1.

Stress, eustress, distress

DSM IV-TR
TULBURARI DE AJUSTARE (READAPTARE)= reactii maladaptative fata de un stres al vietii bine definit.
Se impart in subtipuri, in functie de simptome:
- cu anxietate, cu dispozitie depresiva,
- mixte= cu anxietate si dispozitie depresiva, cu perturbarea conduitei si cu perturbarea mixta a
emotiilor si conduitei.

Stresori psihosociali identificabili

Tulburare de ajustare= reactie disproportionata fata de natura stresorului sau functionarea sociala sau
ocupationala trebuie sa fie afectata semnificativ.
Rangurile primilor 10 stresori prin schimbarea de viata-Rahe-Holmes,1994
1.decesul partenerului de viata.
2.divort.
3.decesul unui membru apropiat al familiei.
4.separare maritala
5.ranire sau boala personala severa.
6.pierderea serviciului.
7. condamnare la detentie.
8.decesul unui prieten apropiat.
9. sarcina.
10.reajustare in afaceri.

EUSTRESUL - conduce la:

 Nivel crescut de motivaţie
 Sentimentul de tonifiere şi mobilizare
 Un nivel ridicat de energie
 Culegerea şi procesarea mai rapidă a informaţiilor
 Luarea unor decizii sănatoase
 Acţiuni eficiente şi creşterea productivităţii personale

DISTRESUL - conduce la:

 Aparţia unui dezechilibru
 Stare de tensiune acută, încordare şi disconfort
 Afecte negative, frustrare, reprimare a unor trebuinţe sau aspiraţii
 Imposibilitatea rezolvării unor probleme
 Monotonie, lipsă de stimulare şi informaţie care împiedică individul să-şi manifeste toate
posibilităţile sale, să-şi mobilizeze şi să-şi folosească resursele

1
Criterii de diagnostic DSM-IV-TR PENTRU FACTORI PSIHOSOCIALI CARE AFECTEAZA CONDITIA MEDICALA
Este prezenta o conditie medicala generala.
Factorii psihologici afecteaza advers conditia medicala generala intr-unul din urmatoarele moduri:
1. influenteaza evolutia(asociere stransa in timp),
2.interfereaza cu tratamentul,
3. constituie riscuri de sanatate aditionale,
4.raspunsurile fiziologice legate de stres precipita sau exacerbeaza simptomele unei cond. medicale
generale.

Natura factorilor psihologici

Simptome depresive/ anxietate,
Trasaturi de personalitate,mecanisme de defensa sau stil de coping, comportamente maladaptative.

Conceptul de stress
Evenimente sau situatii ce pot avea efecte nefavorabile asupra persoanei.= factori de stress( fizici,
psihologici si sociali)=>termen extins uneori la eveniment, care in momentul producerii nu este resimtit
ca advers, dar pe termen lung efect nefavorabil(ex. Competitie stransa).
Efecte adverse induse , modificari psihologice sau fiziologice= reactie de stress( include un raspuns
nervos vegetativ-ex.HTA, unul endocrin-adrenalina ,unul psihologic- incordare

Conceptul de reactie psihica

Suferinta psihica poate aparea ca reactie la evenimente neplacute; uneori asocierea eveniment-
suferinta este evidenta.
SOMMER,1890 -REACTIE PSIHOGENA
Definitia stresului-”Webster’s New Collegiate Dictionary”-1981
“Factor fizic, chimic sau emotional care induce tensiuni corporale sau mintale si poate fi un factor
inductor de boli”
Notiunea de stres este rezultanta dezvoltarii logice a conceptului de “homeostazie”, elaborat de Claude
Bernard1865 si Cannon1926.
Organismul isi mentine echilibrul intr-un mod dinamic si nu static, termenul de homeochineza putand fi
considerat mai adecvat; stresul=raspunsul organismului la f. stresanti, ce tind sa produca perturbari
homeochinetice.
Alta definitie= sdr. Specific aflat intr-un sistem biologic.
Allostazia versus homeostazie in dependenta si rolul sistemelor cerbrale ale stresului
Allostazia= procesul de achizitionare a stabilitatii prin schimbare.
Stare allostatica= stare cronica de deviatie a sistemelor regulatorii de la nivelul operational
(homeostatic) normal.
La origine a fost formulata ca o ipoteza ce explica bazele fiziologice pentru schimbarile in paternurile de
morbiditate si mortalitate umana asociate cu viata moderna.
HTA si alte patologii legate de disruptia sociala prin interactiunile creier-corp…..1155
Cannon ,1915

2
Cannon- consecintele somatice ale trairilor emotional-tensionate; orice conditie care ameninta echilibrul
marilor functii ale organismului(frig, caldura,hipoglicemie, emotiile, traumatismele, hipoxia,..) impuse
din exterior sau din interiorul sau sunt factori stresanti.
=>toate circumstantele prin care se provoaca mobilizarea simpatica intensa si neobisnuita cu scop
compensator dar si consecinte viscerale generalizate.
Limitele adaptarii functionarii normale=homeostazia
Selye, 1936
Raspuns specific, caracteristic procesului in cauza,
Celalalt raspuns depinzand de intensitatea si anormalitatea stimulilor, nespecific

Surse generale de stres

Conditii grele de munca. Efectuarea de activitati nedorite, inferioare
Suprasolicitare profesionala, competentei profesionale
Presiunea timpului. Dificultati financiare.
Primejdii fizice Probleme familiale
Ambiguitatea. Pierderi de diferite tipuri.
Conflictualitatea Imbolnaviri
Responsabilitatea pentru sine si altii. Nesiguranta zilei de maine
Promovarea/ nepromovarea Caracteristici individuale
Lipsa securitatii profesionale . Nivel de anxietate
Ambitii nerealizate Nivel de nevroticism
Dificultati in luarea deciziilor Toleranta la ambiguitate
Tip paternal de comportament

Simptome
Tensiune diastolica, Colesterolemie crescuta, Tahicardie, Fumat, Dispozitie depresiva, Refugiu in consum
de alcool, Reducerea aspiratiilor, Insatisfactie profesionala, Etc.

Studiul evenimentelor de viata

Modelele epidemiologice au fost folosite in studii sociale referitoare la asociatii dintre unele afectiuni si
anumite tipuri de evenimente din viata unui om.
Wolff,1962 a facut studii de morbiditate si a gasit o frecventa mult mai mare a episoadelor de boala in
momentele in care in viata persoanei se producea o modificare.
Rahe si Holmes, 1967- cuantificare.
Brown si Harris, 1978- unele circumstante,fara a prezenta prin ele insele un stress, pot creste
vulnerabilitatea persoanei/ fie sa o protejeze de acele evenimente care sunt intr-adevar factori de risc.

Factori de protectie
Unii oameni nu se imbolnavesc chiar daca sunt expusi unor adversitati puternice.
Studiul efectelor factorilor familiali nefavorabili asupra copiilor(Rutter1985)

3
CAUZELE TULBURARILOR PSIHICE
Factori predispozanti= factori a caror actiune incepe de obicei in primii ani de viata si care determina
vulnerabilitatea persoanei fata de agentii etiologicicare, mai tarziu vor insoti aparitia bolii(zestrea
genetica, viata intrauterina, factorii fizici, psihologici si sociali ce actioneaza asupra sugarului si in prima
copilarie). Termenul de “Constitutie”= ansamblul structurat de trasaturi fizice si psihice ale unei
persoane in oricare moment din viata sa.
Personalitatea este intotdeauna un factor esential in abordarea etiologiei fiecarui caz.
Factori precipitanti
Factori sau evenimente ce se petrec cu putin timp inaintea debutului unei tulburari si care par sa fi
produs tulburarea respectiva
F.fizici= ex. Tumora cerebrala, medicament.
F. psihologici= ex pierderea slujbei, modificari ale obisnuintelor de zi cu zi.
F. sociali= ex. modificarea statutului
Factori de intretinere
Prelungesc cursul unei tulburari dupa ce ea a fost provocata.=ex. Demoralizarea secundara, izolarea
sociala…

Ipoteza vulnerabilitate- stress

In schizofrenie
In depresie

Capacitatea persoanei de”a face fata stressului”=capacitate de coping

Tema ciclurilor vietii
Capacitatea de coping

Sugereaza un domeniu psihologico-psihopatologic cu expresivitate in psihologia sociala care se refera la

urmatoarele aspecte:
A) capacitatea de a rezolva situatii problematice(identificarea situatiei, definirea afectarii, intentia de
angajare in rezolvare, definirea mijloacelor si strategiilor “clar si explicit”).
B)Capacitatea de a antrena pe altii in rezolvarea problemelor
Cazuri in care nu este necesar si cazuri in care solutionarea este altfel imposibila.
Problema disponibilitatilor circumstantiale de contact si relationarii sociale
Capacitate crescuta inseamna un plus in directia capacitatilor de coping.
C)Capacitatea de a controla stresul
Partea centrala a temei in discutie

Stres=solicitare excesiva cantitativ(psiho-fiziologic)si sens negativ(resimtit subiectiv) al evenimentului

trait.
1.identificarea situatiei si eventual evitarea ei/
2.daca evitarea e imposibila- rezolvarea cat mai rapida prin antrenarea si a altor persoane/
3.daca nu poate controla, reduce expunerea la stres(diminuare timp, devalorizare, minimalizare sau
ignorare asituatiei/

4
4.dupa episod practica tehnici de relaxare, destindere, care produc satisfactie, diminuand efectele
stresului.

Corelatia cu ciclurile vietii

Ciclul cronologic
Ciclul familial
Ciclul locativ-gospodaresc
Ciclul instructiv
Ciclul profesional
Ciclurile vietii sociale

Mecanisme de aparare
acting out. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin actiuni, si nu
prin reflectii sau sentimente. Aceasta definitie este mai larga decat conceptul initial, cre se referea la
acting out –ul simtamintelor sau dorintelor transferentiale din cursul psihoterapiei, si incearca sa includa
comportamentele care apar atat in cadrul cat si in afara relatiei de transfer. Ca defensa, trecerea la act
nu este sinonima cu “comportament rau”, pentru ca necesita dovada ca respectivul comportament este
legat de conflicte emotionale.
altruism. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin dedicarea
fata de satisfacerea nevoilor altora. Spre deosebire de sacrificiul de sine, caracteristic uneori pentru
formarea de reactie, persoana care face uz de altruism primeste gratificare fie vicariant, fie prin
raspunsul celorlalti
anticipare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin trairea de
reactii emotionale inaintea unor posibile evenimente viitoare sau anticipand consecintele acestora si cu
luarea in considerare a unor raspunsuri sau solutii realiste.
deplasare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin
transferarea unui simtamant sau raspuns fata de un obiect asupra unui alt obiect substitut (de regula
mai putin amenintator).
desfacere (undoing). Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau
externi prin cuvinte sau comportament menit sa nege sau sa repare (amendeze) simbolic ganduri,
sentimente sau actiuni inacceptabile.
disociere. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
printr-o ruptura in functiile, de regula integrate, ale constientei, memoriei, perceperii de sine sau a
mediului, sau ale comportamentului senzorial motor.
formare de reactie (sau-formatiune reactiva, reaction formation). Persoana face fata
conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin substituirea de comportamente, ganduri,
sau sentimente diametral opuse propriilor ganduri sau simtaminte inacceptabile (de regula, survine in
conjunctie cu represiunea acestora din urma).
idealizare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin
atribuirea de calitati pozitive exagerate altor persoane.
identificare proiectiva. Ca si in proiectie (vezi), persoana face fata conflictului emotional

5
sau stresorilor interni sau externi atribuind altora, in mod fals, propriile sale sentimente, impulsuri sau
ganduri inacceptabile. Spre deosebire de proiectia simpla, persoana nu reneaga cu totul ceea ce
proiecteaza, ramanand constienta de propriile afecte sau impulsuri, dar atribuindu-le eronat – drept
reactii justificate – celeilalte persoane. Nu arareori, persoana induce altora tocmai sentimentele pe care
a crezut initial – eronat ca aceia le au despre ea, facand dificil de clarificat cine si ce a facut mai intai
celuilalt
intelectualizare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau
externi prin folosirea excesiva a gandirii abstracte sau prin elaborarea de generalizari, pentru a controla
sau a reduce la minimum sentimentele tulburatoare.
izolare a afectului. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau
externi prin separarea ideilor de simtamintele asociate initial cu ele. Persoana pierde contactul cu
simtamintele asociate unei idei date (de ex.: un eveniment traumatizant), ramanand constienta de
elementele ei cognitive (de ex.: detaliile descriptive). negare (denial). Persoana face fata conflictului
emotional sau stresorilor interni sau
externi prin refuzul de a recunoaste un anumit aspect dureros al realitatii externe sau al trairii
subiective, aspect care este vizibil pentru altii. Termenul negare psihotica se foloseste atunci cand este
prezenta o alterare majora a testarii realitatii.
omnipotenta. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau
externi simtind sau actionand ca si cum ar poseda puteri sau abilitati speciale si ar fi superioara altora.
proiectie. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
atribuind altuia, in mod fals, propriile sale sentimente, impulsuri, sau ganduri inacceptabile.
rationalizare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
ascunzand motivatiile reale ale gandurilor, actiunilor sau sentimentelor sale prin elaborarea de explicatii
reasiguratoare sau care servesc propriei cauze (self – serving), dar care sunt incorecte.
represiune. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
prin expulzarea din campul constiintei a dorintelor, gandurilor sau trairilor perturbatoare. Componenta
afectiva a acestora poate sa ramana constienta, detasata de ideile care i se aociaza.
scindare (splitting). Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau
externi prin compartimentalizarea starilor afective opuse si neintegrarea in imagini coerente a calitatilor
pozitive si negative proprii si ale altora. Dat fiind ca subiectul poate trai simultan afectele ambivalente,
punctele de vedere si expectatiile mai echilibrate despre sine si ceilalti sunt excluse din constiinta
emotionala. Imaginile de sine si cele obiectuale tind sa alterneze polar: exclusiv iubitor, puternic,
valoros, protector si bland – sau exclusiv rau, dusmanos, manios, distructiv, rejectant sau lipsit de
valoare.
sublimare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
canalizandu-si simtamintele sau impulsurile potential maladaptive in comportamente acceptabile social
(de ex.: sporturi “de contact” [“dure”] pentru canalizarea impulsurilor de manie).
supresiune. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
evitand intentionant sa se gandeasca la probleme, dorinte, simtiri sau trairi perturbatoare.
umor. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor externi punand accentul pe
aspectele amuzante sau ironice ale conflictului sau stresorului.

6
Clasificarea antidepresivelor Poldinger1990
A. triciclice:derivati iminodibenzilici (antideprin, anafranil),iminostilbenzenici(opipramol),
dibenzocicloheptadienici(amitriptilina, nortriptilin),dibenzocicloheptatrienici(protriptilina),
antracenici(melitracen), dibenzodiazepinici(dibenzepina), dibenzotiazepinici(dosulepina, doxepina).
B.tetraciclice-maprotilina, mianserina.
Eficienta recunoscuta, reactii adverse( predominant anticolinergice) diminueaza complianta.
a. triciclice
C. cu structura ciclica atipica(mono- sau biciclice) non-triciclice, non-tetraciclice, non-IMAO:
dibenzoxazepina, buspirona, viloxapina, trazodona, modifoxamina.
D.cu structura atipica si actiune dopaminergica:nomifensina, amineptina.
Inhibitori ai monoaminooxidazelor
A. clasice:iproniazida, nialamida, tranilcypromina.
B. selective:IMAO-A:toloxalona, clorgylina. IMAO-B:deprenyl.
C. inhibitori selectivi si reversibili ai IMAO-A: moclobemid
Antidepresive ciclice “atipice”, inhibitia selectiva a recaptarii neurotransmitatorilor
A. serotonina ISRS:flovoxamina, fluoxetina,citalopram, sertralona, paroxetina.
B. noradrenalinei NARI: reboxetina.

2. Normalitate, anormalitate
Normalitate, anormalitate, sanatate si boala psihica
Normalitate - termen ambiguu, cu numeroase intelesuri
-uneori asociata larg cu sanatatea
-(OMS) status de buna stare completa fizica, mentala si sociala
-(psihiatrica) absenta psihopatologiei – este limitata prin definirea sanatatii mintale simplu prinabsenta
bolii mintale
-notiune limita pentru psihiatru in ipostaza de expert judiciar cand trebuie sa convinga instantelede
judecata ca persoanele in conflict cu legea sufera/ nu sufera de o afectiune psihica sau de astabili
capacitatea specifica a unei persoaneSanatatea mintala1)
normalitatea ca sanatate = abordarea medical traditionala: normalitatea = sanatate,sanatatea =
fenomen aproape universal.
Comportamentul e in limite normale in absentapsihopatologiei manifeste. Intr-o scala, normalitate
aocupa mjoritatea scalei iar anormalitatea o mica parte.2)
Normalitatea ca utopie = un amestec de diverse elemente ale aparatului mintal careculmineaza cu
functionarea optima. Aceasta abordare cauta perfectiunea ce nu poate fiatinsa efectiv si variaza mult in
functie de contextul socio-cultural, istoric, geografic3)Normalitatea ca medie statistica = un fenomen, cu
cat este mi frecvent, cu atat este mainormal iar cu cat e mai rar, cu atat e mai anormal. Acest principiu

7
este bazat pe principiulmatemtic al clopotului lui Gauss. Variabilitatea este descrisa numai in contextul
tuturor grupurilor, nu doar al unuia
-anormalitatea pozitiva = ex. inteligenta peste medie
-anormalitatea negativa = ex. inteligenta scazuta, capacitate scazuta de a realiza legaturisociale etc.
-in unele contexte, pot aparea frecvent fenomene morbide (ex. caria dentara) fara a ficonsiderate
normale
-in psihiatrie e nevoie sa se evidentieze modalitati atitudinale, expresive, reactive,comportmentale si
convingerile cele mai frecvente intr-o socio-cultura data, care reprezintacadrul de referinta pentu
manifestarile psihice4)normalitatea ca si proces (responsiva sau functionala) = comportamentul normal
esterezultatul interactiunii sistemelor, reprezinta capacitatea individului de a face fata statuturilor si
rolurilor sociale asa cum sunt ele conturate intr-o societate data, de a raspunde adecvatasteptarilor
comunitatii prin afirmarea si functionarea ei sociala
Omul normal
= corespunde cat mai mult normei statisticesi ideale intr-o socio-cultura data,reusind sa indeplineasca
normal functiile ce ii revin
Normalitatea si sanatatea psihica
– intelese in raport cu varsta, caracteristicile societatii –criterii care nuanteaza sanatatea mentala pentru
un adult:
-capacitatea de autonomie, independenta constienta si responsabila
-corecta autoapreciere, stima de sine adecvata
-capacitatea de buna relationare sociala, de evaluare a altora
-toleranta suficienta la frustrare si stres
-capacitate suficienta de a se bucura, de a trai vinovatia, de a invata din experiente
-capacitatea de crestere si dezvoltare armonioasa a individului, in sensul respectului de sine
-capacitatea de creatie
Anormalitatea psihica
-inteleasa dpdv al structurii caracteriale si al trairii circumstantiale
-persoanele anormale au caracteristici tipologice accentuate care atrag atentia celor din jur
prinindepartarea de la norma statistica si ideala
-boala se refera la indepartarea de norma in sens negativ, prin deficit functional si deperformanta
-persoanele particular-anormale prin deficienta creaza unele pertubari in microgrupul social sipot fi
vulnerabile pentru dezvoltarea unei stari psihopatologice
-normopatia = persoane linistite, constiincioase, ordonate, care indeplinesc normele in totalitatedar care
sunt fragile, vulnerabile, fara spontaneitate si pot decompensa psihopatologic
-anormalitatea psihica situationala =stari reactive si dezadaptative ce se pot insoti de depresie,anxietate,
iritabilitate, astenie – necesita asistenta psihiatrica doar cand ating o intensitatedeosebitasau cand
apare la personalitati vulnerabile
Sanatatea umana
= stare inscrisa in perimetrul care defineste normalitatea existenteiindividului = mentinerea echilibrului
structural al persoanei (biologic si psihic)
Sanatatea mintala (klineberg
) = stare de dezvoltare intelectuala si emotionala care faceindividul compatibil cu semenii sai

8
Def. OMS
= stare pozitiva de bine, credinta in propria valoare a individului, in demnitatea sivaloarea celorlalti,
abilitatea individului de a-si gestiona lumea interioara de ganduri sisentimente, de a-si organiza viata si
a-si asuma riscuri, de a initia, dezvolta sisustinerelatii personale mutuale satisfacatoare si capacitatea
psihismului de a-sireveni dupa socuri si stresuri.Sanatatea presupune si o perspectiva dinamica princare
se precizeaza modalitatile normal –sanatoase de structurare si functionare a individului la diverse varste,
capacitatea de dezvoltare,maturare, independentizare, complexificare si de a depasi sintetic diversele
situtii reactive sistresantePremisele sanatatii mintale presupun:
-capacitatea de perceptie si cunoastere a realitatii
-capacitatea de a lua decizii
-capacitatea de autoexprimare prin limbaj verbal si nonverbal
-capacitatea de a raspunde la mesajele altoraRol important in patologia psihiatrica il are dimensiunea
interpersonala, a capacitatii de iubire siprietenieechilibrata precum si perspectiva sociala, capacitatea
individului de a face fataresponsabilitatilor comunitare.Pentru evaluarea sanatatii psihice mai sunt
invocate:
-capacitatea de autonomie, independenta, psiho-constienta
-corecta auto-apreciere
-perceptia, reprezentarea si intelegerea corecta, adecvata comunitar realitatii
-capacitatea de crestere si dezvoltare armonioasa in sensul realizarii de sine in raport cu idealulpersonal
-capacitatea de creatieSanatatea mintalaIn conceptia contemporana, mentinerea sanatatii mintale
presupune:
-diminuarea incidentei si prevalentei bolilor psihice
-diminuarea mortlitatii asociate bolilor psihice
-ameliorarea severitatii problemelor secundare lor, inclusiv comorbiditatile si proasta functionaresociala
-dezvoltarea serviciilor de ingrijire
-promovarea unei bunastari de sanatate mintala, reducerea stigmatizarii secundara b. psihiceBoala =
perturbari la diverse nivele si din variate incidente a structurilor functionaledeterminand o dizarmonie a
ansamblului unitar al persoanei, dificultati obiective si subiective ,prezenta, adaptarea si eficienta in
cadrulvietii sociale; o evolutie spre dezadptare, involutie(moarte nefireasca) ori spre dezvoltarea unui
defect sau deteriorari graveBoala psihica – consta intr-un proces care realizeaza un deficit psihic
important si prelungit alpersoanei constiente, consta intr-o denivelare, destructurare, dezechilibrare a
vietii psihiceconstiente a persoanei, poate fi considerata o anormalitate antropologica ce conduce spre
denivelarea si dezorganiozarea structurilor functionale specifice psihismului constient.
Psihismulindividului se reorganizeaza, prezentand manifestari neevidente in starea normala.Boala
psihica greveaza capacitatea individului de a se autoadministra rational, diminua siperturba libertatea lui
interioara, comunicarea interpersonala, intersubiectiva, manifestarea siintegrarea persoanelor in plan
socio-cultural, anuleaza capacitatea de autodepasire si creatie asubiectului si poate conduce la diferite
forme si intensitati de defect psihic. Boala este un procesdinamic, desfasurat in timp iar consecinta ei
poate fi:
-defect – se refera la perturbarea posibilitatilor de a efectua anumite actiuni specifice
umane,importante pentru existenta persoanei

9
-handicap social – dificultatea de a avea roluri sociale (sot, parinte, sef), de a exercita profesiuni/ roluri
socio-politice
-dizabilitati- de ex. vorbirea, mersul, relationarea socialaOMS prefera termenul de „deficienta de
integrare sociala”Doctrina vulnerabilitate-stress a realizat o deschidere in relatia normal - anormal – b.
psihica –snatate mintala, dezvoltandu-se directia de cercetare mintala, „
psihopatologianeurodevelopmentala” care studiaza in paralel variantele normale, deviante, patologice
inperspectiva dezvoltarii ontogenetice si a embriogenezei, dezv. corporala generala, relatia mama-copil
in primul an de viata, influentele micro si macrosociale, transculturale, etc.Psihopatologia
developmentala arata cum aceleasi cauze si influnte negative pot duce in finalla diverse perturbari
psihice (plurifinalitate) si cum deverse cauze perturbatoare pot duce la acelasirezultat (echifinalitate).In
ontogeneza, procesul psihismului integreaza sintetic fazele anterioare in ansamblu iar dacaacestea erau
marcate de anumite functii deficitare, pot persista vulnerabilitati latente. Aceastapsihopatologie
developmentala realizeaza un program de studiu care a condus la o definire multmai nuantata a
relatiilor si tranzitiilor intre normal – anormal – b. psihica.Exista anumite legaturi intre teren, boala,
episod si defect; terenul se refera la varsta, sex,inteligenta, educatie, tipologie caracteriala, statut social
precum si la vulnerabilitatea pe care oaduc factorii genetici si biografici.

3. Clustere de personalitate
Personalitatea normala si patologica
Personalitatea si ciclurile vietii.
-Boala si personalitate.
-Personalitate premorbida si teren predispozitional.
-Tulburari de personalitate.
-Notiuni elementare a unor tipuri de patologii.
-moartea ca problema a psihologiei medicale, sinuciderea; perceptia personalului medical asupra
asistentei muribunzilor; eutanasia
personalitatea
Calitatile comportamentale stabile ale unui individ intr-o mare varietate de circumstante.
Este bine ca medicul sa fie capabil sa evalueze personalitatea, pentru a ajunge sa prevada
comportamentul pacientilor in cursul bolii.
La pacientul psihic, personalitatea nu determina numai modul de reactie in timpul imbolnavirii, ci
modifica, de asemenea, terenul si poate fi interpretata uneori gresit drept boala.
Trasaturile de personalitate
Pot determina predispozitia unor oameni la tulburari emotionale la trecerea prin evenimente stresante
Ex: o persoana nelinistita intotdeauna de probleme minore este mai probabil sa dezvolte o boala
anxioasa, decat o pesoana mai putin inclinata spre neliniste.
Grad de vulnerabilitate a personalitatii=>comportare anormala= raspuns la evenimente stresante.
Grad mai mare de anormalitate=> comportarea neobisnuita survine chiar in absenta evenimentelor
stresante.

10
Uneori anomaliile sunt atat de accentuate , incat este dificil de stabilit doar dupa starea prezenta a
pacientului, daca se datoreaza personalitatii sau unei alte tulburari mentale.
Distinctia conceptuala personalitate- tulburare mintala
Problema centrala= durata comportamentului neobisnuit.
Daca s-a comportat mai intai normal si apoi, la un moment dat incepe sa se comporte anormal=
tulburare mintala
Daca a fost intotdeauna la fel de anormal cum este si in prezent= tulburare de personalitate.
Distinctia este usoara daca schimbarea de comportament este rapida( manie) , dificila cand este lenta
(unele cazuri de schizofrenie).
1963 Jaspers +/–criteriul: afectiunea apare dintr- cauza dinauntrul persoanei, nefiind o reactie la
circumstante.
Evaluarea personalitatii
Personalitatea poate fi apreciata numai dupa informatii sigure despre comportamentul anterior( nu
comportamentul observat in spital sau ambulator).
Testele psihologice pot fi influentate de prezenta tulburarii mentale.
Personalitatea si ciclurile vietii
Problemele dezvoltarii psihice ale omului sunt foarte numeroase si dificil de abordat cu cat societatea
capata o serie de caracteristici variabile- care creeaza un cadru de conditionare social, familial, material,
continental si planetar special.
Trei mari cicluri ale vietii
1-ciclul de crestere si dezvoltare din primii 20 ani (copilaria cu substadiile ei, pubertatea, adolescenta).
2-ciclul adult, ce prelungeste dezvoltarea psihologica a omului( se extinde pana la 65 ani- varsta a doua:
tineretea cu substadiile ei, etapa adulta timpurie sau precoce, adulta medie, adulta prelungita sau
tardiva).
3-ciclul al treilea sau etapele varstelor de regresie, ale batranetii-postadulte ( de la 65 pana la moarte:
perioada de adaptare, aceea a batranetii timpurii, a batranetii propriu-zise si perioada marii batraneti si
a regresiei finale sau ciclul terminal)
ciclul1
Particularitatile de personalitate se accentueaza in perioadele pubertatii si adolescentei, dilatandu-se
uneori si nuclearizandu-se impetuos.
Considerata perioada de trecere.
Intre20-24 adolescenta prelungita = prelungirea adaptarii si maturizarii personalitatii
Ciclul 2
Integrarea socioprofesionala si punerea bazelor unei noi familii constituie cadrul trebuintelor personale
dar concomitent si al solicitarilor sociale.
Se contureaza mult mai profund subidentitatile profesionale( ca roluri prospective alimentate profund),
subidentitatile legate de structurarea familiei personale si subidentitatile parentale in cadrul noii familii.
=>grade de concordanta sau discordanta relativ complexe, acoperind campul constiintei, al aspiratiilor si
al obiectivelor.
Acum are loc si dezvoltarea generala a experientei sociale cu intreaga sa gama de inedit si de
responsabilitate= obligatii profesionale, familiale, ierarhia profesionala ca si antrenarea in variate roluri

11
si statute, profesionale si extraprofesionale , crearea unei crize de timp-viteza- perimare
profesionale=>subidentitatile..
Ciclul 3
Acumulare de uzura interna si oboseala
Transformarile de statut de varsta
tendinte
J.M.Tanner 1964 – tendinta a pubertatii de a cobori inspre etapele copilariei-seculara.
Tendinta a adolescentei de a se dilata inspre cel de-al 2-lea ciclu de varsta.
Ciclul adult tinde sa impinga ciclul sau varsta a 3-a peste deceniul al 7-lea.
Problema longevitatii.
Nu numai statutul varstelor sufera modificari ci si personalitatea.
Personalitatea umana se diversifica si pluralizeaza
T.Ribot –coexistenta mai multor personalitati in aceeasi fiinta umana.
Contradictiile din constiinta omului modern
Personalitati= roluri si statute sociale reglate de o singura personalitate.
-Boala si personalitate
.
-Personalitate premorbida si teren predispozitional.
Conceptul de personalitate anormala
ex. Violenti, sadici
2 criterii: -statistic si social
1.Criteriul statistic=reprezinta variatii cantitative fata de normal si linia de separatie este decisa printr-un
scor de departajare.
2.Criteriul social=variatii cantitative ale normalului dar delimitarea arbitrara este determinata de criterii
sociale: suferinta pe care individul si- o provoaca siesi sau altora.

tulburările de personalitate:

Prelipceanu D. clasifica tulburările de personalitate:

1.tulburări de dezvoltare (se desfăşoară pe parcursul existenţei mature/adulte a individului) şi
2.tulburări tranzitorii (disociative).
tulburările de personalitate:

Primele constituie un capitol aparte de patologie şi va fi tratat ca atare :

TULBURARILE DE PERSONALITATE= PSIHOPATII
tulburările de personalitate:

Tulburările tranzitorii de personalitate sunt depersonalizarea şi derealizarea.

Situate la limita cu tulburările de conştiinţă
stări care apar îndeobşte asociate.
Scurte episoade de depersonalizare apar probabil la 70% dintre adulţii tineri, aşa cum relevă un raport
din 1987 al Asociaţiei Americane de Psihiatrie.

12
Depersonalizarea
Depersonalizarea constă în impresia subiectivă de schimbare, redată de fiecare dată, de fiecare individ,
în mod diferit.
Subiecţii descriu stări ca de vis, sunt bradipsihici, detaşaţi, indecişi, trăiesc o stare ca de dedublare în
care îşi contemplă propria existenţă.
Se asociază ameţeli, hipoestezie sau anestezie senzorială, dispoziţie depresivă, acuze somatoforme,
teama de a nu înnebuni, percepţia subiectivă a distorsiunii curgerii timpului.
Depersonalizarea
Uneori se asociază trăiri de desomatizare, când trăirea depersonalizantă se deplasează în planul
cenesteziei, subiectul acuzând modificări ale unor segmente corporale, mai ales ale extremităţii cefalice,
figurii, dar şi a schemei corporale în ansamblu. Episodul se instalează destul de rapid, dar dispare
treptat.
.
Starile de depersonalizare si derealizare sunt descrise cu dificultate de pacienti.
Pacientii cu depersonalizare se descriu pe ei insisi ca avand un sentiment de detasare de mediul
inconjurator, incapacitate de a simti emotii in mod autentic ci ca si cum ar juca un rol. Depersonalizarea
este o modificare a constiintei de sine in sensul unui sentiment de irealitate a propriei persoane .
Tulburarile de schema corporala, modificari ale experientei timpului trait, autoscopia sunt cele mai
frecvente fenomene insotitoare depersonalizarii.
Depersonalizarea
Depersonalizarea apare
în afecţiuni psihiatrice diverse (schizofrenie la debut, în stările prodromale sau stările acute, mai ales
dacă asociază sindromul de automatism mintal Kandinski-Clérambault, tulburarea de panică, tulburarea
anxioasă generalizată, fobii, tulburarea de stres post-traumatic, tulburări disociative, depresie) sau
în tulburări organice (epilepsia temporală, tumori cerebrale, migrenă, hipotiroidism, encefalite, debutul
bolii Alzheimer, hipoglicemie).
Derealizarea
Derealizarea însoţeşte depersonalizarea şi
constă în trăiri de inautenticitate a percepţiei ambianţei, care pare ca s-a schimbat, este percepută ca
prin ceaţă, sau ca ceva cu totul străin, insolit.
Prelipceanu D., Psihiatrie- note de curs
-Tulburari de personalitate.

ICD= modele de comportament neadaptat profund implantate ce se pot recunoaste din perioada
adolescentei sau chiar mai devreme, si care se continua de-a lungul celei mai mari parti a vietii adulte, cu
toate ca adesea devin mai putin evidente la varsta medie dau inaintata. Personalitatea este anormala fie
in ce priveste echilibrul comonentelor sale, calitatea si expresia lor, fie in ce priveste aspectul sau total.
Din cauza aceasta..pacientul sufera sau face pe ceilalti sa sufere, existand un efect advers asupra
individului sau societatii.
Moral insanity=nebunie morala Prichard
Manie sans delire, Pinel
Inferioritate psihopatica-Koch

13
Personalitate psihopatica-Kraepelin-excitabil, instabil, excentric,mincinos, escroc, antisocial, certaret
Schneider- depresiv, nesiguranta
Stari psihopatice=Sir David Henderson- agresivi, pasivi sau inadecvati, creativi, personalitati inadecvate
Clasificare DSM
Clasificarea tulburarilor de personalitate
DSM IV
 Grupa A: paranoida, schizoida si schizotipala
- au în comun excentricitatea si bizareria
 Grupa B: antisociala, borderline, histrionica si narcisica
- au în comun teatralitatea, extravaganta si emotionalitatea
 Grupa C: evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva
- au în comun prezenta unui nivel de anxietate si de frica
Combinatii:
Personalitatea depresiva
P . Pasiv- agresiva
P. sadica

Tulburarea de personalitate paranoida

• persoane reci si distante in relatiile interpersonale
• reactioneaza cu suspiciune la schimbarile de situatie
• atunci cand ei cred ca si-au confirmat suspiciunile reactioneaza cu furie;
• motivele ostile reprezinta proiectii ale propriilor ostilitati fata de altii;
• ezită să se destăinuie celorlalţi de teama (nejustificată) ca aceştia să nu utilizeze informaţiile
îmotriva lui;
• consideră că în spatele unor remarci sau evenimente neutre se ascund ameninţări la adresa
sa.

Tulburarea de personalitate schizoida

• nu-şi doreşte şi nici nu agreează relaţiile apropiate, inclusiv cele de familie;
• aproape întotdeauna preferă activităţi solitare;
• nu este interesat de relaţiile sexuale cu o altă persoană;
• fara activităţi preferate;
• nu are prieteni apropiaţi în afara rudelor de gradul I;
• detaşat, rece, lipsit de emoţii.

Tulburarea de personalitate schizotipala

• credinţe ciudate şi gândire magică;
• experienţe perceptive neobişnuite, iluzii corporale;
• gândire şi vorbire ciudate; idei paranoide, suspiciune;
• afectivitate limitată, neadecvată;
• comportament şi ţinută ciudată, excentrică, particulară;
• lipsa prietenilor în afara rudelor apropiate;

14
 • anxietate socială excesivă, asociată cu temeri paranoide.

Erick H. Ericson-ciclurile de dezvoltare umana

1. stadiul oral-primul an de viata
Relatie bipolara de caracteristici INCREDERE/ NEINCREDERE
=Dependenta copilului de calitatea ingrijirii parentale
Ingrijire calma, calda, echilibrata/ ingrijire dezordonata, capricioasa.
Erick H. Ericson-ciclurile de dezvoltare umana
2.stadiul anal-1-3 ani
Autonomia si emanciparea copilului de tutela parentala/ rusine si indoiala ca expresie a incapacitatii de
a dobandi autonomia.
Excesul critic duce la excesul rusinii.
Erick H. Ericson-ciclurile de dezvoltare umana
3.stadiul al treilea-4-5 ani=stadiul genital
Binom INITIATIVA/ VINOVATIE
Initiativa motorie si intelectuala, imaginativa, joc, comunicare prin vocabular= caracteristica psihica-
stabilizare in structura personalitatii/
/ingradirea imaginatiei, evaluarea ei ca inoportuna= vinovatie.
Erick H. Ericson-ciclurile de dezvoltare umana
4. stadiul al patrulea=faza de latenta=6-11 ani
Binom SARGUINTA/ INFERIORITATE
Scoala absoarbe cea mai mare parte a disponibilitatilor copilului, impune reguli si tendinte spre
sarguinta;
Dar determina si trairea inferioritatii in cazul in care copilul nu poate raspunde cerintelor sarguintei
impuse.
Erickson largeste determinarea sociala a dezvoltarii psihice.
Inferioritatea se manifesta ca reactie de esec.
Erick H. Ericson-ciclurile de dezvoltare umana
5. stadiul al cincilea-intre 12-18 ani
Constientizarea IDENTITATII EU-LUI/ CONFUZIA ROLURILOR
Identitatea eu-lui traita amplu= se intaresc increderea, autonomia, initiativa.
Confuzia de roluri sau identificarea cu roluri negative apare frecvent la copii delincventi,implica intarirea
neincrederii,indoielii, rusinii, inferioritatii.
Comportamentul sexual este si el implicat in identitate.
Esecul de roluri nu este de nerecuperat in fazele urmatoare.
Erick H. Ericson-ciclurile de dezvoltare umana
6.stadiul al saselea=varsta mijlocie- tinerete si inceputul varstei adulte
Binomul INTIMITATE/ IZOLARE
Intimitatea se constituie si intareste prin intemeierea unei noi familii; prietenie, angajare; sexualitate.
Erick H. Ericson-ciclurile de dezvoltare umana
7.stadiul al saptelea=varsta adulta mijlocie

15
Binom ALTRUISM/ EGOCENTRISM
Preocupari si fata de altii, nu numai fata de cei din familie, inclusiv preocupari fata de generatiile
viitoare, pentru progresul tarii, al umanitatii.
Ratarea atitudini altruiste=egocentrism.
Erick H. Erickson-ciclurile de dezvoltare umana
8. ultimul ciclu=anii batranetii
Binomul REALIZARE/ DISPERARE
Nuclearizarea activitatii psihice in jurul trairilor de realizare/ disperare
Sensul realizarii-posibilitatea de a privi viata ca pe o realizare.
Cotrariul-etrospective ce vad esecurile, ratarea sa cai precare alese in viata.
Erick H. Erickson-ciclurile de dezvoltare umana
Fiecare stadiu prezinta crize ce implica contrarieri
Exista o oarecare deosebire intre structurarea identitatii fetelor si baietilor in ciclul adolescent-al
cincilea.
La tinerele fete organizarea identitatii se prelungeste pana dupa casatorie cand se structureaza partial
prin identitatea sotului (Donnal si Adelson)
personalitatea
Personalitatea are o compozitie complexa angajata social.
Psihicul uman- sistem deschis, complex, de tip cibernetic.
C.I.Parhon- ilikibiologie= studiul biologic diferentiat al varstelor
(Ursula Schiopu, Emil Verza – Psihologia varstelor [pg. 233,247] )

PROBLEMELE INTEGRARII SOCIALE

Forme de integrare dupa E. Williams:

INTEGRAREA CIVILIZATOARE -Ajustarea la interesele si rolurile grupului de apartenenta.
INTEGRAREA NORMATIVA -Normele sociale se ajusteaza intre ele si individul la ele.
INTEGRAREA SOCIALA -Ajustarea grupurilor intre ele si formarea unei societati organizate.
INTEGRAREA CULTURALA -Concordanta intre normele unui sistem cultural si la ele.
Forme de integrare dupa
Warner Landeker:
INTEGRAREA FORMATIVA
-Cadrul normativ insusit si prezent in conduite.
INTEGRAREA COMUNICATIVA
-Insusirea normelor si mijloacelor simbolice si folosirea lor in comunicare.
INTEGRAREA FUNCTIONALA
-Interdependente intre asteptari si acte ce rezulta din diviziunea sarcinilor.

PERTURBĂRI ALE CONDUITELOR SOCIALE

Inteligenta emotionala
Empatia
Imagine de sine

16
Inteligenta emotionala= prezenta abilitatilor personale ce caracterizeaza o personalitate bogata si
echilibrata.
Cum spunea Aristotel, inteligenta emotionala include abilitatea rara de a fi suparat cu persoana
potrivita, la gradul potrivit , la timpul potrivit, pentru cauza potrivita si in modalitatea potrivita.

Inteligenta emotionala
Componentele inteligentei emotionale, dupa definitia din 1990 descrisa de Peter Salovey si John Mayer
includ abilitati in cinci arii importante:
1.Constientizarea de sine= recunoasterea propriilor sentimente
2.managementul emotiilor= sa ai reactii emotionale adecvate este o capacitate ce se construieste pe
constientizarea de sine.
3.automotivarea= capacitatea de a se focaliza asupra unui scop este esential pentru un domeniu de
realizari. Autocontrolul emotional- cum este capacitatea de a-ti amana gratificatia sau controlul
impulsivitatii- este crucial in lucrul in sensul obtinerii scopurilor in viata.
Inteligenta emotionala
4.recunoasterea emotiilor celorlalti, empatia, este o alta abilitate ce se bazeaza pe autoconstientizarea
emotionala. Este fundamentala in eficienta interpersonala. Acei ce sunt capabili sa recunoasca
indicatorii sociali subtili, care indica ce simt ceilalti au mai mult succes in relatiile personale si
profesionale.
5.manipularea relatiilor, arta in relationare necesita abilitati in managerierea emotiilor celorlalti.
Competenta sociala se afla in spatele popularitatii, abilitatii de conducere si eficienta interpersonala.
Fiecare individ are un profil de abilitati diferite in fiecare din aceste arii.
Caracteristicile neurologice determina...

.
Existenta normala se desfasoara prin rezolvarea de situatii problematice.
.
Cautarea psihismului nuclear, situational.
Edificarea structurilor cu specific antropopsihic

.
‘’Viata intelectuala este fata de realitate ceea ce este geometria fata de arhitectura.
Dovedeste o nebunie stupida cel care aplica vietii sale metoda sa de a gandi, la fel cum ar fi antistiintific
sa crezi ca exista linii drepte.’’

Chestionarul de personalitate Eysenck- forma revizuita(1985)

Psihoticismul se caracterizeaza prin impulsivitate,neliniste,sau prezenta unei “ duritati a spiritului”.

Acesta implica trasaturi cum sunt cele de agresivitate, egocentrism, impulsivitate, creativitate,
comportamentul antisocial, lipsa empatiei. Pentru unii este necesara evaluarea comportamentului
antisocial ce precede psihoza tardiva( Raine,1991) sau personalitatea antisociala(Zuckerman,1993).

17
Aceasta reprezinta pentru Eysenck(1992) ca are atat o trasatura comuna tuturor psihozelor si un
continuum intre conduita empatica si conduita schizoida,sau borderline.(pag.15- x
.
Empatia este o dimensiune a personalitatii totalmente independenta de impulsivitate. Serveste ca
distragere a atentiei in raport cu impulsivitatea. Se caracterizeaza prin capacitatea de a se identifica cu
altii.
Impulsivitatea reprezinta acea caracteristica a unui subiect de a nu avea constiinta pericolului ce-l
produce asupra altora sau asupra lui insusi sau a unui subiect aventuros, care stie sa evalueze
consecintele actelor sale dar o face oricum.
Rolul sexual
Feminitatea si masculinitatea ar fi o parte din scalele de atitudine si ar putea fi legate de trăsăturile de
personalitate diferite.
Feminitatea este corelata bazal cu nivele de psihoticism( empatie, socializare si sensibilitate, in timp ce
masculinitatea este corelata cu extroversia si cu performanta
Inteligenta emotionala, sociala la copii cu d.m.
Practic noi nu percepem de exemplu inteligenta sau sociabilitatea ca atare- ci raspunsurile la intrebarile
problema, relatiile si atitudinile sale in colectiv, reactiile sale in relatiile interpersonale orizontale copil-
copil si verticale adult-copil.
Modalitati de cunoastere a copiilor h.m.:
I.Observatia=considerata de noi una din metodele fundamentale deoarece presupune un contact direct
cu realitatea, asigurand obtinerea unor date reale, care ulterior vor putea fi supuse prelucrarii si
interpretarii. Ca educator fiecare dintre noi este pregatit din punct de vedere psihopedagogic pentru
efectuarea unor observatii si coparticipant la viata si framantarile colectivului, prezenta noastra
nedenaturand fenomenele si manifestarile supuse observarii.
II.Conversatia=foarte importanta pentru ca atunci cand te simt apropiat, copii au tendinta de confesare.
III.Analiza produselor activitatii copiilor
IV.Probe pentru determinarea diferitelor niveluri de insusire a cunostintelor si a gradului de dezvoltare a
unor operatii intelectuale:
IV.Probe
A.analiza si sinteza( la sfarsit de trimestru I-II-III). Pe fise individuale trei serii de cuvinte, cerandu-le sa
elimine din fiecare rand cuvantul nepotrivit, prin taierea lui:- caise, cirese, prune, morcov, mere;-pisica,
fluture, cal, ploaie; -rosie, ardei, cutit, varza;
B.memorarea materialului cu sens: reproducerea unor scurte povestiri audiate
C.clasificarea: sa grupeze cuvinte, nume de fiinte, lucruri din cuvinte scrise la intamplare
IV.Probe
D.Integrarea in notiuni. Se scriu pe fise notiuni: culoare, jucarie, vesela, meserie, fructe, animale
salbatice, domestice, legume, copaci, alimente, etc. copiii vor completa in dreptul fiecarei notiuni trei
cuvinte, nume care fac parte din ea.
E.Determinarea volumului vocabularului. Ce stiti despre ...?-papusa, mar, scaun, perna...
F.Operatii cu notiuni opuse: vaa ploua, iarna..../ cainele musca, pisica ...../fratele este baiat, sora este..../
crescand baietii devin barbati, iar fetitele......?

18
IV.Probe
G.Stabilirea asemanarilor. Prin ce se aseamana: caisa si piersica/ vaporul si masina/ avionul si
porumbelul/ mingea si portocala....?
H.Stabilirea deosebirilor. Prin ce se deosebesc: cainele si vrabia/ marul si para/ fereastra si usa/ caruta si
sania?

Modalitati de cunoastere a copiilor h.m.:

V.Teste de cunostinte pentru clasa I, de predictie scolara- pentru diagnosticul de maturitate scolara la
intrarea in clasa I cat si pentru cunoasterea h.m., a cauzelor predominant intelectuale ale insucceselor la
elevii mici.
Vi.Investigarea nivelului intelectual prin listele:
Vi.Investigarea nivelului intelectual:

A.Desenul casei- etalon 4-12 ani

B.Omuletul
C.Bender utilizate in observarea asupra perceptiei vizuale, indemanare motrica,
perceptia spatiala, inteligenta , analiza? mintala.
D.Familia mea- desen prin care urmarim integrarea in universul familiei, maturarea afectiva. Existenta
unor factori perturbatori greu de surprins in alte situatii.
.
Pornind de la aceste informatii incercam sa reducem la minim nesiguranta tehnicilor de cunoastere a
fiecarui elev.
Pornind de la ritmul trecerii de la o emotie la alta, de la intensitatea, stabilitatea si gradul de
exteriorizare a trairilor emotionale- observate in conduita- se poate deduce tipul de temperament, se
pot deduce unele din particularitatile vietii afective/ reactivitate emotionala, stabilitate emotionala
Inteligenta emotionala, sociala la copii cu d.m.
Criteriul psihologic al cunoasterii d.m. este:
In determinarea apartenentei unui copil la categoria d.m. sau la cea a inteligentei de granita, a
pseudodebilitatii mintale, argumentul hotarator il constituie capacitatea sa de invatare cognitiva si de
adaptare la cerintele colectivitatii normale. Diagnosticul diferential urmareste sa constate capacitatile
compensatorii si nivelul potential al dezvoltarii mintale a copilului, deci un diagnostic al educabilitatii
Inteligenta emotionala, sociala la copii cu d.m.
Ameliorarea permanenta a randamentului scolar presupune cunoasterea si influentarea pozitiva in
cadrul activitatii, atat a factorilor intelectuali cat si a trasaturilor energo-dinamice, afectiv-motivationale
si caracteriale ale copilului. Rolul de baza al procesului instructiv-educativ este diminuarea
incompetentei sociale a copiilor d.m. prin gasirea celor mai eficiente mijloace de impulsionare spre
activitatea ce mobilizeaza potentialitatile existente, transferandu-le in realitate.
Educatorii din scolile ajutatoare- invatamantul special trebuie sa nu uite nici un moment ideea ca
eficienta scolii nu se masoara numai prin nivelul cunostintelor ci si prin formarea unor capacitati
adaptative la cerintele sociale prezente si mai ales ale viitorului. Prin tot ce fac sa urmareasca realizarea
sintezei personalitatii d.m. considerata ca fiind fondul psihic unitar, integrat si dinamic necesar fiecarui
om.

19
-Notiuni elementare a unor tipuri de patologii.

T. obisnuintelor si control a impulsurilor

T.factice=sdr.Munchausen
Simulare, suprasimulare, disimulare= =malingering
Disfunctii sexuale, parafilii si tulburari ale identitatii de gen
T. alimentare si obezitatea

moartea
moartea ca problema a psihologiei medicale,
sinuciderea;
perceptia personalului medical asupra asistentei muribunzilor;
euthanasia

4. Mechanism de defensa
Mecanismele de defensă îndepărtează/previn anxietatea. Eşecul represiei produce anxietate

Dintre numeroasele definiţii date mecanismelor de apărare, o

reţinem pe cea a lui Widloecher (1972): mecanismele de apărare arată
diferitele tipuri de operaţii în care se poate specifica apărarea, adică
forme clinice ale acestor operaţiuni defensive, şi pe cea a DSM-lui IV,
în care mecanismele de apărare (styles of coping) sunt definite ca
procese psihologice automate care protejează individul de anxietate
sau de perceperea de pericole sau de factori de stres interni sau
externi. Autorii DSM-ului mai fac precizarea că mecanismele de
apărare constituie mediatori ai reacţiei subiectului la conflictele
emoţionale şi la factori de stres externi sau interni.
Ionescu Ş., Jacquet M. M. şi Lhote C. (1997) examinând fina-
litatea mecanismelor de adaptare şi modul de acţiune adaptat în vederea
atingerii respectivelor finalităţi descriu următoarele posibilităţi:
1. Restaurarea homeostaziei psihice;
2. Reducerea unui conflict intrapsihic;
3. Diminuarea angoasei născută din conflictele interioare între
exigenţele instinctuale şi legile morale şi sociale;
4. Stăpânirea, controlul şi canalizarea pericolelor interne şi
externe sau protejarea individului de anxietate sau de perceperea
pericolelor sau factorilor de stres interni sau externi.
În psihanaliză, cele 10 mecanisme de apărare clasice sunt:
refularea, regresia, formaţiunea reacţională, izolarea, anularea

20
retroactivă, transformarea în contrariu, sublimarea, introiecţia,
proiecţia, reîntoarcerea către sine.
Din perspectivă cognitivistă, mecanismele de apărare sunt
considerate ca strategii sau proceduri de prelucrare a informaţiei
negative cu funcţia de reducere a distresului. Sunt recunoscute
următoarele mecanisme de apărare principale:
Negarea defensivă (refuzul), Represia, Proiecţia, Raţionalizarea,
Intelectualizarea/izolarea.

5. Frica

6. Altruism

7. Psihoterapie: transfer, contratransfer

Medicul ca pacient.
Propriul adevar despre sine insusi- doar prin dialog cu cei din jurul sau, prin confruntarea opiniilor
tuturor acestora, intr-o sinteza care nu are sens decat atunci cand se refera la aspiratii!
Rolul medicului, statutul sau face parte dintr-o formula operationala bolnav-medic- societate- bolnav.
Sindromul de “burn-out”.
Practica medicala si relatia medic-pacient are si ea nocivitatea ei, poate contribui la o anumita uzura
psihologica a medicului.
Cu fiecare pacient intra intr-un nou mediu structurat, in care trebuie sa-si construiasca un loc al sau=>
travaliu ce implica consum emotional, diferit de la medic la medic si de la caz la caz dar constant!
Transfer- contratransfer
Fiecare noua situatie , fiecare configuratie familiala sau conjunctura existentiala se poate suprapune
peste amintiri dureroase ale medicului, neneutre inca, desi ele nu sunt intotdeauna constientizate.
Efect blocant, disconfortant mai ales cand nu se produce constientizarea cauzei reale a reactiei
medicului, ducand la situatii conflictuale cu bolnavii, la rejectarea lor, la plictis neprofesional, disconfort
afectiv…
Transfer- contratransfer
Pacientul transfera asupra terapeutului sentimente care au fost initial incercate in relatiile cu alte
persoane importante de obicei din copilarie, cel mai adesea parintii. Pozitiv/negativ
Terapeutul trebuie sa ramana impartial si totusi sa se preocupe cu adevarat de cele mai intime probleme
ale pacientului sau.
Combinatie detasare- preocupare

21
Uneori medicul poate raspunde intr-un mod care nu reprezinta o simpla reflectare a calitatilor
pacientului, ci un transfer asupra pacientului de idei si sentimente legate de alte persoane din viata sa=
contratransfer.
Avantaj/ dezavantaj
Michael Balint psihoterapie
A initiat grupuri de terapie cu medicii
1956 lucrarea “Medicul, pacientul sau si boala”.
Balint a fost psihanalist, materialul informatic era reprezentat de productia verbala a grupurilor; acest
material era prelucrat, analizat conform teoriei psihanalitice.
Psihodrama Moreno
Scenete ce reproduc momente de consultatie sau alte interferente cu pacientii care-I deranjeaza.
Anne Cain
A.A.
Definitia sdr. BURN-OUT
1974 Freudenberger H.J., Triada:
1.retragere, detasare emotionala;
2. relatii interumane dezumanizate;
3.sentimentul esecului profesional.
1994, KARAZMAN aplica aceasta definitie personalului medical. Subliniaza urmatoarele notiuni: stima de
sine, stress, frica de ceilalti, calitatea vietii, neajutorare dobandita, vulnerabilitate, autocunoastere, rolul
managerului, psihoterapie.
Obstacole frecvente generatoare de secatuire, epuizare sunt suprasolicitarea intr-o munca de rutina,
compromisurile, climatul managerial, absenta spiritului de corp, conflict, neputinta, stress
organizational,informational si social.
Metode de masurare burn-out
Maslach 1996:
-1.epuizarea este cel mai frecvent raportata, este calitatea centrala a acestui sindrom si manifestarea sa
cea mai evidenta.
Dar nu si suficienta; determina=>2.indepartarea emotionala si cognitiva a unei persoane fata de munca
sa, probabil cu scopul de a face fata incarcarii, responsabilitatii de la locul respectiv de munca.
burn-out -Maslach 1996
2.indepartarea emotionala si cognitiva a unei persoane fata de munca sa, probabil cu scopul de a face
fata incarcarii, responsabilitatii de la locul respectiv de munca. In cadrul muncilor ce implica
relationarea interumana, cerintele emotionale de la locul de munca pot obosi capacitatea de implicare a
unui furnizor de servicii precum si responsivitatea acestuia la nevoile recipientului de servicii.
Depersonalizarea este o incercare de a pune distanta intre sine si recipientul serviciilor prin ignorarea
activa a calitatilor ce-I fac persoane unice si angajate in actiune.cererile acestora sunt mai usor de
efectuat cand sunt considerati ca si obiecte impersonale la locul de munca al fiecaruia.
burn-out -Maslach 1996
In afara serviciilor sociale, interumane, oamenii utilizeaza distantarea cognitiva prin dezvoltarea unei
atitudini indiferente sau cinice cand sunt epuizati sau descurajati.

22
Distantarea este o reactie imediata la epuizare care a fost observata in studiile de burn-out prin stransa
legatura EPUIZARE-> CINISM, DEPERSONALZARE.
burn-out Maslach 1996
3.Ineficacitatea, reducera capacitatii de finalizare a sarcinii- relatie complexa cu celelalte doua
=>sentimentul esecului profesional.

Informarea pacientului.
-Responsivitate si angajament
.
-Psihoeducatia
Adevar si secret profesional
Gravitatea diagnosticului
Individualizarea cazului
Minciuna alba, de buna intentie, in situatii de urgenta:internare obligatorie in risc vital
Patologie rezultata in urma adulterului
Medicul vazut de pacienti.
-Despre prestigiul medicilor si al medicinei; psihologia sociala a succesului medical
.
elemente de etica si deontologie
Intregul corp de conduite care privesc medicul in practica profesiei sale
Unele sunt scrise, prevazute legal, altele , cum este juramantul lui Hipocrate –nepenalizate legal, altele
cutume obligatorii in fata confratilor, altele oblgatorii in fata societatii.
elemente de etica si deontologie
Respectarea colegilor, onorabilitatii acestora ca persoane si ca profesionisti, respectarea credibilitatii lor
profesionale; respectarea competentelor; trimiterea la specialistul cu maxima competenta in boala
dominanta pe care o are bolnavul.
Ex. Cazurile de supapa sociala; neabandonarea pacientului.
Legislatia ce reglementeaza asistenta medicala a populatiei, functionarea retelei sanitare si raporturile
fundamentale, cu posibile consecinte juridice dintre medic si pacient.
Medicul – cetatean exemplar!

responsabilitatea medicului, constiinta profesionala

“Cine imi da mie dreptul de a dispune de un semen al meu?”
“Decat viu, mutilat si mirosind a …, mai bine mort.”
Rolul de medic= rol social, investitura oficiala, este unul din rolurile care in momente deosebite confera
sacralitate gestului si mintii umane=>obligatia morala de a lupta pentru viata in orice conditii, pentru
orice fiinta umana, de unde si dreptul nostru de a transa in favoarea vietii o situatie de maxim pericol
respectand demnitatea constiintei de sine a semenului aflat in pericol; obligatia de a incerca tot ce este
legal si moral posibil pentru a forta opinia unui suferind spre directia a ceea ce din punctul profesiunii
noastre este mai bine, de a incerca sa impunem solutia medicala optima vietii.
Norme juridice ale responsabilitatii medicale

23
Orice act medical, inainte de a fi un fapt este o stare atitudinala care precede decizia si implica:
O atitudine teoretica, apartenenta la o paradigma a cunoasterii omului,
O atitudine practica, dependenta de evolutia cunoasterii tehnice,
O atitudine moral-antropologica( sacralitatea vietii, libertatea umana, demnitatea umana, deontologia
actului medical)
O atitudine juridical

8. Eutanasie
I. Asistenţa încetării din viaţă
Asistenţa încetării din viaţă implică probleme complexe, cum ar fi eutanasia, sinuciderea asistată de
medic şi
asistenţa paliativă.
A. Eutanasia. Este definită ca actul deliberat al medicului de a cauza decesul unui pacient, prin
administrarea directă a unei doze letale a unui medicament sau a unui alt agent (denumită uneori
moartea
din compasiune sau de milă – mercy killing).
B. Sinuciderea asistată de către medic. Se defineşte ca darea de informaţii sau punerea la dispoziţie, de
către un medic, a mijloacelor care permit unei persoane să îşi ia viaţa în mod deliberat.
C. Probleme etice. Asociaţia Medicală Americană şi Asociaţia Psihiatrică Americană se opun eutanasiei şi
sinuciderii asistate de către medic. În statul Oregon medicilor li se permite legal să prescrie medicaţie
letală
pacienţilor care au o boală terminală (Legea Morţii cu Demnitate, Oregon 1994, Tabelul 23–1).
D. Asistenţa paliativă. Se defineşte ca tratamentul orientat către îndepărtarea durerii şi suferinţei
pacienţilor pe moarte. Îngrijirile de acest fel furnizează alinarea durerilor şi suport emoţional, social şi
spiritual, incluzând tratament psihiatric, dacă este indicat.
Asistenţa paliativă se deosebeşte de eutanasie şi de sinuciderea asistată de medic prin câteva elemente
importante: (1) Intenţia asistenţei paliative este de a trata pacientul, nu de a cauza moartea, ca în cazul
eutanasiei. (2) Dacă pacienţilor li se prescrie medicaţie, aceasta se face cu intenţia de a le reduce
durerea şi
suferinţa, nu de a le da posibilitatea să se sinucidă. (3) Asistenţa paliativă include întotdeauna
examinarea
psihiatrică a bolnavilor care se gândesc la sinucidere. (4) Este posibil ca pacienţii să decedeze ca rezultat
al
tratamentului paliativ de uşurare a suferinţei, dar decesul asociat cu îngrijirile paliative nu este
intenţionat şi
nu constituie scopul tratamentului.
E. Deciziile privind sfârşitul vieţii. Principiul autonomiei bolnavului cere ca medicul să respecte decizia
pacientului cu privire la tratamentul de susţinere a vieţii. Tratamentul de susţinere a vieţii se defineşte
ca

24
tratamentul medical ce serveşte la prelungirea vieţii, fără să influenţeze favorabil condiţia medicală
subiacentă. El înclude, în mod nelimitativ, ventilarea mecanică, dializa renală, transfuziile de sânge,
chimioterapia, antibioticele şi nutriţia şi hidratarea artificială. Pacienţii în stadiu terminal (in extremis) nu
trebuie niciodată să fie forţaţi să suporte suferinţe intolerabile, prelungite, în efortul de a le prelungi
viaţa.

9. Doliu
Durerea datorată pierderii, doliul şi travaliul de doliu1
Termeni în general sinonimi, folosiţi pentru a descrie sindromul precipitat de pierderea unei persoane
iubite. S–au făcut încercări de descriere a stadiilor doliului, care sunt prezentate în Tabelul 23–2.
Caracteristicile doliului la părinţi şi la copii sunt listate în Tabelul 23–3.
Doliul poate să apară şi din motive nelegate de moartea unei persoane iubite: (1) pierderea unei
persoane
iubite prin despărţire / separare, divorţ sau detenţie; (2) pierderea unui obiect sau a unei circumstanţe
cu
încărcătură emoţională (de ex., pierderea unei posesiuni dragi sau a unei slujbe sau poziţii valorizate);
(3)
pierderea unui obiect fantazat al iubirii (de ex., moartea intrauterină a fătului, naşterea unui copil
malformat);
şi (4) pierderea care rezultă dintr–o lezare narcisică (de ex., amputaţie, mastectomie).
Doliul se deosebeşte de depresie printr–o serie de caracteristici, descrise în Tabelul 23–4. Tabelul 23–5
prezintă factorii de risc ai unui episod depresiv major după decesul partenerului marital. În Tabelul 23–6
sunt
prezentate complicaţiile doliului.

10. Complianta, necomplianta la

tratament
Dependenţa de medicament
Opioidele (morfina, codeina):
efect analgezic
genereaza stări de euforie
acţionează asupra receptorilor opiozi din creier, măduva spinării, tractul gastrointestinal
utilizate în exces produc greaţă, constipaţie, detresă respiratorie, dependenţă, cu instalarea
sindromului de abstinenţă, convulsii şi comă.

Sedativele (barbiturice, tranchilizante benzodiazepinice):

25
 reducerea anxietăţii, tulburări de somn, atac de panică
acţionează asupra acidului GABA
utilizate în exces pot determina somnolenţă, dependenţă, sindrom de abstinenţă, convulsii.

Stimulantele (dextroamfetamină. metilfenidat):

menţinerea stării de veghe, vigilenţei, bunei dispoziţii
cresc nivelul monoaminelor (norepinefrina şi dopamina)
utilizate în exces determină nervozitate, cefalee, scăderea apetitului alimentar, hipertensiune
arterială, insuficienţă cardiacă, convulsii.
Complianţa, non-complianţa
Complianţa
- acţiune ce concordă cu o cerere sau cu o recomandare – este tendinţa de a se supune
uşor.
- adeziunea bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării de sănătate,
în care pot fi incluse terapiile biologice, regimurile alimentare, modificarea stilului de viaţă ca şi
acceptarea supravegherii medicale şi a controlului periodic.
Comportamentul non-compliant
- comportamentul nepotrivit
- contravine crezurilor profesionale, normelor şi aşteptărilor privind rolurile
corespunzătoare pacienţilor şi profesioniştilor.

Factori
- relaţia cadru medical-bolnav
- anturajul bolnavului, suport social
- boala: diagnosticul, gravitatea, morbiditatea, evoluţia, durata, intelegerea si trairea
bolii
- tratament: durata tratamentului, numărul de medicamente, frecvenţa crizelor şi
dimensiunea dozelor, prezenţa efectelor nedorite.

11. Psihodrama Moreno

Scenete ce reproduc momente de consultatie sau alte interferente cu pacientii care-I deranjeaza.
Psihodrama explorează prin acţiune problemele individului, permite
aducerea în prezent, printr-o reprezentaţie scenică, a evenimentelor
trecute, prezente şi viitoare, creând posibilitatea înţelegerii şi procesării
conflictelor, situaţiilor şi sentimentelor, modificarea atitudinii faţă de
acestea şi identificarea unor noi modalităţi de adaptare. Astfel, psihodrama
nu modifică trecutul şi nu transformă un părinte abuziv şi nici un context

26
conflictual, însă poate influenţa atitudinea protagonistului faţă de aceste
experienţe şi modul în care ele sunt integrate în personalitatea acestuia,
permiţând asimilarea şi exersarea unor tehnici adecvate de management
emoţional şi comportamental.
Psihodrama este prin excelenţă o metodă de lucru în grup, în care
oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Se desfăşoară într-un loc
~ 10 ~
special amenajat, în care un anumit spaţiu circular va deveni o „scenă’’ (care
se poate delimita printr-o mochetă cu un diametru de 2-3 metri), un alt
spaţiu, separat, va deveni „auditoriul”, iar un loc aflat la o oarecare înălţime
se poate constitui în „balcon” (poate fi un scaun, un podium etc). Luminile
colorate, recuzita care cuprinde diferite obiecte (perne, eşarfe ş.a.m.d.) vor
dota spaţiul special amenajat pentru sesiunile de psihodramă.
Grupul de psihodramă creează o atmosferă prietenoasă şi stimulatoare,
care îndeamnă persoana să se exprime prin a pune în scenă diferite
dimensiuni ale vieţii sale. În acest grup, fiecare persoană devine agent
terapeutic pentru ceilalţi membri.
Redând viaţă pe scena situaţiilor problematice, psihodrama facilitează
stabilirea unui echilibru mai armonios între exigenţele intrapsihice
şi cerinţele realităţii, prin redescoperirea şi antrenarea resurselor de
spontaneitate şi creativitate ale persoanei.
Omul devine actorul propriei vieţi, un scenariu care se scrie în vivo. Scena
devine spaţiul în care se pun în acţiune conţinuturile lumii interne. Aici
individul se întâlneşte cu resursele, îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele
sale, pe care le explorează într-un cadru securizant.
Psihodrama intervine în mod esenţial asupra relaţiilor; prin tehnicile
sale specifice metodelor de acţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda,
solilocviul, sociometria), ea produce o restructurare a modurilor
disfuncţionale de “a fi” în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere
răspunsuri noi la o anume situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană.
Psihodrama clasică, ca şi proces de grup, debutează cu etapa de încălzire
care cuprinde o serie de activităţi destinate să stimuleze relaţiile emoţionale
pozitive şi spontaneitatea participanţilor; în urma acestor activităţi, se
identifică o temă a grupului şi se alege protagonistul.
Urmează etapa de acţiune, în care terapeutul şi întregul grup sunt puşi „în
slujba” protagonistului, care îşi explorează şi îşi clarifică aspecte ale propriei
vieţi, se eliberează de tensiunea emoţională şi găseşte noi modalităţi de a
integra insight-urile. Sesiunea se încheie printr-un moment de participare
a auditoriului, în care membrii grupului îşi exprimă emoţiile, gândurile şi
aspectele din propria viaţă, evocate de reprezentaţia scenică. Această
„împărtăşire” are un important rol integrativ pentru protagonist, stimulând
în acelaşi timp şi sentimentul de susţinere şi acceptare din partea grupului.

27
Prin utilizarea acestor elemente terapeutice, psihodrama implementează
tehnici specifice de intervenţie într-un mediu securizant, prin stimularea
permanentă a spontaneităţii şi a creativităţii persoanei, ca şi premize ale
dezvoltării armonioase şi ale vindecării.
~ 11 ~
II.2 Concepte fundamentale în psihodramă:
• Scena
Scena constituie centrul teatrului de psihodramă şi spaţiul terapeutic
care, prin caracteristicile sale, ajută individul în concretizarea propriilor
conţinuturi mentale (situaţii de viaţă, relaţii semnificative, părţi ale sinelui
etc.) şi exprimarea spontană a rolurilor sale.
• Construirea scenei
Scena în psihodramă este constituită dintr-un spaţiu circular ce conţine
obiecte şi persoane care, prin situarea lor, stimulează protagonistul să
aducă în prezent acele imagini pe care le va clarifica prin experienţa
psihodramatică.
• Directorul sau terapeutul (facilitatorul)
Directorul de psihodramă este persoana care conduce sesiunea de
psihodramă şi direcţionează protagonistul în exploatarea conţinuturilor
sale interne. Termenul de director exprimă rolul activ care caracterizează
prezenţa sa în interiorul unei sesiuni.
• Protagonistul
Protagonistul este persoana care exprimă pe scen
~ 12 ~
• Semirealitatea
Metodologia psihodramatică prevede stabilirea pe scenă a unei realităţi
ce se naşte din interioritatea noastră şi care se numeşte semirealitate: este
doar o parte realitate pentru că este fictivă în construirea sa obiectivă (scena
jucată), dar adevărată în emoţiile care apar.
Semirealitatea este construită ca un joc, după reguli consimţite. Ea va fi
pe măsura capacităţilor de răspuns ale persoanelor implicate, într-un mod
ce favorizează un comportament spontan, adică inventat atunci şi acolo,
dar adecvat.
• Spontaneitatea
Spontaneitatea stimulează transformarea realităţii, ruperea schemelor şi
evitarea cristalizărilor; conduce la confruntarea cu riscurile schimbării. Din
acest motiv, se află în opoziţie cu tendinţa de conservare securizantă, atât
individual, cât şi social. Persoana poate fi ajutată să ia contact cu propria
spontaneitate, fără să o simtă ca o forţă explozivă şi periculoasă, ci ca o stare
pozitivă, în care poate să trăiască fără a se pierde.
• Tele
Tele se constituie drept cea mai simplă unitate de sentiment, transmisă

28
de la un individ la altul. El este expresia tendinţei naturale a fiinţei umane
de a se pune în relaţie emoţională cu ceilalţi. Calitatea emoţiilor care există
în această legătură invizibilă conferă caracteristica atracţiei sau respingerii
într-o gradualitate diferită, de la maxim spre minim, până la indiferenţă (ce
exprimă absenţa de tele). O relaţie de atracţie presupune un tele pozitiv, iar
una de respingere – unul negativ.
Termenul tele cuprinde ceea ce se exprimă în mod obişnuit prin
cuvinte diverse: empatie reciprocă, comunicare emoţională în dublu sens,
sensibilitate faţă de o persoană care trăieşte emoţii variate, căldură afectivă,
punte afectivă.
• Conceptul de rol
În psihodramă rolul este văzut ca o formă de a fi, de a răspunde unei
situaţii în care fiecare individ se regăseşte la un moment dat. Rolul întruneşte
atât elemente personale, cât şi sociale.
Dinamica rolurilor aduce o serie de beneficii, deoarece se adresează
tuturor dimensiunilor existenţei umane.
~ 13 ~
III. PRINCIPALELE TEHNICI PSIHODRAMATICE
CARE POT FI APLICATE ÎN PROGRAMELE
EDUCAŢIONALE
• Autoprezentarea
Tehnica prezentării este aplicată membrilor grupului, care sunt invitaţi să
se “arate” colegilor. Autoprezentarea constituie modalitatea de cunoaştere
a aspectelor unei persoane şi este realizată, de obicei, în momentele care
preced activitatea propriu-zisă de lucru cu grupul.
• Inversiunea de rol
Inversiunea de rol este tehnica centrală a psihodramei care permite ca
o persoană (membru al grupului) să îşi asume, pentru un anumit timp,
rolul unui “altul“. Acesta este de obicei o persoană reală, dar poate fi şi
personificarea unui obiect, a unei idei, a unei fantezii, a unui simbol, a unei
părţi din sine.
• Jocul de rol
Jocul de rol reprezintă un act intenţionat şi oarecum experenţial, care nu
implică autenticitate în întregime, în sensul în care protagonistul, aflat în
locul altcuiva, proiectează în acţiunile sale parte din propriile conţinuturi
interne.
• Interviul
Interviul permite explicitarea anumitor conţinuturi mentale (imagini,
gânduri, afecte, dorinţe, etc.), care se pretează a fi transformate în
reprezentaţie scenică. Acesta poate fi realizat în mod direct, de către
directorul grupului sau de către membrii grupului.
• Concretizarea

29
Concretizarea este o tehnică psihodramatică prin car
~ 14 ~
decât de a le suporta. Concretizarea este posibilă pentru că individul nu
dispune doar de cuvinte pentru a-şi exprima lumea internă, el poate
construi o situaţie care să arate o imagine a sa, utilizând propriul corp,
spaţiul înconjurător, obiectele, relaţiile cu persoanele prezente pe scenă.
• Dublul
Dublul este una din tehnicile fundamentale utilizate în psihodramă.
El constă în “a da voce” sentimentelor pe care protagonistul nu reuşeşte
să le spună din diverse motive: timiditate, ruşine, inhibiţie, angoasă,
sentiment de vinovaţie, educaţie. Tehnica cere intervenţia unei persoane
care să joace rolul de dublu, de obicei un membru al grupului din auditoriu
care, trăind un puternic sentiment de identificare cu protagonistul, se
oferă şi se poziţionează alături de el pentru a funcţiona ca un alter ego.
Acesta exprimă cu voce tare gândurile, dorinţele, sentimentele pe care
protagonistul nu poate să le verbalizeze. Uneori directorul este cel care
dublează protagonistul, dar aceasta este bine să se întâmple cu măsură,
dat fiind faptul că directorul nu trebuie să depăşească anumite limite în
identificarea cu protagonistul.
În cazul dublului, individul îşi îmbogăţeşte reprezentarea despre sine
prin orientarea atenţiei asupra lumii sale interne.
• Oglinda
Oglinda este o tehnică care permite distanţarea de propria persoană
prin ieşirea de pe scena psihodramatică şi preluarea perspectivei unei
alte persoane, fie prin ochii altcuiva care este martor la reprezentaţia sa,
fie urmărind (de exemplu de la balcon) propria sa reprezentaţie, jucată de
eurile auxiliare.
În cazul oglinzii individul priveşte în afara sa, pentru a constata cum este
perceput de ceilalţi. Funcţia de oglindă apare ulterior, odată cu maturizarea
structurilor cognitive, necesare în formarea experienţei asupra lumii interne
şi a celei externe. De asemenea, aceasta se activează şi în cadrul unui grup,
unde comportamentul fiecăruia exprimă şi percepţia pe care aceştia o au
asupra celorlalţi.
~ 15 ~
• Amplificarea
Amplificarea este o tehnică ce urmăreşte să accentueze la nivelul
structurii bazale a protagonistului emoţiile specifice: furia, bucuria, invidia,
plictiseala, ura, ruşinea, astfel încât acestea să apară şi să se distingă într-un
context emoţional care anterior părea opac şi nediferenţiat.
Tehnica poate fi folosită în două feluri:
- Persoana este rugată să-şi amplifice emoţia respectivă, folosind
expresia corporală, vocea, intonaţia, mimica, gestica, postura;

30
- Ceilalţi membri ai grupului, fie că sunt Eu-ri auxiliare sau
auditoriu, acţionează în concordanţă cu instrucţiunile
directorului.
• Solilocviu
Tehnica psihodramatică presupune un dialog cu propria persoană,
protagonistul dând astfel libertate de exprimare tuturor gândurilor care îi
traversează mintea, fără a pune bariere logice. În acest fel, emoţiile sunt
aduse în prim plan şi persoana se poate conecta la ele.
Folosirea solilocviului este utilă atunci când este important să se cunoască,
înainte de toate, reprezentarea protagonistului asupra situaţiei care trebuie
arătată, mai degrabă decât elementele descriptive ale persoanei sale. Un
solilocviu eficace presupune existenţa unui bun nivel de încălzire, care să
permită conţinuturilor emotive să se traducă uşor în expresii verbale. Se
obţine, astfel, o prezentare a ”feţei interne” a protagonistului în acel moment:
Simt că…mă gândesc la... Este un discurs solitar, ca şi cum persoana ar vorbi
cu sine, cu voce tare.
• Scaunul auxiliary
În psihodramă se vorbeşte de această tehnică atunci când se utilizează
un scaun ca element “auxiliar“, care ajută protagonistul să dezvolte acţiunea
psihodramatică. Scaunul ocupă un spaţiu bine definit pe scenă, un spaţiu
care trebuie umplut de un interlocutor imaginar în cazul “scaunului gol“, de
protagonist în cazul “scaunului înalt”.
~ 16 ~
• Sociometria
Sociometria este constituită din ansamblul tehnicilor care fac
reprezentabile (şi perceptibile într-un mod bine definit) forţele de atracţie
(tele pozitiv) şi cele de respingere (tele negativ) care se produc între membrii
grupului. Sociometria poate fi grafică şi de acţiune.
• Proiecţia în viitor
Proiecţia în viitor reprezintă o modalitate de lucru care merită o atenţie
particulară. Ea se caracterizează prin punerea protagonistului într-o
situaţie în care fiecare eveniment trebuie inventat şi care nu se referă la o
experienţă deja trăită sau la un fapt întâmplat, ca şi în cazul conţinuturilor
unei psihodrame care se referă la trecut.
• Întâlnirea
Tehnica este utilizată pentru a realiza o întâlnire autentică între două
părţi, astfel încât acestea să fie deschise înspre a privi realitatea celuilalt.
Întâlnirea din psihodramă se bazează pe faptul că a vorbi în mod direct
cu o persoană este mult mai eficient decât a povesti despre ce ar putea
persoana să spună.
Tehnicile folosite în întâlnire sunt inversiunea de rol şi scaunul auxiliar.
• Balconul

31
Este parte din amenajarea psihodramatică, alături de scenă şi auditoriu,
situat în afara scenei, dar la un nivel mai sus pentru a oferi o perspectivă mai
diferită asupra acţiunii care se petrece pe scenă.
Balconul oferă o perspectivă mai detaşată şi globală, care poate fi
folositoare şi poate declanşa schimbarea.
~ 17 ~
IV. FORMAREA GRUPURILOR
IV.1. Principii
În procesul de formare a grupului trebuie respectate anumite principii
de bază:
• Principiul comunicării intersubiective – presupune acordarea pentru
fiecare participant în parte a unui “timp al său” în care să se exprime;
• Principiul parităţii şi al confidenţei – crearea unui climat în grup, prin
secvenţe de acţiuni, care să provoace un sentiment de valorizare şi
de încredere, dorinţa de intimitate, curajul de a experimenta pentru
fiecare participant în parte;
• Principiul stabilirii legăturilor de tele pozitiv – crearea unui cadru care
să poată oferi o relaţie de atracţie reciprocă între membrii grupului;
• Principiul sentimentului de apartenenţă la grup – realizarea coeziunii şi
a unui climat de grup constructiv.
IV.2. Sarcinile coordonatorului de grup
Coordonatorul unui program trebuie să ţină cont de următoarele
aspecte:
- să pregătească acţiunea, negociată împreună cu membrii grupului;
- să pregătească spaţiul acţiunii sau scena pe care se desfăşoară
sesiunea;
- să determine interacţiuni ce se desfăşoară între două polarităţi bine
definite (rolul şi contrarolul) în interiorul unui context semnificativ;
- să permită individului să se exprime fără riscul de a fi judecat, ci cu
sentimentul că ceea ce exprimă va fi respectat în grup ca adevărul
său subiectiv;
- să favorizeze forme de acţiune care mobilizează individul atât la nivel
corporal, cât şi emoţional şi reflexiv;
- să identifice mesajele participanţilor, atât pe cele non-verbale, cât şi
pe cele verbale;
- să dea individului senzaţia de surpriză, ceva nou care, în loc să pară
periculos şi să îl blocheze, îl face curios, stimulându-l să găsească pe
loc o formă de răspuns;
- să furnizeze individului percepţia că se găseşte într-un mediu
favorabil lui (grupul de psihodramă), disponibil/di
~ 18 ~
orice situaţie;

32
- să stimuleze individul ca, în acţiune cu ceilalţi, să recunoască
înăuntrul său sentimentele reale care tind să-l apropie de ceilalţi sau
să-l îndepărteze de ei, şi să le poată exprima în mod adecvat;
- să dea sarcini individului astfel încât să-l implice în acţiune, dar să îi
inducă şi momente de auto-observare;
- să îndemne individul să îmbogăţească grupul cu propriile conţinuturi
mentale, prin exprimarea lumii sale interioare;
- să ţină cont de dinamica grupului.
IV.3.Scopul sesiunilor dedicate formării grupului:
Sesiunile de formare a grupului urmăresc activarea cunoaşterii reciproce
între participanţi şi modificarea relaţiilor în relaţii de tele pozitiv.
IV.4.Descrierea tehnicilor care pot fi utilizate:
O sesiune de grup este împărţită în mod obişnuit în trei părţi: timpul
grupului, timpul fiecărui participant şi timpul participării finale. În fiecare
din aceste faze, directorul facilitează interacţiunile între membrii grupului.
În cadrul interacţiunilor, individul se află atât în condiţia de realitate, cât
şi în cea de semirealitate, dezvoltând roluri care îl transformă în creatorul
propriei sale existenţe.
IV.4.1. Dinamizarea grupului
Procesul de dinamizare urmăreşte activarea participanţilor pe cele trei
paliere: fizic, mental şi afectiv, presupunând interacţiuni, nu doar verbalizări.
§ Luarea pulsului grupului şi dinamizarea fizică:
Scop: identificarea stării de spirit a grupului, egalizarea, activarea fizică,
scăderea anxietăţii şi stimularea spontaneităţii.
Exerciţiul nr. 1:
Indicaţii metodologice/Consemn:
1. Fiecare participant, pe rând, exprimă non-verbal starea sa de spirit şi
numeşte un coleg care îi repetă postura şi verbalizează trăirea exprimată
~ 19 ~
de aceasta. Ulterior, participantul va spune grupului adevărul său subiectiv,
adică starea sa de spirit din acel moment. (exemplificat video)
Variaţiuni: participanţii îşi pot exprima starea de spirit şi printr-un sunet
sau onomatopee, asociind-o cu o culoare sau cu un animal etc.
2. Fiecare dintre participanţi va propune, pe rând, câte un joc care să
implice toţi membrii grupului. La final, se va sonda din nou starea de spirit
a grupului.
Variaţiuni: participanţilor li se poate impune un anume joc care să îi
implice pe toţi, sau fiecare dintre ei poate să imprime o mişcare grupului
etc.
Exerciţiul nr. 2:
Scop: identificarea stării de spirit iniţiale a grupului şi egalizarea nivelului
energetic.

33
Materiale necesare: 3 eşarfe de diferite culori;
Indicaţii metodologice/Consemn:
1. Toţi participanţii sunt invitaţi pe scenă. Din 3 eşarfe colorate este sugerată
o scală cu 3 nivele energetice (minim, mediu, maxim); fiecare participant se
poziţionează în dreptul unei eşarfe, în funcţie de cât de dinamic se simte.
2. Li se cere participanţilor cu nivel energetic maxim să facă ceva pentru
a-i dinamiza şi mai mult pe cei cu nivel energetic mediu. Ulterior, cei cu nivel
energetic mediu vor trebui să facă şi ei ceva pentru a-i dinamiza şi pe cei cu
nivel energetic scăzut.
3. Aşezaţi în cerc, fiecare participant va împărtăşi celorlalţi cum se simte
şi va impune grupului o mişcare în concordanţă cu starea sa de spirit.
IV.4.2. Autoprezentarea
Acest moment trebuie să respecte principiul intersubiectivităţii.
Scop: cunoaşterea membrilor grupului

12. Testul Madrs, Hamilton, PMQ –

depresie
Scala Hamilton de Evaluare a Depresiei (HDRS, 1960)
Oferă informații despre schimbări în gradul de severitate al depresiei. Scala HDRS are 21 de întrebări,
fiecare întrebare poate primi între 0 și 4 puncte (numărul maxim de puncte este 66). Completarea
acestui chestionar durează 15-20 de minute.
cala de evaluare a depresiei Montgomery Åsberg (MADRS, 1979)
A fost folosită pentru prima dată la pacienții cu depresie majoră pentru evaluarea modificărilor în gradul
de severitate a depresiei. MADRS este un chestionar folosit de psihiatri, ce conține 10 întrebări; acestea
sunt mai mult descrieri de situații, fiecare situație are variante multiple de răspuns care se referă la
starea de sănătate psihică a pacientului din ultimele șapte zile. Fiecare situație poate primi între 0 și 6
puncte (numărul maxim de puncte este 60). MADRS-S (forma cu autoadministrare și scorare de către
pacient) conține 9 întrebări cu multiple variate de răspuns, fiecare situație poate primi între 0 și 6
puncte (numărul maxim de puncte este 54). Completarea acestui chestionar durează 15-20 de minute.
Aici găsești o adaptare în limba română a chestionarului Montgomery-Åsberg sau Madrs-s care este
utilizat ca test de rutină în clinicile de psihiatrie.

Mai multe informații despre teste psihologice și testarea simptomelor de depresie Rezultatul acestor
teste psihologice are o valoare orientativă și trage un semnal de alarmă asupra semnelor și simptomelor
tulburărilor psihice.

13. Testul minimental

34
Durata testului: 10 minute.

Interpretare: de cãtre examinator (în acest sens, este necesarã o pregãtire de specialitate).

Indicatii principale: evaluarea functiei cognitive.

Testul MMSE este probabil cel mai folosit instrument pe plan mondial pentru evaluarea functiei
cognitive. S-a scris mult despre MMSE si au fost perfectionate variante ale sale, ca de exemplu MMSE
standardizat (SMMSE) si MMSE modificat (MMMSE sau 3MSE). Testul s-a dovedit util în diagnosticul
precoce al bolii Alzheimer, în asociere cu un test de fluentã verbalã; în acelasi timp, au fost stabilite si
limitele sale ca test de screening. Asezati pacientul într-o pozitie comodã si stabiliti o bunã comunicare.
Puneti întrebãrile în ordinea prezentatã. Acordati câte un punct pentru fiecare rãspuns corect. Scorul
maxim posibil este de 30.

,,Am sã vã pun câteva întrebãri pentru a aprecia cum functioneazã memoria dumneavoastrã. Unele sunt
foarte simple, altele mai putin. Încercati sã rãspundeti cât de bine puteti.”

• Orientare

În ce datã suntem astãzi ?

Dacã rãspunsul este incorect sau incomplet puneti întrebãrile de mai jos în ordinea specificatã:

1) În ce an suntem ?

2) În ce anotimp ?

3) În ce lunã ?

4) În ce datã ?

5) În ce zi a sãptãmânii suntem ?

,,Acum vreau sa vã pun câteva întrebãri despre locul în care ne aflãm:”

6) Care este numele spitalului în care vã aflati (sau adresa medicului) ?

7) În ce oras ne aflãm ?

35
8) Care este numele judetului în care este acest oras ?

9) În ce regiune suntem ?

10) La ce etaj ne aflãm ?

• Memorie imediatã

Întrebati pacientul dacã vã permite sã-i testati memoria. Apoi rostiti tare si clar numele a trei obiecte,
fãrã vreo legaturã între ele, cu pauze de câte o secunda între ele. Cereti pacientului sã le repete pe toate
trei. Notati cu 1 punct fiecare cuvânt corect repetat; scorul se calculeazã în functie de prima încercare de
a le repeta (0-3), dar dacã nu reuseste de prima datã, reluati testarea pânã când pacientul repeta toate
trei cuvintele (încercati de maxim 5 ori). Dacã pacientul nu le poate învãta pe toate, memoria imediatã
nu poate fi evaluatã corespunzator. ,,Am sã vã spun trei cuvinte. As dori sã mi le repetati si sã încercati
sã le retineti deoarece vã voi cere în curând sã mi le spuneti din nou:”

11) Tigara

12) Floare

13) Usa

• Atentie si calcul mental

Pacientul trebuie sã scadã din 7 în 7 pornind de la 100 si sã se opreascã dupa 5 scãderi. Notati cu 1 punct
fiecare scãdere corectã; dacã greseste întrebati “sunteti sigur?”, iar dacã rãspunsul este corect acordati
punctul:

14) 100 – 7

15) 93 – 7

16) 86 – 7

17) 79 – 7

18) 72 – 7

36
• Memorie pe termen scurt

,,Vã amintiti cele trei cuvinte pe care le-ati repetat putin mai devreme?” Notati cu 1 punct fiecare cuvânt
repetat:

19) Tigara

20) Floare

21) Usa

• Limbaj

Notati cu un punct fiecare rãspuns corect:

Denumire:

22) Arãtati pacientului un creion.

Ce reprezintã acest obiect ?

23) Aratati pacientului un ceas.

Ce reprezintã acest obiect ?

24) Aratati pacientului dispozitivul de prindere al ceasului (curea sau bratara).

Ce reprezinta acest obiect?

Întelegera unei comenzi: cereti pacientului executarea unei comenzi triple. Notati cu un punct
executarea corectã a fiecarei comenzi în parte.

25) Luati aceastã foaie de hârtie în mâna dreapta,

26) Îndoiti-o în doua cu ambele maini

27)Dati-mi hartia cu mana dreapta

37
Citire: aratati pacientului o foaie de hârtie pe care scrieti cu litere mari ,,Închideti ochii”. Cereti-i sã
citeascã si sã facã ceea ce este scris pe foaie. Notati cu un punct executarea corectã a ordinului.

28) Faceti ceea ce scrie pe aceeastã foaie.

Scriere: cereti pacientului sã scrie o propozitie. Nu-i dictati propozitia, pacientul trebuie sã o scrie
spontan. Notati cu 1 punct o propozitie care contine un predicat si un subiect, corectã din punct de
vedere semantic, indiferent de gramaticã sau ortografie.

29) Scrieti-mi o propozitie, ceea ce vreti, dar sã fie o propozitie întreagã.

Copiere: arãtati pacientului o foaie de hârtie pe care sunt desenate douã pentagoane care se
intersecteazã, fiecare având laturile de aproximativ 2,5 cm si întrebati-l: ,,Puteti reproduce acest
desen?” Notati cu 1 punct dacã toate cele 10 unghiuri sunt reprezentate si cele douã figuri se
intersecteazã corect. Tremurãturile si rotatia figurilor vor fi ignorate.

30) Copiati acest desen pe aceasta foaie

14. Psihopatologia corpului trait

Schema corporala
Psihopatologia corpului trait
Schema corporala
Definitie: schema corporala reprezinta constiinta si cunoasterea pe care o avem despre corpul
nostru, (in repaus sau in miscare) si despre noi insine.
Schema corporala
Factorii ce favorizeaza elaborarea schemei corporale:
1. perceptiile senzoriale interne si externe
2. mediatizarea verbalizata.
Schema corporala
Procesul de elaborare a schemei corporale necesita interventia mai multor procese care intra
simultan in actiune:
a).exercitii pentru explorarea corpului( numim si atingem fiecare parte a corpului);

38
b).diferentierea( diferentierea de celalalt, recunoasterea de sine, ca individ);
c).imitarea( exercitii de imitare cu model, exercitii de imitare in absenta modelului);
Schema corporala
d).experienta oglinzii;
e).cunoasterea corpului( arata, numeste, localizeaza partile corpului; reconstituirea unui omulet
dintr-un puzzle);
f).reprezentarea grafica: (desenul omuletului, reprezentarea corpului in dimensiune reala,
utilizarea fotografiilor).
Schema corporala
trepte de dezvoltare:
1.aria dezvoltarii fizice:
-motricitate generala
-imaginea corporala( formarea imaginii corporale, schema corporala, constientizarea partilor
corpului);
-fiziologia- fizioterapia.
Schema corporala
2.Dezvoltarea perceptiva:
-perceptia motorie
Concretizare senzoriala( vizuala, auditiva, gustativa, olfactiva).
Schema corporala
3.dezvoltarea intelectuala: formarea abilitatilor cognitive, formarea conceptelor, formarea
proceselor cognitive si ale comunicarii.
4.dezvoltarea personala, sociala: independenta copilului, autonomie personala si autonomie
sociala.
Psihopatologia corpului trait
M. LAZARESCU
Fenomenologia si psihopatologia fenomenologica au introdus o importanta diferenta intre
conceptul “corp” si “trup”
-corp, in germana korper, =realitate biologica, de care are parte si omul, creierul face parte din
corp;
-trup, in germana leib, in franceza corp vecu =corp trait; trupul consta din reprezentarea
constienta si neconstienta a corpului in psihismul uman, asa cum functioneaza el in lumea
culturii.

trup
O importanta zona a trupului, a corpului trait este constienta,
Poate fi plasata in “ perspectiva persoanei intai”( limbaj cognitivist) =“ eu”
Corpul biologic este abordat in mod obiectivant, in “ perspectiva persoanei a treia”;
Dezbaterea relatiei minte-corp/ mind- body problem.
trup

39
Problematica trupului a fost de la inceput dezvoltata in fenomenologie, atat in cea filozofica cat
si psihopatologica, in perspectiva relatiei dintre subiect si “celalalt”.
Husserl, Merleau Ponty
Eu- celalalt
Perspectiva psiho- fenomenologica “eu- celalalt” este esentiala pentru psihopatologie
Inceputul formarii personalitatii
Trup portant / trup expresiv, fiziognomonic
Zutt in anii ’70
Trup portant: resimtit de subiect ca interior, suport al subiectivitatii sale si al constantei sale in
timp, al identitatii sale cu sine, al eului.
Este delimitat de “schema corporala” si este baza a ceea ce s-a numit “imagine corporala”(
Lhermitte) sau “persoana corporala”( Binder).
Trup portant
In acest domeniu spatial- existential subiectul plaseaza durerea si placerea resimtite, estezia in
general, oboseala, disconfortul, greata, vertijul, cenestopatiile.
Tot aici este plasata simptomatologia subiectiva a medicinei generale;
Tot aici subiectul constient plaseaza si “sufletul”, “mintea” sa, iubirea, afectivitatea in general,
gandurile sale, intentiile, dorintele, initiativele.
Trup portant
Toata existenta proiectiva a subiectului se inradacineaza si are punctul de pornire in propriul
trup portant.
Felul in care subiectul isi traieste propriul trup este caracterizant pentru starile depresive,
anxioase, maniacale, de iritare.
Sufletul si spiritul subiectului izvorasc din acest trup portant propriu, delimitat de schema
corporala si protejat de simbolul corporal al tegumentelor.
trup expresiv, fiziognomonic
Este cel care “apare”, se prezinta pentru altii, exprimand starile sufletesti, preocuparile,
intentiile, dorintele, asteptarile subiectului( pe scurt intreaga sa intentionalitate).
Trupul expresiv asigura identitatea subiectului pentru altii, pentru societate; pentru identitatea
de rasa, varsta,sex, morfologie specifica, armonie si ingrijire corporala, frumusete sau uratenie,
expresivitate fiziognomonica morala…
Cand se adauga imbracamintea, podoabele, stilul, gestica, vorbirea, atunci trupul ajunge sa fie
expresiv si pentru statutul social, profesiune, bogatie,..
trup expresiv, fiziognomonic
Expresivitatea trupului este partial structurata, partial spontana, partial standardizata dupa
coduri sociale, partial elaborata ca intentionalitate comunicativa.
Poate functiona ca o masca sociala, la fel ca masca teatrala( latina- “persona”)
trup expresiv, fiziognomonic
In psihopatologie, exemplu:
-teatralismul hiperexpresiv al histrionicului

40
- Toate modalitatile de intercomunicare expresiva umana, de la furie al rugaminte, de la
atitudinea autoritara la cea submisiva, de la cea oficiala la deschiderea prietenoasa se bazeaza
pe expresivitatea trupului fiziognomonic
trup expresiv, fiziognomonic
Functii si sensuri antropologice( Sartre)
Pentru om trupul sau este nu numai
-toposul sau de inradacinare in sine
-ci si instrumentul sau fundamental de actiune( cu trupul umblam, vorbim , comunicam, citim,
conducem masini,..).
Psihpoatologia actiunii umane este “ incorporata” in dublu sens: a) dependenta de creier/ b)
dependenta de trupul-instrument de actiune, manipulat de subiectul constient, dimensionat
prin libertate.
trup expresiv, fiziognomonic
Trupul este mijloc de comunicare nu numai prin gestica ci si prin vorbire, scriere
Utilizarea oricarui sistem semiotic comunicativ implica in final trupul.
Comunicarea afectiva subtila- se realizeaza prin privire si zambet.

Implicarea corpului in psihopatologie

In paranoidie: eu- ceilalti
Subiectul este constient de faptul ca altii il percep si il interpreteaza prin intermediul trupului
sau
Altii il privesc cu mai mult sau mai putin interes, curiozitate.
Aceasta constienta a raportarii e permanenta si determina grija subiectului pentru felul in care
apare in fata altuia, a altor persoane mai mult sau mai putin apropiate sufleteste de el, oarecum
importante si semnificative.

In paranoidie: eu- ceilalti

Daca subiectul are impresia ca este privit prea insistent si curios de prea multa lume, inclusiv de
necunoscuti- traieste o ideatie de referinta.
Aceasta poate evolua pana la nivel delirant: considera ca aceste priviri insistente ascund o
semnificatie grava, eventual o intentie nefavorabila= delir de referinta sau delir senzitiv
relational, centrat de abordarea de altii a propriului trup.
In paranoidie: eu- ceilalti
Alteori subiectul este convins ca trupul sau nu este armonios si frumos, iar atentia pe care
acesta o starneste altora, privirile altora consfintesc dismorfofobia sa.
Alteori simte si este convins ca emana un miros neplacut, subiectul are impresia ca prin aceasta
atrage atentia asupra propriului trup= delir halucinator osmotic.
In fobia sociala
De asemenea aparitia prin intermediul trupului este problematizata.
Subiectul este hiperemotiv, se teme de esec, de faptul de a se face de rusine prin
comportamentul sau si de a fi apreciat negativ.
Afirmarea sa situationala prin trup este inhibata.

41
 Se poate insoti de roseata faciala si atunci apare si ereutofobia= fica de a nu rosi in spatii publice
In paranoidie: eu- ceilalti
Evolutia in directia patologiei paranoide are o etapa majora= sentimentul subiectului ca este pus
sub supraveghere.
In prima instanta este supravegheata fiinta sa vizibila, cea care se manifesta prin trup.
Alte persoane il urmaresc pe strada, oameni obisnuiti sau masini, uneori retea de urmaritori; de
la distanta cu ocheane sau telescoape, binoclu; poate fii fotografiat, filmat, inregistrat cu camere
video postate pe stalpi, in case, intelevizor, in calculator.
In paranoidie: eu- ceilalti
Uneori se produc substituiri de persoane, cei apropiati sunt substituiti de dusmani,(Iluzia sosiilor
Capgras), care, aflandu-se tot timpul in apropiere ii supravegheaza manifestarile trupesti.
Vorbirea este tot o manifestare trupeasca ce poate fi inregistrata; se patrunde astfel in
intimitatea subiectului.
In paranoidie: eu- ceilalti
Intensitate mai mare, psihopatologia depaseste limitele propriului trup vizibil, cei din exterior
patrunzand in interiorul corpului, actionand direct asupra intentionalitatii sale= fenomenele de
transparenta, influenta=> automatismul mental.
Si halucinatiile auditive comentative se plaseaza in contextul acestei bulversari a limitelor
trupului, a raporturilor exterior- interior
-perspectiva teoriei mintii.
Problematica limitelor trupului
Trasate de schema corporala
Delimiteaza interiorul persoanei, zona trupului portant, de lumea exterioara.
In prima instanta limitele sunt tegumentele, mucoasele, fanerele.
Imbracamintea, apropiata de tegumente- importanta in relationarea interpersonal sociala/
traditional se coreleaza cu fenomenul rusinii.
Problematica limitelor trupului
In psihopatologie= depersonalizarea
Subiectul poate resimti limitele propriului trup ca devenind difuze/ sau trupus sau parti ale sale
sunt mai mari sau mai mici decat in realitate
Rol in manifestarile histrionice, dismorfofobie, fobia sociala, ideatia senzitiv relationala si
paranoida.
Problematica limitelor trupului
Delir halucinator dermatozic= convins ca animale mici umbla pe sub piele.
Manifestari impulsive simple: gratajul patologic, onicofagia, tricotilomania, incluse in prezent in
spectrul patologiei obsesiv compulsive.

15. Confuzia mintala

42
 16. Constiinta
Constiinta profesionala
Rolul de medic= rol social, investitura oficiala, este unul din rolurile care in momente deosebite confera
sacralitate gestului si mintii umane=>obligatia morala de a lupta pentru viata in orice conditii, pentru
orice fiinta umana, de unde si dreptul nostru de a transa in favoarea vietii o situatie de maxim pericol
respectand demnitatea constiintei de sine a semenului aflat in pericol; obligatia de a incerca tot ce este
legal si moral posibil pentru a forta opinia unui suferind spre directia a ceea ce din punctul profesiunii
noastre este mai bine, de a incerca sa impunem solutia medicala optima vietii.
Structura constiintei.
• Nivele: =nivelul la care functiona in acel moment si raportul ei cu structura constiintei din
momentul expertizei

• Se pot distinge 4 nivele:

• 1.constiinta elementara, care asigura : nivelul de veghe, vigilenta, prezenta temporo-spatiala.
• 2.constiinta operational-logica, prin care procesele intelectuale, perceptuale si de gandire au
coerenta si reflecta obiectiv realitatea.
• 3.constiinta axiologica, de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente.
• 4.constiinta etica, prin care subiectul este in stare sa discearna binele si raul pe care faptele sale
le pot produce societatii.
• Precizarea nivelelor de constiinta trebuie facuta pentru cele doua momente: -al comiterii faptei
si cel al expertizei.

Constiinta bolii
-lipsa constiintei bolii presupune un proces pe mai multe trepte,
-pornind de la lipsa oricarei informari a existentei unei anumite probleme, a unui anumit factor de risc;
-urmeaza apoi etapa de incertitudine, de respingere vehementa iar uneori acceptare neconditionata si
actiune decisa in vederea schimbarii.
-Constiinta bolii deplina permite un grad mare de libertate personala, autonomie, abilitati de rezolvare a
problemelor individului.
-Insa nu oricine poate duce povara constienta a unei boli psihice. Nu oricine poate accepta dependenta
de alte persoane

Conştiinţa
Etimologic: scientia= cunoastere si con=care insoteste;
ŞTIU CĂ ŞTIU!
In biologie si patologia mintala:
=>Funcţie complexă de integrare “aici şi acum” a persoanei şi în consecinţă corespunde sensului de
cunoştinţă, conştienţă, conştiinţă cu diversele sale niveluri de integrare bio-psiho-socială la care dorim
să ne raportăm.

43
Conştiinţa
Conştiinţa este fenomenul mintal datorită căruia o persoană cunoaşte ceea ce este în jurul ei şi
în sinele ei, şi această cunoaştere are loc deodată ce ea aparţine existenţei sale.
Conştiinţa apare în acelaşi timp ca un aport de informaţie şi ca ceva “trăit” propriu şi original, legat
de cordonatele imediate ale existenţei, timp şi durată, spaţiu şi orientare, continuitate a “ EU-lui “;
Activitatea conştiinţei depinde de funcţiile “instrumentale” ale percepţiei senzitive şi senzoriale , de
activitatea stării de vigilitate şi de conservarea capacităţii intelectuale.
Conştiinţa
Psihologic:
conştinţa =un fenomen complex prin intermediul căruia se reflectă EU - l ( conştiinţa SINE-lui
),activitatea şi continuitatea persoanei ca fiinţă unică şi irepetabilă, şi non-EU-l ( ambianţa), adică
mediul încojurător, delimitat în timp şi spaţiu şi în raport cu trinomul: EU, TU şi EL.
JASPERS:
conştinţa = ” Viaţa psihică a individului la un moment dat ”.
În psihiatrie:
- conştiinţa are un caracter distinctiv- al activităţii psihice globale.
- ea reprezintă conştiinţa imediată şi spontană care ne dă posibilitatea ca în orice moment să ne
putem autodefini în raport cu ceilalţi ( EU, TU, EL – CEILALŢI ), încadraţi în TIMP şi SPAŢIU.
Conştiinţa
In filozofie- de multe ori echivalenta ca sens cu existenta umana sau chiar cu personalitatea.
Conştiinţa
După EY, pentru a fi conştienţi este nevoie de următoarele două nivele fundamentale:
1.Conştiinţa care se opreşte la actualizarea experienţei trecute, adică conştiinţa timpului trăit ; şi
2.conştiinţa de sine, care se dezvoltă în sistemul persoanei .
EY afirmă că pentru a fi conştient înseamnă a dispune de un model personal asupra lumii,
=>conştiinţa este atunci posibilitatea individului de-a se constitui el însuşi în obiect pentru sine şi
pentru alţii.
Conştiinţa are o structurare tridimensională: operaţională, logică sau axiologică .
Conştiinţa
Prin noţiunea de “câmp al conştiinţei” definim ansamblul fenomenelor psihice ale existenţei
noastre la un moment dat: percepţii, trăiri afective, pulsiuni, imaginaţie, activitate, atenţie, oboseală,
epuizare, somnolenţă, somn etc.,
care,
în funcţie de calitatea şi conţinutul lor pot acţiona în sens pozitiv sau negativ asupra calităţii
stării de conştientizare.
Altfel spus, câmpul conştiinţei este “ prezenţa noastră în lume la un moment dat ” al subiectului
conştient sau inconştient, a căror calitate este influenţată de factorii mai sus menţionaţi.
Conştiinţa
De altfel, structura câmpului conştiinţei are următoarele trei nivele:
Conştiinţa elementară care asigură starea de veghe, prezentă şi la animale(şi ţine de structurile
subcorticale);
Conştiinţa operaţional-logică, prin care cu ajutorul percepţiilor şi gândirii

44
se realizează o reflectare coerentă a realităţii şi
Conştiinţa axiologică, se obţine pentru anumite valori.
Conştiinţa
Nivelul calităţii conştiiţei prezintă
-trepte diferite, la acelaşi subiect, dar şi
-variaţii ciclice(alternanţe ) .
Psihologia s-a ocupat cu descrierea nivelurilor constiintei.
Subconştientul
După definirea conştiinţei, să revenim cu câteva date şi asupra subconştientului şi inconştientului :
Subconştientul este reprezentat prin totalitatea fenomenelor psihice situate la un moment dat în
afara câmpului conştiinţei, dar care au fost anterior conştientizate şi pot oricând să fie rechemate
sau reconştientizate.(proces postconstient)
El este suficient pentru a autoriza o activitate automată, dar insuficient pentru a fi netă şi precisă.
Inconştientul
Inconştientul este un domeniu important al constiintei;
Este mai vag delimitat dar mult mai vast si mai constant decat starea de veghe a constiintei.
Freud considera inconştientul forţa care influenţează viaţa.
Jung il asemuia cu un mare fluviu colectiv si ancestral al persoanei
Inconştientul
este constituit din totalitatea fenomenelor psihice care scapă conştienţei (care nu au fost
conştientizate sau care nu se conştientizează):
- perioadele care preced formarea conştiinţei individuale,elemente potential statice ale amintirilor
- automatisme, obişnuinţe, stereotipii, eliberând astfel conştientul de ele,
-pulsiunile subsenzoriale,- imagini şi reprezentări ce apar în timpul visului, frământări care au drept
scop apariţia noilor creaţii( laboratorul psihismului)
-trăirile psihofizice din episoadele confuzive, stările comatoase etc.
Nu trebuie neglijat faptul că inconştientul nu este în totalitatea lui incognoscibil şi că în mod
psihofiziologic îl trăim ca fenomen normal în timpul somnului, condiţii în care uneori visul poate fi
comparat cu “ o nebunie scurtă, iar nebunia cu un vis lung “.

Conştiinţa
Substratul material al constiintei:
-cercetarile de neurofiziologie
-Moruzzi si Magoun, in1949, au relevat semnificatia substantei reticulate in realizarea starii de veghe;
-Bremer, in 1957, a descifrat rolul circuitelor corticale in realizarea constiintei;
Conştiinţa
Pe planul psihofiziologiei,
funcţia vigilă condiţionează exercitarea conştiinţei,
somnul o opreşte o suspendă.
Dar funcţia vigilă şi conştiinţa nu pot fi asimilate.
Studierea subiecţilor în stare de comă prelungită a permis constatarea menţinerii ritmului vigil cu
incoştienţă sau stupoare, fenomenul de conştiinţă este specific omului.

45
Conştiinţa
Conştiinţa de SINE
permite individului să se separe de ceilalţi şi a lui .
Animalul are percepţii, el nu are conştiinţă de sine. Spre vârsta de 3 ani copilul începe să se
cunoască şi să se simtă un subiect distinct, deosebit de ceilalţi.
Dar, trebuie să ajungă la vârsta adultă pentru ca să găsească formulele cu ajutorul cărora va putea
să-şi exprime individualitatea subiectivă.

Conştiinţa
De asemenea, trebuie remarcat faptul că sistemul nervos central, în special cortexul reprezintă
nivelul superior al activităţi psihice,
=suprastructura facultativă, dar nu “centrul conştinţei” ,
=> ci centrencefalul şi formaţia reticulată a trunchiului cerebral în special, care joacă un rol
activator şi reprezintă dispozitivul de alarmă al conştinţei.
Această formaţiune activatoare, ea însăşi activată de diferiţi stimuli exteriori şi interiori, care vin
de jos în sus, dar şi de sus în jos, prin căile aferent-centrifuge, constituind un vast sistem de
“feedback”.
Conştiinţa
Deci, conştiinţa reprezintă un proces complex (realizat pe fondul stării de veghe), de prelucrare a
informaţiilor oferite de organele senzoriale, realizând atât o reflectare subiectivă a realităţii
obiective, cât şi o orientare adecvată în comportamentul de adaptare la situaţiile în care se află
subiecul.

Conştiinţa
Constiinta in ansamblul sau este considerata fundamentul functional necesar desfasurarii normale a
proceselor cognitive si volitive; pe de alta parte aceste procese psihice influenteaza in larga masura
constiinta.
Astfel, toate trairile afective intense, in special cele negative( emotii, afecte, pasiuni) stramtoreaza
campul constiintei, in timp ce trairile pozitive, de satisfactie si multumire largesc campul constiintei.
Forme de manifestare a constiintei
Starea de veghe- cea mai simpla si fundamentala stare de constiinta necesara unei bune functionari a
psihicului.
Este imediata;
Se realizeaza fara effort;
Aduce cu sine incadrarea corecta in timp si spatiu si asupra propriei persoane.
Forme de manifestare a constiintei
Constiinta mediata
Se realizeaza cu efort;
Presupune o tensiune psihologica;
Vizeaza dirijarea intregii activitati psihice spre ceva anume( spre cunoastere, spre insusirea de
cunostinte, spre alerta, spre executarea de diferite actiuni, etc.)
Constituie o activitate adaptativa in care atentia si memoria au o semnificatie orientativa de prim ordin.

46
Forme de manifestare a constiintei
Somnul
Reprezinta perioada reparatorie a organismului in care este suspendata functia de veghe;
Inregistrarile poligrafice au semnalat alternarea fazelor de somn lent cu fazele paradoxale;
Somnul lent- durata aprox 80 min; corpul ramane imobil, respiratie rara, regulata, calma; EEG cu 5 stadii
de profunzime diferita:1. rarefierea undelor alfa, 2.voltaj scazut, 3.varfuri si complex K, 4 si 5 cu aparitia
undelor lente.
5-6 cicluri de somn lent pe noapte/ alternand cu somnul paradoxal.
Forme de manifestare a constiintei
Faza paradoxala
Durata mai scurta, aprox 10 min;
Corespunde visului;
Corpul prezinta o serie de miscari,
Apar tulburari ale ritmului respirator si cardiac;
Globii oculari realizeaza o serie de miscari;
EEG prezinta frecvente unde alfa si teta;
3-6 faze paradoxale pe noapte.
Forme de manifestare a constiintei
Popoviciu, Jouvet si Passonat au constatat ca suprimarea fazelor paradoxale creeaza fenomene de
intoleranta, neliniste, iritabilitate, disconfort si subiectul nu se simte deloc odihnit.
La om durata limita de veghe neintrerupta este de aprox 100 ore apoi apar tulburari ca iluzii, halucinatii,
stari onirico-confuzive, etc.
Forme de manifestare a constiintei
Visul
Se realizeaza in cursul starii paradoxale
Este format dintr-o suita de imagini, amintiri, reminiscente care se desfasoara haotic si fara ierarhizare
prealabila a elementelor componente;
Persoana poate participa al ce se intampla in jurul sau, jucand in acelasi timp rolul de actor, regizor si
spectator.
Tulburările calitative ale conştiinţei

constau într-o alterare a sintezei mintale, în disoluţii globale şi omogene ale conştiinţei la stadii
diferite de regresiune cu încadrări în realitate adecvate acestora.
îngustarea tubulară a câmpului conştiinţei, de obicei de sorginte emoţional-afectivă, psihotraume, a
unui conflict, a unui eşec sau decepţii etc.
conştiinţa putându-se manifesta sub următoarele forme: stare crepusulară,/ stare secundă, /stare
onirică /sau oneiroidă.
Tulburările calitative ale conştiinţei
Starea crepusculara
Tulburările calitative ale conştiinţei
Starea secunda
Tulburările calitative ale conştiinţei

47
Starea oneiroida
Starea onirica
Confuzia minală
Confuzia minală reprezintă sindromul cel mai complet al tulburărilor generale ale conştiinţei cu
diferitele
1. grade de alterare cantitativă :
obnubilare, stare crepusculară, confuzue, comă vigilă, şi
2.de alterare calitativă : perplexitate, rătăcire, dezorientare dintre care cea mai curioasă este
“starea de ciudăţenie ” paroxistică sau de durată cât mai lungă, ea este o senzaţie neplăcută a
unei stări bizare. De nedefinit, inefabilă, uneori de anomalie a ambianţei, a locurilor, a persoanelor,
a momentului şi a duratei trăite şi chiar a propriei persoane cu anxietate şi îmbrăcând uneori
forma stării de vis sau de vis treaz(cu ochii deschişi).
discernamantul
O definitie operationala:
=functia psihica de sinteza care se manifesta in capacitatea subiectului de a concepe planul unei actiuni,
scopul ei, ordinea etapelor desfasurarii ei si rezultatul( consecintele) care decurg din savarsirea ei.
Este capacitatea subiectului de a organiza motivat activitatea sa.
discernamantul
-in el se exprima libertatea de vointa a subiectului de a savarsi acte conform cu necesitatea social-
istorica, norme pe care subiectul si le-a insusit si le respecta ca o comanda sociala interiorizata, ca o
datorie morala a cetateanului civilizat fata de convietuirea sociala.
discernamantul
Aceasta functie depinde de doi factori:
1. structura personalitatii subiectului;
2.structura constiintei acestuia in momentul comiterii faptei.
Structura personalitatii
5 parametri:
1. gradul de dezvoltare intelectuala
2. gradul de instructie generala si profesionala
3.gradul de educatie familiala si institutionala,
4.experienta de viata a subiectului,
5.prezenta unui factor organic cerebral, somatovisceral, susceptibil de a scadea nivelul personalitatii:
toxici,traumatici, dismetabolici, involutivi..
Structura constiintei. Nivele:
=nivelul la care functiona in acel moment si raportul ei cu structura constiintei din momentul expertizei
Se pot distinge 4 nivele:
1.constiinta elementara, care asigura : nivelul de veghe, vigilenta, prezenta temporo-spatiala.
Structura constiintei -Nivele:
2.constiinta operational-logica, prin care procesele intelectuale, perceptuale si de gandire au coerenta si
reflecta obiectiv realitatea.
3.constiinta axiologica, de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente.

48
4.constiinta etica, prin care subiectul este in stare sa discearna binele si raul pe care faptele sale le pot
produce societatii.
Nivele de constiinta
Precizarea nivelelor de constiinta trebuie facuta pentru cele doua momente: -al comiterii faptei si cel al
expertizei.
Constiinta bolii
-lipsa constiintei bolii presupune un proces pe mai multe trepte,
-pornind de la lipsa oricarei informari a existentei unei anumite probleme, a unui anumit factor de risc;
-urmeaza apoi etapa de incertitudine, de respingere vehementa iar uneori acceptare neconditionata si
actiune decisa in vederea schimbarii.
-Constiinta bolii deplina permite un grad mare de libertate personala, autonomie, abilitati de rezolvare a
problemelor individului.
-Insa nu oricine poate duce povara constienta a unei boli psihice. Nu oricine poate accepta dependenta
de alte persoane
responsabilitatea medicului, constiinta profesionala
“Cine imi da mie dreptul de a dispune de un semen al meu?”
“Decat viu, mutilat si mirosind a …, mai bine mort.”
Rolul de medic= rol social, investitura oficiala, este unul din rolurile care in momente deosebite confera
sacralitate gestului si mintii umane=>obligatia morala de a lupta pentru viata in orice conditii, pentru
orice fiinta umana, de unde si dreptul nostru de a transa in favoarea vietii o situatie de maxim pericol
respectand demnitatea constiintei de sine a semenului aflat in pericol; obligatia de a incerca tot ce este
legal si moral posibil pentru a forta opinia unui suferind spre directia a ceea ce din punctul profesiunii
noastre este mai bine, de a incerca sa impunem solutia medicala optima vietii.
Norme juridice ale responsabilitatii medicale
Orice act medical, inainte de a fi un fapt este o stare atitudinala care precede decizia si implica:
O atitudine teoretica, apartenenta la o paradigma a cunoasterii omului,
O atitudine practica, dependenta de evolutia cunoasterii tehnice,
O atitudine moral-antropologica( sacralitatea vietii, libertatea umana, demnitatea umana, deontologia
actului medical)
O atitudine juridica
Consimtamantul informat
Studiile de cercetare, studiile fara beneficiu terapeutic nu sunt lipsite de supraveghere legala.
Pasi stricti in evaluarea potentialilor subiecti.
Lipsa timpului, numarul mare de pacienti in asteptarea tratamentului= dificultati in dorinta medicului de
a comunica eficient cu pacientul.

49