Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Calitatea comunicării didactice depinde de o serie de factori care ţin pe de o parte de calităţile
emiţătorului, pe de altă parte de factorii de mediu, de contextul fizic sau de condiţiile în care se
produce comunicarea. Unii dintre aceşti factori facilitează comunicarea interpersonală, alţii,
dimpotrivă, sunt factori inhibatori ai acesteia.
Au fost identificaţi o serie de factori care influenţează, în mod favorabil, procesul de comunicare,
facilitând relaţia interpersonală. Dintre aceştia putem aminti:
Există o serie de acţiuni care favorizează contactul interpersonal şi care vin să susţină calitatea
comunicării didactice:
1. La nivel senzorial: contactul vizual (de căutare, captare, menţinere a privirii); contactul auditiv
(ascultarea activă); atingerea (de exemplu, mângâierea pe creştet, cu îngăduinţă, pentru încurajare,
recompensatorie sau strângerea de mâini);
3. Distanţele: alternarea distanţei personale (de apropiere fizică) cu distanţele sociale (specifice
distribuţiei spaţiale a elevilor / studenţilor dintr-o sală de clasă), reducerea distanţei fizice dintre
interlocutori (plimbarea printre bănci pentru a urmări modul în care educabilii îşi rezolvă sarcinile
individuale);
4. Teritorialitatea: acceptarea elevilor/studenţilor în spaţiul catedrei, al cancelariei, ca pe o
recompensă2.
3. factori psihologici: mesajul poate fi perceput ca o ameninţare faţă de valorile unei persoane
pentru că el susţine un set valoric opus celui al persoanei în cauză3.
Uneori cadrele didactice recurg, cu intenţie sau fără, la acţiuni care defavorizează contactul
interpersonal:
- creşterea deliberată a distanţei fizice pentru menţinerea distanţei de ordin psihosocial, insistenţa
de a sta numai la catedră sau pe podium;
2. bariere ce ţin de proces: o acustică defectuoasă a sălii de clasă sau deficienţe temporare - un
profesor poate să fie răguşit; tot aici se încadrează şi unii factori socioculturali (cineva care nu-şi
structurează adecvat discursul pentru a-l adapta unui anumit receptor)5.
Acestor bariere în comunicare le mai putem adăuga: blocajele emoţionale (defensivitatea pe care un
elev/student timid o are la un examen oral); incapacitatea emiţătorului de a se exprima adecvat;
diferenţele privind nivelul de inteligenţă; lipsa respectului reciproc; lipsa abilităţilor de ascultător la
receptor; diferenţe educaţionale; diferenţe de interes în ceea ce priveşte mesajul etc.
Supraîncărcarea este determinată de faptul că de multe ori receptorul trebuie să facă faţă unei
abundenţe informaţionale extreme. Acest lucru poate conduce la apariţia şi dezvoltarea unui refuz
faţă de activităţile prevăzute de materia respectivă, la confuzionarea cursanţilor şi la epuizarea lor
fizică şi emoţională.
Capacităţile empatice – empatia este definită drept starea psihică de rezonanţă, de comunicare
efectivă cu semenul. Ea ne ajută să identificăm sau să înţelegem psihologic alte persoane. Pentru
profesorul aflat într-o relaţie empatică cu educabilul său, aceasta înseamnă o coborâre la nivelul de
gândire şi simţire al interlocutorului cu scopul de a-l înţelege şi de a-l ajuta. În context şcolar
abilităţile empatice ale profesorului se manifestă în două direcţii esenţiale pentru succesul activităţii
de instruire şi educare:
Maniera în care se desfăşoară în mod obişnuit activitatea şcolară tinde să menţină educabilul pentru
prea multă vreme în stare pasivă, ceea ce conduce la instalarea cu multă uşurinţă a unei stări de
dispersare a atenţiei. În aceste condiţii, ascultarea activă depinde nu atât de maturitatea şi interesul
auditoriului, cât mai ales de arta oratorului. Iată câteva elemente care se recomandă a fi luate în
considerare în organizarea unui discurs didactic:
- provocarea curiozităţii;
- marcarea punctelor forte ale discursului prin accentuări vocale sau prin sporirea argumentaţiei;
- voiciune: utilizarea unor cuvinte sau forme care dau voiciune ideilor şi stârnesc interesul, vorbe tari
care nu au nevoie de adverbe care să le întărească înţelesul, apelul la imaginaţie;
- adecvare: adecvarea cu nivelul celor care ascultă, folosirea formelor personale în dauna celor
impersonale, evitarea termenilor tehnici, a jargonului;
Pentru ca un astfel de discurs să poată fi organizat şi pentru ca toate considerentele prezentate să fie
îndeplinite, şcolii i se recomandă să recurgă la strategii comunicative mai flexibile, diferenţiate şi să-
şi asume în mod responsabil o serie de acţiuni:
- să se asigure în mod continuu asupra utilizării de către parteneri a aceluiaşi cod în procesul
comunicării;
- să atenueze efectul surselor de zgomot intern şi extern ori de câte ori este posibil9.
Grija pentru calitatea interacţiunii face obiectul permanent al educaţiei şcolare, chiar şi atunci când
acest obiectiv nu este precizat în mod explicit în documentele cu care se operează în sistemul de
învăţământ. Din păcate accentul se pune pe formele verbale ale exprimării şi mai puţin pe acele
forme de manifestare definitorii pentru dobândirea unui stil comunicativ şi a unui sistem intelectual
propriu. A provoca o stare de ascultare activă unui auditoriu de tip şcolar, pe o durată prelungită de
timp, este o sarcină destul de dificilă. Iată de ce în conturarea discursului său profesorul trebuie:
- a clasei de elevi / grupei de studenţi (ce rol îi conferă ei profesorului, cunoştinţele pe care le posedă
elevii / studenţii, interesul lor ca şi colectivitate, demografia: vârsta, educaţia etc);
- a ocaziei (durata mesajului, momentul zilei, dispunerea interlocutorilor în sală, tipul de spaţiu în
care se desfăşoară activitatea);
- a punctelor forte ale mesajului, a ideii centrale, a elementelor marginale şi ordonarea lor
(temporală / spaţială);
În concluzie, există multe probleme în procesul de comunicare educaţională, sunt mulţi factori care
inhibă comunicarea, dar şi factori facilitatori ai acesteia, însăşi cunoaşterea acestora din urmă fiind
un punct de plecare în ameliorarea comunicării.
Bibliografie:
Read 51672 times