UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

ŞCOALA DOCTORALĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE

DOMENIUL FILOLOGIE

DILEME ŞI CONFRUNTĂRI ÎN FANTASY-UL EPIC:

J.R.R. TOLKIEN, C.S. LEWIS, J.K. ROWLING

REZUMAT

Conducător științific:
Prof. univ. dr. Mircea Mihăieş Doctorand:
Laura Măcineanu

Timişoara
2017
 Cuprins

Introducere..…………………………………………………………………………………3
Capitolul 1. Fantasy şi fantastic: concepte, origini, definiţii.. ............................................. 10
Capitolul 2. Arta povestitului şi crearea de noi lumi .......................................................... 27
2.1. Conceperea unei serii fantasy – formă şi conţinut ..................................................... 27
2.2. Despre subcreaţii, forma ideală a basmului şi regulile lumii fantasy ...................... 38
2.3. Universuri fantasy...................................................................................................... 47
Capitolul 3. Religie versus magie ........................................................................................ 65
3.1. Intruziuni ale religiosului în universurile fantasy ...................................................... 65
3.2. Figuri, teme şi motive aparţinând imaginarului creştin ............................................ 69
3.3. Magia ca dat (givenness) sau capacitate înnăscută .................................................... 92
3.4. Lumi magice versus lumi non-magice .................................................................... 107
Capitolul 4. Queste în timp şi/sau spaţiu ........................................................................... 126
4.1. Să stai acasă sau să pleci până acolo şi înapoi? ...................................................... 132
4.2. Călătoria în timp - o temă recurentă în universul Harry Potter .............................. 139
Capitolul 5. Ipostaze ale masculinului şi femininului – stereotipuri, ambiguitate,
provocări ........................................................................................................................... 147
5.1. Personaje feminine în fantasy-ul epic – între stereotipie şi complexitate ............... 147
5.2. Maturizarea – de la adolescente şi tinere femei obediente la femei mature
şi complexe ....................................................................................................................... 151
5.3. Arhetipuri feminine ................................................................................................. 160
5.4. Masculinitatea şi provocările ei ............................................................................... 183
5.5. Arhetipuri masculine ............................................................................................... 188
5.6. Frăţii masculine sau groupuri eterogene? ................................................................ 220
5.7. Cavalerism, dragoste cavalerească şi dragoste mundană ........................................ 228
Concluzii ............................................................................................................................ 238
Bibliografie ........................................................................................................................ 245

2
 Cuvinte cheie: fantasy epic, dileme, lumi secundare, magie, religie, questa, masculin,
feminin, arhetipuri

Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze un studiu comparativ al operelor fantasy

aparţinând scriitorilor britanici John Ronald Reuel Tolkien (1892-1973), Clive Staples Lewis
(1898-1963) şi J.K. Rowling (n. 1965). Dacă operele ficţionale şi nonficţionale ale primilor doi
scriitori au contribuit decisiv la stabilirea literaturii fantasy ca gen literar distinct, seriile fantasy
ale lui J.K. Rowling sunt reprezentative pentru un nou tip de literatură fantasy care, după cum
afirmă Colin Manlove (2003: 192), este scrisă în întregime din perspectiva copilului. Toţi cei trei
autori au în comun teme aparţinând imaginarului creştin sau preluate din diverse mitologii şi
basme, precum şi o imensă bucurie de a spune poveşti. Totuşi, fiecare dintre aceşti scriitori
dezvoltă aceste teme într-un mod personal, original, facând dovada unor puncte de vedere de
multe ori opuse. Cercetarea mea este deci centrată pe anumite teme comune operelor studiate, şi
anume coabitarea religiei şi magiei în universul fantasy, questa văzută din perspectiva dilemei
eroului care are de ales între a părăsi spaţiul familiar şi a porni într-o călătorie iniţiatică şi, nu în
ultimul rând, reprezentarea a diverse arhetipuri masculine şi feminine, scoţându-se în evidenţă
complexitatea asunsă în spatele aparentei stereotipii a personajelor. Ceea ce doreşte să
demonstreze această lucrare este că, în ciuda faptului că aparţin aceluiaşi gen şi a existenţei clare
a unei multitudini de puncte comune - teme, motive, arhetipuri - aceste romane fantasy sunt
totuşi produsul imaginaţiei a trei personalităţi distincte, fiecare având o viziune proprie asupra
subiectelor mai sus menţionate, şi că aceste puncte de vedere sunt deseori contrastante (la un
nivel mai mult sau mai puţin conştient din partea autorilor) ceea ce conduce la confruntări chiar
şi în rândul cititorilor. În consecinţă, această teză identifică şi discută anumite dileme cu care s-
au confruntat cei trei scriitori, personajele lor, dar si criticii literari şi cititorii.

Textele selectate pentru analiză sunt romanele Hobbitul (1937) şi Stăpânul inelelor
(1954-1955) ale lui J.R.R. Tolkien, seria Cronicile din Narnia (1950-1956) de C.S. Lewis, seria
Harry Potter (1997-2007) a lui J.K Rowling, incluzând scenariul pentu piesa Harry Potter şi
copilul blestemat (2016), semnat J. K. Rowling, John Tiffany, Jack Thorne, şi Animale fantastice
şi unde le poţi găsi. Scenariul original (2016), scris în întregime de J.K. Rowling. Următoarele
texte literare au fost de asemenea utilizate în măsura în care analiza lor putea contribui la mai

3
buna înţelegere a procesului creativ şi a universurilor fantasy imaginate de cei trei autori: eseurile
Despre poveşti (1947) şi Despre trei moduri de a scrie pentru copii (1952) de C.S. Lewis
publicate pentru prima data în colecţia Despre lumea aceasta şi despre alte lumi (1966), eseul
Despre poveştile cu zâne (1939) publicat pentru prima data în colecţia Eseuri prezentate lui
Charles Wiliams, Scrisorile lui J.R.R. Tolkien (1981) editată de Humphrey Carpenter şi
Christopher Tolkien, precum şi scrierile lui J.K Rowling Animale fantastice şi unde le poţi găsi
(2001), Vâjhaţul de-a lungul timpului (2001), Poveştile bardului Beedle (2008) şi Istoria magiei
în America de Nord (2016).

Deşi au mai fost realizate cercetari comparative între operele a oricare doi dintre cei trei
autori, romanele fantasy ale tuturor celor trei scriitori au fost rareori abordate comparativ în
lucrări academice de anvergură. Mai mult decât atât, spre deosebire de alte studii anterioare,
lucrarea de faţă include o analiză a tuturor scrierilor fantasy publicate de J.K. Rowling până în
acest moment, incluzând unele dintre naraţiunile auxiliare publicate pe site-ul Pottermore.
Deoarece cele mai recente producţii literare ale autoarei britanice au fost publicate cu
aproximativ un an în urmă, nu au apărut încă prea multe lucrări de analiză literară ale acestor
scrieri şi nici nu au fost incluse, după stiinţa mea, în vreun studiu comparativ între Tolkien,
Lewis şi Rowling. Prezentul studiu poate constitui un punct de plecare pentru cercetătorii
interesaţi de continuarea anlizei comparative pe alte arii tematice comune romanelor fantasy ale
celor trei scriitori. El ar putea, de asemenea, să suscite interesul numărului crescând de cititori ce
ar dori să descopere nu numai similtudini şi puncte convergente, dar şi puncte divergente,
conflictuale ce reies din comparaţia între viziunile extrem de personale ale acestor scriitori.

Primul capitol este dedicat unor aspect teoretice legate de literatura fantasy. Termenii
fantasy şi fantastic, încercările făcute de-a lungul timpului pentru a ajunge la o definiţie validă şi
comprehensivă a genului fantasy, originile şi dezvoltarea literaturii fantasy şi taxonomia sa sunt
discutate aici. Un aspect care deschide lungul şir de dileme prezentate în această teză este
dificultatea de a încadra operele literare mai sus menţionate într-un anumit subgen sau tip de
literatura fantasy. Deşi acest studiu porneşte de la idea general acceptată conform căreia aceste
opere sunt representative pentru fantasy-ul epic, este discutată aici şi posibilitatea de a încadra
Cronicile din Narnia ale lui C.S. Lewis şi seria Harry Potter a lui J.K. Rowling în subgenul
fantasy-ului pentru copii. Este de asemenea luată în considerare surprinzătoarea descriere pe care

4
Farah Mendlesohn o face romanului Stăpânul inelelor, considerându-l literatură fantasy de tip
portal-quest. În timp ce unii cercetători rămân sceptici, alţii sfârşesc prin a accepta punctul de
vedere al lui Mendlesohn. Deoarece argumentarea cercetătoarei britanice mi s-a parut suficient
de convingătoare, o parte a discuţiei din capitolul al treilea referitoare la relaţia dintre lumile
magice şi cele non-magice porneşte de la idea că opera lui Tolkien este într-adevăr o naraţiune de
tip portal-quest. Astfel, analiza se centrează aici pe relaţia dintre lumea normală a hobbiţilor şi
tărâmurile încărcate de magie de dincolo de graniţele sale. Taxonomia sugerată de Farah
Mendlesohn este în continuare utilizată într-o încercare de a categoriza cele mai recente producţii
ale lui J.K. Rowling, deşi complexitatea acestora face dificilă încadrarea lor într-un anumit tip de
fantasy. Pe măsură ce acţiunea romanelor se mută din lumea obişnuită într-un univers unde
magia reprezintă normalitatea, naraţiunea trece de la tipul intrusiv la cel imersiv, desi
Mendlesohn identifică şi trăsături caracteristice fantasy-ului de tip portal. Concluzia este că
încercarea de a încadra aceste texte literare într-un anumit subgen sau tip de literatură fantasy se
dovedeşte a fi aproape la fel de problematică precum cea de a alcătui o definiţie completă şi
validă a genului fantasy.

Capitolul al doilea se concentrează pe unele dileme cu care autorii s-au confruntat în timp
ce îşi concepeau operele, precum şi pe anumite diferenţe de opinie apărute în momentul în care
îşi priveau unul altuia scrierile cu un ochi critic. De asemenea, acest capitol scoate în evidenţă
faptul că o analiză a scrierilor auxiliare (ficţionale sau nonficţionale) ale fiecărui scriitor face
posibilă o mai bună înţelegere a operelor centrale ale acestora. Confruntându-se cu situaţii
dilematice în timpul procesului de creaţie, cei trei scriitori au găsit de multe ori soluţii similare,
ori au rezolvat problemele întâmpinate într-o manieră personală. Dacă Tolkien şi Lewis au pornit
de la o naraţiune adresată copiilor şi nu au avut iniţial intenţia de a publica alte scrieri plasate în
acelaşi univers ficţional, Rowling a ştiut de la bun început că va exista o serie ce va cuprinde mai
multe volume. Unitatea materialului este o altă problemă discutată aici. Tolkien, spre deosebire
de Lewis şi Rowling, şi-a conceput opera fundamentală, Stăpânul inelelor, ca pe un roman unitar
şi a acceptat ca acesta să fie împărţit în trei volume doar din considerente legate de publicarea sa.
Acest capitol prezintă, de asemenea, punctele de vedere ale celor trei scriitori privind conceperea
unor lumi secundare, legăturile existente între genul fantasy şi basme, precum şi efectul pe care
literatura fantasy ar trebui să îl aibă asupra cititorului. Un alt aspect discutat aici este prin ce
mijloace şi cât de repede ar putea operele literare ale acestor scriitori, precum şi părerile şi

5
comentariile lor pe marginea propriilor texte ficţionale să ajungă la marele public. Pentru Tolkien
şi Lewis, datorită limitărilor tehnologice ale epocii, publicarea în format tipărit a operelor,
prelegerile susţinute sau corespondenţa cu editorii, colegii, membrii familiei sau chiar cititorii au
fost singurele mijloace prin care şi-au putut face publice scrierile şi ideile. Deoarece J.K.
Rowling scrie într-o epocă în care mass media, şi în special internetul, fac posibilă o comunicare
(aproape) live, faţă în faţă cu publicul său, ea poate impune cu uşurinţă propria interpretare a
scrierilor sale, care devine canon. Dilema cititorilor este dacă să accepte viziunea transmisă
relativ prompt de autoare sau să descopere moduri alternative de a “citi” cărţile. Pe de altă parte,
scriitoarea poate fi influenţata de feedback-ul primit la fel de prompt de la cititori, dilema sa fiind
dacă să preia aceste interpretări şi să le incorporeze în scrierile sale ulterioare. Capitolul se
încheie cu o prezentare a universurilor ficţionale create de cei trei autori, un demers care mi s-a
parut necesar înainte de a mă angaja în analiza propriu-zisă. Toţi cei trei scriitori au creat lumi
secundare complete, fiecare cu geografia, istoria şi popoarele sale, lumi ce funcţionează după
nişte legi bine stabilite. Tolkien a combinat vastele cunoştinţe de care dispunea în domeniul
limbilor şi al mitologiilor cu produse ale propriei imaginaţii, rezultând un univers profund
original, coerent şi perfect funcţional, guvernat de legi proprii dar perfect plauzibil. În cazul lui
Lewis, mélange-ul de personaje, teme şi elemente preluate din diverse surse precum texte
creştine, mitologii clasice şi nordice, basme sau romane cavalereşti medievale, îmbogăţite cu
propriile invenţii ale autorului nu par să işi aibă locul împreună, iar scriitorul nu pare să fi dorit
să ofere explicaţii plauzibile pentru prezenţa acestor elemente atât de diferite în aceeaşi lume, fie
ea şi ficţională. Astfel, cititorii pur şi simplu aleg să creadă în posibila existenţă a acestui univers
care funcţionează după o logică internă proprie, lăsându-se fascinaţi de prospeţimea imaginilor,
de vitalitatea pe care această lume o emană şi de mesajul profund uman pe care poveştile îl
transmit. La rândul sau, Rowling amestecă într-o manieră personală referinţe culturale şi
mitologice cu propriile invenţii într-o naraţiune dinamică şi alertă, dozând în proporţii perfecte
interogaţii filosofice, umor, suspans şi emoţia poveştilor de dragoste. Tolkien deschide o
fereastră spre un trecut mitic de concepţie proprie. Rowling deschide o uşă spre o lume magică
ce coexistă cu a noastră dar pe care nu o putem vedea decât citindu-i cărţile. Lewis creează un
univers paralel complet imaginar, ajutându-şi cititorii-copii să înţeleagă mai bine texte religioase
fundamentale aparţinând universului nostru. Până la urmă, fiecare dintre cei trei scriitori a oferit

6
o versiune personală asupra unui univers secundar magic, viziune care pare să rezoneze cu
imaginaţia a milioane de cititori din întreaga lume.

Capitolul 3 discută problema religiei şi magiei care coexistă în fiecare dintre aceste texte,
uneori doar la nivel tematic, precum şi controversele pe care intruziunea acestor elemente le-a
provocat în rândul cititorilor şi al cercetătorilor. Teme şi figuri aparţinând imaginarului religios
creştin sunt utilizate într-o manieră mai mult sau mai puţin directă de toţi cei trei scriitori.
Prezenţa acestor elemente în operele acestora se datorează în mare parte educaţiei lor în acest
domeniu şi/sau convingerilor lor profunde şi filosofiei de viaţă. Modul în care elementul religios
poate invada lumea ficţională a fost un subiect asupra căruia Tolkien şi Lewis aveau puncte de
vedere complet diferite. Tolkien nu a fost de accord cu felul direct în care Lewis prezenta motive
şi elemente de sorginte creştină în romanele sale, fiind de părere că arta şi religia au fiecare
domeniul propriu, domenii care nu ar trebui să se suprapună. Rowling, la rândul său, critică
tonul moralizator şi didactic pe care l-a perceput recitind la vârsta maturităţii Cronicile din
Narnia, deşi mărturiseşte că a fost fermecată de imaginarul poveştilor lui Lewis citindu-le cu
ochii inocenţi ai copilului. Ar fi indicat să ne amintim, totuşi, că povestirile narniene au fost
scrise de către un adult pentru copii, dar şi pentru cei care au îmbătrânit suficient ca să poată citi
basme din nou. Aparenta lipsă a elementelor religioase în universul ficţional al lui J.K. Rowling
a provocat multe neînţelegeri printre cititorii săi, moralitatea operelor sale fiind pusă în mod
repetat sub semnul întrebării. Şi totuşi, în interviurile acordate, autoarea insistă aupra moralităţii
romanelor sale. Acest fapt este susţinut de cercetători precum Colin Duriez care afirmă că, prin
tematica abordată şi mesajul transmis, producţiile lui Rowling se încadrează în marea tradiţie a
literaturii fantasy de factură creştină, ca şi romanele celor doi iluştri predecesori. În continuare au
fost identificate o serie de figuri, teme şi motive aparţinând imaginarului creştin şi au fost
realizate paralele între diversele modalităţi în care cei trei scriitori au incorporat aceste elemente
în scrierile lor. Cea de a doua parte a acestui capitol este dedicată magiei ca forţă omniprezentă
în aceste universuri imaginare. Discuţia s-a concentrat aici pe diferenţa dintre magia întreţesută
în materia lumii din momentul creaţiei acesteia de către divinitate (la Tolkien şi Lewis) şi magia
ca abilitate naturală a unor fiinţe umane (la Rowling). Sunt binecunoscute controversele pe care
le-a provocat modul în care Rowling descrie o lume ascunsă în văzul tuturor, populată de
persoane care au o abilitate în plus – aceea de a manipula ceea ce îi înconjoară prin magie. Şi
totuşi, magia prezentă în cărţile scriitoarei britanice nu are nimic de a face cu practicarea unor

7
ritualuri oculte neortodoxe. Este vorba aici de o abilitate înnascută care cauzează probleme
suplimentare şi solicită o responsabilitate crescută din partea celor astfel înzestraţi. De fapt,
folosirea magiei poate fi asemuită utilizării tehnologiei în lumea obişnuită sau chiar folosirii
imaginaţiei însăşi. Relaţia dintre lumea magică şi cea non-magică este un alt aspect discutat în
acest capitol. Modul în care fiecare scriitor a conceput călătoriile între cele două lumi prin
intermediul portalurilor, cunoştinţele pe care locuitorii oricaruia dintre aceste universuri le au
despre celălalt, disponibilitatea pe care cei aleşi o au de a părăsi realitatea cunoscută şi a porni
spre cea magică de dincolo de portal sau de a se reîntoarce acolo în mod repetat sunt câteva
dintre variabilele care diferenţiază un text de altul. În cazul unor personaje, familiarizarea cu
lumea magică produce un conflict interior. Tot ceea ce îşi doresc unele dintre aceste personaje
este o şansă de a cunoaşte cealaltă lume sau de a dezvolta abilităţi magice, şansă care le este
refuzată. Alte personaje ar prefera să respingă până şi idea existenţei unei astfel de lumi, deşi au
aruncat deja o privire înauntrul ei. Odată ce protagoniştii, mai mult sau mai puţin dornici,
traversează bariera invizibilă dintre cele două realităţi, aceştia se angajează într-o questă care va
conduce la iniţierea lor şi care este subiectul următorului capitol.

Questa şi dilema cu care eroii se confruntă în momentul în care se pregătesc să lase în

urma locuri familiare sunt discutate în Capitolul 4. Renunţarea la comfortul de acasă pentru a
porni într-o călătorie iniţiatică este o decizie pe care protagoniştii o iau cu destul de mare
greutate. Călătoria aceasta va rezulta într-o schimbare a percepţiei pe care o au asupra propriei
persoane şi asupra ideii de acasă. Odată revenit acasă, reacomodarea eroului la rutina zilnică se
dovedeşte de multe ori imposibilă, deoarece acesta este acum un iniţiat şi nu îşi mai găseşte locul
în realitatea obişnuită. O călătorie finală a eroului înspre un spaţiu edenic unde rănile sale
interioare vor fi vindecate apare de multe ori spre finalul seriei. Questa se desfăşoară de obicei în
spaţiu, dar eroii pot încerca să depăşească şi barierele temporale. Călătoria în timp este utilizată
de Rowling de două ori în cadrul seriei Harry Potter, mai întâi în Prizonierul in Azkaban,
devenind apoi una din temele centrale ale piesei de teatru Harry Potter şi copilul blestemat. În
cea de-a doua producţie, această temă furnizează motorul care pune acţiunea în mişcare. Ideea
călătoriei înapoi în timp precum şi regulile şi restricţiile de care trebuie să ţină cont cei care se
angajează într-o asemenea questă sunt discutate în relaţie cu două teorii complementare ale
timpului – cea tensională şi cea netensională. După cum demonstrează Michael Silberstein
(Silberstein în Baggett, Klein, 2004: 186-199), deşi aspecte ale ambelor teorii pot fi descoperite

8
în Prizonierul din Azkaban, doar teoria timpului netensional este compatibilă cu idea călătoriei în
timp. Aplicând studiul lui Silberstein la o productie mai recenta a lui Rowling, am descoperit că
în Harry Potter şi copilul blestemat nu putem vorbi, de fapt, despre călătoria în timp. Este vorba,
mai degrabă de călătoria protagoniştilor prin mai multe realităţi alternative posibile create prin
manipularea trecutului, o călătorie care oferă cititorilor oportunitatea de a vedea faţete diferite ale
unor personaje familiare. Voiajele eroilor-copii prin Narnia presupun, de asemenea, o
distorsionare a timpului, din moment ce ani de zile petrecuţi în tărâmul magic reprezinta doar
minute în lumea obişnuită. Fraţii Pevensie sunt nişte copii când ajung in Narnia, dar cresc şi se
maturizează în decursul timpului petrecut acolo, pentru a se întoarce în realitatea primară cîteva
minute mai târziu fiind, din nou, copii. Până la urmă, toţi cei care se angajează în asemenea
căutări, fie că ele au loc în spaţiu sau în timp, se întorc acasă ca indivizi maturi, complecşi,
capabili să pătrundă înţelesurile până atunci ascunse ale lumii.

Scopul ultimului capitol este acela de a trata anumite aspecte legate de conceptele de
masculinitate şi feminitate şi de reprezentările acestora în operele studiate. Deşi pot părea
stereotipice la prima vedere, personajele feminine se maturizează, devenind femei independente,
complexe, care joacă un rol important în economia romanului. În cazul personajelor masculine se
remarcă anumite semne de masculinitate neconvenvenţională care fac din aceşti indivizi nişte
personalităţi complexe şi de multe ori conflictuale. Încercarea de a încadra personajele principale
masculine şi feminine în tiparele unora dintre arhetipurile literare cunoscute demonstrează din
nou complexitatea acestor personaje, deoarece cele mai multe prezintă caracteristici ce
corespund mai multor ipostaze. Un alt aspect discutat în acest capitol este componenţa şi gradul
de coeziune al grupurilor care îl însoţesc pe protagonist în călătoria sa şi ai căror membri
împărtăşesc aceleaşi valori şi principii. Tolkien prezintă frăţii formate exclusiv din personaje
masculine, în timp ce la Lewis şi Rowling eroul este susţinut de grupuri eterogene în mijlocul
cărora pot apărea legături romantice. În acest capitol sunt, de asemenea, identificate trăsături şi
tipare de acţiune de leagă multe dintre personaje de etosul cavaleresc. Mai mult decât atât,
idealul iubirii cavalereşti este reprezentat de unele dintre cuplurile din aceste romane. Totuşi,
există şi cupluri a căror poveste de dragoste este una obişnuită, mundană, şi cu care cititorii
zilelor noastre se pot mult mai uşor identifica. Toate acestea vin să argumenteze faptul că
personajele celor trei scriitori şi relaţiile în care ele se angajează sunt complexe si în acelaşi timp

9
plauzibile şi că ele se integrează perfect în aceste universuri ficţionale care funcţionează conform
unor reguli proprii.

Acest studiu comparativ a urmărit să descopere diverse similitudini şi diferenţe între

operele fantasy ale celor trei autori, dialoguri stabilite la un nivel mai mult sau mai putin
conştient între textele lor (atât cele ficţionale cât şi cele nonficţionale). Totuşi, paralele între
operele oricăruia dintre aceşti scriitori şi cele ale altor autori mai recenţi pot fi de asemenea
realizate, aducându-se astfel la lumină alte situaţii dilematice în care s-au aflat autorii,
personajele lor sau cititorii. Un bun exemplu în acest sens îl constituie un articol pe care l-am
publicat în timp ce lucram la această teză - Perspective masculine şi feminine asupra lumii
fantastice a elfilor: “Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien şi ”Viaţa elfilor”, de Muriel Barbery /
Masculine and Feminine Insights into the Fantastic World of Elves: J.R.R. Tolkien’s “The Lord
of the Rings” and Muriel Barbery’s “The Life of Elves” (Gender Studies, ianuarie 2017, De
Gruyter). Articolul se concentrează pe universurile fantasy create de profesorul de la Oxford şi
de mai recenta scriitoare franceză şi pe maniera originală în care fiecare dintre ei a rezolvat
dilema descrierii lumii iluzorii a elfilor, oferind o viziune profund personală cu privire la felul în
care ar trebui să arate şi să se comporte aceste fiinţe magice şi care ar putea fi relaţia lor cu
umanitatea. Publicarea frecventă a noi romane fantasy valoroase, incluzând seria în curs de
apariţie a lui J.K. Rowling, dar şi complexitatea şi dimensiunile fizice ale romanelor şi seriilor
discutate în această teză vor oferi întotdeauna material cercetătorului dornic să continue acest
demers comparativ.

10