ECHIPAMENTE DE LITOTRIPSIE EXTRACORPORALĂ

Cea mai importantă componentă a unui litotriptor o reprezintă sistemul de generare a undei de
şoc, care poate fi considerată drept motorul litotriptorului. Acesta determină eficienţa
fragmentării, efectele laterale, necesităţile privind anestezia şi posibilitatea implementării
diferitelor modalităţi de localizare.
Caracteristici ale undelor de şoc
Undele de şoc sunt, în principal, compuse dintr-un impuls de înaltă presiune pozitivă, urmat de o
porţiune de undă negativă de amplitudine mai mică.
Interacţiunea impulsului de presiune pozitivă cu bulele de gaz generate de unda negativă
anterioară reprezintă mecanismul predominant al acţiunii undei de şoc.
Cavitaţia reprezintă fenomenul de generare şi deplasare a bulelor de aer într-un fluid puternicul
potenţial destructiv al acestui fenomen este cunoscut de peste un secol, odată cu aplicaţiile
turbinelor cu elice. În 1988 cavitaţia a fost postulată ca fiind un mecanism dominant în cadrul
litotripsiei cu unde de şoc.
Undele de şoc sunt unde acustice de presiune caracterizate de durată scurtă (< 1s), presiune
pozitivă ridicată (10 – 100 MPa) şi componente reduse de presiune negativă.
Generarea undei de şoc se poate face pe cale electrohidraulică (inducţie prin scânteie (spark
gap)), piezoceramic sau electromagnetic.
Localizarea calculului se asigură prin sonografie sau prin instalaţii Röntgen.
Dacă în privinţa distrugerii calculilor biliari sau renali, tehnica litotripsiei îşi dovedeşte
eficacitatea, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre aplicaţii în cazul terapeutic al acţiunii
asupra ţesuturilor; astfel, în cazul distrugerii de ţesuturi prin unde de şoc, nu a fost, încă, bine
stabilită relaţia între diverşii parametri fizici ai undei de şoc şi ţesutul distrus; de asemenea, şi în
cazul terapiei tumorilor, nu s-a înregistrat progresul aşteptat.
Aceste sisteme combină, la fel ca medicamentele, beneficiile medicale cu o parte de efecte
secundare; concret, odată cu fragmentizarea calculilor, se creează răni superficiale până la
hematoame severe. Un litotriptor ideal ar trebui să expună energia undei de şoc numai la nivelul
localizării precise a calculului, nu şi în alte zone.
Aşa cum se arată în Fig. 1b), focarul undei de şoc trebuie să aibă o formă sferică bine definită,
potrivită cu dimensiunile calculului (aproximativ 10 mm diametru).

Fig. 1.
Din punct de vedere tehnic, realizarea de zone focale sferice necesită acces sferic din toate părţile
din exteriorul corpului uman, ceea ce nu poate fi realizat (din raţiuni anatomice şi tehnice).
Undele de şoc, ideal, nu ar trebui să afecteze parenchimul rinichiului sau alte ţesuturi sensibile
care înconjoară calculul.
Practic este utilizată o fereastră de dimensiuni limitate, pentru un anumit ţesut transparent la
unda de şoc pentru a transmite energie acustică spre o relativ întinsă suprafaţă din interiorul
corpului şi pentru a concentra undele asupra suprafeţei – ţintă sau de tratament.
Datorită utilizării numai unui segment al accesului ideal sferic, dimensiunile focale reale ale
dispozitivelor mai vechi sunt 100 x 16 mm (Fig. 1a).
În special înaintea şi după calcul, o parte importantă a energiei undei de şoc este dispersată în
structura ţesutului această parte nu contribuie la procesul de fragmentare, însă poate produce
efecte (laterale) secundare.
Optimizarea randamentului trebuie însoţită de reducerea acestor efecte secundare, prin
- ajustarea energiei undei de şoc la nivelul necesar, nu la cel mai ridicat nivel
- micşorarea zonei de tratament cu energii terapeutice spre regiunea de interes şi evitarea
expunerii la unde de şoc a altor suprafeţe
- furnizarea undei de şoc spre suprafaţa ţintă cât mai uşor posibil.
Trebuie specificată diferenţa între suprafaţa focală şi zona de tratament. Zona focală este
măsurată ca fiind suprafaţa corespunzătoare jumătăţii presiunii maxime (- 6 dB), reprezentând,
astfel, o măsură relativă legată de presiunea variabilă de vârf.
Zona focală poate să nu se modifice cu diverse niveluri de putere (Fig. 2).

Fig. 2

Totuşi, diverse niveluri de putere sunt asociate cu diverse valori ale energiei undei de şoc, care se
consideră mai mult sau mai puţin eficace.
Dacă se presupune o undă de şoc ca fiind eficientă atunci când depăşeşte o anumită valoare a
presiunii (de ex. 5 MPa), zona de tratament corespunzătoare poate fi semnificativ mai mare (Fig.
2). Această zonă creşte cu presiunea maximă şi cu conţinutul energetic.
Zona focală poate fi redusă de la 100 x 16 mm la valori de 30 x 5 mm.
Pentru a asocia imaginile obţinute cu sistemele pe bază de raze X şi/sau ultrasunete cu domeniile
undelor de şoc, au fost realizate soluţii tehnologice de integrare a sistemelor de localizare
imagistice în zona sursei undelor de şoc (Fig. 3).

Fig. 3.

Scheme principiu litotriptoare

Ideea de baza a proiectului litotriptorului electrohidraulic Dornier este prezentata in Fig. 4. Sursa
de energie (dispozitivul care genereaza arcul electric) este localizata in centrul focal F1 al unui
reflector elipsoidal. Energia generata este apoi reflectata si focalizata in al doilea punct focal (F2)
al reflectorului elipsoidal, acolo unde ar trebui sa se afle calculul care trebuie dezintegrat.

Fig. 4. Principiul litotriptorului cu sursă electrohidraulică (Dornier).

Principiul fundamental al litotriptorului piezoelectric (piezoceramic), produs de firma Wolf, este

prezentat in Fig. 5. Elementele piezoceramice sunt amplasate pe suprafata unei sfere; unda
mecanica va fi focalizata spre centrul razei acestei sfere. In Fig. 5 b) este indicata variatia
temporala a unei unde tipice, masurata in punctul focal, acolo unde ar trebui sa se afle calculul
care trebuie dezintegrat; se observa o diminuare pronuntata a amplitudinii presiunii dupa 3 μs de
la aplicarea impulsului.
 Fig. 5. Principiul litotriptorului cu sursă piezoelectrică (Wolf).

In Fig. 6. sunt prezentate principiile functionale ale litotriptoarelor cu surse electromagnetice:

Siemens (A) şi Storz (B).
Pentru litotriptorul produs de firma Siemens, o membrana metalica, comportandu-se ca o
infasurare secundara scurtcircuitata a unui transformator monofazat, genereaza o unda
(cilindrica) plana, care este focalizata (spre punctul focal unde ar trebui sa se afle calculul care
trebuie dezintegrat) cu ajutorul unei lentile acustice.
Pentru litotriptorul produs de firma Storz, o infasurare primara (a unui transformator monofazat)
excita o membrana cilindrica (comportandu-se ca o infasurare secundara scurtcircuitata); aceasta
genereaza o unda care este focalizata (spre punctul focal unde ar trebui sa se afle calculul care
trebuie dezintegrat) prin intermediul unui reflector parabolic.

Fig. 6. Principii ale litotriptoarelor cu surse electromagnetice: Siemens (A) şi Storz (B).