Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
lume globalizată
Introducere
1
special din sud și est, către nord și vest; noile tipuri de comunicare socială și
noile mijloace de comunicare inter-umană; multiplele interacționări umane, ce
pun problema dialogului inter-creștin și inter-religios; sărăcia, cu toată
uimitoarea dezvoltare umană; libertatea de manifestare religioasă, restrânsă în
multe spații, chiar dacă există progrese deosebite în acest domeniu; șomajul
masiv și criza economică persistentă, ori atenuarea specificității naționale și
accentuarea unor elemente noi, aparținând culturii globale contemporane.3
Toate aceste procese sau caracteristici ale procesului contemporan de
globalizare, ridică noi probleme în fața misiunii și pastorației Bisericii,
indiferent de tradiția confesională. Ortodoxia se confruntă și ea puternic cu
această realitate, căci în spațiile tradițional ortodoxe se manifestă, din plin,
caracteristicile globalismului, iar, în cele din afară, există deja numeroși
migranți ortodocși, care își trăiesc credința în contexte spațiale creștine, dar
neortodoxe, ori, chiar necreștine. Adesea,există neliniștea că provocările
prezentului sunt mult mai complexe și mai complicate decât cele ale trecutului,
ori că ceea ce ne încearcă, în contemporaneitate, este, fie ceva cu totul nou, fie
excesiv de greu. Dar, probabil că această întrebare, la timpul respectiv, a
neliniștit sufletele fiecărei generații de misionari creștini.
3
***, Biserica în era globalizării – Facultatea de Teologie a Universității 1 decembrie 1918, Alba-Iulia,
Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003, p. 71.
2
I. Folosirea noilor mijloace de comunicare socială în misiunea Bisericii
în contextul contemporan al globalizării
3
ușor, că aceasta s-a folosit de aceste noi tehnologii, poate cu puțină prudență mai
întâi, dar, totuși, le-a folosit pe acestea, ca instrumente necesare misiunii de
propovăduire a Evangheliei și pentru progresul și aprofundarea pastorației
credincioșilor săi.
Așadar, vedem că Biserica se folosește în tot decursul istoriei ei de noile
tehnologii apărute în lume, acestea fiind roade ale minții omului, acceptate de
Ziditor, ca mijloace ce ajută la ușurarea muncii omului. Acest proces de
globalizare, însă, ridică o problemă dificilă și anume: cu cât aceste progrese
tehnice se accentuează, cu atât mai mult omul se înstrăinează de el însuși, de
semen și de Creator. Acest fapt creează o problemă de raportare la însăși
procesul globalizării. Până unde poate merge tehnicizarea omului? Cât de repede
poate omul asimila aceste instrumente tehnice? Când pot fi utilizate și când
trebuie utilizate doar cele vechi?6
Trebuie să precizăm că, spre exemplu, ascultarea la radio, sau vizionarea
unei sfinte slujbe, la televizor, poate fi benefică pentru un om care nu se poate
deplasa, la un moment datla biserică, dar aceasta nu trebuie să devină o regulă,
căci nimic nu se poate substitui comuniunii eclesiale și prezenței față către față.
În aceeași logică, considerăm că internetul, computerul etc., toate acestea,
pot fi foarte utile demersului misionar, mai ales acolo unde altfel nu s-ar putea
pătrunde, dar ele nu exclud sub nici o formă relaționarea personală, comuniunea
bisericească și dialogul inter-uman clasic.
6
Ibidem.
4
II. Migrația – provocare și oportunitate misionară, deopotrivă
7
PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Hristos Cel înviat – bogăția vieții noastre.
Pastorală de Sfintele Paști 2009, Editura Basilica, București, 2009, p. 14.
8
A. Riccardi, Sant”Egidio, Roma și lumea, Editura Fundației Culturale Române, București, 1998, p.
173.
5
exemplu, cu o masivă scădere a natalității și are o mare forță de muncă pentru a
da viabilitate sistemelor sociale, economice, de pensii etc., pe termen lung.
Migrația poate constitui o bogată rezervă umană, un tezaur incomensu-
rabil, dacă este eficient folosită. Din punct de vedere misionar, când ne referim,
mai cu seamă, la migranții veniți din spațiile necreștine, reprezintă o oportuni-
tate misionară deosebită, căci lor li se poate vesti Evanghelia mântuirii în afara
marilor pericole din țările necreștine și oferindu-li-se posibilitatea de a vedea
roadele concrete ale societății creștine. A vesti Evanghelia unui necreștin,în
Europa, de exemplu, presupune un privilegiu și o responsabilitate, dar și o nouă
paradigmă misionară, deosebită de aceea a misionarului care mergea în terra
misionis, unde nu existau creștini, sau existau prea puțini.9
Bisericile creștine au fost surprinse chiar de rapiditatea acestui proces al
migrației, sub impactul globalizării, căci accelerarea sub procesele globaliste a
dus la această realitate a unui spațiu tradițional creștin cu mulți necreștini, un
spațiu creștin devenit el însuși terra misionis. Gândirea misionară și practica
concretă trebuie să țină seama de oportunitatea de a utiliza elemente ale culturii
și civilizației necreștinilor, cărora li se adresează, a accentuării și a adaptării
unor elemente de inculturație pentru ca valorile evanghelice să fie cât mai bine
receptate.10
9
Prof. Dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit, op. cit., p. 43.
10
M. Himcinschi, op. cit., p. 531.
6
III. Dialogul inter-creștin și inter-religios –
necesități misionare contemporane
7
Bisericii o posibilitate deosebită de a transforma în bine un subproces globalist,
în aparență problematic.
Dialogul inter-religios, ca, de altfel, și cel inter-creștin (căci sunt, de
exemplu migranți și dintre creștinii răsăriteni sau orientali) are un rol bine
determinat în noul context de accentuare al întâlinirilor, de epuizare a
distanțelor, ori de accentuare a migrației. Tot mai desele întâlniri dintre oameni
de diferite religii, ori confesiuni creștine, ridică problema unei colaborări, și încă
tot mai strânse, deoarece, indiferent de coloratura religioasă, omul, din orice
spațiu și cultură, are aproape aceleași probleme de înfruntat, de natură
economică, socială, climaterică, politică etc. Iar, istoria ne demonstrează că
numai prin dialog putem depăși, rezolva sau atenua aceste probleme, în nici un
caz prin izolare sau conflict.13
Pentru o bună mărturie numelui de creștin și a lăuda în mod concret pe
Dumnezeu, Creatorul tuturor oamenilor, numai dialogul și colaborarea pot oferi
omului de astăzi semne de încredere, lumină, bucurie și speranță.
Misiunea Bisericii poate fi susținută și aprofundată de dialog, fie că este
vorba de cel inter-creștin, fie că este vorba de cel inter-religios, căci numai
dialogul reprezintă o cale umană, bună și firească de relaționare. Din punct de
vedere istoric și sociologic este deja o realitate faptul că atunci când dialogăm se
atenuează conflictele și tensiunile, iar rezolvările la problemele concrete ale
vieții se ușurează.14
13
A. Yannoulatos, Ortodoxia și problemele lumii contemporane, Editura Bizantină, București, 2003, p.
168.
14
Prof. Dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit, op. cit., p. 45.
8
IV. Identitatea etnică și spirituală în procesul de globalizare
9
se poate susține nici o aspirație globală și universală, fără un fundament identitar
personal, național și social spcific. Identitatea spirituală și etnică nu sunt
pierdute de moară în procesul de globalizare, dacă îl privim prin intermediul
unei lentile pozitive, ci, dimpotrivă, rădăcinile vii și matricea de dezvoltarea
necesară oricărei ființe umane. Cu cât această specificitate este mai pregnantă,
cu atât ea este mai utilă apropierii dintre dintre oamenii și creării unei globalizări
pozitive, căci în marea comunitate umană se pune, asemenea unor daruri, în
comun, ceea ce este propriu și se împărtășesc toți din aceste daruri, realizându-se
concepte, idei, obiceiuri comune, globale, care nu sunt aritificiale, ci au la bază
experiențe unice, concrete.17
Misiunea Bisericii în contemporaneitate trebuie să utilizeze aceste
elemente de inculturație, de specificitate ale oamenilor, ca mijloace de infuzare a
conținutului esențial evanghelic, astfel încât acesta să nu fie respins ca ceva
străin sau opus specificității identitare, ci, dimpotrivă, utilizat și potențat ca un
bun câștig misionar.
17
Prof. Dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit, op. cit., p. 47.
10
Concluzii
18
Ch. Yannaras, op. cit., p. 78.
11
Bibliografie
12