Page |1

GEORGE BACOVIA – scriitor canonic

PLUMB

1.
Apariție
Poezia a fost publicată în revista „Versuri” și a fost semnată George Andoni. A fost inclusă în
volumul Plumb (1916).
2.
Simbolism
Se reține faptul că majoritatea verbelor din poezie (dormeau, stam, era, scârțâiau) sunt la timpul
imperfect, timp durativ, ca expresie a neîmplinirii și a unei permanente aspirații spre un final dorit,
așteptat și simțit ca o eliberatoare încheiere a unui ciclu existențial. Din alt punct de vedere, nu este
deloc lipsit de semnificație faptul că poezia debutează cu verbul „a dormi”: universul bacovian se
plasează inevitabil sub semnul somnului ca stare a unei realități surprinse, incert, între existență și
moarte. În ultimă instanță, somnul vizează așadar în egală măsură viața și moartea, primul vers
transcriind sugestiv ipostaza animată a sicriului ca semn al extincției.

3.
Motivul plumbului
Poezia este însă exemplară pentru prezența plumbului în universul bacovian. Considerat de
obicei un simbol al apăsării și al strivirii ființei, plumbul își susține în egală măsură (și) alte posibile
semnificații, în funcție de perspectivele unei lecturi dispuse în primul rând să ofere un posibil model al
poeziei prin repropunerea configurației de profunzime a acesteia.
Lectura atentă a poeziei Plumb, raportată la unitatea interioară a operei, întărește ideea că
plumbul ține la Bacovia de salvarea universului prin imaginar, în măsura în care acest element are rolul
de a fixa o lume aflată într-un permanent proces de descompunere.
Receptată din perspectiva plumbului, poezia lui Bacovia pare să se plaseze sub semnul lui
Saturn: „În astrologie, Saturn întruchipează principiul concentrării, al contracției, al fixării, al
condensării și inerției. Însumând toate acestea, el reprezintă o forță ce are tendința de a cristaliza, de a
fixa într-o stare rigidă lucrurile existente, opunându-se astfel oricărei schimbări” (Jean Chevalier, Alain
Gheerbrandt, Dicționar de simboluri).
În acest caz, în sintagma „sicriele de plumb”, mai mult ca oriunde, plumbul se evidențiază
tocmai ca o limită certă, care opune des-compunerii generale și alterării formelor, frontiere severe, care
propun desfacerea ipostazelor materiei ca pe o aventură în interior.

4. Condiția individului bacovian

Condiția individului bacovian se conturează din perspectiva singurătății și a lipsei de comunicare
într-un univers ce stă nu atât sub semnul morții, cât, mai ales, al acelei dezordini sugerate foarte bine de
vântul care amenință în primul rând tocmai armonia lumii.
Dacă în universul Plumbului prezența sunetelor este semnificativă, în text scârțâitul transcrie
lipsa de armonie a elementelor, care nu se pot întâlni sub semnul Cântecului, ca o garanție a echilibrului
deplin al cosmicului.
Reluat în cea de-a doua strofă, verbul „a dormi” este, de data aceasta, pus în relație nu cu
obiectul nemijlocit legat de moarte, sicriul, ci cu „amorul”, „întors” nu întâmplător spre celălalt pol al
 Page |2

lumii. În felul acesta se pune semnul egalității între Eros și Thanatos, ambele aflate, prin somn, în stare
latentă.
Atribut al morții („sicriele de plumb”), plumbul caracterizează în egală măsură și erosul
bacovian, ambele fixate semnificativ sub semnul lui Saturn.

5. Drama comunicării în universul bacovian

Este vizibil faptul că în universul Plumbului este imposibilă comunicarea cu celălalt; eul solitar
aude, vede, înregistrează totul ca pe un autentic eveniment, dar comunicarea propriu-zisă este exclusă.
„A striga” implică însă nu doar amintita imposibilitate a comunicării, ci și sublinierea condiției de
„îndepărtat” a individului pentru care „provincia” și o nemărturisită nostalgie a centrului devin în ultimă
instanță repere existențiale majore. Din această cauză, se accentuează în poezie ideea
incomunicabilității, sugerându-se anularea condiției de interlocutor a celuilalt.
Frigul însuși își evidențiază în poezie semnificații de o reală profunzime; el nu este, aici cel
puțin, sinonim răcelii păstrătoare a formelor, câtă vreme, ca și ploaia, acest frig distruge tocmai formele.

6. Finalul textului
În ultima strofă a poeziei, determinantul „de plumb” devine vizibil metaforic, fiind „un fel de ax
al transformării, prin posibilitatea de a fi înțeles în sens atât propriu, cât și figurat” (Rodica Zafiu). Iubire
(amor, aflat într-o sugestivă întoarcere), efemeritate a frumuseții vegetale (flori), înălțarea (aripi) sunt în
fond repere spirituale, consacrate, „fixate” prin același element saturnian.