LITERATURĂ COMPARATĂ

1. Relația mit-epopee-roman.
Miturile sunt creații conștiente ale oamenilor din epoci
atemporale, prin care au încercat să găsească răspunsuri la marile
întrebări legate de cunoașterea lumii, a cosmosului, a tuturor
noutăților care apăreau. Conform lui Mircea Eliade, mitul este o
„povestire originară”. Există o strînsă legătură între mit, epopee
și roman. Epopeea se trage direct din mit, pe cînd romanul se
trage din epopee și din mit. Atît epopeea, cît și romanul au în
comun faptul că de-a lungul timpului au fixat la modul posibil și
ficțional imagini esențiale ale lumii. Deosebirea esențială dintre
acestea este legată de lumea zugrăvită. Lumea, în reprezentările
literare, este un construct ficțional, care, în epopee este schematic
și fără analize de profunzime, în timp ce în roman există multe
elemente verificabile. În epopee oamenii coexistă cu eroi
supranaturali, faptele descrise în aceasta fiind simbolice și
excepționale. În roman însă, acțiunea este pusă pe seama unor
oameni obișnuiți, iar întîmplările pot fi unele comune, banale.
Prin urmare, în timp, romanul se va despărți de epopee tocmai
datorită relațiilor sale tot mai mari cu lumea reală. De asemenea,
în epopei au existat mereu nuclee epice, din care aveau să se
nască romanele. În istoria culturii omenești, multă vreme epopeea
și romanul au avut destine apropiate, urmînd ca, în timp, romanul
să se detașeze și să devină cea mai importantă specie a genului
epic. În evoluția sa a preluat anumite elemente de la epopee:
construcția personajului, elemente privind acțiunea etc.
2. Comentați o teorie despre apariția romanului.
De-a lungul timpului, au existat diverse teorii și controverse
privind apariția romanului. O astfel de teorie afirmă faptul că
romanul începe odată cu creațiile lui Chretien de Troyes,
considerat un adevărat „Balzac al secolului XII”, secolul XII fiind
„un veac de aur” al Evului Mediu. Este considerat creatorul
romanului medieval și implicit a unei structuri originale de
roman. Conform acestei structuri, romanul trebuia să aibă un
mesaj sau o idee pe care să o dezbată tot textul, să pornească de la
o materie apriorică (materie celtică) și să urmărească devenirea
unui personaj, motiv pentru care în prima parte a romanului nici
nu se dă numele real al personajului, deoarece faptele
personajului trebuie să demonstreze valoarea numelui.
3. Erou de epopee vs. erou de roman
Un personaj de epopee are o prezentare liniară, fiind lipsit de
atributele complexității, ale transformării. Nu are multe însușiri, spre
deosebire de eroul romanului care este unul complex, urmărit în
devenirea lui. Procesul de formare al personajului va fi ulterior
prezentat în ceea ce se va numi „bildungsroman.”
4. Comentați „Zeii tac, acțiunea coboară pe uliță.”
Această afirmație conform căreia în momentul în care zeii tac,
încep să vorbească oamenii, iar acțiunea coboară pe uliță aparține
unui mare teoretician al romanului: Erwin Rohde. Acțiunea este
pusă pe baza oamenilor. Termenul de „uliță” intră în opoziție cu
palatele și munții care erau elemente specifice textelor despre zei.
Prin acest fapt se urmărește, de fapt, democratizarea societății
romanului.
II. 1. Care sunt originile romanului greco-latin? Care este perioada în
care se scriu romane greco-latine?
Romanul greco-latin preia elemente din epopei, mituri, fabule,
povestiri milesiene (povestiri erotice îndrăznețe). Etapa în care se
cristalizează acest tip de roman este cea elenistică (secolele I-IV).
În evoluția romanului antic există două direcții:
a) Romanul grec - plăcerea pentru aventură, povestirile de 8,
viața bucolică, pastorală, expediții, răpiri, inițieri.
*Dafnis şi Hloe , Longos: vechi mit grec care prezenta apariţia
sentimentelor erotice, descrie drumul unui adevărat gen literar,
literatura pastorală.
*Etiopicele, Heliodor: aventurile cumplite trăite de doi
îndrăgostiţi, Theagene şi Haricleea.

b) Romanul latin – lucrurile evoluează în sens contrar, fiind un

fel de răstălmăcire a romanului grec printr-un procedeu care se
cheamă parodie.
*Satyricon, Petronius –fragmente, cel mai important roman al
Antichităţii, primul roman cu elemente de modernitate,
anticipînd literatura de secol XX. – descrie Imperiul Roman în
perioada decadenţei (stare specifică după apogeu/salt uriaş)
* Măgarul de aur, Apuleius
 2. Ce este literatura pastorală? Care este primul roman
pastoral? Relaţia cu bucolicul şi idilicul

Romanul pastoral preia elemente fixate de bogata poezie

idilică, de poezia despre natură în general, răspunzând
aspiraţiei generale a grecilor de „a fixa amintirea frumoasă”.
În timp, romanul lui Longos se va raporta la o serie întreagă
de opere literare, alcătuind ceea ce numim literatură pastorală.
Un punct de vârf îl va reprezenta perioada Renaşterii. Primul
roman pastoral este Dafnis şi Hloe, atribuit lui Longos. Este
considerată a fi o idilă scrisă în chip artistic, cu scopul de a
favoriza cunoaşterea vieţii rustice, descriind naşterea
sentimentului erotic într-un cadru strict natural. Bucolicul
reprezintă o particularitate specifică literaturii pastorale care
face referire la viața (idealizată) de la țară.

3.. De ce are romanul „Dafnis şi Hloe” o structură specifică ?

În acest roman de dragoste al lui Longos, echivalentele erotice se

succed sub semnul armoniei şi al simetriei cerute de succesiunea
ciclurilor majore de anotimp: pr-vară-toamnă-iarnă. Povestea iubirii
evoluează în funcție de ciclul naturii. Primăvara şi vara reprezintă
timpul iniţierilor în care se naşte iubirea celor doi. Bătrânul Filetas, un
păstor sfătos, contribuie la iniţierea tinerilor în tainele dragostei prin
intermediul poveştii despre Eros, zeul cel mare, mai puternic chiar decât
Zeus. Astfel, Dafnis şi Hloe încep să descopere ce li se întâmplă prin
dezvăluirea de către Filetas a celor trei leacuri ale iubirii: „dragostea n-
are leac nici în băutură, nici în mâncare, nici în descântec, ci numai
sărutul, strânsul în braţe şi culcatul împreună goi o potolesc.” Sosirea
iernii îi desparte din nou pe Dafnis şi Hloe, dar amintirile iubirii şi
isteţimea lui Dafnis creează îndrăgostiţilor numeroase prilejuri de
revedere. Într-o nouă primăvară se va eterniza imaginea iubirii
infinite, absolute.

4. Dimensiunile aventurii în romanul greco-latin. Cum funcţionează

în fiecare caz?

Romanul grec este un roman de aventuri, în timp ce romanul

latin anticipează romanul modern, condiţia de viaţă. Latura
sentimental-erotică, specifică romanului grec este transformată şi
adaptată după o viziune intenţionat-parodică. În romanul latin
apare gustul pentru creştinism/religii, care nu apăreau în romanele
greceşti, unde autorii vorbeau despre zei. Romanul latin se va
diferenţia de romanul grec, anticipând ceea ce mai târziu vom
numi roman al condiţiei umane. Dacă acţiunea este organizată în
jurul unui singur personaj, în romanele greceşti acţionau mai
multe personaje principale. Reţeaua vastă/complexă de
evenimente specifică romanului grec este mult mai diminuată în
romanul latin.Romanul latin se va diferenţia de cel grec, punctând
cadre a ceea ce vom numi, mai târziu roman al condiţiei umane,
roman de analiză şi de comentariu a existenţei omului, trecând în
plan secund ideea de aventură, de orice fel, care caracterizează
romanul grec în mod deosebit.

5. Aspecte ale iniţierii personajelor în romanul greco-latin.

În romanul grec „Dafnis şi Hloe”, atribuit lui Longos este

urmărită/prezentată evoluţia erotică a personajelor. Dacă la
începutul romanului personajele erau neştiutoare în taina
dragostei, odată cu succesiunea anotimpurilor, relaţia lor parcurge
etape importante pentru iniţierea lor erotică.Într-o nouă
„primăvară” se va eterniza imaginea iubirii infinite, absolute.
În romanul latin „Măgarul de aur”, al lui Apuleius întregul
parcurs este considerat a fi unul iniţiatic. Tânărul Lucius porneşte
în aventuri într-o stare inferioară din punct de vedere spiritual şi
va ajunge la desăvârşire. Dorinţa sa de a se transforma în bufniţă,
simbol al cunoaşterii la greci, pasărea Atenei, l-a adus într-un
final în ipostaza de măgar. Toate faptele din roman au rolul de a
arăta un proces de iniţiere. Peripeţiile, unele din ele chiar
dureroase, îl vor ajuta pe protagonist să ajungă la stadiul de
desăvârşire: tânărul Lucius prezentat la început ajunge la finalul
romanului preot al zeiţiei Isis.
6. Condiţia umană în romanul latin.
Romanul latin s-a specializat în descierea societăţii umane,
motiv pentru care se afirmă faptul că este un roman de moravuri.
Este un roman al destinelor individuale, constituind un prim
model pentru ceea ce se va numi mai târziu romanul modern,
roman al condiţiei umane. Multe comentarii dintre ele sunt
filosofice. Personajele din romanul latin sunt bine evidenţiate şi
vor anticipa astfel ceea ce mai târziu se va numi caracter. De
asemenea, în romanul latin se prezintă relaţia individului cu
societatea într-o perioadă de decandenţă (corupţie, incultură,
îmbogăţirea fără motiv, inversarea criteriilor de judecare etc.).
Două romane latine care ilustrează condiţia umană sunt cele
studiate, atribuite lui Petronius, respectiv Apuleius. Romanul
Satyricon pune bazele cunoaşterii moderne în relaţia sa cu
societatea.
 Naratorii sunt interesaţi să releve sensul existenţiei umane (prin
pasaje reflexive de tip eseistic sau prin acţiunile, reacţiile
personajelor.)
7. Faceţi referire la imaginea decadenţei în romanul latin.
Imaginea decadenţei Imperiului Roman este foarte bine ilustrată în
romanul „Satyricon”, al lui Petronius. Această operă este foarte
importantă deoarece descrie viaţa din Roma, dar şi din alte oraşe ale
Imperiului într-o perioadă de decadenţă. Aceasta din urmă este o stare
firească a unei societăţi, care apare după un moment de vârf uriaş, fie pe
plan economic, social, cultural, moral etc. Reprezentativă pentru
imaginea decadenţei în romanul menţionat anterior este „Cena
Trimalchionis” (Cina/Banchetul lui Trimalchio) unde este prezentată
orice galerie de personaje. Denumirea personajului nu este una
întâmplătoare:„tri” – de trei ori, „malchio” – prost, infatuat, stăpân,
bogat şi arogant. Bogat, dar lipsit de gust, dă un banchet somptuos, plin
de elemente spectaculare. Organizarea monstruosului banchet este
dominată de elemente groteşti. Trimalchio vrea să-şi arate opulenţa şi,
mai mult decât atât, nu ezită să-şi umilească soţia, Fortunata, în faţa
celor prezenţi. Tot în această scenă el îşi simulează procesul de
înmormântare. Vârful decadenţei apare în scena din Crotona, unde apar
acei vânători de testamente care refuză traiul cinstit. Sunt evidenţiate
limite ale existenţei umane, o societate aflată într-un declin notabil nu
mai putea oferi modele onorabile, iar satira socială continuă.
III. 1. Ce este iubirea curtenească?Ce importanţă a avut în imaginarul
medieval?
Iubirea curtenească („amour courtois”) este o sintagmă ce aparţine
criticului literar francez Gaston Paris. Iubirea curtenească este o
ideologie erotică unică în lume, care a apărut în Evul Mediu (amour
courtois/cortezia), adevărata doctrină a iubirii metafizice. Evul Mediu,
prin ideologia cavalerească, a elaborat singura doctrină specifică, având
aplicaţie asupra modului de a înţelege iubirea. Din această ideologie s-a
plămădit o adevărată literatură. Romanul cavaleresc ca impune un model
comportamental ce va străbate timpurile , prin trăsături idealizate
valabile şi astăzi: curajul, generozitatea, spiritul de sacrificiu, iubirea
necondiţionată etc. Acest gen de iubire transcende viaţa obişnuită,
mergând dincolo de moarte. Cei doi iubiţi refac modelul suzeranității
feudale, în sens invers. (Senior şi vasal). Ficțiunea are un rol
compensatoriu. Cavalerul este un adevărat model existenţial şi devine o
replică medievală a eroului antic.

2. Ce simbolizează cavalerul? Faceți trimitere la Cavalerul din căruţă,

respectiv Tristan şi Isolda.
Cavalerul este un adevărat model existențial şi devine o replică
medievală a eroului antic.
3. Sensul tragic al iubirii curteneşti în Tristan şi Isolda
Datorită faptului că este o poveste unică de dragoste, Tristan și Isolda
este considerat un mit modern, mit erotic. Miturile nu se încheie pozitiv.
Semnificațiile unui mit sunt cu atît mai pregnante cu cît tragismul este
mai vizibil. Finalul este obligatoriu tragic, deoarece numai aşa putea să
impună în timp dimensiunile unei iubiri unice. Toată opera are un
puternic caracter simbolic, dar este vizibil mai ales la finalul povestirii.
Din această poveste, se naște în timp toată dezvoltarea romanului
modern, în care găsim povești de iubire tragice.

4. Sensul vasalităţii erotice

Jurământul prestat de cavaler în faţa domnei iubite este unul de
vasalitate şi se obligă la următoarele: credinţă absolută, castitate,
generozitate, vitejie, comportament politicos, rafinament existenţial, dar
şi la căutarea de aventuri, cea mai importantă fiind găsirea potirului Sf.
Graal. Reface modelul suzeranităţii feudale în sens invers. Are loc
inversarea sistemului de valori: domnița joacă rolul de senior, în timp ce
cavalerul joacă rolul de vasal.
5. Originea iubirii curtenești și a literaturii curtenești
Încă din Evul Mediu, prin ideologia cavalerească, s-a elaborat o
doctrină specifică, avînd aplicație asupra modului de a înțelege iubirea.
„Amour courtois” a fost o adevărată metafizică a iubirii, din această
ideologie plămădindu-se o literatură specifică. Cu alte cuvinte, iubirea
curtenească este strâns legată de romanul cavaleresc, care a apărut din
dorinţa de a contrabalansa imaginarul lumii reale. Rolul acesteia era
găsirea unei fericiri ficţionale.
6. Comparați „Tristan și Isolda” cu „Cavalerul din căruță”. Unde e
imaginea mai puternică a iubirii?

IV. 1) Dimensiunile parodiei. Comparați Petronius, Rabelais și

Cervantes.
Parodia reprezintă imitarea în scop creator a unor capodopere suficient
de cunoscute încît să fie ușor recognoscibile în opera de „grad secund”
care rezultă în urma parodierii modelului.
La Petronius, dominanta romanului se constituie ca parodie a romanului
grecesc, sentimental și de aventuri. Fiecare element al acestei structuri
este punctat și răsturnat, transpus în registrul comicului grotesc și al
derizoriului. Cuplul canonic, heterosexual, destinat căsătoriei a fost
substituit de „cuplul atipic” Encolpius-Giton. În mod ironic și parodic,
Agamemnon este numele celui care conduce școala de retorică din
Campania unde învață cei trei prieteni: Asciltos, Giton și Encolpius.
Agamemnon este, de asemenea, numele regelui aheilor din Iliada lui
Homer. Fiind o parodie la romanul grec, Satyricon se bazează pe o
întretăiere de stiluri și motive literare.
Apariția celor două narațiuni duale, care se inspiră din realitatea epocii,
iar pe de altă parte o satirizează a fost posibilă datorită contextului
istoric mai libertin în raport cu Evul Mediu, dar și datorită interesului
personal al scriitorilor pentru arta stilului, ambii fiind cunoscuți drept
maieștrii ai frazei. Arta stilului îi face pe scriitori să folosească procedee
care au la bază imitația precum parodia și pastișa, dar care imită în chip
creator, provocând noul. Intervine la Rabelais parodierea bisericii, a
călugărilor necinstiți, lacomi, criticarea celor îmbogățiți necinstit. Și
romanul Don Quijote poate fi înțeles ca o parodie. În realitate este vorba
de un roman mult mai complex, care depăștește limita operelor epice de
pînă acum, deoarece intuiește fondul tragic al existenței omenești. In
cazul lui Cervantes, Mihail Bahtin considera ca acesta are drept model
romanul picaresc, o varianta umorista si satirică a romanului cavaleresc
in Spania, cunoscută sub denumirea de "Viata si peripețiile lui Lazarillo
de Tormes".

2) Cavalerul la Cervantes /vs./ Cavalerul medieval

Cavalerul este un adevărat model existențial şi devine o replică
medievală a eroului antic. Cavalerul era în principiu un luptător și un
călător solitar, căutând permanent aventurile, care erau surse de
îmbogățire și de înrolare în diferite expediții războinice.:La Cervantes
este parodiat cavalerul rătăcitor al Evului Mediu. Don Quijote este văzut
și ca imagine răsturnată, parodică a cavalerismului întîrziat, fiind o
creație ce vine din prea plinul de imagini renascentiste. Don Quijote
încearcă să facă dreptate cu arme lipsite de putere. Romanul este plasat
la începutul secolului XVII, când nu mai există literatură cavalerească.
O întreagă literatură cavalerească s-a dezvoltat în jurul cavalerilor, în
perioada secolelor XIII-XV, literatură care prezenta în mod laudativ și
didactic faptele de arme și sacrificiul cavalerilor, de asemenea
presupusele lor aventuri amoroase. Viața cavalerului se va desfășura din
acest moment printre dueluri, instrucții, lupte, vânători, ospețe și
turniruri. Tristan este cavalerul emblematic ce posedă toate calitățile
care trebuiesc investite conform imaginarul medieval. Don Quijote este
parodia târzie a cavalerului rătăcitor şi a îndrăgostitului.

3) Utopia la Rabelais, Cervantes și Defoe

Loc sau stare de viață proiectate în viitor, întruchipând modelul
unei ordini social-politice și religioase ideale.  Romanul D.Q este o
utopie temporală, deoarece eroul se crede un personaj rătăcitor,
aidoma celor care existaseră în imaginația celora din sec. XI – XIII.

În R.C. este întâlnita o utopie spațială, în sensul că eroul este plasat pe o

insulă necunoscută și acolo are posibilitatea de a regândi Lumea La
Rabelais este vorba de asemenea despre o utopie spațială, deoarece
plasarea evenimentelor din carte are loc într-o țară imaginară pe care
autorul o numește Utopia.

4) Reformularea lumii prin Don Quijote și Robinson Crusoe

Prin eroul lui Cervantes, se manifesta pentru prima data in mod evident
ideea de schimbare a lumii. Desi faptele lui D.Q. sunt la limita
absurdului, ele deschid porțile schimbarii, care este o specificitate a
romanului. Personajul porneste la drum cu dorinta de a reformula/rescrie
lumea Lumea reala este stramba, nedreaptă, iar el aidoma cavalerilor
ratacitori, vrea sa o îndrepte. Dorinta sa este o utopia.

Odată cu R.C., lumea devine a insului a pe care englezii l-au numit 'self-
made man', (acel om care e mai mult autocratie).Romanul R.C., dincolo
de faptul ca propune un personaj modern care este simbolul auto-
educației, auto-desavarsirii, acest personaj este si simbolul modului in
care literatura romanului viitor se apropie tot mai mult de societatea
reală și invers.

5) De ce este Don Quijote primul roman universal?

Don Quijote este primul roman universal, deoarece prin protagonist se
ating teme universal-valabile, atingînd probleme generale. Cervantes,
prin acest roman, a reusit sa dea prima carte cu valoare universală. Încă
din timpul vietii sale, romanul a fost tradus în principalele limbi ale
timpului, iar eroul romanului este considerat primul mare personaj
complex din literatura lumii, un amestec cu totul remarcabil de tragic,
comic si absurd.

6) Situați-l pe Don Quijote între înțelepciune și nebunie.

D.Q. în comentariile timpului este plasat intre imaginea inteleptului si a
nebunului, motiv pentru care i s-a spus "nebunul înțelept si înțeleptului
nebun". In renaștere, nebunia a fost foarte apreciată datorită unui studiu
celebru a lui Erasmus (Elogiul Nebuniei). D.Q. devine expresia unei
mari paradigme existențiale.
7) Rolul cărții în romanul lui Don Quijote.
Prin romanul D.Q. ideea de carte si biblioteca devine simbol major. Un
intreg capitol prezintă faimoasa biblioteca a lui D.Q. Romanul propune
pentru prima oara rolul si importanta bibliotecii.

8) Iluzia erotică în Don Quijote? Ce este?

La fel de importanta este semnificația acordata in roman iubirii,
aceasta fiind vazuta ca o iluzie erotică. D.Q. ii anticipa pe acei eroi de
mai tarziu care traiesc doar la nivelul iluziei si a absentei. on Quijote,
trăiește altfel decat ceilalti eroi din literatura erosul. Este vorba de o
iluzie erotica, Dulcineea fiind, de fapt, o proiecție a unei amintiri foarte
vechi.
V. 1) O nouă lume. Romanul și colonizarea lumii.
Romanul devine specia cea mai importantă din literatura modernă, strâns
legată de lit. beletristică pe care o reprezintă în chip ficţional. Această
lume recunoaşte la rândul ei supremaţia romanului la care se regăseşte.
Marile călătorii geografice, importanţa enciclopediilor, apariţia
bibliotecilor, dezvoltarea economiilor şi afacerilor au făcut ca
aristocraţia să înceapă să piardă din putere, iar burghezimea să devină
clasă-fanion. Sec. XVII-XVIII (de după Renaștere) au desăvârșit crearea
unui cadru cultural civilizat, bazat pe marile descoperiri geografice,
biruința tiparului, apariția bibliotecilor, dezvoltarea sistemului de
învățământ, apariția unor mari proiecte culturale didactice. Sec. XVI-
XVIII au răspândit imaginea lumii in sensul ca ajutat la percepția reală
asupra lumii prin intermediul calatoriilor Burghezia si liberalismul devin
expresia "Lumii noi" , supusa tot mai mult democratizarii. Învățătura si
prosperitatea ec. incep sa fie mai usor accesibile Noua clasa dominantă
(burghezia) isi revendică drept specie literara dominantă romanul, care
in literatură se bucura de aceeasi libertate de miscare ca si burghezia in
societate.

2) Robinson Crusoe- Un altfel de „homo faber”. Omul nou,

despărțirea de modelele vechi de viață.
Deși a fost considerat o carte pentru copii, foarte curând a fost asociat cu
o adevarata punte simbolică intre doua lumi, eroul acestui roman fiind
denumit "homo novus" "Homo faber" "Homo americanus".

3) Modernitatea personajului Robinson Crusoe. Anticiparea

eroilor sec. XIX-XX.
Viaţa personajului va trimite la existenta englezului "modern", dar si la
aceea a omului universal, lipsit de patrie, dornic de a-si adjudeca orice
nou teritoriu. Sensul final este acela al impunerii unui nou tipar uman,
fundamentat de alte relatii socio-economice-culturale, ale carui
inceputuri se nasc pe insula ce i-a favorizat lui R. infiintarea unei noi
colonii, ai carei membri sunt educati intr-un nou tip de pragmatism
didactic, avand in prim plan dimensiunea universala a muncii si
proiectarea unor relatii sociale care sa o cultive ca atare.
4) Noile valori care guvernează interesele personajului: munca,
educația, averea, cariera, puterea, dragostea(?).
Prin acest roman, este statuată relatia moderna istorie-ficțiune. Insula lui
R.C. este modelul simbolic al lumii noi, o lume interesata de profit
economic si de simplificarea relatiilor religioase si de familie. Robinson
este legat de cea mai importanta valoare a lumii noi, total opusă
aristocratiei: munca. Nici intr-o carte nu s-a vorbit atat de mult despre
munca . O alta tema importanta este cea a timpului. Ideea de educație,
schimbare, modelare, apariția unui nou gen de personaj are nevoie de
timp. Nu este întâmplător faptul ca naratorul consemnează exact
intervalul de timp trait pe insula. Modelul de om reprezentat de R.C., cel
care reușește sa transforme insula intr-un paradis economic este celebru
dupa denumirea englezească self-made man, om modern independent.