Schitarea pozitiilor obiectelor din campul

infractional

Schita locului faptei reprezinta o vedere la scara a scenei accidentului proiectata in plan
orizontal. Din punct de vedere geometric orice punct din plan poate fi definit cel putin rin
doua coordinate masurate in raport cu cel putin doua repere fixe.

In cazul accidentelor de circulatie, drept repere fixe se iau elemente ale drumului din
imediata vecinatate a caror pozitie este greu de presupus ca s-ar putea modifica in viitor,
precum: borne kilometrice, stalpi de retea electrica, colturi de poduri sau podete, capace de
canalizare, marcaje pentru trecerea de pietoni etc. Drept repere auxiliare pot fi considerate alte
obiecte din preajma dar a caror pozitie trebuie bine precizata in raport cu cel putin doua repere
fixe.

In principiu se pot utiliza trei metode de cotare sau combinatii ale acestora:metoda
triunghiurilor, metoda perpendicularelor si metoda coordonatelor polare. Pentru exemplificare
s-a considerat scena unui accident produs prin coliziune laterala a doua autoturisme 3 si 5 in
vecinatatea unei treceri de pietoni 6. Pe carosabil s-au identificat o oglinda retrovizoare Sparta
4, provenind de la autoturismul 3, o pata de culoare brun-roscat 7 sub forma unui cerc cu
diametrul S si un pantof barbatesc 9 de la piciorul stang.

Cotarea prin metoda triunghiurilor consta in masurarea pentru fiecare punct care
marcheaza un obiect, sau gabaritul lui, a distantelor pana la doua din reperele luate in
consideratie. Pentru obiectele de marime mica se masoara distantele pana la centrul lor
geometric; daca dimensiunile sunt mari se precizeaza forma exterioara, se coteaza gabaritul,
iar apoi se masoara distantele de la punctele de reper la doua puncte aflate la extremitatile
opuse ale conturului obiectului.

In cadrul metodei perpendicularelor se defineste in prealabil o linie dreapta fata de care se

executa masuratorile. Pozitia unui punct oarecare se precizeaza prin doua masuratori:
-distanta, masurata pe perpendicular, de la punct la dreapta mentionata;
-distanta, masurat paralel cu linia dreapta, intre punctual considerat si un reper fix.

In continuare se masoara parallel cu margine strazii distanta S12 pana la punctual de reper
si se procedeaza similar si pentru celelalte puncte de marcaj.

Pentru aplicarea celei de a treia metode, se masoara distantele dintre un acelasi reper si
fiecare punct care intersecteaza, iar pentru fiecare raza vectoare astfel construita se determina
cu un teodolit inclinarea ei β in raport cu o directive convenabila, cum ar fi perpendicular pe
marginea strazii.
 Metoda coordonatelor polare este expeditiva si sufficient de precisa, insa necesita teodolit
puntru masurarea unghiurilor. Totodata sunt necesare rulete lungi pentru a se evita masurarea
pe bucati a distantelor, ceea ce poate introduce erori. Si metoda triunghiurilor necesita rulete
lungi, dar acest dezavantaj este compensate de simplitatea masuratorilor. In fine, metoda
perpendicluarelor este avantajoasa prin simplitate si prin utilizarea unor rulete normale, dar
rezultatele masuratorilor sunt mai putin precise din cauza dificultatilor de apreciere a
unghiurilor drepte. De regula, in practica extragerii dimensiunilor caracteristice scenei
accidentului se utilizeaza o combinatie intre metodologiile expuse, adoptata in functie de
caracteristicile terenului, de distanta intre reperele fixe si de distributia obiectelor si a altor
urme din campul infractional.