Capitolul 1.

Definiţie, obiective şi importanţă

Terminologia medicală şi farmaceutică analizează cuvintele (termenii) specifice folosite în

limbajul ştiinţelor care se ocupă de îngrijirea sănătăţii. Termenul sau denumirea medicală este o unitate
informaţională compusă preponderent din cuvinte cu origine greco-latină, sau împrumutate din vorbirea
anglo-saxonă în prezent. Studiul terminologiei doreşte să uşureze înţelegerea termenilor specifici
medicali şi farmaceutici.

Studenţii trebuie să-şi formeze o bază solidă în ceea ce priveşte terminologia de specialitate,
prin cunoaşterea termenilor de bază din domeniul medico-farmaceutic.

Terminologia medicală nu aparţine scolului XX, ci are origini foarte îndepărtate. Primii termeni
care se referă la câteva remedii ale unor suferinţe fizice dataeză din urmă cu cca 5000 de ani. Textul
scris cu litere cuneiforme pe tăbliţe din lut au fost descoperite la Nippur în Mesopotamia.

În egiptul antic, ,,sacerdotul-medic sau scribul-medic” avea drept patron zeul Thot.
Aceştia mai erau numiţi şi ph-ar-maki ,,cel care conferă siguranţă”. Trecând prin greaca veche,
termenul a devenit pharmakon şi a devenit radăcină în terminologia internaţională actuală. De altfel,
majoritatea termenilor îşi găsesc originea în limba greacă sau latină.

Din greaca veche vin cuvintele referitoare la clinică (cardiologie, ginecologie,etc). Din greacă
vine şi cuvântul iatros, transformat în rădăcină iatro-. Iatros denumea profesia de medic-farmacist. În
zilele noastre rădăcina iatro- semnifică medic, mediacal, tratament (Dex). Spaţiul din locuinţa sa unde se
desfăsura activitatea se numea iatreion. Medicamentele erau depozitate într-o cameră-depozit numită
apothiki.

Din latină ne vin în special termeni anatomici ca vestibulum/vestibula (spaţiu de

trecere), thalamos (camera din interiorul casei), sau septum (perete despărţitor). Un termen cu acelaşi
sens, de perete despărţitor, îşi are originea în limba gracă: phragma, care în zilele noastre a devenit
diaphragm sau diafragmă.

În evul mediu s-au adăugat termeni din limba arabă.

În continuare s-au adăugat termeni din germană, franceză, slava veche şi în ultimul timp mai
ales din engleză care s-a impus în toate domeniile de activitate. Termenii medicali şi farmaceutici au fost
şi sunt însuşiţi de limba română. Deşi termenii de bază au rămas acelaşi, terminologia medico-
farmaceutică se găseşte într-un proces de modificare şi adaptare continuă.

Din italiană avem termeni ca varicela, beladona, iar din franceză placă, pipetă, etc.

Obiective

Obiectivele urmărite prin parcurgerea acestui curs sunt ca studentul:

- să descrie şi să înţeleagă originea limbajului medical şi farmaceutic;

 - să analizeze părţile componente şi să înţeleagă sensul termenilor medicali şi farmaceutici;

- să cunoască regulile care stau la baza formării termenilor medicali şi farmaceutici, pentru
corecta pronunție şi ortografiere a termenilor folosiți;

- să poată folosii prefixele şi sufixele de bază pentru a forma termeni medicali şi farmaceutici;

- să înţeleagă să definească şi să folosească termenii de bază şi abrevierile utilizate în medicină

şi farmacie;

- să identifice termenii anatomici care se referă la sistemele şi aparatele corpului uman;

- să înţeleagă termenii care se referă la simptome, diagnostice, teste de analize, proceduri,

intervenţii chirurgicale, precum şi clase de medicamente utilizate în tratamentul bolilor;

Capitolul 2. Componente de bază ale termenilor medicali şi farmaceutici

Majoritatea termenilor medico-farmaceutici sunt formaţi din

rădăcină,

prefix, sau

sufix, sau

ambele

2 radacini

combinatii intre acestea

Capitolul 2. Componente de bază ale termenilor medicali şi farmaceutici

Termenul conţine în primul rând rădăcina, care reprezintă subiectul despre care se vorbeşte.

Majoritatea termenilor medico-farmaceutici sunt formaţi din 2 rădăcini, din rădăcină plus prefix
sau sufix, sau combinaţii între acestea.

Termenul conţine în primul rând rădăcina, care reprezintă subiectul despre care se vorbeşte.
Rădăcina se combină cel mai des cu sufixul, care se adaugă la sfârşitul rădăcinii şi subliniază înţelesul
esenţial al rădăcinii. Prefixul apare doar atunci când se doreşte modificarea rădăcinii şi se plasează la
începutul cuvântului.

1. Termeni formaţi din două rădăcini, fără prefix sau sufix

 – prima radacina se termina cu o consoana si cea de a doua incepe tot cu o consoana

– termeni formaţi din două rădăcini, prima terminată prin vocală şi cea de a două începe
tot cu o vocală.

2. Termeni formaţi din prefix + rădăcină

3. Termeni formaţi din prefix + rădăcină + sufix

4. Termeni formaţi din rădăcină + sufix

– termeni formaţi din rădăcină care se termină cu o vocală şi sufix care începe tot cu o
vocală

– Termeni formaţi din rădăcină terminată cu o consoană + sufix care începe cu o consoană

– termeni formaţi din rădăcină terminată cu o consoană + sufix care începe cu o vocală

Modalităţi de compunere ale unui termen:

b. A doua: termeni formaţi din două rădăcini, prima terminată prin vocală şi cea de a două
începe tot cu o vocală.

Cele două vocale se inseră între cele două rădăcini.

Ex: electro – imunodifuzie care defineşte o metodă de dozare a unei proteine prin precipitare de
către anticorpi incluşi într-un gel (a nu se confunda cu imunoelectroforeza).

2. Termeni formaţi din prefix + rădăcină.

Ex: hiper – fagie, care înseamnă ingerarea de cantităţi excesive de alimente