Universitatea Bucuresti

PROIECT
COMENIUS

Student:
Gate Raluca Elena
Anul II, PPP

-2010-

COMENIUS
JOHN AMOS COMENIUS s-a născut in 1592 la Nivnice, Moravia, zona care
apartine astazi Republicii Cehe. Recunoscut astazi ca fiind "parintele educatiei
moderne", Comenius a fost un adevarat pionier al metodelor educationale
moderne. Contemporan cu Galileo, Descartes, Rembrandt si Milton, Comenius a
avut o contributie majora la dezvoltarea Iluminismului.
A fost primul care a folosit imagini in manuale (Lumea inconjuratoare in
imagini, 1658) si credea ca educatia incepe din primele zile ale copilariei
continuand de-a lungul vietii. A fost un adept al educatiei formale pentru femei,
o idee de neconceput pentru acea perioada. Filozofia sa - Pansofismul (adica
intreaga cunoastere), incerca sa cuprinda, sa includa filozofia, teologia si
educatia intr-un tot unitar.

El credea ca invatarea si dezvoltarea spirituala si emotionala se afla intr-o

stransa legatura. Ideile sale cu privire la educatie au fost respectate in nordul
Europei. A fost solicitat sa restructureze sistemul educational din Suedia si
exista dovezi ca i s-ar fi cerut sa devina presedinte la Harvard. Comenius a
publicat 154 de carti in timpul vietii, majoritatea tratand probleme ale filozofiei
si teologiei educationale. Comenius a murit in 1670 la Amsterdam.

Jan Amos Komenski este un nume cu rezonanţă în mediul celor

preocupaţi de procesul educaţional. Comenius – forma latinizată a numelui său
– s-a născut la Nivniţa, în Moravia – 1592-1670 - , într-o familie de protestanţi,
care făcea parte din comunitatea „Fraţii moravi”. Rămânând de timpuriu orfan,
merge la şcoală la vârsta de 10 ani şi abia la 16 ani este înscris la şcoala latină
– echivalentul actualului gimnaziu -. Îşi continuă studiile la universităţile din
Herborn şi Heidelberg, la facultatea de teologie. Reântors în Cehia, îşi începe
activitatea didactică, dar , datorită frământărilor istorice ale vremii, emigrează
la Leşno (Polonia), unde îşi continuă activitatea care îi aduce renume european.
El a călătorit foarte mult, a trăit ca proscris şi a pelegrinat prin mai toate
oraşele mari din Europa. Este invitat pentru a dirija reforma şcolii în Anglia,
Suedia, Olanda, Ungaria, (4 ani a trăit şi în Ardeal).
În istoria educaţiei Comenius ocupă un loc de frunte datorită concepţiilor
progresiste. Înţelegând sensul frământărilor sociale, politice, economice,
religioase, ale timpului său, el proclamă dreptul poporului la instruire şi
educaţie.
Comenius este considerat întemeietorul etapei clasice a pedagogiei ca
ştiinţă a educaţiei. Prin elaborarea unui sistem pedagogic complex şi încercarea
de a crea baza conceptuală a procesului educaţional, pedagogul ceh orientează
preocupările teoretice şi activitatea practică spre abordarea celor mai
importante probleme în dezvoltarea personalităţii. Fiind lipsit la acel moment
de un suport al psihologiei, ştiinţă care urma să se afirme abia peste două
secole, Comenius intuieşte unele aspecte ale dezvoltării personalităţii. El
generează procesul de desprindere a pedagogiei din contextul filozofiei,
punând bazele ei ca ştiinţă relativ autonomă cu obiectul său de studiu şi o
anumită sferă de preocupări, asigurându-şi numele de părinte al pedagogiei.
Opera literară, filozofică şi pedagogică a lui Comenius este considerabilă,
cele mai importante lucrări fiind: „Didactica magna”- scrisă în 1663 în limba
cehă şi tradusă în 1657 în limba latină – „Lumea simţurilor zugrăvită în imagini”
– 1668 – „Schola ludus ” (Scoala jocului), „Schola materna”, „Pampaedia”.
Spre deosebire de pedagogia umanistă, prioritar elitaristă şi
individualistă, Comenius fondează o pedagogie a maselor, care oferă tuturor
posibilitatea de a fi instruiţi, educaţi.”Şcolile trebuie să servească nu doar
tinerilor bogaţi şi nobili, ci tuturor tinerilor nobili şi nenobili, bogaţi şi săraci, de
ambele sexe. Şi asta pentru că: toţi oamenii care se nasc pe pământ au unul şi
acelaşi ţel, să fie oameni, deci fiinţe inteligente, stăpâni ai fiinţelor vii şi oglindă
a lui Dumnezeu. Tuturor trebuie să le fie educată capacitatea de cunoaştere,
obiceiurile, credinţa... nu putem şti pe cine şi pentru ce l-a ales Dumnezeu şi la
ce vrea să-l folosească... să facem aşadar ceea ce face soarele de pe cer, care
străluceşte asupra întregului pământ, luminându-l, încălzindu-l pentru ca să
trăiască, să crească, să înflorească şi să rodească tot ceea ce poate să trăiască,
să crească, să înflorească şi să rodească... În livadă ne place să avem copaci
care rodesc mai devreme sau mai târziu; toate aceste roade sunt bune, nici
unul nu este aruncat. De ce să nu acceptăm în şcoli minţi mai agere sau mai
încete?... Nu există nici un argument pentru ca sexsul femeiesc să fie exclus de
la învăţarea limbilor şi de la înţelepciune. Sunt la fel oameni, oglinda lui
Dumnezeu ca şi bărbaţii, vor primi mila lui Dumnezeu şi vor avea avea parte de
regatul care va veni, au şi ele capacitatea să guste înţelepciunea, ba uneori au
o mai mare sensibilitate” - Didactica magna –(toţi oamenii sunt egali, toţi sunt
creaţiile lui Dumnezeu şi toţi au drepturi egale la educaţie).

Concepţia pedagogică a lui Comenius este influenţată şi de ideile

filozofice ale timpului. Pentru el întreaga existenţă, implicit fiinţa umană, este
creaţie divină, ceea ce însă nu exclude, ci impune omului necesitatea de a
cunoaşte lumea obiectivă şi de a răspunde de ea. Prin această idee Comenius
se apropie de concepţia umanistului italian Pico della Mirandola, care consideră
că omul poate fi propriul modelator, degenerând până la animal sau înălţându-
se până la Dumnezeu. Aderarea la această viziune denotă marele optimism
pedagogic al lui Comenius, convingerea în incontestabila forţă a educaţiei –
formarea şi autoformarea. Comenius este adeptul idei că omul la naştere poate
fi comparat cu o tabula rasa „pe care nu-i scris nimic, însă pe care se poate
scrie totul. Aşa precum un scriitor priceput poate să scrie pe o tablă ceea ce
doreşte sau un pictor să picteze, tot astfel cel ce posedă arta învăţării poate
imprima orice cu uşurinţă spiritului omenesc”.1 Concepţia comeniană exprimă
posibilităţile nelimitate ale devenirii umane: „O deosebire este numai într-aceea
că pe tablă putem scrie numai până la marginea ei, în spiritul omenesc putem
scrie şi modela tot mai departe şi mai departe, fără să ajungem la capăt, pentru
ca el nu cunoaşte limite”.2

Comenius este adeptul educării omului în întregul său, dezvoltării fiinţei

umane în armonie, de la dezvoltarea capacităţilor fizice, la cultivarea minţii,
voinţei şi simţurilor. Esenţa Didacticii constă în propunerile de reformare a
învăţării şcolare, care trebuie să se bazeze pe activitatea elevului, aceasta

1
Comenius, J.A.,1970, Didactica magna, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pg.27
2
Idem
trebuie să fie astfel organizată încât să-i folosească în viaţă, învăţarea să fie
plăcută, rapidă, să dezvolte intelectul, mâna şi inima. Comenius pune la baza
metodelor şi principiilor de educaţie regula de aur a învăţătorului: întregul
proces de învăţare să se adreseze tuturor simţurilor. El aduce în acest sens trei
argumente:
• Cunoaşterea trebuie să înceapă de la simţuri: „pentru că nimic din
ceea ce nu se găseşte în simţuri nu este bun... abia mai târziu,
după ce acel lucru a fost arătat, se poate vorbi despre ea pentru a o
face mai bine cunoscută.
• Adevărul şi siguranţa cunoaşterii depinde de mărturia simţurilor,
pentru că lucrurile sunt percepute înainte de toate de simţuri, abia
mai apoi pot fi integrate, prin intemediul simţurilor în minte... Dacă
vrem să asigurăm elevilor cunoaşterea adevărată a lucrurilor,
trebuie să ne străduim să îi învăţăm pornind de la experienţe şi
simţuri.
• Având în vedere că simţurile sunt cele mai bune ajutoare ale
memoriei, se va ajunge (dacă toate vor fi percepute întâi prin
simţuri) ca toate cunoştinţele acumulate să fie ştiute pentru un
timp îndelungat.”
Convingerea lui Comenius în necesitatea instruirii tuturor în toate
domeniile cunoaşterii umane este marcată şi de concepţia filozofică pansofia –
înţelepciunea universală. Această concepţie presupune mult mai mult decât
asimilarea unor date de ordin general din diverse domenii. Pansofia, după
Comenius, este o reflectare în conştiinţa omului a tot ce există real, a lumii cu
problemele şi contradicţiile sale. Această idee poate fi considerată fundament
al concepţiei pedagogice comeniene, punct de plecare în tratarea tuturor
problemelor procesului educaţional, dar mai cu seamă reflectarea esenţei
teoriei panarmoniei, armoniei universale, conform căreia totul în lume se află
într-o interdependenţă, asfel încât elementele întregului exprimă
caracteristicile fenomenului în general. Concepţia este expusă în lucrarea
Didactica magna, în care Comenius prezintă arta universală de a-i învăţa
pe toţi totul, punând bazele unei noi orientări în domeniul educaţiei şi
învăţământului. Comenius ţine să precizeze că instruire tuturor oamenilor este
nu numai necesară şi accesibilă, ci şi realizabilă datorită faptului că ei dispun
de instrumente de cunoaştere: simţuri, raţiune şi credinţă. Predispoziţia spre
cele trei dimensiuni de personalitate determină aprecierea proceului
educaţional drept unul complex, a cărui finalitate este fiinţa cultivată sub
aspect fizic şi spiritual. În baza acestei idei, pedagogul ceh reliefează trei laturi
ale educaţiei – intelectuală, morală şi religioasă, iar buna dezvoltare fizică este
considerată drept condiţie a integrităţii fiinţei umane.

În baza formării universale, Comenius lansează ideea şcolii universale –

tota vita schola est -, punând în valoare şi concepţia educaţiei permanente, a
învăţământului continuu. Procesul intens de devenire a personalităţii se
realizează în primii 24 de ani din viaţă, perioadă în care discipolul va învăţa în
patru şcoli:
Prima copilărie – şcoala maternă
 A doua copilărie – şcoala elementară sau şcoalalimbii materne
Adolescenţa – gimnaziul sau şcoala latină
Tinereţea – academia şi călătoriile
Din această structură se poate constata asemănarea cu sistemul
educaţional actual, putând concluziona că sistemul comenian a servit drept
prototip pentru crearea sistemului şcolar din perioada modernă şi
contemporană. Comenius stabileşte o legătură psihopedagogică între
învăţământ ca proces şi sistem: „În şcoala maternă se vor exersa mai ales
simţurile, spre a le deprinde ca să se îndrepte asupra obiectelor înconjurătoare
şi să le poată deosebi. În şcoala elementară se vor exersa simţurile interne,
imaginaţia şi memoria cu organele lor executoare – mâna şi limba. În gimnaziu
se vor exersa priceperea şi judecata, iar academiile vor cultiva cu deosebire
ceea ce revine voinţei şi anume facultăţile care ne învaţă cum se poate
menţine armonia”3.

O astfel de abordare a procesului de învăţământ presupune revizuirea

problemei organizării actului didactic. El propune gruparea elevilor în clase,
criteriul de grupare fiind vârsta: „Tot efectivul şcolii trebuie împărţit în clase,
care pe cât posibil vor fi separate spaţial ca să nu se deranjeze reciproc” 4.
Comenius pune în evidenţă necesitatea creării unor cărţi speciale pentru
fiecare clasă, care să cuprindă întrega programă, tot conţinutul ştiinţific, moral
şi religios. Manualele şcolii primare sunt create în baza principiului concentric,
normă utilizată şi în prezent: „...toate cărţile vor trata despre tot. Dar cele de la
început vor cuprinde ceea ce este mai general, mai cunoscut şi mai uşor, în
timp ce celelalte vor conduce intelectul spre ceea ce este mai special, mai
necunoscut, mai greu sau să prezinte un mod nou de a trata acelaşi lucru spre
a procura spiritului o plăcere nouă”5.

În concepţia lui Comenius conţinutul manualelor să fie raportat la

posibilităţile de învăţare ale copilului: „trebuie să avem grijă ca totul să fie
acomodat spiritului copilului, care conform naturii sale înclină către tot ce-i
plăcut, vesel şi recreativ şi se înspăimântă uşor de tot ce este serios şi aspru.
Ca să-i învăţăm pe copii ceea ce este serios şi care mai târziu să le folosească,
iar aceasta să se înveţe uşor şi plăcut, trebuie peste tot să unim utilul cu
plăcutul, prin care spiritul este întotdeauna atras şi se lasă condus unde
dorim”6.
Comenius prevede şi condiţiile care vor asigura succesul procesului
didactic. În acest sens accentuează necesitatea organizării învăţământului prin
stabilirea unei structuri a anului şcolar precum şi o anumită structură a lecţiei
care să cuprindă trei etape ale procesului didactic: demonstrarea, explicarea,
aplicarea. Această primă încercare de organizare a procesului de învăţământ
constituie prototipul actualei structuri a lecţiei.
În concepţia pedagogică a lui Comenius se regăseşte teoria senzualistă –
lumea exterioară se percepe prin intermediul organelor de simţ – şi teoria
3
Comenius, J. A., 1970, Didactica magna, Bucureşti, Editura Didactica si Pedagogică, pg. 133
4
Idem, pg.140
5
Ibidem, pg.140
6
Comenius,J.A., 1970, Didactica magna, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, pg. 140
empiristă – cunoaşterea se realizează prin experienţă. Astfel Comenius este
primul care a formulat şi teoretizet principiile educative în lucrarea sa
„Didactica magna”:
• „Educaţia se va începe de timpuriu, înainte ca mintea să fie
coruptă;
• Se va proceda de la general la special;
• Se va proceda de la uşor la greu;
• Nimeni nu va fi încărcat cu prea multă materie;
• Totul se va preda intuitiv;
• Totul se va preda pentru utilizare prezentă;
• Cunoştinţele se vor aşeza pe o bază solidă;
• Tot ce succede se va baza pe ceea ce precede;
• Totul va fi organizat pe măsura minţii, a memoriei şi a limbii;
• Toate se vor consolida prin exercitii continue;
• Tot ceea ce este unit laolaltă se va preda împreună;
• Tot ce se învaţă trebuie predat aşa cum este şi cum apare, adică
prin prezentarea cauzelor;
• La fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi
înţeles;
• Executarea se învaţă executând;
• Exerciţiul va începe cu elemente,iar nu cu lucruri complicate;”
Tot el propune ca metodă de cunoaştere metoda intuitivă: „Totul pe cât posibil
să se prezinte simţurilor ”7. Ca metodă de învăţare, Comenius menţionează şi
importanţa exerciţiului.
Comenius tratează în profunzime procesul instructiv ca proces complex de
învăţare a ştiinţelor, artelor şi limbilor, dar îl consideră ca o condiţie a
constituirii moralităţii. Virtuţile fundamentale pe care ttrebuie să le întrunească
o personalitate sunt: prudenţa, cumpătarea, tăria, dreptatea. Formarea
acestora se asigură prin respectarea unor principii şi cundiţii cum ar fi: evitarea
contactului copilului cu persoane ce au un comportament amoral, supunerea
unei discipline severe. Modalităţile de formare şi menţinere a unei discipline
sunt: „exemplele bune, cuvântul aspru, mustrarea publică, cuvintele blânde,
afecţiunea sinceră şi fără rezerve”8. Pedeapsa va fi aplicată nu pentru că elevul
a greşit, ci pentru ca acesta să nu greşască în viitor. Cel mai bun îndrumător în
realizarea acestei finalităţi , spune Comenius, este natura care oferă:
„totdeauna lumină şi căldură, adesea ploi şi vânturi şi rar fulgere şi trăsnete”9.
Comenius a pus un mare accent pe motivarea elevilor pentru a învăţa,
respectându-se cu stricteţe particularităţile de caracter ale fiecărui elev şi
gradul său de pregătire pentru a-şi însuşi noi cunoştinţe şi deprinderi.

Comenius consideră că oamenii trebuie să se educe într-un mediu liniştit şi

plăcut, printr-o perfecţionare voluntară: „Va fi important de urmărit ca fiecare
fiinţă care s-a născut om şi care este pregătit să-şi folosească inteligenţa, să-şi

7
Idem, pg. 96
8
Comenius, J.A.,1970, Didactica magna, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogica, pg.131
9
Idem, pg 131
fie sieşi şcoală, carte şi învăţător, ca fiecare om să fie pentru aproapele său şi
într-un mod reciproc şcoală, carte şi învăţător, ca niciunde să nu lipsească
şcolile comune, cărţile publice şi învăţătorii publici”10.
Comenius poate fi considerat nu doar întemeietorul didacticii moderne; în
lucrarea sa „Informatorul şcolii materne” abordează integral procesul
educaţional la vârsta preşcolară. Această carte a servit drept suport teoretic nu
doar educatorilor ci şi părinţilor deoarece cuprinde conţinuturi, norme şi
modalităţi de creştere a copilului de la naştere până la 6 ani. Tratând problema
jocului, apreciază că acestea să nu fie simple prilejuri de pierdere de timp,
vătămătoare şi demoralizatoare, ci lucrări de mare importanşă igienică,
educativă şi socială. Foloasele lor din punct de vedere individual sunt: odihnesc
corpul, destind spiritul, dezvoltă dibăcia, sprinteneala, rezistenţa, gustul
efortului, perseverenţa, spiritul de decizie şi de independenţă. Foloasele din
punct de vedere social sunt: deprind gustul ordinei, al disciplinei, obişnuiesc cu
colaborarea.

În calitatea sa de părinte al pedagogiei, Comenius face căteva referiri şi la

slujitorii şcolii. Despre profesori el spune că aceştia trebuie să fie „oamenii cei
mai aleşi, credincioşi, cinstişi, zeloşi, muncitori şi înţelepţi, pentru a fi capabili
să îndeplinească până şi cele mai complexe sarcini ale procesului de
învăţământ. Ar trebui să cunoască particularităţile de vârstă ale elevilor, pentru
a putea hotărî asupra materiilor şi subiectelor cărora li se va acorda atenţie la o
anumită categorie de vărstă... să fie un model elevilor lor şi să nu piardă nici o
ocazie pentru a-i învăţa ceva util. Şi pentru a face toate aceste lucruri cu
plăcere, profesorii trebuie să dea dovadă de sentimente părinteşti faţă de elevii
lor” – Leges scholae bene ordinate –
Idealul educativ al lui comenius era să formeze un om care să fie sănătos
şi moral, viguros şi folositor, îndrăzneţ şi disciplinat. Valoarea fizică a omului nu
este un scop final, ci este o condiţie a valorii lui sociale, care permite individului
să devină un membru util al societăţii.
De-a lungul activităţii sale Comenius reliefează noi dimensiuni ale
educaţiei, ridicând-o până la nivelul de factor determinant în evoluţia socială,
mecanism capabil de transformări la scară mondială. Problemele umanităţii,
după pedagogul ceh, pot fi rezolvate prin crearea unor organisme
internaţionale în domeniiul învăţământului, religiei şi administraţiei publice.
Meritul lui Comenius în domeniul teoriei şi practicii educaţionale este
enorm. El a ridicat teoria educaţională la rangul de domeniu de cercetare, ideile
lui stând la baza organizării şi desfăşurării procesului de învăţământ şi în zilele
noastre. Se poate spune fără teama de a greşi că teoria comeniană nu poate fi
încadrată în timp şi spaţiu, anii fiind un garant al tendinţei autorului de a-i
învăţa pe toţi toate.

Pornind de la credinta cres tina ca „viata aceasta nu este decât o

pregatire pentru cea eterna”, Comenius desprindea concluzia ca scopul
educatiei nu poate fi altul decât pregatirea oamenilor pentru viata viitoare. În
acest sens, propunea realizarea, mai întâi, a unor scopuri „care servesc acestei

10
J. A. Komensky, 1992, Pampaedia, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,pg. 88
vieti trecatoare” si pregatesc dobândirea vietii viitoare: cunoasterea de sine si
a tuturor celorlalte lucruri (eruditia), stapânirea de sine (virtutea sau
moralitatea) si îndreptarea spre Dumnezeu (religiozitatea sau pietatea). Erau,
asadar, avute în vedere trei aspecte ale devenirii umane: educatia intelectuala,
educatia morala si educatia religioasa. Chiar daca nu a inclus în mod explicit
educatia fizica alaturi de „cele trei grade ale pregatirii pentru eternitate”,
Comenius are, cum se va vedea, semnificative referiri la necesitatea îngrijirii
corpului.

„Arta de a învata pe toti totul” trebuie sa se desfasoare în

conformitate cu natura, adica sa se subordoneze legilor naturii fizice si
biologice, asa cum se manifesta ele în lumea plantelor, animalelor si a practicii
umane. În capitolele XVI – XIX din Didactica magna, Comenius formuleaza, mai
întâi, legea („principiul”)dupa care se calauzes te natura, ofera apoi modelele
de manifestare a acestei legi, luând ca exemplu pasarea si activitatea umana –
gradinarul, pictorul, arhitectul. Referindu-se la s coala, apreciaza ca aceasta se
opune mersului firii, scoala urmeaza, în desfas urarea activitatii sale, un alt
curs, care, fiind contrar naturii, dauneaza procesului educativ. În încheierea
demonstratiei sale, se stabileste modul în care se cuvine sa actioneze s coala
pentru a respecta legile naturii. „Principiile” la care se refera Comenius sunt
formulari concise, deduse din observatii asupra naturii („natura nu începe nimic
nefolositor”, „natura scoate totul din radacini si nimic din alta parte” etc.).
Astfel de formulari aplicate realitatilor s colare si îmbogatite prin valorificarea
experientei educationale, i-au permis sa exprime o serie de generalizari
pedagogice cu totul noi pentru vremea sa. Prin referire la respectarea naturii,
Comenius a demonstrat ca a intuit necesitatea întemeierii s tiintei educatiei pe
anumite legi. S-au pus astfel bazele unui principiu cu larga circulatie în teoria
pedagogica pâna catre sfârsitul sec. al–XIX-lea: principiul conformitatii
educatiei cu natura”. În conceptia lui Comenius, acest principiu însemna luarea
în considerare atât a legilor naturii exterioare omului, cât si a legilor de
dezvoltare ale naturii umane (de la vârsta frageda a copilariei pâna la anii
tineretii). Autorul Marii didactici împarte vârsta de cres tere a fiintei umane în
patru perioade de câte s ase ani: prima copilarie (0 – 6 ani), a doua copilarie (6
– 12 ani), pubertatea cu adolescenta (12 – 18 ani) si tineretea (18 – 24 ani).
Pentru fiecare perioada se avea în vedere o institutie speciala de educatie:
familia, scoala începatoare, colegiul, academia.

Preocupat de asigurarea conditiilor pentru realizarea unui învatamânt

„usor” si „rapid”, Comenius a elaborat teoria sa asupra metodei de
învatamânt. În Didactica magna se refera la trei metode: metoda
stiintelor în general (intuitia), metoda artelor (exercitiul) si metoda
limbilor (intuitia împreuna cu exercitiul). Intuitia înlesnes te
cunoasterea lumii, iar exercitiul – aplicarea în practica a cunostintelor,
precum si cultivarea capacitatii de folosire a acestor cunos tinte si de
formare a deprinderilor. Într-o alta scriere a sa, intitulata „Spicuiri
didactice”, Comenius adauga s i o alta metoda – explicatia, prin care se
descriu lucrurile, se efectueaza comparatii, menite sa adânceasca si sa extinda
întelegerea. Traind într-o perioada în care în învatamânt lucrau oameni fara o
calificare didactica, pedagogul ceh nutrea convingerea ca rolul hotarâtor în
asigurarea progresului în scoala îl are metoda. Asadar, dupa ce a delimitat
obiectele de învata mânt de stiinte, Comenius face si o alta distinctie în
domeniul metodelor: metodele didactice sunt separate de metodele logice, de
cercetare stiintifica.

Tot lui Comenius i se datoreaza teoria sistemului de instruire pe clase si

lectii. Pâna în secolul al-XVII-lea, învatamântul avea un caracter
individual. Învatatorul se ocupa de fiecare elev în parte, cu atât mai
mult cu cât, neexistând un început de an scolar, fiecare elev putea
începe frecventarea scolii în orice perioada a anului. În secolul al-XVII-
lea, dezvoltarea întreprinderilor manufacturiere a dus la cresterea
nevoii de oameni instruiti. A aparut astfel ideea cuprinderii elevilor în
grupuri de vârste apropiate (clasa de elevi) s i desfasurarea activitatii
didactice cu toti odata (lectia). În aceste conditii s-a impus s i cerinta
organizarii anului scolar: început, vacante, sfârsit de an etc. s i, o data
cu acestea, obligatia elevilor de a frecventa regulat s coala, pentru a
progresa toti în acelasi ritm. Sistemul de învatamânt pe clase si lectii s-a
dovedit a fi mai eficient decât cel individual. Comenius are meritul de a fi
relevat avantajele acestui sistem: toti elevii merg în acelasi timp; este mai
placut pentruînvatator sa lucreze cu un grup de elevi decât cu câte unul singur;
este stimulator pentru elevi etc. În Didactica magna se indica si etapele prin
care trebuie sa treaca desfasurarea unei lectii: verificarea temelor de catre
învata tor sau monitor; o discutie asupra temelor predate anterior, prezentarea
noilor cunostinte (pe cât posibil prin intuitie), întrebarile adresate de elevi
învatatorului, repetarea unora dintre elevi a cunostintelor prezentate de
învatator. Sistemul de învatamânt pe clase si lectii dureaza pâna în zilele
noastre; în secolul XX el a început sa fie supus criticilor, mai ales pentru ca îi
obliga pe toti scolarii sa mearga în acelas i ritm si sa foloseasca toti aceleasi
metode.

Referirile la educatie morala vizeaza îndeosebi doua aspecte:

scopul si metodele. Scopul educatiei morale îl constituie dobândirea a ceea ce
biserica crestina numeste virtutile cardinale: întelepciunea, cumpatarea,
curajul si dreptatea. Metodele adecvate realizarii acestor virtuti sunt: exemplul,
preceptele si regulile de viata. Metoda exemplului era justificata prin tendinta
copilului de a imita ceea ce vede. „Caci copiii sunt ca s i tinerele maimute, tot
ceea ce vad, cauta sa imite, si bun si rau, chiar fara sa i se ceara, si de aceea
învata mai întâi sa imite, înainte de a cunoaste” (Didactica magna, p. 111). Prin
exercitii se formeaza deprinderile. „Virtutile – scrie el – se învata actionând
continuu cinstit” (p.111). O atentie speciala acorda acest pedagog activitatii
de educare a disciplinei. Scoala nu poate sa functioneze fara disciplina. „O
scoala fara disciplina este ca o moara fara apa” (p. 129). Disciplina era privita
atât ca scop, cât si ca mijloc de întarire a moralitatii. Pentru cultivarea atitudinii
disciplinate a elevilor, propunea educatorului sa adopte ca model soarele, care,
cel mai adesea, ofera lumina s i caldura, uneori ploaie si vânt, rareori fulgere si
traznete. Se sugera educatorilor sa manifeste mai ales atitudine blânda,
afectuoasa, fata de copii, mai rar severitate si sanctiuni.
 Într-o alta scriere – Pampaedia – Comenius sustine ideea unei
educatii pe întregul parcurs al vietii individului uman. Cuvintele sale „tota vita
schola est” se constituie într-o anticipare a ideii de educatie permanenta din
zilele noastre. Lectura unora din paginile scrise de marele teoretician al
educatiei, va convinge cititorul asupra daruirii cu care aceasta minte geniala s-
a devotat problemelor scolii s i educatiei tuturor oamenilor – fara nici o
deosebire - si va întelege de ce unele din ideile sale s-au pastrat pâna în zilele
noastre.

BIBLIOGRAFIE:

1. Didactica Pro, revistă de teorie şi practică educaţională, nr.5, octombrie,

2001, pg 47-50;
2. WWW. Google, Jan Amos Komensky, Personalitate ecumenica;
3. WWW. Google, Jan Amos Komensky;