Universitatea „Ștefan Cel Mare„ Suceava,

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea - Management și Administrație Europeană
Anul I

Dreptul afacerilor

Practică judiciară – Acțiune în recuperarea contravalorii serviciilor de

telefonie/cablu și c/v echipamente primite în custodie.

Examinarea, din oficiu, de către instanță a unor clauze abuzive

Profesor coordonator conf. univ.dr. ....

Masterand ....

Suceava, 2019

1
 CUPRINS

1. Noțiuni generale;

2. Clasificarea contractelor;

3. Contractul de adeziune;

4. Practică judiciară;

2
 1. Noțiuni generale

Conform art. 942 C.c. “Contractul este acordul între două sau mai multe
persoane, spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”, sau altfel zis
convenţia dintre două sau mai multe persoane cu scopul de a produce efecte juridice.
Încheierea contractului este guvernată de principiul libertăţii contractuale
deoarece orice contract este creaţia unei voinţe umane. Principiul libertăţii
contractuale se exprimă şi prin faptul că o persoană poate încheia orice fel de
contract, poate să determine prin voinţa sa clauzele contractuale şi efectele pe care
contractul urmează să le producă.
Codul penal român are un fundament consensualist. În principiu în scopul
încheierii valabile a unui contract trebuie să fie împlinite condiţiile prevăzute la art.
948 Cod Civil: capacitatea părților de a contracta, consimțămantul valabil al părților
care se obligă, existenţa unui obiect licit şi moral, o cauza licită şi morală.
Antecontractul, precontractul, contractul preliminar sau provizoriu, promisiunea
de contract.
Promisiunea făcută de promitent şi beneficiar prin care prima parte se obligă faţă
de cea de-a doua parte care acceptă să încheie în viitor un contract al cărui conţinut
este prevăzut, în esenţă, în antecontract.
Promisiunea făcută numai de una dintre părți - promitentul, care se obligă de
cealaltă parte - beneficiarul, să încheie, la cererea acestuia, un contract al cărui
conţinut este prestabilit.
Oferta şi acceptarea ofertei - reprezintă manifestarea unilaterală de voinţă,
exprese şi tacite, în vederea încheierii unui contract.
Pactul de preferinţă - este convenţia prin care promitentul se obligă ca, în cazul
în care urmează să vândă un bun, să-l prefere, la preţuri egale, în calitate de
cumpărător, pe beneficiarul promisiunii.
Promisiunea de porte-fort - este manifestarea de voinţă prin care promitentul se
obligă faţă de creditorul promisiunii de a depunde toate diligenţele pentru a determina
o altă persoană să artifice un act, să efectueze o prestaţie sau să încheie un contract.
Contractul sub condiţie - este contractul prin care părţile convin că, în cazul
realizării condiţiei suspensive, să se perfecteze cu efect retroactive, iar în cazul
condiţiei rezolutorii, să se desfiinţeze cu efect retroactiv.
Contractul cu termen suspensiv - este contractul care este perfectat, dar
executarea lui este amânată până când se îndeplineşte termenul.
Libertatea contractuală - reprezintă posibilitatea de a încheia contracte în
conformitate cu legea, de a stabili conţinutul şi efectele lor, de a le modifica şi
desface.

3
 Libertatea contractuală este garantată de Constituţia României, prin care:
“Cetăţenii beneficiază de drepturile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au
obligaţiile prevăzute de acestea”.
Statutele persoanelor fizice şi juridice privind libertatea contractuală se regăsesc
în:
- Decretul nr. 31/1954 - privitor la persoanele fizice şi juridice;
- Decretul-lege nr. 66/1990 - privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
meşteşugăreşti;
- Legea nr. 109/1996 - privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi
a cooperaţiei de credit;
- Legea nr. 31/1990 - cu privire la societăţile comerciale;
- Legea nr. 15/1990 - privind organizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale;
- Legea nr. 36/1991 - cu privire la societăţile agricole şi alte fomre de asociere în
agricultură

Limitele principiului libertăţii contractuale:

a) Limite generale stabilite de norme imperative ale legii:
- nu se pot încheia contracte care au cauze imorale sau un obiect ilicit;
- anumite categorii de persoane (judecătorii) nu pot încheia unele varietăţi de
contracte decât cu condiţia obţinerii unei autorizaţii prealabile;
b) Se realizeaza prin reguli de convieţuire socială (părţile nu pot încheia acte juridice
care ar contraveni regulilor de convieţuire din orânduirea noastră):
- proxenetismul;
- concubinajul.

Rolul contractului:
Contractul reprezintă principalul izvor de obligaţii. Dacă o convenţie este legal
facută, ea are o putere de lege între părţi. Însemnătatea contractului ca mijloc de
stabilire a celor mai variate relaţii între persoanele fizice şi juridice este evidentă în
toate domeniile, de la cele mai fireşti şi mai simple activităţi ale oamenilor, până la
conducerea economiei naţionale și la stabilirea relaţiilor internaţionale.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 469/2002, în contractele încheiate părţile
contractante vor prevedea că, în cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data
scadenţei a obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), debitorii să plăteasca, în afara
sumei datorate, penalităţi pentru fiecare zi de întarziere.

4
 2. Clasificarea contractelor

2.1. După numărul de obligaţii:

a) Unilaterale art. 944 C.c. “contractul este unilateral când una sau
mai multe persoane se obligă către una sau mai multe personae
fără ca acestea din urmă să se oblige” (donaţia, împrumutul,
mandatul gratui, gajul etc.)
b) Bilaterale (sinalgmatice) art. 943 C.c. “contractul este bilateral
sau sinalgmatic când părţile se obligă reciproc una către alta”.
Obligaţiile părţilor iau naştere concomitant. De exemplu obligaţia
vânzătorului de a transmite dreptul la proprietate şi obligaţia
cumpărătorui de a plăti se nasc în acelaşi timp.1
În cazul contractelor sinalgmatice, datorită existenţei reciprocităţii de
obligaţii, instrumental probator se redactează în atâtea exemplare originale cât sunt
părţi cu interese contrare, astfel fiecare poate dovedi dreptul său în faţa unei
instanţe. Nerespectarea acestei reguli va atrage nulitatea contractului.
Pentru contractele unilaterale este suficinet un singur exemplar, deoarece
doar o parte se obligă.
În cazul contractelor bilaterale, neexecuatrea unei obligaţii din partea unei
părţi determină respingerea pretenţie celilalte părţi de executare, până cealată parte
nu îşi
Deasemenea partea care şi-a executat obligaţia poate cere desfiinţarea cu
efect retroactiv a contractului şi poate oblige cealaltă parte să-i restituie prestaţia ce
i-a făcut.
În ceea ce priveşte riscul, există doar pentru contractele bilaterale şi se referă
la faptul că atunci când există un eveniment de forţa majoră una dintre părțile
contractului este nevoită sa suporte consecinţele produse.
2.2. După interesul patrimonial

a) Cu titlu oneros - în care una dintre părti urmăreşte un folos, o

contraprestaţie, în schimbul aceleia pe care o face, ori se obligă să o facă în
favoarea celeilalte părţi.
Exemplu: vânzarea, schimbul, contractul de asigurare.
 Comutative - când prestaţia unei părţi este echivaletul prestaţiei
celeilalte, întinderea prestaţiei ambelor părţi e cunoscută chiar
din momentul încheierii contractului.
Exemplu: vânzare-cumpărare.
 Aleatoriu - când echivalentul depinde pentru una sau toate părţile
de un evenimet incert, care nu permite, în momentul încheirii
1
CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p. 274-275

5
 contractului, determinarea şanselor de câştig sau pierdere pentru
părţi.
Exemplu: asigurare de viaţă.2
b) Cu titlu gratuit - prin care una dintre părți procură celeilalte un folos, fără
a primi ceva în schimb.
Exemplu: contractele de bine facere.
 Liberalităţi - se încheie cu intenţia de micşorare a patrimoniului
propriu şi de îmbogăţire a patrimoniului altei persoane.
Exemplu: donaţia;
 Acte deziteresate - cele încheiate de o persoană cu intenţia de a
face un serviciu gratuit altei persoane, fără ca prin propriul
patrimoniu
Exemplu: mandat gratuit.
In ceea ce priveşte forma, la actele cu titlu oneros forma solemnă este cerută
ca excepţie, la cele cu titlu gratuit, este obligatorie redactarea autentificată.
În ceea ce priveşte acţiunea revocatorie prin care creditorii pot desfiinţa
înstrăinările făcute de debitori în frauda lor, în scopul de a-i lipsi de bunurile care
servesc drept gaj tacit la garantarea datoriilor, la contractul cu titlu gratuit acţiunea
revocatorie se finalizează mai uşor decât în cazul celor cu titlu oneros când
dobânditorul bunului a efectuat o contraprestaţie pentru bunul intrat în patrimoniul
său.
2.3. După modul de formare
a) Consensuale – acele contracte pentru a căror formare este suficient
simplul acord de voinţă al părţilor, fără să mai fie nevoie de vreo
formalitate sau de vreo formă specială de manifestare a voinţei părţilor.
b) Solemne - acele contracte pentru a căror încheiere valabilă este necesar
ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace o anumită formă sau să fie
însoţit de anumite solemnităţi prevăzut de lege. Simplul acord de
vointă este insuficient pentru a avea valoarea unui contract.
Nerespectarea formei sau formalităţilor prevăzute de lege se
sancţionează cu nulitatea absoluta a contractului. Contractele solemne
se pot grupa în contracte autentice şi contracte reale.
c) Reale – acele contracte pentru a căror formare pe lângă acordul de
vointă, trebuie să aibe loc si predarea bunului.
Nerespectarea formei la contractele solemne atrage după sine nulitatea
absolută. La contractele consensuale sau realae forma cerută este cea scrisă când
2
CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p. 278

6
valoarea obiectului depăşeşte 0,0250 de lei, dar dacă forma nu este respectată, nu
atrage nulitatea contractului şi orice plată făcută în temeiul lui este valabilă.3

2.4. După executare distingem

a) Contracte cu executare imediată, care se execută imediat după
înlocuirea lor;
Exemplu: contractul de vânzare cumpărare;
b) Contracte cu executare succesivă – executarea lor se face în timp, fie
sub forma unei prestaţii continue, fie sub forma unei succesiuni de
prestaţii.
Exemplu: contractul de închiriere;
Pentru desfiinţarea contractului la cele cu executare iemediată, aceasta se
face retroactiv, considerându-se că nu a existat.
Când este cu executare succesivă, desfiinţarea se va face numai pentru viitor,
îmbrăcând forma rezilierii.
Suspendarea contractului este posibilă numai la contractele succesive, pentru
o perioadă de timp stabilită de un judecător, pentru cazuri speciale. Această
suspendare poate duce la reziliere atunci când contractul nu mai poate fi executat.
Unele contracte cu executare succesivă pot fi reziliate:
- prin voinţa unilaterală;
- prin voinţa oricăreia dintre părti (contractul de locaţiune făra termen);
- prin voinţa unuia dintre ele (exemplu:contractul individual de muncă, contractul
de închiriere de locuinte,contractul de depozit);

2.5. Din punctul de vedere al reglementării lor avem:

a) Contracte numite, care corespund unor anumite operaţii economice,
poartă fiecare un nume specific şi este special reglementat prin lege.
Exemplu:vânzarea, schimbul, locaţiunea, împrumutul, ipoteca, depozitul.
b) Contracte nenumite, care nu au un nume propriu şi nu sunt supuse
unor reglementări speciale, deoarece nu se încadrează într-o categorie
anume: prin mijlocirea lor se realizează operaţiile cele mai variate, pe
care părţile în virtutea principiului libertăţii convenţiilor, pot să le
săvârşească .
Clasificarea unui contract numit sau nenumit are o deosebită importanţă în
determinarea regimului juridic, aplicabil în lipsa unei precizări a părţilor.

2.6. După existenţa de sine stătătoare sau nu a contractelor avem:

a) Contracte principale, care au o existenţă de sine stătătoare.

3
CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p. 281

7
 b) Contracte accesorii, care sunt contracte a căror încheiere depinde de
existenţa altui contract.
Aceste contracte se pot naşte în acelaşi timp cu contractul principal sau
numai după încheierea acestuia din urmă. Importanţa calificării unui contract ca
fiind principal sau accesoriu constă în faptul că, în vreme ce validitatea
contractului principal se analizează în funcţie numai de propriile sale elemente,
validitatea contractului accesoriu mai depinde şi de validitatea contractului
principal, al carui accesoriu este.

2.7. Contracte mixte sau complexe:

Acestea rezultă din încheierea a două sau a mai multor contracte.
Exemplu:contractele referitoare la regimul hotelier.

3. Contractul de adeziune

Deşi oamenii sunt egali în drepturi, ei nu sunt egali în fapt. Ca urmare, cei
puternici sau bogaţi au libertatea de a impune celor slabi sau săraci condiţiile
contractuale. Unele mărfuri şi servicii potfi procurate doar de la anumiţi
profesionişti care impun clienţilor lorcontracte tip (contracte tipizate) sau contracte
de adeziune – aşa cum au fost ele intitulate în actualul Cod civil. În legislaţia
anterioară datei de 1 octombrie 2011 nu exista reglementat un contract cu o
asemenea denumire, deşi în practică era foarte des întâlnit. Inclus în prevederile
legale, acest tip de contract s-a transformat din contract nenumit în contract numit,
având denumire consacrată şi reglementare de sine stătătoare.
Contractul de adeziune este definit în art. 1175 C. civ. ca fiind acel contract
ale cărui clauze esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru
aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le
accepte ca atare. În acest tip de contract, ale cărui clauze sunt stabilite numai de
una dintre părţi, cealaltă parte nu are posibilitatea de a le discuta sau negocia, ci
doar facultatea de a adera la contract, acceptându-l ca atare, sau de a nu contracta.
De exemplu, într-un contract de furnizare de energie electrică consumatorul
trebuie să încheie contractul, având interesul de a beneficia de energie electrică;
similar, producătorul are interes de a comercializa energia pe care o produce,
încheind contractele corespunzătoare.
Mai mult, în contractele de furnizare de utilităţi, de cele mai multe ori
consumatorul nu are nici posibilitatea de a-şi alege partenerul contractual, deoarece
există un singur furnizor pentru serviciul respectiv.
Multe din contractele profesionale sunt contracte de adeziune. Ele sunt foarte
frecvente în prezent: contractele de asigurare, contractele de furnizarea a utilităţilor
(apă, gaz, electricitate), contractele de telefonie fixă sau mobilă, contractele de
transport, contractele de servicii de televiziune prin cablu, contractele bancare (care
cuprind o parte nenegociabilă impusă clientului sub forma unor clauze standard
denumite „condiţii generale”), contractele încheiate pe baza caietelor de sarcini (care
8
sunt parte componentă din contractul încheiat), contracte de leasing, contracte de
franciză.
Specificul acestor contracte constă în faptul că ele nu se încheie în urma
discuţiilor sau negocierilor libere, la fel ca în dreptul privat clasic, ci prin adeziune a
părţii contractante mai slabe din punct de vedere economic la proiectul de contract al
cărui conţinut este prestabilit de către partea contractantă mai puternică. Ele derivă din
inegalitatea economică care există între părţile contractante.
Într-o mare parte din contractele încheiate de profesionişti una din părţile
contractante este consumatorul, iar contractele încheiate între profesionişti şi
consumatori sunt de multe ori contracte de adeziune. Valabilitatea acestora este supusă
prevederilor legislaţiei referitoare la protecţia consumatorului. Pentru protecţia
consumatorilor, a părţii căreia i s-au impus condiţiile contractuale fără posibilitatea
de negociere, art. 1177 C. civ. arată expres că acest tip de contract rămâne supus
legilor speciale şi doar în completare se vor aplica dispoziţiile Codului civil.
Contractele de adeziune au o parte predeterminată, nenegociabilă,
care se impune uneia din părţi sub forma condiţiilor generale, preţuri sau tarife
minimale ori clauze standard.
Clauzele standard sunt stipulaţiile stabilite în prealabil de una dintre părţi pentru
a fi utilizate în mod general şi repetat şi care sunt incluse în contract fără să fi fost
negociate cu cealaltă parte.
În ideea de a proteja partea slabă, anumite clauze standard, impuse părţii slabe
sunt valabile şi produc efecte doar dacă respectă prevederile art. 1203 C. civ.
referitoare la clauzele neuzuale.
Pentru ca aceste clauze să producă efecte este necesar să fie acceptate, în mod
expres, în scris, de cealaltă parte.

4. Practica judiciară – Acțiune în recuperarea contravalorii serviciilor de

telefonie/cablu si c/v echipamente primite în custodie.
Examinarea, din oficiu, de catre instanta a unor clauze abuzive
9
Sentinţă civilă 08.01.2015

Judecătoria CONSTANŢA

Contracte

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta în data de

17.09.2014, sub nr.29692/212/2014, reclamanta S.C. R.& R. SA a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul I.S., obligarea pârâtului la plata sumei de 1487,12 lei
reprezentând contravaloare servicii de telefonie/cablu si c/v echipamente primite în
custodie, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a prestat pârâtului servicii de

telefonie mobila, în temeiul contractului încheiat la data de 24.05.2012, pentru
care a emis facturi fiscale atasate cererii, neachitate la scadenta.

În drept cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art.1028 alin.2 din noul Cod
de procedura civila privind cererile de valoare redusa.

Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale.

Pârâtul nu a formulat raspuns la cererea de chemare în judecata în termenul

prevazut de art.1029 alin. 4 C.proc.civ..

Instanta a încuviintat proba cu înscrisuri.

Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când
valoarea cererii, fara a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si
alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei.
(2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscala, vamala sau administrativa si nici
în ceea ce priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul
exercitarii autoritatii publice. (3) De asemenea, prezenta procedura nu se aplica
cererilor referitoare la:

a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice;

b) drepturile patrimoniale nascute din raporturile de familie;

c) mostenire;

d) insolventa, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea

societatilor insolvabile si a altor persoane juridice sau alte proceduri asemanatoare;

e) asigurari sociale;
10
 f) dreptul muncii;

g) închirierea unor bunuri imobile, cu exceptia actiunilor privind creantele

având ca obiect plata unei sume de bani;

h) arbitraj;

i) atingeri aduse dreptului la viata privata sau altor drepturi care privesc
personalitatea.”

Instanta retine ca în speta sunt aplicabile dispozitiile titlului X din Codul de

procedura civila privind cererile de valoare redusa, întrucât creanta pretinsa de
reclamanta este sub nivelul de 10.000 lei si nu este incident niciunul din cazurile de
exceptie prevazute de alin. 2 si 3 ale art.1025 C.proc.civ.

Instanta a pus în discutia contradictorie a partilor caracterul abuziv al

clauzelor privind penalitatile de întârziere de 0,2% pe fiecare zi.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de

fapt:

Între S.C. RSC&RDS SA, în calitate de prestator, si pârâtul I.S., în calitate

de beneficiar, s-a încheiat contractul de abonament pentru serviciile de cablu,
internet si telefonie la data de 24.05.2012.

În baza acestui contract, S.C. R.&R. SA a emis facturile fiscale nr. (…)
/2012, nr. (…) /2013, nr.1 (…) /2013, care cuprind un pret al serviciilor în cuantum
de 109,01 lei.

În ceea ce priveste primul capat de cerere, reclamanta solicita instantei

obligarea pârâtului la plata creantei rezultate din facturile mentionate mai sus, în
cuantum de 109,01 lei, reprezentând pret al serviciilor de telefonie/cablu tv.

Potrivit art.1270 C.civ.: „contractul valabil încheiat are putere de lege între
partile contractante.”

Astfel, având în vedere prevederile legale mentionate, pârâtul avea, conform

dispozitiilor contractului, obligatia sa achite contravaloarea facturilor reprezentând
pretul serviciilor de telefonie/cablu prestate acestuia.

Instanta retine ca reclamanta a facut dovada raporturilor juridice dintre parti

si a prestatiei efectuate pârâtului, însa pârâtul nu a facut dovada îndeplinirii
obligatiilor asumate, respectiv plata facturilor mai sus mentionate, astfel ca în ce
priveste debitul de 109,01 lei pretentiile reclamantei sunt întemeiate.

11
 Fata de aceste considerente, instanta va admite primul capat de cerere si va
obliga pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 109,01 lei, reprezentând
contravaloare servicii conform facturilor emise în perioada 19.12.2012-19.02.2013.

În ce priveste capatul de cerere referitor la penalitatile de întârziere, instanta

retine ca, potrivit contractului, pârâtul datoreaza penalitati de întârziere de 0,2% si
totalul acestora poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.

În acest sens, instanta retine ca debitorul nu si-a asumat prin încheierea

contractului de furnizare de servicii nicio clauza penala, potrivit careia în caz de
neplata la termen, acesta ar datora operatorului, începând cu a zecea zi a lunii
urmatoare, penalitati de 0,2% pe zi de întârziere.

Aceasta clauza este prevazuta în conditiile generale pentru furnizarea

serviciilor de comunicatii electronice, or aceste conditii nu au fost semnate de catre
pârât si nici nu s-a facut dovada ca pârâtul a citit si si-a asumat aceste conditii
contractuale.

Instanta retine ca pârâtul a semnat contractul, însa în cuprinsul Anexei I

intitulata „Acordul Beneficiarului privind clauzele contractuale” nu a fost bifata
niciuna dintre casutele din dreptul conditiilor si clauzelor pe care pârâtul le-ar fi
primit si ar fi fost de acord cu ele. Chiar la prima casuta, cea privind acordul cu
privire la conditiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicatii
electronice, nu exista un semn care sa indice faptul ca pârâtul si-a însusit aceste
dispozitii contractuale si implicit conditiile generale.

Cu privire la clauza inserata în cuprinsul art.3.6 din Conditiile generale

contractuale, instanta apreciaza ca aceasta prevedere contractuala încalca
dispozitiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din
contractele încheiate între comercianti si consumatori, astfel cum a fost modificata
prin Legea nr.65/2002.

Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, este considerata abuziva o clauza

contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca, prin ea insasi
sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului
si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si
obligatiile partilor.

O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu

consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa
influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard sau conditiile generale de
vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv, iar

12
daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu
consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens.

În Anexa legii, în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se

arata ca sunt considerate clauze abuzive (si) acele prevederi contractuale care
obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari în cazul
neîndeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparative cu pagubele
suferite de comerciant.

In cazul de fata, clauza penala obliga consumatorul la plata unor sume

disproportionat de mari (respectiv o penalizare de 73% pe an) fata de pagubele
suferite de reclamanta care nu a dovedit faptul ca acestea depasesc cu mult atât rata
dobânzii legale penalizatoare (între 7-9% în anul 2013, calculata în functie de rata
dobânzii de politica monetara la care se adauga 4 puncte procentuale), cât si
debitul neachitat.

Totodata, instanta retine ca art.3.6 nu a fost negociat direct cu consumatorul,

contractul încheiat între parti fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei
privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit ca aceasta
clauza a fost negociata direct cu consumatorul. De altfel din întreaga modalitate de
concepere a contractului rezulta vadita disproportie dintre partile contractante, în
repetate rânduri în contract fiind inserata sintagma „în functie de propria apreciere”
(art.5.2, 5.5.2, 3.7)

Nici declaratia pârâtului în sensul ca a luat la cunostinta de conditiile

generale ale prestatorului nu este in masura sa înlature aplicabilitatea art. 4 din
Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei.

Instanta apreciaza ca penalitatea impusa se afla într-o disproportie vadita cu

orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile
pentru recuperarea creantei. Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru
semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte
si în detrimentul consumatorului.

Consecinta constatarii caracterului abuziv al clauzei penale o reprezinta

lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 si art. 6 alin. 1 din
Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.

Instanta va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze,

pentru urmatoarele considerente:

13
1. CEJ, in cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul suprematiei
dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ,
obiectivul integrarii pe care îl urmareste Comunitatea nu poate fi realizat decât
daca dreptul comunitar este respectat si interpretat uniform în toate statele membre.
S-a decis astfel ca, decurgând din natura proprie a Comunitatii, suprematia
dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii.
De aceea, normele comunitare primeaza asupra tuturor normelor nationale, chiar
ulterioare si - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului
national în cauza (constitutie, lege, decret, hotarâre) ori ale textului comunitar
(tratat, regulament, directiva, decizie).

În consecinta, aplicarea jurisprudentei CEJ este obligatorie pentru

judecatorul national.

2. În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotarât:

„Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993

privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat
în sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este
necesar în acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat în prealabil cu
succes o astfel de clauza.

Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al

unei clauze contractuale de îndata ce dispune de elementele de drept si de fapt
necesare în acest sens. Atunci când considera ca o astfel de clauza este abuziva,
instanta nu o aplica, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune. Aceasta
obligatie revine instantei nationale inclusiv atunci când verifica propria competenta
teritoriala.

Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza

contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale întruneste criteriile
necesare pentru a fi calificata drept abuziva în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva
93/13. „

De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeana de

Justitie a stabilit obligativitatea instantei nationale de a examina din oficiu
caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori si
comercianti: „În ce priveste problema daca o instanta învestita cu un litigiu
decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant si un consumator poate
verifica din oficiu în ce masura clauzele cuprinse în acest contract au caracter
abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de

14
la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al
echilibrului contractual si al fortei de a negocia, într-o pozitie dezavantajoasa fata
de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce
duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a
influenta continutul acestora”.

Ca urmare, instanta urmeaza sa considere ineficace clauza contractuala

potrivit careia pentru sumele neplatite la termen se pot aplica penalitati în valoare
de 0,2% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de întârziere, iar totalul
penalitatilor pentru întârziere poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt
calculate.

În consecinta, instanta urmeaza sa respinga capetele de cerere privind

acordarea penalitatilor de întârziere.

În egala masura, în ce priveste cererea reclamantei de obligare a pârâtului si

la plata sumei de 250 euro reprezentând contravaloare echipamente, instanta retine
ca reclamanta nu a stipulat în contract o clauza penala valabila, câta vreme în
contract si actele aditionale, în care este cuprinsa clauza penala referitoare la „Date
echipamente”, în rubrica privitoare la determinarea valorii echipamentului, se
gasesc casute albe necomplete de parti.

În aceste conditii, instanta retine ca pârâtul nu s-a obligat prin contractul

încheiat între parti sa achite reclamantei suma de 250 euro pentru modem.

Singurele referiri la aceste sume sunt în cuprinsul Conditiilor generale

contractuale la art.5.5.1. Conform acestor prevederi, în termen de doua zile
abonatul este obligat sa restituie bunurile primite în chirie/ cu plata în rate. Data de
la care începe sa curga acest termen de restituire a bunurilor mobile nu este
stipulata, motiv pentru care aplicând regulile generale în materia obligatiilor –
art.1522 era necesara punerea în întârziere.

Totodata, instanta retine pe de o parte ca pârâtul nu a fost pus în întârziere

pentru restituirea acestor bunuri mobile pâna în prezent, iar pe de alta parte nu este
cunoscuta nici data la care a intervenit rezilierea contractului pentru neplata
facturilor scadente.

În acest sens, instanta are în vedere prevederile art.5.2 care arata ca „În
functie de propria apreciere RCS&RDS poate considera prezentul contract ca
reziliat de drept (…)”. Or, în acest caz suntem în prezenta unui pact comisoriu de
grad II, care depinde de vointa unei parti contractante (cel de grad IV constata
intervenita rezilierea de plin drept la momentul neexecutarii obligatiilor

15
contractuale, fara alte formalitati prealabile). Prin urmare, în lipsa manifestarii de
vointa exprese a reclamantei în sensul rezilierii contractului (declaratie unilaterala
de reziliere) si a punerii în întârziere, nu se poate aprecia ca acesta a fost reziliat si
nici nu se poate cunoaste data la care a intervenit „propria apreciere” a reclamantei.

Fata de aceste considerente, instanta va admite în parte cererea reclamantei

si va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 109,01 lei reprezentând
contravaloarea servicii de telefonie si cablu, conform facturilor emise în perioada
19.12.2012-19.02.2013.

În ceea ce priveste cheltuielile de judecata, în conformitate cu dispozitiile

art.1031 alin.1 Cod procedura civila, pârâtul urmeaza sa fie obligat catre
reclamanta la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

BIBLIOGRAFIE

16
 Camelia Maria Cezara Ignătescu, „Dreptul afacerilor”, suport de curs;
 CRISTEA Silvia Lucia, „Dreptul afacerilor”, Editura Universitară, Bucureşti,
2005;
 Codul civil;
 https://avocatstoean.ro/jurisprudenta/actiune-in-recuperarea-contravalorii-
serviciilor-de-telefoniecablu-si-cv-echipamente-primite-in-custodie-
examinarea-din-oficiu-de-catre-instanta-a-unor-clauze-abuzive/;
 IOSIF R. Urs, CHIRIAC Manusaride, GABRIELA Neagu, MARIANA
Constandache, „Contractele anului 2000”, Editura Rentrop & Straton, 2006.

17