Juravle Alexandru-Gabriel

FSEAP CIG – I
GR. II

Evoluția sectorului bancar

românesc în comparație cu cel
al U.E. Implicații pentru
stabilitatea sistemului financiar
Contents

Cap.1 Evoluția sectorului bancar românesc.3

1.1 Sistemul bancar românesc în condițiile
aderării la U.E............................................4
Cap. 2 Structura și evoluția sistemului
bancar european...........................................5
2.1 Restructurarea sistemului bancar.........6
2.2 Formarea pieței europene.....................7
Cap.3 Stabilitatea financiară........................7
3.1 Cooperarea în domeniul stabilității
financiare....................................................8
3.2Rapoarte asupra stabilității financiare..9
3.2.1 Sectorul Bancar...............................9
 Cap.1 Evoluția sectorului bancar românesc

„Banca este o unitate economică specializată care organizează circulația bănească,

efectuează operațiuni de încasări și plăți în numerar și în decontări între agenții economici,
mobilizează mijloace bănești temporar disponibile în economie, acordă credite, emite titluri de
credit, emite și pune în vânzare hârtii de valoare, etc.”1 Unii istorici afirmă că existau institutii de
tip bancar încă din epoca antică, însă în accepțiune modernă doar băncile italiene (Veneția - 1171
și Genova – 1407) pot fi considerate cu adevărat instituții bancare.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea se creează și în Principatele Române condițiile

favorabile apariției sistemului bancar, intr-un moment în care dezvoltarea economiei a impus
concentrarea capitalurilor bănești temporar disponibile și le-a pus la dispoziția industriașilor
marilor proprietari funciari sub formă de credite. Contribuitorii formării sectorului bancar în
spațiul românesc au fost: statul, cămătarii ce ulterior au fost transformați în bancheri și anumiți
reprezentanți ai capitalului străin. Prima bancă ce a fost înființată în țara noastră a fost Banca
Națională a Moldovei ce avea sediul la Iași. Aceasta obținuse privilegiul emisiunii de bancnote
convertibile în argint și aur. Pentru sporirea disponibilităților bănești, ea a împrumutat credite din
Germania dar din cauza politicilor greșite de plasament, a dat faliment într-un timp relativ scurt.

În anul 1880 a luat naștere Banca națională a României, ca societate pe acțiuni cu capital
public și privat. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și început de secol XX, activitatea bancară s-a
extins pe întreg teritoriul țării, înființându-se o rețea de bănci comerciale și instituții de credit ce
erau specializate pe acordarea de împrumuturi de credit pe termen lung. Banca Națională română
este etatizată și reorganizată în anul 1946, astfel devenind mandatară statului, organ de dirijare și
control al sistemului financiar și de credit din România. În anul 1948 funcționau ca instituții
bancare: Banca Națională a României ce preluase și operațiunile fostelor bănci comerciale,
Banca de Credit pentru investiții și Casa de economii și consemnațiuni. Anul 1968 aduce cu sine
încă două bănci specializate și anume: Banca Română de Comerț Exterior (BRCE) și Banca
pentru Agricultură și Industrie Alimentară (BAIA).

1
Bostan I., Sistemul bancar – Organizare, Funcționare, Control Intern și Audit, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2010, p. 9-10
 Anul 1990 aduce anumite inițiative legislative pentru sistemul bancar din țara noastră, în
sensul că sectorul bancar se reorganizează pe două niveluri care delimitează atribuțiile băncii
centrale de emisiune de cele ale băncilor comerciale sau de depozit. La nivelul superior se
situează Banca Națională a României (BNR), bancă centrală de emisiune cu funcția sa principală
de promovare a politicii monetare în economie. Pe nivelul al doilea întâlnim „băncile centrale
sau de depozit, Casa de economii și consemnațiuni (CEC), ca bancă de depozit a economiilor
bănești ale populației și ale organizațiilor sindicale și obștești.” 2 Prin cadrul său organizatoric și
funcțiile sale, sistemul bancar trebuie să se individualizeze ca sector prioritar, de asemenea
trebuie să se impună la nivelul întregii economii, să asigure buna funcționare a instrumentelor de
reglare a mecanismului monetar și să contribuie la fluidizarea fluxurilor bănești necesare
desfășurării de activități economice. Pentru ca activitatea bancară să se desfășoare în condiții
optime, ea trebuie să posede un număr însemnat de pasive constituite pe seama capitalurilor
proprii. De asemenea, este determinată și de posibilitățile de atragere a disponibilităților bănești
ale economiei și populației care dau dimensiune depozitelor bancare.

1.1 Sistemul bancar românesc în condițiile aderării la U.E.

În contextul aderării noastre la U.E. sistemul bancar continental a impus o anumită

structură băncilor românești:

 Bănci mari (competitive) cu rețele naționale bine dezvoltate și susținute de

parteneri strategici, care vor efectua operațiuni pe teritoriul României, în cadrul
U.E. și în afara acesteia.
 Bănci de mărime medie (naționale) care vor activa pe piața bancară din țara
noastră, ele putând fi specializate sau universale.
 Bănci zonale (mici) care vor fi preponderent universale dar vor activa pe piețe
restrânse în țară.
 Bănci locale (foarte mici) cu caracter preponderent de bănci universale și care vor
acționa într-o localitate sau în zone limitrofe acesteia.3

Dezavantajul principal al acestei structuri constă în faptul că se încetinește viteza transferurilor

iar avantajele sistemului privesc activitatea de rglementare și control de către organismele
financiar bancare. Băncile reprezintă o componentă deosebit de importantă a oricărei economii
2
Turliuc V., Roman A., Cocris V., Dornescu V., Stoica O., Chirlesan D., Monedă și Credit, Ed. Junimea, Iași 2011, p.
198
3
Berea A.O., Sistemul bancar românesc și aderarea la Uniunea Europeană, În probleme economice, nr. 39/1999,
CIDE, București, 1999
moderne, ele nefuncționând independent fără clienții lor. Direcțiile de dezvoltare ale unei bănci
depind de calitatea și forța economică și financiară a clienților ei și de asemnea, de trăsăturile de
natură economică ale zonei. Astfel, banca poate fi văzută ca un agent economic aflat în relații de
dependență financiară cu ceilalți agennți economici care sunt clienții săi. Nivelul de eficiență și
gradul de stabilitate al unei bănci este determinată de calitatea clienților. Din veniturile lor se
atrag resurse pe care le plasează în zonă realizând venituri reale în măsura în care rezultatele
financiare ale clienților împrumutași susțin rambursarea creditului și plata dobânzii.
 Cap. 2 Structura și evoluția sistemului bancar european

Conform opiniilor exprimate în literatura de specialitate4, elemente componente ale

sistemului bancar se prezintă astfel:

 Intrările în sistemul bancar – acel factor care condiționează existența și funcționarea

celorlalte componente ale sistemului, dar cu care se află într-o strânsă relație de
intercondiționare reciprocă. Intrările au ca și elemente: resursele umane, mediul
economic, resursele financiare, informațiile.
 Structura de transformare – structura sa organizatorică
 Ieșirile – produse și servicii bancare (rezultatul primelor două elemente). Ele se
realizează prin interfața băncii și constau în: servicii bancare (Operațiuni de schimb
valutar, de arbitraj pe piețe monetare), produse bancare (instrumente de plată și
decontare, cecuri de garanții emise și pentru ridicare de numerar etc.) și structura de
conducere a băncii care organizează și planifică și controlează celelalte două elemente
expuse mai înainte.5

Pentru a avea o viziune mai clară asupra evoluției sistemului bancar trebuie să ne
îndreptăm atenția spre situația economiei naționale, și mai precis la disfuncționalitățile
majore de la nivel macro și micro economic. Anul 2000 aduce cu sine anumite realizări
pentru sistemul bancar: Modernizarea sistemului de plăți prin dezvoltarea sistemului
electronic de plată, creșterea calității serviciilor prestate, dezvoltarea de instituții specializate,
intensificarea operațiunilor de piață de capital, continuarea procesului de restructurare și
privatizare.

Evoluția sistemului bancar european evidențiază aportul factorului legislativ la integrarea

sistemului bancar. Acțiunile întreprinse de factorii legislativi se grupează în 5 etape:

1. Dereglementarea piețelor interne (1957 – 1973)

2. Încercări de armonizare a reglementărilor bancare (1973 – 1983)
4
Rotaru C., Performanță bancară, Ed. Expert, București, 2000, p.22
5
Aurelian A., Bere P., Modernizarea sistemului bancar, Ed. Expert, București, 2003, p. 18
 3. Directiva privind o singură autorizare, control intern, recunoaștere reciprocă și
liberalizarea serviciilor bancare (1992)
4. Crearea de monedă unică (1999)
5. Planul de acțiune privind Serviciile Financiare (2001 – 2005) 6

Până în anul 1980 sistemul bancar era unul fragmentat deși existau încă anumite restricții
care vizau controlul fluxurilor de capital. Prin studiul lui Dermine se pot evidenția cele mai
reprezentative restricții; controlul ratei dobânzii, al capitalului, plafonarea creditelor, restricții cu
privire la intrarea noilor bănci pe piață, restricții cu privire la inființarea de sucursale în
străinătate. Cu excepția Olandei și Marii Britanii, în toate celelalte țări europene, cea mai aplicată
restricție era cea a controlului ratei dobânzii. Controlul fluxurilor de capital se manifesta și era
practicat în majoritatea țărilor europene.

2.1 Restructurarea sistemului bancar

La începutul anului 1990, procesul de restructurare și concentrare bancară a luat

amploare în țările mici ale Uniunii Europene, țări ca Danemarca și Olanda. Procesul acesta a
condus la crearea unor largi instituții naționale pregătite pentru competiție în cadrul unei piețe
unice. Băncile Marii Britanii au cunoscut un ciclu de fuziuni și achiziții la sfârșitul anilor 1980 și
început de 90. Tot în această perioadă mai multe țări au început privatizările unor mari bănci de
proprietate publică pentru a atrage investitori privați.

Un model diferit de fuziuni și achiziții bancare a fost caracterizat de expansiunea

geografică a băncilor din Europa în cadrul piețelor aflate în formare, (Asia de S-E, Europa
Centrală și de E, America Latină). Băncile țărilor membre U.E. și-au extins influența în țări
emergente, precum Italia, Spania, Portugalia, țări care au avut și legături istorice. Acest model
reflectă acțiunea convergentă a câtorva factori printre care amintim: istoric (fostele colonii),
psihologic (teama de comunism), structura de producție, modelul de dezvoltare economică.

6
www.primet.ro
2.2 Formarea pieței europene

În decembrie 1985 se adoptă de către Consiliul Comunității, Actul Unic ca expresie a

hotărârii țărilor membre ale Comunității Europene de a desăvârși procesul de integrare pe care pe
care tratatul de la Roma l-a stabilit în sensul realizării unui spațiu economic integrat pe baza unei
triple libertăți de circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Obiectivul
Actului unic a fost acela de a deschide pentru Europa o nouă etapă a liberalizării în domeniul
mișcării capitalurilor și schimburilor de servicii.7 În concordanță cu conceptele Actului Unic
seurmărea să se asigure la sfârșitul anului 1992, o piață unică care să aducă o reconsiderare a
perspectivelor în domeniu.

Aplicarea prevederilor Actului Unic se fundamentează pe 3 elemente:

1. Libertatea de mișcare a capitalurilor

2. Libera prestație a serviciilor financiare și bancare transfrontaliere
3. Armonizarea minimală a reglementărilor care se aplică activității bancare și
financiare

7
Basno C., Dardac N., Integrare Monetar bancară europeană, Ed. Didactică și pedagogic, București, 2001, p. 5
 Cap.3 Stabilitatea financiară

Conform BNR „stabilitatea financiară este un bun public global, caracterizat de

nonrivalitate și non excludere.” Este un bun public ce nu poate fi oferit exclusiv de piață, de
banca centrală sau alte instituții afiliate statului având rol important în asigurarea stabilitatății
financiară. BNR are un rol lăuntric în menținerea stabilității financiare, aflându-se intr-o dublă
ipostază; de autoritate monetară și prudențială. Atribuțiile subsumate obiectivelor de stabilitate
financiară sunt „exercitate atât prin reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor
aflate sub autoritatatea sa, cât și prin formularea și transmiterea eficientă a măsurilor de politică
monetară și supravegherea funcționării în condiții optime a sistemelor de plăți și decontări de
importanță sistemică.”8 Deoarece monitorizarea stabilității financiare se realizează preventiv,
este necesar a se identifica riscurile și vulnerabilitățile întreg sistemului financiar, pe toate
componentele sale dar și în ansamblul său. Stabilitatea sistemului financiar poate fi afectată de
evaluarea eronată a riscurilor și ineficiența alocarii capitalului.

3.1 Cooperarea în domeniul stabilității financiare

Pe măsură ce sistemul financiar românesc a devenit mai complex, cooperarea dintre

BNR, Guvern și Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a intensificat treptat. Conlucrarea
dintre autoritățile naționale a devenit crucială pentru asigurarea transparenței și integrității
sistemului financiar, pentru respectarea și consolidarea cadrului legal aplicabil în domeniul
stabilității financiare.

Și pe plan internațional s-a pus accentul pe conceptul de stabilitate financiară și pe

necesitatea unei cooperări internaționale în acest sens. Acest fapt s-a datorat efectelor însemnate
de criză financiară globală care s-au remarcat prin transmiterea riscurilor între sistemele
financiare naționale, sau altfel spus; s-a dat datorat efectului de contaminare transfrontalieră. În
anul 2010, la nivel european s-a înființat CERS (Comitetul European pentru Risc Sistemic), care
prin conlucrarea cu Autoritatea Bancară Europeană, Autoritatea Europeană pentru Valori
8
www.bnr.ro/Stabilitate-financiară
Mobiliare și Piețe și Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale a format
Sistemul de Supraveghere Europeană. Rolul Comitetului European pentru Risc (CERS) constă în
identificarea riscurilor sistemice și stabilirea politicilor macroprudențiale la nivel UE, având ca
scop salvgardarea stabilității sistemului financiar european.

În baza legii 12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar

național se înființează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială în România.
În calitate de membru CNSM, Banca Națională a României „poate supune discuției în cadrul
ședințelor Consiliului General al CNSM materiale de analiză și propuneri de acțiune în domeniul
stabilității financiare și al politicii macroprudențiale, conform ariei sale de responsabilitate.” 9
CNSM are ca obiectiv limitarea riscurilor și vulnerabilităților identificate la nivelul sistemului
financiar național și poate emite recomandări adresate Guvernului în scopul menținerii stabilității
financiare.

3.2Rapoarte asupra stabilității financiare

3.2.1 Sectorul Bancar

Pe ansamblul sectorului bancar, structura și dinamica anuală a activelor și pasivelor se

prezintă în 2019 astfel: Bilanțul activelor și pasivelor a avut o creștere anuală de 6,6 %, până la
511 miliarde lei în luna septembrie 2019 în condițiile unei economisiri robuste. Finanțarea
sectorului public s-a menținut la un nivel sporit , 21% la portofoliul de active, fiind axată pe
expuneri denominate în lei față de administrația centrală. Dinamica anuală pozitivă a creditului
acordat sectorului privat a rămas în procent de 7,7% în luna septembrie 2019. Pentru creditele
denominate în valută, ritmul anual a fost pozitiv cu înregistrare procentuală de 3,9%, cu influențe
din partea împrumuturilor acordate companiilor nefinanciare și de efectul statistic al creșterii
cursului leului. La nivel sectorial creditul ipotecar a manifestat cea mai importantă contribuție la
creștere. Ponderea împrumuturilor ce a fost acordată populației în totalul creditelor acordate
sectorului privat se menține dominantă (53%)

Structura pasivului bilanțier este dominată de depozitele atrase de la rezidenți clienți

neguvernamentali în procent de 68%. Populația este principalul furnizor de lichiditate pentru
9
https://www.bnr.ro/Stabilitate-financiara---Rolul-BNR-3114.aspx
sectorul bancar. Încrederea clientelei față de sectorul bancar românesc e un aspect ce necesită o
atentă monitorizare, ăn contextul modelului de finanțare tradițional. Încrederea se fundamentează
pe baza factorilor specifici ofertei de servicii bancare și pe cererea de produse și servicii bancare.
Amenințările principale la adresa încrederii clientelei sunt: Informațiile negative sau zvonurile
venite din partea presei, percepția lipsei de transparență cu prive la dobânzi și comisioane.

BIBLIOGRAFIE

Bostan I., Sistemul bancar – Organizare, Funcționare, Control Intern și Audit, Ed. Tipo Moldova,
Iași, 2010

Turliuc V., Roman A., Cocris V., Dornescu V., Stoica O., Chirlesan D., Monedă și Credit, Ed.
Junimea, Iași 2011

Berea A.O., Sistemul bancar românesc și aderarea la Uniunea Europeană, În probleme

economice, nr. 39/1999, CIDE, București, 1999

Rotaru C., Performanță bancară, Ed. Expert, București, 2000

Aurelian A., Bere P., Modernizarea sistemului bancar, Ed. Expert, București, 2003

Basno C., Dardac N., Integrare Monetar bancară europeană, Ed. Didactică și pedagogică,
București, 2001

www.primet.ro

www.bnr.ro