Evolutia deficitului bugetar

in Romania si metodele de
acoperire a acesuia

Chita Maria Magdalena

 Deficitul bugetar

Un deficit bugetar apare atunci când cheltuielile unei entități (un guvern) depășesc încasările.
Opusul deficitului bugetar este excedentul bugetar.
Deficitul bugetar total = Deficit structural + Deficit ciclic

Un deficit bugetar este de calitate atunci când îndeplinește două condiții obligatorii:
deficitul se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiții și, în special, în realizarea
infrastructurii; deficitul este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni
monetare inflaționiste.
Potrivit dicţionarului de economie, deficitul bugetar este soldul negativ al bugetului public
între veniturile încasate şi cheltuielile efectuate până la încheierea execuţiei bugetare (Colectivul
Catedrei de Economie şi Politici Economice, 2001, p. 155). Deficitul care se bazează pe diferenţa
dintre suma cheltuielilor publice ocazionate cu plăţile prin transferuri şi cele pentru cumpărare de
bunuri şi servicii publice şi suma veniturilor fiscale este considerat deficit primar.
Dacă la deficitul primar se adaugă plăţile de dobânzi aferente împrumutului de stat, înscrise în
buget sub formă de cheltuială publică, se obţine deficitul total.
Bugetul statului este reflectarea situaţiei economice a ţării, de aceea constituirea, adoptarea şi
executarea acestuia se găsesc nu doar în atenţia puterii executive şi legislative, ci şi în atenţia
opiniei publice.
Problema deficitului bugetar vizează nu doar aspectele politice, dar şi cele sociale, precum
redistribuirea echitabilă a bunurilor sociale şi a distribuirea resurselor între generaţii. Nu se poate
admite ca o generaţie să-şi asume asupra sa riscuri exagerate, cauzate de generaţiile precedente.
Însă, echitatea distribuţiei deficitului bugetar între generaţii depinde de sistemul
fiscal şi sistemul de cheltuieli al statului. Economiştii ce pledează pro deficit bugetar, explică
necesitatea unei astfel de politici pentru întărirea economiei în condiţiile dispariţiei încrederii în
capacitatea guvernării. După Keynes, economiştii susţin că în aceste cazuri deficitul bugetar este
necesar pentru restabilirea încrederii, anticipînd, astfel, recesiunea sau depresia economică.
Aceste argumente pot fi justificate, dar nu întotdeauna acceptate. De facto, în deficitul bugetar,
în condiţii actuale, îşi găsesc reflectarea problemele de lungă durată, diferite de cele pe care le
înanintează teoria keynesistă.
 Astfel, problemele deficitului bugetar trebuie analizate prin prizma consecinţelor de lungă
durată, ce se pot extinde asupra cîtorva generaţii la rînd.
Atît în aspect teoretic cît şi în aspect practic a constituirii bugetului, rolul şi importanţa
acestuia, ca instrument activ de influenţă asupra economiei, crează apariţia multor probleme,
soluţionarea cărora ar permite intensificarea influenţei bugetului asupra relaţiilor de piaţă şi au
drept scop ieşirea ţării din criza economică îndelungată. În legătură cu cele expuse, este logică
analiza apariţiei deficitului bugetar şi posibilităţile de remediere a acestuia.
Majoritatea guvernelor, atît în ţările dezvoltate cît şi în ţările în curs de dezvoltare, în ultimul
timp şi în ţările emergente, nu pot acoperi cheltuielile pe baza veniturilor, formînd astfel deficitul
bugetar al statului. Apare întrebarea despre dimensiunile admisibile ale deficitului, despre
impactul acestuia asupra economiei pe termen lung şi pe termen scurt, şi despre posibilitatea de
acoperire a acestuia.
Dacă cheltuielile guvernului depăşesc veniturile, se produce un deficit bugetar. Problema cea
mai importantă nu este existenţa în sine a deficitului, ci mărimea acestuia în raport cu PIB şi
modul în care va putea să fie finanţat pentru a nu perturba activităţile economice şi sociale.
Practica mondială a scos la iveală două modalităţi de echilibrare a unui buget public
deficitar: sporirea impozitelor (creşterea fiscalităţii) şi împrumuturile contractate de guvern.
Impozitarea suplimentară, prin caracterul său unilateral şi forţat, reprezintă pentru stat o
modalitate aproape gratuită de a-şi procura resursele şi nu presupune o contraprestaţie din partea
acestuia, dar sărăceşte contribuabilul, deoarece îl privează de o parte din resursele sale, pierderea
fiind imediată şi definitivă. Impozitarea suplimentară măreşte capacitatea guvernului de a efectua
cheltuieli publice în detrimentul cheltuielilor private. La nivel macroeconomic, creşterea
impozitelor asupra contribuabililor privaţi le va reduce veniturile (după achitarea impozitelor),
menajele efectuând ajustări prin reducerea consumului şi economiilor. Economiile proivate
reduse vor acţiona asupra curbei economiilor la nivel naţional, astfel că, pe piaţa de capital curba
economiilor (So) se va deplasa spre stânga (S1), prin reducerea volumului investiţiilor (I) şi
creşterea ratei reale a dobânzii (de la r0 la r1). Reducerea investiţiilor sectorului privat va diminua
stocul de capital din economie micşorând venitul viitor şi afectând negativ procesul d eocupare a
forţei de muncă. Prin urmare, vor fi afectate introducerea tehnologiilor noi, productivitatea
capitalului şi cererea de forţă de muncă din partea firmelor.
 Rata reală a
dobânzii (r)

Creşterea
deficitului
r1

r0 Funcţia
investiţiilor

S1 S0 Economii (S)
Investiţii (I)

Fig.nr.- 7.1. Efectele creşterii deficitului bugetar asupra pieţei de capital

Împrumuturile contractate de guvern sunt de preferat sporirii rapide a fiscalităţii,

deoarece au caracter contractual şi voluntar, nu sărăcesc subscriitorul, acesta primind în
contrapartida sumei cu care finanţează statul un titlu de aceeaşi valoare, care îi aduce o serie de
avantaje sub formă de dobândă, prime, facilităţi la rambursare, facilităţi fiscale, cum ar fi
neimpozitarea cîştigurilor provenite din titlurile de stat ş.a. Pentru stat, împrumutul este un venit
temporar care va antrena în viitor (la restiutire) o cheltuială.
Împrumuturile contractate de stat nu înlătură ci împing în viitor fenomenele perverse de
evicţiune. Astfel, datoriile contractate în trecut trebuie achitate de generaţiile actuale şi viitoare
care vor plăti impozite şi taxe.
Atunci când trezoreria statului îşi finanţează deficitul împrumutându-se de la particulari
(persoane fizice, firme, bănci comerciale şi alte instituţii financiare private), ea se angajează în
finanţarea prin datorie. Trezoreria emite titluri de stat la care subscriu creditorii, banii obţinuţi
fiind cheltuiţi în acelaşi mod ca şi încasările provenite din impozite.
Dacă trezoreria statului împrumută de la banca centrală prin cumpărarea către aceasta a
unei părţi din instrumentele de îndatorare a trezoreriei, atunci ea se angajează în finanţarea prin
monedă, deoarece banca centrală creează monedă primară pentru a finanţa cumpărarea de titluri.
Moneda părimară este o variabilă macroeconomică importantă, astfel că vânzarea datoriei
(deficitului) către public sau către banca centrală sunt două lucruri diferite.
 Modul în care guvernul îşi finanţează deficitele normale, se poate exprima cu ajutorul
ecuaţiei numită limitarea bugetului guvernamental, relaţia fiind:
P.DB  B f  B p  H  B p  A (7.1.)
în care:
B p - reprezintă valoarea titlurilor financiare ale guvernului vândute către sectorul

privat;
B f - este valoarea titlurilor de stat vândute către banca centrală;
H - este modificarea stocului de monedă primară;
P – este nivelul mediu al preţurilor titlurilor de valoare vândute de stat;
A - reprezintî vânzarea de active guvernamentale;
DB – este datoria publică exprimată în titluri financiare ale trezoreriei.
Ecuaţia dovedeşte că un buget deficitar poate să fie finanţat, fie prin împrumuturi de la
banca centrală fie prin împrumuturi din sectorul particular, fie din vânzarea de active ale statului,
fie prin toate aceste mijloace.
Dacă predomină împrumuturile de la banca centrală, finanţarea se face prin monedă
(monetizarea datoriei), dacă predomină îmrpumuturile de la sectorul privat, datoria este vândută
către public.
Veniturile extrabugetare (extraordinare) sunt veniturile la care apelează guvernul în
situaţii limită, atunci când cheltuielile totale depăşesc în cuantum totalul veniturilor ordinare; ele
constau din împrumuturi de stat şi emisiunea monetară. Împrumuturile de stat sunt interne şi
externe, pe termen scurt, mediu şi lung la care statul apelează în ultimă instnţă. Împrumuturile de
stat externe se obţin de la instituţiile financiare internaţionale şi de la bănci şi investitori privaţi.
Preţul plătit creditorilor interni şi externi ai statului este ridicat, ţara debitoare riscând creşterea
presiunii fiscale. De aceea, se utilizează şi alte metode cum ar fi: folosirea rezervei volutare şi a
celei de aur pentru plata datoriei externe, lichidarea participaţiilor de capital în străinătate,
valorificarea bunurilor statului.
Deficitul/excedentul bugetar al unei ţări se determină ca diferenţă între cheltuielile şi
veniturile bugetului general consolidat.
Apariţia deficitului bugetar este determinată de mai multe motive, printre care pot fi
evidenţiate următoarele:
• descreşterea producţiei sociale;
• chetuieli exagerate în realizarea programelor sociale aprobate;
• creşterea sectorului economiei tenebre;
• majorarea cheltuielilor marginale în cadrul producţiei sociale;
• emisiuni necondiţionate a banilor.
Printre factorii enumeraţi o importanţă deosebită o au micşorarea producţiei sociale şi creşterea
sectorului economiei tenebre.
Dacă echilibrul bugetar public se prezintă ca egalitatea dintre impozite şi taxe (TA) pe de
o parte, iar pe de altă parte, cheltuielile guvernamentale (G) şi transferurile (TR), atunci:
BS = TA – G – TR, (1.1)
BD = - BS = G + TR – TA, (1.2)
unde: BS indică excedentul bugetar, BD – deficitul bugetar.
Excedentul bugetar sau deficitul depinde, în mare parte, de venit. La nivelurile scăzute
ale venitului, bugetul este deficitar, deoarece plăţile guvernamentale sunt mai mari decât
încasările realizate din colectarea impozitului pe venit.

Echilibrarea bugetului de către guvern

Creşterea veniturilor bugetare Micşorarea veniturilor bugetare

Mărirea impozitelor

Scăderea cererii populaţiei şi ale întreprinderilor Scăderea cererii statului

Scăderea cererii agregate

Accelerarea declinului economic

 Surse de finantare ale deficitului bugetar
În practica mondială, bugetul echilibrat este un fenomen rar, accidental, deoarece atât
deficitul, cât şi excedentul, depind nu doar de politica bugetar-fiscală, ci şi de gradul de
dezvoltare al economiei naţionale. Atingerea echilibrului financiar public este posibilă doar în
anumite momente: intersecţia cheltuielilor şi a veniturilor bugetare reprezintă un centru, în jurul
căruia, în limitele bine determinate, se realizează variaţiile diferenţei lor. Realizarea acestei
flexibilităţi în politica echilibrării bugetare constituie o performanţă greu de atins în orice
economie, însă încercările teoriei şi practicii economice sunt în continuă dezvoltare.
Deficitul bugetar si sursele de finantare a acestuia a reprezentat in ultimii ani o problema
a majoritatii statelor in curs de dezvoltare dar si a celor dezvoltate.Principalul motiv al aparitiei
deficitului bugetar este cresterea mai rapida a cheltuielilor decat a veniturilor.
Exista doua tipuri de surse de finantare a deficitului bugetar
1.Surse de finantare interne
2.Surse de finantare externe
De preferat este finantarea din surse interne deoarece cea din surse externe conduce la
crestera datoriei publice externe si implicit la cresterea datoriei publice totale.

Cauze şi consecinţe ale deficitului bugetar

Deficitul bugetar a devenit în prezent un fenomen obişnuit, în multe ţări, pe fundalul
amplificării cheltuielilor publice. În România, deficitul bugetar a constituit în ultimii ani una
dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat politica economică.
În condiţiile actuale de desfăşurare a activităţii economice, în care nevoia de resurse
financiare este mai mare decât fondurile existente, elaborarea bugetelor la orice nivel constituie
una din problemele primordiale, în special în ceea ce priveşte respectarea principiului
echilibrului bugetar. În majoritatea cazurilor, echilibrul bugetar nu se realizează în mod automat
prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare. În acest caz se poate spune că
bugetul se elaborează cu deficit de finanţare.
În situaţia în care bugetul de stat este raportat la o economie care asigură folosirea deplină a
forţei de muncă, se poate vorbi de buget ajustat în mod ciclic, ce reprezintă surplusul sau
deficitul bugetar care va exista dacă economia asigură folosirea deplină a forţei de muncă,
adică dacă venitul naţional obţinut este egal cu venitul naţional potenţial.
 Deficitul total înregistrat într-un an poate fi divizat în două componente:
􀂃 deficitul structural, care are loc atunci când bugetul ajustat în mod ciclic este în deficit;
􀂃 deficitul ciclic, care reprezintă deficitul bugetar total minus deficitul structural.
Existenţa deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, cum ar fi:
scăderea producerii de bunuri şi servicii în economie, creşterea cheltuielilor în scopul realizării
anumitor programe sociale; creşterea activităţii sectorului invizibil al economiei; creşterea
cheltuielilor marginale ale producţiei sociale; emisiunea monetară în exces şi care să nu fie
însoţită de creşterea economică. Pe de altă parte, nivelurile veniturilor şi cheltuielilor bugetare
sunt afectate şi de stadiul ciclului de afaceri. Atunci când economia se contractă, bugetul se
îndreaptă spre deficit, ca urmare a reducerii volumului de venituri colectate.
În România, în cadrul deosebit de complex în care se desfăşoară activitatea economică, în
încercarea de evidenţiere a locului deţinut de deficitul bugetar, un rol deosebit este atribuit
determinării ponderii deficitului financiar public în cadrul cheltuielilor şi veniturilor bugetului
general consolidat. Bugetul general consolidat este un instrument al politicii fiscal-bugetare prin
care sunt corelate nu numai veniturile şi cheltuielile bugetului de stat (bugetul central şi bugetele
locale), ci şi legăturile acestora, îndeosebi deficitul bugetar, cu soldul deficitar al contului curent
al balanţei de plăţi, cu decalajul dintre investiţii şi economisire.
În prezent, cunoaşterea deficitului bugetar şi preocuparea pentru diminuarea lui continuă
sunt de o mare însemnătate pentru România, cu atât mai mult cu cât ţara noastră se confruntă cu
mari dificultăţi în evoluţia economiei. Pe de altă parte, în calitate de stat membru al Uniunii
Europene, România trebuie să respecte condiţia impusă prin Tratatul Comunităţii Europene cu
privire la limitarea deficitului bugetar la nivelul de 3% din
produsul intern brut şi a datoriei publice la 60% din PIB, până în anul 2012.
Studiu de caz

Deficitul bugetar în România

Nivelul deficitului bugetului general consolidat al României a crescut semnificativ în perioada

2008-2010 de la 5,4% din PIB în 2008, 7,2% din PIB în 2009 la 8% în 2010. Printre cauzele care
au stat la baza acestui fapt, enumerăm: descreşterea producţiei economice, cheltuieli exagerate
în realizarea unor programe sociale, creşterea ponderii economiei subterane, diminuarea
veniturilor bugetare, pe fondul crizei economice, factori instituţionali (proceduri şi legi bugetare,
birocraţie), instabilitatea politică.

Analiza unor date statistice cu privire la deficitul bugetar din România

În cele ce urmează se prezintă unele date statistice privind evoluţia deficitului bugetar şi a
ponderii acestuia în PIB, în perioada 1991-2010, precum structura bugetului general consolidat,
în perioada 2008-2010. Nivelul şi evoluţia deficitului bugetului general consolidat ca pondere în
PIB sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabelul 1
Evoluţia bugetului general consolidat (% din PIB), în perioada 1991-2010

Anul 199 199 199 199 199 200 200 200 200 200 200 201
1 3 5 7 9 0 2 4 6 8 9 0
Deficitul
bugetului
general -1,5 -0,1 -2,6 -3,6 -2 -3,7 -2,6 -1,1 -1,7 -5,4 -7,2 -8
consolidat

Sursa: Rapoarte BNR şi date furnizate de Ministerul Finanţelor.

Romania nu este singura tara care se confrunta cu un deficit bugetar multe state
dezvoltate,chiar si Statele Unite se confrunta cu acest fenomen.De exemplu deficitul bugetar in
SUA se pare ca a scapat de sub control in ultima vreme.
Majorarea pretului petrolului va spori deficitul bugetar american, iar restul lumii nu va
mai fi incantata sa cumpere active din SUA. Deficitul bugetar din SUA ar putea conduce la o
scadere dura a monedei americane, fapt care va fi resimtit de catre toti exportatorii din lume
deoarece acestia vor obtine profituri mai scazute pentru produsele lor. Uniunea Europeana va fi
serios zguduita deoarece exportul reprezinta unul din motoarele constructiei europene.
Scenariul cel mai negru ar consta intr-o scadere masiva a dolarului fata de euro si de
celelalte valute, ceea ce ar conduce la un dezechilibru economic la nivel mondial
Romania a incheiat anul 2006 cu un deficit bugetar de aproximativ 2,5% din PIB sub
nivelul de 3% din PIB impus de criteriile de convergenta nominala de la Maastricht.
Si totusi nivelul deficitului bugetar a crescut destul de mult in ultimul an ajungand de la
0,9%din PIB la 2,5%din PIB.Pentru anul 2007 se previzioneaza un deficit bugetar de 0,58% din
PIB.
Pana in anul 2004 deficitul bugetar in Romania a fost finantat in special din surse externe
ulterior renuntandu-se la aceasta metoda si deficitul a fost finantat din surse interne in
principal.Principalul dezavantaj pe care il prezinta finantarea din surse externe este reprezentat
de cresterea datoriei publice externe care poate deveni la un moment dat
nesubstenabila.deasemenea finantarea din surse externe poate afecta cursul de schimb,poate
conduce la o depreciere a monedei nationale in raport cu principalele valute.
Deficitul bugetar în România în anul 2005 este cu 13,5% mai mare decât în 2004. Bugetul de
stat a înregistrat în primul trimestru al anului un deficit de 6.734 miliarde de lei, cu 13,5% mai
mult, în termeni nominali, față de nivelul consemnat în perioada similară din 2004, în condițiile
în care atât veniturile, cât și cheltuielile au crescut cu aproape 12%, potrivit Institutului Național
de Statistică (INS).

Deficite bugetare:

 2000 -3,5%
 2001 -3,3%
 2002 -2,7%
 2003 -2,3%
 2004 -1,1%
 2005 -0,8%
 2006 -1,7%
 2007 -2,6%
 2008 -5,7%
 2009 -8,5%
 2010 -6,4%

Deficit cont current:

 2000 -5,7%
  2001 -5,6%
 2002 -3,6%
 2003 -5,8%
 2004 -6.9%
 2005 -9%.

Măsuri pentru reducerea deficitelor bugetare

 prioritate reducerea cheltuielilor publice

 reducerea cheltuielilor administrației
 eliminarea subvențiilor
 mărirea bazei de impozitare (cât mai puțin de la cât mai mulți)
 accent pe impozitele indirecte

Implicaţiile deficitului bugetar asupra pieţei muncii

Numărul şomerilor înregistraţi în perioada 2008-2010 arată o reducere a
volumului activităţii economice, ceea ce are implicaţii şi asupra veniturilor şi
cheltuielilor bugetare. Numărul şomerilor a ajuns la sfârşitul anului 2009 la
709,4 mii persoane, mai mare cu 306 mii persoane decât la sfârşitul anului
2008, rata şomajului fiind de 7,8%. Un număr mai mare de şomeri înseamnă, pe
de o parte, mai puţine venituri la buget, iar, pe de altă parte, cheltuieli mai mari
cu protecţia şi asistenţa socială.

Tabelul 2
Evoluţia numărului de salariaţi şi şomeri în perioada 2008-2012
An 2008 2009 2010 2012

Număr mediu de salariaţi (mii persoane) 5.046,3 4.774,3 4.665 4.735

- modificare procentuală anuală (%) 3,3 - 5,4 - 2,3 1

Şomeri la sfârşitul anului (mii persoane) 403,4 709,4 760 690

Rata şomajului (%) 4,4 7,8 8,5 7,6

Sursa: Institutul Naţional de Statistică (2008,2009), Comisia Naţională de Prognoză (2010, 2012).

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi de Comisia Naţională de

Prognoză, în perioada următoare se aşteaptă o creştere uşoară a numărului de salariaţi, deci o
reducere a ratei şomajului, pe fondul aşteptărilor cu privire la reluarea creşterii economice.
 Deficitul bugetar al Romaniei s-a situat, anul trecut(2011), cu putin sub tinta impusa de
Fondul Monetar International.

"Datele pentru intregul an releva ca deficitul bugetar a fost de 4,35% din PIB, cu putin sub
tinta stabilita", au precizat surse guvernamentale pentru Mediafax.
FMI a cerut tarii noastre ca acest indice sa se situeze, in 2011, in jurul valorii de 4,4% din PIB.
In conditiile in care tinta de deficit bugetar pentru anul trecut a fost de 4,4% din PIB pe cash,
acest lucru inseamna ca statul a putut sa faca cheltuieli excedentare comparativ cu veniturile
incasate de 1,4% din PIB, adica peste 7,7 miliarde lei.
Conform sursei citate, unii primari au cerut, in aceasta baza, bani mai multi pentru bugetul
local, dupa ce au primit informatii ca deficitul bugetar se situeaza la sfarsitul lunii noiembrie la
aproape 3% din PIB.
Consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass, declara in acea perioada ca datele
estimative indica pentru 2011 o rata de crestere economica de 1,7% si un deficit bugetar de 4,1%
din PIB.

România a acceptat după prima zi a summit-ului european să intre în grupul ţărilor care vor
introduce reguli fiscale mai stricte.

Conform declaraţiei oficiale de la finalul primei zile, "bugetele vor trebui să fie echilibrate sau
să înregistreze surplus, iar deficitul structural nu va depăşi 0,5% din PIB-ul nominal".

Această măsură va fi introdusă în constituţiile ţărilor semnatare şi va conţine mecanisme

automate de corecţie ce vor fi activate dacă se deviază de la această ţintă.

Anul trecut, deficitul structural al României a fost de 5,9% din PIB, în timp ce deficitul
bugetar s-a ridicat la 6,9% din PIB.

Deficitul structural este o măsură a ajustării deficitului la evoluţia economiei, Când economia
este pe creştere, deficitul structural este mai mare decât deficitul bugetar măsurat ca diferenţă
între venituri şi cheltuieli în PIB pentru că se consideră că un deficit bugetar în condiţii de
creştere economică este dăunător pentru economie. Invers, în situaţia unei scăderi a PIB deficitul
structural este mai mic decât deficitul calculat normal pentru că se consideră că este acceptabil
un deficit bugetar mai mare în condiţii de scădere economică.

% din PIB 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Deficit -4,4 -4,7 -3,5 -2,0 -1,5 -1,2 -1,2 -2,2 -2,9 -5,7 -9,0 -6,9 -4,9
Deficit
-1,8 -2,0 -2,0 -1,3 -1,3 -2,3 -2,3 -4,3 -5,3 -8,7 -9,1 -5,9 -3,7
structural
Crestere
-0,4 2,4 5,7 5,1 5,2 8,4 4,2 7,9 6,3 7,3 -6,6 -1,9 1,7
economica

ECOFIN: Romania isi poate corecta deficitul bugetar pana in 2012

Consiliul ministrilor de Finante din statele membre UE (ECOFIN) a aprobat marti prelungirea
cu un an, pana in 2012, a termenului acordat Romaniei pentru reducerea deficitului bugetar sub
pragul european de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), informeaza un comunicat al institutiei.
"Romania trebuie sa puna in aplicare masurile prevazute in bugetul pe 2010, evitand in acelasi
timp orice alta deteriorare a situatiei si pentru a asigura un efort financiar anual de 1,75% din
PIB  in perioada 2010-2012", se mai arata in comunicatul institutiei.

In luna mai 2009, CE a declansat procedura de deficit excesiv impotriva Romaniei. In iulie
2009, ECOFIN a aprobat propunerea CE de incepere a procedurii de deficit excesiv pentru
Romania in urma unui dezechilibru fiscal de peste 3% din PIB in 2008 si a recomandat reducerea
deficitului sub acest prag pana cel tarziu in 2011.

In 2009 s-a inregistrat un deficit de 7,2% din PIB, fiind sub tinta anuala, stabilita prin acordul
Stand - By incheiat cu FMI”, potrivit Ministerului Finantelor.

Pentru 2010, Romania tinteste un deficit de 5,9% din PIB. Un deficit bugetar apare atunci
cand cheltuielile Guvernului depasesc incasarile. Ideal este ca deficitul sa se reflecte, in totalitate,
in cheltuieli de investitii (in special, in realizarea infrastructurii) si sa fie acoperit cu resurse
financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni monetare inflationiste.
 Măsuri de finanţare a deficitului bugetar în România
Influenţele pe care le provoacă majorarea deficitelor bugetare pot fi sintetizate şi grupate,
pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, în două mari categorii: influenţe de natură
economică şi influenţe de natură psihologică.
Influenţele psihologice conjugate cu cele economice acţionează direct asupra pieţelor
financiare, conducând la căderea valorilor pe pieţele de capital şi la deprecieri, uneori bruşte ale
monedelor naţionale.
Referitor la influenţele de natură economică, putem spune că acestea acţionează puternic şi în
sensuri strict determinate de modalităţile folosite în vederea acoperii deficitului bugetar.
Modalităţile utilizate se supun unei analize, prin influenţa directă sau indirectă pe care o
generează asupra mecanismelor economice şi a stabilităţii economice.
Problema finanţării deficitului bugetar, a alegerii unei modalităţi optime de finanţare face
obiectul a numeroase dezbateri în rândul economiştilor. În acest sens, în literatura de specialitate
întâlnim următoarele modalităţi de finanţare a deficitelor: finanţarea prin creşterea fiscalităţii,
finanţarea prin reducerea cheltuielilor bugetare, finanţarea prin emisiune monetară şi finanţarea
prin datorie publică. Această prezentare a modalităţilor de finanţare nu reprezintă, totodată, şi o
ierarhizare a celor mai „bune” variante din perspectiva unei analize de tip cost-beneficiu. Fiecare
dintre aceste variante se caracterizează prin avantaje şi dezavantaje care depind de fundalul
economic în cadrul căruia sunt utilizate. Astfel, modalitatea de finanţare a deficitului bugetar
prin creşterea
fiscalităţii se concretizează în sporirea volumului taxelor şi impozitelor în vederea reducerii
dezechilibrelor bugetare.
Datorită influenţelor, în general negative, în activitatea economică, aproape în toate cazurile o
creştere a fiscalităţii, prin efectul direct de deturnare a resurselor financiare dinspre decizia
economică privată pentru investiţie sau consum spre consumul redistributiv al statului, conduce
la slăbirea efortului de dezvoltare, prin slăbirea capacităţii de a investi, şi la reducerea cererii
solvabile a consumatorilor intermediari şi finali, cu efect nefavorabil asupra raportului cerere-
ofertă pe piaţă.
Finanţarea deficitelor bugetare excesive prin reducerea cheltuielilor publice poate constitui o
soluţie corespunzătoare, însă este eficientă doar pe termen scurt. Practicarea unei politici
bugetare restrictive, cel puţin prin reducerea consumului guvernamental, poate avea rezultate
pozitive asupra echilibrului financiar public. Promovarea unei astfel de politici pe termen lung va
fi urmată, cu certitudine, de consecinţe negative ce vor afecta creşterea economică. Problema
care se pune în cazul promovării unei politici bugetare restrictive se referă la categoriile de
cheltuieli bugetare care se vor reduce.
În acest context, pot să apară dificultăţi legate, pe de o parte, de impactul social al unei astfel de
politici, iar, pe de altă parte, de discuţiile care se vor purta la nivelul guvernului între ministerele
din componenţa acestuia, în cadrul cărora fiecare reprezentat va încerca protejarea intereselor pe
care le reprezintă. O politică bugetară restrictivă poate fi implementată în situaţii de criză, când
statele se confruntă cu deficite publice excessive care conduc, de regulă, la creşterea inflaţiei, la
fluctuaţii ale cursului de schimb şi care afectează întreg sistemul economic. În astfel de cazuri,
trebuie să se urmărească raţionalizarea cheltuielilor publice prin reducerea cheltuielilor
neproductive şi creşterea cheltuielilor destinate investiţiilor în infrastructură şi în capitalul uman
(Lenain, 2000, p. 139).
Pe fondul accentuării unor fenomene de criză structurală, majorarea deficitelor bugetare peste
limitele finanţabile în mod neinflaţionist vine ca un factor în plus ce concură la accentuarea
dezechilibrelor în economie. În plus, acolo unde cheltuielile bugetare sunt îndreptate spre
satisfacerea, în primul rând, a funcţiei de redistribuire a statului şi spre subvenţii, în lipsa unui
coeficient real de multiplicare, starea deficitelor bugetare se agravează.
O altă modalitate utilizată în acoperirea deficitelor bugetare, care poate avea impact negativ
puternic asupra corelaţiilor la nivelul economiei financiare şi reale, o reprezintă emisiunea
suplimentară, neacoperită, de monedă naţională. Aceasta nu face decât să conducă la o sporire
necontrolată şi nejustificată a masei monetare, agravând pe termen imediat fenomenele
inflaţioniste din economie.
Dacă puterea publică nu poate ajusta cheltuielile publice la nivelul veniturilor sau dacă prin
efectuarea cheltuielilor respective se urmăreşte obţinerea de rezultate mai bune în domeniul
ocupării forţei de muncă, se pune problema finanţării deficitului bugetar, care se poate realiza fie
prin emisiune monetară, fie sau prin împrumuturi de stat.
Procesul de monetizare a deficitului bugetar este în mod clar inflaţionist până în momentul în
care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel ridicat al preţurilor.
Dacă guvernul decide să menţină această politică o perioadă mai lungă, va rezulta o creştere
corespunzătoare a ofertei monetare, adică o continuare a inflaţiei.
Dacă analizăm problema recurgerii la împrumut de către stat pentru finanţarea deficitului
bugetar, se poate considera că elementul primordial care trebuie să stea la baza deciziei este
constituit de necesitatea ca „profitul” pe termen mediu şi lung realizat prin finanţarea
cheltuielilor publice să fie sufficient de mare pentru a acoperi serviciul datoriei. De asemenea,
trebuie acoperită pierderea de utilitate pe care o suportă piaţa prin privarea acesteia de resursele
utilizate pentru acoperirea deficitului, iar factorii de decizie publică trebuie să-şi menţină
credibilitatea în urma recurgerii la împrumutul de stat.
În România, finanţarea deficitului bugetar s-a realizat în cea mai mare parte prin contractarea
împrumuturilor de stat, atât din resurse de provenienţă externă, cât şi internă, respectiv prin
împrumuturi de pe piaţa internă, de pe piaţa externă şi prin susţinerea temporară din resursele
contului general al Trezoreriei Statului. Pe piaţa internă, furnizorii de resurse pentru finanţarea
deficitului bugetar sunt sectorul bancar şi nebancar, precum şi populaţia, prin subscrierea la
emisiunile de titluri de stat, cum ar fi certificate de trezorerie, obligaţiuni de stat în lei sau valută,
emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Împrumuturile de stat pe piaţa externă sunt reprezentate de: creditele externe guvernamentale
şi obligaţiunile de tezaur cu dobândă exprimate în valută.
Conduita efectivă a autorităţilor româneşti în finanţarea deficitului bugetar a fost contradictorie şi
nu a urmărit strict litera legii, nici când a fost restrictivă, nici când a devenit permisivă.
Constituirea contului unic al Trezoreriei statului la Banca Naţională, începând din iulie 1993,
a deschis calea finanţării neinflaţioniste a deficitului bugetar. Însă, finanţarea deficitului bugetar
prin împrumuturi din disponibilităţile temporare ale contului curent general al Trezoreriei, chiar
dacă, pe termen scurt, are avantajul costurilor mici, pe termen lung are importante dezavantaje ce
constau în creşterea riscului de refinanţare şi de lichiditate, cu impact negativ asupra
managementului datoriei publice guvernamentale, mai ales când volatilitatea e ridicată. Din
păcate, deşi economia României se confruntă cu depresiunea economică, se constată la nivelul
deciziilor guvernamentale că nu s-au
întreprins măsurile necesare pentru a se aplica o politică de stimulare a procesului investiţional în
scopul relansării dezvoltării economice. Mai mult, asistăm la un process deosebit de îngrijorător,
şi anume: consumul agregat întrece în mod sistematic producţia agregată. Pe de altă parte,
România a avut o politica fiscală prociclică, bazată pe estimări nerealiste ale veniturilor şi pe
creşteri de cheltuieli publice care au condus la acumularea unor dezechilibre macroeconomice
semnificative, manifestate printr-un deficit de cont curent şi o rată a inflaţiei ridicate.
Veniturile bugetare au fost supraestimate, iar cheltuielile realizate peste nivelul resurselor
disponibile nu au fost canalizate către activităţi productive, fiind orientate cu preponderenţă spre
cheltuieli de personal şi cheltuieli cu bunuri şi servicii. Dacă această tendinţă continuă, apare
pericolul iminent ca România să se afunde tot mai mult în starea de sărăcie şi de subdezvoltare,
să se îndepărteze e civilizaţie. Responsabilii guvernamentali ar trebui să fie primii care să
sesizeze acest lucru şi să întreprindă măsurile de rigoare.

Bibliografie

Burda, M., Wyplosz, C. (2002). Macroeconomie. Perspectiva europeană, Editura All

Beck, Bucuresti
Văcărel, I. (2007). Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Văcărel, I. (2001). Politici fiscale şi bugetare în România: 1990-2000, Editura
Expert,
Bucureşti
Giarini, O., Maliţa, M. (2005). Dubla spirală a învăţării şi a muncii, Editura
Comunicare.ro,
Bucureşti
***(2009). Conferinţă BNR: Deficitul contului curent: corelaţii cu indicatorii
macroeconomici
şi abordări structurale, Editura Enciclopedică, Bucureşti
*** (2001). Dicţionar de economie, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti
*** Strategia fiscal bugetară a României pe perioada 2011-2013
*** Programul de Convergenţă 2009-2012

www.mediafax.ro
www.ziare.com
www.zf.ro
http://economie.hotnews.ro