Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SIBIU
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
REFERAT
Regimul penitenciar poate fii definit ca fiind felul în care este organizată viaţa şi
activitatea condamnatului în penitenciar pe durata executării în scopul reeducării lui şi
al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. El presupune drepturile şi obligaţiile condamnatului
aşa cum rezultă din prevederile legii 254/2013.
Executarea pedepsei închisorii se face în locuri de detenţie numite penitenciare, în
baza mandatului de executare emis după ce hotărârea de condamnare rămâne definitivă.
Începutul executării concrete a pedepsei este marcat de prezentarea condamnatului la
penitenciar, urmează înscrierea acestuia în registrul de evidenţă, repartizarea acestuia,
înştiinţarea instanţei de executare despre data începerii executării pedepsei şi examenul
medical.
Organizarea executării pedepsei închisorii impune un anumit regim penitenciar, adică
un anumit regim de viaţă care include obligaţii şi drepturi, începând cu internarea şi deţinerea
condamnatului în penitenciar, continuând cu regimul de muncă, de reeducare civică şi morală,
cu măsurile disciplinare şi terminând cu liberarea definitivă. Pentru aceste motive, se poate
afirma că regimul de executare a pedepsei privative de libertate într-un aşezământ penitenciar
nu constă numai într-o simplă izolare, ci într-un regim cu un conţinut bogat.
Noile reglementări introduse prin Codul de executare şi Legea cu privire la sistemul
penitenciar stabilesc exclusiv în atribuţiile sistemului penitenciar sarcina punerii în executare
a pedepselor penale privative de libertate, a măsurii arestului preventiv şi arestului
contravenţional.
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, art. 173 – 175 Cod de executare şi art.
6 (7) al Legii cu privire la sistemul penitenciar, atribuţiile respective urmează a fi exercitate
de către următoarele tipuri de instituţii penitenciare:
a) penitenciarele cu regim deschis;
b) penitenciarele cu regim semideschis;
c) penitenciarele cu regim închis;
d) penitenciarele pentru minori;
e) penitenciarele pentru femei;
f) spitalele penitenciare
Pentru asigurarea siguranţei societăţii este necesară categorisirea şi clasificarea
condamnaţilor ţinându-se cont nu numai de infracţiunea comisă, personalitatea şi
comportamentul acestora, dar şi nivelul riscului de recidivă pe care îl prezintă. Categorisirea
presupune stabilirea gradului de periculozitate al persoanelor şi riscul de evadare al acestora.
Diferenţierea condamnaţilor, ce-şi ispăşesc pedeapsa în diferite regimuri de deţinere, în
dependenţă de asprimea condiţiilor de deţinere în instituţia penitenciară are o mare
importanţă.
Ea permite administraţiei penitenciarului să reacţioneze la timp şi obiectiv la
comportamentul deţinuţilor, pe calea transferării lor de la unele condiţii de detenţie la alte
condiţii. Perspectiva de a fi transferat la condiţii mai destinse de detenţie este un factor
stimulativ pentru reeducarea condamnaţilor. În sfârşit, diferenţierea condiţiilor de deţinere în
cadrul fiecărei instituţii penitenciare facilitează adaptarea socială a persoanelor, care urmează
a fi liberate.
În funcţie de cuantumul pedepsei privative de libertate, după terminarea perioadei de
carantină şi observare (care durează aproximativ 21 de zile de la depunerea într-o unitate
penitenciară), deţinutului i se aplică regimul de executare provizoriu. Ulterior, la prima
întrunire a comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate, se stabileşte regimul de executare a pedepsei în care
condamnatul va fi repartizat, ţinând cont de:
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale;
d) vârsta şi starea de sănătate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de
detenţie anterioare;
f) nevoile identificate şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în
programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a participa la
activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-
religioase, instruire şcolară şi formare profesională.
În acest context, deținutul va executa pedeapsa într-un penitenciar profilat pe
deţinerea categoriei de condamnaţi din care va face parte, fiind inclus într-unul dintre cele
patru regimuri de executare: maximă siguranţă, închis, semideschis, deschis, situat în
apropierea localităţii de domiciliu.
Regimul închis
În art. 36. Legea nr. 254/2013 stipulează faptul că regimul închis se aplică iniţial
persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13
ani.
De asemenea, se aplică şi persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim
semideschis sau deschis care au comis o infracţiune sau o abatere disciplinară foarte gravă ori
mai multe abateri disciplinare grave sau care, prin conduita lor, afectează desfăşurarea
normală a activităţilor la locul de deţinere.
Măsurile de siguranţă specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate,
altele decât cele din regimul de maximă siguranţă, transferate temporar într-un alt penitenciar,
pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, precum şi deţinuţilor internaţi în penitenciare-
spital şi în infirmeria penitenciarului.
În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana
condamnatului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau
superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot participa la activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-
religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului,
sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.
Condamnaţii care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca
şi pot desfăşura activităţi educative şi culturale şi în afara penitenciarului, sub pază şi
supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.
De obicei, condamnaţii incluşi în acest regim de deţinere prezintă dificultăţi de
adaptare la viaţa de penitenciar, motiv pentru care sunt incluşi şi în programe privind
adaptarea la regulile de conduită normale, la reintegrarea lor în societate. Ei sunt cazaţi
separat în camere închise şi asigurate permanent, repartizarea având la bază criterii obiective:
durata pedepsei, natura infracţiunii, sex, vârstă, starea de recidivă, starea de sănătate. Hrana se
serveşte de regulă în spaţii special amenajate sau în camerele de cazare.
Regimul semideschis
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activităţile stabilite în Planul individualizat de
evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
In cadrul mediului privativ de libertate putem întâlni diverse tipuri de personalitate ale
infractorului:
Infractorul înveterat – acesta are un comportament repetitiv obişnuit care face să apese
o ameninţare gravă asupra securităţii semenilor săi, prin: agresivitate persistentă, indiferenţă
absolută în privinţa consecinţelor. Poate fi definit anormal, dar trebuie ţinut cont că la scară
mondială nu există uniformitate în privinţa interpretării noţiunii de infractor înveterat.
Infractorul dificil – spre deosebire de infractorul primejdios, acesta este astfel denumit
de către autorităţile corecţionale din cauza greutăţilor pe care le are de a se adapta rigorilor şi
privaţiunilor detenţiei, mai cu seamă din cauza personalităţii sale într-un mediu fizic strict
delimitat, pe o perioadă de timp considerabilă. Ei sunt produsul condiţiilor şi privaţiunilor
specifice vieţii din închisoare, care tinde să cauzeze claustrofobia şi care de fapt ocazionează
la deţinuţi toate aceste simptome. Deţinuţii dificili sunt pur şi simplu aceia care pun probleme
administrative mai curând decât problemele de securitate.
Deţinutul pe termen lung – întemniţarea pe termen lung este o noţiune relativă fiindcă
este în funcţie de existenţa sau absenţa pedepsei capitale. Totuşi în ceea ce priveşte această
categorie de deţinuţi este posibil să facem deosebirea între deţinuţi care pot să prezinte o
ameninţare fizică pentru societate, pentru personalul închisorii, pentru alţi deţinuţi şi cei care
au fost condamnaţi la o pedeapsă de lungă durată, fiindcă societatea consideră crima pe care,
au săvârşit-o aşa de oribilă, încât o lungă condamnare este singurul mijloc de a stigmatiza
asemenea fapte.
Cu cât pedeapsa este mai lungă, cu atât condiţiile în care ea este ispăşită sunt mai
stricte şi cu atât mai mult izolarea şi alienarea deţinutului vor fi mai durabile.
BIBLIOGRAFIE