Sunteți pe pagina 1din 4

CORNELIA MĂIREAN

Unitatea de învățare 1.
ABILITĂȚI, APTITUDINI, INTELIGENȚĂ – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Adesea, în limbajul de zi cu zi, termenii de abilități, aptitudini și inteligență sunt utilizați fără a se
înțelege diferența dintre ei. Pentru exemplificare, să încercăm să răspundem la întrebarea următoare:
ce anume explică obținerea performanței într-un anumit domeniu de activitate? Prezența abilităților pe
care o persoană le deține, a aptitudinilor pe care și le-a dezvoltat sau gradul de dezvoltare intelectuală
pe care l-a atins? Deși putem vorbi despre o serie de asemănări, din punct de vedere conceptual,
utilizarea celor trei termeni ca fiind sinonimi este o practică greșită. Din acest motiv, vom prezenta, în
continuare, o serie de delimitări conceptuale între abilități, aptitudini și inteligență.
Abilitatea reprezintă potențialul unei persoane de a avea rezultate remarcabile într-un anumit
domeniu de activitate. Aceasta se exprimă în termeni de performanță și reprezentă capacitatea
înnăscută, care se dezvoltă în timp, atunci când condițiile de mediu favorizează această dezvoltare.
Abilitățile cognitive sunt puse în evidență în situațiile în care o persoană îndeplinește sarcini cognitive,
care se bazează pe procesarea corectă, adecvată a informațiilor mentale (Carrroll, 1993; Kuncel &
Beatty, 2013).

IMPORTANT
Atunci când circumstanțele în care se dezvoltă o persoană sunt favorabile, abilitatea conduce la
formarea aptitudinilor (Schneider, 2013).

Unul dintre autorii cu o contribuție remarcabilă în explicarea abilităților și aptitudinilor este J. B.


Carroll, în lucrările sale din 1993, 1997, 2003. Deși admite faptul că, într-un sens larg, aptitudinea poate
reprezenta interesul și motivația pentru o anumită activitate, Carroll (1993) definește acest concept, într-
un sens relativ restrâns, ca reprezentând o abilitate care prezice obținerea unei performanțe viitoare
într-un domeniu. Așadar, conform acestui punct de vedere, testele de evaluare a aptitudinilor vizează
măsurarea abilităților care sunt asociate cu obținerea unor performanțe în anumite domenii. Pe baza
acestui considerent, unii autorii consideră că testele de evaluare a inteligenței reprezintă teste de
aptitudini, deoarece pe baza rezultatelor lor se urmărește predicția performanțelor viitoare (de exemplu,
în domeniul școlar sau într-un domeniu de activitate profesională) (Schneider, 2013).

IMPORTANT
Aptitudinea se deosebește de performanță prin faptul că vizează, în principal, rezultatele obținute prin
învățare informală și ca urmare a experiențelor de viață, în timp ce performanța vizează rezultatele
obținute prin învățare structurată, pe baza unor obiective clar stabilite, care se realizează, cel mai
adesea, în mediul școlar, academic (Cohen & Swerdlik, 2009; Schneider, 2013).

Faptul că performanța vizează rezultatele obținute prin învățare structurată nu exclude


posibilitatea ca studiul individual al unui subiect sau practicarea repetată a unor sarcini să determine
obținerea performanțelor de nivel înalt (Carroll, 1993). Însă experiențele formale de învățare facilitează
obținerea performanțelor într-un domeniu, dar nu dezvoltă aptitudini, în timp ce experiențele de viață de
zi cu zi, care oferă tuturor informații valoroase pentru adaptare și abordare eficientă a situațiilor viitoare,
facilitează dezvoltarea aptitudinilor, prin valorificarea potențialului înnăscut, reprezentat de abilități.
Deși această distincție este clară, din punct de vedere teoretic, linia de separare dintre aptitudini
și performanță devine una foarte subțire, atunci când vorbim despre modalitățile de evaluare a celor


PSIHODIAGNOSTICUL APTITUDINILOR

două concepte, având în vedere faptul că aptitudinea este evaluată prin măsurarea abilităților
considerate precursori ai performanței (Kuncel & Beatty, 2013).

EXEMPLU
Schneider (2013) oferă următorul exemplu, care evidențiază suprapunerea care poate exista, din punct
de vedere psihometric, între aptitudine și performanță. Dacă avem în vedere cunoștințele studenților
despre istorie ca rezultat al unui proces de învățare, atunci prezența lor reflectă o performanță în
domeniul istoriei. Dacă vom considera cunoașterea istoriei ca un predictor al capacității de a construi un
eseu bine fundamentat cu privire la politică, atunci aceste cunoștințe pot reflecta o aptitudine, deoarece
reprezintă, așa cum scriam mai sus, abilități considerate precursori ai performanței. În acest ultim caz,
performanța este reprezentată de realizarea unui eseu convingător despre politică. Acest exemplu
sugerează, în esență, nu faptul că aptitudinea și performanță reprezintă același lucru (de exemplu,
cunoștințe despre istorie), ci faptul că ele pot fi evaluate prin aceleași teste, similare din punct de vedere
al conținutului (teste de evaluare a cunoștințelor despre istorie, în situația dată).

Modul în care folosim și interpretăm rezultatele testării deosebește un test de aptitudini, de unul
de performanță. Dacă ținem cont de această distincție, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că două
teste cu același conținut se utilizează pentru scopuri diferite: unul dintre ele este utilizat pentru
evaluarea performanței, în timp ce altul este utilizat ca test de evaluare a aptitudinilor. Așadar,
evaluarea măsurii în care rezultatul unui test este văzut ca o aptitudine sau ca o performanță este
bazată pe contextul și scopul măsurării (Cohen & Swerdlik, 2009).

IMPORTANT
Atunci când abilitățile cognitive sunt relativ stabile și rezistente la încercările de a le schimba prin
educație sau formare și, în același timp, sunt predictive pentru succesul viitor, ele sunt considerate
aptitudini.

Carroll (1993) oferă următoarea modalitate de diferențiere a abilităților, aptitudinilor și


performanței: o abilitate măsurată într-un moment temporal A reprezintă o aptitudine dacă aceasta
contribuie în mod semnificativ la predicția rezultatului obținut în momentul B, dincolo de predicția
obținută dintr-o măsurare a rezultatului în momentul A. Astfel, o abilitate reprezintă o aptitudine dacă
ajută la prezicerea performanței dincolo de predicția aceleiași performanțe pe baza învățării anterioare.

EXEMPLU
Putem folosi următorul exemplu pentru a înțelege această diferență: abilitatea de a plia hârtie în diverse
modele (arta origami) va fi măsurată în momentul A. După un interval de 3 ani (momentul B), se
măsoară rezultatul unei persoane la un concurs care vizează crearea de modele origami. Dacă
abilitatea de a plia hârtie din momentul A prezice pozitiv înregistrarea unor rezultate de nivel înalt, în
momentul B, atunci această abilitate reprezintă o aptitudine. Dacă rezultatul la un concurs similar,
înregistrat în momentul A, prezice rezultatul din momentul B, atunci vorbim de performanță obținută a
urmare a învățării și practicii.

Ca urmarea a faptului că abilitățile conduc la formarea aptitudinilor sau la obținerea performanței,


termenul de abilitate a fost considerat unul neutru, care se referă doar la variațiile în ceea ce privește
potențialul unei persoane de a obține rezultate superioare într-un domeniu. Deoarece potențialul unei

5
CORNELIA MĂIREAN

persoane este latent, acesta nu poate fi observat în mod direct. Astfel, el este evaluat prin măsurarea
caracteristicilor care fie sunt asociate în mod obișnuit cu o anumită abilitate, fie sunt recunoscute ca
factori predictivi pentru dezvoltarea viitoare a respectivei abilități. Multiple surse de influență pot acționa
asupra atingerii performanței în anumite sarcini, precum învățarea și experiența anterioară, dar și de
gradul de maturizare constituțională al fiecărui individ, sănătatea sistemul nervos central sau constituția
genetică a unei persoane (Carroll, 1993).

APLICAŢIE
Pornind de la exemplu prezentat în cadrul acestei unități de învățare, prezentați un alt exemplu pentru
situația în care conținutul unui test poate reprezenta fie aptitudine, fie performanță dobândită prin
învățare, în funcție de modul în care se utilizează și de scopul testării.

În contextul discuțiilor despre abilități cognitive și aptitudini, regăsim un alt concept căruia i s-au
atribuit, de-a lungul timpului, diverse semnificații – inteligența. Aceasta poate fi definit printr-o
multitudine de abilități care se manifestă în moduri diferite pe toată durata vieții. Printre aceste abilități,
se numără cea de a aplica cunoștințe în diverse situații concrete de viață, de a gândi logic, a planifica
eficient, a rezolva probleme, intuiție, deducție, adaptare la situații noi etc.

DEFINIŢII
Cohen și Swerdlik (2010) sumarizează câteva dintre modalitățile prin care a fost înțeles și
definit conceptul de inteligență.  Redăm mai jos câteva exemple, în cazul cărora inteligența presupune
sau indică:
- prezența unor bune abilități senzoriale (Galton).
- raționament, judecată, memorie și abstractizare (Binet).
- capacitatea globală a unei persoane de a acționa în mod intenționat, de a gândi rațional și de a se
adapta la mediu. Prin măsurarea acestor abilități, evaluăm în cele din urmă inteligența, deși trebuie
avut în vedere faptul că inteligența nu este identică cu simpla sumă a acestor abilități (Wechsler).
- o bună adaptare biologică evolutivă la lumea exterioară. Pe măsură ce se dobândesc abilități
cognitive, adaptarea se realizează mai ușor (Piaget).
- prezența a trei grupuri de abilități: relaționarea adecvată cu oamenii (inteligența socială), manipularea
obiectelor (inteligența concretă) și manipularea simbolurilor verbale și matematice (inteligența
abstractă) (Thorndike).
- numărul total de conexiuni neuronale (Thorndike).
- abilitate practică de rezolvare a problemelor, abilitatea verbală și competența socială (Sternberg).

În pofida importanței sale și a diferitelor accepțiuni primite de-a lungul timpului, lipsește o definiție
a inteligenței unanim acceptată. Lipsa unei definiții unice a inteligenței a contribuit la numeroase
dezacorduri cu privire la modul de evaluare a acesteia (Beal, Willis, & Dumont, 2013). Unii autori
consideră termenul de inteligență sinonim cu cel de abilitate cognitivă (Hebben & Milberg, 2009), în timp
ce alții încadrează testele de inteligență în categoria testelor de aptitudini (Bryant & Bryant, 2003).
Totuși, testele de evaluare a aptitudinilor pot avea un scop diferit de cel al testelor de inteligență,
deoarece sunt concepute pentru a evalua potențialul pentru un rezultat specific. Cu alte cuvinte, scopul
utilizării testelor de aptitudini este, întotdeauna, unul practic (Barrett, 2009).


PSIHODIAGNOSTICUL APTITUDINILOR

APLICAŢIE
Să luăm exemplul următor (Cohen & Swerdlik, 2009), în care se regăsesc următorii doi itemi:
a. Un coeficient de corelație de 0,70 între două variabile, X și Y, într-un studiu de evaluare a validității
predictive, explică un procent de varianță egal cu:
a. 7%
b. 70%
c. 0.7%
d. 49%
b. o este față de O, așa cum x este față de:
a. /
b. %
c. X
d. Y
Cei doi itemi pot fi considerați itemi de evaluare a abilităților, aptitudinilor, inteligenței sau performanței?
Argumentați răspunsul! Pe baza argumentului oferit, prezentați și distincția dintre cele patru concepte.
Pentru fiecare categorie, oferiți câte un exemplu personal de item.

În privința conținutului, majoritatea testelor de evaluare a inteligenței utilizează sarcini sau itemi
care se utilizează și în testele de evaluare a performanțelor într-un domeniu (de exemplu, sarcinile de
evaluare a vocabularului, asamblare de elemente separate într-un întreg, probleme de aritmetică etc.)
(Schneider, 2013). În paginile următoare, vom prezenta specificul celor mai cunoscute și utilizate teste
utilizate pentru evaluarea inteligenței, pentru diferite categorii de vârstă.