DEMONSTRAȚIE DE APARTENENȚĂ LA

CURENTUL ROMANTISM

GEN LIRIC
Ca reacție împotriva clasicismului, romantismul se impune în literatură prin trăsături
opuse curentului anterior, prin forma poeziilor și conținutul acestora.

Trăsături precum meditația, iubirea și natura, evadarea, se regăsesc și în poezia

eminesciană, „Prin negre crengi de brad...”. Această poezie reflectă o meditație asupra temei
trecerii timpului, temă des regăsită în creațiile romantice. Trecerea timpului este sugerată prin
secvențe precum: „al apelor ropot”, „al serii vânt”, ce reflectă o stare de mișcare continuă și
ireversibilă. Se regăsesc, totodată, motive precum luna, apa, vântul ce alcătuiesc atât natura
cosmică, cât și natura terestră, temă predominantă în majoritatea scrierilor romantice.

De asemenea, caracterul romantic se remarcă și prin sentimentul de melancolie

resimțit odată cu imposibilitatea menținerii pe loc a timpului. Prezența astrului selenar, simbol
al nopții, ce ar trebui să protejeze eul de posibilele pericole, este acum simbol al unui moment
ce acutizează simțurile, eul liric aflându-se într-o stare de paralizie și neputință în fața
efectelor devastatoare ale trecerii timpului ce devin din ce în ce mai severe, fapt sugerat de
repetiția „talanga talanga” sau inversiunea „al toamnei rece vânt”.

Astfel, poezia eminesciană, prin temele și motivele ce o alcătuiesc, se încadrează în

curentul romantism.

GEN EPIC

Ca reacție împotriva clasicismului, romantismul se impune în literatură prin trăsături

opuse curentului anterior, prin forma poeziilor și conținutul acestora. Dacă în operele
scriitorilor aparținând clasicismului predomină rațiunea, la romantici accentul se pune pe
sentiment și pe fantezie; dacă primii se interesau numai de caracterele umane, ceilalți,
romanticii, se interesează de natură, de mituri, de folclor, de istorie.

Fragmentul din opera „Sărmanul Dionis” scrisă de Mihai Eminescu, însumează

caracteristicile curentului romantic, acestea construind o lume fantastică ce se infățișează în
spatele pleoapelor personajului. Visul este cel ce adăpostește această lume și o protejează de
orice defect sau imperfecțiune, prezente, de altfel, în viața reală. Prezența motivelor literare ce
redau puritatea, ingerul, „vergina”, culoarea albă, întăresc caracterul romantic al operei.

De asemenea, tema evadării prin intermediul visului, în fantastic, este specifică

scrierilor eminesciene, această lume fiind miticizată și lipsită de griji, ori impurități. O lume
din care personajul nu-și dorește a pleca, dorința nefiindu-i îndeplinită în totalitate, realitatea
îmbinându-se armonios cu fantasticul. Noaptea și efectele prezenței astrului selenar mențin
starea de melancolie a lui Dionis, permițându-i o tranziție mai ușoară spre realitatea
monotonă.

În concluzie, Mihai Eminescu însumează marile teme romantice în opera sa, creând
imaginea a două lumi între care personajul principal este prins, aspirând la cea perfectă, fiind
însă constrâns de realitate.