic, pielografie); profilaxia şi tratamentul complicaţiilor in cazul sondei a
demeure.
Materiale necesare:
-Materialele pentru sondajul vezical;
-Soluţie pentru spălătură 1l, recomandată de medic (Rivanol 0,1-2%, nitrat de Ag1-4%
-Seringa Guyon
- se anunţă, se explică necesitatea efectuării procedurii;
- se asigură respectarea intimităţii;
- se efectuează toaleta externă;
- se aşază în poziţie ginecologică;
- se protejează patul cu aleză şi cu muşama
- se verifică indicaţia medicului;
- se obţine consimţământul;
- se începe cu toaleta organelor genitale;
- se continuă cu sondajul vezical evacuator;
- se adaptează la sondă seringa Guyon;
62
- se introduc 80-100ml soluţie;
- se detaşează seringa şi se lasă să se elimine lichidul într-un bazinet sau în tăvăța renală;
- se repetă operaţia până când lichidul evacuat este limpede;
Îngrijirea pacientului după procedură
- sonda rămâne pe loc, fiind închisă cu o pensă sau racordată, după caz, la o pungă
colectoare;
- se observă aspectul meatului urinar.
Notarea procedurii
-Data, ora, soluţia folosită, aspectul lichidului;
-Comportamentul pacientului in timpul procedurii;
Rezultate asteptate
-Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză dureri;
-Nu sunt semne de infecţie urinară, urina este limpede;
Rezultate nedorite/ce faceti?
-Infundarea sondei cu exudate sau cheaguri de sange-insuflare de aer sau cativa ml soluţie
dezinfectantă;
-Lezarea uretrei şi posibilă infecţie- se observa aspectul meatului urinar şi aspectul urini;
se anunta edicul dacă se constata vreun semn de infecţie; se recolteaza o probă de urină
pentru a fi examinată la laborator.
25. Spălătura vaginală

-indepartarea secretiilor
- indepartarea mirosului
- prevenirea iritatiei si escoriatiei
- prevenirea infectiei
- promovarea confortului
Pregatirea materialelor
- canula vaginala cu duza perforata (pentru reducerea presiunii lichidului)
- solutie la temperatura corpului (cantitatea si tipul recomandate de medici)
- irigator
- pensa
- gel pentru lubrifiere
- tub de cauciuc cu pensa sau tub din material plastic cu clema
- tampoane de vata
- stativ pentru suspendarea irigatorului
- aleza, musama
- manusi de protectie
63
Pregatirea pacientei
• psihica:
-se instruieste pacienta si explica procedura si motivele pentru care s-a recomandat
-se instruieste pacienta sa stea linistita si relaxata pentru a evita eventualele senzatii
neplacute
-se obtine consimtamantul pacientei
fizica:
- se asigura intimitatea
- se instruieste pacienta sa-si goleasca vezica
-se asigura pozitia corecta (ginecologica)
Efectuare
 se asambleaza echipamentul si verifica temperatura lichidului
 se verifica recomandarea medicala
 se explica desfasurarea procedurii
 se verifica daca pacienta si-a golit vezica
 se aseza pacienta in pozitie ginecologica
 se inveleste pacienta cu un pled si se aseza musamaua si aleza sub pacienta
 spalarea mainilor
 se clampeaza tubul si se pune in irigator solutia la temperatura corpului
 se declampeaza tubul, se evacueaza aerul ,se reclampeaza
 imbracarea manusilor de protectie
 se face toaleta organelor genitale externe
 canula se lubrefiaza cu gel sau vaselina
 se agata punga/irigatorul in stativ la o inaltime de 50-70 cm de la simfiza pubiana
 se indeparteaza cu o mana labiile iar cu cealalta se introduce canula in vagin,
aproximativ 8-10 cm (la 10-11 cm se atinge fundul de sac vaginal)
 se indeparteaza pensa , permite solutiei sa curga sub forta gravitatiei; se roteste cu
blandete canula in timpul irigatiei;
 se clampeaza tubul inainte de terminarea lichidului si se indeparteaza canula cu
blandete
 se spala regiunea vulvara cu apa si sapun si se usca bine cu un prosop
 se examineaza aspectul lichidului; daca lichidul contine mucus, puroi sau sange se
prezenta medicului
 se indeparteaza manusile
 se conduce pacienta la salon
64
 se reorganizeaza locul de munca
 se noteaza procedura in FO
• Rezultate asteptate/ dorite:
- Spalatura s-a desfasurat fara incidente, pacienta se simte bine
- Pacienta este cooperanta si demonstreaza intelegerea informatiilor primite
- Pacienta este capabila sa-si efectueze spalatura
• Rezultatele nedorite/ ce faceti:
- Pacienta acuza senzatii neplacute, durere
- Verificati temperatura solutiei, presiunea si viteza de scurgere
- Verificati daca pacienta si-a golit vezica
- Scadeti presiunea prin coborarea irigatorului sub 50 cm
26. Clisma evacuatorie simplă
Clisma este o forma speciala a tubajului,prin care se introduc diferite lichide in intestinul
gros(prin anus,in rect si colon).
Scop
1. evacuator
 evacuarea continutului intestinului gros
 pregatirea pacientului pentru examinare(rectoscopie,irigoscopie)
 interventii chirurgicale asupra rectului
2. terapeutic
 introducere de medicamente
 alimentarea sau hidratarea pacientului
Clasificare dupa efect
 clisme evacuatoare care pot fi :simple,inalte,prin sifonaj,uleioase,purgative
 clisme terapeutice – medicamentoase cu efect local,anestezice
 clisme alimentare – hidratante
 clisme baritate – cu scop explorator
Materiale necesare
de protectie
 paravan,
 musama,
 aleza,invelitoare
 manusi
sterile :
 canula rectala
 comprese
65
 para de cauciuc pentru copii
nesterile
 stativ pentru irigator
 irigatorul si tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime si 10 mm diametru
 tavita renala,bazinet
 apa calda la 35-37 grade C (500-1000 ml pentru adulti,250 ml pentru
adolescenti,150 ml pentru copil,50-60 ml pentru sugari)
 sare(1 lingurita la un litru de apa)
 ulei(4 linguri la un litru de apa)sau-glicerina(40g la500ml)
 sapun(1 lingurita rasa la 1 litru apa)
 medicamente – solutii medicamentoase in cantitatea sau concentratia ceruta de
medic
 substanta lubrifianta(vaselina)
psihic
 se anunta si i se explica tehnica
 se respecta pudoarea
fizic
 se izoleaza patul cu paravanul si se protejeaza cu musamaua si aleza
 se aseaza pacientul in functie de starea generala in pozitie :
- decubit dorsal, cu membrele inferioare usor flectate
- decubit lateral stang cu membrul inferior stang intins si dreptul flectat
- genupectorala
 se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste pacientul cu invelitoarea

Clisma evacuatoare simpla
 se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
 se verifica temperatura apei sau a solutiei medicamentoase
 se umple irigatorul
 se evacueaza aerul si prima coloana de apa
66
 se fixeaza irigatorul pe stativ
 asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza ,manusi de protectie
 indeparteaza fesele pacientului cu mana stanga
 introduce canula prin anus in rect (cu mana dreapta) perpendicular pe suprafata
subiacenta, cu varful indreptat inainte in directia vezicii urinare.
 dupa ce varful canulei a trecut prin sfincter se ridica extremitatea externa si se
indreapta varful in axa ampulei rectale.
 se introduce 10 – 12 cm
 se deschide robinetul sau pensa si se regleaza viteza de scurgere a apei prin ridicarea
irigatorului la aproximativ 50 cm de suprafata patului pacientului.
 pacientul este rugat sa respire adanc, sa-si relaxeze musculatura abdominala, sa
retina solutia 10 – 15 minute
 se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de
scurgere.
 se indeparteaza canula si se aseaza un tavita renala
 pacientul este adus in pozitie de decubit lateral drept, apoi de cubit dorsal pentru a
usura patrunderea apei la o adancime mai mare.
 se capteaza scaunul la pat sau la toaleta
Ingrijirea pacientului
 După eliminarea scaunului verificaţi starea de igienă a zonei anale şi dacă este
nevoie oferiţi pacientului apă, săpun şi prosop
 Dacă pacientul este imobilizat efectuaţi toaleta zonei folosind un alt basinet
 Verificaţi aspectul, culoarea şi cantitatea materiilor fecale eliminate
Reorganizare
 Indeprtat i paravanul şi aerisiţi salonul
 Indepărtaţi materialele utilizate iar pe cele refolosibile curăţaţi-le şiaşezaţi-le in
locul obişnuit de depozitare
 Asiguraţi-vă că plosca a fost golită şi curăţată
 Spălaţi-vă pe maini cu apă şi săpun
Notarea procedurii
Notaţi:
 Efectuarea clismei
 Cantitatea, aspectul şi culoarea materiilor fecale in foaia de temperatură sauin planul
de ingrijiri
 Consemnaţi eventuale aspecte patologice (culoare, consistenţă, prezenţasangelui,
puroiului, mucusului)
 Comportamentul pacientului pe durata procedurii
67
 pacientul exprimă confort
 conţinutul intestinal gros este eliminate
 materiile fecale au aspect normal
Rezultate nedorite / Ce facem dacă:
 Canula intampină re zistenţă după pătrunderea in anus- nu forţaţi introducerea
canulei- retrageţi uşor, lăsaţi să curgă o cantitate mică de apă şi continuaţi
introducerea cu mişcări uşoare de rotaţie-
 Pacientul acuză dureri, crampe, senzaţie puternică de defecaţie- presiunea sau viteza
de introducere a lichidului este mare - opriţi cateva momente introducerea
lichidului, coboraţi irigatorul sau reglaţi presiunea cuajuiorul robinetului (dacă
există)-
 Pacientul este slăbit şi nu poate reţine lichidul- ţineţi fesele pacientului stranse
ajutandu-l să ţină lichidul
Clisma inalta
 Se procedeaza la fel ca la clisma evacuatoare simpla
 Se introduce canula flexibila 30-40cm in colon
 Se ridica irigatorul la 1,5m pentru a realize o presiune mai mare a apei
Clisma prin sifonaj :
 se practica pentru indepartarea mucozitatilor, puroiului,exsudatelor sau toxinelor
microbiene de pe suprafata mucoaselor
 in parezele intestinale, ocluzia intestinala
 se foloseste o canula rectala (sonda) de 35-40 cm lungime si 1,5 cm diametru, din
cauciuc semirigid si prevazut cu orificii largi
 se adapteaza la tubul irigatorului o palnie de 1,5 l (in loc de rezervor)
 se umple palnia cu apa calda la 35ْ C si se deschide robinetul sau lasand sa iasa
aerul
 se lubrifiaza canula si se introduce pana in colonul sigmoid
 se ridica palnia pana la inaltime de 1 m si se da drumul apei
 inainte ca acesta sa se goleasca, se coboara sub nivelul colonului, apa se va
reintoarce in palnie
 se goleste palnia intr-un recipient
 se repeta operatia de 5 – 6 ori pana ce prin tub se evacueaza apa curata
Clisma uleioasa :
 se folosesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, masline), incalzite la 38 grade C in
baia de apa
 se introducerea in rect se face cu ajutorul unui irigator la care rezervorul este
inlocuit cu o palnie sau cu ajutorul unei seringi
 se introduce la presiune joasa
 aproximativ 200 ml de ulei se introduc in 10 – 15 min
68
 se mentine in rect 6 – 12 ore (este bine sa se execute seara iar pacientul va elimina
dimineata un scaun moale nedureros)
 se indica in constipatii cronice, fecalom
Clisma purgativa :
 evacueaza colonul prin actiunea purgativa ( nu mecanica)
 se utilizeaza solutia concentrata de sulfat de magneziu (250 ml apa cu 2 linguri Mg
SO4), care prin mecanism osmotic produce o transsudatie de lichid prin peretii
intestinali
in lumen, formand un scaun lichid ambundent
se mai poate folosi bila de bou ( un varf de cutit de bila pulbere la 250 ml apa) care
are actiune stimultanta asupra peristaltismului intestinal
Clisma terapeutica
 se foloseste cand se doreste o actiune locala asupra mucoasei, cand calea
orala nu este practicabila sau cand se doreste ocolirea caii portale
 se pot administra medicamente ca : digitala, clorura de calciu, tinctura de
opiu, chinina care se absorb prin mucoasa rectala sau cele cu efect local (
solutii izotonice) in microclisme picatura cu picatura ( la o ora, 1 ½ h dupa
clisma evacuatoare) cu un ritm de 60 picaturi pe min.
Microclisma
 substanta medicamentoasa se dizolva in 10 – 15 ml apa, ser fiziologic sau
solutie izotona de glucoza si se introduce cu ajutorul unei seringi adaptate la
canula rectala
Clisma picatura cu picatura
 se pot introduce in organism 1-2 l solutie medicamentoasa in 24 h
 pentru mentinerea constanta a temperaturii solutiei se vor folosi rezervoare
termostat sau se inveleste irigatorul intr-un material moale vata, perna
electrica
 se foloseste in scop anestezic ( cand narcoza prin inhalatie este
contraindicata) eterul putand fi administrat sub forma unei clisme picatura cu
picatura
pentru efectul local se utilizeaza clismele cu bicarbonate de Na, infuzie de musetel,
cortizon, vitamina A, decoct de usturoi
27. Clisma baritată sau irigoscopia
Examenul radiologie al intestinului gros se face prin clismă cu substanţă opacă.

Poartă numele de irigoclismă, dar având în vedere că este întotdeauna finalizat cu
elaborarea de radiografii este cunoscut sub numele de irigografie. Examenul se
69
efectuează în decuhit dorsal, cuprinzând trei etape succesive:
a) Examenul în repleţie completă
Se introduc retrograd 1-1,5 1 de suspensie de sulfat de bariu
cu ajutorul unui irigator. Examinatorul urmăreşte progresia
substanţei de contrast progresiv în fiecare segment al intestinului
gros, schimbând poziţia bolnavului în raport cu poziţia si flexurile
pe care le face intestinul gros în abdomen. Astfel rectul şi sigmoidul
se examinează în poziţii oblice şi / sau de profil, flexurile colice se examinează în oblice
pentru a putea fi bine desfăşurate, înlăturându-se
suprapunerile, iar transversul se vizualizează mai bine în
procubit. Se urmăreşte coloana suspensiei baritate până la
nivelul cecului. Depăşirea valvei ileocecale atrage de la sine
opacifierea ileonului şi mascarea sigmoidului şi a cecului.
Se efectuează radiografii ale fiecărui segment.
b) Examenul după evacuare
După repleţie bolnavul evacuează substanţa de contrast,
lumenul intestinului gros se reduce, resturile de
substanţa de contrast rămânând între pliurile de mucoasa. Etapa mai poartă numele de
mucografie şi se consideră ca aducând informaţii despre starea mucoasei intestinului.
c) Examenul cu insuflaţie
Mai poartă numele şi examen în dublu contrast sau, după numele celui care a
imaginat-o proba Fischer. Această metodă constă în introducerea de aer în intestinul gros
după ce suspensia baritată a fost evacuată. Această metodă permite vizualizarea mai bună
a contururilor mucoasei care este tapetată de pulberea de sulfat de bariu difuzată pe
mucoasa de insuflarea de aer.
Examinarea radiologică a colonului necesită evacuarea lui prealabilă de materiile
fecale şi umplerea cu o substanţă de contrast. Aceasta se poate face fie pe cale bucală,
continuând examenul radiologie al stomacului şi intestinului, fie pe cale rectală, prin
irigoscopie.
Dacă examinarea se rezumă numai la colon, pentru a scurta timpul de examinare, se
70
poate administra bolnavului, la indicaţia medicului, cu 8-10 ore înaintea timpului fixat
pentru examinare, o doză de suspensie baritată. În dimineaţa următoare, el va fi examinat;
dacă colonul nu s-a umplut încă în întregime se va urmări la intervale regulate înaintarea
coloanei de bariu până la rect. În mod obişnuit, substanţa opacă ajunge în rect la 24 de ore
după administrare.
Examinarea radiologică a colonului prin umplerea sa cu substanţa de contrast pe
cale rectală poartă numele de irigoscopie. Această metodă decelează modificările
anatomice ale colonului.
Pentru această examinare, bolnavul trebuie să fie pregătit foarte corect. Colonul
trebuie să fie complet golit de resturile de materii fecale.
Cu o zi înainte, bolnavul primeşte un regim hidric cu pireuri. După masă se face
bolnavului o clismă evacuatoare, iar mai târziu se dă 2 linguri de ulei de ricin. Clismă
singură nu este suficientă, pentru că ea elimină numai resturile de materii fecale din
porţiunea inferioară a tubului digestiv (sigmoid şi rect). Pe de altă parte, uneori, nici apa cu
care s-a făcut clismă nu se evacuează în întregime, nici apa rămasă în colon nu este
totdeauna resorbită şi astfel diluează substanţa de contrast. Din acest motiv, evacuarea
colonului cu purgative este absolut necesară.
Pregătirea clismei baritate se face după metoda obişnuită a
clismelor. Instrumentarul obişnuit se completează cu sonda
Strauss. Aceasta este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate
închide rectul după insuflare cu pompă de aer şi după introducerea
substanţei opace. La sugari, substanţa de contrast se introduce cu
ajutorul unei seringi.
Substanţa de contrast folosită este sulfatul de bariu în
suspensie, în doză de 300-500 g în 1000-1500 ml apă uşor
încălzită. Se mai foloseşte si sulfatul de bariu (200 g) amestecat cu
bolus alba (300 g) în l 000 ml apă încălzită.
Introducerea substanţei baritate se va face după tehnica obişnuită a clismelor. Se va
avea grijă să nu se provoace dureri sau spasme ale colonului prin introducerea prea rapidă
sau sub presiune a substanţei de contrast, căci dilatarea bruscă a ampulei rectale şi a
71
sigmoidului provoacă o contracţie a colonului şi eliminarea substanţei introduse. O
cantitate mai mare de substanţă introdusă la început poate să deranjeze explorarea porţiunii
recto-sigmoidiene, prin suprapunerea ampulei pe această regiune. După ce suspensia de
bariu a trecut prin sigmoid se va putea mări uşor presiunea - mai ales când bariul ajunge la
flexurile colonului - fiind necesară pentru învingerea rezistenţei lor. Când bariul a ajuns la
cec, introducerea substanţei de contrast se întrerupe.
Colonul mai poate fi explorat radiologie şi prin metoda examenului cu dublu
contrast Fischer. Pentru a efectua această examinare se va umple colonul prin clismă
baritată. După terminarea acesteia, bolnavul va fi solicitat de a evacua parţial substanţa de
contrast şi se închide rectul cu sonda Strauss, al cărei balon introdus în rect va fi umplut cu
aer. Se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu o presiune moderată, sub control la ecran.
Metoda cere precauţii, aerul sub presiune poate perfora colonul modificat patologic.
Pregătirea copiilor pentru examenul radiologie al colonului se va face după o pauză
de alimentaţie de 12 ore. Stomacul şi intestinele astfel golite nu mai necesită nici un
purgativ. Se va administra 400 - 500 g substanţă de contrast, conţinând 100 - 150 g sulfat
de bariu. Sonda se va introduce la o adâncime de 5 la 10 cm.
La sugari se vor administra 50-100 g substanţă baritată sub formă de clismă, cu
ajutorul unei seringi.
Întrucât, atât asistenta care administrează clismă, cât şi medicul sunt expuşi iradierii,
ei vor lucra neapărat cu şorţuri de protecţie.
După terminarea examinării, bolnavul evacuează substanţa de contrast. Dacă nu
reuşeşte, va fi ajutat printr-o clismă evacuatoare.
28. Introducerea tubului de gaze
INTRODUCEREA TUBULUI Tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de

DE GAZE 30 -35 cm lungime si 8-12 mm diametru, cu
marginile extremitatilor rotunjite
Scop eliminarea gazelor din colon in caz de meteorism

72
abdominal (imposibilitatea de a elimina gazele in
mod spontan)
Materiale necesare materiale – de protectie (musama, aleza, invelitoare,
paravan)
materiale sterile (tub de gaze, comprese, substanta
lubrifianta)
Pregatirea pacientului pacient
- psihic : se anunta si se explica tehnica
- fizic : se izoleaza patul cu paravan, se protejeaza
cu musamaua si aleza, se dezbraca pacientul si se
aseaza in
Executie asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
unge tubul cu vaselina boricata
departeaza fesele pacientului cu mana stanga, iar cu
dreapta introduce tubul de gaze prin anus in rect si
de aici in colon, prin miscari de ’’rasucire si
inaintare ’’ pana la 15-20 cm
acopera pacientul cu invelitoare
mentine tubul maximum 2 h
se indeparteaza dupa degajare
la nevoie se repune dupa 1-2 h (dupa ce se
restabileste circulatia la nivelul mucoasei)
Ingrijirea ulterioara a se efectueaza toaleta regiunii anale
pacientului : Se aseaza pacientul comod, se inveleste Se aeriseste
salonul
29. Testarea sensibilității la medicamente (ex. penicilină)

Testarea sensibilitatii la iod se face prin oftalmoreacţie sau prin injectare i.v. a 1 ml
substanţă de contrast. Dacă apar semne de sensibilitate, roşeaţă, edem al feţei, cefalee,
dispnee, greţuri, vărsături se combat cu perfuzii cu antihistaminice, perfuzii cu glucoza şi
noratrinal.
Definiţie - Testarea sensibilităţii la antibiotice reprezintă o testare cutanată utilizată pentru
a cerceta sensibilitatea la un anumit antibiotic a organismului. Injectarea se va realiza după
tehnica injecţiei intradermice. Raportul diluţiei poate fi 1/100 sau 1/1000.
Scop: - explorator.
Materiale necesare:
- ace şi eringi sterile
- alcool medicinal
73
- tampoane de vată.
- mănuşi de portecţie
- antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
- ser fiziologic pentru realizarea diluţiei
Realizarea procedurii : raport 1/100

✓ se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
✓ se realizează diluarea unui gram de substanţă activă( a medicamentului) cu 10 ml ser
fiziologic( dacă flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser fiziologic)
✓ din această diluție: 1+10=11, se aspiră 1ml, care, la rândul ei se diluează cu încă 9 ml
ser fiziologic.
✓ din soluţia obţinută 1+ 9=10ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa
anterioară a antebraţului, intradermic .Locul injectării va fi însemnat .
✓ după maxim 30 de minute se interpretează sensibilitatea în funcţie de reacţia locală.În
cazul unei alergii: la locul injectării medicamentului(antibioticului), apare eritem,eventual
papulă puriginoasă (prurit=senzaţie de mâncărime), cu tendinţa la extindere.Citirea se face
în maxim 30 de minute: rezultatul este negativ dacă diametrul este <10mm şi, deci, soluţia
se poate administra; rezultatul este pozitiv dacă diametrul este >10mm şi, deci, soluţia nu
se poate administra.
✓ în cazul realizării unui raport de diluţie 1/1000 , la 1 ml soluţie 1/100 se adaugă 9 ml
ser fiziologic din care apoi se va lua 0,1 ml ce se va administra intradermic, reacţia
citindu-se tot la 30 minute.
Observaţie - înainte de realizarea testării se va avea în vedere , o eventuală, posibilă
reacţie alergică, de aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni
- adrenalină, hemisuccinat de hidrocortizon.
30. Administrarea medicamentelor pe cale orală
Scop
Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghiţire sau sublingual, a unei cantităţi
de medicament care să acţioneze general sau local.
Principii generale
- administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin înghiţire, sublingual şi
translingual;
- sublingual, se administrează Nitroglicerină, Ergotamină, dezinfectante ale cavităţii
bucale şi orofaringelui, unele pansamente gastrice (Dicarbocalm);
- translingual (pe limbă) se administrează spray-uri medicamentoase pe bază de
nitraţi, pentru pacienţii cu angină cronică; pacientul în acest caz trebuie să aştepte 10
secunde după administrare înainte de a înghiţi;
- necesită o bună cunoaştere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise
de medic, a efectelor terapeutice şi a reacţiilor adverse;
74
- administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigenţelor de calitate şi de
securitate
- asistentul medical are responsabilitate în acest caz.
- prescripţia medicală;
- cărucior cu medicamente;
- flacon cu soluţie hidroalcoolică;
- o pereche de foarfece;
- pahare de unică folosinţă/recipiente speciale pentru medicamente.
- se identifică capacităţile pacientului de a-şi administra tratamentul şi de a-l
supraveghea;
- se explică pacientului importanţa luării medicamentelor conform prescripţiei
medicale;
- se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a
asigura securitatea şi calitatea administrării tratamentului;
- se instalează pacientul confortabil;
- se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate.;
Efectuarea procedurii-condiţii preliminare
- pregătirea tratamentului trebuie să fie extemporanee de către asistenta care
distribuie medicamentele
- medicamentele pot fi pregătite dinainte utilizând o listă ce va conţine, în mod
obligatoriu, medicamentele identificate prin:
- numele şi prenumele pacientului;
- doza/orarul de administrare;
- data prescrierii;
- pregătirea tratamentului necesită controlul riguros al calităţii fiecărui medicament
de către asistenta medicală (culoare, aspect ,integritate);
- se aplică exact posologia prescrisă de medic şi se respectă regulile generale de
administrare a medicamentelor.
Administrarea propriu-zisă a medicamentului
- se verifică încă o data prescripţia medicală la patul pacientului,in momentul
administrării;
- se realizează o fricţiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu
înainte de fiecare distribuire;
- se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiţionare proprii, până
cândsunt luate;
75
- se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiţionat într-o
alveolă individuală;
- se pun medicamentele pentru ora prescrisă intr-un păhărel cu întrebuinţare unică,
înainte de a le da pacientului;
- se explică pacientului modalităţile de luare a medicamentelor:
- pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă;
- cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
- dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
- fără diluţie , pentru siropuri,suspensii sau pentru comprimatele care se
administrează sublingual;
- se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului şi de creştere a
complianţei la tratament.
Supraveghere şi evaluare
Supravegherea administrării medicamentelor per os trebuie să garanteze evaluarea
prin:
- o administrare corectă:doza/orar,mod de administrare conform recomandării
medicale;
- măsurarea funcţiilor vitale înainte,in timpul și/sau după administrare în funcţie de
medicament pentru a identifica efectele benefice si cele indezirabile;
- consemnarea semnelor de necomplianță la tratament;
- aprecierea nivelului de conştiență al pacientului pe durata tratamentului;
- includerea acestor elemente în cele două dimensiune ale administrării
tratamentului oral: calitatea şi securitatea
31. 32: Administrarea medicamentelor prin sondă gastrică și

gastrostomă
Pe lângă faptul ca oferă o alternativa în alimentația pacientului, montarea sondei
nazogastrice cat și gastrotomia permit și administrarea medicamentelor pe aceasta cale.
Înaintea administrării medicamentelor pe aceasta cale, trebuie verificata cu atenție poziția
și permeabilitatea sondei.
Administrarea medicamentelor uleioase este contraindicata pe acesta cale deoarece ele se
lipesc de pereții sondei și mixează cu alte lichide administrate, obstruând-o.
Materiale necesare:
· medicația prescrisa
· aleza
· seringa speciala cu piston de 50-60 ml
· comprese
· recipient pentru mixarea medicamentelor daca este necesar
· apa
76
· leucoplast
· pensa pentru clampat
· tub pentru gastrostoma și pâlnie daca este necesar
Pregătirea materialelor:
· lichidele care se administrează trebuie sa fie la temperatura camerei. Administrarea de
lichide reci pe sonda nazogastrică poate da crampe abdominale
· deși nu este o procedura sterila, se va verifica ca toate materialele folosite sa fie curate
Administrare:
· se verifica medicația
· se spală mâinile
·daca medicația prescrisa este sub forma de tablete, aceastea trebuie sfărâmate pentru a
putea fi dizolvata intrun lichid. De preferat sa se ceara medicație sub forma de lichide de la
farmacie, pentru a se administra pe aceasta cale
· se explica procedura pacientului și i se asigura intimitate
· se confirma identitatea pacientului
· se protejează pacientul cu un prosop pus pe piept
· se ridica patul astfel încât pacientul sa stea cu capul ușor ridicat
· se clampeaza sonda și se atașează seringa
· se declampeaza sonda și se aspira pentru a verifica poziția sondei
· daca apare lichid gastric , sonda este bine poziționata( se pot pune câteva picături pe o
banda de măsurare a pH-ului pentru a fi siguri ca este lichid gastric, pH-ul trebuie sa fie
mai mic de 5)
· daca nu apare lichid gastric, sonda cel mai probabil este în esofag și trebuie repoziționata
· daca se întâlnește rezistenta la aspirare se va opri procedura. Rezistenta la aspirare poate
fi cauzata de o sonda nefuncționala (obstruata , de exemplu) sau de o proasta poziționare a
sondei. De asemenea, trebuie știu ca sondele de calibru mic se pot colaba la aspirare
· după verificarea poziției sondei și repoziționarea ei daca este necesar, se clampeaza și se
lasă capătul liber pe comprese
· se amesteca medicamentul cu apa sau alt lichid de administrare. Daca este tableta se va
verifica daca este suficient de sfărâmat astfel încât sa poată trece fără sa obstrueze sonda,
daca este capsula se va scoate învelișul și se va dizolva conținutul
· se amesteca bine pentru omogenizare medicamentul cu lichidul în care se dizolva
· se reatașează seringa, de data aceasta fără piston și se declampeaza sonda
· medicamentul preparat se pune în seringa cate puțin și se controlează rata de curgere prin
ridicarea sondei lent
· daca medicația curge fără probleme se va adăuga puțin cate puțin pana la terminarea
întregii doze
· daca medicația curge greu se va mai dilua , vâscozitatea putând fi unul din motive, sau se
va opri procedura pentru a reverifica poziția sondei. Nu se va forța introducerea medicației
77
· se va supraveghea pacientul în timpul administrării. Daca se observa semne de disconfort
se va opri procedura imediat
· după administrarea întregii doze, se va spală sonda cu 30-50 ml apa pentru a preveni
obstruarea acesteia cu resturile de medicament. La copii se va spală doar cu 15-20 ml apa
· după spălarea sondei se clampeaza rapid sonda și se detașează seringa montându-se un
capacel în capătul sondei și fixând-o intr-o poziție cat mai comoda pentru pacient
· se îndepărtează aleza
· pacientul este poziționat pe partea dreapta cu capul ușor ridicat pentru încă 30 de minute
de la administrare.
Aceasta poziție permite buna pătrundere a medicației în stomac și previne refluxul gastro-
esofagian
· administrarea medicației pe gastrostoma necesita pregătirea pacientului și a materialelor
necesare ca la administrarea pe sonda nazogastrică
· se verifica pielea din jurul stomei pentru a observa eventualele iritații. Daca acestea
exista, va fi anunțat medicul
· se îndepărtează comprese de pe capătul tubului, se atașează seringa și se declampeaza
tubul
· se introduc aproximativ 10 ml apa pentru a verifica permeabilitatea stomei
· daca apa curge greu sau deloc, se va anunța medicul
· se administrează medicația având grija sa nu se golească seringa de tot pentru a evita
pătrunderea aerului
· după administrare se va spală cu 50 ml apa
· se clampeaza din nou, se acoperă cu comprese și se fixează bine cu leucoplast
· se poziționează pacientul pe partea dreapta cu capul ușor ridicat pentru încă 30 de minute
de la
administrare.Aceasta poziție permite buna pătrundere a medicației în stomac și previne
refluxul gastro-esofagian
Considerații speciale:
- pentru a preveni administrarea unei cantitatea prea mari de lichide odată (mai mult de
400 ml la adulți), se va evita sa se administreze medicația la ora mesei
- daca totuși trebuie administrata și medicația și hrana în același timp, se va administra
întâi medicația
- daca pacientul primește continu hrana, aceasta se va opri și se va verifica rezidul
stomacal. Daca aceasta este mai mare decât 50% din cantitatea de hrana administrata cu o
ora înainte, se va opri orice administrare de hrana sau medicamente și va fi anunțat
medicul. Acesta poate fi un semn de ocluzie intestinala sau ileus paraliticus
- daca sonda nazogastrică este atașata la o punga colectoare sau sistem de aspirare, acesta
trebuie oprit și sonda clampată cel puțin 30 de minute după administrare
78
- daca pacientul necesita tratament administrat pe aceasta cale timp îndelungat, va fi
învățat sa-si administreze singur, acasă în mod corect.
33. Administrarea medicamentelor pe cale rectală
Medicamentele care se administrează intrarectal sunt supozitoarele şi unguentele

Supozitoarele sunt forme medicamentoase solide, de formă conică care au substanţa
activă înglobată într-o masă grăsoasă pe bază de unt de cacao sau glicerină. Se topesc la
temperatura corpului şi sunt absorbite lent.
Indicaţii și Contraindicaţii
Indicaţii:
- stimularea peristaltismului intestinal şi al defecaţiei;
- reducerea durerii, a inflamaţiei şi a iritaţiilor locale;
- reducerea febrei şi a simptomelor specifice unor aparate.
Contraindicaţii:
- pacienţi cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarectal stimulează
nervul vag şi determină aritmii;
- pacienţi operaţi recent în zona rectului sau a prostatei;
- pacienţi cu rectoragie.
Se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
- supozitoarele rectale, păstrate la frigider până în momentul administrării pentru a preveni
înmuierea/topirea lor;
- lubrifiant pentru supozitoare;
- unguentul cu un aplicator special;
- comprese de tifon/prosoape de hârtie;
Reguli generale:
- se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă de medic şi cea eliberată de farmacie;
- se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente, termenul de
valabilitate;
- se identifică pacientul şi se asigură intimitatea acestora.
Administrarea supozitoarelor
- se aşează pacientul în poziţia SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng
întins şi membrul inferior drept flectat);
- se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră;
- se îmbracă mănuşa de cauciuc în mâna dominantă;
79
- se scoate supozitorul din ambalaj şi se lubrifiază vârful la nevoie;
- se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenţia zona anală;
- se cere pacientului să inspire profund pe gură în timpul inserţiei supozitorului pentru a
inhiba senzaţia de defecaţie şi a reduce disconfortul;
- se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic şi cu mâna protejată de mănuşă;
- se împinge supozitorul până trece de sfincterul anal intern, aproximativ 6 cm;
- se curăţă zona anală cu şerveţele de hârtie;
- se îndepărtează mănuşa;
- se solicită pacientului să rămână în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult
supozitorul pentru a-şi face efectul (un supozitor administrat pentru stimularea defecaţiei
trebuie reţinut cel puţin 20 minute pentru a-şi face efectul);
- dacă este cazul, se exercită presiune pe anus cu o compresă, până când senzaţia de
defecaţie dispare;
- se aruncă materialele consumate în recipientul pentru deşeuri;
- se învaţă pacientul şi/sau familia procedura de introduce a supozitoarelor dacă
administrarea acestora trebuie continuată şi după externare;
- se notează procedura în fişa de proceduri.
34. Oxigenoterapia
Definiție - Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în
scopul îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge
până la 100%.
Scop – terapeutic - Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin
combaterea hipoxiei determinată de:
✓ scăderea oxigenului alveolar;
✓ diminuarea hemoglobinei;
✓ tulburări în sistemul circulator.
La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml
oxigen la 100 ml sânge. Oxigenoterapia necesită 1,8 - 2,2 ml la 100 ml sânge la
administrarea O2 sub o atmosferă.
Indicații: = hipoxii circulatorii (insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct miocardic)
= hipoxie respiratorie (soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii, nou nascuti).
Materiale necesare
➢ sursă de oxigen (statie centrala de oxigen sau microstatie, butelie de oxigen (de 300-
10.000l oxigen comprimat la 150 atm, concentratoare/extractoare de oxigen)
✓ sistem de delivrare a oxigenului- reductor, umidificator, debitmetr
✓ dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului funcție de starea pacientului: sondă
nazală, cateter nazal, mască de oxigen
a) psihică: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei
pentru a obţine colaborarea
80
b) fizică: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii
Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:
❑ Mască cu rezervor- “The non rebreathing mask”
- se poate asigura un debit de oxigen(10-15 l / min) și un FiO2 de 0.8-0.95(fracție inspirată
a O2=FiO2)
❑ Mască cu reinhalare parțială -“The partial rebreathing mask”
- ajută la livrarea unor concentraţii crescute de O2 la un flux redus
- la 6 L/min eliberează o concentraţie de oxigen de 40-50 %, iar la 10-15L/min de 60 %
- se poate ajunge la un FiO2 de 0.7-0.85
❑ Mască Venturi - asigură un FiO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau 60%.
FiO2=20%+(4xdebit de O2 în l/min)
❑ Mască facială simplă
- Cu un debit de oxigen de 5-15 l/min, o mască facială simplă asigură un FiO2 de 0.40-
0.60.
Avantaje: simplitatea sistemului, fără risc de epistaxis, costuri mici, se pot utiliza la cei cu
obstrucţie nazală
Dezavantaje: disconfortul, interferenţe cu alimentarea, hidratarea şi expectoraţia
❑ Mască facială simplă
→ se verifică scurgerea oxigenului din sursă
→ se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul măști și i se susține mâna.
Debitul oxigenului este de 10-12 l/minut.
→ se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură
→ când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul capului. In
general este greu suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare.
❑ Canulele nazale/ochelarii nazali - permit administrarea oxigenului în concentratie de
25-45%
→ se așează pacientul în poziție corespunzătoare(dacă este posibil: poziția semișezândă
care favorizează expansiunea pulmonară)
→ se dezobstruează căile aeriene
Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și apoi sub bărbie fixându-se (prezintă 2
mici sonde de plastic care pătrund în nări. Se recomandă la copii și bolnavi agitați.
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- pot fi utilizați pentru o terapie pe termen lung
- nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
- permit alimentarea și comunicarea
La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul(este
necesară umidificarea)
Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce în nară prin faringe,
schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce și în laringe.
→se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
81
→ se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu palatul osos și perpendicular pe buza
superioară
→ se fixează sonda cu leucoplast
→ se fixează debitul la 4-6 l/minut
→ se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
❑Cortul de oxigen: nu poate depăși o concentrație de 50% a oxigenului, realizează o
circulație deficitară a aerului, ducând la încălzirea pacientului. Se impune răcirea cu gheață
sau folosirea corturilor cu refrigerator
Supravegherea pacientului după procedură
✓ se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent permeabilitatea sondei, se
observă faciesul, semnele vitale (respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de
conştienţă
✓ se asigură îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa oro-
faringiană
✓ se monitorizează saturația pacientului utilizând fie puloximetria, fie gazometria arterial
fucțcie de starea pacientului
✓ se notează data şi durata oxigenoterapie şi debitul /min
Incidente şi accidente
→ dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidui poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
→ în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate,
pot apărea:
✓ iritare locală a mucoasei
✓ congestie și edem alveolar
✓ hemoragie intraalveolară
✓ atelectazie
✓ pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
→ deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
→ pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări
în preajma sursei de oxigen
→ se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
→ se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică(materiale
sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
→ aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
→ transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în
timpul transportului
→ buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu
inele metalice, departe de calorifer sau sobă
→ cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora
Beneficiile oxigenoterapiei precoce
✓ Reversia/ameliorarea policitemiei(poliglobuliei)
82
✓ Ameliorarea hipertensiunii pulmonare
✓ Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept
✓ Creșterea toleranței la efort
✓ Corectarea hipoxemiei
✓ Reducerea dispneei
✓ Ameliorarea funcției cerebrale
✓ Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii
Monitorizarea oxigenoterapiei - Se poate realiza prin
- tehnici invazive: gazometria arterială
- tehnici non-invazive: pulsoximetria, măsurarea transcutană a PO2, monitorizarea aerului
inspirat sau expirat.
35. Administrarea aerosoli

Definiție - Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase și volatile pruin mucoasa respiratorie cu absorbția acestora la
nivelul alveolelor pulmonare.
Indicații Vascularizația întinsă și suprafața mare a alveolelor pulmonare constituie factori
favorizanți pentru absorbția gazelor, substantelor gazificate, lichidelor sub formă de vapori
sau fin pulverizate, instilație și inhalarea prafurilor nedizolvabile.
Pe cale respiratorie pot fi administrate
- gaze sau substanțe gazeificate
- lichide fin pulverizate sau sub forma de vapori
Scop: - dezinfectie, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
- îmbogățirea aerului inspirat în oxigen, pentru combaterea hipoxiei
- fluidificarea sputei, expectorației
Mod de administrare
- prin inhalație (vezi și administrarea oxigenului)
- prin nebulizare- aerosoloterapie
Dispozitive de terapie inhalatorie- aerosoloterapie

La ora actuală există trei tipuri de dispozitive de aerosoloterapie:
- dispozitivele inhalatorii presurizate cu eliberare standardizată(spray-ul –pMDI)
- dispozitivele inhalatorii cu pudră uscată (dry powder inhalers- DPI)
- nebulizoarele
Inhalarea substantelor medicamentoase cu ajutorul vaporilor de apa au scopul de a
dezinfecta și de a descongestiona mucoasele inflamate ale căilor inflamatorii;
✓ nu se aplică pacienților inconștienți, astenici, adinamici sau la copii;
✓ pozitia pacientului este sezând având vasul în care s-a fiert apa așezat în fața;
✓ pacientul se apleacă deasupra vasului, acoperindu-se cu un cearceaf și respiră cu gura
deschisă;
✓ inhalația vaporilor amestecați cu medicamentul volatilizat are o durată de maximum 5-
10 minute, iar pentru a evita inspirarea vaporilor în stare pură se pot utiliza esețte aromate,
antiseptice sau substante minerale alcaloide;
83
✓ dupa inhalație pacientul este șters și uscat, asigurându-i-se repaus la pat 2-3 ore;
Administrarea medicaţiei prin aerosoli – nebulizarea
Definiție - Transformarea unei substanţe/soluţii medicamentoase, cu ajutorul unui aparat
de aerosoli ataşat unui flux de aer, în vapori fini ce pot fi inhalaţi cu ajutorul unei măşti
faciale
Obiectivele nebulizării
1. Indepărtarea bronhospasmului (astm bronşic, bronsită cronică, emfizem, alte afecțiuni
pulmonare în care bronhospasmul este un factor agravant)
2. Fluidizarea secreţiilor şi vîscozităților pentru uşurarea expectoraţiei
3. Administrarea de medicamente care se absorb mai bine la nivelul căilor aeriene și își
exercită acțiunea la nivel local pulmonar sau extrapulmonar.
1. Pregătirea psihică - Terapia cu aerosoli nu se va începe fără o pregătire prealabilă a
pacientului în legătură cu necesitatea procedurii, în ce constă aceasta, utilizarea corectă a
dispozitivelor, mânuirea, curăţirea/dezinfecţia lor, eventualele efecte secundare după
administrare. Se obţine, astfel acordul pacientului în vederea cooperării
2. Pregătirea fizică - Se recomandă pacientului să nu fumeze înainte de nebulizare şi să nu
vorbească pe durata acesteia.
Se educă pacientul ca pe durata nebulizării să efectueze respiraţii adânci, regulate prin
masca nebulizatorului pentru a ne asigura că medicaţia ajunge în bronhii,bronhiole şi nu în
orofaringe.
Pregatirea materialelor
- Nebulizator/sursă de oxigen
- Soluţia de nebulizat
- Ser fiziologic 0,09 %
- Mască facială
- Seringă sterilă, ace sterile
- Mănuşi de unică folosinţă
- Ambalaj de polietilenă
- Recipient de colectarea deşeurilor
✓ Pregătirea şi asamblarea echipamentului
✓ Pacientul se aşează într-o poziţie confortabilă – sezândă, de obicei
✓ Se prepară doza pentru administrare într-o seringă sterilă
✓ Se introduce soluţia în nebulizator
✓ Se încurajează pacientul să respire vaporii prin masca de aerosoli pentru un efect
maxim
✓ Normal soluţia se administrează în 10-15 minute şi se explică acest lucru pacientului
( uneori se adaugă 1-2 ml ser fiziologic)
✓ Rămâneţi cu pacientul până ce toată soluţia a fost vaporizată.
✓ Spălaţi şi uscaţi masca de aerosoli, tubulatura şi piesa bucală/masca facială
✓ Introduceţi echipamentul într-un ambalaj de polietilenă până la administrarea
următoare.
84
✓ Notarea procedurii, monitorizarea efectelor secundare şi raportarea lor imediată
✓ Spălarea pe mâini a personalului de asistenţă - Rezultate aşteptate – pacientul se simte
bine, criza de insuficienţă repiratorie se remite
- Rezultate nedorite- pacientul acuză tahicardie, căldură, durere în piept- se întrerupe
procedura şi se va anunţa medicul
✓ Menţinerea unui mediu sigur; nebulizarea nu este o procedură sterilă, dar trebuie
menţinute standarde de curăţenie şi dezinfecţie
✓ Asistenta trebuie să se spele pe mâini înainte şi după procedură, echipamentul pentru
pacienţi trebuie menţinut curat şi uscat când nu este folosit – într-un ambalaj de polietilenă
- şi va fi schimbat la 24 ore când nu este folosit.
Îngrijiri după procedură
Dacă se utilizează o mască de aerosoli pacientul va trebui să se spele pe faţă după
tratament.
Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se observă eventuale reacţii adverse
Tehnica administrarii aerosolului utilizand pMDI( spray)
✓ Asezati pacientul într-o poziţie relaxată, pe un scaun (sau în picioare);
✓ Se scoate capacul de protectie al spray-ului;
✓ Se tine spray-ul cu piesa bucală în jos, în ,,pensa’’ formată între degetul mare şi
arătător;
✓ Se agita flaconul de 3 – 4 ori;
✓ Se realizeaza o expiraţie profunda, apoi se plasează piesa bucală în cavitatea bucală
între dinţi şi se strânge buzele în jurul ei, fără a o muşca
✓ Se începe un inspir profund; imediat ce s-a început inspirul, se apasă o singură dată pe
flacon;
✓ Se continuă inspirul pînă la capăt şi blocaţi respiraţia 10 secunde (număraţi pînă la 10);
✓ Pentru a administra un al doilea puf, se păstreaza flaconul în poziţie verticală şi se
aşteapta aproximativ o jumătate de minut înainte de a repeta etapele de la 2 la 6.
Flaconul trebuie curăţat cel puţin o dată pe săptămână.
✓ Se scoate flaconul de metal din învelişul de plastic al inhalatorului şi se îndepărteaza
capacul piesei bucale.
✓ Se clăteste învelişul de plastic şi piesa bucală cu apă caldă.
✓ Se lasă la uscat într-un loc cald, evitand căldura excesivă.
✓ Se pune flaconul şi capacul piesei bucale.
Se poate adăuga în apă un detergent slab sau o soluţie de tipul celor folosite la curăţarea
biberoanelor pentru copii. Clătiţi apoi cu apă curată înainte de uscare.
NU SE PUNE FLACONUL DE METAL ÎN APĂ.
Pentru cei care, nu reuşesc să utilizeze corect dispozitivul tip spray, au fost concepute şi
realizate:
• camere de inhalaţie sau
• dispozitive cu pulbere uscată
CAMERA DE INHALAŢIE (SPACER-ul)
A fost special creată pentru pacienţii care nu pot utiliza corect dispozitivele tip spray.
85
Este singura modalitate de a administra medicaţia sub forma de spray la copiii sub 5 ani.
Camera de inhalaţie este un recipient de plastic care are la un capăt un orificiu la care se
adaptează spray-ul, iar la celălalt capăt un cilindru de care se lipesc buzele. Piesa bucală
este prevăzută cu o valvă, care permite inhalarea aerul din cameră dar împiedică sa se
expire prin ea.
Cum se utilizează?
• agitaţi de 2 –3 ori spray-ul si ataşaţi-l la cameră;
• descărcaţi 1 puf în cameră:
• lipiţi buzele pe piesa bucală şi efectuaţi un prim inspir profund, după care blocati
respiraţia timp de 10 secunde; apoi expirati;
• repetaţi inspirul prin cameră încă de două - trei ori, fără să mai apăsaţi pe spray;
• daca doza recomandata este de 2 pufuri - repetati pasii de mai sus.
Utilizarea camerei creşte cantitatea de medicament care ajunge pe bronhii şi scade iritaţia
gîtului provocată de spray-uri
Inhalatoarele cu pulbere uscată
Pentru cei care nu pot utiliza corect dispozitivele tip spray sau pentru cei care nu tolerează
gazul din aceste dispozitive, au fost concepute şi realizate inhalatoare cu pulbere uscată.
Cele mai cunoscute, în prezent, pe piaţa românească sunt:
1.Dispozitivul tip turbohaler
2.Dispozitivele tip ,,diskhaler”
3. Dispozitiv tip handihaler
36. Instilația oculară
Scop
Instilarea medicamentelor (coliruri, unguente) pe suprafaţa ochiului, cu efect terapeutic
(anestezic, midriatic sau de strângere pupilară, antialgic, antiinflamator).
Linii directoare
- înainte de administrarea oricărui medicament, asistentul medical trebuie să se
documenteze despre acţiunea acestuia, scopul pentru care se administrează, dozajul
normal, incompatibilităţi, contraindicaţii şi reacţii adverse;
- toate manevrele de aplicare a medicamentelor pe suprafaţa ochiului se vor face cu
blândeţe, în siguranţă, întrucât ochiul şi în special corneea este o zonă foarte sensibilă
- tehnica aseptică va fi utilizată ori de câte ori se tratează ochiul şi ea se aplică separat
pentru fiecare ochi în parte;
- nu se aplică niciodată picături sau unguente direct pe cornee;
- înaintea de administrarea oricărui medicament nou, se va identifica prin interviu un
eventual istoric de alergie medicamentoasă;
- în cazul administrării de soluţii cu absorbţie sistemică (atropina) se va presa blând cu
degetul pe unghiul intern al ochiului, timp de 1-2 minute după instilare în timp ce
pacientul ţine ochiul închis; această manevră va împiedica medicamentul să ajungă în
canalul lacrimal;
86
- în cazul în care pacientul are prescrise şi picături şi unguente, picăturile se vor administra
primele.
- se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
- medicamentele prescrise: soluţii, unguente, discuri oculare;
- mănuşi de unica folosinţă;
- comprese sterile;
- ser fiziologic steril;
- pansamente oculare/bandaje;
- se verifică termenul de valabilitate al medicamentelor: culoarea aspectul soluţiilor
oculare, să nu fie precipitate, tulburi;
- dacă orificiul tubului cu unguent oftalmic a făcut crustă se îndepărtează cu o compresă
sterilă;
- se notează data primei folosiri a flaconului cu soluţie oculară (după deschidere, acesta nu
va fi folosit mai mult de 2-3 săptămâni pentru a evita contaminarea).
Reguli generale:
- se verifică prescripţia medicală;
- se identifică pacientul şi ochiul care trebuie tratat (medicul poate prescrie medicamente şi
doze diferite pentru cei doi ochi);
- se explică procedura pacientului şi se instruieşte să rămână nemişcat în timpul
procedurii;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
- se îndepărtează pansamentul / bandajul dacă există;
- se îndepărtează secreţiile oculare cu comprese sterile îmbibate în ser fiziologic;
- se curăţă secreţiile prin mişcări dinspre unghiul extern spre cel intern utilizând comprese
diferite pentru fiecare ochi;
- pentru îndepărtarea crustelor se aplică comprese umede sterile deasupra pleoapei
superioare, se lasă 1-2 minute după care se îndepărtează uşor crustele înmuiate;
- se repetă operaţia până când crustele sunt îndepărtate cu uşurinţă.
Administrarea medicamentelor prin instilaţii oculare
- se aşează pacientul în poziţie semişezândă cu capul deflectat, sprijinit pe spătarul
scaunului oftalmologic sau culcat cu capul înclinat pe partea cu ochiul afectat;
- se cere pacientului să privească în sus şi în depărtare şi să evite clipitul;
- se îndepărtează capacul flaconului prevăzut cu picurător, în mod aseptic;
- se sprijină mâna cu flaconul picurător pe fruntea pacientului, iar cu cealaltă se trage în
jos,cu blândeţe pleoapa inferioară pentru a mări fanta palpebrală;
- se instilează 1-2 picături pe mucoasa conjunctivală, spre unghiul inter al ochiului;
87
- se eliberează pleoapa inferioară, se cere pacientului să clipească pentru distribuirea
uniformă a soluţiei;
- se îndepărtează excesul de soluţie cu o compresă sterilă.
Administrarea unguentului oftalmic
- dacă pacientul are prescris şi unguent oftalmic, se aşteaptă cel puţin 5 minute după
instilare;
- se aplică unguentul direct din tub, sau cu o baghetă, în strat subţire de-a lungul pleoapei
inferioare, sau sub pleoapa superioară;
- se solicită pacientului să închidă ochiul şi să-şi mişte globul ocular pentru a uniformiza
medicamentul;
- se informează pacientul că senzaţia de corp străin va dispărea după topirea şi distribuirea
uniformă a unguentului pe suprafaţa ochiului;
- se spală mâinile şi se repetă procedura şi pentru celălalt ochi dacă este indicat;
- dacă sunt prescrise mai multe unguente oftalmice, se va face o pauză de cel puţin 10
minute între aplicări.
Aplicarea discurilor oculare
Aspecte generale
- Discurile oculare sunt forme de condiţionare a unor medicamente care acţionează la
nivelul ochiului. Sunt formate din trei straturi: două exterioare şi unul la mijloc care
conţine medicamentul.
- Introdus sub pleoape, discul este umectat de lichidele ochiului, eliberând medicamentul
pe care îl conţine chiar şi o săptămână de la aplicare (aşa cum sunt discurile cu pilocarpină
folosite în tratamentul glaucomului).
- Utilizarea discurilor oculare, este contraindicată în: conjunctivite, keratite, dezlipire de
retină, afecţiuni în care constricţia pupilară trebuie evitată.
Mod de aplicare:
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi sterile;
- se scoate un disc din pachet;
- se introduce discul orizontal sub pleoapa superioară şi apoi se presează cu blândeţe
deasupra pleoapei superioare pentru ca discul să se fixeze cât mai bine; se poate aplica şi
sub pleoapa inferioară;
- se avertizează pacientul să nu se frece la ochi pentru a nu-şi produce leziuni;
- se învaţă pacientul să-şi pună singur discurile oculare, respectând tehnica aseptică;
- se explică pacientului să-şi aplice (acasă) discurile seara, înainte de culcare pentru a
minimaliza efectele şi disconfortul determinat de înceţoşarea vederii ce apar de obicei
după administrare;
- se avertizează pacientul despre efectele adverse ale utilizării discurilor oculare, în special
cele cu pilocarpină: senzaţie de corp străin, roşeaţa ochiului, prurit, edem, lăcrimare, dureri
de cap;
88
- dacă aceste simptome nu dispar după 4-5 săptămână, pacientul va fi instruit să anunţe
medicul.
Mod de îndepărtare:
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile sterile;
- se deprimă pleoapa inferioară cu o mână pentru a evidenţia discul;
- cu cealaltă mână se trage discul, prin alunecare, înafara sacului conjunctival, se prinde cu
2 degete şi se îndepărtează;
- dacă discul este sub pleoapa superioară, se aplică mişcări circulare blânde pe pleoapa
închisă, dirijând discul spre unghiul intern şi spre pleoapa inferioară de unde se va
îndepărta cu mâna
37. Instilația nazală
Scop
Furnizarea unei linii de administrare a medicamentelor prescrise pentru tratarea
problemelor
nazale.
Linii directoare
- soluţiile terapeutice instilate nazal, pot să reducă edemul, să prevină sau să controleze
sângerarea, să inducă anestezia locală sau să trateze procesele infecţioase;
- chiar dacă cavitatea nazală nu este o cavitate sterilă, se recomandă aplicarea aseptică a
medicamentelor pentru a preveni infectarea sinusurilor cu care comunică;
- înainte de administrarea oricărui medicament, asistenta medicală trebuie să cunoască
medicamentul, scopul administrării, doza normală şi calea de administrare;
- în timpul instilaţiei nazale, capul pacientului va fi poziţionat pe o pernă, cât mai aproape
de
marginea patului; dacă capul este înclinat pur şi simplu pe spate, soluţia medicamentoasă
poate ajunge în faringe, de unde este înghiţită şi efectul va fi nul;
- se va evita atingerea suprafeţei interne a nasului cu picurătorul, întrucât poate declanşa
strănutul pacientului;
- înainte de administrarea unui medicament nou, se va face profilul alergologic al
pacientului.
Se pregătesc pe căruciorul de lucru:
- medicaţia prescrisă: coliruri condiţionate în sticluţe cu picurător, tuburi cu
unguente/creme,
se verifică calitatea acestora şi termenul de valabilitate;
- comprese de tifon/şerveţele de hârtie.
- se verifică prescripţia medicală;
89
- se explică procedura pacientului;
- se instruieşte pacientul să evite mişcările în timpul procedurii pentru a facilita instilarea;
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se asigură lumina adecvată;
- se plasează pacientul în una din poziţiile de mai jos, în funcţie de zona afectată:
- trompa lui Eustachio – decubit dorsal cu capul înclinat uşor spre zona afectată;
- sinusurile etmoidal şi sfenoidal – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă şi capul
în hiperextensie;
- sinusurile frontal şi maxilar – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, capul
deflectat şi întors spre partea afectată;
- se oferă pacientului şerveţele de unică folosinţă;
- se inspectează narina şi se introduce vârful picurătorului (sau vârful pipetei în care s-a
aspirat soluţia) exact în narină;
- se instilează cantitatea necesară numărând picăturile;
- se instruieşte pacientul să rămână în poziţia respectivă timp de 5 minute pentru a preveni
scurgerea soluţiei în afară;
- se absoarbe excesul de medicament şi se educă pacientul să evite suflarea nasului;
- se pun medicamentele la locul de păstrare;
- se observă starea pacientului şi se informează în cât timp se instalează efectul;
- se învaţă pacientul / familia cum să procedeze dacă va trebui să continue tratamentul la
domiciliu;
- se notează procedura în fişa de proceduri a pacientului.
38. Recoltarea secrețiilor vaginale
5.8 Recoltarea secreţiilor cervico-vaginale pentru examene de laborator

a) Recoltarea pentru examenul bacteriologic şi parazitologic al secretiilor vaginale
Scop/indicaţii:
Depistarea de agenţi patogeni care produc infecţii vulvovaginale: Trichomonas vaginalis,
Candida albicans, chlamidia, haemophilus, gardnerella, alti germeni banali.
Materiale necesare
- valve vaginale sterile sau specul – nelubrifiate;
- tampoane de vată montate pe porttampon sterile;
- pipetă absorbante sterile;
- ser fiziologic steril;
- lame de sticle curate, degresate, uscate;
- mănusi de unică folosinţă;
90
- nu se fac irigaţii vaginale cu cel putin 24h înaintea procedurii;
- nu se folosesc ovule sau creme vaginale cu cel puţin 2 zile înainte;
- nu se administrează tratamente antiinfecţioase cu cel puţin 8 zile înaintea prelevării;
- nu se face prelevare dacă există sângerare vaginală.
- se aşează pacientă în poziţie ginecologică pe masă;
- se montează valvele sau speculul;
- se umectează (dacă este nevoie) tampoanele cu ser fiziologic;
Prima prelevare se face din fundul de sac vaginal posterin.
- produsul recoltat se întinde pe lama într-un strat subţire, se aplică o picătură de ser
fiziologic şi eventual o picătură de albastru de Cresyl, peste lamă se pune o lamelă;
- se trimite imediat la laborator;
A doua prelevare se face în acelaşi mod iar după întinderea pe lamă se aplică o picătură de
soluţie apoasă de hidroxid de potasiu 5%-10% şi apoi lamelă.
Interpretare
Daca rezultatul micrscopic nu este concludent se recurge la însămânţarea de pe medii de
cultură
b) Recoltarea secreţiilor vaginale pentru examenul citovaginal hormonal
Este un test calitativ indirect care permite evaluarea funcţiei ovariene pe baza
modificarilor histologice şi citologice suferite de epiteliul vaginal sub influenţa hormonilor
ovarieni.
Indicaţii:
Amenoree patologică, tulburări ale ciclului menstrual, menometroragii, sterilitate,
infertilitate, disfuncţii endocrine cu repercursiuni asupra activităţii ovariene, (hipofiza,
tiroida, suprarenală) afecţiuni tumorale benigne sau maligne mamare, controlul eficacităţii
tratamentului hormonal.
Contraindicaţii: Infecţii acute şi subacute genitale înalte, inflamatii cervicovaginale
prolaps genital, cancerul genital.
Materiale necesare
- spatula Ayre;
- lame curate degresate, uscate;
- valve sau specul vaginal;
- mănuși de unică folosință.
Pregătirea pacientei
- se evită contactele sexuale şi spălăturile vaginale cu 5 zile înainte de începerea
prelevarilor şi pe parcursul acestora;
- este avertizată asupra programului de recoltare:
- la femeile cu ciclul ovarian scurt (21-24 zile) prelevările încep în ziua a 7-a la
interval de 2 zile;
91
- la femeile cu ciclul de 28-32 zile se recoltează începând cu zilele 8-10 la interval de 2
zile;
- nu se recoltează în caz de sângerare vaginală.
- se recoltează cu ansa de la nivelul fundurilor de sac vaginale laterale şi posterior;
- se realizează frotiuri care se trimit la laborator.
c) Recoltarea secreţiilor cervicovaginale pentru examenul citotumoral Babeș-Papanicolaou
Este un test complex utilizat pentru depistarea leziunilor necanceroase şi a cancerelor
incipiente cervicale la femeile asimptomatice.
Indicaţii
- o dată pe an la femeile în varstă de peste 18 ani care au activitate sexuală;
- la femeile care nu prezintă leziuni cervicovaginale vizibile precum şi la cele cu leziuni
care evocă un proces inflamator sau distrofic la examenul clinic sau colposcopic.
Materiale necesare
- spatula de lemn Ayre (se evită spatulele de metal) pentru prelevarea vaginală și
exocervicală;
- perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală;
- tampon de vată montat pe un porttampon pentu recoltare endocervicală;
- lame de sticlă cu extremităţi aspre;
- fixator, alcool – eter în proporţii egale;
- valve vaginale sau specul vaginal.
Pregătirea pacientei
- este avertizată sa nu efectueze nici o manevră vaginală cu 72ore înaintea examenului
(toaleta vagianală, aplicații de ovule, creme vaginale);
- se evită raporturile sexuale cu 24 ore înainte de recoltare;
- nu se efectuează manevre obstetricale cu 24ore înainte (tuseu vaginal, colposcopie,
tamponamente vaginale etc.);
- prelevarea se face în afara menstruatiei, în afara infecţiei locale şi de preferinţă în
perioada de mijloc a ciclului.
- se evidenţiază cavitatea vaginală prin introducerea valvulelor sau speculului nelubrifiate
- recoltarea se face de la mai multe niveluri:
- din fundul de sac vaginal;
- de la nivelul exocolului utilizând pentru ambele tehnici spatula Ayre efectuând o
mişcare de raclaj;
- de la nivel endocervical utilizănd peria cilindrică (mai rar tamponul care absoarbe
unele celule);
- se fac lame pentru fiecare zonă din care s-a efectuat recoltarea;
92
- întinderea secreţiei pe lama se face printr-o miscare sinuoasă a spaţiului, de la un capăt la
celălalt fără a apăsa prea tare;
- la extremităţile lamelor se notează numele pacientei precum şi tipul prelevării (V-
vaginală, C-exocol, E-endocol);
- lamele se trimit la laborator.
Interpretarea rezultatelor
Se face după mai multe clasificări (Papanicolaou, Richard, Bethesda).
Clasificarea Papanicolaou împarte frotiurile în 5 clase în funcţie de gradul de deviere
morfologică de la tipul normal:
Clasa I – absenţa de celule anormale sau atipice;
Clasa a II-a – citologie atipică dar fără evidenţă pentru malignitate;
Clasa a III-a – citologie sugestivă dar necloncudentă pentru malignitate;
Clasa a IV-a – citologie puternic sugestivă pentru malignitate;
Clasa a V-a – citologie concludenta pentru malignitate.
Observații
Pentru completarea informaţiilor se mai pot realiza: frotiul vaginal (la femei cu
histerectomie totală pentru displazie sau carcinom) şi frotiul vulvar (pentru leziuni vulvare
vizibile).
39. Badijonarea mucoasei bucale

Aplicarea medicamentelor pe mucoasa bucala.
Badijonarea mucoasei bucale reprezinta intinderea unei solutii medicamentoase pe

suprafata mucoasei bucale, total sau partial, cu ajutorul unui tampon montat pe
porttampon.
Materiale necesare:
- musama, aleza, prosop
- pense hemostatice sterile
- spatula linguala sterila
- casoleta cu tampoane si comprese sterile
- manusi sterile
- tavita renala
- solutia medicamentoasa.
- pacientul este informat asupra necesitatii tehnicii
- se asaza in pozitie sezand cu capul in hiperextensie
- se protejeaza lenjeria cu un prosop in jurul gatului.
Efectuarea tehnicii:
- asistenta isi spala mainile
93
- imbraca manusi sterile
- se solicita pacientului sa deschida larg gura
- asistenta examineaza fata dorsala a limbii, palatal dur, valul palatin, pilierii anteriori,
mucoasa obrajilor, arcadele dentare, fata interna a buzelor, lojile amigdaliene, pilierii
posteriori, amigdalele , peretele posterior al faringelui
- imbiba tamponul fixat pe pensa hemostatica in solutie medicamentoasa
- solutia medicamentoasa se incalzeste la temperatura corpului
- badijoneaza suprafata care prezinta leziuni sau intreaga mucoasa bucala daca este
cazul, in aceeasi ordine in care s-a facut examinarea.
*** Nu se foloseste acelasi tampon pentru badijonarea mai multor zone ale mucoasei
bucale. Tamponul folosit nu se introduce in solutia medicamentoasa.
40. Injecția intradermică

Definiţie → Introducerea strict intradermic de soluţii izotone – în organism, prin
intermediul unui ac fin cu vârf tăiat scurt ataşat la o seringă.
Scop
✓ Terapeutic→ desensibilizări faţă de alergenii identificaţi sau imunoterapie în neoplăzii,
vaccinarea BCG.
✓ Diagnostic → testări la diverşi piogeni sau substanţe medicamentoase cu uz therapeutic
(xilină, diluţii din diverse antibiotice - Penicilină)
→ testarea la tuberculină .
✓ Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic.
Locul injecţiei intradermice
Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia i.d. poate fi bine observată.
Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu pilozitate redusă:
✓ faţa anterioară a antebraţului –1/3 medie(1/3 medie antebraț stâng în cazul idr la
tuberculină)
✓ faţa externă a braţului şi a coapsei.
✓ în scop anestezic → pe orice suprafaţă a corpului.
✓ seringă de 1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt.
✓ material general pentru executarea unei injecţii.
✓ soluţia de injectat.
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura → explicaţi scopul injecţiei,
efectele dorite şi nedorite și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
✓ cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a
coapsei
✓ stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
94
✓ poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie
şezândă sau semişezândă
Execuţie
✓ verificarea prescriptiei și a identitatii pacientului
✓ se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
✓ se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
✓ se întinde şi se imobilizează piele antebraţului cu policele, indexul şi mediusul mâinii
stângi.
✓ se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, la un unghi
de 10-15 grade față de planul cutanat, cu bizoul în sus, până dispare complet orificiul
acului.
✓ se injectează lent soluția (0,1 ml) în grosimea stratului dermic.
✓ se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o
înălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
✓ se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
✓ se ordonează materialele folosite.
Citirea reactiei locale se face după 72 ore în cazul IRD la tuberculină
✓ revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
✓ tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală →
când acul a pătruns prea profund.
✓ lipotimie, reactie anafilactica sau chiar soc → când se introduc soluţii alergene.
✓ tulburări trofice → din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
✓ necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.
Observaţii
✓ pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului →
obligatoriu după testarea sensibilităţii organismului la anestezic!
✓ în cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: adrenalină, efedrină, hemisuccinat
de hidrocortizon, cardiotonice.
✓ nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.
41. Injecția subcutanată
Definiţie - Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone,

cristaline nedureroase soluție,(max. 1,5 ml) prin intermediul unui ac în ţesutul celular
subcutanat (hipoderm).
Scop: Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline, perfuzie subcutanată hidratantă.
Locul injecţiei subcutanate
→ Faţa externă a braţului.
→ Faţa superoexternă a coapsei.
→ Flancurile peretelui abdominal.
→ Regiunea deltoidiană.
95
→ Regiunea supra- şi subspinoasă a omoplatului.
→ Regiunea subclaviculară.
→ Regiunile centrale fesiere.
✓ seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
✓ ac steril hipodermic, lung de 30-52 mm şi diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung.
✓ soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau soluţie uleioasă în cazuri speciale.
✓ material general pentru executarea unei injecţii.
✓ soluţie dezinfectantă → alcool, tinctură de iod, eter, benzină iodată.
a) psihică: se anunţă bolnavul şi se explică scopul, efecte dorite şi nedorite, orarul de
administrare dacă este cazul, se obţine consimţmântul informat
b) fizică:
✓ asiguraţi intimitatea pacientului
✓ aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa → în mod obişnuit se aşează pacientul în poziţie
şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal
✓ se dezveleşte locul ales.
Execuţie
→ verificati prescriptia și identitatea pacientului
→ se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
→ se dezinfectează locul puncţiei.
→ cu policele si indexul mainii nedominante se face un pliu cutanat.
→ se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, acul atasat seringii fiind cu
bizoul în sus, intrand în profunzimea stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm →
paralel/perpendicular cu suprafaţa regiunii.
→ se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
→ se relaxează pliul şi se injectează lent, cu presiune uşoară pentru a nu destinde brusc
ţesutul subcutanat.
Intervenţii după tehnică
✓ După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru a
închide traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerării resorbţiei.
✓ Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.
✓ durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a ţesuturilor.
✓ durere – la administrarea de soluţii de nacl.
✓ ruperea acului.
✓ necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a solutiilor medicamentoase.
✓ hematoame, echimoze
✓ abces – prin infectarea hematogenă.
✓ infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.
Observaţii
✓ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodic locul.
96
✓ NU se injectează substanţe iritante.
✓ NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
✓ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
✓ Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii
şi reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi deja încărcată.
✓ Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele
fără a fi scos din locul pe unde traversează pielea.
42. Injecția intramusculară

Definiţie - Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline, uleioase
sau a unei substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o
seringă.
Scop
→ Terapeutic . Efectul medicaţiei administrate i.m. se instalează mai lent faţă de i.v., dar
mai rapid de 4-5 ori decât cele s.c. Efectul maxim se instalează în aproximativ 20-45 de
minute de la injectarea i.m.
Locul injecţiei intramusculare
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern
fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3 mijlocie.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
~ Ac intramuscular lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea pacientuli
~ Se identifică și se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează pacientul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie
~ Verificarea presciptiei
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
97
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.
Intervenţii după tehnică
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10 minute..
~ Se ordonează materialele folosite.
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se
retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a medicamentului.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
Observaţii
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii.
~ Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml → pentru a nu se mări riscul de
infecţii – abces postinjectabil.
43. Injecția intravenoasă (cateter venos)

Definitie - Injecția intravenoasă = introducerea soluțiilor medicamentoase cristaline,
izotone sau hipertone în circulația venoasă, prin intermediul unui ac atașat la seringă.
Nu se introduc soluții uleioase - produc embolii grăsoase și consecutiv moartea. Injecția
intravenoasă se efectuează prin puncția venoasă și injectarea medicamentului intravenos.
Scop: Injecţia i.v. se efectuează în scop
➢ diagnostic (de exemplu substanţele radioopace) sau
➢ terapeutic.
Substanţele administrate i.v. au. acţiune sistemică rapidă, prin administrarea drogului
direct în torentul circulator. Pe această cale se administrează cantităţi mai mari de
substanţe active hidrosolubile. Nu se utilizează această cale pentru administrarea
substanţelor liposolubile (risc de embolie grăsoasă pulmonară) şi se evită administrarea
substanţelor iritante (risc de producere a fiebitelor
Contraindicaţii:
- Refuzul pacientului;
- Alergie medicamentoasă cunoscută la drogul respective;
- Medicament liposolubil sau iritant
Sediul injecţiei i.v.:
98
- Pentru administrarea tratamentului i.v. la adult se aleg venele accesibile ale membrului
superior nondominant: vena cefalică, vena bazilică, vena medio-cubitală, vena radială sau
arcada venoasă dorsală a mâinii. La nou născut se utilizează venele membrului inferior
(arcada venoasă dorsală a piciorului, venele gambei) şi venele epicraniene.
- In cazul pacienţilor cu tratament parenteral i.v. de lungă durată, ordinea puncţionării
venelor este întotdeauna dinspre capătul distal spre cel proximal al membrelor.
- Se va evita puncţionarea venelor situate în vecinătatea unei articulaţii.
- Administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator; tratarea
rapidă a problemelor medicale ale pacientului; realizarea unei concentraţii înalte în sânge a
medicamentului, într-un timp scurt.
- tavă medicală/cărucior
- medicamentul și soluția utilizată pentru diluție
- seringi cu ac de unică utilizare sterile, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament
prescris
- tampoane cu alcool dezinfectant și mănuşi de unică utilizare
- garou, materiale de protecție a patului
a) psihică:
✓ informaţi pacientul despre procedură
✓ explicaţi-i scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;
✓ obţineţi consimţământul informat
b)fizică:
✓ asiguraţi intimitatea pacientului
✓ verificaţi locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată sau
cu infecţie
✓ stabiliţi locul pentru injecţie: venele de la plica cotului - bazilica sau cefalică; venele de
pe partea dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a gambei, venele epicraniene (la
copii); venele jugulare
✓ poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa; decubit dorsal,
poziţie semişezândă
✓ Verificaţi prescripţia medicală și identitatea pacientului
✓ Pregătiți materialele pentru administrarea injecţiei i.v;
✓ Se poziţionează pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în extensie completă a
cotului sau în poziţie sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport
textile pe spătarul scaunului;
✓ Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
✓ Se antiseptizează tegumentele regiunii alese, prin mişcări circulare, din centru spre
periferie; în cazul utilizării soluţiilor alcoolice se aşteaptă 30 sec pentru exercitarea
efectului antiseptic;
99
✓ Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard
✓ Eliminaţi bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală
✓ Schimbaţi acul cu altul capişonat
✓ Aplica-ți garoul, cu 10 cm deasupra regiunii la nivelul căreia urmează să se facă
injecţia i.v.
✓ Se identifică în regiunea antebraţului vena aleasă pentru injectarea i.v. prin palpare.
Dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează
evidenţierea acestora prin venodilataţie (mişcări repetate de închidere-deschidere a
pumnului, aplicare locală de comprese calde, introducerea mâinii în apă caldă sau
poziţionarea declivă a mâinii).
✓ Odată aleasă vena se procedează la introducerea acului, prin metoda indirectă: acul cu
orificiul bizoului în sus este introdus prin tegumente, sub un unghi de 30-45 grade, la 3-8
mm depărtare de vena aleasă, progresând către aceasta, sub aspiraţie continuă, pană în
momentul apariţiei sângelui venos în seringă;
✓ Verificaţi poziţia acului prin aspirare
✓ Desfaceţi garoul dacă acul este în venă
✓ Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observând locul puncţionat şi reacţiile
pacientului
✓ Extrageţi rapid acul adaptat la seringă
✓ Comprimaţi locul injecţiei cu un tampon cu alcool, 3 - 5minute pentru hemostază
completă
✓ observaţi locul injecţiei pentru sângerare
✓ ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
✓ explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop explorator
✓ supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medical dacă
apar incidente, accidente
✓ Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
✓ Acul se aruncă necapişonat
✓ Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
✓ Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a
efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.
✓ Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată
✓ Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
✓ Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop
explorator
Rezultate nedorite / Ce faceţi?
✓ Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe
iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone) - Injectaţi lent soluţia
100
✓ Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură
- Injectaţi soluţia foarte lent
- Comunicaţi cu pacientul
✓ Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului
- Aplicaţi comprese umede reci
✓ Ameţeli, lipotimie, colaps - se anunţă medicul
✓ Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop exploratory – se anunţă medical și se
intervine de urgenţă conform protocolului
Complicaţiile injectiilor intravenoase
➢ Perforarea venei este rezultatul unui defect de tehnică şi se soldează cu injectarea
paravenoasă a drogului administrat Secundar acesteia pot apare echimoze, hematoame
locale şi fiebite în cazul injectării paravenoase a unui medicament iritant.
➢ Traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a aceleiaşi vene sau
injectării de substanţe cu potenţial iritant determină trombofîebite.
➢ Punctionarea unei artere se datorează unui defect de tehnică. Accidentul este sugerat de
apariţia în seringă a sângelui arterial, de culoare mai deschisă decât cel venos.
➢ La injectarea accidentală intraarterială a medicamentului pacientul resimte o durere
locală vie, însoţită de spasm arterial, cu albirea şi ulterior cianoza mâinii şi degetelor.
➢ La administrarea injecţiilor i.v. este posibilă producerea sincopei vagale, de teama. In
cazul pacienţilor anxioşi, hipervagotoni.
➢ In cazul administrării i.v. este posibilă, ca la orice cale de administrare a medicaţiei,
apariţia reacţiilor alergice. Dată fiind administrarea rapidă a unei cantităţi mari de alergen
acestea pot îmbrăca aspectul cel mai grav, ai socului anqfilactic. Intr-o asemenea situaţie
se întrerupe administrarea medicamentului, se păstrează acul în venă, se schimbă seringa şi
se administrează medicaţia de urgenţă (Adrenalină, Hemisuccinat de hidrocortizon sau
Metilprednisolon).
44. Perfuzia intravenoasă

Definiţie: Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor
substanţe medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a
organismului.
Scop:
✓ hidratarea şi mineralizarea organismului;
✓ administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
✓ depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
✓ completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala
Obiectiv
✓ Introducerea i.v. a unei soluţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare,
menţinerea legăturii cu circulaţia venoasă.
Materiale necesare:
✓ Seringi şi ace sterile adecvate
101
✓ Mănuşi de unică utilizare
✓ Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat
✓ Trusa de perfuzie (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
✓ Materiale pentru puncţie venoasă, branulă/canulă sau fluturaş
✓ Leucoplast sau material pentru fixare
✓ Tăviţă renală, stativ
Locul de elecție:
✓ la adulţi sunt preferate venele de la plică cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
✓ evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
✓ la bătrâni, dacă este posibil evitaţi: - venele dorsale ale mâinii braţul dominant pentru
puncţie venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
✓ examinaţi calitatea şi starea venelor
Pregătirea pacientului:
✓ Psihică
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei și obțineți
consimțământul
~ Se roagă bolnavul să urineze.
✓ Fizică
~ Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică
(sau pe suport) → se utilizează pe cât posibil braţul folosit mai puţin.
~ Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
Pregătirea flaconului:
✓ se spală şi se dezinfectează mâinile, se pun mănușile
✓ se verifică identittatea pacientului
✓ se verifică soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,
✓ se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
✓ se verifică perfuzorul: valabilitate, integritate, şi se scoate din ambalaj
✓ se dezinfectează dopul de cauciuc.
✓ se închide prestubul perfuzorului.
✓ se îndepărtează teaca de protecţie a acului perfuzorului şi se puncţionează dopul de
cauciuc al flaconului/pungii, se deschide căpăcelul tubului de aer;( când avem tub de aer
separat se îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează dopul
de cauciuc al falconului/pungii (nu este necesar în cazul utilizării soluţiilor perfuzabile
ambalate în pungii),
✓ se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
✓ se presează uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) să se umple până la
jumătate
✓ se înlătură capacul protector de la capătul perfuzorului şi se deschide clema/prestubul
✓ se lăsă lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, din tubul perfuzorului
formând o coloană, ţinând tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde
mult lichid
102
✓ se închide clema/prestubul şi se pune capacul protector perfuzorului
✓ Se examinează calitatea venelor.
✓ Se protejează lenjeria de pat
✓ se îndepărtează capacul protector al perfuzorului şi fie se adaptează perfuzorul la un ac
sau se conectează la branula deja montată( vezi cateterul venos periferic)
✓ Se execută puncția venoasă în cazul în care nu avem branulă montată
✓ Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul
zonei de intrare pentru semne de infiltraţii
✓ Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
✓ Aplicaţi eticheta pe punga/flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată şi
doza
✓ Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după
următoarea formulă:
𝑝𝑖𝑐ă𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑣𝑜𝑙𝑢𝑚 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑥 𝑝𝑖𝑐ă𝑡𝑢𝑟𝑖/𝑚𝑙
=
𝑚𝑖𝑛𝑢𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑢𝑧𝑖𝑒 𝑖𝑛 𝑚𝑖𝑛𝑢𝑡𝑒
Îngrijiri după tehnică:
La terminarea perfuziei se închide prestubul și
✓ dacă perfuzia a fost pusă pe ac, se extrage acul brusc din venă, și se aplică un tampon
cu alcool pe locul puncţiei.
✓ în cazul când pacientul are montată o branulă se deconectează perfuzorului şi se închide
branula în condiţii de asepsie perfectă, protejând-o cu un pansament
✓ se înveleşte pacientul şi se aşează comod.
✓ se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
Observaţii:
~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă
pentru a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie
pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).
~ este obligatorie notarea pe flacon→ ora de aplicare, ritmul de administrare,
componenţa soluţiilor perfuzate, medicamentele adăugate, ora de întrerupere a perfuziei,
numele asistentei care a montat perfuzia.
~ Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de
urgenţă majoră şi pentru scurtă durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi
septice.
~ Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a fost
epuizat!
~ Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.
Schimbarea flacoanelor cu soluţii perfuzabile

• Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.
- Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
103
- Soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
- Soluţii perfuzabile recomandate, în termen de valabilitate, în cantitatea prescrisă
- Seringi/ace sterile adecvate, mănuşi sterile
- Recipiente de colectare a deşeurilor
a) psihică: informaţi şi explicaţi procedura pacientului și despre o nouă soluţie perfuzabilă
şi potenţialele efecte adverse
b) fizică: verificaţi poziţia pacientului
✓ Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
✓ Pregătiţi soluţia pentru schimbare - dacă este pungă de soluţie se desface ambalajul
protector şi se deschide capacul metalic, iar la flacon se îndepărtează capacul.
✓ Închideţi prestubul perfuzorului pentru a stopa curgerea soluţiei
✓ Îndepărtaţi din stativ punga/flaconul gol păstrând câţiva ml de soluţie
✓ Scoateţi rapid acul perfuzorului din punga/flaconul gol şi introduceţi-l în
punga/flaconul plin cu soluţie după ce dezinfectaţi dopul
✓ Suspendaţi în stativ punga/flaconul cu soluţie
✓ Redeschideţi prestubul şi ajustaţi debitul
✓ Verificaţi prezenţa aerului pe tubul perfuzorului şi îndepărtaţi-l dacă este cazul astfel:
închideţi prestubul, loviţi tubul cu degetul pentru ca bulele mici să se ridice în picurătorul
perfuzorului
✓ Pentru o cantitate mare de aer înţepaţi cu un ac şi seringa tubul de latex al perfuzorului,
de la capătul perfuzorului, după ce a fost dezinfectat, şi aspiraţi aerul în seringă
✓ Reglaţi din nou debitul de curgere al soluţiei
✓ Asiguraţi-vă că picurătorul perfuzorului este plin cu soluţie o treime sau jumătate
✓ Aplicaţi eticheta pe pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora schimbării,
medicaţia adăugată, doza
- Evaluaţi semnele vitale
- Observaţi semnele pentru rehidratare şi deshidratare
- Verificaţi periodic debitul soluţiei
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
- Notați în planul de îngrijire: schimbarea soluţiei perfuzabile, ora, cantitatea, tipul de
soluţie perfuzabilă, eventuale modificări în starea pacientului
- Evaluarea răspunsului pacientului la administrarea soluţiilor perfuzabile la fiecare oră
arată că:
- Administrarea soluţiei este corectă, pacientul primeşte volumul de lichide corect
- Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiul i.v.
Rezultate nedorite/Ce faceţi
- Debitul de curgere al soluţiei este incorect
104
- Verificaţi permeabilitatea branulei
- Verificaţi presiunea de scurgere a lichidului, modificaţi la nevoie înălţimea
- Mişcaţi puţin acul pentru a îndepărta bizoul acului de peretele venei
- Pacientul primeşte mai puţin sau mai mult din cantitatea de soluţie prescrisă
- Respectaţi cantitatea perfuzabilă prescrisă
SCHIMBAREA perfuzorului
Obiectivele procedurii - menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.
✓ Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
✓ Eticheta
✓ Trusa de perfuzie integră, în termen de valabilitate
✓ Seringi/ace sterile adecvate
✓ Tampoane, soluţie dezinfectantă
✓ Mănuşi de protecție
✓ Recipiente de colectare a deşeurilor
a) psihică: informarea şi explicarea procedurii pacientului şi inofensivitatea ei
b)fizică: asiguraţi-vă că stă în poziţia corectă, având în vedere că timpul de menţinere a
perfuziei creşte
✓ Spălaţi mâinile/Îmbrăcaţi mănuşile
✓ Pregătiţi trusa de perfuzie pentru schimbare
✓ Desfaceţi ambalajul protector
✓ Închideţi clema/prestubul perfuzorului nou
✓ Înlăturaţi capacul protector al acului tubului perfuzorului
✓ Inseraţi rapid acul perfuzorului în punga/flaconul cu soluţie
✓ Apăsaţi pe camera perfuzorului pentru a fi umplută cu cel puţin o treime sau jumătate
soluţie
✓ Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului
✓ Deschideţi clema şi lăsaţi să curgă soluţia până când bulele de aer au dispărut
✓ Închideţi clema/prestubul şi puneţi la loc capacul protector al tubului
✓ Închideţi clema/prestubul vechiului perfuzor
✓ Scoateţi rapid acul perfuzorului folosit
✓ Detaşaţi tubul perfuzorului folosit de la branulă/canulă şi îndepărtaţi-l
✓ Menţineţi sterilitatea, îndepărtaţi rapid capacul protector al tubului perfuzorului nou şi
ataşaţi branula/canula
✓ Deschideţi clema/prestubul şi fixaţi debitul de curgere al soluţiei
- Încurajaţi pacientul - diminuează anxietatea, promovează cooperarea şi previne mişcările
bruşte ale extremităţilor care pot disloca acul sau cateterul, branula/canula
- Supravegheaţi în continuare perfuzia
105
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
- Notaţi în planul de îngrijire: schimbarea perfuzorului, ora, data
- Pacientul a înţeles nevoia de continuare a perfuziei
- Administrarea soluţiei este corectă,
- Pacientul primeşte un volum de lichide conform cu prescripţia
- Perfuzorul este accesibil
- Tubul perfuzorului este ataşat corect şi soluţia nu curge pe lângă tub
Rezultate nedorite/Ce faceţi
- Scăderea sau absenţa curgerii soluţiei care este indicată prin descreşterea ratei
- Soluţia curge pe lângă tub
• Reglaţi debitul la valoarea indicată de medic
• Verificaţi racordul, eventual schimbaţi
Complicaţiile terapiei intravenoase
• Infiltraţia
• Tromboflebitele
• Bacteriemia
• Supraîncărcarea circulatorie
• Embolia
• Eşecul mecanic (încetinirea fluxului i.v.)
Soluţii perfuzabile utilizate: - izotone, hipotone, hipertone
Soluţiile perfuzabile în funcţie de scopul utilizării, se impart în trei categorii:
1. Soluţii de bază - Sunt utilizate ca vehicol pentru medicaţie, pentru asigurarea
parenterală a aportului lichidian, ca soluţii complementare soluţiilor corectoare şi pentru
menţinerea permeabilităţii unei linii venoase. Cele mai utilizate soluţii de bază sunt:
- Soluţia glucozată simplă 5%
- Soluţii glucozate cu electroliţi
- Soluţii izotone de electroliţi
2.Soluţii corectoare - Sunt special concepute pentru corecţia perturbărilor echilibrului
hidro-electrolitic acido-bazic. Includ:
- Soluţii de electroliţi;
- Soluţii tampon - bicarbonat de sodiu (8,4%, 4%, 1,4%);
- Concentrate de electroliţi (sodium, potasiu, clor, calciu şi potasiu, magneziu), care sunt
destinate a fi adăugate unui alt suport lichid;
- Diuretice osmotice - manitol 10%, 20%, sorbitol 40%, glicerină 10%
3.Soluţii pentru nutriţie parenterală:
- Soluţii de carbohidraţi - glucoză 10%, 33%, xilitol, glucoză-xilitol, fructoză;
- Soluţii de aminoacizi - conţin cei 8 aminoacizi esenţiali (izoleucină, leucină, valină,
metionină,
triptofan, treonină, fenilalanină şi lizină), cu sau fără adaus suplimentar de carbohidraţi şi
electroliţi;
- Emulsii lipidice - din ulei de soia (trigliceride), emulsionate cu lecitină si adaus de
glicerol.
106
Emulsiile lipidice nu se administrează simultan cu alte soluţii sau concentrate electrolitice.
Administrarea lor se face perfuzabil lent, de preferinţă cu ajutorul injectomatului.
Tipuri de soluţii perfuzabile
AMINOPLASMAL
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Nutriţie parenterală în: sindromul de malabsorbţie, rezecţii stomacale, boli inflamatorii,
diaree şi vomă persistentă.
- PEV-40 - 60pic7min
AMINOSTERIL
- soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml -1000 ml
- Soluţie perfuzabilă fără carbohidraţi, fără electroliţi
- Soluţie perfuzabilă cu aminoacizi echilibraţi
AMINOVEN 3,5%
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Amestec de aminoacizi cu 3,5% glucoză
- în NPT(nutriție parenterală totală) se asociază cu alţi nutrienţi
- PEV - venă periferică și venă centrală 10-20 ml/kg corp
AMINOVEN infantil 10% - flacoane de 100 - 250- 500 ml
Inserare flexula.
Puncţia venoasă periferică este o manoperă elementară pe care orice medic, indiferent de
specialitate şi orice asistent medical trebuie să şi-o însuşească.
Abordul venos periferic poate să aibă două scopuri:
▪ recoltarea de sânge;
▪ administrarea de medicamente sau soluţii perfuzabile.
Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge), acesta se poate
realiza cu ajutorul unui ac după care acul este retras.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin montarea unui
cateter venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic care va fi retras după
pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care poate fi
menţinută chiar şi 2-3 zile în anumite condiţii (în funcţie de calitatea canulei: PVC, teflon,
poliuretan) (Fig.1).
CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în funcţie de grosimea
cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi corespunzătoare
calibrului venei.
Cel mai frecvent abord este la nivelul membrelor superioare. Abordul la nivelul
membrelor inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult datorită riscului de
tromboflebită.
Un abord deloc de neglijat şi extrem de util în urgenţă când nu se reuşeşte canularea
venelor de la nivelul membrelor este cel de la nivelul venei jugulare externe. Poziţia
107
Trendelenburg crescând presiunea venoasă în teritoriul cav superior permite o mai bună
vizualizare a venelor jugulare externe (jugularele devin turgescente).
La nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la nivelul venelor epicraniene. De
asemenea în urgenţă abordul intraosos la nivelul tibiei poate fi folosit pentru resuscitare
volemică până la montarea unui CVP.
Materiale necesare pentru puncţia venoasă periferică:
▪ tampoane sterile cu alcool sanitar;
▪ garou; mănuși de protecție
▪ ac de puncţie sau CVP, sterile;
▪ benzi adezive pentru fixarea canulei;
▪ ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser fiziologic).
▪ tăviță renală;
b. Tehnica puncţiei venoase periferice
✓ pacientul va fi poziţionat în decubit dorsal;
✓ spălarea mâinilor și punerea mănuşilor de protecție;
✓ membrul ce urmează a fi puncţionat va fi poziţionat decliv (gravitaţia
accentuează staza venoasă);
✓ se aplică garoul aproape de locul puncţiei.
✓ după plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă pumnul de
mai multe ori ceea ce va duce la creşterea fluxului sanguin în membrul respectiv cu o mai
bună vizualizare a venelor
✓ se identifică vena ce urmează a fi puncţionată
✓ se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă cu alcool;
✓ se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele mâinii stângi;
✓ se ia acul sau CVP în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau cu obiectele din jur zona
care urmează a fi introdusă în venă.
✓ se pătrunde prin piele la un unghi de 10o-15o până în venă după care înaintăm cu acul
sau CVP de-a lungul venei (Fig.2)
✓ în cazul în care montăm un CVP pentru a evita străpungerea vasului după ce vârful
CVP a ajuns intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de sânge la capătul
transparent al mandrenului, acesta va fi menţinut pe loc împingându-se în continuare în
venă doar canula de plastic prin culisare pe mandren. După ce canula de plastic a fost
introdusă în totalitate intravenos se desface garoul, mandrenul metalic va fi retras cu o
mână, în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe canulă pentru a evita extravazarea de
sânge. Se spală canula cu ser heparinat după care se ataşează căpăcelul, trusa de perfuzie
sau seringa cu medicaţia care trebuie administrată.
✓ fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data şi
ora la care a fost montată canula (Fig.3)
c. Întreţinerea unui cateter venos periferic
▪ zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa
eventual apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;
▪ după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter acesta
va fi spălat cu ser heparinat şi închis;
108
▪ un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
▪ murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face
obligatorie schimbarea lui.
d. Montarea unei truse de perfuzie (Fig.4)
▪ se face în condiţii de maximă sterilitate;
▪ se desface trusa de perfuzie sterilă;
▪ se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
▪ se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei de picurare.
▪ Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se introduce şi un ac pentru
aer.
▪ Se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra acesteia;
se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa de perfuzie cu
soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se închide dispozitivul de
reglare a picăturilor, se conectează la cateter după care se deschide dispozitivul de reglare
a picăturilor la ritmul dorit
▪ Camera de picurare are încorporat un filtru care împiedică particulele de cauciuc care se
pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei să ajungă intravascular.
▪ Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie) sunt
diferite de trusele prin care se administrează sânge sau produşi de sânge (truse de
transfuzie), diferenţa constă în filtrele specializate pentru administrarea de sânge şi produşi
de sânge.
45. Determinarea grupelor sangvine

46. Transfuzia de sânge, probe de compatibilitate
Definiţie .Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de sânge
izo-grup, izo-Rh sau de derivate de sânge în sistemul circulator al bolnavului.
Scop: terapeutic
- refacerea volumului intravascular(atunci când au avut loc pierderi mari de sânge, deşi
resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
- corectarea hemoglobinei(cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite(cu masă
leucocitară), a numărului de trombocite sau a factorilor de coagulare 8 cu plasmă
proaspătă congelată sau concentrate trombocitar)
Materialelor necesare
✓ Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
✓ Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
✓ Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
✓ Branulă/flexulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
✓ Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
✓ Muşama, stativ, recipiente de colectare a deşeurilor
109
a) psihică: - Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi consimţământul
informat în scris
b) fizică: - pacientul nu va mânca cu cel puţin 2 ore înainte sau după terminarea transfuziei
; poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal; se va alege locul pentru puncţia i.v
✓ verificaţi indicaţia de transfuzie şi cantitatea de sânge , identitatea pacientului
integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
✓ spălaţi mâinile, puneţi mănuşile sterile
✓ recoltaţi 2-4 ml de sânge pentru proba de compatibilitate Jeanbreau
✓ încălziţi sângele la temperatura corpului,
✓ deschideţi trusa de transfuzat şi inseraţi acul transfuzorului în punga sau flaconul cu
singe, eliminând aerul din acesta; ulterior închideţi clema/prestubul
✓ se realizează puncţia venoasă, fie utilizând branula/fluturaş sau direct pe ac, ce se
fixează apoi cu leucoplast
✓ deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
✓ efectuaţi proba biologică Oelecker
✓ se reglează ritmul transfuziei- 40 picături/minut în mod obişnuit şi se aplică o etichetă
pe flacon/pungă de sânge cu ora la care a început transfuzia
✓ după terminarea transfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplică un tampon c u
alcool
✓ punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se pastrează , în
eventualitatea unor verificari în caz de accidente posttransfuzionale tardive
✓ Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în
prima jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră
după transfuzie.
✓ Informaţi pacientul/familia să anunţe în caz de mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în
spate sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
Reorganizarea locului
✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
✓ Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie administrarea
transfuziei, numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia,
ora la care s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
Accidente /incidente :
✓ Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse
chinuitoare, hemoptizie
110
✓ Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică,
stop cardiac prin hipotermie
✓ Şocul hemolitic
Observaţii
✓ Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
✓ Respectaţi asepsia si nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări
ritmul de curgere
47. Suportul vital de bază la adult
Definiţie Resuscitarea cardio-respiratorie (RCR) reprezintă un sistem standardizat de

manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în cazul stopului cardiac şi / sau respirator şi
care au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru protejarea
funcţiei organelor vitale şi pentru crearea condiţiilor favorabile reluării circulaţiei
spontane.
Algoritmul de RCR (Peter Safar, 1981):
• A (airway control): asigurarea libertăţii căilor aeriene.
• B ( breathing): asigurarea ventilaţiei.
• C (circulation): asigurarea circulaţiei.
• D (drugs and fluids): medicaţie şi perfuzie intravenoase.
• E (electrocardioscopy): monitorizarea ECG.
• F (fibrilation tratament): tratamentul fibrilaţiei ventriculare.
• G (gauging): diagnosticarea şi tratarea cauzei şi evaluarea şanselor de supravieţuire.
• H ( human mentation): protecţia cerebrală.
• I ( intensiv care): terapia intensivă post – resuscitare
RCR este împărţită în:
• Suportul Vital de Bază (SVB) care grupează itemii A-C
• Suportul Vital Avansat (SVA) care reuneşte itemii D-H.
Indicaţii - Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei sanguine intră în măsurile
elementare de resuscitare cardiorespiratorie şi reprezintă faza I („basic life support”) a
protocolului de resuscitare. Aplicarea lor precoce şi corectă condiţionează prognosticul
vital şi neurologic al bolnavului. Supravieţuirea fără deficit este încă extrem de scăzută
(sub 20%). Datorită importanţei deosebite a măsurilor elementare de resuscitare şi a
condiţiilor diverse care fac necesară aplicarea lor, ele trebuie să fie însuşite nu numai de
întreg personalul medical, dar şi de cel nemedical, frecvent implicat în astfel de situaţii
(pompieri, poliţie, armată).
Atitudine practica în cazul stopului cardio-respirator
1. Confirmarea opririi cardio-respiratorii prin vefificarea rapida a prezentei semnelor
vitale:
✓ puls periferic ( artera carotida /femurala ) +/- zgomote cardiace
111
✓ prezenta respiraţiei spontane
✓ starea de conştienta ( răspuns la stimuli verbali,durerosi)
✓ starea pupilelor
2. Notarea momentului constatării stopului
3. Alertarea de către o altă persoana a sistemului medical de urgenta a comunitatii - 112
4. Iniţierea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie de către persoana care a constatat
prima oprirea cardio-respiratorie și continuarea acestora pina la sosirea-echipaj ului
medical specializat
✓ bolnavul este în decubit dorsal, pe un plan dur (podea, sol), cu capul şi gâtul în axul
corpului
✓ este necesară o dezbrăcare minimă, pentru a nu întârzia manevrele de resuscitare,
permiţând totuşi un examen clinic al capului, gâtului şi toracelui.
Aceste gesturi pot fi realizate de către o singură persoană, dar este mai greu şi de aceea
este bine să fie măcar două persoane.
Protocol de resuscitare
A. Suportul vital de bază la adult (SVB) reprezintã mentinerea libertãții cãilor
aeriene, suportul ventilatiei şi circulatiei fãrã ajutorul vreunui echipament cu excepția
dispozitivelor de protecție.
1. Se asigurä securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor din jur.
2. Se evalueazä starea de conştienfä a victimei: se scuturã uşor de umeri şi se întreabã cu
voce tare: "s-a întâmplat ceva?";
3A. Dacă victima raspunde verbal sau prin mişcare:
• se lasă în poziţia în care a fost găsită (cu condiţia să fie în siguranţă), este evaluată starea
victimei şi, dacă este necesar, se solicită ajutor
• se trimite o persoană după ajutor sau, dacă salvatorul este singur, lasă victima şi merge
chiar el după ajutor;
• salvatorul reevaluează periodic victima.
3B. Dacă victima nu răspunde:
• • salvatorul trebuie să strige după ajutor;
• • victima va fi aşezată în decubit dorsal;
• • se eliberează căile aeriene prin hiperextensia capului (plasând o mână pe frunte şi,
cu blândeţe, se împinge capul spre spate, păstrând policele şi indexul libere pentru
eventuala pensare a nasului - dacă va fi necesară ventilarea);
• • ridicarea mandibulei - cu vârfurile degetelor celeilalte mâini plasate sub menton se
ridică bărbia victimei pentru a deschide căile aeriene. Dacă se suspicionează leziune de
coloană cervicală se va efectua subluxaţia mandibulei (metoda Safar modificată)
4. Evaluarea respiraţiei
Menţinând cäile aeriene deschise, salvatorul încearcä sä stabileascä, timp de maxim 10
secunde, dacä victima respirä normal (se exclud mişcärile ventilatorii ineficiente, “gasp”-
urile) prin următoarele metode:
• privind mişcãrile(expansiunea) peretelui toracic anterior;
• ascultând zgomotele respiratorii de la nivelul cãilor aeriene superioare;
• simtind fluxul de aer pe obraz.
112
În primele minute dupã oprirea cordului victima mai poate respira slab sau poate avea gaspuri rare, zgomotoase.
Nu trebuie confundate cu respiratia normalã. Încercarea de a determina existenta unor respiratii normale privind,
ascultând şi simtind fluxul de aer, trebuie sã dureze cel mult 10 secunde. Dacã salvatorul nu este sigur cã victima
respirã normal, trebuie sã actioneze ca şi cum ea nu ar respira normal.
5A. Dacă victima respiră normal:
• • se pune în poziţie de siguranţă ;
• • salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar, dacă este singur,va lăsa victima şi
se va duce după ajutor;
• • se reevaluează respiraţia.
5B. Dacă victima nu respiră normal:
✓ salvatorul va solicita ajutor, iar dacă este singur, va lăsa victima şi se va duce după
ajutor; la întoarcere va începe compresiile toracice(masajul cardiac extern) cu o frecvenţă
de 100/minut, după cum urmează
✓ salvatorul îngenunchează lângă victimă, se plasează podul palmei pe centrul toracelui
victimei , apoi podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se afla pe torace,
i se întrepătrund degetele mâinilor, evitând astfel compresia pe coaste. Pozitia mâinilor
trebuie sa fie astfel încât sa nu exercite presiune pe regiunea epigastrica sau pe apendicele
xifoid
✓ salvatorul se va pozitiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele întinse, va
efectua compresia cu 4-5 cm a sternului
✓ după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde contactul
mâinilor cu sternul; compresiile şi decompresiile se continuă cu o frecvenţă de 100/minut
(ceva mai putin de 2 compresii/sec), dacă există un salvator; compresiile şi decompresiile
trebuie să fie egale ca intervale de timp
6A. Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:
✓ după 30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea
mandibulei
✓ se pensează părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte
✓ se deschide puţin cavitaală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată
✓ salvatorul inspiră normal, apoi pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună
etanşeitate şi expiră constant în gura victimei;
✓ în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări
menţinerea ridicată a acestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală; aceasta este
o ventilaţie eficientă
✓ se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi
se urmăreşte revenirea toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni
✓ salvatorul inspiră din nou şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să obţină
două ventilaţii eficiente (deoarece rezistenţa căilor respiratorii scade la a doua insuflaţie).
✓ după aceasta, îşi repoziţionează rapid mâinile în poziţie corectă pe toracele victimei
pentru a executa încă 30 de compresii toracice
✓ se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
✓ insuflaţiile se realizează blând pentru a evita creşterea presiunii intra-gastrice
(rezistenţa căii digestive este mai mică decât a celei respiratorii şi aerul insuflat cu putere
113
va trece mai rapid în stomac, putând produce vărsătură, urmată de aspiraţie în căile
respiratorii = sindrom Mendelson).
✓ întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar
dacă aceasta începe să respire normal; altfel, resuscitarea NU trebuie întreruptă!
✓ dacă ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca într-un inspir
normal, atunci, înaintea următoarei tentative se verifică gura victimei şi se îndepărtează
orice obstrucţie vizibilă.
✓ se verifică din nou dacă hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei sunt corecte
✓ dacă mişcarea toracică şi fluxul de aer în expir nu se produc, cea mai frecventă cauză
este aceea că palatul moale se comportă ca o valvă şi obstruează nările; de aceea se va
menţine gura deschisă în expir.
6B. Resuscitarea doar prin compresii toracice (hands only) -poate fi efectuată, după cum
urmează:
• dacă salvatorul nu poate sau nu doreşte să efectueze ventilaţii gură-la-gură, atunci va
efectua doar compresii toracice
• în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvenţă de 100/minut
• resuscitarea va fi oprită pentru reevaluare doar dacă victima începe să respire normal.
Resuscitarea va fi continuată până când:
• soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea
• victima începe să respire normal
• salvatorul este epuizat fizic.
48. Poziția laterală de siguranță
49. Imobilizarea fracturilor membrelor superioare; 73

Imobilizarea fracturilor membrelor inferioare (tibie, femur,
peroneu)
Semnele de recunoaştere a fracturilor
1. Semne de probabilitate
 Durerea care apare odată cu traumatismul, este localizată într-un punct fix
unde atinge maximumul şi se accentuează la orice mişcare a regiunii
fracturate.
 Deformarea regiunii cauzată de deplasarea fragmentelor osoase sau prin
dezvoltarea hematomului local.
 Impotenţa funcţională poate fi găsită şi în alte afecţiuni traumatice: entorse,
luxaţii etc.
 Scurtarea segmentului lezat şi poziţie vicioasă.
114
 Echimoza (vânătaia) ce apare imediat sau tardiv (24-28 ore) şi la distanţă
(când segmentul osos e acoperit de muşchi).
2. Semne de certitudine
 Mobilitate anormală a segmentului fracturat la mişcări active sau pasive. Este

prezentă în fracturile complete, lipsind în cele incomplete. Trebuie controlată
cu blândeţe, deoarece este foarte dureroasă.
 Crepitaţii osoase produse la palparea segmentelor osoase fracturate. Lipsesc în
fracturile incomplete sau când între fragmentele osoase s-au interpus părţi
moi.
 Întreruperea traiectului osului, apreciată palpând în lung osul lezat şi vizibilă
radiologic.
 Netransmiterea mişcărilor la segmentul distal de focarul de fractură.
În funcţie de agentul cauzal se deosebesc:
 Fracturi traumatice (lovituri, căderi, smulgeri, striviri etc.);
 Fracturi patologice (tumori osoase, osteomielita, rahitism etc.).
Fracturile traumatice pot fi:
 fracturi închise = tegumentul care acoperă fractura este intact;
 fracturi deschise = când există o plagă (soluţie de continuitate) ce interesează
pielea şi muşchii, ajungând până la os;
 fracturi incomplete = în care soluţia de continuitate interesează numai o parte a
osului;
 fracturi complete = când soluţia de continuitate interesează în întregime
grosimea osului.
Acordarea primului ajutor în fracturi

Scopul este combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii, imobilizarea
provizorie a focarului de fractură şi prevenirea complicaţiilor (hemoragii,
secţionarea nervilor etc.). Elementul fundamental este imobilizarea. Aceasta constă
în menţinerea în repaus absolut, prin diferite mijloace, a osului fracturat, în felul
acesta atenuându-se suferinţa bolnavului. Principii de imobilizare provizorie a
fracturilor:
 Atelele improvizate şi cele speciale vor fi căptuşite cu vată sau alte materiale
moi pentru a nu leza pielea sau pentru a nu mări durerea;
 În atele se vor fixa cele două articulaţii vecine regiunii fracturate;
 Manevrele de imobilizare vor fi efectuate cu multă blândeţe;
 Extremitatea segmentului fracturat (degetele de la mână şi de la picior) va fi
lăsată descoperită;
 Atelele se fixează cu faşă, circular, suficient de strâns, dar fără să împiedice
circulaţia.
115
1. Imobilizarea provizorie în fracturile deschise
Într-o fractură deschisă, pe lângă asigurarea imobilizării, trebuie luate măsuri care se
adresează rănii. Dacă există o hemoragie, se încearcă oprirea ei şi apoi se face
pansamentul rănii, după care se execută imobilizarea. Protocolul de imobilizare:
 Se palpează regiunea dureroasă, se analizează aspectul plăgii, conţinutul şi
natura impurităţilor.
 Se caută cu blândeţe semnele de certitudine.
 În cazul unei hemoragii mari se aplică garoul (vezi „Acordarea primului ajutor
în hemoragii”).
 În hemoragiile mici se face pansamentul plăgii cu un bandaj compresiv.
 Se administrează calmante pentru combaterea durerii şi prevenirea şocului
traumatic.
 Se şterge plaga cu o soluţie de alcool iodat şi se efectuează pansamentul plăgii.
 Se efectuează reducerea fracturii cu o uşoară tracţiune în axul membrului, cu
multă blândeţe, pentru a-i reda forma apropiată de cea normală.
 Se imobilizează, prin ataşarea atelelor (în prealabil pregătite: căptuşite cu vată
sau alte materiale moi) deasupra şi dedesubtul fracturii, fixând cele două
articulaţii vecine locului de fractură cu ajutorul feşei.
 Se lasă descoperite zona pansamentului şi extremitatea segmentului fracturat
pentru a putea obseva apariţia unor eventuale modificări de culoare sau aspect.
 Se acoperă accidentatul, după efectuarea imobilizării, se aşază pe targă în
decubit dorsal sau în poziţie semişezândă (fractura de coastă) sau în poziţie
şezândă (fractura de mandibulă, maxilar sau antebraţ) sau în decubit ventral pe
un plan dur (fractura de coloana vertebrală).
 Se fixează accidentatul pe targă cu ajutorul feselor.
 Se transportă accidentatul la o unitate medicală cu profil chirurgical,
supraveghindu-se starea generală, pulsul şi tensiunea arterială (obligatoriu,
transportul se face în primele 6 ore de la accident).
1. Imobilizarea provizorie în fracturile închise
Se realizează în același mod ca la fracturile deschise, exceptând procedeele de
efectuare a hemostazei, de efectuare a toaletei plăgii şi pansamentului. Primul ajutor
în fracturi are câteva particularităţi, în funcţie de osul fracturat:
 Fractura de coloană vertebrală
Accidentatul va fi întins imediat, pe un plan tare, în decubit ventral. Este o fractură
de o gravitate deosebită, deoarece se poate asocia cu leziuni ale măduvei spinării; de
aceea se transportă accidentatul de urgenţă la cea mai apropiată unitate medicală.
 Fracturile de craniu
Sunt foarte grave şi necesită transportarea imediată la spital. În fractura mandibulei
se va face un pansament în „praştie” şi transportul se va face în poziţie şezândă.
 Fracturile toracelui
116
Imobilizarea totală nu se poate realiza, deoarece ar fi stânjenite mişcările respiratorii.
Mişcările pot fi reduse prin aplicarea unui bandaj făcut din feşe sau dintr-un cearşaf,
care să cuprindă tot toracele.
 Fracturile de bazin
Accidentatul nu poate sta în picioare. Se pot produce rupturi ale viscerelor din bazin.
Victima se aşază în decubit dorsal şi se imobilizează cu perne sau paturi rulate,
aşezate lateral şi se transportă de urgenţă la spital.
 Fracturile membrului superior
În cazul fracturii claviculei, se observă căderea umărului şi aplecarea capului spre
partea fracturată. Imobilizarea se face prin susţinerea antebraţului într-o eşarfă şi
fixarea membrului superior respectiv pe torace (figura 1).
Fig. 1. Susţinerea
antebraţului într-o eşarfă şi fixarea membrului superior În fractura de humerus care
se produce, de regulă, în regiunea proximală, imobilizarea se poate face cu o atelă de
sârmă modelată în unghi drept, la nivelul cotului sau se poate realiza cu două atele
improvizate, aplicate pe partea posterioară şi laterală a braţului, cotul fiind în unghi
drept (figura 2). Fig. 2. Tehnica imobilizării

fracturilor de diafiză humerală În fracturile de raduis şi ulna sau oasele
metacarpiene, imobilizarea antebraţului se realizează cu două atele, cotul e în unghi
drept, iar antebraţul este susţinut de o eşarfă care se leagă după gât (figura 3 şi figura
117
4). Fig. 3. Imobilizarea antebraţului
Fig. 4. Imobilizarea mâinii
 Fracturile membrului inferior
Fracturile femurului se pot situa în orice parte a osului, ca şi la humerus. Totuşi, la

bătrâni şi în special la femei, se întâlnesc deseori fracturi ale colului (gâtului)
femural sau, cu alte cuvinte, fracturi de şold. În fractura de col femural, întreg
membrul inferior nu poate fi mişcat şi stă răsucit, de cele mai multe ori în afară, în
aşa fel încât marginea externă a piciorului nu e în contact cu solul (figura 5).
118
Fig. 5. Fracturile
colului femural: A – devierea în rotaţie a labei piciorului B – poziţia în rotaţie a
întregului membru inferior Membrul inferior este scurtat. Fractura de col femural
se imobilizează ca orice fractură, iar în lipsa oricărui mijloc de imobilizare vom
pune de o parte şi de alta a piciorului câte un obiect de sprijin, ca să nu se producă
mişcarea de răsucire. În cazul fracturilor situate în mijlocul diafizei femurale sau
deasupra genunchiului (în treimea inferioară a diafizei), vom întâlni toate semnele
descrise după care fractura se recunoaşte uşor. Pentru imobilizarea fracturilor de
femur există dispozitive special executate. Cele mai obişnuite sunt alcătuite din mai
multe atele de lemn, articulate, dintre care cea exterioară se întinde din axilă
(subţioară) până la călcâi, iar cea internă de la călcâi până la rădăcina coapsei. Acest
dispozitiv se fixează prin chingi de torace, bazin şi membrul inferior (figura 6). În
lipsa acestui dispozitiv, vom utiliza orice alt mijloc, cu condiţia să imobilizeze şi
şoldul, şi genunchiul. Fig. 6.

Imobilizarea fracturilor colului femural
Fracturile oaselor gambei
Fracturile situate la nivelul gambei se întâlnesc foarte des, ele interesând tibia şi, mai
frecvent, peroneul (fibula) prin situaţia sa anatomică lateral (extern) faţă de tibie.
Pentru că tibia nu este acoperită pe o mare parte a ei decât de piele, de multe ori,
fracturile de gambă sunt deschise. Diagnosticul de fractură în cazul tibiei se poate
pune uşor prin găsirea la palpare a locului unde este întrerupt osul. Fracturile tibiei
situate aproape de articulaţia genunchiului, precum şi cele care interesează
119
suprafeţele articulare se recunosc mai greu. Fracturile situate în treimea inferioară a
tibiei care interesează şi articulaţia gleznei piciorului se recunosc mai uşor prin
poziţia răsucită pe care o ia piciorul. Fibula sau peroneul se fracturează frecvent la
nivelul capului (locul de inserţie al bicepsului femural) şi la nivelul diafizei,
complicându-se într-o bună parte din cazuri cu leziuni ale nervului sciatic popliteu
extern. Imobilizarea provizorie a fracturii oaselor gambei se va face cu două atele de
lemn aplicate lateral intern şi extern, care vor trece de genunchi şi de gleznă, sau
printr-o atelă lungă de sârmă îndoită la un capăt în „L” şi aplicată înapoia gambei
încât planta (talpa) să se sprijine pe latura mică a acestui „L”. Se mai poate
întrebuinţa pentru imobilizare jgheabul de sârmă sau din tablă bine căptuşit cu vată
şi feşe (figura7). Fig. 7. Jgheab de imobilizare a fracturilor oaselor gambei
Pentru fracturile membrului inferior, în

cazul în care nu avem la îndemână niciun mijloc de imobilizare, putem utiliza ca
atelă membrul sănătos, de care fixăm cât se poate mai bine, prin câteva legături,
membrul fracturat (figura 8). Fig. 8. Imobilizarea

improvizată prin legarea membrului fracturat de cel sănătos Să nu uităm că şi în
fracturi, ca şi în cazul altor urgenţe, tratamentul începe cu primul ajutor, de
corectitudinea căruia depinde vindecarea bolnavului. Tratamentul propriu-zis al
fracturilor este de competenţa medicului ortoped şi el constă în imobilizarea
definitivă, realizată de obicei prin aparat ghipsat, sau, în unele cazuri prin actul
chirurgical. Vindecarea leziunii osoase necesită între 21-60 de zile pentru formarea
calusului fibros într-o primă fază, iar apoi prin impregnarea acestuia cu săruri de
calciu care îl transformă în calus osos. Din cauza acestui proces lent de osificare,
pentru vindecare este nevoie de săptămâni şi chiar luni, pentru ca osul să-şi recapete
forma, structura şi funcţia dinaintea accidentului. Numai după formarea calusului
osos, fractura este consolidată şi aptă să facă faţă unui efort intens.
50. Pregătirea și efectuarea EKG
a) Electrocardiograma simplă
- se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu e dureroasă;
120
- este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările asistentului medical;
- este așezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp;
- membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între
ei;
- legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.
Înregistrarea electrocardiogramei
- se fizează electrozii pentru înregistrare;
- pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel
bun conducător de electricitate;
- montarea electrozilor se face astfel:
- la nivelul membrelor
roşu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stâng
negru – picior drept
- în zona procedurală, fixarea se face astfel:
V1 – numit punct parasternal drept situat în spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a
sternului;
V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a
sternului;
V3 – situat între punctele V2 şi V4;
V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă;
V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Se înregistrează :
- 3 derivaţii bipolare standard notate cu D1 , D2 , D3;
- 3 derivaţii unipolare ale membrelor aVR , aVL , aVF;
- 6 derivaţii procordiale : V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6;
- după ce pacientul se linisteşte , se face întâi testarea aparatului şi apoi înregistrarea
propriu- zisă
- dacă aparatul înregistrează corerct, se trece la efectuarea examenului propriu-zis;
- pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee;
- electrocardiograma este o succesiune de unde notate convenţional cu litere : P , Q , R , S
,T,U
- segmente – distanţa dintre 2 unde : PQ , ST
- intervale – (unda + segment) notate QRS, PQ , QT , TP
Pe electrocardiogramă se notează:
- numele şi prenumele pacientului;
- vârsta, înălţimea, greutatea;
121
- medicaţia folosită (care influenţează înregistrarea);
- data şi ora înregistrării;
- semnătura celui care e înregistrat;
Înterpretarea electrocardiogramei este de competenţa medicului.
Indicaţii :
- angină pectorală;
- suspiciune de infarct sau pericardită;
- aritmii;
- evaluare în cadrul testului de efort;
- monitorizarea evoluției și a unor tratamente.
b) Electrocardiograma de efort
Este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de o asistentă, şi
are rolul de a identifica insuficienţa coronariană care se manifestă la efort.
Pacientul este informat cu privire la modul de desfăşurare a testului.
- se montează electrozii;
- se face mai întâi o electrocardiogramă simplă;
- este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un covor rulant;
- programul durează în mod normal 20-30 minute;
- în timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială;
- pacientul să aibe îmbrăcăminte lejeră;
- nu fumează înainte de test;
- mănâcă cu 2 ore înainte de de test;
- comunică medicului tratamentul care l-a luat în ziua respectivă;
- pacientul este sfătuit să anunţe orice manifestare în timpul examenului: durere, palpitaţii,
jenă respiratorie.
Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)
Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24h prin intermediul unor
electrolizi montaţi pe toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o poartă tot
timpul cât durează înregistrarea.
Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care apar sau
dispar brutal: aritmii, modificări ischemice.
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmii.
Montarea electrozilor
- se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar;
- se pun electrozi având grijă să fie bine montaţi, pentru a limita cât mai mult parazitarea
înregistrării;
- se verifică dispozitivul de înregistrare;
- se declanşează înregistrarea.
122
Instruirea pacientului în timpul înregistrării
- pacientul are obligaţia să supravegheze cutia apratului în timpul celor 24ore;
- nu face duş;
- duce o viaţă normală/obişnuită tot timpul înregistrării;
- pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare:
palpitaţii, oboseală mare, efort mare;
- pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care participă în
24ore;
- nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras) deoarece
modifică traseul ECG.
Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupp 24 ore).
51. Hemostaza provizorie (brațului, antebrațului, inferioare)
52. Îngrijirea plăgilor și efectuarea pansamentelor

Ingrijirea plagilor
Definiţie
Plăgile sau rănile = leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea
continuităţii tegumentelor sau a mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii
sau a mucoasei poate fi cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Clasificare:
După tipul de acţiune a agentului vulnerant(traumatic):
1. mecanice:
- prin tăiere
- prin înţepare, arme albe, insecte etc.
- prin contuzii, prin lovire
- prin strivire
- prin arme de foc
- prin muşcătura de animale sălbatice /domestice
- prin muşcătura de şarpe, viperă
123
2. termice: - căldură, frig, electricitate
3. agenţi ionizanţi : radiaţii
4. agenţi chimici : acizi, baze, săruri
După circumstanţele de producere pot fi:
a) accidentale - de muncă, de circulaţie, casnice
b) intenţionale – suicid, agresiuni
c) iatrogene - intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii
După timpul scurs de la producere:
- recente (sub 6 ore)
- vechi - care depăşesc 6 ore de la producere; acestea se consideră plăgi
infectate
După profunzime:
- superficiale; profunde
După straturile anatomice interesate - pentru cavităţi naturale (abdomen, torace,
craniu), pot fi:
- nepenetrante - când nu depăşesc învelişul seros
- penetrante - se referă la lezarea seroasei parietale (peritoneu, pleură, dura
mater); plăgile penetrante pot fi simple sau pot interesa şi un viscer parenchimatos
sau cavitar = perforante
După evoluţie pot fi:
- necomplicate; complicate
Caracteristicile plăgilor
prin tăiere - au marginile regulate, limitate, se vindecă repede; cele operatorii
sunt de obicei aseptice
prin înţepare - sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare, gravitatea lor este în
raport cu adâncimea, sediul şi gradul de infectare; plăgile limitate adânci
favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi; plăgilor prin înţepare cu creion chimic
le trebuie acordată o atenţie deosebită, mai ales când în plagă, rămân fragmente de
creion, deoarece substanţa chimică continuă să acţioneze şi să distrugă ţesuturile;
înţepăturile mâinii pot produce leziuni inflamatoare
- determină panariţii
prin contuzii - în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive,
deci plăgile organelor profunde: creier, muşchi, ficat, splină, rinichi, intestin etc., fără
să existe o plagă a pielii.
124
prin muşcătură de animale – se suprainfectează cu regularitate; pot fi poarta de
intrare pentru turbare;
prin arme de foc – se caracterizează prin distrucţii mari , sunt foarte complexe
Plăgi prin înţepare cu spini vegetali:
- spinul trebuie extras complet, la nevoie, recurgându-se la incizie
chirurgicală
- dacă nu s-a extras este posibilă dezvoltarea unei infecţii (abces, flegmon)
Plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă) favorizează dezvoltarea unor infecţii
virulente; se tratează chirurgical în servicii de specialitate.
Plăgile prin înţepătură de insectă (albine, viespi), prin inoculare de venin, produc
fenomene alergice: prurit, hiperemie, edem local sau, uneori, edem glotic cu crize de
sufocare, frisoane, onvulsii, şoc anafilactic sau colaps.
Simptomatologia plăgilor
Simptome locale:
 durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după antialgice;
reapariţia cu caracter pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei
 impotenţa funcţională este partială sau totală şi are drept cauză durerea sau
lezarea elementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase
Semne obiective:
 prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari, aşa-numitele plăgi cu
mari dilacerări, se pot observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase,
muşchi, nervi, fragmente de oase sau diferite organe situate în
profunzime; uneori, părţi din aceste organe pot să iasă prin marginile plăgii;
aceasta se numeste evisceraţie
 hemoragia este variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul lezat.
Semne generale:
 pulsul poate fi rapid - tahicardic - în plăgi însoţite de hemoragii externe sau
interne sau de şoc traumatic.
125
 tensiunea arterială - dacă scade - denotă prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc
traumatic
 febra poate avea semnificaţia debutului infecţiei sau resorbţia unor
hematoame
Vindecarea plagilor
Vindecarea plăgilor se poate realiza prin:
- vindecare primară
- vindecare secundară
- vindecare terţiară
Vindecarea primară(“per primam” sau “per primam intentionem”)- este vindecarea
ce se obţine de la început, fără complicaţii; este vindecarea ideală pentru orice plagă
operatorie; vindecarea se produce în 6-8 zile
Vindecarea secundara („per secundam" sau per secundam intentionem"):- în acest
tip de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de vindecarea
primară.
Vindecarea tertiară („per tertiam intentionem"):- se produce atunci când o plagă
evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi apoi se suturează în scopul
scurtării evoluţiei.
Tratamentul local al plăgilor
Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul
accidentului, la cabinet medical sau la spital). Indiferent de nivelul la care se
intervine, pentru a îngriji o plagă în mod corespunzător se cere ca:
 îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie
 să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
 plaga să fie protejată de factorii nocivi – termici, infecţioşi din mediul
înconjurător
 să fie asigurat un repaus al regiunii lezate
Prim ajutor la locul accidentului:
- hemostaza provizorie
- aplicarea unui pansament protector
- transportul accidentatului la o unitate sanitară
 nu se exploreaza plaga la locul accidentului cu nici un fel de instrument
 nu se scot fragmente osoase
 nu se scot tesuturile care nu au fost eliminate cu apa oxigenata(pericol de
hemoragie)
Ingrijirea plăgilor recente care nu au depăşit 6 ore de la accident
 calmarea durerii
 toaleta si dezinfectia tegumentului
- dacă plaga este într-o regiune cu păr, se rade părul în jurul plăgii până la o
126
distanţă de 6 cm de marginea plăgii
- se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apa si sapun ,apoi cu ser
fiziologic
- se dezinfectează cu alcool sau cu tinctură de iod,prin miscari circulare din
jurul plagii spre exterior
 toaleta plagii:
- curatarea plagii prin turnare in jet cu apa sterila,ser fiziologic,antiseptice
neiritante(apa oxigenata 3%,cloramina 0,2-0,4%);acestea au rol de a indeparta
cu ajutorul jetului,in mod mecanic impuritatile din plaga,antisepticele de a
dezinfecta plaga
- tamponarea plagii cu comprese si tampoane de tifon sterile ;nu se face
tamponare cu vata;nu se toarna nici un fel de antiseptic in plagile
penetrante,perforante in organe si cavitati naturale
 dezinfectia din nou a tegumentului
- dezinfectia tegumentului din jurul plagii cu tinctura de iod apoi cu alcool
- acoperirea plagii
- acoperirea plagii se face cu comprese sterile,care trebuie sa depaseasca
marginile plagii cu 2-3 cm
 fixarea pansamentului
- se face cu leucoplast,galifix sau prin infasare,in functie de intinderea ei si de
eventualele complicatii
 profilaxie antitetanica-anatoxina tetanica (ATPA ) 0,5ml intramuscular in
muschiul deltoid.
.
La nivelul toracelui -se face în functie de tipul plagii si localizare. În cazul plagilor
penetrante (adânci) aflat la nivelul toracelui folosim comprese de dimensiuni mai mari
decât plaga si-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa
liber, nefixata, permitând pansamentului sa functioneze ca o supapa. În timpul
inspirului, când toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitând
intrarea aerului. În timpul expirului, când toracele revine, pansamentul se departeaza
de peretele toracelui, permitând iesirea aerului si la acest nivel.
127
Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data îl vom
fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia (iesirea
organelor abdominale în exterior) vom folosi un pansament umed.
Plăgile vechi
Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi
tratament descris mai sus, însă plaga nu se suturează primam.
La plagile septic pielea din jurul lor se curăţă circular, de la exterior spre interior.
Plăgile vechi, infectate, secretante, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii
antiseptice, pansamente locale umede cu cloramină şi rivanol sau soluţie de antibiotic
conform antibiogramei. Compresa umedă va fi acoperită cu una-două comprese
uscate, apoi se fixează pansamentul, fie prin înfăşurare (bandajare), fie fixând
compresa care acoperă pansamentul cu leucoplast sau cu galifix; plăgile vechi se
pansează şi se controlează zilnic
Îngrijirea unei plăgi operatorii
Plaga suturată neinflamată se tratează prin pansare sterilă.
- se dezinfectează cu betadine, tinctură de iod, alcool iodat sau alcool, pe o
distanţă de 6-7 cm, folosind, la fiecare ştergere, alt tampon
- plaga suturată se dezinfectează, de asemenea, printr-o singură ştergere cu
tamponul îmbibat în tinctură de iod sau alcool
- apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
- se acoperă plaga cu compresă sterilă – pansamentul se fixează după metoda
cunoscută
Pansamentul
128
Definitie
Pansamentul chirurgical reprezinta actul prin care se realizeaza si se mentine asepsia
unei
plagi, în scopul cicatrizarii ei.
Obiective:
- favorizarea vindecării rănilor
- prevenirea infecţiei
- aprecierea procesului de vindecare
- protecţia plăgii impotriva factorilor mecanici
Condutiile unui bun pansament:
a) Să fie făcut in condiţii aseptice
- se folosesc materiale de protecţie şi instrumente sterile
- se spăla şi dezinfecteaza mainile, se imbrăca mănuşi sterile
- se servesc materialele folosind pense sterile
- nu se introduc in casoletă sau in trusa de instrumente pensa cu care se lucreaza in
plagă;
- nu se folosesc aceleaşi instrumente la alti pacienţi
b) Să fie absorbant
- sa asigure absorbţia secreţiilor pentru a favoriza cicatrizarea
- se folosesc comprese de tifon şi vată hidrofilă
c) Să fie protector
- se acopera plaga cu comprese sterile şi vată
- se asigura că dimensiunile compreselor depăşesc marginile plăgi cu cel puţin 1-2
cm
- dacă zona este expusă microbilor,se protejeaza plaga cu un strat mai gros de tifon
şi vată;
d) Să nu fie dureros
-se acţioneaza cu blandeţe şi răbdare
-se administreaza un calmant la recomandarea medicului dacă situaţia o cere
- se spăla plaga prin turnare şi se absorbe surplusul de lichid şi secreţiile prin
tamponare
-nu se fixeaza pansamentul prea strans pentru a nu jena circulaţia şi a nu produce
durere
129
- se asigura limitarea mişcărilor in acea zonă dacă există indicaţii in acest sens
e) Să fie schimbat la timp
- se verifica indicaţia medicală cu privire la schimbarea pansamentului;
- se schimba cat mai rar pansamentul la plăgile chirurgicale atunci cand se menţine
curat şi uscat
- in cazul plăgilor secretante se schimba pansamentul ori de cate ori este nevoie;
-se anunta medicul şi se controleaza plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă
febră fără altă cauză, schimbaţi pansamentul cu această ocazie.
Tipuri de pansamente:
Pansament protector:acoperirea unei plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren
(plagă operatorie, locul unei injecţii sau puncţii, locul unde este montat un cateter
venos) pentru a realiza protecţie faţă de mediul inconjurator
Pansament absorbant:acoperirea plăgilor drenate sau secretante cu un strat de
comprese şi un strat de vată;dacă medicul montează tub de dren notaţi cantitatea de
lichid eliminată
Pansament ocluziv:acoperirea cu comprese şi vată a plăgilor insoţite de leziuni
osoase peste care se aplica aparatul gipsat pentru imobilizare; pentru ingrijirea plăgii
se poate face fereastră
Panasment compresiv:acoperirea unei plăgi sangerande in scop hemostatic, pentru
imobilizarea unei articulaţii in caz de entorsă sau pentru reducerea unei cavităţi
superficiale după puncţionare;peste comprese se aplica un strat mai gros de vată
astfel incat să se acopere reliefurile osoase şi compresiunea să fie repartizată
uniform pe toată suprafaţa regiunii, să nu impiedice circulaţia de intoarcere
Pansament umed :se folosesc cu scop antiinflamator;este contraindicate in plagile
care secreta abundent,deoarece favorizeaza secretia si provoaca
dermite,piodermite,foliculite.
Materiale necesare:
- tava medicală/cărucior pentru tratamente, măsuţa pentru pansamente;
- trusa cu instrumente sterile: pense hemostatice, pense anatomice, foarfeci
chirurgicale, stilete butonate, sonde canelate;bisturiu
- casoleta cu comprese sterile,tampoane,mese
- tuburi de dren sterile
- mănuşi sterile
- muşama, aleză
- soluţii antiseptice:pentru tegument(tinctura de iod,alcool
iodat,betadine,alcool medicinal);pentru plaga(apa oxigenata3%,rivanol
1%o,cloramina,acid boric2-4%)
- medicamente prescrise de medic: pulberi, unguente
130
- materiale pentru fixare: feşi de tifon, benzi adezive, plasă adezivă, soluţie
adezivă, ace de siguranţă
- tăviţa renală
131
Pean Kocher
Port Ac Mathieu pensa chirurgicala pensa anatomica
Sonda canelata stilet butonat
port ac Hegar
a) psihica
 se informeaza pacientul asupra necesităţii efectuării pansamentului
 se explica modul de desfăşurarea al procedurii
 se obţineţi consimţămantul
b) fizica
 poziţionarea pacientului in funcţie de segmentul ce trebuie pansat
 se alege poziţia de decubit pentru a evita lipotimia
 se asigura intimitatea pacientului dacă este cazul
Executia pansamentului
 spalare pa maini,dezinfectie,imbracarea manusilor
 se iau din trusă 2 pense sterile
132
primul timp
 indepărtarea pansamentului vechi fără a produce durere.
 dacă este lipit se inmoaie cu apă oxigenată sau ser fiziologic; se observa
plaga
 se dezinfecteaza tegumentul din jurul plăgii folosind tampoane imbibate cu
alcool sau alcool iodat . Ştergerea se va face de la plagă spre periferie
schimband des tampoanele pentru a evita contaminarea
al doilea timp-tratarea plagii
 se spălaţi plaga prin turnare pentru a nu produce durere, folosind una din
soluţiile dezinfectante recomandate;
 se absorb secreţiile din plagă prin tamponare pentru a nu produce durere
 se dezinfecteaza din nou tegumentele din jurul plăgii folosind tampon pentru
o singură manevră şi se şterge apoi cu un tampon uscat
 se efectueaza in continuare tratamentul plăgii in funcţie de natura şi evoluţia
acesteia, aplicand medicamente dacă sunt recomandate;
al treilea timp
 se acopera cu comprese de tifon sterile care sa depaşeasca marginea plăgii cu
1-2 cm şi aplicaţi desupra un strat subţire de vată dacă este necesar
 se fixeaza prin lipire cu materiale adezive sau prin bandajare folosind un
procedeu adaptat regiunii (circular, in spirală, in evantai, cu faşă răsfrantă, in
spic)
Ingrijirea pacientul
 se aşeza pacientul in poziţie comodă şi se pune regiunea lezată in repaus
 se observa faciesul şi comportamentul la durere
 se observa aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze
circulaţia
Reorganizarea locului de munca
 deseurile infectioase-comprese, mănuşi, tuburi de dren, feşi se colecteaza la
locul de producer in recipiente pentru infectioase-recipiente de culoare
galbena prevazut in interior cu saci galbeni
 deseurile taietoare/intepatoare se colecteaza in recipiente pentru taietoare-
intepatoare-cutii galbene din plastic,specific de unica folosinta
 deseurile nepericuloase(ambalajele materialelor sterile,ghips,ambalaje din
material plastic-se colecteaza la locul de producer in saci de polietilena de
culoare neagra
133
 instrumentele se curata si se pregatesc pentru sterilizare
53. Bandajarea antebrațului
BANDAJAREA
Bandajarea=metoda de fixare a pansamentului cu ajutorul unei fesi de tifon de lungimi si

latimi diferite in functie de marimea si caracterul plagii,regiunea in care este situata.
Materiale necesare
- Fesi de tifon de mărimi diferite (lăţimi intre 5 şi 25 cm, lungimi intre 2 şi 5 m)
- Feşi elastic
- Foarfece
- Ace de siguranţă, plasă, leucoplast
Reguli pentru o infasare corecta
- Fasa se tine in mana dreapta,capatul liber in mana stanga
- Se deruleaza de la stanga la dreapta
- Turele de fasa nu trebuie sa faca cute
- Fasa trebuie sa permita circulatia sangelui-sa nu fie prea strana dar nici prea
larga
- Bandajarea membrelor se incepe de la de la extremitate spre radacina in sensul
circulatiei venoase
- Se evita miscarile inutile
- Se executa cu miscari blande si cu multa indemanare pentru a nu spori suferinta
bolnavului
- Fixarea prin nod nu trebuie sa jeneze
- Se incepe si se termina cu ture de fixare
Caracterele unui bun bandaj
- sa imobilizeze perfect pansamentul pentru a favoriza cicatrizarea
- sa fie elastic,suficient de strans
- sa fie esthetic
134
Realizarea turelor de fixare
- se aplica oblic sub pansament
- se intersecteaza cu o tura circular
- se rasfrange coltul fesii si se suprapune inca o tura circular
- primele ture de fasa se incep la o distanta apreciabila de leziune,la 10-15 cm(in
afara cazurilor cand nu este posibil acest lucru)
- terminarea bandajarii se efectueaza cu doua ture circulare la 10-15cm de
pansament
Tipuri de bandajare:
 circulara,
 in spirala,
 in forma cifrei 8,
 in spic de grau
 in evantai
Infasarea circulara: Se suprapun turele de fasa una peste alta;este indicata in regiunile
cilindrice:gat,torace,articulatia pumnului;acest tip de bandaj se utilizeaza si la realizarea
hemostazei.
Infasare in spirala:Se conduce fasa ,serpuind si acoperind turele o treime,rasfrangand
fasa pe alocuri prin tehnica numita”semnul policelui”;este indicate pentru infasarea
gambei,antebratului.
Infasare in forma cifrei”8”:Se incepe cu ture circulare sub articultie;se trece oblic peste
articulatie si se conduc deasupra articulatiei alte ture circulare:se revine oblic sub
articulatie,intersectand prima diagonal;se continua de cateva ori si se termina infasarea
deasupra articulatiei cu ture circulare;este indicate pentru infasarea regiunilor
articulare:articulatiacotului,piciorului,pumnului.
135
Infasarea “in spic de grau”sau” spica”:Se foloseste pentru regiuni articulare: scapulo-
humerală, inghino-abdominală;se incepe cu ture circulare deasupra articulatiei’fasa se
conduce in forma cifrei “8”,fiecare tura acoperind pe ce de dinainte cu 1/3 sau 2/3:se
termina cu ture circulare.
Infasarea in evantai:Se foloseste pentru articulaţii (cot, genunchi, călcai);se incepe cu

două ture circulare deasupra articulaţiei;se continua cu ture oblice descendente in aşa fel
incat faşa să se suprapună la distanţe mai mici in plică şi mai mari in partea expusă
ajungand circular la nivelul liniei articulare şi apoi oblice sub articulaţie;se incheie cu două
ture circulare şi se fixeaza cu ac de siguranţă, leucoplast.
Infasarea capului- capelina

Se conduce fasa circular,deasupra arcadelor sprancenoase,fixand cu mana stanga coltul
fesii,iar cu dreapta se ruleaza fasa in jurul capului,lasand libere pavilioanele auriculare.
Se rasfrange coltul ramas in afara si se efectueaza din nou o tura circular pentru a-l fixa.
Se conduce fasa din spate in fata acoprind bolta craniana cu ture oblice,fixate cu ture
circulare,pana la infasarea complete a capului
Se incheie cu doua ture circulare
Se fixeaza capatul liber al fesii cu romplast sau ac de siguranta in partea opusa regiunii
pansate
136
Infasarea nasului-prastia
Se utilizeaza o fasa de 5-6cm si lunga de 40-50cm
Se despica in lung fasa,la ambele capete,lasand in mijloc o portiune de aproximativ 5cm
nedespicata,ce va servi la acoperirea nasului
Se fixeaza pe nas partea din mijloc nedespicata
Se trec capetele superioare ale fesii sub pavilionul urechii si se innoada in regiunea
occipital
Se trec ramurile inferioare ale fesii deasupra urechilor.incrucisand pe cele superioare si se
fixeaza in partea posterioara a capului,realizand astfel o prastie
Infasarea barbiei-capastrul
se despica in lung fasa,la ambele capete,lasand in mijloc o portiune de aproximativ 5cm
nedespicata
se fixeaza partea nedespicata pe barbie sau buze
se incruciseaza ramurile superioare in regiunea occipital si se leaga in regiunea fruntii
se leaga ramurile inferioare deasupra crestetului capului,lasand libere urechile
Infasarea ochilor (monoocular,binocular)-prin ture successive oblice si circulare
Bandajarea plagilor gâtului.

a. Plasati o compresa peste plaga.
b. Plasati bandajul peste compresa si pe sub umarul din partea opuss
137
Infasarea sanilor
Se efectueaza doua ture circulare de fixare pe torace,sub sani.
Se conduce fasa de jos in sus catre umarul opus sanului de pansat,trecand peste sanul
interest
Se coboara oblic fasa pe spate prin axial sanului ce trebuie pansat,pana in dreptul turei
circulare care se executa de fiecare data dup ace s-a trcut fasa peste san si spate
Se incheie cu doua ture circulare
Se fixeaza capatul terminal al fesii cu un ac de siguranta pe turele circulare,in partea opusa
sanului de pansat
Membrul superior-umarul si axial bandaj in 8;bratul si antebratul in spirala;cotul in

evantai,palma in 8,degetele in spic
Membrul inferior-coapsa si bazinul in spica simpla sau dubla,genunchiul in evantai sau

in 8,glezna in 8
138
La nivelul acestor regiuni, bandajul este in formă de spică. Fixarea iniţială se face prin 2-3
ture trecute circular pe abdomen, deasupra crestelor iliacese
trece oblic peste regiunea inghinală, pe faţa internă, posterioară şi externă a radacinii
coapsei de unde urcă iar oblic, peste regiunea inghinală realizând prima spică ce se
continuă printr-un nou circular pe abdomen dus apoi oblic peste regiunea inghinal’ până se
acoperă.
Infasarea perineului-bandajare in “T”
se efectuaza cu ajutorul a două feşe.
prima se trece în jurul abdomenului, deasupra crestelor iliace înnodându-se.
ea va servi ca sprijin pentru a doua faşa care se trece dublu între coapse,
Bandajul bontului de amputaţie

Pentru bandajul bontului de amputaţie se foloseşte tehnica înfăşării recurente cu 2 feşi sau
înfaşarea cu o faşă.
Se incepe prin ture circulare de fixare la 10 cm de plagă, după care se rasfrânge faşa
antero-posterior, ca şi în cazul calotei craniene, pâna se acoperă tot pansamentul fixând
turele rasfrânte cu ture circulare
Alte mijloace de fixare a pansamentului

o Basmaua-dreptunghiulara,triunghiulara,in patru colturi
139
o Esarfa
o Tesaturi tubular elastice
o Materiale adezive
Bandajareasi fixarea unui obiect penetrant

Nu incercati ss mobilizati obiectul penetrant.
Stabilizati obiectul cu comprese.
Plasati bandajul peste comprese
54. Bandajarea cotului
55. Bandajarea mâinii
56. Bandajarea gambei
57. Bandajarea genunchiului
58. Bandajarea piciorului
59. Suportul vital de baza la copii

Resuscitarea cardiopulmonara (RCR) la copil
Suportul vital bazal la copii
Pacientul nu răspunde
la stimuli ?
Chemaţi ajutor
140
Deschideţi căile
aeriene
5 respiraţii succesive
Pacientul nu răspunde în continuare
la stimuli (lipsă puls)?
RCR
15:2
După 1 minut chemaţi echipa de
resuscitare apoi continuaţi RCR
Manevrele de RCR se pot aplica si la copil, insa cu anumite particularitati legate de varsta
copilului. In acest sens se diferentiaza 2 grupe de varsta: copilul sub 1 an (sugarul) si
copilul intre 1-8 ani. Peste 8 ani manevrele de resuscitare se realizeaza ca si la adult.
La copil se incepe cu 5 respiratii si se efectueaza RCR timp de 1 minut inainte de a solicita
ajutorul la 112 (daca exista 2 salvatori unul poate apela 112).
Respiratia artificiala
La sugar (copil sub 1 an) ventilatia artificiala consta in respiratie gura la "gura si nas" (se
aplica buzele peste buzele si nasul victimei).
La copilul peste 1 an se face tot „respiratie gura la gura" ca si la adult.
Masajul cardiac
Masajul cardiac la sugar se face prin aplicarea unor compresii toracice cu o frecventa de
peste 100/minut, la nivelul sternului, la aproximativ 1 deget sub linia care uneste
mameloanele, fie cu 2 degete (degetele II si III) fi cu ambele police (degetul mare de la
ambele maini) in timp ce celelalte degete inconjura toracele. O compresie toracica
eficienta realizeaza depresia peretelui toracic cu 1,5-2,5 cm.
La copilul peste 1 an, masajul cardiac se face ca si la adult, dar cu o singura mana si
comprimand toracele cu o frecventa de 100/minut, compresii care trebuie sa deprime
sternul cu 2,5-3,5 cm.
Particularităţile ghidurilor de RCR la copil Noile ghiduri de RCR la copil au încercat să

simplifice protocolul de resuscitare astfel încât să dispară situaţiile în care copiii nu sunt
resuscitaţi din cauza fricii de a face rău. Această frică a fost alimentată de faptul că aceste
protocoale erau diferite faţă de cele de la adult. În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat
că supravieţuirea este considerabil mai mare dacă se practică RCR indiferent de protocolul
aplicat (adult sau copil), faţă de situaţia în care nu se resuscită ci se aşteaptă o echipă
specializată (52-54). Raportul compresii/ventilaţii Se recomandă ca în situaţia în care este
doar un singur salvator să se practice RCR cu un raport 30:2 (ca la adult). În cazul în care
sunt doi sau mai mulţi salvatori se va practica RCR cu un raport 15:2
141
60. Dezobstrucția căilor aeriene superioare
61. Măsurarea glicemiei

GLUCOMETRUL este un sistem test de asistență pentru investigarea nivelului de
glucoză în sânge. Este utilizat în cazurile pacienților cu diabet zaharat atat în condiții
casnice cât și clinice.
Materiale necesare: glucometru, teste, lanţete sterile, dispozitiv de înţepare, mănuși,
tampon cu alcool, comprese uscate, tăviță renală.
Loc de elecție: pulpa degetului medius/inelar
Pregătirea pacientului: fizică și psihică - se comunică pacientului tehnica, i se va explica
procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa și apoi spălarea pe
mâini cu apă și săpun, uscarea mâinilor înainte de a începe testarea.
La prima utilizare a glucometrului se va face setarea acestuia:
• Se scoate o bandeleta test
• • Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă a glucometrului
• • Se impinge bandeleta înăuntru până când se opreşte
• • Glucometrul porneşte automat şi apare :
• ▪ Ora, luna şi ziua – setam datele corecte
• ▪ Mesajul “Aplicaţi proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este pregătit să se
aplice proba de sânge pe bandeleta de test pentru glicemie
Realizarea proceduri
• se selectează locul puncției (deget sau lobul urechii pentru adulti, călcâie pentru nou-
născut)
• se spală mâinile și se pun mănușile
• dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp
de 10 minute
• se deschide aparatul prin introducerea bandeletei test în fanta pentru bandeletă
• se puncționează locul dintr-o singură mișcare scurtă și rapidă
• prima picătură se șterge cu un tampon uscat
• a doua picătură de sânge se aplică pe bandeleta test introdusă în glucometru, atunci când
apare mesajul „aplicați picătura” asigurându-ne că este o cantitate suficientă de sânge, apoi
se așteaptă câteva secunde până aparatul afișează rezultatul
• după recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul puncționării
pâna se oprește sângerarea
• se notează rezultatul afișat pe ecranul glucometrului, data și ora.
• rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria
glucometrului.
Oprirea glucometrului
• Când se scoate bandeleta de test din fanta aparatului, glucometrul se opreşte automat.
Reorganizarea locului conform PU.
142
Pacienții cu diabet zaharat pot folosi pentru automonitorizarea glicemică atât
glucometrele, cât și senzorii de glicemie care permit un control glicemic continuu.
Senzorul de glicemie mai poartă denumirea și de monitorizare glicemică continuă sau
CGM (“continous glucose monitoring”). Senzorul de glicemie testează glicemia din
lichidul interstițial. Este un mod mai puțin invaziv de testare a glicemiei, funcționează 24
ore pe zi și poate include alarme care alertează pacientul când nivelul glicemiei este prea
mare sau prea mic.
Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă
Definitie: Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge.
Scop: explorator
Materiale necesare:
✓ mănuși, garou
✓ taviță renală,
✓ ac dublu și holder,
✓ eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
✓ tampon cu alcool,
Pregătirea psihică - se explică tehnica pacientului și se obține consimțământul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel puțin
8 ore
Tehnica:
✓ se verifică identitatea pacientului și recomandarea
✓ spală mâinile, se îmbracă mănusile
✓ se alege locul de elecție
✓ se aplică garoul deasupra locului de elecție
✓ se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul în sus
✓ se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
✓ se face recoltarea sângelui
✓ se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5 minute.
✓ proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele
de identificare a pacientului
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Valori normale ale glicemiei: 0,70-1,10 mg/dl
62. Pregătirea și participarea la puncția abdominală
Participarea asistentului medical la puncţia peritoneală(paracenteză)

Definește traversarea peretelui abdominal și pătrunderea în cavitatea peritoneală, cu
ajutorul unui ac sau trocar. Dacă este urmat de plasarea unui cateter intraperitoneal, care
permite efectuarea fie a lavajului, fie a dializei peritoneale, vorbim de lavaj peritoneal.
Scop:
143
➢ explorator - pentru confirmarea prezenţei sau precizarea naturii unui revărsat peritoneal
diagnosticat clinic, precum şi în cazul unui traumatism abdominal cu suspiciune de
hemoperitoneu prin leziune de viscer parenchimatos
➢ evacuator - pentru evacuarea lichidului peritoneal din colecţii libere voluminoase care
produc tulburări respiratorii şi hemodinamice, ca urmare a compresiunii pe diafragm,vena
cavă inferioară; pentru drenajul colecţiilor septice intraabdominale; pentrudializă
peritoneală
Indicațiile paracentezei
1. analiza unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic
2. depistarea unui hemoperitoneu la pacienții politraumatizati la care se suspecteaza
leziuni ale organelor interne
3. evacuarea unui revărsat lichidian peritoneal în vederea ameliorării funcției respiratorii si
circulatorii
4. ascita în tensiune (în cadrul unei insuficiente cardiace, ciroze hepatice sau sindrom
nefrotic)
5. ascitã la pacienti decompensati (febrili, cu distensie abdominalã dureroasã, iritatie
peritonealã, hipotensiune, encefalopatie)
6. evidentiere a colectiilor pelvine, la femei (sarcina extrauterina rupta, chist de ovar,
hidrosalpinx, piosalpinx), prin punctionarea fundului de sac Douglas
7. suspiciune de ascită neoplazicã
8. pacienți cu dializã peritonealã care acuzã dureri abdominale, febrã sau alte semne și
simptome de sepsis
Contraindicațiile paracentezei
- bolnavii febrili, cu stare generală foarte alterată
- hemoragii digestive recente
- abdomenul acut chirurgical, sarcina
- colectii închistate (peritonita tuberculoasa, ascita închistata)
- prezența de aderențe peritoneale (zone cicatriciale posttraumatice sau postoperatorii)
- diateze hemoragice (necorectate), pacienți cu meteorism abdominal
- infectii tegumentare (celulitã) la locul puncției
• Materialul necesar: ✓ ac/trocar steril pentru puncție, cateter special din plastic
siliconat(trusă de perfuzie)/ tub de drenaj (50cm)
✓ câmp steril, comprese sterile, seringi 2 ml+ace injectie sterile
✓ 1-2 fiole novocaina 1% , tonicardiace
✓ mănuși, mușama, aleză
✓ alcool, tinctura de iod
✓ cearșaf împăturit în 3 pe lungime și materiale pentru fixare la perete – leucoplast
✓ vas colector 10 l/galeata, paravan
- psihică- se explica necesitatea și tehnică, obținându-se consimțământul informat
- fizică
✓ înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen general şi local;
în caz de politraumatism este importantă starea de conştienţă; cunoaşterea antecedentelor
144
permite stabilirea contraindicaţiilor sau precauţiilor; statusul respirator şi hemodynamic
vor fi monitorizate, mai ales în situaţia unei evacuări importante de lichid, generatoare de
hipovolemie prin deplasare intercompartimentală a lichidelor organismului. Testele de
hemostază sunt obligatorii. Se recomandă efectuarea unei ecografii abdominale pentru
localizarea lichidului şi evaluarea cantităţii,
✓ cu 15 min. înainte se administrează un tonicardiac
✓ își golește vezica
✓ se asează mușamaua cu aleza în regiunea lombară și cearsaful împăturit
Pozitia pacientului:
- pentru puncția peritoneală cu abord în fosa iliacă stângă pacientul este așezat în decubit
dorsal, usor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la marginea patului,
(favorizând astfel acumularea declivă a lichidului).
Locul punctiei:
a) în fosa iliacă stângă(colonul descendent fiind situat într-un plan posterior, spre
deosebire de cec, care este foarte aproape de peretele abdominal anterior în fosa iliaca
dreapta), pe linia spino-ombilicala, la unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale (corespondentul
punctului McBurney pe stânga) sau la jumatatea distantei dintre cele 2 repere (punctul
Monroe- richter). Acul se introduce în plina matitate percutorie, evitând vasele superficiale
(paracenteza se efectueaza des la pacienti cirotici, cu hipertensiune portala, la care desenul
venos este adesea accentuat). Punctia se poate realiza si sub ghidaj ecografic, pentru mai
multa siguranta si pentru depistarea colectiilor localizate.
b) subombilical - la jumătatea distantei ombilico-pubiană, în dializa peritoneala de
preferat,
c) sau supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură
de bazin sau dacă vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată
Locuri de puncţie posibile pentru puncţia peritoneală.
Tehnica puncției peritoneale

În alegerea locului de puncţie vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de hemoragie
prin lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a organelor
cavitare aderente la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale abdomenului.
Descrierea tehnicii propriu-zise:
✓ se dezvelește regiunea abdominală
✓ se dezinfecteaza zona cu tinctura de iod și se izolează cu câmpuri sterile
✓ se poate practica anestezie locala cu xilina 1%, strat cu strat (tegument, strat muscular,
peritoneu parietal),astfel ca se pregăteşte seringa cu xilină 1% şi se înmânează medicului
care va efectua anestezia locală
✓ se ataseaza trocarul la mandren sau acul la o seringa
✓ se introduce acul/trocarul perpendicular pe peretele abdominal (3-4 cm); depasirea
peritoneului este semnalata printr-o senzatie de "scapare în gol"
✓ la scoaterea mandrenului sau aspirarea cu seringa apare lichid peritoneal
✓ inițial se recoltează eventualele probe pentru analiza lichidului peritoneal (biochimica,
citologica, bacteriologica)
145
✓ daca punctia este evacuatorie, se ataseaza tubul de dren la ac/trocar/cateter si se permite
scurgerea lichidului în recipientul colector; nu se vor evacua mai mult de 5-6 litri/sedinta
si nu se va depasi un debit de 1 litru/5 minute (dacã se tenteazã evacuarea a mai mult de 5
litri, pacientul va primi simultan lichide în perfuzie intravenoasã).
✓ daca punctia este terapeutică, dupa evacuarea colec/iilor septice/neoplazice se introduc
antibiotice/citostatice
✓ dupa evacuarea cantitatii de lichid stabilite, se extrage brusc acul/trocarul, apoi se
maseaza zona pentru stricarea paralelismului planurilor si se panseaza.
✓ se cuteaza pielea de o parte si de alta a locului punctiei și se fixează cu leucoplast
✓ se înfășoară strâns abdomenul cu cearsaful și capetele se fixează cu agrafe
✓ Se etichetează şi se trimit imediat probele la laborator.
- Se aşează pacientul în aşa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus.
- Se asigură în salon o temperatură optimă de 20-22 C° şi linişte pentru pacient
- Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore.
- Se supraveghează în permanenţă pacientul cel puţin 24 de ore după puncţie, anunţându-
se medicul la orice suspiciune. Dupã paracentezã, pacientul trebuie monitorizat sub
aspectul tensiunii arteriale, frecventei cardiace, temperaturii si frecventei respiratorii
- Se oferă la pat pacientului toate materialele de care are nevoie.
- Se alimentează pacientul la pat.
- Se administreaz medicatia prescris şi se urmăresc efectele acesteia .
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P. U.
- Se îndepărtează mănuşile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
- se notează efectuarea puncției în foaia de obsrvaţie, data, ora, cantitatea, aspectul
lichidului
Incidentele și accidentele paracentezei
→ imposibilitatea patrunderii trocarului (se incizeaza tegumentul cu vârful bisturiului )
→ punctie negativa, prin obstructia acului cu fragmente tisulare (se introduce xilina sau
ser fiziologic pentru dezobstruare sau se repeta punctia în alt loc), alegerea eronată a
locului de punctie
→ oprirea scugerii lichidului peritoneal denota obstructia acului cu un franjur epiploic sau
cu membrane fibrinoase (se va încerca minima mobilizare a acului sau repetarea punctiei)
Complicații
➢ sincopa (reflexul vagal sincopal poate aparea datorita înteparii peritoneului sau
evacuarii prea rapide a unei cantitati mari de lichid): se va practica resuscitarea
cardiorespiratorie.
➢ hemoragii digestive sau intraperitoneale (apar datorita decompresiunii bruste a cavitatii
peritoneale, în special la persoanele cu risc hemoragic - cirotici, ulcerosi, malnutriti)
➢ hematoame (prin lezarea vaselor parietale)
➢ lezarea splinei(la pacientii cu splenomegalie importanta)-necesita hemostaza
chirurgicală
➢ lezarea ficatului (la pacientii cu hepatomegalie importanta, când puncția se practică în
fosa iliaca dreapta)
146
➢ lezarea viscerelor cavitare (anse intestinale, vezica urinara)
➢ fistule parietale la locul puncției
➢ supurații locale (aparute ca urmare a nerespectarii masurilor de asepsie și antisepsie)
63. Pregătirea și participarea la puncția toracică (toracocenteză)

Toracocenteza (punctia pleurala): constă în introducerea acului în cavitatea pleurală,
indicata în scop diagnostic (explorator) sau terapeutic.
Indicatii diagnostice:
- existența a unei colecții lichidiene intrapleurale evidențiate clinic(matitate toracică cu
abolire a vibrațiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi radiologic →identificare
a naturii revărsatului.
Indicații terapeutice:
→ evacuare a unor colecții intrapleurale mari: hidrotorax (în insuficiența cardiacă),
hematom masiv posttraumatic, pleurezie serofibrinoasă abundentă nerezolvată
medical,pleurezie purulentă;
→ introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice).
Contraindicații: colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale(vezi diagnostic
diferențial cu anevrisme de aortă sau abcese reci osifluente ).
- pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare în pneumotorax cu
supapa și de fistulă bronhopleurală
- suspiciune de anevrism de aortă ,
- coexistentă unui abces rece osifluent
Materiale necesare:
- Antiseptice: alcool iodat ,betadină
- Tampoane si porttampon(pensă)
- seringi, ace sau trocare sterile,de unică folosinţă
- anestezic (xilina) 1-2 %,atropină1%
- mănuşi sterile
- robinet cu 3 căi
- eprubete sterile pentru examene bacteriologice
- eprubete cu anticoagulant –heparină - pentru examene citologice si biochimice
- dispozitiv de aspirație,
- tuburi de dren, recipient colector,
- comprese sterile și leucoplast
Loc de puncție:
➢ în colecțiilor libere din pleură →puncție în spatiul VIII intercostal pe linia axilară
posterioară;
➢ în colectiilor închistate → puncție în centrul matității, evitând traiecte care să lezeze
anumite formațiuni anatomice;
➢ în pneumotoraxului compresiv(sufocant, cu supapa, în tensiune) → puncție urmată de
pleurostomie în spatiul II intercostal pe linia medioclaviculară;
➢ în hemopneumotorax → puncție urmată de pleurostomie în spatiul VI intercostal pe
linia axilară medie sau posterioară;
147
➢ se evită regiunea cardiacă, vârful axilei şi portiunea toracală de sub coasta IX (risc de
pătrundere în peritoneu).
- Fizică și psihică: se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat, rațiunea
acestuia beneficiul scontat, riscul eventual, precum și măsurile medicale de minimalizare a
acestuia. Manevra nu va fi facută fără consimțământul pacientului.
- Înainte de efectuarea puncției se va face radiografia toracică și este benefic a se
determina TS, TC și grupul sanguin al pacientului
- Premedicaţie:
➢ se administrează codeină, cu o oră inainte, pentru prevenirea tusei
➢ atropină 1% s.c. administrată cu 20-30 minute înaintea puncției pleurale pentru a evita
socul vagal, în absența contraindicaţiilor(glaucom sau adenom de periuretral cu retenție
cronică de urină)
➢ Ne se administrează medicatie sedativă - benzodiazepine sau opiacee - datorită riscului
de detresă respiratorie, în special la vârstnici
Pozitia bolnavului:
➢ clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi coate
sprijinite pe genunchi(deschidere maxima a spațiilor intercostale), susținut de ajutor în
aceasta poziție;
➢ poziţie sezândă, călare pe scaun, cu fața la spătarul acestuia, cu brațele sprijinite pe
spătar sau cu brațul de partea hemitoracelui puncționat ridicat deasupra capului
➢ poziţie sezândă, pe scaun, în lateral cu partea sănatoasă înspre spătarul acestuia, cu
brațul de partea sănătoasă sprijinit pe spătar, iar celălalt braț ridicat deasupra capului,
punându-se în evidență locul de elecție al punctiei.
➢ daca pacientul nu poate menține poziția sezandă puncția pleurală se poate efectua în
decubit lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi brațul de partea bolnavă ridicat
deasupra capului.
➢ indiferent de poziție, ridicarea braţului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în
momentul puncţionării determină lărgirea spaţiilor intercostale, facilitând execuţia
manevrei.
➢ pe toată durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fața pacientului,
supraveghindu-l
Tehnica propriu-zisă:
✓ dezinfecție a regiunii cu tinctura de iod;
✓ anestezie strat cu strat (inclusiv pleura);
✓ se așteaptă 10-15 minute instalarea efectului. Pentru majoritatea pacientilor este inutilă
realizarea anesteziei daca puncția se realizează cu ace de punctie obisnuite
✓ reperare cu vârful indexului a marginii superioare a coastei ce delimitează inferior
spațiul intercostal respectiv;
✓ cu acul montat la seringă, sau cu un robinet cu 3 căi interpus între ac și seringă (dacă se
doreste evacuarea colecției lichidiene ), se pătrunde brusc, perpendicular, prin piele,
razand cu marginea superioara a coastei; se strabat apoi muşchii intercostali (I 3 cm
grosime), fascia endotoracică şi pleura parietală;
148
✓ aspirare de lichid, 20-30 ml pentru analiza biochimică, bacteriologică, citologică;
✓ în cazul punctiei terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de punctie sau trocar, prin
intermediul robinetuluicu trei căi după închiderea lui, a unui tub de dren racordat la un
recipient de colectare (drenaj tip Béclère, cu capatul distal al tubului de dren plasat în
recipientul de colectare sub un nivel de lichid, pentru a preîntâmpina apariția
pneumotoraxului iatrogen), eventual drenaj aspirativ;
✓ se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural într-o sedinţă terapeutică.
✓ închiderea robinetului și retragerea acului, masare a locului de puncție cu tampon de
alcool, pansament steril.
✓ eprubetele cu lichidul recoltat ,etichetate corspunzător, se vor transporta la laborator
✓ se îndepartează materialele folosite respectând precauțiunile standard
Supravegherea pacientului după punctie
După puncție pacientul va fi supravegheat urmarindu-se eventuala apariţie a tusei, a
durerilor toracice, dispneii, transpirației, tahicardiei, setei sau hipotensiunii arteriale. După
punctie se recomanda repetarea radiografei toracice. Aceasta este obligatorie în cazul
apariției semnelor menționate( suspiciune de pneumotorax sau mărire a epanșamentului
pleural) .
Complicaţiile puncţiei pleurale
Incidente:
✓ lezare a unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sange pe ac ,durere vie iradiată
intercostal, hematom al peretelui → retragere a acului, compresie locală;
✓ înțepare a pulmonului, cu scurgere de sange aerat → retragere a acului;
✓ oprire bruscă a jetului (obliterare a acului de către pulmon sau false membrane) ce
denotă evacuarea aproape totală a lichidului, fie obstruarea lumenului acului printr-un
fragment biologic →mobilizare a acului, dezobstrucție cu mandren. Dacă suspicionăm o
pleurezie închistată cu cloazonări, după reverificare radiologică se repetă puncţia la nivelul
altui spațiu intercostal
✓ puncție „albă” → eventuala repetare sub ghidaj echografic.
✓ tusea apare relativ frecvent și impune oprirea manevrarii acului, retragerea ușoară a
acestuia și /sau întreruperea temporară a evacuării pleurale.Uneori tusea precede instalarea
sincopei vagale .
Accidente:
✓ edem pulmonar acut (evacuare prea rapidă, evacuare a mai mult de 1200 ml lichid), cu
dispnee, cianoza, tuse, expectorație rozată spumoasă, raluri subcrepitante „în valuri”,
semne de insuficință cardiacă; datorat evacuării rapide a unei cantităţi prea mari de lichid
într-o singură sedinţă, la cei cu colecţii lichidiene mari cronice → tonicardiace,
oxigenoterapie;
✓ sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată prin
bradicardie - hipotensiune reflexe urmate de pierderea cunostintei → intrerupere
toracocenteza, resuscitare cardiorespiratorie;
✓ pneumotorax poate rezulta ca urmare a lezării plămânului sau prin pătrunderea aerului
în pleură, prin lumenul acului de puncție → drenaj aspirativ sau drenaj tip Béclère;
149
✓ hemototax secundar lezării vaselor intercostale, cu hemoragie intrapleurală
✓ hemoragii interne cu soc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei, cu
hemoperitoneu sau hemoragii intraparenchimatoase sau capsulare, în cazul in care punctia
a fost efectuată prea decliv, fără ghidaj radioscopic
✓ infectare a revărsatului pleural (transformare in pleurezie purulenta), datorită
nerespectării regulilor de asepsie → evacuare puroi, antibioticoterapie.
64. Pregătirea și participarea la puncția rahidiană

Definitie - Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac în spaţiul subarahnoidian la
nivel:
✓ lombar (puncţia lombară);
✓ toracal (puncţia toracală);
✓ suboccipital (puncţia suboccipitală) până la vizualizarea lichidului cefalorahidian
(LCR)
Scop
a) Explorator:
✓ măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi pentru
examene: citologice, biochimice, bacteriologice;
✓ în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea
aspectului L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru măsurarea presiunii
acestuia;
✓ injectarea unor substanţe de contrast în mielografie
b)Terapeutic:
• administrarea de anestezice, antibiotice sau a agenţilor antimitotici (?)
• decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută (asociind cefalee şi edem
papilar)
Indicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
a) diagnostică – pentru diagnosticul meningitelor bacteriene, virale, fungice,
tuberculoase, luetice, al hemoragiei subarahnoidiene, al afecţiunilor maligne sau
demielinizante ale SNC (tumori, scleroză multiplă), precum şi în
b) sindromul Guillain-Barre sau după traumatismele craniocerebrale; se bazează pe
recoltarea LCR în vederea examenului macroscopic, microscopic (fizicochimic, citologic,
bacteriologic)
c) terapeutică – pentru administrarea medicaţiei specifice în unele afecţiuni
neurologice (antibiotice, citostatice);
d) pentru realizarea accesului la spaţiul subarahnoidian în vederea injectării de aer
(pneumoencefalogramă), substanţe de contrast sau izotopi radioactive (proceduri
imagistice)
e) efectuarea anesteziei subarahnoidiene – rahianestezia
Contraindicaţiile metodei sunt următoarele:

a) infecţii ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de
puncţie
150
b) tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei coagulopatii
c) hipertensiunea intracraniană prin formaţiuni expansive intracraniene (hematom
subdural, abces cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem papilar la examenul fundului
de ochi sau semne neurologice de focar
d) come de etiologie neprecizată
e) convulsii tonico-clonice
f) refuzul bolnavului
Locul de puncţie
✓ Punctia lombară la nivelul spaţiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4- L5, D12-L1
Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care uneşte cele două creste
iliace (linia Tuffier), care corepunde apofizei interspinoase L4.
✓ Punctia dorsala- D6-D7
✓ Punctia suboccipitală – între protruberanța occipitală externă și apofiza axisului, pe
linia mediană
- Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
- Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
- Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subţiri cu bizou scurt, prevăzute cu mandren
şi uneori cu "introducer";
- Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
- Anestezic local
- Seringi sterile de 2-5 ml;
- Eprubete sterile;
- 1-2 tăviţe renale;
- monometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R
- Soluţii de injectat când este cazul;
Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligator un examen neurologic, precum şi
examinarea fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de hipertensiune intracraniană.
a) psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,
importanţă, durată; si obţine consimţământul informat scris al pacientului.
b) fizică:
✓ se administreaza premedicaţie destinata prevenirii sincopei vagale
✓ se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sau scopul şi locul
puncţiei
Poziţia pacientului este de regulă şezândă pe un plan dur, cu capul flectat la maximum pe
piept şi coatele sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri cât mai mari a spaţiilor
interspinoase, membrele inferioare sprijinite pe un scăunel. Această poziţie poate fi
menţinută de un ajutor plasat în faţa bolnavului
Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se mişte.
➢ În decubit lateral: la marginea mesei de operaţie sau a patului, pe un plan rigid cu
coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă,
coloana vetrebrală arcuită, umerii în plan vertical ,( pozitia “spate de pisica”)
➢ Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon
151
Poziţia corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reuşitei puncţiei.
Tehnica puncţiei rahidiene:
✓ se identifică pacientul;
✓ se aşează pacientul într-una din poziţiile amintite în funcţie de starea sa şi
recomandarea medicului;
✓ se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
✓ se controlează ca tempereratura camerei să fie de 20°C;
✓ se ofera mănusile sterile medicului
✓ toaleta planului tegumentar cu antiseptic( betadina) în 3 rânduri, precum şi a policelui
stâng al medicului; acesta va repera spaţiul interspinos ales pentru puncţie
✓ se incarca seringa cu anestezic si se ofera medicului pentru anestezia locală la nivelul
locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan)
✓ pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în mijlocul
spaţiului interspinos; introducerea acului se va face progresiv prin ligamentul interspinos,
ligamentele galbene şi dura mater, însoţită de retragerea periodică a mandrenului pentru a
verifica poziţia acului; penetrarea ligamentului galben şi a durei mater conferă medicului
senzaţia de diminuare a rezistenţei la avansarea acului
✓ scoaterea mandrenului, observând scurgerea primelor picături de LCR pe ac; recoltarea
de LCR se va face în eprubete sterile
✓ retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
✓ masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul de
puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
✓ aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
✓ repaus la pat pe plan orizontal, fără pernă, minimum 8 ore
- Se aşează pacientul foarte atent pe cărucior în poziţie orizontală şi la fel şi în pat;
- Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
- Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore;
- Se oferă pacientului pernă după 24 ore;
- Se observă cu atenţie mişcările extremităţilor,
- Se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului;
- Se monitorizează functiile vitale ale pacientului
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P. U.
- Se îndepărtează mănuşile.
- Se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
- se notează în fişă, în dosarul / planul de îngrijire data, ora, cantitatea, aspectul lichidului
extras, precum şi tratamentul efectuat;
Precauţii:
- temporizarea procedurii la pacienţii cu edem papilar sau semne neurologice de
hipertensiune intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian.
Incidentele şi accidentele puncţiei rahidiene sunt reprezentate de:
152
➢ puncţia “albă” (nu se extrage LCR): cauzele pot fi poziţia necorespunzătoare a
pacientului, obstruarea acului cu un fragment tisular, obstacol osos (necesită retragerea
acului şi repuncţionare), lungimea insuficientă a acului, direcţia lateral a acestuia,
hipotensiunea marcată a LCR;
➢ scurgere foarte lentă a LCR prin pătrunderea insuficientă a acului în spaţiul
subarahnoidian – impune împingerea uşoară a acului
➢ punctie traumatica apariţia lichidului sanguinolent pe ac – prin lezarea unui vas din
plexul peridural; dacă nu se limpezeşte după câteva picături, se va retrage acul şi se va
puncţiona alt spaţiu interspinos
➢ durere brutală într-un membru inferior - în caz de înţepare a unei rădăcini nervoase
➢ Imposibilitatea puncţionării foarte frecventă la vârsnici din cauza osificării ligamentare
şi la obezi (canalul rahidian situat profund);
➢ Lipotimie mai ales la pacienţi care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia se
realizează în şezând;
➢ Cefalee şi rahialgie, o complicaţie frecvent întâlnită care pare a fi determinată de
scăderea presiunii L.C.R.;
Complicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
✓ sincopa vagală– la pacienţii anxioşi, datorată reflexelor vagale inhibitorii declanşate de
emoţie sau durere, lipsei sedării ori a anesteziei incorect efectuate; impune decubitul
dorsal, măsuri de reechilibrare volemică
✓ cefaleea – poate fi prevenită prin folosirea de ace foarte subţiri şi respectarea
decubitului dorsal după puncţie
✓ contaminarea LCR cu apariţia meningitei sau empiemului subdural sau peridural
✓ foarte rară, datorită nerespectării asepsiei;
✓ hematomul compresiv subarahnoidian – apare în cazul efectuării puncţiei rahidiene la
pacienţii cu tulburări de coagulare sau aflaţi sub tratament anticoagulant (prin înţeparea
unui vas) şi poate duce la paraplegie
✓ sindromul de angajare – complicaţie foarte gravă, letală, apare în urma efectuării
puncţiei la un pacient cu hipertensiune intracraniană
✓ supuraţia la locul de puncţie
65. Pregătirea și participarea la puncția osoasă sau medulară

(puncția sternală)
Definiție: Puncția osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern și zona
spongioasă a osului, străbătând stratul sau corticala, prin intermediul unui ac .
Scop
- Explorator –pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii structurii
compoziţiei măduvei, precum şi studierii elementelor figurate ale sângelui în diferite faze
ale dezvoltării lor, în cursul îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
- Terapeutic - se face în vederea administrării unor medicamente, transfuzii de sânge
intraosoase (când celelalte cai de administrare nu sunt posibile, din cauza arsurilor,
obezităţii, aparate ghipsate.
153
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi, pentru recoltarea de măduvă în
vederea transfuzării ei la bolnavi cu patologii ale organelor hematopoetice.
Indicatii – boli hematologice
Materiale necesare:
✓ 2 ace de puncţie, care este format dintr-un trocar confecţionat din oţel foarte rezistent,
de lungimea circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi c-un vârf scurt dar foarte ascuţit. Acu
este prevăzut cu mandren. Extremitatea externă a acului se lăţeşte în formă de disc, pe care
se adaptează mandrenul, pe această extremitate se va sprijini palma medicului, care
execută puncţia. Acul e prevăzut c-un disc apărător, reglabil. Acest disc are rolul de a
împiedica pătrunderea acului dincolo de cavitatea medulară în compacta posterioară a
sternului.
✓ seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular,
✓ o sticlă de ceasornic.
✓ seningă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau lamele.
✓ materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate
✓ mănuși sterile
✓ tifon steril pentru pansament, leucoplast
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de laborator(sau pe lângă
acestea) se vor pregăti sol. medicamentoase care trebuie administrate. Instrumentele se
pregătesc pe o măsuţă acoperita cu un câmp steril, în condiţiile de asepsie perfectă
,întrucât măduva osoasă este foarte susceptibilă la infecţie.
- Psihică se informează pacientul asupra necesităţii intervenţiei, obtinându-se
consimțământul informat
- Fizică – se controlează în preziua puncției timpul de sângerare, timp de coagulare și timp
Quick.
✓ pentru puncţia sternală bolnavul este asezat in decubit dorsal , cu trunchiul uşor ridicat.
✓ decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectati pentru punctia in
creasta iliaca
✓ locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu alcool şi
badijonat cu tinctură de iod. - sternul poate fi puncţionat: manubriului sau corpul sternului,
sau la înălţimea coastei a-IV sau V, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în
afară de linia mediană
- spina iliacă posterosuperioară
Locul punctiei – este de obicei la nivelul oaselor superficiale, ușor accesibile
- sternul poate fi puncţionat: manubriului sau corpul sternului, sau la înălţimea coastei a-
IV sau V, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în afară de linia mediană
- spina iliacă posterosuperioară
- creasta iliacă
- maleolele tibiale
- calcaneul
Tehnica punctiei: Puncţia se execută în sala de tratament
✓ se spală pe mâini asistenta și medicul
154
✓ se dezbraca regiunea și se așează în poziția corespunzătoare
✓ se badijonează locul cu tinctură de iod, se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri
sterile
✓ asistenta medicală prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru
anestezia ţesuturilor moi de deasupra osului, inclusiv periostul, se badijoneaza din nou
locul anesteziat şi după 15-20 min, necesare pentru instalarea anesteziei, se poate executa
puncţia
✓ Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei.
✓ Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie.
✓ Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi apoi
străpunge vertical în locul ales pentru puncţie, pătrunzând prin lama exterioară a osului cu
ajutorul presiunii exercitate asupra extremităţii manderenului cu podul palmei.
✓ După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage mandrenul
din ac şi-l da în mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
✓ Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru aspiraţie şi
pe care medicul o adaptează la ac şi aspiră cu ea conţinutul medular.
✓ În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte penibilă.
După 1-2 sec. după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă. Cantitatea de măduva osoasă
necesară pentru examinări este de 0.5-1 ml .
✓ Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e vâscoasă, cu
multe sfacele de ţesut grăsos.
✓ Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie exploratorie e
continuată cu administrarea substanţelor medicamentoase pe cale intramedulară, se va
pregăti din timp aparatul de perfuzie sau transfuzie cu sol. respective, care se va racorda la
acul fixat în os. Pe cale intramedulară se pot administra numai soluţii izotonice picătură cu
picătură. Ritmul de administrare nu trebuie să depăşească 15-20 pic pe minut. Cu acest
ritm se pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore, într-un singur loc.
✓ După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează acul de puncţie.
Locul puncţie se badijonează şi se aplică un plasture .
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat și se supraveghează starea generală și semnele vitale
- se observa pansamentul daca se imbiba cu sange
Accidente posibile:
- imediate
• puncția albă -nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei poziţii
greşite a acului-înfundarea acului(care e desfundat cu mandrenul steril).
• perforație ale organelor interne – inima ,plamani; perforarea lamei posterioare a sternului
• pneumotorax
- tardive 
• Hematoame
• Introducerea infecţiei în cavitatea medulară – osteomielita
• Tulburari de crestere la copii dupa punctia tibiala
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
155
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din acest motiv
seringa în care se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci sângele poate sa se
coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de sânge se face prin evacuarea
conţinutului seringii pe un plan înclinat(sticla de ceasornic cu convexitatea întoarsă în
sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc sfaciile grăsoase de ţesut mieloid. Acestea sunt
culese şi întinse pe lame degresate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul unei puncţii se
pregătesc de obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor
executa şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru numărarea
elementelor reticulocite, pentru examinări histogice sau se vor face însemnări pe medii de
cultură. Produsele recoltate pentru probe se trimit fără întârziere la laborator cu
formularele de recoltare completate. Mediile de cultură însămânţate se pun cât mai
devreme în termostat.
Rezultate
1. Rezultate normale:
- măduva contine cantitati normale de grasimi, tesut conjunctiv și fier. Numarul de celule
mature și în creștere este normal.
- nu sunt semne ale unei infectii;
- nu se despisteaza celule canceroase (leucemie, limfom);
- celelule canceroase nu s-au raspandit in organism.
2. Rezultate anormale:
- celulele maduvei sunt anormale;
- sunt prea multe sau prea putine celule iar tesutul medular nu are aspect normal;
- maduva osoasa contine prea mult sau prea putin fier;
- se depisteaza semne ale infectiei;
- se depisteaza celule canceroase;
- maduva osoasa a fost inlocuita de tesut cicatrizant.
66. Administrarea insulinei

Definiţie - Insulina este medicamentatul care asigură supravieţuirea pacienţilor cu diabet
zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în creştere) dintre
pacienţii cu diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gestaţional.
Obiective
✓ Promovarea şi menţinerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienţilor
✓ Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei.
Indicaţii
✓ Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
✓ Diabet zaharat tip 2:
• Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale
combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
• Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau severe)
• Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală
• În cazul contraindicaţiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală)
• Reacţii adverse ale unor preparate orale
✓ Diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă
156
✓ Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară
Tipuri de insulină
1. Insuline prandiale:
- analogi de insulină cu acțiune rapidă
• Insulina Lispro (Humalog)
• Insulina Aspart (Fiasp. Novorapid)
• Insulina Glulisine (Apidra)
Analogii de insulină cu acțiune rapidă au absorbție rapidă (10-15 minute) și se
administrează cu 15-20 minute preprandial, însă pot fi administrați și în timpul mesei sau
postprandial
- insulină cu durată scurtă de acțiune (regular). Acestea se pot administra subcutanat și
sunt singurele care se pot administra intravenos, intramuscular și utilizând pompele de
insulină.
Insulinele cu durată scurtă de acțiune intră în acțiune în 30-60 minute din momentul
injectării și de aceea se administrează cu 30 minute înainte de masă.
Tipuri de insuline cu durată scurtă de acțiune: Humulin R, Insuman Rapid
❖ Insuline cu acțiune intermediară (NPH): Monotard, Insulatard, Humulin N, Insuman
basal prezintă vârf de acțiune la 5-8 ore și variabilitate crescută a acțiunii
❖ Analogi de insuline cu acțiune lungă (insuline bazale) au durata de acțiune între 18 -24
h
Tipuri de analogi de insuline cu acțiune lungă:
• • Insulina Glargine (Lantus, Toujeo)
• • Insulina Detemir (Levemir)
• • Insulina Abasaglar – medicament biosimilar (medicamentul de referință este
insulina glargine)
• 2. Amestecurile de insulină se realizează între insuline prandiale și insuline bazale.
Formele premixate conțin, în proporții variabile (25/75, 30/70, 50/50), insulină cu durată
scurtă de acțiune și insuline NPH (Mixtard 30, Insuman Comb 25, Insuman Comb 50,
Humulin M3). Există și insuline premixate cu analog rapid lispro și insulină NPH
modificată în proporții 25/75 și 50/50 (Humamix 25, Humamix 50), cât și cu analogul
rapid aspart și insulină NPH (Novomix 30).
Forme de prezentare
Insulina se prezintă în țara noastră astfel, în:
- Flacoane de 5ml sau 10 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Din flacon
insulina se administrează cu seringa
- Cartușe de 3ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Insulina se
administrează cu ajutorul penului sau, dacă se defectează, se poate folosi seringa;
- Sisteme preumplute (optiset, novolet, solostar) care conțin insulină în concentrații

diferite 100 UI/1 ml, 200 UI/1ml, 300 UI/1 ml În acest caz nu se poate folosi seringa
pentru administrare.
Administrarea insulinei se mai poate face și utilizând pompa de insulină care asigură
substituția bazală de insulină (rata bazală) și substituția prandială de insulină (bolus
157
prandial). Insulina administrată prin pompa de insulină poate fi insulină cu durată scurtă de
acțiune sau analogi rapizi de insulină
Păstrarea insulinei
✓ Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta.
✓ În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se
încălzeşte înainte de administrare.
✓ Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la
întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.
Stabilirea dozei şi tipului de insulină
✓ Se face de către medic, individualizat
✓ Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de
hidrocarbonaţi din dietă
✓ Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
✓ Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic
✓ Asistentul medical administrează insulina conform indicațiilor, instruiește pacientul
cum să-și administreze injecția de insulină și îl asistă asigurându-se că acesta și-a însușit
corect modul de administrare și de păstrare a insulinei; instruiște de asemenea pacientul
pentru recunoașterea semnelor de hipoglicemie( transpirații, piele rece și umedă, palpitații,
tremur, greață,neliniște, paloare, creșterea tensiunii arteriale)
- Insulină în flacoane, cartușe sau pen-uri preumplute
- Seringi pentru insulină
- Tăviță renală
Pregătirea pacientului – vezi injecția subcutanată
Efectuarea administrării insulinei
✓ Se verifică identitatea pacientului
✓ Se verifică concentrația insulinei ce urmează a fi administrată
✓ Administrarea insulinei se face prin injecție subcutanată în mod uzual (vezi injecția
subcutanată)
✓ Se verifică concentrația insulinei ce urmează a fi administrată
✓ Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au
aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără
flocoane. Prezenţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
✓ Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie
orizontală şi rulare blândă între palme de 30-40 de ori. Agitaţia în poziţie verticală produce
bule şi imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se administrează.
✓ Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite de insulină. Dacă
este necesar se folosesc seringi separate.
Precauţii speciale
✓ Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă
metabolică, în stări febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale.
158
✓ Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acţiune în
mai puţin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
✓ Alegerea locului în funcţie de tipul de insulină:
• Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în
care absorbţia e cea mai rapidă
• Insuline intermediare: coapsă, fesă,
• Pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi
coapsă, într-un unghi de 45°
• În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înţepând sub un unghi de 90°
✓ Exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sanguin
✓ Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbţia
mai rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
✓ Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva minute
mai târziu.
✓ Rotaţia locului de injecţie (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbţie al
insulinei) este importantă pentru prevenirea complicaţiilor (lipohipertrofia - depunere
excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat).
✓ Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se
maseze pentru a nu grăbi absorbţia insulinei
✓ Reducerea durerii este posibilă dacă:
• Soluţia se injectează la temperatura camerei
• Aerul se elimină corect
• Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
• Zona trebuie să fie relaxată
• Pătrunderea în piele se face rapid
• Nu se schimă direcţia acului
• Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune
Supravegherea pacientului
Pot apare complicaţii:
• Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăţi de
zahăr)
• Edemul insulinic - apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la
începutul iniţierii tratamentului cu insulina
• Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce
încetineşte mult absorbţia insulinei
• Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere
• Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
• Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic
Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi
evaluate de medicul specialist
159
67. Administrarea anticoagulantelor
Definiţie - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind
administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
Factorii care favorizează boala tromboembolică
• Alterarea peretelui vascular
• Staza circulatorie din cauza imobilizării
• Hipercoagulabilitatea
Indicaţii
✓ Flebitele membrelor inferioare în:
• Obstetrică - după naştere sau avort
• Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu
obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi
• Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
✓ Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în
cardiopatii embolice
✓ Tromboza coronariană: infarct miocardic
✓ Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
✓ Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
Medicamente utilizate - forme de prezentare
A. Soluţii injectabile
1. Heparina
➢ Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de
perfuzie continuă
Forme de prezentare:
- Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
- Heparine fracționate ( cu greutate molculară mica= HGMM) Reviparinum,
Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
B. Forme pentru administrare pe cale orală
Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K) - Acenocumarolum produs sub denumirea
de:
- Acenocumarol - cp. - 2 mg
- Sintrom - cp. - 4 mg
- Trombostop - cp.- 2 mg;
• se păstrează la 15-25°, ferit de lumină
• atenţie - vărsături - disfuncţii hepatice
Reacţii adverse:
• Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie), uter
(menoragii sau metroragii)
• Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie, dermatite, febră , alopecie
reversibilă
Precauţiuni speciale privind administrarea subcutanată
✓ Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
160
✓ Se folosesc ace subţiri, lungi de 12mm, care garantează injectarea medicamentului în
ţesutul subcutanat
✓ Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
✓ Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete nervoase şi
vaselor de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom scăzut
✓ Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu ajunge în
grosimea muşchiului.
Supravegherea pacientului
A. Înaintea tratamentului
✓ Se determină grupul sanguin şi Rh
✓ Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie:ulcerul gastroduodenal, boli
hemoragice, insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială
severă
✓ Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante
cumarinice (este crescut în ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului
- Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
- Se supravegheză apariţia hemoragiilor
• gingivoragii, epistaxis
• hemoragii după ras
• hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează
• scaunul cu sânge
✓ În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează PROTAMINA în
tratamentul cu Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul cu trombostop
✓ Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
✓ Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell, INR în heparinoterapie şi
timpul de protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
✓ În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
✓ În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie
✓ Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră, vomă.
✓ Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea medicului
deoarece unele potenţează efectul iar altele îl diminuează
✓ Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece
tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
✓ Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol,
fenilbutazonă, laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol),
sulfamide, analgetice
✓ Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide,
barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori
tiroidieni.
Educaţia pacientului
Se instruieşte pacientul:
161
✓ Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara
pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de protrombină
determinat în timpul zilei
✓ Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză şi se ia
doza la ora obişnuită în ziua următoare
✓ Să nu-şi modifice singur dozele
✓ Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
✓ Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
✓ Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare
✓ Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu
anticoagulante orale (ACO)
✓ Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă
✓ Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului (2-4
săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării, în
funcţie de anticoagulantul folosit
✓ Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
✓ Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în vitamina
K: brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici,
gălbenuş de ou, ficat (porc, vită), salată verde, suc de grape-fruit.
✓ Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
✓ Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectul ACO:
• scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre
• cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko
biloba
✓ Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO
✓ Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
✓ Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se
prezinte de urgenţă la spital
✓ Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi anticoagulantul
folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza administrată, modul de
administrare (un comprimat seara, sau două administrări pe zi la 12 ore preferabil la
aceeaşi oră )
68. Pregărirea preoperatorie
Pregătirea pacientului pentru operație are obiective specifice:

- restricția aportului de alimente și lichide;
- pregătirea câmpului operator (suprafața cutanată);
- recoltarea produselor pentru examene de laborator;
- efectuarea igienei personale și pregătirea psihică a bolnavului;
162
- asigurarea siguranței pacientului după administrarea medicației preanestezice;
- pregătirea documentelor pacientului pentru operație: revederea semnăturii
consimțământului chirurgical.
Pregătirea pacientului în ziua care precede operația:
tea
intervenției pentru a asigura o odihnă adecvată a pacientului în timpul nopții;
- se face baie, duș sau toaleta pe regiuni, la pat, în cazul bolnavilor imobilizați;
- se curăță regiunea ombilicală și zonele de flexie pentru a reduce riscul infecției
prin floră cutanată.
Crearea câmpului operator:
- se epilează zona de intervenție prin raderea pilozităților cu un aparat de ras individual, pe
o suprafață largă (15/25 cm);
- se interzice folosirea cremelor depilatoare;
- se dezinfectează zona rasă cu alcool medicinal sau betadină.
Supravegherea înaintea operației constă în:
- măsurarea funcțiilor vitale: puls,TA, temperatură, respirație;
- se cântărește bolnavul pentru dozarea premedicației și anestezicelor;
- se notează eventualele semne de infecție de căi respiratorii sau apariția menstruației la
femei.
Investigația paraclinică va cuprinde obligatoriu:
- grupul sanguin și factorul Rh,
- hemograma,
- glicemia,
- ureea și creatinina serică,
- ionograma sanguină,
- probele hepatice,
- factorii de coagulare,
- sumarul de urină,
163
- se efectuează ECG-ul și radiografia pulmonară.
Se va goli intestinul terminal:
- se face clismă în seara dinaintea și în dimineața intervenției chirurgicale în caz de
intervenție pe tub digestiv
- se administrează un laxativ cu 12 - 24 de ore înaintea inter-venției, dacă actul operator nu
se desfășoară pe tubul digestiv și dacă tranzitul bolnavului este normal.
Restricția alimentară:
- se scade aportul alimentar oral cu o zi înaintea operației;
- se sistează orice alimente (lichide, solide) de la orele 21 înaintea operației;
- se interzice fumatul sau consumul de alcool cu o seară înainte de operație.
69. Îngrijirile postoperatorii

Deosebim:
operației până la restabilirea
stării de conștiență și a funcțiilor vitale (perioada de trezire a pacientului);
fost recuperat complet din anestezie până la momentul externării.

Obiective:
- restabilirea homeostaziei fizice si psihice;
- prevenirea și tratarea complicaților postoperatorii imediate și precoce;
- managementul durerii.
Supravegherea postoperatorie imediată:
- se supraveghează funcțiile vitale;
- se verifică permeabilitatea și poziția cateterelor, a sondelor și tuburilor de dren.
Transportul de la blocul operator:
- se face pe targă, cărucior, se evită mișcările bruște, se menajează plaga, trusa
de perfuzie, tuburile de dren.
Supravegherea postoperatorie precoce
A. Se va supraveghea plaga:
- pansamentul să fie curat;
- se schimbă pansamentul la 24 ore după operație, iar după 3 zile plaga poate fi
lăsată liberă dacă evoluția este bună;
164
- pansamentul se schimbă precoce dacă este umed sau dacă pacientul prezintă
semne locale sau generale de infecție a plăgii (febră, frison, congestie locală), caz în care
se recoltează secreție din plagă pentru examenul bacteriologic și antibiogramă;
- se schimbă meșele;
- se scot firele de sutură la 5-7 zile, în funcție de indicația medicului și de
evoluția plăgii;
- se supraveghează racordul drenului la punga colectoare ce va fi menținută
decliv;
- se scurtează sau se îndepărtează drenul la indicația medicului.
B. Supravegherea curbei febrile:
- se măsoară și notează temperatura pacientului;
- se combate frisonul prin încălzirea pacientului cu pături suplimentare;
- se supraveghează și se raportează semnele de hipotermie: somnolență, scăderea
temperaturii rectale la 34-35° C, scăderea TA și a pulsului;
- se raportează medicului orice creștere patologică a temperaturii.
C. Supravegherea eliminărilor:
- la cei cu sondă vezicală à demeure se verifică permeabili-tatea și racordul
sondei;
- se golește punga colectoare și se notează cantitatea de urină;
- la cei fără sondă se urmărește reluarea spontană a micțiunilor la 6 - 8 ore
postoperator;
- se verifică prezența globului vezical la cei care nu urinează spontan;
- se anunță medicul dacă pacientul nu urinează;
- se face sondaj vezical, în condiții aseptice, dacă bolnavul prezintă glob vezical;
- se supraveghează reluarea tranzitului intestinal pentru gaze a doua zi
postoperator și a patra zi pentru materii fecale, exceptând pacienții cu fisură anală sau
hemoroizi, la care defecația poate fi amânată până la vindecarea plăgii operatorii;
- în situațiile speciale, cand bolnavul nu își reia tranzitul intestinal:
-20 minute, maxim o oră;
evacuatoare sau la indicația medicului se administrează un amestec litic (ser

fiziologic + plegomazin + propranolol).
D. Supravegherea alimentației
În cazurile obișnuite, de chirurgie curentă, schema reluării alimentației este
următoarea:
- în ziua operației: hidratarea parenterală cu soluții prescrise de medic;
- dieta hidrică în prima zi postoperator, dacă bolnavul nu varsă;
- dieta ușor digerabilă, a doua zi postoperator;
- dieta obișnuită, după ce bolnavul a avut scaun.
165
E. Mobilizarea operatului
- se recomandă mobilizarea precoce a operatului exceptând cazurile cu
intervenții ortopedice la nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale;
- se schimbă poziția bolnavului din oră în oră în primele 24 de ore pentru a
preveni pneumonia dată de stază pulmonară sau atelectazia pulmonară;
- se solicită pacientului să execute mișcări active ale membrelor inferioare din
oră în oră sau se fac mișcări pasive ale articulațiilor de la membre, masaje, în sensul
circulației venoase.
70. Testul toleranței la glucoza orală

Definiţie Testul de toleranţă la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea
organismului de a metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu
determinarea nivelurilor plasmatice şi urinare ale glicemiei la intervale regulate, utilizat în
special pentru diagnosticarea diabetului zaharat.
Scop
✓ Determinarea toleranței la glucoză în vederea stabilirii diagnosticului de diabet zaharat
la persoanela la care glicemia bazală(a jeun)este între 110-126 mg/dl
Recomandări pentru efectuarea testului de toleranţă la glucoză oral (TTGO)
✓ pacienţi cu glicemie bazală modificată (impaired fasting glucose, IFG);
✓ antecedente familiale de diabet zaharat;
✓ obezitate;
✓ istoric de infecții recurente (cutanate sau urinare);
✓ episoade inexplicabile de hipoglicemie;
✓ gravidă ( săptămâna 24-28) cu istoric familial de diabet zaharat sau paciente cu avorturi
spontane, nasteri premature, nasteri de feţi morţi sau macrosomi;
✓ glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii,
✓ după interventii chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic sau administrare de
ACTH.
Contraindicaţiile testului
- testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodică;
- testul nu este indicat in caz de: hiperglicemie bazala ≥ 126 mg/dL la doua determinari;
- valori ale glicemiei bazale constant normale;
- valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dL la doua determinari;
- diabet zaharat clinic manifest;
- diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).
166
Pacientul este instruit să aibă o dietă normală în ultimele 72 ore( 3 zile) fără restricție de
glucide (>150g glucide/zi și abstinență de la alcool). Este interzis fumatul, cafeaua și
consumul de alimente restricționat cu cel puțin 12 ore înaintea efectuării testului. Pe durata
efectuării testului este interzis fumatul și efortul fizic; este permisă ingestia unor cantitati
mici de apa.
Materiale necesare
- materiale necesare puncției venoase pentru recoltarea glicemiei
- 75 gr. glucoză pulbere
- cană de apă (200ml) cu apă
Efectuarea testului
- identificarea pacientului și verificarea prescripției
- se recoltează dimineață o probă de sânge prin puncție venoasă
- se administrează apoi oral, într-un interval de 5-10 minute, 75 gr. de glucoză pulbere
dizolvate în 200 ml apă, ( la copii cantitatea de glucoză este administrată funcție de
greutatea pacientului: 1.75g/kg corp – max. 75g)
- apoi pacientul va sta 2 ore liniștit la pat
- după 2 ore se va recolta o altă probă de sânge. In anumite situații clinice, la solicitarea
medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute.
Reactii adverse: unele persoane pot prezenta greata sau pot avea simptome vaso-vagale in
cursul efectuarii testului.
Interpretarea rezultatelor - Interpretarea valorilor glicemiei bazale și în cadrul testului
de toleranța la glucoză se efectueaza conform criteriilor ADA (American Diabetes
Association):
Normoglicemie Conditii asociate cu risc Diabet
crescut de diabet zaharat zaharat
Glicemie bazală <100 mg/dL (<5.6 100-126 mg/dL (5,6- ≥126
mmol/L) 6,9mmol/L) (glicemie mg/dL
bazala modificata) (7.0
mmol/L)
Glicemie la 2 ore dupa <140 mg/dL 140-200 mg/dL (7.8- ≥200
administrarea a 75g (7.8 mmol/L) 11.1mmol/L) (intoleranta la mg/dL
glucoza glucoza) (≥11.1
mmol/L)
Testul de toleranta la glucoză este util nu numai în diagnosticul diabetului zaharat, ci si in

identificarea pacientilor cu intoleranta la glucoza (impaired glucose tolerance, IGT).
Persoanele cu IFG, ca si cele cu cele cu IGT, fac parte dintr-un grup intermediar, care, desi
nu indeplineste criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezinta niveluri ale glucozei
prea mari pentru a fi considerate normale. Acestea persoane trebuie considerate categorii
167
de risc crescut pentru diabet si afectiuni cardiovasculare. IFG si IGT se asociaza cu
obezitate (in special abdominala), hipertensiune arteriala si dislipidemie (trigliceride
crescute si HDL-colesterol scazut). Cresterea activitatii fizice, scaderea ponderala si
administrarea anumitor agenti farmacologici previn sau intarzie dezvoltarea diabetului la
persoanele cu intoleranta la glucoza.
Alte conditii clinice asociate cu modificarea toleranței la glucoză:
• Scăderea tolerantei la glucoza cu valori crescute ale glicemiei poate aparea:
postgastrectomie, in ingestia excesiva de glucoza, hiperlipidemie tipurile III, IV si V,
hemocromatoza, boala Cushing, leziuni SNC.
• Scăderea tolerantei la glucoza cu hipoglicemie poate aparea in: boala von Gierke, boli
hepatice severe, niveluri crescute de epinefrina.
• Creșterea tolerantei la glucoza cu aplatizarea curbei (obtinuta din valorile glicemiei la 30,
60, 90, 120, 180 minute) poate aparea in: hiperplazie sau tumori ale celulelor insulare
pancreatice, malabsorbtie (sprue, boala celiaca, boala Whipple), boala Addison,
hipopituitarism, hipoparatiroidism, hipotiroidie, boli hepatice.
Limite și interferențe
Testul are valoare limitata în diagnosticul diabetului zaharat la copii și este rar indicat in
acest scop. Fumatul poate crește nivelurile de glucoza. Dieta alterata (ex. regim pentru
scaderea in greutate) poate scadea toleranta la glucoză și sugera un “fals diabet”. Bolile
infectioase si interventiile chirurgicale pot afecta toleranta la glucoza, de aceea testul se
recomanda a fi efectuat la un interval de 2 săptamani de la episodul acut. Repausul
prelungit la pat poate de asemenea sa afecteze rezultatele testului; atât cât este posibil,
testul se va efectua doar la pacienți ambulatori.
Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice la testul de toleranta la
glucoza: ulcer duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.
• Medicamente
Creșterea toleranței la glucoză: atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina,
lisinopril, inhibitori MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
Scăderea toleranței la glucoză: acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona,
calcitonina, clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon,
danazol, dexametazona, diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de
crestere, hidroclorotiaziad, imipramina, interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron,
metilprednisolon, metoprolol, naproxen, niacinamida, nifedipin, pindolol, prednisolon,
prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin, triamcinolon, triamteren, verapamil.
Dacă este posibil, medicația trebuie întrerupta cu cel putin 3 zile înainte de test (în special
contraceptive orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi, fenotiazine)
168
71. Pregătirea bolnavului pentru ecografie
Definitie Ultrasonografia este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea structurilor din
ţesuturile moi ale corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către
ţesuturi.
Scop/indicaţii:
- vizualizarea în timp real a organelor abdominale (aorta abdominală, ficat, vezică şi
canalele biliare, pancreasul, rinichi, ureterele, vezica urinară);
- evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor, poziţiei;
- evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile;
- stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creştere a sarcinii, sarcini
multiple, malformaţii fetale.
Materiale necesare:
- gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;
- prosop textil sau de hartie pentru îndepărtarea gelului.
Pregătirea pacientului:
- se prezintă pacientului avantajele şi dezavantajele.
Avantaje:
- nu prezinta risc de radiaţii;
- pregătirea este minimă;
- nu necesită substanţe de contrast;
- nu influentează fătul, se poate repeta fără risc;
- nu necesită spitalizare, se poate efectua ambulatoriu.
Dezavantaje:
- nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin);
- la pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate.
- se explică tehnica procedurii, modul de colaborare;
- se culeg informaţii despre eventualele alergii la latex;
- se iau măsuri pentru îndepartarea gazelor dacă se înterpune în faţă fluxului undelor;
- se inspectează zona pentru a nu exista leziuni (gelul se aplică pe pielea integră)
- se iau măsuri pentru asigurarea imobilităţii copiilor;
- unele examene necesită post alimentar şi întreruperea fumatului;
- examenele radioscopice cu bariu se fac înaintea ecografiei.
Participarea asistentului medical la procedură
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- se aşează în poziţie adecvată examenului;
- se asigură contactul permanent între transductor şi tegument.
Ecografia transesofagiană
Examen endoscopic şi ultrasonor pentru vizualizarea cordului din poziţia retrocardiacă
eliminând interferenţele cu alte structuri: ţesut subcutanat, oasele toracelui, plămâni.
169
Medicul plasează transconductorul ecografic în esofag cu ajutorul endoscopului.
Pacientul nu trebuie să mănânce cel puţin 8 ore.
- se montează un cateter intravenos;
- se sedează pacientul;
- se aplică electrozi pentru ECG, se monitorizează cordul;
- se monitorizează TA prin aplicarea unei manşete a tensiometrului;
- se montează un pulsoximetru;
- se aşează pacientul în decubit lateral stâng;
- se anesteziază faringele şi se introduce endoscopul prin cavitatea bucală până la esofag;
- se face examinarea;
- se monitorizează atent pacientul încă o oră;
Ecografia transesofagiana poate vizualiza: infarctul miocardic, cardomiopatia, defecte
septale.
Echografia transtoracică
Permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului.
- pacientul este aşezat în decubit dorsal;
- se aplică pe torace un gel care să faciliteze transmiterea ultrasunetelor;
- se examinează cordul;
- se îndepartează gelul.
Nu necesită îngrijire după procedură.
Echografia abdominală
Permite vizualizarea aortei abdominale ficatul, vezicii şi căilor biliare, pancreasului,
rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare.
Nu necesită substanţă de contrast, procedura este utilă pentru femeile gravide, pacienţi
alergici sau cu insuficienţă renală.
Pacientul nu mănâncă înaintea testului.
Poziţia pacientului este în funcţie de organul vizat, de obicei decubit dorsal.
Prezenţa gazelor şi braiului în abdomen distorsionează imaginea.
Echografie Doppler arterio-venoasă
Evaluează permeabilitatea vaselor de sange, direcţia şi viteza fluxului sangvin,
ultrasunetele fiind reflectate de eritrocite.
- se descoperă membrele de investigat şi se aplică gelul conductor;
- fluxul venos poate fi reprodus ca un sunet șuierător (dacă vena este trombozată nu se
percepe nici un zgomot);
- zonele de ocluzie şi gradul de obstrucţie sunt identificate prin scanare Duplex;
170
Pentru examenul arterelor se poate opri circulaţia venoasă prin aplicarea manșetelor de
tensiometru la coapsă, gambă, și gleznă;
- transductorul se plasează imediat sub manşeta umflată (presiunea fiind la un nivel
superior TA sistolice înregistrate în extremintatea normală);
- se eliberează lent presiunea din manşetă şi se notează valoarea cea mai mare a TA la care
apare aspectul caracteristic de semnal Doppler şuierator;
- procedura se repetă pentru fiecare nivel.
Examenul echografic duplex al arterelor carotide
Vizualizează arterele carotide, măsoară amptitudinea pulsului carotidian, apreciază viteza
şi direcţia fluxului sanguin.
- pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul fixat pentru a împiedica mişcarea laterală;
- se aplica gelul şi se face examinarea;
- testul evidenţiază ocluzia sau stenoza arterei carotide.
Este indicat ca atunci când:
- există semne neurologice (tulburări acute de vorbite, de vedere, semi-pareză, parestezii,
atacuri ischemice tranzitorii);
- pacientul acuză cefalee;
- se percep sufluri pe artera carotidă.
Echografia pelvină
Dă relaţii asupra prezenţei şi evoluţiei sarcinii şi asupra patologiei aparatului genital la
femei.
Se poate realiza pe două căi:
- abdominală;
- vaginală.
Echografia în obstetrică
Dă relaţii asupra existenţei sarcinii, locului de nidaţii (cavitatea uterină sau în afara
acesteia), inserţii placentare (placenta praevia, sarcina unică sau multiplă, prezentație,
vârsta sarcinii, asupra dezvoltării în raport cu vârsta sarcinii, feţi macrozomi sau retard de
creştere intrauterină).
Testul este inofensiv pentru făt.
În primul trimestru, echografia se realizează pe cale transvaginală, în trimestrul 2 şi 3 se
preferă calea abdominală.
Pacienta se aşează în decubit dorsal.
Calea abdominală necesită uneori vezică plină pentru a se putea diferenţia de sacul
gestional.
Dacă vezica este goală cu o oră înaintea examenului se oferă pacientei 3 pahare mari de
apa şi este rugata sa nu mictioneze până la terminarea examenului.
171
În trimestru 2 şi 3 de sarcină prezenţa scheletului fetal permite biometria şi depistarea unor
eventuale anomalii.
Efectuarea examenului presupune aplicarea gelului pe zona abdominală.
Calea vaginală nu necesită pregătire, vezica poate fi goală.
Sonda vaginală este prevăzută cu un capișon care conţine un gel apos, fără să se întrepună
aer între extremitatea sondei şi capișon.
Metoda se prefera în cazul persoanelor obeze, cu multiple cicatrici abdominale.
Echografia pelvină în ginecologie
Se efectuează de regulă pe cale transvaginala.
Permite vizualizarea uterului şi a ovarelor (formă, structură, poziţie).
Trompele nu sunt vizibile decât în cazuri patologice.
Este utilă pentru diagnosticarea fibromului uterin, polipilor, chisturilor de ovar,
evidenţierea abdomenului îngroşat, identificarea cancerelor.
Echografia de prostată şi rect la bărbaţi
Permite evaluarea prostatei, veziculelor seminale, rectului şi ţesutului perirectal.
- se face o clismă evacuatorie cu aproximativ o oră înainte, prezenţa materiilor fecale
poate altera vizualizarea;
- pacientul este aşezat în decubit lateral stâng sau decubit dorsal;
- pentru examinarea endorectală aparatul este plasat într-un sac de latex lubrifiat.
Explorarea poate vizualiza:
- hipertrofia beningă de prostată, cancerul de prostată sau rect, prostatita, tumoare de
vezicule seminale.
Echografia scrotală
Poate vizualiza tumori testiculare beninge sau maligne, orhita, hidrocelul, varicocelul,
epididimul, hernia scrotala, criptoshidia, infarctul testicular, torsiunea testiculara.
Se poate folosi pentru ghidarea acului de biopsie în cazul unei suspiciuni de cancer de
testicul.
Testul este netraumatizant, nu necesită pregătire specială, se poate face în orice moment al
zilei, durează aproximativ 20 minute.
Echografia tiroidiană
Diferenţiază chiste de noduli tiroidieni, monitorizează răspunsul la tratament, poate fi
folosită şi la gravide.
Pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul în hiperextensie.
Nu necesită pregătire specială.
Echografia ochiului
Permite examinarea părţilor exterioare atunci când mediile transparente sunt opace şi este
utilă în urmărirea dezlipirii de retină.
172
Echografia mamară – examen fără risc permite studierea structurilor sânului, decelează
formaţiuni tumorale cu diametrul mai mare de 1 cm.
Face diferenţierea între formaţiuni chistice şi tumorale (tumori solide sau lichide), oferă
criterii semiologice pentru malignitate sau benignitate, permite ghidarea puncţiei
citologice.
72. Intradermoreacția la tuberculină – rezultat

Definiţie Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine
purificate = purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate
întârziatã, ce duce la acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite
mononucleare) exprimatã macroscopic printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii. Este
folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între
prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la
nivel internaţional.
Indicații
✓ copii contacți din focarele de tuberculoză, copii simptomatici la care se ridică
suspiciunea de tuberculoză
✓ Infectații HIV
✓ Colectivitatile de copii prescolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia aparitiei unui
focar de TB în aceasta colectivitate
✓ In scopul estimării riscului anual de infecție ( studii epidemiologice )
Contraindicaţii
• de principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării testarii în
caz de stări febrile, boli eruptive în faza acută .
Materiale necesare
• Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subtire (5/10) şi scurt
(1cm)
• PPD standardizată în concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
• tampoane, dezinfectant, manusi de unica folosinta
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3
inferioare, la distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici
Tehnica
- spălarea pe mâini
- dezinfecţia locului de electie cu alcool sanitar
- urmați aceeasi pași ca la injecția intradermică(se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20
U/ml)
- injectarea corectã este urmată de apariţia unei papule albe, în coajă de portocalã; lipsa
papulei indică injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la
antebraţul opus).
B. CITIRE - La 72 de ore de la injectare
✓ Identificarea marginilor laterale ale INDURATIEI prin palpare, eventual prin trecerea
unui pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
173
✓ Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI
şi exprimarea în mm
✓ Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul induratiei!!
C. INTERPRETARE
În funcţie de diametrul reacţiei:
C. INTERPRETARE
În funcţie de diametrul reacţiei:
✓ Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasã prezentã
✓ Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasã absentã
✓ Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare de progresie
spre boalã prin imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament
imunosupresor (minim15 mg/zi de prednison timp de minim o lunã)
În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):

✓ Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivã ( 10
mm); este diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
✓ Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de
testarea anterioarã; semnificaţie incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
- tip I – induratie ferma ,lemnoasa la palpare sau/si flictene,necroza
- tip II - induratie renitenta ,elastica
- tip III – induratie depresibila
- tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul ractiei ,sesizabila la palpare
superficiala
73. Imobilizarea fracturilor membrelor inferioare (tibie, femur, peroneu)
74. Conduita de urgență în volet costal

voletul costal reprezinta fractura costala dubla cu doua
linii de factura aproximativ paralele care
intereseaza aatt coasta supra cat si cea
subajacenta. Aceasta va favoriza
moblitatea onei afectate cu realizarea
unei miscari respiratorii paradoxale(in
inspir zona se deplaseaza spre interior ,
iar in expir urmeaza o miscare inversa)
semne generale de fractura costala respiraie paradoxala, balansul mediastal,
respiratie pendulara(trecerea aerului din
zona voletului in plamanul sanatos)
conduita de urgenta in caz de fractura securizarea ariei de la locul accidentului
174
costala volet costal siguranta salvatorului
verificarea starii de constienta
pozitie semisezanda(daca aceasta
pozitie este permisa de starea generala a
pacientului)(asigura o mai buna
ventilatie pulmonara
monitorizarea functiilor vitale si
vegetative(respiratie, circulatie, pupile,
deglutitie, mictiunea, culoarea
tegumentelor, comportament
oxigenoterapie
abord venos perifecic/central +
instituirea unei perfuzii pentru
mentinerea/refacerea circulatiei; pentru a
evita decompensarea pacientului
traumatizat
administrarea unui analgezic minor per
os sau i.v
infiltrații cu novocaină 1% sau xilină
0,5-1% a nervilor intercostali. Este strict
interzisă administrarea de opiacee,
deoarece deprimă centrul respirator
fixarea externa a voletului cu comprese

sterile fie prin compresiune manuala, fie
cu fesi rulate(manunchi de comprese)
aplicate pe volet.Totul s efixeaza apoi cu
benzi de leucoplast care sa prinda numai
hemitoracele corespunzator
evaluarea secundara
evaluarea permanenta a functiilor vitale
si vegetative
spital
interventie chirurgicala
contraindicatii in imobilizarea fracturilor nu se folosesc bandaje toracice circulare
costale deoarece reduce capacitatea de
expansiune a hemitoracelui sanatos, ceea
ce duce repede la insuficienta
respiratorie acuta, prin reducerea
campului de hematoza(transformare a
sangelui venos in sange arterial prin
eliminarea bioxidului de carbon si prin
fixarea oxigenului in aerul expirat. Daca
bandajarea este prea stransa, poate
175
indrepta varful ascutit al coastel
fracturate catre pleura, pe care o poate
leza
Semne de gravitate = leziuni ale -respirație frecventă, superficială,

organelor interne zgomotoasă
-piele palidă, cianoză extremități
-spută cu sânge
-rană deschisă în piept
-senzație de sete, amețeli
-pierderea cunoștinței
Voletul costal – definitie, fiziopatologie, diagnostic, tratament

Reprezinta un segment instabil al peretelui toracic, aparut ca urmare a fracturilor costale
multiple (cel putin 2 coaste), coastele fiind fracturate cel putin in 2 puncte.
Se formeaza un bloc costal care se mobilizeaza in timpul respiratiei independent de restul
cutiei toracice – miscare paradoxala – retractie in inspir si expansiune in expir.
Se impart din punct de vedere topografic in:
- anterioare;
- antero-laterale;
- posterioare;
Voletul costal reprezinta o urgenta traumatica.
Obiectivele tratamentului voletului costal:
- mentinerea unei bune ventilatii;
- tratarea leziunilor pulmonare asociate;
- prevenirea complicatiilor;
Tratamentul voletului costal beneficiaza de urmatoarele metode:
- reducere si stabilizare chirurgicala;
- fixator extern (lame, fixatorul Constantinescu, fixatorul Coman, fixatorul
Marinescu);
- stabilizare interna prin ventilatie mecanica cu presiune pozitiva.
75. Efectuarea bilanțului hidric
Pentru efectuarea bilanţului hidric urmărim INGESTIA-EXCRETIA.

Pentru a urmări bilanţul hidric ȋn organism este necesar să se noteze atât intrările cât şi
ieşirile.
176
INTRǍRILE: sunt constituite prin apa din alimente şi băuturi(apa, ceaiuri, cafea,
sucuri, supe, fructe). O alta parte din apă este provenită din metabolismul celular dar si din
solutii perfuzabile.
IESIRILE(EXCRETA): sunt constituite din:
scaun
urina
perspiratie
transpiratie
menstra
pierderi patologice cum ar fi: diaree, varsaturi, hipertermie, drenaje, hemoragii masive,
aspiratie gastrica sau intestinala.
Vor fi de asemenea masurate si calculate si notate in BILANTUL HIDRIC.
Pentru fiecare grad de temperature peste 37gradeC se va calcula o pierdere suplimentara
de apa de 500mL.
Se va nota ori de cate ori a fost schimbat un pansament si gradul de schimbare al acestora,
stiind ca printr-un pansament abundant imbibat se pot pierde circa 500-700 mL apa.
EXEMPLU: BILANT HIDRIC:
INGESTA:
LICHIDE=1500ML.
ALIMENTE=600ML.
APA REZULTATA DIN METABOLISMUL ALIMETAR=400ML.
TOTAL=2500ML.
EXCRETA:
SCAUN= 200ML.
DIUREZA=1600ML.
TRANSPIRATIE=400ML.
MENSTRA=200ML.
PERSPIRATIE=100ML.
TOTAL=2500ML.
DACA INTERVINE PATOLOGICUL AVEM:
INTRARI: VEZI MAI SUS.
IESIRI:
VARSATURI=400ML.
SCAUN DIAREIC=500ML.
177
DIAFOREZA=600ML.
PENTRU ECHILIBRU INTERVENIM CU PEV SER GLUCOZAT=1500ML
76. Pozițiile pacientului
Pozitiile pacientului in pat

In functie de starea generala a pacientului si de afectiunea sa, pozitia poate fi: activa,
pasiva sau fortata.
Pozitia activa – pacientul se misca singur, nu are nevoie de ajutor
Pozitia pasiva – pacientul nu poate sa-si schimbe singur pozitia, si-a pierdut forta fizica,
are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici
Pozitia fortata – pacientul are o postura neobisnuita(inadecvata),pozitia poate fi:
-determinata de afectiunea de baza (in tetanos, meningita)
-ca o reactie de aparare a organismului (in crizele de dureroase de ulcer sau in colica
biliara)
-ca o masura profilactica in prevenirea unor complicatii (prevenirea emboliei in cazul
tromboflebitei)
-ca masura terapeutica (folosirea aparatelor de extensie =conditie esentiala a tratamentului)
-alte pozitii fortate
De retinut
♦imobilizarea poate produce complicatii din cauza presiunii exercitate asupra tesuturilor
cuprinse intre planurile osoase si suprafata dura a patului;poate provoca tulburari locale de
circulatie prin ischemie(roseata,edem,escare,necroze)
♦incetinirea circulatiei in clinostatism(culcat)favorizeaza formarea trombozelor,producerea
pneumoniilor hipostatice etc
-Se impun masuri de prevenire
Asistentele trebuie sa cunoasca pozitiile pe care le iau pacientii in pat, pozitia in care
acestia trebuie adusi cu ocazia unor ingrijiri si examinari speciale si manoperele prin care
se asigura schimbarile de pozitie.
Tipul de pozitie: Decubit dorsal ,Pozitia Fowler
Caracteristici si manopere prin care se realizeaza
–Culcat pe spate cu fata in sus
-fara perna
-cu o perna subtire
-cu 2 perne (pozitie obisnuita si comoda)
Afectiunile/situatiile care o impun
-dupa punctie lombara
-unele afectiuni ale coloanei vertebrale (suprafata tare)
178
-anemii post-hemoragice
-unele afectiuni cerebrale
-pacienti slabiti
-adinamici
-operati
Zone explorate: capul, gatul, toracele anterior, plamanii, sanii, inima, abdomenul,
extremitatile, zonele de palpare a pulsului.
Observatii
-Este pozitia cea mai relaxata in mod normal,previne contractarea muschilor abdominali
-Este mai confortabila cu genunchii indoiti-pozitie Fowler
-Aceasta pozitie mentinuta timp indelungat poate cauza dureri lombare(se introduce un sul
subtire la nivelul coloanei lombare)
Tipul de pozitie :Pozitie semisezand
-culcat pe spate
-toracele formeaza cu linia orizontala un unghi de 30-45°
Se realizeaza:
-cu un nr. mai mare de perne
-cu rezemator mobil
-cu somiera articulata
Ca pacientul sa nu alunece, se aseaza sub regiunea poplitee o perna indoita sau un sul din
patura invelit intr-un cearsaf rasucit la extremitati si introdus sub saltea . Sub talpi se pune
un sprijinitor.
-afectiuni cardiace si pulmonare
-perioada de convalescenta
unele categorii de operatii
-pacientilor varstnici
-in primul ajutor dat pacientilor cu tulburari respiratorii
Observatii
-Mentinerea indelungata necesita masuri de prevenire a escarelor (colaci de cauciuc sub
regiunea fesiera) si a altor complicatii.
-Pozitia este interzisa pacientilor cu tulburari de deglutitie,comatosilor
Tipul de pozitie: Pozitie sezand
In pat:
-trunchiul formeaza cu membrele inferioare un unghi drept
-pacientul are coapsele flectate pe bazin si gambele sunt in semiflexie pe coapse
-genunchii sunt astfel ridicati
179
Pozitia se realizeaza:
-prin ridicarea partii cefalice a somierei articulate (cu ajutorul manivelei)
-cu sprijinitorul de perne
-sau se vor pune 4-5 perne asezate in trepte ; capul se va sprijini cu o perna mica
-sub bratele pacientului se poate aseza cate o perna ; pentru a impiedica alunecarea, se
aseaza sub regiunea poplitee o perna indoita sau un sul din patura invelit intr-un cearsaf
rasucit la extremitati si introdus sub saltea . Sub talpi se pune un sprijinitor.
In fotoliu: este asezat confortabil, bine imbracat si acoperit cu patura
Pacienti:
-in stare grava
-dispneici, in caz de pneumonii intinse
-insuficienta cardiaca
-in perioada acceselor de astm bronsic
-varstnici
-dupa anumite interventii chirurgicale (glanda tiroida)
Zonele ce pot fi explorate : capul, gatul,spatele, toracele posterior, plamanii, sanii,axila,
inima, extremitatile superioare.
Observatii
-In vederea examinarii pacientului, pozitia sezand realizeaza expansiunea completa a
plamanilor si permite o mai buna examinare a partii superioare a corpului.
-Pacientii slabiti din punct de vedere fizic s-ar putea sa nu poata sta in aceasta pozitie ; ei
vor fi asezati in decubit dorsal cu extremitatea cefalica a somierei ridicata.
-Pacientii cu insuficienta cardiaca in cursul acceselor de dispnee nocturna, se aseaza de
mai multe ori la marginea patului cu picioarele atarnate; sub talpi se aseaza un taburet.
Tipul de pozitie:Decubit lateral
Poate fi drept sau stang:
-culcat pe o parte
-capul sprijinit pe o singura perna
-membrele inferioare flectate usor
-sau membrul inferior care este in contact cu suprafata patului intins, iar celalat indoit
-spatele sprijinit cu o perna sau un sul sau cu rezematoare speciale
-in pleurezii
-meningite
-dupa interventii intratoracice
-dupa interventii renale
-in cazul drenajului cavitatii pleurale
180
Se mai impune:
-in cursul efectuarii toaletei
-schimbarii lenjeriei
-administrarii clismelor si supozitoarelor
-masurarii temperaturii pe cale rectala
-pentru punctia lombara
– in cursul sondajului duodenal
-drenajului postural
Zonele ce pot fi explorate : inima (decubit lateral stang) ; pozitia este ideala, pentru a
auzi murmurul cu sonor redus.
Observatii
♦Pentru a impiedica aparitia escarelor
-intre genunchi si maleole se introduc inele de vata
-sub trohanterul mare, un colac de cauciuc imbracat
♦Varstnicii,adinamicii vor fi intorsi la intervale regulate de 1-2-3 ore pentru prevenirea
complicatiilor
♦Daca pacientul are un membru inferior:
– paralizat
– fracturat
– dureros
– operat
acesta va fi mentinut in cursul manoperei de intoarcere de catre asistenta si asezat pe un
suport pregatit in prealabil.
Tipul de pozitie: Pozitie (decliva) Trendelenburg
-Decubit dorsal, eventual lateral, cu capul mai jos decat restul corpului
Se realizeaza prin:
-ridicarea extremitatii distale a patului
-diferenta intre cele 2 extremitati ale patului poate varia de la 10 la 60cm
-sub capul pacientului se poate pune o perna subtire
-se protejeaza capul pacientului cu o perna asezata vertical la capataiul patului
-pentru evitarea alunecarii de pe masa de operatie, pacientul este fixat in chingi sau
rezematoare speciale de umar
-pe masa de operatie in cazul sincopelor din cursul anesteziei generale
-in anemii acute
-pentru autotransfuzii
-pentru oprirea hemoragiilor membrelor inferioare si organelor genitale feminine dupa
interventii ginecologice
181
-dupa rahianestezie
-pentru a favoriza drenajul secretiilor din caile respiratorii superioare
Observatii
♦ favorizeaza o buna circulatie pentru centrii vitali
♦ in decubit lateral se aseaza atunci cand este pericol de aspiratie a secretiilor
Tipul de pozitie: Pozitie procliva (Trendelenburg inversat)
– oblica cu capul mai sus
– pentru extensia coloanei cervicale (tratament ortopedic)
Tipul de pozitie: Decubit ventral
– culcat pe abdomen
– capul intr-o parte pe o perna subtire
– membrele superioare asezate la stanga si la dreapta capului
– cu fata palmara pe suprafata patului
– cu degetele in extensie
Sub glezne:
– o perna cilindrica
Sub torace si abdomen se pot aseza perne subtiri, moi
– in paralizia unor grupuri musculare; hemiplegie
– in escare extinse
– drenarea unor colectii purulente
– inconstienti
Observatii
– este pozitia de noapte pentru sugari si copii mici
– nu este posibila fara perna pentru anumite boli cardiace si pulmonare
Tipul de pozitie: Pozitie ginecologica
-decubit dorsal
-cu genunchii indoiti
-coapsele indepartate
Se poate realiza:
-in pat
-pe masa de examinare
– pe masa ginecologica care are sprijinitor pentru membrele inferioare, iar sub placa de sezut
are o tavita mobila
– pentru examene ginecologice si obstetricale
-faciliteaza introducerea speculului vaginal-valvelor
-pentru examinari rectale (rectoscopie, tuseu rectal)
Zonele ce pot fi explorate: organele genitale feminine
Observatii:
– Examinarea se face dupa golirea vezicii urinare si a rectului
– pozitie jenanta si inconfortabila
– nu se prelungeste prea mult examinarea
– pacienta trebuie mentinuta bine acoperita
Tipul de pozitie: Pozitia genupectorala
-pacientul asezat pe genunchi, acestia fiind usor indepartati
-aplecat inainte
182
-pieptul atinge planul orizontal (masa de examinat)
Zonele ce pot fi explorate:
-zona rectale
Observatii
– este o pozitie jenanta, inconfortabila
– pacientii cu artrita sau alte deformari articulare nu o vor putea practica
Poziţiile bolnsavului în pat
 ortostatism=in picioare
 clinostatism=decubit=culcat
În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie activă, pasivă sau forţată.
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor;
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are
nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi gravi, adinamici;
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
 determinată de afecţiunea de bază -în tetanos(opistotonus-bolnavul se gaseste in
hiperextensie avand forma unui arc cu concavitate dorsal,corpul sprijinit pe ceafa si
calcaie) ;meningită(“cocos de pusca “-capul in hiperextensie,membrele iferioare
flectate,atat in articulatia coxo-femurala,cat sic ea a genunchiului);pleurostotonus-bolnavul
descrie un arc cu concavitate lateral.
183
Pozitia “in cocos de pusca” in meningite
Opistotonus
 ca o reacţie de apărare a organismului (bolnavul cauta sa-si menajeze dureare) -în

crizele de dureroase de ulcer sau duodenita-bolnavul sta in decubit ventral sau in decubit
lateral stang;pozitie ghemuita,bolnavul exercitand si o presiune cu pumnul asupra regiunii
dureroase in ulcerul gastric penetrant.
 ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în cazul

tromboflebitei)ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a
tratamentului)
Asistentele trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care aceştia
trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se asigură
184
schimbările de poziţie.
Poziţia Cum se realizează Afecţiunile/situaţii Observaţii

le care o impun
Decubit dorsal Culcat pe spate cu -după puncţie
faţa în sus lombară -menţinută timp
-fără pernă -unele afecţiuni ale îndelungat=dureri
-cu o pernă subţire coloanei vertebrale lombare : se
-cu 2 perne (poziţie (suprafaţă tare) introduce un sul
obişnuită şi comodă) -anemii post- subţire la nivelul
hemoragice coloanei lombare
-unele afecţiuni
Poziţia Fowler cerebrale
-pacienţi slăbiţi
-adinamici
-operaţi Previne contractura
Este mai confortabilă muşchilor
cu genunchii îndoiţi- abdominali
pozitia Fowler
Zone explorate:
capul, gâtul,
toracele anterior,
plămânii, sânii,
inima,
abdomenul,extremi
tăţile, zonele de
palpare a pulsului.
Semişezând -culcat pe -afecţiuni cardiace -menţinerea
spate,toracele şi pulmonare îndelungată
formează cu linia -perioada de necesită măsuri de
orizontală un unghi convalescenţă prevenire a
de 30-45º unele categorii de escarelor (colaci de
Se realizează: operaţii cauciuc sub
-cu un numar mai -vârstnici regiunea fesieră) şi
mare de perne -primul ajutor dat a altor complicaţii.
-cu rezemător mobil pacienţilor cu
-cu somieră articulată afecţiuni
Ca pacientul să nu cardiorespiratorii
alunece, se aşează sub
regiunea poplitee o
pernă îndoită sau un
sul din pătură învelit
185
într-un cearşaf răsucit
la extremităţi şi
introdus sub saltea .
Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
Şezând În pat: -în stare gravă -În vederea
-trunchiul formează -dispneici, în caz examinării
cu membrele de pneumonii pacientului, poziţia
inferioare un unghi întinse şezând realizează
drept -insuficienţă expansiunea
-pacientul are cardiacă completă a
coapsele flectate pe -în perioada plămânilor şi
bazin şi gambele sunt acceselor de astm permite o mai bună
în semiflexie pe bronşic examinare a părţii
coapse -vârstnici superioare a
-genunchii sunt astfel -după anumite corpului.
ridicaţi intervenţii -Pacienţii slăbiţi
Poziţia se realizează: chirurgicale d.p.d.v.fizic s-ar
-prin ridicarea părţii (glanda tiroidă) putea să nu poată
cefalice a somierei sta în această
articulate poziţie ; ei vor fi
-cu sprijinitorul de aşezaţi în decubit
perne dorsal cu
-sau se vor pune 4-5 extremitatea
perne aşezate în trepte cefalică a somierei
; capul se va sprijini cu ridicată.
o pernă mică -Pacienţii cu
-sub braţele insuficienţă
pacientului se poate cardiacă în cursul
aşeza câte o pernă ; acceselor de
pentru a împiedica dispnee nocturnă,
alunecarea se aşează se aşează de mai
sub regiunea poplitee multe ori la
o pernă îndoită sau un marginea patului
sul din pătură învelit cu picioarele
într-un cearşaf răsucit atârnate; sub tălpi
la extremităţi şi se aşează un
introdus sub saltea . taburet.
Sub tălpi se pune un Zone explorate:
sprijinitor. capul, gâtul,
În fotoliu: este aşezat spatele, toracele
confortabil, bine posterior, plămânii,
îmbrăcat şi acoperit cu sânii, axila, inima,
pătură. extremităţile
superioare.
186
Decubit lateral Poate fi drept sau -în pleurezii -pt.a împiedica
stang -meningite apariţia escarelor
-culcat pe o parte -după intervenţii între genunchi şi
-capul sprijinit pe o intratoracice maleole se introduc
singură pernă -după intervenţii inele de vată
-membrele inferioare renale -sub trohanterul
flectate uşor -în cazul drenajului mare, un colac de
-sau membrul cavităţii pleurale cauciuc îmbrăcat
inferior ce este în Se mai impune: -vârstnicii,
contact cu suprafaţa -în cursul efectuării adinamicii vor fi
patului întins, iar toaletei întorşi la intervale
celălat îndoit -schimbării regulate de 1-2ore
-spatele sprijinit cu o lenjeriei pentru prevenirea
pernă sau un sul sau -administrării complicaţiilor
cu rezemătoare clismelor şi -dacă pacientul are
speciale supozitoarelor un membru
-măsurării inferior
temperaturii pe cale paralizat,fracturat,d
rectală ureros,operat
-pentru puncţia acesta va fi
lombară menţinut în cursul
-în cursul manoperei de
sondajului întoarcere de către
duodenal asistentă şi aşezat pe
-drenajului postural un suport pregătit în
prealabil.
Zonele ce pot fi
explorate : inima
(decubit lateral stg) ;
poziţia este ideală,
pentru. a auzi
murmurul cu sonor
redus.
Poziţie (declivă) Trendelenburg Decubit dorsal, -pe masa de -favorizează o bună
eventual lateral, cu operaţie în cazul circulaţie pentru
capul mai jos decât sincopelor din centrii vitali
restul corpului cursul anesteziei -în decubit lateral
Se realizează prin: generale se aşează atunci
-ridicarea etremităţii -în anemii acute când este pericol de
distale a patului -pentru aspirare a
-diferenţa între cele 2 autotransfuzii secreţiilor
extremităţi ale patului -pentru oprirea
poate varia de la 10 la hemoragiilor
60cm membrelor inf.şi
-sub capul pacientului organelor genitale
se poate pune o pernă feminine după
187
subţire intervenţii
-se protejează capul ginecologice
pacientului cu o pernă -după rahianestezie
aşezată vertical la -pentru a favoriza
căpătâiul patului drenajul secreţiilor
-pentru evitarea din căile
alunecării de pe masa respiratorii
de operaţie, pacientul superioare
este fixat în chingi sau
rezemătoare speciale
de umăr
Poziţie proclivă (Trendelenburg - oblică cu capul mai - pentru extensia
inversat) sus coloanei cervicale
(tratament
ortopedic)
Decubit ventral - culcat pe abdomen - în paralizia unor - este poziţia de

- capul într-o parte pe grupuri musculare; noapte pentru
o pernă subţire hemiplegie sugari şi copii mici
- membrele - în escare extinse - nu este posibilă
superioare aşezate la - drenarea unor fără pernă
stga şi la dr.capului colecţii purulente pt.anumite boli
- cu faţa palmară pe - inconştienţi cardiace şi
suprafaţa patului pulmonare
- cu degetele în
extensie
Sub glezne:
- o pernă cilindrică
Sub torace şi abdomen
se pot aşeza perne
subţiri, moi
Poziţie ginecologică - decubit dorsal - pentru examene - Examinarea se
ginecologice şi face după golirea
- cu genunchii obstetricale vezicii urinare şi a
îndoiţi rectului
- facilitează - poziţie jenantă şi
- coapsele introducerea
îndepărtate inconfortabilă
speculului - nu se prelungeşte
Se poate realiza: vaginal-valvelor prea mult
- în pat - pentru examinarea
- pe masa de examinări
rectale
188
examinare (rectoscopie,
tuşeu rectal)
- pe masa ginecologică
care are sprijinitor
pentru membrele
inferioare, iar sub
placa de şezut are o
tăviţă mobilă
Poziţia genupectorală - pacientul aşezat pe - pentru explorarea - este o poziţie

genunchi, aceştia zonei rectale jenantă,
fiind uşor inconfortabilă
îndepărtaţi
- aplecat înainte
pieptul atinge
planul orizontal
(masa de examinat)
Fișa tehnică 41 Participarea asistentului medical la puncţia vezicală
Definitie Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac pe cale transabdominală, în cavitatea vezicii

urinare .
Scop
→ Explorator – rar pelevarea urinei direct din vezica urinara pt examenul de laborator ,fara pericolul
contaminarii sale; injectarea de prduse de contrast pentru examenul radiologic al vezicii urinare
→ Terapeutic –evacuarea urinei în caz de retenție acută de urină, când sondajul vezical este contraindicat
Indicaţiile sunt exclusiv în scop evacuator, în situaţia în care sondajul vezical s-a soldat cu un eşec, ori
este contraindicat:
✓ imposibilitatea efectuării sondajului uretrovezical (stenoze, traumatisme sau infecţii uretrale)
✓ asigurarea drenajului urinar în uretroplastii, intervenţii chirurgicale pentru hipospadias
✓ retenţie acută de urină (adenom de prostată, neoplasm prostatic, litiază uretrală obstructivă)
✓ bolnavii cu paraplegie şi tetraplegie prin leziuni medulare – cistostomie percutanată permanentă
De asemenea, refuzul pacientului pentru sondajul vezical reprezintă o altă indicaţie de puncţie a vezicii
urinare.
Contraindicaţiile sunt reprezentate de :
➢ diateza hemoragică
➢ intervenţii chirurgicale în antecedente la nivelul pelvisului (risc de puncţionare a unei anse intestinale
fixate la perete)
➢ infecţii, arsuri, leziuni traumatice la nivelul regiunii suprapubiene
➢ obezitate excesivă
➢ tumorile vezicale
➢ toate stările fiziologice sau patologice care micşorează sau deplasează segmentul extraperitoneal al
vezicii urinare (ascita, sarcina, tumori pelvine, ocluzia intestinală, peritonita)
189
Pregatirea materialelor necesare:
- antiseptice,
- mănuși, câmpuri chirurgicale
- anestezice locale – xilina 1%
- ace, seringi, sterile
- pense anatomice și hemostatice
- sonde subţiri din plastic,
- recipiente colectoare,
- tampoane şi pansamente sterile
- perna tare
- psihică – se informează privind necesitatea punctiei, se asigură securitatea și intimitatea prin asezarea
paravanului in jurul patului
- fizică – se rade părul pubian, nu va urina câteva ore înaintea puncției exploratoare sau daca este putin
plină vezica se vor administra lichide sau diuretice
Locul de puncţie: este situat în regiunea hipogastrică pe linia mediană, imediat deasupra simfizei pubiene
(la 1-2 cm), în plină zonă de matitate.
Poziţia pacientului: în decubit dorsal, sub bazin se introduce o perna tare
Tehnica puncţiei vezicii urinare:
✓ dezinfecția mâinilor
✓ se aseaza pacientul in decubit dorsal și se dezbracă regiunea inferioara a corpului
✓ toaleta locului de puncţie cu antiseptic
✓ se servește seringa încărcată cu anestezic
✓ anestezie locală plan cu plan
✓ se serveste acul de punctie adaptat la seringa si pătrunderea cu acul montat la seringă se va face
perpendicular pe planul tegumentar pe circa 4-5 cm în profunzime, sub aspiraţie continuă cu pistonul
seringii
✓ aspirarea de urină în seringă în momentul pătrunderii în vezica urinară
✓ evacuarea urinii se poate face cu seringa sau după adaptarea unui tub la pavilionul acului, cu
colectarea urinii într-un recipient collector
✓ extragerea bruscă a acului după evacuarea vezicii urinare
✓ masarea locului de puncţie cu un tampon îmbibat în antiseptice
✓ aplicarea unui pansament steril
În situaţia în care se prevede că puncţia va trebui ulterior repetată, se recomandă realizarea unei
cistostomii a minor cu ajutorul unui trocar prin care se va introduce în vezica urinară un cateter subţire
din plastic cu mai multe orificii laterale; acesta va rămâne în vezică (pentru drenaj continuu) după
extragerea trocarului şi va fi fixat la perete cu un fir. Colectarea urinii se va face în pungi sterile din
plastic
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- Pacientul rămane la pat și se supravegheaza funcțiile vitale
- Se observă locul punctiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea în continuare a urinei, prin traectul
neoformat
- Se notează în foaie manevra, cantitatea de urină evacuată, aspectul și densitatea ei
- Monitorizarea permeabilităţii tubului de cistostomie şi antibioprofilaxie
Precauţii:
➢ evacuarea urinii se va face lent pentru a evita hemoragia “ex vacuo”
➢ antibioprofilaxie cu spectru urinar; nu se va comprima abdomenul în timpul puncției
Incidentele şi accidentele puncţiei vezicii urinare sunt reprezentate de:
→ puncţia “albă” (nu se extrage lichid): cauzele pot fi poziţia greşită a acului, în caz de perete abdominal
gros, hipertrofia detrusorului
190
→ puncţionarea fundului de sac peritoneal prevezical – se evită prin respectarea locului de puncţie
Complicaţiile puncţiei vezicii urinare sunt următoarele:
➢ hematuria
➢ hemoragia ex vacuo
➢ lezarea vaselor parietale cu apariţia unui hematom
➢ peritonita prin leziune de ansă intestinală aderentă – rară, dar gravă se evită prin respectarea locului de
puncţie
➢ contaminarea spaţiului prevezical retzius –în caz de urini infectate
➢ fistula urinară la locul de puncţie al detrusorului
Nevoia Diagnostic de nursing Intervenții autonome și delegate

1. Alterarea circulației - Recoltez la indicaţia medicului:a. probe de
cauzată de bolile sânge:hemoleucogramă (Hb,Ht ,V.E.M.,C.H.E.M.,H.E.M.,
existente nr. hematii ), VSH,sideremie; b. probe de urină şi
manifestată prin
dematerii fecale, pentruanalize de laborator;
tahicardie, puls
filiform, - La indicația mediculuiadministrez Fludrocortizon pentru
hipotensiune arterială normalizareatensiunii arteriale;
1’. Alterarea - La indicația mediculuiadministrez
procesului tratamentmedicamentos aritmic;
respirator din cauza - Administrez pacienteimedicaţia prescrisă de medic:
bolilor sânge AB IV+,plasmă;
existente manifestată
- Învăț pacienta să facăgimnastică respiratorie;
prin
dispnee - Măsor şi notez funcţiilevitale în F.O;
- Ajut pacienta să îmbraceciorapi elastici
compresivipentru a diminua fluxuluisangvin la picioare,
astfelredistribuindu-l cătreextremitatea superioară
acorpului
- Pregătesc pacientapsihic şi fizic pentruexamenele de
laborator
2
3
4
191
192

Proceduri Asistenti Medicali

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proceduri Asistenti Medicali

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

Măsurarea, notarea și interpretarea respirației

Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:

6. Captarea, observarea și notarea vărsăturilor

Alimentarea prin gastrostomă

ALIMENTAREA PRIN SONDĂ GASTRICĂ

9. Recoltarea sângelui prin puncție capilară

11. Recoltarea exudatului faringian

12. Recoltarea sputei pt bacilul Koch

✓ transportul probelor de sputa la laboratorul de bacteriologie se va face fie imediat, fie în

Recoltarea sputei prin expectoraţie

13. Recoltarea urinei pt urocultră;

Analiza urinei cuprinde :

RECOLTAREA SUMARULUI DE URINA

Definitie o recoltarea urinei pentru analize de rutina ce pot depista

Test Valori normale

 corpi cetonici absent

URINA DIN 24 -obtinerea datelor privind starea morfofunctionala a aparatului

In situatii speciale, urina se poate recolta direct din vezica prin

 RECOLTAREA UROCULTURII LA PACIENTII CU SONDA

Proba celor trei pahare

Se presupune că este vorba de o hemoragie reno-uretrală când hematuria este prezentă

14. Recoltarea urinei pt testul ADIS

15. Recoltarea urinei din 24 h

16, 17, 18: Recoltarea materiilor fecale, 17. Testul Adler

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

-se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de

19. Efectuarea sondajului gastric

- greaţă şi senzaţie de vărsătură; se combate prin respiraţii profunde.

20. Efectuarea sondajului vezical la femeie/bărbat

SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

- aseptizarea meatului urinar- se sterge orificiul uretral de sus in jos, in directia

SONDAJUL VEZICAL LA BARBAT

21. Spălătura oculară

Accidente :vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului datorate presiunii

23. Spălătura gastrică

24. Spălătura vezicală

25. Spălătura vaginală

 se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste pacientul cu invelitoarea

27. Clisma baritată sau irigoscopia

Examenul radiologie al intestinului gros se face prin clismă cu substanţă opacă.

28. Introducerea tubului de gaze

INTRODUCEREA TUBULUI Tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de

Scop eliminarea gazelor din colon in caz de meteorism

29. Testarea sensibilității la medicamente (ex. penicilină)

Realizarea procedurii : raport 1/100

31. 32: Administrarea medicamentelor prin sondă gastrică și

33. Administrarea medicamentelor pe cale rectală

Medicamentele care se administrează intrarectal sunt supozitoarele şi unguentele

35. Administrarea aerosoli

Dispozitive de terapie inhalatorie- aerosoloterapie

38. Recoltarea secrețiilor vaginale

5.8 Recoltarea secreţiilor cervico-vaginale pentru examene de laborator

39. Badijonarea mucoasei bucale

Badijonarea mucoasei bucale reprezinta intinderea unei solutii medicamentoase pe

40. Injecția intradermică

41. Injecția subcutanată

Definiţie - Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone,

42. Injecția intramusculară

43. Injecția intravenoasă (cateter venos)

44. Perfuzia intravenoasă

Schimbarea flacoanelor cu soluţii perfuzabile

45. Determinarea grupelor sangvine