CAPITOLUL X

FACTORUL TIMP ÎN PROCESUL INVESTIŢIONAL.

TEHNICA ACTUALIZĂRII

În calculele de eficienţă economică a investiţiilor este necesar să se ţină seama de influenţa

timpului, de modificările ce se petrec, în decursul timpului, în privinţa cheltuielilor şi a efectelor
economice.
Metodologiile moderne de evaluare a proiectelor de investiţii iau în considerare importanţa
economică a valorilor diferită în timp, pentru a aprecia corect eforturile făcute în prezent prin
prisma rezultatelor ce se vor obţine în viitor.

1. Imobilizarea resurselor de investiţii şi

pierderile aferente.

În perioada de execuţie a obiectivului de investiţie, resursele sunt imobilizate în lucrări

neterminate. Deci, aceste resurse sunt sustrase circuitului economic curent. Pentru investitor
(public sau privat) aceste imobilizări produc pierderi. Dar, ele sunt acceptate pentru că sunt
generate de specificul proceselor de investiţie. Adică investiţia presupune o cheltuire treptată a
resurselor materiale, de muncă şi financiare, lucrări de construcţii neterminate, utilaje în stocuri şi
în curs de montaj etc. până la punerea în funcţiune a obiectivului.
Distingem două categorii de imobilizări:
- în stocuri de materiale, utilaje-unelte etc.;
- în investiţii (lucrări neterminate).
Stocurile de materiale, utilaje etc. sunt resurse potenţiale pentru investiţii, care pot fi puse
în operă, însă uneori îşi pot schimba destinaţia. Volumul lor variază în funcţie de neconcordanţa
dintre ritmul de aprovizionare şi mersul lucrărilor pe şantier. În vederea unei bune gestionări a
acestor stocuri se stabilesc dimensiunile lor optime, momentele potrivite de aprovizionare cu
utilaje, materiale de construcţii etc.
Investiţiile neterminate au loc datorită duratei mari de construcţie a clădirilor şi volumului
mare de resurse antrenate în procesul de investiţii.
Pierderile din imobilizarea resurselor se numesc şi efect nerealizat ca urmare a scoaterii
din circuitul productiv a resurselor de investiţii.
Aceste pierderi, datorate imobilizării resurselor, trebuie luate în calculele de eficienţă fie
ca atare, considerând mai avantajos proiectul cu pierderi mai mici, fie în formula de calcul a
indicatorului termen de recuperare a investiţiei, adăugându-se la numărătorul fracţiei.
Mărimea pierderilor din imobilizarea resurselor este în funcţie de mărimea (volumul)
resurselor imobilizate, dar şi de timpul cât durează execuţia obiectivului de investiţie. Durata
imobilizării fiecărei sume de bani se socoteşte din momentul efectuării cheltuielilor până la
punerea în funcţiune a obiectivului.
Pentru stabilirea formulei de calcul, vom folosi notaţiile:
I1 – cheltuiala de investiţie din primul an, care stă imobilizată pe întreaga durată de execuţie “d”;
I2 – cheltuiala de investiţie din cel de-al doilea an, care stă imobilizată pe durata (d-1), ş.a.m.d.
Mărimea imobilizărilor multiplicate cu timpul, notată cu A, este următoarea:
 a) În cazul când cheltuiala se face la începutul anului:
A=dI1+(d-1)I2+(d-2)I3+………+2Id-1+Id.
Sau:

d
A   In ( d  n  1)
n 1

Într-o formă grafică, vom avea:

cheltuielile

I3
I2
I1 timpul
0
1 2 3

b) În cazul cheltuirii sumei pentru investiţie la jumătatea anului i:

d
1
A   In ( d  n  )
n 1 2

c) Când cheltuirea sumelor de investiţie are loc la sfârşitul anului:

d
A   In ( d  n )
n 1

Dacă perioadele de execuţie a obiectivului diferă de la o variantă de proiect la alta, se

calculează media anuală a imobilizărilor, raportând suma acestora la durata de execuţie:
A
M
d
Imobilizările de fonduri depind foarte mult şi de modul de eşalonare a cheltuielilor în
timpul execuţiei.
Se disting trei modalităţi de eşalonare:
- în sume egale an de an;
- sumele mai mici la începutul perioadei faţă de cele din următorii ani;
- sume mai mari la începutul perioadei faţă de cele din următorii ani.
Să considerăm exemplul următor (cele trei variante de eşalonare):
 Variante de eşalonare
Specificaţie U.M.
1 2 3
Volumul de investiţii mil. lei
120 120 120
din care:
anul 1 mil. lei 40 20 50
anul 2 mil. lei 40 40 45
anul 3 mil. lei 40 60 25

Mărimea imobilizărilor, pe variante:

A1 = 40∙3 + 40∙2 + 40∙1 = 240 mil. lei
A2 = 20∙3 + 40∙2 + 60∙1 = 200 mil. lei
A3 = 50∙3 + 45∙2 + 25∙1 = 265 mil. lei
Se dovedeşte mai avantajoasă varianta a doua, având o mărime mai mică a imobilizărilor.
La calculul pierderilor din imobilizări, se au în vedere sumele cheltuite şi imobilizate anual,
care se înmulţesc cu un coeficient de eficienţă economică (rată de rentabilitate). Se poate aplica
fie formula dobânzii simple, fie formula dobânzii compuse. Vom folosi notaţiile: P- pierderi din
imobilizări; a – coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor.
a) Aplicarea formulei dobânzii simple.
Atunci când cheltuielile au loc la începutul anului:
d
P  a  In ( d  n  1)
n 1

Atunci când cheltuielile au loc la sfârşitul anului:

d
P  a  In ( d  n )
n 1

b) Aplicarea formulei dobânzii compuse.

Dacă cheltuiala se face la începutul anului:
d d  n 1 d
P   In (1  a )   In
n 1 n 1

Dacă cheltuiala se face la sfârşitul anului:

d d n d
P   In (1  a )   In
n 1 n 1

Pierderile din imobilizări sunt micşorate atunci când avem de-a face cu punerea în
funcţiune mai devreme a unei părţi din capacitatea de producţie. Profitul obţinut astfel trebuie
scăzut din efortul de investiţii al perioadei respective.
Implicaţiile factorului timp nu se limitează doar la imobilizările fondurilor în decursul
execuţiei, ci cuprinde şi efectele progresului tehnologic, ale uzurii morale a utilajelor tehnologice
şi produselor în decursul funcţionării obiectivului.

2. Randamentul economic al investiţiei

 În calculele de eficienţă economică a investiţiilor, considerarea profitului dintr-un an nu
este suficient de concludentă. Este necesară luarea în calcule a sumei totale a profitului, pe întreaga
durată de funcţionare a obiectivului de investiţie. Astfel, putem calcula randamentul economic al
investiţiei, ca expresie a eficienţei economice sau profitabilităţii în perspectivă.
Experienţa economică arată că la intrarea în funcţiune, obiectivul se caracterizează prin
tehnică nouă, tehnologie avansată, care permit o eficienţă ridicată. Însă, după un timp, acestea
suferă uzură morală, datorită apariţiei de utilaje similare noi, mai perfecţionate. Întreprinderile care
folosesc utilaje învechite, depăşite sub aspect tehnic, înregistrează mari pierderi, activitatea lor
devine nerentabilă.
Evoluţia în timp a parametrilor proiectului, în reprezentare grafică, apare după cum
urmează:
cheltuieli
şi
venituri
Cheltuieli de
exploatare
Profitul
Încasări
din vânzări

I
timpul
T De Df

Dreapta care reprezintă încasările din vânzarea produselor arată o evoluţie descrescătoare,
iar cea care reprezintă costurile de producţie o evoluţie crescătoare. Punctul de intersecţie al celor
două drepte marchează încheierea perioadei în care întreprinderea este rentabilă. Această perioadă
este denumită durată de funcţionare eficienţa a utilajelor (De), iar limita duratei fizice de
funcţionare (Df) este, de regulă, mai mare decât limita duratei economice.
În grafic s-au reprezentat şi aspectele principale ale procesului de investiţii, şi anume:
durata de execuţie şi volumul cheltuielilor de investiţii. Acestea figurează înaintea momentului
punerii în funcţiune a obiectivului.
În cazul a două variante, la care duratele de recuperare a investiţiilor sunt egale, va fi mai
bună aceea care dă posibilitatea obţinerii unui profit mai mare în perioada de după recuperare (De
– T). Prin urmare, este important ca variantele de investiţii să se compare nu numai în privinţa
profitului anual, ci şi a sumei profitului ce se obţine pe toată durata lor de funcţionare.
Considerarea profitului dintr-un an, de obicei de la începutul perioadei de funcţionare, nu
ne permite să ne facem o imagine asupra eficienţei economice viitoare a proiectului. Un astfel de
calcul al eficienţei nu stimulează dezvăluirea acţiunii unor factori în viitor, studierea riscului pe
care-l implică proiectul de investiţii.
Mărimea profitului (P) însumată pe întreaga perioadă de funcţionare, raportată la suma
investiţiilor (I) reprezintă randamentul economic al investiţiei (R), adică:
De

P n

R n 1
d

I
n 1
n
 La orice proiect de investiţie se pune problema dacă fondurile care se avansează pentru
realizarea lui sunt compensate sau nu din venitul total obţinut în decursul funcţionării sale, dacă
rezultă şi un surplus al încasărilor totale în raport cu cheltuielile totale (de investiţii şi de
exploatare).
De aceea, este bine să se cunoască, pe lângă profitul total şi acea parte de profit rămasă
după recuperarea investiţiei, denumit profit final. Atunci,
Pt  I Pt Pf
R  1 sau R
I I I
În care: Pt = profitul total; Pf = profitul final.
Evident, indicatorul în cauză reflectă o situaţie cu atât mai convenabilă, cu cât nivelul său
va fi mai ridicat.
Spre deosebire de indicatorul rentabilitatea investiţiei,
P
R  100
I
care arată procentul de fructificare anuală a investiţiei, randamentul exprimă gradul de fructificare
a investiţiei pe întreaga durată de funcţionare.
Principalul inconvenient al formulei prezentate mai sus, privind randamentul, este că nu
diferenţiază în timp importanţa sumelor referitoare la încasări şi cheltuieli. În această formulă, un
milion lei primit peste 20 ani este identic cu un milion de lei primit imediat. Tocmai pentru a
înlătura acest neajuns se foloseşte tehnica actualizării valorilor.

3. Conţinutul metodei de actualizare

Un proiect de investiţie poate fi descris sub forma unei suite de fluxuri de numerar anuale,
pozitive sau negative, rezultat al diferenţei dintre intrări şi ieşiri de bani. Însă, compararea sumelor
din perioade diferite este neconcludentă dacă nu se ţine seama de importanţa economică a valorilor
în timp.
O sumă de bani prezentă este mai importantă, din punct de vedere economic, decât aceeaşi
sumă de bani viitoare, pentru că cea prezentă produce venituri în decursul timpului şi ajunge să fie
sporită peste câţiva ani. Pe acest proces al sporirii valorii în timp se întemeiază faptul că banca
plăteşte dobânzi pentru sumele de bani primite spre păstrare şi încasează dobânzi pentru cele date
cu împrumut.
Pentru a înţelege esenţa fenomenului, să ne gândim la capitalul dat cu împrumut unei terţe
persoane. Creditorul renunţa la posibilitatea de a folosi fondurile băneşti într-un scop lucrativ
imediat, posibilitate pe care şi-o creează debitorul. Acesta fructifică sumele într-un proces
economic, obţine profit, din care cedează o parte creditorului sub formă de dobândă.
Calculele de actualizare ne ajută în efectuarea unor mai bune comparaţii între efortul de
investiţii şi rezultatele economice scontate, deoarece iau în considerare modificările valorilor în
decursul timpului. Actualizarea caută să facă posibilă o astfel de comparaţie ponderând volumul
fluxurilor în funcţie de anul când apar ( ca intrări sau ieşiri de bani). Ea materializează importanţa
economică diferită în cifre.
 Pentru a face sumele comparabile în timp, se aplică fie procedeul de fructificare a sumei
prezente, fie calculul de discontare a sumelor viitoare. Practic, se face o ponderare (înmulţire) a
fluxurilor de valori cu “factorul de actualizare” (1  a) n pentru fructificare şi
1
pentru discontare. Astfel, se dă o măsură cifrică (o dimensiune cantitativă) evaluării în
(1  a) n
timp a fluxurilor de bani.
În funcţie de momentul ales pentru echivalarea valorilor, avem de a face cu mărirea sau
micşorarea valorilor referitoare la capital sau venituri. Dacă momentul echivalării este stabilit
pentru sfârşitul perioadei în care are loc procesul economic, valorile se înmulţesc cu
(1  a) n Dacă, dimpotrivă, momentul ales pentru echivalare este începutul perioadei procesului
economic, valorile se împart la (1  a) n
1
sau se înmulţesc cu (1  a) n.
Procesul de fructificare poate fi explicat astfel: capitalul disponibil în prezent este x şi se
investeşte în scopuri productive la o rată a profitului egală cu “a”; după o perioadă de exploatare
de “n” ani, capitalul fructificat este :
yn  x(1  a )n
Deci, yn reprezintă mărimea echivalentă peste n ani a valorii prezente x. Pe baza formulei
discontării, invers procedeului dobânzii, vom afla valoarea actuală a capitalului fructificat din anul
n:
1
x  yn
(1  a ) n
În cazul unui proiect de investiţie, veniturile viitoare sunt aduse la momentul actual (cel al
cheltuirii sumelor de investiţii) prin înmulţirea cu 1 (1  a) n . Se are în vedere că valorile din anii
viitori sunt considerate ca rezultat al fructificării capitalului în decursul timpului.
De reţinut faptul că principiul actualizării se întemeiază pe modificarea valorilor în timp
datorită proceselor de valorificare (fructificare), fiind independent de inflaţie. Desigur, atunci când
în economie se manifestă inflaţie, rata de actualizare nu poate să nu ţină seama de ea.
Utilizarea metodei actualizării valorilor, în cazul unui proiect de investiţie, permite o
evaluare a eficienţei cât mai aproape de nivelul său real, asigurându-ne alegerea celei mai bune
variante din proiect.
Greutăţile întâmpinate în aplicarea ei sunt legate de determinarea cu exactitate a
elementelor de calcul, în mod deosebit a cheltuielilor şi rezultatelor în perioada exploatării.
Soluţionarea acestei probleme este cu atât mai dificilă cu cât este mai mare durata de funcţionare
a proiectului.

Aplicaţii ale formulelor de fructificare şi de discontare

a) Factorul de fructificare: ( (1  a) n )
Un capital disponibil în prezent, în sumă de 20 mil. lei este depus spre fructificare, ca
depozit bancar, pe timp de 10 ani, cu dobândă de 30% pe an. Ce mărime va avea capitalul fructificat
(la sfârşitul perioadei)? Se aplică formula:
y  x(1  a ) n
y  20  (1  0,30)10  20  13,785  275,7mil.lei
 b) Factorul de fructificare cumulat (pentru sume ce se depun la sfârşitul anului) pe durata D:
(1  a ) D  1
S C
a
Anual se depun spre fructificare (de exemplu, reinvestirea profitului obţinut) câte cinci milioane
lei, în decurs de 6 ani, cu dobândă de 30%. Care va fi suma capitalului la sfârşitul perioadei stabilite
?
(1  0,30)6  1
S  5  5  12,756  63,78mil.lei
0,30

Calculul se poate face şi pe baza considerării perioadei pentru fiecare sumă depusă anual:
D
S   Cn (1  a ) D  n
n 1

S = 5∙(1+0,30) + 5∙(1+0,30) + 5∙(1+0,30)3 + 5∙(1+0,30)2 +

5 4

5∙(1+0,30)1 + 5∙(1+0,30)0 = 5∙3,713 + 5∙2,856 + 5∙2,197 +

5∙1,69 + 5∙1,3 + 5∙1,0 = 18,565 + 14,28 + 10,985 + 8,45 +
6,5 + 5 = 63,78 mil. lei
1
c) Factorul de actualizare (discontare):
(1  a) n
Care este valoarea actuală a profitului de 200 mil. lei obţinut în anul al 10-lea de exploatare
la o rată de actualizare de 1 15% ?
x  200   200  0,247  49,400mil.lei
(1  0,15)10
(1  a ) D  1
d) Factorul de discontare cumulat:
a  (1  a ) D
Care este valoarea actuală a profiturilor anuale de 50 mil. lei, pe o perioadă de 10 ani, la o
rată de actualizare egală cu 20% ?
(1  0,2)10  1
Va  50   50  4,192  209,6mil.lei
0,2  (1  0,2)10
e) Factorul fondului de reducere (pentru sumele anuale egale, economisite în vederea asigurării
unei sume viitoare prestabilite, la un moment dat):
a
Sh  Sactb

(1  a ) D  1
Să considerăm că un agent economic îşi propune să dezvolte activitatea sa peste 18 luni. Care este
suma anuală, egală în timp, ce trebuie economisită dacă aceasta va fi folosită într-o activitate cu
un coeficient de eficienţă economică de 3% pe lună, iar suma totală necesară investiţiei este de
1.000 mil. lei ?
0,03
Sh  1000  1000  0,0427  42,7 mil.lei
(1  0,03)18  1
Deci, suma lunară ce trebuie economisită şi reinvestită este de 42,7 mil. lei, ceea ce
reprezintă o economie totală, pe cele 18 luni, de 768,6 mil. lei. Diferenţa de 231,4 mil. lei, până la
1.000 mil. lei, este dată de profitul obţinut în urma valorificării economiilor.
f) Factorul de recuperare (stabilirea sumei actuale care asigură, în condiţiile date, o anumită sumă
din acest moment):
b a  (1  a )
D
Sh  Sact
(1  a ) D  1
 În prezent dispunem de o sumă de 500 mil. lei şi vrem să ştim cu ce sumă anuală
echivalează pe timp de 12 ani, dacă se consideră un coeficient de actualizare de 10%.
0,10  (1  0,10)12
Sh  500  500  0.1467  73,35 mil. lei
(1  0,10)12  1
Rezultă că celor 500 mil. lei din acest moment le corespund câte 73, 35 mil. lei anual, timp
de 12 ani, respectiv, 880,2 mil. lei.
Formula factorului de recuperare se aplică la fundamentarea deciziei optime de achiziţie a
utilajelor.
Factorul de actualizare are o întrebuinţare largă în tehnica actualizării datelor proiectului
de investiţie, pentru alegerea celei mai bune variante.

4. Tehnica actualizării

Metoda actualizării este, de fapt, inversul metodei dobânzii compuse; dacă în cazul
dobânzii compuse calculăm creşterea unei sume de bani depusă spre fructificare, în decursul unei
perioade de timp, actualizarea constă în aflarea valorii prezente a unei sume din viitor, care s-a
realizat după scurgerea unei perioade de timp.
Actualizarea datelor privind investiţiile şi efectele lor economice se poate face la
următoarele momente:
- luarea deciziei de investiţie;
- începerea execuţiei lucrărilor de construcţii-montaj;
- punerea în funcţiune a obiectivului de investiţie;
- scoaterea din funcţiune a obiectivului de investiţie.
Putem prezenta pe un segment de dreaptă aceste momente, delimitând între ele duratele
unor activităţi şi procese, cum sunt: proiectare (p), execuţie (d) şi funcţionare (D).
Luarea Începerea Intrarea în Scoaterea din
deciziei execuţiei funcţiune funcţiune

p d D

În funcţie de momentul în care se face actualizarea avem de-a face cu mărirea sau
micşorarea sumei investiţiilor şi sumei profiturilor cu “dobânda compusă” pe care ar produce-o
fiecare dintre ele în intervalul considerat. Dacă momentul ales este după perioada în care are loc
procesul economic respectiv, datele se înmulţesc cu (1  a) n. Dacă, dimpotrivă, momentul ales este
înaintea perioadei în care are loc procesul respectiv, datele se împart la (1  a)
n

Menţionăm faptul că în calculele de actualizare cheltuielile se consideră a fi făcute la

sfârşitul anului, la fel veniturile, ca fiind obţinute la sfârşit de an.
Actualizarea la momentul luării deciziei de investiţie
Pe segmentul de dreaptă în care figurează momentele actualizării, trasăm nişte săgeţi care
arată momentul ales.
Luarea Începerea Intrarea în Scoaterea din
deciziei execuţiei funcţiune funcţiune

p d D

d
In I1 I2 Id
I`   pn
 p 1
 p2
 ....... 
n 1 (1  a ) (1  a ) (1  a ) (1  a ) p  d
D
Bn B1 B2 BD
B`   pd n
 p  d 1
 pd 2
 ....... 
n 1 (1  a ) (1  a ) (1  a ) (1  a ) p  d  D

Actualizarea la momentul începerii execuţiei lucrărilor

Luarea Începerea Intrarea în Scoaterea din

deciziei execuţiei funcţiune funcţiune

p d D

d
In I1 I2 Id
I`      ....... 
n 1 (1  a ) (1  a ) (1  a ) (1  a ) d
n 1 2

În cazul când beneficiile anuale sunt diferite:

D
Bn B1 B2 BD
B 
`
d n
 d 1
 d 2
 ....... 
n 1 (1  a ) (1  a ) (1  a ) (1  a ) d  D
În cazul când beneficiile anuale sunt constante (egale):

(1  a ) D  1 (1  a ) D  1 1
B `  Bn d D
 B 
a (1  a ) a (1  a ) (1  a ) d
n D

Demonstraţia acestei formule (privind B1=B2=….=BD).

Dacă în relaţia privind beneficiile diferite pe ani se consideră Bn constant, acesta se scoate
în factor comun, iar la numitorul fracţiei se operează separarea puterilor (prin înmulţirea
numărătorului respectiv luat la fiecare din cele două puteri). Atunci:

 1 1 1 
B `  Bn    ..........  D

 ( a  1)  ( a  1) ( a  1)  ( a  1) ( a  1)  ( a  1) 
d 1 d 2 d

1  1 1 1 
 Bn    ....... 
(1  a ) d  (1  a ) (1  a )
2
(1  a ) D 
 În paranteza pătrată se observă că există o serie a termenilor progresiei geometrice, a cărei
sumă se calculează cu formula:
a ( q n  1)
S 1
q 1
Introducând termenii seriei noastre, avem:

1 1 1 1  (1  a ) D
(  1) 
1  a (1  a ) D 1  a (1  a ) D 1  (1  a ) D
S   / 1
1 11 a  a  (1  a ) D
1
1 a 1 a
Deci,
1 (1  a ) D  1
B `  Bn  
(1  a ) d a  (1  a ) D

Folosirea acestei formule asigură operativitate în calcul, mai ales atunci când ne servim de tabele
financiare.
Actualizarea la momentul intrării în funcţiune
Luarea Începerea Intrarea în Scoaterea din
deciziei execuţiei funcţiune funcţiune

p d D

De data aceasta, pentru sumele cheltuite ca investiţie se aplică factorul de fructificare.

d
I   I n (1  a ) d  n  I1 (1  a ) d 1  I 2 (1  a ) d  2  ...  I d (1  a ) d  d
`

n 1

În cazul când beneficiile sunt diferite an de an:

D
Bn B1 B2 BD
B`      ....... 
n 1 (1  a ) (1  a ) (1  a ) (1  a ) D
n 1 2

În cazul când beneficiile sunt egale de la an la an:

(1  a ) D  1
B  Bn 
`

a  (1  a ) D
Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune

Luarea Începerea Intrarea în Scoaterea din

deciziei execuţiei funcţiune funcţiune

p d D

d
I `   I n (1  a ) D  d  n  I1 (1  a ) D  d 1  I 2 (1  a ) D  d  2  ...  I d (1  a ) D  d  d
n 1
D
B `   Bn (1  a ) D  n  B1 (1  a ) D 1  B2 (1  a ) D  2  ...  Bd (1  a ) D  d
n 1