RICINUL, CULTURA CE POATE ADUCE UN PROFIT DE 30.000 EURO/HA!

Da, nu este o glumă, semințele de ricin se vând cu cca.100 lei/kg, iar costurile
înființare a culturii nu depășesc 1500 euro/ha, din care 1200 costă doar semințele!

Ricinul (Ricinus communis) se cultivă pentru seminţele sale bogate în ulei nesicativ
(indicele iod 81 - 86), utilizat în diferite industrii:

În funcție de conținutul de ulei, în grupa plantelor oleaginoase, ricinul

ocupă locul al doilea după susan. Uleiul de ricin este nesicativ, indicele de
iod fiind cuprins între 81 și 86, și are peste 200 de întrebuințări în diverse
industrii:

 producerea fibrelor sintetice (rilsanul);

 industria pielăriei;
 a vopselelor;
 a lacurilor și emulsiilor;
 a cauciucului și materiilor plastice;
 poligrafie, la prepararea cernelurilor și a tușurilor foarte fine, la
curățarea zațurilor și a clișeelor înainte de tipărire;
 ca fixator de culoare;
 ca un excelent degresant;
 ca un lubrefiant de foarte bună calitate, utilizat pentru ungerea
motoarelor cu turație mare și a lagărelor cu turație mare.
Şroturile, după prelucrare, pot fi utilizate în hrana animalelor.
Frunzele de ricin sunt folosite ca hrană pentru creşterea fluturilor de mătase din specia
Phylosamid ricini.
Tulpinile sunt utilizate pentru plăci aglomerate, la fabricarea hârtiei sau la extragerea
fibrelor textile.
Ricinul este o bună plantă meliferă.

COMPOZIȚIE CHIMICĂ

După N. ERNAKOV (citat de GH. BÎLTEANU, 1993), seminţele conţin 45,1 - 58,5%
ulei, iar miezul 50,7 - 72%. Principalul acid gras este acidul ricinoleic, care depăşeşte 80%
din totalul acizilor graşi.
Seminţele mai conţin: proteine (15%), celuloză peste (18%), hidraţi de carbon (13 –
20%) (E. WEISS, 1971), cenuşă (3%) (I. MINKEVICI, 1952).
Şroturile conţin circa 40% substanţe proteice care, datorită alcaloizilor ricină şi ricinină, nu
pot fi utilizate decât după prelucrarea prin metode speciale

Cele mai mari suprafeţe cultivate sunt în India (880 mii ha) şi China (220 mii ha).
Producţia medie mondială oscilează între 700 şi 1.000 kg/ha.
În ţara noastră, cea mai mare suprafaţă cultivată a fost de 26,3 mii ha (1989); după
1990 suprafaţa s-a diminuat, încât practic, nu mai există suprafețe cultivate cu ricin.

Soiuri recomandate
Pentru ţara noastră, prezintă importanţă doar primele două subspecii. Soiurile de ricin
zonate sunt: DRAGON, CRISTIAN, RIVLAS, SAFIR, TELEORMAN,
VLAȘCA.SAFIR, SMARALD.
 PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE

Plantă perenă în zona tropicală şi subtropicală, în condiţiile climatului temperat,

ricinul a devenit o plantă anuală, cu creştere continuă, până la apariţia brumelor de toamnă
(fig. 5.20). Germinaţia este epigeică.
Rădăcina este pivotantă, bogat ramificată, pătrunzând la adâncimi de 1,5 - 3 m, cu o
suprafaţă mare de absorbţie. Creşterea rădăcinii este continuă, până în faza formării
inflorescenţei primare.
Faţă de partea aeriană, rădăcina reprezintă 9 – 10% din cantitatea totală de substanţă
uscată (I. FAZECAŞ, 1971).
Tulpina este dreaptă, ramificată simpodial, alcătuită din 6 - 12 internodii până la
prima inflorescenţă, numărul şi lungimea acestora fiind influenţate de soi şi condiţiile de
vegetaţie.
Din mugurii tulpinali de sub racemul principal se formează 2 - 3 ramificaţii de ordinul
I, care-şi formează 4 - 7 internodii, se opresc din creştere, dând naştere fiecare la raceme
secundare. La rândul lor, ramificaţiile de ordinul I formează ramificaţii de ordinul II, care se
termină cu raceme terţiare etc.
Gradul de ramificare este direct influenţat de densitatea culturii. Din masa totală a
plantei, tulpina reprezintă 35 - 45% (I. FAZECAŞ, 1971).
Frunzele sunt lung peţiolate, glabre, palmat lobate, dispuse altern pe tulpină.
Suprafaţa foliară maximă (20 - 35 mii m2/ha) se realizează în momentul formării capsulelor pe
inflorescenţa primară (I. FAZECAŞ, 1971).
Masa foliară reprezintă 9 - 12% din masa totală a plantei.
Florile. Inflorescenţa este un racem compus. Ricinul este o plantă unisexuat -
monoică, cu florile femele dispuse în vârful inflorescenţei, iar cele mascule la bază. Înflorirea
unei plante durează 3 - 5 săptămâni. Polenizarea se face prin vânt, dar şi cu ajutorul insectelor.
Fructul este o capsulă, triloculară cu 3 seminţe, globuloasă, cu sau fără ţepi, dehiscentă
sau indehiscentă. Producţia de seminţe este de 60 - 67%.
Seminţele sunt mari, de formă ovoidă până la elipsoidală, prevăzute în zona
micropilului cu o excrescenţă numită caruncul. Seminţele reprezintă 40 - 44% din masa totala
a plantei. MMB (la soiurile zonate) este de 300 - 500 g, MH – 45 - 55 kg. Conţinutul de ulei
în seminţe este de 50 – 60%, iar în miez de 58 – 75%.

CERINŢE FAŢĂ DE CLIMĂ ŞI SOL

Ricinul este o plantă termofilă, necesitând o sumă de grade de temperatură, de-a lungul
perioadei de vegetaţie de 2.500 – 3.000°C (>0).
Temperatura minimă de germinaţie este de 10 - 11°C. În condiţiile de câmp, germinarea se
produce la 12 - 13°C.
În climat temperat, favorabile sunt zonele în care temperatura medie este de peste
20,5°C în luna iunie şi de peste 23C în lunile iulie şi august (GH. BÎLTEANU, 1993).
Brumele târzii din primăvară şi cele timpurii din toamnă distrug plantele. Faţă de
umiditate are cerinţe ridicate, producţii normale obţinându-se în zonele în care, în perioada de
vegetaţie, cad 200 - 300 mm precipitaţii, bine repartizate (I. FAZECAŞ, 1973).
Consumul specific se ridică la 417 (E. PANTANELLI, 1955, citat de GH.
BÎLTEANU, 1993).
Rezultate bune se obţin pe solurile fertile, permeabile, cu pH de 6,0 - 7,5. Nu dă bune
rezultate pe solurile nisipoase uşoare, nici pe cele prea grele, sau cele mlăştinoase şi sărăturate
(N. ZAMFIRESCU şi colab., 1965).
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A RICINULUI

ROTAŢIE

Cele mai bune premergătoare sunt prăşitoarele fertilizate cu gunoi de grajd (porumbul
şi sfecla pentru zahăr) şi cerealele păioase (grâu, orz). Ricinul nu se cultivă după plante mari
consumatoare de apă, cum sunt: floarea-soarelui, sorgul, iarba de Sudan şi lucerna.
Monocultura nu este indicată, din cauza atacului de boli (în special fuzarioze). După
ricin se recomandă culturi de primăvară, deoarece părăseşte târziu terenul.

FERTILIZARE

Pentru o tonă de seminţe şi producţia secundară aferentă, ricinul extrage din sol 60 -
71 kg N, 17 - 30 kg P2O5 şi 59 - 70 kg K2O (D. DAVIDESCU, 1981).
Peste 77% din cantitatea de azot şi fosfor extrasă se acumulează în seminţe, în timp ce
peste 80% din cantitatea de potasiu şi calciu se acumulează în organele vegetative.
Gunoiul de grajd este recomandat să fie aplicat plantei premergătoare (sfeclă pentru
zahăr sau porumb), deşi aplicat direct în doză de 20 - 30 t/ha determină sporuri de producţie
de 15 – 27% (N. ZAMFIESCU şi colab., 1965).
Dozele optime economic de îngrăşăminte, în funcţie de recolta planificată şi gradul de
Având în vedere zona de cultivare a ricinului, cu soluri fertile, rezultă că dozele de azot sunt
cuprinse între 50 - 70 kg/ha, dozele de fosfor între 60 - 80 kg/ha şi cele de potasiu de 40 - 60
kg/ha.
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică sub arătura de bază, iar îngrăşămintele cu
azot la pregătirea patului germinativ.
Fertilizarea la semănat, sau odată cu prima praşilă, cu doze reduse de azot şi fosfor sub
formă de îngrăşăminte complexe, influenţează favorabil producţia.
Sporul de recoltă la hectar, care se obţine la ricin prin fertilizare, în condiţiile din ţara
noastră, este cuprins între 200 - 400 kg (GH. BÎLTEANU, 1993).

LUCRĂRILE SOLULUI

Arătura de bază trebuie executată în agregat cu grapa stelată, la adâncimea de 25 - 30

cm, imediat ce planta premergătoare părăseşte terenul. Până la intrarea în iarnă arătura se
mărunţeşte, se nivelează şi se menţine curată de buruieni cu grapa cu discuri în agregat cu
grapa cu colţi.
În primăvară, în funcţie de calitatea arăturii, gradul de tastare al solului şi
îmburuienare, patul germinativ se va realiza printr-un număr minim de treceri, ultima lucrare
fiind în ziua sau preziua semănatului, cu combinatorul, la adâncimea de încorporare a
seminţelor.

SĂMÂNŢA ŞI SEMĂNATUL

Sămânţa trebuie să provină din loturi semincere certificate, cu puritatea minimă de

97% şi germinaţia minimă de 85%. Pentru prevenirea atacului de fuzarioză, bacterioză şi
putregai cenuşiu, sămânţa se tratează înainte de semănat cu fungicide.
Perioada de semănat este când în sol, la adâncimea de 10 cm, se realizează 2 - 3 zile
consecutiv, dimineaţa la orele 8, temperatura de 10°C. Calendaristic, semănatul poate începe
după 15 aprilie, în funcţie de condiţiile pedoclimatice. De respectarea perioadei de semănat
depinde atât nivelul producţiei, cât şi calitatea uleiului.
Densitatea la semănat, este de 80 - 90 mii boabe germinabile (b.g./ha, astfel ca la
recoltare să se asigure 70 - 80 mii plante/ha).
Distanţa de semănat între rânduri este de 70 cm.
Adâncimea de semănat va fi de 6 - 7 cm în cazul unei bune aprovizionări a solului cu
apă şi 8 - 10 cm în primăverile secetoase.

LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE

Combaterea buruienilor se realizează cu erbicidele menţionate în tabelul 5.19.

Buruienile rezistente la erbicide se combat prin praşile.
Culturile neerbicidate se menţin curate de buruieni prin trei praşile mecanice şi două
praşile manuale. Prima praşilă mecanică se execută atunci când se văd bine rândurile, la
adâncimea de 6 cm, cu o zonă de protecţie de 12 - 15 cm şi cu viteză redusă. Ultima praşilă
mecanică trebuie încheiată înainte ca bara cultivatorului să producă ruperea plantelor.
Praşilele manuale se execută după praşilele mecanice, cu atenţie, pentru a preveni rănirea
plantelor.
Atacul de fuzarioză se previne prin respectarea rotaţiei de 4 - 5 ani şi prin tratamentele
la sămânţă. Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) se combate prin aviotratamente cu Metoben
70 PU sau Fundazol 50 WP în doză de 2 kg/ha produs comercial.
Dăunătorii mai periculoşi sunt cei care atacă plantele tinere (viermii - sârmă, larvele
de cărăbuş, omida de câmp).
Irigarea culturii în anii secetoşi şi pe terenurile cu apa freatică la adâncime se
execută în perioada de la formarea inflorescenţei primare şi până la umplerea seminţelor, când
umiditatea solului trebuie să fie de 70% din capacitatea de câmp a solului pentru apă.
Calendaristic, perioada de udare este cuprinsă, aproximativ, între 10 iunie şi 1 august.

Ultima udare nu trebuie să depăşească 1 august şi se aplică numai dacă rezerva de apă
a scăzut, iar prognoza prevede timp secetos în continuare.

RECOLTARE

Ricinul se recoltează la maturitatea deplină, când capsulele sunt brunificate şi

umiditatea seminţelor este de 13 - 15%.
La soiurile cu maturizare eşalonată a racemelor recoltarea se face în 2 -3 etape,
recoltându-se numai racemele mature.
Recoltarea în mai multe etape se face manual; capsulele se întind la soare 2 - 3 zile
pentru uscare, după care se treieră staţionar, cu batoze special adaptate, pentru evitarea
spargerii seminţelor.
Recoltarea mecanizată se face cu combina, în culturi tratate anterior cu desicantul
Reglone, 4 - 6 l/ha.
Aplicarea desicantului se execută atunci când 75% din capsule au ajuns la maturitate.
Recoltarea cu KKC-6 se execută după 8 - 10 zile de la aplicarea desicantului.
Sămânţa obţinută se condiţionează şi se aduce la umiditatea de păstrare de 8,5%.

Dr.ing.Liviu Munteanu