Igor Stravinski

Igor Stravinski,nascut la 17 iunie 1882 la St.Petersburg,a fost unanim recunoscut in

timpul vietii lui cel mai mare compositor al vremii sale. S a situate in frunte chiar de la
inceput.Dupa cele trei balete pe care le a scris pentru Diaghilev intre 1910 si 1913 la
Paris,nu mai exista nici un dubiu cu privire la talentul lui.Pasarea de foc,prezentata in
premiera la 25 iunie 1910,l a facut vestit peste noapte pe tanarul compozitor in varsta de
douazeci si opt de ani,asa cum preziseze Diaghilev cu o zi inainte de spectacol.Partitura
era un admirabil exercitiu de nationalism rus,derivate de la Rimski-Korsakov in general
si de la Cocosul de aur al acestuia in mod special.Dar s a dovedit cu mult mai indrazneata
si mai originala decat oricare lucrare a lui Rimski si toata lumea stia ca se afla in fata unui
compozitor neobisnuit.Urechea fina a lui Debussy a sesizat calitatea esentiala a Pasarii de
foc:,,Fara sa fie o piesa perfecta,este totusi foarte buna sub anumite aspecte,pentru ca aici
muzica nu este servitoarea docile a dansului.Si uneori auzi si combinatii neobisnuite de
ritmuri”.La !3 iunie 1911 a aparut Petruska,lucrare care a consolidate pozitia lui
Stravinski ca viitor mare om al muzicii europene.Ca si Pasarea defoc,Petruska era un
balet pe un subiect rus ,care vadea insa mai multa incredere si maiestrie si prezenta
anumite idei ce aveau sa influenteze cursul muzicii europene,mai ales politonalitatea
ei..Exista aici o sectiune cu doua armonii neinrudite,do major si fa diez major,o reuniune
a fortelor a caror efect i a uluit pe tinerii compozitori europeni.in urmatoarele doua
decenii s au facut numeroase experimente politonale derivate din Petruska.Pentru
ascultatorii din 1911,baletul lui Stravinski avea ceva barbar,care eclipsa tot ceea ce venise
din Rusia,si plapandul compositor a capatat dimensiunile unui urias.Nici chiar Diaghilev
nu se asteptase ca Petruska sa produca un asemenea impact emotional..Dar tot acest
entuziasm a palit in fata celui starnit de Le sacre du printemps(Ritualul primaverii),a
carui premiera a avut loc la 29 mai 1913.Stravinski a conceput baletul in timp ce lucra
la ,,Pasarea de foc”.Si a inceput lucrul la Le Sacre pentru a se ocupa de Petruska,dar
dupa aceea a revenit la noul balet.A spus ca ar fi mai correct sa fie numit Incoronarea
primaverii decat Ritualul primaverii,asa cum este trades de regula titlul
baletului.Coregrafia a fost semnata de Vatlav Nijinski,iar premiera iar premiera a starnit
cel mai faimos scandal din istoria muzicii.Nici unul din ascultatori nu era pregatit sa auda
o partitura cu asemenea disonante si ferocitate,de o mare complexitate si cu ritmuri atat
de stranii.Ritualul primaverii a lovit Europa cu o forta fara precedent.Pentru prima
jumatate a secolului al-XX-lea era ceea ce fusese Simfonia a noua a lui Beethoven si
Tristan pentru secolul al-XIX-lea.,,Sarbatoarea”este o lucrare usoara si a fost
totdeauna.Nu se afla aici nici modulatii nici cromatisme morbide si misterioase care
raneau urechile si ridicau parul maciuca primilor auditorii ai lui ,,Tristan”Este aici un
mod de fond modul de do a carui prezentare melodica este rara.Ceea ce abunda,sunt
combinatiile verticale,astfel spus acordurile sau gramezile de intervale inguste create in
mod evident de distorsiunile modului primitive.aceste distorsiuni nu se aud,nu li se pot
auzi detaliile.Ceea ce domina este impresia unei brutalitati deliberate,care raneste voit
urechea.dar nu este,,neplacut”daca iti place,in anumite imprejurari,sa te lasi brutalizat.
Este cu atat mai usor cu cat ritmul vine in ajutorul pachetelor insolite de sunete.Este un
ritm foarte primitiv,in majoritate de valori egale si scurte,smulse de ansamblul
orchestrei.Este un ,,ostinato” perpetuu,care te prinde ,te subjuga,te socheaza,nu ti mai da
drumul.Si fiecare valoare este unul din aceste acorduri cu teribile frecari.Pentru a varia
totusi succesiunile ritmice,Stravinski le a inzestrat cu accente puse invers,care nu cad
decat foarte rar unde le astepti.O foarte bogata literatura a inflorit referitor la aceste
succesiuni ritmice ,al caror numar de elemente se schimba de la o data la alta,si despre
aceste accente puse invers Messiaen a vorbit de,,personaje”ritmice,iar Boulez i a calcat
pe urme :neconditionalii au acceptat fara nici o ezitare.El a facut o partitura
violenta,destinata sa fie dansata si a variat neregulat ritmurile pentru a le marii
singularitatea si pentru a iesi din eternal,,unu-doi-trei-patru”al dansatorilor clasici.La
acest ultim punct ,esecul lui,la origine,era total:Nijinsky,coregraful premierei ,dansator
genial dar musician slab,putin inteligent pe deasupra ,nu a tinut deloc socoteala de farsele
ritmice ale lui Stravinski si a continuat,imperturbabil,sa numere,,unu-doi-trei-
patru”.Pentru intensitatile instrumentale, ,,Sarbatoarea”,chiar astazi,nu se teme de nici o
concurenta.Orchestra comporta 38 de instrumente de suflat,cele de lemn,trompetele si
trombonii cate cinci,si opt corni.De la extremul pianissimo la fortissimo
incincit,Sravinski a parcurs toata gama de intensitati,dar mai curand in maniera
preclasicilor,a muzicii baroce dinainte de orchestra de la Mannheim.Sunt rare
crescendourile si descrescendourile,sunt mai curand salturi de la o intensitate la
cealalta,alternante,ca in Vivaldi si in Bach.Si aici,elemental de soc,de brutalitate
domina,adaugandu se altora pentru a smulge publicul din fotolii.,,Sarbatoarea”este o
partitura de balet care,in mod paradoxal si a facut cariera mai cu seama in sala de concert
si,cam din 1950,prin disc.Este un ,,best seller”care intereseaza pe toate vedetele baghetei
de dirijori sip e care o inregistreaza ca pe a Cincea de Beethoven.Aceasta partitura de
balet urmareste ,in mod natural,toate peripetiile si toate secventele actiunii:de aici forma
sa speciala,care nu corespunde nici unui fel de reflectie abstracta asupra formei.Aceasta
forma particulara zguduie si ea publicul.Ea ii adduce o mare varietate,ii permite sa
asimileze opera fara sa oboseasca.Un an dupa foarte atonalul ,,Pierrot lunaire”,cinci ani
dupa ce Schonberg si,la exemplul lui Berg si Webern au abandonat tonalitatea,iat o
afirmata si confirmata intr o maniera zgomotoasa.Nu este desigur o intoarcere la ,,relatiile
tonale”ale lui Riemann si ale lui Theodore Dubois.Aceste relatii,chiar foarte tanarul
Stravinski,fara a mai vorbi de cel din,,Pasarea de foc” din 1910 si din ,,Petruska” din
1912,nu le a cultivat niciodata,pentru ca el descindea din lumea modala ruseasca si din
invatatura lui Rimski-Korsakov.dar este o afirmare a tonalitatii,prin ocolul insasi
al,,exceptiilor” pe care le permite,impreuna cu aceea a politonalitatii,si ea cultiva din
Stravinski,si pe care Milhaud o va sistematiza.O bariera impotriva
atonalitatii.Lebowitz,adversarul ireductibil al lui Stravinski si al lui Milhaud afirma la
randul lui,acelasi lucru proclamand ca politonalitatea,adica arta de a face sa cante
impreuna doua tonalitati diferite,este mai periculoasa decat tonalitate,in epoca
dodecafonismului.
Influenta lui Stravinski a avut effect ca prima lui patrie de adoptiune,Franta,a devenit
intre cele doua razboaie mondiale,bastionul de necucerit al scriituri tonale impotriva
atonalismului si a dodecafonismului.In Germania Hindemith avea sa si assume acest rol
cu mai putin brio,dar cu mai multa seriozitate.Pentru Stravinski era cu atat mai explicabil
cu cat sralucirea lui era justificata.Era,in felul lui,un foarte mare compositor,atat in
perioada sa ,,rusa”cat si in perioada sa efectiv neoclasica,fara a mai vorbi de foarte
speciala lui,,ultima perioada”,aceea a insusirii unui webernism,,sui generis”.In tot timpul
acestei perioade,nu au existat,pentru a se opune dictaturii universului lui Stravinski,decat
anumite personalitati puternice,care au stiut sa faca ,,altceva”decat el,dar tot in cadrul
tonalitatii victorioase.Zguduitura cea mai violenta suferita atunci de acst univers a fost
cea mai cea mai provocata de intoarcerea la modalism,al lui Jolivet si Messiaen,dupa
1930,un modalism,in definitive,foarte largit si imbogatit cu semnificatii noi,in care aparea
totodata vointa unui nou umanism muzical,unei renasteri a sensibilitatii,dupa ani de fals
classicism si de uscaciune.Caci uscaciunea era incununarea opozitiei lui Stravinski si a
scolii lui,atonalismului pe de o parte,modalismului lui Debussy de cealalta.
Serghei Diaghilev nu este numai omul care a facut cunoscuta in occident,si mai intai la
Paris,opera rusa,si aceasta din 1908,cand a reprezentat,, Boris Godunov”cu Saliapin la
Palais Garnier.
Printre compozitorii germani din aceeasi epoca,Diaghilev a comandat lucrari lui Strauss
si Hindemith,dar s a ferit sa se adresesze lui Schonberg si lui Berg.Acestia din urma erau
prea ,,seriosi”,prea dificili pentru el si pentru publicul lui,si nici macar nu i a dat prin
minte sa monteze,,Pelleas si Melisande”al primului.Fata de cei mai mari dintre francezi,n
a dat dovata de prea multa pricepere,dar aceasta pentru ca nu i intelegea,pentru ca ii
considera mai putin seriosi decat erau in realitate.Rezultatul a fost ca ,,Jocurile”lui
Debussy si ,,Daphnis si Chloe”de Ravel au fost niste caderi,cu toate ca erau operele cele
mai inseminate pe care le a comandat inainte de 1920,inclusive ale lui Stravinski.A fost
mai intai ,,salbaticul rus”,si aceasta este ceea ce corespundea cel mai firesc propriului sau
temperament.
,,Petruska” a fost o lovitura de maestru,atat a lui Stravinski cat si a lui
Diaghilev.Compozitorul visase un concert pentru pian pe care l ar fi creat Ricardo
Vines,marele virtuoz spaniel,creator al marii majoritati a operelor lui Debussy,ale lui
Ravel si de Falla.Dar Diaghilev nu avea deloc nevoie de un concert,el voia un nou
balet,dupa succesul cu ,,Pasarea de foc”.Si l a obtinut.Daca ,,Pasarea de foc”fusese o
feerie rusa,plina de vis,de farmec si de poezie,,Petruska”va fi o tragedie groteasca,al carei
erou nu era altul decat Mascariciul balciurilor ruse,dar nu un mascarici victorios,ci un
mascarici eterna victima,un biet om lovit de soarta,simbolul taranului intotdeauna
inselat.In ,,Petruska”va fi un graunte de magie,deoarece este vorba de o marioneta de
balci,despre care,totusi,la un moment dat nu se poate sa te nut e intrebi daca nu este o
fiinta vie.Cat despre decorul actiunii unde Petruska,la fel cu italianul Pulcinella,se vede
deposedat de frumoasa lui dansatoare pe care o iubeste la nebunie,de nelinistitorul
,,maur”,este ambianta sarbatoreasca a unei zile de targ,cu monumentalele ei chefuri cu
cantece si dansuri populare,cu doici si vizitii.Si aici Sravinski a stiut sa creeze o stralucire
orchestrala extraordinara,realizata totusi cu mijloacele cele mai simple al suprapunerii
ritmurilor si timbrurilor totodata contrastante si profund asemanatoare si cu efecte
politonale intr-adevar magige,fara o farama de atonalism,o exaltare a tonalitatii prin
ajungerea la absurd a ,,exceptiilor”pe care le permite, inainte chiar
de,,Sarbatoarea”.Inventia lui cea mai sublime a fost evocarea unui cantec de strada dupa
aceea a unui vals de Lanner la acordeon,un acordeon genial contrafacut de flauti si de
clarinete,un cantec al strazii pariziene,pe care Stravinski il credea vechi si anonym,dar
care avea un autor in viata,care veni sa si reclame partea lui de dprepturi de autor,pe care
a obtinut.Era introducerea cantecului ,,popular” parizian in sarbatoarea rasaritenilor,care
avea sa l coste scump pe Stravinski,dar care incant ape toata lumea la teatrul din Place du
Chatelet.Succesul parizian al compozitorului era asigurat sin u se va mai dezmintii
niciodata.Sarbatoarea a fost punctul culminant al acestui magnifico destin,condos de
Diaghilev cu o mana de maestro.Opera,,rusa”urmatoare, ,,Nunta”,era compusa cu acelasi
élan dar aici orice magie,orice intrusiune asiatica disparuse.era un moment de viata si de
adevar al taranului rus si al traditiilor sale cele mai umane care,din insusi acest fapt,se
deschidea luminos spre universalitatea dorintelor si elanurilor omenesti cele mai
simple,cele mai elementare.Lucru characteristic,corul ocupa aici primul loc,corul si patru
cantareti solisti pun in valoare prioritatea vocii umane,caldura si energia ei in timp ce
patru piane imbogatite de un grup de instrumente de percutie inlocuiesc toate vrajitoriile
orchestrei prin fermitatea,puritatea accentelor lor ritmice si sonoritatile lor metalice de
clopote sarbatorind evenimentul nuntirii.Dar ,,Nunta”terminate in 1917,nu si a putut avea
premierea decat in 1923.
In incertitudinea ultimilor ani ai razboiului,Stravinski care incercase sa scrie o opera
compunand o feerie ca,,Privighetoarea”si o bufonerie ca ,,Vulpea”,scrisese,in colaborare
cu ramuz,marele poet si prozator al Elvetiei ,,Povestea soldatului”,tot o legenda rusa,dar
pe care Ramuz a imbogatit o cu elemente universale.Este eterna aventura a omului care si
vinde sufletul diavolului pentru un pumn de aur si care ramane menit diavolului pentru
eternitate.Era o opera nascuta pentru ca autorul sa si poata castiga existenta.Trebuia sa se
multumeasca cu o orchestra foarte redusa,mai putin de zece instrumente soliste,un
recitator si trei actori,pentru a face o opera de teatru de balci,putand foarte usor fi
transportata in orice loc.Lucrarea a fost scrisa cu colectia ei de stangacii
indraznete,exemplu fiind imposibila scriitura a partii de vioara solo,o lovitura geniala
care a devenit unul din cele mai mari succese ale lui Stravinski.
Un semnal magistral a fost dat in 1920-1921 cu doua lucrari pentru ansambluri cu
instrumente de suflat:,,Octuorul” si, putin mai inainte,cu ,,Simfonia pentru instrumente de
suflat”,compusa la cererea lui Henry Prunieres,directorul ,,Revistei musicale”,in memoria
lui Claude Debussy, pentru aparitia unui numar special al revistei consacrat
acestuia.Despre Octuor,s a spus pe buna dreptate,ca era o ,,intoarcere”la Bach,dar pastisa
epigonala este evitata,asa cum se va imtampla aproape intotdeauna in operele
urmatoare,gratie unui amestec foarte subtil de ,,modernisme”disonante si de parelnice
stangacii de scriitura,din punctual de vedere al ritmului mai ales,care pare adeseori sa se
tarasca in carje,pentru a evita aspectul de regularitate implacabila a ritmului lui Bach in
operele lui instrumentale.Dar esentialul este ca,si in aceasta mai ales consta
,,reintoarcerea “la Bach,culoarea pierde foarte mult din importanta ei,si pachetele de
armonii verticale mai mult sau mai putin disonante dispar in profilul unui contrapunct
linear care acorda prioritatea,tot ca la Bach,celor ,,ce se spun”si nu ca inainte ,,cum se
spun”.Este aici o adevarata revolutie in spiritual lui Stravinski,daca ne gandim la pagina
principala din,,Pasarea de foc”si din ,,Petruska”.
,,Simfonia pentru instrumente de suflat”in memoria lui Debussy,este o pagina
rascolitoare,caci este omagiul,de o adanca reculegere,adus de un nou venit din zarile
Soarelui-Rasare unui maestro al extremului Occident,unui super civilizat,unui rafinat care
trecea tocmai prin purgatorial uitarii asteptand sa renasca,mai mare ca oricand ,douazeci
de ani mai tarziu,aureolat de o lumina care nu se va mai stinge niciodata.Este,in
fond,prima din operele lui Stravinki,pentru care universalul lui Debussy era plin de
mister.Lucrarea nu este de loc o ,,intoarcere la Debussy”ci cu adevarat o muzica rusa
foarte veche,ca un adio unei lumi pierdute.acest adio va lua o alta forma,in acelasi
moment,cu ,,Mavra”,o mica opera bufa extrasa dintr o nuvela de Puskin,in felul
muzicienilor rusi de la inceputul secolului al-XIX-lea,inca influentati de italieni,si care nu
avea niciodata success,fapt pentru care Stravinski se va consola cu mare greutate.
Tot la Bach ne face sa ne gandim,,Concertul pentru pian si orchestra de suflatori”din
1924.Din perioada neoclasica prima care e create in 1927 este,,Oedipus Rex”.Opera-
oratoriu,o tragedie pe muzica,un monument musical ciclopic,cu forme grosolane si
abrupte,cioplite in piatra zgruntoasa a statuilor grecesti primitive.A doua opera esentiala
din perioada neoclasica va fi, in 1930, ,,Simfonia Psalmilor” este o lucrare ale carei
aspecte paradoxale merg mai departe decat cele din,,Oedipus Rex”.Este o opera corala,in
care orchestra este redusa la instrumentele de lemn fara clarinete,harpa,doua
piane,cinele,toba mare si instrumente de coarde fara notele de sus,numai violoncelele si
contrabasul fiind reprezentate .scriitura este de o severitate polifonica surprinzatoare si se
reintoarce,ca stil,la primele timpuri ale Renasterii.
Concertul pentru vioara,pentru Samuel Dushkin,care ii va fi de un pretios ajutor pentru
problemele de digitatie si pentru cele referitoare la posibilitatile de executie
intrumentala.Este o opera greaca ,,Oedipus”,o muzica grandioasa si antica ,in care solistul
nu straluceste,in care sarcina sa este tot timpul ingrate,unde zbiara pe polifonii
irealizabile.
Cei care se plangeau de complexitatea lucrarii Le Sacre du printemps nu prea aveau ce sa
i impute Istoriei,cu sunetul ei clar si mijloacele modeste.Aceasta lucrare,la fel ca si
Simfoniile pentru instrumente de suflat,au dus la Octetul din 1923,in care Stravinski a
lucrat pentru prima data in forma de sonata,si la Simfonia in mi bemol.Formele clare ale
barocului si ale clasicismului exercitau o mare atractie asupra mintii logice a lui
Stravinski,si in anii urmatori au aparut o serie de lucrari-Concertul pentru
pian(1924),Oedipus Rex(1927),Capriccio pentru pian si orchestra (1929),Simfonia
Psalmilor(1930),Concertul pentru vioara(1931),Duo concertant(1932),Simfonia in
do(1940),Simfonia in trei parti(1945) in care formele vechi au fost revitalizate si
transformate prin alchimia atelierului lui Stravinski.In cele din urma a compus
Threni(1958) si Piese pentru pian si orchestra(1959),Un juramant,o naratiune si o
rugaciune (1961),Variatiuni in memoria lui Aldous Huxley(1964) si Cantece de
recviem(1966),toate lucrari de muzica seriala.

Muzica lui Stravinski nu are acea melodie care sa atraga imediat un cerc larg de
admiratori,desi ar fi gresit sa se afirme,asa cum s a facut uneori,ca muzicii lui i ar fi lipsit
melodicitatea.In muzica lui nu exista umplutura ,nu exista,,dezvoltari”greoaie sau
redundante.Muzica lui Stravinski poate comunica foarte bine,dar numai cu un anumit tip
de minte,o minte echivalenta cu cea a compozitorului ceea ce inseamna o minte receptiva
la forma,tehnica,ritm,stilizare.In timp ce Beethoven,Schubert,ba chiar si Bach par sa fie
accesibili tuturor ascultatorilor,indifferent de nivel,Stravinski nu e inzestrat cu aceasta
calitate universala.nu poate sa hipnotizeze decat un meloman foarte sofisticat insa
asemenea persoane alcatuiesc o minoritate in cadrul publicului musical.S ar putea ca
Stravinski,sa supravietuiasca mai mult prin ceea ce a facut din muzica decat prin impactul
muzicii lui asupra majoritatii ascultatorilor.