Roxana Ungureanu

Floare albastră, de Mihai Eminescu

Eseu în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume reflectate întrun text poetic studiat aparţinând lui
MEminescu: evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea întro tipologie; perioadă; curent
literar sau orientare tematică; prezentarea temei prin referire la două imagini/ idei poetice; sublinierea a
patru elemente semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului; exprimarea unei opinii
argumentate despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales

Poezia Floare albastră este o meditaţie pe tema iubirii, o idilă

desfăşurată într-un cadru feeric şi este o capodoperă a lirismului
eminescian din etapa de tinereţe. Viziunea romantică este dată de tema
şi motivele literare, simbolul central al poeziei referindu-se la mitul
fericirii prin iubire şi aspiraţia spre ideal. La romantici, tema iubirii
apare în corelaţie cu natura, întrucât natura vibrează la stările
sufleteşti ale eului liric.

Tema iubirii este redată din două perspective, care corespund, in

structura poeziei celor două planuri lirice : cel feminin şi cel al
bărbatului, care ilustrează cele două modalităţi de a înţelege lumea şi
iubirea. Planul iubitei are forma unui monolog alcătuit dintr-un reproş, o
provocare inocentă şi o încercare de seducţie. Planul bărbatului conferă
poeziei caracter de meditaţie, subliniind condiţia geniului. Vocea lirică
feminină reproşează geniului înstrăinarea, preocuparea pentru absolut,
avertizându-l că fericirea nu stă în „câmpiile asire”, ci în iubirea
specifică lumii terestre : „Nu căta în depărtare / Fericirea ta, iubite !”.
Principiul masculin este contemplativ : „Eu am râs, n-am zis nimic” ; „Ca
un stâlp eu stam in lună” şi meditativ : „Totuşi este trist în lume”.

Încă din titlu apare motivul florii albastre, care, la Eminescu

semnifică aspiraţia spre iubirea ideală posibilă, proiectată în viitor, dar
şi imposibilitatea împlinirii cuplului, idee îmbogăţită de poet cu accente
filozofice profunde privind incompatibilitatea a două lumi diferite, din
Roxana Ungureanu

care fac parte cei doi îndrăgostiţi. O altă interpretare pe care critica
românească a dat-o acestui motiv este aceea a „florii de nu-mă-uita”,
simbol al credinţei autohtone că iubirea împlinită rămâne mereu în
amintirea, în mintea şi în sufletul omului îndrăgostit. De asemenea, titlul
poeziei este alcătuit din două sintagme : „floare”, reprezentând
efemeritatea, delicateţea şi „albastră”, sugerând infinitul cosmic, dar şi
aspiraţia.

Pe lângă titlu, un alt element al textului poetic semnificativ pentru

ilustrarea viziunii despre lume îl reprezintă relaţia de opoziţie şi
simetria. Poezia este alcătuită din patru secvenţe lirice, două ilustrând
monologul fetei, iar celelalte două monologul lirico-filozofic al poetului.
Strofa a patra poate fi considerată o strofă de tranziţie care face
legătura între cele două moduri de a înţelege lumea. Primul mod, al
femeii, poate fi considerat unul „al aproapelui”, iar cel al bărbatului „al
departelui”. Aceste denumiri capătă semnificaţie dacă ne gândim la
opoziţia dintre lumea naturală, reală în care îl invită femeia şi lumea
ideilor şi misterelor la care visează eul liric. Timpul trecut al verbelor
(„am râs”, „stam”, „a murit” etc. ) subliniază aceeaşi idee. Datorită
acestor elemente se crează senzaţia unui joc între prezenţă şi absenţă
care poate fi extins până la jocul dintre viaţă şi moarte. Ceea ce pare
prezent se dovedeşte a fi, în final, doar o amintire, o meditaţie asupra
iubirii pierdute. Moartea poate fi reprezentată în text de lucrurile
abstracte spre care tinde bărbatul. Acestea sunt considerate
zadarnice de către iubită, care, în locul acestei lumi a „cerurilor înalte”,
cu „stelele” şi „norii” lor, îi oferă „codrul cu verdeaţă”, adică viaţa.

Următorul element semnificativ pentru ilustrarea viziunii poetului

asupra lumii este incipitul care constă întro interogaţie retorică a
iubitei adresată bărbatului visător „cufundat în stele” şi în „ceruri
Roxana Ungureanu

nalte” Adverbul „iar” arată repetabilitatea bărbatului asupra căilor

omului de a fi fericit iar versul „de nu mai uita încalte” sugerează
dorinţa inocentă a fetei de a nu fi uitată de bărbatul meditativ
Elementele de prozodie sunt un alt element semnificativ în ilustrarea
viziunii despre lume şi se caracterizează prin rimă îmbrăţişată măsură
de şapteopt silabe şi ritm trohaicîn spiritul metricii populare care
conferă muzicalitate textului
În concluzie; „ Floare albastră” este nu numai o poezie de dragoste ci
şi o meditaţie cu rezonanţe asupra aspiraţiei în iubire Mihai Eminescu
dezvoltând un motiv de circulaţie europeană întro viziune lirică
proprie