 Observaţia sistematică poate lua o varietate de forme.

De exemplu, putem decide să

studiem un anumit comportament – să zicem comportamentul altruist – şi alegem să observăm
comportamentul în condiţiile sale naturale de apariţie. În asemenea cazuri, abordăm situaţia având în
minte anumite idei şi, folosind apoi observaţia, începem să formulăm o ipoteză testabilă.
 Ca observator ascuns, cercetătorul încearcă să evite contactul cu subiectul observaţiei.
 În altă situaţie, cercetătorul poate alege să fie un observator participant, devenind parte a
mediului pe care îl observă.
 Un avantaj al observaţiei participative este acela că, intervenind în situaţia-test, putem să
testăm unele ipoteze creând situaţii ce este improbabil să apară în mod natural. Metoda studiului de caz
implică deseori o observaţie participativă.
 Termenul de reactivitate la măsurare se referă la posibilitatea ca subiecţii să se comporte
diferit ca urmare a faptului că se ştiu observaţi.
 Atunci când observăm ceva, este foarte important cum operaţionalizăm comportamentul-
ţintă.
 Alegerea situaţiilor în care facem observaţia poate afecta generalitatea rezultatelor. Regula
este să alegem un eşantion de situaţii care să fie cât mai apropiate de situaţiile de care subiecţii au parte
în viaţa cotidiană. Cu cât sunt mai ample eşantionul de situaţii şi cel de subiecţi, cu atât vom putea avea
mai mare încredere în a generaliza rezultatele obţinute.
 Un aspect similar este legat de eşantionarea adecvată a comportamentelor care apar într-o
situaţie. În acelaşi tip de situaţie, un individ se poate comporta diferit cu ocazii diferite. De aceea, o
singură observaţie a unui comportament într-o situaţie particulară poate duce la concluzii incorecte
despre cum se comportă acel individ în acea situaţie.
 Instrumentul folosit în procesul de observaţie se numeşte grilă de observaţie. Pentru a
identifica, de exemplu, un tip temperamental sau altul căruia îi aparţine o persoană, trebuie să găsim în
activitatea şi în viaţa cotidiană situaţii-test relevante.

Concepte şi termeni de reţinut

Observaţie participativă, reactivitate la măsurare, operaţionalizarea variabilelor de observat,
eşantionarea comportamentelor, grilă de observaţie

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care este diferenţa dintre observaţia sistematică şi cea nesistematică?
2. Care sunt avantajele observatorului ascuns?
3. Ce este operaţionalizarea variabilelor?
4. Realizaţi o grilă de observaţie pentru studierea comportamentului agresiv la copiii de şcoală
primară!

1. Observaţia nesistematică, este, uneori, o bună modalitate de a descoperi o idee generală de

cercetare. Rar vom fi capabili să facem inferenţe privind cauzele unui comportament observat
doar prin observaţii întâmplătoare. Asemenea inferenţe pot deriva doar dintr-un studiu atent şi
sistematic al comportamentului respectiv.
 2. Ca observator ascuns, cercetătorul încearcă să evite contactul cu subiectul observaţiei.
 3. Operaționalizarea reprezintă definirea exactă a comportamentului țintă, respectiv a
variabilelor. Ea trebuie facută cu mare atenție pentru că poate influența rezultatul observației.
4.
Teste de evaluare/autoevaluare
Alegeţi varianta corectă!
1. Reactivitatea la măsurare este:
a) unele comportamente pot fi evaluate doar dacă subiectul ştie că este evaluat
 b) posibilitatea ca subiecţii să se comporte diferit ca urmare a faptului că se ştiu observaţi
c) un proces chimic care apare în laborator

2. Alegerea situaţiei în cazul unui studiu observaţional este importantă:

a) deoarece alegerea situaţiilor în care facem observaţia poate afecta generalitatea rezultatelor.
b) pentru a şti ce grilă de observaţie luăm cu noi
c) deoarece unora dintre subiecţi nu li se potrivesc anumite situaţii

3. Observaţia participativă prezintă următoarele avantaje:

a) în felul acesta se câştigă timp
b) interacţionând cu subiecţii, ajungem să empatizăm cu aceştia
c) intervenind în situaţia-test, putem testa unele ipoteze, creând situaţii care este improbabil să
apară în mod natural