Curs 1

Introducere
in oncologie

Curs 1
Oncologie
Oncologia (ονκος onkos = masă, tumoră şi
sufixul „logy”= ştiinţă) este ramura medicinei
care se ocupă cu studiul şi tratamentul
tumorilor maligne (bolii canceroase).

Cancer este termenul global pentru o varietate

de boli caracterizate de capacitatea de a induce
fenotipul malign. Fenotipul malign include o
serie de trăsături precum: capacitatea de
proliferare necontrolată, capacitatea de a
induce angiogeneză, invazia locală şi
metastazare.

Curs 1
Oncologie
Oncologia generală este ştiinţa studiului biologiei
moleculare, geneticii celulei canceroase, a epidemiologiei,
procesului carcinogenezei, diagnosticului, screeningului şi
principiilor generale de tratament a bolii canceroase.

Comparativ cu alte specialităţi medicale tradiţionale,

oncologia este o ramură tânără, dinamică şi progresistă
care abandonază rapid legăturile cu dogmele trecutului

Curs 1
Oncologie
Oncologul este un clinician care se ocupă de
managementul pacienţilor pe toată durata timpului
său de activitate. Acesta se poate forma în domeniul
oncologiei medicale, radioterapiei sau chirurgiei
oncologice.

Curs 1
Oncologie
Oncologia medicală este ramura oncologiei care se
ocupă cu managementul complex al pacientului cu
cancer incluzând tratamentele active utilizând medicaţii
sistemice anticanceroase, tratamentele paliative,
urmărirea pacientului oncologic, tratamentul efectelor
secundare ale tratamentelor oncologice, coordonând
strategia tratamenului multimodal în cancer.

Curs 1
Oncologie
Un oncolog medical este un medic specializat în evaluarea şi
investigarea pacienţilor cu cancer, în administrarea şi evaluarea
tratamentelor sistemice incluzând chimioterapia, manipularea
endocrină, utilizarea terapiilor endocrine, utilizarea terapiilor biologice,
tratamentelor suportive şi paliative (definiţia Royal College of Physicians,
UK).

Oncologul este capabil să utilizeze terapiile active respective,

simptomatice, psihologice, suportive, paliative şi să efectueze urmărirea
posterapeutică în practica clinică cotidiană pentru ameliorarea calităţii
vieţii la pacienţiii cu cancer. Acesta va fi format şi va continua să-şi
reînoiască permanent cunştiinţele în aplicare intervenţiilor terapeutice
pentru beneficul optim al pacienţilor luând în considerare necesităţile
psihologice şi sociale ale pacienţilor cu cancer şi a familiilor acestora.

Curs 1
Oncologie
Istoric

Cancerul nu este o boală modernă, cu certitudine există de mii de

ani, deşi astăzi este mult mai frecventă decât în trecut.
Cea mai veche descripţie a cancerelor umane se referă la opt cazuri
de tumori mamare descrise în papirusul egiptean Edwin Smith
scris circa 3000-1500 înainte de Cristos).
Cel mai vechi specimen de cancer uman a fost identificat pe craniul
unei femei de Epoca Bronzului ( 1900-1600 Î.e.n.). şi în oasele
mumiilor egiptene. Tot la mumiile egiptene au fost diagnosticate
neoplazii precum cancerele ovariene şi carcinomul nazofaringian.
Scheletele mumificate ale incaşilor peruvieni datând de circa 2400
ani, conţin leziuni sugestive de melanom malign.
În Mesopotamia antică în codul lui Hammurabi se specifica: „dacă
un doctor a tratat o rană gravă cu un instrument de bronz şi acesta
a murit să i se taie mâinile… un doctor dă dovadă de înţelepciune
dacă lasă cancerul în pace”.

Curs 1
Oncologie
Cuvântul cancer derivă din grecescul
karkinos (rac, crab) menţionat în
scrierile lui Hipocrate din Kos (460-375
î.e.n.), ca şi din latinescul cancrum
preluat de către Galen din lucrările lui
Hipocrate.

Crabul este o metaforă care sugerează

nucleul dur (carcapacea), proiecţiile
picioarelor cu care tumora se
răspândeşte centrifug dar şi cleştii cu
care macerează carnea cadavrelor
marine cu care se hrăneşte.

Curs 1
Oncologie
Galen din Pergam (129-199 e.n.) împărţea tumorile în forme ulcerate
(karkinos) şi forme solide (karkinomas).

După căderea Imperiului Roman concepţiile lui Hipocrate şi Galen sunt

preluate de şcolile bizantine, persane şi arabe. Aetius din Amideea
(medicul îmăratului bizantin Iustinian) lasă o descriere excelentă a
carcinomului uterin, considerat incurabil. Rufus din Efes descrie
cancerele de piele şi melanoamele. Arhigenes descrie diferitele
cancere, inclusiv cel mamar; Abu-Ali al-Husayn, cărturar persan
musulman, cunoscut şi sub numele de Avicenna (980-1037 e.n.) scrie o
enciclopedie monumentală numită Al-Qānūm („Canon”), codificare
finală a principiilor medicinei greco-arabe sumează toate cunoştinţele
medicale ale timpului, inclusiv cele oncologice.

Aspecte de anatomie patologică ale cancerelor, între care cele

esofagiene, gastrice, rectale şi pancreatice sunt descrise de Morgagni,
ilustru reprezentant al Şcolii Italiene de la Padova sec. XIV.

Curs 1
Oncologie
Inventarea microscopului a contribuit decisiv la stabilirea
bazelor histologice de către Marcello Malpighi (1628-
1694) deschizând o perioadă nouă în cercetarea
cancerului.

Primul studiu sistematic despre cancer a fost făcut de

către Peyriche şi publicat la Academia din Lyon sub titlul
„Qu’est-ce que c’est le cancer ?”

Cancerul ca boală degenerativă este descris şi în lucrarea

„Recherches sur la nature et guerison des cancers” a
francezului Claude Gendron (1663-1750).

Curs 1
Oncologie
Procesul metastazării este abordat de o pleiadă de
medici din secolul XIX precum J. Muller, Th. Schwann şi
Henle. În 1881, Billroth efectuează cu succes prima
gastrectomie pentru un cancer de stomac, iar în 1884
Godle extirpa o tumoră cerebrală.

William Marsden fondează în 1851 la Londra primul

„Spital de cancer” (Hospice) cu două obiective: îngrijirea
bolnavilor de cancer şi cercetarea cancerului.

Curs 1
Oncologie
Secolul XIX se încheie cu descoperirile lui
Röntgen şi ale soţilor Curie ce au condus la
naşterea radiodiagnosticului şi a
radioterapiei şi cu cercetările lui Beatson ce
efectuează prima ovarectomie ca metodă de
hormonoterapie în cancerul mamar (1895).

Curs 1
Oncologie
ETIOPATOGENIA CANCERELOR - FACTORII DE RISC

Cauzele majorităţii cancerelor umane rămâne nedefinită,

totuşi studiile epidemiologice au condus la identificarea unui
număr crescut de dovezi care sugerează contribuţia unor
factori extraconstituţionali sau de mediu, în special asociaţi
„stilului de viaţă” care participă la etiologia neoplaziilor. Aceşti
factori sunt numiţi factori de risc. În literatura epidemioogică,
un factor de risc este definit ca „un eveniment bine-definit sau
o caracteristică care a fost asociată cu creşterea ratelor de
apariţie a unei boli subsecvente”; astfel, termenul este limitat
la pacienţii care nu prezintă boala.

Curs 1
Oncologie
Aprecierea procentuală a numărului total de decese atribuite cauzelor cancerului
______________________________________________________
Factor de risc Procentaj
______________________________________________________
• Fumatul 30%
• Alimentaţia ( dieta) şi obezitatea 30%
• Modul de viaţă sedentar 5%
• Factorii ocupaţionali 5%
• Istoricul familial de cancer 5%
• Virusurile şi alţi agenţi biologici 5%
• Factori perinatali şi ai creşterii 5%
• Factorii reproductivi 3%
• Alcoolul 3%
• Statusul socio-economic 3%
• Poluarea mediului 2%
• Radiaţiile ionizante 2%
• Medicaţii şi proceduri medicale 1%
• Sare, alţi aditivi alimentari şi contaminate 1%
• Factorii geofizici 3%
______________________________________________________ aprecieri
Harvard Center for Cance Prevention
Curs 1
Oncologie
Dieta este un factor implicat în etiologia unor cancere precum cele de colon,
stomac, pancreas, sân, ovar, corp uterin, prostată. Au fost formulate mai multe
ipoteze cu privire la factorii alimentari pentru a explica variaţiile incidenţei unui
anumit neoplasm în diferite ţări.

Substanţele din alimente au fost asociate cu cancere în următoarele sedii:

- consumul crescut de grăsimi: cancere de colon, prostată, endometru şi mamare.
- aminele policiclice identificate în carnea bine prăjită au fost implicate în
dezvoltarea cancerelor gastrice, colo-rectale, pancreatice şi mamare.
- dietele cu conţinut caloric crescut: cancere de sân, endometru şi colon, prostată şi
veziculă biliară
- proteinele animale, particular carnea roşie: cu cancere de sân, endometru şi colon
- alcool: particular la fumători: cancerele de cavitate bucală, faringe, laringe, esofag
şi ficat
- dietele sărate, cu alimente afumate: cancere de esofag şi stomac
- nitraţii şi aditivii alimentari: cancerul de intestin.

Curs 1
Oncologie
Concluzii
• Studiile epidemiologice au demonstrat că factorii de mediu concretizaţi
în aşa-numitul „stil de viaţă” sunt responsabili de etiologia a 80% din
totalitatea cancerelor umane. De aici, concluzia că aceeaşi proporţie de
cancere ar putea fi prevenite.
• Atât factorii exogeni cât şi endogeni pot fi responsabili de dezvoltarea
cancerelor umane. În cazul a numeroase cancere, aceste două categorii
de factori interacţionează, atât de strâns încât contribuţia fiecăruia este
dificil de individualizat. În unele cazuri, implicarea anumitor carcinogeni
determină determină mutaţii caracteristice. În alte cazuri, absenţa acestor
„ markeri genetici” şi dovezile epidemiologice conduc către preponderenţa
proceselor endogene.
• Fumatul rămâne cauza numărul unu a cancerelor determinând circa 30%
din toate neoplaziile umane; rolul alimentaţiei în riscul de cancer este
substanţial.
• Infecţiile sunt componenete importante ale riscului de cancer ( 10-15%)
şi agenţii etiologici majori pentru diferite organe precum virusurile
( hepatitice B şi C ( carcinomul hepatocelular), virusul uman papilloma
( cancerul de col uterin şi unele cancere orale), virusul Epstein Barr
( carcinomul nasofaringeal), bacterii ( Helicobacter pylori (gastric) şi unii
paraziţi ( Schistostoma hematobium-vezica urinară), Clonarchis sinensis
( choloangiocarcinomul).
• Având în vedere că poluarea atmosferică nu poate fi evitată în totalitate
(de altfel este responsabilă numai de 2% din totalul cancerelor) şi că alţi
factori necunoscuţi (inclusiv cei genetici) determină circa 4% din cancere,
se presupune că s-ar putea descreşte mortalitatea prin cancere cu circa
84% prin simple acţiuni de profilaxie individuale.
Curs 1
Oncologie
Bibliografie selectivă
1. Rizzo F, Toma S- Work–related risk factors. In Scrijvers D, Senn HJ, Mellstedt H, Zakotnk B
( eds) European Society of Medical Oncology Handbook of Cancer Prevention. Informa
Healthcare 2008: 93-96.
 2. Carmichael R. Obesity and exercising. In Scrijvers D, Senn HJ, Mellstedt H, Zakotnk B
(eds) European Society of Medical Oncology Handbook of Cancer Prevention. Informa
Healthcare 2008: 31- 37.
3. What is malignancy ? In Stephens FO, Aigner KR (eds) Basics of oncology. Springer-Verlag,
Berlin Heidelberg 2009: 3-16.
4. Schultz AW. Molecular Biology of Human Cancers- An Advanced Student’s Textbook,
Springer 2007: 5-10.
5. Ruddon RW. Causes of cancer. In Ruddon RW.(ed) Cancer biology. Fourth edition, Oxford
University Press, New York 2007: 17-55.
6. Pecolino L. Molecular biology of cancer-mecanisms, targets and therapeutics. Oxford
University Press 2005: 1-20.
7. Hecht SS. Etiology of cancer: tabaco. In DeVita Jr, VT, Lawrence TS, Rosnberg SA,
DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman,and Rosenberg’s Cancer-principles and
practice of oncology. 8th edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia
2008: 147- 156.
8. Henderson KD, Bernstein L Etiology of cancer: obesity and physical activity. In DeVita Jr,
VT, Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman,and
Rosenberg’s Cancer-principles and practice of oncology. 8th edition, Wolter
Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia 2008: 239- 244.
9. Miron L. – Etiologia cancerelor. In Miron L (ed):Oncologie generală. Editura „Egal” – Bacău,
2000: 27-40.
10. Strickland PT, Kensler TW. Enviromental factors. In Abelofff MD, Armitage JO,
Niederhuber E, Kastan MB, McKenna WG (eds) Abeloff’s Clinical Oncology. Fourth Edition,
Churchill Livingstone Elsevier, Phildelphia PA 2008: 125 -138.
11. Nagy V. Etiologia cancerului. In Nagy V (ed) Principii de cancerologie – curs pentru
studenţi. Editura Medicală Universitară „Iuliu Haţeganu” Cluj-Napoca, 2007: 24-36.
 12. Kramer I, Genor E. Les signaux de proliferation et leur regulation. in Lacave R, Larsen
Ch-Jaques, Robert J.(eds) - Cancerologie fondamentale. John Libbey Eurotext. Paris 2005 :
293- 303. Curs 1
 13. Skaar JR, DeCaprio JA. Viral carcinogenesis. In Chang AE et al.(eds) Oncology- an
evidence-based approach: Springe, New York 2006: 214- 232.
Oncologie
Cancer este termenul utilizat pentru a desemna un grup
mare de boli (200) cu caracteristici comune, reprezentat în
fiecare parte a organismului uman unde pot apare.

Aceste boli sunt foarte diferite în natura, rata de progresie,

prognostic, tratament, complicaţii şi rezultate.

Curs 1
Oncologie
Pentru clinician, cuvântul cancer sugerează evoluţia unei
tumori ce invadează local şi diseminează la distanţă
(metastazare) în organele sănătoase ale pacientului,
reprezentate de fiecare localizare în oricare sediu al
corpului uman determinând o varietate enormă de aspecte
clinice.

Curs 1
Oncologie
Pentru anatomopatolog, cuvântul cancer evocă un ţesut de
neoformaţie ce infiltrează structurile normale din care pot
lua naştere.

Curs 1
Oncologie
Din punct de vedere clinic, cancerul reprezintă un mare grup
de boli care variază prin modalitatea de debut, rata de
creştere, stadiul de diferenţiere celulară, diagnostic,
detectabilitate, potenţial de invazivitate, metastazare,
răspuns la tratament şi prognostic.

Curs 1
Oncologie
Pentru biolog, cancerul reprezintă un grup relativ
redus de boli determinate de defecte molecuare
similare în funcţionarea celulară rezultând defecte
comune prin alterări ale genelor celulare.

Curs 1
Oncologie
Definiţia ideală a cancerului este dificil de formulat

Curs 1
Oncologie
Una dintre cele mai populare definiţii ale cancerului a fost
formulată de eminentul oncolog britanic, Willis (1951) ce
definea neoplasmul ca „o masă anormală de ţesut a cărei
creştere se produce în exces faţă de normal, este
necontrolată şi neconcordantă cu cea a ţesuturilor normale
şi continuă în acelaşi mod progresiv după încetarea
stimulului care a determinat-o”.

Curs 1
Oncologie
Caracteristica esenţiala a fenotipului malign,
este autonomia

Curs 1
Oncologie
Tabel 1. Caracteristicile cancerelor umane

• Creşterea proliferării celulare ( adesea autonomă)

• Apoptoză insuficientă
• Diferenţiere celulară alterată
• Metabolism alterat
• Instabilitate genică
• Imortalizare (creştere continuă după senescenţa
replicativă)
• Invazia în diferite straturi celulare şi alte ţesuturi (cu
perturbarea arhitecturii celulare)
• Metastaze în ganglionii limfatici regionali şi în
ţesuturi la distanţă

Curs 1
Oncologie
Cancerul este un termen generic care defineşte o gamă
extrem de largă de boli caracterizate prin alterarea
proceselor de creştere şi proliferare celulară.

Curs 1
Oncologie
Ceea ce este comun tuturor cancerelor
este capacitatea acestor boli de a
induce fenotipul malign.

Curs 1
Oncologie
Trăsăturile fenotipului malign includ:

1. tendinţa crescută de a se manifesta ca o celulă cu fenotip

asemănător celulei progenitorii stem (capacitate de
autoreânoire, diferenţiere, organogenicitate, diviziune
asimetrică).
2. răspuns crescut la factorii stimulatori ai creşterii
3. rezistenţa relativă la stimulii inhibitori ai creşterii
4. creşterea rapidă a ratei mutaţiilor care permit generarea rapidă
a unor noi variante de celule fiice.
5. capacitatea de a atrage şi sintetiza o reţea vasculară proprie
( angiogeneza)
6. capacitatea de a minimaliza un răspuns imun şi/sau evitarea
distrugerii de către celulele efectorii ale sistemului imun
7. capacitatea de diviziune nelimitată
8. incapacitatea de a respecta barierele tisulare, fapt ce permite
invazia în ţesuturile înconjurătoare şi organe, vase de sânge şi
limfatice
9. capacitatea de a creşte în organe diverse, într-un micromediu
foarte diferit de acela din care celulele tumorale provin. Curs 1
Oncologie
Fiecare dintre aceste procese prezintă un model
corespondent în ţesutul normal, precum:

1. Mecanismul invaziei locale îşi are corespondentul

în fenomenul de implantare a embrionului
precoce în peretele uterin şi dezvoltaea placentei.
2. Motilitatea celulară permite, de exemplu,
celulelor neurale să migreze de la nivelul crestei
neurale de origine pentru a forma sistemul
nervos.
3. Migrarea leucocitelor precum neutrofilele,
monocitele şi limfocitelor în leziuni este printre
evenimentele critice ale inflamaţiei care prin
migrare la distanţă, circulaţie în vasele limfatice,
extravazare, colonizare oferă un model de
metastazare. Curs 1
Oncologie
Numai asocierea acestor trăsături precum:
proliferarea celulara necontrolata, alterarea diferenţierii şi
metabolismelor, instabilitatea genomică şi invazivitatea
locală, cu eventuala metastazare reprezintă caracteristicile
ce definesc, în ansamblu cancerul.

Curs 1
Oncologie
Hanahan şi Weinberg au definit în anul 2000
cele şase capacităţi (hallmarks) ale cancerului:

1. Semnalizare proliferativă susţinută

2. Sustragerea ( insensibilitatea) la supresorii creşterii
3. Capacitatea de invazie şi metastazare
4. Imortalitatea replicativă ( replicare nelimitată)
5. Inducţia angiogenezei
6. Rezistenţa la moartea celulară

Curs 1
Oncologie
Constatând că aceste 6 trăsături au rezistat în timp, în anul
2011 aceiaşi autori au adăugat ale 4 noi „ capacităţi” la
fenotipul malign:

7. Eludarea ( scăparea) distrugerii imune

8. Inflamaţia ce promovează tumora
9. Instabilitatea genomică şi mutaţiile
10. Reorganizarea metabolismului energetic

Curs 1
Oncologie
La nivel celular, cancerul apare ca o boală determinată de
pierderea funcţiilor de reglare.
Celulele nu mai răspund de manieră adaptată la necesităţile
şi variaţiile micromediului în care supravieţuiesc, rezultaul
fiind autonomia.

Curs 1
Oncologie
Cancerul reprezintă o creştere anormală de celule cauzată
de modificări multiple în expresia genelor conducând la
dereglarea balanţei dintre proliferarea şi moartea celulară,
evoluând în final spre o populaţie celule care invadează
ţesuturile, metastazează în sedii la distanţă cauzând o
morbiditate semnificativă şi, dacă nu este tratat determină
moartea gazdei.

Curs 1
Oncologie
Cancerul este un grup de boli ale organismelor înalt
pluricelulare. Caracteristicile care diferenţiază o celulă
canceroasă de o tumoră benignă sunt: capacitatea de a
invada local, de a disemina în ganglionii limfatici regionali şi
de a migra şi coloniza organe şi ţesuturi la distanţă în
organism.

Curs 1
Oncologie
Din punct de vederere clinic, cancerul reprezintă un mare
grup de boli care variază prin modalitatea de debut, rata de
creştere, stadiul de diferenţiere celulară, diagnostic,
detectabilitate, potenţial de invazivitate, metastazare,
răspuns la tratament şi prognostic.

Curs 1
Oncologie
Cancerul apare ca o familie complexă de boli iar
carcinogeneza este evenimentul care desemnează
procesul de transformare a unei celule normale din
organism într-una canceroasă, ca un proces complex
pluristadial.

Neoplasmele maligne sau cancerele prezintă trăsături

morfologice distincte care permit morfopatologului
sau biologului cancerului să le caracterizeze ca
anormale.

Curs 1
Oncologie
Tumorile sunt clasificate în funcţie de ţesuturile
din care se formează, tipurile principale fiind:

1. carcinoamele derivate din epiteliile de înveliş,

carcinoamele sunt cele mai frecvente tipuri de
cancere (reprezintă 85-90%); dinte acestea,
cancerele cu originea în ţesutul glandular (ex.
mamar, colo-rectal, prostată, etc.) sunt
denumite adenocarcinoame
2. sarcoamele (derivate din ţesurile conjunctive,
muşchi, oase)
3. limfoamele şi leucemile derivate din ţesuturile
hematopoietice
4. derivate din celulele ţesutului nervos.

Curs 1
Oncologie
Cancerele cu origini diferite prezintă caracteristici distincte.
De exemplu, cancerele cutanate prezintă caracteristici
distincte de cancerul bronho-pulmonar. Factorii majori
implicaţi în producerea acestor cancere la nivelul ţestului de
origine sunt diferiţi: radiaţiile ultravioltete (UV) pentru
cancerele cutanate, fumul de ţigară pentru cancerul bronho-
plmonar. Sunt de asemenea diferenţe în mecanismul
molecular implicat în carcinogeneza fiecărui tip de cancer, în
modalitatea de diseminare de la nivelul tumorii primare.
Tratamentul va fi aplicat diferenţiat. Rezecţia chirurgicală a
tumorii canceroase este posibilă mai frecvent pentru
cancerele de piele decât pentru tumorile pulmonare.
Perspectiva viziunii iniţiale prezintă nivele de complexitate
care pot deveni insurmontabile în ameliorarea mijloacelor
terapeutice convenţionale. Totuşi, deşi înţelegerea
complexităţii căilor de celulare şi moleculare este diferită,
rezultatul final este acelaşi.
Curs 1
Oncologie
La începutul secolului XXI, cancerul continuă să rămână o
problemă globală de sănătate. În întreaga lume, cancerul
reprezintă principală cauză de deces, după bolile cardio-
vasculare atât în societăţile dezvoltate cât şi în cele în curs de
dezvoltare.

În anul 2000 au fost înregistrate 10,4 milioane de cazuri noi de

cancere pe an şi 7 milioane de decese anuale prin cancer şi,
peste 25 milioane de persoane cu cancer în viaţă. Luând în
considerare o creştere anuală a incidenţei şi mortalităţii de 1%,
se apreciază că în anul 2030 vor fi 25,4 milioane de cazui noi
prin cancere, 16,4 milioane de decese anual şi 75 milioane
persoane cu cancer în viaţă.

Cancerul este o cauză majoră de deces, ocupând locul al doilea

după bolile cardio-vasculare, pentru ca din 1999, în Statele
Unite ale Americii, cancerul să depăşească bolile cardio-
vasculare ocupând locul unu ca o cauză de desces la persoanele
mai tinere de vârsta de 85 de ani. Curs 1
Oncologie
Cancerul tinde să devină principala cauză de mortalitate în
patologia umană.

Circa 50% dintre cancere sunt în ţările cu nivel mediu şi

scăzut economic, în care cancerul nu este declarabil. Odată
cu creşterea duratei medii de viaţă se estimează că peste
jumătate din populaţie ar putea fi diagnosticată cu o formă
sau alta de cancer într-un anumit moment al vieţii.

Curs 1
Oncologie
Cancerul poate apare la orice vârstă şi poate interesa orice
ţesut sau organ, determinând o varietate de forme clinice.

Cancerul omoară mai multe persoane decât SIDA,

tuberculoza şi malaria la un loc.

Cancerul continuă să reprezinte o problemă globală ce

determinând circa 12,5% din toate decesele pretudindeni în
lume.

Curs 1
Oncologie
Una din veştile bune este aceea că din ce în ce mai multe
persoane sunt vindecate actual de cancer. De exemplu, în
anii 1940, una din patru persoane supravieţuia după 5
ani de la tratament pentru ca în anii 1990, supravieţuirea
să crească la 40%. Când speranţa de viaţă este normală,
rata de supravieţuire relativă este de circa de 64% pentru
toate cancerele privite împreună. Astfel, acest câştig de
la 1 din 3 la 4 din 10 supravieţuitori în prezent semnifică
că aproape 100.000 de persoane sunt în viaţă astăzi din
cele care ar fi murit de cancer în mai puţin de 5 ani dacă
ar fi trăit în anii 1940. Acest progres este datorat unor
tehnici de diagnostic mai bune, a unor mijloace noi de
tratament, dintre care numeroase au apărut odată cu
creşterea cunoştiinţelor biologiei celulei canceroase.
Cancerul a devenit o entititate mai complexă pe măsura
progreselor în înţelegerea aspectelor fundamentale ale
biologiei la nivel molecular.
Curs 1
Oncologie
Dimensiunea problemei cancerului în societatea noastră
este numai parţial reflectată de statisticile de mortalitate şi
morbiditate.

Cuvântul cancer precipită reacţii emoţonale negative şi şoc.

Multe persoane găsesc dificil de utilizat acest cuvânt,
inclusiv profesioniştii în sănătate care preferă să utilizeze
eufemisme precum: neoplasm, masă tumorală sau
malignitate.

Curs 1
Oncologie
Un concept frecvent este acela că problema cancerului
pare să fie una aproape exclusiv legată de resurse.
Cancerul este o boală scumpă care reclamă resurse
importante de la depistare, prevenţie, diagnostic,
tratament şi urmărire. Exemplul citat pentru a susţine
acest concept se bazează pe diferenţa de incidenţă,
mortalitate, curabilitatea şi supravieţuirea între ţările cu
resurse reduse, medii şi foarte crescute. De exemplu, în
Europa şi Statele Unite, o femeie prezintă 70% şanse de de
supravieţuire după cancerul de col uterin în timp ce şansa
de supravieţuire este de numai 58% în Tailanda, 42% în
India şi 21% în Africa Sud-Sahariană. În ţările cu resurse
sărace, numai 41% din femeile diagnosticate cu cancer de
col uterin prezintă şansa de acces la un tratament adecvat.

Curs 1
Oncologie
Cancerul rămâne patologia cea mai extensiv studiată din
toate timpurile. În ciuda progreselor spectaculoase în
descifrarea mecanismelor celulare şi moleculare, patologia
transformării maligne rămâne incomplet elucidată.

Curs 1
Oncologie
• Cancerul reprezintă o boală planetară, în fapt, o
patologie foarte importantă a patologiei umane, una
din cauzele majore de deces după bolile cardio-
vasculare.
• Cancerul este un termen generic care defineşte o
gamă extrem de largă de boli caracterizate prin
alterarea proceselor de creştere şi proliferare
celulară.
• În ciuda aspectelor foarte diverse clinico-patologice,
toate cancerele prezintă mai multe trăsături comune
care sugerează că leziunile moleculare care conduc la
transformarea malignă şi progresie ce pot fi produse
de alterări comune, dar nu identice ale genelor
pentru ca, în final, cancerul să reprezinte o boală a
expresiei anormale a genelor.
Curs 1
Oncologie
Bibliografie

1. Stephens FO, Aigner KR (eds) Basics of oncology. Springer-Verlag Berlin Heidelberg 2009: 3-16.
2. Schultz AW. Molecular Biology of Human Cancers-An Advanced Student’s Textbook, Sringer 2007: 1-23.
3. Ruddon RW. Characteistics of human cancer. In Ruddon RW.(ed) Cancer biology. Fourth edition, Oxford
University Press, New York 2007: 3-16.
4. De Vita V.T. Jr., Hellmann S., Rosenberg S. (eds.) – Cancer: Principles and Practice of Oncology, 7th edition,
Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 2005: 165-242.
5. Thannock I.F., Hill P.R., Bristow R.G., Harrington F. – The basic science of oncology, 4th edition, McGraw Hill
Medical Division Publishing, 2005: 1- 249.
6. Pecolino L. Molecular biology of cancer-mecanisms, targets and therapeutics. Oxford University Press 2005:
1-20.
7. Vandebroek A, Schrijvers D. Principles of normal cell biology. In Meestedt H, Schjvers D, Bafaloukos D, Greil
R (eds): European Socociety for Medical Oncology Handbook of principles of translational reserch. Informa
Healthcare 2007: 1- 22.
8. Song Y, Samulski D, Van Dyke TA. Cancer: a conceptual framework. In DeVita Jr, VT, Lawrence TS, Rosnberg
SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman, and Rosenberg’s Cancer-principles and practice of
oncology. 8th edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia 2008: 3-12.
9. Miron L. – Cancerul: definiţie, fenotipul malign. In Miron L (ed):Oncologie generală. Editura „Egal” – Bacău,
2000: 9- 15.
10. Rosenthal N. Moleculat tools in cancer reserch. In Abelofff MD, Armitage JO, Niederhuber JE, Kastan MB,
McKenna WG (eds) Abeloff’s Clinical Oncology. Fourth Edition, Churchill Livingstone Elsevier, Phildelphia PA
2008: 3-20.
11. Cernea VI. Celula tumorală şi fenotipul malign. In Nagy Viorica (ed) Principii de cancerologie generală. Curs
pentru studenţi. Editura Medicală Universitară „Iuliu Haţeganu” Cluj-Napoca 2007: 37- 47.
12. Simone Mathoulin-Pelissier in Lacave R, Larsen Ch-Jaques, Robert J.(eds) - Cancerologie fondamentale. John
Libbey Eurotext. Paris 2005 : 293- 303.
13. Kramer I, Genor E. Les signaux de proliferation et leur regulation. in Lacave R, Larsen Ch-Jaques, Robert J.
(eds) - Cancerologie fondamentale. John Libbey Eurotext. Paris 2005 : 293- 303.

Curs 1
Oncologie
Carcinogeneza este definită ca procesul stadial prin
care o celulă normală dobândeşte proprietăţi care
permit dezvoltarea fenotipui malign (proliferarea
necontrolată, invazia locală şi metastazarea) sau
cascada de evenimente ce conduc la transformarea
unei celule normale, adesea o celulă clonogenică
(celula stem), în cancer.

Curs 1
Oncologie
Carcinogeneza este procesul multistadial în care
mutaţiile conduc spre dezvoltarea fenotipului malign.
Dezvoltarea fenotipului malign este rezultatul unor
interacţiuni multiple între diverşi factori exogeni şi
endogeni (genetici, hormonali, imunologici şi
metabolici).

Curs 1
Oncologie
Carcinogenul poate fi definit ca agentul a cărui
administrare determină la animalele de experienţă o
incidenţă semnificativ crescută statistic a neoplaziilor, de
unul sau mai multe tipuri histologice, faţă de animalele
care nu sunt expuse la aceşti carcinogeni.

Studiile epidemiologice au dovedit că apariţia neoplaziilor

este rezultatul agresiunii unor agenţi carcinogeni care pot
fi chimici, fizici şi virali, asociaţi în măsură mai mare sau
mai mică cu acţiunea factorilor endogeni.

Curs 1
Oncologie
Carcinogeneza fizică este implicată în etiologia a 5% din
cancerele umane.
Rolul radiaţiilor în producerea cancerelor este unul bine
cunoscut.
Radiaţiile ionizante şi ultraviolete (UV) sunt componente ale
mediului înconjurător.
Radiaţia este energie. Sunt două forme de energie: energia
prin unde sau ca facicule de particule.
Evenimentele finale sunt: activarea protoncogenelor şi
inactivarea genelor supresoare.

Curs 1
Oncologie
Cancerele induse de radiaţii

Experimentele pe animale ca şi cele istorice umane au arătat că

expunerile la radiaţii ionizante în doze suficiente pot determina
inducerea cancerului. Susceptibilitatea diferitelor ţesuturi este
variată, dar riscul de cancerizare este prezent în toate cazurile;
intensitatea este independentă de doză (efect stocastic). Există
întotdeauna o perioadă de latenţă între iradiere şi momentul apariţiei
malignităţii. Tumorile solide prezintă perioade de latenţă mai lungi
(continuă să apară şi după 40 de ani postiradiere) în timp ce
leucemiile prezintă cele mai scurte intervale de latenţă.
Mutaţiile induse de radiaţii pot fi în primul rând punctiforme, apoi
deleţii, rearanjări sau lipsa unei gene în întregime. La locusuri
heterozigote autosomale pierderea unei alele în întregime are ca
rezultat pierderea heterozigozităţii la acel locus genetic, într-un
procent ridicat pentru radiaţiile X şi UV.

Curs 1
Oncologie
Radiaţiile ultraviolete (RUV)

Cancerele de piele sunt cele mai frecvente neoplazii datorate

radiaţiilor ultraviolete (RUV).
Pe plan mondial, tumorile cutanate constituie una dintre
cele mai frecvente localizări.
Studiile epidemiologice evidenţiază o relaţie puternică de
cauzalitate între expunerea la RUV (în special RUV-B) şi
incidenţa crescută a epitelioamelor cutanate, în special a
carcinoamelor bazocelulare (incidenţă de 5-6 ori mai
crescută comparativ cu tipurile scuamocelulare).

Curs 1
Oncologie
Radiaţiile UV nu prezintă energie suficientă pentru a
produce ionizarea ţesuturilor. Mecanismul carcinogen
invocat este unul direct prin dimerizarea pirimidinelor care
determină mutaţii la nivelul genei supresoare p53 şi un
efect imunosupresor prin distrugerea celulelor Langerhans
din stratul dermic pofund care joacă rol d celule
prezentatoare de antigen ( APC).

Efectele cancerigene ale RUV depind de lungimea de undă

a RUV (risc maxim între 190-320nm), durata şi intensitatea
expunerii şi de anumiţi factori genetici: grosimea
tegumentelor, pigmentarea cutanată care filtrează
radiaţiile).

Curs 1
Oncologie
Radiaţiile infraroşii

Radiaţiile infraroşii au fost incriminate în apariţia cancerelor

cutanate prin hipertermie cronică (Khangri cancer) în
Kaşmir, apărut în zona de eritem produs prin aplicarea unui
vas cu cărbuni pentru încălzirea corpului.

Curs 1
Oncologie
Câmpurile magnetice şi electrice

Câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă au fost

implicate în riscul de leucemii la cei expuşi profesional.

Curs 1
Oncologie
Mecanismele carcinogenezei radice

Cancerele umane rezultă ca urmare a activării unor

oncogene sau prin deleţia unor gene supresoare de tumori.
Oncogenele pot fi activate prin mutaţii punctiforme,
translocaţii cromozomice sau prin amplificare genică.
Radiaţiile sunt cunoscute ca fiind foarte eficace în
determinarea deleţiilor şi translocaţiilor cromozomice şi mai
puţin a mutaţiilor punctiforme. Aceste mecanisme, deşi
seducătoare ca posibilitate de explicare a cancerelor induse
de radiaţii, nu au fost demonstrate în malignităţile umane
induse de acestea.
Printre mecanismele de apărare împotriva acţiunii
carcinogene a radiaţiilor se numără şi mecanismul eficient al
reparării leziunilor ADN-ului. Cel mai bine cunoscut
mecanism este reprezentat de mecanismul de excizie a
nucleotidelor lezate. Acesta este un fenomen de tăiere şi
lipire prin care bazele şi nucleotidele lezate sunt înlăturate. Curs 1
Oncologie
Expunerea la fibre minerale- rolul azbestului

Cea mai frecventă formă de cancer asociată cu expunerea la

azbest este mezoteliomul malign dar riscul de cancer
bronho-pulmonar este de asemenea crescut. Azbestul este
un grup complex de fibre minerale fiecare cu structură unică
şi compoziţie chimică diferită. Fiecare grup diferă prin
reactivitatea chimică. În compoziţia azbestului sunt două
subgrupe principale distincte de fibre: grupul chrisotil ( fibre
sepentinate, lungi) şi subgrupul amfiboli (fibre scurte, drepte
cu aspect de baghetă) ce includ: crocidolit, amosit, tremolit,
antofilit şi atinolit.

Curs 1
Oncologie
Analiza tumorilor induse de azbest determină rezultate
comune.
Prima, este deleţia unei gene numite CDKN2A,
localizată pe cromozomul 9p.
A doua mutaţie importantă afectează gena NF2 (gena
neurofibromatozei tip 2, localizată pe cromozomul 22p)
mutaţii care sunt adesea asociate cu pierderea alelei
genei NF2 normale ca rezultat a unei singure copii a
cromozomului 22.

Curs 1
Oncologie
Carcinogeneza virală

Cancerele datorate factorilor infecţioşi reprezintă 28% din

cazurile înregistrate în ţările puţin dezvoltate şi mai puţin
de 8% în ţările dezvoltate.

Virusurile oncogene se pot clasifica în două mari categorii:

virusuri ADN (sau oncoadnvirusuri) şi virusuri ARN (numiţi
iniţial oncoarnvirusuri iar astăzi retrovirusuri oncogene).
Dintre familiile de virusuri ADN descrise, patru sunt mai
frecvent asociate cu cancerele umane.

Curs 1
Oncologie
Virusuri ADN

Virusul Epstein Barr (EBV) este un membru al

subfamiliei herpes virusurilor numită gamma
herpes viridae, cu un ADN viral dublu
catenar, cu un genom de 172 de kilobaze
( kb) conţinând mai mult de 100 de gene.
Este unul dintre primele virusuri cancerigene
umane, descris iniţial de D. Burkitt în 1958 la
copiii cu limfoame din Africa de Est.

Curs 1
Oncologie
Virusuri ADN

Virusul hepatitic B (VHB)

Virusul hepatitei B ( HBV) şi virusul hepatitei C infectează

peste 300 de milioane de persoane şi 170 de milioane,
respectiv, pretudindeni în lume, mai ales în Asia şi Africa.
Dovezile epidemiologice susţin cu tărie o legătură între
infecţia cu HBV şi carcinomul hepatocelular.
Carcinomul hepatocelular survine obişnuit după decade
de la infecţia croni că hepatică cu HBV care induce leziuni
hepatice urmate de regenerare.

Curs 1
Oncologie
Virusuri ADN

Infecţia cronică cu HBV şi ciroza sunt condiţii care conduc

la dezvoltarea hepatocarcinomului. Mecanismul
carcinogenezei prin HBV este direct şi indirect.
Mecanismul direct este în relaţie cu integrarea genomulu
HBV în ADN.
Mecanismul indirect este în relaţie cu imunopatogeneza
infecţei cronice HBV. În cursul procesului inflamaţiei
coexistente şi regenerarea hepatocitelor generează
prezenţei inflamaţei favorizând acumularea de leziuni
genetice care pot conduce la transformarea hepatitelor.

Curs 1
Oncologie
Virusuri ADN
Papiloma virusurile umane
Mai mult de 35 de tulpini virale cu tropism genital au fost
identificate dintre care tipurile HPV 16, 18,31,33,42 şi 45 sunt
asociate cu neeoplaziaintraepitelială (CIN)sau cu cancerul de col
uteri invaziv.
Cancerul cervical este determinat de tipurile HPV de „ risc crescut”(
alfa-5,6,7,9,11) mucosotropic genus alfa. Tipurile implicate cel mai
frecvent în cancerele de col ( HPV-16,18,31,33,35,45,52,58) şi patru
tipuri mai puţin constante ( HPV-39,51,56,59) sunt clasificate a
aparţine grupei 1 de carcinogeneză; riscul cel mai crescut de
malignitate este cel mai crescut pentru tipul HPV-16.
Dovezile pentru această asociere rezidă din următoarele
argumente:
• ADN-ul viral al HPV este evidenţiat în 90% din cancerele cervicale;
• În majoritatea cazurilor un fragment de ADN viral este integrat în
genomul gazdei.

Curs 1
Oncologie
Virusuri ADN

Majoritatea infecţiilor HPV rămân asimptomatice şi sunt eliminate

din tractusul genital în interval de 1-2 ani. Persistenţa virusurilor în
keratinocite este necesară pentru transformarea malignă. Teste
actuale de evidenţiere a HPV au demonstrat asocierea cancerului
de col uterin în peste 95% din cazuri, dintre care infecţia HPV 16 şi
18 reprezintă aproximaiv 68% din cancerele epidermoide de col
uterin şi 83% din adenocarcinoame. Toate tipurile histologice sunt
asociate cu infecţia cu HPV. Infecţia cu subtipuri multiple de HPV
nu conferă riscuri suplimentare. Totuşi, infecţia HPV persistentă şi
încărcătura virală crescută creşte riscul de dezvoltare a cancerului
de col uterin.

Curs 1
Oncologie
Tabel 2. Agenţi biologici evaluaţi de International Agency for
Reserch on Cancer ( IARC) Working Group- raport special
februarie 2009.

Curs 1
Oncologie
La om, singurele retrovirusuri cunoscute cu acţiune cert carcinogenă
sunt:

Virusul leucemiei umane cu celule T tip 1 (HTLV-1).

Acest virus a fost identificat în limfocitele T stimulate cu interleukină-2
(IL-2) şi la pacienţii cu leucemii şi limfoame T ale adultului. Aceste
afecţiuni au constituit prima dovadă că un retrovirus poate determina o
neoplazie la oameni. Virusul se transmite pe linie verticală şi orizontal
prin alăptare, transfuzii de sânge şi contact sexual. Leucemia cu celule T
a adultului este endemică în insulele Fuji şi Caraibe unde infecţia
interesează 5-10% din populaţie. Leucemia acută cu celule T survine la
20-30 de ani de la infecţia primară, perioada de latenţă fiind de 10-40
de ani. Numai 25-30% din indivizii infectaţi cu HTLV-1 fac leucemie
acută. O relaţie cauzală între HTLV-1 şi leucemia cu celule T a adultului
(ATL) a fost evidenţiată iniţial prin studiile epidemiologice ce au
demonstrat concentrări în anumite zone geografice, fapt ce a presupus
şi intervenţia unui agent infecţios.

Curs 1
Oncologie
HTLV tip 2 (1982). Cele două tipuri de genom viral codifică o
proteină virală „core” similară, numită p24 şi prezintă un mecanism
comun de activare genică indicând apartenenţa la aceeaşi familie.
Virusul leucemiei umane cu celule T tip 2 (HTLV-2) infectează la om
limfocitele T şi B. Este un agent presupus a fi implicat în etiologia
leucemiilor cu celule păroase (hairy cell leukemia) cu linie celulară T.
Prezintă analogie structurală cu HTLV-1 în proporţie de 60% şi
manifestă preferinţă pentru celulele T CD8+.

Trebuie remarcat că HIV care determină SIDA este, de asemenea, un

retrovirus lent (lentivirus) ce infectează limfocitele T, prezentând
similitudini structurale cu HTLV. Virusul HIV infectează limfocitele
CD4+ şi determină boala prin efectele imunosupresive. Pacienţii cu
SIDA au risc crescut de a dezvolta sarcom Kaposi şi limfoame
nonhodgkin. Aceste cancere survin ca urmare a efectelor supresive
ale bolii SIDA şi nu ca urmare a acţiunii directe a virusului
transformant, deşi pot fi observate şi unele efecte directe de
tranformare celulară.

Curs 1
Oncologie
Carcinogeneza chimică

Carcinogenii chimici sunt cunoscuţi că afectează ADN-ul celular şi

induc mutageneza în anumite condiţii.

De-a lungul a două secole, sute de substanţe chimice au fost

identificate cu potenţial de transformare a celulelor normale în
celule maligne in vitro la animal. Unele sunt produse sintetice create
de industrie ( ex. hidrocarburile policicice aromatice, extrase din
combustibilii fosili sau sunt rezultatul combustei incomplete. Alte
substanţe sun produse sintetice identificate în plante şi organisme
mcrobiene. Altele iportante ( inclusiv unele medicamente) au fost
puternic implicate în determinarea cancerelor umane.

Carcinogenii descoperiţi până în prezent se prezintă ca o varietate de

structuri chimice fără similitudini aparente.
Majoritatea carcinogenilor chimici trebuie mai întâi să sufere
metabolizarea de către organism pentru ca ulterior aceşti metaboliţi
chimici activi să reacţioneze cu ADN-ul, ARN-ul şi proteinele
celulare. Curs 1
Oncologie
Fumatul de ţigarete reprezintă un model de carcinogeneză clinică

Epidemiologii atribuie fumatului mai mult de 25-40% din totalitatea

deceselor prin cancer şi în principal fumatului de ţigarete. Acesta se corelează
în special cu neoplasmul bronho-pulmonar, dar şi cu alte tipuri de cancer
precum cel al cavităţii bucale, faringelui, vezicii urinare, laringelui, esofagului.
Mai mult de 3000 de substanţe chimice au fost identificate în fumul de
ţigarete dintre care cel puţin 60 sunt cunoscute ca şi carcinogene pe animale
dintre care mai mult de 20 sunt foarte puternic asociaţi cu dezvoltarea
cancerului bronho-pulmonar. Cele mai cunoscute dintre aceste componente
includ: hidrocarburile aromatice policiclice şi nitrozaminele tabacospecifice.
Expunerea cronică la componentele fumului de ţigară induce mutaţiile critice
la nivelul p53 sau RAS, care conduc la iniţiere sau progresie a bolii neoplazice.
Fumul de ţigară induce leziuni oxidative ale ADN.
Deşi este acceptat că fumul de ţigară determină cancerul pulmonar nu toţi
fumătoii dezvoltă cancer pulmonar. Studiile epidemiologice au demonstrat că
fumătorii prezintă un risc de 14 ori mai crescut de cancer bronhopulmonar
faţă de nefumători, dar numai circa 11% din marii fumători vor dezvolta
cancer bronho pulmonar în decursul vieţii. Ca rezultat, unii cercetători au
sugerat că factorii genetici predispun la cancer pulmonar.

Curs 1
Oncologie
Fazele carcinogenezei – iniţierea,
promoţia şi progresia tumorală
Carcinogeneza umană este un
proces multistadial atît la nivel
fenotipic cât şi genetic care
reflectă alterările genetice
conducând la transformarea
progresivă a celulei normale spre
o celulă malignă. Acest proces
este unul de durată care include
mai multe stadii ce pot fi arbitrar
împărţite în: iniţierea tumorală,
promoţia tumorală, conversia
malignă şi progresia tumorală.

Curs 1
Oncologie
Tabelul 2. Caracteristicile biologice ale stadiilor preclinice ale carcinogenezei

Curs 1
Oncologie
Concluzii
• Carcinogeneza umană este un proces multistadial atît la nivel fenotipic cât şi
genetic care reflectă alterările genetice ce conduc la transformarea progresivă a
celulei normale spre o celulă malignă.
• Acest proces este unul de durată care include mai multe stadii ce pot fi arbitrar
împărţite în: iniţierea tumorală, promoţia tumorală, conversia malignă şi progresia
tumorală. Iniţierea şi progresia spre malignitate este bazată pe acumularea
defectelor sau mutaţiilor în anumite gene ce codifică factorii de creştere tumorali.
• Cancerul este o boală a alterării expresiei genice cu o arie complexă de
evenimente epignetice, mutaţii genice, rearanjări cromozomiale şi alterare a
numărului de cromozomi.
• Cancerul este o boală cu mecanism genetic la nivel celular. Progresia de la un
ţesut normal spre un cancer invaziv are loc în decurs de 5-20 de ani şi este
influenţată de factori genetici ereditari precum, modificările genetice somatice şi
mecanisme epigeneice.
• Dezvoltarea cancerului este un proces multistadial caracterizat de acumularea
unui număr de alterări genetice. Procesul este numit oncogeneză.
• Alterările genetice pot lua forma mutaţiilor ( modificarea în secvenţa codului
ADN), deleţii ( pierederea une secţiuni a ADN), amplificări (copii multiple ale
aceleiaşi secvenţe de ADN), dar şi modificări epigenetice ( modificări în statusul de
metilare a ADN, rezultnd în activarea sau supresia unor gene în regiune).
• Repararea ADN şi răspunsul celular la modificarea ADN datorată surselor
exogene sau endogene determină rata crescută de mutaţii, conducând frecvent la
producerea cancerului. Mutaţiile moştenite ale ADN determină frecfvent
susceptibilitatea la cancer. Curs 1
Oncologie
Bibliografie
1. Nagy V. Etiologia cancerului. In Nagy N (ed) Principii de cancerologie geneală. Ed. Medicală Universitară Iuliu Haţegaanu,
Cluj –Napoca 2007: 1-24.
2. Hecht S. Etiology of cancer: tabbaco. In DeVita, Jr VT, Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita,
Hellman, and Rosenberg’s Cancer-principles and practice of oncology. 8th edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams&
Wilkins, Philadelphia 2008:147-244.
3. Carbone M, Barbanti, Brodano G. Viral carcinogenesis. In Chang AE et al.(eds) Oncology- an evidence-based approach:
Springe, New York 2006: 214/ 232.
4. Ostler S,Penn L, Stambolic V. Oncogenes and tumor supresor genes. In Thannock I.F., Hill P.R., Bristow R.G., Harrington F.
(ed) – The basic science of oncology, 4th edition, McGraw Hill Medical Division Publishing, 2005: 123- 142.
5. Ford JM, Kastan MB. DNA damage response pathways. In Abelofff MD, Armitage JO, Niederhuber JE, Kastan MB, McKenna
WG (eds) Abeloff’s Clinical Oncology. Fourth Edition, Churchill Livingstone Elsevier, Phildelphia PA 2008: 139/152..
6. Miron L. Principiile tratamentului chirurgical oncologic. In Miron L (ed) Oncologie generală. Editura „ Egal” Bacău: 226-236.
7. Surgical Oncology. In Cassidy J, Bisset D, Spence AJR, Payene M ( eds) Oxford Handbok of Oncology , second edition,
Oxford University Press 2006: 37- 54.
8. Joosens E, Schrjvers D. Principles of tumor biology. In Melstedt H, Schrijvers D, Bakaloukos D, Greil R ( eds): European
Society for Medical Oncology- Handbook of principles of trnslational reserch. Informa Healthcare 2007: 31- 38.
9. Choudhury A, Harlin H, Melstedt H. Fundamentals of tumor imunology. In Melstedt H, Schrijvers D, Bakaloukos D, Greil R
( eds) European Society for Medical Oncology- Handbook of principles of translational reserch. Informa Healthcare 2007: 39-
45.
10. Yuspa SH,Shieilds PG. Etiology of cancer: chemical factors. In DeVita Jr VT, Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA,
Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman, and Rosenberg’s Cancer-principles and practice of oncology. 8th edition, Wolter
Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia 2008: 203-210.
11. Berg-Brown NN, Nguyen LT, Ohashi P. Cancer and the immune system. In Tannock IF, Hill RP, Bristow RG, Harrington L
( eds). The basic science of oncology. Forth edition, McGraw-Hill Medical Publishing Divison, New York 2005: 431-452.
12. Tartour E, Gazagne A, Friedman Wolf-Herve Imunolgie des tummeurs. In: Lacave R, Larsen Ch-J, Robert J ( eds)
Cancerologie fondamentale. John Liberty Eurotext, Paris 2005: 384- 394.
13. Sandovici I., Ştefănescu, Covic M. – Genetica bolii canceroase. În: Covic M. (ed.): Genetica Medicală, Polirom 2004: 496-
515
17. Schultz AW.Molecular Biology of Human Cancers- An Advanced Student’s Textbook, Sringer 2007: 71- 112..
18. Rudon WR. Molecular genetics of cancer. In Ruddon WR(ed) Cancer biology. Fourth edition, Oxford University Press,
New York 2007 :257-399.
Curs 1
Oncologie