Școala Gimnazială “ Mircea Eliade” Oltenița

DEMERSURI METODOLOGICE PRIVIND TRATAREA DIFERENȚIATĂ

A ELEVILOR ÎN CONTEXTUL PREDĂRII INTEGRATE

Cerc pedagogic centrul II Oltenița

Semestrul I
An școlar: 2019-2020
Coordonatoare: Nenciu Daniela
Dumitrașcu Emilia

Tătaru Andreea- Școala Gimnazială Nr.1 Frumușani

 Educaţia presupune o practică frecventă, complexă, spre deosebire de alte domenii.
Individualizarea actului didactic reprezintă o adaptare a acţiunii instructiv – educative din şcoală
la particularităţile psihofizice ale fiecărui elev în parte, pentru a-i asigura o dezvoltare optimă şi o
orientare eficientă a aptitudinilor proprii, cu scopul integrării creatoare în activitatea socială.
Diferenţierea instruirii („şcoala pe măsură”) înseamnă adaptarea activităţii de învăţare — sub
raportul conţinutului, al formelor de organizare, al metodologiei didactice — la posibilităţile
diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi la ritmul de lucru propriu elevului. Tratarea
individuală, în procesul educaţiei, nu este altceva decât orientarea acţiunii educaţionale în funcţie
de profilul psihologic individual, concomitent cu stimularea acestuia prin declanşarea unor
contradicţii între cerinţele externe şi posibilităţile interne ale subiectului.

Aplicarea în practică a acestui principiu, al tratării individuale, este posibilă numai cunoscând
concomitent particularităţile de vârstă şi individuale din diverse unghiuri de vedere, deoarece
orice trăsătură specifică vârstei se va manifesta diferit într-un caz individual. Preocuparea pentru
cunoaşterea acestor particularităţi de vârstă şi individuale este una dintre sarcinile fundamentale
ale fiecărui cadru didactic, sarcină pe care personal, consider că ne-am asumat-o prin natura
profesiei alese.

Pentru orice cadru didactic, este important să ştie căror cauze se datorează diferenţele
individuale dintre elevii săi, dacă sunt rezultatul unei capacităţi generale sau speciale, dacă
sunt rezultatul unei anumite atitudini faţă de învăţătură sau se datorează unor condiţii
concrete în care se desfăşoară activitatea.

Pregătirea diferenţiată contrazice ideea instruirii unitare a copiilor aflaţi pe o anumită treaptă de
învăţământ, dar adaptarea procesului de instruire la particularităţile individuale nu implică
renunţarea la realizarea unui program de pregătire unitară a elevilor în acest sens, principiile
instruirii diferenţiate îşi găsesc aplicarea într-un învăţământ care-şi propune să realizeze aceleaşi
obiective pedagogice în instruirea tuturor elevilor, prin asigurarea unui conţinut comun, fără ca
prin aceasta să fie afectată unitatea acestei pregătiri. Instruirea unitară nu înseamnă un
învăţământ la fel pentru toţi, ci un învăţământ care creează situaţii favorabile ca fiecare elev să-şi
descopere interesele, aptitudinile şi posibilităţile de formare în sensul acestora.

2
Aşadar, aplicarea unor modalităţi de diferenţiere nu trebuie să determine o discriminare în
privinţa nivelului de pregătire a tuturor elevilor. Iată, câteva „sensuri” ale conceptului de
„individualizare”:

1. Parcurgerea materiei într-un ritm determinat, potrivit cu structura psihică a elevului;

2. Posibilitatea ca elevul să lucreze în anumite momente în condiţii care îi convin personal;
3. Posibilitatea de a aborda un subiect într-o fază anumită în funcţie de cunoştinţele acumulate
anterior;
4. Posibilitatea introducerii unor unităţi de instruire în folosul elevilor inhibaţi de absenţa unor
cunoştinţe uşor identificabile;
5. Punerea la dispoziţie a mai multor mijloace de instruire din care el să poată alege.

Mi-am propus să mă opresc asupra eficienţei modalităţilor de studiere a matematicii în ciclul

primar. Se ştie că studierea matematicii este o activitate îndrăgită de o mulţime semnificativă de
elevi, ceilalţi având „experienţe” neplăcute şi pentru că nu sunt foarte familiarizaţi cu ea şi, mai
ales, cu „frumuseţea şi atractivitatea” acestei discipline. De aceea, orice element care ajută la
îmbunătăţirea performanţelor individuale ale elevului, în domeniul relativ dificil al matematicii,
este binevenit.

Matematica poate deveni accesibilă majorităţii elevilor cu condiţia ca pregătirea sistematică,

adecvată, să înceapă de la cea mai fragedă vârstă şcolară. În matematică, voinţa însoţită de
ordine, disciplină, sistematizare şi ritmicitate în muncă determină evoluţii spectaculoase şi aduce
mari satisfacţii elevului.

Procesul de învăţare este cel mai eficace atunci când elevul obţine retroinformaţii asupra
modului de desfăşurare a învăţării sale… Retroinformaţia este cunoaşterea rezultatelor învăţării.
Se înţelege că acest lucru este posibil numai cu condiţia ca procesul de învăţare să fie însoţit de
verificări cât mai dese şi, bineînţeles, de cunoaşterea rezultatelor acestor verificări.

O fişă este bună dacă răspunde trebuinţelor unui elev şi dacă îi este dată tocmai elevului
respectiv. Aceasta poate cuprinde exerciţii şi probleme aşezate în ordinea gradului de dificultate,
de la simplu la complex, în mod gradat, pentru a-i da posibilitatea fiecărui elev să lucreze până
acolo unde îl ajută capacităţile intelectuale. Fişele de învăţare/ evaluare se realizează individual
3
şi sunt un mod de asigurare a conexiunii inverse, rapid şi eficient. Elevul, cunoscând obiectivele
operaţionale ale lecţiei şi ştiind că pe parcursul acesteia învăţătorul îi va aplica o probă scrisă, se
va strădui să participe activ la oră. Ar fi bine ca activităţile independente să fie folosite cât mai
des. Ele conţin, de regulă, întrebări din lecţia de zi şi se desfăşoară pe parcursul a 10–15 minute.
Folosirea fişelor de lucru poate fi făcută în mai multe momente ale lecţiei, pentru consolidarea
cunoştinţelor însuşite anterior, formarea de priceperi şi deprinderi, de educare a capacităţii
creatoare, fără însă a depăşi nivelul programei şcolare.

În utilizarea fişelor de învăţare şi evaluare trebuie să fie îndeplinite următoarele cerinţe:

(a) stabilirea scopului probei şi definirea obiectivelor operaţionale;

(b) alegerea tipului de itemi corespunzător fiecărui obiectiv;

(c) elaborarea adecvată a schemei de notare;

(d) comunicarea şi discutarea rezultatelor elevilor;

(e) proiectarea unor strategii de ameliorare a dificultăţilor constatate.

Indiferent de forma acestor fişe, o atenţie deosebită trebuie acordată alegerii şi formulării
subiectului, planificării şi corectării acestora. Subiectul trebuie să fie formulat astfel încât să-i
oblige pe elevi să opereze cu cunoştinţele asimilate şi nu doar să le reproducă. Corectarea şi
notarea fişelor se va face ţinându-se seama de descriptorii de performanţă elaboraţi în
concordanţă cu programa şcolară. Unele probe pot fi verificate de elevii înşişi, prin autocorectare
sau intercorectare.

În rezolvarea fişelor, elevii desfăşoară o muncă independentă. Cu cât deprinderile de muncă sunt
mai bine alcătuite, cu atât mai mult se asigură succesul elevilor în rezolvarea diferitelor tipuri de
exerciţii şi probleme. Activitatea independentă stimulează interesul pentru exerciţii, antrenează la
munca de cercetare, asigură individualizarea educației, creează un ritm propriu de lucru, dezvoltă
inventivitatea elevilor.

În funcţie de subiecţii care folosesc aceste fişe, le putem clasifica în:

4
  Fişe de recuperare (reînvăţare): Sunt elaborate pentru elevii care au lacune în
cunoştinţele lor, care nu şi-au însuşit bine un anumit algoritm, o pricepere, o deprindere.
 Fişe de dezvoltare: Cuprind exerciţii cu grad sporit de dificultate, probleme de
inteligenţă, ajutându-i pe elevi să-şi perfecţioneze cunoştinţele, să-şi îmbogăţească
informaţiile.
 Fişe de exerciţiu (evaluare): Conţin exerciţii gradate şi adaptate pentru toţi elevii din
clasă. Sarcinile cuprinse în astfel de fişe se referă la cunoştinţele de bază din programa
şcolară, pe care trebuie să şi le însuşească toţi elevii. Gradul de dificultate al acestora este
mediu şi fiecare elev lucrează individual la rezolvarea lor, în ritm propriu.

Fişele sunt redactate astfel încât să nu prezinte dificultăţi de conţinut şi de limbaj. Ele îi ajută pe
elevi să înţeleagă şi să-şi consolideze noţiunile aplicate anterior de către învăţător întregii clase şi
să le aplice corect în lucrare.

Prin folosirea oricărui tip de fişă, se asigură o sarcină triplă: (1) să acumuleze mai multe
observaţii, ceea ce permite o mai bună cunoaştere a progreselor elevilor;

(2) să-l determine pe învăţător să utilizeze o metodă analitică de evaluare şi notare;

(3) să-i ofere învăţătorului posibilitatea de a individualiza acţiunile de pregătire pentru a asigura
fiecărui elev posibilitatea de asimilare a materiei în concordanţă cu posibilităţile sale, să fie
mijloc de comunicare către familie a observaţiilor sistematice ale învăţătorului.

Susțin acest demers în procesul instructiv-educativ, întrucât deși este mai dificil de aplicat,
rezultatele obținute pot fi deosebite, în contextul în care abordarea diferențiată este aplicată
corespunzător fără a se trece peste anumite etape cum sunt cunoașterea particularităților elevului
și susținerea acestuia pe tot parcursul său școlar prin acest tip de abordare diferențiată.

5
 Bibliografie

1. Gliga, Lucia (coord.) ;2001 – „Instruirea diferenţiată”, Ed. Tipogrup Press, Bucureşti.

2. Radu, T. Ion — Învăţământul diferenţiat – concepţii şi strategii, E. D. P., Bucureşti, 1987.

3. Vrăşmaş, Traian; 2004  – „Şcoala pentru toţi”, Ed. Miniped, Bucureşti