Nume și prenume: Gheorghiţă Ionuţ - Cătălin

Seria și grupa: seria 1, grupa 3

TEST SOCIOLOGIE RURALĂ

1. Obiectul sociologiei
2. Sociologia reprezintă..............................................................................
3. Clasificarea conceptelor
4. Problematica sociologiei rurale
5. Funcțiile sociologiei rurale
6. Trăsăturile sociologiei rurale
7. Perspectiva comunităților rurale

1. Obiectul sociologiei este comportamentul uman. Studiind

comportamentul uman, sociologia identifică înainte de
toate modele ale interacţiunii şi felul cum acestea îşi spun
cuvântul asupra comportamentului uman, asupra
organizării şi funcţionării grupurilor şi a societăţii. Într-un
cuvânt, sociologia studiază schemele de comportament
care modelează interacţiunile umane.

2. Sociologia reprezintă studiul ştiinţific al

comportamentului uman modelat şi socialmente
împărtăşit.

3. Clasificarea conceptelor
Nu toate conceptele au o însemnătate empirică directă.
Unele nu pot fi folosite decât în legătură cu alte concepte,
 cu condiţia că acestea din urmă să aibă însă un referent
empiric direct. Având în vedere acest lucru, conceptele se
pot clasifica: 1) operaţionale; 2) neoperaţionale.
Conceptele operaţionale sunt acelea care pot servi
nemijlocit în cercetarea empirică a realităţii, în timp ce
conceptele neoperaţionale exprimă sau reflectă
dimensiuni de relaţii care nu sunt direct observabile şi nici
măsurabile. Dacă avem în vedere aria de aplicare şi
cuprindere a realităţii şi implicit cadrul teoretic de
referinţă, putem distinge: 1) concepte de largă aplicare,
cum sunt conceptele generale şi, corespunzător, teorii
mai ample, teorii generale; 2) concepte care se aplică la
un cadru mai restrâns, ţinând de teorii de rază medie; 20
3) concepte care se aplică la un cadru mai circumscris,
cum este cazul conceptelor mai speciale. Sistemul
conceptul al sociologiei cuprinde concepte din cele mai
variate, care pot fi clasificate în următoarele tipuri: 1)
concepte societale (grup, comunitate, situaţia socială); 2)
concepte culturale (aculturaţie, patternuri, obiceiuri etc.);
3) concepte procesuale (socializare, desocializare,
conflict, acomodare, asimilare, integrare etc.); 4)
concepte structurale (status sociometric, funcţie,
disfuncţie, structurală informală); 5) concepte relaţionale
(expansiune socială, interacţiune, status social, rol social,
leader etc.); 6) concepte comportamentale (model de
comportament, expectativă socială, jucarea rolului,
comportament deviant etc.); 7) concepte organizaţionale
(organizare informală, birocraţie etc.); 8) concepte
ecologice (mediu social, arie naturală, migraţie, navetism
etc.); 9) concepte metodologice (serendipitatea,
observaţie participantă, interviul sociologic, monografie
sociologică, sociograma, sociometria, testul sociometric
etc.).

4. Problematica sociologiei rurale-

Într-o perioadă de revitalizare a satului, sociologia rurală nu
îşi pierde importanţa, fiind chemată să analizeze şi să
fundamenteze teoretic, rezultatele investigaţiilor concrete
efectuate în mediul rural integrat societăţilor moderne.
Sociologia rurală nu este una din ramurile tinere ale
sociologiei, fiind printre cele dintâi care şi-a câştigat
recunoaşterea ştiinţifică, teoretică şi mai ales practică.
Preocupări de sociologie rurală apar în epoca modernă,
pretutindeni unde viaţa agrară se întâlneşte cu alte forme de
viaţă economică şi socială. Sociologia rurală s-a desprins din
sociologia generală, care reprezintă fundamentul său teoretic
şi metodologic, ca o încercare de cercetare ştiinţifică a
realităţii sociale rurale sub toate aspectele. Există diverse
încercări de a defini obiectul sociologiei rurale, de la cele care
îi contestă un domeniu propriu, specific, datorită absenţei
unui aparat conceptual prin care să se desprindă de
sociologia generală – la cele care subliniază că sociologia
rurală are ca domeniu de referinţă viaţa într-un spaţiu
organizaţional de tip rural, valorile culturale şi transformările
care particularizează acest spaţiu; sau cele prin care
sociologia rurală îşi manifestă specificitatea prin examinarea
formaţiunilor sociale şi a tipului de cultură din lumea rurală,
incluzând în acest cadru toate tipurile de sisteme sociale, cele
ale asociaţiilor, grupurilor şi instituţiilor cărora le aparţine
populaţia rurală, precum şi studiul opiniilor, atitudinilor şi
valorilor lumii rurale. Sociologul român Traian Herseni
consideră că obiectul sociologiei rurale este pretutindeni de
aceeaşi esenţă: “fenomenul agrar prin care înţelegem toate
manifestările omeneşti legate de agricultură”. În termenii
“Şcolii de la Bucureşti” – sociologia rurală se ocupă de
“realitatea socială agrară”. Cum termenul de rural cuprinde
atât termenul de ţărănesc sau pe cel de agrar, cât şi celelalte
realităţi sociale din cuprinsul unui sat sau legate de
agricultură, ştiinţa realităţii sociale continuată pe temeiul
agriculturii a adoptat numele de “sociologie rurală”.
Sociologia rurală are ca obiect de studiu fenomenul agrar în
toată complexitatea lui, în care T. Herseni include relaţia
dintre agricultură şi instituţiile sociale 25 din cuprinsul unui
sat (şcoala, biserica, banca etc.), precum şi dintre stat,
instituţii şi unităţi sociale legate de agricultură (politica
agrară, legislaţia agrară, comerţul cu cereale). Sociologia
rurală este după V. Miftode “acea ramură a sociologiei care
studiază fenomenele, procesele şi realităţile sociale rurale,
tradiţiile, normele şi valorile mediului rural, ansamblul
comunităţilor săteşti”.

5. Sociologia rurală trebuie să îndeplinească următoarele

funcţii: 1) să descrie trăsăturile relativ universale şi
constante ale vieţii rurale, ea va studia fenomenele şi
relaţiile sociale din mediul rural în toată complexitatea,
intercorelaţia şi interdependenţa lor cu alte fenomene; 2)
să explice diferenţele dintre viaţa rurală şi cea urbană prin
interpretarea factorilor semnificativi, esenţiali ai mediului
rural; 3) pe lângă reconstituirea vieţii rurale (caracter mai
mult teoretic), are rolul de a surprinde evoluţia, dinamica
fenomenelor, proceselor rurale, pentru ca să poată lansa
soluţii practice (pe lângă diagnoză, sociologia rurală are şi
posibilitatea realizării, pe baza cercetărilor empirice, unor
prognoze sociale)

6. În “Sociologia rurală”, T. Herseni stabileşte câteva

trăsături specifice sociologiei rurale: 1) Sociologia rurală
are un caracter practic, adică urmăreşte îmbunătăţirea,
înălţarea sau progresul vieţii agrare. Pornind de la relaţia
dintre teoretic şi empiric în sociologie, sociologul român
subliniază cunoaşterea fără acţiune este lipsită de folos,
iar acţiunea fără cunoaştere este primejdioasă”. Este
important ca învăţământul sociologic rural să pregătească
“ingineri sociali”, adică experţi în problemele agrar-rurale,
care “să inspire şi să conducă activităţile sociale în
comunităţile rurale” (această sarcină revine în aceeaşi
măsură atât sociologilor, cât şi celorlalţi specialişti care au
contact cu ruralul, ca mod de viaţă şi civilizaţie). Ni se
sugerează ideea de bază a cercetărilor monografice care
implică studii multi- şi interdisciplinare. Deci, sociologia
rurală, pe baza studierii relaţiilor rurale, trebuie să
contribuie prin “reforme sociale” (prin soluţii practice) la
dezvoltarea civilizaţiilor rurale. 2) Se ocupă în chip
precumpănitor de problemele actuale şi de viitorul
apropiat, lăsând pe loc secund “istoria agrară şi marile
preocupări de viitor”. Această trăsătură decurge din
 orientarea practică a sociologiei rurale care, pe baza
cunoaşterii “stărilor actuale” poate da “indicaţii pentru
schimbările imediat necesare”. Trecutul îndepărtat 31 îl
interesează pe sociologul rural în măsura în care acesta a
lăsat urme în prezent care pot explica situaţiile existente
la un moment dat. 3) Are un caracter naţional sau, mai
exact, un caracter regional. Fiecare ţară îşi restrânge în
sociologia rurală problemele ei agrare specifice, precum şi
cele legate de mediul rural. Această caracteristică este
implicată în funcţia practică a sociologiei rurale care prin
“reformele” (soluţiile) pe care le preconizează nu poate să
depăşească cu succes un cadru determinat al unei regiuni,
zone sau al unei ţări.

8. Perspectiva comunităţilor rurale

În societatea contemporană, ruralul dobândeşte dimensiuni noi,
cunoaşte profunde transformări şi mutaţii prin care se manifestă
ca o realitate complexă, uneori contradictorie, care nu-şi pierde
însă identitatea, nu dispare şi nici nu este asimilat de urban.
Profilul actual al ruralului este răspunsul la acel “sfârşit al
ţăranilor” lansat de Henri Mendras sau de “urbanizare a ruralului”
preconizat de către Placide Rambaud. Comunităţile rurale nu
dispar, ele au o dinamică proprie care permite pătrunderea
noului, stabilirea unor relaţii de interdependenţă cu urbanul. Are
loc un proces de constituire a continuum-ului rural-urban, şi în
primul rând al unor zone suburbane şi periurbane. “Conceptul de
continuu rural-urban – subliniază V. Mitrofan – este operaţional –
în plan metodologic şi tehnic, sintetizând complexitatea
funcţională, specificitatea şi diversitatea acestor tipuri de
comunităţi umane. În acest sens au apărut o serie de concepte:
“spaţiu semiurban sau suburban, periurban, satele de vacanţă,
satele dormitor, care întâresc ideea existenţei unei zone rurale
modernizate sau pe cale de modernizare şi dezvoltare. Din datele
cu privire la evoluţia ponderii ruralului în ansamblul societăţii şi
din tendinţele actuale ale raporturilor dintre oraşe şi sate se
desprind două concluzii: a) ruralul tinde spre stabilitate în jurul
unei anumite mărimi din spaţiul social, nu mai mic de 15% şi nu
mai mare de 25% în ţările deja 83 urbanizate sau 40% în ţările “cu
tradiţie rurală care-şi pot conserva o asemenea pondere”. De
exemplu, în Anglia, ruralul reprezenta 22% în 1970 şi 25% în 1990;
în SUA – 26% în 1970, şi 25% în 1990; b) “ofensiva” spontană a
urbanului în condiţiile ţărilor dezvoltate – continuă până la limita
“maximei asimilării” a ruralului după care urmează o perioadă de
“reflux” (de descreştere urbană) şi chiar de reconstrucţie rurală.
Sociologul Henri Mendras preconiza următorul “model ideal al
unei colectivităţi rurale de mâine”; – un “orăşel” numărând în jur a
5.000 de locuitori, 10.000 maximum; înconjurat de cătune şi
ferme agricole, având o populaţie rezidenţială risipită la ţară.
Societatea rurală, în contextul regiunii, şi-ar găsi caracteristicile
rurale în altă dată (care au fost răsturnate de industrializare şi
exodul rural): 1) omogenitate culturală, datorită participării la
civilizaţia dominantă la societăţii globale şi nu la particularităţile
locale, tradiţionale; 2) diversitate socială datorită prezenţei a
numeroase activităţi, de servicii şi a unei populaţii rezidenţiale
numeroase; 3) coeziunea raporturilor sociale, care se vor organiza
în jurul activităţilor culturale, sportive, politice, religioase etc.; 84
4) caracterul minoritar al activităţii agricole, ca fiind producătoare
pentru piaţă, pentru întreţinere sau artizanală; 5) împletirea
strânsă a activităţilor agricole cu cele neagricole, aceeaşi persoană
îndeplinind mai multe sarcini (muncitori-ţărani); 6) rolul însemnat
al migraţiilor sezoniere cu elemente de contact cu exteriorul
(numărul agricultorilor scade mai rapid decât cel al ruralilor).
Acest model teoretic poate să sugereze unele ipoteze în
investigaţiile sociologice rural-urbane, care însă, vor cuprinde şi
alte dimensiuni, variabile, în funcţie de contextul concret al
realităţilor studiate. Tot mai numeroşi sunt specialiştii care
consideră că modernizarea satelor constituie “soluţia de echilibru
a fluxurilor migratorii între rural şi urban şi a rezolvării unor
probleme economice, demografice şi sociale implicate de
dezvoltarea rurală. A vorbi despre perspectiva ruralului în ţara
noastră, în această perioadă în care societatea românească a
trecut la economia de piaţă, iar satele trebuie să-şi regăsească
formele proprietăţii private asupra pământului, înseamnă a
redescoperii elementele “viabile” ale ruralului tradiţional care pot
fi aduse în actualitate, fără a fi “rupte” de urban şi lipsite de
calităţile “modernizării”. Investigaţiile sociologiei actuale pot
valorifica experienţa Şcolii sociologice de la Bucureşti, în preluarea
tradiţiei, a valorificării culturale, inclusiv a “experienţei de muncă”,
de producţie materială, în procesul dezvoltării satului. Aşa cum
scria T. Herseni tradiţia este “ca o bogăţie de deprinderi şi
experienţe de viaţă, din care omul alege după nevoile lui pe cele
pe care le socoteşte cele mai potrivite. Satul actual se transformă,
se restructurează, renaşte, “îşi schimbă faţa” dar, rămâne sat.
Ţăranul român este sensibil la nou şi disponibil pentru orice
progres, în orice domeniu al vieţii, rămânând 85 însă prudent faţă
de acele schimbări care ating sentimentele, valorile, normele care
şi-au dovedit trăinicia în cultura şi civilizaţia rurală. Modelul de
perspectivă al satului românesc nu poate “copia”, repeta,
“împrumuta” practică sau experienţa din alte părţi. Satul nostru a
dezvoltat o civilizaţie proprie, originală, anterioară istoric şi
independentă faţă de “civilizaţia urbană” sau de alte comunităţi
săteşti din alte zone. Viitorul satului românesc vine din trecutul
său, satul actual fiind o creaţie a trecutului, care oglindeşte în
structura lui, pe lângă creaţiile actuale, părţi însemnate,
semnificative din istoria proprie. Cercetările sociologice de teren
din perioada anilor 1980 - 1990, vin să confirme ipoteza teoretică
enunţată – satele acceptă valorile urbane, le integrează modelelor
rurale, dar în aceeaşi măsură sunt refuzate acele elemente care
perturbă tradiţia – fiind semnificative în acest sens
comportamentul ruralilor faţă de acele proiecte de sistematizarea
habitatului sau proiecte de locuinţe săteşti care nu ţineau seama
de specificul local şi semnificau un alt mediu de viaţă, de
schimbare nu numai al habitatului, ci şi a activităţilor specifice.
Devenirea ruralului depinde de:  rolul şi locul ocupat de
gospodăria individuală ca formă dominantă în structura de
proprietate din agricultură;  găsirea unor forme funcţionale
asociative de proprietari şi gospodării;  natura activităţilor agro-
zootehnice specifice diverselor zone ale ţării;  revitalizarea unor
activităţi rurale “tradiţionale”;  dezvoltarea unor zone turistice şi
agroturistice prin valorificarea unor factori economici, geografici,
culturali; 86  revitalizarea tradiţiilor săteşti şi a unor ocupaţii sau
îndeletnicire specifice: meşteşugurile, cioplitul în lemn, ţesături,
produse artizanale;  schimbarea mentalităţilor, mai ales ale
tinerilor, faţă de rural, de ocupaţiile agricole, de “statusul de
ţăran” etc.;  găsirea celor mai adecvate mecanisme de difuzare a
noutăţilor tehnice, economice, manageriale în agricultură şi în
comunităţile rurale;  modernizarea ruralului pe linia unei
complementarităţi funcţionale cu urbanul. Numai cercetările
interdisciplinare de teren vor putea oferi răspunsuri (soluţii)
practice la problemele ruralului. Viitorul ruralului este într-un
raport de interdependenţă cu viitorul urbanului şi a societăţii în
ansamblu. Mai mult ca oricând, sociologia rurală va trebui să
acopere problematica legată de ruralul economiei de piaţă, să
ofere soluţii practice viabile.