MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI MEDIULUI

COLEGIUL DE MEDICINĂ VETERINARĂ ȘI ECONOMIE AGRARĂ DIN

BRĂTUȘENI

Examinat Aprobat

La ședința catedrei de Merceologie, Consiliul metodico – științific

discipline economice și achiziții din ____________________

publice ___________ Stici R. Frecăuțanu Gh. ____________

SUPORT DE CURS
La disciplina S.08.O.028 „Merceologia
mărfurilor social – culturale ”
Specialitatea „Merceologie”

Profesor: Bîrsa Marina

0
 Cuprins
I. Mărfuri electrocasnice

1.1 Importanța și clasificarea mărfurilor electrocasnice................................................................2

1.2 Caracteristicile generale de calitate ale mărfurilor electrocasnice
și modalități de verificare a lor………………………………………………………………3
1.3 Caracterizarea merceologică a grupelor sortimentale ale marfurilor electrocasnice………...4

II. Mărfuri electronice

2.1. Clasificarea mărfurilor electronice………………………………………………………….18
2.2. Aparate electronice pentru înregistrarea și redarea sunetelor……………………………….19
2.3. Radioreceptoarele – Sortimentul și caracteristicile tehnico-funcționale……………………24
2.4. Receptoarele de televiziune - Sortimentul și caracteristicile tehnico-funcționale…….…….26
2.5. Clasificarea generală a mărfurilor birotice………………………………………………….28
2.6. Caracteristica merceologică a principalelor grupe de mărfuri birotice……………………..30

III. Articole de giuvaiergie

3.1 Clasificarea și caracterizarea metalelor prețioase, pietrelor prețioase și semiprețioase……..46

3.2. Clasificarea și caracteristica sortimentului de bijuterii…………………………….……..…49
3.3. Calitatea articolelor de giuvaergerie………………………………………..….……………52
3.4. Marcarea și păstrarea articolelor de giuvaiergie…………………………………………….52

IV. Jucării
4.1. Condiții generale impuse jucăriilor…………………………………………………………54
4.2. Clasificarea jucăriilor……………………………………………………………………….54
4.3. Marcarea, ambalarea și depozitarea jucăriilor………………………………………………55

V. Mărfuri pentru sport-turism

5.1. Clasificarea mărfurilor sport-turism………………………...………………………………56
5.2. Caracteristica articolelor pentru voiaj și turism.....………………………………………….61

VI. Instrumente muzicale

6.1. Materiile prime utilizate la producerea instrumentelor muzicale...........................................63

6.2. Clasificarea și caracteristica sortimentului instrumentelor muzicale.....................................65

1
 I. Mărfuri electrocasnice

Mărfurile electrocasnice sînt destinate să realizeze o serie întreagă de operațiuni menite să

ridice gradul de confort din locuință, unitățile hoteliere și de alimentație publică, să faciliteze
efectuarea unor activități de gospodărie, bucătărie, terapie etc.
Întrucît produsele electrocasnice sînt consumatoare de energie electrică, în perioada actuală
și în perspectivă, se pune problema modernizării lor prin creșterea randamentului în utilizare,
evitarea consumului inutil prin întreruperea automată cînd se ating parametrii optimi.

1.4 Importanța și clasificarea mărfurilor electrocasnice

1.5 Caracteristicile generale de calitate ale mărfurilor electrocasnice și modalități de
verificare a lor
1.6 Caracterizarea merceologică a grupelor sortimentale ale marfurilor electrocasnice

1.1. Importanța și clasificarea mărfurilor electrocasnice

I. După principiul de funcționare

a. Aparate și mașini electrotermice (numite și electrocalorice) care au un element încălzitor
de tipul rezistențelor electrice. De exemplu: radiatoare, plitele electrice, fiarele de călcat etc.;
b. Aparate și mașini electromotrice sunt electromecanice a căror funcționare se bazează pe
acțiunea unui motor electric (aspiratorul de praf, frigiderele cu compresie, congelatoarele etc.).
c. Aparate și mașini mixte care funcționează pe baza principiilor electrotermic și
electromecanic (mașina de spălat cu încălzitor de apă, uscător de păr etc.).
II. După durata de acționare
a. Aparate cu funcționare continuă, care pot funcționa un timp îndelungat la sarcina
normală fără ca temperatura să depășească limita admisă; aceste aparate tind să fie înlocuite
datorită consumului relativ mare de energie electrică, exemplu: (frigiderele cu absorbție,
radiatoarele fără termoregulator etc.).
b. Aparate cu funcționare intermitentă, prevăzute cu termoregulatoare, termostate care
determină funcționarea în cicluri (util și în gol), sau deconectează total sau parțial aparatele de la
sursa de curent. De exemplu frigiderele cu compresie, fiarele de călcat cu termoregulator etc.
c. Aparate cu funcționare de scurtă durată. Aceste aparate funcționează o anumită perioadă
de timp, stabilită în funcție de tipul aparatului, pînă cînd ajung la o anumită temperatură, după
care trebuie să fie oprite în vederea răcirii pînă la temperatura mediului ambiant. De exemplu:
(aspiratoarele de praf, aparatele de măcinat cafea etc.).
III. După gradul de protecție împotriva electrocutării aparatele electrice se construiesc în
cinci clase de protecție.
a. Aparate electrice clasa “0” de protecție au o izolație de bază necesară funcționării, dar
nu asigură protecția în cazul unor defecțiuni și nu au legătură de scurgere la pămînt: cordonul de
alimentare este tot bifilar.
b. Aparate electrice clasa “01” de protecție au pe lîngă izolația de bază necesară
funcționării, încă o izolație de protecție și o bornă pentru legare la pămînt. Cordonul de
alimentare este tot bifilar, fără contactul de scurgere, împămîntarea se face direct la aparat.

2
 c. Aparate electrice clasa “I” de protecție au izolația de bază la toate conductoarele din
aparat și legarea la pămînt se face prin cordonul de alimentare trifilar.
d. Aparate electrice clasa “II” de protecție sînt închise în carcase din material plastic
electroizolant sau carcase metalice bine isolate de părțile sub tensiune, asigurîndu-se astfel
evitarea completă a electrocutării în timpul funcționării, nefiind necesară legarea la pămînt.
e. Aparate electrice clasa “III” de protecție funcționează la tensiuni scăzute (sub 42 V) și
prezintă pericol de electrocutare.
IV. După protecția împotriva pătrunderii apei, sînt aparate: obișnuite, neprotejate împotriva
pătrunderii apei (fiarele de călcat); protejate împotriva pătrunderii picăturilor de apă (plitele
electrice); protejate împotriva pătrunderii stropilor de apă (mașini de spălat rufe); etanșe
(fierbătoarele electrice);
V. După posibilitățile de manevrare, sînt aparate: staționare (frigiderele, congelatoarele etc.);
mobile (aspiratoarele de praf); portabile (uscător de păr, aparat de ras etc.).
VI. După destinație aparatele electrocasnice se împart în patru subgrupe:
a. Aparate pentru pregătirea și păstrarea hranei (mașini de gătit, frigidere etc.).
b. Aparate pentru executarea și îngrijirea vestimentației (mașini de cusut, de spălat, fiare
de călcat etc.).

c. Aparate pentru întreținerea curățeniei locuinței și asigurarea confortului (aspiratoare de

praf, radiatoare, aparate de șters și lustruit parchetul etc.).
d. Aparate pentru terapie și igienă corporală (vibromasaj, uscător de păr, ondulator electric
etc.).
Caracterizarea merceologică a mărfurilor electrocasnice se va face pe subgrupele împărțite
după destinație (criterial al VI-lea).

1.2 Caracteristicile generale de calitate ale mărfurilor electrocasnice și modalități de

verificare a lor

Caracteristicile de calitate diferă de la o subgrupă la alta de mărfuri şi chiar de la un produs

la altul; de aceea, aici vor fi prezente numai acele caracteristici valabile pentru marea majoritate
a produselor din grupă pentru a evita repetarea lor.
Din cadrul acestei categorii de caracteristici fac parte: puterea absorbită, clasa de protecție
impotriva electrocutarii, fiabilitatea, manevrabilitatea uşoară şi masa.
a. Puterea absorbită este caracteristica ce exprimă consumul de energie electrică, corelat cu
valorile celorlalti parametri. Această caracteristică este de mare importantă pentru utilizator,
deoarece afectează bugetul de familie, dar şi pentru economia națională. Se exprimă în Waţi şi se
determină cu Wattmetru. Puterea absorbită măsurată trebuie să corespundă cu cea
indicată pe fiecare aparat în parte. Sint admise abaterile de la 10% la aparatele electrocalorice cu
puteri pină la 100 W şi de 5%, pentru aparatele cu peste 100 W. La aparatele şi maşinile cu
motor, abaterile limită sînt de + 10W pină la + 15W.
b. Protecţia impotriva electrocutării este caracteristica ce exprimă siguranța în functionare a
aparatului din punctul de vedere al protejării utilizatorilor la eventualele scurgeri de curent prin
carcasă sau alte părți metalice. Aparatele trebuie sa corespundă clasei de protecție în care a fost
realizat.
Verificarea protecţiei împotriva electrocutării se realizează cu ajutorul degetului de control,
prin aplicarea lui pe părțile metalice ale invelişului (carcase, capace etc.) Degetul de control este
format din două calibre, din care unul legat prin intermediul unei lampi cu incandescenă la unul
3
din polii sursei de curent, cu tensiunea minimă de 40 V, iar polul celalalt legat la piesele aflate
sub tensiune ale aparatului electric pus in functiune.
Protectia aparatelor impotriva electrocutarii este corespunzătoare cind nu se aprinde lampa cu
incandescenta in momentul atingerii cu degetul de control a părților metalice.
Verificarea rezistenţei la izolatie se face la aparatele electromotrice cu ajutorul
megohmetrului. Masurarea se face între părţile aflate sub tensiune si masa. Valoarea rezistenjei
in cazul izolaţiei de bază trebuie să fie de 2M, iar in cazul izolației întărite de 7M.
c. Fiabilitatea este o caracteristică specifică mărfurilor de folosinta îndelungată. Ea exprima
capacitatea de a functiona o anumită perioada de timp fără căderi (defectiuni).
Date referitoare la fiabilitate se pot obţine şi prin incercarea de functionare la suprasarcină şi
verificarea anduranței.
c.1. Functionarea la suprasarcină se face prin conectarea aparatelor electrotermice la o
tensiune care să permită ca puterea absorbită să atingă valori de 1,33x putere nominală (aparatele
pină la 100 W) şi 1,27 x puterea nominală (aparatele cu puteri peste 100 W). Aparatele se supun
la 15 cicluri de functionare, alimentate cu asemenea tensiuni. Un ciclu este compus din perioada
necesară atingerii temperaturü la care are loc degajarea căldurii utile şi din perioada de racire a
aparatului pina la temperatura mediului inconjurător.
În cazul aparatelor electromotrice, tensiunea de alimentare este de 1,06 x puterea nominala.
Se apreciază că aparatele au rezistență la functionare în suprasarcină, dacă după încercările
respective continuă să functioneze normal.
c.2 Anduranța este caracteristică aparatelor electromotrice de a funciona la sarcină normală
dnd sint alimentate cu 1,1 x tensiunea nominala, respectiv 0,9% tensiunea nominală pe o durata
de 15 ore (pentru aparatcle care au o durata de utilizare de max. 15 ore pe an) sau de 48 ore
(pentru celelalte aparate.).
Se apreciază drept corespunzatoare anduranța aparatelor dacă îsi mențin rezistenta la izolație
şi nu prezinta nici o deteriorare care să afecteze siguranța cînd sint puse in condiţii normale de
functionare,
În afara de aceste caracteristici, aparatele electrocasnice trebuie să mai îndeplineasca si alte
cerințe de calitate care derivă din modul constructiv si anume:

- să asigure condiții de exploatare comode, fara a necesita cunostinte de specialitate si eforturi

deosebite din partea consumatorilor;
- montarea, manipularea şi întretinerea lor trebuie să fie simple;
- să fie prevazute cu dispozitive de autoprotectie (sa se deconecteze sau sa se blocheze părţile
mecanice) în cazul manipulari greşite sau a unei exploatări incorecte.
1.3. Caracterizarea merceologică a grupelor sortimentale ale marfurilor electrocasnice
1.3.1. Aparate pentru prelucrarea termică a alimentelor
Principalele produse electrotermice care fac parte din această subgrupă sint: fierbătoarele
electrice prin imersiune, vasele fierbătoare, prajitoarele de pîine, plitele și masinile electrice de
gătit, cuptoarele, grätarele electrice, rotisoarele, masinile de gatit cu microunde,
Principii constructive
Aparatele electrocalorice au o parte comuna, elementul incalzitor, care poate fi realizat in
mai multe variante:
- cu rezistență vizibilă (o spirala din aliaj cu mare rezistivitate), aşezată în sanțurile unei placi
ceramice);
- cu rezistență acoperita (aşezată sub o placă din fontā sau ofel care constituie suprafața de
lucru);
4
- cu rezistenta in tub metalic.
Rezistentele electrice sint realizate din aliaje: nichelină (cu nichel + zinc) manganin (cupru +
mangan + nichel) sau crom + nichel.
Elementele încalzitoare sub forma de disc cu placă metalică stnt de mai multe tipuri:
- cu rezistența intr-o placă ceramică aşezată sub placa de fontă sau oțel;
- cu rezistența în märgele ceramice plasate in sanțurile plăcii de fontă sau oțel;
- cu rezistenta intr-un tub sudat de placa de oțel;
- cu rezistenta inglobată în placi vitroceramice, rezistente la temperaturi de 600 - 700°C (aceasta
este o variantă modernă).
Utilizarea judicioasă a aparatelor electrocalorice se face dacă sint folosite, vase metalice (din
aluminiu, oțel) sau din sticlă termorezistentă cu suprafata de sprijin plata şi care au un bun
coeficient de transmitere a caldurii. Diametrele vaselor trebuie să fie cit mai apropiate de cele ale
discurilor încalzitoare. Mai mici pot fi, dar in nici un caz mai mari decit ale discurilor, existind in
acest caz, pericolul arderii alimentelor prin supraîncalzirea produselor cu densitate mai mare.
În cazul utilizarii aparatelor electrocalorice cu reglaj al puterii, treapta maxima trebuie
folosita numai pe perioada dintre starea rece a alimentului si pina la atingerea temperaturii de
fierbere sau coacere. Pentru continuarea fierberii si rumenirea alimentelor coapte trebuie sa se
folosească treptele de putere redusa. Procedindu-se astfel se utilizează judicios puterea electrică
şi se obtine intr-un timp relativ scurt o calitate ridicată a alimentelor pregătite.
a. Fierbdtoarele electrice prin imersiune (scufundare), numite şi termoplonjoare sînt corpuri
încalzitoare folosite la fierberea rapidă a unor cantitati (relativ mici) de lichide (apă, lapte, cafea,
ceai etc.).
Partea componenta eseoțiala a termoplonjoarelor o reprezintă elementul încălzitor (rezistenţa
electrica) înglobat intr-o masă ceramică electroizolanta, închis ermetic într-un tub metalic cromat
și izolat de masa acestuia. Cordonul de racordare este compus din trei fire, fișe de contact de
protecție, iar mînerul este din bachelită.
Sortimentul este diferențiat în funcție de putere: termoplonjoare de 400, 500 și 750 W,
ajungîndu-se uneori și la puteri mai mari (între 1000-2000 W). Masa lor este de 0,160-0,180 kg,
iar cele mari ajung pînă la 0,500 kg.
Fiabilitatea termoplonjoarelor depinde de modul cum sint respectate regulile urmatoare:
- nu trebuie scufundate in lichide peste și sub limitele indicate pe corpul metalic;
- nu se conectează la rețea înainte de a fi introduse in lichid, pentru a se evita supraîncălzirea şi
deteriorarea lor.
Caracteristicile de calitate specifice termoplanjoarelor sint: puterea absorbită: 400, 500 750
W; durata de utilizare normal: 3 ani; clasa de protectie contraelectrocutarii: volumul optim de
lichid: 0,250-2,500, masa 0,160...0.500 kg.
b. Vasele fierbatoare sau vasele electrice au elementul incălzitor montat in suprafata de
sprijin sau in capacul dublu al acestora. Sint executate din alamă nichelată sau cromată, din
aluminiu, din tablă inoxidabilă sau emailată. Părțile izolatoare (minerale) sînt din bachelită.
Vasele au fisă de aparat, iar alimentarea se face prin cordon cu fişă si priza mobilă cu contact de
protective.
Sortimentul vaselor electrice se diferențiaza dupa destinație și caracteristici constructive
astfel: vase obişnuite de 600 W, ceainice si cafetiere (300W și 400W) şi vase electrice pentru
copt. Sint diferite ca forma şi capacitați 0,5-2,5 l).
Caracteristicile de calitate specifice sint: puterea nominală (300-600 W); temperatura de
regim a rezistenței trebuie sa fiarba in maxim 20 minute; durata de funcționare a elementului
încălzitor este de minimum 600 ore; randamentul termic de transmisie este ridicat datorita
elementului încălzitor încorporat si a pierderilor reduse prin radiație.
c. Plitele electrice (reșouri) sint aparate electrocalorice mobile, cu dimensiuni reduse, care
au 1-2 discuri de incalzire, destinate pregatiri alimentelor.
Partile componente principale sînt:

5
 - elementul încalzitor format dintr-o rezistență electrica de crom-nichel;
- placa de șamotă (la varianta cu rezistență vizibila) cu șanțuri mai largi în partea de jos și
mai inguste in partea superioară pentru a nu permite ieșirea zistenței;
- placa de fontă sau tub metalic (la varianta cu rezistență acoperită) in care se incorporea
rezistenta electrica;
- corpul plitei din tabla de oțel nichelat, cromat sau emailat sau din aluminiu este prevăzut cu
trei suporti și cu borne de conexiune pentru cordon fix sau cu fișa de aparat protejată cu guler.
Bornele sint izolate de corpul plitei prin șaibe electrotroizolante si termorezistente;
- cordonul de alimentare, detaşabil, cu priză mobilă şi fişă (cel fixat de aparat numai fişă).
Unele sortimente au si alte elemente constructive menite să aducă imbunătățiri ale
performanțelor calitative şi anume:
- termostat care deconectează şi conectează plita de retea cind se atinge o anumită
temperatură;
- lampa de semnalizare, care indică functionalitatea pina la o anumită temperatura;
- limitator de temperatură;
Sortimentul de plite electrice se clasifică după două criterii principale:
a. După modul de executie, se deosebesc:
- plite electrice cu rezistentă vizibila;
- plite electrice cu rezistență acoperită (au randamentul mai ridicat, de aceea se fabrica in cea mai
mare proporție).
b. După posibilitatea de reglare a temperaturii şi puterii sint:
- plite electrice fără reglaj de temperatură şi cu o singură treapta de putere;
- plite electrice cu reglaj al temperaturi (cu limitator de temperatură cu revenire; cu
termoregulator);
- plite electrice cu reglaj al temperaturii şi puterii in 2-5 trepte;
Caracteristicile de calitate specifice plitelor electrice sint:
- puterea absorbită care variază între limite largi, de la 300 W pina la 2 000 W, cu posibilitatea
de reglare in mai multe trepte (2-5);
- clasa de protecție împotriva electrocutării este I, la toate sortimentele;
- fiabilitatea exprimată prin probabilitatea de a funcționa 1 200 ore, este între 75 şi 80%;
- randamentul mediu este intre 60-75% (minimum) la sortimentele cu rezistența acoperita, fata de
50% la plitele cu rezistență vizibila
Între diametrele discurilor încalzitoare cu placă şi puterile nominale exista o strînsă corelaţie,
fiind standardizate astfel: discurile cu 145 mm au 800, 1 000 și 1200 W; discurile cu 180 mm au
1 200, 500 si 1800 W; discurile cu 200 mm au 1800 și 2 250 W; discurile cu 300 mm au 3 200
W.
Pentru realizarea temperaturilor standardizate de catre discurile incalzitoare se practică una
din soluțiile: fie prin dimensionarca rezistenței, fie prin echiparea discului limitator sau cu
regulator de temperatura. In cazul discurilor electrice prevăzute cu luminator de temperatură
trebuie să asigure, in centru, o temperatură de minimum 200o C. Aparatele echipate cu regulator
de temperatură trebuie să asigure reglarea continua a temperaturii, cel putin între 75 şi 250°C.
Indiferent de felul reglajului, temperatura maximă pe suprafata discurilor încalzitoare, nu trebuie
să depășească 600o C.
Realizarea mai multor trepte de temperature de către același disc încălzitor se face cu
ajutorul a doua sau mai multor rezistențe care pot fi conectate în series au paralel, prin
intermediul unui commutator. De exemplu, prin utilizarea a două rezistențe diferite ca puteri, se
pot obține patru trepte, astfel:
- cu ambele rezistențe legate în serie (puterea minimă);
- cu rezistența de putere mai mică;
- cu rezistența de putere mai mare;

6
 - cu ambele rezistențe legate în parallel (puterea maximă).
d. Mașina electrică de gătit este apreciată datorită unor avantaje față de aragaz și anume:
comoditate în utilizare, reglarea temperaturii în mai multe trepte, superioritatea cuptorului
electric de copt și a posibilității montării în cuptor a unui rotișor. Dar are și unele dezavantaje:
consumul mare de energie electrică, necesită timp mai îndelungat pentru atingerea temperaturii
de fierbere.
Principalele părți componente sînt:
- corpul maşinii confecționat din tabla de oțel emailată are rol de suport pentru celelalte
componente si in acelaşi timp asigură protecția utilizatorului şi participă la estetica încăperii;
- elementele incalzitoare compuse din 2-4 plite electrice aşezate in partea superioară a maşinii şi
cite 2 în cele 1-2 cuptoare, toate sint de executie închisă, cu putere reglabilă în 3-4 trepte;
- incintă pentru mentinerea caldă a preparatelor (sub cuptor cu rezistenţa de 500 W):
- tabloul de conexiuni şi comandă pentru elementele încalzitoare, lămpile de semnalizare şi alte
dispozitive de automatizare;
- cordonul de racordare este trifilar, fixat de maşină, şi are fisa cu contacte de protegie.
La maşinile moderne sint termostate şi regulatoare pentru menţinerea şi reglarea temperaturii
şi alte dispozitive de automatizare şi semnalizare (întrerupătoare temporizate, programate,
semnalizatoare acustice reglabile, tijă pentru grătar cu rotire prin motor electric etc.).
Dimensiunile maşinilor de gătit sint corelate cu celelalte componente ale complexelor de
bucătărie (maşini de spalat vase, chiuvetă, frigider etc.).
Caracteristicile de calitate sint comparabile cu ale plitelor de execuție închisă, cu unele
deosebiri.
Puterea absorbită de elementele încălzitoare este relativ mare (între 4 şi 10 kW).
Temperatura in cuptor are o repartiţie uniformă, atinge valoarea medie de 200°C in mai
putin de 5 minute (dacă se porneşte cu aparatul in stare rece), in condițiile funcționării la puterea
maximă.
Maşinile de gătit sint fabricate in tara noastră de intreprinderile Nădrag şi Satu Mare.
Aparatele electrice de prăjit pâine sint realizate dintr-o placă cu rezistență de încalzire,
montată vertical pe un suport (grilaj paralelipipedic). De o parte şi de alta a plăcii se aşază feliile
de pâine pentru prăjit care sint susţinute de grătare metalice laterale-rabatabile prevăzute cu
mînere izolante. Unele aparate au şi dispozitive pentru semnalizarea prăjirii optime, sau
mecanisme de ejectare a feliilor de pâine prăjite. În timpul operației au loc mai multe
transformări fizico-chimice și anume: la început căldura are ca efect evaporarea apei libere (la
circa 100°C) şi apoi transformarea dextrinei din coajă (la 160 - 200°C), albumina şi grăsimile din
pâine se transformă în substante aromate, care dau gustul specific al pâinii prăjite.
Caracteristicile de calitate mai importante sint: puterea absorbită: 400W; temperatura
suprafeței de prăjit: 275 + - 5°C, durata de prăjire: max. 8 minute; clasa de protecție împotriva
electrocutării: 1; fiabilitatea pentru 1 500 ore este de 85%; masa: 0,8 kg.
Maşini electronice de gătit cu microunde
Principiul care stă la baza acestor aparate este generarea (propagarea) unor oscilații de înaltă
frecvență (microunde) care trecînd prin materiile prime alimentare dezvoltă în cîteva minute
temperaturi cu efecte termice asupra produselor, similar cu ale aparatelor electrocalorice.
Consumul de energie electrică este de 2-3 ori mai redus față de cuptorul obișnuit utilizat pentru
aceeași operație tehnologică.

1.3.2. Aparate electrice pentru prelucrarea mecanică a alimentelor

Aparate electrice pentru prelucrarea mecanică a alimentelor
În această subgrupă sînt cuprinse aparate cu motor destinate să efectueze într-un timp scurt
şi de calitate ridicată operaţiile de: tăiere, măcinare, amestecare,batere, stoarcere etc.
Principalele tipuri de aparate electrice pentru prelucrarea mecanică a alimentelor sînt:
7
mixere, bătătoare, tocătoare, rişniţe, storcătoare, roboti, aparate de tăiat: pîine, şuncă, mezeluri
etc.
Părţile componenete ale acestor aparate sînt:
- carcasa metalică sau din material plastic electroizolant;
- electromotorul cu puteri de 100-500 W;
- dispozitivul de transmisie a rotatiei direct prin axul rotorului sau prin reductoare de rotații,
- dispozitive active de lucru (palete, cutite rotative etc.);
-componente pentru alimentarea cu energie electrică (cordon fixat, fișa de aparat, schimbator de
viteza etc.)
a. Aparatul electric de măcinat cafea (râșniță) este compus dintr-o carcasa din material
plastic rezistent (A.B.S. acrilobutadienstiren), în care se află un pahar metalic (sau din material
plastic dur) in mijlocul caruia există un sistem de cuțite sau discuri cuplate cu motorul de
antrenare. Capacul este in legatura cu întrerupătorul si se poate conecta numai dupa închiderea
lui.
Caracteristicile de calitate specifice sint: puterea absorbita: 110 + - 30% W; turația
motorului: 18 000 - 31 000 rot/min; timpul de funcționare: 1 min. urmat de 25 min. pauza;
cantitatea de cafea râșnită: 50 g clasa de protectie impotriva electrocutării: II; fiabilitatea pentru
400 min. functionarea este de 80 %.
b. Mixerul este realizat dintr-o carcasa de material plastic dur în care se află electromotorul.
La un capăt are posibilitatea de montare, prin înșurubarea de axul rotorului, a diferitelor
dispozitive de prelucrare mecanica a alimentelor (cuțite rotative, palete etc.). Au un vas special
de mixare (0,5-11). de forma tronconică ce favorizează obţinerea unor amestecuri omogene.
Principiul de functionare este bazat pe formarea in lichid a unui virtej, ca urmare a miscarii
cuțitelor. Acestea se deplaseaza in spirala catre partea superioara a vasului, de unde prin presare
lichidul se raspindeste spre pările laterale ale vasului apoi revine din nou spre cutilele de
amestecare. Datorită vitezei de rotație foarte mari (10 000 ture/minut), continutul se amesteca
sau se pulverizeaza foarte bine.
La utilizarea mixerului trebuie sa se respecte următoarele:
- durata de funcţionare neintreruptă nu trebuie sa depaseasca 5 minute;
- temperatura lichidelor introduse in vasul de sticla presa nu trebuie sa depășească 60°C;
- nu se introduc bucăți mari in mixer pentru a se evita supraincalzirea motorului, iar cînd sint
alimente mai consistente (cartofi) se dilueaza cu apa pentru formarea virtejului şi realizarea unui
amestec eficace;
- în caz de funcționare greoaie sau de blocare a cuțitelor, aparatul se deconectează de la rețea
peatru evitarea arderii bobinajului.
c. Bătătorul are aceleasi utilizări ca si mixerul, cu deosebirea ca nu are vasul tronconic in
care se realizează amestecul. Accesoriile acestuia sint paletele metalice fine pentru bătut spumă,
creme şi dispozitive pentru amestecat aluatul.
d. Aparatul electric de stors fructe si legume (centrifugă) este alcatuit dintr-un corp în care
se află, in partea de jos, motorul de antrenare. În partea superioară este fixată centrifuga, pe al
carei contur interior se introduce sita, iar in partea superioara este prevăzută cu un capac.
Fructele sau legumele aşezate în sită sint apăsate cu o piesă specială, find astfel rase cu ajutorul
sitei. Ca urmare a centrifugării se extrage sucul care se scurge, printr-un orificiu, într-un pahar
plasat lângă storcător.
La utilizarea storcătorului se au in vedere respectarea următoarelor condiții:
- fructele sau legumele se curăță de coajă, de simburi şi se taie în bucăți de circa 2 cm3;
- durata de funcţionare continuă a storcatorului nu trebuie să fie mai mare de 4-5 minute, după
care se face o pauză de 6 minute pentru răcirea motorului;
- în timpul funcţionării se va evita obturarea orificiilor de răcire a motorului, care ar duce la
supraîncălzirea lui.
e. Robotul de bucătărie este un aparat multifunctional destinat efectuării mai multor operaţii.
Accesoriile robotului cuprind majoritatea aparatelor specializate prezentate mai inainte. Sint
8
roboti care au asociaţii mai simple de accesorii pentru operaţiile de batere a spumei, a aluaturilor
şi amestecarea băuturilor. Alți roboți efectuează numai operații de tocat carne sau radere şi tăiere
a legumelor. Robotul universal efectuează cele mai multe dintre operaţiile arătate mai sus.
Partea componentă cea mai importantă este blocul motor dimensionat astfel pentru utilizarea
accesoriilor atît pe verticală cît şi pe orizontală. Electromotorul asigură două domenii de viteză:
viteze mari (8 000 - 14 000 rot/min) obţinute prin cuplarea directă cu axul motorului pentru
operaţiunile specifice bătătorului şi mixerului şi viteze mici (90 - 150 rot/min) obţinute printr-un
reductor, folosite in cazul amestecului de aluat sau maşinii de tocat carne.
Robotul universal de bucatarie are următoarele accesorii:
- mixerul cu recipientul şi ansamblul de cuțite;
- bătătorul cu două sau trei feluri de dispozitive de cuplare;
- rîșnița pentru piper sau cafea cu recipientul şi sistemul de cutite sau discuri;
- masina de tocat carne cu melc, cutite, site etc.;
- dispozitiv de stoarcere pentru fructe cu recipient pentru suc;
- dispozitiv de curățat cartofi cu site şi recipient.
În timpul utilizării robotul trebuie să aibă în vedere respectarca următoarelor norme:
- functionarea să se facă cu intermitențe; 1-5 sau 10 minute de lucru (în functie de operatii), dupa
care este necesară o pauză de citeva minute pentru răcirea motorului;
- montarea si demontarea dispozitivelor robotului se efectuează cind aparatul este deconectat de
la rețea.
1.3.3. Aparate electrice pentru păstrarea la rece a alimentelor
Din această categorie fac parte frigiderele şi congelatoarele.
Frigiderele sint aparate electrice care se folosesc pentru păstrarea pe perioade relativ scurte a
alimentelor cu ajutorul temperaturilor scăzute. Frigiderele sint aparate complexe care realizează
şi menţin frig artificial într-un spatiu izolat termic de mediu înconjurător.
Părțile componente mai importante sint: dulapul frigorific, agregatul frigorific şi instalația
electrică.
Dulapul frigorific are in partea interioară cuva din material plastic, ale cărei dimensiuni
determina capacitatea frigiderului. Acesta este spațiul termoizolant, in care se produc şi se
mențin temperaturi scăzute şi in care se păstrează alimentele. Uşa este executată din aceleaşi
materiale din care se confectionează şi dulapul (in exterior) si cuva (în interior), asigurindu-se
etanseitatea cu ajutorul unor magneți pentru închidere. Între peretii interiori şi exteriori există un
material izolant termic format din polistiren expandat, spumă poliuretanică etc.
Agregatul frigorific generează temperaturile scăzute prin vaporizarea, intr-o instalație
închisă, a unui agent frigorigen (solutie de amoniac, freon, clorura de metil etc.).
El este format din: vaporizator, evaporator amplasat în cuvă, condensator, motor electric şi
compresor închise ermetic (capsulate) intr-un recipient metalic aflat in circuitul vaporizatorului
şi al condensatorului.
Instalația electrică este formata din intrerupator temostatic (termostat), cordon de alimentare
trifilar, cu fişă şi contact de protectie, lampa pentru iluminat interior și întrerupătorul de ușă.
Principiul de functionare al frigiderului cu compresie are la baza procesul fizic al evaporării
(fierberii) unor lichide cu temperaturi joase de vaporizare. Caldura de evaporare necesara trecerii
lichidului în stare gazoasă este absorbita din spajiul cuvei (Qo) provocind astfel scăderea
temperaturii cuvei şi a produselor aflate in cuvă. După extragerea (absorbtia) caldurii din cuva şi
produse, ea este transmisă şi degajata mediului exterior frigiderului prin procesul de condensare
(in condensator), readucindu-se astfel agentul frigorigen in stare lichida (O).
Caracteristicile de calitate mai importante ale frigiderelor sint:
- capacitatea cuvei, care variaza dupa sortiment: 140, 180, 240 1;
- capacitatea compartimentului in vaporizator, (13,6 l la Frigero şi 18,4 l la Frigero Super şi
Lux);
- temperatura de racire minima in vaporizator: mai mica sau egala cu -12°C marcata cu 2 steluțe

9
(**);
- intervalul de reglare a temperaturi de catre amistat între -3°C -21°C la Frigero şi Intre -6°C şi –
24oС la Super și Lux;
- numarul mediu de declanşări pe oră: 12;
- temperatura medie interioara din cuva: 5°C;
- puterea maxima absorbita: 142-225 w;
- consum maxim de energie electrica in 24/ore volum este de 0,0077 Kwh, iar consumul
aparatului/24 h este: 0,8-1,1 kwh, in functie de tip;
- clasa de protecție: 1:
- rezistenta la izotație: 2M(Ohm);
- degivrarea (dezghețarea): manuala la Frigero și semiautomată la Frigero Super şi Frigero Lux.
În țara noastra se produc şi se comercializeaza trei sortimente de frigidere cu compresor:
Frigero, Frigero Super şi Frigero Lux.
Diferentele dintre ele provin de la capacitatile diferite: 140 l 180 1 și respectiv 240 1, de la
care deriva unele modificari ale celorlalte caracteristici.
Marcarea frigiderelor si congelatoarelor se face cu elemente obişnuite înscrise pe o placuță
metalica aşezata in partea din spate (intreprinderea, tipul, capacitatea, agentul frigorigen,
tensiunea, puterea, anul şi seria de fabricatie) cu doua sau trei stelute de zapada care semnifica
capacitatea de racire in congelator, fiecare avind valoarea de -6°C.
Ambalarea se face in huse de policienă, apoi in cutii de carton ondulat, iar la bază sint fixate
două șipci de lemn. Pe ambalaj se aplică eticheta cu denumirea tipului de frigider sau congelator,
denumirea intreprinderii producătoare, tensiunea și frecventa curentului 220 V/50 Hz şi
mențiunile “Ferit de umezeală”, “Nu răsturnați”. În timpul transportului (cu mijloace acoperite)
și manipulării se evită socurile mecanice şi înclinarea mai mult de 30° față de verticală.
Accesoriile se fixează în interior pe banda adeziva.
Congelatoarele sint instalatii complexe frigorifice destinate păstrării prin congelare a
produselor alimentare pe o perioada de timp mai indelungată, între 3 și 13 luni, in functie de
natura mărfurilor.
Principiul de functionare este similar cu al frigiderului cu compresie.
Din punct de vedere constructiv se deosebesc de frigidere doar de compartimentare al cuvei,
avind instalația de vaporizare aproape în toată prafața cuvei.
În tara noastră se produc si comercializează trei sortimente: Artic 115, Artic 160 şi Artic 250
(cifrele reprezintă capacitatea brută in litri).
Caracteristicile de calitate principale sint:
- capacitatea de congelare in 24 ore: 7,8 respectiv 13 kg:
- puterea nominala: 120, 150, respectiv 210 W;
- consumul de energie electrică în 24 ore: 1.4; 1,6 respectiv 2 KWh.
Verificarea calității frigiderelor şi congelatoarelor
În afara verificării obişnuite, referitoare la aspect, accesorii, marcare, au loc şi următoarele
verificari: a etanşeității uşii, a emanării mirosurilor, a funcționării, a protecției pieselor aflate sub
tensiune, a functionarii termostatului, a consumului de energie electrica.
Verificarea etanșeității uşii se face cu ajutorul unei hirtii de calc lată de 4 cm sau o fişie de
hirtie lată de 2 cm, care se aşază in diferite puncte ale canatului uşii. După închiderea acesteia se
încearcă scoaterea fişiei prin tragere. Cînd etanșeitatea uşii este bună se rupe fişia sau iese cu
mare efort.
Verificarea emanării mirosurilor se face cu ajutorul a două probe: 6 g unt aşezat pe o
farfurie şi aceeaşi cantitate într-o untieră închisă; 10 cm3 apă potabilă într-un pahar şi aceeaşi
cantitate de apa intr-o butelie (sticlă) cu dop rodat. După 24 ore de funcționare (temperatura
maximă in cuva) +5°C) se gustă probele acoperite şi neacoperite. Cand nu sint diferente ale
gustului se apreciază că frigiderul nu emană mirosuri străine (în special al agentului frigorigen)
Verificarca funcționării frigiderului, a termostatului şi a consumului de energie electrică, se

10
pot efectua simultan cu cea a emanării mirosului. Verificarea funcționarii se face dupa 20 ore,
cind temperatura măsurată cu un termometru pus într-un vas de alama cu diametrul de 2 cm, plin
cu apă, trebuie să fie de
- 6°С in cuva de racire, iar apa din tăvițele pentru cuburi puse in congelator să fie complet
înghețată.
Verificarea funcționarii termostatului se face după zgomotul produs la conectarea si
deconectarea circuitului electric al motorului. Termostatul functioneaza cînd temperatura din
interiorul cuvei este intre 0 si +6°C si este dereglat asezat în poziţie de frig maxim, temperatura
din interiorul cuvei nu coboară sub +8°C.
Celelalte verificări se fac după aceleaşi reguli generale menţionate anterior.
La utilizarea frigiderelor şi congelatoarelor trebuie să se aibă lo vedere respectarea
următoarelor norme:
- instalarea intr-un loc aerisit, departe de sursele de căldură, la o distanţă de 5-6 cm de peretele
din spatele frigiderului;
- racordarea la rețeaua electrică numai printr-o priză cu contactele laterale de proteție (tip
Schuko);
- reglarea temperaturii cu ajutorul termostatului se face in functie de temperatura mediului
ambiant, de exemplu: între +25°C şi +32°C la pozitiile 5-7 ale termostatului; între +18°C şi
+24°C la pozitiile 3-4; între +10 şi +17°C la pozitiile 1-2; pentru reglarea temperaturii din cuvă
se utilizează şi cama de comandă volet de lângă termostat, care in pozitie ,,DESCHIS" permite
trecerea frigului între vaporizator si cuvă, determinind scăderea temperaturi din interiorul
frigiderului;
-dezghetarea stratului de zăpadă din jurul vaporizatorului se face cind grosimea lui este intre 8-
10 mm; dezghețarea automată se face prin apasarea bușonului din mijlocul termostatului pină se
aude un uşor clinchet.
1.3.4. Aparate electrice pentru executarea şi îngrijirea vestimentatiei
Din această subgrupă fac parte maşinile de cusut, de spalat rufe si de călcat.
a. Maşinile de cusut electrice sint produse complexe destinate asamblării prin coaserea
mecanică a diferitelor confecţi din țesături, tricoturi, piele sau pentru realizarea unor broderii şi
cusături deosebite.
Partile componente mai importante sint: maşina propriu-zisă, masa cu mecanismul motor,
mecanismele audiare si diverse accesorii.
Maşina propriu-zisă este compusa din:
- corpul maşinii a mecanismele superioare de antrenare a acului şi de intindere a aței;
- placa de bază, cu mecanismele inferioare ale suveicii şi transportul materialului.
Masa maşinii cuprinde mecanismul motor cu pedală, roată de curea pentru antrenare. Cele
moderne au motorul încorporat sau ataşat.
Mecanismele auxiliare sînt foarte diverse, in funcție de numărul de operaţii pe care le poate
executa: butonul rotativ pentru reglarea pasului cusăturii, pentru mersul înapoi, dispozitivul de
bobinat ața pe mosorul suveicii, lampa de iluminare (6V/5W) cu transformatorul de alimentare
etc.
Caracteristicile de calitate mai importante ale maşinilor de cusut sint: lungimea, pasul
cusăturii (1 – 4 mm); desimea tighelului (numărul de împunsături pe cm.): 2,5 - 10; grosimea
maximă a materialului de cusut, numărul de impunsături pe minut (circa 1 000), numarul de
cusături decorative, cusutul butonierelor, brodatul etc.
a. Mașini de spălat rufe
Principiul care stă la baza funcționării acestor maşini este agitarea rufelor într-un bazin cu
emulsie de spălat.
Maşinile moderne permit efectuarea mai multor operașii: încalzirea si formarea emulsiei de
spalat, spălarea prin agitare, limpezirea şi stoarcerea rufelor golirea bazinului. La masinile
automatizate operațiile principale sint programate cu exceptia operatiilor manuale de introducere

11
a rufelor şi a detergentului de spălare (detergent, spun).
Tipurile principale de maşini de spalat rufe sint:
- cu agitator montat intr-un perete al bazinului care produce virtejuri ale apei de spalat şi ale
rufelor;
- un tambur de tabla de oțel cu perforații montat in bazin, care se roteste alternativ în ambele
sensuri, ridicind rufele şi lăsindu-le să cadă în soluţia din bazin. La acest tip se evită înnodarea
sau degradarea rufelor în timpul spălării, iar cantitatea de apa necesară este mai mica (50 l la 5
kg rufe) fajă de cel cu agitator (40-60 1 la 2,5 kg rufe).
Părțile principale ale unei maşini de spalat, sint:
- carcasa metalică a maşinii care susţine şi protejează părţile componente, avînd și rol
estetic;
- bazinul de spălare cu dispozitivele de agitare a rufelor şi a soluţiei de spălare;
- motoarele electrice (cu puteri între 300 - 800W) care antrenează dispozitivele de agitare şi
centrifugare;
- sistemul de umplere şi evacuare a apei care diferă la tipurile automatizate fata de cele
obişnuite. La maşinile automate umplerea şi golirea se face printr-un robinet special care se
închide şi se deschide datorită acționării unui sistem electromagnetic comandat în funcție de
nivelul apei din bazin. Acest nivel este stabilit cu un presostat (regulator de nivel al apei), care
comandă intrarea și evacuarea apei, reglînd și raportul optim între rufele uscate și apă (1:5 sau
1:7 pentru rufele mai fine);
- instalația de alimentare cu energie electrică și de reglare;
- instalația de încălzire a apei compusă din rezistente electrice de mare putere (2000 W),
care au termostat pentru reglarea temperaturii între 30 - 100%;
- sistemul de automatizare și programare care se compun din diferite dispozitive de la cele
mai simple (durata spălării), pina la cele mai complexe care comanda admisia apel până la un
anumit nivel, încalzirea apei, efectuarea prespalarii, spălarea propriu-zisa, evacuarea apei,
limpezirea, centrifugarea şi oprirea maşinii.
Caracteristicile de calitate principale sint:
- capacitatea de spalare exprimată prin cantitatea maxima de rufe uscate care se pot spala
intr-o singură încalzire (1-5 kg în functie de tipul constructiv si capacitatea bazinului);
- capacitatea bazinului este data de cantitatea de apă necesară unei spalari (20-60 l) si este
limitată de un indicator de nivel insemnat pe bazin sau de sistemele automate de umplere
(presostat);
-raportul de flotă exprimă proporția dintre masa ruſelor de spălat si cantitatea de solutie
necesară (in kg/l); cu cit acest raport este mai ridicat cu atât este mai mare randamentul masinii
de spălat, iar consumul de curent mai mic, precum și consumul de detergenti (la maşinile cu
tambur, raportul de flotă este de 1:5, iar la cele cu agitator este de 1:19 tipurile de Alba-Lux);
- numărul programelor de spalare (12 la Automatic şi 16 la Automatic Super);
- timpul necesar pentru efectuarea operatiunilor programate la masinile moderne numai
pentru spălat, între 2-6 minute sau 154 minute pentru întregul circuit de operații;
Alte caracteristici se referă la: puterea motoarelor (300 - 800 W) si a rezistenței încalzitoare
(circa 2 000 W); turația motoarelor (1 500 - 3 000 ture/min); consumul de energie electrică
pentru 1 kg rufe spălate (1KWh - 3KWh), fiind redus la maşinile de spălat cu tambur.
Sortimentele maşinilor de spălat sînt Alba Lux (In mai multe variante), Cristal, Automatic şi
Automatic Super.
Între maşina de spălat Automatic şi Automatic Super există următoarele deosebiri:
- numărul programelor de spălare (12, respectiv 16);
- întrerupător economizor pentru încărcături mai mici decît capacitatea maximă (la
Automatic Super);
- dotarea cu lampă de semnalizare a maşinii (Automatic Super).
c. Aparat electric de calcat (fierul electric de călcat) s-a perfectionat continuu datorită

12
introducerii fibrelor chimice in productia de mărfuri textile, a căror stabilitate termică diferă de
cea a fibrelor naturale. Aparatele moderne sînt dotate cu dispozitive pentru reglarea temperaturii
și menținerea ei în limite constante, efectuarea unor operații umidotermice diferențiate după
natura fibrelor componente din materiale textile.
Principiul de funcționare se bazează pe fecectul electrotermic produs de o rezistență
îngobată într-o placă ceramică și transmis unei plăci de bază (talpă) din metal inoxidabil prin
intermediul căreia se realizează călcarea.
Principalele părți componente sînt: rezistența electrică, placa de bază (talpa), carcasa
metalică, mînerul izolant termic și electric, suportul de repaus, placa de conexiuni electrice și
cordonul de alimentare de la rețea. Aparatele moderne au termostat, vaporizator, pulverizator,
bec de semnalizare.
Caracteristicile de calitate mai importante sint:
- puterea nominală a elementului încălzitor: 300 - 1000 W
- timpul maxim pentru atingerea temperaturii de 180°C este de 6 min., la cele cu
termoregulator şi 10 min. la cele cu vaporizator: pentru atingerea temperaturii de 260°C, 10 min.
la cele cu termoregulator sau 20 min. la cele simple;
- abaterea admisă pentru termostat: 7°C;
- tempratura maximă admisă pentru punctul cel mai cald 260°C la cele cu termoregulator;
- clasa de protectie impotriva electrocutării:1;
- durata de funcţionare a rezistentei: 2 000 ore;
- dotarea cu diferite dispozitive: termostat cu mai multe trepte de temperatură (80 - 100°C)
pentru produsele din fibre sintetice: 160-180°C pentru produsele din lână-mătase şi 200-250°C
pentru bumbac, in, ciâepă; vaporizator, pulverizator, indicator optic de conectare etc.);
- masa diferă în functie de tip şi mod de utilizare (in voiaj, in locuinţă, pentru croitorie) între
0,9-2,5 kg.
Sortimentul aparatelor electrice de călcat poate fi împărţit în trei mari categorii: obişnute, cu
termoregulator si cu vaporizator. Cele mai multe variante sint cu termoregulator, apoi cele cu
vaporizator şi mai puține sortimente sint in gama celor obişnuite (Elegant, Mureş etc.).
Verificarea calității aparatelor electrice de călcat se face asupra modului de execuţie, precum
şi asupra unor caracteristici tehnico-functionale. De exemplu:
- rezistenta la şoc mecanic (se lasă să cadă de la înaltimea de 4 cm o placă de otel si după 1
000 de căderi trebuie să functioneze normal;
- stabilirea timpului de încălzire a tălpii şi alte verificări prevăzute in standardul in vigoare.
1.3.5. Aparate pentru intretinerea locuinţei şi asigurarea confortului
Din această subgrupă de mărfuri fac parte aspiratoarele de praf, bătătoarele de covoare,
maşina de lustruit parchetul, ventilatoarele, hota absorbantă, maşina de spălat vase, boilerele.
a. Aspiratoarele de praf s-au impus in utilizarile casnice şi în industria hotelieră, datorită
eficienţei şi calităţii operaţilor de aspirare a impurităţilor de pe diferite obiecte (covoare, pereti,
mobilă, haine, calorifere etc.) şi de pulverizare a unor lichide neinflamabile.
Principiul de functionare este aspirarea impurităţilor datorită depresiunii mari create de un
ventilator electric între spatiul din fața acestuia şi locul de aspirare mediul inconjurator.
Principalele părti componente sint: carcasa, filtrul de praf, ventilatorul, motorul electric,
accesoriile de absorbţie şi de alimentare cu curent electric.
Carcasa este realizată din tablă de otel sau din material plastic rezistent, în forme şi culori
diferite, avînd rolul de a proteja şi asambla piesele principale ale aspiratorului.
Motorul electric are puteri intre 200 - 500W şi turații mari (10 000 – 15 000rot/min.), pe
rotorul căruia se află ventilatorul.
Ventilatorul este în formă de disc cu palete care, la viteze mari, creează depresiune in fata sa
şi refulează aerul cu presiune pe cealaltă parte, obligindu-l să treacă prin filtrul de praf şi în
acelaşi timp să răcească motorul.
Filtrul de praf retine impurităţile într-un sac detaşabil (în interior) sau le lasă să cadă de pe
13
filtru într-un alt sac colector (în exterior).
Accesoriile de aspirare, constau din furtun flexibil şi piese de schimb de diferite forme
pentru absorbirea prafului de pe covoare, mobilier, calorifere etc. precum şi accesorii pentru
pulverizarea lichidelor neinflamabile (borcan, duze etc.).
Caracteristicile de calitate mai importante sint:
- puterea absorbită este între 420 - 600 W la aspiratoarele obişnuite (poate avea şi puteri mai
mici, 85 W la aspiratorul auto, 230 W la miniaspiratoare sau mai mare de 1 300 W la aspiratorul
de uz industrial); ea poate fi si reglabilă (la PA 10 E, APS Vifor 12);
- depresiunea maximă este între 1 300-1 500 mm coloană de apă 300-1 500 mm coloana de
apă la aspiratoarele obişnuite (la aspiratorul auto este de 250, la miniaspiratoare 900 iar la cele
industriale 1 550 mm coloană de apă);
- debitul de aer maxim este între 20-21 dm3/s la aspiratoarele auto AP 14 este de 3 dm3/s, iar
la aspiratoarele AP 14 dm3/s.
- clasa de protectie impotriva electrocutării este II pentru cele obișnuite (I pentru APS Vifor
si industrial şi III pentru AP 14-Auto);
- capacitatea de retinere a prafului, a firelor de pe diferite suprafețe (plane, covoare,
tapiterie) variază intre 80-95% la aspiratoarele obisnuite;
- nivelul de zgomot admis, între 76-85 dB;
- media timpului de bună functionare intre 300-500 ore;
- durata de functionare pina la încălzirea motorului (aprox. 1/2-3/4 h, după care urmează
pauza de răcire de 10 min.).
Sortimentul aspiratoarelor de praf se imparte in două mari categorii după sistemul de
colectare a impurităţilor: cu filtru şi sac de colectare interioară si cu filtru şi sac de colectare
exterioară.
Aspiratoarele din prima categorie au filtrul, motorul electric şi ventilatorul în acelaşi ax cu
sensul curentului de aer care lasă în interiorul filtrului (de forma unui sac) impurităţile aspirate.
Aceste aspiratoare au putere mare, dar filtrul se încarcă relativ repede şi impiedică circulatia
aerului, din care cauză necesită curătirea la intervale mai scurte.
Aspiratoarele din cea de a doua categorie lasă să treacă aerul aspirat prin filtrul, iar
impurităţile se colectează într-un rezervor alăturat, din care cauză filtrul rămîne neîncărcat şi nu
împiedică circulaţia aerului pentru răcirea motorului.
Sortimentele care se comercializează sint: Ap 10, AP 10 E, AP 11, AP 14 (auto), AP 15
(miniaspirator), AP 20 S, APS Vifor 1/2. Dintre aceste sortimente AP 10 E are în plus
dispozitivul de reglaj electronic permitind realizarea unei trepte a puterii absorbite (150, 350 şi
600 W), a depresiunii (400, 100 şi 1 500mm coloană de apă), a debitului de aer (10, 15, 21 dm
/s).
Verificarea calități aspiratoarelor se face asupra aspectului exterior al carcasei, al modului
de funcţionare, al etanşeitāții, al stabilităţii, al capacităţii de reținere a prafului şi a firelor textile
de pe diferite suprafete (plane, covoare, tapiterie). De asemenea, se verifică modul de asamblare
a accesoriilor, a flexibilităţii furtunului etc.
b. Masina de lustruit parchet permite efectuarea operaţilor de aspirat, şters şi lustruit
mecanic a parchetului, cu ajutorul unor perii disc, dispuse orizontal, rotite in sensuri diferite de
către un mecanism de transmisie acționat de un motor electric. Rotirea in sensuri diferite a
periilor-disc se face pentru asigurarea stabilităţii in timpul functionării.
Pärfile principale ale maşinii sint: motor, perii, mecanismul de transmisie (piese active),
carcasă, tijă de conducere (piese pasive), cordon cu fişă de protecţie, întrerupător (piese de
alimentare).
c. Ventilatoarele electrice sint aparate utilizate pentru realizarea unei circulaţii fortate a
aerului între spaţiile închise şi atmosfera exterioară, sau uneori asigură circulaţia aerului în
aceleaşi spaţii în scopul răcirii sau încălzirii lor.
Părțile componente mai importante sint: elicea (din metal sau material plastic) acționată de
axul unui micromotor, carcasa din tablă de otel sau din material plastic de care se fixează
14
motorul şi grătarul de protectie, suportul cu articulație in diferite poziții, intrerupătorul si
cordonul de alimentare.
Sortimentul de ventilatoare se diferenţiază în funcţie de caracteristicile de calitate şi modul
de fixare: de masă, de birou, de tavan, de geam și de perete sau combinate.
Caracteristicile de calitate ale ventilatoarelor sînt:
- puterea absorbită: 20 - 30 W;
- turatia motorului: 1 200 - 2 000 rot/min.;
- debitul de aer: 1 - 4 m/min.
d. Hota absorbantă pentru bucătărie este destinată să aspire si să filtreze aerul din bucătărie
(cu vapori, fum, miros etc.) redindu-l purificat si împrospătat prin eliminarea mirosului neplăcut
rezultat din prelucrările alimentelor.
Părțile componente sint: motorul electric cu ventilator care absoarbe aerul și îl trece prin
unul sau două filtre. Filtrele au elemente care retin particulele solide: praf, scame, fum (filtru din
spumă poliuretanică) şi produse volatile rezultate din descompunerea grăsimilor sau altor
produse (filtrul cu cărbune activ absorbant).
Hota are un sistem de iluminare difuz şi se montează pe perete, deasupra maşinii de gătit (la
70-75 cm de suprafaţa plitei). Eficacitatea hotelor este determinată de suprafata şi calitatea
filtrelor, precum şi de debitul ventilatorului. Se apreciază eficacitatea hotei cind sistemul de
ventilatie asigură improspătarea de cel puţin şase ori pe oră a intregului volum de aer din
încăpere. De exemplu: hota de bucătărie "Aspirodor" are două trepte de filtrare, prima din spumă
poliuretanică si a doua din cărbune activ. Durata de utilizare a unui set de filtre este de 4-6 luni,
iar suprafata treptelor de filtrare este de 2 x 1 240 cm. Puterea absorbită este de 20 W pentru
motor şi 40 W pentru lampă, iar debitul de aer ventilat este de 1 m/min.
f. Masina de spalat vase de uz casnic este compusă dintr-o carcasă cilindrica in care sînt
rastele pentru aşezarea vaselor, iar in partea superioară este prevazuta cu un capac rabatabil.
Cu ajutorul unor pompe se injectează în interiorul masinii apă caldă şi detergenti, sub forma
unui jet rotitor care permite spălarea şi clătirea unei game largi de veselă.
Perfecționările aduse acestor maşini permit realizarea unor programe complete de spalare,
clătire si uscare. Consumul de energie electrică este de 1,2-5 kWh şi cel de apă de 50 de litri.
g. Dispozitive de incalzit apa menaieră numite si boilere electrice au la bază efectul caloric
al unei rezistente electrice care se transmite apei dintr-un bazin inchis şi izolat termic.
Din punct de vedere constructiv sint realizate in două variante: cu încălzire instantanee a
apei care se scurge liber, si cu acumulare de căldură care funcționeaza la presiune. Mai utilizate
sint cele din categoria a doua. Boilerele cu acumulare de căldură încălzesc apa dintr-un rezervor,
legat direct la la rețeaua de apă, prin intermediul unei rezistențe conectate cu un termostat.
Principalele pärți componente ale boilerelor sint:
- bazinul sau rezervorul din metal rezistent la coroziune (cupru, aluminiu, gel-zincat);
- rezistenta electrică a rezervorului, înglobată in material termorezistent si izolant, inchisă
intr-un tub metalic;
- corpul exterior din tablă emailată pentru susţinerea părţilor componente si fixarea de
perete;
- conductele de alimentare cu apă rece şi conducte de scurgere a apei calde, care se termină
cu bateria pentru amestec;
- termostatul care permite întreruperea curentului in momentul cînd s-a atins temperatura
apei pentru care a fost reglat.
- Caracteristicile de calitate se referă la debitul de apă caldă, randament, putere absorbită de
la reţea, precum şi la formă şi mod de finisare.
1.3.6. Aparate electrice pentru terapie si ingrijirea corpului
Din categoria aparatelor utilizate in scopuri terapeutice fac parte: perna electrică, lampa cu
raze ultraviolete şi infraroşii, aparatele pentru masaj, ionizatoarele electrice etc., iar pentru
scopuri igenice şi cosmetice se folosesc maşinile electrice de ras, tuns, ondulatorul de păr etc.

15
 a. Perna electrică este utilizată pentru încălzirea locală a diferitelor părți ale corpului. Este
confectionată dintr-un material textil rezistent şi izolant, în care se introduce o rezistentă electrică
reglabila la trei intervale de temperatură: 15 W (48-56°C); 30 W (60-70°C); 60 W (45-85°C); şi
un termostat pentru întreruperea curentului cind s-a atins temperatura pentru care s-a reglat.
b. Lampa de raze ultraviolete si infraroşii se utilizează pentru tratamente cosmetice şi pentru
combaterea unor afectiuni (аvitaminoză D şi altele). Părţile componente sint: corpul lămpii,
suportul, reflectorul, becul cu radiații ultraviolete şi tubul de radiaţii infraroşii.
Lampa funcţionează în regim de exploatare intermitent, in cicluri de 30 minute.
c. Aparatul electric pentru masaj este utilizat atît în scop terapeutic, tonifiant, pentru
imbunătăţirea circulatiei sanguine, facilitarea eliminării produselor toxice de ardere, mentinerea
elasticităţii fibrelor musculare şi împiedicarea depunerilor adipoase in stratul subcutanat, cit şi în
scop estetic.
Pärţile componente ale aparatului electric pentru masaj sint:
- armătura vibratoare cu 100 oscilatii/secundă şi o amplititudine de 0,4 mm;
- placă în care se montează diferite dispozitive de masaje interschimbabile, şi anume:
- tampon plat din material plastic pentru masajul fetei; tampon din material pentru masajul
picioarelor; tampon sferic din cauciuc pentru masarea articulațiilor membrelor si pentru
lumbago; tampon perie de cauciuc pentru masajul capului; placă cu 6 picioare vibrante pentru
masaj muscular general.
d. Mașina electrică de ras se compune din următoarele părți:
- carcasa din material plastic rigid (aminoplast), care are rolul de susținere și protecție a
componentelor active (motor electric, dispozitiv de tăiere și antrenare a cuțitului);
- motorul electric, care asigură mișcarea de rotație sau alternativă a cuțitului mobil, cu
puterea de 8-15 W;
- dispozitivul de tăiat, format din cuțitul mobil (în 1, 2 sau 3 variante) acționat de motorul
electric și apărătoarea fixă care are rolul de a contribui la tăiere, îndeplinind și funcția celui de al
doilea cuțit fix, precum și de apăraare a pielii împotriva eventualelor tăieturi.
Principiul de funcționare constă în punerea în mișcare a cuțitului mobil, în urma căreia are
loc tăierea firelor de păr care au pătruns prin orificiile apărătoarei fixe, prin acțiunea de forfecare.
De aceea, cuțitul trebuie să fie în contact direct cu apărătoarea fixă, în caz contrar tăierea nu se
mai produce.
Eficacitatea mașinii crește dacă se respectă următoarele reguli de utilizare:
- în timpul operației de ras, mașina trebuie ținută ușor înclinată în sensul deplasării ei și
contrar direcției de creștere a firelor de păr;
- la schimbarea sensului, mașina trebuie să rămână lipită de piele, modificându-se numai
înclinarea ei;
- se utilizeaza numai cind pielea este uscată.
Mașina electrica de ras funcționează prin conectarea la reteaua electrică de 127/220 V sau la
bateria proprie (Cd-Ni de 2 x 1,25 V).
e. Uscatorul de păr functionează pe principiul unui radiator cu ventilator, destinat uscarii
parului cu aer cald in condiții igenice superioare.
Partile componente ale uscătorului de păr sint:
- carcasa din material plastic cu rol de susţinere şi protecie a sistemului de ventilaţie şi a
rezistentei electrice;
- sistemul de ventilație format dintr-un motor electric pe rotorul căruia este fixat un
ventilator sau o turbină;
- elementul incalzitor este format dintr-un suport izolant pe care se înfăşoară rezistenta din
sîrmă de crom-nichel răsucită in forma de spirală;
- mînerul serveşte pentru susţinerea şi manevrarea in diferite poziții a uscătorului de păr.
Principiul de bază al uscătorului de păr este astfel conceput încît se evită încălzirea
rezistenţei electrice - fără functionarea sistemului de ventilatie. În momentul conectării motorului
electric, intră în funcţiune ventilatorul care aspira aerul din exterior printr-un orificiu tubular.
16
 Caracteristicile de calitate ale uscătorului de păr sînt: puterea motorului 20 W; puterea
rezistentei 325W; turația motorului 2 000 rot./min.; temperatura aerului cald 80 - 100°C.
La utilizare trebuie să se conecteze şi ventilatorul prin apasarea celui de al doilea buton,
astfel nu funcţionează.
De asemenea, in timpul funcionării nu trebuie să se optureze orificiile de intrare a aerului
sau a celui de refulare.
f. Aparatul electric pentru ondularea părului functionează pe principiul electrotermic al
unui element încalzitor.
Părțile componente sint:
- carcasa din material nichelat cu miner izolant din bachelită;
- elementul Incalzitor format dintr-o rezistență spiralizată pe un suport ceramic, introdus in
carcasă;
- lamela articulată (clapetă mobila) din metal pentru stringerea parului (are o formă scobită,
cu raza de curbură egală cu a corpului metalic, astfel incit între suprafetele acestora se realizează
un bun contact).
Caracteristicile de calitate mai importante sint:
- timpul maxim de atingere a temperaturii optime (citeva minute);
- temperatura maximă a corpului metalic (circa 250°C) care se atinge după 20 minute;
- puterea absorbită a rezistenţei: 17W.
g. Aparate electrice de încăzit locuinta sint realizate in mai multe variante.
Dupa modul de functionare sint: radiatoare cu încălzire directă, aparate încălzitoare cu ventilator
(aeroterme) şi aparate încălzitoare cu acumulare de căldură (agenţi de acumulare: apă sau ulei)
numite şi calorifere electrice din tablă vopsită sau din material ceramic.
1.3.7. Norme speciale pentru utilizarea aparatelor electrocasnice
Corpul omenesc se comportă ca o rezistenţă la trecerea curentului electric prin el, a cărui valoare
depinde de multi factori, variind de la citeva sute de ohmi pînă la 10 000 - 20000 ohmi.
Principalii factori care influenţează valoarea rezistente corpului omenesc sint: oboseala, starea
nervoasă, conținutul de alcool in singe starea de umiditate, precum şi intensitatea curentului
electric. De exemplu, curenți mai mici de 3 mA nu au urmări asupra organismului, intre 10 - 30
mA provoacă contracţia muşchilor toracici, care poate duce la asfixiere, dacă nu se intervine într-
un timp mai scurt de 1 min. La curenţii mai mari de 30 mA se produce fibrilaţia inimii, avînd ca
urmare moartea accidentatului.
Frecvența curentului electric influentează pericolul de electrocutare, acesta fiind maxim la
50 Hz.
Metode de protectie utilizate in prezent în construcţia aparatelor electrocasnice împotriva
electrocutării datorate tensiunii de atingere sint:
- legarea la pământ;
- legarea la nul;
- izolarea de protectie;
- alimentarea aparatelor cu tensiuni mici, nepericuloase;
- utilizarea releelor de tensiune şi de curent.
Legarea la pămint se face cu un conductor de cupru, cu sectiune de cel puţin 2,5 mm, prin
conectarea lui la şurubul special de legare la pămint (marcat cu un semn distinctiv de culoare
roşie), iar la celălalt capăt la o priză de pămint sau, in lipsa acesteia, la o conductă de apă.
Legarea la nul se realizează prin cordonul de alimentare, prevazut cu fişă cu contact de
protectie.
Normele (regulile) de protectie trebuie să fie bine însuşite de lucrătorii din comert, precum şi
de toţi cei care utilizează aparatele electrocasnice. Printre aceste reguli menţionăm următoarele:
- instalarea aparatelor cu puteri mari trebuie făcută de specialişti autorizati, deoarece ele pot
fi conectate la retea numai in cazul in care curentul maxim absorbit de acestea este mai mic decit
curentul maxim admis de instalatie;
17
 - în timpul utilizării, aparatele trebuie să fie aşezate pe suprafete ignifuge, iar in apropiere să
nu se găsească obiecte care se pot aprinde uşor (pereţi din lemn, carton, perdele etc.);
- dacă se constată că aparatul curentează, trebuie scos din priză, iar cind la foc, nu este
permisă stingerea decit după scoaterea sa de sub tensiune;
- alimentarea aparatelor numai în conditiile patru care au fost construite, folosindu-se
cordoane şi fişe corespunzătoare;
- aparatele din clasa I de protectie (radiatoare, plite, maşini de gătit, fiare de călcat etc.),
prevazute cu cordon cu trei conductori si fişă cu contact de protectie (schuko), trebuie conectate
la prize cu contact de protectie;
- remedierea oricărei defectiuni se execută numai după deconectarea acestora de la rețeaua
electrică;
- utilizarea aparatelor electrocasnice in încăperi cu umiditate ridicată trebuie să se facă cu
mare prudentă şi numai după ce s-a asigurat o protectie corespunzătoare prin legarea la pămint
sau la nul;
- este interzisă folosirea în băi a aparatelor electrocasnice cu exceptia încalzitoarelor de apă
(instalate de specialişti) şi a aparatelor de ras care sint construite pentru conditiile din aceste
încăperi;
- verificarea periodică a aparatelor electrocasnice de către specialişti, pentru a se constata
starea izolatiilor, întrucit prin imbatrinirea materialelor izolante (cauciuc, materiale plastice etc.)
se micşoreaza simțitor rezistenţa electrică şi se poate provoca electrocutarea.

II. Mărfuri electronice

Industria electronică a cunoscut în ultima perioadă de timp cel mai rapid ritm d dezvoltare,
atât pe plan mondial, cât și la noi în țară, fiind considerată ramură de vârf a științei și tehnicii. În
prezent se acordă o mare atenție dezvoltării industriei electronice, deoarece are consecințe
deosebite și asupra altor ramuri și domenii de activitate: automatizări, mașini de calcul,
cibernetică, transporturi, telecomunicații etc. În țara noastră există mai multe întreprinderi care
produc o gamă de produse, piese și subansambluri electronice. Astfel, în București „Electronica”
pentru televizoare, piese radio și semiconductoare la Băneasa, calculatoare și tuburi cinescopice
la Pipera, „Tehnoton” din Iași pentru radioreceptoare, produse electronice și electrotehnice la
„Electroargeș” și „Electromureș”, precum și alte unități care produc diverse aparate și
componente electronice.
2.1. Clasificarea mărfurilor electronice
2.2. Aparate electronice pentru înregistrarea și redarea sunetelor
2.3. Radioreceptoarele – Sortimentul și caracteristicile tehnico-funcționale
2.4. Receptoarele de televiziune - Sortimentul și caracteristicile tehnico-funcționale
2.5. Clasificarea generală a mărfurilor birotice
2.6. Caracteristica merceologică a principalelor grupe de mărfuri birotice

2.1. Clasificarea mărfurilor electronice

Mărfurile electronice au ca principiu de funcționare fenomenele legate de emiterea, mișcarea
și interacțiunea particulelor încărcate electric.
Clasificarea mărfurilor electronice se face după mai multe criterii: destinație, particularități
constructive, clase de protecție.
După destinație sînt:
- aparate electronice: radioreceptoare, receptoare de televiziune, magnetofoane, picupuri,
18
combine, amplificatoare, stabilizatoare de tensiune, instrumente de măsură și control, ceasuri
electronice, aparatură foto-electrică, aparatură de control (minicalculatoarele);
- accesorii și instrumente pentru aparate electronice: antene (pentru radio și TV), filtre
adaptoare, cabluri de coborîre, microfoane, autotransformatoare, alimentatoare, relee, benzi,
discuri, cordoane de imprimare-redare, etc;
- piese și subansambluri pentru aparatele eectronice:
- active: tuburi electronice, dispositive semiconductoare (tranzistoare, diode);
- pasive: rezistențe, condensatoare, bobine-transformatoare;
- circuite hibride: subansamble și cablaje imprimate, comutatoare, relee, conectoare.
După particularitățile constructive se deosebesc:
- aparate și componente cu circuite imprimate sau cu cablaje clasice, în montaje cu
semiconductoare, cu tuburi electronice sau hibride;
- aparate cu circuite integrate (CI sau CIP – cele obținute prin tehnica planar) care pot fi
digitale (logice) sau (analogice);
- microprocesoare.
După gradul de protecție, aparatele electronice se realizează în trei clase:
- clasa I de protecție, în care aparatul are cel puțin o izolație funcțională și o bornă (contact)
de protecție pentru punerea la pământ (prin afișă și priză Schuko);
- clasa a II-a de protecție nu are legătura la pământ, dar are izolația dublă sau izolația întărită
în locurile expuse atingerii (uneori cu o impendență de protecție între părțile conductoare
accesibile și părțile periculoase la atingere);
- clasa a III-a de protecție pentru aparatele alimentate cu tensiuni foarte joase.
După locul de utilizare sînt aparate:
- staționare;
- portabile;
- pentru mijloace mobile (autovehicole, ambarcațiuni).

2.2. Aparate electronice pentru înregistrarea și redarea sunetelor

Din această subgrupă de mărfuri fac parte: microfoanele, difuzoarele, amplificatoarele de
audio-frecvență, picupurile, magnetofoanele și casetofoanele.
Microfoanele – sînt aparate electroacustice care transformă oscilațiile mecanice acustice
(sonore) în oscilații electrice, în scopul amplificării, transmiterii la distanță, înregistrării sau
măsurării lor.
Clasificarea sortimentului de microfoane se face după mai multe criterii și anume:
- după destinatie sint microfoane pentru aparate monofonice, stereofonice și cvadrofonice;
- după principiul constructiv, microfoanele pot fi: resistive (cucărbune), cu condensator sau
electrostatice, cu conductori mobili; electrodinamice (magnetodinamice), piezoelectrice etc.;
- după proprietățile de directivitate sint microfoane unidirectionale, bidirecționale și
omnidirecționale (cu aceeaşi sensibilitate pentru undele care vin din toate direcţiile).
Microfonul electrodinamic este cel mai des utilizat la imprimări și aplificări. El este alcătuit
dintr-un magnet permanent (inductor), bobina mobila (indusul) care se deplasează intr-un canal
circular practicat in masa magnetului. Bobina este solidar fixată de o membrane care are rolul de
a o centra şi de a-i transmite mişcarea produsă sub presiunea undelor sonore. Variaţia curentului
indus in bobina se face in ritmul frecventei oscilațiilor sonore şi al intensităţii lor.
Difuzoarele sint traductoare electroacustice care transformă oscilaţiile electrice in oscilații
sonore, realizind efectul invers celui produs de microfon.
Difuzoarele stnt de mai multe tipuri în funcţie de cuplajul electromecanic, dar mai des sint
folosite cele electrodinamice (magneto-electrodinamice).
Difuzoarele electrodinamice sint alcatuite dintr-un magnet de forma NSN prins de un şasiu
metalic care creează un cîmp magnetic radial şi constant. Are o bobină mobilă aşezată în cîmpul
magnetic de care este prinsa solidar o membrană de hirtie in forma de trunchi de con. În urma
19
variaţiei cimpului electromagnetic, bobina mobilă capătă o miscare rectilinie care antreneaza
membrana, producindu-se astfel oscilații sonore în spaţiul din fața difuzorului. Difuzoarele
electrodinamice pot fi de forma circulară sau eliptica.
Caracteristicile de calitate ale difuzoarelor sint: impedanta bobinei (Z), in ohmi, puterea
nominala (P), în voltampermetri (VA) sau wați (W), banda frecventelor acustice reproduse, in
herți (Hz), precum şi dimensiunile (diametrul şi masa membranei) şi masa.
Calitatea unui difuzor este apreciată, de regulă, prin capacitatea lui de a reproduce sunetele
intr-o gamă cit mai largă din spectrul auditiv 16-20 000 Hz fara distorsiuni mari. De obicei se
folosesc difuzoare separate pentru frecvențe înalte si pentru frecvente joase, grupate în incinte
acustice (boxe) și coloane sonore.
Sortimentul de difuzoare cuprinde o gamă largă, diferențiate după putere începind cu cele
de radioficare de 0,25 VA, apoi difuzoarele difuzoarele circulare sau eliptice cu puteri între 05 -
10 VA, pentru frecvente inalte şi joase, cu impendanțe diferite (4; 8; 13; 52 ohmi), precum şi
tipuri de coloane sonore ca „Delta” in diferite vanante cu 2 sau 4 difuzoare (30-40 VA), „Sirius”,
de 50 VA etc.
Verificarea calității difuzoarelor se face observînd integritatea membranei, modul de fixare
pe suport şi pe bobina pentru a nu produce zgomot la frecare.
Verificarea continuităţii bobinei se face cu ajutorul ohmetrului. Caracteriscile acustice se pot
verifica prin conectarea difuzorului la ieșirea unui magnetofon, pikup, radioreceptor etc. cu
condiția să corespundă cu impedanta de ieşire a aparatului (se admit abateri de 10 - 20%) şi cu
puterea de ieşire a acestora (se admite să fie mai mare cu 2-3 VA față de cea a aparatelor
respective).
Amplificatoarele electroacustice. Acestea sint aparatele electronice destinate amplificării
semnalelor electrice de audio-frecvență primite de la microfoane, picupuri, magnetofoane,
chitare electrice radioreceptoare etc. Ele sint conectate la difuzoare pentru transformarea
semnalelor electrice amplificate in semnalele acustice.
Amplificatoarele sint aparate de sine statatoare, a caror productie s-a dezvoltat mult in ultima
perioadă de timp, dar şi încorporate în aparatele electronice tradiţionale, audio şi video, ca
subansamblele în partea de audiofrecventă, cu aceeași destinație.
Principalele parti componente sint: ansamblul electronic pe un şasiu metalic; cutia de
protecție (cu rol şi de ecran electric şi magnetic) pe care sînt montate mufele de intrare pentru
sursele de semnale şi de ieşire pentru difuzoare, butoane de pornire- intrerupere, reglare (volum,
ton) indicator optic de funcţionare etc. Unele amplificatoare sint prevăzute şi cu alte dispozitive
pentru obţinerea unor efecte speciale şi anume: cu filtre, dispozitive pentru producerea
reverberației artificiale, „orgă de lumini” etc.
Partea electronică a amplificatorului cuprinde: sursa de semnal (M); preamplificatorul (p) cu
2-5 etaje, destinat sa realizeze o amplificare cit mai mare şi o cit mai bună corecţie de ton a
semnalelor slabe, amplificatorul de putere sau final (Amp) alcătuit din 1 - 2 etaje, care amplifica
semnalele de sute sau mii de ori pentru a le reda cit mai fidel in difuzor; alimentatorul (Al) care
cuprinde redresor, redresor-stabilizator de tensiune, baterii de pile sau acumulatoare.
Caracteristicile de calitate ale amplificatorului de audiofrecventa se regăsesc în parte şi la
celelalte aparate electronice în care sînt încorporate. Principalele caracteristici sint: puterea şi
tensiunea nominala de ieșire, impendanța de ieșire, raportul semnal/zgomot, tensiunea de intrare,
impedanta de intrare, distorsiunea de frecventa, caracteristica de frecventă şi plaja de reglare a
acesteia, sensibilitatea.
Puterea nominală de ieşire este puterea pe care o poate furniza amplificatorul impendanței
nominale de sarcină, la o frecventă (sau banda de frecvenţă) data și la o mărime anumită a
distorsiunilor, pentru o tensiune de intrare data. Sînt amplificatoare obişnuite cu putere de 10 - 20
VA, pentru audiții cu o dinamică superioară cu 25-100 VA, iar pentru săli de concerte cu 100 -
250 VA.
Raportul semnal/zgomot este raportul dintre tensiunea nominală de ieşire şi tensiunea de
zgomot măsurată la bornele impedantei de sarcină (difuzor). Zgomotele sînt datorate fie pieselor
20
componente, fie de la sursele exterioare (paraziti radiofonici) care pătrund prin antenă sau prin
reteaua de curent. Se exprimă în decibeli (dB).
Distorsiunea de frecventă este dată de variația amplificării în funcţie de frecventa
semnalului aplicat de intrare. Se apreciază prin caracteristica de frecvență (curba de răspuns) care
reprezintă variația raportului (dB) dintre tensiunea de ieşire şi cea de intrare, in functie de
frecventă, în condiţii normale de utilizare. În practică se utilizează , „factorul de distorsiune” de
frecvenţă care reprezintă abaterea amplificării la o frecvență oarecare, faţă de amplificarea medie
de frecvenţă, exprimată în dB. La amplificatoarele obişnuite caracteristica de frecvenţă trebuie să
prezinte o neuniformitate mai mică de 1 dB, în intervalul 20 - 20 000 Hz, iar cele de înaltă
fidelitate (Hi-Fi) mai mică de 0,5 dB.
Distorsiunea armonică reprezintă gradul de schimbare (de alterare) a formei sinusoidale a
semnalului de intrare prin aparitia unor frecvente armonice la semnalul de ieşire.
Amplificatoarele de calitate au valoarea distorsiunilor armonice, mai mică de 0,5% faţă de 2,5-
10% cît au amplificatoarele obişnuite ale radioreceptoarelor.
Plaja de reglare a caracteristicii de frecvență este dată de abaterile (în plus sau in minus)
faţă de frecventa medie liniară, realizate cu ajutorul reglajelor de ton care permit întărirea sau
atenuarea frecvențelor înalte (15 - 20 KHz) şi joase (20 - 40 KHz). De regulă se realizează
corectii de +15-20 dB.
Sensibilitatea reprezintă valoarea minimă a tensiunii semnalului de intrare (in mV) pentru
care se obtine puterea nominală de ieşire (cu potentiometrul de volum reglat pentru amplificarea
maximă). Cu cît valoarea cifrică este mai mică cu atât aparatul este mai sensibil.
Sortimentul de amplificatoare este alcătuit din diferite tipuri realizate în ţară, din cele două
mari categorii: monofonice şi stereofonice, precum şi unele importate. Exemple de
amplificatoare româneşti sînt: ,,Gama“ (7 VA), „Concert“ (15VA), „Beta“ (20VA), „Alfa super“
(30VA), „Delta" (30VA), „AS 2010“ (stereo 10 VA), „AS 2020“ (stereo 20 VA) etc.
Picupuri şi discuri
Picupurile sint aparate electromecanice destinate reproducerii electronice a sunetelor
imprimate pe discurile fonografice (monofonice sau stereofonice).
Părțile componente se grupează după funcţiile pe care le realizează în două mari
subansamble: mecanic, care asigură rotirea discului, schimbarea vitezelor de rotatie, pornirea,
oprirea etc, şi electronic, care citeşte, amplifică şi redă semnalele imprimate pe disc.
Elementele componente ale parti mecanice sint: șasiul pe care sint montate piesele,
regulatorul de curaju, platanul, dispozitivul de transmisie și de schimbare a vitezelor, praful
suport al dozei, butoanele pentru comenzile mecanice.
În partea electronică se află: acul (din otel, corindon sau diamant), traductor piezoelectric
sau magnetodinamic (doza de citire) monofonică sau stereofonică, transformatorul de rețea,
motorul electric, amplificatorul (cu 4-8 tranzistoare sau cu 1-2 circuite integrate) reglaje de ton şi
volum (rotative sau liniare).
Picupurile stereofonice au, pentru cele două canale, echipamentul dublat (cel de citire,
amplificare şi redare). Acestea au doze stereofonice astfel construite încit să poată reda şi de pe
discurile monofonice.
Caracteristicile de calitate ale picupurilor variază între anumite limite în functie de
sortiment, astfel: puterea sa de ieşire (2–240 VA), sensibilitatea (20-180 mV), banda de frecvenţă
(40 - 18 000 Hz), numărul de viteze (2-4 cu valorile standardizate de 78, 45, 31 1/2, 16 1/2
ture/min.), abaterea de la viteza nominal (0,3-0,5%), abaterea de la liniaritate (4,5 - 12 dB),
distorsiuni armonice (3 - 10%), numărul circuitelor integrate şi de tranzistoare, numărul de
difuzoare, impedanța difuzorului, presiunea acului (+ 4- 6,5 gf), greutate etc.
Verificarea calităţii se face prin punerea în stare de funcţionare şi acţionînd asupra
dispozitivelor de comandă.
Se va urmări existenţa zgomotelor de fond, funcţionarea schimbătorului de turații,
fluctuaţiile turaţiilor (acestea se mai pot verifica şi cu ajutorul discului stroboscopic), existenţa
distorsiunilor, răspunsul la comenzi etc.
21
 Defectele picupurilor pot fi atît la partea mecanică cît şi la cea electronică. La partea
mecanică sînt posibile următoarele defecte: platan descentrat, schimbătorul de viteză blocat,
inactiv sau necorespunzător turațiilor indicate, rotorul motorului blocat, funcţionarea neuniformă
sau cu fluctuaţii ale sistemului de antrenare etc. La partea electronică se pot întîlni defecte ca:
întreruperea siguranţei, uzura acului care produce un zgomot de fond neplăcut, audiţie slabă sau
nulă din cauza dozei sau a amplificatorului etc.
Sortimentul de picupuri se poate clasifica astfel:
- după modul de redare: monofonice şi stereofonice;
- după modul de prezentare sint: picupuri incasetate in cutii, în valise încorporate in combine
muzicale, in radioreceptoare, şi neîncasetate (fără cutie) putînd fi montat pe suporturi diferite;
- după modul de schimbare a discului: manuale şi automate;
- după modul de schimbare a turaţiilor: cu schimbare mecanică sau electronică;
- după destinatie şi performanţe tehnice: pentru audiţii obişnuite (amatori), semiprofesionale
sau de înaltă fidelitate (Hi-Fi) şi profesionale.
Sortimentul de picupuri este in continuă înnoire şi diversificare prin introducerea din ce in ce
mai mult a tranzistoarelor şi a circuitelor integrate, aducîndu-se astfel îmbunătățiri substanţiale
caracteristicilor de calitate. La noi în ţară se produc la: ,,Tehnoton"-Iaşi, ,,Electro"-Argeş, în mai
multe variante (ex.: ,,Alegro", ,,Pana" etc.).
Transportul, depozitarea, manipularea se efectueză cu multă precauţie, ferindu-le de şocurile
mecanice, praf, de radiaţiile solare directe, de sursele de căldură (temperatură de păstrare 15 -
33°C), de umiditate (nu mai mare de 75%).
Discurile. Calitatea audiţiei la picupuri depinde in mare măsură şi de caracteristicile
discurilor. Acestea sint confectionate din material plastic, termorezistent, cu bună rezistenţă
mecanică şi coeficient de frecare scăzut (vinylit, decilit etc.).
Imprimarea semnalelor sonore pe suprafețele discurilor se face prin realizarea unor şanţuri
spiralate cu un traseu şerpuit (în cazul înregistrării laterale utilizate în mod curent), folosindu-se
o tehnică specială. Există tendinta de utilizare tot mai mult a discurilor imprimate video şi cu
citire optică (laser) care permit îmbunătăţirea substanțială a caracteristicilor electroacustice
(bandă largă de frecvență 20 - 20 000 Hz, a coeficientului de distorsiune sub 1% etc.).
Sortimentul de discuri se împarte in două mari categorii: mono şi stereofonice. Ele pot avea
diametre de: 17,5; 20; 25 şi 30 cm, cu înregistrare pe microşanț (micro, microsion sau L.P. long
playing) avind 8-12 şanţuri pe un mm, față de 4 la cele clasice (cu înregistrare normală şi la
viteza de 78 tur./min.). Discurile micro cu diametrele de mai sus asigură durate diferite de redare
(de 5-7; 10; şi 15-18 şi respectiv 23 - 28 min.). Durata de utilizare a discurilor stereofonice este
de regulă, de două ori mai redusă decit la cele monofonice. Ea depinde şi de natura şi calitatea
acului. Acele de safir (corindon) durează 100-200 ore audiție, iar cele de diamant de 40 de ori
mai mult. Prin utilizarea unui ac bun (nu mai greu de 8-10g) un disc micro poate fi utilizat de cca
350 ori fără reducerea substanțială calității audiției. Trebuie să se evite acele uzate sau folosirea
acului mai gros (marcat cu verde) destinat înregistrărilor cu șanț normal și turație de 78 rot./min..

Verificarea uniformităţii turației se face cu discurile stroboscopice.

Păstrarea şi îngrijirea discurilor determină durata de utilizare. Ele trebuie să fie ferite de praf,
căldură excesivă, radiaţii solare, şocuri, zgirieturi, apăsări prea mari. După utilizare, discul se
curăgă cu o perie specială şi se introduce in plicul de material plastic şi apoi in cel de hirtie.
Magnetofoane, casetofoane, benzi magnetice
Magnetofonul şi varianta sa simplificată, cu gabarit şi greutăți reduse, casetofonul, permit
înregistrarea şi redarea magnetică a semnalelor acustice, avind numeroase întrebuinţări in
informatică, în ştiinţă, producţie şi învățămint, in activitäțile social-culturale, de petrecere plăcută
a timpului liber etc.
Prin asocierea casetofonului cu radioreceptorul au apărut radiocasetofoanele care sint mult
solicitate şi în continuă perfectionare.
Principiul înregistrării pe bandă magnetică a semnalelor electrice generate de sunete constă
22
în magnetizarea variabilă a benzii, în timpul trecerii ei prin faţa cîmpului magnetic variabil al
unui electromagnet (cap de imprimare), alimentat cu curenţi produşi sub acţiunea surselor sonore
(microfon, picup, radio etc.).
Principiul redării are la bază fenomenele inverse înregistrării şi anume: introducerea în
capul de citire sau de redare (care poate fi acelaşi cu cel de imprimare sau separat), a unor curenti
variabili ca urmare a trecerii benzii magnetice la înregistrare prin faţa capului. Curentul care
apare prin inductia electromagnetică in înfăşurările capului de redare se amplifică în etajul cu
această functie din magnetofon sau casetofon, după care este redat difuzorului.
Funcțiile principale ale magnetofonului şi casetofonului sînt: înregistrarea şi redarea
sunetelor, ştergerea benzii (cu sau fără înregistrarea ei); rebobinarea rapidă a benzii in ambele
sensuri; amplificarea semnalelor electrice primite de la capul de redare (citire) sau din alte surse
şi transformarea lor în semnale electrice.
Părţile componente ale magnetofonului şi casetofonului sînt: mecanismul de antrenare a
benzii, sistemul magnetic, sistemul electronic, şasiul şi cutia de protectie.
Mecanismul de antrenare cuprinde mai multe elemente, din care distingem componentele
active, formate din una sau mai multe electromotoare asincron monofazate, iar la casetofoane,
motoare de curent continuu.
Sistemul magnetic este constituit din capetele de ștergere și înregistrare-redare, a căror formă
diferă după numărul de piese ale benzilor, respective cu două (au numai cite un circuitnelectric și
magnetic) sau cu patru piste (au cite două circuite electrice și magnetice).
Sistemul electronic cuprinde un amplificator pentru redare-inregistrare, un oscilator de
frecventă supraacustică (de înaltă frecvență) folosit pentru ştergerea şi premagnetizarea benzii (la
imprimare), circuite de corectie (comutabile) pentru diferite viteze de deplasare a benzii,
indicator optic de nivel al imprimării difuzorului, comenzile pentru volum şi ton, releu de oprire
automată la capătul benzii, borne pentru intrări (microfon, picupuri, radio etc.) şi ieşiri
(magnetofon, difuzor exterior etc.), partea de alimentare electrică (transformator, redresor,
stabilizator etc.), comutatoarele pentru adaptarea capetelor de ştergere şi de înregistrare-redare la
tipurile de benzi utilizate (normale, FeO, FeCr, Cro şi metal).
Magnetofoanele şi casetofoanele stereofonice au, pe lîngă celelalte elemente din partea
electronică dublate, şi două difuzoare de control instalate în interior, care sînt anulate în
momentul conectării celor două din exterior, de calitatea superioară, la o anumită distanţă de
ascultător.
Utilizarea circuitelor integrate în construcţia acestor aparate (la etajele de amplificare şi
alimentare) a determinat îmbunătăţirea unor caracteristici de calitate şi dotarea cu unele
dispozitive, menite să le extindă gama de funcțiuni. Printre aceste facilități menționăm: alegerea
unor regimuri de lucru diferite după tipul benzilor, semnalizarea neconcordanţei de adaptare ale
curentului de premagnetizare a benzilor, conectarea sau deconectarea dispozitivelor de tip Dolby
pentru atenuarea distorsiunilor şi a zgomotului de fond, specific benzilor magnetice (determinat
de inregistrarea pistelor şi de viteza mică de deplasare, mai ales la casetofoane) etc.
Caracteristicile de calitate ale magnetofoanelor şi casetofoanelor au valori diferite în funcţie
de destinaţia şi de dotarea cu circuite integrate. Aprecierea calităţii magnetofoanelor şi
casetofoanelor se face prin intermediul următoarelor caracteristici:
- viteza nominală de antrenare a benzii cu valori standardizate (4, 5, 9 şi 19 cm/sec.), fiind
mai mari la magnetofoanele profesionale;
- factorul de influenţă a vitezei care influentează net calitatea audiţiei (variază între 0,05% la
magnetofoanele profesionale şi 0,4% la casetofoanele de calitate redusă);
- caracteristica de frecvență exprimă limita minimă şi maximă a frecvenţelor pe care le poate
reda (la magnetofoanele profesionale între 30 -20 000 Hz, iar cele obişnuite şi casetofoane 40 -
12 000 Hz sau 40 -18 000 Hz);
- dinamica de frecvență sau raportul semnal/zgomot, exprimă în dB, raportul dintre
tensiunea de la ieşire, corespunzător nivelului maxim înregistrat pe bandă, şi tensiunea de
zgomot de la ieşirea obţinută la redarea unei porţiuni şterse de pe bandă. Valoarea oscileaza in
23
jur de 70 dB la magnetofoanele și casetofoanele de calitate ridicată şi de 35 - 40 dB la
magnetofoanele şi casetofoanele obisnuite
- factorul de distorsiuni neliniare este redus la aparatele de înaltă calitate (0,5-2%) şi mai
mare la cele obişnuite (3-5%).
Verificarea calităţii magnetofoanelor şi casetofoanelor se face observind aspectul părților
exterioare, accesoriile şi funcţionarea corectă a tuturor comenzilor.
Serifică rularea şi derularea benzii, funcţionarea indicatorului de modulatie
(microampermetru de nivel, sau a ochiului magic), a contorului de turații, modul de funcționare
pe toate vitezele şi pistele, calitatea redării (fidelitatea, lipsa zgomotelor de fond, a distorsiunilor,
oprirea, pornirea, funcţionarea frinelor, ştergerea).
Defectiunile mai des întîlnite sint:
- introducerea greşită a benzii magnetice în deschizătura din capac şi ghidaje determină
răsucirea sau ruperea ei de ax şi de rola presoare;
- utilizarea unor viteze mai mici sau mai mari faţă de cele cu care au fost înregistrate benzile
determină audiţii necorespunzătoare;
- manevrarea greşită a butoanelor de stergere şi înregistrare determină lipsa sau slăbirea
audiţiei pe anumite zone ale benzii;
- blocarea unor comenzi mecanice, cind se acţionează simultan pe mai multe clape sau
butoane.
Ambalarea acestor aparate se face intr-o husă textilă sau din material plastic şi apoi într-o
cutie de carton gofrat, pe care se pune etichetă cu inscriptia ,,Fragil".
Manipularea şi transportul se fac cu atenţie, evitindu-se şocurile mecanice.
Păstrarea se face la temperaturi cuprinse între +10 şi +40°C, iar umiditatea relativă a aerului
de maxim 75%.
Banda magnetică
Banda magnetică utilizată la magnetofoane şi casetofoane este formată dintrun suport de
masă plastică pe care s-a depus un strat subțire, format din pulbere feromagnetică înglobată într-
un liant.
Suportul benzilor se poate realiza din celuloză, policlorură de vinil sau din poliesteri, in
grosimi ce variază între 20 şi 50 um şi lăţimi de 6,25 + 0,05 mm.
Cerinţele de calitate care se impun suportului din material plastic sint: rezistenţă mare la
rupere; alungire mică elastică şi plastică, sensibilitate redusă la umezeală şi temperatură; să aibă
suprafaţa cît mai netedă; să fie flexibilă pentru a se putea înfăşura pe rulouri şi să adere bine pe
capete; să nu fie şifonabil şi sfärimicios.
Fiecare din cele trei tipuri de suporturi prezintă unele avantaje şi dezavantaje. Astfel,
suportul de celuloză nu prezintă alungire la rupere, dar e sensibil la umiditate, cel din policlorură
de vinil este sensibil la umiditate, dar are alungirea mai mare la rupere şi este sensibil la
modificările de temperatură. Suportul din poliester este cel mai rezistent la variatiile de umiditate
şi temperatură, dar are o alungire mare la rupere.
Stratul activ al benzii este format din pulbere feromagnetică (particule fine de oxid de fier,
cu dimensiuni între 0,1-1 um) şi trebuie să fie foarte uniform. În caz contrar, creşte zgomotul de
fond şi se înrăutăteşte caracteristica de frecvență.
Cacteristicile de calitate ale benzilor se pot grupa în două categorii: mecanice şi acustice.
Caracteristicile mecanice se referă la următoarele:
- lățimea trebuie să fie uniformă (6,25 + 0,05 mm);
- grosimea variază în funcţie de tip si poate fi cuprinsă între 20 pm (cele cu durata dubla) şi
55 - 60 um la cele normale. Benzile subtiri sint mai flexibile si permit realizarea unui contact mai
bun între bandă şi cap.
- sarcina la rupere este considerată acceptabilă la valoarea de 2,5 kg;
- întinderea elastică mai mică de 1%, iar cea plastică în jurul valorii de 0,05%.
Caracteristicile acustice sînt cele referitoare la sensibilitate, caracteristica de frecventă,
dinamica benzii, polarizarea pentru sensibilitatea maximă şi altele.
24
 Sortimentul benzilor magnetice se împart după grosime, lungime şi durata de redare in trei
categorii: normale (grosime de aproximativ 55 um), cu durată lungă (grosime de aprox. 35 um) şi
durata dubla (grosime de aprox. 25 um).
Păstrarea benzilor trebuie să se facă în spaţii cu temperatura pină la 10-20°C si cu umiditatea
relativă a aerului de 50 - 60%. Este interzis să se păstreze benzile in apropierea surselor de
cimpuri magnetice (transformatoare, motoare electromagneti).

2.3. Radioreceptoarele – Sortimentul și caracteristicile tehnico-funcționale

2.3.1. Caracteristicile de calitate ale radioreceptoarelor
Calitatea radioreceptoarelor este dată de principalele grupe de caracteristici:
electroacustice, fiabilitate – mentenabilitate, mecanice și estetice.
Principalele caracteristici electroacustice: sînt gamele de undă, sensibilitatea,
selectivitatea, fidelitatea, puterea de ieșire, puterea absorbită și stabilitatea audiției.
Gamele de undă – reprezintă domeniile de frecvență (lungimile de undă) pe care le poate
recepționa apartul. Cu cît numărul acestor game este mai mare, cu atît aparatul este considerat
mai bun. Valorile celor 4 game de undă adoptate în țara noastră sînt:
UL:150 - 285 KHz (2000-1052,7 m)
UM:525 - 1605 KHz (517,4-186,9 m)
US:595 – 26,1 MHz (50,4-11,5 m)
UUS:65-73 MHz (4,26-4,11 m)
Gamele de US și UUS pot fi împărțite în mai multe subgame (extensiile de gamă).
Sensibilitatea este caratceristica aparatului de a recepționa, în condiții normale de
funcționare, semnale cît mai slabe, deci de la posturi depărtate sau de putere mică. Ea este dată
de valoarea minima a tensiunii semnalului de RF, care, aplicat la bornele de antenă, produce la
ieșire, în difuzor, un semnal cu o putere standard de 50 mW sau 500 mW (după cum aparatul are
putere nominal de ieșire sub, sau peste 1 W).
Selectivitatea reprezintă proprietatea aparatului de a se separa dintre frecvențele
posturilor de emisie, existente la un moment dat la antenă, numai frecvența postului droit,
atenuîndu-se posturile vecine. Se exprimă în decibeli (dB) și arată de cite ori este atenuat
semnalul unui post vecin de exemplu, aparatele staționare cu tranzistoare de clasa I au 36, iar dB,
iar cele de clasa IV au 16 dB.
Fidelitatea este proprietatea radioreceptorului de a reproduce cît mai exact semnalele
primate de la posturile de emisie, fără distorsiuni. Aprecierea fidelității se face după limita
minima și maximă a frecvențelor audio pe care le poate reda aparatul (16- 20 000 Hz) cu un
procent minim de distorsiuni (de regulă 5-10 %).
Fidelitatea depinde și de numărul difuzoarelor, de forma, mărimea și puterea lor. Aparatele care
pot recepționa semnale modulate în frecvența (UUS) au o fidelitate mai bună (de exemplu
aparatele staționare cu tranzistoare de cl I au 80-10 000 Hz, față de 80-4 000 Hz cît au cele cu
modulație în amplitudine, iar cele de clasa a III-a au 200-5 500 Hz pentru MF și 200-2 500 Hz
pentru MA).
Puterea de ieșire nominal este data de valoarea cea mai mare a puterii semnalului de
audiofrecvență pe care o poate realiza aparatul la nivelul maxim de distorsiuni admise (10%).
Radioreceptoarele staționare cu tranzistoare alimentate de la rețeaua au puteri între 4 W cele de
clasa I-a și 0,5 W cele de clasa a IV-a. Se apreciază ca într-o cameră obișnuită este suficientă o
putere de ieșire de 250 mW, în condițiile în care zgomotele nu depășesc un anumit nivel.
25
 Puterea absorbită exprimă consumul de energie electrică. Aceasta este de 4-5 ori mai
mare la aparatele cu tuburi electronice (cca 40-100 W) față de consumul celor tranzistorizate (10-
20 W), iar cele alimentate la baterie este și mai redus (0,05-4 W).
Stabilitatea audiției este caracteristică aparatului de a-și menține constant acordul pe
postul ales (fără alunecări de frecvență și modificarea intensității audiției).
2.3.2. Clasificarea sortimentului de radiorecepție
Sortimentul de radiorecepție se poate clasifica după mai multe criterii și anume:
- schema constructivă adoptată, aceasta determinînd existența aparatelor superheterodine mono și
stereofonice;
- numărul lungimilor de undă, care variază între 1-4, la care se adaugă extensiile de bază pe UUS
și US.
- modularea semnalului (MA, MF sau ambele);
- gradul de asociere cu alte aparate (casetofoane, picupuri, combine musicale) etc;
- modul de alimentare: la rețea, la beterie sau la ambele surse;
- locul de instalare: staționare, portabile sau pentru automobile;
- performanța: clasa I (cele mai bune), clasa a II-a (superioare), clasa a III-a (obișnuite), clasa a
IV-a (simple).
Sortimentul de radioreceptoare cuprinde o gamă relativ mare, realizîndu-se aparate din
toate clasele de calitate. De exemplu: radioreceptoare stereofonice Bucur, Brahms, Eurocort etc.
Aparate portabile, Cora, Alfa, Derby etc., aparate auto, Lira, Predeal, Rally, Sterio etc.
Marcarea radioreceptoarelor se face prin înscrierea pe cutie sau pe scală a denumirii
aparatului, numărul tranzistoarelor a mărcii întreprinderii. Pe capacul din spate se înscrie un
simbol care indică: tipul aparatului, anul de fabricație, modul de alimentare cu energie electrică.
De exemplu, S 849 TS are semnificațiile: S - superheterodină, 84-anul de fabricație 1984,9 –
varianta schemei de principiu folosită; T – tranzistorizat, S – stereophonic. Pe cutia aparatului
mai sînt marcate bornele mufelor cu diferite semne standardizate pentru antenă, legătura la
pămînt, cască, picup, intrare-ieșire magnetofon, difuzor suplimentar.
Ambalarea se face în huse textile, apoi în cutii de carton gofrat, distanțîndu-se de pereții
cutiei prin plăci din polistiren expandat sau fîșii din același material. Pe cutii se pune inscripția
“Fragil” însoțită de desene (pahar, umbrelă) pentru a se respecta poziția de așezare la transport
depozitare și evitarea umezelii.
Transortul se efectuează cu multă atenție, evitîndu-se șocurile mecanice, umezeală și
căldura excesivă.
Depozitarea se face în spațiile lipsite de vapori corosivi, de umezeală. departe de sursele
de căldură. Aparatele mari se așează în stive de cel mai mult 4 bucăți, iar cele de dimensiuni mai
reduse în rafturi.

2.4. Receptoarele de televiziune - Sortimentul și caracteristicile tehnico-funcționale

2.4.1. Caracteristicile de calitate
Calitatea televizoarelor se apreciază prin urmatoarele grupe de caracteristici: tehnico-
functionale specifice imaginii şi sunetului, gama dispozitivelor constructive menite să lărgească
posibilităţile de utilizare în condiţii de eficiență, precum și cele referitoare la design (formă,
dimensiuni) culoare etc.
26
 Caracteristicile de calitate ale imaginii sint: definiţia, focalizarea, sensibilitatea limită de
raportul semnal/zgomot, fidelitatea, stabilitatea, contrastul şi strălucirea.
Definitia imaginii este dată de capacitatea televizorului de a reda pe ecran imagini cu
elemente structurale formate din puncte şi linii cît mai fine, care să asigure o bună decelare a lor.
Definiţia este strins legată de focalizare, de mişcarea fluxului de electroni pe ecranul
luminiscent, astfel încît, prin bombardarea lui, să provoace iluminarea numai a unui punct de pe
ecran şi nu a unei suprafete mai mari.
Definiţia se exprimă prin numărul de linii ce pot fi observate pe ecran în centrul şi la
periferia imaginii, pe o miră de control. Cu cît numărul de linii este mai mare cu atit aparatul are
o definiție mai bună. Limitele definiției variază intre 300 şi 550 de linii şi se dă în valori diferite
pe orizontală şi pe verticală, în centru, respectiv la margini. Această diferenţă se explică prin
caracterul diferit al imaginii in cele două direcţii: continuu, în lungul liniilor şi discret,
perpendicular pe liniile de explorare. Finetea pe verticală este mai mare cu 50 de linii faţă de
finetea pe orizontală, la primele trei clase de calitate. De exemplu: la aparatele alb-negru de clasa
a III-a pe orizontală, în centru este de minimum 450 linii, iar pe verticală, in centru este de 500
linii.
Stabilitatea limita de raportul semnal/zgomot este dată de nivelul minim al semnalului de
televiziune pentru a se obtine o imagine normală, iar raportul semnal/zgomot sa aibă o anumita
valoare (la 20 dB receptia este inteligibila.) Ea este diferită de FIF şi UIF şi se exprimă in uV. De
exemplu, la televizoare alb-negru de clasa a II-a pentru o impedantă de intrare de 75 ohmi
valorile sint de 150 uV în UIF şi de 300 uV in UIF.
Fidelitatea consta in capacitatea aparatului de a reda cit mai bine (fidel) imaginea,
indifferent de modificările semnalului de modulație.
Stabilitatea este dată de capacitatea televizorului de a menține imaginea pe ecran la
oscilațiile tensiunii de alimentare sau la variaţiile de temperatură. Această caracteristica afectează
frecventa cadrelor şi dimensiunilor imaginii.
Contrastul şi strălucirea (luminozitatea) sint caracteristici dependente una față de alta, de
aceea se și reglează astfel. Contrastul este apreciat pe mira de control, prin numărul de scări de
gri distincte între alb şi negru (cu cit numărul lor este mai mare cu atit aparatul este mai bun).
Strălucirea (sau luminozitatea) depinde de caracteristicile substantei luminofare de pe ecran şi de
focalizarea fascicolului de electroni.
Selectivitatea receptorului de televiziune este asigurată indirect prin mai mulți parametri,
dintre care cei mai importanti sint:
- atenuările corespunzătoare semnalelor purtătoare video ale canalului adiacent superior şi
purtătoare sunet ale canalului adiacent inferior;
- atenuările corespunzătoare semnalelor perturbatoare depărtate de banda de trecere a canalului
(de ex. semnalul de frecvență intermediară). Se exprimă în decibeli. La aparatele de clasa a III-a
alb-negru, ia valori de 40 dB în zona purtătoare a imaginii canalului adiacent superior şi 32 dB in
zona purtătoarei-sunet a canalului adiacent inferior. Atenuarea semnalelor de frecvență
intermediară este cuprinsă între 32 şi 50 dB pentru UIF.
Distorsiunile rastrului se apreciază prin măsurarea deformărilor care pot apărea pe
fiecare latură (orizontală şi verticală) a unor pătrate din mira de control. Distorsiunile se
apreciază procentual şi sint admise la maximum 10%.

27
 Caracteristicile de calitate ale sunetului sînt aceleaşi ca la radioreceptoarele prevăzute cu
blocul de unde ultrascurte. În laboratoarele uzinei producătoare se verifică calitatea cu ajutorul
unor aparate şi al mirei de control, la toate caracteristicile menţionate mai sus.
În reteaua comercială se apreciază prin intermediul unei mire de control, alecărei
elemente componente dau informatii cu privire la definiția imaginii, contrastul, strălucirea,
focalizarea, distorsiunile de frecventă etc. Verificarea se face în condiții normale de temperatură
(+15 la 30°C), de umiditate relativă a aerului (60+/- 15%) şi la tensiunea de alimentare de 220
+/-2V.
Cu ocazia receptionării calitative a loturilor de televizoare se fac verificari şi asupra
aspectului exterior, finisajului si culorii casetei etc., precum şi asupra funcționării dispozitivelor
de comandă.
2.4.2. Clasificarea sortimentului de televizoare
Principalele criterii de clasificare sînt: valoarea caracteristicilor tehnico-funcţionale,
diagonala imaginii, forma de prezentare.
După valoarea principalelor caracteristici de calitate sortimentul de televizoare se împarte
în patru clase: clasa I (superioară), clasa a II-a (medie), clasa a III-a (populare) şi clasa a V-a
(portabile). De exemplu: televizoarele de clasa I sînt prevăzute obligatoriu cu: sincronizare
automată a cadrelor, bornă de telecomandă, bornă pentru magnetofon, reglaj de frecvență joasă a
tubului, reglaj de registru de ton. Definiţia imaginii are valoare de 500 - 550 linii în centru, pe
verticală, în cazul celor de clasa a IV-a, definiția este de 300 linii.
După dimensiunea diagonalei tubului cinescop, televizoarele se pot împărți în trei
categorii:
- cu diagonală mică, sub 35 cm (ex. Sport cu 31 cm);
- cu diagonală medie, intre 47 şi 59 cm (ex. Snagov cu 47 cm ,,Telecolor" cu 56 cm);
- cu diagonală mare, peste 60 cm (ex. Diamant S cu 61 cm şi „Cromatic" cu 67 cm).
După forma de prezentare a casetei şi a modului de dispunere a comenzilor fata de tubul
cinescop, televizoarele pot fi realizate în mai multe variante:
- cu casetă asimetrică la care comenzile sînt dispuse pe partea dreapta a tubului (ex. Diamant,
Telecolor etc.);
- cu casetă simetrică la care comenzile sint aşezate pe partea dreaptă a difuzorului, în stinga
tubului;
- cu caseta la care comenzile şi difuzorul sînt plasate sub tubul cinescopic.

2.5. Clasificarea generală a mărfurilor birotice

Birotica desemnează asistenţa în activităţile de birou furnizată de mijloace şi proceduri ce
fac apel la tehnici de informaţii, de telecomunicaţii şi de organizare administrativă şi în general
la tot ce concură la logistica biroului.
Tehnică de birou:

 Monitoare;
 Laptopuri;
 Imprimante laser monocrom;
 Imprimante laser color;
 Multifuncţionale inkjet color;
28
  Multifuncţionale laser monocrom;
 Multifuncţionale laser color;
 Scannere;
 Distrugătoare de documente ;
 Telefoane de birou.
Accesorii IT:

 Medii de stocare (CD-uri, DVD-uri, dischete);

 Suporturi multimedia;
 Mouse-uri;
 Boxe;
 Căşti;
 Camere web;
 Produse de curăţare;
 Memorii usb şi accesorii;
 Consumabile pentru imprimante.
Mijloace de prezentare:

 Videoproiectoare;
 Accesorii video şi retro;
 Ecrane proiecţie;
 Planouri plută;
 Plannere;
 Flipchart-uri;
 Retroproiectoare;
 Display de prezentare;
 Whiteboard-uri.
Sisteme de îndosariat şi laminat:

 Aparate de îndosariat şi consumabile;

 Aparate de îndosariere cu inele din plastic;
 Aparate de îndosariere cu inele de metal;
 Aparate de îndosariere cu coperţi termice.
Accesorii de birou:

 ace, agrafe, clipsuri şi pioneze;

 bibliorafturi marmorate, plastifiate;
 caiete, bloc notesuri;
 capsatoare, perforatoare;
 foarfeci, cuttere;
 folii protecţie, laminare;
 suporţi de birou, tăviţe documente;
 tuş, tuşiere.
Hartie:

 cartoane cărţi vizită;

 dosare din carton;
29
  etichete autoadezive;
 hârtie copiator A4/A3;
 hârtie ambalaj;
 role Fax.
Instrumente de scris:

 carioci;
 creioane, creioane mecanice;
 creioane colorate;
 finelinere;
 pixuri cu gel;
 rollere;
 markere permanente, evidenţiatoare;
 instrumente de corectură;
 stilouri.
Rechizite şcolare:

 articole creaţie şi logică;

 rigle, echere, şabloane, tub proiecţie;
 ascuţitori;
 acuarele, pensule şi blocuri de desen;
 coperţi.
Tipizate:

 tipizate contabile.
Telefoanele mobile sunt clasificate în funcţie de design, dotări şi putere.

Astfel se disting mai multe clase:

- clasa basic;
- clasa multimedia;
- clasa business;
- clasa fashion;
- clasa luxury.
Telefoanele din clasa basic sunt concepute pentru oamenii care doresc să vorbească şi să trimită
mesaje.
Telefoanele din clasa multimedia au un procesor mai puternic şi memoria RAM mai încăpătoare,
ecranul LCD de 3,2 inchi.
Telefoanele din clasa business sunt dotate cu tastatură QWERTY sau/şi touch-screen şi sistem
de operare. Conectivitatea la internet în cât mai multe moduri (Wi-Fi, EDGE, 3G, HSDPA) este
obligatorie. Designul este sobru şi funcţional.
Telefoanele din clasa fashion au dotări comparabile cu cele din clasa multimedia însă au un preţ
mult mai ridicat pentru că frumuseţea atrage.
În cazul telefoanelor din clasa luxury, dotările nu mai contează aproape deloc. Materialul din

30
care este fabricată carcasa acestor telefoane poate fi din diamante, safire, platină, cristale
Swarowsky, aur, argint şi, în cel mai rău caz, oţel inoxidabil.

Actualmente, telefoanele mobile pun la dispoziţie o arie vastă de funcţii, fiind adăugate
permanent funcţii noi. În funcţie de modelul telefonului, se pot:
- Stoca informaţii despre persoanele cu care aveţi contact
- Întocmi liste cu sarcini sau cu ceea ce aveţi de făcut 
- Înregistra întâlnirile şi seta reminder-ul
- Folosi calculatorul încorporat pentru calcule matematice simple
- Trimite sau primi e-mail-uri
- Obţine informaţii (ştiri, divertisment, cotaţiile bursei) de pe Internet
- Juca jocuri simple
- Integra alte aparate, cum ar fi PDA-uri, MP3 playere şi receptori GPS
- Imortaliza momente importante.
2.6. Caracteristica merceologică a principalelor grupe de mărfuri birotice

Aparate de birotică

Birotica reprezintă un ansamblu de tehnici şl mijloace care, pe baza automatizării

activităţii de birou, au drept scop creşterea productivităţii şi calităţii muncii administrative.
Birotica face apel la tehnicile informaticii şi ale comunicaţiilor, asigurând prin mijloace
electronice, schimbul de informaţii, funcţii de ordonare a activităţilor şi informaţiei, pregătirea
documentelor şi a corespondenţei.
Din această grupă de mărfuri fac parte:
• maşinile de scris electronice;
• copiatoarele;
• telefoanele;
• roboţii telefonici;
• aparatele telefax;
• pagerele;
• dictafoanele şi reportofoanele;
• accesorii, materiale şi piese de schimb.

1. Maşina de scris electronică

Este o maşină de scris care îmbină facilităţile maşinii de scris mecanice sau
electromecanice cu cele oferite de programele de editare instalate pe calculatoarele personale.
În funcţie de complexitate şi de facilităţile oferite întâlnim:
• maşini de scris propriu-zise
• procesoare de text.
Principalele diferenţe dintre o maşină de scris şi un procesor de text sunt:
- Maşina de scris propriu-zisă se apropie din punct de vedere funcţional de maşinile mecanice
sau electromecanice. Nu este înzestrată cu facilităţi grafice, putând fi utilizată la editarea unor
documente simple, conţinând doar text. Unele modele posedă o memorie volatilă de mică
capacitate (4-12 kiloocteţi) care permite memorarea a cel mult câteva zeci de pagini pe perioada
cât aparatul este sub tensiune. Deci în cazul maşinii de scris electronice finalitatea oricărei
operaţii de editare trebuie să fie obligatoriu tipărirea textului pe hârtie, ca unică metodă de a-l
memora. Unele aparate sunt prevăzute cu un afişaj cu cristale lichide care poate afişa maxim 20
de caractere.
- Procesorul de text este un aparat cu dotări şi facilităţi ce-l apropie de primele calculatoare
personale. Unele aparate sunt înzestrate cu facilităţi grafice, putând realiza forme geometrice
31
simple precum: linii despărţitoare, chenare de tabele, casete cu text, grafică statistică. Sunt
prevăzute atât cu o memorie volatilă (cu o capacitate între 32 şi 128 kiloocteţi), cât şi cu o unitate
de disc flexibil sau chiar de disc dur. Majoritatea modelelor posedă şi o memorie nevolatilă în
care este stocat un dicţionar cu o capacitate de până la 50000 cuvinte din care se pot extrage
variantele corecte de înlocuire a cuvintelor editate incorect. Procesoarele de text posedă un afişaj
care permite vizualizarea a 6-20 rânduri.
Maşinile de scris electronice conţin următoarele elemente componente:
■ Tastatura este formată din 55-80 taste. Dispunerea lor diferă în funcţie de ţara căreia îi este
destinată maşina de scris. Pe lângă tastele alfanumerice indispensabile introducerii textului, mai
pot fi întâlnite şi un grup de taste funcţionale, respectiv unul pentru deplasarea cursorului, care
uşurează prelucrarea şi colectarea textului. Caracterele alfanumerice şi comenzile introduse de
la tastatură sunt preluate de un microprocesor specializat.
■ Microprocesorul specializat este elementul cel mai important al maşinii de scris electronice. El
realizează prelucrarea propriu-zisă a datelor venite de la tastatură, pe care le transmite, în funcţie
de comanda primită de la utilizator, către unitatea de imprimare sau unităţile de disc flexibil sau
disc dur. Totodată el dirijează şi activitatea memoriei nevolatile, în care păstrează temporar o
serie de date.
■ Memoria volatilă având capacităţi cuprinse între 4 şi 128 kiloocteţi, are rolul de a păstra
temporar caracterele şi comenzile introduse de la tastatură, dar şi rezultatele unor operaţii
realizate de microprocesor. Asupra ei se pot realiza operaţii de citire sau scriere, dar prezintă
dezavantajul că îşi pierd conţinutul la întreruperea alimentării cu curent electric.
■ Memoria nevolatilă are două destinaţii. O primă destinaţie, cu caracter general este aceea de a
păstra o serie de date care fac o legătură univocă între fiecare tastă alfanumerică şi caracterul
imprimat de unitatea de tipărire. Cea de-a doua destinaţie este specifică procesoarelor de text.
Aceste aparate posedă o a doua memorie nevolatilă, cu o capacitate mai mare, care are rolul de
dicţionar, fiind utilizat la corectarea cuvintelor editate incorect.
■ Unitatea de disc flexibil are rolul de a salva documentul editat pe suportul magnetic nevolatil
reprezentat de dischetă. Procesoarele de text moderne lucrează cu dischete de 3,5 inch având
capacităţi de 1,44 megaocteţi sau 720 kiloocteţi, ultimele fiind din ce în ce mai rar folosite.
■ Unitatea de imprimare are rolul de a transpune pe hârtie documentul editat. Din punct de vedere
al principiului de funcţionare unităţile de imprimare pot fi:
 cu rozetă;
 cu ace.
Unităţile de imprimare cu rozetă oferă un set fix de caractere, ce nu poate fi modificat
decât prin schimbarea rozetei. Elementul principal al acestei unităţi de imprimare îl reprezintă o
piesă sferică metalică sau de plastic ce are marcate în relief pe circumferinţă, caracterele ce
trebuie tipărite. Rozetă este rotită de un motor, acţionat de un microprocesor specializat, astfel
încât caracterul ce urmează a fi imprimat să fie adus în faţa benzii tuşate. Apoi un ciocănel
acţionat electromagnetic face ca litera respectivă să lovească banda tuşată, realizându-se astfel
imprimarea pe hârtie. În continuare, rozetă este deplasată un pas spre dreapta, imprimându-se în
mod similar caracterul următor. Deplasarea longitudinală a rozetei este realizată de un motor
electric, prin intermediul unei curele sau a unui cablu. Saltul hârtiei la rând nou necesită un al
treilea motor, comandat de asemenea de microprocesorul specializat, al cărui rol este de a acţiona
tamburul de antrenare a hârtiei. Viteza de tipărire este de aproximativ 30 de caractere pe
secundă. Unele maşini de scris permit schimbarea rozetei în vederea schimbării setului de
caractere, producătorii oferind aceste dispozitive ca accesorii.
Unitatea de imprimare cu ace este mai versatilă din punct de vedere funcţional. Ea
permite tipărirea unui număr mult mai mare de caractere alfanumerice fără a fi necesară
schimbarea vreunui element. Componenta principală este un cap de imprimare conţinând de
regulă 9 ştifturi (ace) acţionate electromagnetic. Ele lovesc banda tuşată plasată în faţa capului de
imprimare şi apoi hârtia, imprimând pe ea puncte. Corpul literei este deci format din mai multe
puncte dispuse corespunzător. Prin deplasarea pe orizontală a capului de imprimare se tipăresc
toate caracterele de pe un rând. El este acţionat de un motor electric prin intermediul unei curele.
Saltul la un rând nou este realizat de un alt motor care acţionează tamburul de antrenare a hârtiei.
32
Motoarele electrice şi electromagneţii ce acţionează acele sunt comandaţi de un microprocesor
specializat.
Banda tuşată este realizată dintr-un material textil îmbibat cu un tuş special sau din
material plastic având pe una din suprafeţe depus un strat de negru de fum. Ea este dispusă pe
două role sau într-o casetă din material plastic, care se montează în maşina de scris. Operaţiile de
înlocuire sunt simple, astfel încât pot fi realizate şi de utilizator.

Principalele caracteristici tehnico-funcţionale ale maşinilor de scris electronice sunt:

• Lăţimea maximă a hârtiei ce poate fi introdusă în maşină depinzând de lăţimea
tamburului de antrenare a hârtiei; se exprimă în centimetri (cm) fiind cuprinsă între
30,5 şi 43,2 cm.
• Lăţimea maximă de tipărire este dată de cursa maximă a rozetei sau a capului de
imprimare, fiind exprimată în centimetri (cm); este cuprinsă între 25,5 şi 34,3 cm.
• Viteza de tipărire este dată de numărul de caractere tipărite în interval de o secundă;
valorile uzuale sunt cuprinse între 10 şi 20 caractere/secundă.
• Capacitatea memoriei volatile este o caracteristică de care depinde numărul de
pagini ce pot fi editate şi prelucrate înaintea tipăririi; se exprimă în kiloocteţi (ko) sau
kilobytes (kb) şi este cuprins între 4 şi 128 ko (kb).
• Capacitatea memoriei nevolatile cu rol de dicţionar este exprimată în număr de
termeni memoraţi; este cuprinsă între 30000 şi 100000 de termeni.
• Numărul maxim de caractere afişate este cuprins între 20 şi 100.
Dintre facilităţile oferite de maşinile de scris performante pot fi enumerate:
 inserări, mutări, copieri, ştergeri de caractere sau blocuri de text;
 corector gramatical (la aparatele cu memorie dicţionar);
 caractere speciale, din alfabetul grec sau chirilic folosite în text cu caracter
ştiinţific;
 grafică statistică;
 evidenţierea unor cuvinte sau blocuri de text prin: centrare în pagină, subliniere,
scriere cu caractere late sau şmale, scriere cu caractere aldine sau cursive;
 alinierea spre dreapta a textului;
 salvarea documentului pe disc flexibil;
 posibilităţi de redactare nuanţată.

2. Copiatoare

Copiatoarele sunt aparate care realizează reproduceri pe hârtie sau pe folii transparente
ale unor documente conţinând text şi (sau) imagini prelucrate de pe original realizat pe hârtie sau
orice alt suport optic compatibil.
Copiatoarele se pot clasifica după următoarele criterii:
a) manevrabilitate:
• staţionare: - mari, pe soclu propriu;
- mijlocii, aşezabile pe birou;
• portabile.
b) principiul de funcţionare:
• termice;
• cu cerneală;
• electrostatice.
c) culoarea copiei:
• alb-negru;
• monocolor: - roşu;
- verde;
33
 - albastru;
• color.
d) operaţiile realizate:
• simple, realizând doar operaţia de copiere;
• complexe, realizând pe lângă copiere şi alte operaţii precum: sortare, legare.
e) posibilităţile de mărire/micşorare:
• scara 1:1, fără posibilităţi de mărire micşorare;
• scară reglabilă, continuu sau în trepte.
f) formatul maxim al originalului:
• format A4;
• format A3;
• formate mari (A2-A0).
În continuare vor fi tratate copiatoarele electrostatice, acest principiu stând la baza
majorităţii copiatoarelor moderne.
Procesul de copiere electrostatic alb-negru are la bază principiile electrostaticii şi ale
fotoconductivităţii. Elementele principale ale unui copiator alb-negru sunt:
• Placa de expunere (1) este realizată din sticlă sau din material plastic transparent. Pe ea
se plasează documentul ce urmează a fi copiat.
• Lampa (2) este o sursă electrică de lumină echilibrată spectral, lumina.
LEGENDĂ:
1. Placă
2. Lampă
3. Oglindă
4. Lentilă
5. Oglindă
6. Corotron +
7. Cilindru cu seleniu
8. Caseta cu developer
9. Transportorul hârtiei
10. Corotron +
11. Corotron -
12. Perie
13. Lampa de curăţire
14. Transportorul hârtiei
15. Compartimentul de fixare Fig. 1.1. Schema de principiu a procesului electrostatic de
copiere

produsă fiind asemănătoare cu cea solară. Ea este fixată într-un car antrenat printr-o curea de un
motor electric. La comanda de copiere, motorul electric deplasează carul, astfel încât lampa
baleiază întreaga suprafaţă a plăcii de expunere.
• Sistemul optic format din oglinzile (3), (5) şi lentila (4), proiectează imaginea optică a
documentului pe o suprafaţă fotosensibilă.
• Cilindrul cu seleniu (7) are suprafaţa fotosensibilă. El are o mişcare de rotaţie, iar
deplasarea sa este sincronizată cu cea a carului, astfel încât la o cursă completă a acestuia
cilindrul să realizeze o rotaţie completă. Datorită stratului de seleniu de pe suprafaţa sa, el are
rolul de element fotosensibil, pierzându-şi încărcarea electrică anterioară (realizată de corotronul
16) în funcţie de iluminarea suprafeţei sale. Sarcinile electrice dispar de pe porţiunile care erau
albe în documentul original, păstrându-se pe porţiunile care corespund părţilor negre sau gri ale
acestuia, astfel, pe suprafaţa cilindrului cu seleniu se formează o imagine electrostatică a
documentului original (invizibilă)..
• Corotronul (6) are rolul de a încărca în mod uniform cu sarcini electrice suprafaţa
cilindrului cu seleniu (7).
34
• Caseta pentru developer (8) are rolul de a transforma imaginea electrostatică într-o
imagine vizibilă prin depunerea pe suprafaţa cilindrului cu seleniu a unui strat de pulbere neagră
denumit toner. Această pulbere, care este un amestec de termoplastic şi carbon, aderă pe zonele
încărcate cu electricitate statică ale cilindrului, producând astfel o imagine vizibilă a
documentului original
• Transportorul hârtiei (9), acţionat de un motor electric, aduce coala de hârtie din caseta
cu hârtie sau de la fanta pentru alimentare cu hârtie (în cazul alimentării manuale a aparatului) în
dreptul corotronului (10).
• Corotronul (10) aplică colii de hârtie o sarcină electrostatică de fel contrar aceleia
a tonerului. Pulberea este astfel atrasă de pe cilindru pe hârtie, realizându-se
transferul tonerului de pe o suprafaţă pe cealaltă.
• Transportorul hârtiei (14) aduce foaia de hârtie pe a cărei suprafaţă este depus
stratul fin de toner în dreptul compartimentului de fixare şi apoi o transferă fie în
caseta pentru copii, fie o elimină din aparat prin fanta special prevăzută.
• Compartimentul de fixare (15) are rolul de a fixa ireversibil tonerul pe suprafaţa
hârtiei. Fixarea se poate realiza prin două metode:
- prin presiune;
- prin expunere la căldură.
Aparatele cu fixare prin presiune realizează prima copie la un interval de câteva secunde
după pornire, în timp ce aparatele cu fixare termică realizează prima copie după minim 30
secunde, timp necesar pentru ca elementul încălzitor să ajungă la temperatura de regim.
Elementele prezentate în continuare nu au un rol direct în procesul de copiere, fiind
destinate curăţirii cilindrului de toner şi descărcării sale electrostatice în vederea trecerii la un
nou ciclu de copiere.
• Corotronul (11) realizează precurăţirea cilindrului de seleniu descărcându-l
electrostatic.
• Peria (12) curăţă suprafaţa cilindrului de seleniu de eventualele urme de toner.
• Lampa de curăţare (13) este o lampă care produce radiaţii ultraviolete folosite
pentru descărcarea electrostatică a cilindrului cu seleniu de sarcinile electrice
remanente.
Circuitul electronic realizează comanda şi controlul motoarelor ce acţionează
servomecanismele copiatoarelor, elementul său principal fiind un microprocesor specializat. Cu
ajutorul său se pot programa şi o serie de parametri de lucru: număr de copii, factor de
mărire/micşorare, factorul de contrast, selectarea unor porţiuni din imagine etc. dar şi
autodiagnoza aparatului, contorizarea copiilor efectuate, restricţionarea accesului pe bază de
parolă.
Unele aparate sunt prevăzute cu un monitor pe ecranul căruia se poate urmări imaginea
virtuală a copiei.
Copiatoarele cu mai multe culori posedă pentru fiecare culoare o casetă pentru developer,
care poate fi selectată prin comanda electronică.
Copiatoarele color au un principiu de funcţionare diferit de cel al copiatoarelor alb-negru
sau monocolor. La aceste aparate citirea originalului este realizată cu ajutorul unui scaner color
care baleiază imaginea descompunând-o în puncte, fiecăruia fiindu-i asociat 3 semnale de
culoare şi un semnal de contrast. Imprimarea copiei se realizează prin tehnologia laser.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale ale copiatoarelor ce trebuie avute în vedere
la stabilirea calităţii acestor aparate sunt:

• Viteza de lucru reprezintă numărul de copii care pot fi realizate în timp de o

secundă; este exprimată în copii/minut fiind cuprinsă între 5-120 copii/minut.
• Dimensiunile maxime ale originalului, exprimate în centimetri (cm) sau
milimetri (mm). Unii producători specifică formatul standard al hârtiei. Sunt cuprinse între
21x29,7 cm (format A4) şi 42x59,4 cm (format A2).
35
 • Dimensiunile maxime ale copiei sunt exprimate în centimetri (cm), milimetri
(mm) sau sub forma formatului standard al hârtiei. Sunt cuprinse între 21x29,7 cm (format A4) şi
42x59,4 cm (format A2).
• Factorul de mărire/micşorare şi pasul minim de reglare, exprimate în procente
(%); poate fi reglat între 20 şi 400 % cu pasul de 1%.
• Modul de alimentare cu hârtie. Se poate realiza fie manual (la aparatele simple),
fie automat, aparatul trăgând colile de hârtie din casetă. În acest ultim caz interesează şi
următoarele caracteristici:
▲ Capacitatea casetei indică numărul de coli ce pot fi păstrate într-o casetă şi
deci numărul de copii realizabile fără a fi necesară realimentarea cu hârtie a
aparatului; este cuprinsă între 250 şi 3000 de coli.
▲ Numărul de casete pe care le posedă aparatul. Unele aparate sunt prevăzute cu
o singură casetă, altele pot avea până la 5 casete, în care se pot introduce coli
cu formate diferite.
• Puterea absorbită de aparat de la reţea se exprimă în waţi (W) fiind cuprinsă
între 0,8 şi 8 kW.
Facilităţile oferite de copiatoarele performante sunt:
▲ programarea numărului de copii;
▲ alimentarea automată cu originale;
▲ copierea automată faţă-verso;
▲ copierea diapozitivelor cu ajutorul unui proiector special;
▲ legarea copiilor;
▲ autodiagnoza aparatului şi raportarea defectelor pe cale acustică sau prin
afişarea acestora pe afişajul multifuncţional;
▲ restricţionarea cu parolă a accesului la aparat;
▲ jurnal de activitate în care sunt prezentate data şi ora la care s-a lucrat la aparat,
numărul de copii realizate, codul corespunzător parolei care a dat drept de
acces la aparat;
▲ vizualizarea imaginii copiei pe ecranul unui monitor.

3. Telefoane fixe

Telefoanele fixe sunt aparate conectate la terminaţia unei linii telefonice, cu ajutorul
cărora se pot efectua convorbiri telefonice cu alţi abonaţi ai aceleiaşi reţele sau cu abonaţii
reţelelor de telefonie mobilă.
Se pot clasifica după următoarele criterii:
a) principiul de funcţionare:
 electromagnetice (cu disc);
 electronice(cu tastatură).

b) manevrabilitate:
 staţionare: - de birou;
- de perete;
 mobile fără fir (cordless).

c) modul de formare al numărului:

 prin codarea în impulsuri (PULSE);
 prin codarea în frecvenţă (TONE).

d) modul de transmisie a informaţiei:

 prin sisteme analogice;
 prin sisteme digitale.
36
 e) modul de acces:
 liber;
 cu parolă.

Principalele elemente componente ale terminalelor telefonice fixe sunt:

 Tastatura (echivalentul discului la telefoanele mai vechi). Permite formarea
numărului apelat, oferind totodată o serie de funcţii suplimentare prin care se pot memora şi
reapela rapid numere de telefon, se poate decupla microfonul, se pot redirija apelurile către alte
locaţii etc.
 Circuitul de formare a numărului are o funcţie similară celei a discului telefonic al
aparatelor electromagnetice. El baleiază tastatura, generând în funcţie de modul de lucru ales, fie
numărul de pulsuri, fie codul multifrecvenţă asociat tastei apăsate. Are totodată rolul de a
cupla/decupla aparatul la linia telefonică şi de a controla circuitul de comunicaţie.
 Circuitul de comunicaţie conţine amplificatoarele de audiofrecvenţă necesare
amplificării semnalului audio primit pe linia telefonică în vederea aplicării lui la difuzorul
aparatului, respectiv a semnalului produs de microfon până la valorile standard pentru linia
telefonică.
 Unele terminale moderne au şi un dispozitiv de afişaj cu funcţii multiple: ceas ce
arată ora şi minutul, numărul de telefon apelat, durata convorbirii, taxarea convorbirii, însumarea
la zi a impulsurilor, afişarea ultimului număr format etc.
Telefoanele fără fir (cordless) sunt formate din două elemente: unitatea de bază şi
microreceptorul, conectate între ele prin unde radio a căror frecvenţă este uzual situată în benzile
de 27 MHz, 49 MHz sau 900 MHz. În acest fel se pot efectua convorbiri telefonice de la distanţe
ce pot ajunge până la 100 m faţă de amplasamentul unităţii de bază. Aceste aparate au în plus
faţă de un aparat electronic clasic două unităţi de emisie-recepţie ce intră în componenta
microreceptorului şi unităţii de bază, realizând astfel legătura bidirecţională între aceste două
elemente. Unitatea centrală dispune şi de un circuit pentru încărcarea acumulatorului montat pe
microreceptor, ce realizează alimentarea cu curent electric a acestuia.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale ale telefoanelor electronice fixe sunt:
• Modul de formare a numărului. Se comercializează aparate la care formarea
numărului se realizează prin impulsuri, aparate cu formarea numărului prin
redarea sa în frecvenţă şi aparate multifuncţionale, care pot lucra în ambele
moduri, fiind dotate în acest sens cu un comutator.
• Nivelul acustic al semnalului de avertizare produs de sonerie, exprimat în
decibeli (dB); este cuprins între 50 şi 70 dB (reglabil).
• Capacitatea memoriei pentru numere de telefon este cuprinsă între 1 si 30
numere de telefon; unele aparate posedă taste speciale pentru apelarea rapida din
memorie a numerelor de telefon utile în caz de necesitate (pompieri, politie sal-
vare).
• Distanţa maximă dintre unitatea de bază şi microreceptor la care convorbirea
se poate realiza în condiţiile unui raport semnal-zgomot admis ca limită pentru o
convorbire de calitate acceptabilă. Este o caracteristică tehnică specifică
telefoanelor fără fir ce se exprimă în metri (m). Valorile uzuale sunt cuprinse între
50 şi 100 m.
• Durata maximă de funcţionare autonomă a microreceptorului este o
caracteristică specifică telefoanelor fără fir ce depinde de capacitatea electrică a
acumulatorului şi de intensitatea curentului consumat de microreceptor; se exprimă
în ore (h) fiind cuprinsă între 4-12 ore de convorbire continuă, respectiv de 24-45
ore de repaus (stand-by).
Principalele facilităţi oferite de telefoanele electronice fixe sunt:
▲ formarea ultimului număr prin apăsarea unei singure taste (funcţia „Redial");
37
 ▲ efectuarea convorbirilor fără ridicarea receptorului (funcţia „Hand Free");
▲ posibilitatea reglării nivelului sonor al convorbirii si al semnalului de' apel redus de
sonerie sau oprirea acestuia;
▲ afişarea numărului apelat, a datei şi orei exacte, a duratei şi costului convorbirilor cu
ajutorul unui afişaj multifuncţional;
▲ decuplarea microfonului (funcţia „Mute");
▲ convorbiri în locuinţă, între două aparate cuplate în derivaţie sau între unitatea de
bază şi microreceptor, în sistem interfon fără a ocupa linia telefonică (funcţia
„Intercom").

4. Roboţi telefonici

Roboţii telefonici sunt aparate electronice conectate la terminaţia unei linii telefonice ce
au rolul de a răspunde automat după un număr preprogramat de trenduri de apeluri, transmiţând
corespondentului un mesaj vocal preînregistrat şi de a recepţiona şi memora mesajele primite de
la corespondenţi.

Se pot clasifica în funcţie:

a) varianta constructivă:
• simpli;
• cu telefon încorporat.
b) sistemul de înregistrare a mesajelor:
• analogic, cu înregistrare pe bandă magnetică;
• digital, cu înregistrarea mesajului într-o memorie volatilă;
• mixt.
c) tipul casetei utilizate (1-2 casete):
• casetă compactă;
• minicasetă;
• microcasetă.
Roboţii telefonici sunt prevăzuţi cu 2 mecanisme de antrenare a benzii asemănătoare
celor utilizate la casetofoane. Unul este utilizat pentru înregistrarea/redarea mesajului trimis
(outgoing), celălalt pentru mesajul primit (incoming). Funcţionarea lor este comandată de către
un circuit integrat specializat.
După numărul preprogramat de trenduri de apel, circuitul integrat specializat pune în
funcţiune mecanismul corespunzător casetei pe care în prealabil a fost înregistrat mesajul trimis,
care este astfel comunicat corespondentului apelant.
Circuitul integrat specializat sesizează pe cale electronică terminarea mesajului trimis,
derulează banda înapoi şi opreşte mecanismul de antrenare a benzii. După lansarea unui semnal
sonor care avertizează corespondentul că aparatul este pregătit pentru înregistrarea semnalului
primit, circuitul integrat specializat pune în funcţiune mecanismul de antrenare a benzii,
înregistrând astfel pe caseta pentru mesaje, un semnal de control („index de căutare") şi mesajul
primit.
La terminarea acestuia, circuitul integrat specializat opreşte funcţionarea mecanismului,
aparatul fiind pregătit pentru primirea unui nou mesaj.
Înregistrarea semnalului trimis se realizează prin apăsarea unui buton, circuitul integrat
specializat punând în funcţiune mecanismul de antrenare a benzii corespunzător mesajului trimis.
Oprirea benzii la terminarea acestui mesaj şi derularea ei înapoi se realizează automat.
Ascultarea mesajelor se realizează într-un mod similar celui folosit la casetofoane. aparatul
dispunând de taste pentru redare, derulare rapidă înainte şi înapoi.
Semnalele de control (indecşii de căutare) înregistraţi pe bandă ajută la realizarea rapidă a
mesajelor.
38
 Roboţii telefonici digitali folosesc în locul mecanismelor pentru înregistrarea pe bandă
magnetică a mesajelor, circuite electronice care transformă semnalul audio în semnal digital
memorat apoi într-o memorie volatilă.
Roboţii telefonici micşti utilizează pentru memorarea mesajului trimis o memorie
volatilă, iar pentru mesajele primite un mecanism pentru înregistrarea pe bandă magnetică a
mesajelor.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale ale roboţilor telefonici sunt:
• Durata maxima a mesajului trimis, exprimată în secunde sau minute, depinde de
durata maxima a casete sau de capacitatea memoriei volatile. Se exprimă în secunde (s) sau
minute (min) şi este cuprinsă între 10 s şi 3 min.
• Durata maxima a mesajului primit poate fi aleasă de utilizator cu ajutorul unui
comutator. Ea poate fi limitată în timp de la 30 s la 3 min. prin întreruperea. înregistrării
mesajului la depăşirea duratei fixate sau poate fi lăsată la latitudinea corespondentului, în acest
caz singura limitare fiind dată de durata maximă a casetei.
• Tipul casetelor utilizate: casetă compactă, minicasetă sau microcasetă. În prezent sunt
răspândite cele pe bază de microcasetă.
• Durata maxima a casetei pentru mesajul trimis este cuprinsă între 15 s şi 7 min.
• Durata casetei pentru mesaje primite este cuprinsă între 30-90 min.
La stabilirea performanţelor aparatelor cu telefon încorporat trebuie avute în vedere o
serie de caracteristici specifice telefoanelor electronice precum: modul de urmare a numărului,
nivelul acustic al semnalului produs de sonerie, capacitatea memoriei etc.
Principalele facilităţi, oferite de roboţi telefonici sunt:
▲ trimiterea de mesaje preferenţiale pe baza unui cod. Această facilitate permite
utilizatorilor să anunţe persoanelor care cunosc codul plecarea pentru o perioadă mai
îndelungată, informaţie care nu este adusă la cunoştinţa celorlalţi corespondenţi;
▲ informarea optică a utilizatorului asupra numărului de mesaje primite;
▲ataşarea la fiecare mesaj a unei „etichete sonore" care informează acustic utilizatorul
despre data, ziua şi ora primirii mesajului, sau una optică, prin afişarea pe afişajul
aparatului a informaţiilor respective..
▲ înregistrarea activată prin voce. Este o facilitate care opreşte automat înregistrarea la
câteva secunde după terminarea mesajului, venirea tonului sau când corespondentul
închide telefonul, conducând la o utilizare judicioasă a spaţiului de înregistrare oferit
de casetă sau memoria volatilă;
▲ modificarea de la distanţă a mesajului trimis;
▲ verificarea netaxabilă de la un alt telefon a primirii unui mesaj; în lipsa mesajelor,
robotul telefonic emite un semnal de avertizare tipic, după care închide;
▲ ascultarea de la distanţă a mesajelor primite pe bază de cod personal;
▲ monitorizarea de la un alt telefon a camerei în care este montat robotul telefonic.

4.5. Aparate telefax

Aparatele telefax sunt produse electronice cu ajutorul cărora se pot transmite şi

recepţiona prin linia telefonică documente conţinând text şi imagini. Primele aparate telefax au
fost experimentate în anul 1974 în S.U.A., procedeul fax evoluând multă vreme în paralel cu
procedeul telex de transmitere a documentelor la distanţă. În ultimul deceniu raportul preţ-
performanţă al aparatelor fax le-a impus în concurenţa cu aparatele telex. Dacă telexul poate
transmite la distanţă numai documente conţinând text cu caractere standard, telefax-ul poate
transmite orice fel de document, inclusiv cele cu elemente grafice precum ştampile sau semnături
sau texte manuscrise Se pot clasifica după următoarele criterii:
a) varianta constructivă:
• simple;
• cu telefon încorporat.
39
 b) modalitatea de imprimare:
• termică;
• cu jet de cerneală;
• electrofotografică (laser).
Aparatele telefax sunt formate din următoarele elemente componente:
■ Unitatea de scanare transformă imaginea documentului de transmis sub formă digitală.
Ea se aseamănă din punct de vedere funcţional cu scanerele utilizate în tehnica de calcul.
Elementul principal al unităţii de scanare îl constituie senzorii CCD (Charged Coupled Device -
dispozitiv cu sarcina cuplată). Documentul ce trebuie transmis este trecut prin faţa senzorilor
CCD, care baleiază documentul linie cu linie, transformând imaginea sa sub formă digitală.
■ Unitatea de imprimare realizează operaţia inversă transformând informaţia digitală
primită prin linia telefonică într-o copie a documentului transmis. Funcţional se aseamănă cu
imprimantele utilizate în tehnica de calcul.
Imprimarea se poate realiza cu un cap termic pe o hârtie specială termografică, sau cu jet
de cerneală ori cu o unitate de imprimare laser, ultimele variante folosind pentru aceasta hârtie
normală.
Imprimarea termică are avantajul unui preţ foarte redus al unităţii de imprimare. Ca
dezavantaje pot fi menţionate: rezoluţia redusă a copiei (maxim 15 puncte pe inch şi 16 tonuri de
gri) şi preţul mai ridicat al hârtiei termografice.
■ Microprocesorul specializat controlează activitatea unităţilor de scanare, de imprimare şi
a modem-ului gestionând fluxul de date dintre aceste blocuri funcţionale şi linia telefonică.
Totodată, cu ajutorul microprocesorului se stabilesc o serie de parametri funcţionali, precum:
rezoluţia scanării, a imprimării, numărul nuanţelor de gri, contrastul precum şi standardul de
funcţionare.
■ Modem-ul este o interfaţă între microprocesor şi linia telefonică ce realizează transmisia
şi recepţia serială a informaţiei binare corespunzătoare documentelor. Lucrează în modul
semiduplex (half-duplex), transmisia şi recepţia realizându-se alternativ.
■ Registrul de memorie poate fi întâlnit la aparatele telefax din seria profesională. El are
rolul de a memora temporar informaţia binară, fiind utilizat la transmiterea documentelor către
mai mulţi corespondenţi sau pentru retransmiterea documentelor primite către alte destinaţii.
■ Aparatul telefonic încorporat este legat în derivaţie cu modem-ul, ceea ce permite
telefax-urilor ce au această dotare să fie utilizate şi la realizarea convorbirilor telefonice. Se
aseamănă din punct de vedere constructiv şi funcţional cu telefoanele electronice fixe, oferind
aceleaşi facilităţi.
Transmisia unui fax se realizează conform unui protocol ce presupune o serie de etape.
Aparatul emiţător face apel către corespondentul dorit, iar telefax-ul corespondent odată ce a
recepţionat apelul, se cuplează la linia telefonică. Aparatul receptor îşi transmite la rândul său
identitatea, iar când este pregătit de recepţie generează semnalul de începere a scanării. Odată
primit acest semnal, aparatul emiţător începe scanarea, informaţia binară rezultată în urma
acestui proces fiind transmisă către receptor, care o preia imprimând o copie a documentului. La
sfârşitul transmisiei aparatul receptor generează după caz, fie un semnal de recepţie completă,
fără erori, fie un cod de eroare, dacă în timpul transmisiei au avut loc evenimente ce au alterat
cantitatea şi calitatea informaţiei transmise sau s-a terminat hârtia.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale ale aparatelor telefax sunt:
• Modalitatea de imprimare utilizată la tipărirea documentelor primite.
• Suportul utilizat pentru imprimarea documentelor primite (hârtie termică, hârtie
de scris, hârtie pentru copiator).
• Dimensiunile maxime ale documentului exprimate în milimetri (mm) sau formatul
standard al acestuia. Majoritatea aparatelor telefax pot lucra cu documente având
dimensiuni maxime 210x297 mm, ce corespund formatului A4. Există şi aparate care
pot lucra cu documente format A3.

40
 • Viteza de transmisie a informaţiei binare corespunzătoare documentului este
reglementată de normele CCIT. Se exprimă în biţi pe secundă (bits per second -bps)
şi ia valorile: 2400 bps (norma V22 bis), 4800 bps ( norma V23), 7200 bps (norma
V27), 9600 bps (norma V 29), 14400 bps (norma V17).
• Rezoluţia de scanare este dată de numărul de puncte ce pot fi decelate de senzorii
CCD pe unitatea de lungime; se exprimă în puncte pe inch (dots per inch - dpi) şi este
cuprinsă între 100 şi 600 dpi.
• Rezoluţia de imprimare este dată de numărul de puncte imprimate pe unitatea de
lungime şi se exprimă în puncte pe inch (dpi). Unii producători specifică numărul de
linii pe unitatea de lungime ce pot fi distinse dintr-o miră de control. Valorile uzuale
sunt cuprinse între 50-100 dpi pentru unităţile de imprimare termică şi 300-600 dpi
pentru unităţile de imprimare cu jet de cerneală sau laser.
• Numărul maxim al nuanţelor de gri sau de culoare. (64-256; 16 mil.)
• Capacitatea registrului de memorie exprimată în octeţi (bytes) sau număr de pagini
memorate. Este cuprinsă între 256 kilobytes (kb) şi 4 megabytes (4Mb), corespunzând la 10-240
pagini.
• Capacitatea memoriei pentru numere de telefon ce pot fi apelate prin apăsarea a 1-2
taste. Este cuprinsă între 6-20 numere de telefon, apelabile prin apăsarea unei taste, respectiv 50-
100 numere apelabile prin apăsarea a două taste.
• Puterile absorbite de la reţea în timpul funcţionării, respectiv în repaus, exprimate în
waţi (W). Sunt cuprinse între 100-550 W în timpul funcţionării şi 7-15 W în repaus.
Facilităţile oferite de unele aparate telefax sunt:
• alimentarea automată cu documente, aparatul fiind prevăzut cu un suport pentru 5-30
pagini;
• alimentare automată cu hârtie, aparatul fiind prevăzut cu o casetă având capacitatea de
100-500 foi;
• comutare automată între cele două moduri de operare (telefon şi telefax);
• imprimarea caracteristicilor transmisiei (data, ora, durată);
• tăierea automată a hârtiei, facilitate specifică aparatelor care realizează iile pe rolele de
hârtie;
• transmisia-recepţia color a documentelor;
• utilizarea independentă a unităţilor de scanare, de imprimare şi a telefonului, telefax-ul
devenind astfel un aparat multifuncţional format dintr-un scaner, o imprimantă şi un telefon,
utilizabile şi separat;
• afişarea unor informaţii precum: data, ora, numărul apelat, încheierea cu succes a
transmisiei sau a codurilor de eroare ce permit depistarea defecţiunii;
• restricţionarea cu parolă a accesului la aparat şi o serie de facilităţi specifice telefoanelor
electronice fixe.

6. Pagere

Pager-ul este un aparat electronic, conectat unidirecţional prin unde electromagnetice la

dispeceratul paging în raza căruia se află, care este folosit pentru primirea de mesaje cu caracter
personal sau cu caracter public (ştiri, cotaţii bursiere si valutare, date meteo etc.).
În funcţie de modalitatea de prezentare a mesajului, pagerele pot fi:
• cu semnal sonor sau optic
• cu afişaj numeric
• cu afişaj alfanumeric.
Pagerele cu semnal sonor sunt cele mai simple. In momentul primirii unui mesaj ele emit
un semnal sonor sau optic, avertizând astfel utilizatorul. Unele aparate pot emite mai multe
secvenţe de semnale sonore sau optice, fiecăreia corespunzându-i un anumit corespondent.

41
 Pagerele cu afişaj numeric îi permit utilizatorului să obţină mai multe informaţii. Ele pot
afişa numărul de telefon de la care s-a realizat apelul, data, ora cu mesaje codificate precum: cod
01 - sună la birou, cod 02 - sună acasă etc.
Pagerele cu afişaj alfanumeric sunt cele mai complete aparate. Ele pot afişa mesaje cu o
lungime de 20-40 de caractere, formate din litere şi cifre.
Normele ce stau la baza serviciilor de radiomesagerie sunt POCSAG şi ERMES.
Norma POCSAG stă la baza a 95 % din transmisiunile mondiale de radiomesagerie. Ea
permite recepţionarea mesajelor sub următoarele forme: mesaje alfanumerice sub formă de text
compus din litere şi cifre, mesaje numerice sub formă de cifre, semnale sonore sau luminoase.
Lungimea mesajelor alfanumerice sau numerice nu poate depăşi 80 de caractere.
Norma ERMES este cea mai nouă, fiind finalizată în 1992. Ea permite recepţionarea
mesajelor sub 4 forme diferite:alfanumerică, numerică, semnal acustic sau optic, date (grafice,
fişiere). Totodată, această normă oferă facilităţi noi precum: o lungime mai mare a mesajelor
(până la 9000 de caractere, viteză de transmisie a mesajelor de 5 ori mai mare, acoperire
europeană prin redirijarea mesajelor, păstrarea mesajelor un timp mai îndelungat (până la 3 luni)
etc.
Sistemele de radiomesagerie sunt sisteme cu care se pot transmite mesaje în clar sau
codificate către un receptor pager adresabil (cu identitate proprie), abonat la un dispecerat paging
şi aflat în raza sa de acoperire. În cazul în care pager-ul se află în raza de acţiune a altui
dispecerat, mesajul este redirecţionat prin radiorelee sau satelit către el.
Transmiterea mesajelor codate se realizează fără a fi necesară intervenţia unui operator.
Iniţiatorul unui mesaj apelează numărul de telefon al dispeceratului automat în care există
un echipament care răspunde şi solicită iniţiatorului identitatea pagerului destinatar al mesajului.
Această identitate este introdusă de către iniţiator prin tastatura telefonului. După această
operaţie, automatul din dispecerat solicită numărul de telefon de la care s-a făcut apelul. Apoi
automatul solicită un cod de identitate al persoanei care a iniţiat apelul, după care solicită
închiderea telefonului.
El transmite către pagerul destinatar informaţiile care cuprind ora şi minutul la care s-a
realizat transmisia, numărul de telefon care trebuie apelat şi codul de identitate al persoanei care
a iniţiat apelul.
Pagerele cu semnal sonor vor emite fie un semnal sonor simplu, fie secvenţa de semnale
sonore asigurată codului de identitate dat, iar pagerele cu afişaj vor afişa aceste informaţii.
Transmiterea mesajelor în clar necesită prezenţa unui operator. Iniţiatorul unui mesaj
apelează prin telefon dispeceratul paging unde răspunde o operatoare care preia mesajul
în clar, destinaţia acestuia şi introduce aceste date într-un calculator specializat. Calculatorul
codifică aceste informaţii şi le transmite emiţătorului pager care la rândul său le transmite prin
unde radio pagerului. Pagerul decodifică mesajul şi îl afişează în clar pe afişaj, după ce în
prealabil a alertat pe purtătorul său cu privire la primirea unui mesaj. Durata transmisiei
mesajului este uzual de ordinul zecilor de secunde, măsurată din momentul închiderii liniei
telefonice până în momentul primirii mesajului de către pager.
Mesajele cu caracter personal sunt recepţionate doar de către pagerul care are identitatea
transmisă de iniţiator şi sunt memorate în ordinea cronologică a recepţionării lor, fiind arhivate
de către un program specializat în gestionarea mesajelor.
Sistemul permite şi transmiterea de mesaje generale către toţi receptorii din sistem.
Aceste mesaje sunt informaţii de interes general precum: ştiri, cotaţii valutare, timp probabil,
programe TV, anunţuri etc.
Purtătorul pagerului poate citi mesajele succesiv începând cu ultimul mesaj recepţionat.
De asemenea, este posibilă ştergerea fiecărui mesaj în parte sau a tuturor în bloc.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale ale pagerelor sunt:
• Numărul maxim de mesaje memorate; este cuprins între 8 şi 16 mesaje.
• Capacitatea memoriei, exprimată în număr de caractere memorate; este cuprinsă
între 1000 şi 6400 caractere.
42
 • Modalitatea de prezentare a mesajului.
• Tensiunea de alimentare, exprimată în volţi şi tipul elementelor galvanice
utilizate. Tensiunea de alimentare are valori de 1,5-3V.

Pagerele oferă şi o serie de facilităţi precum:

 primirea şi transmiterea de mesaje în mai multe limbi;
 transmiterea de informaţii de interes general;
 transmiterea instantanee a aceluiaşi mesaj către un grup de abonaţi (apel de grup);
 recunoaşterea corespondentului cu ajutorul secvenţelor sonore specifice, facilitate
specifică pagerelor cu semnalizare acustică;
 protejarea mesajelor;
 afişarea datei şi orei;
 iluminarea afişajului.

4.7. Telefoane mobile

Telefoanele mobile sunt terminale cu ajutorul cărora se pot efectua convorbiri sau
comunicaţii de date cu abonaţi ai reţelelor mobile sau fixe, legătura fiind realizată prin unde
electromagnetice de radiofrecvenţă.
Apărute la începutul deceniului 8, sistemele de telefonie mobilă sunt în prezent în plină
expansiune, datorită calităţii superioare a serviciilor şi facilităţilor oferite.
În prezent există mai multe sisteme de telefonie mobilă incompatibile între ele, fiecare
având caracteristici, arii de răspândire şi număr de abonaţi diferiţi.
După tehnologia utilizată la realizarea comunicaţiilor, sistemele se pot grupa în:
• analogice: AMPS, TACS, NMT
• digitale: GSM, DCS 1800.
Sistemul AMPS (Advanced Mobile Phone Service) este un sistem utilizat în S.U.A. şi
dezvoltat pe baza unui proiect al firmei AT&T. Aria sa de răspândire s-a limitat la America de
Nord. Sistemul AMPS utilizează banda de frecvenţe de 850 MHz, dispunând de maxim 666
canale/celulă, fiecare canal ocupând 30 kHz.
Sistemul TACS (Total Access Communications Service) este utilizat în 25 de ţări din
Europa. Forme specifice au dezvoltate în Japonia (sistemul JTACS) şi în Anglia (sistemul
Extended TACS). El utilizează banda de frecvenţă de 900 MHz, dispunând de 600-1000
canale/celulă, fiecare canal ocupând o bandă de 25 kHz.
Sistemul NMT (Nordic Mobile Telephone) este în prezent cel mai popular sistem de
telefonie mobilă bazat pe tehnologia analogica, fiind instalat atât în Europa cât şi în ţări de pe
alte continente. Sistemul NMT utilizează banda de 450 MHz, dispunând de 180 de canale/celulă.
Numărul redus de canale/celulă şi tendinţa de creştere a numărului de abonaţi au impus utilizarea
în care încap 1000 de canale. În ţara noastră, operatorul Telefonica România a implementat în
banda de 450 MHz o reţea de telefonie mobilă analogică bazată pe acest sistem.
Principalele dezavantaje ale sistemelor analogice de telefonie mobilă sunt:
• influenţa puternică a depărtării de staţia fixă şi a perturbaţiilor radio asupra
calităţii convorbirilor;
• gama redusă de servicii oferite;
• preţul ridicat al echipamentelor;
• aglomerarea benzilor de frecvenţe alocate în zonele cu un număr mare de
utilizatori.

43
 Sistemele digitale de telefonie mobilă folosesc algoritmi complecşi de codificare a
semnalului vocal în urma cărora acesta este transformat într-o reprezentare binară. Trei avantaje
majore decurg din folosirea tehnologiilor digitale:
• capacităţi de 3 până la 15 ori mai mari faţă de cele specifice reţelelor analogice;
• o gamă mai largă de servicii oferite: radiomesagerie bidirecţională, fax, poştă
electronică, transmisii de date şi acces la Internet cu viteze de până la 14400 bps;
• sensibilitate redusă la perturbaţii radioelectrice, semnalele parazite fiind în 99%
din cazuri eliminate, crescând astfel calitatea transmisiei. În zonele marilor aglomerări urbane în
care există mulţi factori perturbatori produşi de: reţelele electrice, liniile de contact aeriene,
vehicule şi instalaţii industriale etc., sistemele de telefonie digitală îşi dovedesc din plin calităţile.
Sistemul GSM (Global System for Mobile Communication) este un sistem de telefonie
mobilă digitală implementat în banda de 900 MHz. Dominant în Europa şi Asia, el are o
răspândire mai redusă în S.U.A. unde acoperă totuşi 80% din suprafaţa ţării. În ţara noastră
există doi operatori de telefonie mobilă în sistem GSM.
Sistemul DCS 1800 (Digital Communication System) utilizează noua bandă de frecvenţe
1800 MHz. El este mai bine adaptat mediului urban pentru că undele electromagnetice cu această
frecvenţă suferă o atenuare redusă la trecerea prin pereţii clădirilor. Acest sistem nu este
concurent al sistemului GSM deoarece îi este superior în mediul urban, fiindu-i în schimb
inferior în afara localităţilor.
• arie geografică (un oraş de exemplu) este servită de către mai multe retranslatoare
şi de către o centrală cu interfaţă în reţeaua telefonică fixă. Fiecare retranslator acoperă o zonă
circulară (numită celulă) cuprinsă între 50-300 m în oraşe si 20-50 km în afara localităţilor, în
funcţie de sistemul utilizat. De aici provine şi denumirea de telefonie celulară.
Legătura dintre telefonul mobil şi centrală este realizată prin intermediul celui mai
apropiat retranslator. În timpul deplasării utilizatorului, telefonul mobil poate trece din raza de
acoperire a unei celule în cea a celulei învecinate. În această situaţie convorbirea este preluată de
retranslatorul celulei vecine.
Banda de frecvenţe alocată unui sistem de telefonie mobilă este împărţită în domenii mult
mai înguste de frecvenţă numite canale. Fiecărei celule îi este alocat un anumit număr de canale
în funcţie de caracteristicile sistemului.
În momentul în care un abonat primeşte un apel sau formează un număr de telefon,
terminalul mobil scanează canalele radio şi se opreşte pe primul canal liber, având posibilitatea
ca în timpul convorbirii să schimbe canalul cu un altul, fără întreruperea convorbirii. Odată
ocupat un canal, acesta nu mai poate fi angajat de către un alt terminal până la sfârşitul
convorbirii.
Pentru a permite utilizarea unei celule de către un număr sporit de abonaţi, sistemele de
telefonie mobilă digitală apelează la o serie de procedee prin care un canal este partajat mai
multor terminale mobile.
Sistemele de telefonie mobilă pot fi utilizate la realizarea de legături atât între 2 telefoane
mobile cât şi între aparate mobile şi aparate fixe. Elementele principale ale unui telefon mobil
sunt:
■Afişajul alfanumeric. Permite vizualizarea stării diferitelor elemente componente
(acumulator, volum sonor, cheie electronică, cutie poştală etc.), a numărului de telefon apelat sau
apelant, citirea mesajelor etc. Se bazează pe o matrice de puncte realizată cu cristale lichide care
permite afişarea a 24-100 de caractere dispuse pe 2-7 rânduri.
■Tastatura este formată dintr-un grup de taste alfanumerice, un grup de taste funcţionale
cu care se pot realiza diverse operaţii precum: pornirea/oprirea aparatului, accesarea meniului
principal, memorarea numerelor de telefon, reapelarea ultimului număr format, obţinerea unor
informaţii, accesul la cutia poştală, deconectarea microfonului etc. şi un grup de taste
poziţionale.
■Circuitul electronic are un rol complex, fiind responsabil de comunicaţia bidirecţională
a informaţiei sonore şi a datelor informatice, de preluarea comenzilor de la tastatură şi de
44
prezentarea informaţiilor alfanumerice şi de stare pe afişaj. El conţine un microprocesor
specializat care comandă şi supraveghează activitatea celorlalte blocuri funcţionale:
amplificatoarele pentru microfon şi difuzor, interfaţa serială cu calculatorul, circuitele de
conversie, circuitele de modulare-demodulare şi circuitele de emisie-recepţie.
■Cartela de memorie SIM (Subscriber Identity Module) este o memorie nevolatilă
reinscriptibilă care conţine codul personal de identificare PIN (Personal Identity Number) şi toate
caracteristicile abonamentului. Utilizarea telefonului mobil este restricţionată de cunoaşterea
codului personal de identificare care trebuie introdus de la tastatură pentru a avea acces la aparat
şi la reţea. Din punct de vedere al formatului, cartelele SIM pot fi:
▲ ISO standard (ISO 7816);
▲ miniatură, cu dimensiuni de 1x2 cm (Plug In).
■Sursa de curent electric, folosită pentru alimentarea telefonului, poate fi, în funcţie de
varianta constructivă aleasă de producător, fie un acumulator, fie elemente galvanice.
Acumulatorul prezintă avantajul că poate fi reutilizat prin reîncărcare; operaţie ce se
realizează cu ajutorul unui alimentator livrat ca accesoriu. În funcţie de sursa de curent primară
folosită pentru încărcarea acumulatorului, alimentatoarele pot fi:
▲ pentru reţea;
▲ pentru acumulatori auto.
Din punct de vedere al sistemului electrochimie ce stă la baza lor,
acumulatoarele pot fi cu electrozi din: nichel-cadmiu (NiCd), aliaj al nichelului cu titanul-nichel
pur (acumulatoare denumite şi nichel-hidrat metalic NiMH) sau pe litiu-compuşi bogaţi în
carbon sau hidrogen (acumulatoare denumite litiu-ion). Principalele caracteristici ale aparatelor
telefonice mobile sunt:
• Sensibilitatea este o mărime ce caracterizează aptitudinea telefonului de a
recepţiona semnale de radiofrecvenţă cât mai slabe captate prin antena proprie a
precum şi materialele necesare pentru funcţionarea aparaturii birotice, amintite
aparatului. Se exprimă prin intensitatea câmpului electromagnetic minim care
asigură totuşi o convorbire de calitate acceptabilă, unitatea de măsură fiind decibel
metrul (dBm). Valorile uzuale sunt cuprinse între 100 şi 110 dBm.
 Puterea de emisie, exprimată în waţi sau clasa de putere este o caracteristică
specifică a emiţătorului. Valorile uzuale sunt cuprinse între 0,8 şi 2 W
corespunzând claselor 2 şi 4.
 Tipul cartelei SIM utilizate.
 Capacitatea memoriei pentru numere de telefon, este de 20-125 numere.
 Numărul maxim de caractere afişate variază între 12 şi 90 caractere
alfanumerice şi pictogramele aferente diferitelor stări şi funcţii active.
 Autonomia este un parametru important ce exprimă durata de funcţionare sau de
repaus (stand-by) al aparatului între două încărcări ale acumulatorului sau două
înlocuiri ale elementelor galvanice. Depinde în principal de consumul de curent al
aparatului şi de capacitatea acumulatorului. Se exprimă în minute (min.) sau ore
(h). Variază între 65 şi 570 min. de convorbire continuă sau 26-500 h de repaus
(stand-by).
Principalele facilităţi oferite de telefoanele mobile sunt:
• oprire şi pornire programabilă;
• alegerea semnalului sonor de avertizare la primirea unui apel sau a unui mesaj şi
reglarea nivelului său sonor;
• repetarea ultimelor 1-10 numere de telefon formate;
• tastă pentru apelarea serviciilor de salvare, pompieri, poliţie şi fără cartelă SIM;
• comunicaţia de date sau transmisii fax prin intermediul unei cartele adaptoare
PCMCIA, livrată separat, cu rol de interfaţă între aparat şi calculatorul personal
portabil;

45
 • afişarea orei exacte şi, prin intermediul unor pictograme, a stării diferitelor elemente
şi funcţii active;
• iluminarea afişajului,
şi o serie de servicii oferite de operatorul telefonic:
• apelarea gratuită a serviciilor de urgenţă;
• mesagerie vocală ce îndeplineşte funcţiile unui robot telefonic;
• restricţionarea cu parolă a apelurilor;
• serviciul de mesaje scurte (SMS) care îndeplineşte funcţiile unui pager;
• roaming, un serviciu care permite unui abonat să apeleze sau să fie apelat în orice ţară
din Europa.
Mărfurile birotice mai cuprind accesoriile, piesele de schimb la fiecare din aparatele respective.
La acestea se mai adaugă hârtia de diferite tipuri, plicuri, dosare, clasoare, ustensile de scris şi
şters, perforatoare, capsatoare, cerneluri şi multe altele.

III. Articole de giuvaiergie

3.1 Clasificarea și caracterizarea metalelor prețioase, pietrelor prețioase și semiprețioase
3.2. Clasificarea și caracteristica sortimentului de bijuterii
3.3. Calitatea articolelor de giuvaergerie
3.4. Marcarea și păstrarea articolelor de giuvaiergie

3.1 Clasificarea și caracterizarea metalelor prețioase, pietrelor prețioase și semiprețioase

Metalele sunt elemente chimice cu proprietăți fizice specifice, precum: luciu caracteristic,

bun conductor de căldură și electricitate, ductil și maleabil, și solid la temperatură obișnuită (cu
excepția mercurului).

Sunt considerate metale prețioase: aurul, argintul și metalele platinice (ruteniu, rodiu,
paladiu, osmiu, iridium și platina).

Aurul

Aurul este cel mai maleabil si ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare
maleabilități, aurul poate fi bătut în foițe de o finețe incredibilă: dintr-un singur gram se poate
obține o folie subțire, translucidă, cu suprafața de 1 m2.
Ductibilitatea se traduce prin posibilitatea de a fi tras în fire, cu cât firele ce pot fi obținute
sunt mai subțiri, cu atât metalul este mai ductil.
Aurul este un bun conducător de electricitate și de căldură, reflectă puternic radiația
infraroșie.

Aurul formează cu uşurinţă aliaje cu alte metale. Aurul pur, aşa-numitul aur de 24 de carate,
este moale şi, prin urmare, prea puţin rezistent la deformare. De aceea, în practică, pentru

46
confecţionarea bijuteriilor se folosesc de fapt aliaje ale aurului cu diverse alte metale, ceea ce
permite atât îmbunătăţirea calităţilor mecanice şi a durabilităţii, cât şi obţinerea unor nuanţe
diferite de galbenul obişnuit al aurului.
Alierea cu nichel sau paladiu dă naştere aşanumitului aur alb, în vreme ce alierea cu cupru
dă aliajului o nuanţă roşcată - aur roşu sau aur roz, în funcţie de cantitatea de cupru. Adăugarea
unor cantităţi mici de zinc dă aliajului o nuanţă galben închis sau galben-roşiatic. Adăugarea de
cadmiu în cantitate mică permite obţinererea unor nuanţe verzui (dar e rar folosită deoarece
cadmiul e un metal toxic).
Există şi aur violet, obţinut prin combinarea aurului cu aluminiul în anumite condiţii,
precum şi aur albastru, rezultat prin combinarea aurului cu indiu sau galiu.
A fost obţinut şi aur negru, astfel numit de către firmele de bijuterii care îl folosesc;
culoarea nu e obţinută prin alierea aurului cu alt metal, ci prin tratamente de suprafaţă ale
pieselor din aur, diferite procedee electrochimice care au ca rezultat formarea unui strat de metal
strălucitor, dar de culoare întunecată, pe suprafaţa respectivei bijuterii.

Argintul

Este un metal alb, strălucitor, şi, după cum îi spune şi numele, argintiu. În tăietură proaspătă,
are o culoare uşor gălbuie. Face parte, împreună cu aurul, platina, paladiul, iridiul din categoria
metalelor preţioase. Este moale, maleabil şi ductil, fiind metalul cu cea mai mare conductibilitate
electrică şi termică. Se oxidează cu uşurinţă în aer.
Ca rezistenta si duritate argintul este superior aurului si inferior ca maleabilitate. Este un
metal moale, maleabil si ductibil, de aceea se alieaza, de obicei, cu alte metale pentru a-i creste
rezistenta.
Aliajul de bază al argintului este cuprul (Cu). Aliajul argintului cu aurul, cunoscut sub
numele de „elektrum” conţine 20-25% argint. Argintul combinat cu mercur capată strălucire,
astfel obţinându-se o pojghiţa subţire din spatele oglinzilor. Este folosit in industria farmaceutică,
tehnica dentară, fototehnică, ca materie primă in industria bijuteriilor, monetăriilor.
Fiind cel mai bun conductor electric, argintul este folosit ca materie primă şi in industriile de
electronică si energetică.

Platina

Platina a fost acceptata ca metal pretios numai după a doua jumatate a secolului XIX si are
luciu si culoarea alba. Este rar si mai greu decat orice metal pretios si se considera a fi mai
pretios decat aurul. Platina este deseori folosită pentru a fixa cele mai valoroase pietre, pentru
a se realiza astfel cele mai rafinate bijuteri.
Cea mai mare masa de platina gasita pana acum cantareste 8 kilograme si este pastrata in
colectia Damidoff. Platina tine cel mai sigur pietrele pretioase, deoarece taria si culoarea sa
neutra sporeste stralucirea si profunzimea diamantelor si a pietrelor pretioase.
Platina pentru a fi recunoscuta nu se marcheaza cu insemnul 'karat'. In Statele Unite se
marcheaza cu PL sau PLAT. In Europa, platina se recunoaste dupa urmatoarele marcaje: 950 sau
PT950. Pentru ca platina este cel mai pur metal, rar provoaca reactii alergice. Exista un interes
crescand in ceea ce priveste bijuteriile de platina in toata lumea, verighetele fiind cea mai bine
vanduta categorie. In grupa platinei, sunt incluse 6 metale asemanatoare: platina, paladiu, rodiu,
ruteniu, iridiu si osmiu.
47
 Aliajele de platina contin in mod frecvent aur, nichel, iridium, paladiu, rodiu, s au ruteniu,
astfel ca aliajele care intrunesc standardele stabilite se marcheaza pe pietele internationale cu
semnele distincte "900Pt", "950 Plat", sau simplu "Plat".
Pentru ca o bijuterie sa poata fi marcata cu "Platinum", sau "Plat," bijuteria trebuie sa
contina minim 50% platina.

Paladiul

Paladiul este un metal rar, strălucitor, de culoare alb-argintiu, descoperit în 1803 de William
Hyde Wollaston. Metalele din grupa platinei au proprietăți chimice asemănătoare, dar paladiul
are cel mai scăzut punct e topire și este cel mai puțin dens metal al grupei.
Se utilizeaza ca materie prima in procesul de fabricare a bijuteriilor, al monturilor de pietre
pretioase si la anumite piese de ceasuri.
Este un element de aliaj al aurului alb, cu cât aliajul contine mai mult paladiu cu atât este
mai alb dar nu atât de alba ca in cazul nichelului. Unul din aspectele negative ale alierii cu
paladiu este costul ridicat ceea ce face ca acesta sa fie o alternativa scumpa. Paladiul este bun
conductor de electricitate si nu se poate magnetiza.

Ruteniul

Acest metal este foarte dur si de asemenea apartine grupei de platina. Ruteniul este folosit in
industria electronica si chimica, dar si in fabricarea bijuteriilor sau a componentelor pentru
computere. Rutheniul este un metal solid sfărămicios de culoare alb cenușie din grupa platinei,
care se prezintă sub formă de agregate cristaline legate câte patru.

Rodiul

Este un metal de tranziție rar, din grupa platinei, de culoare alb-argintie și cu o duritate
ridicată. El se găsește în minereurile de platină și se folosește ca element de aliere în aliajele de
platină și drept catalizator.

Iridiul și osmiul

Iriudiu este un element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu
temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și
chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru
cupluri termoelectrice. Iridiul sau iris este numit astfel datorită culorii sale. Este un metal foarte
dur de culoare alb-argintie. A fost descoperit in 1804 si este folosit in industira firelor si fibrelor
artificiale. In acelaşi an a fost descoperit şi osmiul, numele acestuia provenind din limba greaca,
cu semnificatia "parfum". Acest metal este cel mai greu dintre toate cele care apartin grupei de
platina. Caracterizat prin duritate foarte mare, osmiul este folosit la fabricarea mecanismelor de
ceasornice si a peniţelor pentru stilouri.

Clasificarea pietrelor naturale

Pietrele sunt creații fascinante ce apar intr-o paletă variată de formă, taieturi sau culori. O
piatra naturală este caracterizată prin forma de cristalizare care-i dă frumusețe și este cu atât mai
valoroasă cu cât este mai rară și cu cât bucură mai multe generații. Geologii clasifică pietrele
naturale in urmatoarele categorii:

48
a) Pietre prețioase in categoria cărora intră diamantul, rubinul, safirul și smaraldul, apreciate
pentru frumusețea și durabilitatea lor, utilizate pentru confecționarea bijuteriilor foarte scumpe.
b) Pietrele fine ce desemnează toate celelalte pietre transparente sau translucide, mai puțin
valoroase, folosite in confecționarea bijuteriilor mai puțin costisitoare.
c) Pietrele ornamentale, translucide sau opace se utilizează pentru confecționarea bijuteriilor
comerciale.
d) Materii organice prețioase ce provin din regnul animal sau vegetal.

O piatră naturală se evaluează prin patru caracteristici (notate prin 4C).

a) Carat = greutatea exprimată în carate (1 ct.=0,2g);

b) Color = culoare (claritatea, strălucirea culorii)
c) Cut = tăietura (gradul de perfecțiune al tăieturii);
d) Clarity = reprezintă incluziuni și felul acestora.

- Strălucirea culorii
Din punct de vedere al strălucirii culorii există trei clase mari de calitate notate cu litere mari:
-I Clasă Prima clasă care cuprinde cele mai valoroase exemplare este notată de la D la H și
cuprinde diamantele care privite cu ochiul liber de un specialist apar ca incolore.
-II Clasă Clasa notată de la I la L simbolizează pietrele care par incolore dacă sunt de
dimensiuni mici, iar în cazul în care sunt de dimensiuni mai mari, (peste 0.2 ct.) apar de o
culoare mai difuză.
-III Clasă Clasa notată cu simbolul M-Z sunt pietrele la care intensitatea culorii este mai slabă.

- Tăietura
Principalele tipuri de tăieturi sunt: briliant cu 57 fațete, oval, pară, marghiz, inimă, smarald,
baghetă, pătrat, triunghi, etc.

- Claritate (gradul de puritate sau limpezime).

3.2. Clasificarea și caracteristica sortimentului de bijuterii

DIAMANTELE

Sunt date de patru criterii folosite de bijutieri in evaluarea acestora.

1. Culoarea este unul din ele, cu cat au mai putina culoare cu atat sunt mai pretioase. Chiar si un
pic de culoare poate sa influenteze stralucirea acestuia.

2. Claritatea este masurata pe baza numarului, pozitionarii, marimii si tipului de pete sau defecte
incluse. Diamante fara pete sau defecte, sunt foarte rare si costa corespunzator.

3. Șlefuirea este foarte importanta si are efectul cel mai mare asupra stralucirii acestuia. Chiar si
un diamant perfect din punct de vedere al culorii si claritatii, daca nu are o slefuire perfecta
facuta intr-un mod profesional poate arata sters, lipsit de stralucire.

49
4. Greutatea/marimea este masurata in carate. Avand in vedere ca diamantele mari sunt mai rare
decat cele mici, valoarea lor creste proportional cu caratele.

PERLELE

Fiecare a 10.000-a stridie produce o perla naturala. In prezent majoritatea perlelor sunt
din cultura, in fiecare stridie se implanteaza o margea minuscula pe care stridia apoi o inveleste
strat dupa strat formand in final perla.

La fel ca și diamantele, perlele au criterii specifice pe baza cărora se stabilește valoarea lor.

1.Culoarea specifica a perlelor poate fi alb, crem, galben, roz, argintiu si negru. Deasemenea
acestea pot avea si culori secundare, care apar cand lumina se reflecta dintr-un anumit unghi pe
suprafata perlei. Astfel o perla de culoare alba poate dintr-un anumit unghi sa aiba reflexii roz.

2. Stralucirea/luciul sunt date de straturile de nacru ale perlei care reflecta lumina. Nacrul este
format din straturi din carbonat de calciu, cu cat perla este mai mare cu atat luciul sidefiu al
acesteia este mai intens. Acest efect sidefiu difera nu numai in functie de marimea perlei, dar si
in functie de conditiile si locul unde a fost obtinuta. Diferenta este vizibila cu ochiul liber chiar si
unui neprofesionist.

3. Forma perlei este si ea un indiciu asupra calitatii si valorii acesteia. Cu cat aceasta este mai
rotunda, cu atit valoarea este mai mare. Perlele perfect rotunde sunt cele mai rare; cele cu forme
ovale sau asimetrice sunt mai ieftine. Pentru informarea dumneavoastra perlele provenite din
Akoya, Tahiti sau zonele sudice sunt cele mai rotunde.

4. Suprafata trebuie sa fie perfect neteda pentru a fi de calitate, nacrul fiind format din straturi,
se poate intimpla la unele exemplare sa existe zone imperfecte.

5. Marimea perlei este deasemenea un factor important in stabilirea valorii acesteia. Poate varia
de la 3.0 – 7.0 mm, dar dorim sa mentiona ca perlele de Akoya pot avea 6.0 – 8.5 mm, in timp ce
cele din zonele sudice (din zona Tahiti) pot atinge dimensiuni de 13 mm.

Perlele de Tahiti sunt produse de stridia „pinctada maxima” si desi sunt numite „negre”
ele au tente metalice si culoare identica minei de creion.

BIJUTERII DIN PLATINĂ

Cea mai mare calitate a platinei este rezistenta si duritatea acestui metal pretios.
Majoritatea bijuteriilor din platina au o puritate de 95%, doar 5% din aliaj este format din iridium
sau paladiu.

BIJUTERII DIN AUR

Aurul este metalul folosit inca din antichitate pentru confectionarea
bijuteriilor si accesoriilor de impodobire.
Nu se pateaza, nu rugineste nu se corodeaza.
Desi este un metal dur, totusi este cel mai maleabil metal pentru
confectionarea bijuteriilor.
Aurul pur este mult prea moale pentru a fi folosit in confectionarea
bijuteriilor, deoarece nu ar rezista folosirii zilnice si se foloseste in aliaj cu
alte metale (argint, cupru, nichel, zinc) pentru a-i da duritate si rezistenta.
50
Numarul de carate indica puritatea sau ce procent din bijuterie este aur pur.
MARCAJUL SE FACE PRIN MENTIONAREA A DOUA CIFRE URMATE
DE „K”, ASTFEL 24K REPREZINTA AUR PUR 100%.
24k = 100% aur
22k = 91,7% aur
18k = 75% aur
14k = 58,3% aur
12k = 50% aur
10k = 41,7% aur
Aurul poate fi de mai multe culori (alb, galben, rosu), culoarea fiind
determinata de doi factori: tipul de metal folosit in aliaj si procentul de metal
folosit in aliaj.
AURUL GALBEN
Il puteti gasi in mai multe variante, cele mai intilnite fiind de 14k si 18k.
Aurul de 18k contine in aliaj aproximativ 75% aur pur, combinatia facandu-l mai dur si astfel
potrivit pentru folosirea de zi cu zi a bijuteriilor.
Culoarea galbena nu este atat de intensa, dar aliajul ii da o rezistenta mai mare, fiind folosit cu
preponderenta in confectionarea anumitor parti ale bijuteriilor care trebuie sa fie mai dure
(exemplu: incuietori).
AURUL ALB
Are aceleasi proportii de aur pur in aliaj la fel ca si cel galben.
Pentru a obtine culoarea alba aliajului i se adauga Palladiu si se „imbraca” intr-un strat de rodiu,
un metal foarte dur si lucios.
In functie de grosimea stratului superior de rodiu pe parcurul purtarii intensive se va putea
observa un unele locuri cum iese la suprafata aurul galben.
Singura solutie de revigorare, in cazul in care chiar nu doriti sa schimbati piesa de bijuterie, este
sa o dati la bijutier pentru a renoi stratul exterior.
AURUL ROSU/ROZ
Isi are culoarea de la aliajul cu proportie mai mare in cupru.

BIJUTERII DIN TITANIU

TITANIUL este un material extrem de dur, usor si rezistent la coroziune si a fost folosit
inca de la inceputurile descoperirii lui in industia spatiala, aeronautica si inginerie. Fiind rezevat
in exclusivitate acestor domenii de activitate, el a fost folosit si in aliaj cu alte materiale pentru a
capata o duritate mai mare.
A aparut destul de recent in productia de bijuterii, iar datorita calitatilor sale a capatat repede
popularitate.
In cazul inelelor de titaniu acestea nu pot re-dimensionate deoarece metoda de prelucrare
a metalului nu permite acest lucru.
Pentru bijuteriile din titaniu este de recomandat sa se apaleze la puritate 100%, aceasta
fiind suficienta a rezista in folosirea de zi cu zi a bijuteriilor.
Chiar daca pe parcursul purtarii pot apare mici zgirieturi, prin o simpla slefuire sau
polisare, bijuteriile din titaniu isi capata imediat aspectul nou.

BIJUTERII DIN ARGINT

Argintul este un metal moale cu luciu fin, ce reflecta placut lumina, usor modelabil.
Se numara printre cele mai folosite metale pentru productia de bijuterii. Descoperirile
arheologice au aratat ca este folosit de oameni inca din secolul V î. Hr.
De obicei se foloseste un aliaj din argint si cupru pentru obtinerea obiectelor de argint, datorita
faptului ca in forma pura argintul este mult prea moale.

51
In productia de bijuterii de calitate in zilele noastre se foloseste pe scara larga argint 925.

GABLONTURILE
Sunt denumite dupa numele orasului din Boemia de Nord, Gablonz, si
prin aceasta denumire se inteleg bijuteriile cu realizate din sticla si cristal si
metale nepretioase.
Suprafata elementelor metalice este galvanizata si placata cu metale
ce imita, de multe ori perfect, stralucirea aurului sau argintului.
Unele dintre cele mai cunoscute sunt bijuteriile Swarowski. De peste
100 ani aceasta firma produce elemente elemente foarte bine slefuite din
sticla si cristal, ce imita foarte bine stalucirea diamantelor.
Aceste bijuterii nu au o viata lunga, in contactul cu cosmeticele si apa
pot sa-si schimbe aspectul si stralucirea. Sunt bijuterii de „impresie” pe care
nu ar trebui sa cheltuiti mult si de la care sa nu va asteptati sa tina o
vesnicie.

BIJUTERII DIN ALUMINIU

Aluminiumul ca metal are culoarea argintie, este usor modelabil, se
lasa usor prelucrat si poate aparea sub forma lucioasa sau mata (prelucrat
prin periere).
Este unul din metalele folosite la scara larga pentru bijuterii de moda,
ca si gablonturile, si nu este destinat sa reziste la nesfarsit.
Nu este un metal foarte rezistent, asa ca va puteti trezi ca anumite
parti mici si subtiri se pot indoi usor.
Piesele de bijuterii din aluminiu sunt decorative, moderne, usoare (este
cunoscut ca un metal foarte usor) si imita foarte bine argintul.
Bijutieriile din aluminiu se vand impreuna cu gablonturile, nu au
marcaje si sunt destinate bucuriei si impresiei de moment.

BIJUTERII DIN ALAMA

Alama este metalul folosit inca din cele mai vechi timpuri de catre om
in confectionarea bijuteriilor.
Datorita culorii si aspectului imita in multe situatii aurul si da o imagine
nobila pieselor de bijuterie realizate din aceasta.
Din vremuri indepartate alama a fost folosita in principal pentru
realizarea obiectelor decorative, a vaselor; apoi a fost folosita si pentru
instrumente muzicale de suflat.
Polisata si lustruita are un luciu deosebit de placut si cred ca greu ne
putem imagina un saxofon sau tropmeta de alta culoare decat auriul alamei.
Alama este un aliaj de metale, realizat din 67 parti cupru si 33 de parti zinc.

3.3. Calitatea articolelor de giuvaergerie

Analizele de calitate şi cantitate:

Analiza calităţii este un tip de măsurare cu care se determină dacă obiectul supus examinării are
material din metal preţios (aur, argint, platină) sau eventual are şi un alt material, de exemplu,
cupru.

Aceasta se obişnuieşte a se analiza prin diverse modalităţi, una fiind cea a picăturii, mai precis a
apei tari ce se toarnă pe bijuterie, astfel încât, pe suprafaţa obiectului din aur sau platină nu va
porni vreo reacţie chimică. În schimb, în situaţia cuprului, reacţia ce începe puternic, se va naşte
52
un sediment verziu, alături de un miros destul de neplăcut. Prin aceasta se va putea determina
dacă materialul este cupru sau aur, eventual platină, adică, se va putea exclude posibilitatea de a
cumpăra în loc de aur, obiect din cupru.

Analiza amestecului de argint are nevoie de a se folosi soluţie de kaliu-bicromat.

În situaţia în care materialul are la bază argint, se va crea un precipitat roşu. În cazul în care
soluţia de probă nu va avea ca efect o colorare pe suprafaţa bijuteriei, atunci, în mod foarte
probabil, bijuteria este compusă dintr-un amestec oarecare de cupru. Prin aceasta poate fi
determinată însăşi calitatea bijuteriei.

Demonstraţia analizei se derulează prin metoda turnării apei tari în zgârietură:

 dacă zgârietura va dispărea repede şi nu vor fi urme de rămăşiţe după absorbarea cu

hârtie de filtru a sedimentărilor, amestecul are un maxim de 15% conţinut de aur.
 În cazul unei culori maro, conţinutul de aur este aproximativ între 15-50%.

Proba cu zgârietură este o analiză de o calitate a materiei,

prin care, din amestecul de metale nobile poate fi analizat într-un timp relativ scurt însăşi
conţinutul de metale preţioase. În industria bijuteriilor, în timpul evaluării, controlului, încă şi azi
este folosit în cazul unor situaţii cu marjă de eroare minimă. Începând cu 1999, acest tip de
analiză nu poate constitui fundamentul marcarea finală a metalului.

3.4. Marcarea și păstrarea articolelor de giuvaiergie

Terminologic, marca reprezinta un semn convenţional care se aplică pe bijuterii și pe obiectele

din metale prețioase.
Articole din metale preţioase şi pietre preţioase - articole din aliaje de metale preţioase cu
utilizarea diferitelor tipuri de prelucrare artistică cu inserări din pietre preţioase şi din alte
materiale de provenienţă naturală sau artificială, ori fără acestea, întrebuinţate în calitate de
bijuterii (inele, brăţări, coliere, broşe, cercei, lanţuri, brelocuri etc.), de obiecte de uz personal
(portţigarete, tabachere, pudriere, bomboniere, brichete, ochelari, ceasuri etc.), de obiecte de uz
casnic şi/sau pentru scopuri rituale şi decorative, etc.;

Metale preţioase - aurul, argintul, platina şi metalele platinice (paladiul, iridiul, rodiu, ruteniul,
osmiul), indiferent de starea şi forma în care se află acestea, inclusiv în formă nativă, afinată,
precum şi în materie primă, aliaje, semifabricate, produse industriale, compuşi chimici, resturi şi
deşeuri industriale şi de consum;

Probare a metalelor preţioase – determinare a titlului bijuteriilor şi altor articole din metale
preţioase prin metodele stabilite;

Titlul – valoare a aliajului, care indică numărul unităţilor de greutate a metalului preţios de bază
la o mie unităţi de greutate a aliajului;

Marcare a metalelor preţioase – aplicarea semnului de marcare de stat pe bijuterii şi pe alte

articole din metale preţioase;

Semn de marcare de stat – semn de marcare de stat, stabilit în Republica Moldova, care se
aplică pe bijuterii şi pe alte articole din metale preţioase şi care confirmă titlul metalelor
preţioase;

53
 Semn nominal personal – semn special care este aplicat de producător pe bijuterii şi pe alte
articole finite din metale preţioase, înregistrat într-un registru special.

Articolele din metale preţioase şi pietre preţioase predate de către persoanele fizice şi juridice, se
primesc la probare, marcare în baza cererii de modelul stabilit.

Probarea articolelor din metale preţioase se efectuează pe piatra de probare cu utilizarea acelor
etalon şi a reactivelor chimice de probare, în scopul stabilirii tipului şi titlului metalului preţios.
Totodată, pentru determinarea compoziţiei chimice a aliajului se aplică metoda spectrometriei
roentgeno-fluorescente.

Marcarea articolelor din metale preţioase se efectuează de către Camera de Stat pentru
Supravegherea Marcării cu semnele de marcare de stat, prin aplicarea mecanică a mărcii de stat
sau prin metoda lazer.

În Republica Moldova pentru articolele giuvaere din metale preţioase, fabricate şi / sau introduse
în ţară pentru comercializare sînt stabilite următoarele titluri:
 
1. pentru platină    - 900, 950;
2. pentru aur          - 375, 500, 585, 750, 900, 958, 999;
3. pentru argint      - 800, 830, 875, 925, 960, 999;
4. pentru paladiu   - 500, 850.  
 
Articolele din metale preţioase care se prezentă la Camera de Marcare pentru probare şi marcare
trebuie să fie curate, fără urme de acizi, resturi organice, grăsimi, zgură.

Articolele care prezintă valoare deosebită, articolele cu pietre preţioase, cele de dimensiuni mici,
la care nu este posibil aplicarea mecanică a mărcii de stat sau prin metoda lazer, se aplică
ştampului confirmativ pe eticheta fiecărui articol.

Toate persoanele juridice și fizice care în activitatea lor utilizează metale şi pietre preţioase sînt
obligate să prezinte  Camerei de  Stat pentru  Supravegherea  Marcării spre probare şi marcare
toate articolele din metale preţioase produse  în ţară (inclusiv la  comandă) şi cele importate 
pentru  comercializare, cu prezentarea documentelor care  confirmă  provenienţa  acestora şi 
efectuarea  vămuirii.

Producătorii autohtoni predau pentru marcare  articolele din metale preţioase, fiind deja marcate
cu semnul nominal personal, înregistrat la Camera de Marcare în modul stabilit.

Persoanele fizice care nu practică activităţi cu metale preţioase şi pietre preţioase au dreptul să
prezinte spre probare şi marcare articole din metale preţioase şi din pietre preţioase în cantitate
de pînă la cinci unităţi anual, indiferent de valoarea lor.
 

IV. Jucării
4.1. Condiții generale impuse jucăriilor
4.2. Clasificarea jucăriilor
4.3. Marcarea, ambalarea și depozitarea jucăriilor

54
4.1. Condiții generale impuse jucăriilor
Crearea și realizarea jucăriilor este un process complex la care își aduc contribuția
psihologii, pedagogii, tehnicienii, medicii, designerii pentru ca jucăriile să îndeplinească în
totalitate multiplul rol pe care-l au în procesul de educație a copiilor. Se impune ca ele să
corespundă unor cerințe de ordin pedagogic, ethnic, esthetic, igienico-sanitar.
Condiții estetice
1) Aspectul estetic- reprezintă elementul principalîn opinia copilului pentru o anumită jucărie, de
aceea jucăriile trebuiesă atragă și să placă pe deplin:
- forma frumoasă, nostimă, interesantă care produce imagine reală, ideală sau hazlie a obiectelor
lumii înconjurătoare;
- coloritul plăcut;
- conținutul atrăgător;
- de asemenea trebuie să fie frumos finisate și să contribuie la dezvoltarea gustului artistic și al
simțului estetic al copiilor.
2) Condiții pedagogice- au rorul de a asigura funcția instructive educativă a copiilor. În acest
scop, jucăriile trebuie să corespundă cerințelor de vârstă.
3) Condiții tehnice. Obținerea jucăriilor se realizează prin tehnologii specifice, astfel încât ele să
fie fabricate din material rezistente, să fie realizate și montate correct, să fie durabile, să fie
rezistente la frecare, lovire, îndoire, să fie bine finisate.
4) Condiții igienico-sanitare. Au rorul de a apăra și a asigura securitatea copilului în timpul
jucatului. Se impune ca jucăriile să nu prezinte muchii și colțuri ascuțite, să fie finisate cu vopsea
rezistentă la spălare și care nu este toxică, să fie ușoare și commode și să se poată curăța ușor.
4.2. Clasificarea jucăriilor
Sortimentul de jucării este complex, putînd fi grupate după următoarele criterii:
a) După vîrstă:
- 6-12 luni (jucării care produc sunete);
- 1-2 ani (păpuși neîmbrăcate, păsări și animale din cauciuc și mase plastice);
- 2-3 ani (jucării pe rotile, animale și păpuși din material textile);
- 3-5 ani (cuburile);
- 5-6 ani (jucării mecanizate, jocuri sportive, jocuri care se pregătesc pentru școală);
- 8-14 ani (jucării tehnice, de exemplu: dronul; științifice).
b) După material primă:
- jucării din lemn, plastic, cauciuc, material combinate, textil.
c) Din punct de vedere al acționării:
- mecanice, nearticulate, articulate, pe roți;
- mecanice cu arc, volant, macanismul cu pîrghie, electrice, electronice.
d) Din punct de vedere al comenzii:
- cu comandă proprie;
- cu program;
- cu telecomandă.
e) Din punct de vedere al mișcării:
- cu mișcare rectilinie;
- cu mișcare circulară;
55
- cu mișcare rectilinie alternativă;
- cu mișcări combinate.
f) Din punct de vedere al deplasării:
-stative;
-dinamice.
g) După forma de joc:
- jocuri în aer liber;
- cu subiect de construcție;
- didactice;
- jocuri distractive.
4.3. Marcarea, ambalarea și depozitarea jucăriilor
Ambalarea se face ținînd cont de masa jucăriilor, particularități de construcție,
proprietățile materialelor din care sunt confecționate, de modul de finisare.
Sunt mai multe tipuri de ambalaje:
- pentru păpuși pungi de polietilenă, cutii de carton cu vizor etc.;
- animalele textile se ambalează individual în pungi de polietilenă;
- jocurile de carton poligrafiat se ambalează în cutii de carton;
- jucăriile metalizate se ambalează întîi în hîrtie și apoi în carton.
Marcarea jucăriilor se face în general prin etichetare. Eticheta cuprinde mențiuni cum ar
fi: denumirea întreprinderii, denumirea produsului, numărul N.I., simbolul, prețul, C.T.C., data
fabricației.
Depozitarea jucăriilor se face în încăperi uscate, la temperatura de 16-20oC. În timpul
depozitării: jucăriile vor fi ferrite de sursele de lumină solară, căldură, umiditate, praf, molii,
suprapunerea de greutăți, care ar deteriora produsele; se evită ruperea ambalajului, murdăria
jucăriilor, deteriorarea etichetelor.

V. Mărfuri pentru sport-turism

5.1. Clasificarea mărfurilor sport-turism
5.2. Caracteristica articolelor pentru voiaj și turism

5.1. Clasificarea mărfurilor sport-turism

Sortimentul articolelor pentru sport, poate fi grupat dupa destinatie astfel: echipament
sportive, articole pentru sport.
Fiecare grupa cuprinde un sortiment variat de articole care se afla, pe masura ce
activitatea sportiva se amplifica, intr-o continua versificare.

Echipament sportiv

Articole de îmbrăcăminte

56
 Articole de imbracaminte utilizate in practicarea diverselor activitati sportive se
confectioneaza din materiale textile, care asigura produselor proprietati de rezistenta, igienice si
estetice superioare.

Dintre materialele textile, mai frecvent utilizate in acest scop sunt tesaturile, tricoturile,
precum si textilele netesute si produsele caserate. Toate acestea fiind obtinute fie din fibre de
lana, bumbac, fibre chimice sau amestecuri.

Imbracamintea (confectiile, tricotajele) pentru sport este astfel realizata incat satisface
cerintele impuse de destinatie.

Cerintele de calitate impuse imbracamintei se refera la:

- rezistenta la tractiune si alungire, frecare, torionare;

- capacitate de temoizolare;
- capacitatea de transport a umiditatii;
- rezistenta la actiunea agentiior externi (ploaie, vant, soare);
- capacitatea de intretinere (sa se curete cu usurinta prin spalare sau pe cale chimica)
- cerinte estetice (aspect placut, forma, model atragator si sa corespunda din punctul de
vedere al modei). 

Sortimentul articolelor de imbracaminte sportive este alcatuit din:

-echipamente de reprezentare pentru imbracarea sportivilor spre a se distinge pe teren, realizâdu-
se in deosebi cerintele estetice. Acest echipament trebuie sa fie usor extensibil, lejer, confectionat
din tricot sau tesaturi;
-echipament de termoizolare al carui principal rol este de a mentine si regal temperatura
corpului, permitand in acelasi timp aerisirea si absortia transpiratiei;
-echipament de protectie, care urmareste in timpul executarii uni anumit sport sa protejeze
sportivii de intemperii si alti factori naturalii sau la solicitariile mecanice dintre adversari (bluze
de vant, costum de ski, hokei, scrima, scurte).

Articolele de imbracaminte se pot clasifica si in functie de alte criterii: ramura de sport, sex,
marime (talii, grosimi), modele, natura materiei prime si compozitia fibroasa (bumbac, lana,
fibre sintetice, amestec sub forma de testuri, tricoturi).

Articole de încălțăminte

Incaltamintea pentru sport, fiind utilizata in conditii de solicitari mecanbice deosebite,

trebuie sa fie comoda, rezistenta, cu o buna aderenta la sol. Materiile prime din care sunt facute
sunt semifabricate din piele sau inlocuitori de prima calitate. Asamblarea pieselor se face prin
cusaturii rezistente, prin lipire sau vulcanizare.

Sortimentul de incaltaminte pentru sport cuprinde:

-pantofi pentru fotbal (cu crampoane pe talpa), pentru atletism (cu sau fara cuie pe talpa), pentru
ciclism si scrima, pentru tenis (in panza cu talpa de cauciuc);

-ghetele pentru: lupte, box ciclism, aruncarea sulitei;

-bocancii pentu alpinism sis chi confectinatii din semifabricate groase (iuft sau bison) cu talpa de
bovina, avand armaruri metalice pe talpa si rama pentru cresterea rezistentei si fixarea pe schi
sau pe sol;
57
-cizmele pentru calorie si pentru turism de iarna, pentru pescari incaltamintea pentru sport
trebuie asortata cu echipamentul pentru sport.

Articole pentru sport

Marfurile destinate diferitelor activitati sportive se pot clasifica dupa ramura sportiva, in
urmatoarele grupe: articole pentru atletism si gimnastica; arhivele (mingi) pentru jocuri sportive;
articole pentru jocuri de sala; articole pentru jocuri de camp; articole pentru box, lupte si haltere;
artcole pentru sporturi de iarna; articole sporturi de apa; articole pentru pescuit sportive; articole
si accesorii.

Articole pentru atletism și gimnastică

Articole pentru atletism si gimnastica contribuie la dezvoltarea generala a corpului prin

miscarii armonioase si efort fizic.

Articolele pentru atletism sunt:

- batul pentru stafeta se foloseste la probele de alergarii, stafeta aceasta find executat din lemn de
tei, de dimensiuni si greutate redusa (50-150 g);
- cicanul pentru aruncarii este alcatuit dintro bila de otel sau fonta iar coada si manerul di sarma
de otel. Greutatea cicanului variaza intre (5 si 7.257 kg);
- discul pentru atletism se executa din lemn de frasin cu miezul (inima) si bordure din metal,
intrei marimi cu masa de 1;1.5 si 2 kg;
- gardul pentru atletism se executa din teava de otel in formatul literei L si este alcaruit din:
picioare mobile(reglabile) pentru inaltimiile (764.914-1060 mm).are stacheta din lemn de
rasinoase in lungime de 1 190 mm, vopsite in negru cu alb (dungata). Echilibrul gardului se
mentine prin fixarea in teava stalpilor a unor greutati sau plumb brut;
- greutatiile pentru aruncarii sunt effectuate din fonta prin turnare in format sferic cu masa de
4;5;7.257 si 10 kg
- sulita este alcatuita din corpul propriu zis (sulita) executat in forma bitronconic, din lamele de
lemn; varful format conic din tabla de otel iar mansonul fixat in centrul de greutate al sulitei din
snur de bumbac.
- stacheta pentru saritura in inaltime se executa in sectiune triunghiulara cu latura de 30 mm din
lemn de rasinoase vopsita in dungi rosu cu negru pentru concurs sau natur cu negru pentru
antrenament.

Articole pentru gimnastică

Articole pentru gimnastica sunt folosite pentru efectuarea diferitelor miscari de

gimnastica individuala sau de ansamblu. In aceasta categorie sunt cuprinse aparatele care se
instaleaza de obicei in salile de sport: bara fixa, barna pentru echilibru, banca si calul pentru
gimnastica, capra pentru sarit, cercul pentru gimnastica, helcometre, inele, lada, spaliere,
trambulina elastica, semielastica sau dura.

Corpul acestor aparate este executat din lemn de rasinoase sau frasin, ele au picioare fixe
sau mobile din teava de otel, accesorii metalice.

Unele din acestea (calul, capra, lada) au corpul din lemn de brad, tapisat cu iarba de mare,
vata industriala si panza esian si acoperit cu piele de toval sau piele sintetica.
58
 Tot in categoria articolelor pentru gimnastica se mai include: bastonul, cecul, extensorul
cu cinci cabluri, maciuca de gimnastica, folosite pentru exercitii de gimnastica individuala si de
ansamblu.

Acestea sunt executate din lemn de fag aburit (bastonuri), lamele de brad
incleiate(cerc)din lemn de paltin (maciuca), din fire de cauciuc imbricate in camasa de bumbac
sip prinse la capete cu arcuri din otel (cabluri extensori).

Salteaua pentru gimnastica se foloseste pentru executarea miscariilor la sol sau pentru
aterizari din sarituri de la aparate.

Salteaua este executata din panza si panza vele, umplute cu destramatura de bumbac sic
alt de canepa avand dimensiuniile: lungimea 2,5 m latimea 1 m si latimea 0,10 m.

Articole (mingi) pentru sporturi sportive

Aceste articole au o forma sferica sau alta forma (ovala, turtita) care la participarea
jocuriilor se arunca sau se lovesc spre a fi trimise la loc fix (plasa, cos) mingiile fiind intens
solicitate pentru practicarea jocuriilor trebuie sa fie rezistente la frecare, zgariere, compresiune,
soc mechanic. Forma lor trebuie sa fie corespunzatoare tipului de joc, san u prezinte deformari
sau asperitati pe suprafata.

Mingile pot fi elastice sau rigide:

 Mingile elastice sunt umplute cu aer si sunt alcatuite din amvelopa si camera, sau numai
din camera de cauciuc. Amvelopa este confectionata prin coaserea unor petice din piele
speciala pentru mingi sport care dau forma sferica. Grosimea peticelor, marimea si
numarul lor determina diametrul si greutatea mingii stabilite prin norme tehnice.
 Mingile rigide sunt alcatuite din amvelope de piele umplute cu par de animale avand
forme diferite: sferica, turtita, para.

In functie de marime, greutate, forna (acestea fiind determinate de disciplina sportive pentru
care se folosesc), mingiile pot fi pentru: fotbal, handball, baschet, volei, rugby, oina, polo si in
scopuri medicinale.

La randul lor mingile sunt executate in diferite tipuri si sortimente; (ex: mingile de fotbal tip
A pentru seniori; tip B pentru juniori; mingiile de handball: mingile pentru baieti, pentru fete.
Mingile pot fi cu ventil interior de cauciuc, cu deschizatura pentri siret; cu camera si seringa.

Mingile de tennis (import) sunt alcatuite din doua calote de celuloid sudate intre ele.

Articole pentru jocuri de sală

Articolele ce fac obiectul acestei grupe se utilizeaza pentru practicarea jocuriilor de:
scrima, popice, sah, table, tintar. In acest scop se comercializeaza:

-pentru scrima: masca de sarma, armament (spada, floreta).

-pentru popice: popicele din lemn de carpen in garniture de noua bucati (un popic central si opt
marginale); bilele din material plastic (160 mm diametrul si 2,8 kg masa).
-pentru sah si table: cutii, in diverse marimi din lemn de fag sau paltin cu fetele de furnir de nuc
sau paltin sau vopsite cu bait si lustruite cu serlac sau nitrolac in culoriile naturale ale lemnului.
59
-figuri sah din lemn sau material plastic (polietilena opaca)
-puluri pentru table din polistilen in diferite culori si dimensiuni sau din lemn de paltin,
mesteacan, artar.
-sah de buzunar magnetizat cu figure.
-zaruri din material plastic sau din os pentru table in diferite marimi.
-pentru tintar cutie si piesele necesare.

Articole pentru jocuri de cîmp

Practicarea jocuriilor sportive pe terenuri necesita unele articole specifice cum ar fi:
plase, stalpi pentru sustinerea plaselor, rachete, palete, fileu.

Plasele sunt executate din sfoara de canepa gudronata (pentru a rezista la umezeala) sau
din fire de relon (cele mai frecvente avand forme si dimensiuni specifice diferitelor jocuri. Plasa
pentru volei are pe latura superioara o banda de panza de doc-cinci cm

Rachetele pentru tennis de camp sunt alcatuite din manerul si ovalul rachetei. Ele sunt
executate din lamele din lemn de frasin, mesteacan si furnir de nuc in cinci marimi si greutati. In
centrul ovalului se impletesc cozile rachetei din fire sintetce. Manerul este infasurat pe o lungime
de zece cm cu piele iuft

Paletele pentru tennis de masa se executa din foi de placaj de diferite esente, pe ambele
fete fiind aplicate placi din burette si placi din cauciuc dintat.

Fileul pentru tennis de masa se executa din fire de matase vascoasa, defininduse prin
numarul ochiuriilor pe lungime si latime de zece cm si dimensiunea ochiuriilor

Bastonul pentru oina are format tronconic, lungimea de 1000 mm fiind obtinut din lemn
de fag.

Articole pentru box, lupte si haltere.

Boxul, luptele si halterele facand parte din sporturile care impugn un effort fizic deosebit,
necesita articole pentru antrenament si competitii care solicita sportivii la un consum de energie
considerabila.

Pentru aceasta categorie de sport se folosesc:

Mingiile de box sunt alcatuite din: camera de cauciuc in forma para pentru anvelopa box
lupta, sau format sferic pentru anvelopa box antrenament, si anvelopa din piele bovina tabacita in
crom, avand aceiasi forma ca si camera. Mingile sunt prevazute cu dipozitiv de prindere de
platforma sau plafon (cele format para) si dispozitiv de prindere de podea si plafon (cele sferice).

Platforma pentu puccingbal (box para) este alcatuita dintr-o platforma rotunda din lemn
de pin cu legaturi din frasin, un dispozitiv metallic, oscilant, fixat la mijlocul platformei si un
dispozitiv metalic reglabil din teava de otel. Pe centrul platformei se atarna o minge de
antrenament pentru boxeri.

Saltelele pentru lupta sunt folosite in garnitura compusa din 9 bucati (dimensiuni:
2x2x1.50m) confectionata din panza umplute cu destramaturi de bumbac si calti de canepa,
acoperite cu o prelate (din panza de prelate) in dimensiune 8x8 m. 

60
 Halterele sunt dispozitive pentru ridicat cu ajutorul mainilor. Ele sunt alcatuite dintr-o
bara de prindere din otel, iar la extremitati sunt prevazute fiecare fie cu cate o bila din fonta sau
discuri de otel in functie de tip.

Articole pentru sporturi de iarnă

Practicarea sporturilor de iarna este conditionata de existenta zapezii sau a ghetii care
ofera sportivilor un teren alunecos.

In aceste conditii se pot face deplasari rapide folosind dispozitivele specifice fixate pe
incaltaminte (patine schi) sau folosindule ca atare (saniile).

Cerintele mari de calitate pe care trecuie sa le intruneasca articolele pentru practicarea

sporturilor de iarna sunt urmatoarele:
- rezistenta mare la frecare;
- elasticitate si amortizarea vibratiilor;
- stabilitate specifica la lunecare in timpul deplasarii rapide;
- rezistenta la umezeala realizata prin tratarea produselor din lemn.

Schiurile sunt executate in general, din lamele (elemente) de frasin sau fag, intarite cu
fibre(laminat) de sticla, laminat metallic din aliaj metallic de duraluminiu si canat metallic
continuu inglobat acoperit cu folie fata ABS si folie talpa polietilena de joasa presiune. Au forma
a 2 talpi arcuite la mijlocul lor si sunt elastice. Pe schiuri se gasesc accesorile de fixare a
bocancilor care pot fi curele, cabluri, accesorii automate de desfacere in cazul accidentelor.

Sortimentul de schiuri este foarte variat avandu-se in vedere: destinatia, constructia, varsta
schiurilor, categoria si calitatea prodsului.

Articole pentru sporturi de apă

Sporturile desfasurate in apa sau pe apa necesita articole care sa permita sportivilor fie sa
se miste mai usor in apa, fie sa se deplaseze la suprafata apei.

Articolele destinate acestor sporturi se poate grupa in:

- ambarcatiuni pentru sporturi nautice, care sunt confectionate din lemn bine lacuit, fiind
usoare si de forma specifica. Din aceasta categorie fac parte: Canoe-pentru concurs; Caiac; Schif;
Lola.
- barcile pneumatice sunt facute din panza cauciucata de ambele parti avînd 2 compartimente.
Sunt folosite pentru pescuitul si vanatul sportiv si plimbariile pe apa. Ca accesorii pentru
ambarcatii se utilizeaza: vasle pentru barca si schif, padela, lama de schif si barca catarg.

Echipamentul de scufundat sub apa cuprinde:

-ochelarii din cauciuc cu vizor;
-teava sau aparat pentru respirat sub apa;
-cascheta;
-labe pentru picioare;
-costum de scufundat.

5.2. Caracteristica articolelor pentru voiaj și turism

61
 Articolele pentru voiaj şi turism sunt utilizate în scopul transportului în соmun, а1
îmbrăcămintei, alimentelor şi asigurării unui confort satisfăcătcr pentru servirea hranei, pentru
odihnă şi dormit în locurile lipsite dе dotări si servicii de acest gen.
Articolele pentru voiaj şi turism - excluzind mijloacele dе transport folosite în acest scop –
cuprind:
- Articoie pentru transportat echipament şi atte produse;
- Articole necesare păstrării, pregătirii şi servirii hranei în condiţii dе exсursie;
- Articole dе camping.
a) Articolele pentru transportul echipamentului şi аl altor produse, cuprind: saci, sacoşe,
geamantane etc. Aceste articole sе cоnfecţionează din materiale de bază rigide sau semiriaide ре un
schelet de rezistenţă care să asigure protejarea şi păstrarea obiectelor. În acest scop se utilizcazt:
pînza, cartonul, foi1e dе policlorură dе vinil, PVC pe suport textil, pielea, lemnul, armăturile
metalice, închizătoarele, etc.
Indicii dе calitate ai articolelor obţinute se referă la:

 capacitatea dе încărcare;
 capacitatea dе protecţie contra prafului, apei, căldurii, şifonării;
 rezistenţa 1а tracţiune а minerului dе purtat, а cusăturilor;
 rezistenţa lа uzură а materialului dе bază;
 uşurinţa dе purtare şi manipulare care dерind dе forma şi poziţia mânerelor, а chingilor dе
fixat ре corp, de рrezenţa unor rotile;
 aspectul estetic.

Sacii- dе excursie sunt confecţianaţi din materiale moi care permit creşterea volumului
în raport сu gradul lor dе încărcare. în funcţie dе tip, sacii pot fi: pentru purtat ре spate şi pentru
purtat în mână. În partea superioară se închid prin strîngerea gurui сu un şnur, iar un capac poate să.
protejeze gura sacului dе ploaie. Са structură, sacii pot avea mai multe despărţituri şi buzunare
pentru diferite саtegorii dе obiecte.
Sacoşele, de conformaţie semirigidă fiind confecţionate din pânză sau material plastic, se
poartă în mână. Prevăzute cu un dispozitiv de închidere, permite încărcarea lor prin partea superioară,
asigurând o ordonare a obiectelor, de obicei pe verticală. Sortimentul sacoşelor variază prin formă,
sisteme dе închidere, mărime, formа mînerelor etc.
Gemantanele sunt articole rigide сu capac superior, сu dispozitiv dе închidere şi încuiere.
Sе poartă în mînă şi unele ре rotile în anumite conditii. Se confecţionează din: carton presat, PCV,
suport textil, pînză, piele; criteriu prin care ele se diferenţiază alături dе formă, mărime, sistem
dе închidere, curea dе siguranţă etc.
Mărimea geamantanelor se eхprimă prin cifre care reprezintă lungimea în сm, iar fornia prin
tipul geamantanului.
La recepţia calitativă se verifică: forma; dimensiunile; calitatea materiilor prime dе bază;
aspectul suprafeţelor; şi а pieselor metalice (armatura şi furniturile metalice); modul dе executare
a cusăturilor şi închizătorile ( dacă funcţionează), precum. şi rеzistenţa la încărcare.
Articole necesare păstrării, pregătirii şi servirii hrânei în conditii dе ехсursie. Deplasarea
turiştilor în locuri neamenajate, necesită transportul unor cantităţi dе alimente şi а obiectelor
necesare pregătirii şi servirii hranei în conditii comode. Asemenea articole specifice se grupează
astfel:
b) Articole pentru trairsportul şi păstrarea alimentelor:
62
 • Cutii turistice pentru alimente, confecţionate din aluminiu sau material plastic în diferite
mărimi, сu formă prismatică, muchiile rotunjite. Sînt alcătuite din corp şi capac сu mâner şi
orificii dе aerisire, iar interiorul poate fi şi compartimentat ;
• Untierele sunt cutii сu filet din aluminiu sau material plastic саге permit păstrarea а circa
250 g dе unt ;
• Bidoanele sunt confecţionate din aluminiu sau material plastic, сu capacitate între 500 şi
1000 ml prevăzute сu capac tip pahar şi sunt destinate pentru lichide.
• Termosurile sunt destinate păstrării lichidelor lа temperaturile ре care lе-аu avut lа
introducerea in ele (calde sau reci). Sînt alcătuite din: butelia termosului (din sticlă dublă-
argintată) сu bune proprietăti termoizolante; carcasa (din tаblă dе oţel sau aluminiu); capacul (din
plastic sau plută) şi paharul (din aluminiu sau plastic).
Gapacitatea poate fi: 1/4, 1/2, 3/4 şi 1l. Se еxecută şi termosuri cu gîtul buteliei larg în care se
pot introduce şi mâncăruri preparate. Termosurile pot avea şi port-termos,.rezrezervă.din. sticlă
pentru ternios;
a) Articole pentru preparat şi servit alimente :
Vase de gătit de diferite mărimi confecşionate din aluminiu.

 ceainic din tablă dе aluminiu, capacitate 0,6; 2; 6 1;

 sрirtiere dе voiaj;
 lămpi сu petrol;
 reşou cu gaz lichefiat (1 - 2 ochiuri şi butelie);
 grătare сu spirt pentru voiaj, grătare camping;
 farfurii şi castroane, executate din material plastic sau aluminiu, în diferite mărimi;
 Pahare pliante sau rigide din material plastic;
• Truse de tacîmuri pentru voiaj executate din oţel inoxidabil compuse din: lingură,
furculilă şi cutit.
La recepţia calitativă а articolelor pentru pregătirea hranei şi păstrarea acesteia se verifică:
forma; dimensiunile; aspectul suprafetelor, observînd dacă аu muchii tăioase şi zgîrîeturi;
închiderea lа cutiile dе alimente, bidoane, termosuri; modul dе execuţie şi capacitatea pentru
unele articole (vase, bidoane, termos, pahare).
с. Articole dе camping. Articolele dе camping аu rolul dе а asigura turiştilor care se
deplasează сu autoturismele о mai mare independenţă, confort, fără a mai apela 1а serriciile
unităţilor specializate.
În această categorie dе articole sunt cuprinse: corturi, mobilier, saci dе dormit, articole
pneumatice.
Condiţiile dе calitate ale acestora se referă lа : capacitatea dе pliere şi reducere a volumului;
rezistenţă lа intemperii; confort, dimensiuni, estetică.
• Corturile se confecţionează din tesături dе in sau bumbac impermeabilizate, avind în stare
montată, forma unor căsute сu pereţii scunzi. Corturile sunt astfel concepute şi esecutate încît să
asigure aerisirea prin una sau mai multe ferestre сu plasă şi în acelaşi timp să fie impermiabile
pentru ploaie si umezeala solului.
La instalarea cortului se folosesc: ţevi telescopice dе alumirtiu, sfori dе fixare şi cuie dе
ancorare. Mărimea cortului poate fi calculată, pentru а asigura conditii dе odihnă şi dormit pentru
una sau mai multe persoane (2-6). Cortul se strînge, într-o husă dе dimensiuni reduse.
• Mobilierul dе camping cuprinde: măsuţе, scaune şezlong şi paturi pliante сu schelet din
ţevi dе aluminiu. Pentru confecţionarea mobilierului se mai folosesc: materiale textile sau foi din
63
mase plastice, arcuri, lemn etc.
Mobilierul camping se poate plia prin rabatarea scheletului metalic, ocupind un loc redus
în timpul transportului.
• Articolele pneunatice pentru camping cuprind: saltelele şi pernele pneumatice care se
folosesc pentru а asigura comoditatea în timpul folosirii corturilor sau pentru odihnă. Pentru
umflarea lor se utilizează о роmрă dе picior.
La receрţia calitativă а articolelor dе camping se verifică: forma; dimensiunile; calitatea
materialelor de bază şi а accesoriilor; edecutia, precum şi uşurinţa dе puncre în folosinţă.

VI. Instrumente muzicale

6.1. Materiile prime utilizate la producerea instrumentelor muzicale

6.2. Clasificarea și caracteristica sortimentului instrumentelor muzicale

6.1. Materiile prime utilizate la producerea instrumentelor muzicale

Pentru fabricarea instrumentelor muzicale se folosesc cele mai diverse materiale: lemnul,
metalele feroase și neferoase, masele plastice, coloranţii şi diferite lacuri.
Pinul şi bradul alb se utilizează la fabricarea plăcilor de rezonanţă, iar arţarul, fagul,
carpenul la fabricarea instrumenlelor de suflat şi a detaliilor pentru ţambal, vioară. Întrucît de
calitatea lemnului depind particularităţile sonore ale instrumentelor, el trebuie să posede bune
calitaţi acustice, duritate şi textură elegantă, să fie păstrat nu mai puţin de 2-3 ani, astfel ca
umiditatea lui să nu depăşească 7 %.

Materiale pentru finisare

Pentru ai atribui instrumentului muzical culoarea necesară se aplică substanţele colorante:

vopsele, băiţuri şi pigmenţi. Există coloranţi naturali şi sintetici. Primii se obţin din plante prin
fierbere sau prin extragere, iar ceilalţi în rezultatul diferitor combinaţii chimice. Coloranţii
naturali au un efect mai calitativ şi sunt de o mai mare durabilitate. Cel mai bun colorant, în
deosebi cel pentru vioară este «sîngele de balaur», extras din plante ce cresc în ţările tropicale.
Efecte favorabile are şi colorantul preparat din tufe de morenă – plantă răspândită în Asia
Mijlocie, Krimeea şi Azerbaijan. În coloranţii sintetici se aplică mai ales componenţii humino-
organici, cum e de exemplu băiţul în care substanţa de baza este acidul huminic; pentru ai
atribui băiţului culoarea roşie închisă, se adaugă 40 g de bismarc la un litru de apă; pentru a
obţine culoarea cafenie, se adaugă 40 g de acid cafeniu de marca MG la un litru de apă, iar
pentru a obţine culoarea neagră este necesară o soluţie de 5 % de igroin dizolvat în alcool etilic.
Substanța alcoolică servește drept dizolvant și pentru raşini.

Răşinele se întrebuinţează la obţinerea poleiturii. Cel mai bun e şelacul, ce reprezintă în

sine un produs al activitaţii vitale a unei specii aparte de insecte din ţările tropicale – larva de lac,
care prelucrează sucul copacului de lac. Şelacul are forma unor solzişori mici şi subţiri de
culoare gălbuie-cafenie.

O alta varietate de raşină e sandaracul – produs ce se obţine la extragerea rășinei din

anumite specii de arbori care cresc în Africa şi Australia. Pelicula de sandarac e transparentă şi
posedă bune calitaţi rezonatoare.
64
 Copalul se prepară din gudronul mineral şi se extrage în India de Est, Manila, Africa de
Est, Armenia, Azerbaijan şi Extremul Orient. Copalul atribuie suprafeţei poleite duritate şi luciu
permanent. Debutilftalatul se aplică în calitate de plastifiant pentru marirea plasticităţii
peliculelor, a stabilităţii culorii şi rezistenţa la ger.

Piatra ponce (albă şi cafenie) contribuie la formarea unei pelicule compacte şi

strălucitoare, umple porii de pe suprafaţă, şlefuind-o destul de fin, atribuindu-i luciu de oglindă şi
regularitate.

Uleiul de vazilină e aplicat ca material auxiliar ce contribuie la formarea treptată a unui

strat compact de poleitură.

Varul vienez se obţine prin măcinarea rocilor sedimentare din calciu carbonic. E aplicat
pentru înlăturarea uleiului de pe suprafeţele lăcuite.

Procesul poleirii se efectuiază în patru etape cu respectarea între ele a intervalelor de timp
de la 24 pîna la 48 ore, mai întîi se aplică primul strat de vopsea – grundul, apoi grundul de ulei,
după care se usucă și se poleiește. În timpul poleirii e necesar să se asigure în încapere o
temperatură de 18-24 grade C, iar umiditatea relativă a aerului să fie de 50-60 %.

Înainte de vopsire şi poleire suprafaţa instrumentului se şlefueşte bine cu hîrtie şmirghel,

după care se aplică soluţia de colorat cu periuţa. Cînd se usucă instrumentul, se şlefuieşte din
nou, de astă dată cu hîrtie şmirghel mai măruntă; pentru obţinerea grundului uscat se aplică
primul strat de poleire, în componenţa căreia intră 85% de alcool etilic, rectificat de 95 grade, 14,
5 % de secal şi 0, 5 % de plastifiant.

Alifia poleirii se face cu un tampon din cîrpe de lînă, însăilat cu lînă de tricotaj şi
înfăşurat într-o bucată de ştergar gofrat. Tamponul se îmbibă cu polei şi se frecţionează prin nişte
mişcări uşoare de rotaţie fără a apăsa prea tare suprafaţa în prelucrare. Aceste mişcări ale
tamponului, numite lasuri, trebuie să se efectueze pe suprafaţă în formă de cercuri sau zigzaguri.
Dupa 3, 4 minute se aplică al doilea strat de poleire, această operaţie repetîndu-se ori de cîte ori
este necesar pentru obţinerea grundului de calitate cuvenită.

Etapa a doua –  aplicarea grundului de ulei, se efectuează ca şi prima, doar că pe

suprafaţa lustruită se presoară praf de piatră ponce şi se stropeşte uşor cu ulei de vazilină.

Se schimbă de asemenia doza de şelac în poleire, care acum trebuie să fie mai lichidă,
procentul de şelac se reduce pîna la 10- 18 %.

Etapa uscării constă în aplicarea soluţiei de 4 % de alcool etilic de copal sau de şandarac.

La lustruire se foloseşte o soluţie de alcool etilic dizolvat în apă. Cu un tampon înmuiat în

asemenea soluţie, se loveşte uşurel săculeţul cu var vienez, pentru al presăra pe suprafaţa
lustruită şi se şterge de doua trei ori pîna la înlăturarea definitivă a uleiului. Inlăturarea uleiului
se determină după gradul de strălucire a suprafeţei lustruite.

6.2. Clasificarea și caracteristica sortimentului instrumentelor muzicale

PRINCIPALELE TIPURI DE INSTRUMENTE MUZICALE

1. INSTRUMENTE MUZICALE CU COARDE
a. Cu coarde frecate cu arcuş: vioara, viola, violoncelul şi contrabasul. Particularităţi
constructive sunt asemănătoare, în bună parte, şi materialele folosite, dar ceea ce le deosebeşte
65
sunt dimensiunile şi desigur caracteristicile acustice. Părţile componente se găsesc în cutia de
rezonanţă, care are ca scop menţinerea formei instrumentului şi asigurarea rezistenţei.
b. Cu coarde ciupite: chitara, mandolina, cobza, ţitera, balalaica, harpa.

Instrumentele cu coarde ciupite au particularităţi constructive asemănătoare cu cele cu

arcuş, dar sunt mai simple. Principalele părţi componente sunt: faţa, spatele, eclisa, gâtul, limba,
cordarul, corzile, mecanisme de acordare, realizate în general din acelaşi material. Unele
particularităţi constructive specifice se referă la înlocuirea „furilor cu un orificiu sonor, folosirea
unor mecanisme de acordare speciale de tip Gipson sau clasic, lungimea gâtului este mai mare
executat din lemn masiv cu armătură de metal, pe gât se montează limba prevăzută cu gradaţiile
specifice.
Asamblarea părţilor componente se face prin încleiere. Numărul corzilor variază după tip
între 6 şi 12, fixate individual sau perechi. Aceste instrumente se execută în mărimi, tipuri si
destinaţii diferite.

c. Cu coarde lovite: pianul drept (pianina) şi pianul cu coadă, ţambalul.

Din punct de vedere constructiv se compune din: placa de rezonantă (din lemn de brad de
rezonanţă) prevăzută cu nişte bare de metal pentru fixarea coardelor, praguri de metal şi lemn,
cuie pentru întinderea coardelor, care nu sunt întinse în linie dreaptă şi în funcţie de registru
(înalt, mediu, gros) se grupează câte una, două, trei; clapele (tastele) albe şi negre (din fildeş,
abanos sau materiale plastice) acţionează asupra ciocănelelor ale căilor capete sunt învelite în
postav, bumbac sau piele şi lovesc corzile.

Pedalele, asupra cărora acţionând au efecte asupra intensităţii şi culorii sunetului.Toate

acestea sunt fixate în corpul (cutia) instrumentului prevăzută cu picioare sau tălpi de
sprijin.Posibilităţile tehnice permit pianului să cuprindă scara muzicală a întregii orchestre,
oferind sonorităţi extrem de plăcute şi variate: el poate cânta melodia şi acompaniamentul.

Pianine. Sortimentul comercial cuprinde: „Doina", „Bolero", „Caraiman", producţie

indigenă “Nocturn”, “Ceaikovski”, “Bielorus” din import. Ceea ce le diferenţiază sunt mici
variaţii în dimensiuni şi modele şi pianul pentru concert.

Ţambalul: tip mic portabil, prevăzut cu curea şi tip mare, cu picioare şi pedale, pentru
concert. Corzile sunt lovite cu nişte dispozitive speciale numite ciocănele.

2. INSTRUMENTE MUZICALE DE SUFLAT

Acestea se caracterizează printr-o gamă largă de tipuri (având în vedere producerea
sunetului), mărimi, caracteristici funcţionale şi materii prime folosite: din lemn, din alamă şi
hibride.

a. Din lemn: instrumente de suflat cu deschizătură (flaut drept, lateral, picola, fluierul,
naiul, buciumul-tulnicul); instrumente de suflat cu ancie simplă (clarinetul), cu ancie dublă
(oboiul, cornul englez, fagotul, contrafagotul). Acestea sunt caracterizate prin dimensiuni,
format, număr de game pe care le pot reda (registrul sonor, tipul de cordaj etc.).
Tot din grupa instrumentelor de suflat cu ancie, dar cu ancie “liberă” face parte şi
muzicuţa.

66
 b. Din alamă: cornul, trompeta, trombonul, tuba. Se caracterizează prin forme diferite,
mărimi şi registru. Cutia de rezonanţă are de regulă forma conică, terminată cu pâlnie, având,
formă dreaptă sau răsucită. Punerea în vibraţie a coloanei de aer se asigură cu ajutorul
muştiucului, în care se suflă. In ce priveşte registrul sonor, fiecare instrument acoperă o anumită
zonă şi se completează unul pe celălalt.
c. Instrumente muzicale hibride: saxofonul cu variantele sale, care, prin caracteristicile
constructive, funcţionale, registrul face trecerea între cele din lemn şi cele din alamă.
Saxofonul este executat din alamă, are corp conic, este prevăzut cu ancie simplă, cu
formă specifică, ceea ce face ca vibraţiile să se propage diferit, conferindu-i o sonoritate plină,
viguroasă, caracteristică. Tipurile constructive acoperă o scară muzicală largă: saxofon sopranoi,
sopran, alto, tenor, bariton, bas, contrabas, pentru orchestre şi jazzuri, realizate la noi în tipurile:
A (popular), B (superior), C (solist) cu 18, 21 şi respectiv 24 orificii de ton.
3. INSTRUMENTE MUZICALE COMPLEXE, POLIFONICE
Din această grupă sunt: orga, armoniul, acordeonul şi cimpoiul. Se comercializează doar
ultimele două.
Acordeonul este un instrument polifonic, capabil, datorită construcţiei, (claviatură ca de
pian, burduful, butoanele mâinii stângi - başii, schimbătoare de registru) să emită simultan
melodia şi acompaniamentul. Se execută într-o gamă largă de mărimi, date, de obicei, de
numărul başilor 10, 24, 40, 48, 60, 72, 80, 96 şi 120 şi cu denumiri comerciale ca: “Şcolar”,
“Zefir”, “Anca”, “Diana”, “Balada”, “Sonata”, “Armonia”, “Concert”.
4. INSTRUMENTE MUZICALE DE PERCUŢIE (LOVIRE)
Acestea pot fi cu sunet determinat - acordabile: cu membrană (timpanul), din lemn
(xilofonul) sau cu sunet nedeterminat – neacordabile, cu membrană; toba mică şi toba mare jazz,
tom-tom, mic şi mijlociu, bateria de jazz (8 piese, 12 piese, “Turneu”, “Mondial”), tobă fanfară,
tamburina (piele sau masă plastică); mai pot fi din lemn, metale sau alte materiale; castaniete,
talgere (jaz sau fanfară) triunghiul, drâmba etc.
5. INSTRUMENTE MUZICALE ELECTRICE ŞI ELECTRONICE
In categoria instrumentelor muzicale electrice sunt incluse acele instrumente care dau
naştere sunetelor pe cale pur acustică (suflând, prin frecarea, ciupirea sau lovirea corzilor),
acestea fiind captate de o instalaţie specială (doză, potenţiometru) care converteşte semnalul
acustic în electric şi prin cablul special, ecranat este transmis staţiei de amplificare pentru
prelucrare şi redare prin difuzor. Staţia are ca rol de bază întărirea sunetelor, timbrarea lor şi
uneori imprimarea unor efecte speciale (vibraţia). În cazul instrumentelor electrice “cutia de
rezonanţă” a acestora capătă mai mult un rol mecanic şi decorativ, rolul acesteia fiind luat de
amplificator-difuzor.
Există chitare electrice (solo, bas, contrabas), realizate în diferite lungimi (990—1010
mm) şi tipuri (“Atlas” şi “Atlas lux”, “Titan” şi “Titan lux”) cu vibrator (cele din categoria lux)
şi fără vibrator, celelalte. În ultimul timp se mai produc: vioara electrică, mandolina electrică, cu
corp plin, instalaţia electrică fiind montată pe corp, fixată cu şuruburi pentru lemn, doza fiind
reglată în înălţime.
Pianul electric are claviatură mai restrânsă, dimensiuni mai reduse decât ale pianinei
(pianul drept) şi foloseşte rezonanţa unor lame lovite şi amplificate, apoi electric.
Caracteristicile instalaţiei electrice a instrumentelor muzicale amintite se exprimă prin
sensibilitate, impedanţă, putere, tensiunea minimă de ieşire pe fiecare coardă.Spre deosebire de
67
instrumentele electrice, cele electronice produc artificial componentele (armonicele) sunetului,
reuşind să emită timbruri cunoscute sau să realizeze (sintezeze) timbruri noi, graţie unor circuite
înzestrate cu componente electronice active (tuburi electronice, tranzistoare, circuite integrate) şi
pasive (rezistoare, condensatoare, bobine) formând ceea ce numim generatoare de ton. Sunt
incluse în această grupă: orga electronică, claviolina, melocordul, sintetizatoare, care se
comercializează mai puţin.
Alături de instrumentele muzicale, în magazinele şi raioanele destinate vânzării acestora,
se comercializează şi o gamă largă de piese de schimb şi accesorii.
Pentru instrumentele cu corzi: arcuş şi păr pentru arcuş (vioară, violă, violoncel,
contrabas), căluş din lemn pentru aceste instrumente de diferite forme şi mărimi, cordare, chei
pentru instrumente cu coarde, mecanisme corzi pentru chitare, corzi şi garnituri de corzi pentru
toate tipurile de instrumente, bărbie vioară, capodastru (dispozitiv pentru schimbarea lungimii
de vibraţie a corzilor), cutii pentru instrumente, sacâz pentru arcuş.
Pentru instrumentele de suflat: muştiucuri şi capace de muştiuc pentru “alămuri”, pentru
clarinet, saxofon, ancii (platine) pentru clarinet, saxofon, oboi, brăţări pentru strâns anciile,
surdine pentru trompetă şi trombon, perniţe pentru clarinet, flaut saxofon (executate din piele
fină şi pâslă).
Alte accesorii: beţe tobă, perii (măturică) jazz, pedală pentru toba mare jazz, ciocănele
pentru ţambal, ciocan tobă fanfară, baghetă dirijor, pupitre pentru note.

68