Sunteți pe pagina 1din 3

TRĂSĂTURILE SIMBOLISMULUI

Poezia simbolistă românească apare la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă măcinată de


adânci contradicţii sociale.Pe fondul înapoierii industriale şi al unei agriculturi ce mai păstra
rămaşiţe feudale, contradicţiile dintre clase se ascut. Creaţia literară de la sfârşitul secolului
trecut şi începutul secolului nostru exprimă o stare de spirit antiburgheză. Scriitorii devin tot
mai sensibili la suferinţele "dezmoştenitorilor" , ei dezvăluie exploatarea şi asuprirea,
comunica exasperarea provocată de monotonia vieţii provinciale din acea vreme.
În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale
luiAlexandru Macedonski . Alți reprezentanți sunt Stefan Petică, Ion Minulescu și, mai
ales George Bacovia, care folosește poezia simbolistă drept pretext, pentru a crea o poezie
metafizică, cu nuanțe expresioniste sau existențialiste. De altfel, Macedonski avea să-și
revendice mai târziu, în 1889, printr-un articol intitulat “În pragul secolului”, merite de
pionier al simbolismului pe plan european.

Trăsăturile simbolismului literar:


• raportul dintre simbol (semn,cuvant) și eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, așadar
sugestia este o manieră artistică obligatorie a creației simboliste;

• tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate


superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să inteleagă și să aprecieze nivelul
artei adevărate; alte teme și motive simboliste: orașul de provincie sufocant, natura ca
stare de spirit, anotimpurile apocaliptice, dezintegrarea de materie, iubirea sâcâitoare,
moartea ca proces de descompunere, solitudinea dezolantă, motivul apei ca substanța
erozivă, motivul instrumentelor muzicale, motivul cromatic, olfactiv, etc.

• poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești specifice acestui
curent literar: tristețea, dezgustul, oboseala psihică, disperarea, apăsarea, spaima,
nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri, fără a fi numite;
• corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul
procedeu artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură
sugerează stările interioare ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept
corespondent un metal greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă);
• preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;

• muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor


muzicale, fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (prin verbe sau interjecții
auditive);

• cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie
sugerată prin corespondențe;

• olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;

• sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a mai


multor percepții diferite (sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană a simțurilor;
versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică, prin repetiția
cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.
• cultivarea versului alb, a versului liber și a ingambamentului

Explicații suplimentare

● Versul alb constă în faptul că nici un vers nu rimează în poezie. Iată un exemplu:

Roua dimineții
pe frunze
alunecă
lin.

Versul alb apare predominant în poezia modernistă și cea postmodernistă.


● Versul liber constă în absența măsurii. Iată un exemplu:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Blaga e poet expresionist, dar exemplificarea e corectă.
● Ingambamentul constă în scrierea cu majusculă doar a versului care începe o
nouă idee poetică.

Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică a poeziei
moderne, specifică liricii lui Lucian Blaga şi sugerează continuitatea ideilor exprimate
anterior, procedeu prozodic numit ingambament („scindare a unei unităţi lexico-sintactice
prin dispunerea ei în versuri diferite”- „Dicţionar de ştiinţe ale limbii”, Ed.Nemira)

INGAMBAMÉNT (după fr. enjambement) s. n. Procedeu poetic utilizat în scopul


evidențierii unor cuvinte sau impus de necesități prozodice, care constă într-o
noncoincidență a unității de sintaxă cu unitatea de vers, unul sau mai multe cuvinte care
aparțin sintactic unui vers fiind deplasate în versul următor. Iată un exemplu:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii


şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
LA BACOVIA ÎNCĂ INGAMBAMENTUL NU E O PREZENȚĂ EVIDENTĂ