CUPRINS

CAP. I NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE................................................. 2

1.1.Structura oaselor............................................................................................................. 2
1.2.Osteogeneza.................................................................................................................... 3
1.3.Scheletul.......................................................................................................................... 5
CAP. II FRACTURA DE FEMUR.................................................................................. 9
2.1. Definiții, clasificări....................................................................................................... 9
2.2. Simptomatologie........................................................................................................... 10
2.3.Tratament....................................................................................................................... 12
CAP. III ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA 16
PACIENŢILOR CU FRACTURĂ DE FEMUR................................................................
3.1. Combaterea socului traumatic...................................................................................... 16
3.2. Imobilizarea provizorie a segmentului fracturat.......................................................... 17
3.3. Tratamentul.................................................................................................................. 18
3.4. Transportul accidentaților............................................................................................ 19
CAP. IV STUDII DE CAZ................................................................................................ 24
Caz clinic nr. 1...................................................................................................................... 24
Caz clinic nr. 2...................................................................................................................... 29
Caz clinic nr. 3...................................................................................................................... 32
CAP. V CONCLUZII...................................................................................................... 35
CAP. VI NORME DE PROTECȚIE A MUNCII ȘI MĂSURI PSI ............................ 36
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................. 38

1
 CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

Forma, structura și modul de legătură al oaselor pentru a formă scheletul corpului uman,
reprezintă expresia adaptării la stațiunea bipedă și locomotoare.
Datorită compoziției chimice și arhitecturii substanței osoase, ele au proprietatea de a rezistă la:
-presiune
-tracțiune
-torsiune
Rolul oaselor în organism determina formă corpului, iar împreună cu articulațiile dintre
ele, asigura suportul părților moi;
-participa la formarea cavităților de protecție a unor organe (cutia craniană, canalul verteberal,
cutia toracică, bazinul);
-sunt organe ale mișcării pentru că pentru că participa la formarea articulațiilor și servesc că
punct de inserție pentru mușchi;
-măduva roșie (din epifizele oaselor lungi, din oasele late și scurte) are rol în hematopoeza;
depozit de substanțe fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (sarcina).

1.1.Structura oaselor

Oasele sunt organe tari și elastice. În structura lor predomină țesutul osos.
Țesutul osos este cel mai dur și rezistent țesut mecanic conjunctiv. Țesutul osos este un țesut
conjunctiv metaplaziat.
ȚESUTUL OSOS ESTE FORMAT DIN:
-celule osoase
-substanță fundamentală
-substanță osoasă
CELULA OSOASĂ – numită în stadiul tânăr osteoblast, iar în stadiul adult osteocit, derivă din
celulă mezenchimala.
Osteocitele au formă ovală, turtită, cu numeroase prelungiri.
Ele sunt adăpostite în mici cavități stelate (fiziforme) săpate în substanță fundamentală, numită
osteoplasta.
Din pereții osteoplastelor pleacă numeroase canalicule subțiri care se anostomazeaza cu
canaliculele osteoplastelor vecine.
Osteblastii au o bogată activitate secretorie, participând la formarea oscinei și a unei fosfatoze.
Osteoblastul se poate formă în osteoclast și invers.
Osteoclastul este o celulă care intervine în procesul de formare a osului, îndeplinind rolul de
distrugere și limitare a formării țesutului, în funcție de necesitățile fiziologice.
Pe măsură ce osteocitul îmbătrânește, activitatea lui secretorie scade că și volumul sau.
SUBSTANȚA FUNDAMENTALĂ – a osului se compune din:
-o parte organică
-o parte minerală / anorganică

2
Componenta organică reprezintă 34% și este formată din oseina (substanță secretată de
osteoblaste).
Componenta minerală reprezintă 66% din substanță fundamentală și este formată din minicristale
de fosfat tricalcic la subrafata căruia sunt absorbite cristale foarte fine de carbonat de Mg și
carbonat Na.
ȚESUTUL OSOS –formează scheletul corpului și reprezintă aparatul de susținere a părților moi
ale organismului; este totodată un important rezervor de substanțe fosfocalcice.
În funcție de structura și arhitectură să, există două varietăți de țesut osos:
ȚESUTUL OSOS COMPACT
ȚESUT OSOS SPONGIOS
ȚESUTUL OSOS COMPACT – formează diafiză vaselor lungi, porțiunea externă a epifizelor și
oselor scurte, lama externă și internă a oaselor late.
Pe secțiunea transversală, diafiză osului lung este formată:
în porțiunea centrală de canalul medular
la exterior de periost.
Microscopic, substanța osoasă a diafizei, prezintă o serie de canale numite canalele Havers, și
conțin:
capilare sanguine
terminații nervoase
țesut conjunctiv lax în cantitate redusă.
În jurul canalelor Havers, substanța ososa este dispusă în lamele osoase concentrice, în grosimea
cărora se găsesc osteoblaste ce conțîn osteocitele.
ȚESUTUL OSOS SPONGIOS – formează epifizele oaselor lungi, scurte și late. Este format din
lame osoase numite trabecule, alcătuite la rândul lor din mai multe lamele.
Lamelele osoase delimitează cavități cu aspecte și mărimi diferite, numite areole, care dau osului
aspect de burete.
Areolele și lamelele osoase sunt sisteme haversiene incomplete.
Areolele comunica între ele și conțin măduva osoasă.
Osteogeneză
Procesul de formare a osului se numește osteogeneză.
Formarea scheletului osos caracteristic adultului, din scheletul cartilaginos al embrionului și
fătului, presupune un lung proces care se încheie în jurul vârstei de 25 ani.

1.2.Osteogeneza

1. OSIFICARE DE MEMBRANĂ/DESMALA, prin care în modelul conjunctiv al osului, apar

puncte de osificare care se întind în pete de ulei.
Celulele conjunctive se transformă în osteoblasti și secretă oseina. Prin impregnare cu săruri de
Că, în prezența fosfatazelor alcaline, se formează osul primar.
În faza următoare acesta va fi modelat prin procese de distrugere, de remaniere osoasă sub
acțiunea osteoplastelor și a fostfatazei acide formându-se osul definitiv.
Acest tip de osificare este caracteristic oaselor cutiei craniene, oaselor fetei; prin osificare de
membrană se face creșterea în grosime a osului și se formează călușul după fracturi.
2. OSIFICARE DE CARTILAJ/ECONDRALA, prin care celulele cartilaginoase se hipertrofiaza
și degenerează. Substanța fundamentală a carilajului se distruge parțial iar restul se va impregna
cu Că.

3
 În faza următoare, membrană care învelește matricea cartilaginoasa a osului (pericondru),
pleacă muguri conjuctivi vasculari spre celulele cartilaginoase distruse de osteogeneză.
Celulele acestui țesut devin osteoblasti și secretă oseină care se impregnează săruri de Că și
formează osul primar.
În oasele lungi, mugurii conjunctivi vasculari formează canalul medular.
În ultima faza are loc distrugerea și remanierea osoasă, sub acțiunea osteoblastelor și se formează
osul definitiv.
Acest tip de osificare este caracteristică majoritățîi tipurilor oaselor corpului și totodată se face
creșterea în lungime a osului, la nivelul cartilajelor de creștere (diafiză – epifizari).
Este un proces general al organismului controlat de sistemul nervos care coordonează
activitatea mai multor factori:
-mecanici;
-endocrini (hormoni hipofizări, tiroidieni, sexuali);
-vitamine (vitamina D);
-enzimatici (fosfatazele alcalină și acidă);
-factori metabolici.
Morfologia oaselor
Formarea oaselor este adaptatata funcțiilor pe care le îndeplinesc în organism. Se împart
în trei categorii:
-oase lungi (humerus, radius, femur, tibie)
-oase late (oasele calotei craniene, omoplatul)
-oase scurte (oasele carpiene, tarsiene, vertebrele)
În canalul medular și canalele țesutului spongios se găsește măduva oaselor care se prezintă sub
trei varietăți:
-măduva roșie / hematopietica se găsește în majoritatea oaselor fătului și în oasele scurte ale
adultului. Au rol în formarea gobulelor sângelui în perioada de dezvoltare a osului, măduva roșie
participa la procesul de osteogeneză prin osteoblastii și osteoclastii diferențiați din celulele
conjunctive medulare. În fracturi intervine formarea călușului.
-măduva galbenă se află în toate oasele adultului, excepție făcând oasele late și scurte. Se
caracterizează prin conținutul de celule adipoase, care îi dau culorea galbenă. Este un depozit al
organismului.
-măduva cenușie se găsește în oasele varstnicului. Este formată preponderent din țesut conjunctiv
și are rol de umplutură.
Vascularizatia osului este asigurată de artere și vene.
Rolurile importante ale măduvei sunt:
participa la formarea țesutului osos în timpul osificarii, rol osteogen;
rol hematopoietic, contribuie la formarea elementelor figurate ale sângelui;
constituie un factor mecanic, diminuand greutatea oaselor;
că orice țesut adipos servește că substanță de rezervă.

4
1.3.Scheletul

SCHELETUL este alcătuit din vase grupate pe regiuni, formând elementul de susținere și
de protecție ale diverselor aparate:
Scheletul axial (format din craniu, coloana vertebrală) și scheletul toracelui membrelor
(superioare și inferioare).
SCHELETUL CAPULUI este format din oasele cutiei craniene (neurocraniu) și oasele
masivului facial (crescerocraniu).
NEUROCRANIUL (craniul cerebral) este alcătuit din opt oase: patru neperechi (frontal,
etmoid, sfenoid și occipital) și patru perechi (două parietale și două temporale fiecare cu detalii
caracteristice).
VISCEROCRANIUL (splahnocraniu) este alcătuit din 14 oase diverse dintre care două
neperechi: vomerul și mandibulă și șase perechi: maxilar, zigomatic, nazal, lacrimal, palatin și
concă nazala inferioară.
SCHELETUL TRUNCHIULUI este format din piesele osoase ale coloanei vertebrale,
toracelui și bazinului osos.
COLOANA VERTEBRALĂ: formată din 33 – 34 vertebre suprapuse, având fiecare
caracteristici speciale. Pe regiuni se disting 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5 vertebre lombare,
5 vertebre sacrale sudate într-un singur os, osul sacru și 4 sau 5 vertebre invaluate și sudate între
ele formend osul coccis.
SCHELETUL TORACELUI – o componeta a scheletului trunchiului este format din
coloana toracala, de care se prind cele 12 perechi de coaste: primele 7 perechi de coaste
adevărate, 5 perechi de coaste false, dintre care 2 perechi sunt coaste flotante.
Acestea la rândul lor se articulează pe resa anterioară și mediană – sternul – prin intermediul
cartilajelor costale exceptând coastele flotante (11-12).
SCHELETUL BAZINULUI cuprinde centură pelviană formată din cele două oase coxale,
articulate posterior cu osul sacru (articulația sacroiliaca), iar anterior articulate între ele prin
semifiza pelviană. Bazinul (pelvisul) încheie terminal cavitatea trunchiului. Osul coxal este
format, prin sudarea la pubertate a 3 oase: ilium, ischium, pubis unite prin cartilajul în Y,
menajând între ele și gaură obturată, închisă de membrană obturatoare. Prin față lor internă
contribuie la constituirea foselor iliace și a strâmtorii superioare a bazinului care formează limita
între bazinul mare și bazinul mic, pe față lor externă și central aflându-se o cavitate scobită prin
care se face articulația cu capul femural.
SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR este alcătuit din osoase proprii fiecărui
segment.
Umărul este format din oasele centurii toracale (scapulare), claviculă care fixează membrul
superior de torace (articulația sternoclaviculară) și scapula (omoplatul) os plat de formă
triungiulara.
Scapula se mulează cu față să anterioară pe față posterioară și superioară a toracelui (unghiul sau
inferior corespunde coastei a 12–a și se articulează cu capul humeral prin intermediul cavității
glenoide.
Brațul – prin osul humerus, se leagă prin extremitatea să distală cu antebrațul care prezintă osul
radius, iar medial venă în poziția de susținere a mâinii. Acestea, prin extremitatea distală se
articulează cu oasele mâinii: oase carpiene (8), metacarpiene (5) și falange.
SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR
Membrul inferior are trei segmente:-coapsă, al cărui schelet este format din femur;

5
-gamba, al cărui schelet este format din tibie și fibulă;
-piciorul, în scheletul căruia găsim tarsul, metatarsul și falangele
FEMURUL: este cel mai lung os din întregul schelet. El are un corp și două extremități.
Extremitatea superioară este formată din cap, gât și trohantere.
capul femurului are formă sferică și este orientat în sus și medial, se articulează cu cavitatea
cotiloida;gâtul femurului este aproape cilindric, lung de 6 cm și orientat de pas în pas;
trohanterele sunt două proeminente așezate la locul de unire a gâtului cu corpul.
La marginea superioară a gâtului există o proeminentă mare cu contur patrulater care prezintă
trohanterul mare; pe parte dorsală a limitei dintre gât și corp se găsește o proeminentă mai mică
care prezintă trohanterul mic. De la trohanterul mare pornește spre trohanterul mic, creastă
intrahanterica. Trohanterele și creastă intrahanterica servesc pentru inserții musculare.
Corpul femurului are formă de prisma triungiulara și prezintă o curbură cu concavitatea
îndreptată posterior. Cele trei fete sunt convexe și netede. Dintre muchii numai cea posterioară
prezintă caractere particulare și poartă denumirea de linie aspră.
În partea mijlocie, linia aspră se prezintă că o creastă groasă; extremitatea superioară este
trifurcata, iar extremitatea inferioară este bifurcată.
Pe linia aspră se inserează mușchi ai coapsei. Extremitatea inferioară este alcătuită din două
mase voluminoase ovoide, numite codili, un codil intern și unul extern.
Pe față anterioară, codilii se unesc și formează o suprafață articulară formă de scripete, trahela
femurală care se articulează cu rahela iar pe față posterioară, ei sunt despărțiți printr-o mare
scobitură, incizura intercondiliana. Suprafață condililor servește pentru articularea cu oasele
gambei.
Când calcaiele sunt alipite, cele două femure se ating prin epifizele lor inferioare. Această
oblicitate este mai accentuată la femei, deoarece pelvisul este mai larg decât la bărbate.
În porțiunea superioară linia aspră se trifurca dând:
1.O ramură laterală, numită tuberoritatea gluteala pentru mușchiul gluteu mare, r amura se
termină la nivelul epifizei superioare a osului lângă trohanterul mare transformându- se la acest
nivel uneori într-un adevărat tubercul numit trohanterul al treilea.
2.Ramură medială, ce se continuă cu linia intertrohanterica de pe epifiză superioară; pe ea se
înșiră mușchiul vast medial.
3.Ramură mijlocie pe care se insera mușchiul pectineu. În porțiune inferioară linia se bifurcă
delimitând o suprafață triunghiulară numită față poplitee.
EPIFIZĂ SUPERIOARĂ prezintă capul, colul și două tuberoritati numite marele și micul
trohanter.
Epifiză superioară este legată de corp printr-un col chirurgical.
COLUL FEMURAL-intră în constituția anatomică a epifizei proximale sau a extremității
superioare a osului femur, purtând încă numele de gât femural.
COLUL (COLLUM FEMORIS). este o coloana osoasă puternică, turtită anteroposterior, care
unește capul femurului cu restul osului.
Direcția osului e oblică de sus în jos dinăuntru și afară formează cu corpul osului un unghi de
117o - 130o .
Din punct de vedere descriptiv colul femurului prezintă:
a. față anterioară care este limitată în afară de linia intertrohanteriana pe care se insera capsulă
anterioară
b. față posterioară concavă transversal convexă de sus în jos, limita ei externă fiind formată de
linia intertrohanteriana posterioară. Pe linia intertrohanteriana posterioară nu se insera capsulă

6
 articulară, inserția făcându-se înăuntrul acestei linii, nu toată față posterioară a colului este în
raport cu capsulă articulară.
c. marginea interioară mai lungă și oblic îndreptată spre trohanterul mic. Extremitatea internă
este îngustă, cilindrică și se unește cu capul. Extremitatea externă se confundă cu corpul osului și
cu trohanterii.
Axul colului cu axul transversal al extremitatii inferioare ce trece prin cei doi condili determina
unghiul de declinatie, de 12o în mediu. Această împreună cu unghiul de înclinație au mare rol în
determinarea atitudini membrului inferior.
Mărirea unghiului de înclinație duce membru în abductie, deformație ce se numește coxă valga.
Micșorarea lui va da adductia, ce se numește coxă vara.
Mărirea unghiului de declinatie imprimă membrului o rotatiune internă, iar micșorarea sau
reducerea lui la 0o îl duce la rotația externă.
STRUCTURA INTERIOARĂ A COLULUI FEMURAL
Extremitatea superioară este formată din țesut spongios. Trabeculele osoase constitutive,
plecate de pe cilindrul epifizor, cu origine internă și externă, prin încrucișarea lor dau naștere la
un sistem de bolți cu o mare importantă arhitectonică.
Trabeculele interne plecând de pe partea internă a cilindrului diafizar, sunt depuse în
două grupe:
1.grupul inferior ce formează fascicolul, trohanterian mergând în afară, descrie niște arcade cu
concavitatea în jos și în afară în drumul lui spre marele trahanter unde ajunge
2.grupul superior ce se îndreaptă înăuntru către cap, fiind numit de către Delbet și Basset
"evantaiul de susținere"
Trabeculele externe pleacă de pe partea externă a cilindruli diafizar, sub marele trohanter, de
unde mergând spre cap, descrie o curbă cu concavitatea în jos și înăuntru. Aceste trabecule au
fost numite de Gallois și Bosquette "fascicol arciform".
Din încrucișarea trabeculelor externe cu grupul inferior al trabeculelor interne rezultă un sistem
de bolte numit sistem ogival de către Delbet și Basset.
Extremitatea superioară a femurului este învelită de un țesut compact care prezintă la partea
inferioară a colului o îngroșare considerabilă ce apare că o continuare a peretelui intern al
diafizei. Această îngroșare poartă numele de arcul lui Adams.
Această lama de la nivelul peretelui inferior al colului pleacă perpendicular în sus și se pierde în
plin țesut al fetei posterioare a colului.
Porțiunea de la nivelul subtrohanterian a acestei lame poartă numele de eperonul lui Merccel.
Că puncte de osificare, femurul are unul pentru corp și patru complimentare pentru extremitatii
dintre care trei pentru extremitatea superioară.
De la vârstă de 50 de ani, în extremitatea superioară a femurului, se începe un fenomen de
resorbție care distruge trabeculi și are că rezultat formarea de cavități în interiorul lor. Acest
fenomen de resortie joacă un rol important în producerea fracturilor și explică frecvența lor la o
vârstă mai înaintată.
În primul rând această rarefractie interesează sistemul ogival și țesutul spongios al
trohanterului.Cercetările anatomice ale lui Tuvar (1949) Trueta și Harrison (1953), Județ R,
Județ J, Dunoyer și Lagrance (1954) au precizat modalitățile de vascularizare a gâtului și a
capului femural.
Vascularizarea capului femural este asigurată prin arteră ligamentului rotund și prin pediculii
care nasc din arterele circumflexe.

7
 ARTERĂ LIGAMENTULUI ROTUND Arteră ligamentului rotund, ramură din arteră
acetabulara, pătrunde în ligamentul rotund și la nivelul capului femoral se divide în 3-4 arteriole
care se anastomoreaza cu celelalte sisteme vasculare.
Această arteră iriga numai 1/4 sau 1/5 din capul femoral și aportul sanguin pare să crească cu
vârstă întru-cât arteră nu există la copii decât în 33% din cazuri, dar la adult este prezența în 70%
din cazuri.
ARTERELE CAPSULARE Sunt numeroase și se grupează în patru pediculii:Pediculul
superior este cel mai important și el ia naștere din arteră circumflexa posterioară. Acest pedicul
alcătuit din 3-4 vase, merge pe față posterioară a colului într-un repliu sinovial și pătrunde în
capul femural la marginea cartilajului articular.
Dintre toate aceste surse vasculare, arterele pedicului superior sunt cele mai importante și
totodată cele mai frecvent lezate în cursul fracturilor gâtului femoral.
Necroză capului femoral este consecință directă a lezării acestui pedicul și ea se întâlnește într-o
proporție ce poate să meargă până la 40% din cazuri.
Musculatura coapsei se împarte în trei grupe funcționale: extensori, flexori și aductori.
Mușchii extensori:
mușchiul croitor este flexor și slab aductor al articulației coxofemurale în locomoție, flexor al
gambei pe coapsă și rotator intern al genunchiului (când gamba este parțial flexata).
mușchiul cvadriceps femural, este extensor al articulației genunchiului.
Mușchii flexori
mușchiul semitendinos situat pe partea medială a fetei posterioară a coapsei, este flexor al
genunchiului, efectuează o rotație interioară dacă genunchiul se află în flexie.
mușchiul semimembranos situat sub mușchiul precedent și are aceași acțiune că și mușchiul
semitendios.
mușchiul bicept femural acționează că flexor al genunchiului, efectuează și o rotație laterală,
dacă genunchiul se află în flexie.
Mușchii aductori sunt situați în partea medială a coapsei:
mușchiul pectineu are o slabă acțiune de aducție, este mai mult un flexor și un rotor exterior al
coapsei.
mușchiul aductor lung are acțiune de aducție, flexie și rotație a coapsei.
mușchiul aductor scurt, similar cu mușchiul aductor lung.
mușchiul gracilis, situat pe partea mediană a coapsei. Că acțiune are o componentă de aducție și
de rotație internă a gambei, dacă genunchiul se află în flexie.Mușchiul aductor mare, mușchi
profund, situat în partea medială a coapsei, este cel mai puternic aductor al coapsei, având însă o
acțiune de rotație internă. Un mic fascicol cu origine pe puleib, face flexia coapsei.

8
 CAPITOLUL II
FRACTURA DE FEMUR

2.1. Definiții, clasificări

Clasic, fractură se definește că o discontinuitate a osului, produsă în urmă unui

traumatism de mică importantă, care acționează asupra unui os fragilizat printr-o suferință
anterioară (osteoporoză, tumoare osoasă, osteotita, etc.). De aceea aste foarte important să se
studieze terenul pe care se produce fractură, în aparență banală, introducând astfel numeroase
erori în pronosticul și tratarea leziunii.
După cum arată Rădulescu, putem vorbi de fracturi a oaselor sănătoase și fracturi ale oaselor
bolnave, impropriu denumite fracturi patologice.
Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni locale, ci un proces
de patologie complex care antrenează întreg organismul. Fractură este deci o boală generalizată
(dereglări post-traumatice generale) declanșate mai ales prin intermediul S.N.

Clasificare:
Fractura directă se produce la nivelul la care acționează forță reprezentată prin zdrobire,
compresiune sau șoc violent. Acestea sunt fracturi apărute la marile accidente, care se asociază
cu leziuni mai mult sau mai puțîn grave a părților moi.
Fractură indirectă se produce în alt loc decât acolo unde a acționat agentul traumatic. Aceste
fracturi sunt cele mai numeroase și după modul de aplicare a traumatismului, se pot produce
diferite tipuri anatomo-patologice de fracturi.
În fracturile indirecte traumatismele pot acționa prin unul din următoarele 4 mecanisme:
flexiune, când forță se exercită asupra unei curburi osoase care depășind elasticitatea normală
rupe osul la maximum de curbură;
tracțiunea, în urmă tractiilor musculare violente care duc la smulgerea unor fragmente osoase, ce
prezintă zone de inserție tendinoase sau fracturi parcelare ale epifizelor prin tracțiune
ligamentoasa;
compresiune, în lungul axului osului, ducând la fractură epifizei, că în fracturile de astragal sau
pilon tibial în urmă căderii de la înălțime;
torsiunea, când forță vulnerantă produce o răsucire a membrului determinând totdeauna o
fractură spinoida sau helicoidala.
Fracturi incomplete se observă mai ales la copii și se prezintă sub următoarele forme:
deformarea osului în grosime, care are loc printr-un mecanism de presiune în lungul osului. În
aceste condiții se produce mai mult o dislocare trabeculara în regiunea metadiafizara, care se
traduce radiografic printr-o ușoară îngroșare fusiforma sau în inel;
ruperea incompletă sau în flexiune, care se observă la copii când datorită elasticității și grosimii
periostului se produce un traiect de fractură care, interesează numai corticală dinspre
conconvexitatea osului. Este clasică fractură “en bois vert” (în lemn verde);
înfundarea , se observă mai ales la oasele late ale craniului;
fisurile, se întâlnesc mai ales la adulți și mai rar la copii, integritatea formală a osului este
păstrată și numai radiografii din incidente diferite, pot să arate traectul de fractură.

9
 Fracturi complete cu situațiile:
-traiectul de fractură poate să aibă sediul variabil, în caz de fractură directă și dimpotrivă, să se
situeze la nivelul punctelor slabe ale osului dacă fractură este indirectă. Traiectul poate
fi transversal, oblic, spiroid, longitudinal, în vârf de clarinet și în farina de fluture.
fragmentele sunt în general în număr de două, uneori un traiect de fractură accesoriu separă un al
treilea fragment. Când există mai multe traiecte fractură este cominutivă, fragmentele osoase
purtând numele de eschile; deplasarea fragmentelor este variabilă uneori minoră, alteori este
camplexa. Această deplasare se poate face:
-prin translație când unul din fragmente este deplasat înainte, înapoi, intern sau extern, față de
celelalte fragmente, producând incalecarea lor;
-prin rotație, când un fragment se rotește în jurul axului sau longitudinal, în vreme ce celălalt
rămâne imobil sau ambele fragmente se rotesc unele față de celălalt, în aceste cazuri există
decalajul fragmentelor;
-prin unghiularea unui fragment față de celălalt. De obicei, fragmentele suferă deplasări
complexe, când se asociază unghiularea cu incalecarea sau deplasarea laterală cu decalaj.
Leziunile părților moi.
În timpul sau după fracturarea unor oase, se produc leziuni ale părților moi, fie prin agentul
cauzal, fie prin fragmentele ascuțite ale oaselor fracturate. Pot fi lezați mușchii tendoanelor,
vasele, nervii, pielea. Lezarea mușchilor și a tendoanelor duce la tulburări de mișcare.
Lezarea oaselor poate determina tulburări extrem de rare, întrucât dacă sunt lezate oase mari, se
pot produce hematoame locale, uneori pot lua naștere chiar necroze și cangrene, prin neirigarea
tendonului asigurată de vasul respectiv. Leziunile nervoase pot provoca apariția unor paralizii
sau tulburări senzoriale în zona respectivă. Lezarea pielii crează a fractură deschisă.
Fracturi închise când segmentele osoase sunt acoperite cel puțîn de piele.
Fracturi deschise în care pielea a fost lezată și osul ajunge în contact cu exteriorul. În acest caz
se poate infectă, poate apare un proces septic de osteita sau chiar osteomielita care întârzie
vindecarea sau poate da naștere unor complicații, distrugeri osoase, căluș vicios, pseudoartroze.

2.2. Simptomatologie

Fractură, împreună cu leziunile ce se produc în părțile moi, inclusiv hematomul local sau
difuz - la distanță - constituie focarul de fractură. Acest focar de fractură este centrul de unde
pleacă toate tulburările care dau tabloul clinic al fracturii. Deosebim în acest tablou semne
generale și locale:
Semne generale. Bolnavul traumatizat cu fractură, are stare generală mult mai puțîn alterată, de
obicei indispoziție generală, frisoane și temperatura ce poate ajunge chiar la valori ridicate
(39ºC). Uneori poate fi subfebril de tip aseptic. Aceste fenomene dispar în scurt timp fără să fie
necesar un tratament special. Tulburarea stării generale este urmarea resorbtiei din focarul de
fractură;
Semne locale:- Pot fi de probabilitate și de certitudine. Cele de probabilitate sunt importante și
trebuie cercetate atent.
Durerea este un semn constant și valoros. Ea poate să apară și după un traumatism care nu a
produs fractură, se datorează excitării proprietăților existenți în focarul de fractură. La
examinarea bolnavului durerea poate localiza destul de exact sediul fracturii. Durerea pate fi un
element socogen important care să declanșeze prin ea însăși șocul traumatic.

10
 Echimoza, apare la scurt timp după ce s-a produs fractură în cazul fracturii oaselor
superficiale și mai târziu atunci când fractură se găsește într-un segment de os acoperit de mase
musculare puternice (difuzarea sângelui spre suprafață se face mai greu).
Hematomul, este redus dacă nu s-a produs ruperea unui vas mare. Poate fi însă extrem de
voluminos declanșând un șoc hemoragic.
Dintre cele mai frecvente tipuri de fracturi şi luxaţii amintim:

1.Fracturile gâtului femural sunt cele mai frecvente leziuni traumatice ale femurului şi se produc
fie că urmare a unor şocuri aplicate direct asupra trohanterului, fie că urmare a unor şocuri
indirecte pe care le suferă gâtul femurului.
Semne – că orice factură, leziunea colului femural se însoţeşte de o durere vie şi de impotenţa
funcţională. Tratamentul are drept scop împiedicarea apariţiei complicaţiilor, reducerea
fracturii şi imobilizarea acesteia într-o poziţie corectă.
Imobilizarea se face într-un aparat gipsat pelvipedios, care fixează membrul inferior în abducţie
şi rotaţie internă.

2.Fractură de femur constă în ruptură porțiunii superioare a membrului inferior (osul coapsei).
Majoritatea fracturilor de femur intervin la nivelul colului femural și în regiunea trohanteriana,
chiar sub colul femural.
Fracturile de femur sunt frecvente și pot fi foarte grave deoarece intervin adesea la bătrâni și de
obicei este nevoie de corecție chirurgicală care este urmată de o recuperare lentă. Studiile arată
că adulții care își fracturează femurul și nu sunt deja internați într-un azil sau spital, pot avea
nevoie de îngrijiri speciale pentru un an, în proporție de 25% din cazuri.
Deoarece bătrânii au adesea oasele fragile și asociază alte afecțiuni ei pot avea risc
crescut pentru complicații că infecțiile, tromboflebită profundă (formarea unui cheag într-o venă
profundă) sau embolie pulmonară (cheaguri în plămâni), pneumonie și dureri datorită presiunii
exercitate de fractură. Aproape 30% din bătrânii cu fractură de femur decedează în timpul
primului an de la fractură.

CAUZE:
La copii și adulții tineri, accidentele severe că cele de bicicletă sau mașînă, cele din sport
și cele de la înălțime, sunt cauzele cele mai frecvente.
La bătrâni, fracturile de femur sunt majoritatea date de căderi. Chiar și o cădere ușoară poate
duce la fractură a unui femur demineralizat.
Motivul pentru care căderile sunt cauza majorității fracturilor, incluzând cele de femur, pe
măsură ce oamenii înaintează în vârstă este faptul că oasele devin mai fragile și se rup mai ușor o
dată cu înaintarea în vârstă. Începând cu vârstă de 30 de ani, elementele osului încep să fie
resorbite de organism mai rapid decât sunt înlocuite, astfel osul devine mai subțire și mai
hipodens. Dacă oasele ajung la o anumită densitate ne putem gândi la osteoporoză.
Osteoporoză și fractură de femur afectează femeile mai mult decât bărbații, deoarece bărbații
au densitatea osului mai mare decât femeile și datorită scăderii cantității de hormoni estrogeni a
femeii în menopauza.
Nivelele mai mici de estrogen duc la oasele fragile. Nivelele scăzute de testosteron pot, de
asemenea, să accelereze demineralizarea oaselor la bărbați. În timp ce bărbații au o creștere a
riscului de fractură de femur pe măsură ce înaintează în vârstă, femeile au din start o densitate

11
osoasă mai mică, demineralizari mai mari ale oaselor după vârstă mijlocie și trăiesc mai mult că
bărbații. Că rezultat, mai mult de 75% din toate fracturile apar la femei.

SIMPTOME:
Cel mai frecvent simptom al fracturii de femur este durerea severă în femur sau în
regiunea abdominală inferioară. Piciorul afectat poate fi orientat spre exterior, poate fi mai
confortabilă îndepărtarea lui de celălalt membru și se poate observă faptul că este mai scurt decât
membrul neafectat. De obicei este imposibilă folosirea membrului la mers sau chiar pentru
sprijin.
În multe cazuri se poate menționa doar durere în coapsă sau genunchi. Mersul poate fi posibil,
deși foarte dureros, în fracturi prin tasare.
Simptomele se evidențiază după o cădere, dar o fractură se poate produce fără un astfel de
eveniment, în special în cazul în care osul a fost afectat de osteoporoză sau alte boli.

INVESTIGAȚII:
Fracturile de femur sunt diagnosticate de obicei pe baza unui examen obiectiv și a unei
radiografii osoase. Semnele de fractură de femur includ durerea puternică, membrul inferior mai
scurt decât cel neafectat și rotație externă a acestuia.
Uneori fractură nu este vizibilă pe radiografia inițială (fractură ocultă), dar medicul va suspectă
în continuare o fractură de femur datorită durerii de femur sau unui accident recent. În aceste
cazuri, un RMN (scanare prin rezonanță magnetică nucleară care ne oferă imaginile cele mai
bune ale osului și a țesutului moale), un CT (computer tomografia, altă metodă de a obține
imagini mai bune decât radiografia) sau scanarea osului (ce presupune injectarea de substanță de
contrast și apoi obținerea unor imagini amănunțite ale fracturilor) pot fi făcute. Fracturile care nu
se pot vizualiza pe o radiografie simplă, pot fi observate pe un RMN sau CT.
Femeile care sunt la menopauza și au o fractură de femur, pot prezența osteoporoză sau risc
crescut pentru osteoporoză. O osteodensitometrie (examinare ce măsoară densitatea osului) este
un test pentru osteoporoză și o poate detecta precoce.
Tratamentul osteoporozei poate preveni fracturile.
Nivelul în sânge al unei substanțe chimice, numită homocisteina, s-a considerat că anticipează
apariția unei fracturi asociate cu osteoporoză. Această substanță se poate detecta în sânge și
poate fi scăzută prin administrarea de acid folic.
Pentru prevenirea fracturii de femur, medicul trebuie să întrebe persoanele în vârstă cel puțîn o
dată pe an dacă au căzut. Pentru un răspuns afirmativ se poate face un test simplu pentru a
aprecia riscul unor căderi viitoare. Medicul va observă dacă pacientul se poate ridică de pe scaun
fără să folosească mâinile, dacă poate face câțiva pași și dacă se poate întoarce.
Dacă se observă dificultăți în mișcare sau dezechilibru, este nevoie de o investigare mai
amănunțită. Această include o anamneză, o reevaluare a tratamentului și un examen
oftalmologic, o examinare a echilibrului sau măsurarea forței muscular

2.3.Tratament
Generalități
Scopul tratamentului este de a permite pacientului să facă majoritatea mișcărilor pe care
le putea face înainte de fracturare, fără durere.
Cel mai utilizat și aproape întotdeauna cel mai bun tratament este cel prin corecție chirurgicală.
Intervenția chirurgicală asigura alinierea oaselor în poziția fiziologică pentru o vindecare corectă.

12
 După fracturare este posibil să fie nevoie de o reducere a oaselor prin tracțiune continuă
până la intervenția chirurgicală.Tracțiunea se face cu greutăți atârnate de picior cu benzi, panglici
sau ghete speciale care furnizează o tracțiune constanța asupra piciorului.
Ideea ar fi să se manevreze ușor locul fracturii, cu scopul de a scădea durerea și spasmele
musculare. Ajută, de asemenea, la păstrarea osului în poziție fiziologică până la operație.
O fractură de femur se operează cât mai repede posibil după pronunțarea diagnosticului, de
obicei în următoarele 24 de ore. În unele cazuri poate fi amânată pentru o zi sau două pentru
rezolvarea altor probleme medicale (ex. deshidratarea) și pentru reducerea complicațiilor ce pot
interveni în timpul operației.
Sunt mai multe tipuri de operații pentru fractură de femur și depind de localizarea fracturii, de
gradul de fragmentare (fracturile cominutive) și de vârstă.
Operația fracturii de femur poate fi abordată astfel:
- fixarea internă implică stabilizarea oaselor fracturate prin șuruburi, plăcute și tije. Această
metodă se folosește la persoanele care au fracturi cu oase care pot fi aliniate
- artroplastia constă în înlocuirea parțială sau totală a articulatiei cu părți artificiale, de obicei din
metal. O artroplastie parțială se poate face pentru înlocuirea porțiunii superioare a femurului. O
artroplastie totală se poate face în cazul articulațiilor de femur care erau deja afectate înainte de
fractură de artrită sau alte leziuni și femurul nu funcționa normal. În general, artroplastia se
aplică în situația în care este implicat colul femural și oasele nu pot fi reduse la poziția normală.
Unii chirurgi practică înlocuirea de femur minimal invazivă. Se face o incizie mică pentru a
minimaliza pierderile de sânge, pentru scurtarea timpului de vindecare și pentru o cicatrice mai
mică. Totuși, această procedura se poate solda cu mai multe complicații de genul infecțiilor,
lezării de nervi și poziționării incorecte a componentelor articulatiei femurului.
O astfel de operație promite mult, dar necesită un chirurg cu multă experiență și în momentul
actual există puține studii care compară acest tip de operație cu cea clasică.
Până când riscurile și beneficiile pe termen lung nu vor fi studiate, poate există un risc mai mare
în alegerea unei proceduri minimal invazive executate de un chirurg cu mai puțînă experiență
care ar lasă o cicatrice mică, decât unul cu mai multă experiență care ar aplică o artroplastie
clasică.
Reducerea (alinierea corectă a osului) și fixarea internă (stabilizarea osului rupt) sunt
proceduri utilizate în cazul persoanelor tinere, active, în timp ce artroplastia (înlocuirea
articulatiei femurului) este efectuată la persoanele în vârstă, mai puțîn active.
Decizia în privința tipului de intervenție va fi luată de chirurg care va lua în considerare tipul
fracturii, vârstă, activitatea și opțiunea pacientului.
Studiile pe cazurile de fractură de femur dezaxate, arată că, pe termen lung artroplastia totală
trebuie refăcută în mai puține cazuri decât cea parțială, dar operația necesită mai mult timp și
șanse mai mari de infecție precum și de deces.
Operația este de obicei cea mai eficientă pentru fractură de femur, deși în majoritatea cazurilor, e
posibil să nu-și recapete funcția integrală dinainte de fractură. În general, dacă pacientul era activ
și sănătos înainte de fracturare este recuperat mai repede după intervenția chirurgicală.
Dacă a avut alte probleme de sănătate și a dus o viață sedentară există șanse crescute de
complicații după tratamentul chirurgical.
Sunt puține cazuri în care nu se intervine chirurgical, de exemplu la oamenii care au risc crescut
pentru complicații în timpul intervenției sau după și care nu ar beneficia de rezultate bune după
intervenție, de exemplu cei care nu puteau merge înainte de operație sau care aveau dureri mici.
În aceste cazuri se folosește medicația antialgică (pentru durere).

13
Tratament la domiciliu
Pentru recuperarea în urmă unei intervenții chirurgicale medicul va recomandă un
program de reabilitare în funcție de partea de femur fracturată și tipul intervenției. Acest program
va include exerciții pentru tonusul muscular și pentru o mobilizare cât mai bună prin activități de
rutină și comportament activ.
Pacienta trebuie să consulte un medic pentru o substituție hormonala sau alt tratament dacă are
risc crescut pentru osteoporoză.
Unii medici recomandă tratament hormonal, dar trebuie studiat raportul risc-beneficiu. Alte
medicamente că bifosfonatii incluzând alendronatul (Fosamax) și risendronatul (Actonel),
raloxifenul (Evista), calcitonină (Calcimar sau Miacalcin) sunt, de asemenea, folosite pentru
prevenirea sau tratamentul osteoporozei.
Studiile arată că în general, aceste medicamente, în special bifosfonatii, reduc semnificativ riscul
unei fracturi de femur la femeile în vârstă.
A nu se consumă mai mult de o băutură alcoolică pe zi! Oamenii care consumă mai mult au risc
crescut pentru osteoporoză. Abuzul de alcool crește riscul de accidente și fracturi.
A nu se fuma! Fumatul implică un risc crescut pentru dezvoltarea osteoporozei și crește rată de
demineralizare a oaselor.
- tulburările de vedere
- abuzul de alcool
- confuzia sau raționamentul alterat (datorat vârstei sau bolilor că demență).
Se poate minimaliza riscul căderilor prin:
- eliminarea obstacolelor din casă care ar putea conduce la un astfel de accident că podele
alunecoase, lumina slabă, holuri aglomerate, mobilă multă care nu permite o trecere fără
dificultăți și carpete înghesuite
- utilizarea unor preșuri speciale în baie și a barelor
- scări cu margine pentru mâini
- lumina corespunzătoare în casă pentru a vedea obstacolele sau animalele de companie
- exercițiul pentru menținerea tonusului muscular și a echilibrului
- administrarea tratamentului doar la sfatul medicului și reevaluarea acestuia de către medicul
curant, în special dacă pesoană are mai mulți medici curanți.
Unele medicamente că cele pentru somn sau cele pentru durere pot crește riscul accidentelor
- încălțămintea cu toc jos și comodă
- folosirea corectă a aparaturii de susținere
- protezele de femur - Protezele de femur arată că un corset cu căptușeală pe ambele femururi
pentru a reduce impactul căderii. Studii recente au demonstrat că protezele de femur reduc
accidentele ce se soldează cu fracturi de femur cu aproximativ 54% la persoanele peste 70 de ani,
care au unul sau mai mulți factori de risc pentru fractură de femur. Multe persoane din studiu au
refuzat să le poarte.
Alte studii au concluzionat prin faptul că protezele de femur nu previn fracturile prin cădere. Pot
fi de ajutor în mod special oamenilor din azile sau din alte instituții de asistență socială.
PROGNOSTIC:
Imediat dupa interventie se vor administra medicamente care controleaza durerea si, daca este
cazul, anticoagulante. Pacientul poate avea o sonda urinara pentru a nu fi nevoie sa se ridice din
pat pentru a mictiona.

14
 De asemenea, se pot folosi pompe compresive ale membrului pentru circulația sangvină
sau pentru a preveni trombemboliile și o pernă între picioare pentru menținerea femurului operat
într-o poziție corectă. În cazul unei tulburări de tranzit intestinal, se solicită intervenția asistenței
sau a medicului.

Medicul poate învață pacientul să facă exerciții simple respiratorii pentru prevenirea
congestiei pulmonare în timpul repausului. Pacientul poate să înceapă perioada de recuperare cu
mișcări de ridicare și coborâre, de flexie a membrelor (astfel încât să mențînă o circulație bună a
sângelui) și să păstreze o poziție corectă a femurului in timpul mișcărilor. De obicei, spitalizarea
durează o săptămâna după operație. În multe cazuri pacientul, este transferat într-o clinică de
recuperare înainte de a merge acasă. Va fi probabil nevoie de un cadru sau un baston pentru
câteva luni și recuperarea completă va ține până la un an de zile.

15
 CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA
PACIENŢILOR CU FRACTURĂ DE FEMUR

Rolul asistenței medicale în tratamentul și satisfacerea nevoilor fundamentale ale unui

astfel de pacient, este unul de maximă importantă și complexitate.

Acordarea primului ajutor la locul accidentului

Asistentul medical are obligația să impună calmul necesar, agitația inutilă, aglomerația
daunand menevrelor de salvare cât și psihicul celui rănit. Scoaterea rănitului de sub influență
agentului traumatic se face cu manevre blânde, pentru că orice gest brutal poate agrava leziunile
inițiale și respectiv durerile generatoare de șoc. Până la sosirea salvării se vor evita menevrele
care pot agrava starea pacientului. Astfel, asistentul medical va avea în vedere următoarele :

-va evita orice încercare de mers sau mobilizare a accidentatului când se bănuiește fractură
membrelor inferioare, a bazinului , a coloanei vertebrale , în acest caz se menține bolnavul în
decubit dorsal până la sosirea salvării ;

-se administrează lichide dacă se bănuiește un traumatism abdominal, se mai pot

administra și sedative ;

-sosind la locul accidentului acordă primul ajutor , care nu trebuie acordat oricum ci numai
după o atentă examinare a rănitului.

Îngrijirile de urgență în fractură de femur sunt : combaterea șocului și imobilizarea

provizorie a segmentului fracturat, odată cu hemostaza provizorie în cazul unei fracturi deschise.

3.1.Combaterea șocului traumatic

Se face prin suprimarea durerii administrând injecții locale cu Morfină, Fortral și infiltrarea
focarului de fractură cu Novocaină la indicația medicului ; această se face de către medic , iar
asistentul medical are obligația de a pregăti cele necesare pentru această intervenție.

Tratamentul anti-șoc la locul accidentului presupune și evitarea mișcărilor , executarea

corectă a pansamentului, a hemostazei și a imobilizării provizorii.

În cazul unei fracturi deschise, plagă hemoragică necesită hemostaza provizorie .

Hemoragia poate fi oprită prin apăsarea venei lezate pe suprafață osoasă subiacentă . Apăsarea
poate fi executată la nivelul plăgii prin tamponare, pansamente compresive , cu fesi sau la nevoie
cu pumnul sau degetul.

16
 Această hemostaza se utilizează de obicei în accidentele însoțite de hemoragii mari , când
nu avem la îndemână instrumente și salvarea bolnavului este mai importantă decât măsurile de
sterilizare. Dacă este necesară hemostaza prin compresiunea arterei femurale , această se face
prompt fără ezitare. Apăsarea manuală a vasului lezat se poate face și la distanță de locul
hemoragiei . Astfel, arteră femurala se apasă pe osul femural la baza triunghiului Scarpa sau mai
jos , la suprafață anterioară a coapsei.Aplicarea garoului este o soluție eficace, cel care aplică are
datoria să noteze pe biletul de trimitere la spital ora aplicării garoului și să dea însoțitorului
instrucțiuni de supraveghere în timpul transportului. Menținerea garoului nu trebuie să
depășească 45, maxim 90 minute , deoarece în țesuturile ischemiate se produc tulburări
metabolice mergând până la leziuni de tipul gangrenei ischemice . Se mai utilizează
pansamentul compresiv și apropierea tegumentelor cu bandaj compresiv. Pensa ‘a demeure’ este
eficace în cazul în care este aplicată de o mâna competență , exact pe vasul sângerând evidențiat.
Pensa trebuie să fie solidarizată cu plagă din pansament și hemostaza obișnuită să fie
supravegheată. În cazul unei plăgi a părților moi , se recurge la pansament. Acesta are rolul de
protecție contra infecției , este hemostatic și poate preveni șocul. El se face după o prealabilă
dezinfecție a regiunii înconjurată de tinctutra de iod alcool sau în lipsa acestuia spălare cu apă și
săpun.

3.2.Imobilizarea provizorie a segmentului fracturat

Se face încă înainte de a se mișcă bolnavul de pe loc și al transporta la spital. Pentru această se
utilizează ațele de sârmă , tablă sau lemn. În lipsa atelelor standard se utilizează mijloace
improvizate : scânduri , bastoane, schiuri etc.

Atât atelele improvizate cât și cele prefabricate vor fi căptușite și apoi îmbrăcate cu vată , pânză
sau orice alt material pentru a nu leza pielea sau a provoca escade de decubit.

Înainte de a efectua imobilizarea este absolut necesar că prin tractiuni ușoare, în direcția
axului normal, să redăm formă și lungimea cât mai apropiate de cele ale segmentului sănătos
colateral. Atelă căptușită va fi fixată pe segmentul fracturat cu fesi de tifon, benzi de pânză având
grijă că procedeul de fixare să nu stanjeneasca circulația.

Lungimea atelelor trebuie să depășească lungimea segmentului fracturat. Imobilizarea

provizorie este eficace dacă cuprinde și articulațiile vecine segmentului fracturat sau chiar întreg
membrul. Membrul inferior poate fi imobilizat și cu două ațele improvizate așezate pe față
internă, respectiv externă a piciorului.

În fractură de femur, atela externă trebuie să ajungă până la creastă iliacă sau
axială. Pentru imobilizarea provizorie a femurului fracturat se poate aplică de-a lungul suprafeței
posterioare a membrului inferior, o scândură care trebuie să depășească regiunea fesieră.
Deplasarea bolnavului cu fractură de femur de face astfel încât ambele părți ale
segmentului fracturat sa fie sprijinita de aceeasi persoana , cu o mana dedesubtul si cu una
deasupra liniei de fractura.

17
 Transportul pe targă sau în vehicul se face în poziția culcată , după care, ajuns la spital , i
se acordă îngrijirile necesare.
Șocul traumatic și hemoragic
Sarcina principala a asistentului medical , în cursul îngrijirii bolnavilor șocați este
supravegherea lor. Această este făcută foarte atent, conștiincios , cu maximă vigilența , adnotand
toate observațiile în foile de terapie intensivă.
În general, prin șoc înțelegem o tulburare gravă a funcției întregului organism, cu alterarea
funcțiilor vitale caracterizate prin :
-starea generală profund alterată ;
-tegumente reci ;
-transpirație ;
-puls rapid și slab ;
-hipotensiune arterială ;
-diureze diminuată ;
-modificarea modului de comportament.

Îngrijirea bolnavilor cu hemoragii

Oricare ar fi formă hemoragiei , ea pune în pericol viață bolnavului , fie imediat prin pierderea
cantităților mari de sânge , fie tardiv, prin posibilitatea repetării și extinderii sau intensificării
sale. Din acest motiv , hemoragia trebuie oprită cât se poate de repede iar supravegherea și
îngrijirea bolnavilor cu hemoragii trebuie făcută cu o deosebită atenție.
Șocul hemoragic apare după hemoragii acute ce depășesc cantitatea de 30% din masă sanguină.
Semne și simptome :
-hipotensiune arterială ;
-presiunea venoasă scade ;
-rezistență vasculară periferică scăzută ;
-debit cardiac normal dar insuficient pentru a menține o perfuzie tisulara adecvată.
Evoluția și pronosticul netratat duce la exitus în câteva ore sau zile.
Deteriorarea hemodinamica progresivă determina perturbarea irigării ficatului, a inimii, a
rinichilor, apărând fenomene de insuficientă, iar la nivelul intestinelor pot apărea nevroze
intestinale, care duc la ileus paralitic cu rezobtie de germeni gram negativ cu tulburări nervoase
și comă.

3.3.Tratamentul

Recuperarea pierderilor necesită o perioada lungă de timp în care bolnavului trebuie să i

se acorde maximum de confort în spital și mai apoi la domiciliu. Seva recurge la refacerea
volemica prin administrarea masivă de lichide.

Socul traumatic reprezinta tulburarea functionala grava a inregului organism care survine cu
ocazia unui accident. Acesti bolnavi au fracturi osoase, zdrobiri circulare etc.
Ingrijirea bolnavilor cu soc traumatic
Bolnavul in stare de soc traumatic poate sa revina la starea normala ajutat de propriile sale
forte de aparare , dar uneori trebuie intervenit.
Semne clinice si simptome :

18
-bolnavul este agitat ;
-piele si mucoase palide ;
-hipotensiune arteriala ;
-puls rapid ;
-vasoconstrictie periferica prin descarcare de adrenalina ;
-respiratie accelerata si superficiala ;
-midriaza ;
-sete ;
-oligurie ;
-hipovolemie.
Tratamentul
Succesul tratamentului depinde de promptitudinea masurilor luate, maiestria profesionala a
echipei de reanimatori si nivelul tehnic al inventarului de specialitate, dar in aceeasi masura si de
constinciozitatea si devotamentul asistentelor medicale.
-se degaja cu precautie accidentatul sun actiunea agentului traumatic ;
-se reface hemostaza provizorie ;
-recoltarea de sange pentru grup sanguin si Rh ;
-administrarea de analgezice ;
-linistea bolnavului.

3.4.Transportul accidentatilor

Asistentul medical deține un rol important în timpul transportului deoarece numeroși

bolnavi și accidentați trebuie să fie transportați la spital, ei neputând să se deplaseze singuri.
Transportul bolnavilor la alte spitale sau secții, trimiterea lor – la nevoie - la serviciile de
diagnostic și tratament, ducerea bolnavului la blocul operator și readucerea lui în secție după
intervenție, necesită și descărcarea bolnavului pe , respectiv de pe mijlocul de transport, că și
îngrijirile ce trebuie acordate bolnavului în timpul transportului.
Transportul efectuat în condiții neadecvate poate avea efecte dăunătoare, chiar fatale asupra
bolnavului.
După cum se face, pe neașteptate (fără pregătire prealabilă), sau în mod planificat (respactand
toate măsurile de securitate ale bolnavului), transportul poate fi primar sau secundar.
Indiferent de tipul transportului, asistentul medical care însoțește bolnavul trebuie să fie
aprovizionată de pe secție cu tot ceea ce ar trebui bolnavului pe drum în eventualitatea apariției
unor complicații. Este de dorir că bolnavul să fie însoțit pe drum de același asistent cere l-a
îngrijit până a fi transportat.
Transportul accidentatilor cuprinde două etape :
-scoaterea rănitului de la locul accidentului ;
-transportul propriu-zis la spital.
Scoaterea rănitului se face cu precauție, degajandu-l întâi în întregime de obiectele esențiale între
care este prins, apoi, cu atenție pentru a nu-i schimbă poziția dacă nu este nevoie și după
constatarea eventualelor leziuni, se da primul ajutor ( oprirea hemoragiei, pansarea plăgilor,
imobilizarea) . Se trece apoi la instalarea accidentatului în mijlocul de transport.
Transportul rănitului se poate face în diferite moduri :

19
-pentru traumatismele cu fracturi simple, dacă starea rănitului o permite și profilul terenului
presupune accesul greu al mijloacelor de transport, acesta se poate deplasa susținut, ajutat și
supravegheat până la primul mijloc de transport ;
-transportul pe brațe ( așezat, culcat, ‘în cârca’) ;
-tărgi improvizate, tărgi pliante de prim ajutor, hamacuri, saci, sănii, schiuri etc.
-mijloace nespecializate – autosanitare, bargi, elicoptere, avioane.
Ĩn unele țări avansate există arganizate adevărate ‘planuri de ajutor’ , care întră în acțiune imediat
după anunțarea unui accident. Operațiunile se desfășoară rapid, de la cele mai simple ( servicii de
salvare locale) pentru fracturi fără complicații, individuale și până la acțiuni la nivel național, în
caz de calamități sau catastrofe.
La nevoie, dacă bolnavul necesită ajutor de specialitate , asistentul va dispune oprirea vehicolului
la cea mai apropiată instituție sanitară, pentru a supune bolnavul îngrijirilor de urgență. În cursul
transportului, asistentul se va strădui să încurajeze bolnavul.Asistentul medical rămâne cu
bolnavul până la predarea acestuia medicului de garda și dacă este posibil până la amplasarea în
salon. Împreună cu bolnavul preda și documentele medicale, precum și secrețiile captate în
timpul transportului.
Observațiile privind modul de suportare a drumului, starea în care a sosit bolnavul la destinație
precum și numele și funcția celui care a preluat bolnavul, vor fi raportate medicului șef de secție.
Îngrijirea bolnavilor cu fractură de femur care sunt imobilizați la pat.

Importantă mecanicii corpului omenesc în îngrijirile de baza ( nursing) a fost subliniată în

diverse moduri. Funcția nevoii ( de mișcare, de menținere a unei bune poziții) corespunde pentru
fiecare individ, de a fi în mișcare, de a-și controla mișcările și de a-și păstra diferitele părți ale
corpului într-o poziție care să permită eficacitatea în funcții diferite ale organismului.
Imobilizatii la pat se simt handicapați și își pun nădejdea în asitentul medical. Această
inactivitate a lor poate genera o serie de complicații :
- încetinirea fluxului sanguin care favorizează apariția trombozelor ;
-ventilația deficitară a plămânilor duce la apariția pneumonieie hipostatice ;
- presiunea exercitată asupra țesutului osos ce acoperă proeminențele ososase cauzează escare de
ducubit ;
-lipsa activității musculare face că mușchii să se atrofieze ;
-condițiile mai grele de emntinere a igienei corporale predispun la diferite afecțiuni
dermatologice ;
-inactivitatea îndelungată are consecințe asupra sistemului osos, care se reliefează, instalându-se
osteoporoză în inactivitate ;
-pielea bolnavului imobilizate timp îndelungat își pierde elasticitatea și tonicitatea , tubul
digestiv devine hipoton, iar tranzitul intestinal încetinește.
În atenția asistentului medical care urmărește evoluția bolnavului cu fractură de femur și care
este imobilizat la pat în aparat gipsat, sau prin osteosinteza, se află acordarea următoarelor
îngrijiri :
a)Crearea condițiilor optime de confort prin :
- asigurarea unui pat corespunzător – patul universal este special construit pentru tratamentul
osteoarticular și poate fi adaptat condițiilor cerute de afecțiune. Patul nu va fi așezat sub fereastră
sau aproape de ușa pentru că este foarte dificilă protejarea bolnavului față de curențîi de aer ;
-este bine că bolnavul să fie amplasat într-o camera mică , liniștită ;

20
-confortul bolnavului trebuie asigurat prin schimburi pasive de poziție, binențeles limitate ;
-satisfacerea nevoilor permanente de mișcare și energie ale copiilor prin jocuri, cărți de controlat,
care îi ajută să suporte mai ușor această perioada de imobilizare.
b)Igienă generală și corporală :
-aerisirea salonului ;
-curățarea și schimbarea așternutului și lenjeriei de corp de câte ori este nevoie ;
-toaletă corporală sub formă de băi parțiale la pat, se va efectua cu atenție pentru că gipsul să nu
se îmbibe cu apă. Se va acordă atenție toaletei perianale ;
-se va urmări : igienă gurii, spălarea mâinilor înaintea fiecărei mese, precum și igienă
săptămânală a părului.
c) Alimentarea bolnavilor :
-alimetarea se va face la pat sau pasiv, asigurându-se o poziție comodă a bolnavului ;
-bolnavul imobilizat în poziție orizontală va fi întors pe partea stânga, atât cât este posibil
iar sub cap i se va așeza o pernă. Tavă cu mâncare se așează la marginea patului, pe un șervețel
curat sau pe o măsuță de înălțime adecvată, trasă lângă pat.
d)Supravegherea stării generale :
-se urmăresc și se notează zilnic funcțiile vitale și vegetative (puls, respirație, tensiune
arterială, temperatura, diureze, scaun) ;
-examinările paraclinice vor fi executate la pat, iar dacă nu este posibil, bolnavul va fi
transportat cu patul la serviciul respectiv.

e)Prevenirea escarelor :
Una din complicațiile de temut ale bolnavilor imobilizați timp îndelungat la pat o
constituie ecarele de decubit.
Regiunile unde între tegument și suprafață osoasă nu se întrerupe un strat de țesut adipos
sau muscular, care să protejeze țesutul cutanat și subcutanat vor fi irigate într-o măsură
insuficientă, ce va avea că rezultat apariția unor tulburări trofice ce se manifestă sub formă de
escare. La început apare o zona dureroasă la presiune și pielea se îngroașă datorită tulburărilor de
circulație , ce se poate transformă în escare dacă nu se intrevine în mod corespunzător.
Factorii favorizanți ai apariției escarelor sunt : căldură, umezeală , neglijarea igienei
tegumentelor, cearșaf mototolit, neintins sau cu cusături, orice neregularitate de pe suprafață
patului, edeme, piele uscată și subțire.
Pentru a preveni apariția escarelor, asistentul medical va urmări :
-evitarea executării unei presiuni continue pe aceleași regiuni, realizată prin modificarea
poziției bolnavului la interval de maxim două ore ;
-va verifică sistematic zonele predispuse la apariția escarelor, cunoscând rapiditatea cu
care acestea apar ;
-va asigura bolnavului un pat comod, cu lenjerie curată, cearșaf bine întins, fără cute,
așezând sub regiunile periclitate perne sau colaci de protecție ;
-se vor îndepărta din pat resturile alimentare și obiecte care ar putea produce prin
comprimare tulburări locale de circulație ( nasturi, medicamente, bucăți de gips) ;
-va asigura masarea zilnică a zonelor predispuse la apariția escarelor timp de zece minute,
pentru a se realiza activarea circulației. Lenjeria de corp va fi imediat înlocuită cu lenjerie curată
și uscată.
Dacă cu toate aceste măsuri și îngrijirile respective s-au format totuși escare, se va anunță
medicul și plagă se va îngriji după principiile tratamentului plăgilor.

21
 Starea tegumentelor reprezintă oglindă calității muncii profesionale și a conștiinciozității
asistentului medical.
f)Supravegherea și asigurarea tranzitului intestinal :
Starea de imobilizare favorizează constipația de aceea vor fi supravegheate și înregistrate
emisiile de scaun.
g)Prevenirea altor complicații:
-pneumoniile hipostatice se previn prin ridicarea bolnavului de pe planul patului și prin
efectuarea exercițiilor de gimnastică respiratorie, executată sistematic de mai multe ori pe zi ,
dacă este cazul, administrarea de aerosoli cu Mucosolvin;
-apariția trombozelor venoase este prevenită prin efectuarea masajului unor al membrelor
neimobilizate. Mișcările de masaj vor înviora circulația, viteză sângelui din vase va crește , fapt
care previne coagularea intrevasculara;
-deformările articulare, pozițiile vicioase ale membrelor și ale coloanei vertebrale pot fi prevenite
prin asigurarea poziției corecte în pat cu ajutorul sacilor de nisip , rezematoarelor și a pernelor.
h)Pregătirea bolnavului pentru explorarea radiologica a sistemului osteo-articular.
Explorarea radiologica a sistemului osteo-articular se efectuează în scopul de a studia morfologia
și funcționalitatea unor oase, articulații pentru stabilirea diagnosticului corect.
Pregătirea psihică a bolnavului : se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii precum și
condițiile efectuării acesteia.
Pregătirea fizică a bolnavului :
-se dezbracă regiunea expusă examinării, se îndepărtează obiectele radioactive;
-dacă membrul examinat nu poate fi menținut în poziție optimă fără ațele, se vor folosi ațele
transparente pentru razele X;
-medicul radiolog va stabili poziția adecvată a bolnavului pentru a fi examinat, iat asistentul va
ajută bolnavul pentru menținerea acestei poziții;
-după terminarea examenului, bolnavul va fi readus în salon;
-examenul radiologic se va consemna în foaia de observație.
Tratamentul general
Este bine că asistentul medical să cunosca foarte bine acest tratament înainte de a aplică
tratamentul specific, pentru că el începe din momentul contactarii rănitului și a degajării lui de
sub agentul traumatic.
Analgezicele și tranchilizantele constituie tratamentul de fond care asigura confortul bolnavului
în perioada ce urmează accidentului. La acestea se pot adaugă antibioticele, bacteriostaticele,
veccinarile (antitetanică, antigangrenoasa etc), reechilibrarea hemodinamica, tratamentul antisoc,
precum și altele în funcție de complexitatea fracturii.
Ulterior, după rezolvarea fazei de urgență , vitaminele, mineralele, proteinele cu greutate
moleculară mijlocie, alimentația bogată în legume și zarzavaturi , suplinirea unor eventuale
disfuncții endocrine, pot contribui la evoluția favorabilă a leziunilor.
Tratamentul local ortopedic
În ciuda progreselor medicinii moderne, la baza tratamentului fracturilor rămân
principiile enunțate cu decenii în urmă de Bŏhler:
- reducerea cât mai exactă a fragmentelot fracturii;
-menținerea ( imobilizarea) cât mai bună a reducerii până la consolidare;
-mobilizarea articulațiilor libere, contracțiile musculare, mișcarea celorlelte segmente ale
corpului penru evitarea redorilor, tulburărilor trofice și vasculare.
Reducerea fracturilor:

22
Reducerea fracturilor poate fi făcută:
-imediat ( extemporaneu) la locul accidentului, la policlinică ( în ambulatoriu) sau în spital când
se modifică starea generală a bolnavului, în politraumatisme , în caz de ireductibilitate etc;
-progresiv ( extensia continuă prin diferite metode) apoi se imobilizează în aparat gipsat;
-amânată pentru o perioada din diferite motive precum starea generală gravă, leziuni la organele
vitale, fracturi deschise complicate, etc, și care se realizează prin reduceri apreciate ( dispozitive
speciale, osteosinteză, osteotaxie-fixator extern).
Reducerea fracturii se face după anamneză ( pentru a identifica mecanismul fracturii,
reducerea reprezentând în mare repetarea inversă a mecanismului fracturii) și examen radiologic.
Ideal, o fractură trebuie redusă
imediat după accident. Chiar specialist fiind, dacă nu avem condițiile optime de imobilizare a
fracturii reduse, este preferabil să ranuntam și să aplicăm o imobilizare provizorie cât mai bună.
Cea mai bună încercare de reducere de urgență este tracțiunea și axarea în cele trei planuri a
segmentului de membru afectat și menținerea acestei pozițîi cu prinderea articulațiilor proximala
și distală față de focarul fracturii.
Reducerea se poate obține :
- ortopedic – clinic ( semne externe);
- radiologic ( sub control RX pe ecran video);
-chirurgical – prin deschiderea focarului și fixarea prin osteosinteză.
Reducerea ortopedică se face manual și instrumentar (dispozitive de reducere, mase ortopedice
etc).
Reducerea ortopedică manuală:
În efectuarea acestei tehnici, asistentului medical îi sunt distribuite o serie de
responsabilități pentru a ajunge la o bună reducere ortopedică, care trebuie cunoscută foarte bine.
După efectuarea anastezieie locale sau generală reducerea se face cu multă ușurință.
Întotdeauna sunt necesare trei cadre medicale pentru a realiza o reducere corectă a fracturii. Un
asistent medical face extensia, un alt asistent contraextensia după ce fragmentele ososase s-au
îndepărtată între ele, medicul chirurg sau ortoped face reducerea fracturii, așezând fragmentele
ososase cap la cap și cât mai corect în axul osului.
Această manevră se numește reducere ortopedică și este metodă cea mai simplă și de aceea
este prima folosită. Se efectuează examenul radiologic al fracgemnteleor și apoi se aplică aparat
gipsat. După aplicarera gipsului se mai face și un exament radiologic pentru a vedea dacă
fragmentele ososase sunt bine reduse. Dacă nu se reușește o reducere corectă se va face o
reducere sangeranda.
Contribuția asistentului medical este foarte importantă în reducerea ortopedică manuală și
pentru rolul de a încuraja bolnavul , să-i diminueze stările de neliniște și teamă, să-i explice
necesitatea acestei tehnici ce contribuie la refacerea sănătății lui și să-l educe pentru a putea
continuă acordarea îngrijirilor necesare.
Menținerea reducerii fracturii se obține prin aparate gipsate sau osteosinteză..
Aparatele gipsate:
Cu toate progresele chirurgiei în ortopedie și treumatologie , aparatul gipsat își păstrează
valoarea, el neputând fi , practic, înlocuit cu altă metodă terapeutică.
Aparatul gipsat reprezintă mijlocul cel mai bun, cel mai expeditiv și cel mai practic de
imobilizare eternă a fracturilor. El poate fi aplicat în toate serviciile chirurgicale precum și la
nivelul oricărei formațiuni medicale, cu condiția să fie confecționat, instalat și urmărit corect de
către medic cu experiență.

23
 CAPITOLUL IV
STUDII DE CAZ

CAZUL I
Nume și prenume: C.P.
Data nașterii: 7august 1959.
Vârstă: 59 ani.
Ocupația: muncitor constructor.
Domiciliul: SAT BOȘ, județul Hunedoara.
Data intrenarii: 23.01.2017. ora 14.30.
Diagnostic la internare: fractură spiroida cominutivă mediodiafizara a femurului stâng, cu
deplasare.
Grup sanguine: OI, Rh: + (pozitiv).
AHC: fără contact TBC, neagă sifilis, diabet zaharat, SIDA în familie.
APF: pacient de sex masculin, în vârstă de 59 ani, muncitor constructor, căsătorit, tată a doi
copii, clinic sănătos. În copilărie a prezentat erupții infecto-contagioase obișnuite.
Istoricul bolii
Culegerea informațiilor s-a efectuat de la pacient și de la însoțitorul acestuia (unul dintre colegii
de serviciu).
În ziua de 23 ianuarie, în jurul orei 12.30, pacientul se află pe schelă exterioară a unui imobil,
executând lucrări de finisare exterioară. În urmă unei mișcări efectuate fără să se asigure,
pacientul s-a dezechilibrat și a căzut printre schele de la o înălțime de 6 m, aterizand cu viteză, cu
membrul inferior stâng pe o bară de metal. În urmă acestei căzături, pacientul acuză imediat
imposibilitatea mobilizării membrului inferior stâng, însoțită de durere puternică și de semen ale
unei fracture ale osului femural .
În urmă acestui accident, pacientul a fost transportat de urgență la Spitalul MUNICIPAL DR AL
SIMIONESCU unde, în urmă examenului radiologic și obiectiv i se precizează diagnosticul. Este
internat în secția de ortopedie pentru tratament și îngrijiri.
-Stabilirea diagnosticului
La examinarea bolnavului, care este așezat în decubit dorsal pe planul patului, se observă
deformarea în curbă a coapsei stângi cu întreruperea reliefului osos al coapsei, mobilitate
anormală, crepitații osoase extrem de dureroase. Bolnavul nu poate mobiliza coapsă, nu poate
păstra poziția ortostatică cu sprijinire bilaterală, iar mișcările membrului inferior stâng nu se
transmit în axul coapsei. Poziția membrului inferior stâng în rotație externă pronunțată. Nu
prezintă tulburări vascular-nervoase la nivelul membrului afectat.
În urmă controlului radiologic efectuat în serie traumatică, se constată prezența unei fracturi în
spirală, cu multe fragmente de cominutie la nivelul ei.
Starea prezența
Pacient în vărsat de 59 ani, sex masculin, stare generală relativ alterată, afebril, tegumente și
mucoase ușor palide, curate, calde, țesut celular subcutanat și adipos bine reprezentat, ganglioni
periferici nepalpabili.
Aparat respirator: torace normal conformat, murmur vezicular prezent bilateral, raluri prezente
bilateral, F.R.= 19r/min.

24
Aparat cardio-vascular: șoc apexian în spațial V intrecostal stâng pe linia medioclaviculara,
zgomote cardiace ritmice, bine bătute, nu se percep sufluri, A.V.= 70b/min, TA = 130/60mm/Hg.
Aparat digestiv: abdomen nedureros la palpare și percuție, moale, cu țesut adipos destul de bine
reprezentat, ficat 1cm. Sub rebordul costal, splina nepalpabila, nepercutabila, tranzit intestinal
prezent, scaune normale.
Aparat uro-genital: rinichi nepalpabili, mictiuni fiziologice, motricitate normală.
Sistem nervos: orientat temporo-spațial, stare de conștientă prezența, cooperant, motilitate
normală, ROT cutanate prezente bilateral.
Sistem osteo-articular: mobilitate anormală, crepitatii osoase extrem de dureroase, deformarea în
curbă a coapsei stângi cu întreruperea reliefului osos al coapsei.
Sistem endocrin: glande endocrine în limite normale.

Tratament prescris de medic pentru bolnav

Denumire Calea de Doze pe zi Orarul Perioada administrarii
medicament administrare
Algocalmin i.m. 2f La nevoie
Fenobarbital i.m. 1f La nevoie
Oxacilina i.m. 2gr 500mg/6h
Fraxiparine 0,4 s.c. 1f Zilnic/10zile
Glucoza 5% i.v. 250mlx4 Postoperator
Ser fiziologic i.v. 500ml Postoperator

Examene paraclinice
23.01.2017
-radiografie in serie traumatica, de os femural: evidentiaza fractura spiroida cominutiva femur stang cu
deplasare.
-radioscopie pulmonara: pulmonar clinic normal.
Investigatii paraclinice conform prescriptiei medicului
Explorarea sangelui

Denumirea analizei Valori constatate Valori normale

Glicemia 85 mg/dl 75-110 mg/dl
Uree 18 mg/dl 15-42.9 mg/dl
Creatinina 0.5mg/dl 0.5-1.2mg/dl
Fier 90 mg/dl 40-175 mg/dl
Calciu 9.2 mg/dl 8.8-10.1 mg/dl
TGO 14 U.I 2-24 U.I
TGP 16 U.I. 2-20 U.I.
RBC 4.19 mil/mm³ sange 45 mil/mm³ sange
HGB 11.9 gr/100ml 13-15 gr/100ml
HCT 45% 38-51%
VSH ♂ 7mm/1h 1-10mm/1h
Timp Quick 13’’ (100% fata de martor) 12-14’’ (100% fata de martor)
Timp Howell 1’60’’ 1’30-2’30’’
WBC 5400/mm³ sange 4200-8000/mm³ sange
PLT 290000/mm³ sange 150000-300000/mm³ sange

25
 Explorarea urinii: sumar si sediment
Denumirea analizei Valori constatate Valori normale
Densitatea urinii 1022 1015-1030
Ph 5.9 5.5-6.5
Albumina Absenta Absenta
Urobilinogen Absent Urme sau absent
Pigmenti biliari Absenti Absenti
Epitelii Rare Rare
Leucocite Frecvente Rare
Urocultura Sterile sterila
Recomandari la externare:
Bolnavul se externeaza pe data de 26.01.2017, la recomandarea medicului, in curs de ameliorare, cu
urmatoarele recomandari:
-va pastra igiena gipsului si integritatea acestuia;
-nu va utiliza sprijin pe membrul inferior stang fara aviz medical;
-revine la control peste 7 zile sau la nevoie;
-va reveni peste 5 saptamani pentru scoaterea gipsului;

26
Plan de nursing

Data Manifestari de dependenta OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

23.01.2017 -constrangeri -greutate in a -pacientul sa - masurarea functiilor -pacientul prezinta functii vitale in
fizice, jena se alimenta beneficieze de vitale si notarea parametrii normali;
- imobilitate; singur, o buna valorilor obtinute in - FR = 19r/min
- insomnie; datorita respiratie si foaia de temperature; - AV = 90b/min
- agitatie; constrangeri- circulatie; - aerisirea camerei. - TA = 130/60
- stare de lor fizice. - pacientul sa - transportul - pranz mai putin consistent;
disconfort, -incapacitate fie echilibrat pacientului la seara ceai;
neliniste; de a-si acorda multifunction- radiologe pentru - masa oprita pentru interventie
- durere ingrijiri de nal si efectuarea unei chirurgicala.;
igiena. hidroelectroli- radioscopii - regim hidrozaharat;
-dificultate in tic; pulmonare. - pacient echilibrat multifunctional
actiunile de - sa respecte - pregatesc si hidroelectrolitic.
imbracare si regimul materialele necesare
dezbracare. prescris de pentru recoltare;
medic. - efectuez recoltarea
- pacientul sa produselor
prezinte patologice;
mictiuni si - duc eprubetele
transit - administrez
intestinal tratamentul prescris
normal de medic si
calitativ si supraveghez regimul;
cantitativ. - regim hidrozaharat
preoperator 9%
500ml postoperator.
- recoltez urina
pentru sumarul de
urina si transport
eprubeta la laborator’

27
PLAN DE INGRIJIRI
PACIENT EVALUARE PRIMARĂ
Nume, prenume C.P. DATA/ORA 23/01/2017 ORA 14:30
CNP Asistent medical V.E.
SECȚIE Ortopedie (Nume, prenume)
SALON/PAT 2/A
TELEFON Semnătură

DECLARAȚIE

Subsemnatul/a C.P. sunt de acord cu ingrijirile acordate pe perioada internării in SPITALUL MUNICIPAL DR.
ALEXANDRU SIMIONESCU HUNEDOARA.
Am luat la cunoștință faptul că unitatea (secția) nu iși asumă răspunderea pentru obiectele de valoare și hainele personale
care nu au fost predate la internare pentru păstrare.
Am fost inștiințat/ă despre regulile de ordine interioară verbal și in scris. Am luat la cunoștință și voi păstra pe perioada
internării aceste reguli.
Data: 23/01/2017 Semnătură pacient (sau aparținător)...........................................
Semnătură asistent medical.........................................................
EVALUARE PRIMARĂ

A RESPIRA, A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE A DORMI, A SE ODIHNI

Respirație: normală 16-18 resp/min dispnee Somn normal, odihnitor insomnie, somnolență coșmar
Protezat respirator canulă traheală Dependent de somnifere dependent de somnifere ocazional
Circulație: valoare TA: 130/60 valoare puls 80
Monitorizat : DA NU altele*
A ELIMINA A FI CURAT/INGRIJIT
Diureza........ml/24ore poliurie oligurie anurie Piele: normală plagă escare
Tulburări de micțiune....................................................... Igiena: autonom necesită ajutor necesită suplinire
Hematurie cateter urinar cistostomă A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
Scaun: normal diaree constipație melenă Mobilitate: prezentă redusă
Sputa....................................................... hemoptizie Necesită obiecte care il ajută la deplasare altele*
Transpirație............................................. diaforeză
Vomă...................... altele*
Tulburări ale ciclului menstrual........................................
A COMUNICA A SE IMBRĂCA/DEZBRĂCA
Pacient/ă conștient/ă : DA NU Independent necesită ajutor necesită suplinire
Orientat temporo/spațial : DA NU
Inconștient: DA NU NEVOI LEGATE DE DREPTURILE
Comă gradul:................................................................... PACIENTULUI ȘI CREDINȚĂ
Comunicare verbală liberă coerentă DA NU
Afazie: DA NU Limbi vorbite ROMÂNĂ
Confuzie: DA NU Religia ORTODOXĂ
Cecitate tulburări in vederea binoculară......................
NEVOIA DE A-ȘI MENȚINE TEMPERATURA
Surditate tulburări ale auzului........................................
Anosmie tulburări ale simțului mirosului....................... CORPULUI IN LIMITE NORMALE
Pareză .................................... paralizie...........................
Hipotermie Hipertermie

*Se va preciza in cuvinte situația existentă:

Notă: Planul de ingrijiri are statutul de document medico-legal și face parte din FOCG

28
CAZUL ÎI
Nume: D.
Prenume: T.
Vârstă: 63 ani
Adresa: Comună PESTISU MIC, Județul HUNEDOARA
Ocupația: Pensionară
Dată internării: 4.02.2019
Diagnosticul la internare: fractură de col femural stâng
Motivele internării: Pacienta în vârstă de 63 de ani acuză dureri puternice, impotența funcțională
Istoricul bolii: Pacienta a suferit un traumatism prin cădere la domiciliu în urmă cu 7 zile.
Pe dată de 5.02.2019 i se recoltează analizele care demonstrează:
Hemoglobină 11,45%,
Hematocritul 41%
Analizele biochimice arată:
Glicemia = 89mg%
Uree = 40mg%
Transaminazele TGO = 33u.i./.l
TGP = 22 u.i./.l
Probele de coagulare: Timp Quick = 14 secunde
Timp Howell = 122 secunde
Tot pe dată de 5.02.2012 se notează o stare generală bună, durere acută la palparea soldului
rotația externă a membrului afebrilitat.
Pe dată de 6.02.2019 se face radiografia și EKG.
Aceste examene împreună cu diagnosticul duc la decizia de a interveni chirurgical.
Intervenția chirurgicală va avea loc pe dată de 9.02.2019.
Tratamentul postoperator:
9.02.2019 Oxacilina 8g
Gentamicină 2f
Algocalmin 4f
Diazepam 1f
Fragmin 5000 u.i. 1f

10.02.2019 Oxacilina 2f
Gentamicină 2f
Algocalmin 2f
Diazepam 1tb
Fragmin 5000 u.i. 1f

11.02.2019 Diclofenac 1tb/zi

Agocalmin la nevoie
Diazepam 1tb/zi
Fragmin 5000 u.i. 1f/zi
Tratamentul cu Fragmin 5000 u.i 1fiola /zi se continuă 35 de zile de la operație.

29
Plan de nursing

Data Manifestari de dependenta OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

04.02.2019 - constrangeri - greutate in a -pacientul sa -masurarea functiilor - pacientul prezinta functii vitale in
fizice, jena se alimenta beneficieze de vitale si notarea parametrii normali;
- imobilitate; singur, o buna valorilor obtinute in - FR = 19r/min
- insomnie; datorita respiratie si foaia de temperature; - AV = 90b/min
- agitatie; constrangeri- circulatie; - aerisirea camerei. - pranz mai putin consistent;
- stare de lor fizice. - pacientul sa - transportul seara ceai;
disconfort, -incapacitate fie echilibrat pacientului la - masa oprita pentru interventie
neliniste; de a-si acorda multifunction- radiology pentru chirurgicala.;
- durere ingrijiri de nal si efectuarea unei - regim hidrozaharat;
igiena. hidroelectroli- radioscopii - pacient echilibrat multifunctional
-dificultate in tic; pulmonare. si hidroelectrolitic.
actiunile de - sa respecte - pregatesc
imbracare si regimul materialele necesare
dezbracare. prescris de pentru recoltare;
medic. - efectuez recoltarea
- pacientul sa produselor
prezinte patologice;
mictiuni si - duc eprubetele
transit - administrez
intestinal tratamentul prescris
normal de medic si
calitativ si supraveghez regimul;
cantitativ. - regim hidrozaharat
preoperator 9%
500ml postoperator.
- recoltez urina
pentru sumarul de
urina si transport
eprubeta la laborator’

30
PLAN DE INGRIJIRI
PACIENT EVALUARE PRIMARĂ

Nume, prenume D.T. DATA/ORA 04/02/2019 ORA 8:00

CNP Asistent medical V.E.
SECȚIE Ortopedie (Nume, prenume)
SALON/PAT 2/A
TELEFON Semnătură

DECLARAȚIE

Subsemnatul/a D.T. sunt de acord cu ingrijirile acordate pe perioada internării in SPITALUL MUNICIPAL DR.
ALEXANDRU SIMIONESCU HUNEDOARA.
Am luat la cunoștință faptul că unitatea (secția) nu iși asumă răspunderea pentru obiectele de valoare și hainele personale
care nu au fost predate la internare pentru păstrare.
Am fost inștiințat/ă despre regulile de ordine interioară verbal și in scris. Am luat la cunoștință și voi păstra pe perioada
internării aceste reguli.
Data: 04/02/2019 Semnătură pacient (sau aparținător)...........................................
Semnătură asistent medical.........................................................
EVALUARE PRIMARĂ

A RESPIRA, A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE A DORMI, A SE ODIHNI

Respirație: normală 16-18 resp/min dispnee Somn normal, odihnitor insomnie, somnolență coșmar
Protezat respirator canulă traheală Dependent de somnifere dependent de somnifere ocazional
Circulație: valoare TA: 120/70 valoare puls 80
Monitorizat : DA NU altele*
A ELIMINA A FI CURAT/INGRIJIT
Diureza........ml/24ore poliurie oligurie anurie Piele: normală plagă escare
Tulburări de micțiune....................................................... Igiena: autonom necesită ajutor necesită suplinire
Hematurie cateter urinar cistostomă A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
Scaun: normal diaree constipație melenă Mobilitate: prezentă redusă
Sputa....................................................... hemoptizie Necesită obiecte care il ajută la deplasare altele*
Transpirație............................................. diaforeză
Vomă...................... altele*
Tulburări ale ciclului menstrual........................................
A COMUNICA A SE IMBRĂCA/DEZBRĂCA
Pacient/ă conștient/ă : DA NU Independent necesită ajutor necesită suplinire
Orientat temporo/spațial : DA NU
Inconștient: DA NU NEVOI LEGATE DE DREPTURILE
Comă gradul:................................................................... PACIENTULUI ȘI CREDINȚĂ
Comunicare verbală liberă coerentă DA NU
Afazie: DA NU Limbi vorbite ROMÂNĂ
Confuzie: DA NU Religia ORTODOXĂ
Cecitate tulburări in vederea binoculară......................
NEVOIA DE A-ȘI MENȚINE TEMPERATURA
Surditate tulburări ale auzului........................................
Anosmie tulburări ale simțului mirosului....................... CORPULUI IN LIMITE NORMALE
Pareză .................................... paralizie...........................
Hipotermie Hipertermie

*Se va preciza in cuvinte situația existentă:

Notă: Planul de ingrijiri are statutul de document medico-legal și face parte din FOCG

31
CAZUL III
Nume: R.
Prenumele: M.
Vârstă: 78 ani
Adresa: Comună NANDRU, județul HUNEDOARA
Ocupația: Pensionară
Diagnosticul: Fractură de col femural
Motivele internării : durere la nivelul soldului drept. Impotența funcțională
Istoricul boli: Pacienta afirmă că a suferit un traumatism prin cădere pe soldul drept în urmă cu 60 de zile.
Antecedentele personale : -operație plasa gastrică
-operație pentru retroragie internă
Pacienta se prezintă la camera de garda a Spitalului de Urgență Hunedoara, secția
ortopedie, nemaisuportand durerile . Pacienta este internată pe secția ortopedie.
Se efectuează în urmă internării examene paraclinice.
Se efectuează examene de laborator, EKG, examene radiologice
Probele de coagulare: Timp Quick = 15,5 secunde
Timpul Howell = 85 secunde
Hemoleucograma: hemoglobina = 8 gr.%, hematocrit 32 gr%
Trombocite = 120000
Transaminaze
TGO = 17 u.i./.l
TGP = 13 u.i./.l
UREE = 10 mg/dl
CREATINA = 0,44 mg/dl
CALCIU TOTAL = 7,00 mg/dl
CRP oaxal
Imediat după operație:
T.A. = 140/80 mmHg și T = 37oC
Se administrează următorul tratament:
Algocalmin 3f
Diclofenac 1tb
Fragmin 5000 u.i. 1f
Diazepam 1 cp

Diclofenac 1tb
Fragmin 5000 u.i. 1f
Diazepam 1cp

Fragmin 5000 u.i. 1f

Diazepam 1 cp
Diclofenac 1tb
Algocalmin 3f

Fragmin 5000 u.i. 1f

Diclofenac 1tb
Algocalmin 1tb
Diazepam 1tp
Tratamentul cu Fragmin 5000 u.i. se continuă 35 de zile postoperator 1 fiolă pe zi subcutanat.

32
Plan de nursing

12.02.2018 -constrangeri -greutate in a - pacientul sa -masurarea functiilor - pacientul prezinta functii vitale in
fizice, jena se alimenta beneficieze de vitale si notarea parametrii normali;
- imobilitate; singur, o buna valorilor obtinute in - FR = 19r/min
- insomnie; datorita respiratie si foaia de temperature; - AV = 90b/min
- agitatie; constrangeri- circulatie; - aerisirea camerei. - TA = 140/80
- stare de lor fizice. - pacientul sa - transportul - pranz mai putin consistent;
disconfort, -incapacitate fie echilibrat pacientului la seara ceai;
neliniste; de a-si acorda multifunction- radiology pentru - masa oprita pentru interventie
- durere ingrijiri de nal si efectuarea unei chirurgicala.;
igiena. hidroelectroli- radioscopii - regim hidrozaharat;
-dificultate in tic; pulmonare. - pacient echilibrat multifunctional
actiunile de - sa respecte - pregatesc si hidroelectrolitic.
imbracare si regimul materialele necesare
dezbracare. prescris de pentru recoltare;
medic. - efectuez recoltarea
- pacientul sa produselor
prezinte patologice;
mictiuni si - duc eprubetele
transit - administrez
intestinal tratamentul prescris
normal de medic si
calitativ si supraveghez regimul;
cantitativ. - regim hidrozaharat
preoperator 9%
500ml postoperator.
- recoltez urina
pentru sumarul de
urina si transport
eprubeta la laborator’

33
PLAN DE INGRIJIRI
PACIENT EVALUARE PRIMARĂ
Nume, prenume R.M. DATA/ORA 12/02/2018 ORA 10:00
CNP Asistent medical V.E.
SECȚIE Ortopedie (Nume, prenume)
SALON/PAT 2/A
TELEFON Semnătură

DECLARAȚIE

Subsemnatul/a R.M. sunt de acord cu ingrijirile acordate pe perioada internării in SPITALUL MUNICIPAL DR.
ALEXANDRU SIMIONESCU HUNEDOARA.
Am luat la cunoștință faptul că unitatea (secția) nu iși asumă răspunderea pentru obiectele de valoare și hainele personale
care nu au fost predate la internare pentru păstrare.
Am fost inștiințat/ă despre regulile de ordine interioară verbal și in scris. Am luat la cunoștință și voi păstra pe perioada
internării aceste reguli.
Data: 12/02/2018 Semnătură pacient (sau aparținător)...........................................
Semnătură asistent medical.........................................................
EVALUARE PRIMARĂ

A RESPIRA, A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE A DORMI, A SE ODIHNI

Respirație: normală 16-18 resp/min dispnee Somn normal, odihnitor insomnie, somnolență coșmar
Protezat respirator canulă traheală Dependent de somnifere dependent de somnifere ocazional
Circulație: valoare TA: 120/70 valoare puls 80
Monitorizat : DA NU altele*
A ELIMINA A FI CURAT/INGRIJIT
Diureza........ml/24ore poliurie oligurie anurie Piele: normală plagă escare
Tulburări de micțiune....................................................... Igiena: autonom necesită ajutor necesită suplinire
Hematurie cateter urinar cistostomă A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
Scaun: normal diaree constipație melenă Mobilitate: prezentă redusă
Sputa....................................................... hemoptizie Necesită obiecte care il ajută la deplasare altele*
Transpirație............................................. diaforeză
Vomă...................... altele*
Tulburări ale ciclului menstrual........................................
A COMUNICA A SE IMBRĂCA/DEZBRĂCA
Pacient/ă conștient/ă : DA NU Independent necesită ajutor necesită suplinire
Orientat temporo/spațial : DA NU
Inconștient: DA NU NEVOI LEGATE DE DREPTURILE
Comă gradul:................................................................... PACIENTULUI ȘI CREDINȚĂ
Comunicare verbală liberă coerentă DA NU
Afazie: DA NU Limbi vorbite ROMÂNĂ
Confuzie: DA NU Religia ORTODOXĂ
Cecitate tulburări in vederea binoculară......................
NEVOIA DE A-ȘI MENȚINE TEMPERATURA
Surditate tulburări ale auzului........................................
Anosmie tulburări ale simțului mirosului....................... CORPULUI IN LIMITE NORMALE
Pareză .................................... paralizie...........................
Hipotermie Hipertermie

*Se va preciza in cuvinte situația existentă:

Notă: Planul de ingrijiri are statutul de document medico-legal și face parte din FOCG

34
 CAPITOLUL V
CONCLUZII

Concluziile trase la această lucrare sunt în primul rând referitoare la obligațiile morale,
cunoștințele profesionale, ingeniozitatea și capacitatea de improvizare a asistentului medical.
Asistentul medical este un cadru tehnic relativ specializat în muncă medico-sanitară, situată pe
cea mai înalta treaptă a cadrelor medii sanitare.
Asistentul medical va întreprinde acțiuni de profilaxie și de educație sanitară; el are un rol
foarte important în aplicarea acestor metode înainte de cele pentru îngrijirea bolnavului.
Prevenirea fracturii la vârstnic presupune tratamentul corect al tuturor suferințelor vârstnicului
pentru prevenirea căderilor, edicatia alimentară cu aport vitaminocalcic, rație protidica suficientă
și educația fizică ( exerciții fizice și combaterea imobilizării), pentru prevenirea imobilizării.
Prevenirea căderilor vizează supravegherea vârstnicului, informarea corectă asupra acestei
posibilități , eliminarea factorilor istrogeni, încălțăminte nepotrivită și educarea mersului.
În cazul în care accidentul s-a produs, asistentul medical va întreprinde următoarele
situații:
-degajarea rănitului de sub influență agentului traumatic se va face cu manevre blânde:
- impunerea calmului necesar la locul accidentului;
-se vor evita gesturile novice ce pot agrava starea rănitului;
-primul ajutor se va acordă numai după o examinare atentă a rănitului;
-combaterea șocului traumatic și hemoragic se va face cu foarte mare atenție și se va recurge la
ele de preferință numai la indicația medicului;
-aplicarea hemostazei provizorii în cazul fracturii deschise;
-imobilizarea provizorie chiar cu mijloace improvizate;
-asistentul medical va cunoste simptomele fracturii , semnele probabilității și de certitudine și va
face diagnosticul diferențial împreună cu medicul în lipsa examenului radiologic;
-asistentul medical va cunoste complicațiile ce pot surveni și va ști să le prevină;
-cunosterea tehnicilor de imobilizare și aplicare a aparatului gipsat și educarea pacientului și/sau
însoțitorilor cum acesta poate fi menținut curat și integru;
-tratamentul corespunzător și corect al plăgilor dacă fractură este deschisă;
-bolnavul va fi sfătuit la externare cum poate menține integritatea gipsului sau pentru scoaterea
aparatului de osteosinteza și sfatuirea acestuia să nu utilizeze sprijin pe membrul respectiv fără
aviz medical.

35
 CAPITOLUL VI
NORME DE PROTECȚIE A MUNCII ȘI MĂSURI PSI

Personalul medical va fi instruit in vederea cunoașterii condițiilor de sepsie/antisepsie

conform reglementarilor in vigoare astfel:
-dezinfecția obiectelor de inventar din incaperile destinate activității medicale precum și a
pavimentelor si pereților.
-reguli de igiena individuală si colectivă.
-respectarea intocmai a procedeelor de lucru privind examinarea, invesțigarea si aplicarea
tratamentelor.
In incăperile unde se efectueaza consultații sunt interzise depozitarea alimentelor și servirea
mesei precum si fumatul.
Este interzisă așezarea echipamentelor individuale de protecție la un loc cu imbrăcamintea
personală de exterior.
Se interzice păstrarea echipamentelor individuale de protecție in spații destinate servirii mesei .
Se interzice a se lucra cu instrumentar medical nesterilazat.
Se interzice personalului medical sa poarte imbrăcaminte proprie peste echipamentul individual
de protecție.
Este interzisă ocuparea căilor de acces cu diferite obiecte: ambalaje, cutii, lăzi
Este interzis utilizarea focului deschis sau fumatul in cabinetul medical.
Substanțele folosite in cabinetul medical se vor păstra intr-un spațiu special amenajat, ventilat
natural, in recipiente sau cutii cu etichete care să semnalizeze pericolul pe care il reprezintă.
Substanțele folosite la curațarea si dezinfectarea obiectelor din cabinetul medical se vor utiliza
conform reglementarilor organelor sanitare și instrucțiunilor emise de furnizori.
Remedierea defecțiunilor constatate la echipamentele de munca vor fi executate numai de
persoane calificate.
Se interzice depozitarea de materiale in dreptul tabloului electric.
Materialele folosite pentru curatenie vor fi depozitate in locuri separate de cele utilizate pentru
tratarea pacientilor si vor fi etichetate adecvat.
Zilnic se vor desfășura activitați de curațenie si dezinfecție.
Personalul medical este obligat să-și spele mâinile cu apă și săpun lichid înainte și după contactul
cu pacientul.
Se interzice personalului medical să mănânce și să-și atingă gură sau față cu mâinile în timpul
desfășurării activității medicale.
Personalul medico – sanitar care prezintă leziuni cutanate ale degetelor va lucra numai cu
echipament individual pentru protecția mâinilor.

36
Este obligatoriu că orice persoană care desfășoară activități în domeniul sănătății să se
autodeclare conducătorului locului de muncă, în cazul în care prezintă semne de îmbolnăvire,
conducătorul locului de muncă interzicându-i accesul la locul de muncă.
INSTRUCȚIUNI DE SECURITATE A MUNCII PRIVIND UTILIZAREA INSTRUMENTARULUI MEDICAL
Înainte de începerea lucrului se va verifică dacă echipamentele de muncă funcționează
corespunzător parametrilor proprii.
Este interzisă folosirea instrumentarului care prezintă fisuri, deformări etc.
Este interzisă purtarea instrumentelor de mâna ascuțite, tăioase sau înțepatoare în buzunar.
Instrumentele, obiectele și materialele folosite în scop de diagnostic și tratament vor fi sterilizate
înainte de utilizare.
Ustensilele de lucru vor fi curațate și dezinfectate după fiecare folosire.
Păstrarea și transportul instrumentarului se va face în truse speciale, etichetate.
Se interzice lăsarea obiectelor în jurul locului de muncă sau pe căile de acces.
INSTRUCȚIUNI PROPRII PRIVIND CURĂȚAREa, DEZINFECȚIA ȘI STERILIZAREA
Suprafețele și obiectele pe care se evidențiază macro- sau microscopic materii organice ori
anorganice se definesc că suprafețe și obiecte murdare.
Curățarea se realizează cu detergenți, produse de întreținere și produse de curățat.
Urmărirea și controlul programului de curățare revin personalului unității sanitare, care, conform
legislației în vigoare, este responsabil cu supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale din
unitate.
Programul de curățare și dezinfecție este parte integrantă a planului propriu unității sanitare de
supraveghere și control ale infecțiilor nosocomiale.
Întreținerea ustensilelor folosite pentru efectuarea curățării se face zilnic, după fiecare operațiune
de curățare și la sfârșitul zilei de lucru; ustensilele utilizate se spală, se curată se dezinfectează și
se usucă. Curățarea și dezinfecția ustensilelor complexe se efectuează în funcție de
recomandările producătorului.
Dezinfecția este procedura care se aplică numai după curățare. Se face excepție de la această
regulă atunci când pe suportul respectiv sunt prezente materii organice.
Dezinfecția prin mijloace chimice reprezintă metodă principala de prevenire a infecțiilor în
unitățile sanitare. Dezinfectantul chimic, în funcție de compoziție și concentrație, poate să inhibe
creșterea microorganismelor (bacteriostatic, fungistatic, virustatic) sau să aibă o acțiune letală
asupra microorganismelor (bactericid, fungicid, virucid, sporicid).
Dezinfectantii utilizați în domeniul medical se autorizează/înregistrează conform prevederilor
legislaţiei în vigoare.
Echiparea spațiilor cu mijloace adecvate de primă intervenție, stingătoare adecvate profilului de
lucru, hidranți interiori sau exteriori, cu pulbere, cu CO2; și verificarea periodică a valabilutății
acestora;
Păstrarea căilor de evacuare libere, evitindu-se depozitarea de materiale care să blocheze accesul;
Marcarea corespunzătoare a căilor de evacuare cu indicatoare standardizate, și cat mai sugestive.

37
 BIBLIOGRAFIE

1. Corneliu Zaharia – Indreptar de anatomie practica si chirurgicala a membrelor – Ed.Paideia,

Bucuresti 1994

2. C. Mozes – Tehnica ingrijirii bolnavilor – Ed. Medicala, 1978

3. Firica A. – Prim ajutor in traumatisme – Ed. Medicala, 1979

4. I. Haulica – Fiziologie umana – Ed. Medicala, Bucuresti, 1996

5. Iagnov Z., Repciuc E., Russu g. – Anatomia omului. Aparat locomotor – Ed. Medicala,1962

6. Lucretia Titirca – Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali – Ed. Viata
Medicala Romaneasca, Bucuresti, 1997

7. Lucretia Titirca – Ghid de Nursing – Ed. Viata Medicala Romaneasca,1995

8. M. Mihailescu – Chirurgie pentru cadre medii – Ed. Medicala Bucuresti, 1981

9. Mioara Mincu – Bazele teoretice si practice ale ingrijirii omului sanatos si bolnav (Nursing) –
Ed. Universul, Bucuresti, 2000

10. Ranga V., Zaharia C. – Anatomia omului, Vol I, 2-membrele – Ed. I.M.F.,Bucuresti, 1975

11. Ranga V., I. Teodorescu Exarcu – Anatomia si fiziologia omului – Ed. Medicala, Bucuresti,
1969

12. Radulescu D., Niculescu Gh., Beciu D. – Dificultati, riscuri, atitudini, in diagnosticul si
tratamentul aparatului locomotor – Ed. Medicala, Bucuresti, 1978

38