Tendinţe pe plan mondial în organizarea

structurală a firmelor

În orice organizație, procesul managerial nu se poate desfăşura decât într-

un anumit cadru organizatoric.
Concepută pentru a putea oferi forma concretă de desfăşurare a
funcțiunilor şi activităților organizației, structura organizatorică este remarcabilă
prin caracterul său concret, vizibil şi formal. Caracterul vizibil al structurii
decurge din dispunerea concretă a membrilor organizației pe posturi, posturi
grupate în compartimentele plasate într-o verticală a ierarhiilor sau o orizontală
a cooperării. Caracterul formal al structurii se explică prin crearea şi
consemnarea formelor şi componentelor structurale cu ajutorul unor norme,
reglementări şi documente, ce poartă girul autorității managementului de top al
organizației.
În primul rând se constată existenţa unui proces de intelectualizare a
posturilor reducându-se deosebirile majore dintre munca de conducere şi cea de
execuţie, dintre munca de concepţie şi cea operaţională.
S-a constatat că un grad prea mare de specializare a personalului
determină scăderea productivităţii.
În unele întreprinderi din ţări dezvoltate se acţionează pentru asigurarea
de posturi ce încorporează sarcini cu o anumită diversitate cu caracter
complementar sau convergent. În orice întreprindere competitivă pe plan
internaţional îşi desfăşoară activitatea compartimente puternice de cercetare-
dezvoltare, informatică, marketing, planificare, organizare, inginerie
şi psihologie.
Când rezultatele organizațiilor sunt pozitive, managerii acestora n-au
motive să se îngrijoreze cu privire la structuri.
De regulă, simptomele schimbării structurii apar atunci când organizațiile
au probleme, iar cele mai relevante simptome sunt:
– neîndeplinirea obiectivelor planificate, datorită unor cauze interne şi
contingențiale cu mediul extern;
– proces decizional lent şi decizii slabe (sunt consecințe ale calității structurii:
număr de subordonați supradimensionat la un conducător, număr mare de
niveluri în piramida conducerii, centralizarea excesivă a deciziei, preocupare
slabă pentru delegarea de atribuții, dotare insuficientă cu mijloace informatice);
– moralul personalului scăzut (se manifestă prin apatie şi dezinteres față de
obiectivele organizației, care la rândul lor pot avea drept cauze: libertate de
acțiune scăzută, determinată de o structură prea centralizată; lipsa delegării
atribuțiilor pe verticala lanțului de comandă; caracterul inconsistent şi arbitrar al
deciziilor ş.a.);
– oboseala managerilor (are drept cauze principale: suprasolicitarea acestora ca
urmare a unei arii de control supradimensionate; cerințe birocratice exagerate de
a face analize, a înlocui rapoarte; insuficiente mijloace informatice pentru
asistarea conducerii)
Referitor la relaţiile ierarhice, deşi îşi menţin rolul determinant în
totalitatea relaţiilor, maniera de exercitare este mai puţin imperativă.
Compartimentul de cercetare se preocupă în proporţie de 20% de realizarea
cercetării nelegate direct de profilul firmei. Cauza acestei abordări aparent
surprinzătoare, rezidă în constatarea că diversificarea cercetării în funcţie de
înclinaţiile personalului determină frecvent obţinerea unor rezultate
spectaculoase în alte domenii decât cel de bază. O tendinţă care se va intensifica
în viitor, este amplificarea dimensiunii informaţionale a organizării structurale.
După unii specialişti există chiar o anumită corelaţie între capacitatea unei
întreprinderi de a consuma informaţie şi nivelul productivităţii din acea firmă.
Pe planul întregii structuri de conducere se evidenţiază o tendinţă majoră
de amplificare a flexibilităţii.